Anatomia Omului LP Oct 2022

MARIUS - DANIEL RADU
ANATOMIA ȘI IGIENA OMULUI

Caiet de lucrări practice
editura PIM
Iași, 2022
Tehnoredactare computerizată
Horia-Ionuț Tănase
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

RADU, MARIUS-DANIEL
Anatomia şi igiena omului : caiet de lucrări practice / Marius-Daniel
Radu. - Iaşi : PIM, 2022
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-13-7000-9
611
CUPRINS
INTRODUCERE............................................................................................ 1
TERMENII ANATOMICI ............................................................................ 3
TEHNICI DE IMAGISTICĂ ANATOMICĂ ............................................. 9
APLICAȚII IMAGISTICE......................................................................... 15
METODA ȘTINȚIFICĂ ȘI BIOMETRIA................................................ 17
ANATOMIA MĂDUVEI SPINĂRII ......................................................... 22
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR ......................................... 29
ANATOMIA ANALIZATORULUI CUTANAT ...................................... 39
ANATOMIA ANALIZATORULUI OLFACTIV ȘI GUSTATIV .......... 44
ANATOMIA ANALIZATORULUI VIZUAL .......................................... 51
ANATOMIA ANALIZATORULUI AUDITIV ........................................ 58
ANATOMIA SISTEMULUI ENDOCRIN ................................................ 63
SÂNGELE .................................................................................................... 69
ANATOMIA APARATULUI CARDIOVASCULAR .............................. 75
ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV ................................................. 81
ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR .......................................... 86
ANATOMIA APARATULUI EXCRETOR.............................................. 92
ANATOMIA APARATULUI GENITAL MASCULIN ......................... 100
ANATOMIA APARATULUI GENITAL FEMININ ............................. 105
Bibliografie ................................................................................................. 111

INTRODUCERE
Anatomia include studii pe structurile care pot fi văzute grosier sau
cu ochiul liber (fără ajutorul măririi) și microscopic (cu ajutorul dispozitivelor
de mărire). De obicei, termenul de anatomie tinde să indice grosier (sau
macroscopic) o structură — adică studiul structurilor care pot fi văzute fără a
folosi un microscop sau alt dispozitiv de mărire. Anatomia microscopică,
numită și impropriu „morfo-histologie”, reprezintă studiul celulelor și
țesuturilor folosind un microscop ca dispozitiv de mărire.
În studiul anatomiei, observarea și vizualizarea sunt tehnicile primare
folosite în procesul de învățare-evaluare. Anatomia este mult mai mult decât
simpla memorare a listelor de nume pentru structurile macro sau microscopice
ce compun organe, aparate sau sisteme. Deși limbajul folosit în anatomia
umană este important, rețeaua de informații necesare pentru vizualizarea
poziției structurilor fizice ale unui subiect depășesc cu mult memorarea de
informații. Un exemplu aplicat îl reprezintă cunoașterea denumirilor ramurilor
arterei carotide externe care nu este totuna cu a fi capabil să indici și să
vizualizezi traseul arterei linguale de la origine, care se află la nivelul gâtului,
și până la terminarea sa la nivelul limbii.
Termenul de „anatomie” este derivat din cuvântul grecesc tomein,
însemnând „a tăia/a secționa”. În mod clar, la rădăcina sa, studiul anatomiei
este legat de disecție, unde metoda de analiză utilizată este secționarea. În
prezent, școlile medicale folosec disecția cadavrelor în procesul educativ. Mai
nou, disecția a fost înlocuită cu vizionarea materialului plastic prosectat
(disecat anterior și conservat). Alte tehnici moderne de predare folosesc
module pe calculator și alte mijloace de învățare care folosesc tehnologia IT.
Anatomia poate fi studiată fie pe regiuni (= regională), fie sub formă
de abordare sistemică.
1
În abordarea regională, fiecare regiune a corpului este studiată
separat şi toate aspectele anatomice, topografice și morfologice ale regiunii
sunt studiate în același timp. De exemplu, dacă luăm în studiu regiunea toracală
sau abdominală, examinăm toate structurile din regiunea în cauză. Această
analiză regională include examinarea vascularizației, nervilor, oaselor,
mușchilor și toate celelalte structuri histologice și organe situate în regiunea
corpului definită ca torace sau abdomen. Abordarea pe regiuni se poate aplica
și celorlalte regiuni ale corpului (adică pelvis, membru inferior, membru
superior, spate, cap și gât) care vor fi studiate în mod similar prezentării
anterioare.
În abordarea sistemică, fiecare sistem este studiat și urmărit pe tot
parcursul anatomo-topografic din corp. De exemplu, un studiu al sistemului
cardiovascular analizează inima și toate vasele de sânge din corp. Această
abordare sistemică se poate aplica conform exemplului de mai sus pentru toate
sistemele organismului uman: sistemul nervos, scheletic, muscular,
gastrointestinal, respirator, limfatic și reproducător.
Fiecare dintre aceste abordări are beneficii, pe care le putem denumi
puncte tari, și dezavantaje, sau puncte slabe. Abordarea regională funcționează
foarte bine în cazul aplicațiilor practice care implică disecţia cadavrului pentru
studiul anatomiei, dar prezintă un mare dezavantaj atunci când se ajunge la
studiul și înţelegerea continuităţii unui întreg sistem în întregul corp. În mod
similar, abordarea sistemică favorizează înțelegerea continuităţii unui întreg
sistem pe tot parcursul corpului, dar este foarte greu de coordonat acest mod
de abordare în cazul aplicațiilor care se derulează direct sub formă de disecție
cadaverică sau pentru a obține suficiente detalii.
2
TERMENII ANATOMICI
Poziția anatomică este poziția de referință standard a corpului,
folosită pentru a descrie poziționarea normală a structurilor și raportul de
anatomo-vecinătate între acestea. Definim poziția anatomică atunci când
corpul se află în poziţia stând drept, cu picioarele unite, cu mâinile în lateral și
fața care privește înainte. Gura este închisă iar expresia facială este neutră.
Marginea osoasă inferioară a orbitei se află la nivel și în același plan orizontal
cu meatul auditiv extern, iar ochii sunt deschiși și concentrați pe ceva care se
află în depărtare. Membrele superioare sunt pe părțile laterale ale corpului, cu
palmele mâinilor orientate înainte cu degetele drepte și apropiate, cu orientarea
degetului mare întors cu 90° față de celelalte degetele. Degetele de la picioare
sunt orientate înainte.
Figura 1. Poziția anatomică (A= anterior) (https://www.scientistcindy.com/anatomical-

positions.html)
3
Ghiduri de orientare în anatomie:
Lângă diagrame sunt redate ghidurile de orientare în care sunt
folosite următoarele abrevieri:
L - stânga P- posterior
R - dreapta A - anterior
S - superior la - lateral
I - inferior m – medial
pr - proximal d – distal
Figura 2. Ghiduri de orientare în anatomie (Gosling și colab., 2008).
4
Anterior (sau ventral) și posterior (sau dorsal) descrie poziția
structurilor de referință în raport cu „frontul” și „spatele” corpului. De
exemplu, nasul este structura anatomică cu localizare anterioară (ventrală), în
timp ce coloana vertebrală este o structură cu localizare posterioară (dorsală).
De asemenea, nasul este poziționat anterior urechilor iar coloana vertebrală
este dispusă posterior de osul stern.
Medial şi lateral descriu poziţia structurilor raportată la planul
sagital median și respectiv laturile corpului. De exemplu, degetul mare este
poziționat lateral față de degetul cel mic. Nasul se află în planul sagital median
și este poziționat medial față de ochi, care sunt la rândul lor poziționați medial
față de urechea externă.
Superior și inferior descriu structurile anatomice de referință
raportate faţă de axa verticală a corpului. De exemplu, capul are poziționare
anatomică superioară umerilor și articulația genunchiului este inferioară față
de articulația șoldului.
Proximal și distal sunt termeni anatomici folosiți cu referire la
raportarea mai apropiată sau mai depărtată de originea unei structuri. În special
este un termen care se utilizează la membre. De exemplu, față de articulația
cotului, mâna este poziționată distal. Articulația glenohumerală este proximală
față de articulația cotului. Acești termeni sunt folosiți și pentru a descrie
poziţiile relative ale ramurilor anatomice de-a lungul cursului unor structuri
liniare, cum ar fi căile respiratorii, vasele și nervii. De exemplu, ramurile
distale apar mai departe, spre capetele sistemului, în timp ce ramurile
proximale apar mai aproape de originea sistemului.
Cranian (spre cap) și caudal (spre coadă) sunt termeni uneori
folosiți în loc de superior și, respectiv, inferior.
5
Rostral este folosit, în special pentru zona capului, pentru a descrie
poziţia unei structuri în raport cu nasul. De exemplu, creierul anterior este
rostral față de creierul posterior.
Superficial și profund sunt alți doi termeni folosiți pentru a descrie
poziția structurilor în corp cu poziționarea superficială și profundă. Acești
termeni sunt folosiți pentru a descrie pozițiile relative a două structuri față de
suprafața externă a corpului. Spre exemplu, osul stern este localizat superficial
față de inimă, iar stomacul este raportat cu localizare profundă față de peretele
abdominal. Termenii pot fi, de asemenea, folosiți într-un mod mai absolut
pentru a defini două regiuni majore ale corpului. Cel superficial regiunii
corpului este extern, iar structurile cu dispoziție profundă sunt închise/protejate
de acest strat. Structurile din regiunea superficială a corpului includ piele,
fascia superficială și glandele mamare. Structuri profunde includ majoritatea
mușchilor scheletici și viscerele. Prin urmare, rănile care apar la nivelul
structurilor superficiale sunt denumite și externe, iar cele de care depășesc
limita inferioară a stratului superficial sunt denumite răni adânci sau profunde.
Planuri anatomice
Trei grupuri majore de planuri trec prin corp în poziție anatomică.
Planurile coronale sunt orientate vertical și împart corpul într-o
parte anterioară și alta posterioară.
Planurile sagitale sunt, de asemenea, orientate vertical, dar trec la
unghi drept față de planurile coronare și împarte corpul în părțile dreaptă și
stângă. Planul medio-sagital este planul simetriei bilaterale.
Planurile transversale, orizontale sau axiale împart corpul într-o
parte superioare și alta inferioară. Planul transversal este denumit și planul
metameriei corpului.
6
Figura 3. Secțiune coronală prin zona capului (1 - creier, 2 - cavitatea bucală,
3 - mandibulă) (Gosling și colab., 2008).
Figura 4. Secțiune sagitală prin trunchi. Această secțiune se află la stânga

planului sagital median (1 - inimă, 2 - plămâni, 3 - mușchiul diafragm,
4 - stomac, 5 - ficat) (Gosling și colab., 2008).
7
Figura 5. Secțiune sagital - mediană prin trunchi (1 - traheea, 2 - coloana
vertebrală, 3 - ficatul, 4 - sternul) (Gosling și colab., 2008).
Figura 6. Secțiune transversală prin torace la nivelul discului intervertebral

între al șaselea și al șaptelea corp vertebral. Aspect inferior ( 1 - tegumentul,
2 - inima, 3 - plămânul stâng, 4 – coastele) (Gosling și colab., 2008).
8
TEHNICI DE IMAGISTICĂ ANATOMICĂ
În 1895, Roentgen Wilhelm a folosit razele X de la un tub de catod
pentru a obține prima imagine radiografică a mâinii soției sale. În ultimii 35 de
ani imagistica corporală, cunoscută drept imagistică medicală, a cunoscut o
evoluție gradată dependentă de tehnologia computerizată.
Radiografia simplă
Razele X sunt fotoni (un tip de radiație electromagnetică) și sunt
generate dintr-un tub complex de raze X, care este un tip de tub catodic (Fig.
7). Razele X sunt colimate, adică direcționate spre zona corespunzătoare a
corpului. Pe măsură ce razele X trec prin corp, acestea sunt atenuate (reduse în
energie) de către țesuturi. Acele raze X care trec prin țesuturi interacționează
cu filmul fotografic.
Figura 7. Tub cu raze catodice pentru producerea de raze X (1 - filament de

wolfram/tungsten, 2 - tub/cupă de focalizare, 3 - țintă de tungsten, 4 – tub de
raze X, 5 - Anod, 6 - razele X, 7 - Catod) (Drake și colab., 2012).
9
În corp:
■ aerul atenuează puţin razele X;
■ grăsimea atenuează razele X mai mult decât aerul, dar mai puţin
decât apa;
■ osul atenuează cel mai mult razele X.
Când fotografia filmului este developată, osul apare alb pe film
deoarece această regiune a filmului a fost expusă la cea mai mică cantitate de
raze X. Aerul pare întunecat pe film pentru că acestă regiune a fost expusă la
cel mai mare număr de raze X. Tehnicile moderne cu raze X permit
vizualizarea în timp real a structurilor anatomice în mișcare, studii cu bariu,
angiografie și fluoroscopie.
Agenți de contrast
Pentru a identifica structurile anatomice specifice, cum ar fi ansele
intestinale sau vasele de sânge, poate fi necesară tapetarea sau încărcarea
acestor structuri cu o substanță care atenuează razele X. Este, totuși, extrem
de important ca aceste substanțe de contrast să fie alese după criteriul
nontoxicității. Sulfat de bariu, sare insolubilă, este un agent netoxic, de
densitate relativ mare care este extrem de util în examinarea tractului gastro-
intestinal. Când o suspensie de sulfat de bariu este ingerată, atenuează razele
X și de aceea poate fi folosită pentru studierea lumenului intestinal. În cazul
tractului intestinal inferior se folosește dublul contrast aer/bariu pentru studiul
anatomic al structurilor și identificarea patologiilor. La unii pacienți este
necesar să se injecteze substanțe de contrast direct în vasele sanguine. În acest
caz se folosesc agenți de contrast adecvați pe bază de iod. Se alege iodul
deoarece are o masă atomică relativ mare și, marcat, atenuează razele X.
Important este și modul de eliminare din organism, care în cazul moleculelor
de iod este sistemul urinar. Intraarterial și intravenos substanțele de contrast
10
sunt extrem de sigure și bine tolerate de majoritatea subiecților. Rareori, unii
pacienți au o reacție anafilactică la injecțiile cu agenți de contrast intraarteriale
sau intravenoase, deci trebuie luate măsurile de precauție necesare. Nu numai
că agenții de contrast intraarteriali și intravenoși ajută la vizualizarea arterelor
și venelor, ci pentru că agenții de contrast sunt excretați prin sistemul urinar.
Pot fi, de asemenea, utilizați pentru vizualizarea rinicilor, ureterelor și vezicii
urinare într-un proces cunoscut sub numele de urografie intravenoasă.
Figura 8. Sulfatul de bariu utilizat în examinarea tractului gastro-intestinal

(Drake și colab., 2012).
11
Angiografia prin scădere digitală/Angiografia cu substracție digitală
În timpul angiografiei, sunt adesea dificile de apreciat și evidențiat,
utilizând agent de contrast, vasele de sânge în raport cu structurile localizate
deasupra lor, supraiacente. Pentru a evita acest lucru în practica medicală,
tehnica de angiografie prin scădere permite ca majoritatea vaselor de sânge din
corp să fie scanate. Pur și simplu, metoda angiografiei prin scădere efectuează
două scanări imagistice înainte de injectarea agentului de contrast și după
injectare, pe care le compară. Aceste imagini sunt inversate (astfel încât un
negativ este creat din imaginea pozitivă). După injectarea agentului de contrast
în vase, sunt obținute o serie suplimentară de imagini, demonstrând trecerea
agentului de contrast prin artere în vene și în interconectarea arterio-venoasă.
Adăugând „imaginea negativă de precontrast” la imagini postcontrast pozitive,
oasele și țesuturile moi sunt scăzute pentru a produce o imagine solitară numai
de contrast. Înainte de apariția imaginilor digitale, reprezenta o provocare, dar
în prezent utilizarea computerelor a făcut din acest lucru o tehnică relativ
simplă și instantanee.
Figura 9. Angiografia digitală cu scădere (Drake și colab., 2012).
12
Ecografia
Ultrasonografia corpului este utilizată pe scară largă pentru toate
aplicațiile medicale.
Ultrasunetele sunt unde sonore de frecvență foarte înaltă (nu sunt
radiații electromagnetice) generate de un material piezoelectric, astfel încât să
se producă o serie de unde sonore cu o frecvență de 1–15 MHz. Important este
că materialul piezoelectric poate primi și unde sonore care revin din organele
interne. Undele sonore sunt apoi interpretate cu ajutorul unui computer și o
imagine în timp real este produsă pe ecranul dispozitivului.
În ultimii ani, tehnologia cu ultrasunete a evoluat gradat, inclusiv în
dimensiunea sondelor și domeniul de frecvență, aspect ce face posibilă
scanarea multor zone indiferent de biorelief sau grosimea țesuturilor
formatoare. În mod tradițional, ultrasunetele sunt folosite pentru evaluarea
zonei abdomenului și curent în monitorizarea gravidelor.
Ultrasunetele sunt, de asemenea, utilizate pe scară largă pentru a
evalua ochii, gâtul, țesuturile conjunctive moi și sistemul musculo-scheletic
periferic.
Sonde au fost plasate pe endoscoape și ecografia endoluminală a
esofagului, stomacului și duodenului este acum o tehnică de rutină.
Cel mai frecvent se efectuează ecografia endocavitară pentru a evalua
tractul genital feminin care se face pe cale transvaginală sau transrectală. La
bărbați, ecografia transrectală este o metodă imagistică des aleasă de specialiști
pentru evaluarea prostatei la cei cu suspiciune de hipertrofie a prostatei sau
malignitate.
Ecografia reprezintă o tehnică imagistică cu aplicabilitate în practica
medicală dar și în cercetarea din domeniul biomedical. Cu toate acestea,
tehnica ecografică prezintă și unele limitări, majoritatea dictate de evoluția
tehnologică.
13
Ecografia Doppler
Ultrasonografia este un instrument de diagnostic și terapeutic
omniprezent și indispensabil în medicină. Datorită echipamentelor moderne și
optimizării automate a imaginii, în zilele noastre introducerea imaginii cu
ultrasunete necesită doar puține cunoștințe tehnice și fizice. Din punct de
vedere medical, cât și din punct de vedere estetic, scopul ar trebui să fie
întotdeauna acela de a obține cea mai bună calitate posibilă a imaginii.
Ecografia Doppler permite determinarea debitului, direcției și vitezei
unui flux în interiorul unui vas folosind simpla tehnică cu ultrasunete.
Undele sonore sunt trimise spre structurile vasculare și sunt returnate
și traduse sub forma unei imagini. Gradul de schimbare al frecvenței determină
dacă structura se îndepărtează de sau spre sondă și stabilește viteza cu care se
deplasează. Pot fi obținute măsurători precise ale fluxului sanguin și ale vitezei
sângelui, care la rândul lor pot indica situri de blocare la nivelul vaselor de
sânge. Ecografia Doppler permite analiza fluxului de sânge la nivel arterial și
venos.
Tomografie computerizată
Tomografia computerizată (CT) a fost inventată în anii 1970 de către
Sir Godfrey Hounsfield, care a fost distins cu Premiul Nobel în Medicină în
anul 1979.
Din moment ce această invenţie deosebită din domeniul medical a
apărut, în decursul timpului au existat numeroase generații de scannere CT,
care au evoluat gradat în tehnică și precizia filmului obținut. Un scanner CT
obține o serie de imagini ale corpului (felii) în plan axial. Pacientul stă întins
pe un pat într-un tub, prin tub trec raze X în jurul corpului și o serie de imagini
sunt obținute. Un computer realizează o analiză complexă de transformare
pentru ca în final să apară o imagine finală.
14
APLICAȚII IMAGISTICE
Imagistică prin rezonanță magnetică
Nu există nicio îndoială că RMN-ul a revoluționat înțelegerea și
interpretarea multor structuri anatomice. Un exemplu extrem de aplicat îl
reprezintă creierul și învelișurile sale. Mai mult, RMN-ul a modificat
semnificativ și ireversibil practica medicală și chirurgia musculo-scheletală.
Imaginile pot fi obținute în orice plan și în majoritatea secvențelor. De obicei,
imaginile sunt vizualizate folosind aceleași principii ca CT-ul: agenții de
contrast sunt administrați intravenos. De asemenea, agenții de contrast sunt
utilizați pentru a îmbunătăți și mai mult contrastul țesutului. De obicei, agenții
de contrast pentru RMN conțin substanțe paramagnetice (de exemplu,
gadoliniu și manganul).
Examinarea tractului gastro-intestinal cu agent de contrast
Mediul de contrast de înaltă densitate este ingerat pentru a opacifica
esofagul, stomacul, intestinul subțire și intestinul gros. Pentru examinarea cu
dublu contrast a intestinului, pe lângă agentul de contrast se folosește și aerul
sau dioxidul de carbon. În multe țări dezvoltate din punct de vedere medical,
endoscopia a înlocuit imagistica clasică pentru zona superioară a tractului
gastrointestinal, dar imagistica cu dublu contrast și clisma cu bariu rămâne o
tehnică principală pentru examinarea intestinului gros și, în parte, a intestinului
subțire. De obicei, pacientul trebuie să fie supus la pregătirea pentru astfel de
examinări care se fac cu intestinul golit. La momentul examinării un mic tub
este plasat în rect și o suspensie de bariu este introdusă în intestinul gros.
Pacientul este supus unor serii de mișcări: se răsucește și se întoarce astfel încât
agentul de contrast să treacă prin întreg intestinul gros. Se golește conținutul
cu agent de contrast și trece aerul prin același tub pentru a insufla intestinul
gros. Un subțire strat de bariu acoperă mucoasa normală, permițând
vizualizarea detaliilor mucoasei.
15
Radiografia toracică
Radiografia toracică este una dintre cele mai frecvente solicitări de
radiografii simple. Se face o imagine cu pacientul așezat posteroanterior (PA
torace radiografie) în fața casetei și tubul cu radiații la o distanță de 1,8m.
Ocazional, când pacienții se simt prea rău pentru a sta în picioare, se obțin
filme pe pat în poziție anteroposterior. Aceste filme sunt mai puțin
standardizate decât filmele posteroanterior și trebuie întotdeauna interpretate
cu prudență. O radiografie toracică de bună calitate va evidenția plămânii,
conturul cardiomediastinal, diafragma, coastele și țesuturile conjunctive
periferice moi.
Examinări urologice cu agent de contrast

Urografia intravenoasă este investigația standard pentru evaluarea
tractului urinar. Mediul de contrast intravenos este injectat, iar imaginile sunt
obținute așa cum este mediul de contrast excretat prin rinichi. Se obțin o serie
de filme în intervalul cronologic din momentul injectării și la aproximativ 20
de minute postinjectare a mediului de contrast, când în mod normal biologic
vezica urinară este plină cu mediul de contrast. Această serie de radiografii
evidențiază rinichii, ureterele și vezica urinară și permite evaluarea
retroperitoneului și alte structuri care pot apăsa pe traiectul tractului urinar.
16
METODA ȘTINȚIFICĂ ȘI BIOMETRIA
Metoda științifică
Investigația științifică implică o serie de pași logici pentru a explica
diversele fenomene biologice. Această tehnică, numită metoda științifică, este
folosită în toate disciplinele științelor biologice. Metoda științifică permite
experimentatorului/cercetătorului să tragă concluzii logice depre diversele
fenomene biologice.
Cele cinci componente ale metodei științifice sunt rezumate astfel:
OBSERVAȚIA
↓
IPOTEZA
↓
EXPERIMENTUL
↓
ANALIZA DATELOR OBȚINUTE
↓
CONCLUZII
Metoda științifică începe cu observații legate la subiectul ce urmează
să fie studiat. Acest pas, în mod obișnuit, presupune acumularea de informații
și/sau propriile observații, dobândite anterior asupra subiectului investigat.
Aceste observații sunt folosite pentru a formula o explicație provizorie
cunoscută sub numele de ipoteză. Condiția obligatorie a ipotezei este că trebuie
să fie testabilă.
Testarea ipotezei presupune efectuarea un experiment atent conceput și
controlat care, în final, să ofere suficiente informații care pot fi folosite pentru
a susține, infirma sau modifica ipoteza sau ipotezele luate în studiu pe baza
observațiilor. Informațiile colectate în timpul experimentului sub formă de
17
tabel, film, grafice sau desene sunt analizate și interpretate, iar pe baza lor se
trag concluziile.
Informațiile finale ale studiului sunt prezentate din concluzii.
Rezultatele și concluziile sunt prezentate comunității științifice sub diferite
forme: articole, prezentări, postere etc. Dacă rezultatele sunt reproductibile și
ipoteza este demonstrată de mai multe grupuri de cercetare independente care
ajung la aceleași concluzii, ipoteza este validată iar explicația devine o teorie.
O teorie care este verificată continuu pe o perioadă de timp și acceptată de către
comunitatea științifică devine cunoscută drept principiu științific.
Biometria
Scop:
Pentru a pune în practică metoda științifică de investigare, pentru a
formula concluzii solide, pe baza unui experiment corect conceput, și pentru a
oferi oportunități de utilizare a sistemului metric de măsurători.
Obiectivele aplicației practice:
După finalizarea aplicației studentul este capabil să:
1. enumere și să descrie corect toți pașii metodei științifice;
2. aplice metoda științifică pentru a testa corectitudinea ipotezei
referitoare la directa relație liniară dintre înălțimea subiectului și
lungimea membrului superior;
3. facă conversii din măsurătorile sistemului metric (cm - m și invers);
4. folosească metoda științifică pentru a formula cel puțin o ipoteză
testabilă.
18
Materiale necesare aplicației practice:
- etalon de măsură;
- calculator de birou;
- subiecți/schelet uman mulaj.
PROCEDURA - UTILIZAREA ETAPELOR METODEI ŞTIINŢIFICE

1. Mulți subiecți au observat o corelație între lungimea membrului
superior sau inferior și înălțimea individului.
2. Din observațiile punctului 1, formulăm următoarea ipoteză:
lungimea membrului superior al unei persoane este egal cu 0,38 - 0,40 (38-
40%) din înălțimea persoanei. Ipoteza este testabilă și poate fi aplicată practic
experimental.
3. În modelul experiment, utilizăm un etalon de măsură pentru a
măsura lungimea membrului superior a zece subiecți, precum și înălțimea
subiecților ce compun lotul experimental.
4. Datele sunt colectate sub forma unui tabel, iar toate măsurătorile
sunt analizate.
5. Datele sunt corelate sub forma unui grafic utilizând soft-uri
specializate.
19
Tabel 1. Înregistrați măsurătorile pentru înălțimea și lungimea membrului
superior a zece subiecți.
% real din
Înălțimea × 0,4
înălțime =
Lungimea = lungimea
Înălțimea lungimea
Subiect membrului așteptată a
(cm) membrului
superior (cm) membrului
superior
superior (cm)
(cm)
1. ...... ...... ...... ...... ......
2. .... ...... ...... ...... ......
3. ..... ...... ...... ...... ......
Înălțimea × 0,4 = lungimea așteptată a membrului superior. Corelația observată

care va fi folosită pentru a testa ipoteza: Lungimea membrului
superior/Înălțime = % real din înălțime
Tabel 2. Distribuția grafică a datelor.
înățimea exprimată (cm) = 140, 150, …, 180

lungimea membrului superior exprimată în (cm) = 56, 60, …, 68
20
Tema 1. Răspundeți cerințelor de mai jos:
1. Descrieți observațiile cu privire la o posibilă corelație între lungimea
membrului superior sau inferior și înălțimea indivizilor din grupul
experimental;
2. Pe baza observațiilor redactați o ipoteză ;
3. Descrieți designul experimentului conceput pentru a testa ipoteza;
4. Analizați datele obținute;
5. Discutați și analizați concluziile (concluziile infirmă su confirmă
ipoteza?).
21
ANATOMIA MĂDUVEI SPINĂRII
Sistemul nervos este format din țesut nervos, care la rândul său este
compus din celule nervoase numite neuroni și celulele gliale cu rol de susținere
și protecție pentru celula neuronală. Neuronii se clasifică după numărul de
prelungiri care pornesc de la corpul neuronului. Există șase tipuri de celule
gliale, fiecare cu funcție unică, în sistemul nervos central fiind prezente patru
categorii.
Între celulele nervoase există o continuă semnalizare neurochimică.
Din punct de vedere funcțional, sistemul nervos este împărțit într-un
sistem nervos somatic și un sistem nervos visceral. Sistemul nervos somatic
este format din totalitatea structurilor nervoase capabile să transporte
informația decodificată la nivel periferic către SNC și din nervii care ies din
SNC pentru a inerva mușchii scheletici cu activitate voluntară (mușchii striați
somatici). În schimb, sistemul nervos visceral este format din nervi care
transportă informații către periferie pentru a regla funcțiile homeostatice.
Măduva spinării are formă de cilindru turtit în sens sagital, localizată
în canalul vertebral. Limita superioră corespunde emergenței primului nerv
spinal, iar limita inferioară vertebrei lombare (L1) sau puțin peste. La adulți
are o grosime medie de aproximativ 1,5 - 1,8 cm și o lungime de 40 - 45 cm.
Astfel, măduva spinării nu ocupă nici în grosime nici în lungime întreg canalul
vertebral. Între peretele osos al canalului vertebral și maduvă se află un bogat
țesut adipos și meningele spinal.
22
Figura 10. Redare grafică - secțiune prin măduva spinării din zona toracală
(figură preluată și modificată după Saladin, 2007).
Figura 11. Redare grafică - anatomia măduvei spinării (figură preluată și

modificată după Saladin, 2007).
23
Scop:
Aplicația practică are drept scop identificarea caracteristicilor
anatomice ale țesutului nervos și segmentelor sistemului nervos.
După finalizarea aplicației practice, ar trebui să puteți:
1. identifica caracteristicile generale ale țesutului nervos;
2. descrie structura anatomică și funcțiile măduvei spinării;
3. distinge și identifica, în secțiune microfotografică, structura anatomică
a măduvei spinării.
- Microscop optic;
- Lame de microscop cu sectiuni histologice fixe.
PROCEDURA DE DESFĂȘURARE A APLICAȚIEI

PRACTICE – ANATOMIA MĂDUVEI SPINĂRII:
1. Pe baza informațiilor teoretice prezentate identificați componentele și
etichetați figurile 12, 13 și 14:
24
Figura 12. Redare neuron (figură preluată și modificată după Saladin,
2007).
Figura 13. Redare grafică structura măduvei spinării (figură preluată

și modificată după Martin și colab., 2003).
25
Figura 14. Redare topografie măduva spinării (figură preluată și modificată
după Saladin, 2007).
2. Montați și vizualizați, la microsopul optic cu obiective diferite,

preparatele histologice fixe puse la dispoziție cu secțiuni prin diferite
regiunii ale măduvei spinării, și treceți sub formă de tabel
caracteristicile identificate și o scurtă descriere a acestora;
26
Figura 15. Micrografia unui neuron multipolar și celulelor nevroglice dintr-
un frotiu de măduva spinării (micrografie de 100 × mărită la 600 ×) (figură
preluată și modificată după Martin și colab., 2003).
Figura 16. Micrografie a astrocitelor (micrografia de 250× mărită la 1.000×)

(figură preluată și modificată după Martin și colab., 2003).
Tema 1. Pentru structurile anatomice prezentate în coloana A faceți o scurtă
descriere de structură și funcții în coloana B.
COLOANA A COLOANA B
Neuronul bipolar ………..
Măduva spinării ………..
Astrocitul ………..
Neuron ………..
Celulele nevroglice ………..
27
Tema 2. Răspundeți la întrebările de mai jos:
1. Denumiți și enumerați segmentele substanței cenușii a măduvei
spinării.
2. Rezumați structura și funcțiile măduvei spinăriii.
3. Care sunt celulele care constituie țesutul nervos și ce rol au acestea?
Tema 3. Etichetați secțiunea transversală prin măduva spinării și nervii spinală

(35x) (figură preluată și modificată după Martin și colab., 2003).
28
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR
Aparatul locomotor este compus din sistemul osos și sistemul

muscular. Cele două sisteme oferă organismului uman posibilitatea de a
efectua mișcări cu grade diferit de dificultate.
Sistemul osos este compus din oase, cartilaje și ligamente strâns unite
care formează un ansablu mobil puternic și flexibil. Cartilajul reprezintă
precursorul embrionar al majorității oaselor și intră în structura suprafețelor
articulare din sistemul osos al individului adult. Ligamentele țin în planuri și
poziție anatomică oasele din articulații, iar tendoanele fac posibilă legarea
mușchilor de suportul osos.
Scheletul osos poate fi împărțit în două subgrupe: scheletul axial și
scheletul apendicular. Scheletul axial este format din oasele capului, coloana
vertebrală, coastele și sternul, iar scheletul apendicularul este format din oasele
membrului superior și inferior.
Mușchiul scheletic poate fi definit ca mușchi striat somatic cu
activitate voluntară controlată conștient, care se prinde cu unul sau mai multe
capete pe oase. Din punct de vedere structural mușchiul scheletic este format
din țesut muscular și țesut conjunctiv. Țesutul conjunciv are rol de protecție
dar este implicată și contracția propriu-zisă a mușchiului scheletic.
Mușchii scheletici prezintă numeroase forme și pot efectua
numeroase mișcări funcționale. Mușchiul scheletic se prinde cu un capăt pe un
os fix (originea mușchiului) și cu un capăt pe un os pe care îl pune in mișcare
(inserție).
Prin orientarea fasciculelor unui mușchi se stabilește forța și direcția
de tragere.
29
Figura 17. Sistemul osos - redare grafică (vedere anterioară și posterioară)
(figură preluată și modificată după Stewart și Cooley, 2009).
30
Figura 18. Sistemul muscular - redare grafică vedere anterioară (figură
preluată și modificată după Stewart și Cooley, 2009).
31
Figura 19. Sistemul muscular - redare grafică vedere posterioară (figură
preluată și modificată după Stewart și Cooley, 2009).
32
Scop:
anatomice ale segmentelor aparatului locomotor.
1. identifica segmentele aparatului locomotor;
2. descrie structura anatomică a sistemului osos și muscular;
3. distinge și identifica în secțiune microfotografică segmentele
sistemului osos și muscular.
- Microscop optic și lame cu sectiuni histologice fixe;
- Pahare Berzelius sau recipient din polipropilena de 100 ml;
- Folie de plastic și etichete;
- Lapte, Acid acetic/Oțet.
PROCEDURA DE DESFĂȘURARE A APLICAȚIEI PRACTICE –
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR:
etichetați figurile 20, 21, 22, 23 și 24:
Figura 20. Scheletul capului redare grafică (figură preluată și modificată

după Stewart și Cooley, 2009).
33
Figura 21. Scheletul membrului superior, redare grafică (figură preluată și
modificată după Stewart și Cooley, 2009).
34
Figura 22. Sistemul muscular, redare grafică (figură preluată și modificată
după Stewart și Cooley, 2009).
35
Figura 23. Redare grafică segmente musculare - membrul superior (figură
preluată și modificată după Mader, 2004).
Figura 24. Redare grafică segmente musculare - membrul inferior (figură

preluată și modificată după Mader, 2004).
36
2. Montați și vizualizați la microsopul optic cu obiective diferite,
segmente ale aparatului locomotor, și treceți sub formă de tabel
caracteristicile identificate și o scurtă descriere a acestora;
Figura 25. Secțiune histologică prin mușchiul striat scheletic somatic (figură
Figura 26. Secțiune transversală prin țesut osos 250x (figură preluată și
modificată după Kuehnel, 2003).
37
3. Aplicație practică – scăderea rezistenței osoase și deformarea osului.
Imersăm în lapte și, respectiv, acid acetic, oase femurale de pasăre timp
de 5-7 zile la frigider. După timpul alocat experimentului verificăm
dacă sub presiune se îndoaie oasele ținute în lapte sau cele imersate în
acid acetic/oțet. Ce se întâmplă la osul imersat în oțet este similar cu
ceea ce se întâmplă cu oasele membrului inferior ale unei persoane
care are rahitism. Rahitismul este o patologie cauzată de lipsa vitaminei
D, vitamină responsabilă pentru fixarea calciului în oase.
4. Noțiuni de igienă, nutriție și aplicații clinice.

descriere de structură și de funcții în coloana B.
COLOANA A COLOANA B
Coloana vertebrală ………..
Femurul ………..
Neurocraniul ………..
Viscerocraniul ………..
Sternul ………..
Tema 2. Răspundeți la cerințele de mai jos:

1. Denumiți și enumerați oasele membrului superior.
2. Denumiți și enumerați oasele membrului inferior.
3. Rezumați structura și funcțiile coloanei vertebrale.
4. Denumiți și enumerați mușchii antero-laterali ai membrului superior.
Tema 3. Rezumați rezultatele experimentului.
38
ANATOMIA ANALIZATORULUI CUTANAT
Analizatorii sunt structuri specializate cu rol bine stabilit în

integrarea organismului în mediul de viață. Analizatorii sunt compuși dintr-un
segment periferic (=receptor), segmentul intermediar - de conducere și un
segment central – de proiecție corticală.
Analizatorul tegumentar sau cutanat este format din piele
(=tegument) și anexele tegumentare care sunt împărțite în anexe cornoase (firul
de păr și unghiile) și anexe glandulare (glandele sebacee, glandele sudoripare
și glanda mamară cu încadrare discutată). Structurile învelișului tegumentar
asigură acoperire de protecție pentru țesuturile profunde, ajută la reglarea
temperaturii corpului, previne deshidratarea, adăpostesc receptorii senzoriali,
sintetizează diverse substanțe cu rol reglator local sau sistemic și excretă
cantități mici de metaboliți.
Scop:
Aplicația practică are drept scop identificare structurilor
analizatorului cutanat și rolul acestora.
1. identifica și denumi structurile analizatorului tegumentar;
2. descrie funcțiile majore ale tegumentului și anexelor tegumentare;
3. distinge și identifica straturile pielii - cele trei pături tegumentare:
epidermă, dermă și hipodermă, precum și anexele tegumentare.
- Atlas de analomia omului și cursuile predate;
- Microscop optic;
- Lupă;
- Preparate histologice fixe cu sectiune prin tegument.
39
PROCEDURA DE DESFĂȘURARE A APLICAȚIEI PRACTICE:
1. Pe baza informațiilor teoretice prezentate identificăm componentele
analizatorului tegumentar din figurile 27 și 28:
Figura 27. Redare grafică - secțiune verticală prin tegument (figură

40
Figura 28. Redare grafică - secțiune prin tegument (figură preluată și
modificată după Martin și colab., 2003).
2. Utilizând lupa sau microscopul pentru disecție, inspectați tegumentul
și anexele acestuia (fire de păr și unghii) de pe zona mâinii.
3. Cu ajutorul unei pense scoateți un fir de păr pe care îl montați pe o lamă
și inspectați structura firului de păr (rădăcină, tulpină și aspectul solzos)
la microscopul optic.
4. Montați și vizualizați la microsopul optic, cu obiective diferite,
preparatele histologice fixe puse la dispoziție cu secțiuni prin
tegument, identificând straturile tegumentare, poziționarea
melanocitelor în straturile profunde și identificarea anexelor
tegumentare.
5. Pe baza informațiilor dobândite în pasul 4, identificați structurile din
secțiunile prezentate, după cum urmează:
41
Figura 29. Caracteristicile tegumentului, imagini histologice
micrografice 45x, 110x și 290x (imagini preluate și modificate după
Martin și colab., 2003).
42
Tema 1. Pentru structurile prezentate în coloana A faceți o scurtă descriere de
structură și de funcții în coloana B.
COLOANA A COLOANA B
Derm ………….
Epiderm ………….
Hipoderm ………….
Folicul pilos ………….
Keratina ………….
Sebum ………….
Strat bazal ………….
Stat cornos ………….
Mușchiul erector pilos ………….
Melanocită ………….
Glandă sudoripară ………….
Glandă sebacee ………….

1. Care sunt diferențele histologice dintre epiderm, derm și hipoderm?
Epiderm -
Epiderm – Derm Derm - Hipoderm
Hipoderm
…….. ……… ……
2. În ce strat se găsesc glandele sebacee și sudoripare?
3. Asociați o anexă glandulară și una cornoasă din structura
tegumentului.
4. Redați sub formă de tabel prezența receptorilor în straturile
tegumentului.
43
ANATOMIA ANALIZATORULUI OLFACTIV ȘI
GUSTATIV
Simțul mirosului - olfacția și simțul gustului sunt percepții chimice a

căror receptori sunt stimulați de diferite substanțe chimice dizolvate în
mucoasa specifică fiecărui analizator. Receptorii olfactivi se găsesc în
mucoasa olfactivă situată în partea postero-superioară a cavității nazale.
Epiteliul olfactiv poate fi deteriorat de mai mulți factori, ducând la anosmie
(pierderea mirosului).
Tulburările olfactive sunt foarte frecvente la om și pot duce la
malnutriție, scădere în greutate, intoxicații alimentare, depresie și alte tulburări
metabolice.
Receptorii gustativi apar ca structuri componente ale papilelor
gustative, care sunt structuri histo-morfologice senzoriale localizate în
principal pe suprafața limbii, dar pot fi prezente și la nivelul mucoasei buzelor,
obrajilor și chiar la nivelul faringelui și esofagului. Produse chimice sunt
considerate inodore și fără gust dacă sunt incapabile să se lege specific de
situsurile receptorilor. Simțul mirosului și cel al gustului funcționează strâns
împreună deoarece substanțele care compun alimentele determină prin gust și
miros o reacție de selectivitate cu privire la alimente. Studiile experimentale
din ultimul deceniu au pus în evidență o strânsă legătură dintre răspunsul
adaptativ alimentar și dialogul de semnalizare dintre cele două simțuiri
prezentate.
Ramâne încă neelucidată legătura umorală dintre semnalele celor doi
analizatori și sindromul metabolic.
44
Scop:
Aplicația practică are drept scop identificarea structurilor anatomice
ale celor doi analizatori și evaluarea abilității receptorului olfactiv și gustativ
pentru a discrimina diferite semnale specifice.
1. identifica și denumi structurile analizatorului olfactiv;
2. identifica și denumi structurile analizatorului gustativ;
3. descrie funcțiile majore ale celor doi analizatori și modul cum aceștia
funcționează împreună;
4. determine timpul senzorial necesar pentru analizatorul olfactiv;
5. determine distribuția receptorilor gustativi pe suprafața limbii.

- set de substanțe în sticle cu dop: uleiuri esențiale (salvie, mentă,
vanilie, scorțișoară, usturoi, ... , parfum);
- pahare de unică folosință;
- soluție de zaharoză 5%;
- soluție NaCl 5%;
- acid acetic sau suc de lămâie neîndulcit 1%;
- soluție de sulfat de chinină 0,5% ;
- microscop optic;
- preparate histologice fixe cu secțiune prin mucoasa olfactivă și
gustativă;
- tampon steril din bumbac;
- cronometru.
45
PROCEDURA DE DESFĂȘURARE A APLICAȚIEI PRACTICE-
ANALIZATOR OLFACTIV:
analizatorului olfactiv din figurile 30 și 31:
Figura 30. Redare grafică - segmente analizator olfactiv (etichetați

diagrama) (figură preluată după Martin și colab., 2003).
46
Figura 31. Receptori olfactivi ciliați la polul distal (figură preluată și
2. Testați capacitatea olfactivă pentru compuși de referință, uleiuri

volatile esențiale, a unui voluntar (înainte de a urma pașii
experimentului, asigurați-vă că nu prezentați alergie la vreun
compus ce urmează a fi testat, atât examinatorul cât și
voluntarul!!!!!). Pentru a face acest lucru, urmați acești pași:
- Voluntarul trebuie să aibe ochii acoperiți sau închiși;
- Scoatem dopul de la una dintre sticluțele cu ulei esențial și o ținem la 4-5
cm de nările voluntarului timp de 2-3 secunde;
- Solicităm voluntarului să identifice mirosul;
- Datele sunt trecute întru-un tabel de tipul:
Compusul testat Prima Testarea a
Ulei esențial de .... testare/recunoaștere doua/recunoaștere;
.... ... ....
47
3. Repetați procedura, dar prezentând compușii testați într-o secvență
diferită. Datele sunt trecute în tabelul prezentat la punctul 2.
4. Pentru determinarea adaptării analizatorului olfactiv este nevoie de un
timp de latență de 20 de minute, după care voluntarul este rugat să
inspire nazal și să expire pe gură. Deschideți sticluța ce conține
compusul de analizat și înregistrați timpul de la deschidere și până când
voluntarul nu mai simte semnalul olfactiv (mirosul uleiului esențial).
Datele se trec intr-un tabel:
Compusul testat Prima Testarea a
Ulei esențial de .... testare/recunoaștere doua/recunoaștere;
.... ... ....
(Notă. Între determinări se așteaptă 10 minute).
PROCEDURA DE DESFĂȘURARE A APLICAȚIEI PRACTICE-
ANALIZATOR GUSTATIV:
analizatorului gustativ din figurile 32 și 33:
Figura 32. Redare grafică - segmente analizator gustative (etichetați

diagrama) (figură preluată și modificată după Martin și colab., 2003).
48
Figura 33. Receptorii gustativi din papilele gustative - secțiune
histologică (micrografie de 250× mărită la 1500×) (etichetați
secțiunea) (figură preluată și modificată după Martin și colab.,
2003).
2. Punerea în evidență a distribuției la nivelul limbii a receptorilor pentru
senzațiile gustative primare (înainte de a urma pașii experimentului,
asigurați-vă că nu prezentați alergie la vreun compus ce urmează a
fi testat, atât examinatorul cât și voluntarul!!!!!). Înainte de a începe
experimentul cereți voluntarului să-și clătească gura.
- Cu un tampon steril se usucă limba voluntarului;
- Umeziți un tampon steril de bumbac cu soluție de zaharoză 5% și
tamponați limba voluntarului în mai multe regiuni, întrebându-l la fiecare
tamponare dacă percepe senzația gustativă de dulce; se testează vârful și
părțile laterale ale limbii. Înregistrarea răspunsurilor se face pe o diagramă
a limbii. După 5 minute se clătește gura cu apă și procedura se reia pentru
celelalte soluții.
49
Figura 34. Raportarea diagramei gusturilor primare (completați diagrama
conform experimentului efectuat la punctul 2) (figură preluată și modificată
după Martin și colab., 2003).
COLOANA A COLOANA B
Epiteliul olfactiv …….
Celulele olfactive bipolare …….
Epiteliul gustativ …….
Calea de conducere gustativă …….
Mugurele gustativ …….

1. Care sunt asemănările, dar și diferențele dintre cei doi analizatori
(gustativ și olfactiv)?
2. Cum descrii capacitatea olfactivă a voluntarului de a identifica
compușii luați în studiul experimental?
3. Timpul de adaptare olfactivă este dependent sau independent de
substanțele testate? Cum explicați dependența sau independența?
50
ANATOMIA ANALIZATORULUI VIZUAL
Receptorii analizatorului vizual sunt neuroni modificați, care au

primit denumirea de fotoreceptori. Ochiul cuprinde atât segmentul receptor al
analizatorului, cât și diferite componente cu rol de protecție sau anexe de
mișcare a globului ocular. În tunicile concentrice ale globului ocular sunt
prezente și structuri capabile să preia și să direcționeze stimulii luminoși, astfel
încât aceștia să ajungă la celulele fotoreceptoare și să determine un răspuns
caracteristic din partea lor. Impulsurile nervoase sunt generate când receptorii
stimulați ajung la nivelul segmentului central prin intermediul nervilor optici
și tractului optic. La nivel central are loc analiza stimulilor și se generează
senzația de vedere.
Scop:
Aplicația practică are drept scop identificarea structurilor
analizatorului vizual și rolul acestora.
1. identifica și denumi structurile analizatorului vizual;
2. descrie funcțiile majore ale tunicilor analizatorului vizual;
3. enumera structurile străbătute de către fasciculul luminos de la cornee
la retină.
- Oftalmoscop;
- Microscop optic;
- Preparate histologice fixe cu secțiune prin ochi de mamifer.
51
PROCEDURA DE DESFĂȘURARE A APLICAȚIEI PRACTICE -
ANALIZATORUL VIZUAL:
1. Pe baza informațiilor teoretice prezentate identificăm anexele de
mișcare și componentele analizatorului vizual din figurile 35 și 36:
Figura 35. Redarea grafică a distribuției mușchilor extrinseci ai

globului ocular (figură preluată și modificată după Martin și colab.,
2003).
52
Figura 36. Redare grafică - segmente analizator vizual (etichetați
diagrama) (figură preluată și modificată după Martin și colab.,
2003).

preparatele histologice fixe puse la dispoziție cu secțiuni prin ochiul de
mamifer, identificând cât mai multe structuri din cele enumerate
anterior.
3. Utilizați un oftalmoscop pentru a examina interiorul ochiul unui
voluntar sau coleg de laborator. Oftalmoscopul este compus dintr-un
set de lentile prinse într-un disc rotativ, o sursă de lumină, și câteva
oglinzi care reflectă lumina în ochiul subiectului testat. Examinarea
trebuie efectuată într-o încăpere cu lumină redusă. Puneți voluntarul să
se așeze și să se uite drept înainte. Mutați discul rotativ al
oftalmoscopului astfel încât în selecția lentilelor să apară [O]. Țineți
instrumentul în mâna dreaptă cu degetul arătător pe discul rotativ al
oftalmoscopului (figura 20). Dirijați lumina în ochiul drept al
53
subiectului într-un unghi ușor de la o distanță de aproximativ 15 cm.
Prin instrument ar trebui să vezi o zonă roșiatică, circulară - interiorul
ochiului. Rotește discul de lentile cu valori mai mari până când se
realizează o clară focalizare. Mutați oftalmoscopul la aproximativ 5
cm de ochiul examinat, cu atenție ca instrumentul să nu atingă ochiul
subiectului examinat, și rotiți din nou lentilele pentru a clarifica
focalizarea (figura 21). Localizați discul optic și vasele de sânge care
trec prin el. De asemenea, localizați macula lutea de culoare gălbuie
când subiectul privește direct în lumina instrumentului. Examinați
irisul subiectului privindu-l din lateral și prin utilizarea unui obiectiv
cu o valoare +15 sau +20.
Figura 37. Oftalmoscopul (figură preluată și modificată după

54
Figura 38. Rotiți discul lentilelor până când se obține o focalizare
clară (figură preluată și modificată după Martin și colab., 2003).
Figura 39. Mutați oftalmoscopul la 5 cm de ochiul subiectului voluntar

(figură preluată după Martin și colab., 2003).
55
Figura 40. Interiorul ochiului văzut cu un oftalmoscop: (A) fotografie; (B)
diagramă (figură preluată și modificată după Martin și colab., 2003).

COLOANA A COLOANA B
Conjunctiva ……..
Corneea ……..
Retina ……..
Sclerotic ……..
Coroida ……..
56
Tema 2. Etichetați secțiunea prin ochi de mamifer (după Martin și colab.,
2003).
57
ANATOMIA ANALIZATORULUI AUDITIV
Urechea este compusă din trei segmente: extern, mijlociu și intern.

Urechea externă captează undele sonore şi apoi le direcţionează către interior,
spre membrana timpanică a urechii medii. Structurile urechii medii, la rândul
lor, transmit vibrațiile sonore de la membrana timpanică (timpan) la urechea
internă, unde sunt localizați receptorii auditivi specializați. Pe măsură ce sunt
stimulați, receptorii auditivi inițiază impulsuri nervoase care sunt conduse de
nervul vestibulocohlear spre cortexul auditiv, unde impulsurile sunt
interpretate și se generează senzațiile auzului.
Scop:
Aplicația practică are drept scop identificarea structurilor
analizatorului auditiv și rolul acestora.
1. identifica și denumi structurile analizatorului auditiv;
2. descrie funcțiile majore ale componentelor analizatorului auditiv;
3. enumera structurile străbătute de către undele sonore de la urechea
externă la celulele fonoreceptoare.

- ceas clasic;
- etalon de măsură (m/cm);
- microscop optic;
- preparate histologice fixe cu secțiune prin ochi de mamifer.
58
PROCEDURA DE DESFĂȘURARE A APLICAȚIEI PRACTICE -
ANALIZATORUL VIZUAL:
1. Pe baza informațiilor teoretice prezentate identificăm componentele și
anexele analizatorului auditiv din figurile 41 și 42:
Figura 41. Redare grafică - segmente analizator auditiv (etichetați diagrama)

59
Figura 42. Redare grafică - segmente analizator auditiv: (a) secțiunea
transversală prin spiră a cohleei; (b) organul lui Corti (etichetați diagrama)

preparatele histologice fixe puse la dispoziție cu secțiuni prin
segmentele analizatorului auditiv, identificând cât mai multe structuri
din cele enumerate anterior.
3. Test de acuitate auditivă. Pentru a efectua acest test, urmați pașii: 1.
subiectul testat trebuie să stea cu ochii închiși 2. în una dintre urechile
subiectului se introduce un tampon de vată (bumbac) 3. țineți un ceas
care ticăie aproape de urechea deschisă a subiectului și mutați-l încet
în afară, și departe de urechea testată 4. rugați subiectul să indice când
sunetul ticăitul nu se mai aude 5. folosiți un metru pentru a măsura
distanța de la ureche la punctul indicat de subiect, unde acesta nu mai
aude ticăitul ceasului 6. repetați această procedură pentru a testa
60
acuitatea celeilalte urechi 7. înregistrați rezultatele testului în tabelul de
mai jos:
Testul pentru urechea Distanța audibilă
Dreaptă/Stângă (cm)
Urechea dreaptă …….cm
Urechea stângă …….cm
4. Test de localizare a sunetului. Pentru a efectua acest test, urmați pașii:

1. puneți subiectul să stea cu ochii închiși 2. țineți ceasul care ticăie
undeva în interiorul razei audibile a urechilor subiectului și rugați
voluntarul să indice poziția ceasului 3. mutați ceasul într-o altă poziție
și repetați cererea de identificare 4. în acest mod, determinați cum
subiectul poate localiza cu precizie ceasul când se află în fiecare din
următoarele poziții: în fața capului, în spatele capului, deasupra
capului, pe partea dreaptă a capului și pe partea stângă a capului 5.
înregistrați rezultatele testului în tabelul de mai jos:
Zona de test Zona raportată

Fața capului ……
Spatele capului ……
Deasupra capului ……
Partea dreaptă a capului ……
Partea stângă a capului ……
61
COLOANA A COLOANA B
Urechea medie ………
Scăriță ………
Timpan ………
Conduct auditiv
………
extern
Organul Corti ………
Tema 2. Analizați rezultatele testelor auditive pe care le-ați efectuat (testul de

acuitate auditivă și testul de localizare a sunetului) și motivați posibilele
modificări.
62
ANATOMIA SISTEMULUI ENDOCRIN
Sistemul endocrin este format din totalitatea glandelor endocrine,

care își deversează produsul de secreție denumit „hormon” direct în sânge sau
limfă, fără a utiliza un duct. Sistemul endocrin este implicat în controlul pe
cale umorală a activităților corpului. Hormonii secretați de glandele endocrine
sunt transportați în organism fie sub formă liberă, fie legați de proteinele din
sânge, în principal de albumine către celulele țintă care posedă receptor
adecvat semnalului inductor hormonal. În acest fel, hormonii influențează
viteza reacțiilor metabolice, transportul de substanțe prin membranele celulare
și reglarea balanței hidro-electrolitice. Prin controlul activităților celulare,
glandele endocrine joacă un rol important în menținerea și ajustarea
homeostazie.
Scop:
Aplicația practică are drept scop identificare structurilor sistemului
endocrin și rolul acestora.
1. denumi și localiza glandele sistemului endocrin;
2. numi hormonii secretați de fiecare glandă endocrină;
3. descrie structura și funcțiile fiecărui hormon;
4. recunoaște diferite secțiuni prin: glanda tiroidă, pancreas, glanda
suprarenală, gonade.
- Microscop optic;
- Preparate histologice fixe cu secțiune prin diferite glande endocrine.
63
SISTEMUL ENDOCRIN:
sistemului endocrin și structura glandei tiroide și suprarenale figurile
43, 44 și 45:
Figura 43. Redare grafică - localizare anatomică glande endocrine

(etichetați diagrama) (figură preluată și modificată după Martin și
colab., 2003).
64
Figura 44. Redare grafică glanda tiroidă (etichetați diagrama) (figură
65
Figura 45. Redare grafică - structură glanda suprarenală (etichetați
diagrama) (figură preluată și modificată după Martin și colab.,
2003).
66
2. Examinați secțiunile histologice prin glanda hipofiză, glanda tiroidă și
glanda suprarenală. Treceți sub formă de tabel caracteristicile
identificate și o scurtă descriere a acestora.
Figura 46. Secțiune histologică prin glanda hipofiză (6x) (figură

Figura 47. Secțiune histologică prin glanda tiroidă (imagine de 100x

mărită la 300x) (figură preluată și modificată după Martin și colab.,
2003).
67
Figura 48. Secțiune histologică prin glanda suprarenală (75x) (figură
COLOANA A COLOANA B
Tiroida ………..
Lob posterior hipofizat ………..
Timus ………..
Pancreas ………..
Glandă suprarenală ………..
1. Care sunt și ce funcții au hormonii secretați de către celulele alfa și
beta din insulele Langerhans?
2. Ce au în comun, din punct de vedere functional, pancreasul și
gonadele?
68
SÂNGELE
Sângele este considerat un tip de țesut conjunctiv lax, ale cărui celule
sunt suspendate într-o substanță fundamentală fluidă tranzitorie. Celulele
sângelui sunt formate, în principal, în măduva osoasă roșie și includ celule roșii
sau hematiile, celule albe sau leucocitele și unele fragmente celulare numite
trombocite. Globulele roșii au rolul de a transporta gaze respiratorii (oxigen și
dioxid de carbon) între celulele corpului și plămânii, globulele albe servesc la
apărarea organismului împotriva infecțiilor și trombocitele joacă un rol
important în oprirea sângerării, denumită și hemostază. Celulele sângelui sunt
mobile dar pot adera normal sau patologic de structurile vasculare. Numărul
celulelor sângelui este dependent de numeroși factori nutriționali.
Scop:
Aplicația practică are drept scop identificarea la microscopul optic a
celulelor sângelui, diferența numerică dintre eritrocite și leucocite și rolul lor
funcțional.
1. identifica pe un frotiu din sânge periferic eritrocitele, leucocitele și
trombocitele;
2. clasifica și identifica leucocitele;
3. analiza și identifica pe frotiul din sânge periferic formele
eritrocitelor.
- microscop optic;
- lame de microscop;
- agent de curățat lame de microscop (borax sau similar acestuia);
- lancete (ace) sterile de unică folosință;
69
- tampoane sterile de vată (bumbac);
- alcool sanitar 70%;
- apă distilată;
- colorant histologic
- kit pentru colorarea frotiurilor de sânge periferic (MGG);
- baterie de colorare.

SÂNGELE:
sângelui din figurile 49, 50 și 51:
Figura 49. Celulele sanguine și o parte din variantele fiecărui tip (figură
70
Figura 50. Frotiu MGG (după Barbara, 2006).
Denumiți celulele sângelui prezente în microfotografie și identificați
variațiile de formă și dimensiune.

Denumiți celula sângelui prezentă în microfotografie.

71
Denumiți celula sângelui prezentă în microfotografie.
2. Pentru a pregăti un frotiu din sânge periferic, urmați pașii:
(experimentul trebuie să se deruleze într-un laborator care oferă maxim de
protecție și sub stricta îndrumare a unui specialist!!!!!)
- curăţaţi două lame de microscop cu un agent de curăţare, le clătiți bine cu
apă distilată și evitați atingerea lor;
- spălați bine mâinile cu apă și săpun și uscați-le cu prosoape de hârtie.
Curăţaţi pulpa degetului mijlociu cu un tampon steril umezit cu alcool 70%
și lăsați degetul la uscat în aer;
- scoateți o lancetă de sânge sterilă de unică folosință din ambalaj fără a
atinge capătul ascuțit;
- înțepați tegumentul din apropierea vârfului degetul mijlociu cu lanceta și
aruncați lanceta la reziduuri biologice;
- ștergeți prima picătură de sânge cu un tampon steril. Puneți o picătură de
sânge la aproximativ 2 cm de capătul unei lame de microscop curate;
- folosiți o a doua lamă pentru a întinde sângele într-un strat subțire pe prima
lamă;
- puneți lama de sânge pe un suport de colorare a lamelor și lăsați să se usuce
în aer;
- pentru fizare și colorare utilizați kit-ul pentru colorarea frotiurilor de sânge
periferic (MGG);
- după colorare frotiul se spală cu apă distilată pentru a îndepărta surplusul
de colorant;
- examinați frotiul de sânge cu o mărire de putere mică și localizați o zonă
în care celulele sanguine sunt bine distribuite. Observați aceste celule
folosind o mărire de mare putere iar apoi cu un obiectiv de imersie în ulei,
dacă este cazul.
72
Figura 53. Redarea grafică a metodei prin care se obține un frotiu din sânge
periferic (figură preluată și modificată după Brabara, 2006).
73
Tema 1. Pentru celulele sângelui prezentate în coloana A faceți o scurtă
descriere în coloana B.
COLOANA A COLOANA B
Eritrocit ………..
Bazofil ………..
Limfocit ………..
Neutrofil ………..
Reticulocit ………..
Tema 2. Răspundeți la întrebările de mai jos;
1. De ce nu se pot divide mitotic eritrocitele adulte?
2. Care este numărul normal (fiziologic) al următoarelor celule
sanguine: eritrocite la copil, eritrocite bărbat, leucocite, trombocite?
3. Care dintre celulele sângelui sunt mai numeroase și de ce?
Tema 3. Examinați frotiul din sângele periferic și identificați anomalii
eritrocitare prezente în figura 36.
Figura 54. Anomalii eritrocitare (după Brabara, 2006).

74
ANATOMIA APARATULUI CARDIOVASCULAR
Inima este organul central al cardiovascularului, prezintă sructură

musculară, rol de pompă și este situată în mediastin culcată pe mușchiul
diafragmă. Inima prezintă rapoarte de vecinătate cu: plămânii, vertebrele
toracale și stern, iar la baza inimii apar conectate mai multe vase mari de sânge.
Inima are formă de piramidă triunghiulară sau de con turtit având capătul distal
(vârful inimii) orientat în jos spre stânga și se termină cu un vârf ascuțit situat
în spațiul intercostal V. Baza inimii este situată spre dreapta și de la nivelul ei
pleacă artera aortă și trunchiul pulmonar și sosesc vena cavă superioară și
inferioară și cele patru vene pulmonare. Inima are o greutate de 200 - 300g,
volumul asemănător cu pumnul drept și o cavitate împărțită în 4 cămăruțe,
după cum urmează: spre baza inimii se află atriile cu o formă aproximativ
cubică, iar spre vârful inimii ventriculele cu formă de piramidă triunghiulară
și cu o capacitate de volum de sânge mai mare, comparativ cu atriile.
Figura 55. Redare grafică - baza inimii (figură preluată și modificată după
Drake și colab., 2012).
75
Scop:
anatomice ale cordului la om și mamifere.
1. identifica principalele trăsături structurale ale inimii umane;
2. descrie funcțiile majore ale principalelor vase de sânge de la nivelul
inimii;
3. distinge și identifica în secțiune microfotografică straturile din
structura peretelul atrial și ventricular;
4. identifica sunetele produse în timpul unui ciclu cardiac.

- microscop optic;
- lame de microscop;
- stetoscop;
- cronometru.

ANATOMIA APARATULUI CARDIOVASCULAR:
1. Pe baza informațiilor teoretice prezentate identificați componentele
și etichetați figura 56:
76
Figura 56. Redare grafică - fața posterioară a inimii (figură preluată
și modificată după Martin și colab., 2003).

preparatele histologice fixe puse la dispoziție cu secțiuni prin vase de
sânge și cord - diferite regiuni, și treceți sub formă de tabel
caracteristicile identificate și o scurtă descriere a acestora.
3. Pentru a identifica manifestările acustice produse în timpul unui ciclu
cardiac, urmați pașii:
- pentru acest experiment este nevoie de un stetoscop și un voluntar
(întrebați voluntarul dacă are istoric de patologie cardiovasculară);
- dezinfectați căștile stetoscop/olivele auriculare folosind un tampon steril
din vată/bumbac umezit cu alcool sanitar;
77
- introduceți olivele auriculare/căștile stetoscopului în urechi după
procedura indicată;
- așezați diafragma sau clopotul stetoscopului pe pieptul voluntarului în
dreptul apexului cardiac și ascultați sunetele produse de inimă; localizarea
anatomică a stetosopului permite ascultarea primul sunet al ciclului
cardiac datorat închiderii valvelor atrioventriculare (A-V);
- poziționați diafragma stetoscopului în spațiu intercostal II, chiar în stânga
sternului și ascultați sunetele din această regiune, sunete datorate inchiderii
valvelor semilunare;
- rugați colegul voluntar să inspire încet și profund și să expire încet în timp
ce monitorizați manifestările acustice care însoțesc ciclul cardiac; Notați
orice modificare apărută, în tabelul de mai jos:
Zgomotele cardiace Intensitate Durată timp
Zgomot I (A-V) …….+ …….- …….+ …….-
Zgomot II (valvele
semilunare) …….+ …….- …….+ …….-
4. Determinați frecvența pulsului arterial radial, urmând pașii;
- voluntarul/coleg de laborator trebuie să stea liniștit, relaxat pe cât posibil;
- localizați pulsul radial plasând indexul și degetele mijlocii peste artera
radială de pe suprafața anterioară a încheieturii mâinii. Pentru a evita
eroarea privind pulsul provenind dintr-o arteră a degetului mare în sine,
evitați să folosiți degetul mare pentru a detecta pulsul;
- observați caracteristicile pulsului: regulat sau neregulat, puternic sau slab;
- pentru a determina frecvența pulsului, numărați numărul de pulsuri/bătăi
apărute în 60 secunde. Repetați procedura și determinați frecvența pulsului
într-una dintre situațiile prezentate: la 5 minute după ridicarea în picioare
din poziția șezut, la 3 – 5 minute după încetarea unui efort fizic moderat
78
sau intens (Notă: omiteți testarea dacă voluntarul are probleme de
sănătate). Notați orice modificare apărută, în tabelul de mai jos:
Ridicarea în ortostatism
Efort fizic
(5min după ridicare)
Puls arterial radial …….+ …….- …….+ …….-

COLOANA A COLOANA B
Atriul drept ………..
Ventriculul stâng ………..
Miocard ………..
Atriul stâng ………..
Artera aortă ………..

1. Cum se numesc fibrele care transportă impulsurile cardiace de la
septul interventricular în miocard?
2. Care este semnificația diferenței de grosime dintre pereții
ventriculari?
3. Care este semnificația diferenței de grosime dintre peretele arterei
aorte și cel al trunchiului pulmonar?
4. Enumerați în ordine principalele vasele de sânge, camerele cordului
și valvele prin care trebuie să treacă sângele în deplasare sa de la
vena cavă superioră până la artera aortă.
79
Tema 3. Etichetați figura și descrieți circulația pulmonară și circulația
sistemică.
Figura 57. Redarea grafică a principalelor vase de sânge din

componența circulației pulmonare și sistemice (figură preluată și
80
ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV
Sistemul digestiv, denumit tub alimentar sau canal alimentar, include

organele la nivelul cărora se realizează digestia alimentelor și structuri
accesorii care, prin secreția lor, facilitează transformările biochimice suferite
de alimente. Tubul digestiv prezintă un calibru diferit de la primul segment și
până la ultimul. Canalul alimentar este compus din: cavitate bucală, faringe,
esofag, stomac, intestin subțire și intestin gros. Tubul digestiv este adaptat
pentru a deplasa amestecul alimentar pe întrega sa lungime. Segmentele
tubului digestiv s-au specializat pentru a stoca, digera, absorbi și pentru a
elimina resturile neabsorbite. Glandele anexe tubului digestiv sunt: glandele
salivare, ficatul și pancreasul, care secretă sucuri enzimatice în tubul digestiv
care ajută la digestie.
Scop:
anatomice ale segmentelor tubului digestiv.
1. identifica segmentelor tubului digestiv;
2. descrie structura anatomică a segmentelor tubului digestiv;
3. distinge și identifica în secțiune microfotografică segmentele tubului
digestiv;
4. evidenția activitatea amilazei din soluția standard.
- microscop optic;
- lame de microscop cu sectiuni histologice fixe;
- eprubete de 10 ml;
- pipetă automată 1 ml – 10 ml;
81
- soluție amilază 0,5%;
- soluție amidon 1%;
- soluție iod-iodură de potasiu;
- baie de apă.

etichetați figurile 58 și 59:
Figura 58. Redare grafică - segmente tub digestiv (figură preluată și

82
Figura 59. Redare grafică - glande anexe tubului digestiv (ficat și pancreas)

83
segmente ale tubului digestiv, și treceți sub formă de tabel
3. Notați cu 1, 2 și 3 eprubete curate de 5 ml în care pipetăm după cum
urmează:
- Tubul 1: 5 ml de soluție de amilază standard 0,5 – 1%.
- Tubul 2: 6 ml de soluție de amidon 1%.
- Tubul 3: 5 ml de soluție de amidon 1% și 1 ml de soluție de amilază 0,5%.
Agitați bine tuburile pentru a amesteca conținutul și incubați pe baie
de apă 10 minute la 37°C. După cele 10 minute de incubare pipetăm în
fiecare eprubetă câte 1 ml de soluție rece de iod - iodură de potasiu. Datele
se trec în tabelul de mai jos:
Eprubeta 1 Eprubeta 2 Eprubeta 3
……….. ……….. ………..
(Notă: testul albastru este negativ, amidonul nu a fost transformat sub
acțiunea amilazei).

COLOANA A COLOANA B
Esofag ………..
Stomac ………..
Duoden ………..
Pancreas ………..
Glanda parotidă ………..
84
1. Denumiți cele patru regiuni ale stomacului.
2. Rezumați funcțiile stomacului, ficatului și intestinului subțire.
3. Care dintre segmentele tubului digestiv prezintă tunică musculară de
tranziție (mușchi striat – mușchi neted)?
Tema 3. Analizați rezultatele experimentului care pune în evidență activitatea

amilazei și motivați posibilele modificări apărute la eprubetele 1, 2 și 3.
85
ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR
Aparatul respirator este compus din: cavitatea nazală, sinusuri,

faringe, laringe, trahee, bronhiile principale, arbore bronșic și plămâni.
Componentele aparatului respirator facilitează transportul gazelor respiratorii
bidirecțional, de la plămâni la exteriorul corpului și invers. La nivelul
alveolelor pulmonare se realizează schimbul de gaze dintre aerul atmosferic și
sângele capilarelor din apropiere. Sângele transportă gazele respiratorii către
și dinspre săculeții alveolari și țesuturi. Tot acest proces de transport și schimb
de gaze dintre atmosferă și țesuturi se numește respirație.
Scop:
anatomice ale segmentelor aparatului respirator.
1. identifica segmentelor aparatului respirator;
2. descrie structura anatomică a segmentelor aparatului respirator;
aparatului respirator.

- microscop optic;
- lame de microscop cu sectiuni histologice fixe.
86
Figura 60. Redare grafică - segmente aparat respirator (figură preluată și

87
Figura 61. Redare grafică - segmente aparat respirator (figură preluată și
modificată după Jardins, 2002).

segmente ale aparatului respirator, și treceți sub formă de tabel
3. Volumul total de aer pe care o pot depozita plămânii este împărțită în
patru volume separate. Patru combinații specifice ale volumelor
pulmonare sunt utilizate pentru a desemna capacități pulmonare,
importante în practica medicală.
88
Figura 62. Volume și capacități pulmonare normale. IRV - volumul
inspirator de rezervă; VT - volum curent; RV - volum rezidual; ERV -
Volumul expirator de rezervă; TLC - capacitatea pulmonară totală; VC -
capacitatea vitală; IC - capacitatea inspiratorie; FRC - capacitate reziduală
funcțională (figură preluată după Jardins, 2002).
Volumul respirator pe minut – reprezintă volumul maxim de aer

deplasat prin structurile arborelui repirator într-un minut. Volumul respirator
pe minut este egal cu produsul dintre volumul curent (VT) și frecvența
respiratorie (10-12 respirații/minut).
Volumul curent (VT): volumul de aer inspirat și expirat din plămâni
într-o singură respirație liniștită/normală.
Volumul inspirator de rezervă (IRV): volumul maxim de aer care
poate fi inspirat după o inspirație normală a volumului curent.
Volumul expirator de rezervă (ERV): volumul maxim de aer care
poate fi expirat după o expirație normală a volumului curent.
Volumul rezidual (RV): volumul de aer rămasă în plămâni după un
maxim expirator/după o expirație forțată.
89
CAPACITĂȚILE PULMONARE = sume din cel puțin două volume
pulmonare.
Capacitate vitală (VC): Volumul maxim de aer care poate fi expirat
după o inspirație maximă.
Capacitatea vitală reprezintă suma dintre: VC= IRV +VT+ ERV.
Există două măsurători majore ale VC: capacitate vitală lentă (SVC),
în care expirația se realizează lent; și capacitatea vitală forțată (FVC), în care
se face un efort maxim pentru a expira la fel de rapid pe cât posibil. SVC este
măsurarea „standard de control” utilizată pentru a identifica o tulburare
pulmonară restrictivă. O tulburare pulmonară restrictivă determină scăderea
SVC.
Capacitatea inspiratorie (IC): Volumul de aer care poate fi inspirat
după o expirație normală.
Capacitatea inspiratorie reprezintă suma: IC= VT + IRV.
Capacitate reziduală funcțională (FRC): volumul de aer rămas în
plămâni după o expiraţie normală.
Capacitatea reziduală funcțională reprezintă suma dintre:
FRC = ERV + RV.
Capacitatea pulmonară totală (TLC): volumul total de aer care
determină o expansiune maximă a plămânilor după o inspirație maximală.
Capacitatea pulmonară totală reprezintă suma dintre: TLC = IC +
FRC.
90
COLOANA A COLOANA B
Laringele ………..
Traheea ………..
Bronhia principală dreaptă ………..
Bronhia segmentară ………..
Bronhia principală stângă ………..
1. Care este funcția mucusului secretat de celulele caliciforme din
structura epiteliului traheei?
2. Rezumați structura și funcțiile arborelui bronșic.
3. Ce capacitate pulmonară reprezintă suma dintre IRV +VT+ ERV?
4. Cum explicați scăderea capacității vitale lente în patologiile
pulmonare restrictive?
Tema 3. Etichetați secțiunea histologică prin trahee (63x) (după Martin și
colab., 2003).
91
ANATOMIA APARATULUI EXCRETOR
Rinichii au formă de bob de fasole și sunt asezați simetric de o parte

și alta a coloanei vertebrale lombare. Sunt situați în etajul superior profund al
cavităţii abdominale și ocupă o lojă proprie, loja renală. În interiorul lojei
renale se găsește țesut conjunctiv adipos care învelește rinichiul.
Rinichii au o culoare brun-roșcată, cu o lungime de 12 cm, lățime de
6 cm și grosime de 3 cm.
Rinichiul prezintă: două margini, două fețe și doi poli. Din punct de
vedere structural, rinichiul este alcătuit din capsula renală la exterior și
parenchimul renal sau țesutul renal la interior.
Capsula renală este un înveliș dur fibros dar și elastic, care acoperă
la exterior rinichiul.
Parenchimul renal este format din două regiuni/zone distincte: zona
medulară localizată central și zona corticală cu dispoziție periferică.
Rinichii execută o varietate de activităţi complexe care duc la
producerea de urină, mod principal de eliminare al produșilor de catabolism.
Celelalte structuri ale aparatului excretor sunt: ureterele, care
transportă urina de la rinichi la vezica urinară, vezica urinară, care stochează
urina; și uretra, care transportă urina de la vezica urinară la exteriorul corpului.
Urina este produsul funcțiilor renale, care include diferitele substanțe
reziduale care sunt îndepărtate din sânge. În felul acesta rinichii sunt
responsabili pentru menținerea echilibrului hidro-electrolitic al organismului.
În consecință, compoziția chimică a urinei este influențată de aportul alimentar
și de efortul fizic.
92
Figura 63. Secțiune longitudinală prin rinichi de porc perfuzat cu latex de
contrast (roșu în artera renală, albastru în vena renală, şi galben în ureter şi
pelvisul renal) (figură preluată și modificată după Martin și colab., 2003).
Scop:
anatomice ale segmentelor aparatului excretor.
1. identifica segmentele aparatului excretor;
2. descrie structura anatomică a segmentelor aparatului excretor;
aparatului excretor;
4. evalua o probă de urină: culoare, transparență și pH;
93
5. efectua un studiu asupra sedimentului urinar la microscopul optic.
- Microscop optic;
- Lame de microscop cu secțiuni histologice fixe;
- Urocultor steril 60 ml;
- Tuburi de centrifugă;
- Centrifugă de laborator;
- BD Sedi-Stain™ Concentrated Stain for Urinary Sediment.
ANATOMIA APARATULUI EXCRETOR:
Figura 64. Redare grafică - segmente aparat excretor (figură preluată și

94
Figura 65. Redare grafică - rinichiul (figură preluată și modificată după

segmente ale aparatului excretor, și treceți sub formă de tabel
95
3. Pentru evaluarea parametrului culoare/transparență al unei probe de
urină, urmați pașii:
- proba de urină este recoltată de la un voluntar clinic sănătos; recoltarea se
face într-un urocultor steril de 60 ml;
- descrieți culoarea urinei. În mod normal urina are o culoare galben-
deschis spre chihlimbar (culoarea mierii), în funcție de cantitatea de
urocromi. Urocromii sunt produși de metabolism al hemoglobinei.
Urina închisă la culoare indică o concentrație mare de urocromi.
Culorile anormale ale urinei includ galben-maro sau verde, din cauza
concentrațiilor crescute de bilă și roșu până la maro închis, datorită
prezența sângelui. Anumite alimente, cum ar fi sfecla sau morcovi
precum și diferite substanțe medicamentoase pot provoca, de asemenea,
o schimbare în culoarea urinei, în astfel de cazuri culorile nu au
semnificație clinică, iar culoarea urinei revine la normal în timp de 24-
48 de ore.
Rezultatele analizei sunt trecute în tabelul de mai jos:
Tipul probei
Grila de raportare a
și parametrul Evaluare probă
parametrului culoare
analizat
Urină/Culoare Galben deschis…Chihlimbar

…………
4. Pentru evaluarea pH-ului unei probe de urină, urmați pașii:

- determinarea pH-ului se face utilizând un pH-metru medical sau cu benzi
pentru testarea pH-ului urinei;
96
- pH-ul urinei normale variază de la 4,6 la 8,0, dar cel mai frecvent este
aproape de 6,0 (pH ușor acid). pH-ul urinei poate scădea în dieta bogată
în proteine, sau poate crește în dieta vegetariană. Variațiile zilnice
semnificative în intervalul de referință al pH-ului sunt datorate aportului
alimentar.
Rezultatele analizei de pH sunt trecute în tabelul de mai jos:
Tipul probei
Grila de raportare a
și parametrul Evaluare probă
parametrului pH
analizat
Urină/pH
pH 4,6……….8,0 …………
5. Analiza microsopică a sedimentului dintr-o probă de urină se face

urmând pașii:
- sedimentul urinar include în mod normal mucus, anumite cristale și o
varietate de celule, cum ar fi celulele epiteliale care căptuşesc tuburile
urinare şi ocazional un globul polar. Compuși precum hematii sau cristale
minerale în exces pot indica o patologie.
- se transvazează 10 ml de urină din urocultor într-un tub de centrifugă curat.
Centrifugăm proba timp de 5 minute la viteză mică (1.500 rpm);
- aspirăm 9 ml de probă cu atenție fără să antrenăm sedimentul de pe fundul
tubului de centrifugare;
- se suspendă pe o lamă de microscop o picătură din sedimentul rămas pe
fundul tubului de centrifugare în colorant concentrat BD Sedi-Stain™
pentru sedimente urinare și se examinează proba de sediment la
microscopul optic;
97
- analizăm câmpul microsopului și raportăm rezultatele la Figura 48.
Figura 66. Compuși și structuri frecvent prezenți în sedimentul probelor de

urină (figură preluată după Martin și colab., 2003).

COLOANA A COLOANA B
Uretra ………..
Calicele renale mari ………..
Bazinet ………..
Parenchimul renal ………..
Nefronul ………..
98
Tema 2. Răspundeți la cerințele de mai jos;
1. Denumiți și enumerați vasele de sânge derivate din artera renală.
2. Rezumați structura și funcțiile nefronului.
3. Care dintre segmentele aparatului excretor fac legătura dintre rinichi
și vezica urinară?
Tema 3. Etichetați figura și descrieți componentele nefronului.
Figura 67. Redare grafică - nefron și vascularizația asociată (figură

99
ANATOMIA APARATULUI GENITAL MASCULIN
Dezvoltarea sexuală a unui organism este direct legată de aptitudinea

sa genetică.
Dezvoltarea urogenitală este un proces extrem de complex care
implică interacțiuni extrem de bine coordonate între căile de comunicare
moleculare și hormonale care se află într-o ordine strâns bioreglementată.
Organele sistemului reproducător masculin sunt specializate pentru a
produce și menține în repaus activ celulele sexuale masculine denumite
spermatozoizi, pentru a transporta aceste celule împreună cu fluidele suport în
tractul reproducător feminin, iar o altă funcție constă în secreția de hormoni
sexuali masculini.
Testiculul este glanda genitală masculină cu funcție dublă exocrină
și endocrină.
Funcția de formare a celulelor sexuale denumite spermatozoizi are
loc la nivelul tubilor contorți seminiferi, iar funcția endocrină constă în secreția
hormonilor androgeni de către celulele intersițiale Leydig localizate la nivelul
parenchimului testicular.
Prin căile spermatice intratesticulare și extratesticulare sunt eliminate
spermiile și lichidul spermatic. Căile spermatice intratesticulare sunt compuse
din: rețeaua testicular și tubii seminiferi drepți. Căile spermatice
extratesticulare sunt reprezentate de: canalele eferente, canalul epididimar,
canalul deferent, canalul ejaculator și uretra.
Glandele anexe aparatului genital masculine sunt: vezicula seminală,
prostata și glandele bulbo-uretrale.
Sistemului reproducător masculin este sistemul cu dezvoltare lentă,
devenind funcțional reproductiv la pubertate.
100
Figura 68. Redare grafică - segmente aparat genital masculin (figură
preluată și modificată după Singh, 2012).
Scop:
anatomice ale segmentelor aparatului genital masculin.
1. identifica segmentele aparatului genital masculin;
2. descrie structura anatomică a segmentelor aparatului genital masculin;
aparatului genital masculin;
4. descrie funcțiile segmentelor aparatului genital masculin.
101
- Microscop optic;

ANATOMIA APARATULUI GENITAL MASCULIN:
etichetați figura 69:
Figura 69. Redare grafică - aparat genital masculin (figură preluată și

102
segmente ale aparatului genital masculin, și treceți sub formă de tabel
Figura 70. Secțiune histologică prin testicul (micrografia de 50× mărită la

135×) (figură preluată și modificată după Martin și colab., 2003).
103
COLOANA A COLOANA B
Testicul ………..
Penis ………..
Prostată ………..
Canal ejaculator ………..
Glanda Cowper ………..

1. Denumiți și enumerați segmentele aparatului genital masculin.
2. Rezumați structura și funcțiile testiculului.
3. Care dintre segmentele aparatului genital masculin reprezintă calea
comună pentru excreție și reproducere?
Tema 3. Etichetați secțiunea histologică (1.7x) (figură preluată și modificată

104
ANATOMIA APARATULUI GENITAL FEMININ
Ovarele, gonadele feminine, sunt situate în cavitatea pelvină iar rolul

acestora este de a produce ovule (gametul feminin) și hormoni sexuali.
Ovarul este un organ pereche de dimensiunea și forma unei migdale
având 3 cm lungime × 2 cm lățime × 1 cm grosime, și prezintă o capsulă
fibroasă și un țesut ovarian specializat numit parenchim ovarian.
La exterior, ovarul este învelit de un epiteliu simplu sub care se află
capsula conjunctivă numită albugineea ovarului sau tunica albuginee. În
interior, parenchimul glandular ovarian este împărțit în două zone: medulară și
corticală, fără a exista repere stricte între cele două zone.
Medulara ovarului este o zonă de ţesut conjunctiv lax, ocupată de
arterele principale, vene, vase limfatice, dar și fibre nervoase vegetative.
Cortexul înconjoară medulara și este locul foliculilor ovarieni,
elemente cu valoare funcțională, fiecare folicul prezentând un ovul în curs de
dezvoltare înconjurat de numeroase celule mici foliculare. Ovarul intră în
capacitate funcțională la pubertate. Pubertatea este perioada de tranziție
biologică de la copilărie la maturitate.
Ciclul ovarian reprezintă funcția ciclică a ovarului de a elibera la
pubertate, lunar, ovule. Acest ciclu este controlat de hormonii secretați de către
glanda pituitară - hipofiză. Astfel, modificările ciclice din ovar care cuprind
dezvoltarea foliculilor ovarieni, ovulația și formarea corpului galben constituie
ciclul ovarian.
Ovulația, eliberarea unui ovocit, are loc de obicei în ziua 14, punctul
de mijloc al ciclului mediu și durează 2-3 minute. Pe măsură ce ovulația se
apropie, apar modificări ireversibile la nivelul foliculilor ovarieni.
105
Figura 71. Redare grafică - segmente aparat genital feminin (figură preluată
și modificată după Singh, 2012).
Figura 72. Endocropie, ovulația unui folicul de Graaf (figură preluată și

modificată după Saladin, 2007).
106
Scop:
anatomice ale segmentelor aparatului genital feminin.
1. identifica segmentele aparatului genital feminin;
2. descrie structura anatomică a segmentelor aparatului genital feminin;
aparatului genital feminin;
4. descrie funcțiile segmentelor aparatului genital feminin.
Materiale necesare aplicației practice.
- Microscop optic;
ANATOMIA APARATULUI GENITAL FEMININ:
Figura 73. Redare grafică - fază foliculară și fază luteală (figură preluată și
modificată după Singh, 2012).
107
Figura 74. Redare grafică - aparat genital feminin (figură preluată și

segmente ale aparatului genital feminin, și treceți sub formă de tabel
108
Figura 75. Secțiune histologică prin trompa uterină (micrografia de 8×)

COLOANA A COLOANA B
Ovarul ………..
Trompele uterine ………..
Uterul ………..
Vaginul ………..
Foliculul de Graaf ………..

1. Denumiți și enumerați segmentele aparatului genital feminin.
2. Rezumați structura și funcțiile ovarului.
3. Cum se numește și ce rol are membrana care închide parțial orificiul
vaginal?
109
Tema 3. Etichetați secțiunea histologică (1.7x) (figură preluată și modificată
110
Bibliografie selectivă
1) Barbara J. Bain. Blood Cells: A Practical Guide. Ed. Wiley-Blackwell,
2006.
2) Drake R. L, Wayne Vogl A, Adam W. M. M. Gray's Basic Anatomy
with Student Consult. Publisher, Churchill Livingstone, 2012.
3) Frank H. Netter. Netter Interactive Atlas of Human Anatomy v3.0.
Ed. Saunders, Series Bradford Books, 2002.
4) Frederic Martini, Michael J. Timmons, Robert B. Tallitsch.
Human Anatomy, Seventh Edition. Ed. Pearson Education, 2012.
5) Glezer I, Malnic B. Olfactory receptor function. Handb Clin Neurol.
2019; 164:67-78.
6) Gosling J.A, Harris P.F, John R. Humpherson, Ian Whitmore, Peter
L. T. Willan. Human Anatomy, Color Atlas and Textbook: With
STUDENT CONSULT Online Access. Ed. Mosby, 2008.
7) Gregory J. Stewart, Denton A. Cooley. The Skeletal and Muscular
Systems (The Human Body, How It Works). Ed. Chelsea House
Publications, 2009.
8) Helga Fritsch, Wolfgang Kuehnel. Color Atlas of Human Anatomy:
Internal Organs 5th. Thieme Publishing Group, 2008.
9) Kent Van de Graaff, R. Rhees, Sidney Palmer. Human Anatomy and
Physiology. Schaum's Outline Series. Ed. MGH, 2010.
10) Mader S. Understanding Human Anatomy and Physiology, Edition 5.
Ed. McGraw-Hill, 2004.
11) Saladin K. S. Anatomy & Physiology: The Unity of Form and
Function. Publisher - McGraw-Hill, 2003.
12) Saladin K.S. Human Anatomy 2ed. Publisher - McGraw-Hill, 2004.
13) Terry R. Des Jardins. Cardiopulmonary Anatomy & Physiology:
Essentials for Respiratory Care. Ed. Delmar/Thomson Learning, 2002.
14) Terry R. Martin, David Shier, Jackie Butler, Ricki Lewis. Human
Anatomy and Physiology Laboratory Manual 8th. Ed. William C Brown
Pub, 2003.
15) Wolfgang Kuehnel. Color atlas of cytology, histology, and
microscopic anatomy 4th ed., rev. and enl. Ed. Thieme, 2003.
111
PIM
Tipar digital realizat la Tipografia
Iași, Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 109, 700497
Tel.: 0730.086.676, 0732.430.407;
Fax: 0332.440.715
E-mail: editura@pimcopy.ro, editura.pim@gmail.com
www.pimcopy.ro

Anatomia Omului LP Oct 2022

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anatomia Omului LP Oct 2022

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MARIUS - DANIEL RADU

ANATOMIA ȘI IGIENA OMULUI

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

TERMENII ANATOMICI ............................................................................ 3

TEHNICI DE IMAGISTICĂ ANATOMICĂ ............................................. 9

METODA ȘTINȚIFICĂ ȘI BIOMETRIA................................................ 17

ANATOMIA MĂDUVEI SPINĂRII ......................................................... 22

ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR ......................................... 29

ANATOMIA ANALIZATORULUI CUTANAT ...................................... 39

ANATOMIA ANALIZATORULUI OLFACTIV ȘI GUSTATIV .......... 44

ANATOMIA ANALIZATORULUI VIZUAL .......................................... 51

ANATOMIA ANALIZATORULUI AUDITIV ........................................ 58

ANATOMIA SISTEMULUI ENDOCRIN ................................................ 63

ANATOMIA APARATULUI CARDIOVASCULAR .............................. 75

ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV ................................................. 81

ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR .......................................... 86

ANATOMIA APARATULUI EXCRETOR.............................................. 92

ANATOMIA APARATULUI GENITAL MASCULIN ......................... 100

ANATOMIA APARATULUI GENITAL FEMININ ............................. 105

Bibliografie ................................................................................................. 111

Figura 1. Poziția anatomică (A= anterior) (https://www.scientistcindy.com/anatomical-

Figura 2. Ghiduri de orientare în anatomie (Gosling și colab., 2008).

Figura 4. Secțiune sagitală prin trunchi. Această secțiune se află la stânga

Figura 6. Secțiune transversală prin torace la nivelul discului intervertebral

Figura 7. Tub cu raze catodice pentru producerea de raze X (1 - filament de

Figura 8. Sulfatul de bariu utilizat în examinarea tractului gastro-intestinal

Figura 9. Angiografia digitală cu scădere (Drake și colab., 2012).

Examinări urologice cu agent de contrast

PROCEDURA - UTILIZAREA ETAPELOR METODEI ŞTIINŢIFICE

Înălțimea × 0,4 = lungimea așteptată a membrului superior. Corelația observată

Tabel 2. Distribuția grafică a datelor.

înățimea exprimată (cm) = 140, 150, …, 180

Figura 11. Redare grafică - anatomia măduvei spinării (figură preluată și

PROCEDURA DE DESFĂȘURARE A APLICAȚIEI

Figura 13. Redare grafică structura măduvei spinării (figură preluată

2. Montați și vizualizați, la microsopul optic cu obiective diferite,

Figura 16. Micrografie a astrocitelor (micrografia de 250× mărită la 1.000×)

Tema 3. Etichetați secțiunea transversală prin măduva spinării și nervii spinală

Aparatul locomotor este compus din sistemul osos și sistemul

Figura 20. Scheletul capului redare grafică (figură preluată și modificată

Figura 24. Redare grafică segmente musculare - membrul inferior (figură

Tema 1. Pentru structurile anatomice prezentate în coloana A faceți o scurtă

Tema 2. Răspundeți la cerințele de mai jos:

Tema 3. Rezumați rezultatele experimentului.

Analizatorii sunt structuri specializate cu rol bine stabilit în

Figura 27. Redare grafică - secțiune verticală prin tegument (figură

6. Noțiuni de igienă, nutriție și aplicații clinice.

Tema 2. Răspundeți la întrebările de mai jos:

Simțul mirosului - olfacția și simțul gustului sunt percepții chimice a

Materiale necesare aplicației practice:

Figura 30. Redare grafică - segmente analizator olfactiv (etichetați

2. Testați capacitatea olfactivă pentru compuși de referință, uleiuri

Figura 32. Redare grafică - segmente analizator gustative (etichetați

Tema 2. Răspundeți la întrebările de mai jos:

Receptorii analizatorului vizual sunt neuroni modificați, care au

Figura 35. Redarea grafică a distribuției mușchilor extrinseci ai

2. Montați și vizualizați la microsopul optic, cu obiective diferite,

Figura 37. Oftalmoscopul (figură preluată și modificată după

Figura 39. Mutați oftalmoscopul la 5 cm de ochiul subiectului voluntar

4. Noțiuni de igienă, nutriție și aplicații clinice.

Tema 1. Pentru structurile anatomice prezentate în coloana A faceți o scurtă

Urechea este compusă din trei segmente: extern, mijlociu și intern.

Materiale necesare aplicației practice: