Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, România

Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti

REFERAT
Tema: „Combustibilul contracţiei musculare”

Executantă: Butucel Ana

Specialitatea Loisir Fitness, gr. II
Verificat: Dr. conf. Magdalena Moroşanu

Chişinău 2011
Motto: Corpul omenesc – noul prototip de masina care urmeaza a fi inventat

Corpul uman ca materie ce poate fi mereu perfectionata

In motto de mai sus corpul omenesc este asemanat cu un prototip de masina

neinventat inca.

Ipotetic vorbind marile firme constructoare de masini la cele mai inalte nivele
de management, urmaresc sa creeze masina perfecta. Dovada, faptul ca o masina
lansata azi, maine este deja de domeniul trecutului. Asta datorita faptului ca noul
prototip care tot timpul apare, pentru a asigura succesul investitiei trebuie sa aiba
ceva nou, indiferent in ce compartiment al masinii, motor, confort, aspect si asa mai
departe.

Parcurgand o carte de anatomie si fiziologie a corpului omenesc, descoperi

treptat cat de bine este constituit si „reglat” acesta. Vei putea vedea cat de mult este
in stare corpul uman prin „constructia” lui sa remedieze o disfunctionalitate aparuta
in functionarea unuia dintre compartimentele sale, inainte de interventia doctorului.
Cu certitudine oamenii de stiinta nu pot afirma ca deja cunosc toate „secretele” lui.
Tot timpul apare un nou prototip. Noile descoperiri facute in cunosterea structurii si
functionarii corpului omenesc sunt de altfel si fundamentul stabilirii de noi si
eficiente tratamente pentru diferitele feluri de boli.

Mult timp si efort a fost investit insa si in studierea corpului uman in timpul
efortului fizic. Ca nu s-a muncit degeaba o dovedesc limitele pana la care a fost
impinsa dezvoltarea calitatilor fizice si psihice ale sportivilor de inalta performanta,
limite reprezentate de recordurile sportive relizate de acestia. Aceasta a fost posibil
datorita continuei adaptari a pregatirii in cadrul antrenamentelor, la noile
descoperiri in domeniu.

Desi in timpul efortului fizic apar modificari mai mari sau mai mici in
functionarea majoritatii organelor si sistemelor corpului, acestea au loc pentru a
„servi” partea corpului uman care este cea mai „taxata” de intensitatea si durata
efortului fizic- FIBRA MUSCULARA. Multe carti legate de antrenamentul sportiv
trateaza principiile, metodele si mijloacele de antrenament care sunt folosite pentru
a determina si afecta modul de contractie a fibrei musculare in timpul efortului. La
urma urmei contractia fibrei musculare este cea care permite corpului uman
(sportivului) sa se manifeste in diferitele probe sportive.
ATP şi metabolismului muscular

Activitatatea musculara provoacă schimbări în concentraţia de metaboliţi.

Unele dintre acestea sunt utilizate pentru producerea energiei. Recuperarea în urma
activităţii musculare se caracterizează prin fenomene care conduc la restabilirea
concentraţiile iniţiale. Fibrele musculare conţin doi compuşi fosforici cu potenţial
ridicat de energie: ATP si fosfocreatina.

1) ATP (adenozin trifosfat)

Celulele musculare nu utilizează direct metaboliţi cum ar fi glucoza, dar o molecula

de energie disponibilă: ATP.

a) Hidroliza ATP

Această reacţie este exotermă.

ATP ¾¾¾® ADP + Pi + energie.

(30 KJ utilizabile de către

celula + căldură)
Acţiunea unei enzime

b) Sinteza de ATP

ADP + Pi + energie ¾¾¾® ATP

acţiunea sintezei
enzimei ATP

ATP se găseşte în citoplasma şi mitocondrii. Mitocondriile sunt organite cu

membrană dublă ce joacă un rol important în producţia de ATP, de asemenea, numit
"centru de putere" a celulei.

2) Consumul de ATP de celula musculara

Muşchii constau din fibre musculare, aceste celule sunt "gigante" (cativa
centimetri în lungime) cu nuclee multiple. La microscopul optic, o fibră este compusă
din citoplasmă cu fibre musculare (myofibrils) striate longitudinal.
 În cazul în care contracţiile musculare, folosesc o mulţime de ATP şi, prin
urmare, are nevoie de o cantitate considerabilă de nutrienti si oxigen pentru a
produce acest ATP.

Contracţia musculară necesită energie, dar doar o cantitate mică este prezentă
în fibre musculare, această cantitate poate menţine contracţie de doar câteva
secunde. Daca exercitiile dureaza mai mult de câteva secunde, suplimentarea de
producţie ATP este pornită.

3) Refacerea ATP

Există 3 metode pentru a restabili ATP.

Calea anaerob-alactică:

Acesta permite o regenerare imediata de ATP.

Hyaloplasm în celula musculara este un compus bogat în resurse energetice:

fosfocreatină. Ea are un grup fosfat care poate da ADP pentru a crea ATP şi creatina
(vezi diagrama de mai jos). 

Fosfocreatina este de cinci-şase ori mai mare de ATP.

Creatina-P + ADP ¾¾¾® ATP + creatina (+ căldură)
Acţiunea de enzime
specifice
În general, ATP şi fosfocreatina formează sistemul fosfogen. Noi vorbim despre calea
alactica-anaerobă. Este un proces anaerob, prin urmare, celulele musculare nu
necesită oxigenare mare. Aceasta nu formează acid lactic.

Acest sistem oferă energia necesară pentru a menţine contracţia musculară maximă
pentru aproximativ 15-30 secunde. Acest sistem este folosit pentru a „explozii”
scurte de maxim de energie, cum ar fi o cursa de 100 metri.

Calea anaerobă-lactică

Ea vine la contracţii de lungă durată şi nu necesită prezenţa oxigenului.

Această modalitate utilizează glicogenul muscular şi degradează glucoza

incomplet. O serie de 10 reacţii folosind glicoliza convertesc, prima destul de repede,
fiecare moleculă de glucoză în două molecule de acid piruvic şi două molecule de
ATP (vezi diagrama de mai jos) iar acidul piruvic este defalcat în acid lactic. 

O parte de acid lactic se acumulează în ţesutul muscular şi sânge, provocând

crampe. Procesul este numit anaerob, deoarece aceste reacţii apar în absenţa
oxigenului.

Peste 70% din acidul lactic produs merge la muschii difuzat prin sânge. Fibrele
musculare cardiace, celule de rinichi şi celulele hepatice pot utiliza acest acid pentru
a produce ATP. Mai multe celule hepatice pot converti o parte din acidul lactic in
glucoza, care produce un beneficiu dublu: reduce aciditatea şi oferă noi molecule de
glucoză.

Acest sistem poate furniza suficientă energie pentru 20 secunde - 2 minute,

echivalent pentru o cursa de 400 de metri.

Calea aerobă:

Exerciţiul muscular care dureaza mai mult de un minut depinde de procesele

aerobe, astfel că reacţiile au nevoie de oxigen. Dacă nu există suficient oxigen,
enzima mitocondriilor poate oxida complet acidul piruvic, în plus pentru a genera
caldura, oferind dioxid de carbon, apă şi ATP (a se vedea figura de mai jos) .

Acest proces se numeste respiratia celulara şi oxidarea biologică, ea produce o

multime de energie, circa 38 molecule de ATP pentru fiecare moleculă de glucoză.

Notă: tesutul muscular are două surse de oxigen:

-Oxigen din sange in celulele musculare prin difuzie,

-Oxigen lansat de mioglobina (proteine musculare care determină oxigen ca

hemoglobina), în celulele musculare.
 Atunci cînd oxigenul si nutrientii sunt disponibili, aerobic se produce suficient
ATP pentru o perioadă lungă de timp. Se foloseste glucoza din rezerva din muşchi şi
ficat, şi de asemenea acizii grasi din celulele de grăsime, amino acizii musculari sunt
de asemenea, utilizati în cantităţi mici.

Acest sistem oferă suficientă putere pentru mai mult de 3-15 minute. Deci, în
exerciţii pentru mai mult de 10 minute, sistemul aerobic furnizează peste 85% din
necesarul ATP. Aproape tot ATP-ul este produs în acest mod în timpul unei activităţi
prelungite, cum ar fi un maraton.

4) Fiecare sport are cerinţele sale metabolice

a) Eforturile scurte

Aceste eforturi necesită o putere considerabilă şi viteză, aşa că metabolismul

alactic anaerobe începe să funcţioneze primul, oferind o cantitate limitată de energie
dar disponibilă în câteva secunde.

Cu cît masa musculareă este mai mare, cu atît mai mult ATP este disponibil, deci este
un plus pentru sportivii angajati în aceste eforturi.

b) Eforturi intensive

Aceste eforturi vor elimina rezervele de fosfocreatină in 10 secunde, şi

regenerarea ATP din glicoliză este automat pornită.

Metabolismul anaerob lactic este, prin urmare, mai eficient, deoarece nu are
nevoie de oxigen.

Sportivii care practica acest tip de activitate în cazul în care modul dominant
ste anaerobe, au o rată mare de fibre musculare aşa-numitele "de tip 2". Ele sunt
bogate în ATP şi glicogen şi miofibrele sunt mai numeroase, cauzand o contracţie
mult mai rapidă.

c) Eforturile pe termen lung

Aceste eforturi sunt parte a rezistentei sprtivului, asa ca calea aerobă devine
predominantă.

La începutul unui exerciţiu, muşchiul atrage rezervele de oxigen, care sunt

fixate în mioglobina. Dar oferta de oxigen este insuficientă pentru a restabili ATP şi
fosfocreatină. Se creează astfel o "datorie de oxigen", care va fi umplută în timpul
fazei de recuperare în urma activităţii fizice.

Sportivi în sport de lungă durată, au o rată mare de fibre musculare numite

"tip 1". Ei s-au adaptat la acest tip de metabolism, mai bogate in mitocondrii,
mioglobină şi trigliceride.

Energia necesara contractiei

In toate mediile economice de informare inevitabil esti bombardat cu

informatii despre pretul barilului de petrol. Toate tranzactiile financiare intr-o forma
sau alta se fac in functie de asta. De ce? Pentru ca asta inseamna ENERGIE. Iar
posibilitatea de a o avea sau produce inseamna putere, indiferent de care, politica,
economica. In articolul de fata este insa de energia din corpul uman. Dar ce este
energia?

O definitie interesanta poate fi starea unui sistem definit de materia continuta

intr-un spatiu, determinata de moleculele pe care acest sistem le contine si mai ales
de nivelul de actiune si reactiune dintre molecule, adica nivelul lor de miscare.
Pentru a intelege mai departe aceasta idee trebuie amintit ce spune prima lege a
termodinamicii si anume ca energia totala a unui sistem si a tot ceea ce inconjoara
acel sistem este constanta.

Exemple de sisteme in ideea prezentata mai sus, in corpul umana pot fi

celulele si spatiul interstitial, globulele rosii si plasma din sange, dar si spatiul
citoplasmatic si mitocondria din interiorul aceleiasi celule. Principiul prezentat in
aceasta lege inseamna ca, daca are loc o schimbare in nivelul de energie in interiorul
sistemului, atunci automat, inevitabil acea schimbare este transmisa sub o forma sau
alta mediului care il inconjoara.

Pentru a completa informatiile despre energie trebuie amintita si a doua lege

a termodinamicii care spune caEntropia  totala a unui sistem si a mediului sau
inconjurator intotdeauna creste ca raspuns la o reactie (sau proces) care se
desfasoara spontan. Entropia poate fi considerata ca o masura a nivelului
de intamplare sau daca vreti de dezordine (amintiti-va de stare de continua miscare
in care se afla moleculele in cadrul unui sistem) in interiorul unui sistem. Dupa
aceasta scurte informatii de spre energie, care este termenul cel mai des folosit,
indiferent de stiinta care explica actul de miscare in cadrul diferitelor discipline
sportive, este prezentata mai jos reactia chimica care furnizeaza energia pentru
contractia musculara. Toate adaptarile si reactiile chimice care au loc in corpul uman
in timpul exercitiului fizic, se desfasoara pentru a face posibila aceasta reactie. Deci
acesta va fi punctul nostru de plecare in prezentarea temei acestui articol: 

ATP + H2O → ADP + Pi + 0.6 H+

energia eliberata ΔG = - 7.3 kcal mol-1. ΔG - este cu minus pentru ca este vorba de
eliberare de energie

ADP - adenozindifosfat (contine doar doua grupari fosfat)

Pi - este gruparea fosfat eliberata in hidrolizarea ATP-ului

H+ - ioni de hidrogen

In corpul uman energia nu este utilizata doar in contractia musculara care este
de fapt o transformare a energiei chimice in lucru mecanic ci este folosita si in
desfasurarea diferitelor si multelor reactii chimice si in transportul in si din celule a
diferitilor compusi chimici necesari in ”functionarea” acestora. Dar haideti sa ne
uitam putin le reactia de mai sus. Dupa cum vedeti termenul ATP nu este prezentat.
Acesta reprezinta o nucleotida numita adenozintrifosfat care este formata
din riboza (un carbohidrat) de care sunt legate o baza azotata adenin si trei grupari
fosfat. Aceasi structura o are si ADP doar ca acesta are doar doua grupari fosfat.
Deocamdata ne vom concentra atentia doar asupra ATP-ului. Ceilalti termeni vor fi
discutati in alte articole. Prin hidrolizarea acestuia, energia continuta in legaturile
care leaga cele trei grupari fosfat este eliberata si serveste mai departe in
producerea contractiei musculare sau a celorlate procese mentionate.

Am subliniat mai devreme faptul ca toate adaptarile care are au loc in corpul
uman servesc producerii de ATP. Aceasta pentru ca indiferent de intensitatea
exercitiului nivelul ATP-ului in muschii angajati in efort ramane in cea mai mare parte
stabila. O accentuata scadere in ATP are loc doar cand rezervele de fofsforcreatina
(PCr)* sunt intr-o mare masura consumate (4). Deci nivelul de ATP este mentinut
oarecum stabil in detrimentul epuizarii rezervelor de PCr in faza de inceput a
exercitiului si mai apoi de glicogen. 
* PCr este termenul folosit in cadrul referirilor la fosfocreatina. Pentru a pastra
tendinta si mai a ales pt a usura si sprijinii initiativa celor care studiaza literatura de
specialitate voi folosi si eu acelasi termen.

Urmatoarea sursa disponibila in cazul unei „cereri continue si crescute” de ATP

este degradarea anaeroba a glicogenului. De fap procesul de producere a glucozei
din consumul glicogenului depozitat in muschi (glicoliza) este impropiu numit aeroba
si/sau anaeroba. Acesti termeni sunt intalniti in literatura de specialitate. Este de
fapt vorba de un lant de reactii chimice (10 la numar), care duc la formarea acidului
piruvic (3). Din acest punct incolo, in functie de prezenta sau absenta oxigenului,
care este determinata de intensitatea exercitiului fizic, acidul piruvic intra in cadrul
ciclului Krebs si este metabolizat mai departe pana CO 2 si H2O (in prezenta
oxigenului) sau este convertit in acid lactic si eliberat in circulatia sangelui (in absenta
oxigenului). Probabil pentru a se referi la aceste doua cai diferite de metabolizare a
moleculei de glucoza, unii autori definesc procesul de glicoliza ca fiind aerob si/sau
anaerob. Pentru a fi clar si usor in parcurgerea textului voi folosi termenul glicoliza
cand ma refer la obtinerea anaeroba a ATP-ului cu formare de lactat si sistemul
aerob cand oxigenul este folosit in producerea energiei necesara in timpul
exercitiului fizic.

A treia posibilitate de producere a energiei necesara restabilirii sau pastrarii

ATP-ului la un nivel stabil, este asa cum am mentionat mai devreme oxidarea
acidului piruvic (care este un intermediar in procesul de oxidare a moleculei de
glucoza) mai departe in cadrul ciclului Krebs si al fosforilarii oxidative din mitocondrii
pana la CO2 si H2O, deci sistemul aerob. Prin urmare molecula de ATP poate fi numita
asa cum a mai fost numita in literatura de specialitate (3) moneda de schimb. De ce?
Pentru ca prin desfacerea legaturile dintre gruparile fosfat ea poate elibera energie,
deci moneda este cheltuita, dar in aceleasi timp, prin intermediul reactiilor chimice
ulterioare cedarii energiei, aceste legaturi sunt formate la loc si astfel moneda  este
castigata din nou. 

  Metabolismul in timpul exercitiului fizic

Folosirea termenului de metabolism este poate insuficient de precisa in

prezentarea modului de obtinere a energiei in timpul exercitiului fizic. Aceasta
pentru ca procesul de metabolism se refera nu numai la procesele de producere a
energiei (consumarea rezervelor de PCr, glicogen sau grasimi) dar si la cele de
restaurare a acestora pe seama consumului de glucoza, proteine si acizi grasi
(grasimi). Prin urmare, pentru a usura modul de exprimare din partea mea si de
intelegere din partea cititorului voi folosi formularea obtinerea si/sau producerea
ATP-ului.

Rata de producere a ATP-ului este determinata de intensitatea si durata

exerictiului fizic. In exercitii scurte si de intensitate maximala si/sau supramaximala,
prima sursa in producerea ATP-ului este PCr. Daca exercitiul continua si intensitatea
acestuia este inca mentinuta in la un nivel ridicat, glicoliza anaeroba este urmatoarea
cale de producere a ATP-ului. Aceasta insa inseamna diminuarea intensitatii, pentru
ca viteza de obtinere a ATP-ului prin aceasta cale metabolica este cu approximativ
45% mai redusa decat producerea ATP-ului pe seama PCr (6). O prelungire a
exercitiului fizic presupune automat o continuare in diminuarea intensitatii
exercitiului fizic in timp ce „povara” pentru producerea ATP-lui cade pe oxidarea
glucozei si/sau a acizilor grasi. Trebuie precizat ca numai glucoza poate fi
metabolizata anaerobic. In cadrul exercitiului fizic desfasurat la o intensitate
submaximala atat glucoza cat acizii grasi pot fi substratii folositi in producerea ATP-
ului. Deci producerea ATP-ului este o continua intercorelare a acestor trei sisteme.

Se observa cum in primele secunde ale exercitiului ATP si PCr sunt primele
surse de producere a energiei. S-a putut determina ca viteza de obtinere a ATP-ului
pe baza PCr atinge limita maxima in doar 2 sec urmand apoi sa scada pe durata
primelor 10 sec de la inceputul exercitiului in timp ce glicoliza poate atinge viteaza
maxima in producerea ATP-ului, in aproximativ 5 sec (5) . Intr-un studiu al lui
Bangsbo et al (1990), producerea anaeroba a ATP-ului (ATP-PCr + glicoliza) a avut o
pondere de aproximativ 80% in primele 30 de secunde. Pana in secunda 60 aceasta a
scazut pana la circa 45%.

Dupa 120 de secunde de extensii a piciorului din asezat, caci acesta era
exercitiul in timpul careia a fost masurat circuitul de producere si consumare a ATP-
ului, producerea anaeroba a energiei a ajuns la doar 30%, restul energiei fiind
furnizata de sistemul aerob. In orice caz, consensul general la care s-a ajuns este ca
in primele 10 sec sursa principala de energie este sistemul ATP-PCr care mai este
numit si sistemul fosfagen, sistemul utilizat pentru perioada imediat urmatoare
inceperii exercitiului si de scurta durata. Glicoliza se considera a fi sistemul
predominant in producerea ATP-ului in timpul exercitiului desfasurat la o intensitate
ce permite o durata de panal 60-90 sec, urmand ca dincolo de aceasta durata
producerea aeroba a ATP-ului sa predomine pana la incetarea exercitiului.
 Variatia in ponderea acestor sisteme producatoare de energie este data asa
cum a fost precizat si mai inainte in text, de durata si intensitatea exercitiului fizic.

Acesti parametri ai exercitiului fizic conditioneaza si modul de recrutare a

fibrelor musculare din muschi in timpul exercitiului. Ca urmare, poate intrebarea
retorica din titlul sa fie considerata o afirmatie in ambele sensuri. Adica natura
efortului determina tipul de fibra musculara care intra in compozitia muschului
angrenat in efort, sau compozitia muschilor in aceasta privinta, determina in ce fel
de efort poate excela un sportiv? Aceasta afirmatie aduce mai departe in discutie
care sunt tipurile de fibra musculara si mai ales care sunt criteriile pe baza carora
acestea au fost stabilite, precum si care este importanta factorului genetic privind
compozitia muschilor si gradului de antrenare a lor.

Despre acestea pe larg in articolele urmatoare. Ultimul paragraf al primului

capitol sublineaza ideea ca, fibra musculara este tinta finala a programelor de
antrenament. Bineanteles ca nu ma refer la fibra musculara ca singurul factor
antrenabil in vederea realizarii performantei in sport. Ce se vrea accentuat este
faptul ca, numai o prealabila cunoastere detaliata a factorilor implicati in sustinerea
efortului fizic, poate duce la obtinerea unor rezultate foarte bune prin intocmirea,
aplicarea si urmarirea ritmului si nivelului de realizare a programelor de
antrenament.