Facultatea Medicina

SISTEMUL GENITAL MASCULIN

(Systema genitale masculinum)

Anatomie 2, Modul II/curs 11-12, anul I, medicină generală

Prof. Dr. Enciulescu Constantin

Șef lucrări Dr. Remus Sebastian Șipoș
Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Testiculul • sau gonada masculină are
(Testis/Orchis) formă ovoidă şi este situată în
scrot, avâ nd dimensiuni de cca.
5/3/2 cm şi o greutate de 15-
20 g.
• Testiculul prezintă un pol
superior (Extremitas
superior/Polus superior) şi un
pol inferior (Extremitas
inferior/Polus inferior), o faţă
medială (Facies medialis) şi
una laterală (Facies lateralis),
precum şi două margini, o
margine anterioară (Margo
anterior) şi o margine
posterioară (Margo posterior).
Testiculul mai sunt denumit cu termenul
grec didymos = geamă n - pl. didymoi
• De marginea posterioară se
ataşează epididimul şi canalul
deferent.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Testiculul • În unele cazuri, un testicul sau
amâ ndoi, nu se gă sesc la locul
(Testis/Orchis) obişnuit din scrot.
• Prezenţa testiculului, în afara
scrotului, de obicei în canalul
inghinal, se numeşte
criptorhidia
(Cryptorchismus).
• Ectopia testiculară (Ectopia
testis) defineşte testiculul care
deviază de la traseul obişnuit
de coborâ re. Cea mai
frecventă varietate de testicul
ectopic este cea interstiţială ,
în care testiculul ajunge în
peretele abdominal, extern de
aponevroza muşchiului oblic
extern abdominal.
(gr. kryptos = ascuns, ektopos = în afara
locului)
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Structura internă a
testiculului • Testiculul este acoperit de trei
tunici, care dinspre exterior
spre interior sunt:
• - tunica vaginală (Tunica
vaginalis testis), care are două
foiţe,
• - foiţa viscerală (Lamina
visceralis) acoperă testiculul,
• - foiţa parietală (Lamina
parietalis) că ptuşeşte scrotul.
• - tunica albuginea (Tunica
albuginea),
• - tunica vasculară (Tunica
vascularis).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Structura internă • Din punct de vedere al stucturii
interne, testiculul este împă rţit, prin
septuri conjunctive (Septula testis)
a testiculului în cca 300-400 lobuli testiculari
(Lobuli testis), al că ror parenchim
(Parenchyma testis) conţine tubii
seminiferi contorţi (Tubuli
seminiferi contorti). Porţiunea
posterosuperioară a testiculului se
numeşte mediastinul testiculului
(Mediastinum testis) sau corpul lui
Highmore. În această zonă nu avem
septuri, dar gă sim o reţea
testiculară (Rete testis) de canale
seminifere drepte (Tubuli seminiferi
recti), care se continuă spre epididim
cu aşa numitele canaliculele
testiculare eferente (Ductuli
efferentes testis).
• Reţeaua testiculară a fost descrisă de
Haller.
HIGHMORE Nathaniel (1613-1685) anatomist
englez (lat. Higmorus)
von HALLER Albert (1708-1777) anatomist şi
scriitor elveţian

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Structura internă a • În interiorul tubilor seminiferi contorţi,
la periferia lor, se gă seşte epiteliul
testiculului spermatogenic (Epithelium
spermatogenicum), cu rol în procesul de
spermatogeneză . Dezvoltarea
spermatozoizilor se produce de la
periferia tubilor seminiferi spre lumenul
tubar. Stadiile parcurse în dezvoltarea
spermatozoizilor sunt: spermatogonie,
spermatocit, spermatozoid. În procesul
de spermatogeneză , un rol important îl
au celulele Sertoli (Epitheliocytus
sustenans) din tubii seminiferi. Între
tubii seminiferi se află interstiţiul
testicular (Interstitium testis), în care se
gă sesc celulele Leydig (Endocrinocytus
interstitialis). Aceste celule conţin
cristaloizi (Crystalloideum) descrişi de
Reinke, care secretă hormonii
androgeni (testosteron).
SERTOLI Enrico (1842-1910) fiziolog
veterinar italian.
von LEYDIG Franz (1821-1908) medic,
histology, naturalist şi zoolog german.
REINKE Friedrich Berthold (1862-1919)
anatomist german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Vascularizaţia
testiculului

• Testiculul este
irigat de artera
testiculară (A.
testicularis),
ramură a aortei
abdominale (Pars
abdominalis
aortae/Aorta
abdominalis).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Vascularizaţia
testiculului
• Sâ ngele venos este
colectat de plexul
pampiniform (Plexus
pampiniformis), care
este drenat prin vena
testiculară dreaptă (V.
testicularis dextra) în
vena cavă inferioară
(V. cava inferior) şi prin
vena testiculară
stângă (V. testicularis
sinistra) în vena renală
stângă (V.renalis
sinistra).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • este un organ de formă alungită , situat
Epididimul posterior de testicul şi care este format din
cap, corp şi coadă . Capul epididimului

(Epididymis) (Caput epididymis) este format din lobuli

epididimari sau conuri epididimare (Lobuli
epididymidis/Coni epididymidis) şi conţine
cca 15 canale eferente testiculare, care
continuă reţeaua tubilor seminiferi. drepţi.
Corpul epididimului (Corpus epididymidis)
şi coada epididimului (Cauda epididymis)
conţin canalul epididimar (Ductus
epididymidis) lung de cca. 6 m. Canalul
epididimar este situat în continuarea
canalelor eferente testiculare şi este
puternic încolă cit. Pe traiectul să u, canalul
epididimar prezintă mai multe derivaţii
oarbe numite canalicule aberante (Ductuli
aberrantes) ale lui Haller.
• Există un canalicul aberant superior
(Ductulus aberrans superior) şi un canalicul
aberant inferior (Ductulus aberrans
inferior).
• Epididimul este vascularizat de ramuri
epididimale (Rr. epididymales) din artera
testiculară . Venele, comune cu ale
testiculului, se adună în plexul pampiniform.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Paradidimul
(Paradidymus)

• sau organul lui Giraldès

este format din mici
corpusculi situaţi deasupra
capului epididimului şi
ataşaţi funiculului
spermatic. Este o
formaţiune inconstantă ,
care reprezintă un vestigiu
al tubilor mezonefrici.
• Este echivalentul
paroophoronului de la
femeie.
GIRALDÈS Joachim Albin Cardozo Cazado
(1808-1875) anatomist şi chirurg francez de
origine portugheză .
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • continuă canalul epididimar şi
Canalul deferent este situat în parte, în cordonul
spermatic, avâ nd cca 60 cm
(Ductus deferens) lungime şi un lumen foarte
îngust, de cca. 0,5 mm.
• Canalul deferent are mai multe
pă rţi:
• - partea scrotală (Pars
scrotalis) este porţiunea iniţială
a canalului deferent. Ea se află
în scrot, posterior de epididim
şi are un traiect şerpuit. Se
continuă cu partea funiculară .
• - partea funiculară (Pars
funicularis) se află tot în scrot,
dar deasupra testiculului, în
componenţa cordonului
spermatic. Partea funiculară
ţine pâ nă la orificiul superficial
al canalului inghinal.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Canalul deferent • - partea inghinală (Pars
(Ductus deferens) inguinalis) continuă partea
funiculară , are un traiect
rectiliniu şi stră bate canalul
inghinal.
• - partea pelviană (Pars
pelvica) continuă partea
inghinală şi are un traiect
subperitoneal, lateral de
vezica urinară . Se îndreaptă
apoi posterior, încrucişează
pe deasupra ureterul şi
merge spre prostată ,
prezentâ nd o dilatare
terminală numită ampula
canalului deferent (Ampulla
ducti deferentis). Aceasta
prezintă şi ea nişte
diverticule ampulare
(Diverticula ampullae).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Canalul deferent
• Structural, canalul
(Ductus deferens) deferent prezintă o
mucoasă (Tunica
mucosa), o
musculară
(Tunica
muscularis), care
ocupă cea mai
mare parte a
grosimii canalului
şi care-i conferă o
consistenţă
caracteristică şi o
adventice (Tunica
adventitia)
fibroelastică .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Vascularizația și
inervația canalului
deferent
• Vascularizaţia este asigurată
de artera ductului deferent
(A. ductus deferentis), care
provine din porţiunea
permeabilă (Pars patens) a
arterei ombilicale (A.
umbilicalis). Artera
ombilicală este ramură a
artrei iliace interne.
• Inervaţia vegetativă este
asigurată de plexul
deferenţial (Plexus
deferentialis), care aparţine
de porţiunea pelviană (Pars
pelvica) a plexurilor
viscerale (Plexus viscerales et
ganglia visceralia)
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Cordonul spermatic • cuprinde formaţiuni
vasculo-nervoase ce
(Funiculus spermaticus) însoţesc canalul deferent.
Cordonul spermatic este
învelit de mai multe fascii şi
de un muşchi. Dinspre
exterior spre interior gă sim:
• - fascia spermatică
externă (Fascia spermatica
externa) este o expansiune a
fasciei exoabdominale,
• - muşchiul cremaster (M.
cremaster) al lui Riolan şi
fascia cremasterica (Fascia
cremasterica) aparţin de
muşchii laţi abdominali;
• - fascia spermatică internă
(Fascia spermatica interna)
este o anexă a fasciei
transversale.
RIOLAN Jean (1577-1657)
anatomist şi botanist francez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Cordonul spermatic
• - inconstant gă sim
(Funiculus spermaticus) vestigiul procesului
vaginal (Vestigium
processus vaginalis).
• Procesul vaginal este
un canal peritoneal,
care face legă tura cu
scrotul şi de-a lungul
că ruia are loc
coborâ rea testiculului.
Lipsa obstruă rii
acestui canal provoacă
hernia congenitală
scrotală .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Hidrocelul și hernia inghinală

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Vasectomia • În terminologia
engleză canalul
deferent este numit
vas deferens.
• Întreruperea
continuită ţii acestui
vas, vasectomia,
reprezintă cea mai
importantă metodă
contraceptivă
masculină ,
permanentă .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Glanda veziculoasă şi structurile înrudite
(Glandula vesiculosa et structurae pertinentes)
• glanda veziculoasă
• ampula ductului
deferent
• canalul ejaculator
• Aceste structuri
formează o unitate
funcţională , care se
bazează pe aceleaşi
caractere
morfologice.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Glanda veziculoasă sau
vezicula seminală • este o glandă pereche, de formă
(Glandula vesiculosa/Glandula asimetrică , care contribuie la
producerea lichidului seminal.
seminalis/Vesicula seminalis) Este situată posterior de vezica
urinară şi lateral de ampula
canalului deferent.
• Canalul de excreţie (Ductus
excretorius) al acesteia se
uneşte cu ductul deferent,
formâ nd canalul ejaculator.
• Structural, această glandă
prezintă o mucoasă (Tunica
mucosa), o musculară (Tunica
muscularis) şi o adventice
(Tunica adventitia).
• Glanda veziculoasă este o
glandă şi nu o veziculă, cum
este în general cunoscută . Ea
secretă cea mai mare parte a
lichidului spermatic şi nu doar
adă posteşte pentru un timp
acest lichid.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Canalul ejaculator
(Ductus ejaculatorius)

• este un canal scurt de 2

cm, îngust, care
stră bate prostata,
deschizâ ndu-se
punctiform în uretră , la
nivelul coliculului
seminal (Colliculus
seminalis). Se formează
din unirea canalului
deferent cu ductul de
excreţie al glandei
veziculoase (veziculei
seminale).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Prostata (Prostata) • are cca. 20 g şi dimensini de
4/3/2 cm. Este un organ cu
structură mioelastică ,
conţinâ nd numeroase glande,
situat la baza vezicii urinare,
pe membrana perineală
(diafragma urogenitală) şi
care încorporează porţiunea
prostatică (Pars prostatica) a
uretrei.
• Prostata, în special faţa ei
posterioară , este accesibilă
palpă rii, prin tuşeu rectal.
• Tulbură rile hormonale, la
orice vâ rstă, dar mai ales la
bă trâ neţe, duc la hipertrofia
prostatei şi la tulbură ri ale
micţiunii.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Prostata (Prostata) • Prostata prezintă o bază (Basis
prostatae), care priveşte superior,
spre vezică , un vârf (Apex prostatae)
situat inferior şi are trei feţe:
• - faţa anterioară (Facies anterior),
• - faţa posterioară (Facies posterior),
• - faţa inferolaterală (Facies
inferolateralis).
• Prostata este formată din doi lobi
(Lobi prostatae dexter et sinister)
uniţi de un istm (Isthmus
prostatae/Commissura prostatae) mai
slab dezvoltat şi din patru lobuli:
lobulul inferoposterior (Lobulus
inferoposterior), lobulul
inferolateral (Lobulus
inferolateralis), lobulul
superomedial (Lobulus
superomedialis) şi lobulul
anteromedial (Lobulus
anteromedialis). Inconstant există şi
un al treilea lob, denumit lobul
mijlociu (Lobus medius) sau glanda
lui Albarran.
ALBARRAN y Dominguez Joaquin
(1860-1912) urolog francez de
origine cubaneză .
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Prostata (Prostata)
• Prostata mai
prezintă :
• parte proximală
(Pars proximalis),
• zonă glandulară
periuretrală
(Zona glandularum
periurethralium)
• parte distală
(Pars distalis).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Prostata (Prostata) • Structural prostata este
acoperită de o capsulă
fibroasă (Capsula prostatica),
în interiorul că reia se gă seşte
parenchimul glandular
(Parenchyma), numeroase
glande periuretrale, situate în
zona glandulară , care se
unesc în două canalicule
prostatice (Ductuli
prostatici) şi care se deschid
în apropierea coliculului
seminal şi ţesut muscular
caracteristic (Substantia
muscularis).
Secreţia acestor glande,
alcalină , dă mirosul
caracteristic al spermei.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Prostata (Prostata) • Prostata este fixată
de simfiza pubiană
prin muşchiul
puboprostatic (M.
puboprostaticus/M.
levator prostatae),
care este parte
componentă a
muşchiului
pubococcigian (M.
pubococcygeus),
care la râ ndul lui
aparţine
muşchiului
ridică tor anal.
Prostata mai este
fixată şi de vezica
urinară prin
muşchiul
vezicoprostatic (M.
vesicoprostaticus).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Vascularizaţia este
Vascularizația și inervația asigurată de ramuri
prostatei prostatice (Rr. prostatici),
care provin atâ t din artera
vezicală inferioară (A.
vesicalis inferior) câ t şi din
artera rectală medie (A.
rectalis media), ambele
ramuri ale arterei iliace
interne.
• Venele formează un plex
venos prostatic (Plexus
venosus prostaticus), care
se drenează spre vena iliacă
internă .
• Inervaţia vegetativă este
asigurată de plexul
prostatic (Plexus
prostaticus), care aparţine
de porţiunea pelviană
(Pars pelvica) a plexurilor
viscerale.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Glandele bulbouretrale • ale lui Cowper sau ale lui Méry
(Glandula bulbourethralis) sunt două glande
tubuloacinoase sferice, de cca
0,5 cm, situate laterodorsal de
uretra membranoasă (Pars
intermedia/Pars membranacea),
în grosimea spaţiului perineal
profund (Saccus profundus
perinei/Spatium profundum
perinei) şi care prin canalul
glandei bulbouretrale (Ductus
glandulae bulbourethralis) se
deschid în uretra spongioasă
(Pars spongiosa) după un traiect
relativ lung.
• Aceste glande au o secreţie
mucoasă .
COWPER William (1666-1709) anatomist
englez.
MÉRY Jean (1645-1722) anatomist francez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Penisul (Penis) • este un organ de formă
cilindrică , situat în regiunea
perineală anterioară şi care, în
raport de starea sa funcţională ,
îşi modifică forma, dimensiunile
şi consistenţa.
• Este format dintr-o rădăcină
peniană (Radix penis), fixată de
ramurile ischiopubiene şi un
corp penian (Corpus penis),
care prezintă superior dosul
penisului (Dorsum penis),
inferior faţa uretrală (Facies
urethralis) şi se termină cu
glandul penian (Glans penis).
• La penisul în repaus, glandul
este acoperit, de un pliu cutanat
de rezervă , numit prepuţiu
penian (Preputium penis), care
se prinde inferior de orificiul
uretral extern, printr-un frâu
prepuţial (Frenulum preputii).
(lat. glans-dis = proiectil sferic (de plumb
sau de pă mâ nt ars, aruncat cu praştia)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • În continuarea acestui
Penisul (Penis) frâ u pe faţa uretrală
pielea prezintă o cută
longitudinală numită
rafeu penian (Raphe
penis). Prepuţiul
prezintă pe faţa internă
glandele prepuţiale
(Glandulae preputiales)
ale lui Tyson, care
secretă smegma.
• Penisul mai este
denumit membru viril,
falus (phallus), priapus,
etc.
(gr. smektikos= cură ţat, smegma-atos
= substanţă folosită pentru
degresare)
Priapos zeul grec al fertilită ţii.
TYSON Edward (1650-1708)
anatomist englez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Penisul (Penis) • Structural, penisul este format
din doi corpi cavernoşi
penieni (Corpus cavernosum
penis) ală turaţi pe linia
mediană , dar despă rţiţi de un
sept penian (Septum penis) şi
care formează în cea mai mare
parte corpul penian şi un corp
spongios penian (Corpus
spongiosum penis) situat
dedesubt, care înglobează
porţiunea terminală a uretrei
masculine (Urethra masculina)
şi formează glandul penian.
Partea bazală a glandului este
rotunjită şi se numeşte
coroana glandului (Corona
glandis), care este separată de
corpii cavernoşi prin colul
glandului (Collum glandis).
Glandul prezintă şi un sept al
glandului (Septum glandis).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Corpii cavernoşi sunt acoperiţi
Penisul (Penis) de tunica albuginea (Tunica
albuginea corporum caverno-
sorum) şi prezintă în interior
nişte trabecule (Trabeculae
corporum cavernosorum), care
separă nişte cavită ţi numite
caverne (Cavernae corporum
cavernosorum).
• Corpul spongios are şi el o
tunică albuginea (Tunica
albuginea corporis spongiosi),
trabecule (Trabeculae corporis
spongiosi), care separă caverne
(Cavernae corporis spongiosi). şi
prezintă posterior o dilatare
numită bulb penian (Bulbus
penis), în apropierea că ruia se
află glandele bulbouretrale
(Glandula bulbourethralis) ale
lui Cowper, glande care se
deschid în uretră prin canale
proprii.
COWPER William (1666-1709)
anatomist englez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Vascularizaţia penisului
• Vascularizaţia penisului
provine din ramuri ale
arterei ruşinoase
interne (A. pudenda
interna). Aceste ramuri
sunt: artera bulbului
penian (A. bulbi penis),
artera dorsală a
penisului (A. dorsalis
penis) şi artera profundă
a penisului (A. profunda
penis). Aceste artere dau
ramuri perforante (Aa.
perforantes penis), care
pă trund în corpii erectili,
terminâ ndu-se sub formă
de artere helicoidale (Aa.
helicinae) la nivelul
cavernelor.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Sâ ngele venos de la nivelul
Vascularizaţia şi cavernelor este drenat de venele
cavernoase (Vv. cavernosae) spre
inervaţia penisului vena bulbului penian (V. bulbi
penis), vena dorsală profundă a
penisului (V. dorsalis profunda
penis) şi venele profunde ale
penisului (Vv. profundae penis),
spre vena ruşinoasă internă (V.
pudenda interna).
• O bună parte din sâ ngele venos
de la nivelul penisului se duce în
vena safenă mare (V. saphena
magna). Venele dorsale
superficiale ale penisului (Vv.
dorsales superficiales penis) sunt
afluenţi ai venelor ruşinoase
externe (Vv. pudendae externae),
care la râ ndul lor se varsă în vena
safenă mare.
• Inervaţia vegetativă este
realizată de ramuri ale plexului
hipogastric inferior şi anume de
nervii cavernoşi penieni (Nn.
cavernosi penis). Amintim aici că
şi clitorisul beneficiază de acelaşi
tip de inervaţie prin nervii
cavernoşi clitoridieni (Nn.
cavernosi clitoridis).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • este o pungă cutanată , încreţită ,
Scrotul ce conţine testiculele. La
suprafaţă prezintă fire de pă r

(Scrotum) rare, glande sebacee mari şi o

cută mediană numită rafeul
scrotului (Raphe scroti), care se
continuă cu rafeul penisului.
• Din punct de vedere structural
scrotul prezintă pielea
scrotului (Cutis scroti), iar
subcutanat o fascie superficială ,
numită fascia sau tunica dartos
(Tunica dartos), care emite un
sept scrotal (Septum scroti), ce
separă cele două testicule.
Tunica dartos cuprinde şi fibre
musculare care contribuie la
tonusul scrotului. Aceste fibre
constitue muşchiul dartos (M.
dartos). Între tunica dartos şi
testicul mai există nişte
învelişuri care sunt prezentate
la cordonul spermatic.
• (gr. dartos = jupuit)
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Vascularizaţia şi inervaţia scrotului
• Scrotul primeşte sâ nge arterial prin:
• - ramurile scrotale posterioare (Rr. scrotales posteriores), ramuri
terminale ale arterei perineale (A. perinealis)
• - ramurile scrotale anterioare (Rr. scotales anteriores) din artera
ruşinoasă externă profundă (A. pudenda externa profunda) din artera
femurală .
• Venele sunt omonime arterelor.
• Venele scrotale posterioare (Vv. scrotales posteriores) se varsă în vena
ruşinoasă internă (V. pudenda interna), iar venele scrotale anterioare
(Vv. scrotales anteriores) se varsă în venele ruşinoase externe (Vv.
pudendae externae).
• Nervii provin din nervul ruşinos, care prin ramurile sale terminale şi
anume nervii perineali (Nn. perineales) se distribuie şi tegumentului
organelor genitale externe prin nervii scrotali posteriori (Nn. scrotales
posteriores). Nervul ilioinghinal (N. ilioinguinalis) sau micul nerv
abdomenogenital, contribuie şi el la inervarea scrotului prin nervii
scrotali anteriori (Nn. scrotales anteriores).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Vă mulțumim
pentru atenție!

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.