Anatomia organelor genitale feminine

ORGANE GENITALE INTERNE

OVARUL
- glande sexuale mixte la nivelul cărora se dezvoltă gameţii feminini;
- secretă hormonii sexuali;
- determină caracterele sexuale primare.
Caracteristici:
Formă- ovoid puţin turtit; prezintă:
- două feţe (medială şi laterală);
- două margini ( liberă şi mezoovariană);
- două extremităţi ( uterină şi tubară).
Culoare- roz la fetiţă;
- roşie la femeia adultă;
- albicios – cenuşie după menopauză.
Aspect- neted până la menopauză, neregulat, cicatriceal la femeia adultă, datorită apariţiei pe
suprafaţa acestora a corpilor albicans.
Consistenţă elastică la femeia adultă, dură, fibroasă după menopauză.
Număr- două (dar pot exista excepţional şi ovare supranumerare).
Dimensiuni – 4/3/1cm.
Greutate- 6-8gr.
Situaţie- retrouterin şi înapoia ligamentelor largi.

Ligamentele ovarului
1. Ligamentul suspensor al ovarului
– formaţiune fibromusculară - coboară din fosele iliace;
- pătrunde supero-lateral în ligamentul larg;
- se fixează pe extremitatea tubară a ovarului.
- conţine pediculul vasculo-nervos al ovarului ( artera şi vena ovariene)
2. Ligamentul propriu al ovarului (ligament utero-ovarian)
- cordon fibro-muscular între –extremitatea uterină a ovarului;
- unghiul uterului.
- cuprins în ligamentul larg.
3. Ligamentul tubo-ovarian
- cordon fibro-muscular între- extremitatea tubară a ovarului;
- infundibulul tubei uterine.
4. Mezoovarul – plică a foiţei posterioare a ligamentului larg, ce ajunge până la ovar;
- nu îmbracă în totalitate ovarul, ci îl acoperă ca într-o cupă;
- prin acest ligament ajung vasele şi nervii la ovar.
Raporturi
1. Faţa laterală – răspunde fosei ovariene, de la nivelul muşchiului obturator intern;
- la acest nivel contactează raporturi cu nervul obturator, ceea ce explică
iradierea durerii în afecţiunile ovariene pe partea supero-medială a coapsei
2. Faţa medială – este acoperită de tuba uterină.
3. Marginea mezoovariană – spre anterior.
- legată de ligamentul larg prin mezoovar;
- este locul de pătrundere a vaselor de sânge.
4. Marginea liberă – spre posterior;
- vine în raport cu ansele intestinului subţire.
5. Extremitatea tubară – dă inserţie ligamentului suspensor.
6. Extremitatea uterină – dă inserţie ligamentului propriu.

Structura
1. Epiteliul –simplu cubic (la suprafaţă).
2. Albugineea sub epiteliu, se continuă cu stroma corticalei.
3. Substanţa corticală se dispune la exterior.
Conţine foliculi ovarieni în diferite faze de evoluţie:
- foliculi primordiali (primari ) – corpusculi plini, conţin central ovocit I
- foliculi secundari – iniţial folicul plin /apoi folicul cavitar;
- ovocitul este înconjurat de membrana pellucida la periferia foliculului;
- periferic – teaca internă –epitelială endocrină (secretă estrogeni);
- teaca externă – conjunctivă.
- foliculi terţiari/veziculos /matur de Graaf – format din:
- teaca externă;
- teaca internă;
- membrana granuloasă (în interiorul căreia se află cavitatea foliculară);
- ovocitul – localizat periferic, se află înconjurat coroana radiată.
- ovulaţia :-este precedată de diviziunea meiotică a ovocitului (care devine haploid);
-are loc prin ruperea albugineei ovarului;
- ovocitul este expulzat alături de coroana radiată.
- corpul galben: - reprezintă epiteliul folicular rămas în urma ovulaţiei;
- este de două feluri :
 periodic apare în fiecare lună după ovulaţie şi după 10 zile se transformă în corp
alb.
 de sarcină se formează când ovulul a fost fecundat şi funcţionează în primele 3
luni de sarcină.
4. Substanţa medulară:- intens vascularizată , se dispune la interior
- formată din: - ţesut conjunctiv lax;
- vase sangvine şi limfatice;
- fibre nervoase vegetative.

TUBELE UTERINE

Sunt două conducte musculo-membranoase ce se întind între coarnele uterine până la

extermităţile tubare ale ovarelor. Au rolul de a capta ovocitul şi de a vehicula spermiile.
În treimea laterală a acestora se produce fecundaţia.
Sunt cuprinse în marginea superioară a ligamentelor largi.
Sunt prevăzute cu mezosalpinge, o formaţiune peritoneală cuprinsă între tubele uterine şi
ovare ce acoperă în mare parte ovarele.
 Configuraţie externă
1. Infundibulul tubei ( pavilionul)
- are forma unei pâlnii cu margini festonate (fimbrii);
- coboară în cavumul retrouterin;
- fimbria ovarica, cea mai lungă, ajunge până la ovar, pentru a putea capta ovocitul.
2. Ampula tubară
- este porţiunea cea mai lungă, cu traiect ansiform în jurul ovarului;
- este mai largă spre infundibul şi îşi îngustează calibrul spre istm.
3. Istmul este o porţiune scurtă şi îngustă, ce pătrunde în cornul uterului.
4. Porţiunea uterină este porţiunea intramurală din cornul uterin.
5. Orificiul abdominal se află în centrul infundibulului şi comunică cu cavitatea
peritoneală
6. Orificiul uterin se deschide în unghiul superior al cavităţii uterine.
Structura
1. Tunica seroasă reprezintă o dependinţă a peritoneului, constituit din partea superioară a
ligamentelor largi, adică mezosalpingele.
Tela subserosa: ţesut conjunctiv lax, vase, nervi
2. Tunica musculară:- fibre musculare netede spiralate, care pe secţiune au
următoarea distribuţie:- extern – longitudinal;
- mijlociu – circular;
- intern – longitudinal.
3.Tunica mucoasă: - corion;
- epiteliu unistratificat cilindric:
- celule ciliate şi celule secretorii;
- este hormonodependent;
- produce substanţe hrănitoare pentru blastocist în
timpul migrării.
Vascularizatia si inervatia ovarului si a tubei uterine
Arterele:
Artera ovariană –cu origine în aorta abdominală;
- coboară prin ligamentul suspensor al ovarului, retroperitoneal;
- pătrunde în ligamentul larg şi se bifurcă în ramurile ovariană şi tubară.
Artera uterină –are origine în artera iliacă internă;
- are traiect transversal prin baza ligamentului larg;
- urcă printre foiţele ligamentului larg pe marginile laterale ale uterului;
- la nivelul unghiului uterului se împarte în ramurile ovariană şi tubară.
Se formează astfel prin anastomoza ramurilor omoloage două arcade:
- arcada paraovariană – pe marginea mezoovarică a ovarului;
- arcada subtubară – prin mezosalpinge.
Venele
Venele ovarului -primesc reţeua venoasă subtubară
- formează vena ovariană, care se varsă- în drepta, în vena cavă inferioară/ în stânga, în vena
renală stângă
Venele tubei - se varsă parţial în cele ale ovarului, parţial în cele uterine
Limfaticele se unesc în vase colectoare care urcă amestecate printre elementele pediculului
ovarian şi se varsă în nodurile limfatice lombare (pre- şi lateroaortice).
Nervii sunt de natură vegetativă, provin din plexul ovarian şi în mică măsură din cel uterin.

UTERUL
Este un organ musculo-cavitar, nepereche în care se dezvoltă oul. Are forma unui trunchi de
con turtit antero-posterior.

Configuraţie externă
- prezintă trei porţiuni: corp- superior, col-inferior, despărţite prin istm.
1. Istmul uterin este un şanţ semicircular, evidenţiat numai pe părţile anterioară şi laterale.
2. Corpul uterului I se descriu:
- faţa vezicală( anterioară);
- faţa intestinală( posterioară);
- marginile dreaptă şi stângă;
- fundul (superior);
- coarnele uterine (supero-lateral).
3. Colul uterin este bombat, de formă cilindrică.
- dă inserţie extremităţii superioare a vaginei (inserţia vaginei urcă mai sus pe
faţa posterioară);
- inserţia vaginei îl împarte în două porţiuni:- supravaginală;
- vaginală.
- vârful prezintă ostiul uterin, de deschidere în vagină.
4. Ostiul uterin sau orificiul extern al colului, are aspect diferit în funcţie de vârstă şi de
numărul de naşteri.
Caracteristici
Dimensiuni:
- 6/4/2cm la femeia adultă (cu înaintarea în vârstă dimensiunile cresc uşor);
– la fetiţe colul este mai mare decât corpul, la adultă dimensiunile sunt egale;
- în graviditate dimensiunile cresc progresiv, fundul uterului ajungând în apropiere de termen la
procesul xifoid.
Consistenţa- este fermă, dar elastică. In sarcină devine moale, păstos.
Greutate - 50-70gr
Număr –în mod obişnuit organ unic;
- în cazuri de malformaţie- uter dublu- cu sau fără duplicaţie de vagină;
- uter septat;
- uter bicorn - septarea este prezentă numai în
porţiunea inferioară.
Situaţie şi direcţie
Situaţie: în centrul cavităţii pelvine, înaintea rectului, înapoia vezicii urinare, deasupra vaginei
 Direcţie- unghiul de flexiune- unghiul dintre axele longitudinale ale corpului şi
Colului;
- este un unghi deschis anterior, 140-170;
- în mod normal, uterul se află în anteflexiune.
- unghiul de versiune – unghiul pe care îl formează axele longitudinale ale
colului uterin şi al vaginei;
- este un unghi deschis anterior, 90-110;
- în mod normal, uterul se află în anteversiune.
- axul de curbură – uterul şi vagina descriu o curbură ce corespunde
axului excavaţiei pelvine( ax în care coboară fătul în
timpul naşterii).
Mijloace de fixare
I. de suspensie:
1. Peritoneul
 acoperă faţa anterioară a uterului, răsfrângându-se de pe vezica urinară- între acestea
două formează excavaţia vezico-uterină;
 acoperă fundul uterului;
 acoperă faţa posterioară a uterului, porţiunea supravaginală a colului, fundul de sac
posterior al vaginei, şi trece pe faţa anterioară a ampulei rectale- între acestea formează
excavaţia recto-uterină ( fundul de sac DOUGLAS), cea mai declivă porţiune a
cavităţii peritoneale, unde se adună colecţiile intraperitoneale.
2. Ligamentele largi sunt două cute peritoneale dreptiunghiulare, între marginile laterale ale
uterului şi pereţii cavităţii pelvine:
- fiecare ligament este format din două foiţe (anterioară şi posterioară), ce se continuă la
nivelul uterului, învelind feţele corespunzătoare);
- în partea inferioară, cele două foiţe diverg, una trecând pe vezica urinară şi una pe rect;
- lateral, cele două foiţe se continuă ca peritoneu parietal pe pereţii laterali ai excavaţiei.
Dependinţele ligamentelor largi:
–mezosalpingele , în porţiunea superioară, între tubele uterine şi ovare;
- mezoovariul – pe faţa posterioară a ligamentului larg;
-mezometrul , porţiunea inferioară a ligamentului larg.
Raporturi
1. Faţa anterioară – vezica urinară şi ansele intestinale.
2. Faţa posterioară – rectul, ansele intestinale şi infundibulul tubei.
3. Marginea medială – se inseră pe marginile laterale ale uterului şi conţine între foiţe artera şi
vena uterine.
4.Marginea laterală – superior este reprezentată de mezosalpingele liber iar inferior se reflectă pe
pereţii pelvisului
5.Marginea superioară – este liberă şi înveleşte tuba uterină.
6.Marginea inferioară –repauzează pe planşeul pelvin;
- la acest nivel se încrucişează ureterul cu artera uterină.
3. Ligamentul rotund al uterului
- cordon fibro-muscular – porneşte de la nivelul unghiului uterului
- străbate ligamentul larg
- parcurge canalul inghinal
 - se termină la nivelul muntelui pubian şi al labiilor mari
II. de susţinere
1. Aderenţe la vezică şi rect
2. Aderenţe la lamele sacro-recto-genito-pubiene – acestea sunt condensări de ţesut conjunctiv
în jurul ramurilor arterei hipogastrice, se află lateral de viscerele pelvine.
3. Perineul

Raporturi
Raporturile corpului
1. Faţa anterioară este acoperită de peritoneu, în raport cu faţa posterioară a vezicii urinare intre
care se interpune excavaţia vezico-uterină.
2. Faţa posterioară este acoperită de peritoneu, este în raport cu faţa anterioara a ampulei
rectale, separată de excavaţia recto-uterină prin intermediul acesteia în raport cu ansele
intestinului subţire, sigmoidul, tubele uterine şi ovarele.
3. Marginile laterale dau inserţie ligamentelor largi, vin în raport cu vasele uterine.
4. Fundul uterului este acoperit de peritoneu. Are raport cu ansele intestinului subţire şi cu
colonul sigmoidian.
Raporturile colului
1. Porţiunea supravaginală are în mare aceleaşi raporturi cu ale corpului uterin,
precizând că faţa anterioară a colului nu este învelită de peritoneu.
Lateral de col, în baza ligamentelor largi, are loc încrucişarea arterei uterine cu ureterul.
2. Porţiunea intravaginală proemină în interiorul vaginei.
Configuraţie internă
1. Cavitatea uterină este cavitatea corpului.
Prezintă orificiile superioare, ale deschiderii tubelor, şi orificiul inferior, ce se deschide în
canalul cervical.
2. Canalul cervical este canalul colului.
Prezintă orificiul intern, ce se deschide în cavitatea uterină şi orificiul extern, ce se
deschide în vagină.
Structură
1. Tunica seroasă (perimetrul) este peritoneul care acoperă uterul.
- se continuă: - anterior cu peritoneul excavaţiei vezico-uterine
- posterior cu peritoneul excavaţiei recto-uterine
(fund de sac Douglas);
- lateral cu ligamentele largi;
- acoperă: - faţa anterioară, fundul şi faţa posterioară a uterului
- faţa posterioară a porţiunii supravaginale a colului.
Tela subserosa: - ţesut conjuctiv situat sub peritoneu.
2. Tunica musculară ( miometrul) - fibre musculare netede grupate în fascicule
spiralate ce urcă spre fundul uterului.
- Stratul extern - fibre longitudinale şi circulare .
- Stratul mijlociu -are aspect plexiform;
- conţine numeroase vase de sânge predominent vene,
aflate în ochiurile reţelei musculare
 - Stratul intern - predomină fibrele circulare
3. Tunica mucoasă (endometrul) - este mucoasa cavităţii uterine.
- este aderentă la miometru;
- formată din epiteliu simplu cubo-prismatic :- celule ciliate;
- glande uterine.
- după eliminarea stratului superficial al mucoasei sub forma menstruaţiei,
endometrul se regenerează din stratul bazal unde se găsesc fundurile glandelor.
Mucoasa istmului este asemănătoare cu cea a corpului
Mucoasa canalului cervical (endocol) secretă glera cervicală
Mucoasa exocolului: -epiteliu pavimentos stratificat necheretinizat
-suferă o descuamaţie permanentă (permite examenul citologic
pentru examenul de col)
Vascularizaţie şi inervaţie
Artere: artera uterină
Vene: vena uterină
Nervii sunt de natură vegetativă, din plexul uterin (plexul hipogastric inferior)

VAGINA

Configuraţie externă:
- este un conduct musculo-membranos median şi nepereche;
- se află în porţiunea inferioară a excavaţiei pelvine şi coboară, străbătând hiatusul uro-
genital;
- extremitatea sa superioară se prinde pe colul uterin , iar cea inferioară se deschide la
nivelul vulvei;
- are o formă cilindrică, superior sub formă de cupolă, inferior turtită;
- cei doi pereţi (anterior şi posterior) vin, în contact, asfel încât cavitatea vaginală este o
cavitate virtuală;
- inserţia pe col a vaginei este mai înaltă posterior decât anterior.
Prezintă două porţiuni: pelvină şi perineală, despărţite prin diafragma pelvină.

Configuraţie internă
Fiecare perete vaginal prezintă longitudinal câte o proeminenţă numită columnae rugarum ,
de la care pleacă proeminenţe transversale, plicele vaginale transversale, care se întrepătrund cu
cele de pe peretele opus.
Loja vaginală - anterior- vezica urinară şi uretra;
- posterior – rectul;
- lateral – muşchii ridicători anali;
- inferior – perineul;
- superior – uterul.
Raporturi
Porţiunea pelvină - anterior- superior-vezica urinară/ inferior – uretra;
- între vagină şi aceste organe se interpune septul vezico-vaginal;
 - ureterul încrucişează fundul de sac anterior.
- posterior – superior- excavaţia recto-uterină (deoarece peritoneul
acoperă fundul de sac vaginal posterior);
- inferior – rectul, de care este despărţită prin septul recto-vaginal;
- lateral: - muşchii ridicători anali de care este despărţită prin lamele
sacro-recto-genito-pubiene;
- fundurile de sac vaginale laterale vin în raport cu ureterele.
Porţiunea perineală are anterior- uretra si posterior – canalul anal.
Structură
1. Adventiţia: -foiţă conjunctivo-elastică , situată la exterior.
2. Tunica musculară – este de fapt musculo-elastică;
- se continuă cu miometrul şi muşchii perineului.
3. Tunica mucoasă: -se continuă –superior –cu mucoasa exocolului;
-inferior –cu mucoasa vestibulului.
-epiteliul -pavimentos stratificat necheratinizat;
-lipsit de glande;
-este hormonodependent (receptori estrogenici).
-corion.
Vascularizaţie şi inervaţie
Artere –ramuri superioare - artera vaginală superioară cu origine în artera uterină
- ramuri mijlocii – cu origine în artera vezicală inferioară
- ramurile inferioare – cu origine în artera hipogastrică
Venele – se strâng în plexuri venoase pe pereţii laterali ai vaginei, apoi se varsă în vena
iliacă internă.
Limfatice – superior drenează în nodurile limftice iliace interne;
- inferior drenează în nodurile limfatice sacrate şi inghinale superficiale.
Nervii sunt constituiţi din fibre simpatice şi parasimpatice provenite din plexul
hipogastric inferior.

VULVA
Reprezintă toate ORGANELE GENITALE EXTERNE ale femeii.
1. Muntele pubelui este o proeminenţă ce se găseşte înaintea simfizei pubiene şi prezintă
tegument cu peri începând de la pubertate.
2. Labiile sunt plice tegumentare ce delimitează vestibulul vaginei.
a. Mari – plice cutanate ce se întind de la muntele pubelui la corpul perineului;
- delimiteză între ele fanta vulvară;
- sunt unite anterior şi posterior prin comisurile labiale;
- la nivelul comisurii posterioare prezintă frâul labiilor;
- sunt acoperite de tegument cu peri.
b. Mici –plice cutanate medial de labiile mari;
- feţele lor mediale delimitează vestibulul vaginei;
- anterior cele două labii se unesc- posterior de clitoris- frâul clitorisului;
- anterior de gland – prepuţiul clitorisului;
- sunt acoperite de mucoasă ce conţine glande sebacee şi corpusculi genitali
 senzitivi.
3. Vestibulul vaginei este delimitat:
– anterior- de clitoris;
- posterior – de frâul labiilor;
- lateral – de labiile mici.
În vestibul se deschid:
a. Orificiul extern al uretrei – în porţiunea anterioară, între clitoris( anterior) şi orificiul
vaginei ( posterior);
- înapoia meatului se găseşte tuberculul uretral al vaginei ,
important ca reper pentru cateterismul uretrei.
b. Orificiul vaginei - este situat în planul diafragmei uro- genitale şi reprezintă
demarcaţia între organele genitale externe şi interne;
- reprezintă deschiderea la exterior a vaginei;
- prezintă la virgine himenul, o membrană dispusă ca o diafragmă
între canalul vaginal şi vestibulul vaginei.
c. Glandele vestibulare: - mici – la nivelul labiilor mici;
- mari (Bartholin) – se deschid între labiile mici şi himen.

4. Organele erectile
a. Clitorisul – organ median şi nepereche, situat în partea anterioară a vulvei;
- prezintă – două rădăcini – se inseră pe ramurile ischio-pubiene;
- reprezintă cei doi corpi cavernoşi.
- corpul clitorisului – format prin unirea rădăcinilor anterior de
simfiza pubiană;
- genunchiul clitorisului – o încurbare spre inferior a corpului;
- glandul clitorisului acoperit de prepuţiul clitorisului.
b. Bulbii vestibulului – corpi erectili pe părţile laterale ale vestibulului;
- corespund muşchilor bulbo-spongioşi.

Vascularizaţie şi inervaţie
Artere – artera clitoridiană.
- ramuri din artera femurală - arterele ruşinoase externe ( labiale anterioare)
- ramuri din artera ruşinoasă internă –labiale
Venele conduc sângele spre venele femurală şi ruşinoasă internă.
Limfatice se varsă în nodurile limfatice inghinale superficiale, profunde, iliace externe.
Nervii – fibre senzitive – din nervii iliohipogastric, ilioinghinal , genitofemural şi ruşinos
- fibre vegetative – din plexul hipogastric inferior.

GLANDA MAMARĂ
Glanda mamară este specializată în producerea laptelui (lactaţie), atunci când este corect
stimulată hormonal după naşterea unui copil. Deasemenea, sânul este important în exprimarea
sexualităţii. La pubertate, galnda mamară rudimentară, prezentă la ambele sexe, răspunde la
femeie la stimularea estrogenică prin dezvoltare şi creştere.Sânul suferă deasemenea modificări
ciclice în timpul ciclului menstrual, dar numai în timpul sarcinii creşte şi devine fiziologic activ,
pregătit pentru lactaţie. Când nivelul estrogenilor scade, în timpul climaxului, are loc o atrofie a
sânilor, şi mai târziu înlociurea ţesutului glandular cu ţesut adipos.
Fiecare sân prezintă o arie cutanată pigmentată, areola, centrată de mamelon. Fibrele
musculare netede din areolă şi mamelon sunt responsabile de erecţia acestora la frig sau în
excitaţie. Areola mai prezintă şi numeroase glande sebacee, ce redică tuberculii Montgomery.
Areola se hiperpigmentează în timpul sarcinii.
Glandele mamare sunt situate superficial faţă de muşchii pectorali. Se constituie din 15-20
lobi conţinând glande alveolare care radiază spre mamelon. Lobii sunt susţinuţi de ţesut adipos şi
fibros,, care formează ligamente suspensoare, ce solidarizează glanda la perete .La nivelul lobilor
există lobuli glandulari, al căror rol este lactaţia.Un duct lactifer drenează fiecare lobul, iar spre
mamelon se dilată spre a forma sinusul lactifer, ce se deschide la suprafaţa mamelonului.

Anatomia organelor genitale masculine

- testiculul
- ducte seminale :-tubi seminiferi /tubi drepţi/ ducte eferente /duct epididimar/ duct
deferent/ duct ejaculator/ uretră.
- Glande seminale :- vezicule seminale/prostata/glandele bulbo- uretrale

TESTICULUL
Funcţii:- exocrină = spermatogeneza la nivelul tubilor seminiferi contorţi (iniţial
în perioada embrionară, apoi, cu începere de la pubertate, toată viaţa );
- endocrină = secreţia de hormoni androgeni la nivelul celulelor interstiţiale
Caracteristici :
- organ pereche; albicios – albăstruie (datorită albugineei), parenchimul - roşiatic- gălbui;
- consistenţă:- fermă dar elastică , ţinut în tensiune de către albuginee (la secţionare
parenchimul herniază)
- situaţie:- în scrot, la nivelul perineului anterior
- este mobil în scrot- mobilitate mică - aderenţe;
- mobilitate mare - risc de torsiune a
pediculului ;
- testiculul stâng situat cu 1cm mai jos decât dreptul
În timpul dezvoltării fetale a testiculului, care începe în abdomen, aceştia coboară
împreună cu ductele deferente prin canalele inghinale drept şi stâng, şi se stabilesc în
scrot în luna a 8-a a dezvoltării. Ocazional , un testicul poate să nu coboare.Dacă ambele
testicule nu sunt coborâte în scrot şi acest fapt nu este corectat chirurgical, aceasta poate
fi cauză de sterilitate, deoarece testiculele necesită o temperatură cu 2-3 grade mai
coborâtă decât cea a corpului pentru a avea loc spermatogeneza.Mai mult, un testicul
rămas în abdomen se poate maligniza.
Raporturi şi conformaţie exterioară
- faţa laterală: - convexă;
- priveşte spre posterior;
- acoperită- parţial de epididim.
- de tunica vaginală
- faţa medială:- convexă/plană;
- priveşte spre anterior;
- acoperită de tunica vaginală .
- extremitatea superioară: - priveşte: - superior/ posterior/lateral;
- acoperită de capul epididimului;
- prezintă apendicele testicular / hidatida sesilă Morgagni - rest
embrionar al ductului paramezonefric Muller.
- extremitatea inferioară:- priveşte inferior/ posterior/ medial;
- se află în raport cu coada epididimului şi cu ligamentele
scrotale.
- marginea posterioară situată posterior şi superior .
- se află în raport cu corpul epididimului ( de care nu aderă)
- reprezintă hilul testiculului- la nivelul porţiunii mediale a
epididimului
Vaginala testiculului este de natură seroasă, prezentând o foiţă parietală şi una viscerală
Acoperă tot testiculul cu excepţia porţiunii inferioare a testiculului si cozii epididimului
(se reflectă pe ligamentul suspensor).
Se insinuează între marginea posterioară a testiculului şi epididim – sinusul epididimului

Structura testiculului
Se descriu: albugineea, stroma conjunctiv, parenchimul:
-tubi semuniferi contorţi;
- ţesut interstiţial.
a. Albuginee – membrană fibroasă ce înveleşte testiculul, epididimul.
Mediastinul testiculului este o îngroşare a albuginee la nivelul marginii posterioare a
testiculului - corpul lui Highmore.
b. Stroma conjunctivă: – septele testiculului- provin din albuginee;
- pleacă din mediastinul testicului radiar;
- nu ating albugineea;
- conţin vasele de sânge;
- lobulii testiculului între septe, formaţi din parenchim.
c. Parenchim format din:
1. lobulii testiculari – cu vârful spre mediastin şi baza spre albuginee conţin tubii
seminiferi contorţi –1-3 ducte sinuoase per lobul. La nivelul acestora se produce
spermatogeneza. La vârful lobulului se anastomozează tubi seminiferi drepţi (conduc
spermatozoizii, nu îi formează).
2. reţeaua testiculară obţinută prin anastomozarea tubilor contorţi la nivelul
mediastinului. Nu se produc spermatozoizi la acest nivel. Aceasta se tunelizează abia la
pubertate.
 3. ţesutul interstiţial se află între tubii seminiferi contorţi . Contine celulele
interstiţiale Leydig ce produc hormonii androgeni (testosteronul).

Structura căilor spermatice intratesticulare:

- tubi seminiferi contorţi :- înveliş conjunctiv;
- membrană bazală;
- epiteliu-germinativ ( dinspre periferie spre lumen:
spermatogonii, spermatocite, spermatozoizi);
- celule de susţinere Sertoli.
- tubi seminiferi drepţi şi reţea testiculară :- înveliş conjunctiv;
- membrană bazală;
- epiteliu ciliat şi secretor.

EPIDIDIMUL

Raporturile şi conformaţia exterioară a epididimului

Epididimul se situează pe marginea posterioară şi faţa laterală a testiculului, la care aderă numai prin cap şi
coadă.
Cap – la extremitatea superioară a testiculului (aderenta), se leagă prin ligamentul epididimar
superior;
- prezintă apendicele epididimar/ hidatidă pediculată Morgagni - rest embrionar al
ductului mezonefric Wolf .
Corp – formă de prismă triunghiulară (nu aderă la testicul);
- pe faţa medială pătrund vasele testiculului .
Coadă – la extremitatea inferioară a testiculului (aderentă), se leagă prin ligamentul epididimar
inferior.
Structura
Ducte eferente (retea testiculara) – pornesc din reţeaua testiculară, străbat albugineea, se
termină în
ductul epididimar;
- iniţial sunt rectilinii- apoi sinuoşi - formează lobulii epididimului
- primul descrie o curbă (devine duct epididimar), apoi ceilalţi se
varsă în acesta;
- alături de canalul epididimar formează capul epididimului.
- alcătuit din: înveliş conjunctivo – muscular, epiteliu ciliat, secretor .
Ductul epididimar continuă primul duct eferent, este sinuos , lung de 6-7 m, formează corpul şi
coada epididimului.

Vascularizaţie şi inervaţie
Artere – artera testiculară - cu origine în aorta abdominală
 - pătrunde la nivelul capului epididimului
- artera deferenţială –cu origine în artera vezicală inferioară
- artera cremasterică – cu origine în artera epigastrică inferioară
- ultimele două pătrund la nivelul cozii epididimului
Venele – grupul anterior ( plex pampiniform ) formează vena testiculară. Se varsă la dreapta în
vana cavă inferioară şi la stanga în vena renală stângă.
- grupul posterior se varsă în vena epigastrică inferioară.
Limfaticele drenează spre nodurile limfatice lombare.
Nervii sunt constituiţi din fibre vegetative, ce formează plexul testicular.

DUCTUL DEFERENT
Se întinde de la coada epididimului la baza prostatei (unde se uneşte cu ductul excretor al
veziculei seminale formând ductul ejaculator). Este iniţial sinuos, apoi rectiliniu, apoi dilatat.
Traiect:-paralel cu epididimul şi pe faţa medială a acestuia;
- pătrunde în funiculul spermatic;
- pătrunde prin orificiul inghinal superficial;
- străbate canalul inghinal;
- pătrunde în abdomen prin orificiul inghinal profound;
- are traiect la nivelul pelvisului , ajungînd la fundul vezicii urinare şi la
baza prostatei.

Diviziuni şi raporturi
Porţiuni: epididimară, funiculară (scrotală, inghinală), abdomino-pelvină.
Segmentul epididimar -urcă pe marginea posterioară a testiculului.
Segmentul funicular –porţiunea scrotală- se află în scrot, printre elementele
funiculului spermatic.
- se întinde pană la orificiul inghinal extern
- porţiunea inghinală - străbate canalul inghinal împreună cu
celelalte elemente ale funiculului;
- se întinde până la orificiul inghinal intern.
Segmentul abdomino-pelvin - porţiunea abdominală
- pătrunde prin orificiul inghinal intern, nivel la care încrucişează artera epigastrică
inferioară;
- are traiect postero-inferior, încrucişând vasele iliace externe.
- porţiunea pelvină:
- are traiect spre posterior;
- trece lateral de vezica urinară;
- încrucişează ureterul;
- se îndreaptă spre baza vezicii urinare;
- formează ampula deferenţială situată medial de vezicula seminală
- la acest nivel, are raporturi posterioare cu rectul.
Structură :
- adventiţie- ţesut conjunctiv lax, vase sangvine, celule musculare netede;
 - musculara- trei straturi de celule musculare netede , dispuse spiralat;
- mucoasa- celule ciliate şi secretoare
Vascularizaţie şi inervaţie
Artere – ramuri din artera vezicală inferioară.
Vene – se varsă în vena epigastrică inferioară şi în plexul prostatic.
Limfatice – merg spre nodurile limfatice iliace interne şi externe.
Nervi – provin din plexul hipogastric inferior.

FUNICULUL SPERMATIC

Suspendă testiculul şi se întinde de la capul epididimului la orificiul inghinal profound.

Raporturi
Vor fi diferite în funcţie de segmetul funiculului spermatic
Segmentul scrotal:- anterior- artera testiculară şi plexul venos pampiniform;
- posterior- artera cremasterică şi cea deferenţială.
Segmentul inghinal: - raporturile intrinseci sunt aceleaşi ca în segmental scrotal;
- raporturile extrinseci sunt constituite din pereţii canalului
inghinal, nervii iliohipogastric, ilioinghinal şi ramura genitală a
nervului genitofemural.

Tunicile derivă din straturile peretelui abdominal perforate în timpul descinderii

testiculare .
Fascia spermatică internă se formează din fascia transversalis, apare de la orificiul inghinal
profund până la testicul.
Fascia cremasterică se formează din muşchiul cremaster ce provine din muşchii oblic intern şi
transvers al abdomenului. Se răspândeşte în evantai la nivelul scrotului.
Fascia spermatică externă se formează din aponevroza muşchiului oblic extern. Se întinde numai
între orificiul inghinal superficial şi testicul (nu există în segmental inghinal).
Continut: - ductul deferent – central;
- arterele cremasterică şi deferenţială – posterior;
- artera testiculară – anterior;
- plex pampiniform – grupul venos anterior;
- grupul venos posterior;
- limfatice;
- ramura genitală a nervului genitofemural;
- plexurile nervoase testicular şi deferenţial.
Raporturi cu nervii: - intrafunicular - nervul genital (ramură a nervului genitofemural )
- extrafunicular (doar în canalul inghinal)- nervul ilioinghinal; o ramură a
nervului iliohipogastric.

VEZICULA SEMINALĂ
Are forma conică, cu baza în sus şi lateral şi vârful în jos şi medial.
Raporturi:
- anterior- fundul vezicii urinare;
 - posterior- rectul;
- lateral- plexuri venoase;
- medial- ampulele ductelor deferente.
Baza este încrucişată de ureter. Vârful prezintă ductul excretor care se uneşte cu cel al
ductului deferent, formând ductul ejaculator.
Structură :
- adventiţie
- tunica musculară fascicule superficiale – longitudinale; profunde – circulare.
- tunica mucoasă – celule secretorii – secretă componente ale lichidului seminal

Vascularizaţie şi inervaţie
Artere – din artera vezicală inferioară şi din artera rectală mijlocie
Vene – merg spre plexul vezical şi prostatic
Limfatice – drenează către nodurile limfatice iliace interne
Nervii – provin din plexul hipogastric inferior

PROSTATA

Este învelită la exterior de sfincterul uretrei (striat). La interiorul ei , conţine uretra, care
este învelită de sfincterul vezicii (neted). Înafara sfincterului uretral se găseşte fascia
periprostatică.
Loja prostatică
- anterior- simfiza pubiană;
- posterior- septul recto-vezico-prostatic;
- lateral- muşchii ridicători anali;
- inferior- diafragma urogenitală;
- superior- fundul vezicii urinare, ductele deferente şi veziculele seminale.
Între pereţii lojei şi prostată se află fascia periprostatică, constituită din ţesutul
conjuctiv al spaţiului pelvisubperitoneal, conţinând un bogat plex venos periprostatic.

Configuraţie externă
Are forma unui as de pică.
Lobi: - laterali :- drept şi stâng;
- pe laturile şi înapoia uretrei , sub un plan oblic ce trece prin ductele
ejaculatoare;
- sunt despărţiţi de un şanţ vertical median de pe faţa posterioară.
- istmul – punte glandulară anterior de uretră;
- leagă cei doi lobi laterali.
- mijlociu - formează partea posterosuperioară a glandei, se află între: colul
vezicii urinare si posteroinferior: planul ce trece prin ductele ejaculatoare.
- lobul posterior- partea posteroinferioară a glandei.
I se descriu: - faţa anterioară;
- faţa posterioară;
 - două feţe infero-laterale;
- baza;
-vârful.
Raporturi
Faţa anterioară: - oasele pubiene;
- este acoperită de muşchiul sfincter al uretrei.
Faţa posterioară: - ampula rectală prin intermediul septului rectovezicoprostatic;
- acoperită parţial de sfincterul uretrei.
Feţele laterale: - muşchii ridicători anali prin intermediul lamelor sacro-recto-genito-
pubiene.
Baza: - prezintă 2 versanţi- anterior- în raport cu colul vezicii urinare;
- posterior- în raport cu veziculele seminale şi ductele deferente
Vârful: - diafragma urogenitală.
Structură
Substanţa glandulară: - Glandele periuretrale: - mucoase;
- situate intrasfincterian;
- lipsite de canalicul excretor;
- se deschid în pereţii uretrei, deasupra
coliculului seminal.
- Glandele prostatice propriuzise:
– tubuloacinoase;
- se deschid prin ductuli prostatici în sinusurile
prostatice, în jurul coliculului seminal;
- sunt extrasfincteriene.
Stroma fibromusculară:
- musculatura netedă: - în capsulă, septe, şi stromă interglandulară.
- capsula proprie: - ţesut conjunctiv dens cu fibre musculare şi elastice
la suprafaţa organului;
- trimite septe conjunctivo-musculo-elastice ce
împart glanda în lobuli (un lobul corespunde unei
glande prostatice propriuzise).
- stroma interglandulară:- fascicule de ţesuturi musculare netede
- fibre conjunctive şi elastice.

Vascularizaţie şi inervaţie
Artere provin din arterele vezicale inferioare şi rectale mijlocii.
Venele formează plexul venos periprostatic ce se varsă în vena ruşinoasă internă.
Limfatice drenează spre nodurile limfatice iliace interne şi externe, precum şi cele
sacrate.
Nervii provin din plexul hipogastric inferior.

SCROTUL
 Este un sac median compartimentat în două burse scrotale. Se formează înainte de
coborârea testiculului. Se constituie din tunici provenite de la nivelul :
- peretelui abdominal anterior (continuându-se cu tunicile funiculului spermatic);
- planurilor perineului (continuându-se cu învelişurile penisului).
Scrotul nu coţine ţesut adipos subcutanat , pentru a oferi condiţii de temperatură
scăzută, specifice spermatogenezei.
Pe suprafaţa sa, scrotul prezintă rafeul scrotal, un rafeu median care se continuă
anterior cu rafeul penisului şi posterior cu rafeul perineului .De pe rafeu pornesc cute
transversale ce încreţesc pielea scrotului , iar în profunzime se continuă cu septul scrotal,
determinând formarea a doi saci scrotali, fiecare conţinând câte un testicul (la constituţia
septului scrotal nu participă pielea).

Structura
a. Pielea – extensibilă , cutată transversal
b. Tunica dartos – formată din – celule musculare netede;
- fibre elastice;
- fibre de colagen.
- se continuă în perineu şi penis şi participă la formarea septului scrotal;
- aderă la fascia spermatică externă şi prin tonicitatea ei ridică cutele transversale.
c. Fascia spermatică externă provine din aponevroza muşchiului oblic extern. Se
continuă cu omoloaga de la nivelul funiculului spermatic şi cu tunica de la nivelul
penisului şi perineului.
d. Fascia cremasterică provine din muşchiul cremaster (la rândul său provenit din
muşchii oblic intern şi transvers ai abdomenului). Continuă omoloaga de la nivelul
funiculului spermatic. Ridică testiculul în reflexul cremasterian.
e. Fascia spermatică internă provine din fascia transversalis.
- continuă fascia corespunzătoare de la nivelul funiculului spermatic;
- la nivelul scrotului este despărţită de testicul prin vaginala acestuia;
- formează şi ligamentul scrotal ce leagă pielea şi tunica dartos pe de o parte de
testicul şi epididim.
f. Tunica vaginală este o membrană seroasă ce acoperă testiculul şi epididimul.
Provine din peritoneu , fiind legată de acesta prin procesul.
Este formată din – lama parietală;
- lama viscerală formează sinusul epididimului (între epididim
şi testicul); linia de reflexie se află la nivelul funiculului spermatic.
Epididimul nu este învelit de către vaginală – pe marginea medială (unde se formează
un fel de mezou);
- la nivelul cozii, unde vaginala se răsfrânge pe
ligamentul scrotal.
Vascularizaţie şi inervaţie
Artere: arterele ruşinoase externe (din artera femurală) şi cele scrotale (din artera
ruşinoasă internă).
Venele sunt omonime arterelor.
Limfaticele drenează spre nodurile inghinale superficiale.
Nervii scrotali anteriori (din nervul ilioinghinal) şi posteriori (din plexul sacrat).
 PENISUL
- organul copulator masculin;
- conţine porţiunea spongioasă a uretrei;
- se situează deasupra scrotului, posterior şi inferior de simfiza pubiană.
Configuratie externă
1. Rădăcina penisului- se află în loja peniană. Formată din:
- cele două rădăcini ale corpului cavernos- situate lateral
- acoperite de muşchii ischiocavernoşi;
- se continuă anterior cu corpul cavernos.
- bulbul penisului- situat median
- se continuă anterior cu corpul spongios.
2. Corpul penisului- cilindric
I se descriu:- dorsul penisului (anterior, în repaos)
- faţa uretrală ( posterior, în repaos) - prezintă rafeul penisului
3.Glandul penisului – extremitate anterioară
- acoperit de prepuţiu
Prezintă:- meatul urinar extern;
- coroana glandului- circumferinţă proeminentă;
- colul glandului- leagă glandul de corp.
4.Prepuţiu – plică cutanată ce se reflectă pe ea însăşi la nivelul colului şi înveleşte
glandul.
- prezintă o faţă cutanată spre exterior şi una mucoasă spre gland;
- între gland şi prepuţiu se delimitează cavitatea prepuţială;
- între prepuţiu şi colul glandului se delimitează şanţul balano-prepuţial;
- pe faţa uretrala, sub meatul urinar, prezintă frâul glandului.
Structură
Este format din două organe erectile, ce la nivelul corpului se află într-o teacă
comună:
- corpii cavernosi;
- corpul spongios, formaţiuni fibromusculare areolate, ce determină erecţia prin
umplere cu sânge a areolelor.

CORPUL CAVERNOS

Configuraţie internă: - ocupă :- faţa dorsală;

- feţele laterale;
- parţial faţa uretrală.
- rădăcinile corpului cavernos fac parte din rădăcina penisului .
- fixate la ramurile ischiopubiene
- acoperite de muşchiul ischiocavernos
- corpul :- septul penisului - împarte în duă jumătăţi corpul cavernos;
- este discontinuu- pectiniform;
- extremitatea anterioară- 2 vârfuri conice acoperite de
 gland.
- pe faţa dorsală- şanţ care adăposteşte mănunchiul vasculo-nervos dorsal
profund al penisului;
- pe faţa ventrală- şanţul subcavernos – adăposteşte corpul spongios şi
uretra spongioasă.
Structură :
- tunica albuginee – fibre superficiale longitudinale , comune ambilor corpi
cavernoşi;
- fibre profunde circulare, ce învelesc fiecare corp cavernos în parte.
-ţesut erectil – trabecule –se desprind de pe faţa profundă a albugineei şi de
pe septul penisului , delimitând cavernele - în ele se deschid arterele
helicine care în erecţie se umplu cu sânge.

CORPUL SPONGIOS

Configuraţie internă :
Este o formaţiune erectilă unică, situat în şanţul subcavernos de pe faţa uretrală a
corpului cavernos.
Corpul spongios inveleşte porţiunea spongioasă a uretrei.
Bulbul penisului reprezintă extremitatea proximală a corpului spongios.
Se află pe linie mediană, în loja peniană a perineului. Este învelit de muşchiiul bulbo-
spongios, situat sub diafragma uro-genitală şi perforat de uretră pe faţa superioară (profundă).
Porţiunea intermediară este lungă, cilindrică, ocupă şanţul subcavernos.
Glandul penisului este situat la extremitatea liberă a penisului, acoperit de
prepuţiu.
Structură : asemănătoare cu cea a corpului cavernos, cu deosebire că toate
elementele descriptive sunt de dimensiuni mai mici. Glandul are o structură areolară
foarte fină, şi prezintă un sept sagital ce continuă în profunzime frâul prepuţial.

Învelisurile penisului
a. Pielea se continuă cu pielea scrotului şi a regiunii pubiene.
- prepuţiul - acoperă parţial glandul şi îi formeată material de rezervă
pentru erecţie;
- plică ce se reflectă pe ea însăţi, situată la nivelul colului
tegumentară- pe faţa externă; mucoasă pe faţa ce priveşte spre gland .
- între prepuţiu şi gland se găseşte –cavitatea prepuţială , ce se termină
sub forma şanţului balano- prepuţial, la acest nivel depunându-se smegmă;
- pe faţa uretrală se află frâul prepuţiului.
b. Tunica dartos –se continuă de la nivelul scrotului;
 - formată din celule musculare netede longitudunale şi circulare;
- comprimă venele în timpul erecţiei , producând staza venoasă.
c. Fascia superficială a penisului – ţesut conjunctiv lax care permite mobilitatea
penisului în erecţie.
d. Fascia profundă a penisului – formează o teacă comună pentru formaţiunile
erectile .

Vascularizaţie şi inervaţie
Artere: ramuri ale arterei ruşinoase interne: profunde ale penisului ( se aflăîn corpii
cavernoşi şi alimentează cavernele din structura acestora); dorsale ale penisului ( se află
pe faţa dorsală a corpilor cavernoşi); uretrală; artera bulbului penisului.
Venele sunt - superficiale –se varsă în venele ruşinoase externe;
- profunde – se varsă în venele ruşinoase interne.
Limfaticele drenează către nodurile limfatice inghinale superficiale şi profunde, precum
şi în cele iliace externe.
Nervii - Inervaţia învelişurilor este asigurată de: nervii ilioinghinal, iliohipogastric şi
dorsali ai penisului ( ramuri ale nervilor ruşinoşi). Inervaţia corpilor erectili este asigurată
de nervii ruşinoşi şi ramuri ale plexului hipogastric inferior).