U.M.F.

“CAROL DAVILA”
BUCUREŞTI

Departamentul de Științe
Morfologice

Disciplina de Anatomie

16.04.2020
 CRANIUL
ASPECTE IN
DEZVOLTARE

SL DR. PANȚU COSMIN MARIAN

 INTRODUCERE

 Scheletul capului este format din

• neurocraniu (cutia craniană) şi
• viscerocraniu (oasele feţei).
 Neurocraniul este alcătuit din patru oase perechi (parietale, temporale) şi patru
neperechi (frontal, occipital, etmoid şi sfenoid).
 Oasele viscerocraniului sunt în număr de 14, dintre care doar două sunt neperechi
(vomer, mandibula), iar restul sunt perechi (maxilare, nazale, lacrimale, zigomatice,
palatine, cornete nazale inferioare).

 Craniul se poate descrie din mai multe incidenţe (vederi): superioară, inferioară sau
exobaza, posterioară, anterioară, laterală şi endobaza.
 Neurocraniului i se descrie o parte superioară numită calvarie (calota craniană) şi una
inferioară numită baza craniului.

Calvaria este formată din oasele parietale, scuama frontalului şi scuama occipitalului.
 NEUROCRANIU

CALVARIA

BAZA

VISCEROCRANIU
 DEZVOLTAREA CRANIULUI
 Oasele craniului reprezintă aspectul final al
complicatului proces de transformare a
mezenchimului cefalic în ţesut osos, prin ambele
tipuri de osteogeneză:
 directă sau endoconjunctivă (membrana),
 indirectă sau endocondrală (cartilaj).

Mezenchimul osteogen al craniului provine din:

 sclerotoamele somitelor occipitale,
 crestele neurale cerebrale (ectomezenchim) şi
 regiunea precordală.

 Celulele mezenchimale sunt pluripotente, putând

să se diferenţieze în fibroblaşti, condroblaşti,
osteoblaşti, celule care participă în procesul de
osteogeneză, precum şi în celule fără calificare
osteoformatoare (ex. mezenchimul
angioformator).
 NEUROCRANIUL

În dezvoltarea sa, neurocraniul trece prin trei etape succesive:

- desmocraniul sau craniul primordial (subiect 2)

- condrocraniul sau craniul cartilaginos (placa bazală Kölliker) (subiecte 3,4,5)
- craniul osos definitiv.
 DESMOCRANIUL (sub.2)
Este reprezentat de condensarea mezenchimală, ce se formează formează la începutul
lunii a II-a (săptămânile 5-6) în jurul veziculelor cerebrale, continuându-se:
- anterior, cu mezenchimul mugurelui frontonazal
- lateral şi ventral, cu mezenchimul arcurilor branhiale
- posterior, cu mezenchimul perinotocordal
La nivelul acestei condensări mezenchimale are loc un proces de clivare, rezultând:
- endomeningele, stratul profund, care va fi colonizat de celule ectomezenchimale din
crestele neurale cerebrale şi din care se vor forma leptomeningele cerebrale (pia mater şi
arahnoida)
- ectomeningele, stratul superficial, din care se formează atât pahimeningele cerebral (dura
mater cerebrală, cu două straturi, meningeal şi endostal), cât şi neurocraniul.
 
 Osificarea endoconjunctivă
-de membrana-
Dintre oasele neurocraniului, prin osificare de membrană, se formează oasele
bolţii craniene: frontalul, parietalul, partea scuamoasă a osului occipital şi partea
scuamoasă a osului temporal (care provine din mezenchimul primului arc branhial,
fiind ulterior inclusă în neurocraniu).
 Fontanelele (sub. 6)
La nou-născut, craniul prezintă porţiuni restante ale capsulei mezenchimatoase
primordiale, care se osifică în timp, acest fapt permiţând mărirea dimensiunilor
craniului, proporţional cu creşterea encefalului.
La nivelul bolţii craniene, oasele sunt separate prin spaţii suturale.
La locul de întâlnire a mai multor oase, spaţiile suturale sunt largi,
membranoase şi poartă numele de fontanele, care se clasifică în:
- fontanele principale, întâlnite în mod constant,
- fontanele accesorii, anormale sau supranumerare, ce apar ocazional.

Fontanelele principale sunt în număr de şase, două mediane şi patru

laterale (câte două de fiecare parte).
 Fontanelele mediane sunt reprezentate de fontanelele sagitale:
 fontanela sagitală anterioară (fontanela bregmatică sau marea fontanelă):
• situată la extremitatea anterioară a suturii sagitale, la întâlnirea suturilor sagitală, coronară şi
frontală (metopică).
• Are formă romboidală, cu diametrul longitudinal de 3-5 cm, iar cel transvers de 2-4cm.
• Ea se închide la 16-18 luni. O închidere mai târzie a acestei fontanele semnifică fie tulburări de
osificare, fie existenţa unei hipertensiuni intracraniene (ex. hidrocefalie).
• Importanţa sa practică constă în faptul că permite puncţionarea, pe linia mediană, a sinusului sagital
superior al durei mater, respectiv a prelungirilor frontale ale ventriculilor laterali ai creierului, prin
unghiurile ei laterale.
 fontanela sagitală posterioară (fontanela lambdoidă),
• situată între oasele parietale şi occipitale, la întâlnirea suturilor sagitală cu cea lambdoidă.
• Are forma triunghiulară, cu laturile de aproximativ 1 cm. Se închide la 3-6 luni.

 
 Fontanelele laterale sunt reprezentate, de fiecare parte, de:
- fontanela antero-laterală (sfenoidală sau pterică), situată la întâlnirea aripii mari a sfenoidului cu
oasele frontal, parietal şi scuama temporală Se închide până în luna a III-a postnatal.
- fontanela postero-laterală (mastoidiană sau asterică), situată la întâlnirea suturilor lambdoidă,
parietomastoidiană şi occipitomastoidiană. Se închide perinatal, până în a doua jumătate a primului
an de viaţă. Ca vestigiu al acestei fontanele rămâne gaura mastoidiană, prin care trece o venă
emisară.
 CONDROCRANIUL (sub. 3)
- Craniul cartilaginos -
Procesul de condroficare începe în săptămâna a 7-a, în partea bazală a desmocraniului, ducînd la formarea
condrocraniului, care  prezintă două segmente:
- segmentul cordal sau paleocraniul, mai vechi filogenetic şi care include partea rostrală a notocordului. Segmentul cordal
prezintă două părţi:
o parte segmentată, situată posterior şi care formează regiunea occipitală
o parte nesegmentată, situată antero-lateral şi care formează regiunea otică.
- segmentul precordal sau neocraniul, mai nou filogenetic, situat anterior, în prelungirea segmentului cordal.
Începând din luna a III-a, are loc procesul de osificare a condrocraniului.
Oasele care se formează prin osificare endocondală sunt: occipitalul (cea mai mare parte), osul pietros, sfenoidul,
etmoidul şi conca inferioară.
 Osificarea de cartilaj se dezvoltă din interiorul cartilajului şi înlocuieşte cartilajul.
 Cartilajul mai persistă doar la nivelul fisurilor fisura pietro-occipitală şi sfeno-pietroasă.
 Segmentul cordal (sub.4)
Din mezenchimul porţiunii segmentate (sclerotoamele somitelor occipitale 1-4), situată în jurul
notocordului, se formează două cartilaje paracordale aşezate de o parte şi de alta a notocordului.
Cartilajele paracordale fuzionează pe linia mediană, formând placa bazală, viitorul bazioccipital. La
formarea bazioccipitalului participă şi materialul porţiunii superioare a primului sclerotom cervical.
Dorso-lateral, placa bazală, trimite două prelungiri, viitoarele exoccipitale.
Dorsal, cele două prelungiri sunt unite printr-o lamă cartilaginoasă care poartă numele de tect sinotic, care
va deveni supraoccipital, din care derivă scuama occipitală sub linia nucală superioară.
Între placa bazală cu prelungirile sale şi tectul sinotic se delimitează gaura occipitală mare.
 Porţiunea nesegmentată a segmentului cordal este reprezentată de
capsula auditivă (otică).
În cursul dezvoltării, această capsulă fuzionează:
- medial, cu placa bazală (viitorul bazioccipital)
- lateral şi dorsal, cu placa parietală.
Din capsula otică se dezvoltă parţile pietroasă şi mastoidiană a osului temporal, iar
din creasta parotică, tegmentul timpanic.
 
 Segmentul precordal (sub.5)
Segmentul precordal corespunde prozencefalul şi formează cea mai mare parte a
bazei craniului, respectiv loja medie şi loja anterioară, care va avea raporturi cu cavitatea
nazală şi orbitele.
Este alcătuit din două bare cartilaginoase, cartilajele precordale sau hipofizare, din
care se dezvoltă corpul sfenoidului.
Cartilajele precordale se continuă anterior cu trabeculele craniului (Rathke).
Trabeculele craniului fuzionează anterior şi posterior, lăsând între ele un spaţiu, recesul
hipofizar, determinat de formarea infundibulului şi a neurohipofizei. Ulterior, acest spaţiu va
fi obliterat inferior de o lamă de ţesut cartilaginos.
Trabeculele craniului se întind, anterior, până la regiunea etmoidală, unde se vor uni cu
capsula nazală.
Părţile laterale ale trabeculelor fuzionate se prelungesc cu două lame cartilaginoase:
- posterioară, numită alisfenoid sau aripa temporală, din care se va forma aripa mare a
sfenoidului. Segmentul trabecular cuprins între originea celor două lame posterioare formează
bazisfenoidul.
- anterioară, numită orbitosfenoid sau aripa orbitală, din care se va forma aripa mică a
sfenoidului. Aripa orbitală este situată pe un plan superior faţă de aripa temporală. Segmentul
trabecular cuprins între originea celor două lame anterioare devine presfenoid.
Între aripile temporală şi orbitală se află fisura anterioară, prin care trec nervii III, IV, VI şi
ramura oftalmică a nervului V.
Ulterior, fisura anterioară devine fisură orbitală superioară şi din ea se separă, inferior,
orificiul nervului maxilar.
 Creşterea neurocraniului
La naştere craniul are 22 % din capacitatea finală. Postnatal, creşterea
neurocraniului, atât în axul longitudinal cât şi în cel transversal, determină o
creştere a capacităţii sale.
Procesul de creştere se desfăşoră în mai multe etape:
- până la 4 ani are loc o creştere rapidă, capacitatea craniului ajungând la 80 % din
capacitatea finală
- creştere lentă, până la pubertate
- creştere rapidă, în perioada pubertară, când ritmul creşterii se accelerează mai
ales la nivelul feţei, fiind în legătură directă cu dezvoltarea sinusurilor paranazale
- creştere lentă, până la 18–20 ani, când capacitatea neurocraniului atinge maximul
dezvoltării sale. După această dată, capacitatea începe să scadă lent.