Somnul Copilului

http://suntfericita.manager.ro/copii-49/

In generatia parintilor si a bunicilor nostri si, de ce sa nu recunoastem, si in generatia noastra, este ceva normal ca parintii sa aiba parte de multe nopti nedormite. Acestia sunt convinsi ca bebelusul vine la pachet cu nesomnul. Bebelusii si copiii se trezesc des si parintii invata cum sa traiasca cu mai putin somn decat le este necesar. Numai ca trebuie sa schimbam aceasta perspectiva. Acum stim ca privarea de somn are impact negativ si ca un copil odihnit este mai fericit, se comporta mai bine, este mai alert, se concentreaza la cote superioare si chiar se descurca meritoriu la scoala.

1. De ce trebuie sa vorbesc cu un specialist in somn cand am un copil mic?

Stiu ca multe proaspete sau viitoare mamici primesc sfaturi de genul "pregateste-te ca sigur nu o sa dormi mult timp", "nu ai ce face, o sa treaca in cativa ani", " nu ai ce face, e ceva normal, toti copii se trezesc noaptea". Insa parintii trebuei sa stie ca, DA, totul este adevarat cand copilul e foarte mic (pana in 2-3 luni). In aceasta perioada este normal ca el sa se trezeasca de mai multe ori noaptea. Dupa varsta de 2 luni insa situatia se schimba si vine momentul sa incerc sa formez asocieri de somn. Poti transforma acest moment intr-unul pozitiv pentru somnul ulterior al copilului si, automat, si al parintilor.

Ca sa fiu si mai specifica, daca ai un copil de pana la 4 luni, eu, in calitate de specialist in somnul copilului, te pot invata cum sa-l ajuti sa doarma mai bine, cum sa-l indrumi sa-si creeze aceste asocieri pozitive de somn. Exista niste ajustari ce trebuie facute la implinirea varstei de 4 luni ca el sa beneficieze de toate avantajele somnului de zi si de noapte.

Daca ai un copil peste 4 luni, esti probabil in ipostaza in care acesta are deja o asociere de somn care devine mai puternica pe zi ce trece. Aici intervin eu, caci ritmul biologic al copilului este maturizat si te pot ajuta sa-ti inveti copilul sa adoarma singur, dupa ce-si creeaza asocieri corecte cu somnul care sunt in controlul lui. Care va fi rezultatul? Copilul va dormi mai mult timp legat, iar noi stim sigur ca isi implineste nevoile de somn.

2. De ce nu reusesc parintii sa-si culce copiii la ore fixe?

Sunt mai multe motive. Anumiti parinti cred ca e gresit sa-ti culci copilul la anumite ore fixe, altii ca cel mai bine este ca cel mic sa se dea dupa programul parintelui, si nu invers.

Este adevarat ca celui mic nu pare sa-i fie somn al aceleasi ore si cred deci ca nu are nevoie de ore fixe. Eu nu sunt o adepta a orelor fixe, ci a unui program. Sustin faptul ca trebuie sa ajutam corpul sa aiba un ceas biologic reglat, conditie in care functioneaza mai bine, inclusiv pe partea de productie de melatonina care face ca somnurile sa fie mai odihnitoare.

Pentru a avea un ceas biologic reglat, ora de dimineata nu trebuie sa varieze cu mai mult de 30 minute. Daca se intampla acest lucru, copilul nu beneficieaza de ajutorul pe care il poate avea din partea corpului in vederea unui somn de calitatea si cantitatea necesare.

Pentru somnurile de zi, in functie de ora de trezire, sunt anumite valuri bune de somn. Asa cum surferul prinde valul bun, asa este si la somn.

Daca vorbim de somnul de seara, nu e bine sa tinem o ora fixa de somn, pentru ca ora de culcare de seara poate sa varieze in functie de cantitatea somnurilor din timpul zilei sau de stimularea de pe zi si atunci e important sa fim atenti la semnele de somn, respectiv la nevoia de somn a corpului.Vreau totusi sa fac o precizare: daca in jurul orei estimative de culcare expunem copilul la lumina naturala puternica care inhiba melatonina (hormonul somnului) sau il stimulam excesiv, semnele de somn pot sa nu apara. Pot sa se vada doar efectele semnelor de oboseala, cum ar fi maraiala, dificultatea de a adormi, treziri nocturne mai multe sau treziri matinale. Aceste probleme apar, de obicei, vara, cand ziua este mai lunga, si tindem sa stam mai mult afara cu copiii nostri care sfarsesc prin a ajunge foarte obositi.

3. Cat de mult viseaza copiii?

Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, as vrea sa clarificam cativa termeni.

Vis: se intampla in somnul superficial, in REM si putem sau nu putem sa ne aducem aminte dimineata de ele.

Cosmar: este un fel de vis, insa un vis urat, care ne face sa avem o trezire si sa fim agitati din cauza lui, copiii pot plange si cere consolare.

Terori nocturne: spre deosebire de vise, terorile nocturne se intampla in partea de NON-REM, adica in somnul profund, cand nu suntem treji. In timpul episoadelor de terori nocturne,

copiii pot tipa sau plange neconsolati. Nu e bine sa-i trezim, ne asiguram ca nu se ranesc. Dimineata nu-si vor aduce aminte de ce s-a intamplat.

Copiii petrec mai mult timp in somnul REM, asa ca viseaza mai mult. Au parte si de mai multe experiente care ii sperie ziua, deci au si mai multe cosmaruri. Se lasa mai usor influentati de mediu, de filmele pe care le vad, de o poveste care i-a speriat, de interactiuni neplacute la gradinita/in parc/ in familie si pot avea cosmaruri mai dese decat noi, adultii.

4. Ce importanta are somnul in dezvoltarea copilului?

In primul rand, as spune, la modul general, ca somnul ne ajuta sa ne mentinem sanatosi, sa fim fericiti si sa facem lucrurile bine.

Un copil pana la varsta de 2 ani isi petrecere mai mult de jumatate din viata sa dormind. Un copil mai mare isi petrece pana la 40% din copilarie dormind. Somnul are deci o importanta majora, pentru ca influenteaza dezvoltarea fizica si mentala.

Se stie ca sunt 2 tipuri de somnuri: REM si NREM, fiecare cu beneficiile sale:

- Non-REM sau somnul profund: in aceasta parte, sangele care se duce la muschi creste ca flux, se restabileste echilibrul energiei, tesuturile cresc si se repara (daca este cazul) si se elibereaza hormoni de crestere si de dezvoltare;

- REM sau somnul activ: in aceasta etapa, creierul nostru este activ si au loc visele. Corpul devine imobil, creste rata respiratiei si bataile inimii sunt neregulate. Memoria de scurta durata este mutata in memoria de lunga durata.

In concluzie, as spune ca somnul este important pentru copii din 4 motive:

1. Ii ajuta sa aiba un sistem imunitar mai bun (scade riscul infectiilor).

2. Este bun pentru siguranta copilului. Un copil care nu doarme nu are o coordonare manaochi buna si sa poate sa cada usor, sa-si piarda echilibrul si sa se loveasca.

3. Copiii care sunt odihniti sunt mult mai toleranti la schimbarile din mediu si sunt mai veseli. Cei obositi risca sa devina maraiti si sa ceara mai multa atentie. Asta se intampla pentru ca organimsul le intra intr-un mod de supravietuire si isi foloseste energia ramasa pentru alte procese ale corpului.

4. Pentru invatare si memorie. Pentru ca, in timpul noptii, se consolideaza ceea ce au invatat ziua si pentru ca un copil odihnit se poate concentra mai bine in timpul zilei.

Asa ca ajuta-ti copilul sa doarma cat are nevoie si asigura-te ca si tu ca dormi cat ai nevoie. Cu cat esti mai odihnita, cu atat ziua poti sa fii o mama mai buna, toleranta si rabdatoare pentru copilul tau. Intre 3-6 ani, somnul copilului sufera cateva modificari provocate de ritmul ametitor in care se dezvolta si creste. Pana la intrarea in etapa prescolara, cel mic este obisnuit deja cu un program si o rutina stabile de somn, insa incepand cu varsta de 3 ani, numarul de ore pe care trebuie sa le doarma zilnic scade, se modifica programul de odihna de dupa-amiaza si pot aparea si diverse probleme sau tulburari. Iata la ce sa te astepti de la somnul copilului prescolar!

Numarul zilnic de ore de somn la copilul de 3-6 ani

Daca pana la 3 anisori, copilul era obisnuit sa doarma intre 12 si 14 ore pe zi, incepand cu varsta de 3 ani, copilul are nevoie de mai putine ore de somn zilnic. Un prescolar are nevoie sa doarma, pana pe la varsta de 6 anisori, in jur de 10-12 ore in fiecare zi, aici intrand si somnul de noapte si cel de dupa-amiaza. Nu este nevoie sa intri in panica daca doarme un pic mai putin sau mai mult decat media recomandata de specialisti. Important este sa invete si sa deprinda obiceiuri sanatoase de somn, iar acesta sa fie odihnitor si neperturbat de diversi factori. Somnul de dupa-amiaza la copilul de 3-6 ani Este recomandat ca somnul de dupa-amiaza sa mai faca parte din rutina zilnica a copilului prescolar, cel putin la inceput. La varsta de 3 ani, copilul inca mai poate avea o repriza de somn de dupa-amiaza, insa incepand cu 5 anisori, acesta ar putea deveni istorie in programul lui. Este important de stiut faptul ca reprizele de somn de dupa-amiaza nu doar ca sunt si mai scurte pana la 6 ani, dar se raresc si dispar. La inceputul perioadei prescolare, copilul are nevoie de puiul de somn din fiecare dupaamiaza. Pe masura ce creste, devine din ce in ce mai activ - alearga mai mult, se joaca, merge la gradi si adora sa exploreze imprejurimile - iar o mica pauza de dupa-amiaza este binevenita pentru reincarcarea bateriilor cu energie. Copilul tau poate avea propriul scuter de jucarie, cu pedale. Afla mai multe! Copilul va dormi la pranz in jur de o ora, dar pe masura ce trece timpul, durata acestuia se va injumatati in prima faza, pentru ca, ulterior, sa nu mai vrea deloc sa adoarma in timpul zilei. Nu il forta, este firesc ca, odata cu inaintarea in varsta, somnul de dupa-amiaza sa dispara. Rutina de somn a copilului Cel mai sigur si eficient mod de a te asigura ca prescolarul are un somn linistit si odihnitor este sa ii stabilesti o rutina constanta in programul lui zilnic. Aceasta trebuie dezvoltata inca de cand este bebelus, dar nici la varsta prescolara nu este prea tarziu pentru a fi initiata.

Iata cateva lucruri de care sa tii cont in dezvoltarea rutinei de somn a copilului intre 3 si 6 ani: incurajeaza-l sa adoarma zilnic la aceeasi ora - atat seara, cat si dupa-amiaza (este recomandat sa se trezeasca si la aceeasi ora zilnic, chiar daca este weekend sau timpul saptamanii); asigura-i un mediu propice pentru somn (liniste, muzica relaxanta pe fundal, intuneric etc.); stabileste un ritual zilnic inainte de culcare (dus, imbracat in pijamale si o activitate relaxanta - citit, uitat la desene, vorbit cu el sau joc etc.); asigura-te ca obiectul sau jucaria lui de confort nu lipseste de langa el; ii asigura un sentiment de siguranta si protectie cand doarme singur; evita sa ii dai sa manance cu vreo doua ore inainte de culcare.

Problemele de somn la copilul de 3-6 ani Etapa prescolara a copilului este lipsita in general de probleme semnificative de somn. Cel mult, copilul mai poate avea cosmaruri sau terori nocturne. Vor exista probabil si seri in care nu va dori sa adoarma sau nu va putea. Micile episoade de insomnie pot fi favorizate de diversi factori - stres, consumul unor alimente sau bauturi cu cafeina, oboseala etc. Este recomandat sa investighezi mereu cauzele problemelor de somn si sa ai grija sa il calmezi de fiecare data cand viseaza urat. Nu adormi niciodata langa el. Poate fi o idee buna pe moment, dar copilul se poate obisnui cu aceasta "metoda" si s-ar putea sa devina dependent de tine, pentru a putea adormi. In cazul in care problemele de somn ale copilului persista, devin o constanta in viata lui si nu reusesti sa descoperi cauzele, este recomandat sa mergi cu el la medic pentru mai multe investigatii.

Temerile copilului

Spaimele cele mai frecvente sunt legate de intuneric si de singuratate. Se pot amplifica si persista pana la 5-6 ani, avand bazele la varsta de 2- 3 ani. Cand copilul este foarte speriat de intuneric, lasa-i la indemana un intrerupator cu ajutorul caruia sa poata aprinde si stinge lumina dupa voie sau lasa-i o lampa aprinsa.

La 6 ani temerile copiilor se concretizeaza in fantome si umbre ascunse pe dupa colturi, dupa usi etc. Faptele care genereaza astfel de temeri sunt comentariile exagerate si in fata copiilor despre diverse evenimente neobisnuite, "impanate" cu povesti de groaza, filme horror, internarea copilului in spital sau inchiderea acestuia in camera pentru mai mult timp etc. Daca parintii sunt echilibrati si copilul este ferit de sperieturi prea puternice, aceste spaime pot aparea, dar au caracter trecator. Visele

Dupa parerea lui L. B. Ames, visul isi face simtita prezenta la copilul de aproape 2 ani, iar de la 3 ani copilul incepe sa povesteasca diverse vise pe care si le poate aminti. Aceste povestiri insa pot reprezenta segmente din vise sau pura imaginatie a copilului. La circa 4 ani, expunerea viselor este imbinata cu evenimente imaginare sau chiar reale, traite de copil. Majoritatea autorilor care au studiat visul sunt de parere ca acestea nu au o baza solida decat dupa 7 ani si raman fidele perioade scurte de timp. De pilda, este real visul povestit de copil in mod spontan, imediat dupa ce s-a trezit, ulterior intamplarile visate fiind amestecate cu fantezia sau cu realitatea traite de copil. Aceste vise sunt determinate de sentimentele copiilor de parasire sau de despartire, de teama, de pedepsire, dar nu trebuie sa reprezinte motiv de ingrijorare pentru parinti decat daca se repeta. In acest caz este necesara interventia unui psiholog sau pediatru. Scrasnirea din dinti si vorbirea in timpul somnului

Se intalnesc adesea asociate. Aceste manifestari apar inainte de varsta de 3 ani si sunt intalnite chiar si la elevi si studenti. Vorbirea in timpul somnului este in legatura directa cu anxietatea si nelinistile copilului. Scrasnirea dintilor este explicata prin caracteristici ale oaselor maxilare, iar alteori de unele tulburari cerebrale. K. Abe si M. Shimakawa au aratat - pe baza unor experimente - ca in cazul copiilor care prezentau una dintre aceste tulburari, ea se mentinea la unul dintre parinti pana la varsta adulta.

De ce este somnul atat de important si care ar fi durata ideala a somnului la copii? ...

Somnul este esential in dezvoltarea umana si joaca un rol foarte important in procesul de crestere la copii. Fiind un factor de echilibru al organismului, somnul ne ajuta sa ne mentinem starea de sanatate si ne revitalizeaza, pentru a putea functiona la parametrii optimi. Rolul somnului in dezvoltarea copilului Atunci cand vorbim despre somnul la copii este important de stiut ca hormonul de crestere este secretat in timpul somnului. Tocmai de aceea, cand sunt mici, copiii obisnuiesc sa doarma mult, ceea ce este un lucru bun, deoarece dezvoltarea lor fizica si mentala depinde in mod direct de somn.

De cat somn are nevoie un copil? Majoritatea studiilor realizate pana in prezent arata ca la varsta de 2 ani un copil are nevoie de 13 ore de somn pe zi. Pe masura ce acesta creste, orele de somn scad, ajungand ca la varsta de 7 ani, atunci cand majoritatea copiilor incep scoala, orele de somn sa se fi redus pana la 10 pe zi. - 2 ani: 13 ore de somn, in care includem si somnul de dupa-amiaza - 3 ani: 12 ore, in care este inclus si somnul de dupa-amiaza - 4 ani: 11 ore, dar foarte putini copii mai dorm dupa-amiaza la aceasta varst - 5-7 ani: 10 ore de somn pe zi.

Ce trebuie sa stii despre somnul copilului tau intre 2 si 7 ani In jurul varstei de 2 ani poti incepe sa il pregatesti pe cel mic pentru a dormi singur. Desigur, procesul va trebui sa fie unul lent, pentru a nu-l speria pe cel mic. Poti incepe sa ii explici totul ca pe o poveste, sa il faci sa inteleaga ca baieteii/fetitele mari dorm singuri si ca nu exista Bau-Bau sau alte fiinte de care el ar putea sa se teama.

Adesea se va intampla ca micutul tau sa refuze sa mearga la culcare. In acest caz va trebui sa dai dovada de multa rabdare si stapanire de sine. Dupa ce il asezi in patutul sau, ii citesti si il saruti, in momentul in care copilul simte ca urmeaza o despartire" si incepe sa planga, te poti intoarce pentru a repeta acest mic ritual cateva minute. Daca dupa cateva minute el continua sa planga si se ridica in mod repetat din patut, atunci va trebui sa iei masuri ceva mai drastice. Iti va fi greu la inceput sa pleci pur si simplu din camera, dar numai asa il vei putea obisnui sa doarma singur. El iti va testa nervii si rabdarea, gasind tot felul de scuze pentru a te chema in camera, dar vei vedea ca dupa cateva astfel de situatii, vei reusi sa il faci sa doarma singur. Un bun truc in aceasta situatie ar fi cel cu jucaria preferata - Obisnuieste-l pe cel mic (in cazul in care nu o face deja) sa doarma cu jucaria lui preferata, explicandu-i ca in felul acesta nu va fi singur.

Spuneam mai devreme ca pana la varsta de 4-5 ani copiii dorm dupa amiaza. Ideal ar fi ca somnul de dupa amiaza sa devina un obicei pentru cat mai mult timp, insa multi parinti ignora acest aspect, iar pustii de 4-5 ani ajung sa nu mai doarma dupa-amiaza si sa devina foarte irascibili la orele amiezii. Somnul de dupa-amiaza este considerat de catre unii specialisti la fel de important ca si cel din timpul noptii, iar eliminarea lui din programul copilului nu va face decat ca acesta sa devina mai agitat si mai irascibil la orele amiezii, foarte somnoros seara, dar cu tulburari de somn pe timpul noptii.

Pe masura ce copilul va incepe sa creasca, pe la 5-6 ani, veti vedea ca de indata ce va obosi, va simti singur nevoia de somn. In aceasta perioada insa intervine si gradinita, de cele mai multe ori, ceea ce

este un lucru imbucurator, deoarece copilul va incepe sa-si formeze un program, iar somnul de dupa amiaza va fi nelipsit din acest program.

Odata cu inceperea scolii, pe la 6-7 ani, veti stabili impreuna programul zilnic. Cel mai indicat ar fi ca somnul de dupa amiaza sa ramana in programul copilului, macar o ora si jumatate pe zi. El va avea mai multa energie in acest fel, va fi suficient de treaz incat sa-si faca temele pentru scoala si va avea un somn odihnitor pe timpul noptii. HIPERACTIVITATEA In ultimul deceniu hiperactivitatea a devenit un termen cunoscut si un fenomen studiat de un numar important de specialisti din diferite domenii. Astfel, in mod firesc, cunoasterea hiperactivitatii si-a largit sfera, iar o parte din premizele initiale au devenit demodate. Cu toate ca multe aspecte ale hiperactivitatii au progresat, altele nu s-au schimbat deloc. Multi parinti interesati consulta un specialist in privinta dificultatilor pe care le intimpina in viata alaturi de copiii lor hiperactivi. Acestia din urma, in afara starii initiale de agitatie, pot avea temperamente, personalitati diferite, grad de dezvoltare al inteligentei diferit si pot avea sau nu inabilitati specifice de invatatura. Cu toata varietatea cazurilor, exista citeva dificultati generale ce merita o descriere mai detaliata.

CE ESTE HIPERACTIVITATEA? Prin hiperactiv se intelege o persoana mai activa in general, intr-un mod lipsit de finalitate, comparativ cu alte persoane de aceeasi virsta, la masa, somn, lectura, studiu sau alte activitati. Hiperactivul pare mereu in miscare. Numai acest lucru nu indica existenta unei anomalii sau

dereglari. Multi dintre noi sint intr-un moment sau altul mai activi ca de obicei. Aceasta se poate datora excitatiei produse de un eveniment festiv, nelinisti legate de realizarea sau nerealizarea unui lucru, sau exuberantei provocate de venirea primaverii. Unii copii prezinta aceasta stare de neobosita superactivitate in mod constant, urmare nu a bucuriei sau a nelinistii, ci a faptului ca parti din creierul lor sint afectate. In mod curent acesti copii sint si intirziati, prezinta o dezvoltare lenta (merg sau vorbesc foarte tirziu) si nu pot urma cursurile in mod normal la clasele cu profil special. In cele ce urmeaza nu este vorba de aceste genuri de copii, ci sint descrisi copiii fara intirzieri in dezvoltarea generala, care insa prezinta o activitate mai intensa - uneori lipsita de sens decit cei de virsta lor. Copiii despre care vorbim pot sta doar citeva minute intr-un loc si chiar in acest timp prezinta un neastimpar excesiv. Ei vorbesc prea mult in timpul orelor de clasa, au o putere de concentrare redusa (uneori sub cinci minute), se bat in mod frecvent sau isi provoaca fratii, colegii, prietenii si isi strica foarte repede hainele si jucariile. Acesti copii sint adeseori foarte impulsivi si se angajeaza la orice activitate fara sa o gindeasca. Le este greu sa-si planifice dinainte munca sau joaca, fapt ce are drept consecinta o activitate neglijenta la scoala si senzatii de intensa frustrare in joaca si in cercul prietenilor, neputindu-se supune regulilor unui joc si neluind in considerare sentimentele prietenilor lor. Si totusi, in mod invariabil, dau vina pe altii parinti, rude, profesori sau prieteni pentru orice esec. In toate aceste situatii nu pot fi influentati prin judecata logica, iar comportarea lor nu se schimba in cazul aplicarii unei pedepse.

CIND INCEPE HIPERACTIVITATEA ? Multe mame semnaleaza faptul ca inca din frageda copilarie copiii lor au fost mult mai activi decit ceilalti frati sau surori. Unii se intorceau pe burta cind erau lasati singuri doar pentru citeva secunde in care mama se ducea pina in celalalt capat al camerei dupa un scutec curat. Adeseori dadeau din picioare mai mult decit ceilalti frati, dormeau mai putin si neregulat, aveau colici citeva luni dupa nastere si erau in general foarte excitabili. Cind se ridicau in picioare stricau salteaua din patut sarind in el neobositi. Un alt grup de cazuri se face cunoscut la inceputul mersului. Acesti copii arata o indeminare putin comuna in golirea sertarelor gasite la indemina, in cataratul pe mobile, iesirea din paturi sau tarcuri si face in general imposibila pastrarea aspectului civilizat al casei, iar supravegherea lor trebuie sa fie constanta pentru a evita accidentele.

Un al treilea grup de copii care au prezentat simptomele de mai sus in mai putina masura sau au avut parinti mai ingaduitori este recunoscut la intrarea in gradinita sau in scoala primara. Comparati cu cei de virsta lor, ei sint mai greu de manevrat din cauza agitatiei, neatentiei si lipsei de maturitate. Este o relatie neindoielnica cu faptul ca in scoala, mai mult decit acasa, copiii sint obligati sa se conformeze unor reguli. Ei trebuie sa stea linistiti mai mult timp, sa se concentreze mai mult si sa li se acorde mai putina atentie individual. Aceasta inseamna ca un numar de copii hiperactivi (65-75%) sint dusi spre consultare la un medic inainte de virsta scolara. Majoritatea parintilor va incerca in mod natural sa rezolve situatia in cadrul familiei, punindusi doar problema daca este bine sau nu sa procedeze astfel. Prietenii sau rudele spun: si unchiul lui a fost la fel cind era mic si iata ce bine a reusit in viata! Astfel de remarci ii fac pe parinti sa ezite a cere sfaturi si indrumare medicala in cazul copiilor lor hiperactivi. Mai mult, copiii hiperactivi sint capabili adeseori sa se concentreze intr-o situatie inedita, pentru un oarecare timp (de exemplu in timpul vizitei la medic), capacitate care poate sa-l faca pe medic sa nu sesizeze seriozitatea problemei, sugerind ca este vorba despre o idee fixa, sau poate chiar o stare de spirit provocata de parinti.

CINE ESTE AFECTAT ? In mod inexplicabil (?) aproape 80% dintre copiii hiperactivi sint baieti aceasta cu toate ca e de asteptat ca baietii sa fie mai activi decit fetele si ca de regula nu ne plingem de acest lucru prea repede, cum se intimpla in cazul fetelor. Mai multe studii indica doar un procent de 3-4% din copii cu diagnostic de superactivi. S-a descoperit ca aceasta caracteristica se transmite in cadrul familiei. Aceasta nu inseamna, totusi, ca orice copil hiperactiv are un parinte sau un unchi care sa fi prezentat comportari similare in copilarie, doar ca in familiile acestor copii poate fi gasita o ruda directa care a trecut prin dificultati similare. Hiperactivitatea nu este mai frecventa in casele bogate sau in casele mai sarace, este prezenta in toate tarile si la toate rasele umane, deopotriva in mediul urban si rural, dar problema este mai usor de rezolvat in mediul rural decit in spatiile restrinse din orase.

CE SE INTIMPLA MAI TIRZIU ? Cind hiperactivii cresc, in jurul virstei de 12-14 ani, isi pot pierde in mod obisnuit o parte insemnata din hiperactivitatea motrica si pot sa stea linistiti tot timpul orei de clasa, fara sa se scoale si sa se plimbe din cind in cind, pot sa manince linistiti la masa, sau sa gaseasca distractii intr-un joc. Ramine frecventa problema atentiei ce poate fi destul de serioasa si care afecteaza circa 70-80% din copii. Acestora le este foarte greu sa se concentreze asupra oricarei teme de scoala suficient pentru a o lucra bine. Ei isi lasa temele pentru ultimul moment si in general realizeaza in scoala mai putin decit ar fi normal la gradul lor de inteligenta. Acestor copii li se pare totdeauna normal sa faca treaba prost sau sa intimpine orice solicitare cu formula nu ma pisa cu fleacuri sau nu pot sa fac asta. Ei mai pot aborda sarcina data cu o graba si o lipsa de gindire care in final ii duc la un nou esec. Mai mult, o parte dintre copii devin atit de sensibili la orice critica, incit li se pare ca au mereu dreptate si se vor incapatina sa-si argumenteze pozitia in orice problema oricit de minora. Ei par sa fie suparati pe lume in general, ceea ce ii face si pe ei si pe cei lalti nefericiti. Pare un rezultat al faptului ca multi dintre acesti copii au putini prieteni si sint fundamental singuri si nefericiti intr-o mare parte a copilariei. Invatatura, concentrarea si atitudinea generala fata de lume sint jaloane importante in aproape tot ce tindem sa realizam in viata. De aceea aceasta hiperactivitate este o problema serioasa care adeseori dispare de la sine pe durata adolescentei si necesita forme particulare de tratament in aceasta perioada. Multi dintre copiii hiperactivi reusesc in mod gradat pina la adolescenta sa faca fata acestor probleme. Aceasta se datoreaza in parte conventiilor sociale, care cer de la toti copiii o anumita supunere si o comportare adecvata in cadrul scolii si ii trateaza in mod defavorabil pe cei care desconsidera aceste reguli de convietuire. Odata ce o persoana si-a incheiat studiile regulile devin mult mai flexibile si individul are o gama mai larga de posibilitati de a se integra in societate. Poate fi atlet profesinist, sau cintaret de rock, ocupatii care solicita multa energie fizica. Multi dintre hiperactivii tineri isi aleg profesii si moduri de viata ce le permit sa fie activi in mod legal, pot urma scoli serale deoarece le este la indemina sa lucreze ziua si sa invete seara.

CE CAUZEAZA HIPERACTIVITATEA ? Nu se cunoaste o cauza specifica a hiperactivitatii. Multi cercetatori au afirmat ca este vorba de o serie de deficiente cerebrale ale copiilor si au investigat in detaliu daca nasterea acestora a fost dificila, prematura, daca au suferit de boli cerebrale infectioase sau alte boli, dar fara

rezultat. S-a ramas la concluzia ca grupul acestor copii este inzestrat cu aceasta caracteristica in mod natural, asa cum unii sint in mod natural foarte inalti sau foarte blonzi. Multi parinti interesati consulta un specialist in privinta dificultatilor pe care le intimpina in viata alaturi de copiii lor hiperactivi. Acestia din urma, in afara starii initiale de agitatie, pot avea temperamente, personalitati diferite, grad de dezvoltare al inteligentei diferit si pot avea sau nu inabilitati specifice de invatatura. Cu toata varietatea cazurilor, exista citeva dificultati generale ce merita o descriere mai detaliata. CARE SINT PRINCIPALELE DIFICULTATI ? Comportarea Copiii hiperactivi manifesta o cantitate excesiva de energie mobila si insuficient directionata, sint agitati din punct de vedere fizic si au probleme serioase de concentrare. Isi controleaza insuficient impulsurile, sint prea putin maturi in concordanta cu virsta, si multe activitati le sint marcate de esecuri marunte. Dispozitia lor se schimba rapid din suparare in bucurie si invers. Aceste probleme ii fac deseori pe copii sa se simta vinovati si sa se intrebe daca merita atentia si dragostea celor din jur, in ciuda obiceiurilor rele. Atunci, el, ori va incepe pe toate caile sa se faca agreabil, facind totul mult prea repede (si cu un rezultat cu atit mai dezastruos) ori va pretinde ca ii este indiferent si va refuza sa intreprinda orice (fiindca atunci cind nu-ti pasa nu te poti simti vinovat de un lucru care nu a reusit). Alt mod prin care copiii incearca sa gaseasca o compensatie pentru lipsa de autoapreciere se manifesta prin brutalizarea rudelor sau a copiilor mai mici pe strada, prin preocuparea permanenta de a retine atentia oricarui adult. Aceste caracteristici pot sa faca o mama sau un profesor sa suporte foarte greu, uneori, acesti copii in apropierea lor, dupa cum ei pot fi musafiri nedoriti sau tovarasi de joaca indezirabili, ceea ce ii face pe copii sa se simta adesea si mai infrinti sau inutili. Unii dintre ei pot merge pina la autopedepsire, comitind fapte delicvente (pentru care tot ei cheama politia, ca sa arate lumii intregi cit de rai sint).

Invatatura Dupa cum se poate deduce din paragrafele precedente, impulsivitatea, agresivitatea, un grad redus de atentie si tendinta de a invinui alte persoane pentru orice lucru, nu sint cele mai bune premize pentru realizari la invatatura. Copiii hiperactivi, cu toate ca inteligenta lor este normala, sint slabi la invatatura. Aceasta nu rezulta numai din caracteristicile generale de

comportare expuse mai sus, ci si din faptul ca o parte din copii au dificultati specifice la invatatura, pot fi slabi la sport sau la activitati in care se utilizeaza muschii mici, de exemplu la scriere. Pot fi slabi la memorizarea lucrurilor pe care le observa sau sa silabiseasca prost. Pot sa aiba dificultati de auz si sa pronunte incorect sau sa citeasca cu greutate. Unii realizeaza greu suita cuvintelor intr-o propozitie sau au dificultati in diferentierea unor concepte de baza cum ar fi dreapta sau stinga , tind sa inverseze literele in cuvinte, incep sa scrie din partea dreapta a paginii etc. Pentru fiecare copil hiperactiv obisnuit trebuie gasita modalitatea de a-i asigura progresul necesar la invatatura. Acest stil de invatatura prezinta trei caracteristici : * Copiii hiperactivi au nevoie de o incurajare constanta. Aceasta inseamna ca trebuie sa oferim copilului o recompensa (care poate fi un cuvint de lauda, o bomboana, sau pur si simplu aprecierea bine sau corect ) dupa fiecare sarcina indeplinita, fie si foarte mica. Daca nu li se ofera prompt o forma oarecare de recompensa, copiii isi vor pierde rapid interesul pentru munca si vor trage concluzia ca nu au lucrat bine, comporatre in contrast cu cea a copiilor obisnuiti, care in mod normal continua sa lucreze chiar daca nu sint laudati. O astfel de lauda sau recompensa trebuie sa urmeze cit mai repede posibil dupa ce copilul a facut bine un lucru, pentru ca acesta sa faca legatura logica dintre cele doua elemente si sa stie ca-l recompensam pentru rezultatul bun si nu pentru urletul victorios pe care l-a scos la un minut dupa rezolvare. Tot asa copilul trebuie sa afle si cind nu a facut bine ceva, nu prin cearta sau repros, ci pur si simplu informindu-l. * Copiii hiperactivi au nevoie de mai multe explicatii la fiecare element nou pina ce il asimileaza. Aceasta explica felul exasperant de lent in care acesti copii inteleg elementele simple din viata curenta. Pina la urma copilul va intelege, daca eforturile noastre persista suficient de mult timp. Avem in acelasi tim avantajul ca el uita si ne iarta repede daca din cind in cind ne pierdem rabdarea. * Copiii hiperactivi au un mod de a lucra impulsiv. Atunci cind sint confruntati cu o problema ei nu se gindesc intii cum trebuie rezolvata, ci o abordeaza in mod impulsiv. Aceasta lipsa de premeditare si o proasta planificare dau rezultate slabe mai ales atunci cind sarcina este complexa. De exemplu, ei nu iau instructiunile inainte de a construi o macheta.

CUM POT AJUTA PARINTII ? Moduri de supraveghere si indrumare Supravegherea medicala: fiecare copil hiperactiv trebuie vazut de un medic familiarizat cu sindromul hiperactivitatii. O medicatie speciala este in general utila in tratarea hiperactivitatii. In ultimul timp medicii pledeaza pentru o varietate de tratamente ce elimina cu totul utilizarea medicamentelor. Doze mari de felurite vitamine, regimuri alimentare, exercitii speciale au fost utilizate in scopul tratarii hiperactivitatii.

Indrumarea educationala : orice parinte care isi da seama de rezultatele inegale la invatatura ale copilului (este foarte bun la unele materii si foarte slab la altele) sau sesizeaza dezvoltarea mai lenta (copilul de 8 ani nu-si poate lega sireturile sau nu stie care este dreapta si stinga) trebuie sa solicite evaluarea psihologica a copilului, care trebuie sa fie urmata de un mod de educare speciala. Supravegherea anturajului. Pentru a reusi avem nevoie de ajutorul fiecarei persoane din mediul copilului hiperactiv. Aceasta include familia, profesorii, colegii, vecinii, prietenii care vin in vizita si toti cei care intra in contact cu copilul. Toti acestia pot fi utili daca inteleg natura comportamentului copilului hiperactiv. * Cereti copilului hiperactiv lucruri realiste. Nu este drept sa ceri unui copil hiperactiv sa stea linistit atita vreme cit el nu poate face aceasta si se va agita mai curind sau mai tirziu. Aceasta nerespectare a regulii impuse, chiar daca nu este pedepsita, il va face sa se simta rau si ii va diminua respectul fata de sine, prin greseala pe care a comis-o fata de cei pe care ii iubeste si ii respecta. Solicitarile realiste sint uneori greu de determinat, dar pot fi discutate chiar cu copilul. * Evitati pe cit posibil certurile cu un copil hiperactiv. Certurile rascolesc sentimentele si se termina prea des fara o rezolvare. Este inutil sa incerci sa convingi un copil sa fie multumit ca i se da voie sa se culce mai tirziu, pentru ca nimeni nu-i poate impune un astfel de sentiment. Parintii trebuie sa aplice numai regulile pe care le pot impune. E mai bine sa nu dam importanta unor lucruri care nu au importanta pentru nimeni altcineva decit pentru el (daca s-a spalat pe dinti, daca si-a facut ordine in camera etc). Copiii hiperactivi provoaca in mod deliberat si intretin mult timp certurile. Cel mai bun lucru este ca parintii sa nu se lase antrenati in ele. Daca copilul nostru ne enerveaza, de cele mai multe ori va regreta acest lucru, chiar daca in mod obisnuit n-o arata. Desi sint necesare concesii fata de comportarea dezorganizata a unui copil hiperactiv, odata ce am stabilit in mod ferm ca un lucru trebuie facut sau nu, vom insista in mentinerea unei comporatri constante. * Stimulati orice aptitudine sau talent posibil al copilului hiperactiv, pentru a-i inlesni cit mai multe succese. Un copil care se bucura de succes in orice alta activitate extrascolara poate suporta deseori socuri si greutati aparute in alte domenii cu mai putina impotrivire sau frustrare. Deseori este considerat cineva si i se trec cu vederea o parte din comportarile problematice, ceea ce se concretizeaza in mai putine certuri si mai multa autoapreciere. * Acelasi principiu se aplica si la extrema cealalta. Copilul hiperactiv doreste sa realizeze lucruri care ii depasesc posibilitatile, ca sa se afirme in fata lumii. Trebuie sa avem grija de asemenea experiente, ajutindu-l sa obtina rezultate la nivelul capacitatilor lui. In loc sa fim de acord cu ideea ca el va marca toate golurile intr-un meci, e mai bine sa-l laudam pentru ca isi ajuta echipa sa se mentina pe un loc fruntas si sa-i explicam ca il iubim din alte motive decit succesele lui in sport. * Incercati sa evitati pedepsele ca atare, invatindu-l pe copil cauzele si efectele unei actiuni.

Parintii trebuie sa adopte o pozitie rigida numai atunci cind sint siguri de rezultat. Odata ce parintii au stabilit o sarcina, au stabilit sanctiuni, au formulat un ultimatum si s-au angajat intro pedepsire (si e important ca aceasta din urma sa nu apara decit in cazuri legate de sanatatea si siguranta existentei copilului, si nu in cazuri minore), trebuie sa-si mentina consecvent pozitia. Daca i s-a interzis copilului sa iasa din casa intrucit cu o zi inainte a intirziat nepermis de mult, trebuie sa ne asiguram ca nu va iesi din casa, chiar daca asta inseamna sa pazim usa de la intrare. * Laudati-l pe copil pentru fiecare realizare, intr-un mod consecvent. Copiii hiperactivi au nevoie de recompense repetate care sa-i mentina la un nivel atins, altfel tind sa-si reia trasaturile de comportare initiale. * Incercati sa-l ajutati sa faca fata modului sau dezorganizat de gindire. Copiii hiperactivi tind sa abordeze mai multe activitati fara un plan prealabil, ceea ce duce deseori la reusite slabe si la indispunerea prietenilor si a familiei. O astfel de caracteristica poate fi greu de schimbat, dar exista totusi modalitati prin care parintii pot sa ajute. * Stabiliti obiceiuri de rutina, incurajind copilul sa le accepte si sa le repete in minte. Astfel, un copil hiperactiv inainte de apleca la scoala trebuie invatat sa se opreasca la usa si sa enumere cu voce tare materiile pe care le are in ziua respectiva, verificind in acest timp daca si-a luat cartile si caietele necesare. * Mai putem ajuta copilul sa-si dea seama atunci cind pare sa aiba o zi mai proasta. In comparatie cu zilele obisnuite, le vom numi pe acestea verzi sau rosii , fiecare culoare corespunzind unui anumit nivel de pericol. Identificarea acestor zile ii aduce copilului senzatia ca luptam alaturi de el impotriva greutatilor pe care le are si il vom invata sa se priveasca pe sine cu ochii unei persoane din afara. Odata ce poate face acest lucru, va incepe sa-si considere fiinta si actiunile mai realist si in sfirsit, sa inceapa sa le schimbe in mod constient. * NU RENUNTATI NICIODATA. Acest lucru ar putea sa para o platitudine, dar este una dintre cele mai frecvente probleme pentru aproape toti parintii, intr-un moment sau altul. Deseori parintii, dupa ce au lucrat ani de zile cu copiii lor nu intrezaresc nici un rezultat. Ei au atunci sentimentul ca au procedat gresit, fiindca pur si simplu copilului nu-i intra in cap legile de baza ale convietuirii in societate. Totusi, cind li se cere sa compare situatii din prezent cu cele de acum citiva ani, parintii recunosc adesea ca in acest interval copiii au deprins niste reguli de convietuire, chiar daca aceasta a necesitat sa li se repete acelasi lucru de nenumarate ori. * NU VA INVINUITI. Cei din jurul nostru reusesc uneori sa-i faca pe parinti (mai ales pe mame) sa se simta depasiti de situatie si vinovati atunci cind copiii lor nu se comporta conform asteptarilor. Unele critici, usor deghizate, ranesc deseori adinc, deoarece sentimentul de a fi o mama sau un tata necorespunzator este impartasit de multi parinti ai caror copii hiperactivi nu se adapteaza unor principii educative de baza, care asupra celorlalti copii au efect. O astfel de autoinvinovatire este neindreptatita, deoarece nici o persoana din afara nu poate intelege dimensiunea greutatilor cauzate de unii din acesti copii. Parintii trebuie sa aiba taria sa afirme de fata cu ei si fata de ceilalti ca fac tot ce le sta in putere ca sa-si ajute copilul. Nimeni nu poate fi perfect, dar din acest motiv nu trebuie sa ne consideram fiinte inferioare.

Probleme ce pot apare: Mersul la scoala este o perioada grea pentru multi copii hiperactivi. Parintii trebuie sa incerce sa intocmeasca un program pentru copil, cind si pentru cit timp vrea sa lucreze, si in ce maniera sa mentina rutina acceptata. In general este eficient sa lasam copilul sa lucreze timp de 15 minute, apoi sa faca o pauza de cel putin 15 minute si continuam in acest fel cu un timp total de 90 de minute. Acestea, adaugate la orele de scoala, reprezinta o zi de munca fata de care nu putem cere mai mult nici de la un adult normal. Multi copii agitati detesta lectiile acasa si incearca sa nu le faca, sa le evite. Alti copii ar dori sa stea impreuna cu un adult in timp ce fac temele, unii prefera sa vina mereu si sa intrebe o multime de lucruri. Copiii pot fi convinsi sa lucreze invatindu-i pe parinti lectiile lor. Aceasta le permite simultan sa se simta luati in seama si sa invete, deoarece parintii au ocazia sa puna intrebari privitoare la lectie si se conving daca copiii au inteles ceea ce le explica. In plus, aceasta inlesneste copiilor si o relatie placuta cu un adult. Masa poate fi un moment dificil, atunci cind copilul se plinge de mincare, se scoala de pe scaun de mai multe ori, ii intrerupe nepoliticos pe ceilalti si cere tuturor sa asculte ceea ce le povesteste. Va incerca eventual sa provoace o serie de discutii. Este mai bine sa ignoram plecarile lui de la masa si sa le folosim eventual, punindu-l sa faca ceva util (sa caute si sa aduca la masa lucruri necesare). Atunci cind parintii se pot abtine de la ciorovaiala cronica cu copilul acesta va intelege ca i se da mai multa atentie atunci cind se comporta normal, ceva mai civilizat, se antreneaza la joaca si discutii, decit atunci cind se da in spectacol. Timpul de joaca, iesiri, musafiri: Oricare din aceste activitati pot scoate la iveala tot ceea ce este de temut la un copil hiperactiv : gilceava, gelozia nejustificata fata de altii, zbierete, scincete, vaicareli, dificultati manifestate la pierderea unui joc etc. Interventia parintilor trebuie sa fie in aceste cazuri selectiva. Copilul hiperactiv nu trebuie sa simta ca asupra lui se exercita o supraveghere constanta, ca si cum el nar putea sa se controleze singur. Daca un copil devine agitat cind familia este in vizita sau primeste vizite, linistirea prin vorba multa nu este eficienta. Atunci trebuie sa plece toti, pentru ca nimic altceva nu il va calma. Daca el produce prea multe probleme la o iesire, toata lumea se va intoarce acasa, iar data viitoare se va programa o iesire mai scurta. Nu este bine sa reprosam copilului ca ne-a stricat distractia, fiindca rabdarea lui a fost suprasolicitata si astfel a avut tot atit amuzament cit si

ceilalti. Nevoia de a se purta intr-un anumit fel cu prietenii, lipsa de maturitate si ambitia de a nu fi invins la joaca, il vor costa pe copil pierderea multor tovarasi de joaca. Este un lucru important deoarece il priveaza de relatiile esentiale cu copiii. Incurajati copiii hiperactivi sa-si aduca prietenii in casa, cind supravegherea activitatii lor este buna. Daca auziti in camera in care se joaca prea multe tipete, alaturati-va grupului, sugerati in mod abil un alt joc la care puteti participa la inceput, si este de natura mai calma. Chemati-l pe copil in bucatarie pentru o gustare, un pahar de lapte sau un suc, pentru a calma momentele evidente de tensiune. Cind copiii se joaca afara este util sa ne uitam din cind in cind la ceea ce fac. Daca se pare ca copilul este enervat chemati-l sau duceti-va si luati-l din grup, dati-i o prajitura, stati cu el ca sa-i alinati sufletul inainte de a se duce din nou la tovarasii de joaca. Nu cistigam nimic daca tipam la el, aceasta il va face doar sa ne includa in categoria celor care sint contra lui si sa-i sporeasca rebeliunea fara nici un rezultat bun. Obtinem mai mult daca ne laudam copilul care a rabdat cu citeva minute mai mult decit data trecuta inainte de a se amesteca intr-o bataie, sau sa lase pe altcineva sa aleaga ce joc se va juca. Aceasta metoda sterge teama copilului de a nu fi capabil sa intilneasca alti copii la nivelul lui, si il face sa simta ca nu ne-am pierdut speranta in el. Ora de culcare se va stabili intr-un mod acceptabil pentru ambele parti. Ora de culcare poate fi cea mai importanta parte a zilei, deoarece ne permite ocazia de a face lucruri marunte dar importante pentru copilul nostru. Intr-o familie cu mai multi copii, ora de culcare poate fi programata in functie de virsta lor. Fiecare copil se duce la culcare cu un sfert de ora mai tirziu decit fratele sau sora mai mica, ceea ce le da parintilor posibilitatea de a sta un sfert de ora cu fiecare. In acest timp parintii pot citi o poveste sau pot face orice lucru la alegerea copilului. Nimeni nu va trebui sa deranjeze acest timp deosebit petrecut impreuna. Se poate vorbi despre ce a facut bine in timpul zilei sau se vor discuta planuri reciproc agreabile, ce pot face pentru a evita in viitor greutatile comune. Este momentul potrivit pentru copil sa-si dea friu liber imaginatiei si sa ne povesteasca fanteziile pe care le poate avea in legatura cu o actiune sau alta, iar noi il putem incuraja sau tempera (nu descuraja) in functie de realismul planurilor lui. Sindromul copilului sfidator Sindromul copilului sfidator este cunoscut in mediul psihiatric si medical drept tulburarea sfidatoareopozitionala, o dizabilitate emotionala si comportamentala. Copiii care intrunesc criteriile de diagnostic pentru aceasta tulburare suntsfidatori si

ostili cu adultii si alti copii pe o baza cronica, depasind comportamentul neascultator si dezagreabil care este tipic multor copii la un anumit moment al vietii lor. Copilul sfidator manifesta comportamente care sunt deschise si nondestructive. Acesta poate sfida intentionat adultii, da vina pe alti copii, certa si izbucni in accese de nervozitate, enerva intentionat pe altii sau prezenta hipersensibilitate. Desi aproape toti copiii arata unele dintre aceste comportamente din cind in cind, ceea ce diferentiaza copilul cu tulburarea emotionala este natura cronica, persistenta si severa a acestor comportamente. Cauze: Cercetatorii cred ca aceasta tulburare este legata de stresul din mediul in care copilul traieste, in famlie, putind fi genetica atunci cind familia are istoric de tulburari emotionale. Printre factorii declansatori se numara: - limitele impuse de catre parinti care sunt prea dure sau prea permisive sau un amestec inconstant al celor doua - viata de familie fara o structura clara: reguli, limite si disciplina sunt nesigure sau inconsecvent aplicate - cel putin un model parental cu comportament opozitional, de exemplu mama sau tatal se angajeaza in dispute frecvente cu vecinii, alti membri ai familiei, etc., in fata copilului - cel putin un parinte care este emotional sau fizic indisponibil copilului, datorita problemelor emotionale cum este depresia, divortul, separarea sau orele de lucru. Comportamentul sfidator poate reprezenta o incercare din partea copilului de a se simti in siguranta sau de a cistiga controlul sau de a atrage atentia unui parinte care nu raspunde. Comportamentul distructiv: Copiii al caror comportament este distructiv intrunesc diagnosticul psihiatric de tulburare de conduita. Acestia tachineaza pe altii, fura, distrug proprietati si arata cruzime fata de oameni si animale. Cei mai multi copii cu tulburare de conduita intrunesc criteriile de diagnostic si pentru sindromul copilului sfidator, totusi in aceste cazuri se aplica doar diagnosticul de tulburare de conduita. Semne si simptome: Copiii care au tulburarea sunt frecvent neascultatori, se infurie usor si par mai tot timpul nervosi. Copiii foarte mici vor deveni agitati si suparati pentru mai mult de 30 de minute, adesea pentru motive obisnuite. In plus, copilul afectat va incepe certuri si nu va renunta.Cistigarea luptei pare foarte importanta pentru un copil cu aceasta tulburare. Chiar daca cel mic stie ca va pierde un privilegiu sau va fi pedepsit daca va continua cearta, nu se poate opri. Incercarea de a discuta logic cu un astfel de copil il intarita si mai tare pentru ca percepe discutia rationala ca o continuare a argumentarii.

Totusi cei mai multi copii afectati nu se percep a fi certareti sau dificili. Este normal pentru astfel de copii sa dea vina pentru problemele lor pe altii. Pot fi de asemenea perfectionisti si cu un puternic simt al justitiei fata de incalcarea a ceea ce ei considera comportament corect. Sunt nerabdatori si intoleranti cu altii. Se vor certa verbal probabil cu alti copii si mai putin vor incepe lupte fizice. Alti copii sau adolescenti cu sindromul copilului sfidator pot incerca sa provoace alte persoane enervindu-le sau criticindu-le intentionat. De exemplu, adolescentul poate critica modul de a vorbi sau de a se imbraca ale adultului. Acest comportament opozitional este de obicei directionat spre figura autoritara cum este un parinte, antrenor sau profesor. Isi pot folosi aptitudinile verbale pentru a ostraciza si abuza alti copii. Diagnostic: Tulburarea devine aparenta in adolescenta timpurie, frecvent la virsta de 8 ani. Simptomele cresc in intensitate odata cu virsta, ducind la tulburarea de conduita a adultului. Un psiholog sau psihiatru poate diagnostica sindromul copilului sfidator folosind diferite metode. Interviurile se fac alaturi de parinti si alti adulti, cum sunt bunicii sau profesorii. In functie de virsta copilului, medicul il poate intervieva si pe acesta. Liste de manifestari comportamentale sunt frecvent folosite pentru a determina frecventa si severitatea diferitelor probleme comportamentale. In final, observarea interactiunii dintre parinte si copil in cadrul clinic poate ajuta medicul sa puna diagnosticul. Tratament: Tratamentul sindromului copilului sfidator se adreseaza mai degraba parintilor si bunicilor decit copiilor. Adultii sunt invatati cum sa dea instructiuni, sa rasplateasca complianta si comportamentul bun si sa determine consecinte pentru noncomplianta si comportament negativ. Tulburarea deriva frecvent prin rasplatirea inadecvata a copilului pentru comportament negativ, de exemplu atunci cind i se acorda atentie cind lipseste de la scoala lasindu-l sa mearga la joaca. In cadrul educatiei parentale, comportamentul pozitiv sustine rasplatirea elevilor crescind astfel tendinta ca acestia sa caute atentie si recompense prin comportamente bune. Terapia cognitiva: Terapia cognitiva este de asemenea eficienta pentru unii copii. In timpul acesteia copiii invata cum sa perceapa si sa modifice procesele anormale de gindire si sa practice cai pozitive de a rezolva problemele si de a interactiona social. De exemplu, un copil care se exteriorizeaza in fiecare dimineata pentru a evita sa mearga la scoala poate invata cum sa gindeasca diferit despre orele de invatatura si poate lucra cu un terapeut pentru a-si imbunatati relatiile cu colegii. Parintii pot avea nevoie de ajutor cu problemele care ii distanteaza de copii. Astfel de probleme cuprind alcoolismul sau dependenta de droguri, depresia sau dificultatile financiare. In unele

cazuri, asistenta legala sau economica poate fi necesara. Tratamentul tulburarii este de obicei unul de termen lung. Poate fi necesar un an sau mai mult de tratament pentru a observa ameliorari notabile. Este important pentru familii sa continue tratamentul chiar daca rezultatele imediate nu sunt aparente. Daca nu este tratata sau tratamentul este abandonat, copilul este predispus la dezvoltarea unei tulburari de conduita. Riscul este mai mic la copiii putin sfidatori. Acesta creste la cei sever afectati si care prezinta ADHD. La adulti tulburarea este denumita tulburarea de personalitate antisociala. Copiii care au tulburarea opozitionala sfidatoare sunt de asemenea la risc de a dezvolta comportamente pasiv-agresive ca adulti. Persoanele cu caracteristici pasiv-agresive tind sa se vada ca fiind victimele si dau vina pe altii pentru propriile probleme. Identificarea precoce a tulburarii si a ADHD este necesara pentru a obtine ajutor pentru copil si familie cit mai curind posibil. Cu cit este identificata mai devreme si tratata, cu atit copilul va putea dezvolta comportamente sanatoase in relatiile cu altii. Cum sa disciplinezi un copil cu tulburarea sfidatoare opozitionala: Disciplina copiiilor poate fi o provocare pentru parinti in conditiile ideale dar si cind acesta are o astfel de tulburare. Puteti folosi urmatorii pasi pentru a invata mai mult despre cum sa disciplinati eficient un copil sfidator: Duceti-va copilul la o evaluare: Uneori exista si alte probleme emotionale care acompaniaza tulburarea sfidatoare opozitionala cum este ADHD, tulburarea bipolara, tulburari emotionale sau depresie. Inscrieti-va la cursuri special pentru educarea copiilor: Invatati astfel tot ce puteti despre aceasta tulburare. Cu cit stiti mai multe cu atit mai eficiente vor fi tehnicile dumneavoastra de disciplina. Punctati si comportamentele bune: Nu amintiti mereu lucrurile pe care le face gresit copilul. Lasati-l sa stie ca apreciati cind se comporta bine si respecta regulile. Nu certati copilul pentru lucruri marunte: Este usor sa tachinati copilul pentru tot ce greseste, mai ales daca acesta intra mereu in probleme. Daca comportamentul acestuia nu reprezinta un pericol pentru el sau altii, ignorati-l. Fiti realistic fata de capacitatile micutului: Luati in considerare nivelul de dezvoltare intelectuala si virsta copilului cind va stabiliti asteptarile de la el. Asteptarile nerealiste va pot face sa fiti frustrate, copilul se va simti incapabil si vor apare mai multe probleme de comportament. Intocmiti un program: Un copil care se lupta cu tulburarea opozitionala poate beneficia de pe urma unui program pentru a doua zi, conform studiilor. Asezati-va linga copil seara si puneti-l sa-si scrie propriul program pentru a doua zi. Astfel va simti ca isi controleaza propria viata. Acest program ii permite sa evite crizele de nervozitate prin planificare. Un program zilnic il ajuta sa inteleaga ce trebuie sa astepte de la urmatoarea zi.

Implicati-va in lupte: Un copil cu aceasta tulburare se angajeaza in certuri si lupte mult mai puternice cu parintii decit cu ceilalti copiii. In aceste momente parintii trebuie sa decida ce consecinte ale certurilor trebuie refacute si care trebuie inlaturate. De exemplu, daca un copil accepta sa indeplineasca o pedeapsa primita dar aceasta ii ia prea mult timp decit normal pentru a fi terminate, parintele nu trebuie sa ii mai dea o alta in plus. Creati o lista de consecinte: De exemplu, daca copilul intirzie mult de la scoala, mereu, puneti-l sa se gindeasca la o consecinta adecvata pentru actiunea sa. Daca copilul si parintele sunt de accord, scrieti pe hirtie consecinta. Astfel, cind copilul va incalca o regula, parintele poate indica o lista pentru ca acesta sa nu aiba surprize. Nu va lasati implicati in cearta: Argumentele si contra-argumentele pot creste severitatea problemei. Asteptati calmarea copilului si apoi discutati cu el despre motivele comportamentului sfidator. O pauza este probabil cea mai buna solutie. Nu faceti tirguri cu copilul doar pentru a scapa de probleme: Nu incercati sa pacaliti copilul cu dulciuri sau alte premii pentru a inceta cearta, astfel va crede ca a cistigat. Nu dati inapoi niciodata si nu retrageti o regula sau instructie: Regulile de baza pentru copil sunt sa asculte de dumneavoastra si de regulile dumneavoastra. Trebuie sa stie ca vor face fata consecintelor. Regulile pot fi initial ca simple cereri, daca copilul nu le asculta puteti trece la instructii mai rigide. Totusi fiti sigur ca veti respecta inteligenta si constiinta copilului. Nu il umiliti. Nu restrictionati copilul cu pedepse in locul consecintelor. Fiti la controlul situatiilor: Intotdeauna calm cind sunteti martor la o situatie de sfidare. Nu deveniti nervosi, nu tipati sau loviti copilul. Ajutati-va copilul sa-si dezvolte respectul de sine si increderea: Copiii increzatori nu se vor simti nesiguri sau amenintati. Astfel de copii nu vor prezenta comportament sfidator. Fiti siguri ca petreceti timp si cu copilul. Invatati sa va jucati cu el, desenati sau construiti o casuta pentru papusi impreuna. Aceste lucruri il vor ajuta sa simta ca sunteti cel mai bun parinte. Ascultati ce vrea sa spuna. Invatati sa-I cunoasteti problemele si sa-i dati solutii practice.