Sunteți pe pagina 1din 8

PARTEA GENERALA.

INTRODUCERE

Obiectul anatomiei ,i locul ei

in siste.mul disciplinelor ,tiintifice

Anatomia omului (anatemno - a diseca) este stiinta, care studiaza forma ~i structura corpului omenese in legatura eu fun ctia , dezvoltarea ~i infiuenta rnediului inconjurator, avand in vedere sexul, varsta §i particularitatile individuale ale organismului.

Forma si functia corpului si a organelor sale sunt strans legate si se determina redproc. Este ell neputinta de a intelege just structura fara functie sau, invers, functia organismului fara a-i cunoaste structura, Din aceasta cauza anatomia nu se poate Iimita numai la descrierea formei :;;i structurii corpului omenesc (anatomia descriptiua sau sistematica). Anatornia moderna ia in cons ideratie influenta formo-genetica a functiei asupra organismului (anatomiafunctionald), infiuerita proceselor de munca, a conditiilor sociale :;;i a intregului mediu inconjurator .. Un exemplu de tratare functionala a faptelor anatornice este studierea structurii aparatului motor aI omului viu ianaiomia dinamicd), ceea ce serveste drept baza pentru elaborarea prohlernelor din domeniul culturii fizice, precum §i studierea anatomiei pentru artistii plastid (anatornia plastica), care explica formele exterioare §i proportiile corpului. 0 mare insernnatete practica pentru rnedicina a are anatomia top ograficd , ce studiaza raporturile organelor unul fata de celalalt.

Structura corpului omenesc poate fi intelease drept, dear luandu-se in consideratie dezvoltarea sa individuala §i cea istorica, adica ontogeneza§i filoqeneza. Dezvoltarea intrauterina §i formarea organismului e studiata de embriologie, iar modificariie structurii corpului, ce apar succesiv in cursul vietii, din momentul nasterii §i pana la batranetea normala, fiziologica - de anatomia uarsteior.

Originea omului e atudiata de aniropoloqie, care foloseste datele anatomiei comparate, embriologiei comparaie §i ale paleoruoloqiei - stiintei despre fosile, animale disparute,

Anatomia studiaza detaliile de strcutura ce se pot vedea cu ochiul liber (anatomia macroscopical. Structura tina a organelor constituie obiectul anatomiei microscopice, al histoloqiei (§tiinta despre tesuturi) §i citologiei (stiinta despre celula §i substanta necelulara).

8

PARIEA GENERAL'&'

!:;ltiintele enumerate, inrudite eu anatomia, eonstituie impreuna eu ea morfoloqia. Morfologia impreuna cu fizioloqia (invatatura despre functiile organismului] face parte din biologie - 0 vasta !?tiinta despre dezvoltarea, struetura, functiile, raporturile reciproce dintre organisme <;1i relatiile lor cu mediul inconjurator.

Persoana care studiaza anatornia nu numai ca-si insusesete un bogat rnaterial faptic, dar pe baza lui intelege legile structurii §i functiilor organismului viu. Particularitatile anatomice specifice ale omului nu numai ca explica documentalloeul acestuia in natura vie si originea lui, ci :'ili influenta factorilor sociali asupra structurii corpului sau. Toate acestea contribuie Ia formarea unei juste concepti! despre lume.

Concomitent planului expunerii acestui manual vom folosi asa numita anatomia sistematica, cea care des erie structura, forma, topografia, raportuI de reciprocitate :=;:i dezvoltarea crganelor pe sisteme. Pe parcursul descrierii materialului la momentele necesare vom atinge unele date legate de anatomia clinied, sau aplicata care cerceteaza problemele anatomiee a medicines teoretiee si practice.

in continutul sau modern se integreaza unitar anatomia pe viu, anatomia radioloqica, tomograficii, ecograficii, endoscopicd, RMN .

Stiinta anatomica contemporana se apropie aeum tot mai mult de curioasterea organismului uman in toata complexitatea, multitudinea §i variabilitatea manifestarilor sale. lata de ce in prezent cuvantul "anatomie" are a semnificatie mult mal vasta decat eu seeole in urma,

Metodele cercetarii anatomice. Succesele §i niveluI actual de cunostinte in domeniul anatomiei se datoresc in mare masura perfectionarii diferitelor metode de cereetare. lata principalele din ele.

Metoda prepararii, sau disectiei; este cea mai veche metoda anatomies - de Ia ea provine Ineasi denumirea stiintei (anatemno-disec). Metoaa ftxarii, sau eonservarii (irnbalsamarea cadavrelor), asigura pastrarea indelungata a preparatelor anatornice <;11 ehiar a cadavrelor intregi, previne alterareasi descompunerea lor. Metoda injectarii consta in urnplerea interstitiilor diferitor organe tubulare cu substante colorante ce se solidified §i serveste pentru studierea structurii <;11 asezarii vaselor sangvine, bronhiilor etc. Metoda coroziunii consta in dizolvarea in acizi sau baze a tuturor tesuturilor preparatului, ale carui vase §i interstitii au fost umplute in prealabil cu mase insolubile. Prin metoda maceratiei, adica tinerea in apa calda a cadavrului, insotita de putrificatia tesuturilor moi, se pregatesc preparate osoase sau chiar schelete intregi. Metoda transpareniizarii permite de a obtine preparate, ale carer tesuturi, datorita unei prelucrari speciale, devin transparente, astfel incat se fac vizibile oasele sau vasele, canale le etc., umplute in prealabil. Actualmente in anatomie se foloseste pe larg metoda cercetiirii macro-microseopice, care consta in disecarea minutia as a a obiectului de studiat (muschi, vase, nervi etc.) sau in colorarea totala a preparatelor cu albastru de metilen, reaetivul Schiff sau eu alte sub stante colorante, ceea ce permite evidentierea elementelor nervoase (ganglionilor, nervilor, plexurilor] situate in grosimea organelor cavitare, formatiunilor capsulo-ligamentare ale articulatiilor, periostului oaselor <;11 fasciilor; aceasta metoda este utila §i pentru evidentierea vaselor sangvine si limfatice ~i a ganglionilor respectivi pe traiectul aces tara.

9

ANATOMIA OMUlUI

Metodele enumerate cons tau in Impartirea intregului in parti, adica sunt metode analitice. Ele pot fi. realizate numai pe cadavre, din care se separa anumite organe si parti, Anatomia se studiaza pentru a cunoaste structura ornului viu ~i nu a cadavrului. Multe organe ocupa in cadavru alta pozitie, au alta forma decat la omul viu. Deacea un ajutor foarte mare in studierea anatomiei pe omul viu ni-l da metoda radioscopiei. Cu ajutorul razelor Rontgen, reusim sa vedem in stare dinamica, in functie, nu numai oasele §i articulatiile, ci si plamanii, inima, vasele mari, iar dupa 0 mica pregatire - stomacul, intestinele, vezica biliara, etc. Putem obtine l1i cliseile aces tor organe (radiograjia), explorate pe straturi (tomografia). Pentru studierea proceselor cresterii scheletului osos, dintilor §i altor organe, se aplica metoda autoradiograjiod, in care se folosesc izotopii radioactivi, Metoda radiologica este una din primele modalitati de studiere a anatorniei umane pe organismul viu, Aceluiasi scop serveste ~i metoda endoscopica - explorarea intravitala a diferitor organe cu ajutorul unor sisteme optice speciale, de exemplu a laringelui {laringoscopia), a bronhiilor (bmnhoscopia), a stomacului (gastroscopia), a intestinului reet (rectoscopia), a vezicii urinare (citoscopia) , a organelor cavitatii peritoneale (laparoscopia) etc.

Pentru a rezolva diferite chestiuni din domeniul anatomiei functionale, deseori se foloseste metoda experimeniola.

Ci:tiva termeni anatomici speciaU. Pentru a determina precis asezarea organelor, se folosesc anumiti termeni conventionali,

Printr-o serie de planuri corpul omenesc poate fi impartit imajinar in parti.

Cu ajutorul planurilor sagitale (sagitta-sageaUi) corpul poate fi impartit in partea dreapta si stanga; planul sagital median il imparte in doua jumatati egale. Alte planuri longitudinale - planurile frontale (planurile paralele fruntii omului; de la frons-frunte), perpendiculare celor sagitale, impart corpul in jumatatea venirala (de la venter - abdomen) si dorsala (de la dorsum - spate). In sfarsit, al te planuri, perpendiculare pe prime le doua, anterioare, planurile orizoniale, sau segmentaIe, impart corpul in portiuni transversale nurnite segmente.

Partlle, suprafetele, marginale organelor indreptate spre planul median se numesc mediale; cele dispuse lateral fata de acest plan poarta denumirea de taieraie. Pozitia organelor indreptate apre cap sau situate in apropierea lui se numeste craniala (cranium - craniu], iar pozitia organelor din apropierea extremitatii codale- caudala (cauda-coada).

La mernbre partea cea mai apropiata de corp sau indreptata spre el se numeste proximaki, iar cea mai departata de el se numeste distald (de exemplu, partea diatala a mainii sunt degetele, iar cea proximala - carpul).

Notiuni despre tesuturi, organe ,i sisteme de organe

Tesururile, care alcatuiesc corpul omului, reprezinta 0 totalitate de celule si forrnatii acelulare, omogene prin origine, strucrura §i functie, Exista patru grupe principale de teeuturi: epiteliale, conjunctive, rnusculare §i nervoase.

Epiteliul delimiteaza ~i apara mediul intern al organismului de rnediul extern :;;i serveste drept interrnediar intre ele. Epiteliul acopera pielea ~i mernbranele mucoase, formeaza glandele, captuseste cavitatile sercase.

Tesuturile conjunctive, sau tesuturile mediului intern, au 0 structura

10

PARTEA GENERALA

variata, Ele indeplinesc functia de aparare (fagocitoza, produc corpuri imune], trofica [asigura schimbul de substante] si de sprijin [functia rnecanica a tesuturilor conjunctiv dens, cartilaginos §i OS08).

Tesutul muscular, a carui particularitate specifica este contractibiIitatea, se imparte in tesut muscular neted, muscular striat ~i cardiac. Primul este 0 parte componenta a peretilor organelor interne cave §i a vaselor, al doilea formeaza musculatura scheletului, iar al treilea - stratul mediu al peretilor inirnii.

Tesutul nervos consta din celule nervoase propriu - zise cu prelungirile lor §i din clemente accesorii - neuroglia, eu functie mecanica §i trofica,

Tesuturile enumerate forrneaza organe. Organul reprezinta 0 parte de corp, care ocupa in el 0 pozitie permanenta, are 0 anumita structura §i forrna si indeplineste una sau cateva functii specifiee lui. Organul este totdeauna compus din cateva feluri de tesuturi, dar unul din ele este principal §i predornina cantitativ; acest tesut determina functia principala a organului. De exemplu, in muschi pre domina tesutul muscular, tnSa afara de el mai gasim tesut nervos §i conjunctiv.

Cateva o rgane , unite printr-o anurnita functie, forrneaza un sisiem: de organe. Exista un sistem al organelor digestive, un sistern circulator etc. Pentru comoditate anatomia corpului omenesc se studiaza dupa sistemele de organe.

Deseori doua sau cateva sisteme de organe se unese intr-un aparat, de exemplu, sistemul scheletic §i eel muscular formeaza aparatul osteo-muscular sau locomotor.

Impartind insa corpul omenesc in parti, nu trebuie sa uitam niciodata, ca aceasta impartire este conventionala §i doar usureaza ~i simplifica studiul anatorniei. Diferitele organe ale organismului viu sunt legate intr-un tot unitar prin sistemul nerves .. Acesta regieaza activitatea lor vitala, conditioneaza interactiunea lor §i legatura organismului eu mediul extern.

Dezvo.ltarea foi,\:elor embrionare (fig. 1). Particularitatile structurii organelor pot fi. percepute just numai cunoscand procesul dezvoltarii si forrnarii lor. Datele respective ale onto- §i filogenezei sunt expuse in fiecare capitol al manuaIului. Mai jos urmeaza unele date privind stadiile timpurii ale embriogenezei, care decurg in acelas fei la toate vertebratele sl Ia om. Aceste date sunt necesare pentru a intelege originea comuna a diferitor organe §i sisteme de organe la animale si la om.

Dezvoltarea organismului incepe in urma fecundarii ovocitului de catre spermatozoid. Prin diviziune succesiva ovocitul se transforrna intr-o sfera multicelulara, ce se fixeaza in uterul organismului matern, adancindu-se in membrana sa mucoasa, In aceasta sfera, din organismul mamei incep sa patrunda, prin difuzie, sub stante nutritive in stare dizolvata, Acumulandu-se intre celule, ele transfera conglomeratul celular sferic intr-o vezica, constituita dintr-un strat de celule. Pe peretele vezicii se formeaza un ghemusor de celule - nodul embrionar, din care se dezvolta embrionul, La inceput nodul se transforma in disc embrionar, apoi in el apar straturi de celule. Unul din ele forrneaza foita embrionara externa, sau ectodermul, iar celalalt - joita embrionara inierrui, sau entodermul; mai tarziu intre ele apare foita embrionara mijlocie, sau mezodennul. Din rnezoderm se separa niste celule, mobile la inceput care dau nastere tesutului conjunctiv embrionar, numit rnezenchim.

11

ANATOMIA OMULUI

fig. 1. Oerivalele celor trelloile embrlonare 1- endoderm: 11- mezoderm: III· ectoderm.

(Intestinele ~i glandele: scheletul, rnuschil, vasele: sistemul nerves. pielea).

Din foitele embrionare si mezenchim se formeaza toate partite corpului Ia embrion; fiecare din ele da nastere la anumite organe :;;i tesuturi. Din ectoderm ce formeaza stratul extern al pielii cu toate derivatele ei (parul, glandele] :;;i sistemul nervos eu partile receptoare (receptorii) ale organelor de simt. Din entoderm apare membrana rnucoasa, ce captuseste aproape intregul canal digestiv eu derivatele sale - glandele digestive :;;i plamanri, Din mezoderrn :;;i mezenchim apare toata musculatura si celulele sangelui, ce formeaza aparatul circulator, excretor ~i genital, scheletul :;;i diferite feluri de tesut conjunctiv, ce indeplinesc in organe functia de sprijin :;;1 alte functii,

Termino1ogia anatomica

Orice :;;tiinta isi are limbajul profesional (specific) propriu - un sistem de terrneni speciali care denumesc obiectele si procesele cu care are de-a face stiinta data. Anatomia nu este a exceptie in aceasta privinta, Terminologia ana-

12

PARTEA GENERALA.

tornica ce derrumeste partile corpului, organele, diferite formatiuni anatomice, alcatueste pana in prezent eel mai mare procent din intregul volum al limbajului medical. Toti termenii anatomici se scriu si se pronunta in lirnba latina ~i aceasta constituie, pentru inceput, una din cele mai mari dificultati in studierea anatomiei. Terminologia anatomies s-a format timp de aproximativ trei milenii si contine cuvinte provenite din limbile greaca veche, Iatina si araba,

De la sfarsitul secolului trecut se lucreaza in directia standartizarii terrnenilor anatomici. Prima terminologie anatomica in limb a latina a fast stabilita in anul 1895 la Congresul Societatii anatornice germane in o. Bazel, deaceea se numea nomenclatura midi Bazeliana (BNA). In a. 1955 la Congresul VI International al anatomistilor din Paris a fost adoptata nomenclatura anatornica latina Internationala, care a primit numirea de nomenclatura Parisiana(PNA). Din anul 1958 acest sistem (PNA) a fast aprobat in multe tari, La urrnatoarele congrese de anatornie (New-York, 1960; Wisbaden, 1965; Leningrad, 1970; Tokyo, 1975) aceasta nomenclatura a fost cornpletata, s-au introdus unele precizari; in prezent ea contine aproximativ 6000 de termeni.Actualmente e in vigoare Terminelogia Anatomica Internationala, elaborata de Comitetul Federativ de Terminologie Anatornica si editata in 1998 (Theme Stuttgart. New York).

Vadabilitatea individu.aIa. a organelor

Una din proprietatile fundamentaJe ale organisrnelor 0 constituie variabilitatea lor individuala. Exista variabilitate morfologica, fiziologica, biochimica etc. Fiecare om este irepetabil nu numai prin aspectul sau exterior, ci §i prin structura corpului sau. Aceasta variabilitate, care sta la baza individualitatii, se supune anumitor legitati. Astfel, avem notiunile de norma, variatii, anornalii,

Norma pare a fi ceva de la sine inteles, insa este dificil sa i se dea a definitie concreta. Vom lua drept exemplu statura ornului. Printre oameni sunt persoane eu statura diferita - 150, 160, 170, 180 em, :;;i acest lucru Il consideram normal. Prin urmare, notiunea de norma poate avea multe semnificatii, care nu sunt altceva decat gradatii ale normei, Aceste gradatii reprezinta variante anatornice ~i reflecta variabilitatea individuala, Insa variabilitatea fiecarui criteriu se include in anumite limite. Astfel, statura normala a unui adult poate fi de la 150 la 270 ern, dar acestea sunt valorile + Iimite care deja nu mai pot ft considerate normale. Statum pitica, la fel ca ~i gigantismul, reprezinta niste dereglari ale dezvoltarii organismului !ill constituie devieri de la norma, anomalii. Cum sa diferentiern atunci variantele normei de anornalii sau, cu alte cuvinte, cum sa determinam limite Ie normei?

Se considera norma anatomica diapazonul variabilitatii unui criteriu in limitele caruia functia nu are de suferit. In multe cazuri aceasta este intr-adevar asa, Dar trebuie Iuat in consideratie faptul ca multe anornalii, de exemplu, dehiscerrta oaselor craniului sau lipsa unor muschi, traseul aberant al unor vase arteriale etc. nu provoaca dereglari functionale evidente. In afara de aceasta, Insusi notiunea de norma a functiei necesita sa i se dea 0 definitie exacta,

Pentru a stabili limite Ie normei in raport cu criteriile care prezinta 0 variabilitate permanenta (asa ca dimensiunile liniare, masa corpului, volumul etc) in anatomie :;;i antropologie se utilizeaza procedee matematice speciale. Se calcuIeaza valoarea aritmetica medie §i deviatia standarta medie (numita sigma). Se

13

ANATOMIA OMtlWI

considera normale variantele la care deviatia nu depaseste doua sigme (intr-o parte sau alta) de la valoarea medie. La 0 deviere mai mare decat cu doua sigme este Yorba deja de 0 anomalie.

In orice caz norma sau anornalia reprezinta diferite stan calitative ale organismului sau organului. Atunci cand se afla in limitele normei, modificarile cantitative nu determina schimbari calitative, Treeerea de la norma la anomalie reprezinta un proces dialectic, caracterizat de V. S. Sperarrski in 1978 prin "Salt. Caracter con tradictoriu. Discontin ui ta te",

Norma este apreciata ca fiind expresia caracteristicilor comune pentru structura tuturor organismelor umane. La aceasta notiune se refera toate caracteristicile speciei ca de exernplu: prezenta a cinci degete la 0 mana sau la un picior, douasprezece perechi de nervi cranieni, 32 de dinti permanenti etc. Unele particularitati ale anumitor grope de pcpulatie - particularitatile etnice, de sex, de vanta - de asemenea sunt considerate ca facand parte din norma. Astfel, limitele staturii normale pentru un barbat in varsta se situeaza intre 135-190 em, pentru 0 ferneie - 123-180 em. La nou-nascut lungimea normala a corpului este pentru baieti 48-54 cm, pentru fetite - 44-53 em,. la varsta de 5 ani statura normala se considera a fi la baieti 99-117 em, la fetite - 98-118ero. etc.

Prin urmare, fiecare perioada de varsta, fie care grupa de varsta, de sex i.:;;i are propriile limite ale normei. Pe baza urior studii efectuate pe un contingent mare de copii au fost alcatuite tabele normative, cu ajutorul carora poate fi apredata statura, greutatea, perimetrul cutiei toracice §i alte criterii antropometriee ~i nu nurnai, criterii ce caracterizeaza dezvoltarea fizica a copilului din punctul de vedere al eorespondentei acestor criterii cu valorile normale sau devierii lor de la norma.

Valoarea unui anumit criteriu la 0 persoana data reprezinta particularitatea individuala a acestei persoane. Reiesind din aceasta, noi putem aprecia norma ea pe 0 totalitate a caracteristicilor generale si a particularitatilor individuale ale structurii anatomice.

Studierea variabilitatii constituie un compartiment vast al arratomiei §i acestui subiect i se va acorda 0 atentie sporita in materialele ce urmeaza, deoarece cunoasterea variantelor anatorniee §i a anomaliilor are a importanta practica deosebita, In aceasta privinta prezinta interes asa-numitele forme limitrofe ale variabilitatii, adica variantele care se afia la extremitatile §irului variational. Cunoasterea formelor limitrofe de localizare §i structura a organelor, ramificarii vaselor sangvine are 0 importanta extrem de mare pentru chirurgi, Multe erori in practiea medicala sunt cauzate de necunoasterea variantelor anatomice. De exemplu, greselile in depistarea unei maladii atat de raspandite ca apendicita, sunt cornise deseori in eazurile localizarii atipice a apendicelui vermicular, concresterii sau aderentelor lui eu alte organe. Multe anomalii de dezvoltare conduc in mod independent la diferite maladii sau prezinta un potential moo mare sau mai mic de modificari patologice. Aeest lucru trebuie sa fie permanent luat in considerare de catre orice medic.

Tipurile constttutionale

Studiind multitudinea de forme ale corpului uman savantii au urmarit in toate cazurile evidentierea anumitor tipuri constitutionale. In anatomie se fo-

14

PARTEA GENERALA

loseste de obicei clasificarea tipurilor constitutionale conform careia se disting tipurile dolicomorf (ingust ~i lung), brahimorj (scurt §i lat) ~i mezomorj (tipul mediu). Fiecare dintre acestea se caracterizeaza printr-o anumita corelatie intre Iungimea corpului intreg ~i lungimea trunchiului. Oamenii de diferite tipuri constitutionale prezinta anumite particuiaritati de forma, topografie ~i structura a organelor, indeosebi aceasta se refera la organele interne si vasele magistraIe situate in cavitatea abdominala ~i toracica, lata de ce demonstrarea tipului constitutional al omului are 0 semnificatie deosebita, mai ales in practica medicala,

15