Capacitatea aeroba si anaeroba de efort fizic

Performanta sportiva depinde majoritar de anumite calitati biomotrice ale sportivului cum sunt
forta, viteza, anduranta etc., calitati care sunt determinate in mod direct de capacitatea de efort.
Capacitatea de efort este definita ca fiind posibilitatea unui organism de a produce un lucru
mecanic cat mai mare si de a-l mentine un timp cat mai indelungat. Altfel spus, cu cat o persoana
poate sustine un efort mai mare ca intensitate si durata, cu atat capacitatea sa de efort este mai
buna. Imbunatatirea acestui parametru se poate realiza prin antrenament, aceasta fiind dealtfel,
alaturi de insusirea deprinderilor tehnico-tactice, scopul final al procesului de antrenament de
care depinde in mod direct performanta sportive.

Se descriu doua tipuri de eforturi, in functie de mecanismele metabolice prin care se obtine
energia necesara sustinerii lor: aerob si anaerob.
Eforturile anaerobe se bazeaza pe reactii energogene care se desfasoara in absenta oxigenului
(anaerob = in absenta oxigenului) si permit intensitati foarte mari (efort maximal) dar pe durata
scurta (sub 1 minut).
Eforturile aerobe folosesc energie obtinuta pe cai metabolice care necesita prezenta oxigenului
(aerob = in prezenta oxigenului), procese care se pot derula pe perioade lungi de timp dar nu pot
mentine decat un efort de intensitate submaximala (medie si mica). Mecanismele aerobe sunt
preferate de organism deoarece sunt mai economice, reactiile anaerobe intervenind numai atunci
cand nu este posibila livrarea unei cantitati suficiente de oxigen in musculatura.

Exista doua situatii in care organismul este fortat sa utilizeze energogeneza anaeroba: la
inceputul efortului si atunci cand intensitatea efortului este asa de mare incat ar necesita o
cantitate de oxigen care depaseste nivelul maxim de oxigen pe care il poate furniza organismul
musculaturii.

Primul minut al oricarui efort este intotdeauna anaerob deoarece exista o inertie in
suplimentarea cu oxigen a musculaturii necesara desfasurarii reactiilor aerobe (intensificarea
activitatii aparatului respirator si a celui cardio-vascular prezinta o anumita latenta). Este posibil
sa incepem un efort chiar in secunda in care ne dorim, fara sa fie nevoie sa ne amplificam
respiratia intai si sa asteptam ca fluxul sanguin crescut sa suplimenteze musculatura cu oxigen,
datorita efortului anaerob.
 Dupa primul minut de efort (care este intotdeauna anaerob), cresterea frecventei si
amplitudinii respiratorii impreuna cu intensificarea activitatii pompei cardiace produc un aport
crescut de oxigen in musculatura, oxigen care permite comutarea efortului anaerob pe efort
aerob. Acesta insa, nu mai are intensitatea celui anaerob deoarece reactiile aerobe elibereaza
energie cu viteza mai mica. In schimb, efortul aerob poate continua pe durate foarte mari de timp
(ore). Anduranta este o calitate biomotrica ce depinde de capacitatea aeroba de efort.

Daca intr-o cursa de alergare usoara sau medie (efort aerob), sportivul efectueaza la un
moment dat un sprint la viteza maxima, acest ultim efort este de asemenea anaerob deoarece
pentru mentinerea aeroba a unei intensitati maxime de efort ar fi nevoie de o cantitate de oxigen
care depaseste posibilitatile organismului. Intensitatea maximala este posibila numai cu
reimplicarea reactiilor anaerobe. Si acest sprint insa poate fi sustinut numai pe durata unui minut
dupa care continuarea cursei este posibila doar prin scaderea intensitatii efortului, ceea ce
corespunde inlocuirii efortului anaerob cu un efort aerob care are o intensitate mai mica dar care
poate fi mentinut o perioada lunga de timp.

Forta, viteza, explozia, detenta sunt determinate direct de reactiile energogene anaerobe, pot fi
imbunatatite prin antrenamentul anaerob si evaluate prin masurarea capacitatii anaerobe de
efort.Anduranta (prin care intelegem rezistenta pe teren) este direct dependenta de capacitatea
aeroba de efort.

Exista probe sportive care sunt considerate eforturi prin excelenta anaerobe (ridicarea
greutatilor (bodybilding-ul), alergare de viteza 100 metri plat, garduri, saritura in lungime, in
inaltime, aruncarile, loviturile la poarta, sutul in minge, ridicarea la cos etc) si altele care au
predominanta aeroba (cursele de fond si semifond in alergari, mars, ciclism, ski etc). Jocurile
(baschet, fotbal, rugby etc) precum si luptele, artele martiale, boxul, tenisul etc sunt sporturi
mixte care implica atat eforturi aerobe (reprizele dureaza mai mult de 1 minut) dar si eforturi
anaerobe (atacul, loviturile, sutarile, aruncarile etc).

Crearea unui program de antrenament incepe cu stabilirea tipului de efort din proba respectiva
deoarece capacitatea aeroba si cea anaeroba de efort se antreneaza diferit, tipurile de exercitii
fiind specifice fiecarui sistem energetic in parte. O capacitate aeroba de efort nu se poate antrena
prin exercitii anaerobe ci doar prin sedinte de antrenament compuse din eforturi de intensitate
submaximala dar durata lunga (volum) pe cand imbunatatirea capacitatii anaerobe necesita
exercitii explozive de scurta durata. Atunci cand proba sportiva implica ambele tipuri de eforturi,
perioada de pregatire incepe intotdeauna cu antrenarea capacitatii aerobe (sedinte de antrenament
bazate mai ales pe volum si nu pe intensitate) urmand ca pe masura ce se apropie data
concursului, antrenamentul sa scada in volum si sa creasca in intensitate, exercitiile aerobe fiind
inlocuite cu cele anaerobe de intensitate maxima si durata scurta.

Metode de evaluare aeroba

Efortul aerob insemana arderea substantelor energetice necesare organismul in prezenta
oxigenului. Sporturile aerobe sunt practicate la o intensitate joasa sau moderata, pe o perioada
mai lunga de timp. Tipul de sport aerob clasic este maratonul.
Masurarea capacitatii aerobe de efort in principiu este usor de facut. Dupa
conectareasportivului la sistemul on-line de masurare a schimbului de gaze la nivelul plamanilor,
acestaeste supus la un efort a carui intensitate este marita treptat.Sistemul computerizat de
masurare a consumului de O2si eliminarilor de CO2
este foarte practicdar din pacate, datorita costului, aproape inaccesibil fiecarui cabinet de
medicina sportiva sauchiar spital. Nivelul consumului de O2 in punctul in care sportivul
inceteaza efectuareaexercitiului este considerat capacitatea maxima de consum a oxigenului.
Totusi se impune precizarea ca, factorul motivational poate influenta foarte mult aparitia
momentului in caresportivul cedeaza.In cadrul ambelor metode aerul este colectat prin
intermediul unui dispozitiv introdus ingura sportivului.Foarte important este alegerea
exercitiului folosit in estimarea consumului maxim de O2 .Si anume, alergatorii vor alerga
(banda rulanada este cea mai des folosita), inotatorii vor inota siasa mai departe. Rationametul
care sta la baza acestei afirmatii este acela ca, nivelul consumuluide O2 in timpul efortului fizic
este determinat de marimea si numarul grupelor musculare angajate in efort cat si de
coordonarea contractiei acestora in timpul efortului. O coordonare bunaobtinuta in timp, va
creste eficienta cu care muschii se contracta, eficienta care se reflecta intr-unconsum mai scazut
al oxigenului pentru aceeasi intensitate de efort.Evaluarea capacitatii de efort aerobe se face
prin masurarea consumului maxim de oxigencare ajunge la muschi in unitatea de timp si se
realizeaza prin metode directe si indirecte.

Spiroergometria :
Se folosesc analizoare de gaze pentru masurarea gradientului dintre aerul inspirat si
celexpirat iar efectuarea efortului se realizeaza cu cicloergometrul sau covorul rulant, care
au posibilitatea de a coantifica activitatea prestata.Cicloergometrul este o bicicleta speciala la
care roata miscata de pedale este franata dupadorinta.Intensitatea efortului se modifica
pein schimbarea frecventei de pedalare, a franarii rotiisau prin ambele procedee.Covorul rulant
este un aparat la care un sistem de role misca suprafata pe care stasubiectul.Acesta trebuie sa
mearga sau sa alerge in sens opus, cu aceasi viteza cu care sedeplaseaza covorul.Intensitatea
efortului se poate modifica prin schimbarea vitezei covorului, prin inclinarea acestuia sau prin
ambele procedee.Aparatele de masurare a schimburilor respiratorii, respectiv masurarea
consumului deoxigen, pot fi cu circuit inchis sau deschis.Cea mai utilizata este aparatura cu
circuitinchis.Aparatul permite masurarea ventilatiei pulmonare si in paralel analiza O2 si CO2.
Prin metode directe pot fi determinate si:
- oxigen/puls (VO2max/ FC max) care reprezinta consumul maxim de oxigencorespunzator
fiecarei contractii cardiace in timpul efortului.- economia ventilatorie- cu ajutorul echivalentului
ventilator ;
- economia metabolica de efort- cu ajutorul lactacidemiei ;
Metodele indirecte se realizeaza prin calcularea consumului maxim de oxigen(VO2max) pe
baza relatiei lineare dintre FC si consumul de oxigen la o intensitate submaximala a efortuluiin
baza stabila.In Institutul de Medicina Sportiva se practica testul IMS cu urmatoarea componenta:

Proba clino-ortostatica :
Urmareste reactia de adaptare vegetative a frecventei cardiace si a tensiunii arteriale.
Se masoara FC si TA in clinostatism, apoi dupa un min de ortostatism in aceasta pozitiesi
se noteaza valorile respective.Se apreciaza astfel reactivitatea cardio-vasculara de
repaos aactivitatii vegetative.

Testul Astrand-Ryhming :
Subiectul executa un efort submaximal de 6 minute prin folosirea :
-scaritei la inaltimea de 40-50 cm si fixarea ritmului la metronom in functie
deintensitatea efortului propus si greutatea subiectului ;
-cicloergometrului cu rotatia de 40-80/min si intensitate optima de lucru
pentruobtinerea starii stabilite.Aceasta variaza in functie de cerintele sportivului practicat.
In ultimele 10 sec de pedalare se masoara frecventa cardiaca.Valoare respectiva
seinmulteste cu 6 obtinand astfel FC/min.Testul IMS se repeta de 2 sau de 3 ori pe an permitand
aprecierea in dinamicacapacitatii aerobe de efort si a reactivitatii cardio-vasculare

Metode de evaluare anaeroba

Aceasta este mai dificil de realizat. Pe scurt, este vorba de posibilitatea de a determina
consumul de ATP, PCR si glicogen din muschi. Aceasta se realizeaza prin analizarea
biopsiilor musculare, care sunt bucati mici de tesut muscuar extrase din muschi cu ajutorul
unui ac special.In acelasi timp insa, trebuie determinata si cantitatea de acid lactic care a
fost eliberata in sangesi care bazat doar pe biopsiile musculare, nu ar fi luata in calcul si
contributia anaeroba in producerea ATP-ului ar fi subapreciata. Mai mult Bangsbo et al
(2001) alaturi de lactat aumasurat si cantitatea de piruvat eliberata in sange. Acidul piruvic (care
este un intermediar inmetabolizarea glucozei sau a glicogenului) prin acceptarea a doi H+devine
acid lactic.O alta problema in masurarea capacitatii anaerobe este faptul ca localizarea
recoltarii produsilor de metaboliti (lactatul si piruvatul) doar din muschii angajati in efort este
imposibila,ca sa nu mai mentionez obtinerea biopsiilor in timpul exercitiului. O varianta mai
accesibila dedeterminare a productiei anaerobe de ATP poate fi apreciererea consumului total de
energie dintimpul efortului din care se extrage consumul total de oxigen. Ceea ce ramane poate fi
consideratcontributia sistemelor anaerobe de producere a ATP-ului, hidrolizarea ATP-ului si
recuperarealui pe seama PCR si respectiv consumul glicogenului muscular.Studierea deficitului
de oxigen si a debitului acestuia dintr-un grafic al consumului deoxigen poate de asemenea sa
furnizeze informatii despre productia anaeroba a energiei in cadrulunui efort fizic.
Practic metodologia de testare a capacitatii de efort anaerob abordeaza unilateral
diferiteaspecte ale acestui tip de efort, fiecare test aducand informatii specifice necesare in
evaluareaelitei sportive.Astfel se poate realiza :- inregistrarea randamentului activitatii musculare
in conditii de anaerobioza.Aceste testetrebuie facute pe musculatura specifica implicata in
ramura sportiva respectiva pentru a fi maiaproape de realitate ;- determinarea cantitativa a unor
parametri ai metabolismului energetic utilizandindicatori ai schimburilor gazoase ;- masurarea
unor parametrii biochimici caracteristici metabolismului anaerob(lactacidemie).

Testul Sargent :
Masoara forta exploziva, detenta verticala, eveluand in acest fel puterea maximaanaeroba.Se
executa trei sarituri maxime pe verticala dupa o prealabila incalzire masurandu-sedetenta in cm.
Se retine pentru calcul cea mai inalta saritura si se aplica formula :
P =4,95GD unde :- P = p u t e r e m a x i m a a n a e r o b a e x p r i m a t a i n k g / s e c ;
G = greutate corporala ;- D = d e t e n t a i n c m ;

Testul Bosco:
Pentru masurarea fortei mecanice a muschilor extensori ai gambei. Pe o platformaconectata
electric se executa timp de 15 sec un numar maxim de sarituri verticale, cu mainile pesolduri,
plecand din pozitia ghemuit si terminand in aceasi pozitie dupa fiecare saritura. Proba seexecuta
dupa o usoara incalzire. Se inregistreaza numarul de sarituri, timpul pe platrorma sitimpul in aer.
In acest fel se poate calcula puterea medie anaeroba furnizata in cele 15 sec cuajutorul formulei :
P= g Tv15s sub 4NS (15s-Tv) unde:
-P = puterea anaeroba exprimata in W-
G= contanta gravitationala-Tv = timpul in aer in 15 sec-
NS = numarul de sarituri
Interpretarea rezultatelor la Bosco Ergo Jump se face astfel:Barbati: Slab sub25 WBine 25-
30 WF. Bine 30-35 WFemei: Slab 22 WBine 22-25 WF Bine 26-30 W

Testul Wingate:
Se realizeaza pe ciloergometru prin pedalare timp 30 sec. Dupa 3-4 sec de pedalare sefixeaza
cicloergometrul la o anumita incarcatura care permite sa se masoare direct cuplul de forteaplicat
pedalelor si frecventa pedalarii.Autorul recomanda utilizarea urmatorilor 3 indicatori
ai performantei :-puterea globala anaeroba reprezentata de media aritmetica pe cele 30
sec care reflectacapacitate glicolitica ;-puterea maxima exprimata prin cea
mai mare putere mecanica pe o perioada de 5 sec.Ea reflecta capacitatea de a genera
energia compusilor microenergici;-indexul de oboseala (IO), care reprezinta rata
declinului puterii relative la putereamaxima.Compararea rezultatelor aceluiasi sportive
in timp ofera posibilitatea de a apreciaeficienta programului aplicat.

Proba Harvard:
Este o proba cu incarcatura submaximala folosita in marina Americana. Urmaresterevenirea
frecventei cardiace si estimeaza un indice ce se coreleaza cu capacitatea de effort fizic.Dupa o
usoara incalzire subiectul urca si coboara timp de 5 min o scarita inalta de 50,8 cm, inritm de 30
urcari si coborari pe minut. Efortul se efectuiaza in 4 timpi :urcare cu un picior apoicu celalalt,
coborare cu un picior si apoi cu celalalt- deci un moment cand ambele picioare sunt pe scarita si
altul cu ambele la sol. Dupa terminarea probei se masoara frecventa cardiaca timp de30 sec in
pozitie sezand dupa cum urmeaza : intre minutele 1 si 1,30 dupa efort ; intre minutele 2 si 2,30
dupa efort si intre minutele 3 si 3,30 dupa efort. Aceste 3 frecvente cardiace se inmultesccu 2
pentru a avea valori pe un minut reprezentand P1,P2,P3.In functie de valoarea obtinuta se
apreciaza astfel :
-valori mai mari de 89 = excelent-
-valori intre 80-89 = bine
-valori intre 65-79 = comportatre m i j l o c i e -valori intre 55-64
= comportare satisfacatoare
-valori sub 55 = comportare nesatisfacatoare