Noțiune despre pregătire tehnică a sportivului.

Adrian Dragnea (1996) defineste „Tehnica unei ramuri de sport: cuprinde

totalitatea actiunilor motrice executate ideal din punct de vedere al eficientei
acestora'.

Renato Manno (1996) defineste: „Tehnica sportiva este un procedeu sau un

ansamblu de procedee, invatate prin intermediul exercitiului, in scopul de a rezolva
cat mai economic, cat mai rational si cu maximum de eficacitate o anumita sarcina
pe baza de miscare” (cu alte cuvinte o „problema' motrice).

Tehnica si pregatirea tehnica sunt doua notiuni diferite. Tehnica este definita
prin text, in definitie, iar pregatirea tehnica cuprinde totalitatea masurilor cu
caracter metodic, organizatoric stabilite in procesul de antrenament cu scopul
insusirii corecte a unei tehnici specifice ramurii se sport.

In sinteza, tehnica reprezinta un sistem de structuri motrice specifice unei

ramuri de sport efectuate cu maximum de randament si in conditiile delimitate de
regulamentul competitional elaborat.

Tehnica diferentiaza prin continutul actului motric o ramura sportiva de alta si

constituie in acelasi timp un criteriu de clasificare a sporturilor prin caracteristicile
lor fundamentale.

Astfel avem:

 sporturi aciclice (sarituri, aruncari, jocuri sportive si sporturi de

lupta);
 sporturi ciclice, in care abilitatile de baza se repeta in mod regulat,
ciclic, de un numar mare de ori (alergari, schi fond, natatie);
 sporturi nestereotipice, in care parametrii esentiali ai executiei
variaza in functie de ter 717i86h en si conditiile externe
(automobilism, schi-coborare, motociclism, etc);
 sporturi stereotipice, in care parametrii esentiali de executie a
miscarii variaza foarte putin si care prezinta un nivel foarte inalt de
automatizare a gesturilor (gimnastica la aparate, canotaj, etc);
 sporturi de situatie, in care executia tehnicii depinde de conditiile
tehnico-tactice si de opozitia adversarului (jocuri sportive, sporturi
de lupta).

Tehnica sportiva se bazeaza pe abilitatile motrice, care sunt componentele

automatizate ale actiunii consolidate prin repetitie. Aplicata in cadrul activitatilor
competitionale cu un grad inalt de perfectiune, tehnica poate deveni maiestrie
sportiva.
 Nivelul de pregatire tehnica a unui sportiv depinde de experienta motrica a
acestuia si din acest motiv invatarea tehnicii are un caracter metodic stadial.
Nedezvoltarea continua a capacitatii de efort si a calitatilor motrice complexe duce
la o insusire defectuoasa a tehnicii unei ramuri de sport.

COMPONENTELE TEHNICII
Conceptele cu care se opereaza in cadrul pregatirii tehnice sunt elementele,
procedeele si stilul.

Elementul tehnic este o structura motrica fundamentala a practicarii unei

ramuri de sport (A. Dragnea). Pasa, aruncarea, deplasarea intr-o ramura de sport
reprezinta notiuni fundamentale, oarecum abstracte, care definesc mecanismul de
baza al actului motric.

Procedeul tehnic este particularizarea biomecanica a elementului tehnic si

reprezinta actiuni concrete, care de multe ori sunt conditionate de particularitatile
biopsihomotrice ale executantului sau de situatia ivita pe parcursul actiunii din
teren.

Desigur ca legaturile procedeelor si elementelor tehnice sunt delimitate de

coduri, regulament si de continutul motric. In gimnastica N. Vieru (citat de Nicu
A. in Antrenamentul sportiv modern, 1993) identifica 699 de elemente si legari
tehnice in interiorul exercitiilor integrale.

Stilul constituie amprenta personala de efectuare a unui procedeu tehnic.

Stilul se manifesta doar la sportivii de mare clasa. De multe ori, sportivii de mare
performanta inventeaza prin stilul lor eficient noi procedee care sunt asimilate si
analizate de teoreticieni si sportivi devenind procedee de sine statatoare: O’Brian si
Fosbury (atletism), Tsukahara si Comaneci (gimnastica), Lutz si Salkoff (patinaj).

Mecanismul de baza al procedeului tehnic . Indiferent de stilul de

executie, fiecarui procedeu tehnic ii sunt specifice o succesiune logica de acte
motrice, care garanteaza efectuarea corecta a actului motric. Mecanismul de baza
al miscarii dintr-un procedeu tehnic trebuie corelat cu un sistem de factori (spatiali,
temporali, dinamici, energetici) imaginati de A. Dragnea in urmatoarea schema:
 Procedeele tehnice fundamentale sunt abilitati motrice. Abilitatile motrice se
cladesc pe baza aptitudinilor motrice. Nivelul initial al aptitudinilor coordinative
determina esential dezvoltarea abilitatilor motrice. Abilitatile motrice sunt
constituite din actiuni motrice integrale sau din componente care se automatizeaza
prin repetare. Automatizarea elibereaza constiinta (de acel act !) permitand
sportivului sa se concentreze asupra obiectivului actiunii si dezvoltarii capacitatii
de anticipare. Invatarea corecta (in care repetarea este mijlocul de baza) a tehnicii
presupune (prin automatizarea executiei) luarea celor mai corecte decizii tactice.

Invatarea procedeelor tehnice (a tehnicii sportului respectiv) depinde de

diferitele grade de complexitate (durata exercitiului, gradul de utilizare a
aptitudinilor motrice) sau de natura inchisa (closed) sau deschisa (open) a
activitatii (skill). „Closed skill', definesc deprinderile in care mediul inconjurator
este previzibil. „Open skills' definesc deprinderile in care mediul inconjurator este
imprevizibil.

Rolul memoriei este determinat in invatarea motrica. Ca și in invatarea

cognitiva, ea constituie „depozitul' in care este cautata solutia problemelor ce
intervin.

Weineck (1982) mentioneaza trei tipuri de memorie:

memoria imediata, senzoriala, pe termen foarte scurt, care conserva

informatiile care au disparut din campul perceptiv;

memoria pe termen lung, care este adevaratul depozit, in care amprenta

lucrurilor se mentine foarte mult, cu conditia ca ea sa fie reamintita in mod repetat.
Aici sunt conservate deprinderile motrice si tactice.

Invatarea tehnicii sportive se desfasoara sub trei tipuri care determina tot
atatea tipuri de deprinderi tehnice (A. Dragnea, 1996).
 Invatarea perceptiv motrica (invatare senzorio-motrica) care consta din
modificarea comportamentului in functie de conditiile concrete.

Invatarea motrica are ca rezultat deprinderile pe baza componentelor

senzoriale kinestezice sau proprioceptive (inot, schi, patinaj) in care sfarsitul unei
miscari este semnalul pentru miscarea urmatoare. Ea are la baza un program
mental, fundamentat pe stereotipul dinamic cortical. Sta la baza „supraincarcaturii'
prin repetari stereotipe numeroase. De exemplu in gimnastica, pentru invatarea
unui element sunt necesare 3000 de repetari. In cazul variabilitatii conditiile
externe, la sportivii de clasa, este necesara o perioada de acomodare mai scurta
decat pentru alti sportivi.

Invatarea inteligent motrice este specifica invatarii tehnicii ramurilor de

sport „euristice' (box, lupte, jocuri sportive). Procedeele tehnice ce apartin acestor
ramuri de sport se numesc deprinderi tehnico-tactice pentru ca evidentiaza
continutul elementelor tehnice invatate cu scop aplicativ-tactic.

ETAPELE INVATARII TEHNICII

a) Etapa informarii si a formarii reprezentarii in care sportivul isi creaza
pe baza explicatiilor si a demonstratiilor, conceptia si bazele precedeului ce
urmeaza a fi invatate. Experienta motrica anterioara are un mare rol in aceasta
etapa. Nivelul de dezvoltare al calitatilor motrice, capacitatea de efort si de nivelul
de observatie conditioneaza aceasta etapa a „invatarii initiale' (dupa Matveev,
citata de A.Dragnea, 1996).

b)Etapa miscarilor grosiere sau insuficient diferentiate reprezinta primele

executii practice la indicatiile verbale ale antrenorului. Aceasta etapa este
caracterizata prin efort excesiv, ritm impropriu, amplitudine si precizie scazuta. Se
impune utilizarea corectiilor si a mijloacelor ajutatoare, care se vor referi la
componentele mecanismului de baza al miscarii.

c)Etapa acordurilor fine si a consolidarii procedeelor tehnice are ca

trasaturi principale efectuarea corecta a miscarii in conditii stereotipe, standard, cu
cresterea indicilor de forta, viteza si rezistenta in ritm optim. Indicatiile
antrenorului se vor referi la executia de finete a procedeului tehnic.

d)Etapa perfectionarii si a suprainvatarii procedeului tehnic este

caracterizata prin executii corecte in conditii variate de lucru si cu indici maximi de
precizie, coordonare, ritm, cursivitate. Suprainvatarea prezinta o componenta
mentala importanta in care procedeele automatizate sunt aplicate dupa o profunda
analiza (rapida si eficienta) a situatiilor ivite pe parcursul executiilor din concurs.

e)Etapa evaluarii si autoevaluarii Parcurgerea etapelor invatarii presupune

raportarea permanenta a executiei la modelul final sau intermediar al proiectului
didactic. Din acest motiv etapa evaluarii este prezenta in toate etapele de invatare
tehnica. Fara aceasta etapa nu se pot analiza aspectele pozitive si negative ale
executiei si stabilirea masurilor de corectare. Acest proces continuu si fluent poate
sa se desfasoare prin circuite de feed-back pana la etapa de suprainvatare.

Feed-back-ul se realizeaza pe parcursul a 3 faze (A.Dragnea, 1996):

faza premotrice (prima etapa a invatarii) in care subiectul cunoaste

obiectul invatarii;

faza motrice (faza a II-a a invatarii) cand se trece la executia propriu-zisa;

faza postmotrice de apreciere a executiei (corespunde etapelor III, IV si V)

in care se compara schema mentala dorita de executant cu modelul propus de
antrenor.

In cadrul sporturilor nestereotipe si mai ales in cadrul jocurilor sportive,

structura actului motric presupune existenta a 3 puncte fundamentale:

a) finalitatea miscarii, care se realizeaza printr-o sinteza aferenta prin

bilantul tuturor stimulilor ambianti care determina alegerea obiectului;

b) programarea miscarii sau organizarea de scheme motrice simple,

cunoscute de sportiv, care poate duce la automatizari;

c) executia motrica presupune adaptarea continua a actului motric

automatizat la mediul ambiant, care se realizeaza prin comparatie intre programul
prevazut (valoare ceruta) si programul realizat (valoare reala).

Aceste etape presupun efectuarea unui feed-back intern si extern dupa o schema
de „coordonare' propusa de Mäternink (citat de R. Manno):
INDICATII METODICE PRIVIND INVATAREA TEHNICII SPORTIVE
Stabilirea etapelor si a fondului pregatirii tehnice pentru incepatori, avansati si
performanta (planificare).

Insusirea trainica a tehnicii va respecta particularitatile individuale ale

sportivului de optiunile personale.

Insusirea tehnicii sa corespunda cu exigentele competentei prin folosirea de

„open skills'.

Sa se stavileasca tendintele de inflorire a tehnicii prin executii lipsite de

aplicatie in competitii.

Precizarea cu atentie a suitei de structuri de exercitii aferente invatarii cat mai

rapide si trainice.

Exersarea independenta a exercitiilor este dublata de conditii analoage

concursului sau de usurarea executiilor prin mijloace ajutatoare (variabilitatea
factorilor perturbanti si favorizanti invatarii).

Evaluarea periodica a pregatirii tehnice cu ajutorul unor probe si norme de

control si prin analiza stiintifica a prestatiei din competitii.

 Cauzele care produc stagnarea evolutiei tehnicii

Numarul prea mare de informatii date de antrenor;

Oboseala fizica accentuata – prin scaderea capacitatii de coordonare;

Informatie incompleta: verbala, intuitiva;

Lipsa de motivatie din partea subiectului;

Neconcordanta intre nivelul de aspiratie al sportivului si capacitatile de

moment ale organismului;

Utilizarea unor materiale si aparaturi necorespunzatoare care pot duce la

invatarea gresita.

 Caracterul evolutiv al tehnicii sportive

Tehnica are un caracter istoric evolutiv din urmatoarele motive:

Colaborarea fructuoasa intre antrenor - sportiv si tehnicienii interdisciplinari

(medici, psihologi, etc.);

Cresterea calitativa a materialelor sportive;

 Cresterea numarului de antrenamente si competitii;

Valabilitatea insusirilor particulare ale sportivilor prin crearea de modele

optime in urma studiilor de specialitate.