TESTICULUL ȘI EPIDIDIMUL

-sunt situate în scrot, la nivelul perineului anterior; obișnuit, testiculul stâng este ușor mai jos
decât cel drept
Testiculul are o formă ovoidală și prezintă:
• două fețe : laterală-convexă și medială-convexă sau plană
• două margini: anterioară-convexă și posterioară-rectilinie; marginea posterioară este
considerată hilul testiculului și peste ea se arcuiește corpul epididimului
• două extremități: superioară, care vine în raport cu capul epididimului, și inferioară,
care vine în raport cu coada epididimului și ligamentul scrotal
Epididimul este alcătuit din:
• cap-este partea cea mai voluminoasă și aderă la extremitatea superioară a testiculului;
este format din canalele eferente și canalul epididimar
• corp-este arcuit peste marginea posterioară a testiculului, iar pe secțiune are formă
triunghiulară sau de virgulă; medial vine în raport cu elementele funiculului spermatic;
este format din canalul epididimar
• coada-aderă la extremitatea inferioară a testiculului și se continuă cu canalul deferent;
este formată din canalul epididimar și este fixată de scrot prin ligamentul scrotal
Testiculul și epididimul sunt acoperite de lama viscerală a tunicii vaginale a scrotului, excepție
făcând extremitatea inferioară și marginea posterioară a testiculului, respectiv coada și
marginea medială a corpului epididimului.
VASCULARIZAȚIE ȘI INERVAȚIE testicul și epididim
Arterele
A. testiculară-ramură din aorta abdominală; coboară retroperitoneal, pe mușchiul psoas,
încrucișând anterior ureterul; străbate canalul inghinal, de la orificiul profund la cel superficial,
fiind parte a funiculului spermatic și ajunge în scrot, unde coboară medial de epididim. Dă:
• o ramură epididimară anterioară- pentru capul epididimului
• o ramură epididimară posterioară- ajunge la coada epididimului unde se anastomozează cu
artera deferențială
• ramurile terminale testiculare laterală și medială-trec prin mediastinul testicular și
formează o tunică vasculară (situată profund de tunica albuginee), responsabilă de
vascularizația parenchimului testicular
A. deferențială –ramură din a. vezicală inferioară (din iliaca internă); însoțește canalul deferent,
fiind parte a funiculului spermatic și se termină prin anastomozarea cu artera epididimară
posterioară; dă două ramuri mici pentru polul inferior al testiculului
A. cremasterică-ramură din a.epigastrică inferioară; merge cu elementele funiculului spermatic
și se termină la coada epididimului, perpendicular pe anastomoza arterelor precedente
Venele-formează plexul pampiniform, din care, la nivelul orificiului inghinal profund, se
formează vena testiculară; aceasta se varsă în dreapta, în unghi ascuțit, în vena cavă inferioară,
iar în stânga, în unghi drept, în vena renală stângă. Astfel, în majoritatea cazurilor, varicocelul
(dilatarea venelor testiculului) pe partea stângă este determinat de modul de drenare a sângelui
venos spre vena cavă inferioară, iar cel pe partea dreaptă este secundar unei compresii pe vena
testiculară. La palpare, varicocelul se prezintă ca un conglomerat de vene care dau senzația de
“sac plin cu rame” în hemiscrotul corespunzător. Plexul pampiniform se anastomozează cu
vena deferențială și cu vena cremasterică.
Limfaticele-duc limfa în gg. lombari (latero- și retroaortici).
Inervația-fibre din plexul aortic, ce merg periarterial, în jurul arterei testiculare
Palpare
- structura moale a scrotului permite palparea canalului deferent, epididimului și testiculului
-un testicul normal trebuie sa aibă o formă ovală regulată, să fie neted și ferm la pipăire, iar
epididimul este palpat posterolateral de testicul

1
FUNICULUL SPERMATIC SI CANALUL DEFERENT
Canalul deferent-ține de la coada epididimului până la baza prostatei, unde se continuă cu
canalul ejaculator; prezintă 3 segmente:
a). epididimar-merge prin scrot, paralel cu marginea posterioară a testiculului și fața medială a
epididimului
b). funicular-în funiculul spermatic; merge prin scrot și apoi prin canalul inghinal
c). abdomino-pelvin-extraperitoneal; în partea abdominală face o curbă concavă medial și trece
prin fosa iliacă; după ce încrucișează vasele iliace externe ajunge în pelvis, unde trece lateral
de vezica urinară, încrucișează superior ureterul, ocolește baza veziculei seminale și coboară
medial de vezicula seminală, între rect și fundul vezicii urinare; în această ultimă parte, numită
ampulă, canalul deferent este mai dilatat
Funiculul spermatic
-este o formațiune cilindrică, de aprox. 15 cm lungime
-ține de la capul epididimului până la orificiul inghinal profund; are un segment scrotal (între
capul epididimului și orificiul inghinal superficial) și altul în canalul inghinal (între orificiul
inghinal superficial și cel profund)
-este format din:
• canalul deferent acompaniat de artera și vena deferențială, vase limfatice
• ligamentul peritoneovaginal-se formează prin obliterarea canalului peritoneovaginal din
viața intrauterină; persistența acestui canal determină hernierea anselor intestinale la
nivel scrotal-hernia inghinală congenitală
• artera testiculară, plexul nervos testicular, plexul venos pampiniform și vase limfatice
• artera și vena cremasterică
• ramura genitală a nervului genitofemural.
-elementele funiculului sunt înconjurate de trei tunici, ce se continuă la nivelul scrotului:
• fascia spermatică internă-derivă din fascia transversalis
• fascia cremasterică-prezintă fibre musculare și derivă din mușchii transvers abdominal
și oblic intern
• fascia spermatică externă-derivă din aponevroza oblicului extern
Implicații clinice
-funiculul spermatic poate fi palpat în partea superioară a scrotului, între extremitatea
superioară a testiculului și orificiul inghinal superficial
-vasectomia- ligatura canalului deferent se realizează lângă capul epididimului, accesul fiind
facil
- torsionarea funiculului spermatic poate determina necroza testiculară, datorită afectării
pediculului său vascular

SCROTUL
-scrotul este împărțit în doi saci scrotali de către septul scrotal, căruia la exterior îi corespunde
rafeul scrotal
-tunicile scrotului sunt:
• pielea- subţire, extensibilă, fără țesut adipos
• tunica dartos-formată din fibre musculare netede și fibre conjunctive (elastice și de
colagen)
• fascia spermatică externă-este o continuare a aponevrozei mușchiului oblic extern
• fascia cremasterică cu muşchiul cremaster, constituit din fibrele inferioare ale mușchilor
transvers abdominal și oblic intern; fibrele sunt dispuse în U (ca un hamac) și prin
contracția lor ridică testiculul (reflex cremasterian)

2
 • fascia spermatică internă-derivă din fascia transversalis; la nivelul extremității
inferioare a testiculului această fascie unește pielea și dartosul cu testiculul şi
epididimul, formând ligamentul scrotal, ce constă din fibre conjunctive elastice şi
musculare; acest ligament reprezintă un rest al lui gubernaculum testis
• tunica vaginală a testiculului-derivă din peritoneu; ca orice seroasă, este formată din
două foițe – parietală și viscerală, între care se delimitează o cavitate vaginală virtuală;
foița parietală aderă la fascia spermatică internă, iar cea viscerală acoperă cea mai mare
parte a testiculului și epididimului, formând între marginea posterioară a testiculului și
corpul epididimului un fund de sac, numit sinusul epididimului.
Vascularizație
-arterele rușinoase externe (din femurală) și internă (din iliacă internă)
-venele omonime arterelor
-limfaticele drenează limfa în gg. inghinali superficiali
Inervație
-ramuri din ramuri din nervii ilioinghinal, genitofemural, rușinos
Implicații clinice
Cauzele măririi de volum a scrotului sunt:
-creșterea volumului cavității vaginale prin acumularea de sânge (hematocel) sau de lichid seros
(hidrocel)- hidrocelul poate fi congenital (lichidul peritoneal se scurge în scrot, datorită
neobliterării canalului peritoneovaginal) sau secundar, la adult (secreția anormală a vaginalei
testiculare consecutiv unui traumatism testicular, unei tumori testiculare sau infecții)
-dilatarea plexului pampiniform (varicocel)
-hernia inghinală congenitală-o ansă intestinală străbate canalul peritoneovaginal și ajunge în
scrot

Vezicula seminală
-este situată deasupra prostatei, în raport cu fundul vezicii urinare
-vine în raport anterior cu fundul vezicii urinare, posterior cu ampula rectală, medial cu ampula
canalului deferent, lateral cu plexul vezicoprostatic; baza este situată superior, corespunzător
fundului de sac Douglas
-vascularizație-ramuri din arterele vezicală inferioară și rectală medie; plexul venos vezico-
prostatic; gg. iliaci interni
Glanda bulbouretrală(este glandă pereche)
-este situată în spațiul perineal profund(diafragma urogenitală), între fibrele mușchiului
transvers profund al perineului, posterolateral de uretra membranoasă
-vascularizație-artera rușinoasă internă, plexul venos prostatic, gg.iliaci interni

Palparea prostatei prin tușeu rectal. Bazele anatomice ale puncției vezicii
urinare.
-raportul cu ampula rectală permite palparea prin tușeu rectal a prostatei, situată la 3-5 cm
deasupra orificiului anal;
-prin mărirea de volum a prostatei se produce compresia uretrei; datorită localizării tumorilor,
simptomele apar precoce în tumorile benigne și tardiv în cazul celor maligne
-între micțiuni, vezica urinara depășește marginea superioară a simfizei pubiene, putând ajunge
patologic chiar în apropierea ombilicului; când vezica este destinsă de urină, fața ei anterioară
are raport direct cu peretele anterior abdominal subombilical şi cu fundul de sac peritoneal
prevezical; puncționarea peretelui vezical este efectuată deasupra simfizei pubiene, pe linia
mediană.

3
Penisul-configurație externă. Situație. Structura . Baza anatomică a erecției
-are o porțiune fixă, numită rădăcina penisului, și una liberă, mobilă, numită corpul penisului,
ce se termină prin gland
a). rădăcina- este situată în loja peniană a perineului anterior și este formată din rădăcinile
corpului cavernos, situate lateral, și bulbul penisului, situat median
b). corpul penisului-are forma unui cilindru turtit ușor și prezintă: o față dorsală, ce privește în
repaus anterior, o față uretrală, pe care se găsește rafeul penisului(ce se continuă cu rafeul
scrotal și al perineului)
c). glandul, în vârful căruia se află orificiul uretral extern; baza glandului prezintă coroana
glandului, o circumferință proeminentă, separată de corpul penisului prin colul glandului (ce
delimitează șanțul balanoprepuțial); prepuțiul este un repliu cutaneo-mucos, ce se dispune ca
un manșon în jurul glandului și se continuă cu tegumentul ce acoperă corpul penisului; frâul
prepuțial este vizibil pe fața uretrală
STRUCTURĂ –trei organe erectile (doi corpi cavernoși și unul spongios) acoperite de piele,
fascia superficială și fascia profundă
a). corpii cavernoși (drept și stâng)-formează cea mai mare parte a penisului;
-la nivelul rădăcinii penisului- corpul cavernos aderă la ramura ischiopubiană și se unește cu
cel de parte opusă sub simfiza pubiană, unde li se alătură și corpul spongios;
-la nivelul corpului penisului corpii cavernoși sunt prezenți pe fețele dorsală, laterale și parțial
uretrală; pe fața uretrală formează șanțul subcavernos, în care este situat corpul spongios; pe
fața dorsală se află un șanț prin care trece mănunchiul vasculonervos dorsal al penisului (o venă
dorsală profundă situată median, 2 artere dorsale ale penisului, situate lateral de venă, 2 nervi
dorsali ai penisului, situați lateral de artere); partea terminală a corpului cavernos este conică și
este acoperită de gland
-are la exterior un înveliș rezistent, numit albuginee, de pe fața profundă a căruia pleacă septul
penisului (ce separă cei doi corpi cavernoși); atât de pe albuginee, cât și de pe sept pornesc
numeroase trabecule, ce delimitează spații numite areole sau caverne-cele situate central sunt
mari, cele situate periferic, sub albuginee, sunt mai mici; în repaus, majoritatea cavernelor sunt
goale (celelalte conțin puțin sânge); în erecție ele se destind și se umplu cu sânge
b). corpul spongios-situat median, conține uretra; are structură asemănătoare corpului cavernos,
prezentând albuginee și trabecule care sunt mai subțiri, și ele delimitează areole de dimensiuni
mai mici; corpul spongios începe cu bulbul penisului, situat median, la nivelul lojei peniene, își
continuă traiectul pe fața uretrală a penisului și se termină cu o poțiune expansionată,
reprezentată de gland

VASCULARIZAȚIE ȘI INERVAȚIE
Artere
-arterele rușinoase externe (ramuri din artera femurală) vascularizează învelișurile corpilor
erectili (pielea și fasciile)
-ramurile arterei rușinoase interne vascularizează corpii erectili:
4
 • artera profundă a peniului- merge prin centrul corpului cavernos, pe care îl
vascularizează
• artera dorsală a penisului- merge profund de fascii și vascularizează partea distală a
corpului spongios
• artera bulbului penisului-vascularizează partea proximală a corpului spongios
• artera uretrală-pentru corpul spongios și uretră
Venele
-vena dorsală superficială- se bifurcă și fiecare ramificație se varsă în vena rușinoasă externă
-vena dorsală profundă-colectează sângele de la corpii cavernoși și se varsă în plexul venos
prostatic
-venele bulbului penisului-drenează sângele în venele rușinoase interne
Limfatice-drenează limfa în gg. inghinali
Baza anatomică a erecției
Erecția-mediată parasimpatic: se produce vasodilatația ramurilor helicine ale arterelor profunde
ale penisului(ce vascularizează cavernele corpului cavernos); odată cu mărirea volumului de
sânge din cavernele profunde se produce comprimarea cavernelor superficiale, cu staza venoasă
consecutivă, deoarece venele ce drenează țesutul erectil pleacă din cavernele superficiale
(corpul spongios are o participare redusă la erecție).
Ejacularea-este mediată de simpatic și fibrele somatice.
• Simpaticul determină contracția fibrelor musculare ce produc expulzia spermei, dar
totodată contractă și sfincterul uretral intern, prevenind pătrunderea spermei în vezica
urinară
• Fibrele somatice ale nervilor rușinoși contractă mușchii bulbspongioși și comprimă
uretra spongioasă, expulzând sperma