Colegiul de Medicină Bălți

Subiectul:
HERNIILE
Subiectul:
HERNIILE
 Obiective:
1. Definirea herniilor
2. Identificarea factorilor favorizanți,
etiologici în apariția herniilor
3. Descrierea semnelor clinice al herniilor
4. Inițierea agoritmului de tratament în
hernii
5. Promovarea principiilor de profilaxie
 Epidemiologia:

• AFECȚIUNE INTÎLNITĂ LA 3-5% DIN INDIVIZI

• BĂRBAȚI/FEMEI - 3/1
• FRECVENTĂ LA COPIL, RARĂ LA ADOLESCENȚI
FECVENȚA CREȘTE DE LA ADULȚI, LA
VÎRSTNICI
• PREDISPOZIȚIE EREDITARĂ
 Definiție:
• Ieşirea parţială sau totală
a unui organ din cavitatea
sau învelişul său normal
sub piele prin orificiile
fiziologice dilatate sau
patologice se numește
hernie.
Factorii favorizanți:

Denutriție,
Slăbire rapidă,
Obezitate,
Sarcini repetate,

Creșterea efortului fizic

brusc sau cronic
Tușitori,
Constipație,
Adenom de prostată.
 Hernia nu trebuie confundată cu eventraţia şi
evisceraţia.

• Eventraţia se caracterizează prin ieşirea

viscerelor sub tegument pe traiectul cicatricei
de laparotomie în perioada postoperatorie
imediată.

• Evisceraţia se caracterizează prin ieşirea în

afară a viscerelor abdominale, printr-o plagă
(breșă) completă a peretelui abdominal
 ETIOPATOGENIA

• a) Locale;

• b) Generale.
 Cauzele locale
• Sunt legate de particularităţile anatomo-
patologice a peretelui abdominal, de existenţa
aşa ziselor “locuri slabe”,
1. zona canalului inghinal şi femural, a
ombilicului;
2. liniile peretelui abdominal – albă, Spigel,
Douglas;
3. triunghiului Petit
 CLASIFICAREA
• La baza dividierii herniilor în diferite grupuri
se află 3 principii:

• a) Anatomo-topografic;

• b) Etiopatogenic;

• c) Clinic.
 Din punct de vedere anatomo-topografic deosebim hernii:

Externe:
1. Inghinale,
2. Femurale (crurale),
3. Ombilicale,
4. Epigastrale,
5. Liniei Douglas, Spiegel,
6. Triunghiului Petit.
Interne:
7. Diafragmatică,
8. Paraesofagiană,
9. Paraduodenală.
 Conform principiului etiopatogenetic
distingem:
1. Hernii congenitale şi căpătate (câştigate);
2. Postoperatorii (după orişice intervenţie
chirurgicală);
3. Posttraumatice (după trauma peretelui
abdominal);
4. Recidivante (după o herniotomie);
5. Patologice (în urma cirozei, ascitei).
 După semnele clinice deosebim:

1) Reductubile (libere);

2) Ireductibile;

3) Hernii strangulate.
 Frecvenţa după principiul topografic este
următoare
• Herniile inghinale – 75%
• Herniile liniei albe – 11%;
• Herniile femurale (crurale) – 8%
• Herniile ombilicale – 4%.
• Herniile postoperatorii formează 8-10%

• La bărbaţi predomină herniile inghinale,

• La femei mai frecvent sunt herniile femurale şi
ombilicale.
 ANATOMIA PATOLOGICĂ
• În orişice hernie putem întîlni 3 componente:
1.Porţile (orificiile) herniare;

2. Sacul herniar;

3. Conţinutul herniei
Porţile (orificiile) herniare (defectul
parietal);
 Conţinutul herniilor
• Conţinutul herniilor
este format, în marea
majoritate de :
• intestinul subţire,
epiploon, sau alte
organe ale cavității abd.
cu excepţia
pancreasului.
• Fiecare hernie are colet(gît) corp și fund
 Semnele clinice:
• Dureri, care pot fi simţite în 3 puncte:
1. Locul de ieşire a herniei,

2. Adîncul abdomenului
3. Regiunea lombară.
 Semnele clinice:
 Durerea(disconfort) e mult mai pronunţată la început
de formare a herniei – cu formarea definitivă a
herniei durerile îşi diminuează intensitatea.

 Deci, se observă un paradox clinic – cu cât e mai mică

hernia, cu atât sunt mai mari durerile.

 În herniile mari, voluminoase bolnavii mai suferă de

dereglări din partea tractului digestiv (greţuri,
periodic vomă, meteorism, constipaţii), de asemenea
au loc tulburări de micţiune (micţiune în porţii)
 Examenul obiectiv:
 La examenul obiectiv (iniţial
în ortostatism şi după aceea
în poziţie culcată) se observă
o “tumoare herniară”, care
apare şi dispare.

 Hernia apare în poziţie

verticală, în timpul tusei, la
încordarea peretelui
abdominal.
 Examenul obiectiv:
• După reîntoarcerea conţinutului herniar în
cavitatea abdominală (manevra taxis), degetul
chirurgului (cel mic sau arătătorul) inspectează
orificiul herniar, dimensiunile lui, situarea
funicului spermatic, starea musculaturii şi a
pereţilor traiectului parietal.
• Lăsând degetul pe loc, în inel, şi rugând
bolnavul să tuşească, avem o senzaţie specifică
– impulsia la tuse.
 COMPLICAŢII:
• Strangularea herniei este una din complicaţiile destul
de frecvente în evoluarea ei clinică.
• Hernia strangulată este comprimarea conținutului
sacului herniar în regiunea porții herniare.
• În dependență de mecanismul strangulării
deosebim:
1. Strangularea elastică
2. Fecaloidă
3. Mixtă
Dereglări ischemice în organul herniat
Hernia Maydl
 Semnele clinice:
• Tabloul clinic al strangulării este determinat de
3 factori de bază:
•
• 1) dereglarea circulaţiei sangvine în
organul starngulat;
• 2) dereglarea funcţiei organului;

• 3) fenomene cu caracter general, declanşate

de strangulare.
 Semnele clinice:
• În debut depistăm 3 semne:
a) Durere bruscă, violentă mereu crescîndă, în
regiunea herniei ce inpune pacientului să ia
o poziție antalgică
b) Creşterea rapidă a volumului herniei și
încordarea tegumentelor, pielea devine
cianotică;
c) Ireductibilitatea herniei.
• Hernia inghinală oblică exsternă congenitală se caracterizează prin
persistenţa canalului peritoneo-vaginal. Este ştiut că către luna a VII
de dezvoltare embrionară testicolul se află la ieşirea din canalul
inghinal, iar la momentul naşterii (luna a IX ) testiculul se află în
scrot înconjurat detunica vaginalis propria şi tunica vaginalis
comunis (fascia transversalis).
• Procesul vaginalperitonial(vaginala) către momentul acesta
seobliterează şi formeazăun tract fibres (ligamentul Cloquet). În
unele cazuri obliteraţia n-are loc şi canalul peretoneo-vaginalrămâne
deschis, unde patrund viscerele abdominale (intestinul).
• Testiculul în aceste cazuri se află la fundul sacului hernia rîmîn
îpreună cu intestinul, formând unul din pereţii sacului.
 Diagnosticul:
1. Se colectează acuzele pacientului, anamneza vieții.
2. Se face examenul obiectiv al locurilor slabe al
peretelui abdominal în poziție ortostatică și
clinostatică
3. Se palpează hernia pentru a aprecisa mărimea și
forma porții herniare
4. Se determină transmiterea ,, vălului tusiv,,
5. Se percutează hernia
6. Se efectuează examenul imagistic pentru depistarea
herniilor interne
 Tratamentul:
I. Singura metodă
veritabila de tratament
al herniilor este
chirurgicală.

II. În cazurile cu
contraindicaţii serioase
către operaţie se
utilizeaza metoda
alternativă – bandajul
ortopedic
Tratament chirurgical
 Tratamentul ortopedic
• Se utilizează bandaje care se opun exteriorizării
sacului herniar şi a conţinutului său.
• Există 2 tipuri de bandaje:
• 1) rigide; 2) moi.
• Bandajele rigide sunt utilizate numai pentru
herniile inghinale.
• Bandajele moi sunt indicate în herniile
postoperatorii.
 Profilaxia:
1. Evitarea factorilor ce duc la creșterea
presiunii intraabdominale
2. Respectarea alimentației raționale
3. Respectarea igienii la copii sugari
4. Dezvoltarea musculaturii prin diverse
exerciții fizice
5. Lucrul fizic ce corespunde forțelor fizice,
vîrstei
Hernie inghinală
Hernie inghinală
Hernie femurală
Hernia ombilicală
Hernie postoperatorie