REGNURILE ARCHAEBACTERIA ȘI EUBACTERIA (ARHEBACTERII ȘI

BACTERII); REGNUL PROTISTA (PROTISTE)

• Regnurile Archaebacteria și Eubacteria (bacterii)

Alcătuirea celulei bacteriene

Bacteriile sunt procariote, unicelulare. Structura celulei bacteriene este relativ simplă
(fig. 2.1.). Peretele celular este compus din peptidoglicani (la unele categorii de bacterii
lipsește, la altele apare, în mod excepțional, celuloza). Compoziția generală a peretelui
celular poate fi testată prin reacția Gram1; aceasta este o reacție de colorare în roz-violet a
peretelui celular sub acțiunea succesivă a cristalului violet, iodului și a unui amestec de
alcool și acetonă. În funcție de virarea culorii sau nu, bacteriile se împart în Gram+ (Gram-
pozitive, cu pereții celulari compuși în mare parte din peptidoglican) și Gram- (Gram-
negative). Schimbarea culorii este corelată cu gradul de patogenitate.

Structura celulei bacteriene: 1-capsula; 2-peretele celular; 3-plasmalema; 4-cil; 5-corpusculi polifosfatici;
6-ribozomi; 7-nucleoid; 8-mezozom; 9-picătură de grăsime (după COSTE, 1994).

La exteriorul peretelui, se găsește capsula, cu structură mucilaginoasă, compusă din

polizharide acide. La unele specii, compușii capsulei formează structuri filamentoase
externe, numite pili, care au rol în atașarea de substrat (e.g. bacteriile ce compun placa
dentară). Plasmalema are structură fosfolipidică. Citoplasma nu este compartimentată în
organite, prezentând doar invaginații ale plasmalemei (mezozomi), ribozomi și nucleoid.
Materialul genetic este compus dintr-o macromoleculă de ADN (cromozomul bacterian -
nucleoid) și material genetic accesoriu – plasmidele. Plasmidele sunt deasemenea compuse
din ADN, putând fi transmise de la o celulă bacteriană la alta și de la bacterie la organismul
gazdă parazitat. Plasmidele sunt extrem de importante în biotehnologii și mai ales în
obținerea organismelor transgenice, fiind modificate și folosite ca vector (transportator) al
genelor.
Forma celulelor bacteriene și coloniilor de bacterii este variată (fig. 2.2.). Bacteriile cu
cili sunt mobile.

1
de la numele medicului danez Hans Christian GRAM, care a descoperit această reacție în 1884.

1
 Forme de bacterii și colonii de bacterii: 1-coci; 2-streptococi; 3-stafilococi; 4-sarcina; 5-bacili; 6-spirili; 7-
cenobiu (după COSTE, 1994).

Nutriția bacteriilor poate fi autotrofă (hrănire prin fotosinteză și chemosinteză) sau

heterotrofă (parazitară, saprofită și prin simbioză). Bacteriile saprofite absorb nutrienții din
materia organică moartă și au astfel un rol în fermentații (lactică, acetică – fermentații utile)
și descompunerea resturilor organice. Pigmenții fotosintetizatori din celula bacteriană sunt
bacterioclorina, bacteriorhodopsina, bacteriopurpurina; bacteriile nu au clorofilă, iar din
fotosinteza bacteriană nu rezultă oxigen molecular.
Tactismul este capacitatea unei celule de a se deplasa într-o direcție dată. Bacteriile
pot manifesta mai multe tipuri de tactism: deplasarea către sau îndepărtarea de lumină -
fototactismul, apropierea de hrană sau îndepărtarea de un produs toxic – chimiotactismul,
capacitatea de a se orienta după liniile de forță magnetică ale Pământului –
magnetotactismul.2

Înmulțirea
Înmulțirea se realizează prin sciziparitate (diviziune binară) și prin spori.
Sciziparitatea este procesul prin care celula bacteriană crește în volum, își dublează
materialul genetic, apoi se scindează în 2 celule fiice. Rata de diviziune a bacteriilor, în
condiții propice este impresionantă și asigură, în cazul bacteriilor parazite, invadarea quasi-
completă a organismului gazdă. În condiții propice, intervalul dintre diviziuni poate fi și de
10 sau 15 minute, în funcție de specie, ceea ce înseamnă că într-o oră, dintr-o singură bacterie
poate rezulta, la un interval de 10 minute între diviziuni, o descendență compusă din 26 =
128 bacterii identice genetic, în principiu. Variabilitatea genetică este asigurată prin mutații
și prin procese de transfer / schimb de material genetic. Sporularea constă în deshidratarea
parțială a celulei și îngroșarea peretelui celular; sporii astfel formați pot avea longevitate
impresionantă și își reiau viața activă de îndată ce ajung în condiții propice.

Respirația
Din punct de vedere al respirației, bacteriile se clasifică în:
• bacterii aerobe stricte, care nu trăiesc decât în prezența oxigenului (Pseudomonas,
Abinobacter etc.),
• bacterii microaerofile, care se dezvoltă la cantițăți / concentrații mici de oxigen
(Campylobacter, Mycobacteriaceae),
• bacterii aero-anaerobe facultative, ce trăiesc atât în mediu cu oxigen, cât și fără
(Escherichia, Salmonella, streptococci, stafilococi),

2
http://www.gch.ulaval.ca/agarnier/bcm20329/hur_c03.htm

2
 • bacterii strict anaerobe, care pot trăi numai în medii cu concentrații foarte mici de
oxigen (bacterii care produc fermentații). Pentru aceste bacterii, oxigenul este
toxic.

Clasificare și importanță
Taxonomia bacteriilor este reglementată prin Codul Internațional de Nomenclatură a
Procariotelor3, care nu diferă în esență de Codul Internațional de Nomenclatură a Plantelor de la
Shenzen, 2018. O contribuție consistentă la clasificarea procariotelor a fost adusă de
metodele geneticii moleculare, după anii 1960-1970; anterior, criteriile de departajare și
recunoaștere erau de natură chimică și biochimică, structură celulară observabilă la
microscop, afinitatea cu organisme parazitate, reacția la antibiotice etc.
Există mai multe clasificări ale organismelor în general și ale procariotelor în special,
însă în cele mai recente, arhebacteriile și bacteriile sunt unități cu ranguri egale (regnuri sau
sub-regnuri) în interiorul domeniului, super-regnului sau regnului denumit de unii autori
Prokarya și de alții Procariota. Nu reluăm aici o clasificare anume; pentru detaliere și
expeditivitate totodată recomandăm consultarea arborilor clasificărilor ușor accesibile la
adresele marilor e-portaluri Catalogue of Life4, Encyclopedia of Life5 și altele.
Bacteriile din regnul Archaebacteria sunt primele organisme apărute pe Terra (deși
acest lucru nu este acceptat de toți sistematicienii), acum cca 4 miliarde de ani; cele actuale
trăiesc în medii cu însușirile mediilor în care au apărut primele arhebacterii și implicit viața
celulară: temperaturi ridicate, ape sărate, funduri marine cu presiune mare a apei, ape foarte
acide. Deși foarte asemănătoare microscopic, arhebacteriile se deosebesc de bacterii prin căi
metabolice și enzime care le apropie mai mult de eucariote.
Între speciile de arhebacterii actuale, se găsesc unele producătoare de metan
(Methanobacterium sp.), arhebacteriile termoacidofile și cele halofile (de apă sărată).
Arhebacteriile metanogene trăiesc în medii anoxice, ca mâlul mlaștinilor sau aparatul
digestiv al rumegătoarelor; creșterea animalelor are o semnificativă contribuție la degajarea
metanului (gaz ce produce efect de seră) în atmosferă; tot ele intervin în obținerea
biogazului.

Bacteriile propriu-zise (regnul Eubacteria) sunt în general heterotrofe și

chemosintetizante. În cazul nutriției prin chemosinteză, energia metabolică este obținută
prin oxidarea unor compuși ca NH3, H2S, FeCO3. Eubacteriile saprofite produc fermentație
lactică (Lactobacillus sp.), acetică (Acetobacter sp.), butirică, celulozică. O gamă largă de specii
bacteriene produc boli – numite bacterioze – omului, animalelor și plantelor. Bacteriile
fitopatogene vor fi studiate în detaliu la disciplina de Fitopatologie.
Bacteriile joacă rol major în circulația azotului, elementul-pivot al fertilizării
minerale:

3
PARKER, C.T., TINDALL, B.J., GARRITY, G.M. (eds.), 2019 – International Code of Nomenclature of Prokaryotes.
Prokariotic Code (2008 Revision), International Journal of Systematic an Evolutionary Microbiology, 69, (1A), pp. S1-
S111.
4
https://www.catalogueoflife.org/
5
https://eol.org/

3
 • în fixarea azotului molecular (N2), inaccesibil plantelor. Fixarea este făcută de
bacterii simbiotrofe (cazul bacteriilor Rhizobium, care trăiesc în simbioză cu
rădăcinile leguminoaselor) și bacteriile și cianobacteriile fixatoare libere din sol,
din solul rizosferic și din apă.
• în procesul de nitrificare (conversia formelor reduse de azot în nitriți și nitrați =
azotiți și azotați),
• în denitrificare (transformarea compușilor cu azot în azot molecular, care se
întoarce astfel în atmosferă).
O categorie aparte de eubacterii este constituită de cianobacterii (= cianofite, alge
albastre, alge albastre-verzi), clasificate anterior într-o încrengătură separată, astăzi în clasa
Cyanobacteriae. Cianofitele sunt primele organisme propriu-zis fotosintetizatoare apărute
în cursul evoluției, exclusiv autotrofe, cu clorofilă asociată cu alți pigmenți asimilatori
(ficocianină, ficoertitrină, …); ele sunt deasemenea procariote, cu celule solitare sau formând
colonii în apă și pe sol. Cianobacteriile intervin în circuitul azotului în apă, constituie
biomasă cu care se hrănește zooplanctonul, produc oxigen utilizat de animalele marine și
dulcicole. Frecventă la noi, pe soluri sărăturate este specia Nostoc commune (cleiul
pământului), ce formează colonii mucilaginoase, negre albăstrui, care se prezintă sub forma
unor cruste în condiții de uscăciune. Speciile din genul Spirulina formează colonii
filamentoase spiralate și sunt crescute ca sursă de protein, cu utilizare medicinală, în
cosmetică, alimentară. Speciile din genul Oscillatoria formează de asemenea colonii
filamentoase, trăiesc în apă și execută mișcări oscilatorii (îndoire, pendulare). În apele
eutrofe (cu conținut ridicat de nitrați, fosfați și alți nutrienți minerali), populațiile de
cianofite, împreună cu alte specii din Protista, se înmulțesc exploziv, schimbă culoarea apei
și produc fenomenul cunoscut sub numele de “înflorirea apei”. Deși se produce astfel mai
multă biomasă, noaptea aceste populații consumă oxigenul, iar după moartea lor formează
un strat de materie organică ce se descompune anaerob, rezultând hidrogen sulfurat,
amoniac și alte gaze nocive pentru animalele acvatice. Una dintre cele mai utile fenomene
de prevenție a eutrofizării și înfloririi apelor dulci și marine o constituie folosirea rațională
a îngrășămintelor în agricultură, astfel încât în apele freatice și de suprafață să ajungă cât
mai puțin azot și fosfor. Fermierii au așadar, un rol important în protecția mediului (nu
trebuie uitată cealaltă latură a reducerii poluării de origine agricolă – folosirea rațională a
produselor fitofarmaceutice, precum pesticidele, erbicidele, insecticidele).
Bacteriile îndeplinesc numeroase funcții în ecosferă, prin procese de transformare a
materiei anorganice, a materiei organice moarte, cât și prin multiplele interacțiuni cu
organismele vii. Multe dintre aceste interacțiuni rămân de descoperit. Un exemplu de astfel
de interacțiune este cel dintre bacterii și frunze: FARRE-AMENGOL et al. (2016, in MEYER
et al., 2019) au estimat densitatea bacteriilor pe suprafața frunzelor la cca 1 miliard de celule
bacteriene per cm2 de frunză; în acest caz, este foarte probabil ca unii compuși chimici
volatili să fie produși de stratul bacterian și nu de frunză. Aceste bacterii din filosferă (așa
cum există și o rizosferă) intervin în apărarea împotriva agenților patogeni. Nici modul de
acțiune al numeroaselor specii de bacterii din rizosferă, interacțiunile dintre acestea și
interacțiunile lor cu alte organisme din sol nu sunt cunoscute întrutotul. Bacteriile participă
la bioremedierea solurilor degradate și poluate, blochează în sol unele metale grele care nu
mai ajung astfel în plante. Pe lângă aceste elemente de importanță în ecosistemele naturale

4
și agroecosisteme, organismele bacteriene sunt binecunoscute pentru importanța lor în
industria alimentară, medicină, cosmetică etc.

Rădăcini de trifoi alb cu nodozități.

Rhizobium trifolii (mărimea celulei = cca 1 μm). Nostoc commune.

• Regnul Protista
Regn ce include protozoare, alge și o parte dintre organismele clasificate anterior în
categoria ciupercilor (mixomicete, oomicete). Prin modul de hrănire autotrof, prin
fotosinteză, de interes botanic sunt algele. Acestea sunt organisme eucariote unicelulare sau
pluricelulare, cu diverși pigmenți asimilatori (clorofile, în primul rând), care trăiesc de
regulă în mediul acvatic. Ca încrengături reprezentative de alge, cu câteva caracteristici
generale, prezentăm următoarele (după BERG, 2008, modificat conform Codului
Internațional de Nomenclatură - 2018):
Încrengătura Caracteristici ale talului Pigmenți asimilatori
Euglenophyta unicelular, 2 flageli inegali clorofile a și b, pigmenți
(euglenofite) carotenoizi
Dinophyta unicelular, unele formează clorofile a și c, pigmenți
(dinoflagelate) colonii, 2 flageli carotenoizi, inclusiv
fucoxantină
Bacillariophyta unicelular, unele formează clorofile a și c, pigmenți
(diatomee) colonii, nu prezintă flageli carotenoizi, inclusiv
fucoxantină
Chrysophyta unicelular sau colonial, 2 clorofile a și c, pigmenți
(alge aurii) flageli sau lipsite de flageli carotenoizi, inclusiv
fucoxantină

5
 Încrengătura Caracteristici ale talului Pigmenți asimilatori
Phaeophyta multicelular, celulele clorofile a și c, pigmenți
(alge brune) reproducătoare biflagelate carotenoizi, inclusiv
fucoxantină
Rhodophyta majoritatea multicelulare, clorofilă a, pigmenți
(alge roșii) neflagelate carotenoizi, ficocianină,
ficoeritrină
Chlorophyta unicelulare, coloniale, clorofile a și b, pigmenți
(alge verzi) multicelulare, cu flageli în carotenoizi
unele stadii din ciclul de viață

Încreng. Euglenophyta cuprinde organisme de apă dulce, cu pereți celulari puțin

dezvoltați sau absenți. Locomoția (motilitatea este asigurată de 1-2 flageli. În citoplasmă se
găsesc câțiva cromatofori (reamintim că fotosinteza la alge are loc în aceste organite,
similare ca funcție cloroplastelor plantelor superioare). În apropierea flagelului se găsește
un corpuscul sensibil la lumină numit stigma. Nutriția este bivalentă: autotrofă (fotosinteză)
în prezența luminii și prin absorbția substanțelor organice dizolvate în apă. Reproducerea
are loc vegetativ (diviziunea celulelor) și sexuat (unirea gameților identici ca formă și
mărime – izogamie). Euglenele sunt componente importante ale planctonului (organisme
acvatice microscopice, fotoautotrofe, ce plutesc liber în masa apei). Mai cunoscută este
Euglena viridis (euglena verde), ce trăiește la noi în ape stătătoare și care era prezentată în
vechile manuale de biologie ca nod evolutiv, din care au evoluat plantele și animalele.

Alcătuirea celulei de Euglena sp. (schemă)

Încreng. Chlorophyta (alge verzi) cuprinde alge unicelulare și pluricelulare, cu celule

cu perete celular celulozic. Unele specii secretă la exteriorul peretelui celular substanțe
pectice ce permit agregarea în colonii. Cromatoforii au forme variate (cupă, panglică, stelați
etc.) și sunt mari. Pe suprafața cromatoforilor se pot observa corpusculi proteici, de amidon
sau uleiuri, numiți pirenoizi (observabili la microscopul optic la mătasea broaștei).
Înmulțirea se face pe cale vegetativă (fragmentarea talului, prin spori) sau sexuat. Unele
alge verzi intră în simbioză cu ciupercile și formeză licheni. Trăiesc atât în apă (mediul

6
marin și mediul dulcicol), dar și pe sol, trunchiul arborilor, ziduri, corpul unor animale etc.
Participă semnificativ la formarea planctonului, fiind bază trofică pentru zooplancton și alte
organisme acvatice. Dezvoltarea algelor (din toate încrengăturile) este stimulată de aportul
de fosfor și azot, astfel încât în apele în care ajung acești nutrienți, populațiile de alge se
dezvoltă foarte mult, aspect cunoscut în ecologie ca eutrofizare și manifestat prin înflorirea
apelor (imprimarea culorii verzi, roșii, maronii apelor), fenomen menționat și mai sus.
Unele specii de alge verzi sunt cultivate pentru obținerea de biomasă sau pentru diverse
biotehnologii. Dintre speciile de alge, prezentăm pe scurt următoarele:
• Spirogyra sp. (mătasea broaștei). Alge cu tal filamentos, cu 1-2 cromatofori per
celulă, dispuși spiralat. Se înmulțesc prin fragmentarea talului și prin conjugare (proces
sexual prin care două celule se apropie, formează o punte prin care citoplasma uneia se
varsă în cealaltă, nucleii fuzionează și rezultă un zigot (2n), formă în care iernează).
Formează o masă vegetală abundentă în apele stătătoare, buruiană în orezării. Tot tal
filamentos au și algele verzi din genul Cladophora (lâna broaștei), însă acestea nu au
cromatofori sub formă de panglică spiralată, ci sunt reticulați (sub formă de rețea).

Filamente de mătasea broaștei (Spirogyra sp.) – Conjugarea la Spirogyra sp.

imagine microscopică
• Pleurococcus vulgaris (verdeața zidurilor), algă unicelulară, cu celula sferică, cu
un cromatofor sub formă de cupă, ocupând mare parte din lumenul celulei. Crește pe ziduri,
scoarța copacilor; la microscop se poate constata că apare adesea în grupuri de câte 4 celule
(aspect de tetradă).
• Volvox aureus, algă de apă dulce ce formează colonii specifice, sferice, din cca
2000 de celule, biflagelate. Culoarea gălbuie este datorată conținutului mare de pigmenți
carotenoizi în cromatofor. Colonia sferică funcționează ca un organism, un pol cu rol
motrice, cu celule flagelate și un pol cu celule fără rol în deplasare, dar cu rol în înmulțire.
Înmulțirea are loc prin formarea de colonii sferice mici în interiorul coloniei-mamă, care
sunt puse în libertate prin dezintegrarea acesteia din urmă.

7
 Ritidom cu colonii de verdeața zidurilor Celule de Pleurococcus vulgaris – imagine
(Pleurococcus sp.) microscopică

Volvox aureus – imagine microscopică. Tal de salata mărilor (Ulva lactuca)

• Ulva lactuca, algă marină, cu tal macroscopic, foliaceu, fixat de substrat.

Mișcarea valurilor desprinde talul de substrat și îl poartă la mal. Talul este format din două
straturi de celule. Prezintă un ciclu de viață complex, digenetic. Gametofitul este dioic:
unele taluri produc în celulele marginale, de culoare verde-închis, gameți femeiești, mobile,
cu flageli iar pe gametofiții bărbătești, unele celule marginale capătă culoare galbenă, și
eliberează gameții bărbătești deasemenea biflagelați; fiecare gametocist bărbătesc produce
16 sau 32 gameți. Din fuziunea unui gamet bărbătesc cu un gamet femeiesc rezultă zigotul,
care nu este flagelat, se fixează pe stânci și dă naștere unui tal lamelar identic cu gametofitul
mascul și cu cel femel. Acest tal, dezvoltat din zigot, constituie sporofitul. Celulele de la
periferia talului produc spori flagelați (zoospore) voluminoși care plutesc o scurtă perioadă
de timp în apă, apoi se fixează și dau naștere gametofiților, asemănători morfologic cu
sporofitul. În virtutea mecanismelor de
Aglomerările de alge (din mai multe specii și nu numai alge verzi) macroscopice pe plaje
constituie un semn al poluării și scade valoarea turistică a litoralelor.
• Chlorella vulgaris, algă unicelulară de apă dulce, cu celula sferică și cromatofor
campanulat (sub formă de clopot). Este și cultivată ca furajeră și pentru alte utilizări în
biotehnologii.
• Chara fragilis, algă puricelulară macroscopică cu tal asemănător cu cel de coada
calului, cu pseudo-tulpini ramificate verticilat. Reproducerea este sexuată, prin oogamie
(gametul femeiesc imobil). Se poate înmulți și prin fragmentarea talului. Crește pe fundul
apelor dulci puțin adânci, formând tufe.

8
 Colonie de Chlorella vulgaris. Chara fragilis – alga verde macroscopică

Încreng. Phaeophyta (alge brune) cuprinde alge marine, macroscopice, unele cu tal
foarte mare, cu lungimi de zeci de metri. Talul este filamentos, lamelar / foliaceu sau
cormoid (asemănător cu un corm, cu rădăcini, tulpini, frunze, însă în cazul acestor alge este
vorba doar de o asemănare morfologică, deoarece ele nu prezintă țesuturi tipice, deci nici
organe propriu-zise). Pentru menținerea poziției verticale în apă, unele alge au dilatații ale
talului pline cu aer, care au rol de plutitori / flotori. Pereții celulari sunt constituiți din
hemiceluloză și compuși specifici (alginați, fucoidină). Culoarea brună rezultă din cantitatea
mare de fucoxantină din cromatofori, care maschează clorofila. Ca produși de stocare,
întâlnim manitolul, laminarina, fucosanul etc. Se reproduc sexuat, rezultând o alternanță de
generații; produc spori biflagelați (înmulțire asexuată) și se pot înmulți și vegetativ prin
fragmentarea talului. Algele brune sunt abundente în apele reci, fiind caracteristice
țărmurilor Atlanticului; ele formează așa-numite „păduri” subacvatice care constituie
habitat pentru animale marine; unele specii sunt comestibile sau sunt folosite furajer, altele
sunt folosite ca sursă de diverși compuși industriali. Fucus vesiculosus are tal lamelar, cu
flotori, extremitățile talului dichotomic divizate și crește pe țărmurile europene ale
Atlanticului. În Marea Neagră se întâlnește Cystoseira barbata, cu tal fruticulos (cu aspect de
tufă), cu ramuri fusiforme cu flotori.
Încreng. Rhodophyta (alge roșii) sunt tot pluricelulare ca și algele brune, însă spre
deosebire de acestea, au talul mult mai mic (câteva zeci de cm). Culoarea roșietică a talului
este data de pigmentul ficoeritrină, asociat cu clorofilele de tip a și d, caroten, ficocianină
etc. Peretele celular este alcătuit din celuloză și galactani; aceștia din urmă sunt extrași prin
procedee industriale și constituie agar-agar-ul, folosit pe scară largă în cercetarea
microbiologică ca mediu de cultură și în industria alimentară (jeleuri). Din fotosinteza
algelor roșii rezultă un compus specific numit amidon de floridee. Înmulțirea se desfășoară
pe toate căile: vegetativ, prin spori și sexuat. În Marea Neagră trăiește Ceramium rubrum, cu
tal de câțiva cm, fixat pe stânci, dichotomic ramificat, cu vârfurile ramificațiilor curbate unul
spre celălalt. În pâraiele din Munții Apuseni trăiește Batrachospermum moniliforme, cu tije
având pseudo-noduri dilatate și ramificații verticilate.

9
Fucus vesiculosus. Ceramium rubrum.

10