11.

RELAŢII ECOLOGICE ÎNTRE

MICROORGANISME

Solul este un mediu în care se întâlnesc o mulţime de substanţe

organice care pot servi în nutriţia microorganismelor.
De aceea, între vieţuitoare, inclusiv între microorganisme, se
duce o luptă susţinută pentru ocuparea unei nişe ecologice, pentru
metabolizarea substanţelor organice simple ceea ce Darwin numea
lupta pentru existenţă.
Penuria ca şi diversitatea de substanţe nutritive în sol
determină prezenţa fiecărei specii într-un număr mic de indivizi
conform principiului ecologic prin care în cazul mediilor de viaţă
cu carenţă de elemente nutritive se întâlnesc numeroase specii
reprezentate de un număr mic de indivizi, în vreme ce în cazul
mediilor cu abundenţă de hrană se întâlnesc puţine specii,
reprezentate printr-un număr foarte mare de indivizi.
Principalele relaţii care se stabilesc între grupele de
organisme în sol sunt relaţiile antagonice, de excludere reciprocă
prin concurenţă pentru sursa de hrană sau prin eliminare de diferiţi
metaboliţi toxici pentru alte specii care poartă denumirea de
amensalism.

Concurenţa apare între două specii care utilizează aceleasi surse de

hrană.
Succesul în concurenţă este dat de:
a) prezenţa la locul colonizabil exact în momentul în care condiţiile
de mediu devin favorabile multiplicării organismului dat (cel mai
adesea îndeplinesc aceste condiţii organismele cu mare capacitate
de înmulţire şi răspândire (dispersia în mediu). Spre exemplu în sol
la începutul descompunerii resturilor organice animale sau vegetale
bacteriile realizează o activitate intensă, ca urmare se realizează o
dezvoltare abundentă a acestora în timp ce actinomicetele, bacteriile
filamentoase , nu se dezvoltă. După epuizarea substanţelor uşor
metabolizabilebacteriile mor iar în locul lor apar actinomicetele
care se multiplică consumînd substanţele greu metabolizabile care
nu au fost utilizate de bacterii. O altă aplicaţie în domeniul
zootehniei, în SUA şi Europa Occidentală : pentru a prevenii
pericolul contaminării , carnii de pui cu Salmonella enteritidis ,
agent al unor toxiinfecţii alimentare primejdioase. acest pericol, puii
de găină sunt pulverizaţi, imediat după eclozare cu un amestec

105
microbian care le colonizează intestinul, împiedecând accesul
bacteriilor patogene.
b) capacitatea superioara de supravieţuire la condiţii
nefavorabile , capacitate care este mai mare la organisme ce au
organe speciale de rezistenţã (spori şi chişti la bacterii) suportând
astfel abateri mai mari de la media factorilor de mediu
(temperatură, umiditate, aeraţie aciditate, cazul ciupercilor).
c) capacitatea de a supravieţui când elementele necesare
vieţii sunt în cantităţi minime în mediul înconjurător. Exemplu:
microorganismele capabile de a-şi sintetiza singure vitaminele
specifice (factori de creştere) sunt mai competitive, comparativ cu
cele care au nevoie de prezenţa acestora în mediul de cultură ,
pentru creştere şi dezvoltare.
d) capacitatea de a învinge mecanismele de rezistenţa (biotice
sau abiotice) din mediu.
Amensalismul sau suprimarea unui microorganism de către factor
toxic produs de un altul. Factorul toxic poate fi anorganic sau
organic ,un acid sau un antibiotic. Exemplu acidul lactic şi acidul
butiric , produsi ai bacteriilor de fermentaţie lactică sau butirică
împiedică dezvoltarea bacteriilor de putrefacţie. Tot aici trebuie
menţionat şi fenomenul de antibioză când antibioticul produs de un
microorganism ( ciuperci) împiedică dezvoltarea altor
microorganisme (bacterii).

Un alt tip de relaţii antagonice sunt cele de parazitism,

respectiv de parazitare a unui organism din sol de către altul.
Parazitul poate trăi pe organismul parazitat (ectoparaziţi) sau în
interiorul acestuia (endoparaziţi). Parazitismul poate fi obligat,
(cazul bacteriofagilor sau a ricketsiilor ) în cazul în care parazitul
nu poate trăi în afara organismului - gazdă sau facultativ.
Tipuri de parazitism
destructiv (parazitoidism “interacţiune încheiată cu un asasinat”), ca
în cazul distrugerii celulelor bacteriene (între care ale fixatorilor de
azot Azotobacter şi Rhizobium) de către virusuri parazite ale
acestora, bacteriofagii (specializaţi pe fiecare specie)
nedistructiv ca în cazul bacteriofagilor temperaţi, care pătrund în
celula bacteriană, se înmulţesc şi coexistă cu ea fără a o liza
(distruge).
Unele microorganisme, ciuperci si bacterii care parazitează
duşmani ai plantelor agricole (insecte şi nematode dăunătoare,
ciuperci fitopatogene) reducând pagubele aduse culturilor. Ele se
folosesc în combaterea biologică metoda de protecţie a plantelor
Ex: Penicillium vermiculatum este parazit pe Rhizoctonia solani
care la rândul ei poate fi parazit pe Mucor recuvus.

106
 Predaţia, alt tip de relaţii antagonice prin care un
microorganism vânează activ un altul, care-i serveşte ca hranã.
Exemplu : protozoarele, sunt microorganisme tipic prãdãtoare care
se hrănesc cu bacterii dar existã şi bacterii pradãtoare (de exemplu
Bdelovibio bacteriovorum) sau ciuperci prădătoare.
Ca urmare a relaţiilor antagonice, în sol cunoscut este fenomenul de
autopurificare a solului (prin eliminarea unui microorganism
inoculat într-un sol normal). Fenomenul este larg favorabil omului,
cãci datoritã lui sunt eliminate în timp relativ scurt organisme
patogene pentru om, animale şi plante. Totuşi datorită
autopurificării din sol sunt eliminate şi organisme inoculate de om
în sol în scopul dirijării unor procese într-un sens care este
favorabil. ( exemplu aplicarea culturilor de Rhizobium selecţionate,
aplicarea preparatelor biologice pe bază de Bacillus thuringiensis).
Totuşi această regulă comportă şi excepţii determinate de:
- rezistenţa excepţională a unor substanţe biologice (sporii
unor bacterii cum sunt cele producătoare de tetanos şi antrax, sporii
unor ciuperci fitopatogene);
- pătrunderea organismelor inoculate în zone în care
microorganismele din sol nu au acces (de exemplu pătrunderea
bacteriilor din genul Rhizobium în rădăcinile leguminoaselor);
- slăbirea relaţiilor concurenţiale în sol (de exemplu prin
încorporarea de material nutritiv);
- slăbirea capacitaţii concurenţiale a microflorei solului (de
exemplu în solul uscat);
- protejarea microorganismelor nou inoculate prin adsorbţie
pe coloizi minerali existenţi în mod natural în sol sau încorporaţi de
catre om (Ladd si colab., 1990; Heigen şi colab, 1990);
protejarea microorganismelor inoculate (de pilda cu antibiotice la
care ele sunt rezistente, dar nu şi microflora concurentã).
Modificarea asociaţiilor de microorganisme într-un mod
adecvat intereselor omului se obţine cel mai uşor prin modificarea
condiţiilor lor de nutriţie. Cel mai simplu se realizează asemenea
modificări în cazul biocenozelor solului la care, printr-o fertilizare
organică adecvată, se modifică raportul C/N. Aceasta este metoda
cea mai eficace de a controla Rizoctonia solani , greu de controlat
altfel (Jaeger şi Nelvis, 1983).
În acelaşi mod se modificã microflora intestinalã a omului,
favorizând înmulţirea bifidobacteriilor, cu rol binefãcãtor în
sãnãtate, prin ingerarea aşa numitelor bifidofibre, produse din sfeclã
şi care conţin 83% zahãr şi 17% un anumit tip de fibre.
În afara raporturilor antagonice (de incompatibilitate) între
microorganisme existã şi raporturile de indiferenţă, de neutralism

107
şi sinergice, prin care microorganisme exercită acţiuni favorabile
unele asupra celorlalte. Raporturile de neutralism pot fi:
Comensalismul ( sau metabioză) prin care un microorganism
beneficiază de activitata altuia fãrã reciprocitate. Se cunosc
numeroase cazuri în care un microorganism modificã însuşirile
solului într-un sens favorabil altuia: de pildã microorganisme
aerobe consumând oxigenul creeazã condiţii pentru cele anaerobe,
pentru care prezenţa acestuia e toxică.
Microorganismele care mineralizează humusul produc
amoniac, iar acesta constituie principalul aliment pentru nitrit
bacterii, care produc nitriţi necesari nitrat bacteriilor.
În descompunerea celulozei intervin şi se succed trei
micropopulaţii. Astfel micropopulaţia iniţială se dezvoltă pe seama
celulozei din resturile vegetale care va fii degradată până la glucoză
, diferiţi acizi organici care vor fii utilizaţi de micropopulaţia a doua
. Micropopulaţia a treia se dezvoltă pe seama microorganismelor
moarte din micropopulaţiile primare şi secundare.
Un alt tip de relaţii comensale este satelitismul, de pildã
creşterea bacteriilor care nu-şi produc singure vitaminele, în jurul
celor ce le sintetizeazã.
Relaţiile sinergice sunt de avantaj reciproc, cum se întâmplă în
cazul sintrofismului. Exista situaţii în care două specii de
microorganisme nu pot sintetiza nici una întreaga moleculã a unei
vitamine, dar fiecare sintetizeazã o anumitã parte a acesteia. În acest
caz microorganismele pot creşte numai împreuna fiecare
beneficiind de aportul celuilalt.
Un alt tip de relaţii reciproc avantajoase sunt cele de
mutualism care pot fi:
- facultativ (denumite şi protocooperare), caz în care doi parteneri
se avantajazã reciproc fãrã ca relaţiile dintre ei sã aibã un caracter
permanent: celuloza este descompusã în sol mai uşor în culturi
microbiene mixte, ionii de mangan sunt oxidaţi mai uşor de
asocierea a două bacterii din sol (Corinebacterium-
Chromobacterium) insecticidul paration este de asemenea mai uşor
descompus de asocierea a douã bacterii.
- obligat, caz în care este denumit simbioză. Cazul cel mai
important de simbiozã este acela dintre plantele leguminoase şi
bacteriile din genul Rhizobium, planta leguminoasă furnizează
bacteriilor parte din alimentul energetic necesar, pe care ea îl obţine
prin fotosinteză, în vreme ce bacteria aprovizionează planta cu azot
pe care-l obţine reducând azotul gazos din atmosferã. Un alt
exemplu simbioza dintre ciuperci şi alge cu formare de lichenii şi
reprezinţă forma superioară de simbioză dintre microorganisme.
S-a constatat ca mutualismul este de fapt un parazitism reciproc

108
între parteneri, fiecare putând să-l elimine pe celălalt dacă este în
propriul interes: la un moment dat leguminoasa consumă bacteriile
din genul Rhizobium iar acestea la rândul lor, pot să se comporte ca
adevarăţi paraziţi ai plantelor.

Interrelaţiile dintre plantele superioare şi microorganismele din

sol.
Plantele superioare dezvoltându-se în acelaşi mediu natural
cu microorganismele este normal ca între acestea să apară anumite
interrelaţii. Cele mai evidente relaţii apar la nivelul rădăcinii
plantelor .
Prin intermediul unor substanţe , pe care le eliminã în sol şi
care se numesc excreţii radiculare,: de tipul aminoacizi, vitamine,
baza azotate, glucizide etc, rădăcina îsi formează o microfloră
proprie, cu o mare densitate de microorganisme.
La rândul său microflora îmbunătăţeste aprovizionarea plantelor cu
substanţe minerale prin mineralizarea compusilor organici ,
stimulează cresterea plantelor prin fitohormonii pe care îi produc,
descompun unele substanţe fitotoxice cum ar fii cumarina,
ameliorează starea fitosanitară prin producerea de antibiotice ce
inhibă dezvoltarea bacteriilor patogene .
Zona de influenţă a radăcinii se numeşte rizosferă iar suprafaţa
intimă de contact a rădãcinii cu solul de numeşte rizoplan. Solul
neinfluenţat de rădăcini formează edafosfera.
În rizosferã dominã bacterii mici, şi care nu formeazã spori
Gram-negative Arthrobacter, Flavobacterium, Achromobacter,
Agrobacterium . Dar cel mai des întâlnit este Pseudomonas
respectiv 3 specii de care produc pigment fluorescent: P.
fluorescens, P. chlororaphis şi P. putida, caracterizate prin înalta
capacitate competitivă în multe medii naturale . În rizosfera altor
plante se dezvoltă Rhizobium, Azotobacter sau Azospirillum.
Numărul bacteriilor din rizosferă este influenţat de următori factori:
-Distanţa de la suprafaţa rădăcinii şi particulele de sol. Pe
suprafaţa rădăcinii se găseste numărul cel mai mare de
microorganisme.
Zonele rădăcinii. Solul din zona perişorilor absorbanţi este mai
bogată în bacterii decât solul din celelalte zone ale rădăcinii.
Distanţa dintre zonele rădăcinii şi suprafaţa solului. Rădăcinile
mai apropiate de suprafaţa solului au o rizosferă mai bogată în
bacterii decât zonele rădăcinilor de pe aceeasi plantă care se găsesc
la adâncime mai mare.
Specia plantei . Flora bacteriană este mult mai numeroasă în cazul
speciilor perene decât la cele anuale.
Faza de vegetaţie a plantelor. Numărul bacteriilor din rizosferă

109
creste pa măsură ce planta înaintează în vagataţie , fiind maximă în
perioada înfloritului după care scade
În edafosferă predomină actinomicete şi bacteriile care formează
spori.
Spermatosfera este zona de sol care înconjoară seminţele în
curs de germinare. În această zonă numărul bacteriilor este mult
mai mare , aceasta deoarece seminţele în cursul germinării elimină
diferite substanţe bacteriile la rândul lor eliminând fitohormoni
care ajută la germinarea seminţei . treptat spermatosfera se
transformă în rizosferă.
O populaţie abundentã se gãseşte pe frunzele plantelor (în
filosferă): până la 300 milioane celule microbiene/gr. biomasă.
Semnificaţia biologică a acestor microorganisme este mai puţin
cunoscută, dar ea pare similară celei a populaţiei rizosferice.
Micoriza este întâlnită la orhidee, plante lemnoase şi
ierboase, ferigi. Este constituită din ciuperci din clasa
Basidiomicetelor şi au rol important în nutriţia cu fosfor a acestora.
Ele sunt de două tipuri:
- ectomicorize- la arbori:Pinacee, Betulacee a căror rădăcini nu au
perisori absorbanţi. Rădăcinile acestora sunt acoperite cu un
manşon micelian din care pleacă hife spre exterior , în sol şi spre
interior în parenchimul rădăcinii.
- endomicorize. sunt mai frecvente , se dezvoltă în interiorul
rădăcinilor

110
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

 Alexander M.., 1977 – Introduction to soil Microbiology, 2

ed, J. Willey and Sons, New York- Londra- Totonto –
Sydney.
 Brock T. D., Madigan J. M., Martinko J. M.., Parker J.,
1994 – Traveaux practique de bacteriologie, Ed. Masson
Paris.
 Cotrutz Constanti, Cotrutz Carmen, Kocsis Maria, Ionescu
Radu Cesar, 1994 – manual de lucrări practice de biologie
celulară, Editura tehnică Chişinău.
 Eliade G., Ghinea L., Ştefanic G., 1975 – Microbiologia
solului, Ed. Ceres, Buc.
 Eliade G., Ghinea L., Ştefanic G., 1983 – Bazele biologice
ale fertilităţii solului, 42-52.
 Grozav I. Silviu, Trif Radu, 1990 – Microbiologie generală,
îndrumător de lucrări practice, Timişoara.
 Harry W. Secley Jr., Paul J. Van Demark, John J. Lee, 1991
– Microbes in action. A Laboratory Manual of Microbiology,
W.H. Freeman and Company, New York.
 Hulea Ana, 1969 – Ghid pentru laboratoarelşe de Micologie
şi Bacteriologie, Ed. Agrosilvică Bucureşti.
 Kiss Şt., 1975 – Microbiologie generală, vol. I, Cluj.
 Papacostea P.,1976 – Biologia solului. Ed stiinţifică şi
Enciclopedică Bucureşti.
 Paul E. A., Clark F. E. , 1989 – Soil Microbiology and
Biochemistry, Academic Press, San Diego – New Berkley –
Londra.
 Popa Daniela , Dragomir F – 1996 Îndrumător de lucrări
practice de microbiologie. Repografia Universităţii Craiova.
 Zarma Mircea, 1964 – Microbiologie generală, Ed. Didactică
şi Pedagogică Bucureşti.
 G. Zarnea, 1970 – Microbiologie generală, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
 G. Zarnea, 1984-1985 – Tratat de Microbiologie generală,
Ed. Academiei RSR, Bucureşti.

111