DREPTURILE OMULUI ȘI ETICA

AVORTULUI ÎN DEMOCRAȚIILE
OCCIDENTALE
 Etica medicala a fost conceputa ca un set de reguli pe care doctorii
trebuiau sa-l urmeze (Juramintul lui Hipocrate).
Astazi ea reprezinta o ramura a filozofiei care se ocupa cu studiul
moralei ce reglementeaza comportamentul corpului medical, medici,
asistente, infirmiere, etc.., in relatia lor cu viul, in toate aspectele lui.
Cadrul metodologic pentru identificarea si rezolvarea problemelor
morale e format din principii, reguli, norme, dar si drepturi, virtuti.
Cele mai importante principii sunt:
- principiul respectului autonomiei ( respectarea capacitatii persoanei de a
alege), obtinerea unui consimtamint care sa fie obligatoriu informat;
- principiul binefacerii (grija pentru binele persoanei în cauză);
- principiul nefacerii răului (evitarea cauzării raului);
- princpiul dreptatii/ justitiei (se referă la distributia beneficiilor dar si
costurilor in mod echitabil).
 Fenomenul avortului, ca o problema sociala de interes public, are
o istorie indelungata. Aceasta s-a acutizat mai ales din momentul în
care avortul a devenit un act medico-legal. Ceea ce diferentiaza
avortul fata de alte dezbateri sociale este atat aspectul multifactorial
al problemei, existand contradictii de ordin legal, medical, etic,
religios, cat si extensia ei asupra mai multor categorii de grupuri
sociale printre care: femeile insaarcinate, fatul privit atat ca entitate
umana cat si non-umana, doctorul curant, preotul si statul in sine.
Avortul reprezinta terminarea sarcinii inainte ca fatul sa
fie viabil, fiind desemnata in general perioada de dinainteacelei de-a
24-a saptamani, adica inainte ca fatul sa fie capabil sa
supravietuiasca in afara uterului. Viabilitatea fatului este considerata
ca fiind momentul in care fatul poate supravietui in afara uterului
matern, chiar cu riscul de a fi sustinut artificial. De obicei acest
moment este considerat la aproximativ 7 luni (28 de saptamini), dar
poate fi si mai devreme, chiar la 24 saptamani.
 Avortul reprezinta o problema importanta de etica
care nu a fost solutionata inca datorita ambiguitatii
datelor privind momentul cand produsul de conceptie
poate fi considerat o fiinta umana, a importantei
consecintelor acestei interventii cat si multitudinii de opinii
existente.
Raspunsurile sunt modelate de conceptiile noastre
morale, filozofice si religioase.
Pentru geneticienii crestini, viata incepe in
momentul fecundatiei:
‘‘Din moment ce ovulul este fertilizat incepe o viata care
nu apartine nici tatalui, nici mamei. Este viata unei
noi fiinte umane.’’
 La cealalta extrema, exista embriologii care afirma
ca viata are numai un organism autonom, adica un fat
mai mare de 3 luni, eventual 24 de saptamani. Ei
afirma urmatoarele: “In timpul studiilor foarte
timpurii ale dezvoltarii, cand organismul este inca
microscopic legea nu recunoaste existenta lui. Astfel,
distrugerea embrionilor la inceputul dezvoltarii lor nu
este prohibita." Aceste legi se bazeaza intr-o anumita
masura pe ideea ca embrionul este doar "o picatura de
lichid" in primele 40 de zile de la conceptie si ca nu
este viabil in vitro. Daca embrionul ar putea fi insa
mentinut artificial in afara uterului, este incert daca
aceste reguli mai pot fi aplicate.
 Definitia data de OMS ( Organizatia Mondiala a Sanatatii)
este limitata la terminarea sarcinii inainte de 22 saptamani de
gestatie, calculata în functie de data primei zile a ultimei
menstruatii si expulzarea unui fat nou-nascut care cântareste mai
puţin de 500 grame.
În România, aceasta definitie se concretizeaza prin
terminarea sarcinii înainte de 28 de saptamani de gestatie, dupa
data primei zile a ultimei menstruatii normale si expulzarea unui
fat nou-nascut care cantareste mai putin de 1000 de grame.
Aceasta solutie este insa paleativa intrucat intreruperea
sarcinii este o problema psihologica, fizica si sociala majora
pentru toata populatia, pentru toate cuplurile, care a fost
dezbatuta din cele mai vechi timpuri.
Datele isorice ne prezinta in mare parte a cazurilor avortul ca
un act care ar trebui sanctionat penal.
 De aceea este important de stabilit daca fatul are si el drepturi. Parerile sunt impartite,
existand doua curente morale in acest sens.
Curentul pro-life ofera drepturi fatului, care prin aceasta ar putea fi protejat, el
incadrandu-se in categoria fiintelor vulnerabile. Ei considera ca ‘’Embrionul uman nu
este numai expresia genetica completa a fiintei umane, dar si un puternic simbol al
regenerarii umane.’’ Astfel, el poate fi apreciat si i se poate oferi recunostere legala, chiar
daca nu se recunoaste legal nici ovulul, nici spermatozoidul.
De cealalta parte sustinatorii ‘dreptului de a alege’ considera ca independenta fatului
din punct de vedere legal ar surclasa drepturile adultilor ceea ce ar duce la crearea unei
situatii utopice si nedezirabile care ar augmenta fragilitatea fatului.

In concluzie statutul moral al embrionului este inca echivoc datorita variabilitatii

conflictelor materno-fetale si a numeroaselor ipoteze privind transformarea produsului de
conceptie din non-fiinta in fiinta. Solutia gasita de OMS conform careia embrionul este
viabil abia incepand cu a 22-a saptamana de viata intrauterina este discutabila fiind o
rezolvare paleativa a problemelor de ordin moral si juridic pe care le presupune avortul.
Astfel cea mai buna metoda de rezolvare a conflictelor materno-fetale ramane analiza
obiectiva a cazurilor din perspectivele juridica, deontologica si religioasa, analiza care
trebuie efectuata de o comisie heterogena de persoane.
 Dreptul la sanatate în cazul femeilor include si dreptul la
avort, dreptul de a refuza un tratament medical în cazul în
care nu sunt de acord cu acesta (de exemplu: experimentele
medicale și sterilizarea forțata) cat si dreptul la libertate fața
de tratamente degradante, inumane cat si tortura fizica si
psihica (amintim aici dreptul femeilor de a face un avort în
cazul în care sarcina rezulta ca urmare a unui viol).
Într-o alta ordine de idei, serviciile medicale trebuie sa fie
oferite tuturor, fara discriminare si trebuie sa fie valabile,
accesibile si acceptabile tinând cont de cultura, morala si etica
medicala. Prin interzicerea avortului, deci a unui serviciu
medical necesar doar femeilor, putem astfel considera ca
statul încalca dreptul femeilor la protecție legislativa egala si
le discrimineaza pe considerente legate de sex.
 Conflicte etice doctor-pacient

Este posibil ca o femeie care își exercită dreptul la avort să fie stigmatizată de
membrii societății sau chiar de doctorul curant în momentul în care între cei doi există
discrepanțe de aspect religios, etic sau moral. Pe de altă parte doctorul deține dreptul
„obiecției de conștiință” care se referă la dreptul de a se opune efectuării oricărei
intervenții medicale care nu este în concordanță cu propriul cod de valori. Acest drept
este însă însoțit de obligația medicului curant de a direcționa pacienta către un alt cadru
medical și de a nu bloca accesul pacientei la informații privind starea de sănătate a
acesteia. De asemenea trebuie menționat că acest drept este aplicabil doar individului și
nu unei instituții .
Un studiu realizat asupra unui lot de doctori obstetricieni din Brazilia a evidențiat
o oarecare inconsecvență a acestora referitor la dreptul lor de a se opune avortului mai
ales dacă sarcina nedorită capătă un aspect personal. 26,1% dintre doctorii chestionați
au recunoscut că deși se consideră religioși nu se opun procedurii avortului. Dacă sarcina
nedorită afectează doctorul sau partenera acestuia 68,7% sunt de acord cu realizarea
avortului. Acest procent a fost și mai mare, 73,6%, în cazul doctorilor pentru care religia
are puțină sau nici o influență asupra propriilor valori morale.
Ținând cont de datele statistice putem spune că cea mai eficientă abordare a
intenției de a reduce rata avorturilor și complicațiilor acestuia este implementarea
drepturilor omului, în special pe cele referitoare la accesul la informație și contracepție.
 Concluzii
Avortul a reprezentat mereu tematica unei dezbateri intense asupra valorilor morale și
etice ale societății, mai ales din momentul în care acesta a fost liberalizat. Încercările ambelor
tabere, a susținătorilor avortului și a celor care se opun acestuia, au fost de a găsi răspunsurile
optime la întrebări precum: “Ce reprezintă viața umană?”, “ Când începe aceasta? “, cât și
“Care este diferența dintre a preveni apariția existenței unei persoane și de a ucide una?”
Aceste încercări, alături de modalitățile de a realiza, de comun acord, un cod de valori morale și
de atitudini față de care ambii reprezentanți să se poată raporta în mod egal, au fost până la
momentul actual lipsite de reușită. Cel mai probabil, motivul eșecului nu este datorat
răspunsurilor greșite, ci mai degrabă, întrebărilor care nu permit un răspuns relevant.
Inceputul vieții nu poate fi limitat la o dată exactă, viața în sine fiind un complex al unor
procese interconectate și continue de dezvoltare către atingerea entității pe care o numim noi
astăzi „om”. Mai important ar fi de determinat care este adevărata valoare, stabilită de părinți
și de societate, a acestei entități asupra cărei existență încercăm, încă, să stabilim dacă este
moral sau nu, să intervenim. Luând în considerare complexitatea motivelor care se găsesc în
spatele dorinței sau necesității de a avorta, cât si posibilele complicații ce rezultă atât din
luarea deciziei de a avorta, cât și, în egală măsură, din aceea de a nu avorta, considerăm că, cea
mai eficientă abordare a acestui perpetuu conflict, ar fi aceea de a evita transpunerea sub
formă legală a unor valori morale, cât și de a evita generalizarea conceptului de avort. Tratarea
fiecărui caz în parte, ca o problemă de ordin medical, religios și etic de sine stătător, ar
reprezenta o metodă mult mai eficientă de aplanare a acestui conflict social.