Exerciţii cu caracter de întindere (elasticitate musculară şi mobilitate

articulară)
Amplitudinea este una dintre componentele de bază ale mişcării, care
exprimă drumul parcurs de corp sau segmentele sale între două repere.
Realizarea amplitudinii maxime este asigurată de capacitatea de relaxare şi
întindere musculară, cât şi de gradul de mobilitate articulară.
Între elasticitate musculară şi mobilitate articulară există o legătură strânsă,
în care rolul elasticităţii este determinant.
Dezvoltarea acestor capacităţi, la un nivel optim, influenţează pozitiv
însuşirea şi executarea în condiţii eficiente a unui număr însemnat de procedee
tehnice din gimnastică ( podul, sfoara, răsturnări lente,etc. )

Formele de manifestare a mobilităţii

- mobilitate generală – cuprinde toate articulaţiile;
- mobilitate segmentară – care asigură o amplitudine optimă doar în
articulaţiile solicitate de execuţia unor elemente specifice;
- mobilitate uniarticulară.
Criterii de clasificare

1. După felul realizării:

a. Mobilitate activă – realizată exclusiv prin activitatea musculară
proprie şi poate fi: dinamică sau statică;
b. Mobilitate pasivă – realizată cu sprijinul partenerului sau altei
forţe externe, de asemenea, poate fi: dinamică sau statică.
2. În funcţie de planurile în care se realizează mişcarea:
- mobilitate în plan frontal;
- mobilitate în plan sagital;
- mobilitate în plan orizontal.
3. În funcţie de regimul de lucru a agoniştilor:
- izotonic;
- izometric.

4. În funcţie de genul de mişcare permis de articulaţie:

- în flexie;
- în extensie;
- în răsucire;
- în rotare;
- în anteducţie sau retroducţie, etc.

Factorii care determină gradul de elasticitate musculară şi mobilitate

articulară:
- forma suprafeţei articulare;
- capacitatea de relaxare musculară;
- capacitatea de întindere a muşchilor, ligamentelor şi tendoanelor;
 - capacitatea de coordonare a contracţiei şi relaxării musculare a
muşchilor agonişti şi antagonişti;
- temperatura muşchilor;
- mediul ambiant, starea psihică momentană;
- programul diurn.
Mijloace utilizate:
- balansări cu arcuiri;
- arcuiri cu menţinere;
- întinderi şi menţineri pasive;
- rotări;
- îndoiri, răsuciri, extensii;
- stretching prelungit, etc.

3. Exerciţii cu caracter de relaxare

Relaxarea constituie un moment important în activitatea musculară.
Alternarea corectă a contracţiei cu relaxarea asigură o bună coordonare neuro-
musculară şi permite executarea mişcărilor cu un randament crescut.
Relaxarea este un proces reflex dirijat de centrii subcorticali, care
influenţează comportarea motrică în ansamblu.
Tehnica corectă de execuţie a diferitelor mişcări presupune
coexistenţa contracţiei şi relaxării – agoniştii se contractă antagoniştii se relaxează.
Exerciţiile de relaxare pot fi clasificate:
- după segmentele cărora se adresează – braţe, trunchi, picioare;
- după complexitatea lor:
a. forme simple - căderea pasivă a unor segmente dintr-o
poziţie înaltă într-una mai joasă; scuturări ale segmentelor.
b. forme mai complexe – balansările segmentelor
realizate în plan frontal sau căderea corpului întreg dintr-o
poziţie mai înaltă într- una mai înaltă.
c. cu concentrarea atenţiei asupra relaxării anumitor segmente
sau a corpului întreg din culcat dorsal sau facial.