Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. NOŢIUNI DE ANATOMIE
Fig.1.2. Ovarele
În afară de acest rol, ovarele mai îndeplinesc un important rol de glande
endocrine, prin secreţia hormonilor sexuali. Ovarele impreună cu tabele şi
ligamentele largi sunt numite de clinicieni anexele uterului.
- Aşezare: ovarele sunt aşezate în micul bazin, de o parte şi de alta a uterului
şi rectului, sub bufurcaţiile arterelor iliace comune.
- Forma: ovarele au fost comparate cu o migdală verde, ele având forma unui
ovoid puţin turtit.
- Culoare: ovarele au culoare albicioasă la nou-născuţi, roz-palid la fetiţă, iar la
femeia adultă sunt de culoare roşiatică ce se accentuează în timpul
menstruaţiei.După menopauză devine albicios-cenuşiu.
Aspectul: aspectul este neted şi regulat până la pubertate.După aceasta
capătă un aspect neregulat, suprafaţa sa fiind presărată cu numeroase
depresiuni, cicatrici, unele liniare altele neregulate.
- Consistenţa: la femeia adultă este elastică, dar fermă astfel ca el este
palpabil la examenul ginecologic. După menopauză capătă o consistenţă
dură, fibroasă.
- Dimensiunile: cresc odată cu vârsta până la maturitate. La femeia adultă are
aproximativ următoarele dimensiuni: 4 cm lungime 3 cm lăţime, 1 cm grosime.
După menopauză el se atrofiază progresiv.
- Greutatea: la femeia adultă este de aproximativ 6-8 g.
- Structura: pe secţiune ovarul apare costituit în felul următor: la suprafaţă este
acoperit de un epiteliu, sub care se găseşte un înveliş conjunctiv.
Sub acest înveliş se găsesc cele două zone caracteristice ovarului: una
centrală, medulară şi alta periferică, corticală.
o Substanţa medulară → are o culoare roşiatică şi e caracterizată printr-
o structură intens vascularizată.
o Substanţa corticală → are culoare galbenă cenuşie şi conţine foliculi
în diferite faze de evoluţie sau involuţie.
- Artetele → artera primară a ovarului este artera ovariană, iar a tubei, artera
uterină.
- Venele → urmează în general dispoziţia arterelor: venele ovarului în fosa
iliacă se unesc într-un trunchi unic, vena ovariană care se varsă în stânga
în venă renală, iar în dreapta direct în vena cava inferioară. Venele tubei
merg paralel cu arterele formând o reţea subtubară.
- Nervii → sunt de natură organo-vegetativă, pentru ovar, provin în cea mai
mare parte din plexul ovarian şi în cea mai mică măsură din plexul uterin.
Nervii tubei provin din plexul ovarian şi din plexul uterin, ei urmează traiectul
vaselor.
Canalul cervical e limitat de doi pereţi unul anterior şi altul posterior, fiecare
perete reprezintă o plică mediană pe care se implantează de o parte şi de alta o
serie de plici oblice.
2. NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE
1. DEFINIŢIE
2. ETIOLOGIE ŞI EPIDEMIOLOGIE
3. ANATOMIE PATOLOGICĂ
4. CLASIFICARE
5. SIMPTOMATOLOGIE
Avortul ovular în luna I-II, colul uterin se deschide şi elimina de obicei oul în
totalitate într-un singur timp.
Avortul embrionar în luna III-IV, când embrionul este deplin format. Avortul se
execută în doi timpi ("naşterea în miniatură"). Se elimină întai embrionul şi apoi
anexele. De obicei rămân în uter resturi ovulare ce determină particularităţi clinice
aparte.
Avortul fetal în luna V-VI, când sunt prezente mişcările fetale, percepute de
gravidă. Se poate caracteriza prin: avort în doi timpi ("naştere în miniatură"), resturi
ovulare în uter, hemoragie.
Diagnosticul se bazează pe:
- diagnostic clinic;
- examen de laborator.
Diagnosticul clinic: - semne subiective ( amenoree, tulburări neuro-vegetative)
- semne obiective, semne uterine de sarcină ( uter
mărit, moale, păstos).
Dacă la o femeie care prezintă amenoree şi semne de graviditate apar hemoragii,
dureri sau ambele trebuie să ne gândim de la început la posibilitatea unei întreruperi
de sarcină.
Prin examinarea completă a femeii trebuie rezolvate următoarele probleme:
- dacă femeia este sau a fost gravidă;
- dacă există o ameninţare de avort;
- dacă este un avort în curs de efectuare sau chiar efectuat;
- dacă este complet sau incomplet;
- dacă este complicat;
- cauza lui.
Durerile abdominale sau lombare la o gravidă pot fi datorate unei colici
intestinale, apendiculare, nefrite sau hepatice.
În primele două luni de sarcină un diagnostic diferenţial greu de lămurit îl oferă
sarcina extrauterină care după ce determină de la început o amenoree, se manifestă
apoi prin dureri abdominale, pierderi de sânge persistente mărirea uterului
şi eliminarea de caducă. Prezenţa sau diferenţa unei tumori anexiale fixează de
obicei diagnosticul.
Diagnosticul unui avort în curs de efectuare nu se poate stabili decât prin examen
local, constatându-se că vaginul este plin de cheaguri, colul deschis, oul sau fătul
coborât în cavitatea cervicală, corpul uterin contractat intermitent, are volumul
micşorat faţă de vârsta sarcinii.
Nu este întotdeauna uşor de precizat dacă expulzia fătului a fost completă sau
incompletă.
Chiar atunci când oul pare eliminat în întregime, este posibil ca fragmente
mari de caducă sau cotiledoane să fie reţinute în uter. Pierderile de sânge în zilele
care urmează avortului constitue semnul cel mai sigur al retenţiei de resturi. Se
adaugă semne locale ca: un col moale, întredeschis care permite pătrunderea pulpei
indexului sau chiar o exploraţie intrauterină, corpul uterin mărit de consistenţă
păstoasă, este dureros la presiune şi de multe ori deviat.
Examenul digital → lămureşte precis diagnosticul de retenţie. Diagnosticul de
infecţie post-avort se stabileşte prin constatarea febrei, a fetidităţii şi a purulenţei
lohiilor, a frisoanelor repetate şi a modificărilor patologice locale. Cazurile avorturilor
spontane au un prognostic benign cu totul diferit de avortul provocat, unde
mortalitatea şi morbiditatea au un procent mai ridicat.
Avortul cu retenţie este în proportie de 40-50%. Inventia medicală raţională
asigură vindecarea. În cazurile cu retenţie în care s-a aşteptat eliminarea spontană a
resturilor şi vindecarea în timp. Complicaţiile trec de 40-60% cel mai mult se
complică cu hemoragii, iar 5-10% se complică cu infecţii. Un număr foarte redus se
vindecă prin eliminarea spontană a resturilor, iar în cele mai multe cazuri dau naştere
la complicaţii tardive ca: polipi placentari,metrite,tulburări menstruale,sterilitate
secundară.
7. COMPLICAŢII ŞI SECHELE
8. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC
10. PROFILAXIE