UNIVERSITATEA ’’ ALEXANDRU IOAN CUZA ’’ IAȘI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

MASTER - KINETOTERAPIA ÎN TRAUMATOLOGIA SPORTIVĂ

REFERAT

,, ADAPTAREA HORMONALĂ LA EFORT ”

Exercițiul de rezistență a demonstrat capacitatea de a provoca un răspuns hormonal acut

semnificativ. Se pare că acest răspuns acut este mai critic pentru creșterea și remodelarea
țesuturilor decât schimbările cronice în concentrațiile hormonale de odihnă, deoarece multe
studii nu au arătat o schimbare semnificativă în timpul antrenamentului de rezistență, în ciuda
creșterii forței musculare și a hipertrofiei musculare.
Hormonii anabolici, cum ar fi testosteronul și super-familia de hormoni de creștere (GH), au
fost arătați că sunt crescuți timp de 15-30 de minute după exercițiul de rezistență, cu condiția
să existe un stimul adecvat.
Protocoalele cu un volum mare, intensitate moderată până la ridicată, utilizând intervale
scurte de odihnă și solicitând o masă musculară mare, tind să producă cele mai mari creșteri
hormonale acute (de exemplu, testosteron, GH și hormonul catabolic cortisol) în comparație
cu protocoalele cu volum mic, intensitate mare, utilizând intervale lungi de odihnă.
Alți hormoni anabolici, cum ar fi insulina și factorul de creștere similar insulinei-1 (IGF-1),
sunt importanți pentru creșterea musculaturii scheletice. Insulina este reglată de nivelurile de
glucoză din sânge și de aminoacizi.
Alegerea între exprimarea intensității exercițiului în termeni absoluți sau relativi este deosebit
de importantă atunci când se studiază schimbările hormonale acute în timpul
antrenamentului. Ca rezultat al antrenamentului, un subiect poate crește în mod tipic
capacitatea sa aerobă maximă (VO2 max) cu 10-15% sau mai mult, astfel încât aceeași
sarcină absolută de lucru ar reprezenta o încărcătură relativă mai mică după antrenament; prin
urmare, nu este surprinzător faptul că răspunsul hormonal la aceeași sarcină poate suferi
modificări în timpul antrenamentului.
Glucocorticoizii

Glucocorticoizii, cum ar fi cortizolul, sunt hormoni steroizi produși de zona fasciculată a

cortexului suprarenal din glanda suprarenală. Acești hormoni joacă un rol vital în
mecanismele de apărare ale organismului atunci când se confruntă cu stresul, precum și sunt
importanți în reglarea glicemiei.
Din păcate, s-au creat concepții greșite cu privire la acțiunile fiziologice ale acestor hormoni
(în special în ceea ce privește catabolismul) în domeniile sportului și exercițiilor fizice.
De exemplu, cortizolul este privit cel mai adesea ca având un rol contraproductiv în exerciții
fizice care poate duce la o neadaptare la procesul de antrenament, din cauza naturii catabolice
a acestui hormon în raport cu hidroliza și resinteza proteică.
Cu siguranță cortizolul are acțiuni catabolice în corpul uman; cu toate acestea, în multe
privințe, aceste acțiuni pot fi benefice și productive în răspunsul la stresul exercițiului și
antrenamentului. Creșterea cortizolului poate duce la o predominare a catabolismului în
organism, ceea ce are ca rezultat aspecte nedorite în cadrul adaptării sportivilor la
antrenamentul sportiv.

Această noțiune simplificată și incompletă privind rolul-acțiunea cortizolului în timpul

antrenamentului a dus chiar la dezvoltarea suplimentelor nutrițional-farmaceutice și a
strategiilor dietetice care încearcă să suprime nivelul de cortizol în repaus și ca răspuns la
efort. Astfel de acțiuni pot compromite de fapt capacitatea sistemelor fiziologice selectate de
a răspunde și de a se adapta la stresul exercițiului fizic.
În timpul exercițiilor de scurtă durată, nivelul sanguin de cortizol crește în proporție cu
intensitatea exercițiului odată ce încărcătura depășește un prag critic (50–60% VO2max).
În timpul exercițiilor supra-maximale, răspunsul cortizolului poate fi extrem de pronunțat,
dar această creștere poate să nu fie evidentă decât în timpul recuperării de la activitate, din
cauza duratei scurte a unui astfel de efort.

Hormonul de creștere(GH)

Studiile folosind exerciții graduale arată că eliberarea de GH poate fi observată chiar și la

intensități de exercițiu de 30-40% din capacitatea maximă aerobă (VO2 max) și crește
proporțional cu sarcina de lucru.
Antrenamentul poate modifica răspunsul GH la exercițiul acut. Astfel, în timp ce nivelurile
bazale rămân neschimbate , răspunsul GH la aceeași intensitate absolută de exercițiu este mai
mic la subiecții antrenați decât la cei neantrenați (Sutton & Lazarus, 1976).
Aceasta sugerează că adaptările induse de antrenament pot modifica modul în care
organismul răspunde la eliberarea de GH în timpul exercițiilor.

Testosteronul

S-a demonstrat că exercițiile de rezistență cresc în mod acut concentrația totală de testosteron
în majoritatea studiilor la bărbați, în timp ce la femeile tinere nu poate avea loc nicio
modificare) sau o creștere.
Aceste creșteri au fost atribuite reducerilor de volum plasmatic, stimulării
adrenergice,secreția stimulată de lactat și adaptărilor potențiale în sinteza testosteronului
și/sau capacitatea de secreție a celulelor Leydig din testicule.
Se pare că are un rol important în creșterea altor mecanisme hormonale (de exemplu,
hormonul de creștere [GH], factorul de creștere asemănător insulinei-1 (IGF-1]) în procesele
anabolice, precum și efectul testosteronului asupra sistemului nervos. (adică testosteronul
poate interacționa cu receptorii de pe neuroni și poate crește cantitatea de neurotransmițători
eliberați, regenerează nervii, crește dimensiunea corpului celulei și lungimea/diametrul
dendritei.
S-a demonstrat că exercițiile care implică grupuri musculare mari, cum ar fi liftingurile
olimpice, deadlifturile și jump squats, au fost asociate cu creșteri semnificative ale nivelului
de testosteron în comparație cu exercițiile concentrate pe grupuri musculare mai mici.

Insulina
Modificările în secreția de insulină și metabolismul glucozei în timpul exercițiilor de
rezistență reprezintă un proces complex pentru înțelegerea modului în care organismul
răspunde la efortul fizic.
Un aspect important de menționat este că, în urma antrenamentului, nivelurile bazale ale
insulinei sunt reduse, iar scăderea procentuală în timpul exercițiului acut poate fi mai puțin
marcată. Această adaptare indică faptul că antrenamentul regulat poate influența în mod
semnificativ răspunsul insulinei la efortul fizic. Studiile au evidențiat că indivizii antrenați
pot prezenta o mai bună reglare a nivelurilor de insulină în timpul exercițiului, ceea ce poate
avea implicații benefice asupra controlului glucozei și prevenției afecțiunilor metabolice.
Interacțiunea complexă dintre insulină, receptorii săi și alte componente ale semnalizării
celulare este esențială pentru a dezvălui detaliile precise ale modului în care organismul
reglează metabolismul în timpul efortului fizic și după acesta.

Concluzii

Capacitatea organismului de a regla eliberarea de hormoni în funcție de cerințele exercițiilor

poate contribui la procesele de regenerare musculară, creștere și adaptare generală.
Înțelegerea modului în care hormonii sunt modulați de exerciții și antrenament poate servi
drept bază pentru optimizarea programelor de antrenament și pentru îmbunătățirea
performanței sportive și a sănătății generale.

Bibliografie

1. Hormonal adaptation and the stress of exercise training: the role of

glucocorticoids, Anthony C Hackney 1 2, Elizabeth A Walz 1, PMID: 29882537
PMCID: PMC5988244
2. Kraemer, W. J., & Ratamess, N. A. (2005). Hormonal Responses and Adaptations to
Resistance Exercise and Training. Sports Medicine, 35(4), 339–361.
doi:10.2165/00007256-200535040-00004