Anatomie 2

SPLANCHNOLOGIA ANIMALELOR DOMESTICE

9
Sistemul urogenital III

Conf.univ.dr.
Bogdan Georgescu
 1. Căile genitale masculine (căile spermatice)

1.1. Epididimul (Epididymis)

• Epididimul este un organ par care reprezintă prima porțiune a căilor spermatice extratesticulare.
• Epididimul este acoperit de o albuginee proprie.
• Este alungit, cu un aspect semilunar și atașat marginii fixe a testiculului (Margo epididymalis).
• Epididimului i se descriu un cap, un corp și o coadă.
 Capul epididimului (Caput epididymidis) este proeminent și ușor rotunjit, dispus lateral față de conul vascular.
• Este intim conectat cu extremitatea capitată a testiculului prin continuitatea canaliculelor eferente, fiind format dintr-
un număr variabil de canale eferente (13-15 la rumegătoare, 12-23 la ecvine, 14-21 la suine, 15-17 la carnivore) care
pornesc din rețeaua testiculară, perforează albugineea testiculului pentru a se dispune în capul epididimului,
convergent, formând conul sau lobulii epididimului (Lobuli epididymidis s. Coni epididymidis), prin confluarea lor
formându-se canalul epididimar (Ductus epididymidis).
• Canalul epididimar descrie numeroase flexuozități care formează baza anatomică a corpului și cozii epididimului.
• La nivelul capului epididimului poate persista un vestigiu al extremității craniale a canalului Müller, sub forma unei
vezicule apendiculare sau se pot întâlni resturi de canalicule (înfundate) mezonefrotice denumute canalicule
aberante.
 Corpul epididimului (Corpus epididymidis) este mai îngust, aplatizat, și urmărește marginea epididimară a
testiculului, de care ste conectat prin mezoul testicular distal (Mesorchium distale).
 Coada epididimului (Cauda epididymidis), în general globuloasă, proeminentă, detașată de extremitatea caudală a
testiculului, se continuă în unghi ascuțit cu canalul deferent.
• De la nivelul cozii epididimului se detașează două structuri fibroase (reminiscențe ale ligamentului director al
testiculului), respectiv ligamentul propriu al testiculului (Lig. testis proprium) și ligamentul cozii epididimului (Lig.
caudae epididymidis), primul atașând epididimul de testicul, iar al doilea solidarizând epididimul cu fibroasa tunicii
interne.
• Structural, epididimul prezintă o seroasă (ce provine din seroasa viscerală a pungilor testiculare), o albuginee (ce se
continuă cu ligamentul epididimo-testicular şi emite septe - Septum epididimidis, care despart lobulii epididimului -
Lobulus epididymidis) şi un sistem canalicular format din canalele eferente și canalul epididimar (Ductus
epididymidis)(v. Histologia).
 Albugineea epididimului este în continuitatea celei testiculare, este mai groasă la nivelul capului epididimului și se
subțiază treptat către coada epididimului, nivel la care devine transparentă.
 Canalul epididimar (Ductus epididymidis) este un conduct foarte flexuos în care are loc maturarea fiziologică,
nutriția și depozitarea spermatozoizilor, lungimea acestui conduct fiind variabilă în funcție de specie (72-81 m la
armăsar, 40-50 m la taur și berbec, 17-18 m la vier, 5-8 m la câine, 1,5-3 m la cotoi).
• În momentul ejaculării spermatozoizii sunt eliminați prin contracții peristaltice în canalul deferent.
 La armăsar epididimul are un corp dezvoltat, aplatizat, care acoperă marginea dorsală a testiculului, extinzându-se
puțin și pe fața laterală a testiculului.
• Capul epididimului este redus și acoperă parțial extremitatea capitată a testiculului, iar coada, evident detașată,
depășește extremitatea caudală a testiculului și se continuă cu canalul deferent.

Testiculul și epididimul la armăsar -

schemă și foto
1-distribuția arterei testiculare; 2-
ligament propriu al testiculului lung la
armăsar; 3-canal deferent; 4-epididim.
 La taur epididimul prezintă un cap alungit, aplatizat, care acoperă în totalitate extremitatea capitată (dorsală) a
testiculului și se prelungește pe aproximativ o treime din marginea liberă a testiculului.
• Corpul epididimului este foarte îngust, iar coada, bine detașată, are aspectul unui redus apendice.

Testiculul și epididimul la berbec - schemă

1 - distribuția arterei testiculare; 2 - capul epididimului; 3 -
Testiculul și epididimul la taur – schemă și foto coada epididimului.
1-distribuția arterei testiculare; 2-capul epididimului; 3-
coada epididimului.

 La berbec epididimul este proporțional mai lung comparativ cu cel de taur.

• Capul epididimului acoperăintebral extremitatea capitată (dorsală) a testiculului, prelungindu-se până în
aproprierea jumătății marginii libere a testiculului.
• Corpul epididimului este rectiliniu și dispus medio-caudal față de axul testiculului, iar coada proemină sub
forma unui apendice mai dezvoltat și mai detașat decât la taur.
 La țap epididimul este asemănător cu cel de berbec.
• Coada epididimului, net detașată, se remarcă prin aspectul de “măciucă” cu orientare caudală.

 La vier epididimul prezintă un corp lățit

care acoperă margine dorso-cranială a
testiculului, prelungindu-se ușor și pe fața
laterală a acestuia.
• Capul epididimului acoperă integral
extremitatea capitată a testiculului, fără a
se continua pe marginea liberă a acestuia.
• Coada epididimului este foarte dezvoltată
și cu aspect conoid.
Testiculul și epididimul la țap – schemă și foto
1-distribuția arterei testiculare; 2-capul epididimului; 3-coada epididimului.

Testiculul și epididimul la vier – schemă și foto

1-distribuția arterei testiculare; 2-ligament propriu al testiculului lung la armăsar; 3-canal deferent; 4-epididim.
 La câine epididimul este voluminos și ușor aplatizat.
• Acoperă ambele extremități ale testiculului, prelungindu-se puțin și pe marginea liberă a acestuia.
• Albugineea epididimară este fină și transparentă, putându-se observa flexuozitățile canalului epididimar.

Testiculul și epididimul la câine - schemă

A- vedere laterală; B- marginea liberă
1-distribuția arterei testiculare; 2-capul epididimului; 3-coada epididimului.

 La cotoi epididimul este lung, lat și

acoperă ¾ din circumferința testiculului.

Testiculul și epididimul la cotoi – schemă și foto

A- vedere laterală; B- marginea liberă
1-distribuția arterei testiculare; 2-capul
epididimului; 3-coada epididimului.
  La iepuroi epididimul are capul ușor aplatizat, care acoperă integral extremitatea capitată a testiculului.
• La iepurele de câmp capul epididimului se prelungește ușor și pe marginea liberă a testiculului.
• Corpul epididimului este mai distanțat de marginea fixă a testiculului.
• Coada epididimului are aspect de apendice conic și este net detașată.
• La iepurele de câmp coada epididimului este mai puțin detașată.

Testiculul și epididimul la iepuroi – schemă și foto

1-distribuția arterei testiculare; 2-capul epididimului; 3-coada
epididimului.
1.2. Canalul deferent (Ductus deferens)
• Canalul deferent este dispus în continuitatea directă a canalului epididimar de la nivelul cozii epididimului, nivel la
care are un aspect ușor flexuos.
• Canalul deferent reprezintă a doua porțiune a căilor genitale extratesticulare, fiind dispus între coada epididimului și
canalul ejaculator (la ecvine și rumegătoare) sau uretra intrapelvină (la suine și carnivore).
• Canalul deferent se continuă pe fața medială a epididimului, apoi împreună cu cordonul vasculo-nervos testicular,
formează cordonul testicular (Funiculus spermaticus).
• Trece apoi prin cavitatea abdominală și pelvină (unde este susținut de plica deferențială) și, dorsal de uretră, se
termină în aceasta (prin canalul ejaculator la ecvine și rumegătoare).
• Având un traiect realtiv lung, canalul deferent este sistematizat în trei porțiuni, respectiv vaginală, abdomină și
pelvină.
 Porțiunea vaginală sau inghinală este situată în cavitatea vaginală și are o lungime variabilă în funcție de specie.
• Se întinde de la coada epididimului și până la inelul vaginal.
• În această porțiune canalul deferent este susținut de o cută proprie a peritoneului (mezodeferențialul), porțiunea fiind
alăturată cordonului vasculo-nervos testicular (prin mezoul vascular) și formând împreună cu acest cordon vasculo-
nervos cordonul spermatic sau funiculul spermatic (Funiculus spermaticus).
Învelitorile testiculare și porțiunea inghinală a canalului deferent -
schemă
1-inel inguinal superficial; 2-inelul inguinal profund; 3-mușchiul oblic
extern; 4-mușchiul oblic intern; 5-mușchiul cremaster extern; 6-scrot; 7-
dartos (culoare roșie); 8-fascia spermatică externă (celuloasa) – formată din
două lame de țesut conjunctiv (culoare albastră); 9-fibroasa ce formează
procesul vaginal-denumită și fascia spermatică internă; 10- seroasa
parietală; 11-seroasa viscerală (epiorhium); 12-artera și vena testiculară; 13-
canalul deferent; 14-artera pudendă externă și vena pudendă accesorie; 15-
ligamentul ingvinal; 16-aponevroza femurală; 17-ligamentul director al
testiculului; 18-ligamentul scrotal; 19- cavitatea vaginală; 20- fascie
perineală superficială; 21- fascie perineală profundă.

Cordonul spermatic (secțiune

prin traiectul inghinal - schemă
1-mușchi oblic intern; 2-
ligamentul ingvinal; 3-mușchiul
cremaster extern (culoare roșu-
deschis); 4-nervii spermatici
externi, doi laterali și unul
medial; 5-artera și vena
testiculară; 6-canal deferent; 7-
mezoul comun; 8-mezoul
deferențial; 9-mezoul vascular ce
include mușchiul cremaster
intern și nervii spermatici interni.
 Porțiunea abdominală este situată între inelul vaginal și intrarea în cavitatea pelvină, de unde se continuă (fără
demarcație) cu porțiunea pelvină. În cavitatea abdominală canalul deferent este cuprins în mezoul deferențial,
mezou care îl fixează de peretele abdominal.
• În cavitatea pelvină cutele peritoneale deferente se unesc transversal și formează plica urogenitală, plasată între rect
și vezica urinară.
• În porțiunea interdeferenșială a plicii urogenitale sunt prezente vestigii ale canalelor Müller care formează “uterul
masculin”.
• În porțiunea terminală, canalul deferent, la majoritatea speciilor, prezintă o dilatație fusiformă denumită ampula
deferențială (Ampulla ductus deferentis).
• Mucoasa ampulelor deferențiale conține glande cu activitate secretorie importantă, formând porțiunea glandulară a
canalului deferent.
• Ampulele deferențiale sunt reduse la rumegătoare și canide, iar la suine și feline lipsesc.

Sistemul genital la armăsar -schemă

1. testicul, 2. epididim, 3. canal deferent, 4. ampula
canalului deferent, 5. glanda veziculară, 6. prostata,
7. glandele bulbouretrale, 8. corpul cavernos, 9.
corpul spongios, 10. glandul penisului, 11. proces
uretral, 12. lama externă a prepuțului, 13. pliu
prepuțial, 14. ureter, 15. mușchiul retractor al
penisului, 16. vezica urinară, 17. simfiza ischio-
pubiană.
 Porțiunea pelvină sau terminală este îngustă, dispusă sub prostată și se comportă diferit în funcție de specie.
• La armăsar, taur, berbec și țap se unește sub glanda prostată cu canalul glandei veziculare și formează canalul
ejaculator (Ductus ejaculatorius), care are o lungime de câțiva milimetri și se deschide pe tavanul (plafonul) uretrei
intrapelvine la nivelul “tuberculului/coliculului seminal” (Colliculus seminalis) (v. uretra la mascul).
• La vier cele două canale deferente se deschid separat, iar la carnivore (la care nu sunt prezente glandele veziculare)
canalul deferent se deschide singur pe un redus tubercul seminal.
• Din punct de vedere structural canalul deferent este format din seroasă, musculoasă și mucoasă (v. Histologia).

Secțiune sagitală prin cavitatea pelvină la

mascul – schemă
1- mușchiul recto-coccigian; 2-mușchiul retractor
al penisului; 3-mușchiul sfincter extern al
anusului (striat); 4-uretra; 5- vezica urinară; 6-
prostata și glandele veziculare, porțiunea
terminală a canalului deferent; 7-fundul de sac
sacro-rectal; 8- fundul de sac recto-genital sau
recto-deferențial; 9-fundul de sac vezico-pubian.
Secțiune transversală prin cavitatea pelvină la mascul (aproximativ la nivelul
articulației coxo-femurale) – schemă
1- artera și vena rectale mijlocii, între foițele mezo-rectului; 2- artera și vena gluteale
caudale; 3- nervii rectali caudali sau « nervii hemoroidali »; 4- nervul pudend; 5- artera
și vena pudende interne; 6- artera și vena obturatoare; 7- ureter; 8- nerv obturator; 9-
ligamentele laterale ale vezici urinare; 10- uterul masculin (sau « utriculul
prostatic ») ;11- glanda veziculară ;12- canal deferent ;13- mușchiul obturator intern –
porțiunea iliacă (sau semipenată); 14- mușchiul obturator intern – porțiunea
flabeliformă; 15- ligamentul median al vezicii urinare; 16-rect; 17- vezica urinară .
Topografia formațiunilor din cavitatea pelvină la mascul
schemă (stânga) și imagine reală (dreapta)
Porțiunile inghinală și abdominală ale
canalului deferent la armăsar - foto
Porțiunile abdominală și pelvină ale canalului deferent la
armăsar - foto
• Seroasa acoperă în întregime canalul deferent (cu excepția porțiunii terminale a acestuia) și se continua cu
mezourile deferential și interdeferențial.
• Musculoasa este formată din trei straturi de fibre netede, două longitudinale (intern și extern) și unul intermediar
(circular).
• Mucoasa prezintă un epiteliu prismatic simplu sau bistratificat, cu celule prevăzute cu stereocili (în porțiunea
inițială). In porțuiunea ampulei deferențiale mucoasa este forate cutată, iar în corion prezintă glande tubuloase
ramificate care secretă un produs mucos și filant.
 Ecvine. Canalul deferent prezintă porțiunea inițială, mai întâi flexuoasă, apoi rectilinie.
• Porțiunea abdominală este orientată în direcție dorso-caudală, descriind o curbă foarte deschisă.
• Ampula deferențială este lungă și cu peretele gros, ocupat pe mai mult de jumătatea sa interioară de stratul
glandular.
• Cavitatea ampulei, foarte areolată, nu este foarte dilatată.
• Mezoul interdeferențial este larg și participă la formarea unei plici urogenitale foarte dezvoltate.
• Porțiunea terminală a canalului deferent este unita cu extremitatea canalului glandei veziculare și formeaza un
canal ejaculator scurt.
 Rumegătoare. Canalul deferent este asemănător ca topografie cu cel al ecvinelor.
• Prezintă o ampulă deferențială lungă și groasă.
• Canalul deferent formează, ca la ecvine, un scurt canal ejaculator.
 Vier. Canalele deferente nu prezintă ampule deferențiale.
• Nu există canal ejaculator deoarece canalul deferent se deschide separat de canalul glandei veziculare în sinusul
prostatic.
 Carnivore. Canalul deferent nuprezintă ampulă deferențială.
• Deoarece glanda veziculară lipsește, nu există canal ejaculator.
 Iepuroi. Canalul deferent prezintă o redusă ampulă deferențială.
• Este prezent un redus canal ejaculator.
 2. Glandele genitale accesorii (Glandulae genitales accessoriae)

• Glandele genitale masculine accesorii (numite impropriu și anexe) sunt dispuse în jurul porțiunii intrapelvine a uretrei.
• Dezvoltarea și funcția acestor glande este dependentă de hormonii masculini (androgeni).
• La masculii castrați de timpuriu aceste glande nu se mai dezvoltă, iar la masculii castrați târziu glandele se atrofiază și
secreția lor încetează.
• Ontogenetic, dezvoltarea glandelor accesorii începe în a șasea săptămână de viață embrionară din mezenchimul plăcii
nefrotomiale, din care se dezvoltă și o parte a segmentelor sistemului genital.
• Produsul de secreție al acestor glande, plasma seminală, se amestecă cu spermatozoizii în lumenul uretrei intrapelvine
în timpul ejaculării și formează astfel sperma.
• Plasma seminală conține numeroase substanțe organice, minerale, vitamine și enzime care asigură metabolismul
spermatoziuzilor.
• De asemenea, plasma seminală este un mijloc de transport al spermatozoizilor, conferindu-le protecție în căile genitale
femele.
• La majoritatea speciilor glandele accesorii sunt reprezentate de glandele veziculare, prostata și glandele bulbouretrale.

2.1. Glanda veziculară (Glandula vesicularis)

• Glandele veziculare sunt cunoscute și sub denumirea improprie de vezicule seminale.

• Sunt organe pereche, situate lateral de gâtul vezicii urinare și de canalele deferente.
• Glandele veziculare sunt orientate cu extremitatea fundică cranial, sunt dispuse în plica urogenitală, lateral de
ampulele canalelor deferente și dorsal de vezica urinară.
• Au formă alungită, fiecare veziculă seminală preznetând un fund, un corp și un canal excretor (gât).
• Fundul glandelor este mai mult sau mai puțin rotunjit, orentat cranial și cuprins în plica urogenitală.
• Corpul este acoperit de țesutul conjunctiv al lojei retroperitoneale și vine în contact cu fața ventrală a rectului.

 La armăsar glandele veziculare au aspectul unor vezicule piriforme cu pereți groși, cu un diametru de 3-6 cm și o
lungime de 10-15 cm.
• Produsul de secreție este un lichid vâscos și este colectat într-o vastă cavitate centrală delimitată de o mucoasă subțire
și plisată, cu numeroase cripte în care se deschid glande de tip tubular.
• În conductul glandei este prezent un pliu al mucoasei, asemănător unei valvule, caruia i se atribuie un rol în tranzitul
secreției.
• Tunica musculară este gropasă și învelește complet întreaga mucoasă.
• Tunica adventicială este reprezentată de o membrană fibroelastică ce aderă cranial la seroasa plicii urogenitale.
• Canalul excretor se reunește cu porșiunea terminală a canalului deferent și formează un scurt canal ejaculator.

Glandele accesorii ale sistemului genital

la armăsar – schemă și foto
1-vezica urinară; 2- canale deferente; 3-
ampule deferențiale; 4-glande veziculare;
5-canale ejaculatoare; 6-prostata; 7-
glandele bulbo-uretrale; 8-mușchiul uretral;
9-mușchiul retractor al penisului; 10-utricul
prostatic-uterul masculin inclus în plica
urogenitală.
 La taur, berbec și țap glandele veziculare au o suprafață cu aspect neregulat, ușor boselat și au o lungime de 7-12
cm și un diametru de 2-5 cm.
• Glandele veziculare au aspectul unor saci diverticulați și ușor torsionați.
• Mucoasa prezintă un strat glandular de tip tubuloalveolar, ramificat, bine reprezentat.
• Canalul excretor formează și la aceste specii un scurt canal ejaculator împreună cu porțiunea terminală a canalului
deferent.

Glandele accesori ale sistemului

genital la taur - schemă
1-porțiunea terminală a canalului
deferent (ampula deferențială); 2-glanda
veziculară; 3-porțiunea aglomerată a
prostatei; 4-porțiunea diseminată a
prostatei; 5-glandele bulbouretrale; 6-
uretere; 7-pliul urogenital; 8-vezica
urinară.
 La vier glandele veziculare sunt foarte dezvoltate, apărând enorme comparativ cu talia animalului.
• Glandele au un aspect piramidal, boselat, cu vîrful recurbat caudal, ajungând până în apropierea glandelor
bulbouretrale, nivel la care sunt reunite printr-un sept conjunctiv.
• Corpul glandelor, ușor curbat medial, se continuă cu un conduct excretor care se deschide direct în uretră, în
apropierea deschiderii canalului deferent.
• Nu există canal ejaculator.
• Epiteliul glandular este organizat în tubi glandulari foarte ramificați, cu numeroase dilatații alveolare.
• Spațiile interlobulare pentru stocarea unei mari cantitrăți de secreție sunt evidente.
• Eliberarea unei cantități de 400-500 cm3 de secreție în timpul ejaculării este facilitată de stratul gros al musculaturii
netede, strat situat atât în țesutul conjunctiv interstițial, cât și în cel periglandular.

Glandele accesorii ale sistemului genital la vier – scheme și foto

1-porțiunea terminală a canalului deferent; 2-glanda veziculară; 3-porțiunea aglomerată
a prostatei; 4-porțiunea diseminată a prostatei; 5-glandele bulbouretrale; 6-mușchiul
compressor al glandelor bulbouretrale; 7-ureter; 8-vezica urinară.
 La carnivore glandele veziculare nu sunt prezente.
 La iepuroi glanda veziculară este impară, voluminoasă și bilobată.
• Situată dorsal de gâtul vezicii urinare și de ampulele deferențiale, este lungă și aplatizată dorso-vetral.
• Din cauza acestei dispuneri și a aspectului său, această glandă a fost uneori asemănată cu un uter masculin
voluminos.

Sistemul genital la
iepuroi - schemă
 2.2. Uterul masculin (Uterus masculinus)

• Uterul masculin sau „utriculul prostatic” este un organ vestigial, variabil ca formă și mărime, situat în pliul
urogenital („mezoul interdeferențial”) sau în țesutul conjunctiv retroperitoneal, dorsal de gâtul vezicii urinare.
• În general, este un conduct median, bifurcat în partea sa cranială în două coarne subțiri și conice, și terminat caudal
printr-un orificiu care se deschide în uretră în vârful coliculului seminal, între cele două orificii ejaculatoare.

2.3. Glanda prostată sau prostata (Prostata)

• Glanda prostată este prezentă la toate speciile de mamifere domestice.

• Are o dezvoltare, formă și poziție diferite față de canalul urogenital.
• Cea mai dezvoltată prostată este întâlnită la carnivore și rozătoare, urmând în ordine descrescătoare ecvinele,
rumegătoarele mari, suinele, rumegătoarele mici.
• În general glanda prezintă un corp și o porțiune diseminată.
• La armăsar lipsește porțiunea diseminată, iar la berbec și țap lipsește sau este foarte redus corpul prostatei.
 Corpul prostatei (Corpus prostatae) se mulează pe fața dorsală a originii uretrei intrapelvine, acoperind totodată
porțiunea terminală a canalelor deferente și gâtul glandelor veziculare (la speciile la care sunt prezente).
• Prin fața dorsală vine în raport cu rectul. În general corpul prostatei are doi lobi, stâng (Lobus sisnister) și drept
(Lobus dexter) uniți printr-un istm (Isthmus prostatae).
• Structural, corpul prostatei are o capsulă periferică (Capsula prostatae), o stromă densă și un parenchim
(Parenchyma prostatae) organizat după tipul tubulo-acinos.
• Capsula și septele (stroma) sunt alcătuite din fibre conjunctive și fibre musculare netede (Substantia muscularis).
• Parenchimul (țesutul glandular propriu-zis) este împărțit de către septele conjunctivo-musculare în numeroși lobuli
cu dimensiuni variabile.
• Canaliculele excretoare (Ductuli prostatici) la toate speciile sunt numeroase, străbat peretele dorsal al uretrei
intrapelvine și se deschid de-o parte și de alta a tuberculului (coliculului) seminal, în sinusul prostatic.
 Porțiunea diseminată a prostatei (Pars disseminata prostatae) este inclusă în peretele dorsal al uretrei intrapelvine,
caudal de tuberculul seminal și este înconjurată de mușchiul uretral.
• Lobulii glandulari, reduși dimensional, sunt dispuși în șiruri și prezintă un sistem de excreție propriu, canaliculele
lor deschizându-se la nivelul unor mici tuberculi mucoși situați pe plafonul uretrei.
 La armăsar prostata are o culoare glaben-lutoasă și prezintă doi lobi (drept și stîng) largi (cu dimensiuni de 5-9
cm/3-6 cm) și consistenți, uniți printr-un istm dispus pe fața dorsală a uretrei intrapelvine.
• Produsul de secreție se elimină prin 10-20 perechi de canalicule care se deschid de-o parte și de alta a coliculului
seminal, în sinusul prostatic.

Glandele accesorii ale sistemului genital la

armăsar – schemă și foto
1-vezica urinară; 2- canale deferente; 3-ampule
deferențiale; 4-glande veziculare; 5-canale
ejaculatoare; 6-prostata; 7-glandele bulbo-uretrale;
8-mușchiul uretral; 9-mușchiul retractor al
penisului; 10-utricul prostatic-uterul masculin
inclus în plica urogenitală.
 La taur prostata are o culoare galben-alburie și este mai redusă dimensional față de armăsar.
• Prezintă un corp mic, aplatizat cu dimensiunide 3-4 cm/1-1,5 cm.
• Porțiunea diseminată este inclusă în peretele uretrei intrapelvine și este înconjurată ca un manșon de către mușchiul
uretral.
 La berbec și țap corpul prostatei este practic absent (sau foarte redus dimensional), prostata fiind reprezentată
exclusiv (sau preponderent) de către porțiunea diseminată, care are o structură tubulo-acinoasă, dispusă radial,
periuretral.
• Tubii glandulari se deschid succesiv pe peretele dorso-lateral al uretrei intrapelvine.

Glandele accesori ale sistemului genital la taur – schemă (stânga)

1 - porțiunea terminală a canalului deferent (ampula deferențială); 2 -
glanda veziculară; 3 - porțiunea aglomerată a prostatei; 4 - porțiunea
diseminată a prostatei; 5 - glandele bulbouretrale; 6 - uretere; 7 - pliul
urogenital; 8 - vezica urinară.
  La vier prostata are un corp redus, asemănător cu cel al taurului, și o porțiune diseminată foarte dezvoltată, inclusă
în submucoasa uretrei intrapelvine până în apropierea glandelor bulbouretrale.

Glandele accesorii ale sistemului

genital la vier – schemă și foto
1-porțiunea terminală a canalului
deferent; 2-glanda veziculară; 3-
porțiunea aglomerată a prostatei; 4-
porțiunea diseminată a prostatei; 5-
glandele bulbouretrale; 6-mușchiul
compressor al glandelor bulbouretrale;
7-ureter; 8-vezica urinară.
  La câine prostata este foarte dezvoltată, acoperind în întregime, circular, originea uretrei.
• Are un aspect globulor, ușor bilobat și o culoare gălbuie.
• Corpul prostatei este străbătut în sens cranio-caudal de porțiunea terminală a canalelor deferente.
• Poziția și dimensiunile glandei variază în funcție de vârsta și talia individului.
• Capsula trimte către interior o serie de septe radiare care permit sistematizarea glandei în lobi și lobuli.
• Un sept median, mai dezvoltat, conferă prostatei aspectul bilobat.
• Sistemul canalicular, convergent către peretele uretrei, se deschide prin numeroase orificii în formă de pâlnie în jurul
coliculului seminal.

Glandele accesorii ale sistemului genital

la câine – schemă și foto
A-vedere dorsală de ansamblu;
B-secțiune transversal la nivelul
coliculului seminal
1-porțiunea aglomerată a prostatei; 2-uretra
intrapelvină; 3-uretere; 4-canale deferente;
5-porțiunea diseminată a prostatei.
 La cotoi prostata este mai redusă și nu cuprinde fața ventrală a uretrei.
• La ambele specii de carnivore este prezentă și o redusă porțiune diseminată a prostatei.
Glandele accesorii ale sistemului genital la
cotoi
A-vedere dorsală de ansamblu; B-secțiune
transversal la nivelul coliculului seminal
1-porțiunea aglomerată a prostatei; 2-porțiunea
diseminată a prostatei; 3- uretra intrapelvină; 4-
glande bulbouretrale; 5-uretere; 6-canale
deferente.
 La iepuroi corpul prostatei este asemănător celui de la armăsar,
având un aspect bilobat, dezvoltat în sens transversal.
• Produsul de secreție se varsă prin patru canale excretoare.
• Dimensiunile glandei variază în funcție de vârstă și perioada de
reproducție.
• Porțiunea diseminată este redusă.
2.4. Glandele bulbo-uretrale (Glandulae bulbourethrales)
• Glandele bulbouretrale sunt cunoscute și sub denumirea de glandele
Cowper.
• Sunt două formațiuni ovoide sau aplatizate, situate simetric de-o
parte și alta extremității caudale a uretrei intrapelvine, în apropierea
arcadei ischiatice, venind în raport cu bulbii spongioși ai penisului.
• Sunt acoperite de mușchiul bulboglandular sau mușchiul compresor
al glandelor bulbouretrale (M. bulboglandularis) de natură striată
și care derivă din mușchiul uretral.
• Structura glandelor bulbouretrale este asemănătoare cu cea a
corpului prostatei.
• Stroma glandelor este mai redusă, dar prezintă și fibre muculare
striate desprinse din mușchiul bulbuglandular.
• Canalele de excreție, multiple (la armăsar) sau câte unul pentru
fiecare glandă (la taur și vier) se deschid pe plafonul uretrei,
aproape de arcada ischiatică.
 La armăsar lobii glandei, de mărimea unui ou de porumbel, sunt situați în apropierea curburii pelvine a uretrei,
complet acoperiți de mușchiul compresor al glandei bulbouretrale și prezintă 3-5 canale de excreție.

Glandele accesorii ale sistemului genital

la armăsar – schemă și foto
1-vezica urinară; 2- canale deferente; 3-
ampule deferențiale; 4-glande veziculare;
5-canale ejaculatoare; 6-prostata; 7-
glandele bulbo-uretrale; 8-mușchiul
uretral; 9-mușchiul retractor al penisului;
10-utricul prostatic-uterul masculin inclus
în plica urogenitală.
  La taur lobii glandei au aspect emisferic, de dimensiunea unei nuci, cu o culoare închisă și complet acoperiți de
mușchiul bulboglandular.
• Fiecare lob are un singur canal de excreție care se deschide în uretră, caudal față de bulbii spongioși, sub o plică
uretrală ischiatică.
 La berbec și țap lobii glandei au dimensiunea unei alune de pământ și prezintă fiecare câte un canal excretor.

Glandele accesori ale sistemului genital la

taur – schemă (stânga)
1 - porțiunea terminală a canalului deferent
(ampula deferențială); 2 - glanda veziculară; 3 -
porțiunea aglomerată a prostatei; 4 - porțiunea
diseminată a prostatei; 5 - glandele
bulbouretrale; 6 - uretere; 7 - pliul urogenital; 8
- vezica urinară.
  La vier glanda este deosebit de dezvoltată, având 17-18 cm lungime și aprox. 5 cm grosime.
• Glanda începe la nivelul arcadei ischiatice și se continuă în sens cranial de-o parte și de alta uretrei intrapelvine până
în dreptul marginii craniale a pubisului, nivel la care vine în contact cu glandele veziculare.
• Datorită unei reduse punți musculare care le reunește transversal, glandele au aspectul literei “H”.
• Canalele excretoare, câte unul pentru fiecare lob, se deschid în uretră la nivelul curburii acesteia și sunt protejate de
câte o valvulă ischiatică.
• Lobulii glandei, sub forma unui sistem tubular ramificat, prezintă numeroase spații de acumulare a secreției.
• Țesutul intertubular conține fibre musculare netede, iar capsula glandei este acoperită de mușchiul compresor al
glandelor bulbouretrale.

Glandele accesorii ale sistemului genital la vier – schemă și

foto
1-porțiunea terminală a canalului deferent; 2-glanda veziculară;
3-porțiunea aglomerată a prostatei; 4-porțiunea diseminată a
prostatei; 5-glandele bulbouretrale; 6-mușchiul compressor al
glandelor bulbouretrale; 7-ureter; 8-vezica urinară.
  La cotoi glandele bulbouretrale au dimensiunile unui bob de mazăre.
• Fiecare glandă prezintă câte un canal excretor care se deschide în uretră pe o mică proeminență mucoasă.
• Glandele bulbouretrale lipsesc la câine.
 La iepuroi glandele bulbouretrale au dimensiuni de 4-6 cm, o formă ovoidă, co culoare glaben-lutoasă și sunt
acoperite în totalitate de mușchiul bulbo-glandular.
• Fiecare glandă are o cpasulă redusă care acoperă un parenchim format din glande tubulare neramificate.
• Canalele excretoare sunt lungi.

Glandele accesorii ale sistemului genital la cotoi

A-vedere dorsală de ansamblu; B-secțiune
transversal la nivelul coliculului seminal
1-porțiunea aglomerată a prostatei; 2-porțiunea
diseminată a prostatei; 3- uretra intrapelvină; 4-
glande bulbouretrale; 5-uretere; 6-canale deferente.
Sistemul genital la iepuroi - schemă
 3. Penisul (Penis)

• Penisul reprezintă organul copulator masculin.

• Este alcătuit aproape în întregime din corpii cavernoși, corpul spongios al uretrei și corpul spongios al glandului,
toate aceste formațiuni a căror erecție permite acuplarea și depunerea spermei în tractul genital al femelei.
• La mamiferele domestice (cu excepția cotoiului și iepuroiului, la care este orientat caudal în repaus) penisul este
situat între cele două coapse, începând de la arcada ischiatică și până în apropierea regiunii ombilicale.
• Penisul este flancat de cordoanele testiculare și adăpostit (suspendat) într-o teacă de țesut conjunctiv orientat,
structurat în fasciile superficială și profundă ale penisului (continuare a fasciilor omonime ale trunchiului), care îl
suspendă de peretele abdominal ventral.
• Extremitatea liberă și glandul sunt acoperite de piele și adăpostite într-o duplicătură amplă și adâncă denumită
prepuț.

3.1. Conformația și structura penisului

• În ansamblu, penisul este reprezentat de o formațiune mai mult sau mai puțin cilindroidă, în care este adăpostită
uretra extrapelvină, cale comună de evacuare a urinei și a spermei.
• Fiind alcătuit din țesut erectil, penisul se poate alungi, îngroșa și indura, îndeplinind funcția de organ copulator, prin
care sperma este depusă în căile genitale femele.
• La toate speciile extremitatea proximală a penisului se inseră pe arcada ischiatică.
• De la acest nivel, la majoritatea speciilor penisul se orientează cranial, printre cele două coapse, sub peretele ventral
al abdomenului, ajungând până în apropierea cicatricei ombilicale.
• La cotoi și iepuroi penisul este scurt și orientat caudal (în repaus) în regiunea subanală.
• Privit în ansamblu, penisul prezintă o rădăcină (Radix penis), fixată pe porțiunile laterale ale arcadei ischiatice prin
două brațe (Crura penis), un corp (Corpus penis) rotunjit și o extremitate, mai mult sau mai puțin dilatată, care
formează glandul (Glans penis).
• Mobilitatea, sistemul de suspensie și raporturile cu alte formațiuni anatomice determină sistematizarea penisului
într-o porțiune fixă și alta liberă.
 Porțiunea fixă a penisului este formată din rădăcina și cea mai mare parte a corpului penisului.
• Este cuprinsă între arcada ischiatică și fundul cavității prepuțiale.
• Porțiunea fixă este flancată de cordoanele testiculare și înconjurată de o teacă de țesut conjunctiv orientat care
formează fasciile penisului, superficială și profundă (Fasciae penis superficialis et profunda).
• La unele specii din fascia profundă se structurează două ligamente suspensoare (Ligg. suspensoria penis), prin care
corpul penisului este fixat de fața ventrală a simfizei ischiopubiene.
• Lateral și ventral, peste fascii se suprapune pielea regională.
• La rumegătoare și suine corpul penisului prezintă în această porțiune o dublă inflexiune subpubiană denumită “S”
penian sau flexura sigmoidă a penisului (Flexura sigmoidea penis).
 Porțiunea liberă a penisului (Pars libera penis) este reprezentată de extremitatea distală a corpului penisului și de
gland.
• Această porțiune este independentă și mobilă, în perioada de repaus funcțional fiind adăpostită într-o pungă specială
formată prin invanginarea pielii regionale (abdominală sau perineală, în funcție de specie), denumită prepuț
(Preputium s. Praeputium).
• Toată porțiunea liberă esxte acoperită de o piele fină, netedă, onctuoasă, aderentă la structurile subiacente.
• La nivelul meatului urinar pielea se continuă cu mucoasa uretrală, iar în fundul prepuțului se continuă cu tegumentul
intern al acestuia.
• La toate speciile, deschiderea externă a uretrei sau meatul urinar (Ostium urethrae externum) este situată în vârful
glandului.
 Penisul la armăsar
1 – porțiunea fixă a penisului, 2, 5 – porțiunea liberă a penisului
 Corpul penisului (Corpus penis) este format din corpul cavernos și din uretră, înconjurată de corpul spongios,
corpul spongios prezentând mai multe porțiuni (corpul spongios al penisului, corpus spongios al glandului și bulbii
spongioși).
• Funcția de copulație se poate realiza datorită celor două tipuri de țesut erectil (spongios și cavernos) din structura
penisului.
 Corpul cavernos al penisului (Corpus cavernosum penis) provine prin contopirea pe linie mediană a doi corpi
cilindroizi simetrici, care își păstrează individualitatea mai ales la nivelul rădăcinii penisului (Radix penis), nivel la
care se despart în două formațiuni efilate numite “stâlpii/pilierii” penisului, ce se inseră separat pe arcada
ischiatică.
• Contopirea celor două tije cavernoase, începând de la rădăcină spre vârf, se realizează mai mult sau mai puțin
complet, rămânând un perete separator sau septul penian (Septum penis) complet la carnivore și leporide și
incomplet sau perforat de numeroase orificii la celelalte mamifere domestice.
• Extremitatea anterioară a corpului cavernos este ușor efilată și acoperită de dilatația corpului spongios al glandului.
• Corpul cavernos este suspendat de fața ventrală a simfizei ischiopubiene, în apropierea rădăcinii, de un ligament
scurt și puternic denumit ligamentul suspensor al penisului (Lig. suspensorium penis).
• Corpul cavernos este înconjurat de o tunică albuginee (Tunica albuginea corporum cavernosorum) groasă, care
trimite concentric trabecule (travei) conjunctive (Trabeculae corporum cavernosorum) în interiorul corpului
cavernos, structurând astfel un schelet de rezistență ale cărui areole (caverne) sunt tapetate și ocupate de țesut
cavernos.
• În general cavernele centrale sunt mai mari și conțin sânge arterial, iar cele periferice sunt mai mici și conțin sânge
venos.
• Partea corpului cavernos din apropierea uretrei poate prezenta la anumite specii o metaplazie cartilaginoasă și chiar
să se osifice; astfel, la aproape toate carnivorele se formează un os penian mai mult sau mai puțin alungit.
• Acest os penian este scurt la feline, dar dezvoltat în special la canide. Osul penian (Os penis) este situat în partea
distală a penisului, unde practic reprezintă singur corpul cavernos.
• Trabeculele, alcătuite din fibre conjunctive elastice și celule musculare netede, împreună cu cavernele formează
țesutul erectil al corpului cavernos.
• În funcție de structura trabeculelor, grosimea albugineei, numărul și mărimea cavernelor, se descriu două tipuri de
penis, musculocavernos și fibroelastic.
• În cazul penisului de tip musculocavernos (armăsar, carnivore, leporide) predominp țesutul cavernos, cu areole mari,
delimitate de trabecule cu structură predominant musuclară. În stare de repaus penisul este moale, compresibil, iar în
erecție (când sângele invadează cavernele) se îngroașă, se alungește și devine rigid, apt pentru actul copulației.
• Penisul de tip fibroelastic (rumegătoare, suine) prezintă caverne mici, de forma unor fante delimitate de trabecule
groase de țesut conjunctiv fibros.
• În stare se repaus are consistență fermă, iar în erecție devine rigid și se alungește datorită prezenței flexurii sigmoide,
care se șterge.

Secțiuni transversale prin penis de tip musculocavernos (sus) și

fibroelastic (jos) - foto

Penisul de tip musculocavernos (A-armăsar) și fibroelastic

(B-taur) – secțiunea transversală (schemă)
1-plex venos penian; 2- corpii cavernoși; 3-uretra înconjurată de
țesut spongios; 4-mușchiul bulbospongios; 5-mușchiul retractor
al penisului.
 Uretra extrapelvină (Urethra masculina – pars penina) se dispune între stâlpii penisului, parcurge șanțul uretral
(prezent pe fața ventrală a corpului cavernos), trece prin glandul penian și se deschide la exterior prin meatul urinar.
• La unele specii uretra depășește nivelul glandului sub forma unui apendice, formând procesul uretral (Processus
urethrae).
 Corpul spongios al penisului (Corpus spongiosum penis) este o formațiune erectilă unică care înconjoară uretra
extrapelvină pe toată lungimea acesteia.
• La nivelul curburii ischiatice a uretrei formează bulbul penisului (Bulbus penis), o dilatație care ocupă spațiul dintre
stâlpii penisului.
• În șanțul uretral are un calibru uniform, iar la extremitatea liberă formează o altă dilatație, corpul spongios al
glandului (Corpus spongiosum glandis) care acoperă vârful efilat al corpului cavernos și formează baza anatomică a
glandului penian.
• Glandul penian (Glans penis) este deosebit de dezvoltat la armăsar și câine sau are aspect de capișon relativ redus și
ascuțit la celelate specii.
• La toate speciile glandul penian este străbătut de uretră.
• Structura corpului spongios este asemănătoare cu a
corpului cavernos.
• Albugineea corpului spongios (Tunica albuginea
corporis spongiosi) este foarte fină și emite un sept
median la nivelul bulbului pe care în separă în două
jumătătți simetrice.
• La nivelul glandului albugineea corpului spongios
aderă intim la pielea acestuia.
• Trabeculele corpului spongios (Trabeculae corporis
spongiosi), mult mai fine decât ale corpului cavernos,
au în structura lor multe fibre elastice și fascicule
musculare netede, iar cavernele (Cavernae corporis
spongiosi) sunt mari și extensibile.
• Erecția corpului spongios are loc treptat, în sens
caudo-cranial, numai în timpul copulației și constă
mai ales într-o mărire considerabilă a glandului. Bulbii penisului - schemă
Aspectul corpului spongios al glandului penian (sus)
• Mușchii penisului îndeplinesc numeroare roluri: dirijează penisul în timpul copulației, comprimă venele de
descărcare facilitând erecția, accelerează progresia spermei în timpul ejaculării, comprimă și retrag penisul în furou
după copulație.
• Sunt reprezentați de mușchii ischiocavernos, bulbospongios și retractor al penisului.
 Mușchiul ischiocavernos (M. ischiocavenosus) este par, gros, scurt și puternic.
• Își are originea pe partea laterală a arcadei ischiatice și inserția pe rădăcina adiacentă a corpului cavernos, pe care o
acoperă.
• La toate speciile, contracția celor doi mușchi determină apropierea penisului de fața externă a planșeului pelvin,
participând la producerea și menținerea erecției prin compresarea venelor dorsale ale penisului.
• Totodată, prin contrație uni- sau bilaterală, dirijează penisul rigid aducându-l în poziția necesară intromisiunii.
 Mușchiul bulbospongios (M. bulbospongiosus) este impar și reprezintă continuarea mușchiului uretral pe porțiunea
peniană a uretrei.
• La speciile cu penis de tip fibroelastic este scurt și puternic, terminându-se în treimea proximală a penisului.
• La armăsar se continuă pe fața ventrală a corpului spongios al uretrei până la nivelul glandului.
• La toate speciile este mai dezvoltat la nivelul rădăcinii penisului, acoperind în întregime bulbul spongios.
• Mușchiul bulbospongios este format din fibre musculare striate care pornesc transversal de la nivelul unui rafeu
median.
• Prin contracția ritmică a mușchiului uretral evacuarea conținutului uretrei (urină sau spermă) este accelerată.
 Mușchiul retractor al penisului (M. retractor penis) este alcătuit preponderent din fibre musculare netede.
• Este un mușchi par, cu origine pe fața ventrală a primei vertebre coccigiene.
• Cei doi mușchi înconjoară anusul și se reunesc ventral de acesta constituind porțiunea anală a retractorilor.
• Porțiunea rectală este cunoscută ca ligament suspensor al anusului.
• De la nivelul anusului se continuă cu porțiunea peniană a retractorilor care apare sub forma a două benzi musculare
paralele care trec peste mușchiul bulbospongios pentru a se insera pe corpul penisului în mod diferit în funcție de
specie.
• La armăsar și câine se inseră apropae de glandul penian, iar la rumegătoate și vier pe convexitatea caudală a flexurii
sigmoide.
• Cei doi mușchi retrag penisul în teaca prepuțială după copulație.
 Mușchii penisului (armăsar) – secțiune sagitală prin
cavitatea pelvină (schemă)
1- mușchiul recto-coccigian; 2- mușchiul retractor al
penisului; 3- mușchiul sfincter extern al anusului (striat); 4-
mușchiul retractor al anusului; 5- fund de sac sacro-rectal;
6- creasta supraacetabulară; 7- corpul cavernos; 8- corpul
spongios; 9- mușchiul bulbo-spongios ; 10- glandele bulbo-
uretrale ; 11- uretra; R- rect.
 3.2. Prepuțul (Preputium s. Praeputium)

• Prepuțul sau “furoul” este o pungă a pielii situate pe peretele ventral al abdomenului, pungă care înconjoară porțiunea
liberă a penisului.
• La toate speciile (cu excepția cotoiului și iepuroiului) prepuțul proemină pe fața ventral a abdomenului și ajunge până
în apropierea cicatricei ombilicale.
• Prepuțul prezintă un orificiu – orificul preputial (Ostium preputiale s. Ostium praeputiale) prin care se pătrunde în
cavitatea prepuțială (Cavum preputiale s. Cavum praeputiale).
• Orificiul preputial marchează zona de tranziție dintre lama externă și lama internă ale prepuțului.
• Fundul cavității prepuțiale are aspect de șanț circular, la acest nivel lama internă a prepuțului se răsfrânge pentru a se
continua cu cea a porțiunii libere a penisului.
• În timpul repausului funcțional, cavitatea prepuțului este ocupată în întregime de porțiunea liberă a penisului.
• În erecție, când porțiunea liberă a penisului iese din prepuț, cavitatea prepuțială se șterge complet.
• În structura prepuțului intră lama externă (pielea prepuțului), lama internă, ligamentele suspensoare și mușchi (la
unele specii).
• În structura prepuțului intră lama externă (pielea prepuțului), lama internă, ligamentele suspensoare și mușchi (la
unele specii).
• Pielea sau lama externă a prepuțului (Lamina externa) este asemănătoare cu cea a regiunilor învecinate și este
parcursă pe fața ventrală de un rafeu median (Raphe preputii s. Raphe praeputii) mai mult sau mai puțin evident.
• La nivelul orificiului prepuțial lama externă se răsfrânge și se continuă cu lama internă (Lamina interna).
• Lama internă este fină, onctuoasă, cu aspect de mucoasă.
• Ea tapetează lama externă, iar în fundul cavității prepuțiale se continuă cu pielea care acoperă porțiunea liberă a
penisului.
• Lama internă prezintă numeroase glande prepuțiale (Gll. preputiales) care sunt glande sebacee modificate ce secretă
un produs cu miros caracteristic, propriu fiecărei specii, denumit smegmă prepuțială.
• Smegma prepuțială facilitează introducerea penisului în căile genitale femele.
• Ligamentele suspensoare ale prepuțului sunt reprezentate de numeroase fibre elastice derivate din tunica abdominală
și interpuse între cele două straturi (lame) ale pielii.
• La speciile cu cavitate prepuțială adâncă și îngustă, în țesutul conjunctiv intertegumentar se află mușchi prepuțiali,
mușchi derivați din mușchiul pielos toraco-abdominal.
• La speciile cu cavitate prepuțială adâncă și îngustă, în țesutul conjunctiv intertegumentar se află mușchi prepuțiali,
mușchi derivați din mușchiul pielos toraco-abdominal.
• Rumegătoarele, suinele și canidele prezintă o pereche de mușchi prepuțiali craniali (Mm. preputiales craniales)
cu rol de protractori ai prepuțului.
• Au forma unor benzi cu originea pe părțile laterale ale apendicelui xifoidian și reuniți în formă de ansă sub și la
scrută distanță de orificiul prepuțial.
• Mușchii prepuțiali caudali (Mm. preputiales caudales) au rol de retractori ai prepuțului și sunt prezenți constant la
rumegăatoe și uneori la suine.
• Cele două benzi musculare își au origine ape tunica abdominală, lateral de inelele inghinale și inserția pe țesutul
conjunctiv intertegumentar, ajungând până în apropierea orificiului prepuțial.
• La ecvine lama internă a prepuțului formează o plică prepuțială circulară, a cărei margine caudală aderă la baza
porțiunii libere a penisului, iar marginea cranială formează inelul prepuțial.
• La rumegătoare și câine orificiul prepuțial este foarte strâmt, iar cavitatea prepuțială îngustă și adâncă. În
hipoderm sunt prezenți numeroși noduli limfatici.
• La vier lama internă a prepuțului prezintă la jumătatea lungimii ei o cută circulară care împarte cavitatea
prepuțială în două compartimente (anterior și posterior).
• Primul compartiment prezintă pe plafon un diverticul spațios (Diverticulum preputiale) cu tendință de bilobare.
• Comunicarea diverticulului cu restul cavității prepuțiale se realizează printr-un orificiu îngust.
• În structura acestui diverticul sunt prezente glande care secretă un produs cu miros caracteristic, de vier, miros
care se transmite și cărnii.
• De aceea cu aproximativ 60 de zile înainte de abatorizare, vierii trebuie castrați pentru a se diminua mirosul cărnii.
• Dezvoltarea diverticulului (la fel ca și cea a glandelor accesorii) este dependentă de hormonii testiculari.
• La vierii castrați de timpuriu diverticulul rămâne în stadiu rudimentar; la cei castrați mai târziu involuează, iar
glandele prepuțiale își pierd capacitatea secretorie.
• La cotoi și iepuroi prepuțul este scurt, situat sub anus, cu o deschidere largă orientată caudal.
• La iepuroi prepuțul prezintă peri lungi și abundenți, mai ales la nivelul orificiului.
• Glandele prepuțiale se aglomerează și formează în fundul furoului două mase enorme care își varsă produsul prin
câte un canal propriu, de-o parte și alta a penisului.
 Prepuțul și penisul la armăsar
1. porțiunea liberă a penisului, 2. glandul penisului, 3. inelul prepuțial, 4. lama
externă a prepuțului
 3.3. Penisul la mamiferele domestice

Armăsar
• La armăsar penisul, de tip musculocavernos, este aproape cilindric și ușor curbat, elastic la palpare, cu o lungime
de 50-60 cm (în repaus) și de 80-90 cm (în erecție).
• Porțiunea liberă a penisului este acoperită cu o piele subțire, pigmentată în totalitate sau marmorată.
• Glandul este voluminos, iar în erecție are aspectul unei pălării de ciupercă.
• Glandul este delimitat de corpul penisului printr-un gâte vident și prezintă circular o margine proeminentă, numită
coroana glandului (Corona glandis).
• Pe fața anterioară a glandului este prezentă o fosă adâncă – fosa glandului (Fossa glandis), în care proemină un
scurt (aprox. 2,5 cm) proces uretral (Processus urethrae) deschis la exterior prin meatul urinar.
• În partea dorsală, fosa glandului comunică printr-un orificiu îngust cu sinusul uretral (Sinus urethralis), diverticul
bilobat al lamei interne a prepuțului, în care se pot acumula secreții și resturi epiteliale.
• Pe secțiune transversală se poate observa albugineea și trabeculele corpului cavernos, precum și un șanț uretral larg
care adăpostește uretra înconjurată de corpul spongios care, la rândul lui, este acoperit ventral de un puternic mușchi
bulbospongios.
• Pe fața ventrală a mușchiului bulbospongios se inseră cele două benzi ale mușchiului retractor al penisului.
• Pe părțile dorsală și laterale ale corpului cavernos este prezent un bogat plex venos dorsal al penisului și arterele
dorsale și nervii dorsali ai penisului.

Extremitatea penisului la armăsar

1. coroana glandului, 2. procesul uretral
 Sistemul genital la armăsar (schemă)
1-canale deferente; 2- ampule deferențiale; 3-
vezicule seminale; 4-glanda prostată; 5-
ostium ejaculator; 6- glandele bulbo-uretrale;
7-mușchiul retractorul penisului; 8-mușchiul
ischiocavernos; 9-bulbul penisului; 10-
ligamentul suspensor al penisului; 11-uretra
înconjurată de corpul spongios; 12-mușchiul
bulbo-spongios; 13-testicul; 14-corp cavernos;
15-țesutul spongios al glandului; 16-procesul
uretral cu meatul urinar extern; 17-inel
prepuțial; 18-cavitate prepuțială; 19-fosa
glandului; 20-orificiul prepuțial; 21-prepuț;
22-artera pudendă externă însoțită de vena
pudendă accesorie; 23- scrot; 24- dartos; 25-
ligamentul scrotal; 26- tunica galbenă a
abdomenului; 27- ligamentul suspenor al
prepuțului; 28- mușchiul oblic extern; 29-
mușchiul oblic intern; 30- inelul inghinal
superficial, 31- inelul inghinal profund; 32-
ligamentul inghinal, 33- fascia perineală
superficială superficială; 34- ilium.
Penisul – porțiunea liberă
Prepuțul și penisul la armăsar
 Taur
• La taur penisul este cilindroid,
subțire, lung de 100-130 cm și dur la
palpare.
• Caudal burselor testiculare, corpul
penisului prezintă flexura sigmoidă,
cu prima convexitate orientată cranial.
• Porțiunea liberă a penisului prezintă o
extremitate conoidă, cu un gland
redus, separat de corp printr-un gât.
• Meatul urinar se deschide în vârful
unui redus proces uretral situat
excentric, proces uretral care se
continuă în sens caudal cu rafeul
penian.
• Rumegătoarele au penisul de tip
fibroelastic.
• Pe secțiune transversală se observă
albugineea, foarte groasă, iar ventral,
șanțul uretral, foarte adânc, care
aproape înglobează uretra înconjurată
de un redus corp spongios. Sistemul genital la taur (vedere laterală) - schemă
• În centrul corpului cavernos se 1-porțiunea terminală a canalelor deferente; 2-glanda veziculară; 3- prostată
observă simetric arterele corpului (porțiunea aglomerată); 4-glande bulbouretrale; 5-valvulă ischiatică; 6-canale
cavernos. deferente; 7-mușchi ischio-cavernos; 8-flexura sigmoidă; 9-mușchiul bulbo-
spongios; 10-bulbul penisului (dilatație a țesutului spongios); 11-corpi cavernoși; 12-
• Pe fața ventrală a penisului, cranial de
corp spongios; 13-glandul format de țesutul spongios al glandului; 14-mușchi
curbura sigmoidă, se inseră cele două prepuțiali craniali (protractori); 15-mușchi prepuțiali craniali (retractori); 16- mușchi
benzi ale mușchiului retractor al retractori ai penisului; 17-porțiunea terminală a ureterului; 18- ligamentul suspensor
penisului. al prepuțului; 19- tunica galbenă a abdomenului; 20- inel inghinal superficial; 21-
scrot; 22- dartos; 23- fascia perineală superficială; Vs- vertebră sacrală.
Sistemul genital la taur - foto
Extremitatea liberă a penisului la taur
 Berbec
• Penisul la berbec are un gland mai dezvoltat comparativ cu penisul de taur și de aspectul unui capișon rotunjit.
• Uretra se prelungește printr-un proces uretral (apendice vermiform) de 3-4 cm și ușor inflexat.
• Caudal glandului, pe fața ventrală și în stânga, este prezentă o proeminență rotunjită, de culoare roșiatică, denumită
tubercul spongios (Tuberculum spongiosum).

Țap
• La țap penisul este prevăzut cu un proces uretral mai scurt (2-2,5 cm) și aproape rectiliniu, situat pe fața stângă.
• Tuberculul spongios nu este prezent.

Penisul la berbec Extremitatea liberă a penisului

la țap
 Extremitatea liberă a penisului la
A-taur, B-berbec și C -țap (schemă)
1-gland; 2-proces uretral; 3- rafeu penian; 4-
tubercul spongios; 5-prepuț.
 Vier
• Vierul prezintă un penis în general asemănător cu al rumegătoarelor, de care se diferențiază printr-un corp penian
mai subțire, lung de 50-60 cm și cu flexura sigmoidă dispusă cranial față de bursele testiculare.
• Extremitatea liberă a penisului est ascuțită și ușor spiralată, cu aspect de tirbușon.
• Glandul penian este foarte redus, reprezentat de corpul spongios puțin dezvoltat și care nu acoperă extremitatea
liberă a corpilor cavernoși.
• Șanțul uretral este marcat de un evident rafeu penian.

Sistemul genital la vier (vedere

laterală)(schemă)
1-porțiunea terminală a canalelor
deferente; 2-glanda veziculară; 3-
prostata (porțiunea aglomerată); 4-
glande bulbouretrale; 5-valvulă
ischiatică; 6-canale deferente; 7-
mușchi ischio-cavernos; 8-flexura
sigmoidă; 9-mușchiul bulbo-
spongios; 10-bulbul penisului
(dilatație a țesutului spongios); 11-
corpi cavernoși; 12-corp spongios;
13-glandul foarte redus și cu aspect
spiralat; 14-mușchi prepuțiali craniali
(protractori); 15-diverticul preputial
cu glande prepuțiale; 16-mușchi
retractori ai penisului; 17-porțiunea
terminală a ureterului; 18- inel
inghinal superficial; 19- tunica
galbenă; 20- dartos; 21- scrot; 22-
fascia perineală superficială; Vs-
vertebră sacrală.
Sistemul genital la vier - foto
 Câine
• La câine, ca de altfel la toate carnivorele, penisul prezintă os penian (Os penis), rezultat prin osificarea unei
porțiuni din corpul cavernos.
• Penisul are o lungime de aproximativ 15-20 cm, din care aproape jumătate aparține porțiunii fixe.
• Porțiunea fixă, situate caudal, corespunde corpului cavernos propriu-zis, neosificat.
• Acest corp cavernos este format prin contopirea celor două rădăcini scurte și groase.
• Pe secțiune se observă un sept median complet, iar fața ventrală exte excavat de un șanț adânc, în care este situată
uretra înconjurată de corpul spongios.
• Extremitatea cranială a corpului cavernos se continuă direct cu osul penian, care formează baza anatomică a
porțiunii libere a penisului.
• Osul penian are în general aspect de jgheab deschis pe fața ventrală și se continuă cranial cu un cordon fibros,
cordon ce poate fi urmărit până aproape de vârful penisului.
• Corpul spongios al glandului înconjoară osul penian și cordonul fibros și formează un gland foarte dezvoltat, ce
prezintă două dilatații succesive, respectiv bulbul glandului (Bulbus glandis), situat caudal și porțiunea lungă a
glandului (Pars longa glandis), dispusă cranial.
• Cele două dilatații sunt separate printr-o redusă depresiune circulară.
• Extremitatea anterioară a porțiunii lungi se subțiază treptat și se termină printr-un vârf ușor curbat vebtral, sub
care se dispune meatul urinar.
• Mușchii ischiocavernoți și bulbospongios sunt dezvoltați.
• Mușchii retractori ai penisului își au origine ape părțile laterale ale mușchiului sfincter anal extern și se continuă
sub forma a două benzi musculare apropiate median până în apropierea bulbului glandului.
• Mușchii ischiouretrali sau mușchii compresori ai venelor dorsale ale penisului (Mm. ischiourethrales) au un rol
deosebit în producerea și menținerea erecției la câine.
• Mușchii sunt reduși, cu origine pe arcada ischiatică, tendoanele lor reunindu-se în plan median și formând un inel
prin care trec venele dorsale ale penisului, care sunt principalele vene ce drenează sângele din țesutul spongios al
glandului.
• În timpul actului copulator, prin contracție, acești mușchi comprimă venele și determină erecția bruscă a
glandului.
• Dilatarea porțiunii bulbare a glandului nu va permite retragerea penisului din vaginul femelei decât după o perioadă
lungă de timp.
• Această particularitate anatomică are o importanță fiziologică deosebită deoarece ovulația la carnivore este
condiționată de actul montei.

Sistemul genital la câine (vedere laterală) – schema

Secțiune transversală la nivelul bulbului glandului
1-porțiunea terminală a canalelor deferente; 2-glanda
veziculară; 3- bulbul penisului; 4-mușchiul bulbospongios;
5-mușchi retractori ai penisului; 6-uretra; 7-bulbii glandului;
8-osul penian; 9-porțiunea lungă a glandului; 10-corpi
cavernoși; 11-mușchi protractori ai prepuțului; 12-mușchi
ischiocavernos; 13- inel inghinal superficial; 14- tunica
galbenă; 15- scrot; 16- dartos; 17- fascia perineală
superficială; 18- ureter; Vs- vertebră sacrală.
Penisul la câine - foto
 Osul penian la câine - foto

Os penian la dihor

Osul penian la câine

Osul penian la primate (de la stânga la dreapta)

gorilă, urangutan, bonobo (cimpanzeu pitic)
Monta la canide
 Cotoi
• La cotoi penisul este orientat caudal și ușor ventral, astfel că șanțul uretral parcurge fața dorsală a penisului.
• Corpul cavernos se osifică în porțiunea liberă a penisului și formează un os penian de aprox. 0,5 cm lungime.corpul
spongios formează un bulb bine dezvoltat și un gland conic, cu baza orientată caudal.
• Bulbul glandului este mai redus comparativ cu câinele.
• Lama internă a prepuțului care acoperă porțiunea liberă a penisului prezintă papile cornificate, cu vârful orientat spre
baza penisului.
• În momentul actului montei aceste papile (care sunt prevăzute cu mușchi erectori) se îndepărtează de suprafața
porțiunii libere a penisului și îl “ancorează” în vaginul femelei.
• Aceste papile cornificate produc femelei durere și în același timp este astfel stimulată detașarea ovocitelor mature de
pe suprafața ovarelor.
• După castrare, papilele cornificate involuează.
• Protracția penisului, respectiv orientarea lui în direcție ventro-cranială pentru copulație, se realizează prin fibre
musuclare detașate din mușchiul ischiocavernos, care structurează un așa-numit mușchi subischiouretral
(nerecunoscut în N.A.V. 2017).
• Precum la celelalte specii și la cotoi penisul este readus în poziție de repaus de către mușchii retractori penieni.
 Sistemul genital la cotoi (vedere laterală) - schemă
1-porțiunea terminală a canalelor deferente; 2-glanda veziculară; 3- glandele
bulbouretrale; 4-mușchiul ischiocavernos; 5-mușchi retractori ai penisului; 6-
uretra; 7-glandul acoperit cu papile conice cornificate (spiculi); 8-osul penian; 9-
corpii cavernoși; 10-bulbul penisului acoperit cu mușchiul bulbo-spongios; 11-
inel inghinal superficial; Vs- vertebră sacrală.
 Iepuroi
• Iepuroiul prezintă un penis orientat în repaus
în direcție caudală, deosebindu-se de cel de
cotoi prin lipsa osului penian și a papilelor
cornificate.
• Glandul penian est redus, meatul urinar este
mai larg.
• Ca și la cotoi, penisul la iepuroi prezintă atât
mușchi protractori, cât și retractori.
• Prepuțul prezintă două aglomerări glandulare
masive (Gll. preputiales), care își varsă
produsul prin câte un canal propriu, de-o parte
și alta a penisului.
• La unele specii de rozătoare precum castorul
(Castor fiber și Castor canadensis) și
șobolanul moscat (Desmana moschata)
aceste glande produc o substanță cu miros
aromat (castoreum, mosc).
• La nutrie (Myocastor coypus), aglomerarea
glandulară formează glanda subanală, canalul
excretor al acesteia deschizându-se în zona
Sistemul genital la iepuroi (vedere laterală) - schemă
cutomucoasă a anusului. 1-ureter; 2-porțiunea terminală a canalului deferent; 3- glande
• Glandele prepuțiale, perineale și subanale fac veziculare; 4-prostată; 5-glande bulbouretrale; 6-mușchi retractori ai
parte din grupa glandelor de “apel sexual”, penisului; 7- bulbul penisului acoperit cu mușchiul bulbo-spongios.; 8-
producând o secreție al cărei miros facilitează penisul cu orientare caudală în repaos; 9-corpii cavernoși; 10-mușchi
identificarea indivizilor în perioada de rut (de ischiocavernos din care la iepure se diferențiază un grup de fibre
denumit mușchiul subischio-uretral ce dirijează penisul în sens anterior
reproducere).
în erecție; 11- inel inghinal superficial; 12- dartos; 13- scrot; 14-
ligamentul scrotal (gubernaculum testis); 15- mușchiul suspensor al
anusului; Vs- vertebră sacrală.
Sistemul genital la iepuroi - foto
Aspectul porțiunii libere a penisului la
diverse specii