Tipul fibrelor musculare

Fibrele musculare se pot clasifica in functie de viteza de

contractie, forta maxima dezvoltata si rezistenta la oboseala,
fiind impartite in doua tipuri si anume: fibrele de tipul I (fibrele
cu o contravctie lenta) si fibrele de tipul II (fibrele cu o
contractie rapida).

Fibrele de tipul I – Fibre cu contractie lenta / Fibre tonice

Aceste tipuri de fibra musculara au o contractie lenta cu o
rezistenta mare la efort fiind implicate in miscari lente de
coordonare precum: mentinerea posturii, mersul, alergarea
usoara. Fibrele de tipul I sunt alimentate de catre sistemul
energetic aerob si actioneaza la eforturile care presupun
rezistenta. Pentru aceste eforturi este nevoie o cantitate crescuta
de mitocondrii, pentru o refacere continua a ATP-ului impreuna
cu un aparat enzimatic bine reprezentat pentru a cataliza reactiile
de metabolizare a grasimilor si carbohidratilor in scopul
producerii de energie. Aceste reactii se realizeaza doar in
prezenta oxigenului si de aceea fibrele de tipul I au o compozitie
crescuta de mioglobina care le da culoarea rosie si o
vascularizatie bogata.

Fibrele de tipul II – Fibre cu contractie rapida / Fibre fazice

Aceste tipuri de fibra musculara au o contractie rapida si
dezvolta o forta de 3-5 ori mai mare decat fibrele musculare de
tipul I, actionand pe perioade scurte. Au un continut redus de
mioglobina deoarece reactiile de metabolizare au loc in absenta
oxigenului si sunt de culoare alba. Fibrele de tipul II sunt
activate in timpul efortului anaerob, iar aceste sisteme actioneaza
asupra contractiilor musculare puternice si explozive. Acest tip
de efort este intalnit in cadrul exercitiilor cu greutati, in care
miscarea exploziva este direct proportionala cu cresterea
greutatii. Aceasta fibra musculara are un continut redus de
mioglobina pentru a nu retine o cantitate mare de oxigen sau
pentru a nu aloca spatiu pentru mitocondrii si capilare. In timpul
efortului cu intensitate mare, energia este creata fara ajutorul
oxigenului, pe cale anaeroba, prin implicarea sistemului ATP-CP
si arderea resurselor de glucoza si glicogen iar din cauza acestor
surse de energie limitate, va obosi foarte repede. Fibrele cu
contractie rapida au o cantitate crescuta de proteine contractile
care le confera un volum mai mare decat fibrele de tipul I.

Cu ajutorul metodei reflexelor conditionate s-a aratat ca la

nivelul scoartei au loc in permanenta doua procese
fiziologice fundamentale: excitatia si inhibitia.
Excitatia este un proces activ, o stare functionala a centrilor
nervosi ce determina intrarea in activitate sau intensificarea
activitatii de fond a organelor efectoare. Stimulii care se
transmit prin sinapse excitatorii provoaca o stare de
excitatie a centrilor. Excitatia corticala este rezultatul intrarii
in activitate a S.R.A.A., care provoaca reactia de trezire
corticala.
Inhibitia este tot un proces activ ce se opune excitatiei si se
manifesta prin diminuarea sau incetarea activitatii
anterioare a organului efector.
Excitatia si inhibitia se caracterizeaza prin mobilitate (in
locul unui proces de excitatie poate surveni inhibitia si
invers), forta (fiecare din aceste procese are o anumita tarie
relativa) si echilibru dinamic. In raport cu aceste trei
proprietati, Pavlov clasifica activitatea nervoasa superioara
a animalelor in patru tipuri fundamentale; caracteristicile
tipologice descrise de Pavlov la animale, fusesera
remarcate si la om inca din antichitate de catre Hipocrate.