Sunteți pe pagina 1din 15

Sistemul genital masculin

Sistemul genital masculin este alcatuit din organe genitale externe: penis, testicule, scrot si organe genitale interne: epididim, cai spermatice, funicul spermatic, uretra si glandele anexe ale sistemului reproducator masculin: veziculele seminale, glande bulbo-uretrale, prostata.

Anatomie/ structura
1. Testiculul este glanda genitala masculina. Acesta este un organ pereche si are doua functii: - spermatogenetica - endocrina Testiculele sunt localizate in scrot, testiculul stang fiind situat cu 1 cm mai jos decat dreptul. Forma acestora este ovoidala si li se descriu doua fete (laterala si mediala), doua margini (anterioara si posterioara) si doua extremitati (superioara si inferioara) . Lungimea unui testicul este de aproximativ 4-5 cm, grosimea este de aproximativ 3 cm iar latimea de 2-2, 5 cm. 2. Epididimul - este anexat testiculului, are forma unei virgule si i se descriu: capul, corpul si coada epididimului. Testiculul si epididimul sunt acoperite de albuginee. Intre testicul si epididim, posterior se gaseste lama viscerala a tunicii vaginale care formaza sinusul epididimar. Medial si posterior albugineea e traversata de nervii testiculului si vasele acestuia iar la acest nivel albugineea prezinta mediastinul testiculului. Extremitatea inferioara a testiculului si coada epididimului sunt situati extravaginal, aderand la fascia spermatica interna prin ligamentul scrotal. 3. Cai spermatice a) Cai spermatice intra-testiculare : - tubi seminiferi drepti - retea testiculara b) Cai spermatice extra-testiculare - ducte eferente: sunt aproximativ 15-20 cu o lungime de 15-20 cm. Acestea formeaza capul epididimului impreuna cu canalul epididimar. - duct epididimar: are un traiect foarte sinuos cu o lungime de 6-7 m. Acesta continua primul canal eferent si la nivelul acestuia se deschid celelalte canale eferente. Acesta formeaza corpul si coada epididimului. - duct deferent: are o lungime de aproximativ 50 cm si se intinde de la coada epididimului pana la fundul vezicii urinare, la nivelul caruia se uneste cu canalul excretor al veziculei seminale, formand astfel canalul ejaculator. Canalul deferent prezinta trei segmente: segmentul epididimar, segmentul funicular si segmentul abdomino- pelvin. - duct ejaculator. Acesta continua ductul deferent si are o lungime de 2 cm. Acesta strabate prostata deschizandu-se in uretra prostatica la nivelul coliculului seminal. - funicul spermatic: are aproximativ 15 cm si se intinde de la capul epididimului pana la orificiul inghinal profund. Acesta prezinta un segment scrotal si unul inghinal. Continutul funiculului spermatic: canal deferent, artera testiculara - uretra

4. Funiculul spermatic - are forma de cordon care suspenda tesiculul - are o lungime de aproximativ 15 cm - se intinde de la capul epididimului pana la orificiul inghinal profund - are invelisuri provenite din structurile peretelui abdominal traversate in urma procesului de coborare a tesiculelor. - prezinta doua segmente: segmentul scrotal si segmentul inghinal - tunicile funiculului sunt: fascia spermatica externa, fascia cremastericasi fascia spermatica interna - continutul funiculului spermatic: canalul deferent, artrea testiculara, plexul pampiniform, artera diferentiala si cremasterica, plexul testiculat posterior si ramura genitala a nervului genito-femural. 5. Uretra masculina - are o lungime de 14-16 cm - calibrul sau nu este uniform - incepe de la orificiul uretral al vezicii urinare si se termina la orificiul uretral extern. - i se descriu trei segmente: a) uretra prostatica strabate prostata de la baza la varf si prezinta pe peretele posterior o creasta sagitala numita creasta uretrala b) uretra membranoasa se intinde intre varful prostatei si corpul spongios al penisului, are raport anterior cu ligamentul transvers al perineului si cu plexurile venoase vezico-prostatice. c) uretra spongioasa prezinta doua dilatatii (una la nivelul penisului si una la nivelul glandului penisului) . - uretra are o parte fixa (intre prostata si perineu) si una mobila (la nivelul penisului) . 6. Veziculele seminale participa prin intermediul produsului lor de secretiei la formarea lichidului seminal adaugat la lichidul secretat de caile spermatice. - au o lungime de 5 cm, o grosime de 5 mm si o capacitate de 5-10 ml - au forma conica, cu baza catre superior si varful inferior - are raporturi: anterior cu fundul vezicii urinare, posterior cu rectul, medial cu ampulele canalelor deferente si lateral cu plexurile venoase prostatic si vezical si plexurile nervoase hipogastrice inferioare. - sunt irigate de ramuri ale arterei vezicale inferioara si rectala mijlocie. 7. Glande bulbo-uretrale (Cowper) - sunt situate la nivelul unghiului dintre segmentul membranos al uretrei si bulbul penisului - au o culoare albicioasa - canalele excretoare au o lungime de 3-4 cm - au raport inferior cu fascia inferioara a diafragmei urogenitale, superior cu fascia superioara a diafragmei urogenitale si antero-medial cu uretra membranoasa. 8. Prostata - este un organ musculo-glandular - are rol in formarea lichidului spermatic si excretia lichidului prostatic - are o greutate de aproximativ 20 g si este un organ pelvis-subperitoneal - este localizat in loja prostatica delimitata astfel: peretele anterior: oasele si simfiza

pubiana, perete posterior: sept recto-vezico-prostatic, peretii laterali: muschii ridicatori anali, peretele inferior: diafragma urogenitala, peretele superior: ligamentele pubo-prostatice si fundul vezicii urinare, ductele deferente si veziculele seminale.

Fiziologie- rol, mecanisme, functii


1. Testiculele -spermatogeneza - functie endocrina (secretie testosteron) Spermatozoizii se formeaza in tubii seminiferi contorti apoi sunt eliberati in epididim, care se continua cu vasul deferent, merg spre ampula vasului deferent, inainte ca vasul sa patrunda in corpul glandei prostate. Veziculele seminale isi elimina secretiile in terminatia prostatica a ampulei, apoi continutul va trece in ductul ejaculator si se elimina in uretra interna. In acelasi timp ductele prostatice evacueaza secretiile prostatei in ductul ejaculator si de aici in uretra prostatica. Uretra reprezinta ultimul segment de legatura intre testicul si exterior. Aici se gaseste mucusul secretat de glandele uretrale, in special de glandele bulbo-uretrale Cowper.

Semne si simptome asociate patologiei prostatei


- disurie - nicturie - oligo/anurie

Semne si simptome asociate patologiei testiculare


-hipogonadism - caractere sexuale secundare feminine

Patologia asociata prostatei


- adenom de prostata - adenocarcinom de prostata

Patologia asociata testiculelor


- criptorhidia (incapacitatea testiculelor de a cobori in scrot) - sterilitate - hipogonadism - tumori testiculare

Evaluare - diagnostice specifice


1. Examen obiectiv: anamneza, examen fizic 2. Investigatii de laborator: PSA (pentru prostata), analize hormonale, hemoluecograma, biochimie, coagulare 3. Investigatii imagistice: ecografii, CT, RMN 4. Biopsie (in cazul tumorilor)

Testiculele
Testiculele fac parte din sistemul reproductiv masculin. Acestea sunt glande mixte, secretand atat spermatozoizi cat si hormoni. Spermatozoizii impreuna cu secretiile cailor spermatice si cele ale glandelor anexe formeaza sperma.

Anatomie / structura
Greutatea unui testicul este de aproximativ 40 grame iar lungimea de 4-5 cm. Testiculul prezinta la exterior o capsula groasa de tesut conjunctiv dens numita tunica albuginee. Aceasta formeaza mediastinul testicular la nivelul fetei posterioare, care trimite septuri fibroase delimitand aproximativ 250 de lobuli testiculari. Printre aceste septuri sunt unele incomplete, lobulii testiculari comunicand astfel intre ei. Fiecare lobul contine 1-4 tubi seminiferi inserati intr-o retea de fibre conjunctive laxe, celule interstitiale numite celule Leydig, celule Sertoli. In total un testicul contine aproximativ 900 tubi seminiferi sinuosi. Tubii seminiferi secreta spermatozoizii i (celulele germinative produc spermatozoizii), ar celulele intersitiale secreta androgeni testiculari. Testiculele apar si se dezvolta retroperitoneal, apoi pe parcursul inaintarii perioadei fetale, testiculele migreaza pana in scrot. Pe tot parcursul acestei migrari testiculele sunt imbracate in tunica vaginala. Testiculele sunt localizate in mod normal in scrot, unde este constanta o temperatura cu 1-2 grade Celsius mai mica decat temperatura interna a corpului, aceasta fiind esentiala pentru spermatogeneza.

Fiziologie - rol, functii, mecanisme


Celulele Sertoli au urmatoarele roluri: - rol endocrin prin secretia si sinteza inhibinei care are rol in reglarea secretiei de androgeni si inhibitia secretiei de FSH. - rol paracrin prin sinteza unei ABP (androgen binding protein) care leaga testosteronul, dihidrotestosteronul si estradiolul. - asigura bariera hemato- testiculara - reprezinta un suport pentru celulele germinale - secreta un lichid cu rol in vehicularea spermatozoizilor.

Hormonii secretati de testicule


1. Hormoni androgeni
a) Testosteronul Este secretat de celulele Leydig in principal si este considerat cel mai important hormon testicular in ciuda faptului ca o mare parte din el este transformata in dihidrotestosteron. La barbatul adult, testosteronul se sintetizeaza zilnic, aproximativ 4-9 mg. Nivelul maxim este dimineata iar cel minim noaptea, in jurul miezului noptii. Cea mai mare parte a testosteronului (98%) este sub forma legata (de SSBG:sexsteroid-binding globuline si de albumine). Concentratia plasmatica a testosteronului este, la barbatul adult, de 650 nanograme/dl. Acesta actioneaza majoritar dupa ce e transformat in dihidrotestosteron de catre 5alfa-reductaza. b) Dihidrotestosteron - puterea sa virilizanta este mai mare decat cea a testosteronului. - 80% provine din conversia periferica a testosteronului - 20% e sintetizat de catre celulele Leydig. c) Dehidroepiandrosteron si androstendionul DHEA e produs doar de corticosuprarenala pe cand androstendionul are origine mixta. Acesti doi hormoni reprezinta sub 10% din androgenii circulanti.

2. Hormoni estrogeni
Sunt proveniti predominant din aromatizarea testosteronului si androstendionului dar sunt si secretati de testicul si o mica cantitate este produsa de corticosuprarenala. Peptide secretate de testicule: 1. Vasopresina, angiotensina II, oxitocina, corticoliberina, beta-endorfine, factori de crestere: cu rol in reglarea locala a functiilor testiculare. (toate sunt secretate de celulele Leydig) 2. Inhbibina, activina, transferina, factor de inhibitie mullerian. Activina stimuleaza secretia de FSH dar si eritropoeza. Efectele fiziologice ale hormonilor testiculari: - initiaza si mentin caracterele sexuale primare si secundare masculine Rolul masculinizant al testosteronului se manifesta diferit in functie de perioada: 1. Perioada dezvoltarii fetale: Testosteronul se secreta in viata intrauterina incepanad cu a 7-a saptamana, imediat dupa firmarea celulelor Leydig, sub actiunea HCG. Testosteronul fetal e cel care induce formarea penisului si a scrotului, testiculului si anexelor sistemului reproducator masculin. In ultimele 2-3 luni de sarcina, secretia de testosteron se intensifica ceea ce duce la coborarea testiculelor in scrot. 2. Perioada extrauterina Pe perioada copilariei nivelul testosteronului e foarte scazut. La 11 ani, GnRH nu mai este inhibat asa cum a fost pana acum, iar nivelul plasmatic al testosteronului incepe sa creasca. La pubertate si in adolescenta incep sa se manifeste efectele fiziologice ale hormonilor testiculari: - stimuleaza cresterea taliei - dezvolta fenotipul masculin - determina aparitia caracterelor secundare masculine (laringe dezvoltat, voce cu tona, itati groase, pilozitate pubiana de tip masculin, pilozitate faciala). Efecte anabolice ale hormonilor testiculari: - stimuleaza sinteza proteica - stimuleaza hematopoeza - produc retentie Na, K, Ca si apa la nivel renal. Efectele hormonilor testiculari asupra celulelor reglatoare: 1. Testosteronul reduce GnRH, inhiba LH 2. Inhibinele: inhiba secretia de GnRH si FSH 3. Activinele stimuleaza secretia de FSH Reglarea functiilor testiculare in functie de varsta: - in timpul vietii fetale functia testiculara e controlata de HCG (gonadotropina corionica umana) secretata de placenta in timpul sarcinii. - in copilarie exista niste circuite hipotalamice inhibitoare care determina existenta unei cantitati nesemnificative de GnRH. - pubertatea este perioada in care debuteaza viata sexuala a adultului. - climacteriul: apare ca urmare a diminuarii progresive a capactitatii testiculelor de a

secreta hormoni androgeni, ca urmare a modificarilor aparute in testicul odata cu varsta.

Patologie asociata testicolelor


1. Deficitul secretiei hormonilor androgeni - aparut ca urmare a lezarii unei verigi a lantului hipotalamo-hipofizo-testicular. Cauze: - incapacitatea genetica a hipotalamusului de a secreta GnRH - modificari ale receptorilor androgenici celulari - deficite enzimatice In functie de perioada in care apare aspectul clinic difera: - daca apare in viata intrauterina tabloul clinic este de pseudohermafroditism masculin (aparitia unui tract genital feminin la fatul cu sex cromozomial XY). - daca deficitul apare in copilarie: sindrom eunucoidal (sterilitate, caractere sexuala feminine, umeri ingusti) - daca apapre la adult: semne somatocomportamentale specifice cu regresia lenta a caracterelor sexuale masculine. 2. Hipersecretia hormonilor androgeni Se diferentiaza in functie de perioada in care apar: - in copilarie: duce la aparitia pubertatii si pseudopubertatii precoce - dupa pubertate: e greu de diagnosticat, efectele suprapunandu-se cu cele fiziologice ale testosteronului.

Evaluarea testicolelor
1. Examen clinic: - anamneza - aspectul organelor genitale - caractere sexuale secundare 2. Explorari de laborator - spermomgrama - cariotipul - testul barr-Bertram (evidentiaza cromatina sexuala, normal absenta) Dozari hormonale: - dozari urinare de 17KS (cea mai mare parte a testosteronului plasmatic e metabolizat in ficat in 17-cetosteroizi): normal: 10-20 mg/dl/24 ore. - dozare gonadotropine hipofizare (diagnostic diferential intre insuficienta testiculara primara si una de cauza hipofizara) - test de stimulare testiculara cu HCG (diferentiaza hipogonadismul primar de cel secundar) - Dozare testosteron plasmatic - test de stimulare cu GnRH (diagnostic insuficienta gonadica de origine hipofizara)

Perineul la barbat
Perineul este ansamblul format din totalitatea partilor moi care inchid stramtoarea inferioara pelvina, delimitata de marginea inferioara a simfizei pubiene, ramurile ischiopubiene, ligamentele sacro-tuberoase si varful coccisului.

Anatomie/ structura
Forma perineului este rombica, avand diagonala mare intre varful unghiului subpubian si varful coccisului si pe cea mica intre cele doua tuberozitati ischiadice. Diagonala mica este responsabila de impartirea perineului intr-o portiune urogenitala (anterioara) si una anala (posterioara).

Diafragma pelvina:
Are forma de palnie si este o formatiune musculo-fasciala complexa alcatuita din muschii ridicatori anali, muschii coccigieni, muschiul sfincter anal extern si fasciile tuturor acestor muschi. Diafragma pelvina prezinta pe linia mediana o fanta oblica numita hiatus urogenital prin care trece uretra prostatica la barbati. Muschii diafragmei pelvine: 1. Muschiul ridicator anal (componenta principala a diafragmei pelvine) este alcatuit din patru muschi: - muschiul ilio-coccigian - muschiul pubo-coccigian - muschiul pubo-rectal - muschiul ridicator al prostatei 2. Muschiul coccigian 3. Muschiul sfincter anal extern Fasciile diafragmei pelvine: - fascia pelvina care continua fascia endo-abdominala. Se dedubleaza la nivelul arcului tendinos al muschiului ridicator anal intr-o foita parietala si una viscerala.

Diafragma urogenitala:
- este componenta principala a perineului anterior - e alcatuita din muschi dispusi intr-un plan superficial si unul profund, din fascia superioara si inferioara ale diafragmei urogenirale si fascia superficiala a perineului. Muschii diafragmei urogenitale: Planul superficial 1. Muschiul transvers superficial al perineului 2. Muschiul bulbo-spongios (avand origine diferita la barbat fata de femeie: la barbat are originea pe centrul tendinos al perineului si rafeul median dintre cei doi muschi iar insertia se face pe doua planuri: - unul superficial la nivelul albugineei corpului spongios si membranei care uneste corpul spongios cu corpii cavernosi penieni - unul profund: se formeaza mushiul compresor al emisferelor bulbului penian. 3. Muschiul ischio-cavernos Plan profund 1. Muschiul transvers profund al perineului 2. Muschiul sfincter uretral extern (la barbat e situat anterior de muschiul transvers profund al perineului si are trei portiuni: inferioara, superioara si laterala Fasciile diafragmei urogenitale: - fascia superioara a diafragmei urogenitale - fascia inferioara a diafragmei urogenitale (membrana perineala)

- fascia superficiala a perineului - centrul tendinos al perineului.

A. Regiunea urogenitala la barbat:


Reprezinta perineul anterior.Contine: - tegument: in partea anterioara este subtire, se continua cu tegumentul regiunii pubiene apoi a penisului si a scrotului, lateral acopera trigonul femural. In partea posterioara este mai gros si aderent la fascia superficiala a perineului. - panicul adipos: mai subtire in partea anterioara, se termina in forma de potcoava in interiorul careia intra radacina penisului si scrotul. - fascia superficiala a perineului este dubla avand o lama superficiala bogata in tesut adipos si una profunda care se continua cu fascia profunda a penisului, formand invelisul fascial al muschilor superficiali ai perineului. - plan musculo-fascial superficial - plan musculo-fascial mijlociu - spatiul profund al perineului (contine uretra membranoasa, glandele bulbo-uretrale, nervii si arterele care merg la bulbul penian, muschiul transvers profund si muschiul sfincter extern al uretrei). - plan musculo-fascial profund (muschiul ridicator anal si fascia diafragmei pelvine)

B. Regiunea anala la barbat:


Reprezinta perineul posterior. I se descriu: - tegument (mai gros la margini de unde se continua cu tegumentul regiunilor vecine si mai subtire in jurul orificiului anal, e acoperit de par si prezinta numeroase glande sudoripare si sebacee). - fascia superficiala - diafragma pelvina - fosa ischio-rectala (ischio-anala) ocupata de tesut adipos numit corpul adipos al fosei ischiorectale. Este traversata de manunchi vasculo-nervos rusinos intern, nervii si vasele rectale inferioare. Aceasta trimite doua prelungiri, una anterioara spre loja profunda a perineului anterior si una posterioara de unde tesutul adipos local se continua cu cel dintre muschiul fesier mare si muschii pelvi-trohanterieni.

Rapoarte cu structuri invecinate (Topografie)


Perineul anterior(Regiunea urogenitala) se continua superior cu regiunea pubica, posterior cu regiunea anala si lateral cu trigonul femural (drept/ stang) de care se desparte prin plicile genito-femurale. Perineul posterior(Regiunea anala): fosa ischio-rectala are forma unei prisme triungiulare cu urmatoarele delimitari: - supero-medial: diafragma pelvina - lateral: muschiul obturator intern - inferior: fascia superficiala, paniculul adipos si tegumentul

Fiziologie - rol, functii, mecanisme


Rolul perineului este dat in principal de actiunea muschilor care intra in componenta lui, astfel: 1. Muschiul pubo-coccigian are rol de sfincter anal auxiliar prin actiunea de ridicare a perineului posterior, comprimand astfel canalul anal. 2. Muschiul pubo-rectal ridica canalul anal si anusul in contractie bilaterala

3. Muschiul ridicator al prostatei trage antero-superior prostata. 4. Muschiul bulbo-spongios comprima prin contractie bulbul penian, corpul spongios, corpii cavernosi si vena dorsala profunda a penisului, avand astfel rol in erectie 5. Muschiul transvers profund al perineului: cei doi muschi au rol in sustinerea vezici urinare si a prostatei.

Patologie asociata
- inflamatie/ infectie - tumori benigne de perineu - tumori maligne perineale - angiomiofibroblastom - ruptura de perineu (mult mai rar la barbati decat la femei)

Semne si simptome asociate


- durere - incontinenta urinara - disurie - oligoanurie - asocierea unor tulburari gastro-intestinale

Evaluare - Diagnostice specifice


1. Examen clinic: pe langa anamneza si examenul general se practica tuseul rectal 2. CT 3. RMN 4. Ecografie 5. Investigatiile de laborator in vederea evidentierii unei inflamatii acute/ cronice sau modificari date de tumori maligne.

Penisul
Penisul este organul copulator masculin. Acesta contine trei mase cilindrice de tesut erectil, uretra si tegument penian. Deoarece contine portiunea spongioasa a uretrei, are rol si in mictiune.

Anatomia si structura penisului


Penisul cuprinde o radacina si un corp. a) Radacina penisului e situata la nivelul perineului superficial, superior de scrot - aceasta este alcatuita din cele doua radacini ale corpului cavernos si bulbul penian. - cele doua radacini ale corpului cavernos sunt situate lateral iar bulbul penisului e situat median, intre aceste doua radacini. - ambele radacini sunt acoperite de muschii ischiocavernosi - bulbul penisului este acoperit de muschiul bulbospongios si e traversat de catre uretra si ductele glandelor bulbouretrale. b) Corpul penisului - are forma de clinindru turtit cu o fata dorsala si o fata ventrala (uretrala) in care domina uretra, mai ales in erectie. La nivelul fetei posterioare se gaseste rafeul penisului - prezinta o extremitate libera denumita glandul penisului.

- are o lungime variabila, in medie 10 cm lungime si 8-9 cm circumferinta - in starea de erectie lungimea medie este de aproximativ 16-18 cm iar circumferinta de 11-12 cm. - e mentinut in pozitie de radacina si prin intermediul a doua ligamente: ligament suspensor al penisului si ligamentul fundiform. Glandul penisului e acoperit de preputiu, are forma conica, este neted si are o culoare roz iar in timpul erectiei rosie. Baza glandului e numita coroana glandului si are o circumferinta proeminenta. Aceasta e separata de insertia preputiului prin colul glandului, acest spatiu purtand denumirea de sant balano-preputial. Varful glandului prezinta o fanta sagitala numita meatul urinar cu o lungime de aproximativ 7 mm. Fatei uretrale a glandului i e descrie un sant intins intre meatul urinar si colul glandului, nivel la care se insera fraul preputiului. Tegumentul penisului prezinta o parte retractila (preputiul) si una aderenta: - preputiul acopera tot glandul la copii insa la adult formeaza doar un invelis partial al glandului. Preputiul e o plica care se intinde de la nivelul colului glandului, se reflecta la marginea libera si revine la coroana glandului. Intre preputiu si gland se formeaza cavitatea preputiala (balano-preputiala), care este un spatiu virtual. - pielea aderenta are o mare mobilitate fata de planul profund. Fata uretrala prezinta rafeul penisului, care se continua posterior cu rafeul scrotal. Penisul e alcatuit din trei cilindri de tesut erectil: doi corpi cavernosi si un corp spongios. Acesti corpi erectili sunt separati la nivelul radacinii si se unesc inferior de pubis, formand astfel corpul penisului.

1. Corpii cavernosi
- au doua radacini in perineu fixate laramurile ischiopubiene - aceste doua radacini se unesc subpubian formand trunchiul corpului cavernos, intre cele doua gasindu-se septul penisului. - manunchiul vasculo-nervos dorsal al penisului se gaseste in santul dorsal al trunchiului corpului cavernos, iar corpul spongios si uretra spongioasa se gasesc intrun alt sant de pe fata uretrala. - extremitatea libera a corpului cavernos se termina printr-o portiune efilata acoperita de glandul penisului.

2. Corpul spongios
- este traversat de uretra spongioasa - e format din trei parti: a) bulbul penisului e extremitatea proximala a corpului spongios, situat pe linia mediana, in loja peniana a perineului. Este invelit de muschiul bulbospongios iar profund, vine in raport cu diafragma urogenitala. La nivelul fetei profunde patrunde uretra b) portiune intermediara strabatuta de uretra spongioasa si care ajunge pana la varful corpului cavernos, formand astfel glandul penisului. c) glandul penisului (are o parte axiala, una periuretrala si una periferica) .

Structura penisului:
Corpii cavernosi si corpul spongios sunt alcatuiti din tesut erectil alcatuit dintr-un sistem de trabecule care delimiteaza caverne, care comunica intre ele. Acestea sunt dispuse astfel: cavernele ai mari sunt asezate central iar cele mai mici la periferie. Ele sunt imbracate in endoteliu si sunt goale, insa in timpul erectiei se umplu cu sange. Corpul cavernos e invelit de albuginee, tunica fibroasa rezistenta care trimite septuri in interiorul corpului cavernos alcatuite din fibre musculare netede, conjunctive si elastice. Corpul spongios e invelit de o albuginee subtire cu numeroase fibre elastice. Glandul e acoperit de epiteliu stratificat scuamos nekeratinizat si se continua cu epiteliul de pe fata interna a preputiului. Preputiul prezinta pe fata externa glande sebacee si sudoripare iar la nivelul fetei interne prezinta glande preputiale. Invelisurile penisului (expuse centripet) - piele - tunica dartos - fascia superficiala a penisului Vascularizatia arteriala a penisului: - artere pentru organele contractile (arterea profunda a penisului, artera dorsala a penisului, artera bulbului penisului, artera uretrala toate cu originea in artera rusinoasa interna. - artere pentru invelisurile penisului (arterele dorsale ale penisului, arterele rusinoase externe). Vascularizatia venoasa a penisului - vene superficiale dreneaza sangele de la nivelul invelisurilor penisului si de la nivelul glandului) - vene profunde (vena dorsala profunda a penisului, vena bulbului penisului). Vascularizatia limfatica - limfaticele tunicilor penisului - limfaticele glandului - limfaticele organelor erectile

Fiziologie - rol, functii, mecanisme


Penisul are rol in activitatea sexuala a barbatului. Anumiti stimuli au capacitatea de a creste capacitatea barbatului de a efectua actul sexual. Erectia e primul efect al stimularii sexuale masculine, gradul acesteia fiind direct proportional cu gradul stimularii (fizice sau psihice). Actul sexual masculin e rezultatul unor mecanisme reflexe intrinseci cu centri in maduva sacrala si lombara. Nervii pelvieni trimit impulsurile parasimpatice de la coloana la penis. Acestea elibereaza oxid nitric, peptid intestinal vasoactiv si acetilcolina. Oxidul nitric are ca efect relaxarea arterelor peniene si retelei trabeculare de fibre musculare netede din tesutul erectil al corpilor cavernosi si corpului spongios. Balonizarea tesutului erectil produsa de presiunea crescuta de la nivelul sinusoidelor duce la rigidizarea si cresterea in dimensiuni a penisului. Impulsurile parasimpatice nu produc numai erectia ci si secretia de mucus de catre glandele uretrale si bulbouretrale, facilitand astfel lubrifierea.

Ejacularea este rezultatul emisiei unor impulsuri simpatice pornite de la maduva T12-L2 si transmise prin intermediul unor plexuri nervoase simpatice precum hipogastric si pelvian, care determina emisia, proces care precede ejacularea.

Semne si simptome asociate


- durere - mancarimi - disurie - disfunctie erectila

Patologie penisului
- hipospadias (boala congenitala constand in deschiderea uretrei la alt nivel decat la varful penisului) - hipogonadism - patologiii traumatice (lovituri) - disfunctie erectila - boala Peyronie - priapismul (penisul nu-si mai revine din erectie) - fimoza (nu se poate realiza decalotarea) /parafimoza (nu se poate face recalotarea, apare ca o complicatie a fimozei) - prurit genital (provocat de diferiti agenti infectiosi)

Evaluarea penisului - Diagnostice specifice


1. Examen obiectiv: anamneza si examenul fizic realizate de catre medicul dermatolog sau urolog in functie de problema 2. Analize de laborator

Prostata
Prostata este un organ musculo-glandular al carei rol este de a forma lichidul spermatic si de a excreta lichidul prostatic.

Anatomia si structura prostatei


Prostata are o greutate de aproximativ 20 grame, un diametru transversal de 4 cm, diametru antero-posterior de 2,5 cm si vertical 3 cm. Forma prostatei este de castana, turtita antero-posterior. Prostatei i se descriu: - o fata anterioara verticala - doua fete infero-laterale - o fata posterioara oblica Prin tuseu rectal, la nivelul acestei fete se descrie un sant vertical care separa cei doi lobi laterali. - o baza (i se descrie o creasta transversala care o imparte intr-un versant anterior si unul posterior) - un varf Prostata are la exterior o capsula fibroasa proprie care e inconjurata de capsula periprostatica, o fascie prostatica derivata din tesutul conjunctiv al spatiului subperitoneal.

Prostata e strabatuta de patru canale: - uretra prostatica - canalele ejaculatoare - utricule prostatica Aceste canale sunt responsabile de aparitia lobilor prostatici: - lobii laterali (drept si stang) - istmul (legatura dintre cei doi lobi laterali) - lob mijlociu - lob posterior Vascularizatia arteriala a prostatei - ramuri vezico-prostatice (cu originea in artere vezicale inferioare si artere rectale mijlocii) impartite in: a) ramuri capsulare- superficiale b) ramuri trabeculare- profunde Vascularizatia venoasa - are originea in capilarele periglandulare - formeaza plexul venos prostatic (comunica cu plexurile venoase retro-simfizar, vezical si rectal) Vascularizatia limfatica Se diferentiaza: - o retea limfatica in interiorul acinilor glandulari - o retea limfatica perilobulara (formata din anastomoza retelelor din interiorul acinilor cu cele vecine). - retea peri-prostatica (formata din anastomoza vaselor mai mari din retelele intraprostatice). - vasele limfatice colectoare (formate din reteaua peri-prostatica). Acestea sunt impartite de catre Maurice in patru pediculi, in functie de vasele sanguine pe care le insotesc: a) pediculul iliac extern b) pedicul iliac intern (hipogastric) c) pedicul posterior d) pedicul inferior Prin intermediul acestor pediculi se stabilesc anastomoze cu vasele limfatice ale fundului vezicii urinare, ampulei canalului deferent, ale veziculei seminale si ale rectului. Inervatia prostatei: - plexul prostatic (ale carui ramuri provin din plexul hipogastric inferior) - nervii au fibre senzitivo-motorii

Rapoarte cu structuri invecinate (topografie):


Prostata este un organ pelvis-subperitoneal situat intr-o loja delimitata astfel: - peretele anterior: oasele si simfiza pubiana. La acest nivel se gasesc plexul venos prostatic si ligamentele pubo-prostatice. - peretele posterior: raport cu ampula rectala de care se desparte prin septul rectovezicio-prostatic (Denonvilliers) - peretii infero-laterali: muschii ridicatori anali si fascia superioara a diafragmei

pelvine. La acest nivel se gasesc plexurile venoase prostatice si plexul hipogastric inferior. - baza: raport cu colul vezicii urinare - perete superior: ligamente pubo-prostatice, fundul vezicii urinare, veziculele seminale si ductele deferente.

Fiziologia prostatei - rol, functii, mecanisme


Prostata secreta un lichid subtire, bogat in calciu, citrat si fosafat, enzime de coagulare si protofibrinoliza. Lichidul prostatic contribuie la cresterea volumului spermatic deoarece capsula prostatei se contracta simultan cu contractia vasului deferent in timpul emisiei. Compozitia lichidului prostatic este usor alcalina, calitate importanta pentru fecundarea oului pentru ca lichidul din vasul deferent este relativ acid din cauza prezentei acidului citric si produsilor finali de catabolism. Aciditatea inhiba fertilitatea spermatozoizilor. Spermatozoizii au motilitatea otpima la un pH de 6-6,5 deci lichidul prostatic faciliteaza neutralizarea aciditatii celorlalte lichide in timpul ejacularii. Lichidul prostatic este cel care confera aspectul laptos spermei. Tot acesta e responsabil de mentinerea spermatozoizilor in regiunile profunde ale vaginului, la nivelul colului uterin prin enzima de coagulare care actioneaza asupra fibrinogenului din lichidul veziculelor seminale. Sperma ejaculata in timpul actului sexual e produsa de: - 10 % de vasele deferente - 60% din veziculele seminale - 30% prostata - cantitiati reduse din lichidul secretat de glandele mucoase (glande bulbouretrale predominant).

Semne si simptome asociate prostatei


- incontinenta urinara - disurie - nicturie - inceput dificil al actului de mictiune - jet urinar slab, filiform, intermitent - mictiune prelungita - mictiune imperioasa - polakiurie

Patologia prostatei
- adenom de prostata (leziune benigna ce consta in hiperplazia acinilor prostatici si a stromei, sub influenta hormonilor androgeni care apare la aproape toti barbatii de peste 50 de ani). Prostata apare marita, cu o greutate de pana la 200 de grame. Consistenta acesteia este elastica, culoarea este alb-cenusie, cu zone galbene. Uneori poate avea un aspect microchistic din cauza dilatarii glandelor. Microscopic este o proliferare glandulara adenomatoasa, cu glande hiperplazice, uneori cu proliferari papilifere in lumen. Prolifereaz se asemenea si stroma, fibrele musculare netede, uneori poate fi prezent un discret infiltrat inflamator cronic limfo-

plasmocitar. - adenocarcinom de prostata

Evaluarea prostatei - Diagnostice specifice


1. Examen obiectiv: anamneza, tuseu rectal (determinarea aproximativa a dimensiunilor adenomului, consistentei prostatei si dimensiunilor nodulilor sau diagnosticul diferential cu cancerul prostatei 2. Investigatii de laborator (PSA: valori mai putin ridicate decat cele din adenocarcinom), EDR (consistenta elastica).

Spermatozoidul

Spermatozoidul

Analiza spermei (spermograma) Spermograma este un test de fertilitate masculina care verifica cantitatea si calitatea spermei barbatului. Analiza spermei este parte integranta dintr-un grup de teste folosite pentru a verifica fertilitatea cuplurilor....