Curs - 1 - 2 - M2 Respirator

Facultatea Medicina
SISTEMUL RESPIRATOR
(Systema respiratorium)
Anatomie 2, Modul II/curs 1, anul I, medicină generală
Prof. Dr. Enciulescu Constantin

Șef lucrări Dr. Remus Sebastian Șipoș
Șef lucrări Dr. Hussam Al Hussein
Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
SISTEMUL RESPIRATOR
(Systema respiratorium)
• Sistemul respirator este unul dintre cele mai importante ale organismului. Este alcătuit
din că i aeriene şi plă mâ ni. Că ile aeriene sunt alcă tuite din cavită ţile nazale, faringe,
laringe, trahee şi bronhii şi au un rol accesor în respiraţie. Rolul esenţial în respiraţie îl au
plă mâ nii.
• În afara funcţiei principale de respiraţie, sistemul respirator mai are şi alte funcţii
accesorii cum sunt: fonaţia, screamă tul, tusea, stră nutul, că scatul, sughiţul şi oftatul.
Fonaţia este realizată de aerul expirat, care trece printre corzile vocale ale laringelui.
Screamă tul este o funcţie accesorie a sistemului respirator prin care acesta participă la
realizarea presiunii abdominale. Pentru screamă t este nevoie de o inspiraţie profundă ,
urmată de închiderea glotei şi fixarea diafragmei. Tusea este o respiraţie modificată , în
care după inspiraţie urmează închiderea glotei şi o expiraţie explozivă. Strănutul este un
act reflex simplu, cu rol de protecţie prin care după o inspiraţie profundă se produce o
expiraţie bruscă cu glota deschisă . Tusea şi strănutul sunt ră spunsuri reflexe, protectoare,
la diverşi factori iritanţi ai mucoasei respiratorii.
• Că scatul, sughiţul şi oftatul sunt reflexe complexe, la care participă şi sistemul respirator.
• Apneea este întreruperea voluntară sau reflexă a respiraţiei.
Presiunea abdominală este folosită în acte fiziologice cum sunt: defecaţia, micţiunea,
naşterea. Pă rţile componente ale aparatului respirator se află la nivelul capului, gâ tului şi
toracelui. Faringele este prezentat la sistemul digestiv.
(gr. a = fă ră , gr. pnein = a respira)
NASUL
(Nasus)
• Nasul face parte din regiunile capului (Regiones capitis), mai precis din
regiunile faciale (Regio facialis), formâ nd o regiune de sine stă tă toare
numită regiunea nazală (Regio nasalis). Regiunea nazală este situată în
partea mediană a feţei, sub regiunea frontală (Regio frontalis), medial de
regiunile orbitale (Regio orbitalis) şi deasupra regiunii orale (Regio oralis).
Şanţul nazolabial (Sulcus nasolabialis), care porneşte de la nivelul aripilor
nazale, avâ nd o direcţie lateroinferioară , separă regiunea orală de regiunea
bucală (Regio buccalis).
• Nasul are forma unei piramide triunghiulare şi prezintă o rădăcină a nasului
(Radix nasi) situată superior, la baza frunţii, un vârf al nasului (Apex nasi)
situat anteroinferior şi două pă rţi laterale, inferioare, mai dilatate, numite
aripile nasului (Ala nasi), care mă rginesc orificiile de pă trundere a aerului în
cavitatea nazală . Între ră dă cina nasului şi vâ rf se gă seşte o muchie mai mult
sau mai puţin proeminenţă numită dosul nasului (Dorsum nasi).
• La nivelul ră dă cinii nasului, median, la nivelul articulaţiei frontonazale, se află
unul din punctele antropometrice şi anume Nasion.
• Pielea care acoperă nasul este relativ groasă , fiind mobilă la nivelul
substratului osos şi mai fixă la nivelul nasului cartilaginos. Subcutisul este în
general slab reprezentat sau lipseşte.
NASUL • Inervaţia cutanată a nasului
este dată de ramuri terminale
(Nasus) nazale externe ale nervului
oftalmic (N. ophtalmicus),
pentru ră dă cina şi dosul nasului
şi ale nervului maxilar (N.
maxillaris), pentru pă rţile
laterale şi aripile nasului. Din
nervul oftalmic, din ramura sa
nervul nazociliar (N.
nasociliaris) se detaşează
nervul etmoidal anterior (N.
ethmoidalis anterior), care are o
ramură nazală externă (R.
nasalis externus). Din nervul
maxilar se desprinde ramura sa
terminală nervul infraorbital
(N. Infraorbitalis), care se
împră ştie în buchet, dâ nd şi
ramuri nazale externe (Rr.
nasales externi).
Muşchii nasului • Fac parte din muşchii mimicii şi sunt inervaţi
de nervul facial (N. facialis).
(Mm. nasi) • muşchiul nazal (M. nasalis) este format din
două pă rţi, care au originea pe maxilă :
• - partea transversală (Pars transversa) care se
inseră pe aponevroza mediană situată la nivelul
dosului nasului,
• - partea alară (Pars alaris) care se inseră pe
cartilajul alar.
• muşchiul coborâtor al septului (M. depressor
septi) îşi are originea pe maxilă şi inserţia pe
septul cartilaginos.
• muşchiul piramidal al nasului (M. procerus)
al lui Santorini este un muşchi cu originea la
nivelul ră dă cinii nasului şi a cartilajelor nazale
laterale, dar cu inserţia la nivelul pielii regiunii
orbitale, că reia îi aparţine funcţional.
(lat. procerus-a-um = lung)
• muşchiul ridicător al buzei superioare şi a
aripii nasului (M. levator labii superioris
alaeque nasi) îşi are originea pe apofiza
frontală a maxilei şi inserţia pe pielea buzei
superioare şi pe cartilajul mare al aripii
nasului, fiind deci numai parţial un muşchi al
nasului.
SANTORINI Giovanni Domenico (1681-1737) anatomist
italian.
• artera dorsală a nasului (A.
dorsalis nasi) ramură
Vascularizația nasului terminală a arterei oftalmice
(A. ophtalmica)
• ramuri terminale ale arterei
faciale (A. facialis), cum sunt:
artera angulară (A.
angularis), ramura laterală
nazală (R. lateralis nasi) şi
artera labială superioară (A.
labialis superior), care dă o
ramură septală (R. septi nasi).
• Sâ ngele venos din partea
superioară a nasului se
drenează prin vena
nazofrontală (V.
nasofrontalis) spre vena
oftalmică superioară (V.
ophtalmica superior), iar restul
sâ ngelui se drenează prin
vena angulară (V. angularis)
şi venele nazale externe (Vv.
nasales externae) spre vena
facială (V. facialis).

CAVITATEA NAZALĂ
(Cavitas nasi)
• Cavită ţile nazale sau
fosele nazale sunt două
compartimente, relativ
simetrice, care iau
primele contact cu aerul,
în procesul de respiraţie.
• Cavită ţile nazale
comunică cu exteriorul
prin narine (Nares),
două deschiză turi
simetrice, ovale, situate
la baza nasului (Nasus),
iar posterior comunică
cu faringele prin coane
(Choanae).
(gr. choanë = pâ lnie)

Narine (Nares)

Septul nazal • Este situat median şi este format
(Septum nasi) din trei părţi:
- partea membranoasă (Pars
membranacea) este situată
anteroinferior şi desparte cele
două narine;
- partea cartilaginoasă (Pars
cartilaginea) completează anterior
septul nazal osos şi este formată
din cartilajul septului nazal
(Cartilago septi nasi), cartilaj care
prezintă o apofiză posterioară
(Processus posterior/Processus
sphenoidalis) situată între lama
perpendiculară a osului etmoid şi
vomer. Apofiza sfenoidală ajunge
până aproape de corpul osului
sfenoid.
- partea osoasă (Pars ossea) este
formată din lama perpendiculară a
etmoidului, vomer şi creasta
nazală. Creasta nazală este o
formaţiune anatomică formată
prin ală turarea marginilor mediale
a două perechi de oase (apofizele
palatine ale oaselor maxilare şi
lamele orizontale ale oaselor
Cartilajul vomeronazal
(Cartilago vomeronasalis)
• al lui Huschke şi
Jacobson este situat
la baza septului nazal
şi participă la
formarea organului
vomeronazal, care
este un accesor al
sistemului olfactiv. La
om este rudimentar.
(lat. vomer-eris = fierul
plugului)
HUSCHKE Emil (1797-1858)
anatomist german.
JACOBSON Ludvig-Levin
(1783-1843) chirurg şi
naturalist danez.

Deviația de sept nazal

Vestibulul nazal • Cavitatea nazală prezintă
spre exterior vestibulul
(Vestibulum nasi) nazal (Vestibulum nasi), care
este separat de restul cavită ţii
de pragul nazal (Limen nasi).
(lat. limen-inis = prag, barieră , uşă )
• Vestibulul prezintă două

pă rţi:
- partea cutanată (Pars
cutanea) situată spre exterior
este acoperită de un epiteliu
scuamos stratificat cornificat şi
prezintă părul nazal (Vibrissae
nasales).
• Pă rul nazal este echivalentul
mustă ţilor la feline.
- partea de tranziţie (Pars
tranzionalis) situată spre
interior este acoperită de un
epiteliu scuamos stratificat
necornificat.
(lat. vibro = a vibra)
Cornetele nazale • Cavitatea nazală propriu-zisă
prezintă o suprafaţă laterală
(Concha nasi) neregulată , dată de cele trei sau
patru perechi de cornetele nazale sau
oase turbinate, sub care se află
meaturile nazale.
• Cornetul nazal suprem (Concha nasi
suprema) al lui Santorini se gă seşte
cel mai sus şi posterior. Cornetele, cu
excepţia celui inferior, aparţin
etmoidului. Cornetul nazal suprem
poate fi inconstant.
(lat. concha = scoică ; turbineus = în vâ rtej)
• Cornetul nazal superior (Concha
nasi superior) al lui Morgagni sau
osul turbinat superior se gă seşte în
partea superioară a peretelui lateral.
• Cornetul nazal mijlociu (Concha
nasi media) este cel mai mare dintre
oasele turbinate care aparţin
etmoidului. Se gă seşte sub cel
superior.
• Cornetul nazal inferior (Concha nasi
inferior) este un os separat.
SANTORINI Giovanni Domenico (1681-
1737) anatomist italian.
MORGAGNI Giovanni Battista (1682-1771)
anatomist şi anatopatolog italian
Cornetele nazale
(Concha nasi)

• Rolul cornetelor
nazale în respiraţie
este foarte important.
• O hipertrofie a lor
poate îngreuna
respiraţia.
• Corectarea
chirurgicală a acestei
patologii, adică
rezecţia parţială a
cornetelor poate
cauza sindromul
nasului gol (vidat) -
Empty Nose Syndrome
(ENS)- denumit aşa
de orelistul american
Eugene Kern în 1994.

• prezintă două pă rţi distincte:
Mucoasa nazală - partea sau regiunea olfactivă (Regio

olfactoria) ocupă partea superioară a
cavită ţii, inclusiv o parte din mucoasa
(Tunica mucosa) cornetului nazal mijlociu. Mucoasa
olfactivă (Tunica mucosa olfactoria)
reprezintă receptorul organului olfactiv
(Organum olfactorium/ Organum
olfactus). Mucoasa olfactivă prezintă şi
numeroase glande olfactive (Glandula
olfactoria).
- partea respiratorie (Pars respiratoria)
ocupă restul cavită ţii nazale şi se extinde
şi la nivelul sinusurilor paranazale.
• Mucoasa nazală numită şi pituitară
conţine numeroase glande nazale
(Glandulae nasales), iar la nivelul
cornetelor nazale (mijlociu şi inferior)
această mucoasă prezintă plexuri
vasculare cavernoase (Plexus
cavernosus conchae), formate din ţesut
erectil.
• A nu se confunda pituitara nazală cu
glanda pituitară (hipofiza).
(lat. pituita-ae = secreţie, mucozitate)
Mucoasa nazală • La nivelul pă rţii
cartilaginoase a
(Tunica mucosa) septului, mucoasa
nazală este mai
aderentă şi prezintă o
vascularizaţie venoasă
bogată , dar friabilă ,
fiind locul predilect al
hemoragiilor nazale
numite epistaxis.
Această zonă a fost
descrisă de
Kiesselbach.
(gr. epi = pe, gr. staxis =
scurgere)
KIESSELBACH Wilhelm
(1839-1903) orelist german

Meaturile nazale (Meatus nasi)
• Sunt depresiuni alungite, determinate de neregularită ţile cavită ţii
nazale şi sunt în număr de cinci:
- meatul nazal superior (Meatus nasi superior) se află sub cornetul
nazal superior. Este un culoar îngust, care ocupă numai jumătate din
profunzimea cavită ţii nazale, mai precis jumă tatea posterioară . La acest
nivel se deschid celulele etmoidale posterioare. Posterosuperior de
acest conduct, la limita dintre osul etmoid şi corpul osului sfenoid se
află recesul sfenoetmoidal (Recessus sphenoethmoidalis), o depresiune
în care se deschide sinusul sfenoidal.
- meatul nazal mijlociu (Meatus nasi medius) este situat sub cornetul
nazal mijlociu şi are morfologia cea mai complexă . Marginea anterioară
a cornetului mijlociu, împreună cu digul nasului (Agger nasi) o margine
rotunjită a peretelui nazal lateral, delimitează o cavitate numită atriul
meatului mijlociu (Atrium meatus medii). Posterior de atriu proemină
bula etmioidală (Bulla ethmoidalis), o proeminenţă a celulelor
etmoidale, care împreună cu procesul uncinat (Processus uncinatus) al
etmoidului delimitează un şanţ pâ lniform, infundibulul etmoidal
(Infundibulum ethmoidale) şi o fantă semilunară (Hiatus semilunaris).
În acest meat se deschid sinusul frontal, celulele etmoidale anterioare şi
medii şi sinusul maxilar.
- meatul nazal inferior (Meatus nasi inferior) este cel mai larg şi cel
mai înalt. Este despă rţit printr-un perete subţire de sinusul maxilar. Aici
avem deschiderea canalului nazolacrimal (Apertura ductus
nasolacrimalis).
• meatul nazal comun (Meatus nasi communis) este partea cavită ţii
nazale situată între cornetele nazale şi septul nazal.
• meatul nazofaringian (Meatus nasopharyngeus) este situat
posterior între extremită ţile posterioare ale cornetelor şi faringe.
(lat. agger-eris = pă mâ nt, dig, uncinatus-a-um = încâ rligat, meatus-us = trecere, loc prin
care se trece)

Meaturile nazale (Meatus nasi)

Sinusurile paranazale
(Sinus paranasales)
• sunt cavită ţi neregulate şi asimetrice, ce se gă sesc în
oasele din jurul cavită ţilor nazale, comunicâ nd cu
acestea şi fiind tapetate de acelaşi tip de mucoasă.
• Au rolul de a micşora greutatea craniului şi de a-i mă ri
rezistenţa. Ele mai participă în fonaţie şi termoreglare.
• Se descriu urmă toarele sinusuri paranazale:
- sinusul maxilar (Sinus maxillaries) sau antrul lui
Highmore apare cel mai timpuriu (este prezent în
momentul naşterii) şi are dezvoltarea cea mai mare. Se
află în interiorul maxilei şi la formarea pereţilor acestui
sinus participă şi cornetul nazal inferior. Are formă
piramidală , cu vârful spre osul zigomatic şi o capacitate
de circa 20 ml. Se deschide în meatul nazal mijlociu.
Posterior de deschiderea principală pot exista deschideri
accesorii (orificiile lui Giraldès).
- sinusul frontal (Sinus frontalis) este format din două
cavită ţi mai mult sau mai puţin simetrice, să pate în osul
frontal şi despă rţite de septul sinusului frontal (Septum
sinuum frontalium). Este de forma unei piramide
triunghiulare cu vârful în sus şi care se deschide în meatul
nazal mijlociu prin deschiderea sinusului frontal
(Apertura sinus frontalis).
HIGHMORE Nathaniel (1613-1685) chirurg şi anatomist englez
GIRALDÈS Cardozo-Cazado-Joachim-Albin (1808-1875) anatomist şi
chirurg portughez.

(Sinus paranasales)
- sinusul sfenoidal (Sinus sphenoidalis) este reprezentat de
două cavită ţi de formă aproximativ cubică , să pate în corpul
osului sfenoid şi separate de septul sinusului sfenoidal
(Septum sinuum sphenoidalium). Sinusul sfenoidal apare
ultimul, după naştere. Are o capacitate mică , de circa 5-8 ml. şi
se deschide în recesul sfenoetmoidal prin deschiderea
sinusului sfenoidal (Apertura sinus sphenoidalis).
- labirintul etmoidal (Labyrinthus ethmoidalis) defineşte pe
de o parte pă rţile laterale ale osului etmoid, iar în sens mai
restrâ ns cavită ţile sau celulele să pate în interiorul acestuia şi
care fac parte din sinusurile paranazale. Cu câ t sunt mai
puţine, cu atâ t sunt mai mari şi în general, comunică între ele.
Unele celule etmoidale pă trund şi în oasele învecinate cum ar
fi frontalul, sfenoidul şi chiar maxila.
• Cavită ţile sau celulele etmoidale se împart în mai multe
grupe:
- celule etmoidale anterioare (Cellulae ethmoidales
anteriores) sunt cele mai mici şi implicit mai multe. Se deschid
în meatul nazal mijlociu.
- celule etmoidale mijlocii (Cellulae ethmoidales mediae)
participă la formarea bulei etmoidale şi se deschid în meatul
nazal mijlociu.
- celule etmoidale posterioare (Cellulae ethmoidales
posteriores) sunt cele mai dezvoltate şi se deschid în meatul
nazal superior.
(Sinus paranasales)

• Clinic este de amintit raportul strâ ns al sinusului maxilar cu ră dă cinile premolarilor şi molarilor superiori,
care pot fi împinşi în sinus cu ocazia extracţiilor. Inflamaţiile sinusurilor paranazale se numesc sinuzite şi
pot fi izolate sau asociate atâ t între ele câ t şi cu alte afecţiuni ale sistemului respirator.

Polip nazal

Vascularizaţia cavităţii nazale
• Arterele principale sunt cea etmoidală anterioară
şi cea sfenopalatină .
• Porţiunea anterosuperioară este vascularizată de
artera etmoidală anterioară (A. ethmoidalis
anterior), ramură a arterei oftalmice (A.
ophtalmica) din artera carotidă internă . Artera
etmoidală anterioară dă ramuri septale
anterioare (Rr. septales anteriores) şi ramuri
nazale anterolaterale (Rr. nasales anteriores
laterales). Tot o ramură a arterei oftalmice este şi
artera etmoidală posterioară (A. ethmoidalis
posterior), care vascularizează o mică zonă
posterosuperioară a cavită ţii nazale. Partea
anterioară a septului primeşte şi o mică ramură
septală (R. septi nasi) din artera labială
superioară (A. labialis superior), care este ramură
a arterei faciale (A. facialis).
• Porţiunea posteroinferioară a cavită ţii nazale este
vascularizată de artera sfenopalatină (A.
sphenopalatina), ramură terminală a arterei
maxilare (A. maxillaris) din artera carotidă
externă . Artera sfenopalatină intră în cavitatea
nazală prin gaura sfenopalatină şi dă artere
nazale posterolaterale (Aa. nasales posteriores
laterales) şi ramuri septale posterioare (Rr.
septales posteriores).

Vascularizaţia cavităţii nazale

Inervaţia cavităţii nazale
• Este asigurată de filetele olfactive (Fila olfactoria) ale nervului
olfactiv (Nervus olfactorius [I]).
• Inervaţia părţii anterioare a cavită ţii nazale este asigurată de
nervul etmoidal anterior (N. ethmoidalis anterior), ramură a
nervului nazociliar (N. nasociliaris), care la râ ndul lui este ramură
a nervului oftalmic (N. ophtalmicus [Va,V1]. Nervul etmoidal
anterior emite ramuri nazale interne (Rr. nasales interni), care
apoi se ramifică în ramuri nazale laterale (Rr. nasales laterales) şi
ramuri nazale mediale (Rr. nasales mediales). Tot din nervul
oftalmic se desprinde şi nervul etmoidal posterior (N. ethmoidalis
posterior), care inervează o zonă redusă a cavită ţii nazale.
• Principalul nerv senziorial este însă nervul maxilar (N. maxillaris
[Vb, V2], care dă numeroase ramuri pentru cavitatea nazală :
- ramuri nazale posterioare superioare laterale (Rr. nasales
posteriores superiores laterales) pentru partea posterosuperioară a
pereţilor laterali ai cavită ţii nazale.
- ramuri nazale posterioare superioare mediale (Rr. nasales
posteriores superiores mediales) pentru partea posterosuperioară a
septului nazal.
- nervul nazopalatin (N. nasopalatinus), care coboară oblic pe septul
nazal spre canalul incisiv (Ductus incisivus), trecâ nd în cavitatea
orală . Inervează partea anteroinferioară a septului.
- nervul palatin mare (N. palatinus major), care emite ramuri
nazale posterioare inferioare (Rr. nasales posteriores inferiores)
pentru partea posteroinferioară a pereţilor laterali ai cavită ţii nazale.
- nervul infraorbital (N. infraorbitalis), care dă şi el ramuri nazale
interne (Rr. nasales interni) pentru vestibulul nazal.
• Inervaţia autonomă simpatică este asigurată de fibre
postganglionare cu originea în ganglionul cervical superior
(Ganglion cervicale superius). Simpaticul produce vasoconstricţie.
Parasimpaticul produce vasodilataţie.

LARINGELE
(Larynx)
• Este un organ tubular cavitar, situat la
nivelul gâ tului, care face parte din că ile
aeriene şi care face legă tura dintre faringe
şi trahee. Este format dintr-un schelet
cartilaginos, compus din mai multe
cartilaje articulate între ele sau unite prin
ligamente. Laringele este situat sub osul
hioid, de care este fixat printr-o membrană
fibroasă . El se continuă inferior cu traheea,
de care este fixat prin ligamentul
cricotraheal (Lig. cricotracheale).

Cartilajele laringelui • Sunt în numă r de şapte
(trei impare şi patru
(Cartilagines laryngis) pare), dintre care patru
sunt mai importante.
Cartilajele suferă un
proces lent de osificare,
care începe mai
timpuriu la bă rbat, dar
se produce şi la femeie.
Osificarea începe cu
cartilajul tiroid, continuă
cu cartilajul cricoid,
ajungâ nd şi la cartilajele
aritenoide. Cartilajul
epiglotic nu se osifică .
• Mai există , inconstant,
câ te două perechi de
cartilaje sesamoide, la
nivelul articulaţiei
cricoaritenoide.
Cartilajul tiroid
• Este principalul cartilaj al laringelui, cel
care dă , în mare, forma acestuia şi care
este vizibil mai ales la bă rbat sub forma
(Cartilago thyroidea) proeminenţei laringiene (Prominentia
laryngea), cunoscută şi sub numele de
mă rul lui Adam.
• Este un cartilaj impar, de forma unei că rţi
deschise, care prezintă o lamă dreaptă
(Lamina dextra) şi o lamă stângă (Lamina
sinistra), între care se află o scobitură
superioară (Incisura thyroidea superior)
foarte exprimată şi o scobitură inferioară
(Incisura thyroidea inferior) foarte ştearsă .
Pe fiecare lamă se gă seşte lateroposterior
câ te o creastă numită linia oblică (Linea
obliqua), mă rginită la ambele capete de
două proeminenţe. Proeminenţa
superioară se numeşte tuberculul
tiroidian superior (Tuberculum
thyroideum superius), iar cea inferioară se
numeşte tuberculul tiroidian inferior
(Tuberculum thyroideum inferius).
Posterior de linia oblică , fiecare lamă
tiroidiană prezintă superior şi inferior,
câ te două prelungiri cilindrice, numite
coarne. Cornul superior (Cornu superius)
este mai alungit, fiind unit printr-un
ligament cu cornul mare al osului hioid,
iar cornul inferior (Cornu inferius) se
articulează cu cartilajul cricoid. Cornul
superior se mai numeşte corn mare sau
corn hioidian, iar cornul inferior se mai
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material. numeşte corn mic sau corn cricoidian.
Cartilajul cricoid
(Cartilago cricoidea)
• Este un cartilaj impar, situat sub cartilajul tiroid. Este format dintr-un arc cartilaginos
anterior (Arcus cartilaginis cricoideae), completat posterior de o lamă verticală
(Lamina cartilaginis cricoideae), mai înaltă superior. Această lamă prezintă în partea
superioară două feţe articulare aritenoidiene (Facies articularis arytenoidea) şi
lateroinferior două feţe articulare tiroidiene (Facies articularis thyroidea).
(gr. krikos = inel, eidos = formă )

Cartilajele aritenoide
(Cartilago arytenoidea)
• Sunt situate posterior, deasupra lamei cartilajului cricoid. Cartilajul aritenoid are forma unei piramide triunghiulare,
prezentînd o bază (Basis cartilaginis arytenoideae), un vârf (Apex cartilaginis arytenoideae) şi trei feţe. Baza prezintă o
faţă articulară (Facies articularis) pentru articulaţia cu cartilajul cricoid.
• Faţa anterolaterală (Facies anterolateralis) prezintă o serie de reliefuri:
- coliculul (Colliculus)
- creasta arcuată (Crista arcuata) delimitează
• foseta triunghiulară (Fovea triangularis) situată superior;
• foseta alungită (Fovea oblonga) situată inferior, între apofiza vocală şi cea musculară ;
- apofiza vocală (Processus vocalis) este extremitatea anteroinferioară a cartilajului aritenoid.
- apofiza musculară (Processus muscularis) este extremitatea lateroposterioară .
• Faţa medială (Facies medialis) şi faţa posterioară (Facies posterior) nu prezintă reliefuri.
(gr. arytaina = pâlnie, eidos = formă )
(lat oblongus= lunguieţ)

Cartilajul epiglotic
(Cartilago epiglottica)
• Este un cartilaj impar, de forma unei

frunze, situat în partea superioară a
laringelui şi care se fixează cu ajutorul
ligamentului tiroepiglotic (Lig.
thyroepiglotticum) de unghiul
superointern al cartilajului tiroid.
Porţiunea inferioară subţiată , prin care se
fixează de acest ligament, poartă numele
de peţiol epiglotic (Petiolus epiglottidis)
• Partea mediană , uşor proeminentă , care
este un reper larigoscopic, se numeşte
tubercul epiglotic (Tuberculum
epiglotticum).

• Laringele mai prezintă trei perechi de
mici cartilaje şi anume:
- cartilajele corniculate (Cartilago
corniculata) situate imediat deasupra
vâ rfului cartilajelor aritenoide, de care
sunt legate prin fibre conjunctive şi în
grosimea plicilor ariepiglotice, unde
determină nişte proeminenţe numite
tuberculi corniculaţi (Tuberculum
corniculatum). Au fost descrise de
Santorini.
- cartilajele cuneiforme (Cartilago
cuneiformis) sunt situate tot în grosimea
plicilor ariepiglotice, mai sus şi lateral,
proieminâ nd şi ele sub forma câ te unui
tubercul cuneiform (Tuberculum
cuneiforme). Au fost descrise de
Wrisberg şi Morgagni
- cartilajele triticee (Cartilago triticea)
sunt două mici sfere cartilaginoase,
situate deasupra coarnelor mari ale
cartilajului tiroid, în grosimea
ligamentului tirohioidian lateral.

Articulaţiile laringelui
(Articulationes laryngis)
• Articulaţia cricotiroidiană (Articulatio cricothyroidea) se formează între cornul inferior al cartilajului tiroid şi faţa articulară tiroidiană de pe lama
cartilajului cricoid. Cele două articulaţii funcţionează sincron, avâ nd o mobilitate destul de redusă şi o capsulă articulară (Capsula articularis
cricothyroidea) strâ nsă . Deşi situate la distanţă de capsula articulară , mai găsim o serie de ligamente, care au un important rol biomecanic:
- ligamentul cricotraheal (Lig. cricotracheale) uneşte arcul cricoidului cu primul arc cartilaginos traheal şi are rolul de a limita mişcarea de apropiere
a celor două cartilaje.
- ligamentul cricotiroidian median (Lig. cricothyroideum medianum) uneşte arcul cricoidului de marginea inferioară a cartilajului tiroid, limitâ nd
îndepărtarea celor două cartilaje.
- ligametul ceratocricoidian (Lig. ceratocricoideum) mai slab reprezentat
• Axul de mişcare este transversal şi trece prin mijlocul feţelor articulare tiroidiene, permiţând mişcări de basculare a cartilajului tiroid faţă de
cartilajul cricoid, care este relativ fix. Deşi capetele articulare ar aminti de o articulaţie elipsoidă, funcţional această articulaţie e mai aproape de o
trohoidă .

Articulaţiile laringelui
(Articulationes laryngis)
• Articulaţia cricoaritenoidiană (Articulatio cricoarytenoidea) se realizează între feţele articulare
cricoidiene, situate în partea superioară a lamei cartilajului cricoid şi feţele articulare de pe baza cartilajelor
aritenoidiene.
Capsula articulară (Capsula articularis cricoarytenoidea) este strâ nsă şi întă rită posterior de ligamentul
cricoaritenoidian (Lig. cricoarytenoideum). Un alt ligament, mult mai important, care participă la întă rirea
acestei articulaţii este ligamentul cricofaringian (Lig. cricopharyngeum), care porneşte de pe lama cricoidului
şi sare ca o punte pâ nă la vâ rful cartilajului aritenoid şi la cartilajul corniculat, unindu-le cu peretele faringelui.
La nivelul acestei articulaţii gă sim uneori, câ te două cartilaje sesamoide (Cartilago sesamoidea). Feţele
articulare sunt plane şi permit două tipuri de mişcă ri: alunecare lateromedială şi rotaţie internă -externă .
(gr. sesamon = susan, eidos= aspect)

Membranele laringelui
• Membrana tirohioidiană (Membrana thyrohyoidea) este o structură fibroasă , care uneşte întreaga margine
superioară a cartilajului tiroid, inclusiv marginea superioară a coarnelor mari, cu marginea inferioară a osului
hioid, inclusiv coarnele mari ale acestuia. Anterior, în linia mediană , membrana tirohioidiană prezintă o
condensare fibroasă numită ligamentul tirohioidian median (Lig. thyrohyoideum medianum). Posterolateral,
bilateral, gă sim o altă condensare fibroasă numită ligamentul tirohioidian lateral (Lig thyrohyoideum laterale).
Cele două ligamente tirohioidiene laterale unesc extremită ţile coarnelor mari hioidiene şi tiroidiene şi cuprind
în grosimea lor cartilajele triticee.
• Această membrană mai prezintă între cele două ligamente (median şi lateral) şi un orificiu pentru ramura
internă a nervului laringian superior.
• Ligamentul tiroepiglotic (Lig thyroepiglotticum) şi ligamentul hioepiglotic (Lig. hyoepiglotticum) unesc
epiglota de unghiul intern al cartilajul tiroid şi respectiv de corpul osului hioid, contribuind la menţinerea
deschisă a glotei.

Membranele laringelui
• Membrana fibroelastică a laringelui (Membrana fibroelastica laryngis) este o structură profundă , care
serveşte ca suport pentru mucoasa cavită ţii laringelui. Partea superioară a acesteia numită membrana
cvadrangulară (Membrana quadrangularis) se află la nivelul vestibulului laringian şi participă la formarea
ligamentului vestibular (Lig. vestibulare) prin marginea ei inferioară . Porţiunea inferioară a membranei
fibroelastice o gă sim la nivelul etajului infraglotic sub numele de conul elastic (Conus elasticus). Marginea
superioară a conului elastic formează ligamentul vocal (Lig. vocale). Conul elastic dublează în profunzime
ligamentul cricotiroidian median.

Muşchii laringelui
(Musculi laringis)
• Sunt muşchi netezi, aşezaţi mai ales posterior, care în contracţie pun în tensiune ligamentele
vocale şi epiglota. Muşchii laringelui, cu excepţia muşchiului cricotiroidian sunt inervaţi de
nervul laringian recurent (N. laryngeus recurrens), ramură a nervului vag (N. vagus [X]).
• Muşchii laringelui:
• muşchiul cricotiroidian (M.

cricothyroideus) este singurul
muşchi laringian situat
anterolateral. Este format din
două pă rţi: partea dreaptă
(Pars recta) situată mai
superficial şi medial şi partea
oblică (Pars obliqua) situată
mai profund şi lateral. Originea
ambelor pă rţi este pe partea
externă a arcului cartilajului
cricoid, iar inserţia pe
marginea inferioară a
cartilajului tiroid şi pe cornul
inferior al acestuia. Inervaţia
este asigurată de ramura
externă (R. externus) a
nervului laringian superior
(N. laryngeus superior).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material. Acţionează ca un tensor al
Muşchii laringelui
(Musculi laringis)
• muşchiul cricoaritenoidian posterior (M. cricoarytenoideus posterior) are originea pe faţa
posterioară a lamei cartilajului cricoid şi inserţia pe apofiza musculară a cartilajului aritenoid. Are
o acţiune de deschidere a glotei (abductor, singurul abductor).
• muşchiul cricoaritenoidian lateral (M. cricoarytenoideus lateralis) are originea pe partea
superioară a pă rţii laterale a cartilajului cricoid şi inserţia pe apofiza musculară a cartilajului
aritenoid. Acţionează ca un tensor al corzilor vocale (adductor).
• muşchiul vocal (M. vocalis) se gă seşte în grosimea plicii vocale, unind faţa internă a cartilajului
tiroid cu apofiza vocală şi faţa anterolaterală a cartilajului aritenoid. Este un tensor al corzilor
vocale (adductor). Are rol în reglarea timbrului vocal.

Muşchii laringelui (Musculi laringis)

Muşchii laringelui • muşchiul tiroaritenoidian (M. thyro-arytenoideus)
îşi are originea în unghiul intern al cartilajului
(Musculi laringis) tiroid şi inserţia pe apofiza musculară şi pe faţa
anterolaterală a cartilajului aritenoid. Este un
muşchi situat în interiorul laringelui.
- partea tiroepiglotică (Pars thyroepiglottica) este
partea superioară a muşchiului tiroaritenoidian, care
se îndreaptă spre plica ariepiglotică .
• muşchiul aritenoidian oblic (M. arytenoideus
obliquus) este situat posterior, avâ nd originea pe
apofiza musculară a cartilajului aritenoid şi inserţia
pe vâ rful cartilajului aritenoid opus. Apropie între
ele cartilajele aritenoide, fiind deci un adductor.
- partea ariepiglotică (Pars aryepiglottica)
reprezintă o prelungire a muşchiului aritenoidian
oblic, superior de vâ rful cartilajului aritenoid, spre
epiglotă , în grosimea plicii ariepiglotice. Prin
contracţie coboară epiglota, avâ nd o acţiune
antagonică pă rţii tiroepiglotice a muşchiului
tiroaritenoidian.
• muşchiul aritenoidian transvers (M. arytenoideus
transversus) este situat posterior, mai profund decâ t
muşchiul aritenoidian oblic, unind feţele
posterioare ale cartilajelor aritenoidiene. Are
aceeaşi acţiune cu muşchiul aritenoidian oblic.
• muşchiul ceratocricoid (M. ceratocricoideus) este
inconstant şi rar întâ lnit. Uneşte cornul mic al
cartilajului tiroid cu cartilajul cricoid.
Cavitatea laringelui • Cavitatea laringelui (Cavitas laryngis) este
că ptuşită de o mucoasă (Tunica mucosa),
(Cavitas laryngis) care prezintă numeroase glande laringiene
(Glandulae laryngeales). Mucoasa este
aderentă la membrana fibroelastică a
laringelui. Cavitatea laringelui prezintă o
deschidere superioară şi trei
compartimente suprapuse.
• Deschiderea laringelui (Aditus larynges)
este situată posterior, comunicâ nd larg cu
faringele. Deschiderea este limitată anterior
de epiglotă (Epiglottis), de la care pornesc
posteroinferior plicile ariepiglotice (Plica
aryepiglottica). Acestea unesc marginile
epiglotei cu vâ rful cartilajelor aritenoidiene.
La nivelul acestor plici, proemină sub forma
unor tuberculi, cartilajele corniculate şi
cuneiforme. Aceste proeminenţe se numesc
tuberculul corniculat (Tuberculum
corniculatum), situat imediat deasupra
cartilajului aritenoid şi tuberculul
cuneiform (Tuberculum cuneiforme), situat
mai sus şi lateral. Posterior, în linia mediană ,
mucoasa laringiană formează între cele
două cartilaje aritenoide o incizură
interaritenoidiană (Incisura
interarytenoidea).
Cavitatea laringelui
(Cavitas laryngis)
• Vestibulul laringian (Vestibulum
larynges) reprezintă etajul
superior al laringelui şi prezintă
lateroinferior plica vestibulară
(Plica vestibularis), o cută a
mucoasei laringiene care acoperă
ligamentul vestibular. Plica
vestibulară este aşezată pe
peretele lateral al laringelui,
delimitâ nd cu plica opusă o fantă
anteroposterioară numită
deschiderea vestibulară (Rima
vestibuli). Totodată , plica
vestibulară mă rgineşte superior
intrarea în ventriculul laringian
(Ventriculus laryngis) al lui
Morgagni, o evaginare laterală a
mucoasei laringiene, care se
prelungeşte superior cu
săculeţul laringian (Sacculus
Glota (Glottis)
• Este un compartiment îngust al laringelui, de formă triunghiulară, cu baza situată posterior, care cuprinde spaţiul
dintre plicile vocale (Plica vocalis) şi dintre apofizele vocale ale cartilajelor aritenoidiene.
(gr. glotta = limbă)
• Deschiderea glotei (Rima glottidis/Rima vocalis) se compune dinspre anterior spre posterior din următoarele:
- partea intermembranoasă (Pars intermembranacea) situată anterolateral, între ligamentele vocale,
- partea intercartilaginoasă (Pars intercartilaginea) situată posterolateral, între feţele mediale ale cartilajelor
aritenoidiene,
• plica interaritenoidiană (Plica interarytenoidea) este o plică trasversală a mucoasei laringiene, situată posterior
de cartilajele aritenoidiene.
• Deşi mic, acest compartiment joacă rolul principal în fiziologia şi fiziopato-logia laringelui.

Cavum laryngis
Plica+lig. Vocalis+m.
vocalis
Aditus laryngis
Vestibulum laryngis
Glottis
Infraglottis

• Din punct de vedere patologic edemaţierea plicilor
Edem Reinke vocale, aşa numitul edem glotic este o urgenţă majoră , cu
risc vital. Edemul glotic obstruează laringele şi întrerupe
circulaţia aerului spre plă mâ ni. Spaţiul virtual dintre
ligamentele vocale şi mucoasa care le acoperă se
numeşte spaţiul Reinke. Acest spaţiu are rol în vibraţiile
corzilor vocale. Edemaţierea acestui spaţiu se numeşte
edem Reinke. Pentru dezobstruarea că ilor aeriene se
practică nişte intervenţii chirurgicale de mare urgenţă ,
care în funcţie de nivelul la care se efectuează au
denumiri diferite.
• La nivelul laringelui se practică laringotomia, care
presupune secţionarea cartilajului tiroid. Alte abordă ri la
nivelul laringelui sunt coniotomia şi cricotomia.
Coniotomia se face orizontal, la nivelul conului elastic, la
aproximativ 1 cm sub ligamentele vocale. Cricotomia se
face longitudinal, interesâ nd arcul cartilajului cricoid şi
ligamentul cricotraheal.
• Cea mai cunoscută intervenţie în caz de obstruare a
că ilor aeriene se face la nivelul traheei şi se numeşte
traheotomie. Aceasta se practică printr-o incizie
verticală , la nivelul fosei jugulare, deasupra manubriului
sternal.
• Există şi abordă ri chirurgicale înalte, deasupra glotei
care se fac pentru alte motive. O astfel de intervenţie este
faringotomia subhioidiană , care presupune secţionarea
membranei tirohioidiene, stră baterea corpului gră sos
laringian, secţionarea ligamentului hioepiglotic,
ajungâ ndu-se între ră dă cina limbii şi epiglotă şi apoi în
faringe.
Traheotomia
Traheostomia • Cea mai cunoscută intervenţie
în caz de obstruare a că ilor
aeriene se face la nivelul traheei
şi se numeşte traheotomie.
Aceasta se practică printr-o
incizie verticală , la nivelul fosei
jugulare, deasupra manubriului
sternal.
• Există şi abordă ri chirurgicale
înalte, deasupra glotei care se
fac pentru alte motive. O astfel
de intervenţie este faringotomia
subhioidiană , care presupune
secţionarea membranei
tirohioidiene, stră baterea
corpului gră sos laringian,
secţionarea ligamentului
hioepiglotic, ajungâ ndu-se între
ră dă cina limbii şi epiglotă şi
apoi în faringe.
Arterele laringelui • Artera laringiană superioară (A.
laryngea superior) se desprinde din
prima ramură a arterei carotide
externe şi anume artera tiroidiană
superioară (A. thyroidea superior) şi
pă trunde în laringe printr-un orificiu
situat în membrana tirohioidiană ,
împreună cu venele omonime şi
ramura internă a nervului laringian
superior.
• Tot din artera tiroidiană superioară se
desprinde şi ramura cricotiroidiană
(R. cricothyroideus) a laringelui.
• A doua sursă arterială provine din
trunchiul tirocervical (Truncus
thyrocervicalis), care este ramură a
arterei subclavia. Din trunchiul
tirocervical se desprinde artera
tiroidiană inferioară (A. thyroidea
inferior), a că rei primă ramură este
artera laringiană inferioară (A.
laryngea inferior).

Venele laringelui • Vena laringiană
superioară (V. laryngea
superior) se varsă direct în
vena jugulară internă (V.
jugularis interna) sau prin
intermediul venei
tiroidiene superioare (V.
thyroidea superior).
• Vena laringiană inferioară
(V. laryngea inferior) se
varsă în vena
brahiocefalică (V.
brachiocephalica) direct sau
prin intermediul venei
tiroidiene inferioare (V.
thyroidea inferior). Sâ ngele
venos al laringelui ajunge
astfel în vena cavă
superioară .

• Limfaticele laringelui se
Limfaticele
adună în nodurile
prelaringiene (Nodi
prelaryngei), grup care
laringelui aparţine nodurilor
infrahioidiene (Nodi
infrahyoidei) din grupul
nodurilor profunde (Nodi
profundi) ale nodurilor
cervicale anterioare (Nodi
cervicales anteriores/Nodi
colli anteriores).
• Din grupul profund
cervical anterior mai fac
parte şi nodurile
tiroidiene (Nodi thyroidei)
implicate şi ele în circulaţia
limfatică a laringelui.
• La nivelul mucoasei
laringiene avem noduli
limfatici agregaţi (Noduli
lymphatici aggregati) şi
noduli limfatici solitari
(Nodulus lymphaticus
solitarius).

Inervația laringelui • Inervaţia parasimpatică a
laringelui este asigurată de
nervul laringian superior
(N. laryngeus superior),
ramura internă (R.
internus) şi de nervul
laringian recurent (N.
laryngeus recurrens).
• Amintim că ramura internă
a nervului laringian
superior realizează o
conexiune cu nervul
laringian recurent numită
ansa lui Galen (R.
communicans cum nervo
laryngeo recurrente).
• Inervaţia simpatică provine
din ganglionul cervical
superior prin ramuri
laringo-faringiene (Rr.
laryngo-pharyngei).
GALINOS (Galenus) Klaudios
(Claudius) (129-201) celebru
medic roman de origine greacă .
TRAHEEA
(Trachea) • Traheea este un organ tubular
fibrocartilaginos, care continuă
inferior laringele. Traheea stră bate
mai întâ i gâ tul prezentâ nd o parte
cervicală (Pars cervicalis/Pars colli)
situată mai superficial şi apoi stră bate
toracele, mai precis mediastinul
superior avâ nd deci şi o parte
toracică (Pars thoracica).
• Are o lungime de circa 11-12 cm şi un
calibru 16-18 mm.
• Traheea este alcă tuită din 15-20 de
cartilaje traheale (Cartilagines
tracheales) sub formă de arcuri,
situate anterior, unite între ele prin
ligamente inelare (Lig. anulare).
Posterior, traheea prezintă un perete
membranos (Paries membranaceus),
că ptuşit de muşchiul traheal (M.
trachealis), care corespunde porţiunii
lipsă a arcurilor cartilaginoase.
Muşchiul traheal este format din fibre
orizontale sau transverse, care se
inseră pe arcurile cartilaginoase,
modificâ nd prin contracţie diametrul
traheei. Arcurile traheale sunt formate
din cartilaj hialin şi au o formă
variabilă . Primul cartilaj, care este de
regulă şi cel mai mare, poate fuziona
cu cartilajul cricoid.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material. (gr. trakhys = rugos)
TRAHEEA • Mucoasa traheală este de tip
respirator (Tunica mucosa
(Trachea) respiratoria), este subţire şi
aderentă şi este formată din
epiteliu pseudostratificat cilindric
ciliat (Epithelium
pseudostratificatum columnare
ciliatum).
• Inferior, traheea se bifurcă în cele
două bronhii principale. Bifurcaţia
traheei (Bifurcatio tracheae)
prezintă în interior o creastă
numită carena traheală (Carina
tracheae), care separă cele două
bronhii principale. Bifurcaţia
traheei este de tip monopodic,
adică inegală rezultâ nd o parte
principală , care continuă axul
traheei (bronhia dreaptă ) şi una
secundară (bronhia stâ ngă ).
• Carena sau pintenele traheal este
un element important în examenul
bronhoscopic.

Vascularizaţia şi inervaţia traheei
• Traheea este vascularizată de ramuri
traheale (Rr tracheales) din artera
tiroidiană inferioară şi inconstant de
ramuri traheale din artera toracică
internă .
• Venele traheale (Vv. tracheales) se
varsă în vena brahiocefalică stâ ngă .
• Limfaticele sunt reprezentate de
nodurile limfatice pretraheale (Nodi
pretracheales) şi paratraheale (Nodi
paratracheales) ale grupului profund
de noduri cervicale anterioare
precum şi de nodurile limfatice
paratraheale (Nodi paratracheales) şi
traheobronhiale (Nodi
tracheobronchioales) ale grupului de
noduri limfatice toracale (Nodi
lymphoidei thoracis). Nodurile
limfatice traheobronhiale se grupează
în noduri traheobronhiale
superioare (Nodi tracheobronchiales
superiores) şi inferioare (Nodi
tracheobronchiales inferiores).
• Ramurile nervoase traheale (Rr.
tracheales) provin din nervul laringian
recurent.
BRONHIILE (Bronchi)
• Bronhia sau bronşia reprezintă segmentul terminal al că ilor respiratorii.
Bronhiile principale dreaptă şi stâ ngă se desprind din trahee la nivelul
mediastinului şi pă trund în plă mâ ni, unde se ramifică bogat formâ nd
arborele bronşic (Arbor bronchialis). Bronhiile principale se ramifică în
bronhii lobare şi segmentare (Bronchi lobares et segmentales). Deşi
există unele deosebiri între ramificaţiile din stâ nga şi din dreapta,
schema generală este asemă nă toare în ambele pă rţi.
• Structural bronhia este formată la interior din aceeaşi mucoasă
respiratorie prezentă şi la nivelul traheei, dintr-o submucoasă (Tela
submucosa), care conţine glande bronhiale (Glandulae bronchiales) şi
noduli limfatici bronhiali (Noduli lymphatici bronchiales) şi dintr-o
tunică fibromusculocartilaginoasă (Tunica fibromusculocartilaginea),
care cuprinde cartilajele bronhiale (Cartilagines bronchiales), muşchiul
bronhial (M. bronchialis) şi ligamentele inelare (Ligg. anularia).
Superficial prezintă o tunică adventicială (Tunica adventitia).
Cartilajele bronhiale sunt complete la nivelul bronhiilor principale şi
apoi din ce în ce mai discontinue, pâ nă la dispariţie.

Bronhia principală dreaptă • este scurtă (circa 2,5 cm),
(Bronchus principalis dexter) are un calibru mai mare
(14-16 mm) şi o direcţie
mai verticală (face un
unghi de 250 cu verticala).
Conţine câ teva cartilaje
inelare complete. Este
încă lecată de crosa venei
azygos, care o împarte în
două segmente:
- segmentul mediastinal,
medial, care cuprinde
porţiunea din bronhie de la
bifurcaţia traheei şi pâ nă la
crosa venei azygos,
- segmentul
pleuropulmonar, care
cupride porţiunea laterală ,
de la crosa venei azygos şi
pâ nă la nivelul hilului, mai
precis pâ nă la desprinderea
bronhiilor lobare.
Bronhia principală dreaptă
(Bronchus principalis dexter)
• bronhia lobară superioară dreaptă (Bronchus
lobaris superior dextra):
- bronhia segmentară apicală (Bronchus
segmentalis apicalis [B I]),
- bronhia segmentară posterioară (Bronchus
segmentalis posterior [B II]),
- bronhia segmentară anterioră (Bronchus
segmentalis anterior [B III]).
• bronhia lobară medie (Bronchus lobaris
medius):
- bronhia segmentară laterală (Bronchus
segmentalis lateralis [B IV]),
- bronhia segmentară medială (Bronchus
segmentalis medialis [B V]).
• bronhia lobară inferioară dreaptă (Bronchus
lobaris inferior dextra):
- bronhia segmentară superioară (Bronchus
segmentalis superior [B VI]),
- bronhia segmentară bazală medială/bronhia
cardiacă (Bron-chus segmentalis basalis
medialis/Bronchus cardiacus [B VII])
- bronhia segmentară bazală anterioară
(Bronchus segmentalis basalis anterior [B VIII]),
- bronhia segmentară bazală laterală (Bronchus
segmentalis ba-salis lateralis [B IX]),
- bronhia segmentară bazală posterioară
(Bronchus segmentalis basalis posterior [B X]).
Bronhia principală stângă
• este mai lungă (circa 5 cm),
(Bronchus principalis sinister) are un calibru mai mic (10-
11 mm) şi o direcţie mai
oblică (face un unghi de 450
cu verticala). Conţine un
numă r dublu de cartilaje
inelare, faţă de bronhia
principală dreaptă . Este
încă lecată de crosa aortei,
care o împarte în două
segmente:
- segmentul mediastinal,
medial, care cuprinde
porţiunea medială a
bronhiei, de la bifurcaţia
traheei şi pâ nă la crosa
aortei,
- segmentul pleuropulmonar,
care cupride porţiunea
laterală , de la crosa aortei şi
pâ nă la nivelul hilului, mai
precis pâ nă la desprinderea
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material. bronhiilor lobare.
Bronhia principală stângă
(Bronchus principalis sinister)
• bronhia lobară superioară stângă
(Bronchus lobaris superior sinister)
- bronhia segmentară apicoposterioară
(Bronchus segmentalis apicoposterior [B I+II]),
- bronhia segmentară anterioară (Bronchus
segmentalis anterior [B III]),
- bronhia lingulară superioară (Bronchus
lingularis superior [B IV]),
- bronhia lingulară inferioară (Bronchus
lingularis inferior [B V]).
• bronhia lobară inferioară stângă
(Bronchus lobaris inferior sinister):
- bronhia segmentară superioară (Bronchus
segmentalis superior [B VI]),
- bronhia segmentară bazală
medială/bronhia cardiacă (Bronchus
segmentalis basalis medialis/Bronchus
cardiacus [B VII]),
- bronhia segmentară bazală anterioară
(Bronchus segmentalis basalis anterior [B VIII]),
- bronhia segmentară bazală laterală
(Bronchus segmentalis basalis lateralis [B IX]),
- bronhia segmentară bazală posterioară
(Bronchus segmentalis basalis posterior [B X]).

Lobulul pulmonar • Este alcătuit dintr-o
secundar bronhiolă terminală şi toate
ramificaţiile ei arborescente
(Lobulus pulmonis ce formează arborele
secundarius) alveolar sau acinii
pulmonari (Arbor alveolaris/
Acinus pulmonaris).
• Bronhiola (Bronchiolus) este
segmentul bronhial care nu
mai prezintă cartilaj în
structura peretelui său.
Structural prezintă o
mucoasă respiratorie
formată dintr-un epiteliu
pseudostratificat ciliat şi apoi
unul ciliat simplu, o tunică
musculară şi o adventice.
• Bronhiola se continuă cu
bronhiola terminală
(Bronchiolus terminalis).

• Este centrat de bronhiola
Lobulul pulmonar primar respiratorie (Bronchiolus
(Lobulus pulmonis primarius) respiratorius). Aceasta prezintă
în interior un epiteliu simplu
cuboid ciliat (Epithelium
simplex cuboideum ciliatum),
care conţine exocrinocite
bronhiolare (Exocrinocytus
bronchiolaris), urmat de stratul
fibrelor elastice longitudinale
(Fibra elastica longitudinalis) şi
la exterior muşchiul spiral (M.
spiralis).
• Bronhiola respiratorie se
continuă cu ductul sau canalul
alveolar (Ductus alveolaris),
care se deschide într-o
cavitate alveolară (Atrium
alveo-lare), ce se continuă cu
săculeţii alveolari (Sacculus
alveolaris) formaţi din alveole
pulmonare.

Alveola pulmonară
(Alveolus pulmonis)
• este formată dintr-un epiteliu alveolar
(Epithelium alveolare) format la râ ndul lui din
două tipuri de celule:
- pneumocite tip I (Pneumocytus typus I),
- pneumocite tip II (Pneumocytus typus II) care
produc surfactant (Surfactantum). Surfactantul
formează o peliculă monomoleculară pe
suprafaţa internă a sacului terminal, care scade
tensiunea superficială la interfaţa dintre aer şi
alveolă . Producţia de surfactant creşte în
ultimele luni de sarcină şi mai ales în ultimele
două luni şi facilitează expansiunea sacilor
terminali.
(Surfactant = Surface active agent = agent activ de suprafaţă )
• Alveolele sunt separate de septuri
interalveolare (Septum interalveolare), care
prezintă pori (Porus septalis). La nivelul
alveolei pulmonare mai gă sim macrofage
(Macrophagocytus alveolaris et
Macrophagocytus pulvereus), cu rol important
în cadrul sistemului imun nespecific (înă scut).
PLĂMÂNII (Pulmones)
• Plă mâ nul este un organ pereche situat în cavitatea pleurală , cu rol esenţial în respiraţie.
Plă mâ nul este un organ parenchimatos de forma unei piramide triunghiulare.
Dimensiunile plă mâ nului sunt de circa 25 cm înă lţime, 15 cm anteroposterior şi 10 cm
transversal. Diametrul transversal în stâ nga este mai mic cu circa 3 cm. Greutatea la
bă rbat a plă mâ nului drept este de circa 700 g, iar a celui stâ ng de circa 600 g.
Dimensiunile şi greutatea plă mâ nilor variază în funcţie de sex, talie şi vâ rsta
individului.
• Plă mâ nul este de consistenţă moale şi are o mare elasticitate, care îi permite să ocupe
întreaga cavitate pleurală . În cazul în care cavitatea pleurală este deschisă , plă mâ nul se
retractă puternic spre hil (colabează ), reducâ ndu-şi volumul la circa o treime. Culoarea
plă mâ nilor normali este roz-pal la nou nă scut şi alb-cenuşiu cu pete negricioase la
adult.
• Capacitatea pulmonară este reprezentată de volumul total de aer pe care îl pot conţine ambii plă mâ ni.
Ea este de circa 4500-5000 ml.
• Capacitatea vitală este volumul de aer expirat forţat după o inspiraţie forţată . Capacitatea vitală este de
circa 3500 ml. Capacitatea pulmonară este egală cu capacitatea vitală plus aerul rezidual.
• Aerul rezidual este volumul de aer care mai ră mâ ne în plă mâ ni după o expiraţie forţată .
• Aerul respirator reprezintă volumul de aer (circa 500 ml) introdus în plă mâ ni printr-o inspiraţie
obişnuită .
• Aerul complementar reprezintă volumul care mai poate fi introdus în plă mâ ni printr-o inspiraţie
forţată după o inspiraţie obişnuită . Acesta poate fi de circa 1500 ml.
• Aerul de rezervă reprezintă volumul de aer care mai poate fi expirat printr-o expiraţie forţată după o
expiraţie obişnuită . Ş i acesta este în jur de 1500 ml.

PLĂMÂNII (Pulmones)

Hilul pulmonar
(Hilum pulmonis)
• Este locul prin care pă trund sau ies
din plă mâ ni bronhiile principale,
arterele şi venele pulmonare şi
arterele şi venele bronhiale. Acest
mă nunchi vasculo-bronhial constituie
rădăcina plămânului (Radix
pulmonis). La nivelul hilului pleura
viscerală se ră sfrâ nge în pleura
parietală . În partea inferioară , cele
două foiţe pleurale ră sfrâ nte se unesc
formâ nd ligamentul pulmonar (Lig.
pulmonale) al lui Teutleben. Acesta se
întinde de la marginea inferioară a
hilului pâ nă aproape de marginea
inferioară a plă mâ nului. La nivelul
hilului se gă sesc şi nodurile limfatice
bronhopulmonare. Artelele şi venele
bronhiale sunt situate înapoia
bronhiilor principale.
von TEUTLEBEN Friedrich:Ernst:Karl (1842-?) anatomist
german.
Topografia hilului • bronhia principală
pulmonar drept dreaptă este situată cel
mai sus şi posterior,
• artera pulmonară
dreaptă este situată
anterior şi mai jos
decâ t bronhia,
• vena pulmonară
dreaptă superioară
este situată cel mai
anterior şi ceva mai jos
decâ t artera,
• vena pulmonară
dreaptă inferioară este
situată cel mai jos,
inferior de arteră .
• Ordinea în hilul drept
de sus în jos este B, A,
Vi, iar anteroposterior
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material. Vs, A, B.
Topografia hilului • artera pulmonară stâ ngă
pulmonar stâng este situată cel mai sus şi
mai anterior decâ t bronhia,
• bronhia principală stâ ngă
este situată ceva mai jos şi
posterior,
• vena pulmonară stâ ngă
superioară este situată cel
mai anterior şi ceva mai jos
decâ t bronhia,
• vena pulmonară stâ ngă
inferioară este situată cel
mai jos, inferior de
bronhie.
• Ordinea în hilul stâ ng de
sus în jos este A, B, Vi, iar
anteroposterior Vs, A, B.
Segmentele bronhopulmonare
(Segmenta bronchopulmonaria)




Lobulul pulmonar (Lobulus)
• Lobulul pulmonar secundar (Lobulus
pulmonis secundarius) este situat în
jurul unei bronhiole terminale
(Bronchiolus terminalis) şi conţine trei
pâ nă la cinci acini pulmonari (Arbor
alveolaris/Acinus pulmonaris). Lobulul
secundar are o formă piramidală , cu
baza de circa 1 cm. şi este situat la
periferia plă mâ nului.
• Lobulul pulmonar primar (Lobulus
pulmonaris primarius) sau acinul
pulmonar se formează în jurul unei
bronhiole respiratorii (Bronchiolus
respiratorius). Bronhiola respiratorie
se continuă cu canalul alveolar
(Ductus alveolaris), care se deschide
într-o cavitate alveolară (Atrium
alveolare), ce se continuă cu săculeţii
alveolari (Sacculus alveolaris), formaţi
din alveole pulmonare (Alveolus
pulmo-nis).
• Există circa 250 alveole/mm2.
Suprafaţa acestor alveole, care este
suprafaţa respiratorie este de ordinul
a 100 m2.
PLEURA (Pleura)
• Pleura este o seroasă dublă ,
formată dintr-un strat extern, cu
rol de protecţie, numit pleură
parietală şi un strat intern numit
pleură viscerală sau pulmonară ,
care aderă la suprafaţa plă mâ nilor.
Cele două straturi sunt unul în
continuarea celuilalt, trecerea de la
unul la celă lalt se face la nivelul
hilului pulmonar. Există două
pleure, câ te una pentru fiecare
plă mâ n şi care nu diferă esenţial
una de cealaltă . Pleura formează o
cavitate care conţine plă mâ nii.
• Din punct de vedere structural, atâ t
pleura viscerală câ t cea parietală ,
sunt formate dintr-o tunică
seroasă (Tunica serosa), sub care
se află un înveliş subseros (Tela
subserosa).
Pleura parietală
(Pleura parietalis) • vine în contact cu peretele intern al
cavită ţii toracice, care este tapetat de
fascia endotoracică (Fascia
endothoracica/ Fascia parietalis thoracis).
Porţiunea fasciei endotoracice care
acoperă diafragma şi vine în contact cu
pleura se numeşte fascia frenicopleurală
(Facia phrenico-pleuralis).
Fascia endotoracică mai este cunoscută ca fascia lui
Luschka .
- partea costală (Pars costalis) corespunde
feţei costale a plă mâ nului şi este partea cea
mai groasă a pleurei. Vine în contact cu
fascia endotoracică .
- partea diafragmatică (Pars
diaphragmatica) corespunde feţei
diafragmatice a plă mâ nului, este foarte
subţire, chiar aderentă la fascia
frenicopleurală , venind în contact cu aceasta.
- partea mediastinală (Pars mediastinalis)
corespunde feţei mediastinale a plă mâ nului
şi vine în contact cu mediastinul. Este de
grosime intermediară .
von LUSCHKA Hubert (1820-1875) anatomist german.

Cupola pleurala
(Cupula pleurae)
• Partea superioară , boltită , a pleurei, care depă şeşte superior cavitatea toracică , poartă
denumirea de cupolă pleurală (Cupula pleurae), dom pleural sau pleură cervicală .
• Membrana suprapleurală (Membrana suprapleuralis) sau aponevroza (fascia) lui
Sibson este o porţiune îngroşată a fasciei endotoracice care acoperă cupola pleurală .
Ea este ataşată de marginea internă a coastei I şi de apofiza transversă a vertebrei C7.
Contribuie la suspendarea cupolei pleurale.
SIBSON Francis (1814-1876)anatomist englez.

Recesurile pleurale • recesul costodiafragmatic (Recessus
costodiaphragmaticus) se realizează între
(Recessus pleurales) pleura costală şi cea diafragmatică , are
formă de potcoavă şi este cel mai adâ nc.
Adâ ncimea acestui reces creşte uşor
dinspre posterior spre lateral şi scade
accentuat spre anterior. Este cel mai
mare reces pleural.
• recesul costomediastinal (Recessus
costomediastinalis) se realizează anterior
între pleura costală şi cea mediastinală.
Datorită conformaţiei pleuropulmonare,
acest reces este mai bine reprezentat în
partea stâ ngă .
• recesul frenicomediastinal (Recessus
phrenicomediastinalis) se formează între
pleura diafragmatică şi cea mediastinală .
Este un reces de mici dimensiuni.
• recesul vertebromediastinal (Recessus
vertebromediastinalis) se formează
posterior, între pleura costală şi cea
mediastinală sau între partea vertebrală
a feţei costale a plămâ nului şi mediastin.
Este un reces important la nivelul că ruia
se pot acumula mari cantită ţi de secreţii
patologice.
Recesurile pleurale
(Recessus pleurales)

Radiografie toracica normala

Vascularizaţia şi inervaţia
plămânilor
• Plă mâ nul are o dublă vascularizaţie, funcţională şi nutritivă .
• Vascularizaţia funcţională este cea mai importantă . Prin aceasta plă mâ nul
asigură oxigenarea sâ ngelui care vine de la inimă prin arterele pulmonare.
Sâ ngele oxigenat se întoarce la inimă prin venele pulmonare.
• Din ventriculul drept al inimii pleacă trunchiul pulmonar (Truncus
pulmo-naris), care după un scurt traiect formează bifurcaţia trunchiului
pulmonar (Bifurcatio trunci pulmonaris). Trunchiul pulmonar se bifurcă în
artera pulmonară dreaptă şi artera pulmonară stâ ngă .
• Vascularizaţia nutritivă a plă mâ nului este comună cu vascularizaţia
bronhiilor. Vascularizaţia arborelui bronşic este asigurată de ramuri
bronşice (Rr. bronchiales), direct din aorta toracică . Clasic se descriu două
ramuri bronşice pentru plă mâ nul stâ ng şi una pentru plă mâ nul drept. Ele
însoţesc bronhiile pâ nă la nivelul lobulului pulmonar.
• Venele bronhiale (Vv. bronchiales) sunt în numă r de 1-3 pentru fiecare
plă mâ n, se situează posterior de bronhiile principale şi se varsă în
sistemul azygos-hemiazygos sau în vena brahiocefalică stâ ngă .
• Venele bronhiale realizează anastomoze cu ramurile venelor pulmonare.
Artera pulmonară dreaptă
(Arteria pulmonaris dextra) • trece pe sub crosa aortei pă trunde în hilul pulmonar şi se
divide în :
• arterele lobare superioare (Aa. lobares superiores) sunt
destinate lobului superior şi emit la râ ndul lor artere
segmentare:
- artera segmentară apicală (A. segmentalis apicalis)
- artera segmentară anterioară (A. segmentalis anterior),
care are două ramuri: ascendentă (R. ascendens) şi
descendentă (R. descendens),
- artera segmentară posterioară (A. segmentalis
posterior), care are şi ea două ramuri: ascendentă (R.
ascendens) şi descendentă (R. descendens).
• artera lobară medie (A. lobaris media) destinată lobului

mijlociu și se împarte şi ea în două ramuri segmentare:
- artera segmentară medială (A. segmentalis medialis),
- artera segmentară laterală (A. segmentalis lateralis).
• arterele lobare inferioare (Aa. lobares inferiores)
destinate lobului inferior şi se distribuie segmentelor din
acest lob:
- artera segmentară superioară (A. segemntalis superior),
- partea bazală (Pars basalis) pentru segmentele bazale:
- a. segmetară bazală anterioară (A. segmentalis basalis
anterior),
- a. segmetară bazală laterală (A. segmentalis basalis
lateralis),
- a. segmetară bazală medială (A. segmentalis basalis
medialis),
- a. segmetară bazală posterioară (A. segmentalis basalis
posterior).
Artera pulmonară stângă
(Arteria pulmonaris sinistra)
• Este conectată de crosa aortei prin ligamentul
sau canalul arterial (Lig.arteriosum/Ductus
arteriosus) al lui Botallo, după care pă trunde în
hilul pulmonar şi se divide asemă nă tor arterei
lobare din dreapta. În stâ nga sunt numai două
artere lobare, lipsind artera lobară mijlocie,
care este suplinită de artera lingulară (A.
ligularis), ramură a arterelor lobare superioare.
Artera lingulară se divide în: artera ligulară
superioară (A. lingularis superior) şi
inferioară (A. lingularis inferior).
BOTALLO Leonardo (1530-1571) medic, anatomist şi chirurg italian

Trunchiul pulmonar
(Truncus pulmonaris)

Vena pulmonară dreaptă
(V. pulmonaris dextra)
• Vena pulmonară dreaptă superioară (V. pulmonaris
dextra superior) adună sâ ngele de la lobul superior şi
mijlociu prin:
- vena apicală (V. apicalis/R. apicalis),
- vena anterioară (V. anterior/R. anterior),
- vena posterioară (V. posterior/R. posterior),
- vena lobului mijlociu (V. lobii medii/R. lobii medii).
• Vena pulmonară dreaptă inferioară (V. pulmonaris
dextra inferior) adună sâ ngele de la lobul inferior
prin:
- vena superioară (V. superior/R. supeior),
- vena bazală comună (V. basalis communis),
- vena bazală anterioară (V. basalis anterior/R. basalis anterior),
- vena bazală inferioară (V. basalis inferior).
• Venele apicală , anterioară , superioară şi bazală
anterioară prezintă câ te două pă rţi: partea
intrasegmentară (Pars intrasegmentalis) şi partea
intersegmentară (Pars intersegmentalis). Vena
posterioară are o parte infralobară (Pars
infralobaris) şi una intralobară sau intersegmentară
(Pars intralobaris/intersegmentalis). Vena lobului
mijlociu are o parte laterală (Pars lateralis) şi o
parte medială (Pars medialis).
Vena pulmonară stângă
(V. pulmonaris sinistra)
• Vena pulmonară stângă superioară
(V. pulmonaris sinistra superior) adună
sâ ngele de la lobul superior prin:
- vena apicoposterioară (V.
apicoposterior/R. apicoposterior),
- vena anterioară (V. anterior/R. anterior),
- vena lingulară (V. lingularis/R. lingularis),
care prezintă o parte superioară (Pars
superior) şi una inferioară (Pars inferior).
• Vena apicoposterioară şi cea
anterioară au câ te o parte
intrasegmentară şi una
intersegmentară.
• Vena pulmonară stângă inferioară
(V. pulmonaris sinistra inferior) adună
sâ ngele de la lobul inferior şi are
aceleaşi ramuri ca şi vena din dreaptă .
Angiografie de vene pulmonare

AngioCT pulmonar

Limfaticele și inervația
• Circulaţia limfatică este asigurată de
nodurile traheobronhiale superioare
şi inferioare amintite la trahee, dar şi
de nodurile bronhopulmonare
(Nodi bronchopulmonares) şi
intrapulmonare (Nodi
intrapulmonares).
• Inervaţia parasimpatică este
asigurată de ramuri bronhiale (Rr.
bronchiales) din plexul pulmonar
(Plexus pulmonalis) din nervul vag,
iar inervaţia simpatică de plexul
pulmonar (Plexus pulmonalis) şi
ramurile pulmonare (Rr.
pulmonares) din partea toracică
(Pars thoracica) a grupului
plexurilor viscerale şi a
ganglionilor viscerali (Plexus
viscerales et ganglia visceralia).
• Parasimpaticul are acţiune
bronhoconstrictoare, iar simpaticul
are o acţiune bronhodilatatoare.
PULMONARY ENDARTERECTOMY FOR CHRONIC
TROMBEMBOLIC PULMONARY HIPERTENSION

Vă mulțumim
pentru atenție!

Curs - 1 - 2 - M2 Respirator

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs - 1 - 2 - M2 Respirator

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Facultatea Medicina

Anatomie 2, Modul II/curs 1, anul I, medicină generală

Prof. Dr. Enciulescu Constantin

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

• Vestibulul prezintă două

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Mucoasa nazală - partea sau regiunea olfactivă (Regio

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

• Este un cartilaj impar, de forma unei

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

• muşchiul cricotiroidian (M.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

• artera lobară medie (A. lobaris media) destinată lobului

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

S-ar putea să vă placă și