Cavitatea peritoneală

Departamentul de Anatomie
UMF Carol Davila
I. Compartimentarea cavității abdominale
Cavitatea abdomino-
pelvină este compartimentată
în:
– cavitate peritoneală
– spaţiul extraperitoneal, situat
între peritoneul parietal şi pereţii
osteo-musculari ai cavităţii
abdominale şi pelvine.
Topografic, spaţiul
extraperitoneal este împărţit
în:
– spaţiul retroperitoneal
– spaţiul subperitoneal sau
spaţiul pelvisubperitoneal
– spaţiul preperitoneal Bogros

Spaţiile extraperitoneale sunt în A – cavitatea peritoneală (A1-etaj supramezocolic, A2-

continuitate unul cu altul. etaj inframezocolic, A3-etaj pelvin) B – spațiu
Retroperitoneal C – spațiu pelvisubperitoneal
D – spațiu preperitoneal
 Spațiul retroperitoneal
• Spaţiul retroperitoneal este cuprins între
peretele posterior al abdomenului şi peritoneul
parietal posterior.
• În acest spaţiu se află:
– organele primitiv retroperitoneale:
• rinichii
• glandele suprarenale
• ureterele
• aorta abdominală, cu ramurile ei viscerale şi parietale
• vena cavă inferioară şi afluenţii ei
• noduli limfatici
• lanţul simpatic latero-vertebral
• plexurile nervoase autonome
– organele secundar retroperitoneale:
• duodenul, cu excepţia părţii iniţiale a duodenului
superior
• capul şi corpul pancreasului
• colonul ascendent
• colonul descendent.
• Ţesutul conjunctiv lax din spaţiul retroperitoneal
formează fascia retroperitoneală, numită clasic
fascia uro-genitală.
1. rădăcina mezenterului 2. lig frenocolic dr 3. rădăcina mezocolonului transvers 4. lig frenocolic stg
5. rădăcina mezosigmoidului 6. rădăcina primară a mezosigmoidului 7. rădăcina secundară a
mezosigmoidului 8. recesul intersigmoidian 9. ureter stg 10. vase gonadale (ovariene) stg
1. colon descendent 2. peritoneu parietal antero-lateral 3. peritoneu parietal posterior 4. rinichi stg
5. vase renale stg 6. duoden asc 7. rădăcina mezenterului 8. aorta 9. vasele mezenterice sup 10. VCI
11. duoden desc 12. rinichi dr 13. colon asc și flexura colică dr 14. lobul dr al ficatului 15. m pătrat
lombar 16. pilierii diafragmatici 17. m psoas mare 18. foițele ant și post ale fasciei renale 19. capsula
renală 20. grăsimea perirenală 21. grăsimea pararenală Gerota 22. fascia endoabdominală 23. capul
pancreasului
 Spaţiul subperitoneal sau spaţiul pelvisubperitoneal este delimitat:
– superior, de peritoneul parietal pelvin
– inferior, de diafragma pelvină
• În acest spaţiu se găsesc organe subperitoneale: ampula rectală, vezica urinară şi organele
genitale interne, cuprinse în masa de ţesut conjunctiv lax şi adipos, care formează fascia
pelvină viscerală.

1. vasele iliace comune stg 2. L5 3. ureter dr 4. ovar dr
5. uter (corp) 6. rect 7. uter (col) 8. fornix vaginal post
9. fornix vaginal ant 10. m ridicător anal 11. m sfincter
anal ext 12. m transvers profund 13. uretră 14. clitoris
15. vagin 16. simfiza pubiană 17. vezica urinară 18. lig
rotund al uterului 19. uter (fund) 20. m drept abdominal
21.vase iliace ext 22. tuba uterină dr 23. lig suspensor al
ovarului (cu vasele ovariene)
1. apexul vezicii urinare 2. peritoneu 3. corpul vezicii urinare 4. colul
vezicii urinare 5. fundul de sac rectovezical Douglas 6. fundul vezicii
urinare 7. veziculă seminală 8. rect 9. sept rectovezical 10. duct
ejaculator 11. prostată 12. sept rectoprostatic 13. m transvers profund
14. gld bulbouretrală 15. m bulbospongios 16. uretră prostatică
17. scrot 18. prepuț 19. gland 20. corp spongios 21. uretră spongioasă
22. corp cavernos 23. fasciile peniene 24. sp retropubian 25. simfiza
pubiană 26. uraca *spațiul preperitoneal
 Spaţiul preperitoneal Bogros
• Este mai bine reprezentat
subombilical și este delimitat:
– posterior, de peritoneul parietal
anterior şi fascia ombilico-
prevezicală
– anterior, de peretele abdominal
anterior
– lateral, de plicile ombilicale
mediale, formate prin obliterarea,
după naştere, a arterelor ombilicale
– superior, de ombilic
• Inferior, acest spaţiu se continuă cu
spaţiul retropubian Retzius, care
ajunge până la colul vezicii urinare
şi ligamentele pubo-prostatice.

1. lig falciform 2. lig rotund al ficatului (v ombilicală obliterată) 3. v paraombilicală 4. peritoneul parietal ant 5. plica ombilicală lat
dr (AEI) 6. foseta inghinalălat dr 7. plica ombilicală medială ( a ombilicală obliterată) dr 8. foseta inghinală medială dr 9. plica
ombilicală mediană 10. foseta inghinală supravezicalădr 11. vezica urinară 12. plica ombilicală medială stg 13. rr vezicale sup 14. n
și vasele obturatoare 15. ”arcada morții” 16. r obturatoare a AEI 17. r pubiană a AEI (arcada Farabeuf) 18. AEI stg 19. canal
deferent 20. vasele iliace ext 21. vasele gonadale (testiculare) 22. a circumflexă iliacă prof 23. fascia transversalis 24. foița post a
tecii dreptului abdominal 25. arcada Douglas 26. m transvers abdominal 27. m diafragm 28. m oblic int 29. m oblic ext
Peritoneul și cavitatea peritoneală
Definiție
Peritoneul este o membrană cu structură complexă, de tunică seroasă,
format din două foiţe:
- parietală, care căptuşeşte pereții cavității abdomino-pelvine
- viscerală, care constituie tunica externă, seroasă, a unora dintre viscerele
abdomino-pelvine, precum și mezourile ce leagă viscerele respective de peretele
abdominal (conținând pediculii lor vasculari), precum și ligamentele peritoneale,
ce leagă viscerele abdomino-pelvine de perete sau între ele.
 Structura peritoneului
• Peritoneul este cea mai vastă seroasă din organism, având o suprafaţă egală cu cea a
corpului.
• Histologic, peritoneul prezintă două straturi:
– strat seros
– strat subseros.
• Stratul seros este reprezentat de un epiteliu pavimentos (intestin subțire, omenturi)
sau cubic (viscere parenchimatoase) unistratificat, situat pe o membrană bazală. Provine
din epiteliul celomic şi este, histologic, un mezoteliu, epiteliu derivat din mezoderm.
• Celulele mezoteliale, cu microvili la polul cavitar, conţin numeroase vezicule
aglomerate în vecinătatea membranei bazale, ceea ce atestă capacitatea lor de filtrare.
Restul citoplasmei este sărac în organite, ceea ce denotă o activitate metabolică scăzută.
• Celulele mezoteliale alcătuiesc un strat continuu, care permite trecerea macrofagelor și
sunt legate prin complexe joncţionale (zonula occludens, zonula adherens, desmosomi și
joncțiuni gap). Joncțiunile strânse asigură semipermeabilitatea și funcționează ca un
regultor pentru difuzia apei, a ionilor și a altor substanțe dizolvate Zonula adherens
oferă susținere structurală, în timp ce joncțiunile gap sunt în principal canale
intracelulare apoase care alături de stomatele limfatice și porii intermediari, alcătuiesc
suportul teoriei celor trei pori, care explică proprietățile ultra-filtrante ale peritoneului,
utilizat pentru dializă.
• Ca și pleura prezintă stomate Wang ce comunică cu capilarele limfatice din stratul
subseros
• Mezoteliul peritoneal, asemănător endoteliului vascular, realizează o membrană de
dializă, prin care pot trece fluide şi molecule mai mici.
 Structura peritoneului
• Stratul subseros (submezotelial) este reprezentat de ţesut conjunctiv lax.
• Stratul subseros visceral provine din mezenchimul splanhnopleural. La nivelul
tubului digestiv, vine în contact direct cu tunica musculară, iar la nivelul viscerelor
parenchimatoase, cu capsula lor conjunctivă. Este strâns legat de viscere, prin
tracturi conjunctive, decolarea sa fiind dificilă.
• Datorită originii embriologice, peritoneul visceral are vascularizaţie şi inervaţie
unitare cu cea a viscerului pe care îl înveleşte.
• Inervaţia vegetativă parasimpatică a peritoneului visceral (în majoritate vagală)
constituie un risc în cazul puncţiilor sau paracentezelor, deoarece poate determina
reacţii vegetative vagale, care duc la bradicardie sau chiar stop cardio-respirator.
• De aceea, pe lângă anestezie locală, aceste intervenţii necesită administrarea de
vagolitice şi sedative.
• Stratul subseros parietal provine din mezenchimul somatopleural. La nivelul
peretelui abdominal, vine în contact cu fascia endoabdominală, care căptuşeşte faţa
profundă a peretului abdominal. Stratul subseros parietal este legat lax de fascia
endoabdominală, ceea ce permite decolarea sa.
• Datorită originii embriologice, peritoneul parietal are vascularizaţie şi inervaţie
unitară cu cea a peretelui abdominal.
• La nivelul peretelui posterior al abdomenului şi al peretelui inferior al pelvisului,
stratul subseros parietal este foarte dezvoltat, alcătuind fascia subperitoneală sau
fascia urogenitală, ce înglobează viscerele extraperitoneale din spaţiul
retroperitoneal, respectiv din spaţiul pelvisubperitoneal.
Tipuri de viscere in functie de relatia
cu peritoneul
 Dispoziţia generală a peritoneului
• În funcţie de relaţiile pe care le stabilesc cu
peritoneul, viscerele abdomino-pelvine se
împart în: viscere peritoneale şi viscere
extraperitoneale (sub sau
retroperitoneale).
• Viscerele peritoneale prezintă la exterior o
tunică provenită din peritoneul visceral.
• Peritoneul lor visceral se continuă formând:
– mezouri
– ligamente
– omenturi
• Mezourile sunt plici peritoneale care leagă
segmentele tubului digestiv de peretele
abdominal, permiţând trecerea pediculului lor
vasculo-nervos.
• Mezourile asigură viscerelor o mobilitate direct
proporţională cu gradul de dezvoltare al
mezoului.
• Structural, mezoul este alcătuit din:
• două foiţe peritoneale, fiecare cu strat seros
şi subseros
• lamina propria, reprezentată de un strat de
ţesut conjunctiv, situat între cele două foiţe
peritoneale.
• Descriptiv, mezourile prezintă:
– margine aderentă sau rădăcină,
reprezentată de locul în care foiţele
peritoneului visceral se răsfrâng şi se continuă
cu cel parietal
– margine liberă, în care se află segmentul de
tub digestiv, înconjurat, de jur împrejur, de
peritoneul visceral, cu excepţia locului de
pătrundere a pediculului vasculonervos în
viscer.
– două feţe, reprezentate de foiţele peritoneale,
care se întind între rădăcină şi marginea
liberă.
• La nivelul viscerelor ce prezintă mezou, zona
ce rorespunde continuităţii dintre peritoneul
visceral şi marginea liberă a mezoului se
numeşte margine mezostenică, iar zona
opusă, margine antimezostenică.
• Principalele mezouri ale tubului digestiv
sunt:
– mezenterul
– mezocolonul transvers
– mezosigmoidul
– mezoapendicele. Schema mezenterului
1. rădăcină 2. față dr 3. margine liberă
• Ligamentele sunt plici peritoneale care, în terminologia clasică, leagă un organ
de peretele abdominal, dar nu conţin pediculi vasculari.
• În terminologia modernă, termenul de ligament este mult mai larg folosit, referindu-
se şi la plicile peritoneale care leagă două viscere între ele, indiferent dacă conţin sau
nu pediculi vasculari, renunţându-se la utilizarea termenului de oment sau epiploon
(ex. termen vechi-epiploon gastro-lienal, termen nou-ligament gastro-lienal).
• Structural, ligamentul este alcătuit din:
– două foiţe peritoneale, fiecare cu strat seros şi subseros
– ax conjunctiv, cu sau fără pedicul vascular
• Omenturile sunt plici peritoneale
care, clasic, leagă două viscere între
ele. În terminologia modernă,
omenturile sunt reprezentate doar de
omentul mic şi omentul mare.
• 1. Omentul mic provine din
mezogastrul ventral şi se întinde între
faţa viscerală a ficatului (unde reflexia sa
pe ficat se face în jurul hilului hepatic şi
a segmentului posterior al şanţului sagital
stâng) şi:
– flancul drept al esofagului (ligament
hepato-esofagian sau pars condensa)
– mica curbură a stomacului (ligament
hepato-gastric sau pars flaccida)
– marginea superioară a duodenului
(ligament hepato-duodenal sau pars
vasculosa).
• Prezintă două foiţe:
– anterioară - aparţine peritoneului marii
cavităţi peritoneale
– posterioară - aparţine peritoneului micii
cavităţi peritoneale (bursa omentală).
Cele două foiţe se continuă una cu
cealaltă la nivelul ligamentului hepato-
duodenal, unde înconjoară pediculul
hepatic, trecând de pe faţa sa anterioară,1. lig hepato-esofagian 2. lig hepato-gastric 3. lig
pe cea posterioară. hepato-duodenal
• 2. Omentul mare provine din mezogastrul dorsal. Coboară de la
curbura mare a stomacului spre colonul transvers, de care aderă la nivelul teniei
omentale, apoi coboară anterior de ansele intestinale, terminându-se cu o
margine liberă, neregulată, care poate ajunge până în apropierea pubelui.
• Partea omentului mare, situată între curbura mare a stomacului şi tenia omentală,
se numeşte ligament gastrocolic.
• Partea inferioară a omentului mare rezultă în urma unui amplu proces de
coalescenţă, ce duce la dispariţia recesului omental al bursei omentale.

1. vezica biliară 2. mezogastrul ventral (omentul mic) 3. dd 4. flexura

colică dr 5. colon transvers 6. mezogastrul dorsal (omentul mare) 7. ficat
8. area nuda 9. diafragm 10. recesul omental sup. 11. vestibulul bursei
omentale 12. a hepatică comună 13. pancreas (mugurele pancreatic dorsal)
14. bursa omentală (săgeți în recesul omental al bursei omentale)
15. mezocolonul transvers (a. fascia de coalescență retroduodeno-
pancreatică) 16. mezenter
Omentul mare
Compartimentele cavităţii peritoneale
 Topografic, cavitatea
peritoneală poate fi împărţită în:
– cavitate peritoneală abdominală
– cavitate peritoneală pelvină.
• Cele două compartimente
comunică larg, la nivelul strâmtorii
superioare, astfel încât unele
viscere abdominale (cu mobilitate
mare) coboară în cavitatea pelvină.
• Cavitatea peritoneală
abdominală prezintă o prelungire
situată posterior de stomac, numită
bursă omentală sau cavitatea
peritoneală mică.
• Restul cavităţii peritoneale poartă
numele de cavitate peritoneală
mare, împărțită în:
– etaj supramezocolic
– etaj inframezocolic
– etaj pelvin. A – cavitatea peritoneală (A1-etaj supramezocolic, A2-
etaj inframezocolic, A3-etaj pelvin) B – spațiu
Retroperitoneal C – spațiu pelvisubperitoneal
D – spațiu preperitoneal
 Cavitatea peritoneală mare – Etajul
supramezocolic
Este delimitat:
– superior - de peritoneul perietal
superior, care căptuşeşte faţa
inferioară a diafragmei
– anterior - de peritoneul parietal
anterior, care căptuşeşte peretel
anterior al abdomenului
– posterior - de peritoneul parietal
posterior, care căptuşeşte peretele
posterior al abdomenului
– inferior - de colonul transvers,
mezocolonul transvers şi ligamentele
frenocolice, drept şi stâng
• Se numeşte şi etaj toracoabdominal
sau etaj glandular, fiind ocupat în Compartimentarea cavității peritoneale
1. reces subfrenic drept 2. lig. falciform 3. reces subfrenic stâng
cea mai mare parte de ficat. 4. bursa omentală (vestibulul bursei)= cavitate peritoneală mică
• Datorită diferenţei dintre limita sau reces subhepatic stâng Săgeata roșie marchează foramen
epiploicum sau hiatusul Winslow 5. spațiul perisplenic (parte a
superioară externă şi internă a marii cavități, et. supramezocolic) 6. mezocolonul transvers
cavităţii abdominale, viscerele din 7. firida paracolică stângă 8. spațiul mezenterico-colic stâng
etajul supramezocolic se 9. recesul intersigmoidian 10. cavitate peritoneală pelvină
11. rădăcina mezenterului 12. firida paracolică dreaptă
proiectează pe peretele toracic. 13. spațiul mezenterico-colic drept 14. reces subhepatic drept sau
firidă hepato-duodeno-renală
1. omentul mic 2. stomac 3. colon desc 4. mezenter 5. ansă de intestin subțire 6. colon asc 7. colon transvers
8. vezica biliară 9. ficat 10. lig falciform 11. lig rotund al ficatului
 Ligamentele viscerelor din etajul
supramezocolic compartimentează acest
etaj în mai multe spaţii secundare:
• recesurile subfrenice, drept şi stâng - situate
între peritoneul visceral al feţei diafragmatice a
ficatului şi peritoneul parietal superior. Sunt
separate de ligamentul falciform al ficatului şi
delimitate posterior de foiţa superioară a
ligamentului coronar.
• recesurile subhepatice, drept şi stâng - situate
între faţa viscerală a ficatului şi mezocolonul
transvers.
– recesul subhepatic drept (reces hepato-renal sau
punga Morison) este delimitat:
• superior, de faţa viscerală a lobului drept al ficatului
• posterior, de peritoneul parietal post ce acoperă:
– faţa anterioară a porţiunii supramezocolice a
rinichiului drept
– faţa anterioară a glandei suprarenale drepte
– faţa anterioară a porţiunii supramezocolice a
duodenului descendent
• inferior, de:
– flexura colică dreaptă şi ligamentul frenocolic
drept
– colonul şi mezocolonul transvers
– recesul subhepatic stâng este reprezentat de bursa
omentală.
• Cele două recesuri subhepatice comunică prin
intermediul orificiului epiploic Winslow.
Cavitatea peritoneală mare – Etajul
inframezocolic
Este delimitat:
• superior - de colonul transvers, mezocolonul
transvers şi ligamentele frenocolice, drept şi
stâng
• anterior - de omentul mare şi peritoneul
parietal anterior
• posterior - de peritoneul parietal posterior.
Inferior comunică cu etajul pelvin al cavităţii
peritoneale.
• Este împărţit de mezenter şi proeminenţele
colonului ascendent şi descendent, în patru
spaţii secundare şanţul paracolic drept,
spaţiul mezenterico-colic drept, spaţiul
mezenterico-colic stâng și şanţul paracolic
stâng

• Șanţul paracolic drept (firida colică

dreaptă sau spaţiul parieto-colic drept) - delimitat
între flancul drept al colonului ascendent şi peretele
abdominal.
• Superior comunică cu etajul supramezocolic, ceea ce
favorizează migrarea colecţiilor lichidiene din etajul
supramezocolic în fosa iliacă dreaptă şi de aici, în
cavitatea peritoneală pelvină.
• La nivelul şanţului parieto-colic drept există plici
colice determinate de reflexia peritoneului parietal
de pe colonul ascendent pe peretele lateral al
abdomenului.
• Spaţiul mezenterico-colic drept
(firida mezenterico-colică dreaptă) – de formă
triunghiulară, cu vârful inferior şi la dreapta,
este delimitat:
– superior - de mezocolonul transvers
– la dreapta - de colonul ascendent
– la stânga - de mezenter
• Inferior este închis de ileonul terminal şi
mezenter, care limitează comunicarea cu
cavitatea peritoneală pelvină.
• Pe peretele posterior al spaţiului
mezenterico-colic drept proemină:
• polul inferior al rinichiului drept
• porţiunea inframezocolică a duodenului
descendent şi duodenul orizontal (pars
tecta duodeni), acoperit de două ori de
peritoneu în cursul ontogenezei
• porţiunea inframezocolică a feţei
anterioare a capului pancreasului.
• Spaţiul mezenterico-colic stâng (firida
mezenterico-colică stângă) – de formă
triunghiulară, cu vârful superior şi la stânga, este
delimitat:
– superior - de mezocolonul transvers
– la dreapta - de mezenter
– la stânga – de colonul descendent.
• Inferior comunică larg cu pelvisul.
• Pe peretele posterior al spaţiului mezenterico-colic
stâng proemină:
• polul inferior al rinichiului stâng
• duodenul ascendent.
• La nivelul duodenului ascendent, variaţii ale
procesului de coalescenţă fiziologică, pot
determina apariţia recesurilor paraduodenale.
• Șanţul paracolic stâng (firida colică
stângă sau spaţiul parieto-colic stâng) -delimitat
între flancul stâng al colonului descendent şi
peretele abdominal.
• Ligamentul freno-colic stâng (sustentaculum
lienis) blochează comunicarea firidei colice stângi
cu etajul supramezocolic.
• Inferior, firida colică stângă comunică cu
cavitatea peritoneală pelvină.
• La nivelul său există plici peritoneale colice,
determinate de reflexia peritoneului parietal de pe
colonul descendent pe peretele lateral al
abdomenului.
 Comunicările compartimentelor peritoneale
1. lig falciform 2. lig coronar (foița sup) 3. spațiul previsceral (bursa pregastrică) 4. firida parieto-colică stg

5. firida mezenterico-colică stg (comunică cu cea dreaptă pe deasupra flexurii duodeno-jejunale!) 6. firida
mezenterico-colică dr 7. rădăcina mezenterului 8. firida parieto-colică dr 9. firida subhepatică dr și bursa
omentală (firida subhepatică stg) 10. săgeată spre recesul subfrenic dr
 Cavitatea peritoneală mare – Etajul
pelvin
• Comportamentul peritoneului
parietal pelvin este diferit la cele
două sexe.
• La bărbat:
– pe linia mediană - peritoneul parietal se
reflectă de pe faţa anterioară a ampulei rectale
pe fundul veziculelor seminale şi faţa postero-
superioară a vezicii urinare, formând excavaţia
recto-vezicală sau fundul de sac Douglas,
partea cea mai declivă a cavităţii peritoneale.
• De pe vezica urinară, peritoneul parietal se reflectă
pe peretele anterior al abdomenului, devenind
peritoneu parietal anterior.
• Când vezica este plină, între vezica urinară şi
peretele anterior al abdomenului se formează un
fund de sac prevezical.
– lateral:
• peritoneul parietal se reflectă de pe ampula
rectală pe peretele lateral al pelvisului
formând recesurile pararectale.
• peritoneul parietal se reflectă de pe vezica
urinară pe peretele lateral al pelvisului
formând recesurile paravezicale.
 La femeie:
– pe linia mediană - peritoneul parietal se reflectă de
pe faţa anterioară a ampulei rectale pe fundul de sac
vaginal posterior şi pe faţa intestinală a uterului,
formând excavaţia recto-uterină sau fundul de sac
Douglas, partea cea mai declivă a cavităţii
peritoneale.
• Peritoneul înconjoară fundul uterului trece pe faţa
vezicală a corpului uterin, apoi se reflectă pe faţa
posterioară a vezicii urinare, formând fundul de
sac utero-vezical.
• De pe vezica urinară, peritoneul parietal se reflectă
pe peretele anterior al abdomenului devenind
peritoneu parietal anterior.
• Când vezica este plină, între vezica urinară şi
peretele anterior al abdomenului se formează un
fund de sac prevezical.
– lateral:
• peritoneul parietal se reflectă de pe ampula rectală pe
peretele lateral al pelvisului formând recesurile
pararectale.
• lateral de uter, datorită tubei uterine, reflexia
peritoneului de pe peretele posterior formează foiţa
posterioară a ligamentului lat al uterului, înconjoară
tuba uterină şi se continuă cu foiţa anterioară a
ligamentului lat.
• Uterul şi ligamentele late compartimentează
cavitatea pelvină într-un spaţiu preuterin şi un
spaţiu retrouterin
• peritoneul parietal se reflectă de pe vezica urinară pe
peretele lateral al pelvisului formând recesurile
paravezicale.
Va multumesc !!!