Facultatea Medicina

SISTEMUL DIGESTIV 1
(Systema digestorium)

Anatomie 2, Modul II/curs 3, anul I, medicină generală

Prof. Dr. Enciulescu Constantin

Șef lucrări Dr. Remus Sebastian Șipoș
Pentru uz intern
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
SISTEMUL DIGESTIV(Systema digestorium)
• Sistemul digestiv sau sistemul (canalul) alimentar este primul care
apare în dezvoltarea embriologică a corpului omenesc. Primordiul
sistemului digestiv apare la sfâ rşitul S1, o dată cu formarea
endodermului.
• Deşi morfologic este primul apă rut, funcţional sistemul digestiv
ocupă un loc mult mai modest.
• Sistemul digestiv este structurat sub forma unui tub, care începe la
nivelul fantei orale şi se termină la nivelul anusului. Acest tub
comunică la ambele capete cu exteriorul.
• Segmentele tubului digestiv sunt: gura, gâ tlejul, faringele, esofagul,
stomacul, intestinul subţire, intestinul gros şi rectul. La acestea se
mai adaugă două glande mari: ficatul şi pancreasul.
• Terminologia histologică menţionează termenul de canal digestor
sau canal esofagogastrointestinal (Canalis
digestorius/oesophagogastrointestinalis) pentru partea sistemului
alimentar care derivă din endodermul tubului digestiv primordial
şi care se extinde de la esofag pâ nă la anus.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
SISTEMUL DIGESTIV (Systema digestorium)
• Funcţiile principale ale sistemului digestiv sunt:
ingestia, digestia, absorbţia şi eliminarea rezidurilor
(egestia), iar secundar, împreună cu sistemul respirator
participă la fonaţie şi screamă t (vezi sistemul
respirator).

• Presiunea abdominală este folosită în acte fiziologice

cum sunt: defecaţia, micţiunea, naşterea.

• Pă rţile componente ale aparatului digestiv se află la

nivelul capului, gâ tului şi trunchiului.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 GURA (Oris)
• Gura este situată în partea anteroinferioară a capului.
Ea face parte din regiunile faciale (Regio facialis),
fiind totodată o regiune a capului (Regiones capitis).
• Gura formează o regiune de sine stă tă toare numită
regiunea orală (Regio oralis). Aceasta este situată în
partea mediană a feţei, sub regiunea nazală (Regio
nasalis), medial de regiunile bucale (Regio buccalis) şi
deasupra regiunii mentale (Regio mentalis).
• Şanţul nazolabial (Sulcus nasolabialis) porneşte
lateroinferior de la nivelul aripilor nazale şi separă
regiunea orală de regiunea bucală (Regio buccalis),
iar şanţul mentolabial (Sulcus mentolabialis) separă
regiunea orală de regiunea mentală .
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 GURA (Oris)
• Gura se deschide la exterior printr-o fantă orală (Rima oris), o
deschiză tură transversală , mă rginită de două pliuri
cutaneomucoase numite buze (Labia oris).
• Buza superioară (Labium superius) este mai înaltă şi prezintă
un mic şanţ vertical, în linia mediană , sub septul nazal. Acest
şanţ se numeşte filtru (Philtrum) şi se termină inferior cu o
mică proeminenţă numită tubercul (Tuberculum).
• Buza inferioară (Labium inferius) este mai scurtă , dar mai
ră sfrâ ntă şi mai proeminentă spre fanta orală . Ea este limitată
inferior de şanţul mentolabial.
• Cele două buze se unesc la nivelul colţurilor gurii (Commissura
labiorum) şi formează unghiul gurii (Angulus oris).
• Forma buzelor are o mare variabilitate individuală şi de rasă .
• Tuberculul buzei superioare este mai dezvoltat la nou nă scut,
avâ nd un rol important în supt.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 GURA (Os)
• Pielea regiunii orale este în general groasă şi aderentă la planul subiacent. Fiecare
buză este formată dintr-o porţiune cutanată (Pars cutanea), externă , o porţiune
intermediară (Pars intermedia), numită şi „roşul buzelor“ şi o porţiune mucoasă
(Pars mucosa) situată intern. Porţiunea intermediară este formată dintr-un
epiderm modificat, în sensul că este foarte subţire şi fă ră pigmenţi. Culoarea roşie
este dată de sâ ngele aflat în numeroasele capilare situate atâ t în derm câ t şi în
stratul muscular subiacent. Roşul buzelor este o zonă de mare importanţă
semologică în bolile cardiace, câ nd modifică rile de culoare ale sîngelui (deficitul de
oxigenare) se observă imediat la acest nivel.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Sunt muşchi subţiri, care fac parte din muşchii
Muşchii regiunii orale mimicii şi sunt inervaţi de nervul facial (N.
facialis). Aceştia au rolul de a dilata sau de a
comprima fanta orală, precum şi de a ridica şi
coborî comisurile acesteia. La nivelul regiunii
orale găsim următorii muşchi:
• muşchiul orbicular al buzelor (M. orbicularis
oris) este un muşchi inelar format din două pă rţi:
• - partea marginală (Pars marginalis) este
partea de origine situată periferic şi care îşi are
originea pe maxilă şi pe corpul mandibulei. Se
continuă cu partea următoare,
• - partea labială (Pars labialis) este cuprinsă în
grosimea buzelor, se inseră pe tegumentul din
jurul fantei orale şi realizează închiderea
acesteia.
• muşchiul coborâtor al colţului gurii (M.
depressor anguli oris) îşi are originea pe baza
mandibulei şi inserţia pe colţul gurii şi buza
inferioară .
• muşchiul rizorius (M. risorius) al lui Santorini
are originea pe fascia maseterică şi inserţia pe
colţul gurii.
(lat. risor-oris = glumeţ)
SANTORINI Giovanni-Domenico (1681-1737) anatomist
italian.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • muşchiul zigomatic mare (M. zygomaticus major) îşi

Muşchii regiunii orale are originea pe faţa laterală a osului zigomatic şi

inserţia pe colţul gurii.
• muşchiul zigomatic mic (M. zygomaticus minor) îşi
are originea pe faţa laterală a osului zigomatic
anterosuperior de precedentul şi inserţia pe buza
superioară .
• muşchiul ridicător al buzei superioare (M. levator
labii superioris) îşi are originea pe maxilă , la nivelul
fosei canine şi inserţia pe buza superioară şi colţul
gurii.
• muşchiul ridicător al buzei superioare şi a aripii
nasului (M. levator labii superioris alaeque nasi) îşi are
originea pe apofiza frontală a maxilei şi inserţia pe
pielea buzei superioare şi pe cartilajul mare al aripii
nasului.
• muşchiul buccinator (M. buccinator) este un muşchi
situat mai profund, este mai gros şi este format din
fascicule musculare împletite. Îşi are originea pe
porţiunile retroalveolare ale mandibulei şi maxilei, pe
rafeul pterigomandibular (Raphe
pterygomandibularis) şi pe fascia bucofaringiană
(Fascia buccopharyngealis). Se inseră pe colţul gurii şi
zonele adiacente ale buzelor.
• muşchiul mental (M. mentalis) aparţine parţial
regiunii orale, fiind din punct de vedere funcţional un
muşchi al regiunii mentale (mentoniere). Acest muşchi
are originea pe partea alveolară a mandibulei,
corespunză tor incisivilor laterali şi inserţia pe pielea
mentonului, pe care o ridică spre buza inferioară . Se
mai numeşte şi muşchiul moţului bă rbiei.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Vascularizaţia regiunii • Este asigurată de ramuri ale
orale arterei faciale (A. facialis), cum
sunt: artera labială superioară
(A. labialis superior), care dă o
ramură septală (R. septi nasi) şi
artera labială inferioară (A.
labialis inferior).

• Sâ ngele venos se drenează prin

vena labială superioară (V.
labialis superior) şi venele
labiale inferioare (Vv. labiales
inferiores) spre vena facială (V.
facialis).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Drenajul limfatic • Se face spre nodurile
faciale (Nodi faciales).
• La nivelul regiunii orale
gă sim urmă toarele
noduri limfatice faciale:
nodul buccinator
(Nodus buccinatorius),
nodul nazolabial
(Nodus nasolabialis) şi
nodul mandibular
(Nodus mandibularis).
• Tot un nod limfatic facial
este şi nodul malar
(Nodus malaris), dar
acesta este situat la
distanţă , în regiunea
zigomatică .
(lat. mala-ae = falcă , obraji)
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • este dată de:
Inervaţia cutanată
- ramuri terminale labiale
superioare (Rr labiales
superiores) ale nervului
infraorbital (N. infraorbitalis),
ramură a nervului maxilar (N.
maxillaris)

- ramuri terminale labiale (Rr

labiales) ale nervului mental
(N. mentalis) ramură a
nervului mandibular (N.
mandibularis).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 CAVITATEA ORALĂ (Cavitas oris)
• Cavitatea orală este situată sub cavită ţile nazale şi comunică cu
exteriorul anterior, prin fanta orală , limitată de buze. Posterior
comunică cu gâ tlejul, care este o zonă de trecere spre faringe,
iar inferior este separată de regiunile gâ tului printr-o
diafragmă musculară .
• Cavitatea orală prezintă două compartimente: vestibulul oral şi
cavitatea orală propriu-zisă , separate de arcadele alveolare şi
de dinţi. La nivelul cavită ţii bucale se mai gă sesc limba şi
glandele salivare.
• Vestibulul oral (Vestibulum oris) reprezintă spaţiul
semicircular situat între buze şi arcadele dentare. Acest spaţiu
depă şeşte lateroposterior regiunea orală extinzâ ndu-se în
regiunea bucală , motiv pentru care se mai numeşte vestibul
bucal.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Vestibulul oral • reprezintă spaţiul semicircular situat
între buze şi arcadele dentare. Acest
(Vestibulum oris) spaţiu depă şeşte
regiunea orală
lateroposterior
extinzâ ndu-se în
regiunea bucală , motiv pentru care se
mai numeşte vestibul bucal.
• Porţiunea cutaneomucoasă care
delimitează lateral vestibulul oral şi
corespunde regiunii bucale se numeşte
obraz (Bucca). Stratul muscular
profund este reprezentat la acest nivel
de muşchiul buccinator. Între muşchiul
buccinator şi ramura mandibulei
acoperită de muşchii masticatori se află
corpul adipos al obrazului (Corpus
adiposum buccae) sau „bula gră soasă “
lui Bichat. În vestibulul oral se deschide
printr-o ridică tură numită papila
canalului parotidian (Papilla ductus
parotidei), canalul omonim al glandei
parotide, cunoscut şi sub numele de
canalul lui Stenon sau Stensen. Această
papilă este situată în dreptul celui de al
II-lea molar superior.
BICHAT Marie-François-Xavier (1771-1802) anatomist
francez.
STENSEN Niels (1631-1687) episcop catolic şi anatomist
danez (latinizat Stenonius) cunoscut ca Stenon.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Vestibulul oral • Tot la nivelul obrazului se mai descrie un
organ senzorial mecanoreceptor numit
(Vestibulum oris) organ juxtaoral (Organum juxtaorale).
• Vestibulul oral este în general un spaţiu
virtual, dar care poate deveni real, câ nd
se umple cu aer (expiraţie forţată pe gură
cu buzele alipite), cu diverse lichide sau
cu corpi stră ini. Vestibulul comunică
totuşi cu cavitatea bucală propriu-zisă
prin spaţiile interdentare, dar mai ales
prin spaţiul retromolar. Cel mai cunoscut
spaţiu interdentar, dar inconstant, este
situat superior, în linia mediană şi se
numeşte diastemă (Diastema) sau
strungă reaţă .
(gr. diastema = interval)
• Vestibulul este tapetat de o tunică
mucoasă (Tunica mucosa oris), care în
linia mediană prezintă nişte pliuri
sagitale ce unesc mucoasa labială cu
mucoasa gingivală . Aceste pliuri pot fi
vizualizate prin ră sfrâ ngerea buzelor.
Există un frâu labial superior (Frenulum
labii superioris) mai bine dezvoltat şi un
frâu labial inferior (Frenulum labii
inferioris).
• Mucoasa de la nivelul vestibulului
corespunză toare regiunii bucale sau
obrajilor se numeşte mucoasă jugală .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Cavitatea orală propriu-zisă
(Cavitas oris propria)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Este format din:
Palatul (Palatum) • palatul dur (Palatum durum) un sept
osos transversal, care separă cavitatea
nazală de cea orală .
• palatul moale sau vălul palatin
(Palatum molle/Vellum palatinum)
• Palatul dur este acoperit de mucoasa
orală , care prezintă o plică mediană
numită rafeul palatului (Raphe palati)
şi mai multe plici palatinale
transversale (Plicae palatinae
transversae/Rugae palatinae), mai
exprimate anterior, retrodentar.
• Aceste plici transversale sunt mai
evidente la nou nă scut şi devin din ce în
ce mai şterse o dată cu trecerea anilor.
Au rol în supt.
• Tot anterior, în linia mediană se gă seşte
papila incisivă (Papilla incisiva), o
ridică tură a mucoasei, neperforată ,
corespunză toare cu orifiul inferior al
canalului incisiv.
• Posterolateral la nivelul lamei
orizontale a palatinului se află orificiile
palatinale mare şi mici, prin care se face
comunicarea dintre fosa pterigopalatină
şi cavitatea orală .
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Sub mucoasa palatului se află
Palatul (Palatum) numeroase glande salivare mici,
formâ nd grupul glandelor
palatinale (Glandulae palatinae).
• Palatul dur este vascularizat
preponderent de artera palatină
mare (A. palatina major) şi parţial
de arterele palatine mici (Aa.
palatinae minores), ramuri ale
arterei palatine descendente (A.
palatina descendens) din artera
maxilară (A. maxillaris).
• Venele nenominalizate în
Terminologia anatomică se
drenează spre venele maxilare
(Vv. maxillares). Limfaticele sunt
slab reprezentate.
• Inervaţia senzitivă este asigurată
de nervul palatin mare (N.
palatinus major) şi nervii palatini
mici (Nn palatini minores) ramuri
ale nervului maxilar (N.
maxillaris [Vb;V2]
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Este mucoasa care acoperă apofizele alveolare.
• Histologic prezintă două pă rţi:

Gingia (Gingiva) - gingia marginală sau partea liberă a gingiei

(Gingiva marginalis/Pars libera gingivae) situată
la baza apofizelor alveolare, unde gingia poate fi
îndepă rtată de planul osos cu uşurinţă ;
- gingia alveolară sau partea ataşată a gingiei
(Gingiva alveolaris/Pars affixa gingivae) situată
mai aproape de inserţia dinţilor şi care este
puternic aderentă la periostul arcadelor.
• Gingia este mai uşor vizibilă la nivelul
vestibulului oral, prin îndepă rtarea buzelor.
Gingia este continuarea mucoasei orale
vestibulare şi se continuă cu mucoasa
teritoriului sublingual. Ea se termină la nivelul
zonei de implantare a dinţilor printr-o
margine gingivală (Margo gingivalis), arcuită .
• În zonele interdentare, marginea gingivală
proemină sub forma unor papile. Acestea se
numesc papile gingivale sau interdentare
(Papilla gingivalis/ interdentalis) şi reprezintă
punţi de mucoasă care unesc gingia de pe
ambele versante alveolare. Interdentar,
deasupra papilelor gingivale se gă sesc
şanţurile gingivale (Sulcus gingivalis) sau
inter-dentare, care realizează o comunicare
între vestibul şi cavitatea orală propriu-zisă .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Vascularizaţia gingiei este slab
reprezentată , este parţial comună cu
vascularizaţia regiunii orale şi parţial
Gingia (Gingiva) este asigurată de ramurile
peridentale (Rr. peridentales).
• Inervaţia este mult mai bine
reprezentată şi are ramuri
nominalizate.
• Astfel ramurile gingivale superioare
(Rr gingivales superiores) provin din
plexul dental superior (Plexus
dentalis superior) din nervul maxilar.
• Ramurile gingivale inferioare (Rr.
gingivales inferiores) provin din plexul
dental inferior (Plexus dentalis
inferior), format de nervul alveolar
inferior (N. alveolaris infe-rior),
ramură a nervului mandibular (N.
mandibularis [Vc;V3].
• Mai există pentru gingia inferioară şi
ramuri gingivale (Rr gingivales) ale
nervului mental (N. mentalis),
ramură terminală a nervului alveolar
inferior.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Este aflat sub corpul limbii, în care se acumulează
salivă şi care se poate explora prin ridicarea
Triunghiul sublingual vâ rfului limbii. Ridicarea limbii vizualizează faţa
inferioară a acesteia şi pune în tensiune un pliu
median al mucoasei orale, numit frâul limbii
(Frenulum linguae), care porneşte retrodentar şi se
termină în apropierea vâ rfului limbii. De o parte şi
de alta a frâ ului limbii se observă două papile
numite caruncule sublinguale (Caruncula
sublingualis), la nivelul că rora se deschid în
cavitatea orală canalul sublingual mare (Ductus
sublingualis major) al lui Bartholin şi canalul
submandibular (Ductus submandibularis) al lui
Wharton. De la caruncula sublinguală pornesc
oblic posterior două pliuri de mucoasă , numite
plici sublinguale (Plicae sublinguales) la nivelul
că rora se află numeroase orificii, prin care se
deschid în cavitatea orală canalele sublinguale
minore (Ductus sublinguales minores) ale lui
Rivinus.
• În acest triunghi sublingual se află glanda
sublinguală şi canalul de excreţie al glandei
submandibulare.
BARTHOLIN Caspard cel tâ nă r (1655-1738) anatomist şi om politic
danez este descendentul unei întregi familii de anatomişti cunoscuţi
(numele real era Berthelsen).
WHARTON Thomas (1614-1673) anatomist englez.
BACHMANN Augustus Quirinus (1652-1723) medic şi botanist german
(lat. Rivinus).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 LIMBA • Este un organ muscular aplatizat, aflat în
cavitatea orală , pe care o umple în repaus.
(Lingua) • Forma limbii este variabilă în raport cu
necesită ţile funcţionale.
• Participă la numeroase acte fiziologice cum
sunt: masticaţia, deglutiţia, suptul, fonaţia.
• Limba are o mare mobilitate în porţiunea
anterioară , putâ nd pă ră si cavitatea orală şi
este fixată posteroinferior de planşeul
cavită ţii.
• Limba este formată din două pă rţi şi anume
corpul limbii (Corpus linguae) şi rădăcina
limbii (Radix linguae) separate de un şanţ
în formă de „V“ deschis anterior şi numit
şanţul terminal al limbii (Sulcus terminalis
linguae). Corpul limbii prezintă lateral două
margini (Margo linguae) rotunjite şi se
termină anterior cu vârful limbii (Apex
linguae).
• Limba prezintă două feţe inegale ca
extindere, dosul limbii şi faţa inferioară .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Dosul limbii • este faţa superioară a limbii, care este prezentă
atâ t la nivelul corpului limbii câ t şi a ră dă cinii,
(Dorsum linguae) extinzâ ndu-se pâ nă la gâ tlej. Pe această faţă se
gă seşte şanţul terminal care o împarte în două
părţi:
• - partea anterioară sau presulcală (Pars
anterior/presulcalis),
• - partea posterioară sau postsulcală (Pars
posterior/postsulcalis).
• La nivelul pă rţii anterioare a dosului limbii
gă sim un şanţ median (Sulcus medianus
linguae), care împarte corpul limbii în două
jumă tă ţi simetrice. Ş anţul median se termină
la confluenţa cu şanţul terminal printr-o
gaură oarbă (Foramen caecum linguae).
• Această gaură este partea superioară ,
neobstruată a canalului tiroglos (Ductus
thyroglossalis), canal prezent la embrion şi
care are rol în dezvoltarea glandei tiroide.
• Pe dosul limbii şi pe marginile laterale ale
acesteia gă sim şi numeroase papile linguale
(Papillae linguales). Acestea au rol mecanic şi
în perceperea gustului şi sunt de mai multe
feluri:

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • papile filiforme (Papillae filiformes) sunt situate
Papilele linguale pe dosul limbii fiind numeroase, dar reduse ca
dimensiuni şi au exclusiv rol mecanic (dau
(Papillae linguales) asperitate limbii);
• papile fungiforme (Papillae fungiformes) sunt
situate tot pe dosul limbii, sunt relativ numeroase
(peste 100), au formă de ciupercă şi au rol gustativ;
(lat. fungus-i = ciupercă )

• papile foliate (Papillae foliatae) sunt situate pe

margini, mai ales posterior, sunt rudimentare şi au
rol mixt mecanicogustativ. Sunt formate din nişte
plici verticale numite foliole papilare (Folium
papillae) separate de şanţuri papilare (Sulcus
papillae). Au fost comparate cu aspectul zimţat al
unor frunze.
(lat. foliatus -a,-um = frunzos)

• papile valate (Papillae valatae) sunt papilele

gustative, caracteristice limbii. Sunt situate pe
dosul limbii, paralel cu şanţul terminal şi anterior
de acesta, formâ nd o structură numită „V“ lingual.
Sunt în numă r mic (9-11) şi au mai multe denumiri
printre care amintim termenii de papile
circumvalate sau caliciforme. Au formă circulară
formată dintr-o proeminentă papilară (Vallum
papillae) înconjurată de un şanţ papilar (Sulcus
papillae) circular, fiind comparate cu nişte
fortificaţii.
(lat. vallum-i = întă ritură , fortificaţie).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Faţa inferioară a limbii (Facies inferior linguae)
• Este mai redusă ca suprafaţă ,
corespunde numai corpului
limbii şi priveşte spre
triunghiul sublingual.

• Pe această faţă se observă

frâul limbii (Frenulum
linguae) şi plicile fimbriate
(Plica fimbriata) amintite la
triunghiul sublingual.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Limba este acoperită de o mucoasă linguală (Tunica
Structura limbii mucosa linguae) de culoare roz şi care în mod normal
este permanent umedă . Aspectul mucoasei este
diferit pe cele două feţe ale limbii. Pe dosul limbii
aspectul mucoasei este rugos, aspru, datorită
prezenţei papilelor linguale. Acest aspect se extinde
şi pe marginile limbii. Faţa inferioară a limbii are un
aspect mai neted, cu excepţia plicilor fimbriate.
• Sub mucoasa limbii, în partea presulcală a dosului
limbii, dar şi pe faţa inferioară se află un strat
fibroconjunctiv numit aponevroza linguală
(Aponeurosis linguae) cu rol în inserţia unor muşchi
ai limbii. Tot submucos se află glandele linguale
(Glandulae linguales), un grup de glande salivare
mici (Glandulae salivariae minores) şi amigdala
linguală (Tonsilla lingualis) formată din noduli
limfatici (Noduli lymphoidei).
• Cea mai mare parte a limbii este formată din muşchi,
separaţi în linia mediană de un sept conjunctiv, numit
septul limbii (Septum linguae), mai bine reprezentat
în zona centrală şi inferioară a limbii şi mai şters
pâ nă la dispariţie spre dosul limbii şi anterior. Septul
limbii ajunge pâ nă la osul hioid, de corpul că ruia se
fixează .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Glandele salivare linguale sunt
Structura limbii următoarele:
• glanda linguală posterioară (Glandula
lingualis posterior) este situată în partea
postsulcală şi are două părţi:
- partea profundă sau glanda gustatorie
(Pars profunda/Glandula gustatoria) ale
lui Ebner. Aceasta se găseşte la nivelul
porţiunii declive a şanţului papilar care
înconjoară papila valată.
- partea superficială sau glanda
rădăcinii limbii (Pars superficialis/
Glandula radicis linguae).
• glanda linguală anterioară sau
apicală (Glandula lingualis
anterior/apicalis) a lui Nuhn şi Blandin
situată în plină musculatură a limbii, în
partea anterioară a acesteia, aproape de
faţa inferioară a limbii.
von EBNER Anton Gilbert Victor, Ritter von
Rofenstein (1842 - 1925) anatomist şi histolog
austriac.
NUHN Anton (1814-1889) anatomist german.
BLANDIN Phillippe-Frederic (1798-1849)
anatomist şi chirurg francez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Muşchii extrinseci ai • muşchiul genioglos (M. genioglossus) este
principalul muşchi extrinsec al limbii.
limbii Acest muşchi este situat pe linia mediană .
Are originea pe spina mentală superioară
(Spina mentalis superior/geni superior) a
mandibulei şi se ră sfiră în evantai
inserâ ndu-se pe întreaga suprafaţă a limbii
şi pe aponevroza linguală . Fibrele acestui
muşchi se intrică cu fibrele musculare ale
celorlalţi muşchi linguali formâ nd un
sistem muscular complex. Funcţia acestui
muşchi este de protrusor (scoate limba în
afara cavită ţii orale) şi depresor (trage
limba spre triunghiul sublingual).
(gr. geneion = bărbie, lat. protrudo-ere-si-sum = a împinge
înainte))

• - muşchiul hioglos (M. hyoglossus) este un

muşchi lateral, de formă dreptunghiulară ,
care are originea pe partea superioară a
corpului osului hioid şi pe cornul mare al
acestuia şi se inseră pe pă rţile laterale ale
limbii şi pe aponevroza linguală . Funcţional
este un depresor şi un retractor (trage
limba înapoi). Are o acţiune parţial
antagonică muşchiului genioglos.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Muşchii extrinseci ai • muşchiul condroglos
chondroglossus) poate fi considerat o
(M.

limbii anexă a muşchiului hioglos, avâ nd

aceeaşi funcţie şi inserţie. Este un
muşchi subţire, situat mai profund, sub
muşchiul hioglos. Originea este pe cornul
mic al osului hioid.
• muşchiul stiloglos (M. styloglosssus)
este situat cel mai lateral. De formă
cilindrică , are originea pe apofiza stiloidă
a osului temporal şi inserţia
posterosuperior pe partea laterală a
limbii. Funcţional este un retractor şi un
elevator al limbii. Este muşchiul
înghiţitului şi al suptului.
• muşchiul palatoglos (M. palatoglossus)
este tot un muşchi cilindric, situat medial
de muşchiul stiloglos şi care din punct de
vedere funcţional aparţine gâ tlejului.
Originea este pe aponevroza palatină
(Aponeurosis palatina), iar inserţia pe
partea posterosuperioară a limbii,
medial şi posterior de muşchiul stiloglos.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Muşchii intrinseci ai Au rol în modelarea formei limbii şi ajută în procesul
de masticaţie. Ei sunt în numă r de patru:

limbii • muşchiul longitudinal inferior (M. longitudinalis

inferior) este un muşchi pereche, cilindric turtit,
situat inferior, între muşchiul genioglos şi
muşchiul hioglos. Participă la coborâ rea vâ rfului
limbii în mişcarea de protruzie.
• muşchiul longitudinal superior (M.
longitudinalis superior) este un muşchi nepereche
situat imediat sub aponevroza dosului limbii.
Miofibrele linguale longitudinale (Myofibra
lingualis longitudinalis) sunt o extensie a fibrelor
muşchilor hioglos şi stiloglos. Participă la
ridicarea vâ rfului limbii.
• muşchiul transvers al limbii (M. transversus
linguae) este cel mai bine reprezentat muşchi
intrinsec şi este format din miofibre linguale
transverse (Myofibra lingualis transversalis).
Situat central, în mijlocul limbii, are originea pe
septul limbii şi inserţia pe marginile acesteia.
Îngustează limba şi-i mă reşte grosimea.
• muşchiul vertical al limbii (M. verticalis linguae)
nu este un muşchi propriu-zis, ci denumirea
generică a miofibrelor verticale linguale
(Myofibra lingualis verticalis). Prin contracţia
acestor fibre limba se turteşte, mă rindu-şi lă ţimea.
• La nivelul limbii există şi miofibre linguale oblice
(Myofibra lingualis obliqua).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Limba este irigată de ramuri ale
Artera linguală arterei linguale (A. lingualis) ramură
(A. lingualis) a arterei carotide externe (A. carotis
externa). Amintim posibilitatea ca
artera linguală să formeze un trunchi
linguofacial (Truncus linguofacialis)
împreună cu artera facială . Primele
care se desprind din artera linguală ,
imediat deasupra osului hioid sunt
ramurile dorsale ale limbii (Rr.
dorsales linguae), care se îndreaptă
ascendent spre ră dă cina limbii. Artera
linguală mai dă o ramură inferioară ,
artera sublinguală (A. sublingualis),
care se îndreaptă spre glanda
sublinguală . Porţiunea terminală a
arterei linguale, destinată porţiunii
libere a limbii, are un calibru
important şi se numeşte artera
profundă a limbii (A. profunda
linguae) sau ranina.
• Ranina este un termen medical, care
defineşte faţa dorsală a limbii.
(lat. rana = broască )

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Venele limbii sunt reprezentate de
Vena linguală vena profundă a limbii (V. profunda
(V. lingualis) linguae), vena sublinguală (V.
sublingualis) şi venele dorsale ale
limbii (Vv. dorsales linguae). Acestea
se varsă în vena linguală (V.
lingualis) şi apoi în vena jugulară
internă (V. jugularis interna).

Tot o ramură a venei linguale este şi

vena însoţitoare a nervului
hipoglos (V. comitans nervi
hypoglossi).
(lat. comitor-ari-atus-sum = a însoţi)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Corpul limbii - nervul lingual
Inervaţia senzorială (N. lingualis), ramură a
nervului mandibular (N.
mandibularis [Vc;V3]). Acesta
dă ramuri linguale (Rr
linguales) pentru limbă şi
nervul sublingual (N.
sublingualis) pentru glanda
sublinguală .
• Ră dă cina limbii - ramurile
linguale (Rr. linguales) ale
nervului glosofaringian (N.
glossopharyngeus [IX]).
• Inconstant se descrie şi o
ramură linguală (R.
lingualis) senzorială a
nervului facial (N.
facialis[VII]).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Inervaţia gustativă • Corpul limbii - ramuri ale
nervului intermediar (N.
intermedius) sau VII bis al lui
Wrisberg. Fibrele gustative iau
calea nervului lingual (N.
lingualis), apoi prin coarda
timpanului (Chorda tympani)
ajung în nervul facial (N. facialis
[VII]) şi în ganglionul geniculat
(Ganglion geniculi/ Ganglion
geniculatum).
• Ră dă cina limbii trimite fibre
gustative prin ramuri ale
nervului glosofaringian (N.
glossopharyngeus [IX]), care
ajung la ganglionul superior
(Ganglion superius) al acestui
nerv.
WRISBERG Heinrich August (1739-1808)
anatomist şi ginecolog german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 GLANDELE SALIVARE
(Glandulae salivariae/oris)
• Glandele salivare au o secreţie seroasă , sau mixtă (seromucoasă ).
• Secreţia glandelor salivare se numeşte salivă.
• Există numai două glande salivare seroase (Glandula salivaria serosa) şi
anume glanda parotidă şi partea profundă a glandei linguale posterioare
(glanda lui Ebner).
• Restul sunt glande salivare mixte (Glandula salivaria mixta), mai mult sau mai
puţin mucoase. Există glande salivare mari şi glande salivare mici.
• Ptialolitiază sau sialolitiază este litiaza că ilor salivare. Sialografia este
radiografia cu substanţă de contrast a glandelor salivare.
(gr. ptyalon = salivă , glandă salivară ; sialion = salivă )

• Glandele salivare mari (Glandulae salivariae majores) sunt trei perechi

(glandele parotide, glandele submandibulare şi glandele sublinguale) situate
mai aproape sau mai departe de cavitatea orală şi care au rol major în secreţia
salivară.
von EBNER Anton Gilbert Victor, Ritter von Rofenstein (1842 - 1925) anatomist şi histolog austriac.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Glanda parotidă(Glandula parotidea)
• este cea mai mare dintre glandele
salivare. Are circa 30 g, o secreţie seroasă
şi este situată retromandibular,
extinzâ ndu-se posterosuperior pâ nă la
conductul auditiv extern şi pâ nă la
articulaţia temporomandibulară .
Împreună cu elementele vasculo-
nervoase care o stră bat, parotida este o
componentă principală a regiunii
parotideomaseterice. Cea mai importantă
formaţiune care stră bate glanda patotidă
este nervul facial, care la acest nivel
formează un plex intraparotidian (Plexus
parotideus). Nervul facial stră bate numai
glanda parotidă fără să aibă legă turi
funcţionale cu ea.
• Ramurile acestui plex ies din glanda
parotidă şi se ră sfiră în evantai, pe o arie
extinsă ce cuprinde regiunea temporală
(Rr. temporales), regiunea zigomatică
(Rr. zygomatici), regiunea bucală (Rr.
buccales, R. marginalis mandibularis) şi
regiunea cervicală anterioară (R. colli/R
cervicalis).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Plexul nervos intraparotidian este cuprins
într-un strat de ţesut conjunctiv, ce
Glanda parotidă constituie un plan de clivaj, care separă
glanda în două pă rţi:
(Glandula parotidea) - partea superficială (Pars superficialis),
depă şeşte anterior marginea posterioară a
muşchiului maseter, pe care îl acoperă parţial,
partea profundă (Pars profunda) este situată
posterior de maseter şi de ramura mandibulei.
• Canalul patotidian (Ductus parotideus) al
lui Stenon sau Stensen are un diametru de
circa 3 mm şi o lungime de circa 5 cm, fiind
canalul de excreţie al glandei. Acesta
porneşte din porţiunea superficială a
glandei, trece orizontal şi superficial de
muşchiul maseter, după care se incurbează
spre profunzime, pe lâ ngă corpul adipos al
obrazului, stră bate muşchiul buccinator şi se
deschide în vestibulul oral, în dreptul
molarului al II-lea superior, prin papila
ductului parotidian (Papilla ductus
parotidei). La trecerea peste muşchiul
maseter, canalul parotidian trece prin
glanda parotidă accesorie (Glandula
parotidea accesoria), un fragment de glandă
parotidă separat de restul glandei.
STENSEN Niels (1631-1687) episcop catolic şi anatomist danez (lat.
Stenonius) cunoscut ca Stenon.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Glanda parotidă mai este stră bă tută şi de alte
formaţiuni vasculonervoase:
Glanda parotidă • artera carotidă externă (A. carotis

(Glandula parotidea) interna) stră bate porţiunea profundă a

glandei. În interiorul glandei emite artera
auriculară posterioară (A. auricularis
posterior) şi se divide în ramurile ei
terminale: artera temporală superficială
(A. temporalis superficialis) şi artera
maxilară (A. maxillaris).
• vena retromandibulară (V.
retromandibularis) se formează la nivelul
colului mandibulei din mai multe vene (Vv.
temporales superficiales, V. temporalis
media, V. transversa faciei et Vv. maxillares)
şi din plexul pterigoidian (Plexus
pterigoideus). Este situată mai superficial
decâ t artera carotidă externă şi drenează
sâ ngele spre vena jugulară internă (V.
jugularis interna).
• Nervul auriculotemporal (N.
auriculotemporalis) stră bate glanda
împreună cu vasele temporale
superficiale. Acest nerv este o ramură a
nervului mandibular (N. mandibularis
[Vc;V3] şi este nervul secretomotor al
glandei, la care trimite ramuri
parotidiene (Rr. parotidei).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Glanda parotidă
(Glandula parotidea)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • - ramuri
Vasele glandei parotide parotidiene (R.
parotideus), care
provin din artera
auriculară
posterioară (A.
auricularis
posterior) şi din
artera temporală
superficială (A.
temporalis
superficialis).
• - venele
parotidiene (Vv.
parotideae) sunt
afluente ale
plexului
pterigoidian
(Plexus
pterygoideus).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • sunt reprezentate de
Limfaticele glandei nodurile parotidiene
parotide superficiale (Nodi
parotidei superficiales)
şi de mai multe grupuri
situate profund şi care
în ansamblu formează
nodurile parotidiene
profunde (Nodi
parotidei profundi).
Aceste noduri profunde
sunt reprezentate de:
nodurile
preauriculare (Nodi
preauriculares),
nodurile
infraauriculare (Nodi
infraauriculares) şi
nodurile
intraglandulare (Nodi
intraglandulares).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Glanda submandibulară Este a doua ca mă rime
(Glandula submandibularis) dintre glandele salivare
mari. Are circa 10 g, o
secreţie mixtă sero-
mucoasă şi este situată
anteroinferior de glanda
parotidă , la nivelul
gâ tului, în regiunea
cervicală anterioară în
triunghiul submandi-
bular.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Glanda submandibulară este aşezată
Glanda submandibulară lateroinferior de muşchiul
milohioidian (M. mylohyoideus), dar
(Glandula submandibularis) trimite o prelungire medială , care
ocoleşte marginea posterioară a
acestui muşchi şi se continuă anterior
cu o porţiune conică , de la care
porneşte canalul de excreţie al
glandei, canalul submandibular
(Ductus submandibularis) al lui
Wharton.
Această porţiune conică anterioară şi
canalul submandibular se gă sesc într-
un pasaj intermuscular, ce face
legă tura cu loja sublinguală .
Acest pasaj este delimitat lateral de
muşchiul milohioidian (M.
mylohyoideus) şi medial de muşchiul
hioglos (M. hyoglossus). Canalul
submandibular are circa 5 cm
lungime şi un calibru de 2 mm. El
stră bate loja sublinguală şi se
deschide prin caruncula
sublinguală (Caruncula sublingualis)
în triunghiul sublingual.
WHARTON Thomas (1614-1673)
anatomist englez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Vascularizaţia glandei
Vasele și limfaticele submandibulare este
glandei submandibulare asigurată de ramuri
glandulare (Rr. glandulares),
care provin din artera
facială (A. facialis), care
străbate triunghiul
submandibular, profund,
între glandă şi muşchiul
milohioidian. Venele nu sunt
nominalizate, însă sunt
tributare venei faciale (V.
facialis), care străbate loja
superficial de glanda
submandibulară.
• Limfaticele sunt reprezentate
de nodurile
submandibulare (Nodi
submandibulares), situate sub
marginea inferioară a
corpului mandibulei.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Este cea mai mică dintre
Glanda sublinguală glandele salivare mari.
(Glandula sublingualis) Are circa 5 g, o secreţie
mixtă , dar predominent
mucoasă şi este situată cel
mai anterior, dintre glandele
salivare mari.
De formă ovoidală este
aşezată în loja proprie din
triunghiul sublingual.
Vine în contact cu porţiunea
conică anterioară a glandei
submandibulare şi cu canalul
submandibular şi este
separată de partea principală
a glandei submandibulare
situată inferior, prin
muşchiul milohioidian.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Glanda sublinguală a lui Rivinus
Glanda sublinguală prezintă un canal mare de excreţie şi
numeroase canale mici.
(Glandula sublingualis) Canalul sublingual mare (Ductus
sublingualis major) al lui Bartholin se
deschide în cavitatea orală împreună
cu canalul submandibular (Ductus
submandibularis) al lui Wharton la
nivelul carunculelor sublinguale
(Caruncula sublingualis), care sunt
două ridică turi situate anterior, de o
parte şi de alta a frâ ului limbii.
Canalele sublinguale minore (Ductus
sublinguales minores) ale lui Rivinus
se deschid şi ele la nivelul cavităţii
orale, de-a lungul plicilor sublinguale
(Plicae sublinguales) la nivelul că rora
se află numeroase orificii.
BACHMANNAugustus Quirinus (1652-1723)
medic şi botanist german (lat. Rivinus).
BARTHOLIN Caspard cel tâ nă r (1655-1738)
anatomist şi om politic danez (numele real
era Berthelsen).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Vasele și limfaticele • Vascularizaţia glandei
glandei sublinguale sublinguale este
asigurată de artera
sublinguală (A.
sublingualis) ramură
a arterei linguale (A.
lingualis).
• Sâ ngele venos se
adună în vena
sublinguală (V.
sublingualis), ramură
a venei linguale (V.
lingualis).
• Limfa se adună în
nodurile linguale
(Nodi linguales).
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Inervația glandelor salivare
• Inervaţia parasimpatică stimulează secreţia, iar inervaţia simpatică o inhibă .
• Inervaţia parasimpatică a glandei parotide este asigurată de ramurile
postganglionare ale nervului auriculotemporal (N. auriculotemporalis), care
provin din ganglionul otic (Ggl. oticum). Ramurile preganglionare provin din
nervul glosofaringian (N glossopharyngeus [IX]) prin nervul pietros mic (N.
petrosus minor/Radix parasympathica ganglii otici). Nervul auriculotemporal
este o ramură a nervului mandibular (N. mandibularis [Vc;V3].
• Inervaţia parasimpatică a glandei submandibulare este asigurată de ramurile
postganglionare ale nervului lingual (N. lingualis), care fac sinapsă în
ganglionul submandibular (Ggl. submandibulare). Fibrele preganglionare vin
din nervul intermediar (N. intermedius) prin coarda timpanului (Chorda
tympani). Nervul lingual este o ramură a nervului mandibular (N.
mandibularis [Vc;V3].
• Inervaţia parasimpatică a glandei sublinguale este asemă nă toare cu a glandei
submandibulare, fiind asigurată tot de ramurile postganglionare ale nervului
lingual (N. lingualis), care fac sinapsă însă în ganglionul sublingual (Ggl.
sublinguale) ataşat acestui nerv.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • sunt glande de dimensiuni mici, situate
Glandele salivare mici submucos şi grupate în cinci categorii:

(Glandulae salivariae
• - glandele labiale (Glandulae labiales)
sunt situate la nivelul buzelor, pe faţa lor
internă şi se deschid în vestibulul oral.
minores) • - glandele bucale (Glandulae buccales)
sunt situate la nivelul feţei interne a
obrajilor, lateroposterior de glandele
labiale şi care se deschid tot în vestibulul
oral.
• - glandele molare (Glandulae molares)
sunt situate în dreptul molarilor în
fundurile de sac vestibulare.
• - glandele palatine (Glandulae palatine)
ocupă spaţiul submucos al întregului palat
(atâ t cel dur câ t şi cel moale) şi se deschid
în cavitatea orală .
• - glandele linguale (Glandulae linguales)
se deschid în cavitatea orală şi sunt
urmă toarele: glanda linguală
posterioară (Glandula lingualis posterior)
situată în partea postsulcală şi glanda
linguală anterioară sau apicală
(Glandula lingualis anterior/apicalis) a lui
Nuhn şi Blandin situată în plină
musculatură a limbii, în partea anterioară
a acesteia, aproape de faţa inferioară a
limbii.
NUHN Anton (1814-1889) anatomist german.
BLANDIN Phillippe-Frederic (1798-1849) anatomist
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material. şi chirurg francez.
 DINŢII (Dentes)
• Dinţii sunt structuri dure, de diferite forme, care sunt înfipţi în
nişte cavită ţi numite alveole dentare (Alveoli dentales), să pate în
apofizele alveolare (Processus alveolaris) ale maxilei şi
mandibulei. Pe aceste apofize, dinţii sunt aşezaţi sub forma a
două arcuri numite arcade dentare.
• Arcadele dentare separă vestibulul oral de cavitatea orală
proprie. Există o arcadă dentară superioară (Arcus dentalis
maxillaries – superior) şi o arcadă dentară inferioară (Arcus
dentalis mandibularis – inferior). Câ nd gura este închisă , cele
două arcade vin în contact realizâ nd ocluzia sau muşcă tura
individuală .
• Din punct de vedere structural există două tipuri de dinţi:
temporali sau de lapte (Dentes decidui) şi permanenţi (Dentes
permanentes).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 DINŢII (Dentes)
• Pentru a putea numerota dinţii, fiecare arcadă dentară este
împă rţită în două , rezultâ nd patru semiarcade. Numerotarea
arcadelor se face în sensul acelor de ceas, începâ nd cu: dreapta sus
(1), stâ nga sus (2), stâ nga jos (3) şi dreapta jos (4). Pentru dentiţia
de lapte, numerotarea arcadelor se face la fel, dar cu urmă toarele
cifre, adică de la 5-8. Numerotarea dinţilor se face începâ nd cu
incisivul central (1) şi terminâ nd cu molarul trei (8). Numerotarea
finală are două cifre, prima fiind semiarcada, iar a doua dintele.

• Exemplu: 3.7 înseamnă molarul al doilea din partea stâ ngă jos, 5.3
înseamnă caninul de lapte din dreapta sus.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
DINŢII • Pe fiecare semiarcadă există patru tipuri
de dinţi şi anume:

(Dentes) • - incisivii (Dens incisivus), în numă r de doi,

sunt situaţi paramedian. Sunt cei mai mici
dinţi, sunt turtiţi anteroposterior şi au o
margine ocluzală tă ioasă .
• - caninul (Dens caninus) este unic, situat
lateral de incisivi, este cel mai ascuţit şi
mai proieminent dinte, depă şind în
înă lţime restul dinţilor.
• - premolarii (Dens premolaris) sunt situaţi
lateroposterior de canin şi sunt în numă r
de doi. Sunt dinţi relativ voluminoşi, cu
suprafaţa ocluzală relativ pă trată .
• - molarii (Dens molaris) sunt situaţi
posterior de premolari. Sunt cei mai
voluminoşi dinţi, cu suprafaţa ocluzală
dreptunghiulară . Sunt în numă r de trei,
ultimul fiind denumit separat molarul trei
sau molarul de minte (Dens molaris
tertius/Dens serotinus).
(lat. sarotinus-a-um = de seară , tâ rziu, de noapte;
molaris = de moară ))
• Dentiţia de lapte nu are premolari şi are
numai doi molari.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 DINŢII (Dentes)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Coroana dintelui (Corona dentis)
DINŢII (Dentes) este partea vizibilă a dintelui. Are
formă diferită în funcţie de dinte.
Cele mai multe formaţiuni le gă sim la
coroana molarilor.
• Rădăcina dintelui (Radix dentis) este
partea înfiptă în alveolă , care se
termină profund cu vârful rădăcinii
dintelui (Apex radicis dentis). Incisivii
şi caninii au o singură ră dă cină , de
regulă dreaptă , premolarii una sau
două , iar molarii au două sau trei
ră dă cini, de regulă mai mult sau mai
puţin încurbate. La dinţii cu mai
multe ră dă cini, fiecare dintre acestea
are denumire proprie.
• Între acestea există o mică zonă de
trecere numită coletul dintelui
(Cervix dentis) şi care în mod normal
este acoperit de gingie (Gingiva).
• Raportul dintre coroană şi ră dă cină
se poate schimba fie prin retracţia
gingiei, fie prin egresia dintelui
(ieşirea din alveolă ), atunci câ nd nu
are antagonist (dinte opus). Rezultă o
coroană clinică (Corona clinica) mai
mare, respectiv o rădăcină clinică
(Radix clinica) mai mică decâ t cele
iniţiale.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Vascularizaţia
• Dinţii primesc sâ nge arterial din
ramurile arterei maxilare (A.
maxillaris), ramură terminală a arterei
dinţilor carotide externe.
• Dinţii sunt vascularizaţi de ramuri
dentare (Rr. dentales), care aparţin
arterelor alveolare. Ramurile dentare
pă trund în cavitatea dentară prin
orificiul apical, de la nivelul ră dă cinii,
participâ nd la formarea pulpei dentare.
• Dinţii de pe arcada inferioară sunt
vascularizaţi de artera alveolară
inferioară (A. alveolaris inferior), din
artera maxilară .
• Dinţii laterali ai arcadei superioare sunt
vascularizaţi de artera alveolară
superioară (A. alveolaris superior),
ramură primară a arterei maxilare.
• Dinţii anteriori sunt vascularizaţi de
arterele alveolare superioare
anterioare (Aa. alveolares superiores
anteriores), ramuri ale arterei
infraorbitale (A. infraorbitalis), care
este tot o ramură a arterei maxilare.
• Ramurile venoase ajung în venele
maxilare (Vv. maxilares) şi apoi în vena
retromandibulară (V.
retromandibularis) afluent al venei
jugulare interne.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Inervația senzorială a
• este realizată de ramuri ale nervului
trigemen.

dinţilor • Pentru arcada superioară există nervii

alveolari superiori (Nn. alveolares
superiores), ramuri ale nervului maxilar (N.
maxillaris Vb,V2).
• Nervii alveolari superiori se împart în mai
multe ramuri:
• - ramuri alveolare superioare posterioare
(Rr. alveolares superiores posteriores),
• - ramură alveolară superioară medie (R.
alveolaris superior medius),
• - ramuri alveolare superioare anterioare
(Rr. alveolares superiores anteriores).
• Aceste ramuri formează plexul alveolar
superior (Plexus alveolaris superior), care
trimite la fiecare dinte ramuri dentale
superioare (Rr. dentales superiores), precum
şi ramuri gingivale superioare (Rr.
gingivales superiores)
• Dinţii de pe arcada alveolară inferioară sunt
inervaţi de nervul alveolar inferior (N.
alveolaris inferior), ramură a nervului
mandibular (N. mandibularis Vc, V3). Nervul
alveolar inferior formează şi el plexul
alveolar inferior (Plexus alveolaris inferior),
care trimite ramuri dentale inferioare (Rr.
dentales inferiores) la dinţii inferiori şi
ramuri gingivale inferioare (Rr. gingivales
inferiores) la gingie.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Gâ tlejul este o zonă îngustată , de trecere,
GÂTLEJUL între cavitatea orală şi faringe. Gâ tlejul este
format din palatul moale şi este limitat
(Fauces) inferior de ră dă cina limbii. El cuprinde fosa
amigdalei palatine. Marginea
posteroinferioară a palatului moale
formează împreună cu ră dă cina limbii
istmul gâtlejului (Isthmus faucium).
(lat. fauces-ium = gâ t, gâ tlej, gură , strâ mtoare)
• Palatul moale sau vălul palatin (Palatum
molle/Velum palatinum) este principalul
component al gâ tlejului. Vă lul palatin este o
structură musculară , care se prinde
posterior de palatul dur şi are o direcţie
oblică inferioară , separâ nd cavitatea orală
de nazofaringe. Vă lul palatin prezintă pe
linia mediană o prelungire inferioară
conică , numită uvula palatină (Uvula
palatina), lueta sau omuşorul.

(uvula dim. lat. uva = strugure)

• Vă lul palatin prezintă două feţe:

• faţa orofaringiană (Facies oropharyngea),
• faţa nazofaringiană (Facies
nasopharyngea), acoperită de mucoasă
respiratorie (Tunica mucosa respiratoria).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • De la uvulă pornesc spre ră dă cina limbii
şi spre faringe două plici arcuite,
Fosa amigdaliană musculomembranoase.
(Fossa/Sinus tonsillaris) • Plica anterioară este numită arcul
palatoglos (Arcus palatoglossus/Plica
anterior faucium) şi uneşte palatul
moale cu ră dă cina limbii.
• Plica posterioară este numită arcul
palatofaringian (Arcus
palatopharyngeus/Plica posterior
faucium) şi uneşte vă lul palatin cu
faringele.
• Fosa amigdaliană este o depresiune
situată între arcul palatoglos şi arcul
palatofaringian. Conţine amigdala
palatină (Tonsilla palatina), deasupra
că reia se află o mică depresiune numită
fosa supratonsilară (Fossa
supratonsillaris). Unirea celor două
arcuri deasupra fosei supratonsilare
formează plica semilunară (Plica
semilunaris). Inferior, spre ră dă cina
limbii, fosa tonsilară este limitată de o
plică sagitală inconstantă , dependentă
de arcul palatoglos şi numită plica
triunghiulară (Plica triangularis).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • este o formaţiune limfoidă , de formă
Amigdala palatină ovalară , cu dimensiuni de 2/1,5/1 cm.
Prezintă la suprafaţă capsula
(Tonsilla palatina) amigdaliană (Capsula tonsillae), care vine
în contact cu fosa tonsilară , lă sâ nd liberă
numai faţa medială , pe care se observă
depresiuni (Fossulae tonsillae) şi cripte
(Cryptae tonsillae).
• La nou nă scut există la nivelul amigdalei
palatine un şanţ mai adâ nc, convex, paralel
cu dosul limbii numit fisura amigdaliană
(Fissura tonsillaris/Fissura intratonsillaris),
care regresează în copilă rie şi la pubertate.
• Amigdala palatină face parte din inelul
limfoid faringian (Anulus lymphoideus
pharyngis) al lui Waldeyer.
• Amigdala palatină este irigată de ramura
amigdaliană (R. tonsillaris) a arterei
faciale. Nu există o ramură venoasă
omonimă nominalizată .
• Amigdala primeşte ramuri nervoase
senzoriale prin ramurile amigdaliene (Rr.
tonsillares) ale nervilor palatini mici (Nn.
palatini minores), care la râ ndul lor sunt
ramuri ale nervului maxilar V2 şi ramuri
amigdaliene (Rr. tonsillares) din nervul
glosofaringian IX.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Muşchii palatului moale şi ai gâtlejului
(Musculi palati mollis et faucium)
• sunt reprezentaţi de cinci muşchi şi o aponevroză cu rol în mişcă rile vă lului
palatin şi în reglarea dimensiunilor istmului gâ tlejului.
• Aponevroza palatină (Aponeurosis palatina) este o structură fibroasă , care se
prinde de partea posterioară a palatului dur şi se gă seşte în cuprinsul vă lului
palatin. Se continuă cu aponevroza faringiană şi serveşte ca inserţie musculară .
• Muşchiul ridicător al vălului palatin (M. levator veli palatini) are originea pe
faţa inferioară a pă rţii pietroase a osului temporal şi pe cartilajul tubei auditive
şi inserţia pe aponevroza palatină , unde cei doi muşchi ridică tori se
întrepă trund digitiform. Ridică palatul moale în deglutiţie şi este inervat de
plexul faringian (Plexus faringeus) format din fibre ale nervilor cranieni IX, X
şi XI.
• Muşchiul tensor al vălului palatin (M. tensor veli palatini) are originea pe
spina osului sfenoid şi în fosa scafoidă a apofizei pterigoide a sfenoidului şi
inserţia pe aponevroza palatină . Muşchiul prezintă un tendon lat, care se
înfă şoară în jurul câ rligului apofizei pterigoide. Este inervat de un nerv
propriu, nervul tensor al vălului palatin (N. musculi tensoris veli palatini) din
nervul mandibular V3. Pune în tensiune palatul moale şi dilată tuba auditivă în
deglutiţie.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 Muşchii palatului moale şi ai gâtlejului
(Musculi palati mollis et faucium)
• Muşchiul uvulei (M. uvulae) are originea pe aponevroza
palatină şi pe spina nazală posterioară şi inserţia la nivelul
stromei uvulei. Este inervat de plexul faringian (Plexus
faringeus) şi ridică uvula.
• Muşchiul palatoglos (M. palatoglossus) îşi are originea pe
muşchiul transvers al limbii şi inserţia pe aponevroza palatină .
Este inervat de nervul vag (N. vagus [X}) şi este constrictor al
istmului gâ tlejului, ridică ră dă cina limbii şi coboară vă lul
palatin.
• Muşchiul palatofaringian (M. palatopharyngeus) are originea
pe peretele lateral al faringelui şi pe cartilajul tiroid al laringelui
şi se inseră pe aponevroza linguală , pe lama medială a
procesului pterigoidian al sfenoidului şi pe câ rligul acesteia.
Este inervat de nervul vag (N. vagus [X}) şi este un constrictor
al istmului gâ tlejului, prin coborâ rea vă lului palatin.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Muşchii palatului moale şi ai gâtlejului
(Musculi palati mollis et faucium)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Palatul moale este vascularizat de
Vascularizaţia şi artera palatină ascendentă (A.
inervaţia palatului moale palatina ascendes), prima ramură a
arterei faciale şi de ramuri ale arterei
palatine descendente (A. palatina
descendens), care provine din artera
maxilară . Artera palatină
descendentă coboară prin canalul
pterigopalatin, unde se împarte în
ramurile sale: artera palatină mare
(A. palatina major), arterele palatine
mici (Aa. Palatinae minores) şi
ramura faringiană (Rr. pharyngeus).
• Sâ ngele venos este drenat spre vena
facială de că tre vena palatină
externă (V. palatina externa).
• Inervaţia senzorială a mucoasei
palatului moale este asigurată de
ramurile amigdaliene amintite la
amigdala palatină şi mai ales de
ramurile istmului gâtlejului (Rr.
isthmi faucium) ale nervului lingual
(N. lingualis), ramură a nervului
mandibular V3 .
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • Faringele face legă tura dintre
FARINGELE gâ tlej şi esofag. La acest nivel
că ile respiratorii se încrucişează
(Pharynx) cu calea digestivă . Faringele este
situat la nivelul capului şi gâ tului,
posterior de cavitatea nazală , de
cea orală şi de deschiderea
superioară a laringelui.
• Are forma unei pâ lnii, la care
lipseşte partea anterioară . Se
întinde de la baza craniului şi
pâ nă la vertebra a 6-a cervicală .
Inferior depă şeşte cu puţin
marginea inferioară a cartilajului
cricoid.
• Faringele prezintă trei pă rţi:
• Partea nazală a faringelui
(Pars nasalis pharyngis)
• Partea orală a faringelui (Pars
oralis pharyngis)
• Partea laringiană a faringelui
(Pars laryngea pharyngis)

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Partea nazală a faringelui • - bolta faringelui (Fornix pharyngis) începe de la coane şi
vine în raport cu corpul sfenoidului. La acest nivel gă sim
ţesut glandular adenoid denumit hipofiza faringiană
(Hypophysis pharyngealis) şi amigdala faringiană (Tonsilla
pharyngealis).
• - orificiul faringian al tubei auditive (Ostium pharyngeum
tubae auditivae/ auditoriae) se află pe peretele lateral al
nazofaringelui. Acest orificiu este delimitat de două plici,
care formează împreună torusul tubar (Torus tubarius).
Cea mai proeminentă dintre ele este situată posterior şi
este plica salpingofaringiană (Plica salpingopharyngea).
La nivelul acestei plici se concentrează şi ţesutul limfoid
care formează amigdala tubară (Tonsilla tubaria) a lui
Gerlach sau Eustachio. Anterior de orificiul tubar se află
plica salpingopalatină (Plica salpingopalatina), care este
de mici dimensiuni. Între cele două plici ale torusului tubar,
inferior de orificiul tubar se află o altă plică numită torusul
ridicătorului (Torus levatorius). Este o proeminenţă dată
de muşchiul ridică tor al vă lului palatin.
• - recesul faringian (Recessus pharyngeus) al lui
Rosenmüller este o depresiune situată posterior de plica
salpingofaringiană , cu extindere spre bolta faringelui.
• - creasta palatofaringiană (Crista palatopharyngea) este
prelungirea faringiană a plicii date de arcul palatofaringian
al gâtlejului. Este şi o limită între partea nazală şi cea orală
a faringelui.
(lat. torus – i = coardă , legă tură)
GERLACH Andreas Christian (1811-1877) medic veterinar german.
EUSTACHIO Bartolommeo (1520-1572) anatomist italian.
ROSENMÜLLER Johann Christian (1771-1820) anatomist, chirurg şi
speolog german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

FARINGELE (Pharynx) • Partea orală a faringelui (Pars oralis pharyngis)
reprezintă etajul mijlociu al faringelui şi comunică
anterior prin istmul gâ tlejului, cu cavitatea orală . La
acest nivel pereţii faringelui sunt netezi. Singurele
formaţiuni ale acestei pă rţi sunt situate anterior, între
ră dă cina limbii şi epiglotă , fiind mai apropiate
funcţional de limbă decâ t de faringe. Aici gă sim două
depresiuni numite valecule epiglotice (Vallecula
epiglottica), despă rţite în linia mediană de plica
glosoepiglotică mediană (Plica glossoepiglottica
mediana) şi mă rginite spre lateral de plicile
glosoepiglotice laterale (Plica glossoepiglottica
lateralis).
(vallecula dim. lat. vallis (valles) = vale)
• Partea laringiană a faringelui (Pars laryngea
pharyngis) este situată posterior de laringe şi
reprezintă etajul inferior al faringelui. Anterior
proemină spre faringe deschiderea superioară a
laringelui, cu reliefurile care o mă rginesc. Tot anterior,
de o parte şi de alta a laringelui se află o depresiune
numită recesul piriform (Recessus piriformis). La
nivelul acestui reces se observă plica nervului
laringian (Plica nervi laryngei), un repliu oblic al
mucoasei faringiene determinat de nervul laringian
superior. Inferior partea laringiană a faringelui este
separată de esofag printr-o zonă îngustată numită
strâmtoarea faringoesofagiană (Constrictio
pharyngoesophagealis).
Plica nervului laringian mai este cunoscută şi ca plica lui
Hyrtl, dar nu este un eponim general recunoscut.
HYRTL Joseph (1811-1894) anatomist austriac.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Muşchii faringelui • sunt muşchi netezi, situaţi mai ales
posterolateral şi care sunt de două
(Musculi pharyngis/ feluri: constrictori şi ridică tori.
Tunica muscularis pharyngis) • Cei mai bine reprezentaţi sunt muşchii
constrictori (3 perechi), care acoperă
aproape întreaga suprafaţă a faringelui.
Cei trei muşchi constrictori sunt parţial
suprapuşi (cel mai profund este
muşchiul constrictor superior, peste care
se suprapune cel mijlociu şi apoi cel
inferior). Constrictorul inferior acoperă
parţial musculatura esofagului. Muşchiul
constrictor superior se inseră pe fascia
faringobazilară (Fascia
pharyngobasilaris) şi pe rafeul
faringian (Raphe pharyngis), iar ceilalţi
doi constrictori numai pe rafeul
faringian. Ei îngustează faringele şi
împreună cu palatul moale închid
nazofaringele în procesul de deglutiţie
(înghiţire).
• Sunt inervaţi de plexul faringian (Plexus
pharyngeus), format din ramuri
faringiene ale nervilor glosofaringian şi
vag.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • este format din patru pă rţi de origine:
Muşchiul constrictor faringian superior • - partea pterigofaringiană (Pars
(M. constrictor pharyngis superior) pterygopharyngea) cu originea pe cârligul
apofizei pterigoide (Hamulus
pterygoideus) a sfenoidului;
(gr. pteryx-ygos = aripă)
• - partea bucofaringiană (Pars
buccopharyngea) cu originea pe rafeul
pterigomandibular (Raphe
pterygomandibularis), care uneşte câ rligul
apofizei pterigoide cu partea internă a
corpului mandibulei. Pe acest rafeu îşi are
originea şi muşchiul buccinator (de aici şi
denumirea acestei pă rţi), care se
îndreaptă anterior, iar partea
bucofaringiană se îndreaptă spre
posterior.
• - partea milofaringiană (Pars
mylopharyngea) are originea pe linia
milohioidiană a mandibulei.
(gr. mylos = piatră de moară)
• - partea glosofaringiană (Pars
glossopharyngea) are originea pe
muşchiul transvers al limbii (M.
transversus linguae).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Muşchiul constrictor faringian mijlociu (M.
constrictor pharyngis medius) este format din
două pă rţi de origine:
• - partea condrofaringiană (Pars chondropharyngea)
are originea pe cornul mic (Cornu minus) al hioidului
• - partea ceratofaringiană (Pars ceratopharyngea)
are originea pe cornul mare (Cornu majus) al
hioidului
• Muşchiul constrictor faringian inferior (M.
constrictor pharyngis inferior) este format din
două pă rţi de origine:
• - partea tirofaringiană (Pars thyropharyngea) sau
muşchiul tirofaringian (M. thyropharyngeus) are
originea pe linia oblică (Linea obliqua) a cartilajului
tiroid
• - partea cricofaringiană (Pars cricopharyngea) sau
muşchiul cricofaringian (M. cricropharyngeus) are
originea pe marginile laterale ale cartilajului cricoid
(Cartillago cricoidea)
•Muşchii ridicători sunt mai slab
reprezentaţi. Cel mai important dintre ei şi
singurul cu acţiune de ridicare a faringelui este
muşchiul stilofaringian.
•Muşchiul stilofaringian (M. stylo-
pharyngeus) are originea pe apofiza stiloidă a
temporalului şi inserţia pe peretele lateral al
faringelui, între muşchiul constrictor superior şi
muşchiul constrictor mijlociu. Este inervat de
ramura stilofaringiană (R. musculi
stylopharyngei) a nervului gloso-faringian şi
ridică faringele spre baza craniului.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 Vascularizaţia şi inervaţia faringelui
• Artera faringiană ascendentă (A. pharyngea ascendes) este principala sursă de irigaţie a
faringelui. Ea este a doua ramură a arterei carotide externe şi vascularizează faringele prin
ramuri faringiene ( Rr. pharyngeales).
• A doua sursă arterială provine din artera maxilară (A. maxillaris), care este ramură
terminală a arterei carotide externe. Din artera maxilară provine artera canalului
pterigoidian (A canalis pterygoidei) şi artera palatină descendentă (A. palatina
descendens), ambele dând ramuri faringiene (R. pharyngeus).
• Venele faringiene (Vv. pharyngeae) formează plexul faringian (Plexus pharyngeus), care se
drenează în vena jugulară internă .
• Limfaticele faringelui se adună în două grupuri de noduri retrofaringiene (Nodi
retropharyngealesi). Unul din aceste grupuri aparţine nodurilor profunde (Nodi profundi)
din grupul nodurilor cervicale anterioare (Nodi cervicales anteriores/colli anteriores), iar
cel de al doilea grup aparţine nodurilor accesorii (Nodi accessorii) din grupul nodurilor
cervicale laterale (Nodi cervicales laterales colli laterales).
• Inervaţia parasimpatică a faringelui este asigurată de plexul faringian (Plexus pharyngeus) o
structură formată din: ramura faringiană (R. pharyngeus) a nervului vag, şi ramurile
faringiene (Rr. pharyngei) ale nervilor glosofaringian şi laringian recurent.
• Inervaţia simpatică provine din trunchiul simpatic, mai precis din ganglionul cervical
superior prin ramuri laringofaringiene (Rr. laryngopharyngei).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 ESOFAGUL • Esofagul este un organ muscular
(Oesophagus) tubular, aflat inferior de faringe. El
începe de la nivelul gâ tului, stră bate
întregul torace şi se termină în partea
superioară a abdomenului, unde se
deschide în stomac.
• Prezintă trei pă rţi:
• Partea cervicală (Pars cervicalis/ Pars
colli) este relativ scurtă şi situată
posterior de trahee, venind în contact
nemijlocit cu aceasta. Este separată de
faringe, prin strâmtoarea
faringoesofagiană (Constrictio
pharyngoesophagealis).
• Partea toracică (Pars thoracica) este
partea principală a esofagului, care este
situată profund şi stră bate mediastinul
posterior.
• Partea abdominală (Pars abdominalis)
este cea mai mică parte. Este porţiunea
cuprinsă între strâ mtoarea
diafragmatică şi cardia stomacului.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 ESOFAGUL • Esofagul este fixat de bronhia principală
(Oesophagus) stâ ngă prin muşchiul bronhoesofagian (M.
bronchooesophageus) şi de pleura parietală
stâ ngă prin muşchiul pleuroesofagian (M.
pleurooesophageus), ambii muşchi fiind
expansiuni ale tunicii musculare a esofagului.
Partea retrocardiacă a esofagului reprezintă
ceva mai mult de jumă tate din porţiunea
toracică . Cu puţin înainte de a trece prin
diafragmă , esofagul trece anterior de aortă .
• Esofagul toracic prezintă două strâ mtori. Cea
superioară este situată la întâ lnirea cu bronhia
principală stâ ngă şi arcul aortei şi este numită
strâmtoarea părţii toracice (Constrictio
partis thoracicae) sau strâmtoarea
bronhoaortică (Constrictio bronchoaortica).
Cea de a doua strangulare a esofagului este
pasajul diafragmatic al acestuia, unde gă sim
strâmtoarea diafragmatică (Constrictio
phrenica/diaphragmatica). Între cele două
porţiuni îngustate esofagul prezintă o uşoară
dilatare, nenominalizată şi este situat în partea
dreaptă şi puţin anterior de aorta toracică . În
porţiunea inferioară esofagul toracic trece
înaintea aortei toracice, o încrucişează la
trecerea prin diafragmă şi apoi ajunge în
partea stâ ngă a aortei abdominale.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 ESOFAGUL • Structura esofagului. Esofagul prezintă la

(Oesophagus) exterior o tunică seroasă (Tunica serosa),

sub care se află un strat subseros (Tela
subserosa) subţire, apoi adventicea (Tunica
adventitia) şi tunica musculară (Tunica
mscularis). Stratul muscular al esofagului
este suspendat anterior de cartilajul cricoid
printr-un tendon cricoesofagian (Tendo
cricooesophageus). Expansiuni ale acestui
strat formeză muşchiul bronhoesofagian
(M. bronchooesophageus) şi muşchiul
pleuroesofagian (M. pleurooesophageus).
Tunica musculară este separată de tunica
mucoasă prin stratul submucos (Tela
submucosa). Spre interior esofagul prezintă o
tunică mucoasă (Tunica mucosa), care
conţine numeroase glande esofagiene
(Glandulae oesophageae) şi pe secţiune
transversală are o formă stelată . Această
formă este dată de plicile longitudinale ale
mucoasei esofagiene. La formarea acestor
plici longitudinale participă şi lama
musculară a mucoasei (Lamina muscularis
mucosae).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Vascularizația • Esofagul este irigat segmentar de

esofagului ramuri esofagiene (Rr

oesophageales).

• Partea cervicală primeşte ramuri din

artera tiroidiană inferioară (A
thyroidea inferior), ramură a
trunchiului tirocervical (Truncus
thyrocervicalis).

• Partea toracală este vascularizată de

ramuri directe din aorta toracică
((Aorta thoracica)

• Partea abdominală este irigată de

ramuri din artera gastrică stângă
(A gastrica sinistra), ramură a
trunchiului celiac.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Venele esofagiene (Vv.
Vascularizația oesophageales) ale părţilor
esofagului cervicală şi toracală se varsă
în vena brahiocefalică (V.
brachicephalica) şi respectiv
în sistemul venei azygos (V.
azygos) ajungând în final în
vena cavă superioară (V.
cava superior).
• Deşi nenominalizate venele
din porţiunea abdominală a
esofagului sunt tributare
venei gastrice stângi (V.
gastrica sinistra) şi prin
aceasta sistemului venei
porte (V. portae hepatis).
• La joncţiunea
toracoabdominală a
esofagului se realizează o
anastomoză portocavă
superioară.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
Limfaticele și nervii • Limfaticele sunt reprezentate în
esofagului principal de nodurile limfatice
juxtaesofagiene (Nodi
juxtaoesophageales), dar şi de
nodurile traheobronhiale (Nodi
tracheobronchiales) şi nodurile
prevertebrale (Nodi prevertebrales)
ale grupului de noduri limfatice
toracice (Nodi lymphoidei thoracis).
• Inervaţia parasimpatică a esofagului
este realizată de nervul vag (N.
vagus X), prin plexul esofagian
(Plexus oesophageus) şi prin
ramurile esofagiene (Rr.
oesophagei) ale nervului laringian
recurent (N. laryngeus recurrens).
• Inervaţia simpatică provine din
trunchiul simpatic (Truncus
sympaticus), mai precis din ramurile
esofagiene (Rr. oesophageales) ale
ganglionilor toracici (Ganglia
thoracica). Acestea formează plexul
esofagian (Plexus oesophageus).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

STOMACUL • Stomacul este un organ muscular

(Gaster) cavitar, fiind partea cea mai dilatată a

tubului digestiv.
•  Configuraţie externă. Stomacul
prezintă un perete anterior (Paries
anterior) şi un perete posterior (Paries
posterior) separaţi de două margini
numite curburi. Stomacul este format
din:
• - cardia (Cardia/Pars cardiaca)
cuprinde orificiul de deschidere al
esofagului în stomac numit orificiul
cardial (Ostium cardiacum).
• - fundul stomacului (Fundus gastricus)
sau marea tuberozitate este porţiunea
stomacului care depă şeşte în sus linia
orizontală ce trece prin orificiul cardial.
Porţiunea cea mai de sus a fundului
stomacului este boltită şi se numeşte
fornixul stomacului (Fornix gastricus).
Fundul stomacului este despă rţit de
cardie prin unghiul lui His sau incizura
cardiacă (Incisura cardialis).
HIS Wilhelm senior (1831-1904) anatomist
german de origine elveţiană .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

STOMACUL • - corpul stomacului (Corpus gatricus) este
porţiunea relativ verticală a stomacului,

(Gaster) situată sub orizontala care trece prin orificiul

cardial. La nivelul corpului stomacului, în
interior, lâ ngă curbura mică , se gă seşte
canalul gastric (Canalis gastricus) al lui
Waldeyer, o zonă a mucoasei, care prezintă
pliuri paralele cu curbura mică , zonă
considerată din punct de vedere funcţional ca
prioritară în pasajul gastric al alimentelor
lichide şi semilichide.
• - partea pilorică (Pars pylorica) este partea
inferioară, relativ orizontală a stomacului. Este
separată de corpul stomacului printr-un şanţ
situat pe curbura mică şi numit incizura
angulară (Incisura angularis). Este formată
din antrul piloric (Antrum pyloricum) o
porţiune infundibulară, care uneşte partea
dilatată a corpului stomacului, cu porţiunea
relativ cilindrică a canalului piloric (Canalis
pyloricum).
• Corespunză tor incizurii angulare, pe curbura
mare a stomacului se află mica tuberozitate,
zona cea mai declivă a stomacului.
(gr. pyloros = paznicul porţii)
• Partea pilorică se termină cu porţiunea
îngustată numită pilor (Pylorus), care se
continuă cu duodenul.
von WALDEYER-Harz, Heinrich Gottfried Wilhelm
(1836-1921) anatomist şi histolog german.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

STOMACUL • - Stomacul este acoperit la exterior de o tunică
seroasă (Tunica serosa), care este reprezentată de
peritoneul visceral. Sub aceasta se află stratul

(Gaster) subseros (Tela subserosa), un strat subţire care

separă seroasă de tunica musculară .
• Tunica musculară (Tunica muscularis) este bine
reprezentată la nivelul stomacului fiind formată
din mai multe straturi. La exterior gă sim stratul
longitudinal (Stratum longitudinale), urmat de
stratul circular (Stratum circulare), strat care la
nivelul pilorului formează muşchiul sfincter
piloric (M. sphincter pyloricus). Cel mai intern
gă sim fibrele musculare oblice (Fibrae obliquae),
care au o dispoziţie discontinuă şi nu formează un
strat muscular. Între tunica musculară şi tunica
internă se interpune un mic strat submucos (Tela
submucosa).
• Tunica mucoasă (Tunica mucosa) este situată
intern şi are o structură complexă . Mucoasa
gastrică este relative groasă şi prezintă numeroase
reliefuri. Gă sim astfel numeroase plici gastrice
(Plicae gastricae) situate paralel cu curbura mică ,
în zona canalului gastric şi neregulate în restul
corpului şi fundului stomacului. Aceste plici sunt
determinate de lama musculară a mucoasei
(Lamina muscularis mucosae) şi delimitează arii
gastrice (Areae gastricae). Tot la nivelul mucoasei
gă sim numeroase glande gastrice (Glandulae
gastricae), depresiuni gastrice (Foveolae
gastricae) şi plici viloase (Plicae villosae).
• Corespunză tor incizurii cardiace la nivelul
mucoasei se află un pliu numit „valvula
cardioesofagiană“ a lui Gubaroff .
GUBAROFF (Gubariov) Alecksandr Petrovici
(1855-1931) anatomist şi obstetrician rus.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
 • - artera gastrică stângă (A.
gastrica sinistra) este ramură
a trunchiului celiac (Truncus
Arterele stomacului coeliacus) şi este prezentă pe
circa 2/3 superioare ale
curburii mici. Artera gastrică
stâ ngă este principala sursă
de vascularizaţie a stomacului
irigâ nd cea mai mare parte a
pereţilor anterior şi posterior
ai stomacului, fornixul
anterior şi aproape întreaga
curbură mică.
• - artera gastrică dreaptă (A.
gastrica dextra) este ramură a
arterei hepatice comune (A.
hepatica communis) şi
formează 1/3 inferioară a
arcadei curburii mici. Este o
sursă secundară de
vascularizaţie irigâ nd o mică
zonă suprapilorică .

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • artera gastroepiplooică stângă (A.
gastroomentalis sinistra) este ramură a
Arterele stomacului arterei splenice (A. splenica/lienalis) şi
participă la formarea arcadei curburii
mari. Irigă o zonă restrâ nsă în 1/3
mijlocie a curburii mari prin ramuri
gastrice (Rr. gastrici). Este de
asemenea o sursă secundară de
vascularizaţie.
• artera gastroepiplooică dreaptă (A.
gastroomentalis dextra) este ramură a
arterei gastroduodenale (A.
gastroduodenalis) din artera hepatică
comună . Formează 1/2 inferioară a
arcadei curburii mari. Este principala
sursă de vascularizaţie a curburii mari,
pe care o irigă prin ramuri gastrice
(Rr. gastrici).
• arterele gastrice scurte (Aa gastricae
breves) şi artera gastrică posterioară
(A gastrica posterior) sunt ramuri ale
arterei splenice (A. splenica/ lienalis)
• artera frenică inferioară stângă (A.
phrenica inferior sinistra) este ramură
a aortei abdominale (Aorta
abdominalis) şi irigă o mică zonă
paracardială a curburii mari.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Venele curburii mici: vena gastrică
Venele stomacului stângă (V. gastrica sinistra), vena
gastrică dreaptă (V. gastrica
dextra) şi vena prepilorică (V.
prepylorica) a lui Mayo se varsă
direct în trunchiul venei porte.
• Venele curburii mari se varsă în
ră dă cinile venei porte. Astfel vena
gastroepiplooică dreaptă (V.
gastroomentalis/gastroepiploica
dextra) se varsă în vena
mezenterică superioară (V.
mesenterica superior), iar vena
gastroepiplooică stângă (V.
gastroomentalis/gastroepiploica
sinistra) şi venele gastrice scurte
(Vv. gastricae breves) în vena
splenică (V. splenica/ lienalis).
MAYO Herbert (1796-1852 anatomist, fiziolog şi
chirurg englez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Nodurile limfatice ale stomacului
Limfaticele stomacului sunt dispuse de-a
curburilor acestuia şi în jurul
lungul

pilorului. La nivelul curburii mici

gă sim nodurile limfatice
gastrice drepte şi stângi (Nodi
gastrici dextri/ sinistri). Nodurile
gastrice stâ ngi formează uneori
un inel limfatic pericardiac
(Anulus lymphaticus cardiae). La
nivelul curburii mari gă sim
nodurile gastroomentale drepte
şi stângi (Nodi gastroomentales
dextri/sinistri), iar la nivelul
pilorului se află nodurile pilorice
(Nodi pylorici).
• Nodurile pilorice se subîmpart în
nodul suprapiloric (Nodus
suprapyloricus), noduri
subpilorice (Nodi subpylorici) şi
noduri retropilorice (Nodi
retropylorici).

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

 • Inervaţia parasimpatică secretorie a
stomacului este asigurată de nervul vag (N.
vagus - X).
Inervația stomacului • La nivelul stomacului nervul vag este
împă rţit în două trunchiuri vagale, anterior şi
posterior. Trunchiul vagal anterior (Truncus
vagalis anterior) dă spre stomac ramuri
gastrice anterioare (Rr. gastrici anteriores),
dintre care se individualizează nervul
anterior al curburii mici (N. curvaturae
minoris anterior) sau nervul anterior al lui
Latarjet. Tot din trunchiul vagal anterior se
desprind şi ramuri hepatice (Rr. hepatici),
care participă la inervaţia stomacului prin
ramura pilorică (R. pyloricus).
• Trunchiul vagal posterior (Truncus vagalis
posterior) emite spre stomac ramuri
gastrice posterioare (Rr. gastrici
posteriores), dintre care se individualizează
nervul posterior al curburii mici (N.
curvaturae minoris posterior) sau nervul
posterior al lui Latarjet..
• Inervaţie simpatică este asigurată de plexul
gastric (Plexus gastrici), parte componentă a
plexului celiac (Plexus coeliacus), care
conţine şi ganglionii celiaci (Ganglia
coeliaca) şi la nivelul că ruia se termină nervii
splanhnici toracici.
LATARJET André (1877-1947) anatomist francez.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Vă mulțumim
pentru atenție!

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.