10.

Anatomia sistemului de reproducere la ambele sexe.

Testiculul. Căile spermatice. Penisul. Ovarul. Uterul. Vaginul.
Vulva

Sistemul reproducător:
Prin reproducere se asigură perperuarea speciei umane. Ființa
nouă rezultă prin dezvoltarea ontogenetică a zigotului. Acesta se
formează prin fecundația dintre 2 celule sexuate numite gameți.
Gameții se formează în gonadele cuprinse în sistemele genitale
masculin și feminin.
Sistemul genital masculin:
Este alcătuit din organele genitale interne și externe.

Testiculele: fac parte din sistemul reproductiv masculin. Sunt
glande mixte, ceea ce înseamnă că secretă atât spermatozoizi cât și
hormoni. Spermatozoizii împreună cu secrețiile căilor spermatice și
cele ale glandelor anexe formează sperma.
 Gonadele masculine, sunt organe pereche de formă ovoidă,
având o greutate de aproximativ 40 grame și o lungime de 4-5
centimetri.
Prezintă pe marginea posterioară epididimul, care conține
canalul de excreție al spermei. Sunt situate în scrot și acoperite de o
membrană fibroasă (albugineea). Aceasta trimite spre interior
septuri ce împart testiculul în lobuli formați din 2-3 tubi seminiferi,
producatori de spermă, precum și țesut interstițial, producător de
hormoni masculini.
Tubii seminiferi se unesc formând un canal unic care, la ieșirea
din epididim, devine canal deferent. Canalele deferente pătrund în
bazin, înapoia vezicii urinare și se continuă cu canalul ejaculator, care
se unește cu canalul de excreție al veziculei seminale, străbate
prostata și se deschide în uretră.
Testiculele apar și se dezvoltă retroperitoneal, apoi pe parcursul
înaintării perioadei fetale, testiculele migrează până în scrot. Pe tot
parcursul acestei migrări, testiculele sunt îmbrăcate în tunica
vaginală.
 Testicului îndeplinește două funcții: producerea de spermatoizi
și secreția de hormoni androgeni. Ambele funcții sunt controlate de
hipofiza anterioară prin hormonii gonadotropi.
Spermatogeneza începe la 14–16 ani. Procesul este permanent și
este o succesiune de diviziuni celulare în urma cărora se maturează
spermatozoizii.
Epididimul:
Este anexat testiculului, are forma unei virgule și i se descriu trei
părți: cap, corp și coadă.
Împreună cu testiculul sunt acoperite de albuginee. Între testicul
și epididim, posterior se găsește lama viscerală a tunicii vaginale care
formează sinusul epididimar. Medial și posterior albugineea e
traversată de nervii testiculului și vasele acestuia iar la acest nivel
albugineea prezintă mediastinul testiculului.
Extremitatea inferioară a testiculului și coada epididimului sunt
situate extravaginal, aderând la fascia spermatică internă prin
ligamentul scrotal.
Căile spermatice:
a) căile spermatice intratesticulare: tubi seminiferi drepți și
rețea testiculară.
b) căile spermatice extra-testiculare:
− Ducte eferente: aproximativ 15-20 cu o lungime de 15-20
centimetri. Formează capul epididimului împreună cu
canalul epididimar.
− Duct epididimar: traiect foarte sinuos cu o lungime de 6-7
metri. Continuă primul canal eferent și la nivelul acestuia
se deschid celelalte canale eferente. Formează corpul și
coada epididimului.
− Duct deferent: are o lungime de proximativ 50 centimetri
și se întinde de la coada epididimului până la fundul vezicii
urinare, la nivelul căruia se unește cu canalul excretor al
veziculei seminale, formând astfel canalul ejaculator.
Canalul deferent prezintă trei segmente: segment
epididimar, segment funicular și segment abdomino-
pelvin.
− Duct ejaculator: continuă ductul deferent și are o lungime
de 2 centimetri. Străbate prostata și se deschide în uretra
prostatică la nivelul coliculului seminal.
− Funiculul spermatic: are formă de cordon ce suspendă
testiculul, aproximativ 15 centimetri lungime și se întinde
de la capul epididimului până la orificiul inghinal profund.
Acesta prezintă un segment scrotal și unul inghinal.
 Conținutul funiculului spermatic: canal deferent, artera
testiculară, plex pampiniform, artera diferențială și
cremasterică, plex testicular posterior și ramura genitală a
nervului genito-femural.
− Uretra.
Glandele bulbo-uretrale:
Sunt situate la nivelul unghiului dintre segmentul membranos al
uretrei și bulbul penisului. Au o culoare albicioasă. Canalele
excretoare au o lungime de 3-4 centimetri. Au raport inferior cu
fascia inferioară a diafragmei urogenitale, superior cu fascia
superioară a diafragmei urogenitale și antero-medial cu uretra
membranoasă.
Prostata:
Glandă sexuală masculină, tubuloacinoasă, are formă de castană
și înconjoară uretra masculină proximală.
Este atașată ferm la nivelul colului vezical și la nivelul simfizei
pubiene. Posterior, fascia Denonvilliers separă rectul de prostată și
veziculele seminale.
Caudal, prostata se sprijină pe diafragma pelvină care conține
sfincterul extern voluntar.
La 20 de ani, prostata are un volum de 15 cm cubi.
Are o greutate de aproximativ 20 grame și este un organ pelvis-
subperitoneal.
Secretă un lichid lăptos care intră în compoziția spermei,
producând 25-30% din lichidul seminal. Secreţiile prostatice se află
sub controlul androgenilor (hormoni masculini, secretaţi în principal,
de către testicule).
Veziculele seminale:
Se situează în spatele vezicii urinare, lateral de ampulele
canalelor deferente și sunt strâns legate de uretere.
Au o lungime de 5 centimetri, o grosime de 5 milimetri și o
capacitate de 5-10 mililitrii.
Au formă conică cu baza către superior și vârful situat inferior.
Veziculele seminale secretă un lichid care se elimină în canalul
ejaculator, servind ca transportor și ca mediu nutritiv pentru
spermatoizi decoarece e bogat în fructoză.
Penisul este organul copulator masculin, alcatuit din trei mase
cilindrice de țesut erectil, uretră și tegument penian. Cele trei mase
de țesut erectil sunt reprezentate de doi corpi cavernoși și un corp
spongios; acești corpi erectili sunt separați la nivelul rădăcinii și se
unesc inferior de pubis, formând corpul penisului. Este și organ al
micțiunii deoarece conține porțiunea spongioasă a uretrei.
 Cuprinde:
a) rădăcina penisului: e situată la nivelul perineului superficial,
superior de scrot. E alcătuită din cele două rădăcini ale corpului
cavernos și bulbul penian. Cele două rădăcini ale corpului cavernos
sunt situate lateral iar bulbul penisului e situat median, între aceste
două rădăcini (ambele sunt acoperite de mușchii ischiocavernoși).
Bulbul penisului este acoperit de mușchiul bulbospongios și e
traversat de către uretră și ductele glandelor bulbouretrale.
b) corpul penisului: are formă de cilindru turtit cu o față dorsală
și o față ventralăă (uretrală) în care domină uretra, mai ales în
erecție. La nivelul feței posterioare se găsește rafeul penisului.
Prezintă o extremitate liberă numită gland. Are o lungime variabilă. E
menținut în poziție de rădăcină prin intermediul a două ligamente:
ligament suspensor al penisului și ligamentul fundiform.
Glandul penisului este acoperit de prepuțiu, are formă conică,
este neted și are o culoare roz iar în timpul erecției este roșie. Baza
glandului e numită coroana glandului și are o circumferință
proeminentă. E separată de inserția prepuțiului prin colul glandului -
șanț balano-prepuțial. Vârful glandului prezintă o fantă sagitală
numită meat urinar. Feței uretrale a glandului i se descrie un șanț
întins între meatul urinar și colul glandului, nivel la care se inseră
frâul prepuțiului (fren).
Tegumentul penisului prezintă o parte erectilă (prepuțiul) și una
aderentă.
 Din punct de vedere al învelișurilor penisului, putem enumera în
ordine centripetă: piele, tunica Dartos și fascia superficială a
penisului.

Sistemul genital feminin:
Este alcătuit din organe genitale interne și externe.
Organele genitale interne sunt: ovarul, trompa uterină, uterul și
vaginul.

Organele genitale interne feminine:
În partea centrală a pelvisului, uterul și colul uterin sunt
susținute de fibre cardinale laterale sau ligamentele Mackenrodt,
care se inseră medial la nivelul fasciei paracervicale și lateral la
nivelul pereților laterali ai pelvisului.
Posterior, ligamentele uterosacrate oferă un suport pentru vagin
și col deoarece ele trec dinspre sacru, lateral de rect și se inseră
paracervical sau la nivelul fasciei endopelvine.
Bilateral, trompele pleacă de la cornul uterin și merg
posterolateral spre ovare și anterior de acestea. Ambele se lărgesc în
treimea distală constituind ampula.
Ovarele sunt atașate de coarnele uterine prin ligamentele
proprii ale ovarelor. Aceste benzi fibroase se continuă lateral de uter
ca și ligamente rotunde. Părăsesc pelvisul prin inelul inghinal intern
și trec prin canalul inghinal și inelul inghinal extern către țesutul
subcutanat de la nivelul muntelui lui Venus. Se inseră în țesutul
conjunctiv al labiilor mari. Ovarele sunt aparent suspendate de
pelvisul lateral prin pediculii lor vasculari, ligamentele
infundibulopelvice (ligamentele lomboovariene).
Peritoneul care acoperă anexa (trompă, ligament rotund și ovar)
este denumit ligament larg.
Recesurile peritoneale din pelvis, anterior și posterior de uter
sunt cunoscute ca și funduri de sac anterior și posterior (spațiu
Douglas sau fund de sac Douglas).

Ovarele:
Gonadele feminine, sunt organe pereche cu formă migdalată,
având o lungime de aproximativ 3 centrimetri și sunt situate în
pelvis.
Reprezintă glanda sexuală feminină cu rol ovogenetic și
endocrin.
Prezintă un înveliș conjunctiv sub care se disting 2 zone: zona
corticală în care se află foliculii ovarieni (formațiuni veziculare în
care se formează câte un ovul) și zona medulară, țesut conjunctiv lax,
în care se găsesc vase sangvine și nervi.
În ovar se găsesc foliculi în diferite stadii de dezvoltare. Aceștia
se maturizează câte unul pe lună și expulzează ovulul împreună cu
lichidul folicular. În timpul vieții sexuale a femeii se maturizează circa
400 de foliculi.
 Trompele uterine, două conducte musculo-membranoase
pereche între ovare și uter, în formă de pâlnie, au marginile
franjurate spre ovar.
Rol: servesc pentru captarea ovulului expulzat din foliculul
matur, tranzitul spermatozoizilor pentru fecundare, direcționează
corect ovulul fecundat prin intermediul mișcărilor cililor (controlate
de hormonii estrogeni) și hrănirea ovulului fecundat aflat în proces
de diviziune, înaintea implantării.
Uterul, organ musculo-cavitar, nepereche, situat între vezica
urinară și rect are formă de pară.
Aparține sistemului reproducător feminin.
Are formă de trunchi de con cu baza orientată către superior și
vârful către inferior. I se descrie o porțiune îngustată semicirculară,
în partea sa mijlocie, numită istmul uterului ce împarte uterul în corp
uterin și col – colul uterin, care proemină în vagin.
Are o musculatură netedă cu fibre longitudinale, radiare și
spiralate.
Cavitatea uterului prezintă o mucoasă (endometrul) care suferă
modificări ciclice sub influența hormonilor ovarieni.
Rol în direcționarea corectă a spermatozoizilor din vagin în uter
prin filamente de mucus, prin intermediul endometrului se reușește
implantarea ovulului fecundat, facilitează și asigură nutriția ovulului
implantat, iar dacă ovulul nu este fecundat apare menstruația.
Vaginul se găsește în continuarea uterului.
Situat în spațiul pelvis-subperitoneal între vezica urinară și
uretră anterior și rect posterior. Acesta străbate hiatusul urogenital
al diafragmei pelvine, de care e împărțit în:
1. porțiune pelvină (deasupra difragmei), cea mai mare parte a
organului și prezintă patru pereți (anterior, posterior, superior și
inferior).
2. porțiune perineală (inferior de diafragma pelvină) ce este
aderentă postero-lateral la fibrele mușchiului transvers al perineului.
La acest nivel are raport anterior cu uretra, posterior cu canalul anal
și lateral cu fosele ischio-rectale și ramuri ischio-pubiene.
Are formă cilindrică turtit antero-posterior în cea mai mare
parte a lungimii sale. Extremitatea sa superioară este mai dilatată,
are forma unei cupole și este numită fornix vaginal.
Cavitatea vaginului este virtuală, devenind reală în rupturile de
perineu.
Dimensiunile sale depind de anumiți factori precum vârsta,
raporturi sexuale, paritate și caracteristici individuale. Totuși,
lungimea medie e de aproximativ 8 centimetri.
 Mucoasa pereților anterior și posterior al vaginului este
neregulată, prezentând columnele vaginală anterioară / posterioară
de la nivelul cărora pleacă plici vaginale.
Organ cavitar musculo-conjuctiv care se deschide în exterior în
regiunea vulvei și are ca principal rol copulația dar reprezintă și
principala cale de examinare ginecologică sau cale de abord
chirurgical a organelor genitale interne feminine.
Este un receptor hormonal sensibil mai ales la stimulii
estrogenici al căror rol asupra vaginului este de a-i asigura
troficitatea.
Organele genitale externe feminine (vulva):

Vulva reprezintă totalitatea organelor genitale externe feminine:

muntele pubisului, formațiunile labiale (labii mari și mici), vestibul
vaginal și organe erectile (clitoris, bulbi vestibulari).
Prezintă rol sexual.
Vulva este cuprinsă între simfiza pubiană – anterior, sfincterul
anal – posterior și tuberozitățile ischiadice – lateral.
Labiile mari formează marginile cutanate laterale ale vulvei și
reprezintă omologul feminin al scrotului masculin. Labiile mari sunt
falduri de grăsime acoperite de tegument ce prezintă pilozitate la
adult. Fuzionează anterior cu proeminența anterioară a simfizei
pubiene, muntele lui Venus. Posterior, labiile mari se unesc într-o
structură care se leagă de corpul perineal și este denumită comisura
posterioară.
Adiacent și medial de labiile mari se găsesc labiile mici ce
reprezintă mici pliuri de țesut conjunctiv acoperite lateral de
tegument fără pilozitate și medial de mucoasa vaginală. Fuziunea
anterioară a labiilor mici formează prepuțul clitorisului; posterior,
labiile mici fuzionează în fosa naviculară. Termenul de vestibul se
referă la zona situată medial de labiile mici, mărginită de fosa
naviculară și clitoris. Atât uretra cât și vaginul se deschid în vestibul.
Clitorisul este situat superior de meatul urinar; omologul masculin
este penisul.
Glandele lui Skene se găsesc lateral și inferior de meatul uretral
și uneori adăpostesc germeni patogeni. La nivelul acestor glande pot
apărea chisturi, abcese și neoplasme.