Fisa – SISTEMUL REPRODUCATOR

1. Ce rol are aparatul reproducator;

2. Aparatul reproducator barbatesc:
 Gonadele- testiculele- alcatuire, rol;
 Cai de eliminare;
 Gametii barbatesti- spermatozoizii;
3. Aparatul reproducator femeiesc;
 Gonadele- alcatuire, rol;
 Cai de eliminare;
 Gametii femeiesti- ovulele;
4. Fiziologia reproducerii:
 Ciclul menstrual;
 Ovulatia, fecundatia, nidatia.

1.Aparatul reproducător (aparatul genital sau sistemul reproducător) este un sistem

de organe dintr-un organism care lucrează împreună pentru reproducere. Multe substanțe
ca hormonii și feromonii sunt de asemenea importante în acest sistem. La organismele
cu reproducere sexuată acest sistem de organe este diferit la cele două sexe, spre deosebire de
alte sisteme de organe. Organele majore reproducătoare umane (penis și vagin) includ atât
organe interne cât și organe externe.
2.Sistemul genital masculin este alcatuit din organe genitale externe: penis, testicule,
scrot si organe genitale interne: epididim, cai spermatice, funicul spermatic, uretra si glandele
anexe ale sistemului reproducator masculin: veziculele seminale, glande bulbo-uretrale,
prostata.
Anatomie si structura:
Testiculul este glanda genitala masculina. Acesta este un organ pereche si are doua
functii:
-spermatogenetica
-endocrina
Testiculele sunt localizate in scrot, testiculul stang fiind situat cu 1 cm mai jos decat
dreptul. Forma acestora este ovoidala si li se descriu doua fete (laterala si mediala), doua
margini (anterioara si posterioara) si doua extremitati (superioara si inferioara) .
Lungimea unui testicul este de aproximativ 4-5 cm, grosimea este de aproximativ 3 cm
iar latimea de 2-2, 5 cm. Greutatea unui testicul este de aproximativ 40 grame iar lungimea de
4-5 cm. Testiculul prezinta la exterior o capsula groasa de tesut conjunctiv dens numita tunica
albuginee. Aceasta formeaza mediastinul testicular la nivelul fetei posterioare, care trimite
septuri fibroase delimitand aproximativ 250 de lobuli testiculari. Printre aceste septuri sunt
unele incomplete, lobulii testiculari comunicand astfel intre ei. Fiecare lobul contine 1-4 tubi
seminiferi inserati intr-o retea de fibre conjunctive laxe, celule interstitiale numite celule
Leydig, celule Sertoli. In total un testicul contine aproximativ 900 tubi seminiferi sinuosi.
Tubii seminiferi secreta spermatozoizii i (celulele germinative produc spermatozoizii),
ar celulele intersitiale secreta androgeni testiculari. Testiculele apar si se dezvolta
retroperitoneal, apoi pe parcursul inaintarii perioadei fetale, testiculele migreaza pana in scrot.
Pe tot parcursul acestei migrari testiculele sunt imbracate in tunica vaginala. Testiculele sunt
localizate in mod normal in scrot, unde este constanta o temperatura cu 1-2 grade Celsius mai
mica decat temperatura interna a corpului, aceasta fiind esentiala pentru spermatogeneza.
Epididimul - este anexat testiculului, are forma unei virgule si i se descriu: capul, corpul
si coada epididimului. Testiculul si epididimul sunt acoperite de albuginee. Intre testicul si
epididim, posterior se gaseste lama viscerala a tunicii vaginale care formaza sinusul
epididimar. Medial si posterior albugineea e traversata de nervii testiculului si vasele acestuia
iar la acest nivel albugineea prezinta mediastinul testiculului.
Extremitatea inferioara a testiculului si coada epididimului sunt situati extravaginal, aderand
la fascia spermatica interna prin ligamentul scrotal.
Cai spermatice
a) Cai spermatice intra-testiculare : tubi seminiferi drepti si retea testiculara
b) Cai spermatice extra-testiculare: ducte eferente: sunt aproximativ 15-20 cu o lungime
de 15-20 cm.Acestea formeaza capul epididimului impreuna cu canalul epididimar:
- duct epididimar: are un traiect foarte sinuos cu o lungime de 6-7 m. Acesta continua
primul canal eferent si la nivelul acestuia se deschid celelalte canale eferente. Acesta
formeaza corpul si coada epididimului.
- duct deferent: are o lungime de aproximativ 50 cm si se intinde de la coada
epididimului pana la fundul vezicii urinare, la nivelul caruia se uneste cu canalul excretor al
veziculei seminale, formand astfel canalul ejaculator. Canalul deferent prezinta trei segmente:
segmentul epididimar, segmentul funicular si segmentul abdomino- pelvin.
- duct ejaculator. Acesta continua ductul deferent si are o lungime de 2 cm. Acesta
strabate prostata deschizandu-se in uretra prostatica la nivelul coliculului seminal.
- funicul spermatic: are aproximativ 15 cm si se intinde de la capul epididimului pana la
orificiul inghinal profund. Acesta prezinta un segment scrotal si unul inghinal. Continutul
funiculului spermatic: canal deferent, artera testiculara
- uretra
Funiculul spermatic
- are forma de cordon care suspenda tesiculul
- are o lungime de aproximativ 15 cm
- se intinde de la capul epididimului pana la orificiul inghinal profund
- are invelisuri provenite din structurile peretelui abdominal traversate in urma
procesului de coborare a tesiculelor.
 - prezinta doua segmente: segmentul scrotal si segmentul inghinal
- tunicile funiculului sunt: fascia spermatica externa, fascia cremastericasi fascia
spermatica interna
- continutul funiculului spermatic: canalul deferent, artrea testiculara, plexul
pampiniform, artera diferentiala si cremasterica, plexul testiculat posterior si ramura genitala a
nervului genito-femural.
Uretra masculina
- are o lungime de 14-16 cm
- calibrul sau nu este uniform
- incepe de la orificiul uretral al vezicii urinare si se termina la orificiul uretral extern.
- i se descriu trei segmente:
a) uretra prostatica strabate prostata de la baza la varf si prezinta pe peretele posterior o
creasta sagitala numita creasta uretrala
b) uretra membranoasa se intinde intre varful prostatei si corpul spongios al penisului,
are raport anterior cu ligamentul transvers al perineului si cu plexurile venoase vezico-
prostatice.
c) uretra spongioasa prezinta doua dilatatii (una la nivelul penisului si una la nivelul
glandului penisului) .
- uretra are o parte fixa (intre prostata si perineu) si una mobila (la nivelul penisului) .
Veziculele seminale participa prin intermediul produsului lor de secretiei la formarea
lichidului seminal adaugat la lichidul secretat de caile spermatice.
- au o lungime de 5 cm, o grosime de 5 mm si o capacitate de 5-10 ml
- au forma conica, cu baza catre superior si varful inferior
- are raporturi: anterior cu fundul vezicii urinare, posterior cu rectul, medial cu ampulele
canalelor deferente si lateral cu plexurile venoase prostatic si vezical si plexurile nervoase
hipogastrice inferioare.
- sunt irigate de ramuri ale arterei vezicale inferioara si rectala mijlocie.
Glande bulbo-uretrale (Cowper)
- sunt situate la nivelul unghiului dintre segmentul membranos al uretrei si bulbul
penisului
- au o culoare albicioasa
- canalele excretoare au o lungime de 3-4 cm
- au raport inferior cu fascia inferioara a diafragmei urogenitale, superior cu fascia
superioara a diafragmei urogenitale si antero-medial cu uretra membranoasa.
Prostata
 - este un organ musculo-glandular
- are rol in formarea lichidului spermatic si excretia lichidului prostatic
- are o greutate de aproximativ 20 g si este un organ pelvis-subperitoneal
- este localizat in loja prostatica delimitata astfel: peretele anterior: oasele si simfiza
pubiana, perete posterior: sept recto-vezico-prostatic, peretii laterali: muschii ridicatori anali,
peretele inferior: diafragma urogenitala, peretele superior: ligamentele pubo-prostatice si
fundul vezicii urinare, ductele deferente si veziculele seminale.
Prostata secreta un lichid subtire, bogat in calciu, citrat si fosafat, enzime de coagulare
si protofibrinoliza. Lichidul prostatic contribuie la cresterea volumului spermatic deoarece
capsula prostatei se contracta simultan cu contractia vasului deferent in timpul emisiei.
Compozitia lichidului prostatic este usor alcalina, calitate importanta pentru fecundarea
oului pentru ca lichidul din vasul deferent este relativ acid din cauza prezentei acidului citric
si produsilor finali de catabolism. Aciditatea inhiba fertilitatea spermatozoizilor.
Spermatozoizii au motilitatea otpima la un pH de 6-6,5 deci lichidul prostatic faciliteaza
neutralizarea aciditatii celorlalte lichide in timpul ejacularii.
Lichidul prostatic este cel care confera aspectul laptos spermei. Tot acesta e responsabil
de mentinerea spermatozoizilor in regiunile profunde ale vaginului, la nivelul colului uterin
prin enzima de coagulare care actioneaza asupra fibrinogenului din lichidul veziculelor
seminale.
Sperma ejaculata in timpul actului sexual e produsa de:
- 10 % de vasele deferente
- 60% din veziculele seminale
- 30% prostata
- cantitiati reduse din lichidul secretat de glandele mucoase (glande bulbouretrale
predominant).
Perineul este ansamblul format din totalitatea partilor moi care inchid stramtoarea
inferioara pelvina, delimitata de marginea inferioara a simfizei pubiene, ramurile
ischiopubiene, ligamentele sacro-tuberoase si varful coccisului.
Anatomie/ structura
Forma perineului este rombica, avand diagonala mare intre varful unghiului subpubian
si varful coccisului si pe cea mica intre cele doua tuberozitati ischiadice. Diagonala mica este
responsabila de impartirea perineului intr-o portiune urogenitala (anterioara) si una anala
(posterioara).
Diafragma pelvina:
Are forma de palnie si este o formatiune musculo-fasciala complexa alcatuita din
muschii ridicatori anali, muschii coccigieni, muschiul sfincter anal extern si fasciile tuturor
acestor muschi. Diafragma pelvina prezinta pe linia mediana o fanta oblica numita hiatus
urogenital prin care trece uretra prostatica la barbati.
 Rolul perineului este dat in principal de actiunea muschilor care intra in componenta
lui, astfel:
1. Muschiul pubo-coccigian are rol de sfincter anal auxiliar prin actiunea de ridicare a
perineului posterior, comprimand astfel canalul anal.
2. Muschiul pubo-rectal ridica canalul anal si anusul in contractie bilaterala
3. Muschiul ridicator al prostatei trage antero-superior prostata.
4. Muschiul bulbo-spongios comprima prin contractie bulbul penian, corpul spongios,
corpii cavernosi si vena dorsala profunda a penisului, avand astfel rol in erectie
5. Muschiul transvers profund al perineului: cei doi muschi au rol in sustinerea vezici
urinare si a prostatei.
Penisul este organul copulator masculin. Acesta contine trei mase cilindrice de tesut
erectil, uretra si tegument penian. Deoarece contine portiunea spongioasa a uretrei, are rol si
in mictiune.
Anatomia si structura penisului
Penisul cuprinde o radacina si un corp.
a) Radacina penisului e situata la nivelul perineului superficial, superior de scrot
- aceasta este alcatuita din cele doua radacini ale corpului cavernos si bulbul penian.
- cele doua radacini ale corpului cavernos sunt situate lateral iar bulbul penisului e situat
median, intre aceste doua radacini.
- ambele radacini sunt acoperite de muschii ischiocavernosi
- bulbul penisului este acoperit de muschiul bulbospongios si e traversat de catre uretra
si ductele glandelor bulbouretrale.
b) Corpul penisului
- are forma de clinindru turtit cu o fata dorsala si o fata ventrala (uretrala) in care
domina uretra, mai ales in erectie. La nivelul fetei posterioare se gaseste rafeul penisului
- prezinta o extremitate libera denumita glandul penisului.
- are o lungime variabila, in medie 10 cm lungime si 8-9 cm circumferinta
- in starea de erectie lungimea medie este de aproximativ 16-18 cm iar circumferinta de
11-12 cm.
- e mentinut in pozitie de radacina si prin intermediul a doua ligamente: ligament
suspensor al penisului si ligamentul fundiform.

Glandul penisului e acoperit de preputiu, are forma conica, este neted si are o culoare
roz iar in timpul erectiei rosie.
 Baza glandului e numita coroana glandului si are o circumferinta proeminenta. Aceasta
e separata de insertia preputiului prin colul glandului, acest spatiu purtand denumirea de sant
balano-preputial.
Varful glandului prezinta o fanta sagitala numita meatul urinar cu o lungime de
aproximativ 7 mm. Fatei uretrale a glandului i e descrie un sant intins intre meatul urinar si
colul glandului, nivel la care se insera fraul preputiului.
Tegumentul penisului prezinta o parte retractila (preputiul) si una aderenta:
- preputiul acopera tot glandul la copii insa la adult formeaza doar un invelis partial al
glandului. Preputiul e o plica care se intinde de la nivelul colului glandului, se reflecta la
marginea libera si revine la coroana glandului. Intre preputiu si gland se formeaza cavitatea
preputiala (balano-preputiala), care este un spatiu virtual.
- pielea aderenta are o mare mobilitate fata de planul profund. Fata uretrala prezinta
rafeul penisului, care se continua posterior cu rafeul scrotal.
Penisul e alcatuit din trei cilindri de tesut erectil: doi corpi cavernosi si un corp
spongios. Acesti corpi erectili sunt separati la nivelul radacinii si se unesc inferior de pubis,
formand astfel corpul penisului.
1. Corpii cavernosi
- au doua radacini in perineu fixate laramurile ischiopubiene
- aceste doua radacini se unesc subpubian formand trunchiul corpului cavernos, intre
cele doua gasindu-se septul penisului.
- manunchiul vasculo-nervos dorsal al penisului se gaseste in santul dorsal al trunchiului
corpului cavernos, iar corpul spongios si uretra spongioasa se gasesc intr-un alt sant de pe fata
uretrala.
- extremitatea libera a corpului cavernos se termina printr-o portiune efilata acoperita de
glandul penisului.
2. Corpul spongios
- este traversat de uretra spongioasa
- e format din trei parti:
a) bulbul penisului e extremitatea proximala a corpului spongios, situat pe linia
mediana, in loja peniana a perineului. Este invelit de muschiul bulbospongios iar profund,
vine in raport cu diafragma urogenitala. La nivelul fetei profunde patrunde uretra
b) portiune intermediara strabatuta de uretra spongioasa si care ajunge pana la varful
corpului cavernos, formand astfel glandul penisului.
c) glandul penisului (are o parte axiala, una periuretrala si una periferica) .
Structura penisului:
Corpii cavernosi si corpul spongios sunt alcatuiti din tesut erectil alcatuit dintr-un sistem
de trabecule care delimiteaza caverne, care comunica intre ele. Acestea sunt dispuse astfel:
cavernele ai mari sunt asezate central iar cele mai mici la periferie. Ele sunt imbracate in
endoteliu si sunt goale, insa in timpul erectiei se umplu cu sange.
Corpul cavernos e invelit de albuginee, tunica fibroasa rezistenta care trimite septuri in
interiorul corpului cavernos alcatuite din fibre musculare netede, conjunctive si elastice.
Corpul spongios e invelit de o albuginee subtire cu numeroase fibre elastice.
Glandul e acoperit de epiteliu stratificat scuamos nekeratinizat si se continua cu epiteliul de pe
fata interna a preputiului. Preputiul prezinta pe fata externa glande sebacee si sudoripare iar la
nivelul fetei interne prezinta glande preputiale.
Invelisurile penisului (expuse centripet)
- piele
- tunica dartos
- fascia superficiala a penisului
Vascularizatia arteriala a penisului:
- artere pentru organele contractile (arterea profunda a penisului, artera dorsala a
penisului, artera bulbului penisului, artera uretrala – toate cu originea in artera rusinoasa
interna.
- artere pentru invelisurile penisului (arterele dorsale ale penisului, arterele rusinoase
externe).
Vascularizatia venoasa a penisului
- vene superficiale dreneaza sangele de la nivelul invelisurilor penisului si de la nivelul
glandului)
- vene profunde (vena dorsala profunda a penisului, vena bulbului penisului).
Vascularizatia limfatica
- limfaticele tunicilor penisului
- limfaticele glandului
- limfaticele organelor erectile
Fiziologie - rol, functii, mecanisme
Penisul are rol in activitatea sexuala a barbatului. Anumiti stimuli au capacitatea de a
creste capacitatea barbatului de a efectua actul sexual.
Erectia e primul efect al stimularii sexuale masculine, gradul acesteia fiind direct
proportional cu gradul stimularii (fizice sau psihice).
Actul sexual masculin e rezultatul unor mecanisme reflexe intrinseci cu centri in
maduva sacrala si lombara. Nervii pelvieni trimit impulsurile parasimpatice de la coloana la
penis. Acestea elibereaza oxid nitric, peptid intestinal vasoactiv si acetilcolina.
Oxidul nitric are ca efect relaxarea arterelor peniene si retelei trabeculare de fibre
musculare netede din tesutul erectil al corpilor cavernosi si corpului spongios. Balonizarea
tesutului erectil produsa de presiunea crescuta de la nivelul sinusoidelor duce la rigidizarea si
cresterea in dimensiuni a penisului. Impulsurile parasimpatice nu produc numai erectia ci si
secretia de mucus de catre glandele uretrale si bulbouretrale, facilitand astfel lubrifierea.
Ejacularea este rezultatul emisiei unor impulsuri simpatice pornite de la maduva T12-
L2 si transmise prin intermediul unor plexuri nervoase simpatice precum hipogastric si
pelvian, care determina emisia, proces care precede ejacularea.

Spermatozoidul (spermii) este o celula sexuală masculină, cu lungimea de 60 μm,

alcătuită din cap (lung de 2-3 μm), gât, corp și flagel (coadă). Capul este protejat de
o membrană, în interior având un nucleu mare înconjurat de un strat subțire de citoplasmă.
Gâtul conține un mare număr de mitocondrii care asigură energia necesară flagelului. Prin
mișcarea sa, flagelul comunică spermatozoidului o viteză de 1-3 mm/min. Spermatozoizii
parcurg calea vagin-uter în aproximativ cinci minute și rămân viabili 24-72 de ore.Flagelul
ajută spermatozoidul să se deplaseze spre ovul, spermatozoidul fiind o celulă mobilă.
3. Aparatul reproducator femeiesc:
Aparatul genital feminin este alcătuit din ovare și căile genitale, reprezentate
de trompele uterine, uterul, vagin, și organele genitale externe: vulvă.
Gonada feminină
Ovarele sunt organe pereche situate în pelvis de o parte și de alta a uterului.
Sunt glande mixte producând gameți feminini (ovule) și secretând hormonii
sexuali (estrogen, progesteron). Forma ovarului este ovoidală. La femeia adultă are o lungime
de 3-5 cm, lățime de 1,5-2 cm și greutate de 6 – 8 g. Înainte de pubertate, suprafața ovarului
este netedă și de culoare albicioasă la nou-născută, devenind roză-deschis la fată, iar la
femeile vârstnice prezintă multiple cicatrice și are culoare roșiatică.
Ovarul este acoperit cu un epiteliu germinativ, sub care se găsește albugineea ovarului.
Sub acest înveliș se găsește țesutul propriu al ovarului în care se pot distinge zona corticală și
zona medulară. Zona corticală este formată dintr-un țesut conjunctiv – stromă conjunctivă – și
conține foliculi ovarieni în diferite stadii de dezvoltare. Foliculul este unitatea histo-
funcțională a ovarului. Zona corticală cuprinde partea periferică a ovarului. Zona medulară se
află în partea centrală a ovarului, este alcătuită din țesut conjunctiv lax, cuprinzând vase
sangvine, limfatice și fibre nervoase. Funcția zonei medulară constă în asigurarea nutriției
ovarului.
La naștere foliculii primordiali ovarieni sunt în număr de până la 400 000-500 000. Cea
mai mare parte a acestor foliculi involuează, doar 300-400 ajung la maturitate în perioada de
fertilitate a femeii, câte unul în fiecare lună, timp de aproximativ 30 de ani.
Ovarul este menținut în poziție prin pediculul vasculo-nervos, prin ligamentul
suspensor, propriu al ovarului, ligamentul tuboovarian și mezoovariul. Ligamentul
tuboovarian leagă ovarul prin polul superior de pavilionul trompei uterine.
Căi genitale feminine
Trompele uterine (tuba uterină, salpinge) sunt două conducte musculo-membranoase
care face legătura între ovar și uter. Trompa uterină are o lungime de 10-12 cm, lumenul
(spațiul cavitar) de 2 și 4 mm, alcătuit din 4 porțiuni: infundibulul, porțiunea ampulară, istm și
porțiunea uterină. Infundibulul reprezintă extremitatea dinspre ovar are formă de pâlnie
(pavilion) cu numeroase franjuri ciliate, denumite fibrii. Fibriile ajung până la ovar și aderă pe
el, pentru a dirija mișcarea ovulului spre infundibul. După captare, ovulul condus de-a lungul
trompe uterine prin mișcări peristaltice până la uter. Peretele trompei uterine prezintă trei
tunici: seroasă, musculară și mucoasă. Tunica mucoasă conține un epiteliul alcătuit din celule
ciliate și celule secretorii. Secreția mucoasă are rol nutritiv și facilitează
mișcarea spermatozoizilor spre ovul. Mișcarea cililor favorizează deplasarea ovulului
fecundat spre uter.
Uterul este un organ cavitar nepereche, în care se dezvoltă embrionul și se poartă fătul.
Are formă de pară turtită antero-posterior, orientată cu vârful în jos. La femeia adultă,
nulipară (care nu a născut), lungimea uterului constituie 6 cm; lățimea - 4 cm (la nivelul
fundului); grosimea - 2 cm. La multipare dimensiunile se măresc cu aproximativ 1 cm.
Greutatea uterului este în medie de 50-60 g la nulipare și 60-70 g la multipare. În timpul
sarcinii dimensiunile uterine cresc. Uterul este amplasat în partea centrală a cavității micului
bazin, între vezica urinară și rect. Uterul prezintă următoarele porțiuni: fundul uterin,
porțiunea superioară mai largă; corpul uterin, porțiunea mijlocie și colul uterin, porțiunea
inferioară pe care se inseră vaginul. Cavitatea internă este mai largă la nivelul fundului uterin
și se îngustează spre col unde formează canalul cervical. Mijloacele de fixare sunt: peritoneu,
ligamentele largi, ligamentele rotunde și ligamentele uterosacrale.
Peretele uterin este format din trei tunicii: seroasă (perimetru), musculară (miometru) și
mucoasă (endometrul). Mucoasa uterină are două straturi celulare: unul bazal intern, ce aderă
de tunica musculară, și cel de al doilea strat, numit funcțională, care manifestă modificări
ciclice. Tunica mucoasă este tapetată cu un epiteliu simplu, cubo-prismatic, în care se află
glande uterine. Sub influența hormonilor ovarieni mucoasa uterină se pregătește lunar pentru a
primi și fixa zigot. În lipsa fecundării și a implantării zigotul, stratul funcțional al
endometrului este eliminat, fiind însoți și de o anumită cantitate de sânge, proces
denumit menstruație. Apoi, din contul stratului bazal, are loc regenerarea stratului funcțional
al endometrului și începe un nou ciclu.
Colul uterin (cervix) este cilindric, având o lungime de 3 cm. Regiunea inferioară a
colului uterin proemină în cavitatea vaginală. La nivelul colul se găsesc glandele cervicale
care, în funcție de faza ciclului menstrual, secretă un mucus ce astupă canalul cervical,
împiedicând pătrunderea bacteriilor și spermatozoizilor din vagin. La femeile nulipare
orificiul uterin are o formă circulară sau ovală închisă, iar la multipare — o formă de fantă
transversală semideschisă.
Vaginul este un organ musculos, extensibil și elastic, are forma unui tub turti cu o
lungime de aproximativ 8-10 cm și un diametru de 2,5 - 3 cm. Prin extremitatea superioară, se
înseră pe colul uterin și se deschide prin orificiul vaginal la nivelul vulvei. Vaginul este
incurbat în sens posterior, spre rect. Forma vaginului se modifică în lungime: în treimea
superioară este în formă de cupolă sau cilindrică, la mijloc este aplatizat anteroposterior
(asemănător literei H) și în treimea inferioară este turtită transversal preluând forma fantei
vulvare. Cavitate vaginului este una virtuală, pereții lui fiind în contact intim, cel anterior cu
cel posterior. În extremitatea superioară prezintă dilatarea, formând fundul de sac vaginal
(fornix vaginae): anterior, posterior și 2 laterale. Orificiul vaginal inferior, la fata virgină,
posedă o membrană cu unul sau mai multe orificii, numită himen. La primul act sexual sau la
prima naștere himenul se rupe, rămânând câteva fragmente vestigiale, carunculii himenali.
Pereții vaginali au o grosime de 3-4 mm, și sunt alcătuiți din trei straturi: adventiția
(tunica externă), musculară (tunică medie) și mucoasa (tunică internă). Tunica adventițială
este alcătuită din țesut conjunctiv elastic. Tunica musculară cuprinde fibre musculare netede
dispuse longitudinal și circular. Mucoasa vaginală este formată dintr-un epiteliu stratificat
pavimentos. Epiteliul vaginal prezintă o serie de pliuri transversale (rugae vaginales). Pe
suprafața pereților anterior și posterior, în axul lung al vaginului, există câte o creastă
longitudinală (pliuri epiteliale îngroșate), numite coloanele anterioară și posterioară ale
vaginului (columna rugorum anterior et posterior). În așa mod, suprafața internă a vaginului
este încrețită, pliurile fiind mai evidente la fete, în timp ce femeile multipare și odată cu
înaintarea în vârstă mucoasa devine netedă. Mucoasa vaginală este lipsită glande, umiditatea
se datorează secreției glandele colului uterin. Celulele epiteliului vaginal conțin mari cantități
de glicogen, care este fermentat de către bacterii anaerobe (Lactobacili) în acid lactic. Aceasta
asigură un pH acid, protejând vaginul de bacteriile patogene.
Vaginul îndeplinește funcția de organ copulator, în care sunt ejaculați spermatozoizii în
timpul actului sexual. Datorită extensibilității, la naștere vaginul se lărgește pentru a permite
trecea fătului, revenind apoi la forma obișnuită.
Organe feminine externe
Totalitatea organelor sexuale externe ale femeii formează vulva, constituită din muntele
pubian, buzele vaginale, spațiul interlabial, aparatul erectil și glandele anexe.
Muntele pubian (muntele lui Venus) reprezintă regiunea amplasată deasupra vulvei,
proeminentă și bombată datorită acumulării țesutului adipos subcutanat.
 Labiile mari (buzele vaginale mari) sunt pliuri cutanate longitudinale cu lungimea de 7
—10 cm și lățimea de 3 cm. Fața externă este pigmentată, având o nuanță mai închisă, și
conține numeroase glande sebacee și sudoripare. Fața internă este o mucoasă umedă de
culoare roză. În partea anterioară, buzele mari se unesc formând comisura anterioară, situată
pe muntele pubian. Posterior, labiile mari se unesc prin comisura posterioară, situată anterior
de anus. Lateral buzele vaginale delimitează o fisură numită fanta vulvară, la unele femei prin
fantă proeminează buzele mici. Buzele vaginale mari prezintă țesut adipos bine dezvoltat ce le
conferă volum și formă. Ele îndeplinesc funcția de protecția a orificiilor uretral și vaginal.
Labiile mici (buzele vaginale mici, nimfele) sunt 2 pliuri cutanate fine situate între
buzele mari. Dimensiunile buzele variază între 3 – 4 cm lungime și 1 cm lățime și aproximativ
0,5 cm în grosime, totuși se remarcă o individualizare pentru fiecare femei. În extremitatea
anterioară, ambele buze mici se ramifică în două repliuri: prepuțul clitoridian –
acoperind glandul clitorisului în partea anterioară și frâul clitoridian – situat în partea
posterioară a glandului. În extremitatea posterioară buzele mici se unesc în frâul labiilor mici
sau trec treptat în grosimea labiilor mari. Buzele vaginale mici sunt alcătuite din țesut
conjunctiv și, spre deosebire de buzele mari, nu conțin țesut adipos. Datorită prezenței unui
sistem vascular bine dezvoltat constituie organe semierectile care se dilată în timpul excitației
sexuale. Au rol tactil și de menținere a umidității genitalilor externe. La îndepărtarea buzelor
mici se arată vestibulul vaginal.
Vestibulul vaginal este este spațiul mărginit de buzele vaginale mici. Limita posterioară
este indicată de către frâul clitoridian, iar cea posterioare prin fosa naviculară (depresiune
între frâul buzelor și mici și comisura posterioară a buzelor mari). În zona anterioară a
vestibulului se află orificiul urinar și orificiile glandelor Skene și în zona posterioară se află
orificiul vaginal, pe marginile căruia se deschid canalele glandelor Bartholin.
Glandele anexe sunt reprezentate de glandele vestibulare mici (glandele lui Skene)
și glandele vestibulare mari (glandele lui Bartholin). Secreția glandelor vestibulare mari
menține umiditatea orificiul vaginal în timpul actului sexual.
Aparatul erectil feminin este alcătuit din clitoris și bulbii vestibulari. Clitorisul este
organ erectil format din gland, corp și rădăcină atașată pe fața internă a ramurilor ischio-
pubiene. Glandul reprezintă partea vizibilă a clitorisului cu lungimea de 0,5-1 cm, putând fi
găsit în partea anterioară a vulvei, acoperit de prepuț. Glandul posedă circa 8.000 de terminații
nervoase, având un rol important în declanșarea orgasmului. Rădăcina (pedunculii)
clitorisului au o formă cilindrică și se unesc sub simfiza pubiană, formând corpul clitorisului
cu o lungime de la 2,5 - 3,5 cm. Din punct de vedre histologic, clitorisul este alcătuit din
doi corp cavernoși care se măresc în volum datorită acumulării sângelui în timpul excitației și
ducând la erecția glandului. Corpii cavernoși ai clitorisului sunt acoperiți de tunică
albuginee densă.
Bulbii vestibulari sunt organe semierectile pereche, situate în profunzimea labiilor mari.
Bulbii au formă conică, rotunjită cu vârful îndreptat spre corpul clitorisului. Ei înconjoară
uretra și vaginul pe părțile laterale, formând o potcoavă deschisă posterior. Marginea lor
posterioară aderă la glandele Bartholin. Bulbii vestibulari sunt alcătuiți din țesut conjunctiv cu
o rețea densă de vene.
 Ovulul este celula sexuală feminină. Din punct de vedere morfologic, ovulul are
mărimea de 200 microni. Este alcătuit din vezicula germinativă, protoplasmă, membrana
pelucidă și celulele pariovocitare. Vezicula germinativă conține substanța nucleară densificată
în pata germinativă. Protoplasma sau vitelusul formează restul celulei. Masa protoplasmatică
este alcătuită dintr-o parte centrală granulară, numită deutoplasmă sau vitelus nutritiv, și alta
corticală, de aspect mai clar, numită ectoplasmă sau vitelus formativ, cu rol plastic.
Ovulele sau gameții feminini se formează în ovare, iar procesul de formare a lor se
numește ovogeneză (ovum- ou, genesys- naștere). În natură există ovule diferite ca formă,
dimensiuni și culoare. Cele ale peștilor și amfibienii sunt gelatinoase și lipsite de coajă dură
protectoare. Cele ale reptilelor și păsărilor au respectiv coaja membranoasă sau calcaroasă și
sunt mai bine protejate de factorii mediului. Pentru o protecție mai bună,
ovulele mamiferelor nu sunt depuse în mediul extern, ci, după fecundare, rămân în interiorul
corpului femelei în decursul întregii perioade de dezvoltare. S-a constat că nu toate ovulele
pot da naștere unui nou individ. Pentru ca acest fenomen să aibă loc, este nevoie ca ovulul să
se contopească cu spermatozoidul.
4. Fiziologia reproducerii:
Menstruatia sau ciclul menstrual reprezinta o serie de schimbari fiziologice care se
produc sub control hormonal la femeia in perioada fertila. Prima menstruatie se numeste
menarha si apare in jur de 11-13 ani. Sfarsitul perioadei reproductive a femeii se numeste
menopauza si apare intre 45-55 ani (in medie la 50-51 ani). Menstruatia inseamna o sangerare
vaginala normala care apare lunar, semn ca organismul femeii este pregatit sa sustina o
sarcina. Daca nu apare o sarcina, in timpul mentruatiei se elimina mucoasa uterina. Sangele
menstrual eliminat lunar este partial sange si partial tesut din interiorul uterului. Acest proces
dureaza, de obicei, intre 3 si 7 zile. De asemenea, in timpul menstruatiei, femeile pot avea si
una sau mai multe dintre urmatoarele simptome: Dureri sau crampe abdominale sau pelvine,
Dureri de spate inferioare, Senzatie de sani umflati si tari, Pofte alimentare, Modificari ale
starii de spirit si iritabilitate, Cefalee, Oboseala, Perioada ciclului menstrual.
Ciclul menstrual poate fi impartit in trei faze: foliculara, ovulatorie si luteala. Durata
fiecarei faze poate varia de la o femeie la alta si la aceeasi femeie, de la un ciclu la altul. Doar
10-15% din cicluri dureaza exact 28 zile, astfel incat se considera ca o durata normala a unui
ciclu ovulator este de 21 pana la 35 zile. Prima zi a menstruatiei (sangerarii) este prima zi a
ciclului menstrual.
1.    Faza foliculara (pre-ovulatorie)
Faza foliculara incepe cu prima zi a sangerarii si dureaza pana in ziua ce precede varful
preovulator al hormonului luteinizant LH. Durata fazei foliculare este cea mai variabila dintre
cele trei faze, avand in medie intre 10 si 14 zile. In aceasta faza, sub influenta hormonului de
stimulare foliculara FSH la nivelul unui ovar se recruteaza mai multi foliculi. Acesti foliculi
contin ovule imature. Doar unul din acesti foliculi va fi ales pentru ovulatie, mecanismul de
selectie fiind necunoscut. Acest folicul devine foliculul dominant, iar ovulul continut se
transforma in ovul matur. Ceilalti foliculi selectionati isi inceteaza dezvoltarea si sufera
atrezia. De la nivelul foliculului dominant se secreta in circulatie estrogen, ceea ce va duce la
scaderea secretiei de FSH si la o crestere de LH. Sub influenta estrogenilor, endometrul
incepe sa se ingroase putand fi studiat la ecografia transvaginala; de asemenea, colul uterin va
produce mucus cervical fertil (mai putin vascos, care va permite trecerea rapida a
spermatozoizilor din vagin in cavitatea uterina) care poate fi remarcat de catre femeia care isi
monitorizeaza fertilitatea.
2.    Faza ovulatorie
Faza ovulatorie incepe cu o eliberare masiva de LH sub influenta estrogenilor. Acest varf de
secretie al LH este indispensabil pentru ovulatie deoarece produce maturarea completa a
foliculului; astfel, la 16-32 ore de la inceputul varfului de LH se elibereaza ovulul din
foliculul matur (ovulatie). Ovulul este apoi captat de catre trompa uterina. Daca in 24 de ore
nu se produce fecundarea de catre un spermatozoid, ovulul nefecundat se va dezintegra la
nivelul trompei uterine; daca ovulul este fecundat, procesul de dezvoltare sau embriogeneza
va incepe imediat. Ovulul fecundat isi va continua calatoria catre uter in aproximativ 3-4 zile,
iar in alte 3-4 zile se va implanta la nivelul endometrului (mucoasa ce captuseste cavitatea
uterina).
3.    Faza luteala (postovulatorie)
Faza luteala incepe dupa ovulatie; lungimea acestei faze este cea mai constanta, cu o durata
medie de 14 zile la femeia care nu este gravida si se sfarseste cu ziua 1 a urmatoarei
menstruatii. Dupa eliminarea ovulului, foliculul restant se transforma in corpul galben; acesta
secreta cantitati mari de progesteron, un hormon care ajuta endometrul sa se pregateasca
pentru implantarea embrionului (sarcina). Daca implantarea nu survine, corpul galben
degenereaza, nivelul de progesteron scade si apare menstruatia, iar apoi ciclul se reia.
Ciclul menstrual normal
Cantitatea de sange eliminata din organism in timpul menstruatiei este numita flux menstrual.
Este perfect normal ca acest flux sa fie slab, moderat sau abundent, intrucat difera in functie
de mai multi factori, cum ar fi nivelul de activitate fizica depus, adminsitrarea pilulelor
anticonceptionale, stilul alimentar, etc. Un flux menstrual normal are urmatoarele
caracteristici: dureaza 3-7 zile; apare la fiecare 21-35 de zile (masurata din prima zi a unei
menstruatii pana in prima zi a urmatoarei menstruatii).
Cantitatea totala de sange eliminata in timpul unei menstruatii este de aproximativ 2-3
linguri, insa celelalte secretii eliminate pot face sa para mai mult. Unele femei pot observa ca
sanii lor devin mai sensibili inainte sau in timpul menstruatiei, alte femei pot manifesta
modificari de dispozitie sau balonare. Alte simptome normale ale menstruatiei includ: acneea,
crampe abdominale, dureri de spate, tulburari de somn.
Ciclul menstrual neregulat si posibilele cauze:
O menstruatie neregulata are urmatoarele caracteristici:
 Timpul dintre 2 menstruatii se modifica semnificativ
 Se elimina o cantitate mult mai mare sau mult mai mica de sange decat in mod
obisnuit
 Numarul de zile al menstruatiei variaza foarte mult
 Multe lucruri pot determina menstruatii neregulate. Modificarile echilibrului hormonal
(diferente intre nivelul hormonilor estrogeni si progesteron) pot perturba ciclul
menstrual. De aceea, fetele tinere, aflate la pubertate si femeile care se apropie de
menopauza au frecvent menstruatii neregulate. Alte cauze comune ale menstruatiilor
neregulate includ:
 Folosirea unui dispozitiv intrauterin ca metoda de contraceptie
 Schimbarea pilulelor anticonceptionale sau utilizarea anumitor medicamente
 Practicarea intensa de exercitii fizice
 Sindromul ovarelor polichistice
 Sarcina sau alaptarea
 Stresul
 Tiroida hiperactiva (hipertiroidism) sau tiroida nederactiva (hipotiroidism)
 Ingrosarea mucoasei uterine sau existenta unor polipii pe mucoasa uterina
 Fibroamele uterine
 cauza mai putin obisnuita este cicatrizarea severa (aderentele) a mucoasei uterului, o
afectiune pe care medicii o numesc sindromul Asherman.

Ovulatia reprezinta eliberarea unui ovul (ovocit) dintr-un ovar. Se intampla adeseori la
mijlocul ciclului menstrual, desi momentul poate sa varieze. Pentru a se pregati pentru
ovulatie, mucoasa uterului – endometrul – se ingroasa. Glanda pituitara de la nivel cerebral
stimuleaza unul dintre ovare sa elibereze ovulul. Peretele foliculului ovarian se rupe la
suprafata ovarului, iar ovulul este eliberat. Ovocitul este preluat si orientat catre trompa cu
ajutorul unor structuri in deget de manusa – denumite fimbrii – de la nivelul pavilionului
trompei. Ovulul calatoreste de-a lungul uneia dintre trompele uterine, propulsat in parte de
contractiile peretelui trompei uterine. Aici, in trompa uterina, ovulul poate fi fecundat de
spermatozoid.
Ovulul si sperma se unesc (fecundatie) pentru a forma o entitate unicelulara denumita
zigot. Zigotul calatoreste de-a lungul trompei uterine catre uter si incepe sa se divida rapid
pentru a forma o alta entitate biologica, denumita blastocist. Cand blastocistul ajunge la uter,
se implanteaza in mucoasa uterului si sarcina incepe. Daca ovulul nu este fecundat, este pur si
simplu reabsorbit de catre organism – probabil ca inainte chiar de a ajunge in uter.
Aproximativ doua saptamani mai tarziu, mucoasa uterului se scurge prin vagin, fenomen ce
poarta denumirea de menstruatie.
Fecundatia este procesul de fuziune a spermatozoidului cu ovulul. Capul
spermatozoidului penetreaza peretele ovulului cu formarea oului (zigot), urmata de
dezvoltarea acestuia. Spermatozoizii depusi in vagin vor trebui sa strabata glera cervicala,
cavitatea uterina si trompa pana in treimea externa pentru a intalni ovulul. In acest timp,el isi
finalizeaza maturarea, suferind procesul de capacitatie. Dupa ovulatie, ovulul, este aspirat de
franjurii tubari si condus spre cavitatea tubara. Fecundatia are loc, in majoritatea cazurilor, in
treimea externa a trompei. Momentul propriu-zis al fecundatiei la om nu este cunoscut.
Migratia- Zigotul este transportat spre uter cu ajutorul miscarilor peristaltice tubare si a
curentului lichidian. Treimea externa a trompei este parcursa mai rapid, iar cea interna mai
lent. Migratia oului prin trompa dureaza aproximativ 4 zile. In tot acest timp, oul sufera
segmentari successive.
Nidatia- reprezinta fixarea oului in peretele uterin. Acest proces are loc in ziua a 7-a de
la fecundatie si se supune unui riguros control hormonal. La sfarsitul primei saptamani de
la fecundatie, oul este implantat superficial, de obicei la nivelul regiunii fundice a corpului
uterin. Trofoblastul (stratul celular periferic al oului) penetreaza peretele uterin, iar orificiul
de patrundere va fi apoi obturat prin depuneri fibrino-hematice, astfel incat oul este separat de
cavitatea uterina. Endometrul sufera modificari si se transforma in decidua sau caduca. In ziua
a 10 a de la fecundatie, oul este complet implantat. Din acest moment, dezvoltarea oului se
deruleaza cu rapiditate. Concomitent se deruleaza placentatia, primele vilozitati coriale
aparand in ziua 13-14. Ulterior vor aparea si cele secundare si tertiare. Din acest moment se
poate vorbi despre sarcina.