Histologia ovarului

I. Definiție:

Histologia (din limba greacă histos- țesut și logos- cunoaștere) este o ramură a biologiei

care se ocupă cu studiul dezvoltării, structurii și al funcțiilor țesuturilor organice. Anatomia
macroscopică studiază structura organelor până la limita vizibilității cu ochiul liber (sau eventual
cu lupa). Histologia- ca noțiune în sens larg- cuprinde studiul celulei ( citologia ), al țesuturilor
(histologia în sens restrâns) și studiul organelor (anatomia microscopică), totul efectuat cu
ajutorul microscopului optic sau a celui electronic.

II. Generalități:

Ovarul este un organ cu embriologie și steroidogeneză complexă, care mereu este în

schimbare, suferind modificări structurale mai mult decât oricare alt organ. Are o evoluție
prestabilită, într-un anumit interval de timp, cuprins între pubertate și menopauză, fiind
determinată genetic. Ceasul biologic al femeii funcționează prin interdependența dintre hormonii
secretați (care reglează funcția aparatului genital) și receptorii acestora, relație care transformă
ovarul în organ țintă. În prima parte a vieții reproductive a femeii ovarul este predispus
dezvoltării în principal a fenomenelor inflamatorii active, începând cu menopauza și în
postmenopauză, acesta devine ținta proceselor neoplazice.

III. Structură:
Ovarele sunt organe pereche localizate în pelvis cu rol în ovogeneză și în secreția de
estrogeni și progesteron.

Dimensiuni:

 3 cm (lungime)
 2 cm (lățime)
 1 cm (grosime)
Greutate : 6-8 g.
Ovarul prezintă:
 1. față medială sau uterină;
2. față laterală sau parietală;
3. extremitate superioară sau tubară;
4. extremitate inferioară sau internă;
5. margine anterioară sau mezoovariană;
6. margine posterioară.
IV. Funcții:
 Formarea de celule sexuale feminine.
 Secreția de hormoni specifici precum progesteronul, luteina și foliculina.
V. Localizare:
Ovarele se găsesc în cavitatea pelvină, situate de o parte și de alta a uterului și atașate de
spatele  ligamentului lat al uterului. Poziția ovarului se modifica  continuu de-a lungul vieții și
din aceasta cauza au existat multe dezbateri:
1. în viața intrauterină, inițial se formează la nivelul  vertebrei lombare L3-L4, apoi suferă
un proces de coborâre denumit „descensus ovarii”, doar până în pelvis;
2. după naștere acesta se găsește deasupra strâmtorii superioare a pelvisului;
3. la pubertate mai coboară puțin și se localizează sub  strâmtoarea superioară a pelvisului,
unde  va ocupa „foseta ovariană Krause” situată pe peretele lateral al  pelvisului, între
arterele iliace: interna și externa;
4. la nulipare (femei care nu au avut  nici o sarcina)  poziția este diferită față de multipare
(femei care au avut sarcini multiple). Se presupune că în timpul primei sarcini se
modifică poziția  ovarului (este situat mai jos și mai posterior) și acesta nu mai  revine la
poziția inițială.
VI. Raporturi:
a) Delimitarea fosei ovariene Krause la nulipare:
i. anterior: mezoovarul și ligamentul lat al uterului;
ii. posterior: ureterul și artera iliacă internă;
iii. superior: artera iliacă externă;
iv. inferior: artera uterină, ombilicală, obturatoare și ramuri ale arterei iliace
interne.
b) Delimitarea fosei ovariene la multipare:
 i. anterior: ureterul și artera iliacă internă;
ii. posterior: fața anterioară a sacrului;
iii. inferior: ligamentul utero-sacrat.
 Fața medială vine în raport cu: ansele intestinale, orificiul abdomino-pelvin al tubei
uterine, cu porțiunea pavilionară și ampulară a tubei, cu mezoul tubar.
 Fața laterală vine în raport cu peretele lateral al pelvisului.
 Extremitatea tubară  vine în raport:
o postero-superior cu extremitatea ovariană a  arterei ovariene, a ligamentului tubo-
ovarian și a ligamentului lombo-ovarian (ce conține artera ovariană, ramură din
aorta abdominală);
o medial cu extremitatea externă a tubei și a mezoului tubar;
o lateral cu pediculul vasculo-nervos obturator, acoperit de peritoneu.
 Extremitatea internă vine în raport cu: foița posterioară a ligamentului lat al uterului (la
multipare extremitatea inferioară poate fi palpată prin tact vaginal sau rectal datorită
poziției mai joase a ovarului).
 Marginea anterioară este un substrat de prindere al bazei mezoului ovarian, la  nivelul
acesta regăsindu-se și hilul ovarian prin care intră și ies nervii și vasele  acestuia.
 Marginea  posterioara are raporturi prin intermediul peritoneului, la femeile nulipare cu
artera iliacă internă și ureterului; la multipare cu fața anterioară a ovarului.
VII. Caracteristici:
1. Formă:
a. la naștere: lama turtita;
b. de la 2 ani - până la pubertate: formă ovalară ;
c. în perioada de activitate genitală: are formă de ovoid turtit;
2. Culoare: gri-rozacee.
3. Dimensiune:
a. în perioada de activitate genitală:
i. lungime: 4 cm fiecare;
ii. lățime: 2cm;
iii. grosime: 8mm;
iv. greutate: 2-3,5g ;
 v. volum: variabil, crește în sarcină și în perioada menstruală.
b. după menopauză: se atrofiază și ajunge la dimensiunile unei alune turtite.
4. Suprafață:
a. înainte de pubertate: inițial are șanțuri și depresiuni, după care devine netedă;
b. în perioada de activitate genitală: este neregulată  datorită cicatricilor foliculilor
rupți și sclerozați și proeminenței foliculilor în evoluție;
c. după menopauză: redevine netedă, prin ștergerea cicatricilor.
5. Axul mare:
a. la nulipare: este vertical, ușor inclinat posterior și aproape sagital;
b. la multipare: este vertical și foarte oblic infero-medial.
6. Consistență:
a. înainte de pubertate: moale inițial, apoi devine elastică;
b. în perioada de activitate genitală: este elastică și fermă;
c. după menopauză: devine dură.
VIII. Ligamentele ovarului:
1. Ligamentul tubo-ovarian  se întinde intre suprafața exterioara a pavilionului tubei
uterine, polul postero-superior și  marginea anterioara a ovarului.
2. Ligamentul lombo-ovarian conține intre cele doua foite ale sale vasele ovariene,
se întinde de la aorta abdominala și coloana vertebrala pana la polul superior și
marginea anterioara a ovarului.
3. Mezoovarul se întinde de pe fata posterioara a ligamentului lat pana la linia Farre
- Waldeyer ce înconjoară hilul ovarian.
IX. Vascularizația și inervația:
1. Arteriala este asigurata de ramuri din aorta abdominala și artera uterine.
1. Artera ovariana, ramura din aorta abdominala, ce se desprinde la nivelul lui L4,
superior de artera mezenterica superioara și sub arterele renale. Artera ovariana
dreapta are un traiect oblic, descendent lateral, retro peritoneal, încrucișează :
mușchiul psoas, ureterul drept și vena cava inferioara; și este încrucișata anterior de
artera colica dreapta și de trunchiul ileo-colic. Artera ovariana stângă trece anterior
peste psoasul și ureterul stâng și este încrucișată de artera colica stângă și de trunchiul
 arterelor sigmoidiene. Inferior, în traiectul lor către ovare, ambele artere  trec peste
vasele iliace externe.
2. Ramura ovariana a arterei tubare, ramura la rândul sau din artera uterina, participa de
asemenea la vascularizația ovarului. Cele doua artere se anastomozează pe marginea
anterioara a ovarului și formează o arcada în grosimea mezoovarului, formând-se
ramuri arteriale perpendiculare pe arcada, abordând și hilul ovarian.
2. Venoasa – o mare parte din sângele venos este drenat de venele ovariene, care se varsă în
sistemul cav inferior.
1. Vena ovariana dreapta  se varsă în unghi ascuțit în vena cava inferioara.
2. Vena ovariana stângă se varsă în vena renala stângă, în unghi de 90ş.
Restul sângelui venos este drenat de vena tubară interna, ajungând în cele din
urma prin vena uterina, în arterele iliace interne.
3. Limfatica - limfa este drenata de-a lungul vaselor ovariene, în ganglionii lombo-aortici.
Mai poate fi drenata și în ganglionii situați la bifurcația arterelor iliace comune sau în
ganglionii iliaci interni și externi.
4. Inervația este asigurată de ramuri din plexula ortico-renal și hipogastric.
X. Histologie:
Ovarul este alcătuit din: epiteliul de acoperire, albuginee, corticala, medulara.
1. Epiteliul de acoperire (epiteliul germinativ Waldayer).
a. Forma epiteliului variază în funcție de
vârstă:
 pana la pubertate epiteliul este
simplu cilindric;
 de la pubertate pana la
menopauza este simplu cubic;
 la menopauza este simplu
pavimentos.
Aceste celule nu sunt sensibile la acțiunea
hormonilor ovarieni, astfel aspectul lor morfologic nu
se modifica în funcție de fazele ciclului ovarian. Sunt celule cu citoplasma putina iar la
microscopul electronic s-au observat numeroase formațiuni veziculare cu mucina, aglomerate
către polul bazal și multe granule dense la fluxul de electroni. Forma nucleului poate varia, în
funcție de forma celulei: celula cilindrica are nucleu alungit, celula cubica are nucleu rotund iar
celula scuamoasă are nucleu turtit, paralel cu membrana bazala. La polul apical al celulei se
evidențiază o rețea de microvili și printre ei câțiva cili. Printre celulele epiteliului de acoperire se
evidențiază insule celulare care pot sa degenereze chistic, formând microchiste ce se pot detașa
de suprafața ovarului, formând microchisturi paraovariene, care sunt anormale dar nu au
semnificație patologica. Ele pot rămâne ca atare sau pot sa degenereze calcar, formând
concrețiuni calcare.

2. Albugineea este formata din țesut conjunctiv dens neorientat și încapsulează aproape
complet organul, cu excepția hilului, fiind responsabila de culoarea albicioasa a ovarului.
Nici ea nu este influențată de hormonii ovarieni, fapt pentru care nu se modifica în timpul
ciclului ovarian. Uneori ea poate suferi îngroșări pasagere care pot fi responsabile de
ciclurile anovulatorii și poate degenera chistic. Când albugineea se îngroașă excesiv,
apare sindromul ovarelor de porțelan - Stein-Löwental care nu vor ovula, fiind  necesara
rezecția albugineei pentru vindecare. Albugineea are un rol foarte important în ovulație.
La zona de contact intre foliculul matur și albuginee, cu câteva ore înainte de ovulație, se
formează stigma, ce  reprezintă locul unde se va rupe albugineea. La acest nivel scade
fluxul sangvin, deoarece vasele își schimba cursul, iar zona devine palida și transparenta
și se poate vedea vezicula cu foliculul matur, prin celioscopie, cu 2-3 ore înainte de
ovulație.
3. Corticala ovarului este cea mai dezvoltata
componenta a ovarului. Ea variază ca
dezvoltare în funcție de vârsta femeii. La
pubertate are un maxim de dezvoltare, găsind-
se un număr maxim de foliculi ovarieni.
Corticala scade apoi în grosime spre
menopauza, iar la menopauza apare ca un țesut
conjunctiv fibros fără parenchim. Structural,
corticala are doua componente:
 a. stroma conjunctiva, care este formata din țesut conjunctiv lax cu funcții speciale:
țesut conjunctiv lax spinocelular în care predomina fibroblastele, în principal cele
de forma fusiforma, care sunt organizate în fascicule ce formează vârtejuri în jurul
vaselor de sânge și în jurul formațiunilor parenchimatoase ; și mai exista putina
substanță fundamentale și puține fibre de reticulina. Fibroblastele au particularități
structurale și funcționale diferite de fibroblastele cu alte localizări. Aceste
fibroblaste sunt foarte sensibile la acțiunea hormonilor ovarieni. Prin urmare:
unele fibroblaste pot căpăta caractere de celula endocrina și vor edifica teaca
interna foliculara care va produce hormoni androgeni: androstendionul
alte fibroblaste se vor transforma în miofibroblaste sau chiar fibre musculare
netede și vor forma teaca externa foliculara.
b. formațiunile parenchimatoase: foliculii ovarieni, corpul galben, corpii albicans.
4. Medulara ovarului: se găsește în centrul ovarului, înconjurată aproape complet de
corticala, cu excepția hilului. Aceasta este formata din țesut conjunctiv lax, bogat
vascularizat, în care se găsesc:
a. helicine (care au un traseu spiralizat și care pe secțiune pot fi surprinse de mai
multe ori);
b. vene de calibru mare care
formează plexuri;
c. vase limfatice;
d. fascicule de fibre musculare
netede;
e. fibre nervoase;
f. celule ganglinare;
g. celule deciduale;
h. celule interstițiale Berger.
XI. Organizarea histologică a
ovarelor:
Din punct de vedere stratigrafic, ovarul prezintă la exterior un epiteliu de acoperire, apoi
tunica albuginee, corticala și medulara ovariană.
 Epiteliul de acoperire se mai numește și epiteliul germinativ Waldayer (greșit denumit
deoarece s-a considerat că la acest nivel își au
originea celulele germinative primordiale din
care se formează ovogoniile; ulterior, s-a
dovedit că originea lor este în epiteliul
celomic). Este un epiteliu simplu columnar
(până la pubertate), cubic (între pubertate și
menopauză) și pavimentos (post menopauză).
Celulele epiteliului de acoperire participă la
reacția de slăbire a peretelui la locul în care
foliculul matur de Graaf intră în contact cu
albugineea, imediat preovulator.
Albugineea este formată din țesut
conjunctiv dens. La locul unde albugineea se va rupe, în momentul ovulației, se formează stigma.

Corticala ovarului găzduiește foliculii ovarieni, corpul galben și corpii albicans. Este
maxim dezvoltată la pubertate, scade în grosime spre menopauză și involuează semnificativ după
menopauză.

 Foliculii ovarieni pot fi:

o evolutivi:
 primordiali
 primari
 unilamelari
 multilamelari
 preantrali
 secundari
 veziculari
 matur
 de Graaf
o involutivi (atretici).
  Medulara ovariană este formată din țesut
conjunctiv lax în care se găsesc arterele
helicine (cu traiect spiralat), vene,
limfatice, nervi și rete ovarii (vestigiu
embrionar al canalului Wolff).Fiziologia
hormonilor ovarieni
 Hormonii secretați la nivel ovarian sunt
estrogenii și progesteronul.
o Estrogenii sunt hormoni cu
structură sterolică a căror secreție
începe la pubertate, este crescută în perioada de fertilitate și scade brusc după
menopauză. Pe durata ciclului menstrual estrogenii sunt secretați preovulator, de
către foliculul ovarian în dezvoltare și postovulator, de către corpul galben. Rolul
estrogenilor este acela de dezvoltare a organelor genitale externe și interne
feminine  (uter + ovare + trompe + vagin + sâni), de proliferare a componentei
stromale și glandulare a endometrului în faza foliculară a ciclului endometrial,
precum și de creștere a motilității cililor de la nivel trompei uterine, conducând
ovulul fecundat spre uter.
o Progesteronul este sintetizat postovulator, în faza luteală a ciclului endometrial, de
către corpul galben. În lipsa sarcinii, corpul galben va suferi un proces de
involuție și se va transforma în corp albicans, însă în prezența sarcinii secreția de
progesteron crește mult. La nivel uterin, progesteronul guvernează faza secretorie
a ciclului endometrial și scade contractilitatea musculaturii netede uterine iar la
nivelul glandelor mamare induce dezvoltarea structurii acinare în vederea
secreției lactate.
Reglarea secreției de estrogeni și progesteron se face prin bucle de feedback (-) între
secreția ovariană și axul hipotalamo hipofizar. Inihibina (peptid secretat de corpul galben, format
din 2 subunități, α și β: subunitățile α sunt identice, cele β sunt diferite între inhibina A și
inhibina B) inhibă eliberarea de hormoni tropi hipofizari (FSH, LH).