OBSTRETICA SI GINECOLOGIE

ANATOMIA APARATULUI GENITAL SI EVOLUTIA INTRAUTERINA A

EMBRIONULUI SI FATULUI

CUPRINS

1. Notiuni de anatomie si fiziologia aparatului genital:

1.1 Organele genitale externe
1.2 Organele genitale interne
1.3 Glandele mamare

2. Bazinul osos
3. Fecundarea, ovulatia, migratia si nidatia
4. Evolutia intrauterina a embrionului si fatului
5. Placenta, membrane, lichidul amniotic
 1. NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A APARATULUI
GENITAL

1.1 Organele genitale externe: vulva

Vulva este o proeminenta ovoidala pe care se inalta o pilozitate
de forma triunghiulara si care se intinde de la pubis la anus.Ea
prezinta o fanta mediana (fanta vulvara) care o imparte in doua
pliuri cutanate laterale, labiile mari.
Acestea acopera mai mult sau mai putin in totalitate alte doua
pliuri ale mucoasei, labiile mici, care se unesc in fata pentru a forma
capusorul clitorisului, mic organ erectil care masoara in total
(radacina, corp si gland) intre 6 si 7 centimetri in lungime. Labiile mici
delimiteaza un spatiu virtual. Vestibulul, al carui fund comporta doua
orificii, cel al uretrei in fata si cel al vaginului in spate.
Vulva intervine in trei functii: mictiunea, in cursul careia jetul de
urina este canalizat prin buzele (labiile) mici, nasterea, in timpul
careia orificiul vulvar se largeste pentru a lasa sa treaca fatul si
raporturile sexuale. In timpul carora buzele (labiile) mari si cele mici
cresc in volum, in timp ce secretia glandelor vestibulare lubrifiaza
vulva si vaginul.

1.2 Organele genitale interne

Uterul este un organ muscular gol care, împreună cu ovarele,

trompele uterine (sau tuburile uterine), vaginul și vulva formează
tractul reproductiv feminin. Organismul are ca scop să primească
ovulul fertilizat, pentru a-i permite dezvoltarea și pentru a naște fătul
la finalul sarcinii. Uterul primește ceea ce rezultă din trompele
uterine și în partea inferioară se deschide în cavitatea vaginală.
Structura uterului poate fi diferită la fiecare femeie: acest organ
trece prin mai multe schimbări în timpul vieții, în funcție de diferitele
stadii ale dezvoltării sexuale la femei (prepubertate, pubertate,
maturitate sexuală, menopauză), în caz de sarcină și în timpul ciclului
menstrual. Uterul seamănă cu o pară, cu capul în jos. Partea îngustă
a parei este colul uterin. Uterul creşte în timpul sarcinii o dată cu
bebeluşul. După naştere, uterul se micşorează treptat.

Ovarele sunt unele dintre cele mai importante organe interne

ale aparatului genital feminin si joaca un rol fundamental in procesul
de reproducere. Pe de o parte, ele sunt glande care produc hormoni
sexuali, printre care estrogenul si progesteronul, si pe de alta parte,
in foliculii din interiorul lor apar, se dezvolta si ajung la maturitate
ovulele gata pentru a fi fecundate.
Ovarele sunt glande endocrine, sub forma de migdala, care,
impreuna cu cele doua trompe uterine, uterul, cervixul (colul uterin)
si vaginul, formeaza partea interna a aparatului reproducator
feminin. Ovarele sunt situate intraperitoneal, pe peretele lateral al
cavitatii pelviene, de o parte si de alta a uterului si a rectului, sub
bifurcatiile arterelor iliace interne si externe, fiind, astfel, organe
pereche (drept si stang).
In cazul femeilor adulte, ovarele au lungimea de 3,5 cm, latimea
de 2 cm si grosimea de 1 cm, adica o dimensiune comparabila cu cea
a unei mingi de golf. Volumul acestora se schimba odata cu varsta.
Astfel, la doi ani, ele au, in medie, 0,7 ml, in jurul varstei de 20 de ani,
ating 7,7 ml, pentru ca ulterior sa scada, constant, pana la
menopauza, cand ajung la 2,8 ml.

Trompa uterina -Trompele uterine fac parte din anexele uterine,

alaturi de ovare si ligamentele uterului. Sunt doua conducte
musculo-membranoase intinse de la coarnele uterine catre
extremitatile superioare ale ovarelor.
Rolul trompelor uterine este de a capta ovocitul II si in tranzitul
spermatozoizilor pentru fecundare.
 Trompa uterina e un organ intraperitoneal, acoperit in totalitate
de peritoneu visceral. Este situata in marginea superioara a
ligamentului larg. Cele doua foite peritoneale formeaza imediat sub
trompa uterina mezosalpingele.

Vaginul  e un organ musculo-conjunctiv al carui principal rol

este cel copulator, dar reprezinta si principala cale de examinare
ginecologica sau cale de abord chirurgical a organelor genitale
interne feminine.
Vaginul este un receptor hormonal sensibil mai ales la stimuli
estrogenici al caror rol asupra vaginului este de a-i asigura
troficitatea. Forma sa este cilindrica, turtit antero-posterior in cea
mai mare parte a lungimii sale.
Extremitatea sa superioara este mai dilatata, avand forma unei
cupole si este numita fornix vaginal.
Dimensiunile vaginului sunt dependente de anumiti factori
precum varsta, raporturi sexuale, paritate si caracteristici individuale.
Totusi lungimea medie este de aproximativ 8 cm, existand o
diferenta de 1-2 cm intre peretele anterior si posterior, in favoarea
celui posterior.
Mucoasa peretilor anterior si posterior ai vaginului este
neregulata, prezentand columnele vaginala anterioara/ posterioara de
la nivelul carora pleaca plici vaginale.
 1.2 Glandele mamare
Glandele mamare sunt reglementate de sistemul endocrin și
devin funcționale ca răspuns la schimbările hormonale asociate cu
nașterea.
Sanii (sau mamelele) sunt asezati simetric in partea anterioara a
regiunii toracice, fiind alcatuiti din glanda mamara si tesutul
celuloadipos, dispus intre lobii glandular care inconjoara, vasele
sangvine, vasele limfatice si nervii toracici.
 2. BAZINUL OSOS

Bazinul osos este un canal format din doua parti telescopate:

- canalul extern dur sau canalul osos, format din: oasele iliace, sacru
si coccis, unite anterior prin simfiza pubiana si posterior prin
simfizele sacro-iliace.
Articulatiile de tip simfizar sunt sustinute de ligamente, din acest
motiv mobilitatea fiind foarte redusa.
- canalul intern moale, format din: colul uterin, vagin si inelul vulvar.
Din punct de vedere anatomic este greu de definit bazinul
normal ca fiind bazinul ideal, acesta trebuie ca prin forma si
dimensiuni sa permita trecerea capului fetal.

Localizarea bazinului osos: intre coloana vertebrala si membrele

inferioare, prin acestea transmitand greutatea corpului la sol. Situat
sub linia terminalis este implicat direct in mecanismul nasterii.
Fata endopelvina a bazinului este impartita de linii nenumite in doua
portiuni:

1. Marele bazin sau pelvisul fals este format de fosele iliace interne

de pe fata interna a celor doua oase coxale si nu are interes
obstetrical.
2. Micul bazin sau bazinul obstetrical:
- forma de trunchi de con cu baza mare orientata superior.
- doua fete: externa-exopelvina, interna-endopelvina.
- patru pereti: anterior, posterior, laterali.
Peretii sunt inegali, posterior au inaltimea de 12 cm
diminuandu-se treptat, anterior ajung sa masoare 4-5 cm la nivelul
simfizei pubiene, iar peretii laterali sunt convergenti in jos.
Canalul dur este delimitat superior si inferior de stramtoarea
superioara, respectiv inferioara, intre care se gaseste escavatia
pelvina.

Cele 3 etaje ale micului bazin:

- orificiul de intrare-stramtoarea superioara cilindrica.
- excavatia cu rol esential in mecanismul de rotatie, datorita
dimensiunilor superioare capului fetal.
- orificiul inferior al bazinului a lui Farabeuf.

Stramtoarea superioara
Definitie: stramtoarea superioara reprezinta portiunea de
angajare a prezentatiei.
Delimitarea stramtorii superioare: dinspre posterior spre
anterior: promontoriu, marginea anterioara a aripioarei sacrate,
articulatia sacro-iliaca, linia nenumita, eminenta ileo-pectinee,
creasta pectineala, marginea superioara a simfizei pubiene
Elementele anatomice ale stramtoriii superioare:
a) simfiza pubiana: prezinta la nivelul fetei posterioare o
proemnenta denumita: tubercului lui Crouzat. De la acest nivel pana
la marginea inferioara a simfizei se gaseste o portiune de 1,3 cm.
Grosimea maxima a simfizei este de 12 mm, limita de: 5-22 mm.
b) promontoriul (unghiul lombo-sacrat): unghiul format intre cea
de-a 5-a vertebra lombara si baza sacrumului. Varful acestui unghi
este orientat anterior si este cuprins intre 110-150°. Poate suferi o
serie de modificari situandu-se deasupra sau sub planul liniilor
nenumite.

Forma stramtorii superioare:

Forma este variabila in functie de limitele fiziologice, cunoscandu-

se faptul ca factorii patogenici (rahitism, leziuni vertebrale, leziuni ale
articulatiei coxo-femurale) actioneaza determinand modificari ale
bazinului normal si in acelasi timp si a stramtorii superioare, iar
aceste modificari influenteaza intr-un grad variabil prognosticul de
nastere.
In absenta factorilor patogeni anamnestici, bazinul ar trebui sa fie
normal, iar prognosticul obstetrical sa fie bun. Totusi chiar si in
aceasta situatie, bazinul poate fi inadecvat din punct de vedere
obstetrical datorita formei care este mai mult sau mai putin
favorabila unei nasteri eutocice. Pentru a permite trecerea fatului la
nastere, stramtoarea superioara trebuie sa aiba anumite dimensiuni
dar si o anumita forma. Forma acesteia poate fi asemanata cu inima
unei carti de joc, cu axul mare transversal. Jumatatea anterioara a
acesteia este regulata, iar arcul posterior deformat de promontoriu
cuprinde cele doua sinusuri sacro-iliace.

Escavatia si stramtoarea mijlocie

Definitie: escavatia se defineste a fi spatiul cuprins intre

stramtoarea superioara si inferioara.
Delimitarea:
 -superior-stramtoarea superioara, inferior-stramtoarea inferioara,
posterior-un perete inalt de 12 cm, anterior-un perete de 4-5 cm,
lateral-peretii laterali ai pelvisului ce scad in inaltime dinapoi inainte.
In timp, escavatia participa la mecanismul nasterii. Pe sectiune,
escavatia are forma regulata, cu diametrul de 12 cm, compatibila cu
dimensiunile capului fetal usor flectat. Din aceasta cauza deflectarea
se produce frecvent in acest spatiu.

Stramtoarea inferioara
Definitie:  stramtoarea inferioara este orificiul inferior de iesire din
bazinul osos sau orificiul de degajare a fatului.
Delimitarea: anterior-marginea inferioara a simfizei pubiene,
posterior-varful coccisului, lateral-marginea inferioara a marilor
ligamente sacro-sciatice si a ramurilor ischio-pubiene.

Inclinatia pelvisului
In ortostatism, pelvisul este inclinat spre posterior si inferior fata
de coloana vertebrala cu care face un unghi de 60°. Valoarea acestui
unghi de inclinatie este data de planul stramtorii superioare dusa la
nivelul simfizei pubiene.
Promontoriu este unghiul format intre ultima vertebra lombara
si baza sacrumului si are valoarea de 107-110°.
In acelasi plan frontal se gaseste spina iliaca antero-superioara si
simfiza pubiana, a carei suprafata endopelvina priveste posterior si
superior, pe cand fata anterioara a sacrumului este orientata spre
anterior si inferior. In decubit dorsal, bazinul este situat anterior fata
de coloana vertebrala, formand 45°. Valoarea acestui unghi este data
de planul stramtorii superioare si axa stramtorii inferioare ce
intalneste promontoriul si planul stramtorii superioare.
 3. OVULATIA

Ovulatia apare atunci cand un ovul matur este eliberat de la

nivelul unui ovar.  O femeie se naste cu un numar limitat de ovule,
astfel incat ea are la nastere toate ovulele pe care le va avea in ovare
de-a lungul vietii, spre deosebire de barbat care va continua sa
produca spermatozoizi intreaga viata.
Chiar daca la nastere in ovare se pot gasi cateva milioane de
ovule, numarul acestora se va reduce semnificativ de-a lungul
timpului, astfel incat la pubertate vor fi doar 300.000 ovule la nivelul
fiecarui ovar. In timpul perioadei fertile, doar 300 de ovule se vor
matura si vor fi eliberate din ovar, restul ovulelor vor fi consumate
prin intermediul atreziei. Atrezia este un proces biologic degenerativ
care apare indiferent daca femeia ramane insarcinata, are cicluri
menstruale normale, foloseste contraceptia sau face tratament
pentru infertilitate. Fumatul este un factor care poate sa accelereze
atrezia ovulelor si sa determine aparitia menopauzei precoce (< 40
ani).

FERTILIZAREA (FECUNDATIA)

Consta in contopirea celulelor sexuale. Aceasta are loc in

ampula tubara, in 12-24 ore de ovulatie. Capul unui singur
spermatozoid strabate corona radiata, celulele acesteia fiind
disociate de proteazele acrozomale.
Apoi capul patrunde in zona pellucida, ea devenind imediat
impermeabila pentru alti spermatozoizi, membranele gametilor
fuzioneaza si nucleul spermatozoidului patrund ein citoplasma
ovulului.
Nucleul spermatozoidului va creste si va forma in 24 de ore
pronucleul mascuin, care contine 22 de cromozomi somatici si unul
sexual ( X sau Y). Ovocitul secundar isi completeaza a doua diviziune
meiotica, expulzand al doilea globul polar si devenind ovul matur. Cei
doi pronuclei vor fuziona, formand un ou diploid (zigotul). Imediat
dupa fertilizare, in serul matern apare EPF (early pregnancy factor),
cu rol imunosupresiv.

MIGRATIA

Migratia reprezinta transportul oului in locul fecundarii in

cavitatea uterina prin miscarile peristaltice ale trompei, curentul de
lichid tubar, miscarile cililor mucoasei tubare si tactismul
endometrului pentru ou.
Hrana sa este asigurata in aceasta perioada de secretia celulelor
glanduare din trompe si apoi din uter. Calatoria zigotului dureaza 4-5
zile. In acest timp el se divide, trecand prin stadiile de morula si
blastocist.

NIDATIA
Odata ajuns in uter se ‘odihneste liber in cavitate 2-3 zile, emite
pseudopode care maresc suprafata disponibila schimbarilor
materno-fetale, apoi patrunde in grosimea endometrului secretor in
aproximativ a 22 a zi a ciclului. Acest proces se numeste nidatie
(implantatie). Atasarea oului la mucoasa uterina se face prin
exprimarea unor molecule de adeziune celulara cu rol de
‘cramponare’ si este urmata de eliberarea unor enzime proteolitice
care usureaza erodarea tesuturilor materne. Un deficit genetic fie
prin exprimarea moleculelor de adeziune, fie in secretia enzimelor
proteolitice, duce la un defect de implantare manifestat ulterior prin
iminente de avort si disgravidie.
 4. EVOLUTIA INTRAUTERINA A EMBRIONULUI SI FATULUI

Din momentul in care un spermatozoid penetreaza un ovul, ia

nastere o forma de viata. Acest fenomen, numit fertilizare, duce la
formarea unei fiinte umane unicelulare, distincta de mama sa.
Aceasta viata mica este numita zigot, care inseamna “impreunat sau
unit”. Este o samanta vie care va deveni un nou nascut peste noua
luni.   
ADN-ul zigotului are propriul set de cromozomi si amprenta
genetica, cu informatii care spun daca este baiat sau fata, cu ce
parinte va semana mai mult sau ce culoare vor fi ochii. Informatiile
cuprinse in aceasta celula unica sunt atat de vaste incat ar fi nevoie
de 1,5 milioane de pagini pentru a le cuprinde!
Noua viata este atat de mica – mai mica decat a 15-a parte dintr-
o gamalie de ac – incat abia poate fi vazuta cu ochiul liber. Dar este
extrem de complexa: se va dezvolta pana va avea un miliard de
celule si 4000 de structuri anatomice in doar 8 saptamani.

Zilele 4-12 - embrionul se fixeaza in uterul mamei. In cea de-a

patra zi zigotul a parasit tubul falopian si a patruns in uter, unde va
beneficia de nutrientii pe care ii primeste de la mama sa. 
Pentru ca noua viata este atat de distincta din punct de vedere
genetic, trebuie sa elibereze o proteina speciala care sa previna un
raspuns din partea sistemului imunitar al mamei. Apoi embrionul se
poate fixa pe membrana uterului, unde incepe sa se formeze
legatura dintre viata mamei si a bebelusului. Acest proces se
finalizeaza pana in ziua a 12-a dupa fertilizare.
Embrionul mai produce si un hormon numit gonadotropina
corionica (hCG) cam in opt zile dupa fertilizare. Acest hormon
opreste ciclul menstrual si da voie sarcinii sa evolueze. Prezent in
sangele mamei si in urina, hCG este o substanta detectata de cele
mai multe dintre testele de sarcina.
 In acest moment se va forma si placenta – un amestec de
tesuturi de la mama si embrion. Placenta permite oxigenului,
nutrientilor si apei din sangele mamei sa hraneasca embrionul si
reziduurilor ca CO2 sa fie inlaturate, fara a se amesteca cu materia
genetica a sangelui. Acest circuit incepe sa functioneze spre sfarsitul
celei de-a treia saptamani.
Placenta mentine temperatura fatului cu cateva grade mai mare
decat cea a mamei si indeplineste si alte functii care tin bebelusul in
siguranta pana la nastere.
Saptamana 3 – Inima incepe sa bata in ziua 21
Acum ca zigotul este in siguranta in membrana uterina,
prioritatea numarul unu este formarea sistemului circulator. La doar
10 zile dupa implantare inima va incepe sa bata, in a 21-a sau a 22-a
zi dupa fertilizare (sau 5 saptamani de la ultima menstruatie).
Pana in saptamana a patra, aceasta inima micuta va bate de 121
de ori pe minut. Este un inceput de cursa, pe parcursul careia aceasta
inimioara va bate cu pana la 54 de milioane de batai pana la nastere!
Saptamanile 4-5 – Se dezvolta sistemul respirator
Noua viata se numeste acum embrion si incepe sa dezvolte rapid
toate sistemele necesare sustinerii vietii. In acest stadiu, embrionul
este destul de mic, are cam 0.75 cm lungime.
Sistemul respirator este urmatorul la rand: doi muguri de plamani
vor aparea spre sfarsitul celei de-a cincea saptamana dupa fertilizare
(a 7-a saptamana de la ultima menstruatie).
In aceeasi perioada un sac transparent numit amnion incepe sa
inveleasca embrionul. Lichidul amniotic il va proteja de lovituri si de
infectii, va controla temperatura si va sprijini dezvoltarea plamanilor
si a muschilor.
Ficatul produce acum sange pentru prima data si apare glanda
pituitara, care va secreta hormonul cresterii. In tot acest timp, pielea
embrionului este intacta, este o singura celula groasa, transparenta.

Saptamanile 6-7 – Creierul incepe sa fie detectat

 Desi mai mic de 2 cm, embrionul arata deja ca o mica fiinta spre
sfarsitul celei de-a 6-a saptamani (8 de la ultima menstruatie), cu un
cap mare, ochi, picioare si brate cu maini micute si mugurasi de
degete. 
Desi prea mic pentru a fi simtit inca de mama, isi foloseste deja
membrele si reactioneaza la atingere. Undele creierului sunt
detectabile si incep sa se dezvolte forme anatomice mai delicate, ca
urechile.
Saptamana 8 – Sistemul digestiv e functional
La 8 saptamani, sistemul digestiv functioneaza iar creierul
cantareste jumatate din greutatea embrionului. Fata este suficient
de dezvoltata incat bebelusul sa poata miji ochii si sa-si miste
maxilarul, iar parul incepe sa creasca. 
De acum si pana la 12 saptamani, embrionul va avea un program
regulat in care vor fi alternate perioadele de activitate cu cele de
odihna.
Saptamanile 9-10 – Bebelusul isi dezvolta unghii la maini si la
picioare
Dupa 8 saptamani de crestere, embrionul devine fat.
In acest stadiu poate prinde, ofteaza, se poate intinde si poate simti
atingeri prin nervii fetei, ai palmelor si ai picioarelor. Fatul are degete
distincte si poate sughita ocazional.
La 10 saptamani se formeaza unghii la maini si picioare, precum si
amprenta digitala. Embrionul are acum o lungime de 5 cm.
Saptamanile 11-14 – Bebelusul incepe sa-si suga degetul
Anatomia embrionului isi defineste clar sexul acum, desi ADN-ul a
stabilit acest lucru inca de la bun inceput. Fata este mult mai bine
definita si apar papilele gustative.
La 14 saptamani, muschii faciali ai bebelusului sunt suficient de
dezvoltati pentru a putea fi folositi. In aceasta perioada bebelusul va
incepe sa-si suga degetul.
Saptamanile 16- 18 – Incepe sa loveasca
La 16 saptamani, fatul are acelasi raspuns ca adultii la suferinta
fizica, eliberand cortizol si norepinefrina in sange ca reactie la durere.
Tot acum va incepe sa exploreze miscarile voluntare ale muschilor si
apar sprancenele, genele si fire fine de par.
De acum si pana la a 22-a saptamana mama va incepe sa simta
loviturile bebelusului, acum ca acesta este suficient de mare pentru
ca miscarile sale sa fie simtite. La 18 saptamani, bebelusul a inceput
sa-si testeze cutia vocala, facand miscari de vorbire cu laringele.
Saptamanile 20-22 – Bebelusul incepe sa reactioneze la sunete
In cursul acestor saptamani se va dezvolta abilitatea auzului, iar
fatul va putea raspunde la sunete.
Saptamana 23 – bebelusul poate invata si memora
Mai multe studii sugereaza ca un bebelus incepe sa invete si sa
memoreze experiente in acest stadiu.
De exemplu, o piesa muzicala auzita deseori in uter va calma
imediat bebelusul dupa ce se va naste. Acesta va prefera sunetul
vocii mamei sale si va dezvolta preferinte pentru anumite mancaruri
mai tarziu in viata, in functie de ceea ce mananca mama la acest
moment si pe care bebelusul le va simti prin lichidul amniotic.
Saptamanile 24-27 – Ochii se deschid si poate mirosi
Pleoapele bebelusului au fost inchise din saptamana a 9-a, cat
timp ochii s-au dezvoltat insa acum sunt suficient de maturi pentru a
putea fi deschisi. Bebelusul va tresari si ritmul cardiac i se va mari
cand va auzi un zgomot puternic.
Pentru a-si dezvolta plamanii, fatul incepe sa “respire” lichidul
amniotic ocazional. Respiratia si alte sisteme s-au dezvoltat suficient
de mult pentru a da bebelusului o sansa de supravietuire daca se
naste prematur.
Pana la saptamana a 26-a, fatul si-a dezvoltat abilitatea de a
mirosi si peste o saptamana pupilele se vor strange la lumina.
Aceste evolutii marcheaza sfarsitul celui de-al doilea trimestru.
Cele mai importante evolutii ale fatului s-au terminat.  
Al treilea trimestru - in luna a 7-a, cand are mai putin de doua
luni pana la data la care se va naste, bebelusul va experimenta tot
mai des respiratia – cam 30-40% din timp. Fatul isi va dubla
greutatea in ultimele 11 saptamani de sarcina.
 Avand abilitatea de a auzi inainte de nastere, fatul a putut sa se
familiarizeze cu sunetul vocii mamei sale. Bebelusul invata sa distinga
vocea mamei atat de mult, incat, asa cum o arata studiile, o prefera
celorlalte voci. Nou nascutul va prefera “vocile feminine celor
masculine si cantecele de leagan auzite inainte de nastere celor pe
care le aude dupa nastere.”
De acum inainte, bebelusul va continua sa creasca si sa ia in
greutate, acumuland straturi de grasime in pregatirea pentru
nastere. Daca bebelusul se naste la 34 de saptamani sau mai tarziu si
este sanatos, desi nu s-a nascut la termen, va recupera rapid.
Ziua nasterii - nasterea vine, in medie, la 268 de zile sau la 38 de
saptamani si 2 zile dupa fertilizare si este initiata de bebelus. La
nastere, rolul placentei de a alimenta cu oxigen este inlocuit brusc cu
respiratia de aer si, deseori, cu un planset ascutit.

5. PLACENTA

Placenta se dezvolta in interiorul uterului, fiind atasata de peretii

acestuia si are rolul de a furniza oxigen si substante nutritive
copilului care creste si de a elimina produsii de degradare din
sangele acestuia. 
De la nivelul placentei se formeaza cordonul ombilical al copilului.
In cele mai multe cazuri placenta este localizata in partea superioara
sau laterala a uterului.
Placenta este bogat vascularizată prin difuzie are rolul de
respirație și nutriție a embrionului, dar mai are un rol de barieră,
protejând embrionul față de unii germeni patogeni.
Ea mai are un rol de glandă endocrină, prin secreția
unor hormoni estrogeni, hormonul gonadotrop, progesteron prin
care în perioada sarcinii este sistat ciclul menstrual, fiind stimulată
creșterea sânilor și apariția secreției laptelui matern.
Membrane fetale

 Membrana amniotică - include două tipuri de bază de celule

stem: mezenchimale și epiteliale, care prezintă proprietăți
similare cu cele ale celulelor stem pluripotente.
 Membrana corion - conține două straturi, care sunt formate din
celule mezenchimale și celule trofoblaste.
Cotiledoanele
Cotiledoanele conțin diferite tipuri de celule, cum ar fi celule stem
hematopoietice și mezenchimale, progenitori endoteliali și multe alte
celule.

LICHIDUL AMNIOTIC
Lichidul amniotic este un lichid incolor si steril, ce permite
protejarea bebelusului de socuri externe si de infectii.
Lichidul amniotic are foarte multe roluri, toate complexe si
orientate catre a asigura un climat optim pentru dezvoltarea
armonioasa si sanatoasa a fatului. Printre rolurile lichidului amniotic
se numara:  
 Crearea de spatiu pentru miscarile fatului
 Dezvoltarea plamanului fetal
 Dezvoltarea aparatului digestiv
 Protectie antibacteriana
 Protectie socuri externe
 Protectie termica

Lichidul amniotic contine 99% apa, alaturi de resturi celulare,

vernix (strat de grasime care acopera pielea fatului), saruri minerale
si oligoelemente. Fatul inghite lichidul amniotic, il filtreaza, apoi il
elimina prin urina.
In faza initiala, lichidul amniotic este absorbit prin pielea si
tesuturile bebelusului. Ulterior, structura pielii se modifica odata cu
dezvoltarea fatului, drept pentru care, lichidul amniotic incepe sa fie
inghitit.
 Cantitatea de lichid amniotic  creste progresiv odata cu
dezvoltarea fatului. In saptamanile 32-36 de sarcina poate ajunge
pana la 1 litru, iar apoi cantitatea scade, dupa saptamana 38.  Inainte
de momentul nasterii, lichidul amniotic ajunge la 800 ml.
O cantitate prea mare sau prea mica de lichid amniotic poate
ridica suspiciuni in ceea ce priveste evolutia sanatoasa a sarcinii sau
a fatului. Tocmai de aceea, sunt necesare evaluari, care sa elimine
orice risc asociat.
Pentru evaluarea volumului de lichid amniotic se pot folosi doua
metode:
 examinarea ecografica, prin masurarea pungilor de lichid
amniotic
 calcularea indexului de lichid amniotic (prescurtat AFI).

Volumul lichidului amniotic poate varia temporar, iar acest lucru

nu reprezinta un motiv de ingrijorare pentru viitoarele mamici.

Testarea lichidului amniotic mai poate fi necesara pentru a stabili

un plan de tratament. Extragerea lichidului se poate realiza printr-o
manevra obstetricala minim-invaziva numita amniocenteza, prin care
se obtin 15-20 ml de lichid amniotic, ce se pot utiliza pentru detectia
unor posibile infectii fetale (toxoplasmoza, Citomegalovirus) sau
pentru teste genetice.

Ruperea prematura a membranelor este o situatie frecvent

intalnita in practica obstetricala si se defineste prin pierderea
vaginala a lichidului amniotic in absenta activitatii uterine. Odata cu
ruperea membranelor, fatul isi pierde protectia relativa fata de
mediul inconjurator (vaginul cu flora caracteristica fiind in imediata
vecinatate).
Ruperea prematura a membranelor amnitice se imparte in 2
mari categorii cu management diferit:
- inainte de termen (adica inainte de 37 de saptamani de sarcina)
- la termen (dupa 37 de saptamani de sarcina, dar in afara
travaliului)
 Ruperea prematura a membranelor complica 8% dintre sarcinile
la termen si 2-3% dintre sarcini inainte de 37 de saptamani, fiind
responsabila de o treime dintre nasterile premature.

Cauze pentru ruperea prematura a membranelor

Pato-fiziologia asociata ruperii premature a membranelor nu este
complet inteleasa, dar include factori precum istoric de rupere
prematura a membranelor intr-o sarcina anterioara, infectii
genitale, sangerare in timpul sarcinii, fumatul in timpul sarcinii.

Diagnosticul de rupere prematura a membranelor are la baza

istoricul secretiei vaginale/pierderii de lichid amniotic. In 90% dintre
cazuri exista o pierdere mare initial, care uda complet lenjeria
intima/pantalonii/hainele, urmata de pierderi vaginale intermitente.
Examinarea esentiala in cazul suspiciunii de rupere a
membranelor amniotice este examenul cu speculum/valve, la 30-40
de minute dupa asezarea la orizontala pentru a permite lichidului
amniotic sa se acumuleze in vagin. Este indicat sa se evite examenul
digital, acesta fiind asociat cu corioamniotita, endometrita
postpartum si infectii neonatale.
Exista si teste pe baza de pH care incearca sa identifice lichidul
amniotic din vagin, dar folosirea lor nu are rezultate mai bune decat
bazarea diagnosticului pe istoric (multe teste cu rezultata fals
pozitive sau fals negative).
Ecografia are rol limitat in diagnosticarea ruperii premature a
membranelor din cauza variatiei considerabile a lichidului amniotic,
fiind utila doar in cazurile cu istoric foarte relevant, dar examinare cu
speculum negativa.
Ruperea prematura a membranelor la termen (dupa 37 de
saptamani)
Travaliul spontan se instaleaza in 60-80% din cazuri in primele 24
de ore, iar pana la 48 de ore aproximativ 90% dintre gravidele cu
membrane rupte prematur la termen vor fi in travaliu.
Daca travaliul nu se instaleaza in primele 18 ore de la ruperea
membranelor la termen se vorbeste de rupere prelungita a
membranelor. In cazul sarcinilor cu risc scazut (fara semne de
infectie, fara meconium, cu cardiotocograma normala), gravidele pot
fi lasate acasa in asteptarea travaliului, dar programand inducerea
nasterii pentru cazul in care travaliul nu se instaleaza.
Tratamentul cu antibiotice este discutabil, dar RCOG (Royal
College of Obstetricians and Gynaecologists) sustine tratamentul cu
antibiotice IV intrapartum daca ruperea membranelor s-a produs cu
mai mult de 18 ore inaintea nasterii.
Ruperea prematura a membranelor inainte de termen (< 37 de
saptamani)
Daca nu este contraindicat, toate gravidele cu rupere prematura a
membranelor inainte de termen for primi tratament antibiotic
profilactic cu Eritromicina timp de 10 zile, acesta fiind asociat cu o
scadere semnificativa a riscului de corioamniotita, nastere
prematura, infectie neonatala.
Intre 24 si 35 saptamani de sarcina se administreaza tratament cu
steroizi pentru maturarea plamanilor fetali.
In cazul prezentei activitatii uterine se pot considera tocoliticele
pentru a oferi suficient timp de actiune steroizilor.
Se incearca evitarea nasterii inainte de 37 de saptamani, dar in
prezenta semnelor/simptomelor de infectie (febra, leucocitoza,
secretii urat mirositoare, durere uterina, tahicardie fetala, meconiu
etc) se indica nasterea.