1

GENITAL FEMININ – OVARUL ȘI TUBA UTERINĂ

Aparatul genital feminin este format din:
- gonade, reprezentate de ovare
- căi genitale feminine, reprezentate de:
- tubele uterine
- uter
- vagin
- glande anexe:
- glandele vestibulare mari sau gld. Bartolin
- glandele parauretrale Skene
- (glandele mamare, caractere sexuale secundare)
- organe genitale externe, reprezentate de vulvă.

a. Ovarul
1. Generalități
Definiție Ovarul este organ intraperitoneal parenchimatos, cu funcție glandulară
mixtă, exocrină, reprezentată de ovogeneză și endocrină, ce constă în sinteza de hormoni
estrogeni şi progesteron.
Puțină etimologie Numele său provine din limba latină (ovarium), în care derivă de la
ovum – ou. Termenul a fost introdus abia în secolul XVII, până atunci fiind utilizat termenul de
origine greacă ”ooforum”, semnificând ”purtător de ouă” (foarte corect, de altfel) și de la care
derivă numele vestigiilor embrionare epoofor și paraoofor.
Situație
Ovarul este situat în spaţiul retrouterin al cavităţii peritoneale pelvine (fig. ).
La nulipare corespunde peritoneului ce acoperă muşchiul obturator intern, sub bifurcarea
arterei iliace comune. Această zonă se numeşte fosa ovariană Krause a nuliparelor şi este
delimitată astfel (fig. ):
- posterior de vasele iliace interne şi ureter
- anterior de ligamentul larg
- superior de vasele iliace externe
- inferior de artera uterină, artera ombilicală şi artera obturatoare.
În aria fosei, subperitoneal, trece mănunchiul vasculo-nervos obturator (nervul fiind
situat sub fascia mușchiului).
►Implicații clinice În anexitele nuliparelor (inflamaţii ale ovarului, ale tubei
sau ale lig lat) durerea se raportează în teritoriul senzitiv al nervului obturator, în cele2/3
inferioareale ale regiunii mediale a coapsei și pe fața medială a genunchiului.
Ocazional, durerea anexială poate apare și la nivelul regiunii poplitee (unde ajunge
ramura destinată arterei poplitee).
După mai multe naşteri, mijloacele de fixare ale ovarului se relaxează, iar el alunecă
posterior și inferior, în recesul pararectal. Această zonă, situată în dreptul orificiului prin care
trece mănunchiul vasculo-nervos infrapiriform, se numeşte fosa ovariană Claudius a
multiparelor și este delimitată:
- anterior de ureter şi vasele iliace interne
- posterior de marginea laterală a sacrului (acoperită de muşchiul piriform)
 2
- inferior de ligamentul utero-sacrat (lama sacro-recto-genito-pubiană)
►Implicații clinice La multipare, durerea anexială se raportează în teritoriul
senzitiv al nn din plexul sacral la nivelul perineului posterior, jumătăţii inferioare a regiunii
fesiere, feţei posterioare a coapsei, feţelor posterioară şi laterală a gambei şi la nivelul
piciorului, putând imita durerea din lombosciatică.

Fig. Situația ovarului

1. aorta abdominală 2. vasele iliace comune 3. vasele iliace interne 4. vasele iliace
externe 5. ovar, în foseta ovariană Krause 6. mesosalpinge, cu tuba uterină 7. aripioara
anterioară a ligamentului lat al uterului, ridicată de ligamentul rotund al uterului 8. vezica urinară
9. uter 10. deplasarea ovarului în foseta Claudius 11. ureter 12 plică sacro-uterină 13. reces
pararectal 14. sacrum 15. rect 16. vena cavă inferioară

Fig. Fosa ovariană Krause

1. n obturator 2. v iliacă comună 3. a iliacă comună 4. a iliacă externă 5. m psoas mare
6. ovar 7. linia de reflexie a ligamentului lat al uterului 8. a uterină 9. a iliacă internă 10. m
obturator intern
 3

Fig. Situația ovarului

1. a iliacă comună stg 2. a iliacă externă stg 3. v iliacă externă stg 4. a ombilicală stg 5. a
vezicală sup 6. lig ombilical medial 7. vezica urinară 8. spațiul prevezical
9 simfiza pubiană 10. m sfincter extern al uretrei 11. uretră 12. labia mică 13. labia mare 14.
vestibul vaginal 15. vagin 16. uter 17. centrul tendinos al perineului 18. canal anal 19. canalul
obturator 20. m obturator intern 21 poziția ovarului la nulipare 22. a obturatoare 23. a uterină
24. a rușinoasă internă 25. m piriform 26. poziția ovarului la multipare 27. a sacrală medie 28.
a fesieră inferioară 29. 8rificiul infrapiriform 30. a fesieră superioară 31. trunchiul posterior al a
iliace interne 32. trunchiul anterior al a iliace interne
 4
Relația ovarului cu peritoneul
Clasic, se consideră că ovarul este singurul organ intraperitoneal, deoarece se găsește
chiar în cavitatea peritoneală, fiind, totodată și organ extraperitoneal, deoarece peritoneul se
opreşte la nivelul hilului său (marginea anterioară), pe care se insera sub forma unei linii
sinuoase, linia Farre-Waldayer, formând mezoovarul sau aripioara posterioară a ligamentului
lat al uterului.
●De fapt, linia Farre-Waldayer reprezintă limita dintre epiteliul cubic sau
pavimentos simplu al ovarului și epiteliul pavimentos al seroasei peritoneale, ambele
derivate embriologic din epiteliul celomic, de origine mezodermală, deci mezotelii.
Diferența este, practic, constituită de gradul de dezvoltare al stratului subseros, redus la
nivelul ovarului. Cu alte cuvinte, la fel ca și testiculul, ovarul este organ peritoneal, cu
tunică seroasă.
►Implicații clinice Unele femei prezintă, la ovulație, dureri la nivelul punctului
tubo-ovarian (situat pe linia ce uneşte jumătatea ligamentului inghinal cu ombilicul, la 1-2
laturi de deget superior de ligamentul inghinal) și, eventual, chiar semne de iritație
peritoneală. Dacă durerile sunt în partea dreaptă, se poate face confuzie cu o colică
apendiculară sau ureterală. Un indiciu util este zona în care ”iradiază” durerea:
- durerea apendiculară ”iradiază” pe fața antero-laterală a coapsei (teritoriul senzitiv
al nn femural și femurocutanat lateral)
- durerea ureterală ”iradiază” la nivelul trigonului femural și a perineului anterior
(teritoriul senzitiv al n genitofemural.)

2. Configuraţia externă și dimensiunile ovarului

Ovarul are formă ovoidală, cu axul mare orientat oblic de sus în jos, dinspre posterior
spre anterior şi dinspre lateral spre medial (fig. ).
Ovarul prezintă:
- 2 feţe: medială și laterală
- 2 margini:
o anterioară sau mezoovariană, la nivelul căreia se află hilul organului
o posterioară sau liberă
- 2 extremităţi:
o superioară sau tubară
o inferioară sau uterină
La femeia adultă, ovarul următoarele dimensiuni:
- lungime - 4cm
- lăţime - 3cm
- grosime - 1cm
- greutate – 6-8 gr.
Foliculul ovarian matur, De Graaf, are dimensiuni de aproximativ 2 cm (uneori
chiar mai mari – fig. ). Prezența foliculilor în evoluți nu trebuie confundată cu chisturi
ovariene, la examenul ecografic!
Suprafaţa ovarului este netedă până la pubertate. Prezintă apoi numeroase depresiuni şi
cicatrici, rezultate din involuţia corpilor galbeni.
Consistenţa ovarului este fermă, elastică, putând fi palpat prin tușeu vaginal.
După menopauză, dimensiunile ovarului se micșorează și consistența sa crește, prin
fibrozare.
 5

Fig. Schema ovarului drept (după J. Moscovici1)

1.extremitatea tubară 2. fimbria ovariană 3. infundibul tubar 4. fimbrii 5. ostiul
abdominal al tubei uterine 6. polul uterin al ovarului 7. lig utero-ovarian 8. porțiunea
intrauterină a tubei 9. uter 10. ostiul uterin al tubei 11 lig rotund al uterului 12 istmul tubei
uterine 13. fața medială a ovarului 14. inserția mezoovarului 15. marginea ant a ovarului 16.
porțiunea ampulară a tubei 17. lig suspensor al ovarului 18. lig. apendiculo-ovarian Clado

Fig. Organe genitale interne feminine, văzute de sus – piesă din Muzeul Disciplinei
de Anatomie UMF Carol Davila
1. infundibul tubar cu fimbrii 2. porțiunea ampulară a tubei 3. mezosalpinge
4. hidatidă pediculată Morgagni 5. aripioara superioară a ligamentului lat al uterului
6. epoofor (vezicule situate în apropierea marginii laterale, secționate a lig. lat al uterului
7. fața medială a ovarului 8. mezoovar (aripioara post a lig lat al uterului) 9. foița anterioară a lig
lat al uterului 10. aripioara anterioară a ligamentului lat al uterului (cu lig rotund al uterului) 11.
lig utero-ovarian 12. porțiunea istmică a tubei uterine 13. cornul uterului 14. fundul uterului
15. fața anterioară a corpului uterin
3. Mijloacele de fixare ale ovarului
1
http://www.anat-jg.com/PeritoineSous/GF.html
 6

Ovarul este menţinut în poziţie de mezoovar și ligamentele ovarului (fig. )

a. Mezoovarul este o plică a foiţei posterioare a ligamentului lat (aripioara posterioară a

ligamentului), care ajunge la marginea anterioară a ovarului, pe care se inseră, înconjurând-o ca o
cupă (aspect datorat stratului subseros foarte dezvoltat) .
Clasic, se consideră că peritoneul nu înveleşte ovarul, ci se termină brusc, la nivelul unei
linii sinuoase, numită linia Farre-Waldayer, ce separă epiteliul pavimentos al peritoneului
mezoovarului de epiteliul cubic ovarian.
Între foiţele mezoovarului se află:
- arcada vasculară paraovariană
- vase limfatice
- plexuri nervoase
- paraooforul sau organul Johnson, vestigiu al canaliculelor mezonefrice
paragenitale.

b. Ligamentul suspensor al ovarului (ligamentul lombo-ovarian sau banda Clado) este o

condensare a ţesutului conjunctiv retroperitoneal, vestigiu al ligamentului diafragmatic al
mezonefrosului, ce însoțește vasele ovariene prin fosa iliacă, trece peste vasele iliace externe şi
strâmtoarea superioară a bazinului, apoi pătrunde prin marginea laterală a ligamentului larg, la
limita dintre cele două porţiuni ale ligamentului lat.
Ajunge la extremitatea superioară a ovarului şi la mezoovar.

c. Ligamentul propriu al ovarului (ligamentul utero-ovarian) este un cordon fibro-

muscular situat în foiţa posterioară a ligamentului larg și reprezintă vestigiul porțiunii din
ligamentului inferior al mezonefrosului, situată cranial de intersecția sa cu canalul Müller.
Se întinde între extremitatea uterină (inferioară) a ovarului şi cornul uterului.

d. Ligamentul tubo-ovarian este o formaţiune fibro-musculară care se întinde între

extremitatea tubară (superioară) a ovarului şi infundibulul tubar.
Pe ligamentul tubo-ovarian se fixează fimbria ovariană.

e. În partea dreaptă, ocazional, poate exista o plică peritoneală, ce se întinde de la

mezoapendice, la marginea superioară a ligamentului lat și care poartă numele de ligament
apendiculo-ovarian Clado, după numele anatomistului francez care l-a descris. Spiro Clado
(1856-1905) a descris și existența, în acest ligament, a unei anastomoze între a ovariană și a
apendiculară (anastomoza Clado) și a vaselor limfatice. Prezența acestor vase explică
posibilitatea propagării infecțiilor, pe cale vasculară sau limfatică, în ambele sensuri. Tot lui i se
datorează și descrierea lig suspensor al ovarului.

Fiind destul de laxe, toate aceste formațiuni conferă ovarului un grad destul de mare de
mobilitate, necesară pentru facilitarea captării ovulului expulzat de către pavilionul tubei uterine.
►Implicații clinice
● În cursul sarcinii, ovarul e tracționat de creșterea uterului, ceea ce duce la
întinderea ligamentelor sale și mai ales a ligamentului suspensor, cu rolul cel mai
imporant în menținerea poziției sale. În plus, relaxina, secretată în cantități mari în
cursul sarcinii, duce la relazarea țesutului conjunctiv prin alterarea colagenului. După
mai multe sarcini, din cauza slăbirii ligamentelor sale, ovarul se deplasează posterior și
inferior, în foseta ovariană a multiparelor.
 7
● În condiții de mobilitate crescută, se poate produce torsiunea ovarului, cu
comprimarea vaselor sale și riscul de necroză (urgență ginecologică).

4. Raporturile ovarului
Faţa laterală vine în raport:
o la nulipare cu:
 peretele pelvisului şi muşchiul obturator intern
 peritoneul corespunzător fosei ovariene Krause
 mănunchiul vasculo-nervos obturator
o la multipare cu:
 peritoneul corespunzător fosei ovariene Claudius
 mănunchiul vasculo-nervos infrapiriform
Faţa medială este acoperită de tuba uterină şi mezosalpinge, ce înconjoară ovarul ca o
pungă, formând bursa ovariană. Prin intermediul lor, faţa medială are raporturi cu:
o ansele ileale
o ansa sigmoidiană – în partea stângă
o apendicele, cân cecul este în poziție joasă
Marginea anterioară (mezoovariană), legată prin mezoovar de foiţa posterioară a
ligamentului larg, are raporturi cu tuba uterină (partea ascendentă a porţiunii ampulare sau
ansiforme urcă pe marginea anterioară a ovarului).
Marginea posterioară (liberă) vine în raport:
o la nulipare, cu:
 vasele iliace interne şi ureterul (situate extraperitoneal)
 ansele ileale
 colonul sigmoid (în partea stângă)
 ampula rectală, prin intermediul peritoneului fundului de sac Douglas
 la multipare - cu m piriforn și mănunchiul vasculo-nervos
infrapiriform
Extremitatea superioară (tubară) este acoperită de infundibulul tubar şi mezosalpinge.
La nivelul ei se inseră :
o ligamentul tubo-ovarian şi fimbria ovariană
o ligamentul suspensor al ovarului (lombo-ovarian).
Extremitatea inferioară (uterină) prezintă inserția ligamentului utero-ovarian și vine
în raport cu ansele ileale, ce coboară în fundul de sac recto-uterin Douglas.

5. Structura ovarului
Dinspre superficial spre profund, în structura ovarului se găsesc:
a. Epiteliul ovarian, reprezentat de epiteliu cubic sau pavimentos simplu, care, la nivelul
liniei Farre-Waldayer se continuă cu mezoteliul mezoovarului.
Clasic, era și încă mai este (!) numit ”epiteliu germinativ al ovarului” și se considera că are
structură și funcție diferită de cea a epiteliului mezoovarului.
De fapt, așa cum am menționat, epiteliul ovarian este o regiune specializată a peritoneului
pelvin ce formează tunica seroasă a ovarului. Așa cum se observă în fig. *, stratul său subseros,
în care se găsesc vasele, este foarte subțire, spre deosebire de cea a peritoneului mezoovarului,
ceea ce duce la apariția liniei Farre-Waldayer.
 8

Fig. Aspect mezoscopic al ovarului la celioscopie (Donnez J2.)

1. folicul ovarian matur eclatat (ovulație) 2. albugineea, vizibilă prin transparența
epiteliului ovarian 3. vasesuperficiale, perfect vizibile datorită stratului subseros foarte redus 4.
linia Farre-Waldayer 5. mezoovar 6. stratul subseros, bogat în țesut adipos, vizibil prin
transparența seroasei peritoneale 7. vase sanguine, ce se văd cu dificultate, din cauza țesutului
celuloadipos subseros.

b. Albugineea ovarului, vizibilă sub epiteliul ovarian, albicioasă (de unde și numele) şi
rezistentă, formată din fibre conjunctive.
La nivelul hilului ovarului, fibrele de colagen din structura albugineei se rarefiază și aderă
la adventicea vaselor.
Albugineea reprezintă capsula proprie a ovarului și este, încă de la sfârșitul perioadei
indiferente de dezvoltare, mult mai subțire decât cea a testiculului, constituind un criteriu de
diferețiere histologică a celor două organe în perioada fetală precoce.
Grosimea redusă a acestei capsule este obligatorie, pentru a permite dezvoltarea
foliculului ovarian matur și ovulația.
►Implicații clinice Prezența unei capsule îngroșate determină sindromul ovarului
de porțelan, caracterizat prin sterilitate datorară imposibilității eclatării foliculului
ovarian.

c. Parenchimul ovarian, ce prezintă 2 distincte (fig. ):

- medulară, de culoare roşiatică, formată din:
o ţesut conjunctiv lax, cu fibre musculare netede, provenite din parametru
o vase sanguine, limfatice și fibre nervoase, ce trec prin hilul ovarului
o celule de tip Leydig (cu cristale proteice Reinke, marker al sintezei de hormoni
androgeni), izolate su grupate. Creștea numărului acestor celule, cu creșterea
titrului hormonilor androgeni, duce la apariția ”sindromului ovarului
virilizant”.
- corticală, de culoare galben-cenuşie, formată din:
o stromă conjunctivă, bogată în vase sanguine de calibru mic, ce sunt rr ale vaselor
din medulară
o foliculi ovarieni în diverse stadii de evoluţie: foliculi primordiali, foliculi primari,
foliculi secundari și foliculi terțiari. În fiecare lună, aproximativ 1000 de foliculi
primordiali își încep evoluția, dar unul singur (de regulă), ajunge în stadiul matur
și elimină un ovul. Fiecare folicul ce evoluează constituie o unitate glandulară
tranzitorie independentă, ce asigură atingerea titrului de estrogen necesar

2
http://raymond.rodriguez1.free.fr/Documents/Organisme-A/Sexualite/ovulation.jpg
 9
menținerii funcțiilor specifice. După ovulație și formarea corpului galben, glandă
tranzitorie cu funcție secretorie estro-progesteronică, ceilalți foliculi își încetează
evoluția, devenind foliculi atrezici, ce se fibrozează.
o corp galben La două zile după ovulaţie (a 15-a-a16-a zi), ceea ce rămâne din
foliculul matur, adică: celulele tecale interne şi externe, celulele foliculare externe
şi cumulusul proliger (oofor) se încarcă cu un pigment galben, lipoizi şi grăsimi,
transformându-se într-o glandă endocrină, sacciformă, plisată, cu perete gros și
diametru de aproximativ 2 cm, care va secreta, sub influenţa LH hipofizar,
progesteronul, necesar nidaţiei şi gestaţiei și estrogen. Există 2 tipuri de corp
galben:
 corpul galben „periodic”, care se formează lunar, dacă ovocitul II nu este
fecundat. El persistă circa 10 zile. Din ziua a 26-a a ciclului, corpul galben
începe să involueze, se fibrozează și devine corp albicans, care se
evidenţiază pe suprafaţa ovarelor ca mici cicatrici albicioase, stelate.
 corpul galben „de sarcină” se formează când ovocitul II este fecundat,
persistă circa 3 luni, după care involează în corp albicans, spre începutul
lunii a IV-a de sarcină, când se formează definitiv placenta, care va prelua
sarcinile sale endocrine. Corpul galben de sarcină nu dispare definitiv,
decât după naşterea copilului (fig. ).

Fig. Schema structurii ovarului – A. zona corticală, B. zona medulară (după

Kierszenbaum și Tres3) și aspectul microscopic al zonei corticale4
1. albuginee 2. epiteliu ovarian 3. folicul atrezic 4. vase în medulara ovarului 5.
mezoovar 6. corp galben 7. corp albicans 8. foliculi ovarieni în evoluție 9. folicul De Graff 10.
foliculi ovarieni primari 11. membrana bazală a epiteliului ovarian

3
Kierszenbaum L.A., Tres L. - Histology and Cell Biology: An Introduction to Pathology, 3rd Edition - Elsevier
eBook, 2007
4
http://www2.unifesp.br/dmorfo/histologia/ensino/ovario/histologia.htm
 10

Fig. Corp galben de sarcină – piesă din Muzeul Departamentului de Anatomie

1. uter gravid 2. tubă uterină 3. mezosalpinge 4. mezoovar 5. ovar secționat 6. corp
galben de sarcină 7. albuginee 8. corpi albicans

6. Vascularizaţia și inervaţia ovarului

a. Vascularizaţia arterială a ovarului este asigurată de:
- ramura ovariană a arterei ovariene (din aorta abdominală)
- ramura ovariană a arterei uterine (din trunchiul anterior al arterei iliace interne – a
uterină este prezentată la uter)

Artera ovariană5 (Atenție!!! arterele testiculară și ovariană sunt la fel până în

pelvis! Deci aveți 2 în 1!)
Arterele ovariene au originea pe feţele laterale ale aortei, la nivelul vertebrei L3, superior
de originea arterei mezenterice inferioare și posterior de porțiunea orizontală a duodenului (D3),
ce constituie reperul pentru identificarea lor la origine.
Sunt vase subţiri, cu cel mai lung traiect fără ramuri colaterale semnificative, situaţie care
se datorează originii lombare a ovarelor (situație similară cu cea a arterei testiculare, care este
chiar mai lungă).
Arterele ovariene sunt însoţite de:
- plexul ovarian, (plex secundar al plexului celiac)
- venele ovariene
- o condensare fibro-musculară a ţesutului conjunctiv retroperitoneal, ce poartă numele
de lig. suspensor al ovarului sau lig. lombo-ovarian.
Au traiect retroperitoneal, oblic spre inferior şi lateral, până la strâmtoarea superioară a
bazinului, unde încrucişează vasele iliace externe.
În porţiunea abdominală:
- artera ovariană dreaptă are următoarele raporturi:
o posterior:
 vena cavă inferioară
 muşchiul psoas drept

5
Niculescu Th. C., Cristescu C., Niţă C., Mihalea D., Lascu M., Tanasi M. - Anatomia Funcţională a tubului digestiv
subdiafragmatic, Ed. Tehnoplast Company SRL, Bucureşti 2001
 11
 nervul genito-femural drept
 ureterul drept, pe care îl încrucișează, trecând dinspre medial spre lateral,
la același nivel la care îl ăncrucișează, posterior, nervul genitofemural,
care iese pe fața anterioară a psoasului
 vasele iliace externe drepte
o anterior:
 peritoneul parietal posterior al firidei mezenterico-colice drepte, prin
intermediul căruia, are raporturi cu ansele intestinale
 fascia de coalescenţă Toldt I, cu vasele colice drepte şi ileocolice
 duodenul orizontal
 rădăcina mezenterului şi ileonul terminal
- artera ovariană stângă are următoarele raporturi:
o posterior:
 muşchiul psoas stâng
 nervul genito-femural stâng
 ureterul stâng
 vasele iliace externe stângi, pe care le intersectează la extremitatea
anterioară a recesului intersigmoidian
o anterior:
 peritoneul parietal posterior al firidei mezenterico-colice stângi, prin
intermediul căruia, are raporturi cu ansele intestinale
 fascia de coalescenţă Toldt II, cu vasele colice stângi şi vena mezenterică
inferioară
 rădăcina secundară a mezosigmoidului şi colonul sigmoid
După ce intersectează vasele iliace externe, artera ovariană pătrunde în ligamentul lat al
uterului (în grosimea mezosalpingelui).
În dreptul mezoovarului, artera ovariană se împarte în două ramuri (fig. ):
- ramură tubară externă, care se anastomozează cu ramura tubară internă, din artera
uterină, formând arcada arterială subtubară, situată în mezosalpinge
- ramură ovariană externă, care se anastomozează cu ramura ovariană internă, din
artera uterină, formând arcada arterială paraovariană, situată în mezoovar. Din
această arcadă pornesc ramuri, ce pătrund în medulara ovarului (pentru
microvascularizaţia ovarului, vezi vol. Aparatul genital).

Din arcada paraovariană se desprind 10-12 ramuri spiralate (helicine) care pătrund
prin hilul ovarian.
La limita dintre medulară şi corticală arterele spiralate se anastomozează formând o
arcadă, din care se desprind ramuri radiare.
Ramurile radiare pătrund în corticală şi formează reţele arteriale perifoliculare.
Uneori, arcada paraovariană este formată doar dintr-o ramură ovariană (din artera
ovariană sau din artera uterină).

b. Drenajul venos al ovarului

Sângele venos formează iniţial o reţea venoasă în medulară. De la reţeaua venoasă
medulară pleacă vene ce părăsesc ovarul prin hil.
În aceste vene se deschid o parte din venele uterului şi reţeaua subtubară.
În fosa iliacă venele ovariene se unesc şi formează vena ovariană, care se varsă:
o în dreapta - în VCI
o în stânga - în vena renală stângă
 12
c. Drenajul limfatic
La nivelul ovarului se află o reţea limfatică situată în corticală, sub albuginee.
Reţeaua limfatică drenează limfa:
- de-a lungul vaselor ovariene, direct în ganglionii limfatici lombari (pre şi latero-
aortici)
- prin vasele limfatice dintre foiţele ligamentului larg, în ganglionii limfatici iliaci
externi, de unde ajung în ganglionii limfatici iliaci comuni și, mai departe, în
ganglionii limfatici lombari, de unde pleacă colectoarele lombare, ce se unesc cu
colectorul intestinal și formează canalul toracic.

d. Inervaţia ovarului este vegetativă, simpatică și parasimpatică.

Inervaţia simpatică provine din:
- plexul ovarian din jurul arterei ovariene, care este format din fibre simpatice
postganglionare din plexul celiac.
- plexul uterin din jurul ramurii ovariene a arterei uterine. Este format din fibre
simpatice postganglionare cu originea în ganglionii plexului hipogastric inferior.
Inervaţia para simpatică este asigurată de nervii splanhnici pelvini, din nucleul PS
sacrat.

Fig. Organe genitale interne feminine (vedere posterioară) – piesă din Muzeul
Departamentului de Anatomie
1. ligamentul suspensor al ovarului 2. a ovariană 3. ovar 4. marginea laterală a lig lat
(secționată) 5. fața posterioară a mezometrului 6. uter 7. a uterină 8. aripioara post a lig lat (cu
lig utero-ovarian) 9. mezoovar 10. r tubară a a uterine 11. elemente ale paraooforului 12.
aripioara post a lig lat (cu tuba uterină) 13. r tubară a a uterine
14. arcada vasculară subtubară 15. fața posterioară a mezosalpingelui
 13
►Implicații clinice
Datorită structurii sale, cea mai frecventă patologie ovariană este cea chistică.
Chisturile pot avea dimensiuni de la câțiva mm, până la câțiva cm.
Chisturile mici, de obicei "silențioase" sunt descoperite întâmplător,in timpul unui
examen pelvin sau la o ecografie abdominală. Cele voluminoase, determină apariția
semnelor clinice (manifestări ale disfuncției hormonale,, dureri abdominale, hemoragii,
hipomenoree, amenoree, etc ...)
Odată descoperite, ovarul trebuie pus în repaus, prin administrarea unor preparate
hormonale și urmărit atent, din cauza riscului unei transformări neoplazice, ce impune
tratament specific rapid.
 14

b. Căile genitale feminine

■ Tuba uterină

1. Generalități
Definiție Tuba uterină este un organ musculo-membranos pereche,
intraperitoneal, care constituie primul segment al căilor genitale feminine și care se întinde
de la cornul uterin, până la ovar.
Are rol în captarea ovulului şi în deplasarea acestuia şi a spermatozoizilor. În 1/3
laterală a tubei are loc fecundaţia, în mod normal.
Puțină etimologie Numele său provine din limba latină, ”tuba” – trompetă lungă,
dreaptă. Termenul de origine greacă ”salpinx”, utilizat mai mult pentru desemnarea patologiei
(ex. salpingită) semnifică același lucru (fig. )

Fig. Salpinx6
Se mai utilizează termenul eponimic ”tuba lui Fallopio” sau ”tuba fallopiană”, după
numele marelui anatomist italian al secolului XVI, Gabriele Fallopio. Deși majoritatea
lucrărilor sale se referă la extremitatea cefalică, Fallopio era considerat o autoritate în
anatomia și patologia aparatului genital. Este demn de remarcat faptul că a fost cel care a
descris precursorul prezervativului și a realizat (atenție, în sec XVI!) un ”studiu experimental”
pe 1000 de bărbați, evidențiind rolul acestuia în prevenirea sifilisului (”răul francez”), flagel al
epocii respective7.
Cum ”ai noștri tineri, la Paris învățau”, de la ”trompette” am ajuns la ”trompă
uterină”.
Situație Tuba, mezosalpingele şi ovarul se află în spaţiul retro-uterin.
Relația cu peritoneul Tuba uterină este acoperită de peritoneul ligamentului larg.
Inferior de tubă, ligamentul larg formează mezosalpingele, între foiţele căruia se află:
- arcadele vasculare subtubare
- vase limfatice
- plexuri nervoase
- epooforul, vestigiu embrionar al ductului mezonefrotic Wolff şi al canalelor
mezonefrotice.

6
http://ancient-insane.weebly.com/the-insane-sports/salpinx
7
Mortazavi MM, Adeeb N, Latif B, et al. - "Gabriele Fallopio (1523–1562) and his contributions to the development
of medicine and anatomy". Child's Nervous System. 29 (6): 877–80, 2013
 15

2. Configuraţia externă
Tuba uterină are o lungime de 10-12 cm. Prezintă (fig. ):
- 2 orificii: abdominal și uterin
- 2 porțiuni: transversală și ansiformă
- 4 segmente:
o o porţiune uterină sau interstițială, cu lungimea de 1 cm și care străbate
peretele uterin, fiind cel mai îngust dintre segmentele tubei. Se deschide în
cavitatea uterină prin orificiul uterin, cu diametru de 1 mm.
o istmul, care are traiect rectiliniu, lungime de 3-4 cm și diametru de 3-4 mm. Se
întinde de la cornul uterin, unde se află între ligamentul rotund al uterului
(situat anterior) și ligamentul utero-ovarian (situat posterior), la extremitatea
inferioară a ovarului. La nivelul istmului, tunica musculară este mai
dezvoltată, ceea ce- conferă o rigiditate mai mare și o distensibilitate mai mică
(risc de rupere precoce a tubei în cazul unei sarcini ectopice situate la acest
nivel). Formează porțiunea transversală a tubei.
o porţiunea ampulară – este cel mai lung segment al tubei, de 7-9 cm și cel mai
dilatat (diametru de 6-10 mm). La acest nivel, tunica musculară este mai slab
dezvoltată, cosistența tubei fiind mai moale. Datorită rigidității scăzute,
porțiunea ampulară formează porțiunea ansiformă a tubei, care urcă, de la
extremitatea inferioară a ovarului, pe marginea lui anterioară, apoi se recurbează
la nivelul extremităţii superioare a ovarului (fig. ).

Fig. Schema ovarului drept (după J. Moscovici8)

1.extremitatea tubară 2. fimbria ovariană 3. infundibul tubar 4. fimbrii 5. ostiul
abdominal al tubei uterine 6. polul uterin al ovarului 7. lig utero-ovarian 8. porțiunea
intrauterină a tubei 9. uter 10. ostiul uterin al tubei 11 lig rotund al uterului 12 istmul tubei
uterine 13. fața medială a ovarului 14. inserția mezoovarului 15. marginea ant a ovarului 16.
porțiunea ampulară a tubei 17. lig suspensor al ovarului 18. lig. apendiculo-ovarian Clado
o infundibulul – are formă de pâlnie, cu vârful spre porţiunea ampulară și centrată
de orificiul abdominal al tubei, cu diametru de 2 mm
8
http://www.anat-jg.com/PeritoineSous/GF.html
 16
Pe circumferință, prezintă 10-15 franjuri, numiţi fimbrii, cu lungimea de
10-15 mm, formați prin hiperplazia mucoasei tubare, ce proemină înafara tubei.
De regulă, unul dintre franjuri este mai lung (20- 25 mm) şi se numeşte fimbria
ovariană Richard. Aceasta aderă la ligamentul tubo-ovarian, ajunge la
extremitatea superioară a ovarului și prezintă un șanț care ar avea rol în captarea
și dirijarea ovulului. Infundibulul acoperă extremitatea superioară a ovarului,
iar fimbriile cuprind ovarul (formează bursa ovariană).
Aspectul ansamblului fimbriilor tubare a fost descris ca ”morsus diaboli”
(mușcătura diavolului), datorită asemănării cu inflorescența unei plante
medicinale (succisa pratensis9 - fig. ).
De infundibulul tubar atârnă apendicele vesiculos (hidatida pediculată Morgagni),
vestigiu al porţiunii superioare a canalului Wolff (fig. ).

Fig. ”Morsus diaboli”

3. Mijloacele de fixare
Singurul punct real de sprijin al tubei uterine este reprezentat de continuarea sa cu uterul,
astfel încât porțiunea intrauterină și istmică (mai rigidă) își păstrează o poziție relativ constantă în
raport cu uterul, dar se deplasează odată cu acesta.
Porțiunea ampulară, legată de mezosalpinge și pavilionul, legat de polul superior al
ovarului prin ligamentul tubo-ovarian, sunt mobile și învăluie ovarul, formând bursa ovariană

4. Structura tubei uterine

De la exterior spre interior, tuba uterină prezintă 4 tunici:
- tunica seroasă, formată de peritoneul ligamentului larg, ce se termină la baza
infundibulului
- tunica subseroasă, formată de ţesut conjunctiv lax şi conţine vase şi nervi
- tunica musculară, formată dintr-un sistem de fibre musculare netede, dispuse în 3
straturi (L-C-L):
o longitudinale – dispuse la exterior
o circulare – dispuse la mijloc
o longitudinale – dispuse la interior.

9
https://garden.rcplondon.ac.uk/plant/Details/1219
 17
Cele 3 straturi musculare se continuă între ele, realizând un sistem unitar spiralat.
Tunica musculară este mai subţire la nivelul ampulei şi mai groasă la nivelul istmului
(fig. ).
Tunica musculară a trompei are un rol esenţial în motilitatea tubară, care
serveşte la vehicularea lichidului tubar, a ovocitului, a spermiilor şi a zigotului.
Prin contracţia musculaturii se realizează mişcări peristaltice (îndreptate spre
uter, care transportă lichidul tubar şi ovocitul) şi antiperistaltice (favorizează
ascensiunea spermatozoizilor). Aceste mişcări ar predomina în porţiunea istmică.
Tulburarea motilităţii tubare poate duce la sterilitate sau la instalarea unor
sarcini ectopice
- tunica mucoasă este formată din:
o epiteliu cilindric unistratificat, alcătuit din celule ciliate şi celule secretorii
o corion
Celulele ciliate sunt mai numeroase în ½ laterală (înspre ovar). Celulele
secretorii secretă un produs de aspect mucos, care împreună cu lichidul absorbit din
cavitatea peritoneală, formează lichidul tubar. Acesta umezeşte suprafaţa mucoasei
trompei şi conţine factori cu rol în denudarea oului – eliminarea celulelor granuloase
care au mai rămas în jurul lui și în capacitația spermatozoizilor. De asemenea, serveşte
la protecția și nutriţia zigotului şi a blastocistului în decursul migrării prin trompă.
Chinocilii celulelor ciliate bat înspre uter şi mobilizează în aceeaşi direcţie şi
lichidul tubar. Curentul lichidian favorizează ascensiunea spermatozoizilor,
înzestraţi cu un reotactism pozitiv.
Tunica mucoasă prezintă plici longitudinale, mai dezvoltate în porţiunea
ampulară (fig. ).

Fig. Secțiune prin tuba uterină A. la nivelul ampulei B. la nivelul istmului 10

1. tunica mucoasă 2. tunica musculară

La nivelul tubei există un ciclu hormonal tubar, similar celui uterin: în perioada
estrogenică există o proliferare a celulelor ciliate, iar contracţiile musculare sunt mai frecvente,
iar în perioada estro-progestativă crește activitatea celulelor secretorii, iar musculatura devine
hipokinetică.

10
http://www.bu.edu/histology/m/t_female.htm
 18

5. Vascularizaţia și inervaţia tubei uterine

a. Vascularizaţia arterială a tubei uterine este asigurată de:
- ramura tubară a arterei ovariene (din aorta abdominală)
- ramura tubară a arterei uterine (din trunchiul anterior al arterei iliace interne)
Ramurile tubare ale arterelor ovariană şi uterină se anastomozează în mezosalpinge şi
formează arcada subtubară, situată la 2-3 mm de tuba uterină.
Din arcada subtubară se desprind ramuri paralele, perpendiculare care pătrund în
tubă.
Uneori, arcada subtubară este formată dintr-o singură ramură tubară (din artera ovariană
sau din artera uterină).

b. Drenajul venos
Sângele venos al tubei drenează în reţeaua subtubară. Reţeaua venoasă drenează:
- medial - în plexul venos uterin, care se varsă în vena iliacă internă
- lateral - în venele ovarului, care se unesc şi formează vena ovariană, care se varsă
în VCI, în partea dreaptă, respectiv în vena renală stângă, în partea stângă.

c. Drenajul limfatic
Limfa tubei este preluată de vase care străbat mezosalpingele şi drenează în:
- vasele limfatice ale uterului
- vasele limfatice ale ovarului
Aceste vase duc limfa în:
o ganglionii limfatici lombari
o ganglionii limfatici iliaci externi şi interni

d. Inervaţia tubei uterine

Inervaţia simpatică provine din:
- plexul ovarian din jurul arterei ovariene, care este format din fibre simpatice
postganglionare din plexul celiac
- plexul uterin din jurul ramurii ovariene a arterei uterine. Este format din fibre
simpatice postganglionare cu originea în ganglionii plexului hipogastric inferior.
Inervaţia PS este asigurată de nervii splanhnici pelvini, din nucleul parasimpatic sacrat
S2-S4.

► Implicații clinice
● Sarcina extrauterină sau ectopică – reprezintă localizarea oului fecundat în
afara cavităţii uterine. Localizarea poate fi:
- tubară (fig. ), care este cea mai frecventă
- abdominală
- ovariană
- intramurală – sarcina cretată – care impune histerectomia
- cervicală (fig. )
Cauzele care pot perturba localizarea normală a oului fecundat sunt:
- stenozele postinflamatorii sau procese inflamatorii ale tubei, care afectează
motilitatea tubară
- tumori uterine
 19
- malformaţii uterine
- endometrioza
- dispositive intrauterine
- estroprogestivele
Sarcina tubară ectopică - poate fi infundibulară, ampulară sau istmică - după segmentul
unde s-a nidat zigotul. Gravitatea sarcinii tubare ectopice constă în faptul că după un anumit
timp se produce ruptura trompei, însoţită de o hemoragie internă gravă, ce se poate închista în
fundul de sac Douglas (hematocel pelvin).
Singurul tratament este cel chirurgical - toate sarcinile extrauterine, complicate sau nu,
vor fi operate de urgenţă

● Ligatura trompelor uterine - reprezintă o metodă de contracepţie, ce împiedică

spermatozoizii să ajungă la nivelul ovocitului. Această metodă de contracepţie se realizează sub
anestezie generală, prin intermediul laparoscopiei, ce permite identificarea şi cliparea trompelor
uterine.

a. b.
Fig. Sarcina ectopică
a. sarcină ectopică cervicală, piesă din Muzeul Departamentului de Anatomie
b. sarcină ectopică tubară, urmată de hematosalpinx11

● Permeabilitatea tubelor uterine - se poate verifica cu ajutorul histero-

salpingografiei (fig. )

Histerosalpingografie - Substanța de contrast opacifiază cavitatea uterului și a tubelor uterine,

ajungând și în cavitatea peritoneală, ceea ce denotă permeabilitatea căilor genitale

11
https://fertilitypedia.org/edu/diagnoses/hematosalpinx