LARINGELE

(Larynx)
• Laringele este un organ tubular, care face parte
din căile respiratorii.
• El este în acelaşi timp şi organul principal al
fonaţiei.
• SITUARE
• în regiunea antero-mediană a gâtului.
• răspunde ultimelor patru vertebre cervicale.
• situat sub osul hioid, cu care este solidar şi
deasupra traheei, cu care se continuă.
• este aşezat înaintea porţiunii laringiene a
faringelui, în care proemină, şi înapoia lobilor
glandei tiroide şi a m. subhioidieni, formaţiuni
care îl acoperă parţial.
• MIJLOACE DE FIXARE
• este fixat prin continuitatea lui cu faringele şi
traheea, respectiv prin unirea lui cu osul hioid.
• DIMENSIUNI
• la nou-născut laringele este mic;
• creşte în ritm rapid până la vârsta de 3 – 4 ani, apoi
lent până la pubertate şi din nou în ritm rapid, până
la vârsta de 20 – 25 de ani, pt. ambele sexe.
• Este însă caracteristică creşterea puternică a
înălţimii şi a diametrului sagital al laringelui la
bărbat; creşterea diametrului sagital determină
apariţia proeminenţei laringiene şi alungirea
antero-posterioară a glotei.
CONFORMAŢIA EXTERIOARĂ. RAPORTURI
• Laringele este rotunjit şi scurt la nou-născut.
• La adult are forma unui trunchi de piramidă
triunghiulară, cu baza mare orientată în sus şi
baza mică în jos.
• Laringelui i se descriu:
▫ baza mare
▫ baza mică sau vârful
▫ două feţe laterale şi o faţă posterioară
▫ margine anterioară şi două margini posterioare.
• Baza este orientată în sus şi priveşte în
endofaringe;
• prezintă un orificiu mare, aditusul laringelui
(Aditus laryngis), prin care faringele comunică
cu cavit. laringelui.
• Aditusul laringelui este un oval cu axul mare
orientat antero-posterior, care măsoară 3 – 3,5
cm, situat pe un plan oblic, dinainte înapoi şi de
sus în jos.
• Delimitarea aditusului este realizată în felul
următor:
• Delimitarea aditusului :
• Anterior - bordură înaltă, reprezentată de către
epiglotă; aceasta este suficient de ridicată pt. ca faţa ei
anterioară, linguală, să poată fi examinată prin cavit.
bucală atunci când limba este apăsată în jos.
• În această poziţie se observă o fosetă transversală care
separă epiglota de limbă.
• Foseta este străbătută de trei plice sagitale ale mucoasei,
care leagă faţa anterioară a epiglotei cu rădăcina limbii:
o plică mediană şi două plice laterale.
• Cele trei plice glosoepiglotice delimitează între ele două
fosete glosoepiglotice sau valecule, una dreaptă şi alta
stângă.
• Epiglota este legată şi de peretele lateral al faringelui
prin două plice transversale - plicele faringoepiglotice.
• Posterior, aditusul laringelui este delimitat de
relieful celor două cartilaje aritenoide şi a celor
două cartilaje corniculate.
• Cartilajele corniculate proemină la acest nivel,
formând tuberculul corniculat.
• Între cele două cartilaje aritenoide se remarcă
scobitura interaritenoidiană care
reprezintă punctul cel mai decliv de pe conturul
aditusului laringian.
• Lateral, de o parte şi de cealaltă, se găsesc
plicele ariepiglotice care unesc aritenoizii cu
epiglota.
• În grosimea plicelor ariepiglotice se găsesc trei
formaţiuni: cartilajul cuneiform, care proemină
la acest nivel, alcătuind tuberculul
cuneiform, muşchiul ariepiglotic şi ligamentul
ariepiglotic.
• Vârful (baza mică a laringelui) este format de
marginea inferioară a cartilajului cricoid şi se
continuă cu traheea.
• Feţele antero-laterale ale laringelui sunt
alcătuite, de sus în jos, de:
▫ membrana tirohioidiană, lamele (dreaptă şi stângă)
ale cartilajului tiroid, ligamentul cricotiroidian, arcul
cartilajului cricoid şi ligamentul cricotraheal.
▫ Raporturile imediate ale feţelor antero-laterale se
realizează cu:
▫ lobii glandei tiroide şi cu m. subhioidieni;
▫ spre suprafaţă se mai întâlnesc: fascia cervicală,
platisma şi pielea.
• Faţa posterioară a laringelui proemină în porţiunea
laringiană a faringelui.
• Între ea şi feţele laterale ale faringelui se delimitează, de
fiecare parte, câte un şanţ vertical, şanţul laringo-faringian
- recesul piriform al faringelui.
• Fiecare reces este delimitat în sus prin plica faringo-
epiglotică, iar în jos se pierde pe esofag.
• superior, mucoasa recesului este ridicată de nervul
laringeu superior, care determină o plică, plica laringelui.
• Faţa posterioară a laringelui este acoperită de tunica
mucoasă a faringelui şi este formată, de sus în jos, din:
▫ cartilajele corniculate
▫ cartilajele aritenoide
▫ lama înaltă şi bombată a cartilajului cricoid
▫ ligamentul cricotraheal.
• Marginea anterioară a laringelui rezultă din
unirea celor două feţe antero-laterale.
• În constituţia marginii intră şi unghiul ieşind al
cartilajului tiroid, care proemină sub piele, mai ales la
bărbaţi („mărul lui Adam”).
• Această margine proeminentă poartă denumirea de
proeminenţa laringelui.
• Ea intră în raport cu istmul glandei tiroide, linia albă
cervicală şi pielea.
• Marginile posterioare (dreaptă şi stângă) ale
laringelui sunt reprezentate de marginile posterioare
ale celor două lame şi de coarnele superioare şi
inferioare ale cartilajului tiroid.
• realizează raporturi cu pachetul vasculo-nervos al
CONFORMAŢIA INTERIOARĂ

• Cavitatea laringelui
• nu seamănă cu aspectul exterior (de trunchi de
piramidă triunghiulară) al organului.
• împărţită în trei zone, dispuse de sus în jos:
▫ vestibulul laringelui
▫ glota
▫ cavitatea infraglotică.
• Glota (Glottis) prezintă o serie de formaţiuni
anatomice cu rol în respiraţie şi în fonaţie.

• Plicele vocale (Plica vocalis) sau corzile

vocale(dreaptă şi stângă)
• sunt cele mai importante elemente ale glotei.
• sunt întinse antero-posterior, între unghiul intrând
al cartilajului tiroid (anterior) şi procesul vocal al
cartilajului aritenoid (posterior).
• Corzile vocale sunt constituite dintr-un ligament
vocal şi muşchiul vocal, formaţiuni învelite de o
tunică mucoasă.
• Fanta glotică (Rima glottidis)
• este spaţiul cuprins între cele două corzi vocale
şi faţa medială a celor două cartilaje aritenoide.
• Este împărţită:
• porţiune anterioară intermembranoasă (Pars
intermembranacea), limitată de cele două plice
vocale,
• porţiune posterioară, intercartilaginoasă
(Pars intercartilaginea), limitată de cele două
cartilaje aritenoide.
• Plicele vestibulare (Plica vestibularis)
• sunt două lame orientate antero-posterior, întinse
de la unghiul intrând al cartilajului tiroid la faţa
antero-laterală a cartilajului aritenoid.
• În grosimea plicei vestibulare este situat
ligamentul vestibular, acoperit de tunica
mucoasă a laringelui.
• Plicele vestibulare au câte o margine laterală
aderentă de plica ariepiglotică şi o margine
medială, liberă în cavitatea laringelui.
• Marginea medială a celor două plice vestibulare
delimitează fanta vestibulară (Rima vestibuli).
• Ventriculii laringelui (Ventriculus laryngis)
• sunt doi diverticuli (drept şi stâng) orientaţi antero-
posterior, limitaţi în jos de plicele vocale şi în sus de
plicele vestibulare.
• Fiecare ventricul comunică cu glota prin spaţiul
limitat de marginea medială a corzii vocale şi de
plica vestibulară.
• La partea anterioară, fiecare ventricul trimite o
prelungire ascendentă, săculeţul laringian, care
urcă pe faţa medială a lamei cartilajului tiroid.
• Uneori, săculeţul poate ajunge până la niv.
ligamentului tirohioidian.
STRUCTURA LARINGELUI

• În structura laringelui se întâlnesc:

▫ scheletul cartilaginos
▫ aparatul de unire a cartilajelor (articulaţiile,
aparatul ligamentar şi membrana fibroelastică)
▫ muşchii
▫ tunica mucoasă
▫ submucoasă
▫ vasele şi nervii.
SCHELETUL CARTILAGINOS
• alcătuit din unsprezece piese: trei sunt cartilaje neperechi
(tiroidul, cartilajul epiglotic şi cricoidul), iar opt cartilaje
sunt perechi (aritenoidele, corniculatele, cuneiformele şi
sesamoidele).
• Cartilajul tiroid (Cartilago thyroidea)
• format din două lame dreptunghiulare: una dreaptă şi
una stângă, care se unesc anterior printr-o margine care
participă la alcătuirea proeminenţei laringelui.
• Cele două lame ale cartilajului tiroid descriu un unghi de 80
– 900, deschis posterior.
• În acest unghi se prind: peţiolul epiglotei, ligamentele
vocale, m. vocali şi ligamentele vestibulare.
• prezintă o faţă anterioară, o faţă posterioară, două margini
posterioare, o margine superioară şi o margine inferioară.
• Faţa anterioară
• prezintă pe linia mediană proeminenţa laringelui, iar
lateral, de o parte şi de alta a proeminenţei, câte o linie
oblică , pe care se inseră o serie de m. extrinseci ai
laringelui: sternotiroidianul, tirohioidianul şi fasciculul
tiroidian al constrictorului inferior al faringelui.
• Linia oblică se termină în sus cu tuberculul
superior, iar în jos cu tuberculul inferior .
• sub tuberculului superior, dar în imediata lui
vecinătate, apare un orificiu inconstant, orificiul
tiroidian, care serveşte pt. trecerea unor ramuri
intralaringiene ale arterei tiroidiene superioare;
• ramura arterială este însoţită de un afluent al venei
tiroidiene superioare.
• Faţa posterioară (endolaringiană)
• delimitează cavit. laringelui;
• este netedă şi căptuşită de membrana patrunghiulară şi de
tunica mucoasă.
• Marginile posterioare
• se confundă cu marginile posterioare ale laringelui.
• prezintă două coarne superioare şi două coarne
inferioare.
• Marginea superioară este sinuoasă.
• Pe ea se prinde membrana tirohioidiană;
• prezintă pe linia mediană scobitura tiroidiană superioară
(Incisura thyroidea superior).
• Marginea inferioară
• uşor neregulată
• formează o largă scobitură tiroidiană inferioară (Incisura
thyroidea inferior).
• Cartilajul cricoid (Cartilago cricoidea)
• forma unui inel
• i se distinge arcul în partea anterioară şi toarta
sau lama în porţiunea posterioară.
• Cartilajul cricoid prezintă de studiat:
▫ suprafaţa interioară
▫ suprafaţa exterioară
▫ marginea superioară
▫ marginea inferioară.
• Suprafaţa interioară participă la formarea
cavităţii infraglotice a laringelui.
• Suprafaţa exterioară prezintă următoarele detalii:
▫ posterior, două câmpuri pt. inserţia m.
cricoaritenoidieni posteriori;
▫ lateral, două feţe articulare (Facies articularis
thyroidea) pt. coarnele inferioare ale cartilajului tiroid;
▫ anterior dă inserţie m. cricotiroidian şi fibrelor
musculare ale constrictorului inferior al faringelui.
• Marginea superioară
• prezintă în partea ei posterioară două feţe
articulare (Facies articularis arytenoidea)
destinate celor două cartilaje aritenoide.
• aici se inseră: m. cricoaritenoidian lateral şi
ligamentul cricotiroidian.
• Marginea inferioară
• dă inserţie ligamentului cricotraheal.
• Cartilajul epiglotic (Cartilago epiglottica)
• formează scheletul epiglotei.
• Pe suprafaţa lui posterioară se găsesc numeroase
fosete care adăpostesc glande laringiene.
• Tuberculul epiglotei (Tuberculum
epiglotticum), de pe faţa posterioară, proemină
în vestibulul laringian şi poate fi observat în
timpul laringoscopiei.
• În jos cartilajul epiglotic se prelungeşte cu un
peţiol (Petiolus epiglottidis), care se fixează în
unghiul cartilajului tiroid.
• Cartilajele aritenoide (Cartilago arytenoidea)
• acestea sunt situate pe marginea superioară a lamei
cartilajului cricoid, delimitând posterior aditusul laringian.
• Cartilajele aritenoide au forma unor piramide triunghiulare,
cu axul vertical.
• prezintă următoarele detalii:
• Baza
• se sprijină pe lama cartilajului cricoid.
• De la nivelul bazei se desprind două procese:
• procesul vocal orientat anterior, care dă inserţie
ligamentului vocal
• procesul muscular, orientat lateral, care dă inserţie
muşchiului cricoaritenoidian.
• Pe bază se găseşte o feţişoară care serveşte la articularea
cartilajului aritenoid cu marginea superioară a cartilajului
• Vârful (Apex cartilaginis arytenoideae)
• este orientat în sus;
• este acoperit de cartilajul corniculat.
• Faţa medială (Facies medialis)
• delimitează cu cea a cartilajului aritenoidian opus porţiunea
posterioară, intercartilaginoasă a fantei glotice.
• Faţa antero-laterală (Facies anterolateralis)
• prezintă două fosete:
• Sup.: foseta triunghiulară
• Inf.: foseta emisferică , separate între ele prin creasta
arcuată
• Creasta arcuată se termină în sus cu o mică proeminenţă,
numită colicul (Colliculus).
• Faţa posterioară (Facies posterior) dă inserţie m.
aritenoidieni.
• Cartilajele aritenoide prezintă trei margini:
• anterioară
• posterioară
• laterală.
▫ Marginea laterală are forma unui S italic şi se
termină în jos cu procesul muscular.
▫ Marginea anterioară, mai dreaptă, se termină
în jos cu procesul vocal.
▫ Marginea posterioară este puţin pronunţată.
• Cartilajele corniculate (Cartilago
corniculata) ale lui Santorini sunt doi noduli
conici situaţi pe vârful cartilajelor aritenoide.
• Determină proeminenţa aditusului laringian,
numită tubercul corniculat.
• Cartilajele cuneiforme (Cartilago cuneiformis)
ale lui Wrisberg
• sunt doi mici noduli situaţi în grosimea plicei
ariepiglotice.
• Determină acea preoeminenţă a aditusului
laringian, numită tubercul cuneiform.

• Cartilajele sesamoide (Cartilago sesamoidea)

• două formaţiuni nodulare mici şi inconstante,
situate în corzile vocale, înaintea cartilajelor
aritenoide.
ARTICULAŢIILE ŞI SCHELETUL FIBROELASTIC AL
LARINGELUI

• Cartilajele laringelui sunt unite prin trei categorii de

formaţiuni: două articulaţii perechi, de aparatul
ligamentar şi de membrana fibroelastică.

• Articulaţiile cartilajelor laringelui sunt articulaţii

sinoviale:
▫ articulaţiile cricotiroidiene
▫ articulaţiile cricoaritenoidiene.
Articulaţiile cricotiroidiene
• alcătuite din feţele articulare situate pe porţiunile
laterale ale cricoidului şi de cele două coarne
inferioare ale tiroidului;
• articulaţiile (dreaptă şi stângă) au câte o mică
capsulă, căptuşită de stratul sinovial la interior şi
întărită de ligamente la exterior.
• singurul bine individualizat este ligamentul
cricotiroidian;
• Porţiunea mediană a lig. uneşte marginea superioară
a arcului cricoidian cu marginea inferioară a
tiroidului.
• Porţiunile lui laterale urcă până la ligamentele vocale
şi se ataşează la ele.
Articulaţiile cricoaritenoidiene
• Se realizează între feţele articulare de pe
marginea superioară a lamei cricoidului şi între
feţele articulare de pe baza celor două cartilaje
aritenoide şi de pe procesele musculare ale
acestora.
• Articulaţiile cricoaritenoidiene sunt învelite de
câte o capsulă, căptuşită de stratul sinovial şi
întărită la exterior de ligamentul
cricoaritenoidian posterior.
• Acest ligament se întinde de pe faţa posterioară a
cartilajului cricoid la baza cartilajului aritenoid.
 Aparatul ligamentar al laringelui
• Ligamentul cricotraheal
• ligament inelar;
• uneşte marginea inferioară a cricoidului cu primul inel traheal.

• Membrana tirohioidiană
• Uneşte cartilajul tiroid cu osul hioid.
• Porţiunea mediană a membranei, numită ligament tirohioidian
median, se prinde pe marginea superioară a tiroidului şi pe osul
hioid.
• Cele două porţiuni laterale ale membranei, numite ligamente
tirohioidiene, unesc coarnele superioare ale tiroidului cu coarnele
mari ale osului hioid.

• Ligamentul tiroepiglotic
• Ligamentul hioepiglotic
• leagă faţa anterioară a cartilajului epiglotic la marginea
superioară a osului hioid.
• sub ligamentului hioepiglotic se găseşte o masă adipoasă de
rezervă, corpul grăsos al laringelui.

• Ligamentul cricofaringian
• este un mic mănunchi (pachet) de fibre conjunctive care
porneşte de pe cartilajul corniculat şi se fixează pe lama
cartilajului cricoid şi pe mucoasa faringiană, care acoperă
lama acestui cartilaj.

• Ligamentele vestibulare
• intră în constituţia plicelor vestibulare.
• Se inseră în unghiul cartilajului tiroid şi pe faţa antero-
• Ligamentele vocale
• conţin numeroase fibre elastice.
• Ele intră în constituţia plicelor vocale.
• Se inseră în unghiul cartilajului tiroid şi pe procesul
vocal al cartilajelor aritenoide.
• Membrana fibroelastică a laringelui
• Este situată între scheletul cartilaginos şi tunica
mucoasă
• Conferă laringelui proprietăţi rezonatorii deosebite,
datorită structurii sale fibroelastice şi datorită formei
ei (forma celor două pâlnii orientate prin vârfurile
lor spre glotă);
• prin aceasta, în timpul fonaţiei coloana de aer
expirată este concentrată pe corzile vocale.
• Segmentul inferior al membranei fibroelastice răspunde cavităţii
infraglotice şi se numeşte conul elastic :
• începe cu lig. cricotraheal şi se continuă în sus cu lig.cricotiroidian.
• Feţele laterale ale conului elastic sunt acoperite de lamele cartilajului
tiroid.
• Segmentul superior al membranei fibroelastice răspunde
vestibulului laringian şi este format de două membrane
patrunghiulare, dreaptă şi stângă.
• Prezintă patru margini:
▫ margine superioară, situată în plica ariepiglotică;
▫ margine inferioară, ce se termină prin lig. vestibular, cu care
fuzionează;
▫ margine anterioară, ce se prinde pe marginea cartilajului epiglotic;
▫ margine posterioară, ce se prinde pe faţa antero-laterală a cartilajului
aritenoid.
• Prezintă două feţe:
▫ faţă laterală, în raport cu lama cartilajului tiroid
▫ faţă medială (endolaringiană), căptuşită de tunica mucoasă a laringelui.
• Corpul grăsos al laringelui
• masă de grăsime situată sub lig. hioepiglotic,
înaintea epiglotei şi înapoia lig. tirohioidian.
• Este bine închis în partea superioară de lig.
hioepiglotic, dar în jos se continuă cu
submucoasa laringelui.
MUŞCHII LARINGELUI
• M. extrinseci.
• Se inseră cu un capăt pe laringe, iar cu celălalt capăt pe organe
învecinate.
• sunt:
▫ - constrictorul inferior al faringelui
▫ - m. longitudinal superior al limbii
▫ - palatofaringianul
▫ - stilofaringianul
▫ - tirohioidianul şi sternotiroidianul

• M. intrinseci
• au ambele capete inserate pe cartilajele laringelui
• formează trei grupe funcţionale:
▫ - constrictori ai fantei glotice sau adductori ai plicelor vocale
▫ - dilatatori ai fantei glotice sau abductori ai plicelor vocale
▫ - tensori ai plicelor vocale.
A. Constrictorii fantei glotice (adductorii
plicelor vocale)
• 1. M. cricoaritenoidian lateral
• situat profund, sub lama cartilajului tiroid
• Origine: pe marginea superioară a lamei cricoidului
• Inserţie: pe procesul muscular al aritenoidului.
• 2. M. aritenoidian transvers
• singurul muşchi nepereche
• situat în porţiunea posterioară a aditusului laringian
• format din fibre paralele între ele, cu direcţie
transversală
• o: de pe faţa posterioară a unui aritenoid
• i: pe faţa posterioară a aritenoidului de partea opusă.
• 3. M. aritenoidian oblic
• format din două fascicule oblice, situate pe faţa
posterioară a m. aritenoidian transvers.
• O: pe procesul muscular al unui cartilaj aritenoidian;
• se îndreaptă în sus şi în partea opusă
• i: faţa posterioară a cartilajului aritenoidian opus,
imediat dedesubtul vârfului acestuia.
• Cele două fascicule se încrucişează, formând un X
culcat.
• 4. M. Tiroaritenoidian
• Are direcţie antero-posterioară.
• O: unghiul cartilajului tiroid
• i: pe procesul muscular şi pe faţa antero-laterală a
cartilajului aritenoid.
• 5. M. Tiroepiglotic
• o: cartilajul tiroid
• i: marginea cartilajului epiglotic şi pe membrana
patrunghiulară.

• 6. M. ariepiglotic
• situat în grosimea plicei ariepiglotice.
• Uneşte cartilajul aritenoid cu cel epiglotic.
• Împreună cu m. aritenoidieni şi cu m.
tiroepiglotici realizează sfincterul aditusului
laringian.
B. Dilatatorul fantei glotice (abductorul
plicelor vocale)
• M. cricoaritenoidian posterior
• O: faţa posterioară a lamei cricoidului
• i: pe procesul muscular al aritenoidului de aceeaşi
parte.

• Inconstant: m. ceratocricoidian
• O: pe cornul inferior al cartilajului tiroid
• i: pe marginea inferioară a cricoidului.
C. Tensorii plicelor vocale
• 1. M. vocal
• situat în plica vocală, lateral de lig. vocal
• O: unghiul cartilajului tiroid
• i: pe procesul vocal şi în foseta emisferică a cartilajului
aritenoid.
• 2. M. cricotiroidian
• acoperă în formă de evantai lig. cricotiroidian.
• O: pe arcul cricoidului
• i: pe marginea inferioară a tiroidului.
• divizat frecvent în două fascicule:
▫ Pars recta (ajunge până la tuberculul inferior al
tiroidului)
▫ Pars obliqua (ajunge până la cornul inferior al
TUNICA MUCOASĂ ŞI SUBMUCOASĂ

• 1. tunica mucoasă
• se continuă în jos cu mucoasa traheei, iar în sus
trece prin aditusul laringelui spre a se continua cu
mucoasa faringelui şi a limbii.
• La locul unde se continuă cu mucoasa faringelui şi a
limbii, ea determină plicele glosoepiglotice
• de culoare roză, însă poate lua în unele locuri o
nuanţă gălbuie sau chiar albicioasă, aşa cum se
întâmplă pe marginea medială a plicelor vocale.
• formată din corion şi epiteliu.
• Corionul, alcătuit din ţesut conjunctiv, este bogat în
fibre elastice.
• conţine numeroase glande care secretă
mucusul necesar lubrefierii endolaringelui.
• izolate, dar se descriu trei zone unde ele se
grupează şi sunt mai abundente: pe faţa
posterioară a epiglotei, în plicele ariepiglotice şi
în plicele vocale.
• În corion există un bogat ţesut limfoid ce
formează foliculi limfatici
• Foliculii sunt aglomeraţi mai ales la niv. epiglotei
şi a ventriculilor laringieni.
• 2. Submucoasa
• nu este net demarcată de tunica mucoasă;
• conţine ţesut conjunctiv lax puţin abundent, cu
excepţia feţei laterale a plicelor ariepiglotice.
 VASELE ŞI NERVII LARINGELUI
• Arterele
• din două surse: a. tiroidiană superioară şi a. tiroidiană
inferioară
• a. tiroidiană superioară: 1. a. laringiană superioară care
perforează membrana tirohioidiană şi pătrunde în interiorul
laringelui;
• vascularizează vestibulul laringian, plicele vestibulare şi
ventriculii laringelui.
• 2. a. cricotiroidiană, coboară pe faţa antero-laterală a laringelui
şi vascularizează m. cricotiroidian, perforează lig. cricotiroidian
şi se distribuie plicei vocale şi cavităţii infraglotice a laringelui.
• a. tiroidiană inferioară: 1. a. laringiană inferioară - se
distribuie m. laringelui şi se anastomozează cu a. laringiană
superioară.
• Venele
• Vena laringiană superioară drenează sângele din
tot laringele şi se varsă în vena jugulară internă.
• Câteva ramuri mici drenează sângele din reg.
cartilajului cricoid şi se varsă în plexul tiroidian
impar.
• Limfaticele
• Se grupează în trei perechi de pediculi:
• Grupul superior adună limfa vestibulului
laringian, însoţeşte a. laringiană superioară şi se
termină în nodurile limfatice cervicale profunde.
• Grupul antero-inferior drenează limfa glotei şi
a porţiunii anterioare a cavit. infraglotice;
• se termină în nodurile limfatice traheale şi în nodul
prelaringian sau nodul lui Engel.
• Grupul postero-inferior drenează limfa
porţiunii posterioare a cavit. infraglotice şi se varsă
în nodurile limfatice traheale din jurul nervului
laringeu recurent.
• Nervii
• Inervaţia laringelui este somatomotorie, somatosenzitivă şi
vegetativă.
• Nervul laringeu superior este un nerv mixt.
• Originea fibrelor sale senzitive este în ganglionul inferior al
vagului.
• N. laringeu superior coboară până la niv. osului hioid, unde se
termină, bifurcându-se:
• a) ramura internă perforează membrana tirohioidiană şi se
distribuie la epiglotă, la vestibulul laringian şi la plica
vestibulară, asigurând inervaţia senzitivă a acestor formaţiuni;
din această ramură se desprinde o ramură comunicantă pt. n.
laringeu inferior;
• b) ramura externă coboară pe faţa antero-laterală a
laringelui, trimite fibre efectoare m. cricotiroidian, apoi
perforează lig. cricotiroidian şi inervează senzitiv ventriculul,
• Nervul laringeu inferior este tot un nerv mixt.
• Conţine multe fibre somatomotorii, inervând toţi
muşchii laringelui, cu excepţia cricotiroidianului
(inervat de laringeul superior).
• O: n. laringeu recurent.
• După ce ajunge la laringe, dă ramuri musculare şi o
ramură comunicantă cu laringeul superior, formând
împreună ansa Galen, care conţine fibre senzitive
destinate laringelui şi porţiunii laringiene a faringelui.
• Fibrele vegetative vasomotorii, ramuri
laringofaringiene, sunt postganglionare (din ganglionii
simpatici cervicali superior şi inferior).
• Fibrele vegetative secretorii, destinate glandelor
laringelui, sunt parasimpatice (din n. laringeu superior
şi laringeu inferior)