TEMA 1:

REGIUNEA CRANIOCEREBRALĂ

1.1. Rememorări Anatomo-Topografice a regiunii capului

1.2. Cavitatea craniocerebrală şi conţinutul ei
1.3. Indicaţii în intervenţii chirurgicale pe encefal
1.4. Diagnosticul topic în cenuroza cerebrală la ovine (după
Gherţen P., 1953)
1.5. Tehnica operaţiei în cenuroza cerebrală
1.6. Diagnosticul cenurozei cerebrale la bovine
1.1. Rememorări Anatomo-Topografice a regiunii capului
Capul este regiunea corpului animal, care este mobil unită cu corpul
prin intermediul articulaţiei formate de osul occipital şi I-a vertebră cervicală
(atlasul).
Capul se delimitează de regiunea cervicală, imaginar, de la creasta
occipitală pe marginea anterioară a aripilor atlasului spre unghiul mandibular
(maxilarul inferior).
 Baza osoasă a capului este formată de oasele craniului.
Capul cu ajutorul unei linii imaginare, care unește marginile aborale
ale orbitelor, mai departe se duce în jos, până la unghiurile mandibulare, se
împarte în două regiuni:
• Regiunea facială;
• Regiunea cranio-cerebrală.
 Regiunea facială include: regiunea nazală cu sinusurile maxilare,
cavitatea orală, faringele, articulaţiile mandibulare, regiunea intermandibulară cu
laringele. Regiunea facială se împarte în următoarele regiuni mici:
- regiunea nazală cu sinusurile maxilare
– regiunea suborbitală şi regiunea orbitelor;
– regiunea buzelor;
– regiunea bărbiţei;
– regiunea obrazului
– regiunea muşchilor
maseteri;
– regiunea spaţiului
intermandibular;
– regiunea zigomatică
– regiunea articulaţiei
Mandibulare.
 În regiunea facială deosebim următoarele proeminenţe anatomice:
bovine, ovine caprine – tuberculul facial;
cabaline – creasta facială;
suine – foseta suborbitală.
La toate speciile de animale uşor se palpează:
• articulaţia mandibulară;
• vârful oaselor nazale;
• unghiurile nazomaxilare şi mandibulare;
• marginea anterioară a muşchilor maseteri;
• gaura suborbitară şi mentonieră;
• la cabaline – m. levator al buzei superioare;
• la bovine – marginea anterioară a primului premolar.
Pentru diagnosticul unui proces patologic este necesară aprecierea corectă
a regiunii date ex.: în regiunea suborbitară din stânga se află o tumoare, la
palpaţie este de consistenţă dură, imobilă, puţin dureroasă. La graniţa cu
regiunea zigomatică este o fistulă din care se elimină un lichid purulent.
Regiunea cerebrală include regiunea auriculară şi cavitatea cranio-cerebrală
cu conţinutul ei. Această regiune de asemenea se împarte în alte regiuni mai
mici:
1 – regiunea occipitală
2 – regiunea parietală
3 – regiunea frontală
4 – regiunea auriculară cu pavilionul urechii
5 – regiunea temporală şi a orbitei
Regiunea cranio-cerebrală la bovine este mai plată spre deosebire de
cabaline, la care este mai convexă.
La bovine se palpează osul occipital, apofizele externe a oaselor
frontale.
La bovine şi suine se palpează gaura supraorbitară la jumătatea
distanţei dintre orbită şi linia mediană a capului.
La cabaline gaura supraorbitară se află la baza procesului zigomatic a
osului frontal, care de asemenea uşor se palpează.
La câine şi pisică această formaţiune lipseşte.
Jumătatea dreaptă şi stângă a regiunii craniocerebrale la toate speciile
de animale se unesc prin linia mediană fără a forma vre-o proeminenţă
anatomică, dar la rasa de câini Doberman în această regiune se formează o
creastă sagitală vizibilă.
D.A.T. a regiunii craniocerebrale.
În această regiune plan cu plan se deosebeşte:
1. pielea – acoperă regiunea frontală, este puţin mobilă şi mai groasă
în special la bovine.
2. ţesutul adipos subcutan
3. fascia superficială
4. ţesutul celular subfascial – bine dezvoltat la toate speciile de
animale, în care se ramifică o mulţime de vase şi nervi.
5. fascia profundă sau aponevroza capului, la care aderă m. cutanat
frontal, care în cea mai mare parte se află la bovine între orbite şi la baza
coarnelor; la suine este mai puţin dezvoltat, iar la celelalte specii acest muşchi
lipseşte.
6. ţesutul celular subaponevrotic, la care aderă muşchiul temporal.
7. periostul, care este de o grosime deosebită în această regiune.
Inervaţia
Vascularizarea regiunii craniocerebrale este reprezentată de:
1. vena frontală
2. artera temporală superficială - 47
3. artera auriculară mare - 50
1.2. Cavitatea craniocerebrală şi conţinutul ei
În cavitatea craniocerebrală este localizat encefalul şi glandele cu
secreţie internă.
La cabaline cavitatea craniocerebrală atinge linia ce uneşte marginile
posterioare a orbitelor (dinainte), şi din urmă – la nivelul crestei occipitale.
La bovine – dinainte este marginea posterioară o orbitelor şi din urmă
– creasta frontală.
Encefalul la bovinele adulte aderă la oasele frontale numai în centru,
deoarece în jurul cavităţii craniocerebrale şi deasupra encefalului se află
sinusul frontal.
Imaginar, regiunea frontală la bovine poate fi împărţită în trei părţi:
Se duc 2 linii:
1. linia de sus – la nivelul crestei frontale
2. linia de jos – linia ce uneşte mijlocul orbitelor.
Treimea mijlocie va fi graniţa chirurgicală, adică locul de acces în
operaţiile chirurgicale.
 Sinusul frontal la bovine ocupă o suprafaţă mare şi acoperă aproape
toată cavitatea cerebrală, iar pentru a avea acces către cavitatea cerebrală
(encefal) suntem nevoiţi să trecem prin sinusul frontal.
Sinusul frontal comunică cu cavitatea nazală şi cu coarnele la bovine.
formarea graniţelor sinusului frontal depinde de vârsta animalului: la tineretul
bovin acesta abia începe să se dezvolte.
Cavitatea craniocerebrală la rumegătoarele mici este localizată în
regiunea occipitală în urma coarnelor (spre deosebire de bovine). Foarte des se
confundă accesul operator în cenuroză la ovine cu accesul operator la bovine.
Peretele osos al cavităţii
craniocerebrale, pe linia mediană, atinge
grosimea de 1 cm. Sub această linie
(mediană), pe suprafaţa encefalului se
găsesc sinusurile venoase:
• longitudinal;
• ttransversal.
Graniţele chirurgicale ale cavităţii
cerebrale
la ovine
• din urmă: creasta occipitală
• dinainte: nu este constantă, depinde
de rasa animalului şi prezenţa
coarnelor. Mai des această linie trece
la nivelul apofizelor coarnelor.

la cabaline
Cavitatea cerebrală şi encefalul au o formă
alungită, dar craniul cerebral faţă de cel
facial este scurt. Graniţele cavităţii cerebrale
la cai sunt aceleaşi ca la celelalte specii de
animale:
• din urmă: creasta occipitală;
• dinainte: marginea posterioară a
orbitelor.
 1.3. Indicaţii în intervenţii chirurgicale pe encefal
Actual intervenţiile chirurgicale pe encefal sunt studiate numai la ovine şi
bovine.
Indicaţii: în intervenţii chirurgicale pe encefal.
Cauza principală este cenuroza cerebrală, care este foarte răspândită la noi.
cenuroza cerebrală se întâlneşte mai des la oile tinere, până la 2 ani şi foarte rar
la tineretul bovin.
Boala este produsă de dezvoltarea în encefal a veziculei de cenurus
cerebralis, forma larvară a teniei multiceps, care parazitează la câine, lup şi
vulpe. oile se infestează ingerând odată cu iarba sau apa, ouăle de paraziţi
răspândite în mediul exterior cu materiale fecale ale câinilor infestaţi.
 Boala evoluează acut în cazul infestării cu un număr mare de oncosfere
şi cronic în cazul infestării cu un număr mai mic.
Forma acută evoluează cu simptome de meningoencefalită şi se termină
în câteva zile cu moartea animalului.
În forma cronică boala trece în prin 3 stadii:
I – stadiul de meningoencefalită – 6-10 zile;
II – stadiul de linişte – 5-8 luni;
III – stadiul tulburărilor nervoase – 3-4 luni.
Timpul optim pentru intervenţia chirurgicală este prima jumătate din
stadiul III. Atunci chistul nu este prea mare şi uşor se extrage.
1.4. Diagnosticul topic în cenuroza cerebrală la ovine (după Gherţen P., 1953)
Autorul propune ca bolta craniană (regiunea craniocerebrală) să fie
împărţită imaginar în aşa numitele cadrane, care uşurează cu mult stabilirea
sediului chistului.
La fel, imaginar, se determină centrul de masă al encefalului. Pentru
aceasta se duce o linie care uneşte rudimentele coarnelor, care serveşte ca bază a
unui triunghi echilateral, pe care îl construim de la această linie. Vârful acestui
triunghi echilateral va coincide cu centrul de masă a encefalului. Mai departe,
prin vârful acestui triunghi se duc două linii reciproc perpendiculare, una din ele
trecând pe linia mediană a bolţii craniene. În aşa fel, câmpul operator se împarte
în 4 cadrane:
• anterior drept A.D.
• anterior stâng A.S.
• posterior drept P.D.
• posterior stâng P.S.
În cadranele anterioare sunt localizaţi lobii temporoparietali şi lobii
frontali ai encefalului, iar în cadranele posterioare – lobii occipitali şi cerebelul.
 Localizarea chistului cenurotic intr-o zonă sau alta a encefalului
corespunde simptoamelor clinice, pe baza cărora se determină sediul veziculei şi
locul de trepanaţie a bolţii craniene.
Cele mai importante simptome pentru diagnosticare sunt:
• pierderea vederii (amauroza) – la globul ocular opus sediului veziculei
cenurotice;
• aplecarea capului spre partea sănătoasă – deci partea bolnavă animalul o
ţine ridicată;
• mişcări circulare spre partea emisferei afectate.
Local se determină următoarele simptome suplimentare de diagnostic:
• la percuţie – un sunet submat
• la palpaţie – ramolierea osului, determinată prin dezvoltarea şi
compresiunea veziculei (bulei) cenurotice
Când vezicula este localizată în cadranele posterioare este afectat cerebelul, atunci
se observă:
• ataxie (dereglarea mişcărilor);
• capul este întins pe spate;
• animalul cade pe partea afectată.
Simptoamele clinice caracteristice fiecărui cadran în parte:
1). Localizarea veziculei în cadranul D.A.
• pierderea vederii la globul ocular stâng;
• capul este aplecat spre partea stângă;
• mişcări în cerc spre partea dreaptă.
2). Localizarea veziculei în cadranul S.A.
• amauroza globului ocular drept;
• capul este aplecat spre dreapta;
• mişcări în cerc spre stânga.
3). Localizarea veziculei în cadranul D.P.
• este dereglată coordonarea mişcărilor (ataxie);
• mişcări în cerc în partea dreaptă
• pierderea vederii nu constituie un simptom de bază, deoarece se manifestă
mai puţin.
4). Localizarea veziculei în cadranul S.P.
• este dereglată coordonarea mişcărilor (ataxie);
• mişcări în cerc în partea stângă.
Simptoamele locale sunt mai puţin pronunţate, dar trebuie de accentuat că mai
des se înregistrează afectarea cadranelor anterioare (D.A. – 50%, S.A.- 39%) şi
numai 11% vezicula afectează cadranele posterioare.
1.5. Tehnica operaţiei în cenuroza cerebrală
Instrumentar şi materiale:
• bisturiu;
• foarfece;
• pensă chirurgicală;
• pensă anatomică cu vârful boant;
• trefin cu diametru 10-15 mm;
• decolator de periost;
• ace de sutură; portac;
• catgut şi fire neresorbabile de sutură;
• tampoane sterile;
• materiale de pansament;
• ace de seringă;
• seringi Record ş.a.
Contenţia: animalul este legat pe masa de operaţie în decubit lateral pe partea
afectată cu capul întins şi fixat cu ambele mâini.
Anestezia: Tranchilizare (aminazină - clorpromazină 1-2 ml sau xilazină
0,15ml/10kg, cu 10 minute înainte de operaţie) + anestezia locală prin infiltraţie
pe linia de incizie.
 Tehnica operaţiei:
• Incizia se face pe o lungime de 4-5 cm în formă de lambou, pe linia
cadranului stabilit prin diagnosticul topic.
Pielea se prepară până la baza lamboului şi se fixează cu o pensă
hemostatică. Se asigură hemostaza prin tamponament şi apoi se face incizia
periostului, după aceeaşi formă ca şi incizia pielii, dar cedând de la prima cu
3-5 mm.
• Cu decolatorul de periost sau cu bisturiul se decolează periostul.
• Trepanaţia bolţii craniene se efectuează cu ajutorul trefinului, iar rondela
osoasă se îndepărtează cu atenţie. După trepanaţie, dacă vezicula este situată
superficial, se observă o proeminenţă.
 • Se incizează cruciform, foarte atent meningele cu acul chirurgical sau cu
bisturiul. Vezicula se înlătură cu degetele prin mişcări de masaj. Dacă
vezicula este localizată în profunzime, atunci ea se înlătură cu ajutorul
pensei anatomice care se introduce în profunzime cu braţele închise,
deschizându-le se formează un tunel, prin care vezicula iese la suprafaţă
datorită presiunii intracerebrale ridicate.
Dacă a fost perforat peretele veziculei, capul animalului se apleacă la maxim în
partea pe care se operează, iar peretele veziculei se prinde cu pensa şi se extrage.
Plaga se pudrează cu antibiotice, după care se aplică o sutură în fire
separate a periostului împreună cu pielea.

Postoperator – se aplică un pansament protector, care se schimbă la 24-48 ore.

Antibioticoterapia generală 4-6 zile după operaţie.
Însănătoşirea survine după 2-3 săptămâni (80-85%), dar se înregistrează şi
evoluţii grave de meningite, encefalite hemoragii.
1.6. Diagnosticul cenurozei cerebrale la bovine
Localizarea specifică a encefalului la bovine şi cavităţile frontale mari,
limitează accesul operator în cenuroză. De aceea, trepanaţia cavităţii craniene se
efectuează în două puncte:
Se construieşte, la fel, un triunghi echilateral, dar vârful lui este
îndreptat anterior, ducând la fel, imaginar, două linii reciproc perpendiculare şi
formând 4 cadrane ca la ovine: A.D, A.S., P.D., P.S.
Cadranele posterioare slujesc pentru efectuarea accesului operator în
cenuroză.
Cadranele anterioare – în intervenţiile pe sinusurile frontale.
Simptoamele clinice şi tehnica operaţiei sunt identice ca la ovine.
 TEMA 2:
INTERVENŢII CHIRURGICALE ÎN
REGIUNEA FACIALĂ

2.1. Rememorări Anatomo-Topografice a regiunii

faciale
2.2. Intervenţii pe regiunea nazală
2.2.1. Rinoplastia
2.2.2. Rezecţia corneţilor nazali
2.2.3. Trepanaţia sinusurilor maxilare
2.2.4. Trepanaţia sinusurilor frontale
BIBLIOGRAFIA
Obligatorie:
1. Donica Gh., Moldovanov Maria, „Chirurgia operatoare veterinară”,. –
Chişinău: - 2004. – 287 p.
2. Ciubari V., „Medicină operatoare veterinară”. – Bucureşti. – 1954. – 461 p.

Suplimentară:
1. Liviu Oană, Andrei Timen, „Intervenţii chirurgicale la animale” . – Cluj-
Napoca – 2005. – 244p
2. Leau Traian „Manul de chirurgie operatoare veterinară”. – Bucureşti –
2005. – 258p.
3. Mateş N., “Chirurgia generală. Propedeutică chirugicală veterinară. -
Bucureşti 1997.- 499 p.
4. Mateş N., Liviu Oană., “Propedeutică şi tehnică chirurgicală veterinară. -
Cluj-Napoca: - 1996. - 521 p.
5. Bolte S., Igna C., „Chirurgia veterinară” - Timişoara: - 1997. – 359 p.
6. Magda I., “Operativnaia hirurghia. - Moskva: Agropromizdat, 1990. – 333 s.
2.1. Rememorări Anatomo-Topografice a regiunii faciale
Regiunea facială a capului împreună cu mandibula formează craniul
facial. Aici se găseşte cavitatea bucală şi nazală, care sunt mărginite dinainte de
buze şi narine.
Cavitatea bucală este regiunea începătoare a aparatului digestiv, unde
are loc rumegarea hranei şi umezirea ei cu salivă.
La chirurgia operatoare în această regiune v-om discuta metode de anestezie şi
tehnici în operaţiile pe dinţi şi pe limbă.
Cavitatea nazală este situată deasupra cavităţii bucale şi reprezintă
începutul aparatului respirator. Cavitatea nazală se împarte în două jumătăţi de
către septul cartilaginos nazal.
Fiecare jumătate a cavităţii nazale conţine 2 corneţi nazali şi 3 meaturi
nazale (inferior, mijlociu şi superior).
Între corneţii nazali şi septul cartilaginos se formează tractul nazal
general.
 Peretele nazal este format din următoarele oase:
peretele dorsal – oasele nazale şi parţial frontale;
peretele lateral şi fundul – osul incisiv, oasele maxilarului şi osul palatin.
În regiunea unghiului nazo-maxilar pereţii nazali sunt formaţi din ţesuturi moi.
Din partea dreaptă şi stângă a cavităţii nazale, sub ochi, se găseşte
sinusul maxilar, care comunică cu cavitatea nazală.
În regiunea facială deosebim strat cu strat:
• Pielea – care este nu prea groasă, numai la bovine şi suine este mai
groasă. În regiunea obrajilor şi a m. maseteri pielea este mobilă şi uşor se
strânge în cute, iar în regiunea intermandibulară la bovine formează o cută
care atârnă (salba).
La caprine pielea în această regiune formează cercei.
Pe linia mediană a planului nazal dorsal, la bovine, şi buzei superioare
la cai şi câini este localizat şanţul labial slab pronunţat.
La ovine şi caprine acest şanţ labial este bine pronunţat (adânc) şi
împarte buza superioară în două jumătăţi (stânga şi dreapta), aşa numită
buza de iepure.
La toate animalele, în regiunea buzei superioare şi inferioare se află
fire de păr tactile.
• Ţesutul adipos subcutan – slab dezvoltat în regiunea nasului şi oglinjoarei
nazale.
• Fascia superficială bifoliată – este strâns unită prin intermediul ţesutului
celular adipos subcutan cu pielea. În unele cazuri ea este concrescută la
fascia profundă.
Între foiţele fasciei superficiale se află m. subcutan fascial, care
mai apoi trece în m. labial subcutan.
La bovine m. subcutan fascial este bine dezvoltat şi formează în
regiunea nasului – m. subcutan nazal, iar în regiunea frontală – m. subcutan
frontal (aceşti muşchi se văd bine la trepanaţia sinusului frontal).
• Muşchiul zigomatic – la toate animalele prezintă o parte separată a m.
subcutan facial (o panglică îngustă care începe de la creasta zigomatică şi
pleacă spre comisura labială).
• Spaţiul subfascial a regiunii faciale este ocupat de ţesutul conjunctiv lax,
unde se ramifică o mulţime de vase şi nervi superficiali mici.
• Fascia profundă – este strâns unită cu muşchii şi glandele din regiune şi în
diferite regiuni este dezvoltată diferit (bine este dezvoltată în regiunea m.
maseteri, mai puţin dezvoltată în regiunea dorsală a nasului, iar în regiunea
buzelor lipseşte).
 Muşchii, vasele şi glandele în regiunea facială la toate animalele
prezintă un strat de grosime considerabilă şi se localizează în regiunea facială,
este strâns legată cu fascia profundă. O deosebită importanţă au următoarele
formaţiuni:
• Grupul muşchilor faciali:
• Muşchiul orbicular al buzelor – formează baza musculară a buzelor.
• Muşchiul levator nazo-labial – este subţire şi lat. Se începe în regiunea
frontală şi partea dorsală nazală şi se termină în regiunea buzelor şi narinelor.
• Muşchiul levator labial superior propriu – se află mai în profunzime de m.
levator nazo-labial. se începe de la tuberul facial şi se termină în buza
superioară şi narină.
• Muşchiul canin – se începe în regiunea tuberului facial la fel ca şi m. levator
labial superior propriu, se concreşte cu el şi se termină în regiunea narinelor.
De-a lungul marginii ventrale a m. canin trece artera labială superficială şi
vena labială superioară.
• Muşchiul depresor labial superior – la rumegătoare începe de la tuberul
facial şi se termină în regiunea nazală (la cai în regiunea comisurii bucale şi
buzei superioare).
• Muşchii nazali – sunt numai la cabaline şi bovine. Se deosebesc m. dilatatori
nazali, cranial, medial şi lateral (la cai – transversal şi medial).
• Muşchiul molar – se începe de la pleoapa inferioară şi osul lacrimal şi se
termină în regiunea tuberului facial. Uşor se palpează la bovine
• Muşchiul buccinator – formează baza musculară a obrazului. Între straturile
acestui muşchi se localizează plexurile nervoase faciale.
• Muşchiul labial inferior – se alătură către marginea ventrală a m. buccinator.
Se palpează numai la cai. Se începe de la maxilar şi mandibulă şi merge în
direcţia cavităţii bucale.
• Muşchii incisivi – se încep de la marginea dentară şi se termină în grosimea
buzelor.
2. Grupa muşchilor masticatori (maseteri):
• Muşchiul maseter mare – începe de la arcul zigomatic şi tuberul facial şi se
termină pe marginea caudo-ventrală a mandibulei. În stratul superficial a
acestui muşchi trece artera şi vena muşchiului maseter exterior, paralel cu
ramura mandibulară. Marginea anterioară a muşchiului uşor se palpează la
toate animalele. Acest muşchi serveşte drept punct de orientare.
• Muşchiul pterigoidian – începe de la procesul jugular al osului occipital şi se
termină pe suprafaţa internă a mandibulei.
• Muşchiul temporal – ocupă foseta temporală, unde se începe şi se termină pe
parcursul muscular mandibular.
• Muşchiul transversal.
• Muşchiul mandibular – ia parte la funcţiile laringelui şi limbii.
Inervaţia:
Toată pielea din regiunea capului este inervată de următorii nervi:
Nervul trigemen, care în cavitatea cerebrală se ramifică în:
Nervul oftalmic – care iese din gaura oftalmică rotundă şi se ramifică în:
n. lacrimal
n. cornuali
n. frontal
n. nazo-ciliar
n. etmoid
n. ifratrohlear
Nervul maxilar – iese prin gaura oftalmică rotundă în gaura sfenopalatină. se ramifică în:
n. zigomatic
n. suborbitar
n. sfinopalatin
n. palatin
Nervul mandibular: la cabaline–iese din incizura ovală la bovine–din gaura ovală. Se ramifică în:
n. buccinator
n. masticator
n. temporal
n. superficiali şi profunzi linguali
n. pterigoidian
n. intermandibular
n. alveolar-mandibular
Regiunea facială a capului mai include:
1. Gaura suborbitară (infraorbitară).
La bovine se găseşte în punctul de intersecţie a două linii reciproc
perpendiculare:
- orbitară – dusă de la marginea exterioară a orbitei paralel cu marginea
dorsală nazală;
- alveolară – pe marginea anterioară a primului premolar
La cabaline: cu 1,5 cm mai în urmă de jumătatea liniei ce uneşte unghiul nazo-
maxilar cu marginea anterioară a crestei faciale.
Prin această gaură iese:
• n. infraorbitar (o ramură mare a n. maxilar)
• a. suborbitară (ramura a. maxilare interne)

2. Gaura mentonieră
La bovine este localizată pe mandibulă, la nivelul unghiului intermaxilar.
La cabaline – la mijlocul marginii edentate.
Prin această gaură trece:
• n. mentonier (este ramura terminală a n. alveolar)
Vascularizarea:
• Artera facială – este prelungirea arterei maxilare externe după ieşirea din
spaţiu intermandibular prin incizura vasculară. La rumegătoare şi la cai
pulsaţia acestei artere se determină pe marginea anterioară a maseterului.
Artera facială include:
• a. mentală şi submentală
• a. labială inferioară externă
• a. labială inferioară profundă
• a. labială posterioară
• ramurile terminale ale a. faciale
• Artera bucală – ramura arterei maxilare interne, trece paralel cu suprafaţa
dorsală nazală şi puţin mai jos de tuberul facial.
• Artera facială transversală – este bine dezvoltată la animalele mici. Această
arteră trece însoţită de vena anonimă paralel şi mai jos de arcul zigomatic
La bovine şi cabaline este slab dezvoltată şi se ramifică în a.
superioară şi inferioară labială.
2.2. Intervenţii pe regiunea nazală
Indicaţii pentru operaţii în regiunea nazală:
• diferite traume care provoacă hemoragii mari;
• ruptura septumului nazal şi oglinjoarei nazale;
• necroza corneţilor nazali (mai des apare în urma fracturilor oaselor nazale,
mai poate fi şi o complicaţie a rinitelor, sinuzitelor sau chiar a unor
afecţiuni alveolodentare);
• pătrunderea corpilor străini în cavitatea nazală (paie, beţe);
• diferite boli parazitare;
• neoformaţiuni benigne şi maligne;
• diferite boli infecţioase care sunt însoţite de modificări în cavitatea nazală
(rinita infecţioasă etc.).

Toate aceste afecţiuni se vor studia la catedrele corespunzătoare, iar la

chirurgie vom studia tehnica operatoare în cazul acestor boli.
Dar pentru a efectua o operaţie în regiunea nazală şi maxilară, inclusiv
şi pe dinţi, buza superioară şi oglinjoara nazală, este necesar de efectuat anestezia
nervilor, care inervează aceste regiuni.
Blocajul nervului infraorbitar
Indicaţii:
• trepanaţia sinusului maxilar
• operaţii pe planul nazolabial
• operaţii pe buza superioară
• afecţiunile dinţilor (în afară de molari)

La cabaline: Gaura infraorbitară se află cu 1,5cm dorsal de mijlocul liniei (duse

imaginar), care uneşte incizura nazo-maxilară cu extremitatea anterioară a crestei
faciale.
Această gaură uşor se palpează dacă transpoziţionăm puţin m. levator
propriu al buzei superioare.
Acul se orientează pe peretele ventral al găurii infraorbitare la o
adâncime de 2-3cm. Se injectează 10ml sol, novocaină 2-4%. Analgezia se
instalează peste 10-15minute pe buza superioară, peretele nazal dorsal şi
suprafeţele lui laterale, premolarii maxilarului superior, caninii şi incisivii (în
afară de molari).
La bovine: Pentru a găsi gaura infraorbitară imaginar se duc două linii reciproc
perpendiculare:
• Orbitară – care pleacă de la marginea externă a orbitei paralel cu planul
dorsal nazal;
• Alveolară – linia dusă pe margine anterioară a primului premolar,
perpendicular pe prima.

În acest loc se inoculează 10-15ml sol. novocaină 2-4%, în profunzime

2-2,5cm.
Dacă soluţia de novocaină se inoculează nu în gaură, ci la nivelul ei,
subcutan, atunci blocajul se efectuează mai simplu, dar nu apare anestezia
dinţilor.
2.2.1. Rinoplastia
Din greceşte rinos - nas, plastica-sculptură, sau se mai spune plastia
oglinjoarei nazo-labiale sau a planului nazal (la taurii de prăsilă).
Indicaţii: restabilirea integrităţii planului nazo-labial la tauri în
rezultatul traumei (rupturii) cu inelul metalic.
Contenţia: în travaliu, patrupedal, sau decubit lateral pe masa de
operaţie.
Anestezia: Tranchilizare + blocajul bilateral al nervilor infraorbitari.
Instrumentar şi materiale: bisturiu, foarfece, pense hemostatice, pense
anatomice şi chirurgicale, ace chirurgicale, portac, seringă tip Record cu ace, fire
neresorbabile, catgut, tampoane sterile.
Tehnica operaţiei după Fomenco: Cu bisturiul bine ascuţit se efectuează incizia
suprafeţei superioare şi inferioare a rănii planului nazo-labial cu grosimea de 4-
8mm, formând două suprafeţe egale după mărime.
Se reînnoiește, în aşa fel şi marginea caloasă a septumului nazal.
Pe septumul nazal se aplică 1-2 suturi în fire separate din catgut gros
cromat.
Pentru stimularea cicatrizării rănii, cu acul de seringă se introduce în
profunzime 5ml de alcool etilic de 700 (în 6-8 puncte).
Rana se pudrează cu antibiotice, apoi pe planul nazal se aplică 3-4
suturi în forma literei „U” din fire neresorbabile.
Tehnica operaţiei este uşor de efectuat, dar postoperator pot surveni
complicaţii ca de exemplu hemoragia. Profilaxia hemoragiei se efectuează prin
aplicarea penselor hemostatice.
Antibioticoterapia postoperator nu se efectuează.
Din raţie, în primele zile, sunt excluse făinoasele. Adăparea animalului
din găleată.
Suturile se scot peste 10-14 zile, iar inelul metalic nazal se aplică peste
45 zile.
2.2.2. Rezecţia corneţilor nazali
Indicaţii:
• necroza corneţilor nazali
• fractura oaselor nazale
• complicaţii în urma rinitelor
• sinuzite
• afecţiuni alveolodentare
• neoformaţiuni
• polipi etc.

Instrumentar: bisturiu ascuţit, foarfece, pense hemostatice, pense

chirurgicale, decolator de periost, trefin, daltă, portac, ace chirurgicale şi pentru
injecţii, seringi, material pentru tamponament şi sutură.

Contenţia: în decubit lateral sau patrupedal în travaliu.

Anestezia. Anestezia generală cu cloralhidrat, Analgezia prin blocajul

nervului infraorbitar, iar dacă sunt afectate regiunile posterioare ale corneţilor
nazali, atunci suplimentar se face blocajul n. infratrohlear.
Tehnica operaţiei:
• accesul operator la nivelul diverticulului nazal;
• prin intermediul peretelui osos (când sunt afectate regiunea mijlocie şi
posterioară a corneţilor)
Dacă se presupune o intervenţie cu hemoragie, atunci mai întâi se efectuează
traheotomia.

Accesul operator prin intermediul peretelui lateral moale (metoda Vilidridja)

Incizia se face în limita unghiului nazo-maxilar şi la 2cm distanţă de la
narine. După posibilitate, se transpoziţionează muşchiul levator propriu al buzei
superioare, apoi tumoarea se îndepărtează.
Hemostaza este asigurată prin tamponament, cu adrenalină.
Rana se pudrează cu antibiotice şi se aplică o sutură bietajată, pe
mucoasă din catgut, iar pe piele cu fire de mătase.
 Accesul operator prin intermediul peretelui osos (metoda Iesen)
Locul de elecţie corespunde localizării procesului patologic, dar la
2cm distanţă de la linia mediană. În prealabil traheotomia obligatoriu.
Se face o incizie de 6-8cm paralel cu linia mediană, se decolează
periostul şi se fac 2-3 trepanaţii aliniate longitudinal, distanţate la 2-3cm.
Punţile osoase vor fi îndepărtate cu dalta, astfel creându-se o
deschidere dreptunghiulară, prin care se poate explora cavitatea nazală. Se
îndepărtează procesul patologic, hemostaza se asigură prin tampoane îmbibate
cu adrenalină.
În dependenţă de procesul patologic se aplică o sutură etanşă
(completă) sau provizorie (parţială).
2.2.3. Trepanaţia sinusurilor maxilare.
Indicaţii:
cu scop terapeutic în caz de:
• sinuzite
• corpi străini
• tumori
• fracturi
• paraziţi
• extracţii prin respingere a molarilor
în scop diagnostic:
• osteodistrofii
• periostite alveolare
 D.A.T. a sinusurilor: sunt spaţii intraosoase, anexate cavităţii nazale şi
cu care comunică, căptuşite de o mucoasă fină, subţire, săracă în vase.
Din cele 5 (la cal) şi 4 (la bovine) perechi de sinusuri cranio-faciale
existente sunt accesibile numai sinusul frontal şi maxilar, celelalte sunt profunde
şi nu pot fi abordate chirurgical.
Sinusul maxilar este aşezat între maxile, osul zigomatic, lacrimal şi
etmoid. La cabaline se prezintă două sinusuri maxilare: superior şi inferior,
despărţite de o lamă osoasă numită septul intersinusal.
Locurile de elecţie pentru trepanaţie variază de la specie la specie,
vârsta şi scopul urmărit. În practică se execută trepanaţiile sinusurilor frontale
(mai frecvent la bovine) şi maxilare (mai frecvent la cabaline).
Trepanaţia sinusului
maxilar la bovine.
Graniţele la bovine:
• de sus – linia dusă de
la unghiul intern al
orbitei pe marginea
anterioară a primului
premolar;
• dinainte – la nivelul
găurii infraorbitale;
• din urmă – la nivelul
mijlocului orbitei
• de jos – linia dusă de
la nivelul tuberului
facial şi paralel cu
peretele dorsal al
nasului.
Graniţele la cabaline:
• de sus – unghiul intern
al orbitei;
• de jos – linia crestei
faciale;
• dinainte – la 1-2cm
anterior de creasta
facială;
• din urmă – la nivelul
mijlocului orbitei.
Contenţia: patrupedal sau decubit
Anestezia:
La cabaline narcoza + anestezia tronculară a nervilor respectivi (n.frontal,
n.infratrohlear sau infraorbital).
La bovine: Tranchilzare + blocaj troncular + anestezia locală prin infiltraţie pe
linia de incizie.
Tehnica operaţiei:
La bovine. Loc de elecţie – la distanţa de 1,5-2cm aboral şi dorsal de tuberul
facial.
La cabaline: la 1,5-2cm dorsal de creasta facială. Mai des se deschide camera
anterioară pentru a asigura drenajul, iar camera posterioară se drenează prin
intermediul celei anterioare după spargerea lamei interosoase (septului
intersinusal) cu o sondă, troacar sau pensă hemostatică.
Tehnica este ca în orice trepanaţie. Închiderea rănii în dependenţă de procesul
patologic.
Evacuarea conţinutului se efectuează prin aspiraţie şi sondaj, lavaje antiseptice,
care se repetă zilnic până la vindecare. În cazul proceselor septice plaga rămâne
deschisă.
2.2.4. Trepanaţia sinusurilor
frontale
La bovine – sinusul este
pluricompartimentat şi se prelungeşte
în interiorul cepului osos al cornului,
cât şi în oasele occipital şi parietal.
Loc de lecţie: la 4cm distanţă
de la baza cornului, prin secţionarea
completă a cepului osos pentru
compartimentul superior. Pentru cel
inferior – la jumătatea distanţei dintre
gaura supraorbitară şi linia mediană.
La cabaline sinusul are două
compartimente şi două locuri de
elecţie.
Pentru cel inferior – la 3-4cm sub linia
ce uneşte unghiurile nazale ale ochilor
şi la 3 cm lateral de linia mediană.
 TEMA 3:
INTERVENŢII CHIRURGICALE ÎN
CAVITATEA BUCALĂ

3.1. Rememorări Anatomo-Topografice a cavităţii

bucale
3.2. Blocajul nervului mandibular
3.3. Operaţii pe dinţi
3.4. Operaţii pe limbă
BOBLIOGRAFIA
Obligatorie:
1. Donica Gh., Moldovanov Maria, „Chirurgia operatoare veterinară”,. –
Chişinău: - 2004. – 287 p.
2. Ciubari V., „Medicină operatoare veterinară”. – Bucureşti. – 1954. – 461 p.

Suplimentară:
1. Liviu Oană, Andrei Timen, „Intervenţii chirurgicale la animale” . – Cluj-
Napoca – 2005. – 244p
2. Leau Traian „Manul de chirurgie operatoare veterinară”. – Bucureşti –
2005. – 258p.
3. Mateş N., “Chirurgia generală. Propedeutică chirugicală veterinară. -
Bucureşti 1997.- 499 p.
4. Mateş N., Liviu Oană., “Propedeutică şi tehnică chirurgicală veterinară. -
Cluj-Napoca: - 1996. - 521 p.
5. Bolte S., Igna C., „Chirurgia veterinară” - Timişoara: - 1997. – 359 p.
6. Magda I., “Operativnaia hirurghia. - Moskva: Agropromizdat, 1990. – 333 s.
3.1. Rememorări Anatomo-Topografice a cavităţii bucale
Intervenţiile chirurgicale în cavitatea bucală se practică mai des decât
cele din regiunea nazală.
Indicaţii:
• Intervenţii pe dinţi (cariile dentare, alveolite, periodontite, nivelarea în
cazurile neregularităţilor de tocire şi extracţii dentare în cazurile de
fracturi);
• Operaţii pe limbă;
• Metode de îndepărtare a corpilor străini din cavitatea bucală;
• Afecţiunile glandelor şi canalelor salivare, a mucoaselor şi oaselor
maxilare etc.
Cavitatea bucală (cavium oris) este orificiul iniţial al aparatului digestiv.
Cavitatea bucală se mărgineşte:
• dinainte –cu buzele
• lateral – cu obrajii
• dorsal – de palatul dur
• ventral – de planşeul sublingual (fundul gurii)
• din urmă – de vălul palatin
Baza osoasă a cavităţii bucale este alcătuită din maxilar şi mandibulă.
Cavitatea bucală este căptuşită cu mucoasă.
În cavitatea bucală hrana se mărunţeşte, se umezeşte şi mai apoi se
înghite.
• bovinele apucă hrana cu limba;
• cabalinele şi ovinele – cu buzele;
• suinele şi carnasierele – cu dinţii şi limba;
În cavitatea bucală se determină gustul hranei.
Arcadele dentare a maxilarului şi mandibulei împart (divid) cavitatea
bucală în 2 compartimente:
• Cavitatea bucală propriu zisă
• Vestibulul bucal – situat periferic.
Graniţa dintre aceste două compartimente este la nivelul dinţilor
maxilarului şi mandibulei.
În grosimea muşchilor buccinatori se găsesc glandele salivare faciale,
care îşi deschid canalele în vestibulul gurii.
Din stânga şi din dreapta a mucoasei vestibulului bucal îşi deschid
canalele glandele parotide (sub formă de papile la nivelul molarilor).
La nivelul marginii edentate (fără dinţi) la bovine şi cabaline se găseşte
comisura buzei (locul unde buza superioară se uneşte cu cea inferioară).
Palatul dur – prezintă peretele dorsal al cavităţii bucale, fiind reprezentat de
palatul osos împreună cu porţiunea mucoasei orale, care-l acoperă.
Mucoasa bolţii palatine prezintă o serie de reliefuri de forma unor
arcade numite creste palatine.
La nivelul celei de-a doua creste palatine, pe linia mediană, la nivelul
incisivilor se remarcă prezenţa unei proeminenţe mucoase reduse, denumită
papilă sau tuberculul incisiv, de la care porneşte un şanţ slab demarcat numit
rafeul palatin, care împarte bolta palatină în două jumătăţi simetrice.
De o parte şi de alta a papilei incisive se deschid, la toate speciile cu
excepţia cabalinelor, conductele vomero-nazale, prin care cavitatea bucală
comunică cu cea nazală.
În apropierea faringelui palatul dur trece în vălul palatin (palatul
moale), care desparte cavitatea bucală de faringe.
Aproximativ la jumătatea dintre faţa internă a dinţilor maxilarului şi
linia mediană trece artera mare a palatului dur.
Medial de arteră se află trunchiul de bază a venei mari a palatului dur,
iar de o parte şi de alta a venei mari se află nervul palatin, care împreună cu
ramurile de cealaltă parte formează plexul nervos palatin.
Planşeul (podeaua) cavităţii bucale – în cea mai mare parte acest spaţiu este
ocupat de limbă. În cavitatea sublinguală apicală se găsesc următoarele
formaţiuni: frâul limbii – o cută mucoasă situată între corpul limbii şi porţiunea
sa liberă. Pe de o parte şi alta a frâului limbii se află cutele carunculare. La
extremitatea fiecărei cute se găseşte câte o formaţiune cu aspect de papilă numită
caruncul sublingual, în jurul căruia se deschide canalul glandei mandibulare.
 În această regiune trunchiuri mare de artere, vene şi nervi nu sunt, pe
aici trec numai nişte ramuri mici.
Vascularizarea cavităţii bucale – este efectuată de ramurile interne şi externe
a arterei maxilare (prin intermediul arterei faciale şi palatine).
Inervaţia cavităţii bucale. Pereţii cavităţii bucale sunt inervaţi de ramurile
nervilor:
• buccinator;
• infraorbitar;
• mandibular;
• mentonier.
De asemenea la inervaţie participă şi nervii:
• glosofaringian;
• hipoglos;
• sublingual.
Dinţii şi determinarea vârstei
Deosebim dinţi:
• incisivi (pentru înşfăcarea hranei);
• colţi (pentru ruperea hranei şi apărare);
• premolari şi molari (pentru fărâmițarea hranei).
În structura dintelui deosebim:
• coroana – partea dintelui situată deasupra gingiei;
• coletul;
• rădăcina.
Se deosebesc dinţi cu coroana:
• scurtă
• lungă
Dinţii cu coroana scurtă au bine dezvoltată coroana, coletul şi rădăcina, iar
cei cu coroana lungă, mai slab rădăcina, iar coletul lipseşte.
La dinţii cu coroana scurtă se referă toţi dinţii temporari (de lapte), incisivii
permanenți la bovine şi toţi dinţii la purcei.
La dinţii cu coroana lungă se referă dinţii permanenţi la cai (toţi) şi molarii
permanenţi la bovine.
Cu vârsta dinţii se tocesc şi după acest indice se poate determina vârsta
animalului.
În structura dinţilor se deosebesc două tipuri de formaţiuni:
• dure
• moi
Fiecare dinte include aşa formaţiuni ca:
1. Formaţiuni dure:
• Dentina – conferă forma dintelui şi susţine smalţul şi cimentul;
• Smalţul – este o substanţă foarte dură şi înveleşte dentina numai la nivelul
coroanei;
• Cimentul – este o substanţă densă, opacă şi acoperă rădăcina dintelui.
2. Formaţiuni moi:
• Pulpa dentară – constituie un ţesut conjunctiv, bine vascularizat şi inervat,
care umple cavitatea dentară. Aceste reţele hemocapilare asigură nutriţia
dintelui. Fibrele nervoase formează plexul nervos.
• Periodont (periostul alveolar) – care aderă puternic de rădăcina dintelui,
dar are rol şi de periost.
• Gingia.

Vascularizarea dinţilor maxilari se efectuează prin ramurile arterei infraorbitale,

iar celor mandibulari prin ramurile arterei alveolare (mandibulare).

Inervaţia:
• maxilarul – n. infraorbitar (ramura n. maxilar)
• mandibula – n. mandibular alveolar. Din gaura mentonieră iese n.
mentonier, care inervează buza inferioară, bărbiţa, incisivii şi gingia.
Numărul dinţilor la diferite specii de animale:
• Bovine şi ovine – 32
• Cabaline – 12- incisivi, 12- premolari, 12- molari şi la masculi + 4 colţi
(femele–36; masculi-40)
• Carnasiere – 42 dinţi cu coroană scurtă
• Suine – 44 dinţi.
3.2. Blocajul nervului mandibular la bovine
În acest caz are loc anestezia porţiunii anterioare a limbii, dinţilor
mandibulei şi a buzei inferioare.
Indicaţii: pentru cercetări şi manipulări în cavitatea bucală, pe faringe,
partea anterioară a esofagului.
Loc de elecţie: Imaginar, se duce o linie de la baza pavilionului urechii
până la unghiul extern al orbitei, şi la 1cm mai jos de la mijlocul acestei linii.
A doua metodă: la baza pavilionului urechii.
Tehnica (după Voronin, 1958).
Pentru efectuarea acestui blocaj este necesar un ac de seringă l=10-
12cm şi altul de dirijare (de sângerare = 7cm).
Acul de dirijare se înţeapă în profunzime, până la incizura mandibulară
(partea din faţă) şi se injectează 5ml sol. novocaină 2-4%. Apoi, prin acul de
dirijare, se introduce acul de injecţie prin incizura mandibulară în fosa
temporală până la contact cu osul. În acest punct se inoculează 20-25ml sol.
novocaină 2-4%. Soluţia irigă regiunea de ieşire a n. mandibular din cavitatea
craniană prin gaura ovală.
Blocajul este bilateral. Relaxarea maxilarelor se stabileşte peste 5-10
minute şi durează 1,5-2ore. Acest timp permite manipularea în cavitatea bucală
şi regiunea anterioară a esofagului. Acest blocaj acţionează asupra dinţilor
mandibulei şi a limbii.
Un procedeu mai simplu a acestui blocaj este introducerea anterior la
baza pavilionului auricular, la 2-3cm în profunzime.
Blocajul nervului mandibular-alveolar la cabaline

Indicaţiile sunt aceleaşi ca şi la bovine.

Loc de elecţie: La cal gaura mandibulară se află la intersecţia a două
linii, care sunt proiectate pe faţa externă a obrazului.
Prima linie se duce de la articulaţia mandibulară spre incizura vasculară
(mijlocul acestei linii este locul de elecţie).
Dar pentru a determina profunzimea injecţiei, se duce o linie auxiliară,
care pleacă de la unghiul extern (temporal) al orbitei spre unghiul mandibulei.
Acul se orientează pe faţa internă a ramurii recurbate a mandibulei,
sprijinindu-se tot timpul de suprafaţa osoasă, iar profunzimea o reprezintă locul
intersectării celor două linii.
Se inoculează 15-20ml sol. novocaină 2-4%. Dacă nu suntem siguri că
am ajuns la nivelul găurii mandibulare, se poate injecta chiar 30ml de soluţie,
modificând poziţia acului şi depunând soluţia sub formă de iavantai.
Anestezia se stabileşte peste 10-15minute şi aboleşte buza inferioară,
jumătate de limbă şi dinţii de pe partea corespunzătoare. Blocajul este bilateral.
3.3. Operaţii pe dinţi
3.3.1. Nivelarea dinţilor (rabotajul) – se practică rar la bovine şi mult mai des
la cabaline.
Indicaţii:
• creşteri anormale pe arcadele dentare
• exces de lungime
• dinţi ascuţiţi ca rezultat al tocirii neregulate, ce provoacă leziuni ale limbii,
obrajilor, cât şi tulburări digestive.
Anestezia: tranchilizare + blocajul bilateral al n. mandibular alveolar.
Instrumentar: iavaşa, speculum bucal, pila de rabotaj sau diferite freze electrice.
Contenţia: patrupedal, în travaliu cu capul dirijat spre lumină.
După aplicarea iavaşalei se deschide gura cu speculum bucal şi se
scoate limba pe partea opusă.
Tehnica operaţiei. După un control manual al cavităţii bucale, pentru stabilirea
sediului şi formei neregularităţilor dinţilor, se introduce pila de rabotaj manuală
în gura animalului pe una din marginile arcadei dentare respective, urmărindu-se
nivelarea lor cu mişcări succesivă înainte şi înapoi.
3.3.2. Rezecţia colţilor voluminoşi şi a coroanei dentare
Indicaţii:
• anomalii de formă
• anomalii de volum, care nu pot fi nivelaţi prin rabotaj
Instrumentar: daltă dentară, cleşte dentar, ciocan etc.
Contenţia: aceeaşi ca şi la rabotaj.
Tehnica. În cazul colţilor puţin voluminoşi se practică rezecţia cu dalta dentară
prin uşoare lovituri de ciocan.
În cazul colţilor voluminoşi sau a coroanelor prea proeminente se
folosesc cleşti speciali, care se introduc în cavitatea bucală în poziţie
semideschisă şi se prinde coltele sau coroana între buzele cleştelui dentar. Prin
strângerea treptată a braţelor cleştelui se obţine secţionarea lui, apoi noua
suprafaţă se netezeşte cu pila de rabotaj, apoi se fac spălături cu sol. de
permanganat de potasiu 1:1000 cu ajutorul irigatorului.
3.3.3. Extracţiile dentare
La animale se practică prin 2 metode:
• Extracţii dentare prin avulsie;
• Extracţii dentare prin respingere.
Indicaţii:
• Anomalii de direcţie
• Fracturi
• Luxaţii
• Carii cu pulpită purulentă
• Periodontită
Instrumentar: pentru incisivii şi molarii animalelor mici se utilizează cleşti
dentari din stomatologia umană.
Pentru extracţia premolarilor la animalele mari se utilizează cleşte de
construcţie specială cu braţele lungi şi puternice.
Contenţia: patrupedal sa decubit.
Anestezia: regională, prin blocajul n. infraorbitar sau n. mandibulari.
Tehnica extracţiei:
• irigarea cavităţii bucale;
• dintele respectiv şi gingia se pensulează cu tinctură de iod 2-3%
• decolarea gingiei din partea internă şi externă a dintelui cu bisturiul sau
dalta;
• se aplică cleştele pe coroană, cât mai aproape de gingie.
• dislocarea dintelui prin strângerea puternică cu cleştele şi prin uşoare
mişcări de rotaţie pentru ruperea ligamentului alveolo-dentar;
• extragerea dintelui din alveolă, prin apăsare, îndată după ce s-a obţinut
clătinarea;
• după extracţii se fac irigaţii ale cavităţii bucale cu permanganat de potasiu
1:1000, iar alveola se tamponează cu tinctură de iod sau cu eter iodoformat
10%.
Extracţii dentare prin respingere
Această metodă constă în extracţia molarului prin respingerea lui din
alveolă, printr-o trepanaţie făcută la nivelul rădăcinii dintelui. Operaţia se
practică extrem de rar la animale.
Indicaţii:
• fractura coroanei;
• coroana tocită prea mult;
• carie molară etc.
Contraindicaţii:
• la mânji şi cal până la vârsta de 4 ani (este posibilă distrugerea n.
infraorbitar şi alveolo-mandibular după trepanaţie).
Instrumentar: bisturiu, foarfece, depărtătoare, trefin, daltă, decolator de periost,
ciocan, cleşte dentar, speculum bucal etc.
Contenţia: decubit lateral, pe partea sănătoasă.
Anestezia: blocajul troncular a nervului mandibular alveolar.
Tehnica operaţii vizează următorii timpi:
• Incizia pielii, a ţesuturilor moi şi inclusiv a periostului;
 • Decolarea periostului;
• Descoperirea vârfului rădăcinii dintelui bolnav prin trepanaţie
• Împingerea dintelui prin alveolă în cavitatea bucală prin lovituri
uşoare de ciocan asupra dălţii
• Scoaterea dintelui cu cleştele din cavitatea bucală.
După extracţie rana se tamponează şi se pudrează cu antibiotice.
3.4. Operaţii pe limbă
Indicaţii:
• răni ale limbii;
• ulcer lingual traumatic;
• ticul suptului.
Date anatomo-topografice. Limba este aşezată în cavitatea bucală, prezentând o
porţiune liberă şi una fixă. Porţiunea liberă apare turtită dorso-ventral şi poate fi
scoasă din cavitatea bucală.
În structura ei, limba prezintă:
• mucoasa, care pa faţa dorsală prezintă nişte papile de diferite forme;
• musculatura, reprezentată de muşchii linguali;
• scheletul, reprezentat de osul hioid;
• inervaţia este asigurată de n.hipoglos-motor, n.lingual senzitiv;
• vascularizarea – arterele linguale şi arterele sublinguale pare.
Anestezia tronculară a nervilor linguali
Acul cu o lungime de 10cm se
introduce în spaţiul intermandibular, la 4-
5cm anterior de apofiza linguală a osului
hioidian în direcţia planşeului bucal în
profunzime de 1-1,5cm la bovine şi 5cm la
cabaline, unde se infiltrează prima doză de
sol. novocaină 2% - 20ml.
Apoi acul se orientează rând pe
rând în dreapta şi în stânga suprafeţei
interne a osului mandibular, inoculând
aceleaşi doze de sol. de novocaină. În total
60ml.
3.4.1. Operaţia în ticul suptului
Ticul suptului apare mai frecvent la tineret între 12-18 luni cu mici
excepţii la 6-12 luni şi foarte rar la 0-6 luni. Apariţia se datorează unei serii de
factori favorizanţi:
• stabulaţia liberă cu o densitate mare;
• alăptarea timp îndelungat la găleată sau cu biberonul;
• insuficienţa vitaminelor A, D, complexul B, proteine, glucide;
• raţii alimentare neechilibrate;
• disfuncţii neurohormonale.
Acest viciu produce pagube economice importante, apariţia mastitelor ş.a.
În scop curativ se folosesc metode terapeutice conservative (ungerea
ugerului cu bilă de la animalele sacrificate, aplicarea botniţei, căpestre cu cuie în
timpul stabulaţiei libere, inele nazale cu cuie). Rezultatele au fost de 40-50%.
Metode terapeutice chirurgicale – s-au experimentat diferite procedee operatorii
pe limbă, toate având ca principiu de bază – modificarea formei limbii, cu scopul
de a fi imposibilă formarea jgheabului lingual, necesar vidului pentru supt.
• Excizia unei jumătăţi din vârful limbii, aproximativ 10cm în formă de „L”
întors;
• Extirparea în formă de „V” cu vârful către baza limbii, rezultatul – aşa
numita limbă de şarpe;
• Excizia unui lambou „în felie e pepene” de pe faţa ventrală a limbii.
Lungimea lamboului de aproximativ 12-18cm, grosimea – 1cm, de la
margini – 2cm.
Contenţia: patrupedal sau decubit lateral.
Anestezia: administrarea unui neuroleptic + blocajul troncular al n. linguali şi
blocajul bilateral al n. mandibular.
Tehnica operaţiei (după Borte şi colaboratorii)
Limba este exteriorizată de către un ajutor. Hemostaza poate fi asigurată
prin garotaj.
Se face excizia unui lambou de pe faţa ventrală a limbii cu dimensiunile
descrise mai sus. Hemostaza se realizează prin ligatura vasculară. După pudrarea
rănii cu antibiotice se trece la efectuarea unei suturi monolpane în fire separate
cu mătase.
Cicatrizarea rănii se produce în 10-14 zile, firele de sutură căzând
singure. În primele 2-3 zile apare o salivaţie abundentă, după 3-4 zile animalele
pot să se adape şi să se hrănească normal.
Postoperator – antibioticoterapie, în primele zile se administrează barbotaje, apoi
făină fină de lucernă, după 5 zile – concentrate, iarna fân umezit, vara – iarbă. La
normal se revine la 8-14 zile.
După fiecare hrană cavitatea bucală se irigă cu soluţii antiseptice.