CURSUL 2 - TEHNICA JOCULUI DE BASCHET ÎN ŞCOALĂ

2.1 ASPECTE METODICE GENERALE PRIVIND INIŢIEREA - ÎNVĂŢAREA – FIXAREA -

CONSOLIDAREA- ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE DIN JOCUL DE BASCHET ŞCOLAR

METODICA (DEX) - compartiment al didacticii generale care studiază principiile, metodele şi

formele de predare adaptate specificului unei discipline.
METODIC (DEX) - organizat, sistematic, cu metodă, etc.
Instruirea tehnicii în jocul de baschet respectă o serie de obiective de ordin metodic, principii
didactice, metode şi forme de predare specifice didacticii educaţiei fizice şi sportului :
a. principii didactice :
 principiul participării conştiente şi active;
 principiul intuiţiei;
 principiul accesibilităţii;
 principiul continuităţii;
 principiul însuşirii temeinice.
b. metode didactice:
 explicaţia (ca metodă verbală);
 demonstraţia (ca metodă intuitivă);
 observarea (ca metodă intuitivă);
 exersarea (ca metodă practică): parţială sau analitică şi globală.

2.2 TRASEUL METODIC GENERAL PRIVIND INSTRUIREA TEHNICII

JOCULUI DE BASCHET ÎN ŞCOALĂ

Specialiştii consideră metodica învăţării tehnicii jocului de baschet ca fiind grupată în două
mari etape (Figura 2.1):
 pregătire teoretică;
 pregătire practică.
 Figura 2.1 Etapele metodice generale de instruire
a tehnicii în jocul de baschet
A. PREGĂTIREA TEORETICĂ
o Prezentarea modelului optimal de execuţie.
o Caracteristici de execuţie.
o Utilizarea tactică.
o Greşeli frecvente.
o Demonstrare reală şi regizată a tehnicii de execuţie.

B. PREGĂTIREA PRACTICĂ
 Exerciţii pregătitoare.
 Exerciţii specifice.
1. Exerciţii analitice executate în condiţii optime obişnuite şi variate.
a. formarea mecanismului de bază a deprinderii motrice şi reprezentarea corectă a
mişcării;
b. stereotipul dinamic;
c. instalarea şi stabilirea deprinderii motrice.
În această etapă se vor executa: exerciţii fără minge, cu minge, de pe loc şi deplasare uşoară, de
la distanţe mici şi unghiuri favorabile.
2. Învăţarea procedeelor tehnice în cadrul unor structuri complexe de exerciţii: → secvenţe
de joc.
3. Învăţarea procedeelor tehnice în acţiuni apropiate de joc – etapa complexelor de acţiuni
tactice.
 4. Predarea tehnicii în condiţiile efortului specific, alternează efortul maximal cu cel
submaximal.
Învăţarea globală a jocului reprezintă principala direcţie de instruire, astfel se urmăreşte
permanent integrarea şi consolidarea procedeelor tehnice în cadrul structurilor jocului.
Pentru creşterea eficienţei execuţiei procedeelor tehnice, traseul privind iniţierea-fixarea,
consolidarea, perfecţionarea şi valorificarea acestora fie izolat, fie în situaţii complexe cu adversar,
necesită parcurgerea următoarelor secvenţe operatorii:
1. exersarea ansamblului mişcării în condiţii simple;
2. exersarea ansambului mişcării cu accent pe consolidarea aspectului dominant (veriga de
bază a mişcării);
3. exersarea procedeului tehnic în condiţii apropiate de joc.
4. exersarea ansamblului mişcării cu accent pe automatizarea aspectelor dominante a
componentelor (tehnic, tactic, fizic, psihic) acestuia;
5. exersarea procedeului tehnic conform cerinţelor calităţii motrice dominante;
6. exersarea ansamblului mişcării, cu accent pe constanţă şi eficacitate;
7. exersarea procedeului tehnic în condiţii de joc.

2.3 PRIORITĂŢI METODICE PENTRU PREDAREA TEHNICII BASCHETULUI ŞCOLAR

1. Stabilirea pentru fiecare ciclu de învăţământ a conţinutului pregătirii tehnice (precizarea clară a
elementelor şi procedeelor tehnice).
2. Stabilirea sistemelor de acţionare necesare fiecărui procedeu tehnic.
3. Intensitatea execuţiilor şi dificultatea acestora creşte în funcţie de nivelul învăţării.
4. Exersarea independentă a procedeelor tehnice în funcţie de nivelul dificultăţii motrice.
5. Realizarea exersării în funcţie de etapa instruirii.
6. Individualizarea execuţiilor prin corectarea greşelilor dacă există dificultăţi în funcţie de nivelul
învăţării.
7. Evaluare periodică a pregătirii tehnice (probe şi norme de control).
Bibliografie:
1. CIOCOIU D.L - Baschet. Identificarea posibilităţilor de mişcare a segmentelor corpului
prin abordarea jocului de baschet. Europlus, Galaţi, 2011, p. 73- 74.
2. MOANŢĂ A.- Baschet. Metodică –Buzău: Alpha, 2005, p.10-11.
*** http://dexonline.ro/lexem/metodic%C4%83/34066
 2.4 GREŞELILE DE TEHNICĂ ÎN JOCUL DE BASCHET

Noţiunea de „greşeală motrică” în procesul de instruire la disciplina baschet se referă la

acele mişcări incorecte, care nu corespund fazelor şi nivelului de execuţie eficientă a elementelor şi
procedeelor tehnice respective
Greşelile sunt erori ocazionale care apar în execuţiile fiecăruia.Acestea sunt reprezentate prin
aruncările, prinderile, pasele executate defectuos, care se instalează chiar şi în condiţiile unei bune
învăţări şi automatizări a tehnicii respective, datorită lipsei de concentrare sau motivaţie a elevului.
Greşelile sunt considerate importante deoarece ele indică nivelul de execuţie al elevului în
comparaţie cu modelul optim, aceste informaţii fiind necesare în vederea corectării şi reprezintă o parte
a procesului de învăţare.
În jocul de baschet acestea pot fi diferenţiate în funcţie de :
A. Etapele formării deprinderilor motrice.
B. Fazele acţiunilor (execuţii tehnice în situaţii variate de joc).

A. Greşeli în etapele formării deprinderilor motrice

Autorul V.V. Belinovici, (1959) realizează o analiză destul de completă a greşelilor care apar
în etapele formării deprinderilor motrice:

Greşeli ale acţiunilor motrice separate (lipsa flexiei genunchilor în timpul aruncării la coş de
pe loc).
Greşeli generale (neîntinderea braţului de aruncare şi lipsa flexiei palmei la execuţia tuturor
aruncărilor, etc.).
Greşeli locale (apar în faza de iniţiere a elementelor şi procedeelor tehnice, sunt destul de rare,
dacă nu sunt grosolane, nu constituie piedici în procesul învăţării).
Greşeli complexe (mişcările care alcătuiesc procedeul tehnic au o legătură cauză-efect. Astfel o
greşeală constituie o premisă pentru altele. Apar în momentul legării fazelor componente a unui
procedeu, datorită utilizării exagerate a metodei analitice de învăţare).
Greşeli neautomatizate (specifice etapei de iniţiere, se instalează datorită execuţiilor cu o forţă
excesivă care determină încordare musculară şi o „încătuşare” a mişcărilor. În esenţă acestea
sunt de fapt particularităţi ale etapei iniţiale de formare a deprinderilor, care se explică printr-o
 insuficientă coordonare a eforturilor fizice, în scoarţa cerebrală nu s-au format legături
funcţionale durabile, ceea ce generează teama de insucces a elevilor).
Greşeli automatizate (sunt o consecinţă a repetărilor multiple a mişcărilor incorecte. Au un
caracter stabil şi se corectează foarte greu.Va fi posibilă o corectare mai rapidă dacă elevul va
descoperi şi înţelege cauza insucceselor sale).
Greşeli esenţiale (sunt cele care deformeză mecanismul de bază al mişcării. Trebuie eliminate
rapid, deoarece încetinesc învăţarea procedeelor respective).
Greşeli neesenţiale (sunt caracteristice pentru fazele separate ale procedeelor tehnice.Se produc
atunci când elevul şi-a însuşit procedeul respectiv, dar îl execută cu unele greşeli, învăţând din
ele. Pot fi trecute cu vederea în condiţiile ca acestea să nu se mai repete).
Greşeli tipice (sunt greşelile cu frecvenţa cea mai mare la execuţia unui procedeu. Pot fi
considerate tipice toate greşelile prezentate anterior şi pot fi prevenite de cadrul didactic din
timp).
Greşelile atipice (sunt cele generate de stările sufleteşti-frica de minge, de adversar, de
competiţie, de nereuşită, cele condiţionate prin perseverenţă- încăpăţânare, etc.).

B. Greşeli în fazele acţiunilor (execuţii tehnice în situaţii variate de joc)

În concepţia altor autori (A. Păcuraru, 2002; A. Păcuraru, L. Călin, G. Prisecaru, 2004; A.
Păcuraru, P. Ghervan, A. Acsinte, 2006, C. Ciorbă, I. Comarniţchi, 2007, Ciocoiu D.L, 2009, etc.),
greşelile de tehnică se pot instala în diferite etape, situaţii sau momente (faze) specifice jocului:
Greşeală de decizie (mişcare greşită datorită unei orientări spaţio-temporale defectuoase).
Greşeală de moment (neconcordanţa mişcării cu situaţia respectivă).
Greşeală de mişcare (execuţia unei mişcări defectuoase din punct de vedere tehnic).
Este esenţial în procesul de iniţere- învăţare a componentelor tehnico-tactice ale jocului de
baschet ca profesorul să ofere informaţii referitoare atât la aspectele corecte ale execuţiei, cât şi la cele
incorecte. Informaţiile pe care elevii le primesc referitor la execuţia lor poartă denumirea de feed-back.
În absenţa feed-backului, învăţarea sistematică este imposibil de realizat.
Cauzele greşelilor
Cauzele care determină greşelile de tehnică sunt variate:
înţelegerea greşită de către elevi a sarcinii motrice propuse;
reprezentare greşită a modelului în planul mental al elevului;
dezvoltarea insuficientă a unei calităţi motrice;
 lipsa armoniei între calităţile motrice;
neîncrederea în forţele proprii, teama de accidente, etc.
modul de organizare al lecţiei de învăţare;
lipsa de individualizare în predare a unui element, de înţelegere a nivelului de pregătire
motrică şi intelectuală a elevului;
oboseala cauzată de o pregătire fizică insuficientă sau odihnă necorespunzătoare;
limitarea psihologică a sportivului, manifestată prin propunerea unor obiective mici de
îndeplinit care se multumeşte cu nivelul scăzut de execuţie dobândit.

2.5 TRASEUL METODIC DE PREVENIRE ŞI CORECTARE A GREŞELILOR DE

TEHNICĂ ÎN JOCUL DE BASCHET

2.5.1 PREVENIREA GREŞELILOR DE TEHNICĂ

Pregătirea elevilor în jocul de baschet trebuie astfel concepută pentru a se elimina sau
minimaliza posibiltatea comiterii greşelilor în timpul procesului de învăţare a unei deprinderi.
Prevenirea greşelilor motrice constituie măsuri care facilitază considerabil învăţarea componentelor
fundamentale ale jocului de baschet. Astfel se recomandă următoarele :
Să se verifice dacă elevii au înţeles corect scopul general al exerciţiului, structurii, etc.
Să se stabilescă dacă elevii au înţeles corect execuţia tehnică a acţiunii motrice în curs de
învăţare.
Alegerea pentru învăţare a mijloacelor simple, accesibile, eficiente, atractive.
Să se insiste asupra excutării îngrijite a exerciţiilor, fără a tolera greşeli.
Respectarea corelaţiei necesare între viteza mişcărilor şi cea de execuţie.
Continuarea exerciţiilor nereuşite, prin repetarea şi execuţia cât mai corectă pentru a evita
instalarea unei reprezentări imprecise.

2.5.2 CORECTAREA GREŞELILOR DE TEHNICĂ

Capacitatea de a analiza greşelile comise de elevi şi modalitatea de corectare, este la fel de

importantă ca şi capacitatea de a comunica aceste informaţii executanţilor. Dacă se înţeleg principiile
de bază ale unui element sau procedeu, cu siguranţă cadrul didactic va asigura modalităţi de corectare
eficiente. Analiza unei deprinderi specifice jocului de baschet necesită din partea cadrului didactic
următoarele etape:
Analiza tehnicii de execuţie a elevului.
Compararea tehnicii elevului cu tehnica corectă („modelul”).
Corectarea fiecărei a greşeli.
Determinarea cauzelor greşelilor.
Modalităţi de corectare a greşelilor.
Trebuie menţionat faptul că în procesul de corectare a greşelilor pe parcursul instruirii, cadrul
didactic utilizează o serie de indicaţii metodice pozitive dar şi negative (Robert.W.Christina,
Daniel.M.Corcos, 1999).
a. indicaţii, sugestii metodice pozitive, reflectă ceea ce trebuie să efectueze elevul.Se
utilizează complimente, laude, aprecieri pozitive, recompense, încurajări. Dacă sunt aplicate
corespunzător, sporesc încrederea şi intensificarea dorinţei de reuşită a elevului la execuţia unui
procedeu tehnic sau acţiune tactică.
Corectarea greşelilor presupune abordarea pozitivă individuală şi constă în următoarele
secvenţe de instruire:
 Secventa I -recunoaşterea efortului şi a execuţiilor corecte.
 Secvenţa a II a-furnizarea unui feed-back corector simplu şi precis (informaţiile cu
privire la greşelile de execuţie şi modul cum se pot corecta).
Greşelile majore de execuţie, dificile ca mod de explicaţie, înţelegere, corectare pot fi abordate
astfel:
1. explicatie şi demonstraţie între execuţia elevului (greşeala) comparativ cu execuţia corectă
(corectarea);
2. explicarea cauzei sau cauzelor greşelii (dacă acesta nu este evidentă);
3. argumentele referitoare la recomandarea corectării (dacă aceasta nu este evidentă).
Indiferent de complexitatea greşelii sau a corectării, elevul nu trebuie asaltat cu informaţii
detaliate sau exagerat de lungi. Transmiterea informaţiilor trebuie realizată într-un ritm pe care elevul
să le poată înţelege şi aplica util în practică, contribuind astfel la efectuarea corectării.
 Secvenţa a III-a verificarea capacităţii de înţelegere a elevului privind feed-backul
corector. Dacă elevul nu înţelege informaţiile legate de corectarea mişcării, acesta va
continua să efectueze incorect exerciţiul.
 Secvenţa a IV-a motivarea elevului în vederea efortului pentru consolidare.
 b. indicaţii, sugestii metodice negative- reflectă în special ceea ce nu trebuie să execute
sportivul. Cadrul didactic identifică greşelile elevilor dar nu utilizează informaţiile referitore la modul
corect de execuţie al acestora. Atitudinea faţă de elevi este negativă şi nu apreciază eforturile reale ale
acestora de a-şi corecta greşelile.Abordarea acesta generează teama de nereuşită şi neîncredere a
elevilor.

Bibliografie :

1. CIOCOIU D.L - Baschet. Identificarea posibilităţilor de mişcare a segmentelor corpului

prin abordarea jocului de baschet. Europlus, Galaţi, 2011, p. 73- 74.
 Metodica procedeelor tehnice fără minge specifice baschetului
din conţinutul programlor şcolare

Din punct de vedere didactic tehnica jocului de baschet prezintă două mari categorii (Figura
4.1) :

 Elemente şi procedee tehnice fără minge (mişcarea în teren).

 Elemente şi procedee tehnice cu minge.

Figura 4.1 Sistematizarea elementelor tehnice în jocul de baschet

A. Jocul fără minge

ELEMENTUL TEHNIC PROCEDEELE TEHNICE

1.Poziţia fundamentală  înaltă
 medie
 joasă
2. Deplasările  alergare normală
 alergare specifică (înainte,
înapoi, lateral, cu variaţii de
ritm, cu opriri, plecări bruşte
etc.)
3.Opririle  într-un singur timp
 în doi timpi
4. Schimbările de direcţie  cu frânare pe-un picior
 cu frânare pe ambele
picioare
 ELEMENTUL TEHNIC PROCEDEELE TEHNICE
5. Săriturile  de pe loc
 cu elan

6. Pirueta  de pe loc
 din deplasare
7. Lucrul de braţe şi jocul de
picioare

Definiţie
Tehnica jocului fără minge („mişcarea în teren”) reprezintă ansamblul de deprinderi motrice
(elemente şi procedee tehnice) specifice ca formă şi conţinut care se referă la deplasările jucătorilor în
teren corespunzător fazelor de atac şi apărare.

A. POZIŢIA FUNDAMENTALĂ

Specifică majorităţii jocurilor sportive, poziţia fundamentală a jucătorului de baschet

favorizează toate celelalte execuţii tehnico-tactice, determinate de fazele de atac şi apărare,
reprezentând şi poziţia iniţială a majorităţii procedeelor tehnice.

Caracteristici de execuţie:
 Gleznele şi genunchii sunt flexaţi sub un unghi care să determine un plan format de umeri,
genunchi şi vârfurile picioarelor.
 Proiecţia centrului de greutate va cădea în interiorul bazei de susţinere.
În faza de atac poziţia fundamentală (înaltă, medie) prezintă următoarele caracteristici de
execuţie:
 genunchii şi gleznele uşor flexate, oferă un echilibru bun corpului.
 jucătorul este în posesia mingii;
 mingea ţinută la nivelul pieptului;
 privirea orientată spre coş.
În faza de apărare poziţia fundamentală (joasă) prezintă următoarele caracteristici de execuţie:
 distanţa dintre tălpi depăşeşte proiecţia lăţimii umerilor;
 braţul de pe partea piciorului mai avansat este ridicat, celălat lateral.

Greşeli frecvente:
  Depărtarea exagerată a picioarelor sau apropierea lor, modifică nefavorabil baza de susţinere a
corpului.
 Articulaţiile gleznelor şi ale genunchilor prea puţin flexate determină o poziţie cu centrul de
greutate prea ridicat sau o aplecare exagerată a trunchiului.
 Greutatea corpului inegal repartizată pe ambele picioare.
 Crisparea musculaturii antagonice determină o atitudine rigidă şi mai puţin mobilă.

Utilizare tactică
Poziţia fundamentală poate fi înaltă, medie, joasă, se utilizează în funcţie de caracteristicile de
execuţie ale procedeului tehnic (în atac), sau de natura marcajului (în apărare).

Indicaţii metodice
Se acordă un număr mic de repetări în cadrul metodicii de învăţare izolată, consolidarea
realizându-se odată cu celelalte execuţii tehnice, unde apare ca poziţie de bază (în special la marcaj –
pentru apărare, la pivotare, oprire, „tripla ameninţare” – pentru atac.

B.DEPLASĂRILE
Consolidarea deplasărilor se realizează prin exerciţii ce vizează în mod direct acţiunea tactică
individuală, defensivă, „marcajul”.

1. ALERGAREA SPECIFICĂ ÎNAINTE

Caracteristici de execuţie:
 Acţiunea de impulsie reperzintă veriga principală.
 Contactul cu solul se realizează printr-o rulare calcâi-vârf.
 Braţele flexate din articulaţia coatelor (unghi de 90°) se deplasează în direcţia alergării.
Greşeli frecvente:
 Tendinţa de a sări prin ridicarea tălpilor de pe sol.
 Se aleargă pe vârfuri, micşorându-se astfel stabilitatea.
Utilizarea tactică:
 Se foloseşte în tot timpul jocului, în circulaţie individuală, în atac, cu precădere în demaraj.

2. ALERGAREA ÎNAPOI (CU SPATELE SPRE DIRECŢIA DEPLASĂRII)

Caracteristici de execuţie:
 Jucătorul se deplasează cu spatele spre direcţia de înaintare.
 Deplasarea picioarelor se efectuează prin alunecare.
 Contactul cu solul se efectuează prin rularea tălpii vârf-călcâi.
 Membrele inferioare şi superioare realizează mişcări opuse alergării obişnuite.
Greşeli frecvente:
 Se aleargă cu trunchiul lăsat pe spate, fapt care provoacă dezechilibru.
 Se sare în timpul alergării.
Utilizare tactică:
 În retragerea din zona de atac în zona de apărare şi în general în acţiunile de apărare (flotare,
aglomerare).
 În urmărirea unui adversar care se îndreaptă spre coş şi se află la o distanţă mai mare de
acesta.

3. PASUL ADĂUGAT ÎNAINTE SAU ÎNAPOI

Caracteristici de execuţie:
 Jucătorul se deplasează în poziţie fundamentală de apărare (joasă).
 Piciorul dinapoi nu depăşeşte niciodată în deplasare pe cel din faţă (pas adaugat înainte) şi
invers pentru pasul adăugat înapoi.
 Contactul cu solul se realizează pe toată talpa.
 Depărtarea corespunzătoare a tălpilor, asigură echilibru corpului.
Greşeli frecvente:
 Deplasarea se face prin săritură.
 Se fac păşiri prea lungi.
 Se încrucişează picioarele.
 Nu se menţine o poziţie joasă cu centrul de greutate coborât.
Utilizare tactică:
 În acţiunile de apărare pentru apropierea sau depărtarea de adversar.
 La retragerea pentru apărarea coşului.
 La scoaterea mingii de la adversar.
 În plasamentul pentru menţinerea unei distanţe convenabile faţă de adversarul direct.
4. PASUL ADĂUGAT LATERAL ŞI ALERGAREA LATERALĂ
Caracteristici de execuţie:
 Jucătorul se deplasează în poziţie fundamentală de apărare (joasă).
 Contactul permanent cu solul pe parcursul deplasării .
 Se va începe cu piciorul din direcţia deplasării.
 Depărtarea corespunzătoare a tălpilor, asigură echilibru corpului.
Greşeli frecvente:
 Încrucişarea picioarelor şi trecerea greutăţii corpului pe un singur picior de sprijin.
 Ridicarea centrului de greutate a corpului determină dezechilibrări.
 Se execută sărituri în timpul deplasării.
 Se ridică picioarele de pe sol nerealizându-se alunecarea acestora.
Utilizare tactică:
 În acţiunile de marcaj.
Indicaţii metodice generale
Succesiunea de învăţare a procedeelor de deplasare cuprinde:
- alergarea normală în ritm variat;
- alergarea specifică înainte;
- alergarea specifică înainte-înapoi;
- deplasarea laterală (pasul adăugat lateral);
- deplasarea oblică (pasul adăugat înainte-înapoi);
- jocul de picioare.
Fiecare procedeu va fi executat separat.
- prin imitare: in grup(antrenorul demonstrând în oglindă)sau pe perechi;
- la semnale: auditive sau vizuale;
- sub formă de concurs, pe distanţe limitate: ştafete cu procedee izolate,
ştafete cu procedeecombinate;
- sub formă de complexe de procedee tehnice;
- jocul de picioare al apărătorului:
• pe perechi;
•individual.
C. SCHIMBĂRILE DE DIRECŢIE

1. SCHIMBARE DE DIRECŢIE CU FRÂNARE PE UN PICIOR

Element important în realizarea acţiunii de demarcaj individual. Prin acest element jucătorul îşi asigură
trecerea de pe o direcţie de alergare pe alta, fără a fi nevoit să se oprească. Din punct de vedere al
execuţiei există două procedee tehnice : schimbare de direcţie cu frânare pe un picior şi cu frânare pe
ambele picioare.Cel mai eficient şi frecvent utilizat procedeu în joc, este cel cu frânare pe
un picior.
Caracteristici de execuţie:
 Centrul de greutate al corpului este proiectat către interiorul ocolirii şi pe noua direcţie.
 Păşirea pe noua direcţie se realizează prin ridicarea tălpii de pe sol fără a fi ridicat şi
centrul de greutate al corpului.
 Genunchii presează către exterior şi noua direcţie.
 Corpul este relaxat şi echilibrat.
Greşeli frecvente:
 Poziţia înaltă determină dezechilibrări în plan anterior.
 Piciorul din interiorul ocolirii se aşează depărtat pe noua direcţie şi se întârzie pornirea.
Utilizare tactică:
 Pentru provocarea greşelilor de marcaj şi ca fente de „ieşire la minge”.
 Element specific acţiunilor ofensive de demarcaj, împotriva apărării individuale.

Indicaţii metodice generale:

 Schimbarea de direcţie cu frânare pe un picior este procedeul de bază în predarea
elementelor jocului de baschet în şcoală.

D. SĂRITURILE
Săriturile utilizate în jocul de baschet diferă de cele din atletism. Acestea urmăresc menţinerea
unei poziţii cât mai echilibrate în timpul săriturii, în vederea execuţiei unor procedee de mare precizie.
Consolidarea săriturilor se realizează în continuare cu elementele specifice „urmăririi şi recuperărilor
defensive şi ofensive” şi a aruncărilor la coş din săritură sau volé. Pot fi executate:
 1. CU DESPRINDERE DE PE AMBELE PICIOARE
2. CU DESPRINDERE DE PE UN PICIOR
Caracteristici de execuţie:
 Mecanisml de bază al săriturilor este: elanul, bătaia (desprinderea), zborul, aterizarea.
 În timpul desprinderii este solicitată coordonarea dintre membrele inferioare şi
superioare.
 Se menţine o poziţie cât mai echilibrată în timpul săriturii.
 Aterizarea se efectuează pe treimea anterioară a tălpii (pingea).
Greşeli frecvente:
 Lipsa coordonării între membrele inferioare şi superioare.
 Desprinderea se realizează dezechilibrat (corpul aplecat înainte).
 Aterizare dezechilibrată.
Utilizare tactică:
 Urmărirea şi recuperarea mingii atât în atac cât şi în apărare.
 Execuţia aruncărilor la coş din săritură şi voleibalare.

E. OPRIRILE

a. OPRIREA ÎNTR-UN TIMP (PRIN SĂRITURĂ)

Caracteristici de execuţie:
 Tehnica opririlor reprezintă acea mişcare de trecere a executantului dintr-o stare dinamică,
în stare statică.
 Execuţia opririlor, legat în mod direct de prevederile regulamentare privind „înaintarea cu
mingea” (regula paşilor).
 Existenţa unui moment de săritură, necesită păstrarea echilibrului corpului.
Greşeli frecvente:

 În momentul săriturii pentru realizarea opririi, corpul se aplecă înainte.

  Tălpile sunt depărtate pentru a asigura o bază de suţinere corespunzătoare.
 La aterizare, picioarele nu sunt duse înaintea proiecţiei centru lui de greutate pe sol.
 Lipsa flexiei genunchilor ce asigură amortizarea la aterizare.
Indicaţii metodice generale
- Oprirea reprezintă elementul component al acţiunii de „ieşire la minge” în
vederea recepţionării prinderii mingii.
- Sunt elemente specifice jocului de baschet, legate în mod direct de prevederile
regulamentare privind deplasarea cu mingea.
- Oprirea se poate executa:
 într-un timp – prin săritură;
 în doi timpi – prin păşire.
- Consolidarea opririi, se va efectua în paralel cu învăţarea prinderii mingii din dribling sau
pasă şi a pivotării sub forma unor structuri de joc.

F. PIRUETA
Este o pivotare fără minge dar piciorul pe care se realizează întoarcerea poate fi ridicat în
timpul execuţiei. Poate fi executată de pe loc (din poziţia statică a atacantului sau ca element de
schimbare de direcţie) şi deplasare.

Caracteristici de execuţie:
 Se menţine permanent poziţia fundamentală pe parcursul execuţiei.
 Piciorul pe care se realizează întoarcerea poate fi ridicat în timpul execuţiei.
Greşeli frecvente:
 Lipsa coordonării picioarelor cu braţele.
 Poziţie fundamentală înaltă pe parcursul execuţiei.
 Poziţie dezechilibrată în timpul întoarcerii.
Utilizare tactică:
 Se utilizează ca procedeu de execuţie la schimbarea de direcţie.
 Plecările din blocaj.
 Blocajele defensive.
 Evitarea blocajelor de către apărător (în apărarea om la om).
 Indicaţii metodice generale
- Acest element tehnic se utilizează de pe loc sau din deplasare pentru schimbarea direcţiei de
deplasare.
- Este necesar menţinerea echilibrului corpului.
G. LUCRUL DE BRAŢE ŞI JOCUL DE PICIOARE
Procedeele tehnice ale deplasării în teren, nu se regăsesc în joc sub forma exerciţiilor izolate.
Acestea se desfăşoară în cadrul unor complexe de procedee, denumit „jocul de picioare”, urmat în
apărare şi de „lucrul de braţe”. Consolidarea jocului apărătorului (jocul de picioare şi lucrul de braţe) se
realizează în cadrul asamblării cu elemente specifice din structura acţiunilor tactice: demarcajul,
marcajul şi a acţiunilor colective de apărare : închiderea culoarului cu pătrundere, flotare, apărăre în
zonă,etc.
Caracteristici de execuţie:
 Se menţin caracteristicile de execuţie ale fiecărui procedeu tehnic.
Greşeli frecvente:
 Încrucişarea picioarelor şi trecerea greutăţii corpului pe un singur picior de sprijn.
 Ridicarea centrului de greutate a corpului (în special la începători, tendinţa de întindere a
articulaţiilor).
 Ridicarea picioarelor de pe sol astfel încât deplasarea nu se realizează prin alunecarea
acetora pe sol.

Utilizare tactică:
 „Lucrul de braţe” se utilizează în:
 interceptarea şi smulgerea mingii;
 închiderea pătrunderilor în apărarea zonă.
 “Jocul de picioare” se utilizează în:
 acţiunile defensive, pentru a asigura rapiditatea de deplasare a jucătorului;
 acţiunile ofensive, ca mijloc de realizare a demarcajului.

Bibliografie :

3. CIOCOIU D.L - Baschet. Identificarea posibilităţilor de mişcare a segmentelor corpului

prin abordarea jocului de baschet. Europlus, Galaţi, 2011, p. 35- 50.
4. HÂNSA C., CĂLIN L. Baschet. Tehnică şi tactică –Galaţi: Fundaţiei Universitare “Dunărea
de Jos”, 2004, p 29-43.
 Metodica procedeelor tehnice cu minge specifice baschetului
din conţinutul programlor şcolare

DEFINIŢIE
Tehnica jocului cu minge reprezintă ansamblul de deprinderi motrice (elemente şi procedee
tehnice) specifice ca formă şi conţinut care se referă la manevrarea mingii de către jucători în teren,
corespunzător fazelor de atac şi apărare.

Jocul cu minge

ELEMENTUL TEHNIC PROCEDEELE TEHNICE

1. Ţinerea mingii  cu două mâini :
 simetrică:
 la piept
 deasupra capului
 în dreptul bazinului
 asimetrică:
 în dreptul umărului
 deasupra capului
 cu omână:
- apucat
- echilibru
2. Prinderea şi protecţia mingii  cu o mână
 cu două mâini

 de pe loc
 din alergare
 din săritură
 ELEMENTUL TEHNIC PROCEDEELE TEHNICE
3. Pasarea mingii  cu o mână (de pe loc, din
deplasare, din săritură)
 de la umăr
 din deplasare
 pe la spate
 peste umăr
 semicârlig
 cu două mâini (de pe loc, din
deplasare, din săritură)
 de la piept
 cu pământul
 deasupra capului
4. Opririle  într-un timp
 doi timpi
5. Pivotarea  prin păşire
 prin întoarcere
 înainte (ofensivă)
 înapoi (defensivă
6. Aruncarea la coş  după poziţia jucătorului:
 de pe loc:
 cu o mână de la umăr
 cu o mână de sus
 cu două mâini de la piept, de
deasupra capului
 semicârlig
din deplasare:
 cu o mână de sus din
dribling, alergare;
 ELEMENTUL TEHNIC PROCEDEELE TEHNICE
 cu o mână din semicârlig;
 cu o mână sau două mâini
de jos, oferită.
din săritură:
 cu desprindere de pe loc;
 deplasare şi oprire: într-un
timp sau doi timpi;
 prinderea mingii din dribling
sau pasă.
din voleibalare.
 după distanţă:
 din apropierea coşului – 2 m
 de la semidistanţă 2 – 5 m
 distanţă peste 6 m de coş
 după execuţie:
 cu două mâini, cu o mână;
 cu panoul, fără panou– directe
 procedee de bază,
fundamentale şi speciale
7. Driblingul  înalt – pe loc
 mediu – din mers
 jos –din alergare
 din punct de vedere tactic:
 ofensiv
 defensiv
 depăşire
 aşteptare
 ELEMENTUL TEHNIC PROCEDEELE TEHNICE
8. Fentele  simple -de demarcaj
 duble - de privire
 multiple - de pasă
- de aruncare

A. ŢINEREA MINGII
Din punct de vedere al execuţiei în conţinutul programelor şcolare se regăsesc două procedee
tehnice:
1. ŢINEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI LA PIEPT (PRIZA SIMETRICĂ
2. ŢINEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI ÎN FAŢĂ (ÎN PRIZĂ ASIMETRICĂ)
NOTĂ: Ţinerea în priză asimetrică, reprezintă punctul de plecare în execuţia unor procedee tehnice
care solicită execuţia unui singur braţ în faza de finalizare (aruncarea la coş cu o mână de la umăr,
plecarea în dribling, pasa cu o mână, etc).
Caracteristici de execuţie:
 Palma braţului care execută mişcarea, este situată pe minge şi înapoia acesteia.
 Cotul este orientat înainte şi în jos, mai apropiat de corp.
 Flexia braţului pe antebraţ formând un unghi drept (90°).
Greşeli frecvente:

 Orientarea palmelor cu degetele spre înainte sau în jos.

 Degetele mari sunt mult apropiate sau mult depărtate.
 Coatele sunt exagerat depărtate, determinând o ţinere prea din lateral a mingii.
 Podul palmelor ia contact cu suprafaţa mingii.
Utilizare tactică:

 Procedeu principal folosit în execuţia majorităţii elementelor tehnice.

Indicaţii metodice:
În cadrul formării mecanismului de bază, primele execuţii vor fi adresate direct numai ţinerii
mingii. Învăţarea va începe cu ţinerea simetrică a mingii cu două mâini în dreptul pieptului. Se va
insista asupra felului în care se aşează mâinile pe minge şi ţinerii ei în dreptul pieptului. Ţinerea este
strâns legată de protecţia mingii.
B. PRINDEREA MINGII

1. PRINDEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI

Caracteristici de execuţie:
 Corpul este relaxat în momentul prinderii mingii.
 Braţele amortizează prinderea mingii.
 Palmele sunt orientate cu degetele către direcţia de transmitere a mingii.
 Contactul cu mingea se realizează cu faţa palmară a degetelor.

2. PRINDEREA MINGII CU O MÂNĂ

Caracteristici de execuţie:
 Executantul adoptă o poziţie fundamentală care să faciliteze prinderea mingii.
 Palma braţului care urmează să efectueze prinderea mingii este orientată spre direcţia de
transmitere a mingii de către pasator.
 Contactul cu mingea determină o cedare a articulaţiei pumnului spre înapoi simultan cu
flexia braţului din articulaţia cotului.
Greşeli frecvente:
 Contactul este luat direct cu palmele pe minge şi nu cu degetele;
 Amortizarea nu se face prin succesiunea mişcărilor de autorezistenţă şi de cedare a
degetelor, palmelor şi braţelor.
Utilizare tactică:
 în situaţia când mingea ajunge la înălţimea capului sau mai sus, braţele sau braţul se
întinde spre minge oblic în sus şi spre înainte, iar când mingea ia contact cu degetele,
braţele se flexează şi o aduc la piept. Dacă mingea vine cu viteză mare, amortizarea va
trebui să fie accentuată printr-o flexie exagerată a braţelor.
Indicaţii metodice:
Prinderea mingii reprezintă elementul de dificultate pentru începători, întâmpinarea mingii se
execută cu braţele întinse şi palmele orientate către direcţia din care vine mingea, iar amortizarea
prinderii prin lucrul de flexie din articulaţiile superioare. Prinderea mingii trebuie însoţită permanent de
ieşirea la minge.
Cel care urmează să primească mingea este obligat:
- să privească spre minge din momentul în care aceasta părăseşte mâinile coechipierului;
- să execute ieşire la minge;
- corpul să aibă o poziţie cât mai relaxată în momentul prinderii mingii;
- să amortizeze, cu ajutorul braţelor, prinderea mingii.

C.PROTECŢIA MINGII
Caracteristici de execuţie:

 Menţinerea poziţiei fundametale pe parcursul execuţiei.

 Trunchiul se apleacă înainte.
 Mingea este protejată prin „lucrul braţelor” în diferite planuri..
Indicaţii metodice:

- Traseul metodic al învăţării elementelor tehnice enumerate anterior (ţinere, prindere,

protecţie) trebuie abordat în mod unitar.

- Consolidarea acestora trebuie să se realizeze simultan cu învăţarea paselor, driblingului şi

a aruncărilor la coş.
D. PASAREA MINGII

1. PASA CU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT DE PE LOC

Caracteristici de execuţie:

 Menţinerea poziţiei fundametale şi prizei corecte pe parcursul execuţiei.

 Mingea este împinsă înainte.
 Mişcarea de „biciuire” se efectuează prin lucrul din articulaţia mâinilor.
Greşeli frecvente:

 Ţinerea incorectă a mingii.

 Mişcări suplimentare cu mingea, înainte de începerea execuţiei.
 Ducerea coatelor lateral în timpul execuţiei.
 Pasarea mingii prea sus sau prea jos.
 Nu se imprimă mingii impulsul necesar din articulaţia pumnului.
Utilizarea tactică:

 În atacul poziţional.
 Împotriva apărării individuale mai puţin active.

2. PASA CU O MÂNĂ DIN DREPTUL UMĂRULUI DE PE LOC

Caracteristici de execuţie:

 Palma braţului de pasare constituie ultimul plan director de al mişcării.

 Pasarea mingii se realizează prin întinderea energică a braţului drept spre înainte, care se
finalizează cu o mişcare de biciuire din articulaţia mâinii.
Greşeli frecvente:

 Mingea se împinge în loc să se azvârle.

 Cotul braţului cu care se aruncă, nu este la nivelul umărului şi în lateral, lucru care
influenţează negativ direcţia traiectoriei şi forţei de pasare.

 Palma rămâne blocată din articulaţia pumnului.

Utilizarea tactică:

 Se foloseşte pe distanţe medii şi lungi.

 Pasă specială pentru contraatac.

3. PASAREA MINGII DIN DEPLASARE

Caracteristici de execuţie:
 Între cele două păşiri, se păstrează o poziţie echlibrată de ţinere a mingii.
 Pasarea mingii se transmite pe o poziţie viitoare, prin întinderea energică a braţelor.
Greşeli frecvente:

 Nerespectarea regulii paşilor.

 Între cele două păşiri jucătorul nu păstrează o poziţie stabilă de ţinere a mingii.
 Nu se ţine cont de direcţia şi viteza de deplasare a partenerului căruia îi este adresată pasa.
Utilizarea tactică:
  Execuţia paselor din deplasare se face în majoritatea fazelor de joc.
 În atacul bazat pe circulaţii ale jucătorilor.
 În atacul rapid.
 În fazele de atac în superioritate numerică.
 Pe contraatac.
NOTĂ: Prinderea şi pasarea mingii din deplasare (dribling) este condiţionată de cei doi timpi
regulamentari.Cei doi timpi regulamentari corespund celor doi paşi- stângul, dreptul- care se execută
în timpul prinderii mingii şi pasării acesteia .
Indicaţii metodice:
- Pasele presupun obligatoriu prezenţa adversarului şi sunt condiţionate de :
o poziţia şi viteza de deplasare a acestuia;
o specificul fazei de joc;
o plasamentul adversarului.
Eficienţa unei pase respectă următoarele indicaţii:
1. Mingea să fie transmisă în dreptul pieptului şi cu cât mai puţin efect pentru a facilita
prinderea ei.
2. Forţa de trimitere a pasei să corespundă distanţei şi direcţiei de deplasare a partenerului.
3. Pasa să fie rapidă, precisă şi oportună.
4. Procedeul tehnic de pasare trebuie ales în funcţie de situaţia tactică de joc.
5. Să se anticipeze acţiunea coechipierului şi mingea să fie transmisă pe poziţia viitoare.
6. Pentru evitarea întreruperilor se recomandă pasele scurte.
a. Jucătorul care pasează trebuie:
- să transmită pasa coechipierului corect demarcat;
- să asigure protecţia mingii;
- să folosească pasele scurte;
- să lucreze cu ambele mâini.
b. Jucătorul care prinde mingea trebuie:
- să se demarce;
- să folosească momentul intrării în posesia mingii ca fază iniţială pentru acţiunea viitoare.
E. OPRIRILE

1. OPRIREA ÎNTR-UN TIMP (PRIN SĂRITURĂ)

Caracteristici de execuţie:

 Tehnica opririlor reprezintă acea mişcare de trecere a executantului dintr-o stare dinamică,
în stare statică.

 Execuţia opririlor este legată în mod direct de prevederile regulamentare privind „înaintarea
cu mingea” (regula paşilor).

 Existenţa unui moment de săritură, necesită păstrarea echilibrului corpului.

Greşeli frecvente:

 În timpul săriturii corpul se apleacă spre înainte.

 La aterizare, picioarele nu sunt flexate suficient.
 Greutatea corpului este repartizată inegal.
Utilizarea tactică:

 Este elementul folosit atunci când jucătorul aflat în posesia mingii doreşte să se oprească;
 Reprezintă un element component al acţiunii de „ieşire la minge”.
Indicaţii metodice generale:

- Învăţarea începe cu oprirea într-un timp, existând posibilitatea alegerii piciorului de pivot.
- În etapa formării mecanismului de bază, opririlor trebuie să li se acorde un număr mare de
repetări.

- Oprirea este întotdeauna precedată de prinderea mingii care se poate efectua prin: prindere
din pasă sau dribling.

- Oprirea într-un timp este procedeul tehnic care se va preda primul la începători deoarece
oferă avantajul executantului de a alege oricare dintre picioare pentru pivotare.

- Consolidarea opririi, se va efectua în paralel cu învăţarea prinderii mingii din dribling sau
pasă şi a pivotării sub forma unor structuri de joc.

F. PIVOTAREA

În conţinutul programelor şcolare se regăsesc două procedee tehnice:

 1. PIVOT PRIN PĂŞIRE
2. PIVOT PRIN ÎNTOARCERE
Caracteristici de execuţie:

 Menţinerea permanentă a poziţiei fundamentale, simultan cu protecţia mingii.

 Piciorul mobil se va deplasa fără a ajunge pe acceşi linie cu piciorul pivot.
 Piciorul pivot rămâne permanent în contact cu solul şi sprijinit pe treimea anterioară a tălpii
(pingea).
Greşeli frecvente:

 Se execută întoarcerea pe călcâi şi nu pe pingea.

 Nu se flexează suficient genunchii şi gleznele.
 La întoarceri nu se blochează piciorul de pivot.
Utilizarea tactică:

 Ajută la asigurarea unui echilibru corespunzător, la protecţia mingii, ocuparea unei poziţii
tactice de pasare, aruncare la coş, dribling.

 În depăşire este utilizată ca fentă de plecare.

Indicaţii metodice generale:

- Element tehnic folosit pentru protecţia mingii.

- Se însuşeşte în paralel cu celelalte elemente ale jocului de baschet.
- În etapa de iniţiere, învăţarea se realizează fără minge.
 În etapa de consolidare, predarea se va efectua în paralel cu învăţarea şi consolidarea
ţinerii, protecţiei, prinderii, pasării mingii şi a opririlor.

G. ARUNCAREA LA COŞ
În conţinutul programelor şcolare se regăsesc următoarele procedee tehnice:

1. ARUNCAREA LA COŞ DE PE LOC CU O MÂNĂ DIN DREPTUL UMĂRULUI

Aruncările la coş de pe loc rămân procedeele de bază pentru formarea mecanismului şi a
stereotipului mişcării de aruncare la coş, în etapa de iniţiere.

Caracteristici de execuţie:
 Coordonarea braţelor cu picioarele.
 Braţul de aruncare continuă mişcarea în sus şi spre înainte, care se finalizează prin impulsul
dat de către articulaţia pumnului.

 După elibererea mingii, greutatea trece pe piciorul din faţă.

Greşeli frecvente:

 Priza la minge nu este asimetrică.

 Degetele mâinii care aruncă nu acoperă o suprafaţă mai mare a calotei.
 Nu se imprimă mingii, în partea finală a aruncării, mişcarea de biciuire.
Utilizarea tactică:

 Procedeul de bază folosit pentru aruncările de la distanţe mici şi mijlocii.

 Reprezintă mecanismul de bază pentru aruncările cu o mână, executate din deplasare şi din
săritură.
2. ARUNCAREA LA COŞ CU O MÂNĂ DE SUS DIN DRIBLING
Caracteristici de execuţie:

 Executantul va da un impuls mai puternic mingii la ultima bătaie.

 Respectarea celor două păşiri simultan cu protecţia mingii.
 Mingea părăseşte braţul în momentul maxim al săriturii, întins cu palma în flexie, degetele
răsfirate.

 Aterizarea se realizează pe ambele picioare.

Greşeli frecvente:

 Nu se respectă regula paşilor.

 Genunchiul de pe partea braţului de aruncare nu este pendulat corespunzător.
 Braţul de aruncare nu se întinde complet.
 Lipsa de coordonare între braţe şi picioare.
Utilizarea tactică:

 Finalizări din apropierea coşului sau de la distanţe mici faţă de acesta.

 3. ARUNCAREA LA COŞ DIN SĂRITURĂ CU DESPRINDERE DE PE LOC
Caracteristici de execuţie:

 Coordonarea braţelor cu picioarele.

 Mingea este recepţionată în momentul de zbor.
 Bătaia se efectuează pe două picioare.
 În momentul desprinderii, corpul este echilibrat.
 Braţul de aruncare continuă mişcarea în sus şi spre înainte, care se finalizează prin impulsul
dat de către articulaţia pumnului.
Greşeli frecvente:

 Desprinderea se realizează dezechilibrat.

 Aruncarea propriu-zisă este executată înainte ca jucătorul, aflat în săritură să fi atins punctul
maxim de înălţare.

 Aterizare dezechilibrată.
Utilizarea tactică:

 Procedee utilizate pentru aruncarea la coş de la distanţă şi împotriva tuturor variantelor

apărării (om la om, zonă).
H. DRIBLINGUL

1.DRIBLINGUL PE LOC ŞI DIN DEPLASARE

Caracteristici de execuţie:

 Menţinerea permanentă a poziţiei fundamentale, simultan cu protecţia mingii.

 Se execută cu ambele mâini şi fără controlul privirii.
Greşeli frecvente:

 Mingea este plesnită sau lovită şi nu împinsă.

 Împingerea mingii cu întreaga palmă.
 Conducerea mingii prea departe de corp.
 Privirea continuă a mingii.
 Trunchiul prea aplecat pe minge.

 Utilizarea tactică:

 La trecerea mingii din zona de apărare în atac, pe contraatac, organizarea atacului, în

superioritate numerică, la depăşiri, ieşirea din zonele aglomerate,împotriva apărărilor
agresive.
Indicaţii metodice generale:
- Este singurul element tehnic cu ajutorul căruia jucătorul se poate deplasa, rămânând din
punct de vedere tactic în posesia mingii fără a comite infracţiunea „paşi”.
- Învăţarea driblingului se va efectua atât cu mâna îndemânatică cât şi cu mâna cealaltă,
obişnuind elevii să privească înainte.
- Exerciţiile sub formă de concurs (ştafete) sunt cele mai indicate pentru învăţarea
driblingului.

I. FENTELE
Caracteristici de execuţie:

 Menţinerea permanentă a poziţiei fundamentale, simultan cu protecţia mingii.

 Mişcările segmentelor şi expresia feţei trebuie să fie convingătoare.
 Segmentul angrenat în execuţie continuă, completează mişcările celui anterior.
Greşeli frecvente:

 Lipsa de coordonare între braţe şi picioare.

 Element specific acţiunilor ofensive de demarcaj, împotriva apărării individuale.
 Lipsa de sincronizare între faza de simulare şi acţiune finală.
Utilizare tactică:
 Pentru provocarea greşelilor de marcaj.
 Pentru efectuarea depăşirii adversarului şi a finalizării.

Bibliografie :
5. CIOCOIU D.L - Baschet. Identificarea posibilităţilor de mişcare a segmentelor corpului
prin abordarea jocului de baschet. Europlus, Galaţi, 2011, p. 51- 72.
6. HÂNSA C., CĂLIN L. Baschet. Tehnică şi tactică –Galaţi: Fundaţiei Universitare “Dunărea
de Jos”, 2004, p 43-80.