Anatomie An 2 - Sem 1 - DO

Anatomie
- anul 2 -
- semestrul I -
DO - 2020
1
SUBIECTE LIPSĂ:
GRUPUL 1:
18.Structura ficatului
19.Structura pancreasului
20.Structura splinei
21.Structura rinichiului
GRUPUL 2:
3.Împărțirea anatomo-topografică și anatomo-clinică a peretelui abdominal
6.Etajul pelvin al cavității peritoneale
38.Căile biliare intrahepatice și extrahepatice; colecistul
43.Trunchiul celic (desen??)
GRUPUL 3:
16.Vascularizația complexului epidimo-testicular
21.Vascularizația prostatei
28.Uterul - configurație, structură
29.Uterul - raporturi
34.Organele genitale externe feminine
36.Lamele sacro-recto-genito-pubiene
38.Diafragma uro-genitală și musculatura perineului
2
I
1.Caractere generale ale seroaselor:
Seroasele au căteva caracteristici:
• semipermeabile: permit trecerea unei lame fine de lichid care Seroasele:
transudează (lichid fără proteine); atunci când, datorită unui proces

inflamator, permeabilitatea membranei crește lichidul devine exudat care • sunt membrane:
favorizează infecția
- lucioase
• au chemotactism pozitiv, adică se mișcă spre focarul de inflamație și tind - transparente
să-l izoleze
• produc ser
• manifestă plasticitate, adică pot produce fibrina care stă la baza formării
aderențelor
• sunt foarte bine inervate senzitiv: lezarea sau orice fel de puncționare Denumirea
declanșează reacții vegetative reflexe, denumită furtună vegetativă:
- hipotensiune
de seroasă
- sudori reci
vine de la
- tulburări de ritm:
semipermeabili
- cardiac
tate.
- respirator
2.Dezvoltarea seroaselor; cavitatea pericardo-pleuro-peritoneală:

Seroasele sunt reprezentate de:
• pleură
• pericard
• peritoneu
Acestea au un punct de plecare comun embriologic: celomul intraembrionar
În jurul tubului intestinal se regăsește mezodermul, care formează în jurul tubului o lamă,
denumită splahnopleura. De la nivelul acesteia se reflectă și se continuă pe peretele trunchiului o
altă lamă mezodermică numită somatopleură.
Apariția tubului intestinal este anterior de:
• tubul neural
• notocord
Între splanhopleură și somatopleură se găsește celomul intraembrionar.
Reflectarea anterioară a mezodermului poartă numele de mezenter ventral primitiv. Reflectarea

posterioară se numește mezenter dorsal primitiv.
Mezenterul ventral primitiv este existent la nivelul:
• esofagului terminal
• stomacului
• duodenului
• parțial, pentru scurt timp la nivelul cloacei (din cloacă se dezvoltă rectul și o parte din aparatul
urogenital)
La nivelul toracelui, deoarece se interpune cordul, mezodermul se va numi mezocard dorsal, iar
la nivel abdominal, apare o formațiune numită sept transvers. Din septul transvers se vor dezvolta:
• ficatul
• căile biliare extrahepatice
Septul transvers va face parte ulterior din elementele care constituie diafragmul.
Mezenterul dorsal primitiv, este tot derivat mezenchimal, se regăsește pe toată lungimea tubului
digestiv, cu excepția:
• esofagului superior
• faringele
Prezența celor 2 foițe mezenterice (ventral și dorsal) duce la diviziunea celomului

intraembrionar. Se divizează în:
• cavitatea pericardică
• canalele pleuroperitoneale
• marea cavitate peritoneală, care ulterior își dezvoltă prin poziționarea stomacului un diverticul =
bursa omentală
Evoluția mezenterului ventral și formarea septului transvers:
3
La nivel abdominal, în porțiunea incipientă sub esofag,
mezenterul ventral este mai lat, cuprinzând în grosimea lui o
masă mezenchimală, denumită sept transvers. Acesta ocupă În funcție de locul în
spațiul dintre cavitatea toracică și cea abdominală, inițial având care se situează, avem:
aspect semilunar, deținând extremități dorsale ascuțite ce • mezoesofag
realizează limitarea comunicării dintre cavitatea pericardică și • mezogastru
cavitățile pleuroperitoneale.
Evoluția și traseul spetului transvers:

• mezoduoden
Începând din S3, septul transvers nu este complet posterior, • mezenterul propriu-zis
lăsând comunicante canalele pleuroperitoneale. Fuzinea (pentru jejun și ileon)
posterioară se va realiza doar când vor fuziona splahnopleura • mezocolonul transfers
cu somatopleura, dând naștere mezocardurilor laterale.

• parțial (temporar) al
Inițial, septul transvers apare în poziție înaltă: la nivelul somitei colonului ascendent și
occipitale 1.
descendent
Dupa fuzionarea somato și splahnopleurei, porțiunea care

vine în raport cu pericardul vor forma:
• mezosigmoid
• diafragmul
• mezorect
• bureletul hepatic
Formarea canalelor pleuro-peritoneale are loc în urma

închiderii complete a trunchiului embrionar, datorită curbării transversale. Concomitent,
endodermul se închide formându-se tubul intestinal primitiv
Cavitatea pericardică primitivă se formează din veziculele celomice cefalice de la nivelul

mezeodermului cardiogen, Aceste vezicule confluează, formând cavitatea pericardică primitivă ce
înconjoară tubii și apoi tubul cardiac primitiv. Acesta va suferi un proces de coborâre, ajungând
din poziție craniană în poziție ventrală.
În această etapă, cavitatea pericardică comunică larg cu canalul pleuro-peritoneal.
3.Dezvoltarea mușchiului diafragma toraco-abdominală:

Porțiunea centrală și anterioară se dezvoltă din septul transvers, care este o formațiune
mezenchimală ce separă ansa cardiacă de mugurele hepato-cistic. 
Posterior și lateral, diafragmul se dezvoltă prin închiderea canalelor pleuro-peritoneale
aparținând celomului intraembrionar. Defectul de inchidere la acest nivel determină hernia
diafragmatică congenitală.
4.Tubul intestinal primitiv: formare, limite, derivate; proenteronul (intestinul anterior): limite
evoluție, derivate.
La sfârșitul primei luni de dezvoltare, prin incurbarea atât rostro-caudală cât și transversală a
discului embrionar, tavanul sacului vitelin se închide formând tubul intestinal primitiv. 
La extremitațile acestuia se găsesc 2 membrane didermice (lipsite de mezoderm
intraembrionar, deci formate numai din ectoderm și endoderm). Aceste membrane se vor resorbi.
Rezultă proximal stomodeumul sau gura primitivă, respectiv distal proctodeumul sau orificiul
cloacei.
Endodermul tubului intestinal primitiv prolifereaza si determina impartirea tubului in 3 segmente:
• intestin cefalic sau proenteron, la randul sau cu 2 portiuni:
- faringele primitiv (regiunea arcurilor branhiale)
- segmentul postfaringian (zona din care se va forma stomacul si prima portiune a

duodenului). 
La limita dintre cele 2 portiuni apare diverticulul respirator, tot endodermal.
• intestinul mijlociu (mezenteron) un timp pastreaza comunicarea cu sacul vitelin prin ductul vitelin
sau ductul omfalo-enteric
• intestinul caudal (metenteron) se termina la nivelul cloacei
Intestinul anterior:
• va da naștere:
• situat caudal de intestinul cefalic
• se extinde până la primordiul hepatic
5.Dezvoltarea esofagului și a stomacului, malformații; formarea bursei omentale:

Esofagul se dezvoltă din proenteron, din joncțiunea dintre segmentul faringian (regiunea
arcurilor branhiale) și segmentul postfaringian (stomacul primitiv). 
4
În extremitatea sa superioară, anterior se dezvoltă diverticulul respirator (mugurii
bronhopulmonari).
Pe măsură ce embrionul crește în lungime, crește și esofagul împreună cu acesta.
Până în S8, în afară de creșterea în lungime, are loc și proliferarea endodermului, care face ca
tubul intestinal sș ia forma unui tub plin. Începând cu S9 și până în S14, migrează celule
mezenchimale (mezodermale) și celule ale crestelor neurale care vor da naștere submucoasei și
muscularei tubului digestiv (din endoderm se formeaza doar mucoasa). În final, tubul intestinal își
recapătă lumenul prin fenomene de vacuolizare și apoptoză la nivelul endodermului.
Malformații:
• aplazia (lipsa de formare, respectivul segment rămânând sub forma unui cordon fibros  
subțire și plin)
• hipoplazia (dezvoltare insuficientă a unui segment)
• fistule traheo-esofagiene (comunicări anormale între esofag și trahee)
• diverticuli congenitali ai esofagului
Stomacul se dezvoltă din segmentul postfaringian al proenteronului. Această porțiune prezintă

două mezouri numite mezogastre:
• mezogastrul dorsal în care se vor forma mugurele pancreatic dorsal și mugurele splenic. În final
va da naștere marelui epiploon
• mezogastrul ventral în care se vor forma mugurele pancreatic ventral și mugurele hepato-cistic
Mugurele hepato-cistic crește foarte rapid, astfel că din S5 el se deplasează dinspre anterior
spre dreapta patrunzând și fixandu-se în septul transvers. În acest moment, în S5 are loc rotația
stomacului, marginea anterioară care va deveni mica curbură, schimbandu- și poziția spre partea
dreaptă. Prin fixarea ficatului în septul transvers, porțiunea distală a proenteronului va forma ansa
duodenală si astfel ultima porțiune a stomacului va avea o direcție orizontală.
tubul intestinal să ia forma unui tub plin. Începând cu S9 și până în S14, migrează celule
recapată lumenul prin fenomene de vacuolizare și apoptoză la nivelul endodermului.
Malformații:
• aplazie
• hipoplazie
• defecte de rotație
• stenozâ congenitalâ de pilor (una dintre cele mai frecvente malformații congenitale) se manifestă
prin vărsături în primele 24-48h de la naștere. Se intervine chirurgical în prima lună și se face o
piloroplastie
6.Dezvoltarea splinei, malformații:

Splina se dezvoltă în cea de-a doua lună prin migrarea de celule mezodermale în interiorul
mezogastrului dorsal, anterior de mugurele pancreatic dorsal. Împreună cu celulele mezodermale
vin și celulele crestelor neurale, care o să rămână în interiorul splinei (teci în jurul vaselor de sânge)
și ajung și la mugurele pancreatic dorsal și coada viitorului pancreas, devenind insule Langerhans.
Malformații: spline supranumerare formate în alte regiuni ale mezogastrului dorsal.
7.Dezvoltarea duodenului și a pancreasului, malformații:

Duodenul se dezvoltă din porțiunea terminală a proenteronului (duodenul I și jumătatea
superioară a DII), respectiv din partea inițială a mezenteronului (restul duodenului). Deplasarea
stomacului spre dreapta împreună cu rotația stomacului duce la formarea ansei duodenale care
are deschiderea (curbura) către partea stângă.
Ca urmare a rotației ansei ombilicale, duodenul suferă fenomenul de coalescență, în spatele

său formându-se fascia de coalescență retro-duodeno-pancreatică descrisă de Treitz.
muscularei tubului digestiv (din endoderm se formează doar mucoasa). în final, tubul intestinal își
Malformații:
• aplazie
• hiploplazie
5
• defecte de coalescență cu posibilitatea formării de hernii la nivelul fosetelor duodenale
Dezvoltarea pancreasului se face începând cu S4, pe seama a 2 muguri:
• mugurele pancreatic dorsal se dezvoltă în mezogastrul dorsal. Odată cu rotația stomacului, el se

așează spre partea stângă. Din el se formează coada pancreasului, corpul pancreasului și
jumătatea superioară a capului pancreasului. Canalul său excretor va forma canalul pancreatic
principal Wirsung la nivelul cozii și corpului, în timp ce la nivelul capului va da naștere canalului
pancreatic accesor Santorini
• mugurele pancreatic ventral se dezvoltă în mezogastrul ventral, imediat inferior de mugurele

hepato-cistic. Odată cu rotația stomacului, își schimbă poziția ajungând în dreapta. După aceea
suferă un fenomen de migrare activă. trecând posterior de ansa duodenală și ajunge în final la
stânga acesteia fuzionând cu partea inferioară a mugurelui pancreatic dorsal. Din el se dezvoltă
jumătatea inferioară a capului pancreasului, inclusiv procesul uncinat. În S12, odată cu migrarea
celulelor crestelor neurale în zonă, acestea ajung și la nivelul pancreasului dând naștere insulelor
Lagerhans.
8.Mezenteron (intestinul mijlociu) - ansa ombilicală, limite, evoluție, derivate, malformații:

Mezenteronul este segmentul tubului intestinal primitiv care crește cel mai mult în lungime. Din
această cauză se formează ansa ombilicală care are în vârful său comunicarea cu sacul vitelin
definitiv prin ductul vitelin sau canalul omfalo-enteric. 
Cordonul ombilical încă nu s-a format, evoluția ansei ombilicale fiind între S6 și S10.
Din această cauza există un hiatus la nivelul viitorului perete anterior al abdomenului care se
deschide în celomul extraembrionar. Pe măsură ce ansa ombilicală crește în lungime o parte a sa
părăsește corpul embrionului ajungând în celomul extraembrionar=hernia fiziologică.
Pe măsură ce corpul embrionar crește în dimensiuni, ansa ombilicală reintră în cavitatea

peritoneală.
Din mezenteron se formează:
• jumatatea inferioara a DD II,
• DD III,
• DD IV,
• jejun,
• ileon,
• cec
• apendice vermiform,
• colon ascendent
• 2/3 din partea dreapta ale colonului transvers 
9.Mezenteron (intestinul mijlociu) - hernia fiziologică; rotația intestinală:

Mezenteronul este segmentul tubului intestinal primitiv care crește cel mai mult în lungime. Din
această cauză se formează ansa ombilicală care are în vârful său comunicarea cu sacul vitelin
definitiv prin ductul vitelin sau canalul omfalo-enteric. 
Cordonul ombilical încă nu s-a format, evoluția ansei ombilicale fiind între S6 și S10.
Din această cauza există un hiatus la nivelul viitorului perete anterior al abdomenului care se
deschide în celomul extraembrionar. Pe măsură ce ansa ombilicală crește în lungime o parte a sa
părăsește corpul embrionului ajungând în celomul extraembrionar=hernia fiziologică.
Pe măsură ce corpul embrionar crește în dimensiuni, ansa ombilicală reintră în cavitatea

peritoneală.
Cele 2 porțiuni ale ansei ombilicale au evoluție diferită:
• brațul descendent (segmentul proximal al ansei) crește preponderent în lungime. din el se

formează aproape tot intestinul subțire, mai puțin ultimii 80-100cm ai ileonului.
• brațul ascendent (segmentul distal al ansei ombilicale) crește în special în grosime.

Brațul descendent formează numeroase anse care ptozează la dreapta mezenterului. În
continuare brațul ascendent (viitoarea valvulă ileocecală) se rotește cu 270 grade în jurul axului
mezenterului în sens antiorar (dinspre inferior, urcă spre stănga, apoi trece în partea dreaptă și în
final coboară spre fosa iliacă dreaptă).
6
10.Metenteron (intestinul posterior) - limite, evoluție, derivate, malformații:
muscularei tubului digestiv (din endoderm se formează doar mucoasa). în final, tubul intestinal își
Din metenteron se formează:
• mucoasa 1/3 din stânga al colonului transvers
• mucoasa colonului descendent
• mucoasa colonului sigmoid
• toată mucoasa ampulei rectale
Malformații:
• aplazie
• hipoplazie
• defecte de rotație
• persistența canalului omfalo-enteric care determină formarea diverticulului Meckel
11.Dezvoltarea ficatului și a căilor biliare:

Se face pe seama mugurelui hepatocistic care apare în S4 pe fața anterioară a proenteronului,
imediat deasupra joncțiunii cu mezenteronul. Mugurele se alungește, din extremitatea lui
superioară dezvoltându-se ficatul, în timp ce din porțiunea inferioară se dezvoltă căile biliare
extrahepatice. Imediat inferior de această porțiune inferioară se dezvoltă mugurele pancreatic
ventral care va migra trăgând împreuna cu el și deschiderea căii biliare principale în duoden. În
luna a doua, mugurele hepatic devine foarte voluminos,principalul rol al ficatului, în perioada
embriofetală nu este cel metabolic ci hematopoietic. De aceea el migrează spre partea dreaptă,
fixandu-se de septul transvers, ceea ce determină rotația stomacului și formarea ansei duodenale.
Din endoderm se formează doar hepatocitele și mucoasa căilor biliare extrahepatice. Celulele
Kupffer, fibroblaștii, endoteliul vaselor intrahepatice au origine embriologică în mezenchimul
septului transvers.
Malformații: sunt legate de căile biliare extrahepatice, deoarece malformațiile hepatice sunt
incompatibile cu viata:
• aplazie sau hipoplazie de veziculă biliară sau de căi biliare extrahepatice
• dedublarea colecistului
12.Dezvoltarea sistemului venos port:

La nivelul cordului (în sinusul venos), în afară de venele cardinale comune se deschid venele
ombilicale și venele viteline (acestea fiind cele mai mediale). Pe măsură ce ficatul se dezvoltă, el
înglobează atât venele viteline, cât și venele ombilicale, între toate aceste vene stabilindu-se
anastomoze intrahepatice.
Vena ombilicală din partea dreaptă involuează rămânând doar vena ombilicală stângă. De
asemenea, vena vitelină din partea stângă involuează rămânând numai cea din partea dreaptă din
care se va forma trunchiul venei porte.
13.Anastomoze porto-cave viscerale - anastomoza esofagiană:

În sindrom de hipertensiune portală se deschid anastomozele. La pacienții cu hipertensiune
portală apare un simptom psihotic.
Se găsesc la extremitățile tubului digestiv subdiafragmatic.
Anastomoza porto-cavă esofagiană se formeaza sub mucoasa esofagului abdominal între

afluenți ai venei gastrice stângi (drenează în vena porta) și venele esofagului toracic (drenează în
sistemul venei azygos și în final în vena cavă superioară).
14.Anastomoze porto-cave viscerale - anastomoza rectală:

În sindrom de hipertensiune portală se deschid anastomozele. La pacienții cu hipertensiune
portală apare un simptom psihotic.
Se găsesc la extremitățile tubului digestiv subdiafragmatic.
Anastomoza porto-cavă rectală este situată deasupra pectenului în mucoasa columnelor anale
Morgagni. Se face între afluenți ai venei rectale superioare (afluent de origine al VMS-vena portă)
și venele rectale inferioare (drenează în vena rușinoasă internă -vena iliacă internă -vena iliacă
comună - vena cava inferioară).
7
15.Anastomoze porto-cave parietale; venele porte accesorii:
• la nivelul peretelui abdominal anterior se fac între venele porte accesorii ce însoțesc ligamentul
rotund al ficatului și venele peretelui abdominal. Sunt dispuse periombilical, radiar deschiderea
lor determină apariția unor dilatații varicoase periombilicale numite “capul de Medusa”
• la nivelul peretelui abdominal posterior se fac între venele colonului ascendent, respectiv
descendent (secundar retroperitoneale) și venele din capsula adipoasă a rinichilor, respectiv
venele lombare.
• pe fața inferioară a diafragmei între venele gastrice scurte și vena gastrică stângă și vena frenică
inferioară.
16.Anastomoze cavo-cave:
• Se fac intre VCS și VCI și se deschid în caz de obstrucție a uneia dintre aceste 2 vene mari. 
la nivelul peretelui anterior abdominal între vena epigastrică superioară care se continuă ca vena
toracică internă-vena subclavie-vena brahiocefalică-VCS și vena epigastrică inferioară care se
varsă in vena iliacă externă-vena iliacă comună-VCI.
• la nivelul peretelui posterior:
- anastomoza între venele lombare ascendente-sistemul venei azygos-VCS și venele

lombare-VCI
- plexul venos vertebral intern situat între pereții interni ai canalului vertebral și dura mater
spinală. venele acestui plex sunt avalvulare.
17.Structura unitară a tubului digestiv; sistemul nervos enteric:

De la exterior spre lumen:
• seroasa (peritoneu); la extremități seroasa fie nu acoperă decât fața anterioară a tubului digestiv
(esofag abdominal și ampula rectală), fie lipsește complet, fiind înlocuită de țesut conjunctiv
lax=adventice.
• musculara (fibre musculare netede). au 2 direcții: fibrele superficiale sunt longitudinale, fibrele
profunde sunt circulare. În musculară se gasește plexul nervos mienteric descris de Auerbach,
componentă a sistemului nervos enteric.
• submucoasa-formată din țesut conjunctiv lax și numeroase vase de sânge împreună cu plexul
submucos Meissner ce de asemenea face parte din sistemul nervos enteric.
• mucoasa-de la esofagul abdominal și până la pecten (rect) este un epiteliu columnar

unistratificat cu numeroase glande, cu microvili care formează margine în perie etc.
La limita dintre mucoasă și submucoasă se gasește un strat subțire de fibre musculare

netede=muscularis mucosae.
22.Mezodermul intermediar - pronefrosul și mezonefrosul:

Pronefrosul se numește intestin cefalic. El apare la embrionul cu 11 somite în dreptul somitelor
8-11 ale mezodermului. Acesta se grupează în 7 categorii de grupe celulare care se numesc
nefrotoame. Ele suferă un proces de alungire transversală și capătă lumen => Nefrocele.
Fiecare nefrocel are 2 pereți:
• Un perete lateral care se dilată, acesta venind în raport cu cordoanele celulare subiacente și
împreună cu acestea se tunelizează, formând un canal longitudinal numit colector primar
pronefrotic. Acesta se deschide în cloacă.
• Un perete medial se invaginează datorită prezenței unei anse capilare și va lua naștere
glomerulul intern.  
Există situatii în care peretele medial al nefrocelului se va deschide în cavitatea celomica, iar
ansele capilare vor proemina în celomul intraembrionar în vecinatătea locului de deschidere a
nefrocelului, ceea ce dă naștere glomerulului extern. 
După degradarea pronefrosului, rămâne doar canalul pronefrotic colector în stadiul  
rudimentar, dar necesar în dezvoltarea ulterioară a rinichiului, având rol inductor, restul dispare.
Mezonefrosul: 
A doua etapă în dezvoltarea rinichiului, are rol în dezvoltarea metanefrosului și a aparatului
genital. Datează din săptămâna a 4-a IU, coexistând inițial cu pronefrosul.  
În final din mezonefros la femeie dispare complet, iar la bărbat dă canalele excretoare ale
testiculului.  
Origine: Tot în mezodermul intermediar în dreptul somitelor 9-26, unde mezonefrosul ia inițial
8
aspect de aglomerare celulară mezodermală.  
În porțiunea superioară, mezonefrosul își pastrează metameria, astfel se dezvoltă câte o
singură veziculă mezonefrotică pentru fiecare nefrotom.  
În segmentele inferioare, metameria dispare, apărând mai multe vezicule pentru nefrotom,
numărul veziculelor ajungând până la 40. În această etapă, apar și glomerulii interni.  
O veziculă mezonefrotică are următoarele caracteristici. Aspectul ei e ca o pară, având o parte
laterală mai îngustă și care se unește cu colectorul pronefrotic, rezultând ductul mezonefrotic al lui
WOLF.  
Partea medială a veziculei se lărgește și este învaginată de un capilar glomerular, care provine
prin angioformare locală și care, ulterior, intră în legătură cu aorta.  
La două luni și jumatate IU, mezonefrosul e un organ voluminos situat pe peretele posterior al
trunchiului, de o parte și de alta a mezenterului dorsal și proeminând în cavitatea celomică.  
La nivelul lui, se dezvoltă un element foarte important: Creasta genitală, pe partea antero-
medială a mezonefrosului.
Ulterior, în luna a 4-a, involuează, rămânând numai porțiunea epigenitală participantă la

formarea gonadelor.
23.Mezodermul intermediar - metanefrosul și dezvoltarea rinichiului:

Dezvoltarea rinichiului se face pe seama mezodermului intermediar. Acesta evoluează succesiv
în sens rostro-caudal formând:
• Pronefrosul: nu este funcțional, se formează în regiunea cervicală și toracală superioară
• Mezonefrosul:este funcțional doar o scurtă perioadă de timp și este situat în regiunea toracală și
regiunea lombară superioară; mezonefrosul se segmentează, fiecare segment fiind un tub urinar
mezonefrotic care transportă urina spre un canal colector numit duct mezonefrotic descris de
Wolff care se deschide în cloacă.
• Metanefrosul 
-apare cel mai distal în dreptul sacrului 
-nu se segmentează și de aceea se numește blastem metanefrogen.
În paralel, din ductul mezonefrotic se dezvoltă un diverticul numit mugure ureteral. Acesta
crește și ia contact cu blastemul metanefrogen. Din această porțiune se vor forma pelvisul renal și
calicele. În continuare, mugurele ureteral se ramnifică (până la 12 generații de ramuri), din acestea
dezvoltându-se tubii colectori. Extremitatea tubului colector în contact cu blastemul metanefrogen
determină formarea de vezicule nefrogene (renale). Acestea încep și se alungesc formând inițial
capsula Bowman și ulterior ansa Henle, tubii contorți proximal și distal.
24.Stadiul indiferent în dezvoltarea căilor genitale:

Atât embrionul masculin cât și cel feminim prezintă inițial 2 perechi de ducte genitale: ductele
mezonefrotice Wolff si paramezonefrotice Muller.
Ductul paramezonefrotic :
• Apare sub forma unei invaginații a epiteliului de pe suprafața antero-laterală a crestei urogenitale
• La nivelul liniei mediane vine în contact strans cu cel de partea opusă, fiind separate inițial de un
sept, ulterior fuzionând dând naștere canalului uterin
• Caudal, cele 2 ducte determină apariția unei mici proeminențe= tuberculul paramezonefrotic
Muller 
Ductele mezonefrotice se deschid în sinusul urogenital de fiecare parte a tuberculului  
Muller. 
În cazul gameților 44XY, cromozomul Y, prin gena Sry, determină la nivelul celulelor  
Sertoli sinteza factorului anti-Mullerian, ceea ce va duce la involuția ductului Muller, elementele
dezvoltate din acesta rămânând ca vestigii: apendicele testicular și utriculul prostatic.  
În cazul gameților 44XX, datorită faptului că ductul mezonefrotic are o evoluție egală la
ambele sexe, la sexul feminin se va diferenția în labii mari/mici, clitoris și partial în vagin.
25.Cloaca și evoluția sinusului urogenital:

Cloaca reprezintă porțiunea principală terminală a intestestinului posterior, care apare din S4,
comunică retrograd cu intestinul posterior și cu alantoida.
9
În porțiunea terminală este închisă prin membrana cloacală ( resorb L3). Membrana cloacală
este ectodermală. 
Între alantoidă și intestinul terminal apare septul urorectal de natură mezanchimală.
Evoluția acestuia merge spre 2 căi :
• progresează și se invaginează în interiorul cloacei, ajunge până la membrana cloacală și se

imparte în 2 membrane, cea urogenitală și anorectală.
• formarea corpului perineal. Acesta este responsabil de dezvoltarea fasciilor și mm perineului .
Cloaca este un receptacul comun, situat la nivelul extremității caudale a embrionului, în care se
deschid: canalul alantoidian (cranial și ventral), metenteronul (cranial și dorsal) și canalele
mezonefrotice Wolff (pe părțile laterale).
Inferior, cloaca este închisă de membrana cloacală.
Sub acțiunea inductorie a canalulul Wolff, între peretele posterior al canalului alantoidian și
peretele superior al cloacei , mezenchimul proliferează și împinge endodermul cloacal, cu care va
forma septul urorectal, care se alungește în sens caudal, compartimentând cloaca in:
• Compartiment anterior= sinus urogenital
• Compartiment posterior= canal anorectal
În săptămâna a 6-a, septul urorectal ajunge la membrana cloacală, pe care o împarte  

în membrana urogenitală ( ce închide distal sinusul urogenital) și membrana anală ( ce închide
distal canalul anorectal).  
Cloaca se resoarbe în săptămâna a 7-a. Practic, este vorba de resorbția membranei urogenitale
care are loc în săptămâna a 7-a și resorbția membranei anale care are loc în săptămâna a 8-a,
lăsând ca vestigiu linia pectinată.  
La nivelul zonei de contact dintre septul urorectal și membrana cloacală, septul urorectal se
îngroață formând corpul perineal. Mezenchimul corpului perineal se diferențiază, generând
musculatura perineală, fasciile perineului și centrul tendinos al perineului.
Concomitent cu septarea cloacei, se produce și divizarea sfincterului cloacal: partea sa

anterioară formează mușchii stratului superficial al diafragmei pelvine și sfincterul uretral extern
striat, iar partea sa posterioară devine mușchi sfincter anal extern.
26.Malformații în dezvoltarea aparatului urinar:

• agenezie renală (nu se formează)
• hipoplazie renală
• rinichi supranumerar
• simfize renale (unirea celor 2 rinichi fie prin polul inferior, fie prin polul superior) = rinichi în
potcoavă
• rinichiul sigmoid (un pol superior se unește cu un pol inferior)
• rinichiul inelar
• rinichiul polichistic congenital (din veziculele nefrogene nu se dezvoltă nefroni)
• dedublare a sistemului pielocaliceal sau a ureterelor
• implantarea anormală a ureterelor în derivatele sinusului urogenital
• lipsa de fuzionare a sinusului urogenital definitiv la bărbat cu deschiderea uretrei la  

rădăcina penisului, pe fața inferioară = hipospadias.
• deschiderea uretrei pe fața dorsală a penisului (mai rar) =e pispadias
28.Puncte dureroase abdomino-pelvine:

• epigastrica -corespunde stomacului, dar devine dureros și în iritarea plexului celiac (de ex
debutul într-o apendicită acută)
• punctul cistic (Murphy)-se găsește la intersecția liniei ombilico-axilare din dreapta cu rebordul
costal (de obicei cartilajul coastei IX)
• zona pancreatico-coledociană Chauffard -se delimitează folosind verticala ridicată prin ombilic
și orizontala dusă prin ombilic la dreapta. Unghiului drept astfel format îi ducem bisectoarea.
Regiunea este situată între bisectoare și verticală și se întinde de la 4-5cm superior de ombilic
până la un lat de deget de acesta
• în pancreatita acută apare durerea ÎN BARĂ localizată orizontal la nivelul mezogastrului
• trigonul Iacobovici-apare durerea când se irită peritoneul parietal în apendicita acută
- superior-linia ombilico-spinoasă dreaptă
- inferior-linia bispinoasă 
- medial-linia pararectală dreaptă
10
• punctul Mac-Burney, situat la unirea 1/3 laterale cu 2/3 mediale ale liniei spino-ombilicale drepte
• punctul Monro, situat la intersecția liniei spino-ombilicale drepte cu marginea laterală a dreptului
abdominal
• punctul Lanz, situat la unirea 1/3 drepte cu 2/3 stângi ale liniei bispinoase
• punctul Sonnenburg, situat la intersecția liniei bispinoase cu marginea laterală a dreptului

abdominal
29.Stadiul indiferent în dezvoltarea căilor urinare și genitale:

Începe în S3 când în tavanul sacului vitelin se formează CGP care vor migra spre viitoarea
gonadă.
În S4, în partea medială a proeminenței mezonefrosului epiteliul celomic se îngroașă și

formează creasta genitală sau gonadală = viitoarea gonadă.
În S5, CGP-urile ajung la nivelul acesteia și populează niște prelungiri profunde ale epiteliului
celomic numite cordoane gonadale primordiale. 
Până în S7 la sexul masculin, respectiv S8 la sexul feminin, continuă diviziunea CGP-urilor care
vor da naștere spermatogoniilor, respectiv ovogoniilor.
30.Dezvoltarea testiculului:
Începe în S7, sub acțiunea genelor de pe cromozomul Y. Cordoanele gonadale primordiale
persistă și se dezvoltă devenind tubi seminiferi contorți plini(nu au lumen). În interiorul lor
proliferează și spermatogoniile. Și spermatogoniile și tubii rămân în acest stadiu până la pubertate
când tubii seminiferi contorți capătă lumen și începe spermatogeneza.
În paralel cu dezvoltarea testiculului are loc coborârea acestuia.
31.Dezvoltarea căilor genitale masculine și a prostatei; malformații:

Gonada se dezvoltă pe fața medială a mezonefrosului. Câțiva tubi mezonefrotici stabilesc
comunicarea cu tubii seminiferi contorți și astfel se formează rețeaua testiculară si ductele
eferente. 
La sexul masculin persistă ductele mezonefrotice Wolff din care se vor dezvolta ductul
epididimar, ductul deferent și ductul ejaculator.
Datorită includerii deschiderii mugurilor ureterali în vezica urinară, ductele mezonefrotice ajung
să se deschidă în fosta cloacă, în porțiunea pelvină a sinusului (adică în uretra prostatică).
Majoritatea sunt anomalii de coborâre a testiculului deoarece acesta la începutul lunii a9a
trebuie să pătrundă în canalul inghinal, iar la naștere trebuie sa fii ajuns în scrot.
• Lipsa de coborare=criptorhidie
• Anomalii de formare a organelor genitale externe, precum micropenisul, penisul bifid.
• Anomalii de inchidere a sinusului urogenital definitiv: hipospadias, epispadias
32.Dezvoltarea ovarului:
Începe în S8. Cordoanele gonadale primordiale formate inițial în medulară degenerază și dispar.
Se formează în corticală a doua generație de cordoane care vor fi populate de ovogonii. În luna
a4a aceste cordoane se fragmentează, celulele lor dispunându-se in jurul ovogoniilor. Astfel, până
în luna a7a, se formează intre 500-700.000 foliculi ovarieni primordiali. În centrul fiecărui folicul se
găsește câte un ovocit de ordinul I, rezultat prin diviziunea ovogoniilor. Toate ovocitele încep prima
diviziune reducțională, oprindu-se în diplotenul acesteia.
În jurul ovocitului de ordinul I sunt dispuse celulele foliculare turtite care vor intra în activitate
după pubertate în momentul reluării diviziunii meiotice de către ovocite.
La fel ca și testiculul și ovarul suferă un fenomen de descensus, dar el se oprește în pelvis.
33.Dezvoltarea căilor genitale feminine; malformații:

Se face pe seama ductelor paramezonefrotice Müler în timp ce ductele mezonefrotice Wolff
involuează și dispar. 
Ductul paramezonefrotic se formează lateral de ductul Wolff, însă extremitatea lor inferioară
ridică peritoneul și se îndreaptă spre medial fuzionând cu cel din partea opusă. Porțiunea
fuzionată a celor 2 ducte Müller se deschide la nivelul cloacei printr-o proeminență numită
tubercul paramezonefrotic.
Din porțiunea superioară a ductelor paramezonefrotice se formează trompele uterine. Din

porțiunea inferioară fuzionată se formează uterul și treimea superioară a vaginei. Restul vaginei se
formează prin creșterea în lungime a tuberculului paramezonefrotic care ia forma unui tub epitelial
11
plin numit placă vaginală. Ulterior, în interiorul plăcii vaginale apare un fenomen de vacuolizare
care este mai puțin intens în extremitatea inferioară unde se formează himenul.
Cele mai frecvente se datorează unei fuzionări incomplete a celor două ducte
paramezonefrotice, uterul dublu (uter didelf) cu sau fără vagin dublu, uterul bicorn, uterul arcuat,
atrezie de col, atrezie de vagin, imperforație de himen.
34.Procesul de descensus al gonadelor:

Inițial, ovarul se găsește pe marginea superioară a pelvisului. Stă acolo până la pubertate,
urmând un proces de descensus în cavitatea pelvina. De asemenea, odată cu așezarea în pelvis,
suferă un proces de rotație în axul lung de 90 de grade, astfel:
• Polul inferior se situează medial
• Polul superior -> lateral = aproape transversal în cavuum retrouterin.
Odată format, testicul suferă și el un proces de coborâre(descensus testis). Acest proces are rol
în 2 etape succesive:
• etapa internă: are loc în cavitatea abdominală, când, testiculul, organ ovoid, are  
polul superior subdiafragmatic. Datorită discrepanței dintre creșterea peretelui abdominal și
creșterea lentă a testiculului, acesta coboară 10 segmente, iar la sfârșitul săptămânii 10 IU, este
și el la limita dintre abdomen și pelvis, dar, spre deosebire de ovar, în contact cu peretele
abdominal anterior
• etapa externă: la sfârșitul lunii a 6-a, testiculul se angajează în canalul inghinal pe care teoretic îl
străbate în 2-3 zile, astfel că îl găsim la sfârșitul săptămânii a 7-a, la orificiul inghinal superficial
al canalului, de unde, coboară zn scrot.  
La trecerea testiculului în canalul inghinal, trece și funiculul spermatic, inițial la naștere,
testiculul poate fi găsit la orificiul inghinal superficial fiind mobil, atârnat de funiculul spermatic,
care fuge la palpare = testicul flotant, ca ulterior să coboare în scrot, unde în luna a 3-a ar trebui
să aibă o poziție definitivă.
După trecerea prin canalul inghinal, rămâne canalul peritoneo-vaginal, care face legătura între 2
cavități -> abdominală și scrotală. În mod normal, acest canal trebuie să se oblitereze(astupe),
obliterarea având loc în 2 puncte:
• La nivelul orificiului superficial al canalului(obliterare tardivă)
• La nivelul porțiunii superioare a testiculului – în scrot.  
35.Spațiul retroperitoneal: delimitare, conținut:

Delimitare:
• anterior: peritoneul parietal posterior
• posterior: peretele posterior (lombar) al abdomenului
• superior: prin orificiile diafragmei comunică cu mediastinul posterior
• inferior: se continuă cu spațiul pelvisubperitoneal
Conținut:
• formațiuni primitiv retroperitoneale (se dezvoltă de la început la acest nivel):
- aorta abdominală
- VCI 
- rinichi, uretere 
- glande suprarenale
• formațiuni secundar retroperitoneale (sunt segmente ale tubului digestiv care și-au pierdut
mobilitatea în cavitatea peritoneală datorită fenomenului de coalescență):
- cea mai mare parte a duodenului, cap și corp de pancreas -posterior de ele fascia Treitz  
(retroduodenopancreatică)
- colon ascendent cu fascie Toldt I
- colon descendent cu fascie Toldt II
36.Spațiul pelvisubperiotneal - delimitare,conținut:

Delimitare:
• superior-peritoneul parietal pelvin
• inferior-diafragma pelvină completată posterior de fețele anterioare ale sacrului și coccisului de

unde pornește mușchiul piriform pe care este așezat plexul sacral.
• lateral-peretele lateral al bazinului (mușchiul obturator intern)
12
• superior și posterior-comunică larg cu spațiul retroperitoneal
• superior și anterior-se continuă cu spațiile prevezical și preperitoneal
Conținut:
• viscere:
- ampula rectală 
- porțiunea pelvină a ureterelor 
- vezica urinară 
- la femeie: colul uterin și vagina 
- la bărbat: prostata, veziculele seminale, ultima parte a ductelor deferente
• vasele iliace interne și ramurile acestora cărora li se alătură fibrele nervoase vegetative ale
plexului hipogastric inferior; în lungul acestor vase, țesutul conjunctiv al spațiului
pelvisubperitoneal se condensează formând lamele sacro-recto-genito-pubiene
37.Spațiile preperitoneal, properitoneal, prevezical,plexuri venoase pelvine:

Spațiul preperitoneal este delimitat între peritoneul parietal anterior și teaca mușchiului drept
abdominal. La nivelul său se găsește fascia transversalis. Între peritoneul parietal anterior și fascia
transversalis se află spațiul preperitoneal propriu-zis. Între fascia transversalis și teaca dreptului
abdominal se găsește spațiul properitoneal (spațiul lui Bogros) pe unde urcă vasele epigastrice
inferioare.
Spațiul prevezical este o porțiune a spațiului preperitoneal situată median deasupra vârfului
vezicii urinare. Este delimitat lateral de resturile fibrozate ale arterelor ombilicale între care se
găsește fascia ombilico-prevezicală. Median este situat restul fibrozat al alantoidei=uraca. 
Fascia ombilicoprevezicală este situată profund de fascia transversalis.
Spațiul coboară și în spatele simfizei pubiene, această porțiune fiind delimitată anterior de
fascia ombilicoprevezicală, posterior de fețele anterioare ale vezicii și prostatei (spațiul lui Retzius) 
La acest nivel, în jurul vezicii urinare și al prostatei se formează plexul venos prostatic
(perivezical la femeie) Santorini, care este foarte abundent în spatiul prevezical. La nivelul acestui
plex drenează sângele perineului anterior, vezicii urinare, iar la bărbați și sângele prostatei. El
reprezintă originea venei iliace interne.
38.Aorta abdominală, arterele iliace comune și externe:

Aorta abdominală continuă aorta descendentă toracică la nivelul hiatusului aortic al diafragmei
(vertebra T12). Se termină împărțindu-se în cele 2 artere iliace comune și artera sacrală medie în
dreptul vertebrei lombare IV. Coboară prin spațiul retroperitoneal, fiind înconjurată lateral și
posterior de limfonodulii lomboaortici (=paraaortici). Anterior are raport cu plexul nervos
prevertebral (plexul celiac continuat inferior ca plex intermezenteric). La dreapta-VCI.
Ramuri colaterale:
• ramuri parietale
- artera frenică inferioară
- arterele lombare (4perechi)
• ramuri viscerale:
- ramuri nepereche - sunt destinate tubului digestiv:
- trunchiul celiac
- artera mezenterică superioară
- artera mezenterică inferioară 

- ramuri pereche-destinate glandelor suprarenale, rinichilor și gonadelor
- artera suprarenaliană mijlocie
- artera renală
- artera testiculară/ovariană
Artera iliacă comună se formează prin bifurcarea aortei abdominale în dreptul vertebrei lombare
4. Se termină bifurcându-se în arterele iliacă externă și internă în dreptul articulației sacroiliace.
Sunt însoțite în partea medială de venele iliace comune, artera iliacă comună din partea dreaptă
încrucișând anterior originea VCI. Dau o singură ramură colaterală = artera circumflexă iliacă
profundă.
Artera iliacă externă se continuă ca artera femurală după ce trece inferior de ligamentul inghinal
prin lacuna vasculară. Are medial vena iliacă externă și va fi încrucișată anterior de ureterul drept
(în stânga ureterul stâng încrucișează de obicei vasele iliace comune). Are și ea un singur ram
colateral: artera epigastrică inferioară.
13
40.Noduri limfatice abdominale și pelvine:
Nodurile limfatice abdominale:
• nodurile parietale: sunt dispuse lateral și posterior de aorta=limfonodulii lomboaortici sau

paraaortici. La nivelul lor ajunge limfa din pelvis, limfa peretelui abdominal posterior și limfa din
nodurile viscerale. Vor da naștere ductului toracic care începe printr-o dilatație numită cisterna
chylli (rezervorul de limfă, dilatație descrisă de Pecket)
• nodurile viscerale: drenează limfa de la tubul digestiv prin limfonoduli situați în mezouri
(mezenter, mezocolon transvers, mezosigmoid etc). În final se formează trunchiurile limfatice
intestinale care drenează în cisterna cylli
Noduri limfatice pelvine - sunt situate în lungul vaselor de sânge din regiune:
• limfonodulii iliaci externi-drenează limfa membrului inferior (limfonodulii inghinali profunzi)

precum și limfa viscerelor din partea anterioară a pelvisului (vezica, prostata, vagin, col uterin,
dar si corp de uter).
• limfonodulii iliaci interni-însoțesc vasele omonime și drenează cea mai mare parte a limfei
rectului, limfei colului uterin, dar și a pereților bazinului.
• nodurile iliace comune-drenează de la precedentele 2 grupuri și se continuă cu limfonodulii de la

bifurcația aortei și apoi cu cei paraaortici.
• limfonodulii presacrali-drenează direct în limfonodulii de la bifurcația aortei, primesc limfa atât

din regiunea fesieră cât și de la rect, precum și colul uterin
42.Plexul celiac:
Plexul celiac reprezintă porțiunea superioară a plexului nervos prevertebral ce asigură inervația
viscerelor abdominopelvine. Acest plex este situat anterior de aortă, apoi coboară peste L5 și
promontoriu și în final la nivelul pelvisului se bifurcă. Componentele plexului nervos prevertebral
sunt, dinspre superior spre inferior:
• plexul celiac
• plexul intermezenteric
• plexul hipogastric superior
• plexul hipogastric inferior
Plexul celiac este format din:
• fibre aferente
• fibre eferente:
- sunt fibre simpatice preganglionare aduse în plex de nervii splanhnici toracici:
- mare (T6-T9)
- mic (T10-T11)
- imus sau ultim (T12)
- Aceste fibre fac sinapsă cu neuronii postagnglionari în cei 5 ganglioni

nervoși ai plexului celiac:
- ganglioni celiaci (semilunari) drept și stâng situați de o parte și de

alta a originii trunchiului celiac
- ganglionul mezenteric superior: situat inferior de originea AMS
- 2 ganglioni aorticorenali: situați în dunghill superior de desprindere

din aortă, a arterelor renale
- fibre parasimpatice preganglionare:
- aduse de nervii vagi, în primul rând de trunchiul vagal posterior
- străbat ganglionii fără a face sinapsă în ei și se alătură fibrelor simpatice

postganglionare în cadrul ramurilor plexului celiac (plexurile secundare):
- plexul gastric stâng
- plexul hepatic comun
- plexul splenic
- plexul mezenteric superior
- cele 2 plexuri renale
- cele 2 plexuri testiculare/ovariene
43. Plexul hipogastric inferior:

Reprezintă extremitatea inferioară a plexului nervos prevertebral ce asigură inervația organelor
abdomino-pelvine. Plexul nervos prevertebral este situat anterior de aortă, apoi coboară peste
vertebra L5 și promentoriu și in final la nivelul pelvisului se bifurcă. Componentele plexului
prevertebral sunt sunt dispuse dintre superior spre inferior:
• plexul celiac
14
• plexul intermezenteric
• plexul hipogastric superior
• plexul hipogastric inferior
Plexurile hipogastrice inferioare însoțesc vasele iliace interne și ramurile acestora în țesutul
conjunctiv al spațiului pelvisubperitoneal. Asigură inervația vegetativă a viscerelor pelvine.
Fibrele parasimpatice sunt aduse din parasimpaticul sacral (S2-S4) de nervii erectori.
Fibrele simpatice provin din simpaticul lombar (L1-L2) și ajung în plex coborând prin plexul
intermezenteric și plexul hipogastric superior.
44.Artera iliacă internă:

• ram al arterei iliace comune
• traseu: de la marginea mușchiului psoas mare spre mușchiul ridicător anal; însoțită de vena
omonimă, situată posteriro de arteră
• ramuri:
- parietale: pentru peretele pelvisului
- artera ileo-lombară
- artera sacrală laterală
- artera obturatoare
- artera fesieră superioară
- artera fesieră inferioară
- viscerale: pentru viscerele pelvisului
- artera ombilicală
- artera vezicală inferioară
- artera diferențială (sau uterină la femeie)
- artera rectală medie
- artera rușinoasă internă
45.Topografia perineului:
Perineul este regiunea topografică ce închide inferior pelvisul. Deasupra sa se găsește spațiul
pelvisubperitoneal de care este despărțit prin diafragma pelvină. La suprafața corpului regiunea
are forma unui romb având următoarele limite:
• anterior-simfiza pubiană
• posterior-vârful coccisului
• lateral-tuberozitățile ischiadice
Orizontala ce unește cele 2 tuberozități ischiadice îl separă în:
• perineu posterior (trigon anal)
• un perineu anterior (trigon urogenital)
15
II
1.Zone slabe ale peretelui abdominal și pelvin:
Linia albă:
• rafeu tendinos ce se întinde între procesul xifoid și simfiza pubiană
• se află între cei 2 mușchi drepți abdominali
• formată prin împltirea fibrelor aponevrotice ale mușchilor:
- oblic extern
- oblic intern
- transvers abdominal
• la acest nivel se produc hernii, în special supraombilical (epigastrice)
• slab vascularizată
• rezistentă la sutură
Regiunea ombilicală:
• intărită de:
- uracă
- ligamentele ombilicale
• limite:
- superioară: o linie orizontală supraombilicală trasată la 2 cm de ombilic
- inferioară: o linie orizontală infraombilicală trasată la 2 cm de ombilic
- laterale: până la nivelul marginilor mediale ale mușchilor drepți abdominali
Linia semilunară Spiegel:
• linia de demarcație între mușchii drepți abdominali și mușchiii lați ai abdomenului (îndeosebi
mușchiul oblic extern)
• se regăsește la marginea exterioară a tecii mușchilor drepți abdominali
Trigonul lombar Petit:
• delimitare:
- lateral: marginea posterioară a mușchiului oblic extern
- inferior: creasta iliacă
- medial: marginea laterală a mușchiului dorsal mare
• conținut:
- nervul iliohipogastric
- nervul ilioinghinal
- vene superficiale
- ramură fesieră din artera lombară IV
Tetragonul lombar:
• delimitare:
- infero-medial: masa sacrospinală
- infero-lateral: mușchiul oblic intern
- supero-medial: mușchiul dințat postero-inferior
- supero-lateral: coasta XII
Trigonul inghinal:
• delimitare:
- inferior: ligamentul inghinal
- medial: mușchiul drept abdominal
- superior: marginea inferioară a mușchiului oblic intern și transvers abdominal
2.Muschiul diafragma toraco-abdominală:

Este o formațiune impară. lată, cu diametrul transversal mai mare decât cel antero-posterior.
Este o structură musculo-membranoasă care separă cavitatea toracică de cea abdominală.
Are formă de boltă cu inserția situată inferior la nivelul aperturii toracice inferioare și vărful situat
superior, la stânga și respectiv dreapta de planul medio-sagital. În dreapta urcă mai sus, până la
nivelul spațiului intercostal 4. În stânga ajunge până la coasta 5, exact sub plămân.
Prezintă:
• central: o porțiune tendinoasă = centru tendinos
• periferic: porțiune musculară
I)Centrul tendinos, este format din 3 foliole:
• foliola anterioară:
- situată median
- marginea anterioară:
- privește spre stern
16
- este convexă
- marginea posterioară:
- corespunde corpurilor vertebrelor
- este concavă
• foliolele stânga și dreapta:
- situate lateral și posterior de foliola anterioară cu axul lung spre lateral
- marginea anterioarp: convexă
- marginea postero-laterală: convexă
- fața superioară:
- convexă
Între foliola
- corespunde bazei plămânilor
anterioară și
- fața inferioară:
cea dreaptă se
- concavă
află orificiul
- corespunde:
venei cave
- în dreapta: ficatului
- în stânga:
inferioare.
- lobului stâng al ficatului
- fornixului gastric
II)Posțiunea musculară:
• este situată periferic și inferior

stâlpii
• i se disting 3 părți:
diafragmei =
- lombară:
- origine:
pilieri
- pe stâlpii diafragmei
- cel drept:
- mai gros
- origine: pe fețele anterioare și laterale și discurile

intervertebrale L1-L4
- cel stâng:
- mai subțire
- origine pe L1-L3
- pe ligamentele arcuate:
- median
- medial:
- origine: pe corpul L1-L2
- inserție: pe vârful procesului costiform L1
- lateral:
- origine: vârful procesului costiform L1
- inserție: vârful coastei 12
- costală:
- origine: pe ultimele 6 coaste
- cea mai mare porțiune
-sternală:
- este redusă
- reprezentată de câteva fibre musculare cu originea pe procesul xifoid
Între fibrele mușculare există mici orificii care permit comunicarea între torace și abdomen:
• între porțiunile sternală și costală: orificii prin care trec vasele epigastrice inferioare
• între porțiunile sternală și lombară: spații prin care grăsimea toracică poate comunica cu cea
extraperitoneală.
Superior, diafragma este acoperită de fascia endotoracică, care are raport:
• central: cu pericardul
• lateral: cu pleurele
Inferior este acoperită de fascia endoabdominală, care are raport cu peritoneul.
Vascularizație:
• artera musculofrenică
• artera pericardofrenică
• ultimele 5 artere intercostale
• artera subcostală
• artera diafragmatică superioară
Inervație: nervul frenic
17
4.Etajul supramezocolic al cavității peritoneale:
Limite:
• superior: peritoneul parietal superior care căptușește fața inferioară a diafragmei
• anterior: peritoneul parietal anterior care căptușește peretele anterior abdominal
• posterior: peritoneul parietal posterior care căptușește peretele posterior abdominal
• inferior:
- colonul transvers
- mezocolonul transfers
- ligamentul frnocolic drept și stâng
Conținut: este ocupat în cea mai mare parte de:
• ficat
• căile biliare (cea mai mare parte a lor)
• esofagul abdominal
• splina
Ligamente și recesuri: ligamentele viscerale din acest etaj al compartimentează în:
• recesurile subfrenice drept și stâng:
- situate între peritoneul visceral al feței diafragmatice a ficatului și peritoneul parietal

superior
- separate de ligaments falciform al ficatului
- delimitate posterior de foița superioară a ligamentului coronar
• recesurile subhepatice drept și stâng: situate între fața viscerală a ficatului și mezocolonul
transvers:
- recesul subhepatic drept:
- delimitat:
- superior: fața viscerală a lobului hepatic drept
- posterior:
- fața anterioară a porțiunii supramezocolice a rinichiului drept

- fața anterioară a glandei suprarenale drepte
- fața anterioară a porțiunii supramezocolice a duodenului

descendent
- inferior:
- flexura colică dreaptă
- ligamentul frnocolic drept descendent
- colonul și mezocolonul transvers
- recesul subhepatic stâng este reprezentat de bursa omentală
Cele 2 recesuri subhepatice comunică prin intermediul orificiului epiploic Winslow.
5.Etajul inframezocolic al cavității peritoneale:

Etajul inframezocolic este limitat:
• superior:
- colon transvers
- mezocolon transvers
• inferior: se continuă cu. Cavitatea pelvină
Etajul inframezocolic este împărțit la rândul său de mezenter, colonul ascendent și descendent
în 4 spații sau recesuri:
• spațiul mezenterico-colic drept:
- delimitat:
- medial: mezenter
- lateral: colonul ascendent
- are formă triunghiulară:
- vârful la unghiul iliocecal
- baza: la colonul transvers
- nu comunică cu excavația pelvină
- pe peretele posterior proemină:
- polul inferior al rinichiului drept
- porțiunea inframezocolică a duodenului descendent și duodenul orizontal
- porțiunea inframezocolică a feței anterioare a capului pancreasului
• spațiul mezenteric colic-stâng:
- delimitat:
18
- medial: mezenter
- lateral: colonul descendent
- are formă triunghiulară:
- vârful: flexura colică stângă
- baza: comunică larg cu pelvisul
- pe peretele posterior proemină:
- polul inferior al rinichiului stâng
- duodenul ascendent
• șanțul parieto-colic drept:
- limitat între:
- flancul drept al colonului ascendent
- peretele abdominal
- regăsim plici colice determinate de reflexia peritoneului parietal de pe colonul ascendent

pe peretele lateral abdominal
• șanțul parieto-colic stâng:
- limitat între:
- flancul stâng al colonului descendent
- peretele abdominal
7+8)Bursa omentală. Căi de acces în bursa omentală:
Bursa omentală (cavitatea peritoneală mică) este o porțiune închisă “în fund de sac”, situată
posterior de stomac.
Bursa omentală comunică cu marea cavitate peritoneală prin orificiul epiploic Winslow.
Delimitarea orificiului epiploic:
• anterior: lig, hepatoduodenal care conține pediculul hepatic
• posterior: vena cavă inferioară
• superior: lobul caudat hepatic
• inferior: duodenul I
Orificiul bursei omentale
Bursa omentală prezintă:

= comunicarea dintre
• o porțiune principală
vestibulul bursei omentale și
• 3 prelungiri:
porțiunea ei principală
- vestibulul bursei omentale
- prelungirea superioară
• nu trebuie confundat cu
- prelungirea stângă sau lienală
orificiul epiploic Winslow
Porțiunea principală - delimitare:

• delimitare:
• anterior:
- anterior: mica curbură
- fața posterioară a stomacului
gastrică
- lig. gastrocolic
- plicile peritoneale
• posterior:
- gastro-pancreatică,
- fața anterioară a pancreasului
- diafragma
ridicată de artera
• inferior:
gastrică stângă
- mezocolonul
- hepato-pancreatică,
- colonul transvers
ridicată de artera
• superior:
hepatică comună
- diafragma
- ligamentul gastrofrenic
Vestibulul bursei omentale:

Vestibulul bursei omentale:
= segment așezat între orificiul epiploic Winslow și orificiul bursei

• prin el se pătrunde în partea
omentale
principală bursei
• delimitare:
• situat posterior de mica
- anterior: omentul mic
curbură gastrică
- posterior: peritoneul parietal posterior, care acoperă:
- aorta abdominală
- stâlpul diafragmatic drept
- vena cavă inferioară
- inferior: mica curbură gastrică
- superior: lobul caudat hepatic
Prelungirea superioară a bursei omentale:
• prezintă forma unui deget de mânușă
19
• delimitare:
- la dreapta: vena cavă inferioară
- la stânga: esofagul abdominal
- superior: diafragm
Prelungirea stângă a bursei omentale este delimitată:
• anterior: lig. gastrolienal
• posterior:
- lig. renolienal
- lig. frenolienal
9.Esofagul abdominal:
Esofagul:
= un conduct muscular, care se întinde de la nivelul faringelui, până la Orificiul cardia
stomac
se proiectează:
• are origin din proenteron
• continuă faringele primitiv

anterior: le
• prezintă 3 porțiuni:
nivelul
- cervicală
articulației
- toracală
condrocostale
- abdominală: lungimea variază cu timpii respiratorii
7 stângi
• limite:
- superioară: hiatusul esofagian al diafragmei

posterior: la
- inferioară: joncțiunea esogastrică,la nivelul orificiului cardia
nivelul vertebrei
Relația esofag-diafragmă:
T11, la stânga
Hiatusul esofagian al diafragmei:
coloanei
• este un canal oblige străbătut de esofagul abdominal
• este etanșat:
- superior: de pleură
- mijloc: membrana frenoesofagiană ( continuare a fasciei

endoabdominale de pe fața inferioară a diafragmei) prezintă:
Joncțiunea
- foița ascendentă:
esogastrică
- are tract cranial
este marcată la
- are formă de trunchi de con
- se inseră pe esofag, la 2 cm superior de diafragm

interior de
- foița descendentă:
trecerea bruscă
- are traiect inferior
de la mucoasa
- se inseră pe esofagul abdominal
de tip
- dispare la pacienții cu hernii hiatale
esofagian, la
- inferior: peritoneu
cea de tip
Raporturile esofagului abdominal:
• anterior:
gastric = linia
- trunchiul vagal anterior
“z”
- peritoneu
- lobul stâng hepatic
• posterior:
- trunchiul vagal posterior
- pilierii diafragmatici
- aorta descendentă
• stânga: între esofag și fornix avem incizura cardiei His
• dreapta: lobul caudat hepatic
Arterele:
• artera gastrică stângă:
- este ramură a trunchiului celiac
- participă la formarea plexului arterial periesofagian
• arterele gastrice scurte:
- se desprinde din artera splenică
- vascularizează peretele stâng esofagian
• artera frenică inferioară stângă:
- se desprinde din aorta abdominală
20
- are tract pe fața inferioară a diafragmei, trecând posterior de esofag
Venele:
• la nivelul esofagului abdominal se realizează
anastomoză porto-cavă
La nivelul stomacului regăsim un plex venos submucos. Apropiindu-se de joncțiunea gastro-

esofagiană, venele din plex traversează musculara mucoasei și ajung la nivelul mucoasei. La
acest nivel, venele formează un plex venod mucos așezat în linii verticale paralele. Aceste vene au
traiect ascendent și scad ca număr. La nivelul esofagului abdominal perforează din nou
musculatura mucoasei și se reîntorc în submucoasă.
Sângele de la nivelul acestor plexuri drenează:
• inferior: prin vena gastrică stângă către vena portă (drenaj preferențial)
• superior:
- prin vena frenică inferioară stângă: către vena cavă inferioară
- prin venele frenice esofagiene către venele heniazygos, azigos și apoi în vena cavă
superioară
10.Stomacul - cofigurație externă și raporturi:

Stomacul prezintă:
• fețe:
2
- anterioară
- posterioară
• 2 curburi:
- mica curbură:
- orientată spre dreapta
- prezintă 2 porțiuni:
- verticală
- orizontală
- marea curbură:
- pornește de la stânga esofagului abdominal
- inițial formează o cupolă = fornixul gastric
- între fornix și esofagul abdominal regăsim incizura cardiei His
- prezintă 2 porțiuni:
- verticală
- orizontală
• 2 orificii:
- cardia
- pilorul
Stomacul este împărțit în mai mult părți:
• fundus gastric
• corp gastric
• antru piloric
• canal piloric
Ligamentele stomacului sunt formațiuni peritoneale (derivate din mezogastrul ventral și dorsal)
ce îl leagă de formațiunile învecinate.
La nivelul micii curburi, peritoneul visceral al stomacului se continuă cu ligamentul hepato-

gastric. Între foițele acestuia regăsim:
• arcada arterială a micii curburi
• noduli limfatici gastrici:
- stângi
- drepți
• artera hepatică accesorie stângă ram din artera gastrică stângă
La nivelul marii curburi regăsim:
• ligamentul gastro-frenic:
- se întinde între fornicul gastric și diafragm
- prezintă 2 foițe:
- anterioară: aparține marii cavități peritoneale
- posterioară: participă la formarea peretelui superior al bursei omentale
• ligamentul gastro-lienal:
- se întinde între marea curbură și hilul splinei
- se continuă cu ligamentul lieno-renal
21
- posterioară: participă la delimitarea recesului lienal al bursei omentale
• ligamentul gastro-colic:
- se întinde între poțiunea orizontală a marii curburi și colonul transvers
- posterioară: participă la formarea peretelui anterior al bursei omentale
11.Structura stomacului:
Stomacul este un organ cavitar cu rol:
• endocrin
• exocrin
• digestiv
Din punct de vedere histologic zona fundică și a corpului gastric sunt asemănătoare, dar se
deosebesc de zona pilorică sub aspect morfologic.
Stomacul prezintă 4 tunici:
• mucoasa cu musculatura mucoasei:
- formată din epiteliu cilindric de tip mucos cu invaginări ce formează criptele gastrice
- lamina prezintă glande gastrice care sunt glande simple tubulare ramificate ce se deschid
la baza criptelor
• submucoasa:
- formată din țesut conjunctiv dens
- la nivelul său se evidențiază:
- plexul Meissner
- vase sanguine
- vase limfatice
- nu prezintă glande
• musculara:
- formată din fibre musculare netede, dispuse în 3 straturi:
- oblic intern
- circular mijlociu
- longitudinal extern
• seroasă: alături de mezoteliu învelește la exterior stomacul
În funcție de aspectul histologic al mucoasei, se pot deosebi cele 3 zone ale stomacului:
• regiunea cardială:
- prezintă o mucoasă ce cripte scurte, glande lungi, sinuoase și lumen larg
- secretă:
- mucină neutră
- sialomucine
• regiunea fundică și a corpului:
- prezintă o mucoasă cu cripte scurte, glande lungi și lumen îngust
- glandele prezintă celule secretoare de:
- HCl
- pepsinogen
- lipază
- renină
• regiunea antrului și a canalului piloric:
- prezintă o mucoasă cu cripte adânci, glande scurte, sinuoase cu lumen larg
- glandele prezintă:
- celule secretoare de mucină neutră
- celule parietale
- celule secretoare de lizozim
- celule endocrine
12.Stomacul - raporturi:
Cardia vine în raport:
• anterior:
- lobul hepatic stâng
- ligamentul stâng al ficatului
22
• posterior:
- aorta abdominală
- pilierul diafragmatic stâng
Pilorul:
• situat profund și la dreapta liniei mediane
• vine în raport:
- anterior: lobul pătrat hepatic
- posterior:
- vena portă
- artera hepatică
- inferior: capul pancreasului
- superior: ligamentul hepatoduodenal
Fața anterioară:
• către curbura mică a stomacului are raporturi:
- anterior: lobul stâng heptic
- lobul pătrat hepatic
• restul feței este împărțită în:
- parte superioară:
- în raport cu hemidiafragmul stâng, iar prin intermediul acestuia cu:
- pleura
- baza plămânului stâng
- pericard
- spații intercostale VI-IX
- parte inferioară:
- este în contact direct cu peretele anterior abdominal; această arie se numește

trigonul gastric Labbe, delimitat:
- supero-lateral dreapta: marginea inferioară a stomacului
- supero-lateral stânga: rebordul costal stâng
- inferior: linia orizontală ce unește coastele X
Fața posterioară:
• formează în mare parte peretele anterior al bursei omentale
- prin intermediul burse omentale are raporturi cu:
- stâlpul stâng diafragmatic
- vasele frenice inferioare stângi
• către stânga: porțiunea superioară a stomacului are raport cu fața gastrică a splinei
• prin intermediul mezocolonului transvers are raport cu flexura duodeno-jejunală
Corpul gastric are raporturi cu:
• glanda suprarenală stângă
• polul superior al rinichiului stâng
• artera splenică
• fața anterioară a corpului și cozii pancreasului
13.Vascularizația stomacului:
Stomacul este unul dintre cele mai bine vascularizate organe. El este vascularizat de mai multe
surse arteriale care prezintă anastomoze numeroase atât în exterior cât și în interiorul peretelui
gastric.
Stomacul prezintă 5 surse arteriale:
• artera gastrică stângă:
- este ramura cea mia subțire a trunchiului celiac
- de la origine are traiect retroperitoneal, ascendent și către stânga; în continuarea

traiectului, pătrunde între foițele peritoneale ale omentului mic și ajunge la mica curbură
gastrică:
- din zona de convexitate maximă se desparte un ram cardioesofagian
- în traiectul său pe mica curbură, se înparte în:
- ramură anterioară
- ramură posterioară
- se poate desprinde o arteră hepatică stângă accesorie, cu traiect prin omentul mic, către
lobul stâng hepatic
• artera gastrică dreaptă:
- origine:
23
- cel mai frecvent în artera hepatică proprie
- mai rar în:
- artera gastroduodenală
- artera hepatică comună
- are tract inferior și la stânga către mica curbură gastrică
• artera gastroepiploică stângă:
- este cel mai mare ram al arterei splenice
- se desprinde din aceasta în apropierea hilului splenic
- are tract inferior între foițele ligamentului gastro-splenic și apoi gastro-colic
- în traiectul său dă ramuri descendente, epiploice, pentru marele epiplon
• artera gastroepiploică dreaptă:
- ram terminal al arterei gastroduodenale
- are tract către stânga între foițele ligamentului gastro-colic
• arterele gastrice scurte:
- sunt în număr de 5-7
- au originea la nivelul porțiunii terminale a arterei splenice sau din artera gastroepiploică
stângă
- au traiect printre foițele peritoneale ale ligamentului gastro-splenic către fornixul gastric
artera gastrică stângă + artera gastrică dreaptă = arcada micii curburi
artera gastroepiploică stângă + artera gastroepiploică dreaptă = arcada marii curburi
artera epiploică stângă (ram descendent din a. Gastroepiploică stângă) + artera

epiploică dreaptă = arcul arterial epiploic Barkow
Sângele venos al stomacului ajunge la nivelul venei porte prin intermediul venelor omonime
arterelor.:
• vena gastrică stângă: drenează în trunchiul venei porte la marginea superioară a duodenului I
• vena gastrică dreaptă: drenează în trunchiul venei porte
• vena prepilorică a lui Mayo este un afluent al venei gastrice drepte
• vena gastroepiploică dreaptă: se unește cu vena pancreatico-duodenală antero-superioară și

vena colică medie pentru a forma trunchiul gastrocolic Henle. Aceasta drenează în vena
mezenterică superioară.
14.Duodenul - partea superioară:

Duodenul este prima porțiune a intestinului subțire și se deosebește de jejun și ileon prin faptul
că este fixat de peretele abdominal posterior.
Forma duodenului se aseamănă cu cea a unui segment de cerc sau cu o potcoavă, cu

concavitatea orientată în sus și spre stânga. În concavitatea potcoavei duodenale pătrunde capul
pancreasului.
Separația dintre duoden și stomac este dată de șanțul duodenopiloric, iar limita dintre duoden
și jejun este marcată de flexura duodenojejunală.
În drumul său, duodenul prezintp 3 flexuri. Plecat de la pilor, de la nivelul primei vertebre
lombare, el se îndreaptă în sus, spre dreapta si înapoi, până la colul vezicii biliare, Aici cotește
brusc formând flexura duodenală superioară. Desinde apoi de-a lungul capului pancreasului,
culcat pe corpul vertebrelor lombare a doua și a treia, până la extremitatea inferioară a rinichiuli
drept, unde se recurbează, formând flexura duodenală inferioară. De aici, duodenul se îndreaptă
transversal peste coloana vertebrală, după care cotește din nou urcând pe flancul stâng al
vertebrei L2, sub mezocolonul transvers, unde formează flexura duodenojejunală.
Prin schimbările de direcție, duodenul este împărțit în 4 porțiuni:
• superioară
• descendentă
• orizontală
• ascendentă
Porțiunea superioară ține de la șanțul duodenopiloric până la colul vezicii biliare ( de la pilor
până la flexura duodenală superioară), având o lungime de 5 cm.
24
Raporturile porțiunii superioare
Porțiunea superioară prezintă o parte intraperitoneală și una retroperitoneală, limita dintre ele fiind
reprezentată de artera gastroduodenală.
Porțiunea peritoneală are următoarele raporturi:
• anterior, cu lobul pătrat al ficatului
• superior, cu ligamentul hepato-duodenal, în care sunt cuprinse elementele  

pediculului hepatic
• inferior, cu ligamentul duodeno-colic
• posterior, cu plica gastro-pancreatică dreaptă și capul pancreasului, când  

stomacul este plin
Porțiunea retroperitoneală are următoarele raporturi:
• anterior și superior cu lobul pătrat al ficatului și vezica biliară
• inferior, cu capul pancreasului (între duoden și capul pancreasului trece artera gastro
duodenală, care se bifurcă în ramurile sale terminale: artera supraduodenală și artera gastro-
epiploică dreaptă)
• posterior:
- între duoden și fascia de coalescență trec canalul coledoc, vena portă, artera hepatică
comună și artera gastro-duodenală
- posterior de fascia de coalescență are raport cu vena cavă inferioară
15.Duodenul - partea descendentă:


pancreasului.
• superioară
• descendentă
• orizontală
• ascendentă
Porțiunea descendentă:
• pornește de la colul vezicii biliare și ajunge până la extremitatea ifnerioară a rinichiului drept (de
la duodenală superioară la flexura inferioară)
• este întretăiat pe fața anterioară de rădăcina mezocolonului transvers
Raporturi:
• anterior:
- cu rădăcina mezocolonului transvers, care împarte fața anterioară a acestui segment în 2

părți:
- un segment superior:
- corespunde etajului supramezocolic
- are raporturi cu:
- vezica biliară
- lobul drept al ficatului
- un segment inferior:
- corespunde etajului inframezocolic
- acoperit de fascia de coalescență Toldt I și de peritoneul parietal posterior

al firidei mezenterico-colice drepte prin intermediul căruia vine în raport cu:
- ansele intestinale
- colonul transvers
- mezocolonul transvers
25
• posterior: prin intermediul fasciei de coalescență Treitz și a foiței anterioare a fasciei renale, vine
în raport cu:
- glanda suprarenală dreaptă
- partea medială a feței anterioare a rinichiului drept
- elementele pediculului renal drept
• lateral dreapta:
- în segmentul superior: lobul drept al ficatului
- în segmentul inferior: colonul ascendent
• lateral stânga: capul pancreasului
Proiecție: flancul drept L2-L3
Vascularizație:
• Duodenul II și III prezintă vascularizație comună cu capul pancreatic
• asigurată de 2 arcade arteriale pancreatico-duodenale așezate pe fețele anterioară și posterioari

ale capului pancreatic:
- arcada pancreatico-duodenală anterioară:se formează prin anastomoza arterei

pancratico-duodenale antero-superioare cu ramul anterior al arterei pancreatico-
duodenale inferioare (ram al arterei mezenterice superioare)
- arcada pancreatico-duodenală posterioară:
- se formează prin anastomoza arterelor:
- pancratico-duodenale postero-superioare:
- se desprinde din artera gastroduodenală
- pancratico-duodenale inferioare
Limfaticele: drenează în ganglionii pancreatico-duodenali
• anteriori
• posteriori
Inervație:
• simpatică:
- provin din nervii:
- splahnic mare
- splahnic mic
• parasimpatică: din nervul vag, pe calea plexului celiac
16.Duodenul - partea inferioară:


pancreasului.
• superioară
• descendentă
• orizontală:se întinde de la nivelul flexurii duodenale inferioare până la stânga arterei aorte sau
rădăcina mezenterului
• ascendentă
Raporturi:
• anterior:
- rădăcina mezenterului, care conține vasele mezenterice superioare
- fascia de coalescență Toldt I
- vasele colice drepte
- peritoneul parietal posterior, al firidei mezenterico-colice drepte, prin intermediul căruia

vine în raport cu:
26
- colonul transvers
• superior:
- capul pancreasului
- procesul uncinat
• posterior: (de la dreapta la stânga):
- ureterul drept
- vasele gonadale drepte
- aorta
• inferior: ansele intestinale
Proiecție: anterior de L3-L4
Vascularizație:
• Duodenul II și III prezintă vascularizație comună cu capul pancreatic
• asigurată de 2 arcade arteriale pancreatico-duodenale așezate pe fețele anterioară și posterioari

ale capului pancreatic:
- arcada pancreatico-duodenală anterioară:se formează prin anastomoza arterei

pancratico-duodenale antero-superioare cu ramul anterior al arterei pancreatico-
duodenale inferioare (ram al arterei mezenterice superioare)
- arcada pancreatico-duodenală posterioară:
- se formează prin anastomoza arterelor:
- pancratico-duodenale postero-superioare:
- pancratico-duodenale inferioare
Inervație:
• simpatică:
- splahnic mare
- splahnic mic
17.Duodenul - partea ascendentă, flexura duodeno-jejunală:


pancreasului.
• superioară
• descendentă
• orizontală
• ascendentă
Partea ascendentă:
• se întinde de la nivelul rădăcinii mezenterului sau flancul stâng aortic până la unghiul
duodenojejunal
• se proiectează: pe flancul stâng L3-L2
Raporturi:
• anterior:
- peritoneul parietal posterior al firidei mezenterico-colice stângi și, prin intermediul lui, cu
ansele intestinale
27
- colonul transvers
- mezocolonul transvers și prin intermediul său cu fața posterioară a stomacului
• la dreapta:
- rădăcina mezenterului
- aorta abdominală
• la stânga: marginea medială a rnichiului stâng
• posterior: prin intermediul fasciei de coalescență Treitz cu:
- vena mezenterică inferioară
- vasele renale stângi
- artera gonadală stângă
• superior: flexura duodeno-jejunală are raporturi cu:
- fața inferioară a corpului pancreasului
Vascularizație:
• duodenul IV primește ramuri din:
- artera pancreatico-duodenală inferioară
- prima ramură jejunală
• venele sunt omonime arterelor
Inervație:
• simpatică:
- splahnic mare
- splahnic mic
18.Vascularizația duodenului:
Duodenul I primește ramuri din:
• artera gastrică dreaptă
• artera gastroduodenală
• artera pancreatico-duodenală anterioară
• artera pancreatico-duodenală postero-superioară
Duodenul II și III prezintă o vascularizație comună cu capul pancreatic:
• vascularizația este asigurată de 2 arcade arteriale pancreatico-duodenale așezate pe fețele

anterioară și posterioară ale capului pancreatic:
- arcada pancreatico-duodenală anterioară se formează prin anastomoza:
- arterei pancreatico-duodenale antero-superioare
- ramul anterior al arterei pancreatico-duodenale inferioare
- arcada pancreatico-duodenală posterioară: se formează prin anastomoza:
- arterei pancreatico-duodenale postero-superioare:
- în traiectul ei, aceasta trece anterior de canalul coledoc, îl ocolește, ca

apoi să îl încrucișeze pe fața posterioară
- ramul posterior al arterei pancreatico-duodenale inferioare
Din aceste arcade se desprind ramuri care vor vasculariza:
• capul pancreatic
• duodenul
Duodenul IV primește ramuri din:
• artera pancreatico-duodenală inferioară
• prima ramură jejunală
Venele sunt omonime arterelor.
19.Jejunul și ileonul:
Jejuno-ileonul este porțiunea intestinului subțire cuprinsă între floexura duodeno- jejunală și
valva ileocecală. Este un organ intraperitoneal și este legat de peretele abdominal posterior prin
mezenter.
Limite:
• superioară: reprezentată de flexura duodeno-jejunală, proiectată la stânga vertebrei L2.
• inferioară: este la nivelul fosei iliace drepte, unde prin intermediul valvei ileocecale se termină la
nivelul cecului
28
Nu există o limită netă între jejun și ileon. Există totuși unele elemente diferențiale:
• jejunul are plici circulare numeroase, dese, dar îi lipsesc plăcile Payer. Ileonul prezintă mai putine
plici circulare dar sunt prezente plăcile
• jejunul are o irigație mai bogată, în timp ce la ileon arcadele vasculare sunt mai rare și mai joas
Așezare, proiecție și raporturi:
Jejunul și ileonul se află situate la nivelul etajului inframezocolic, ultimele anse ileale putând să
coboare la nivelul cavității pelvine.  
Ansele jejunale sunt așezate la stânga și au o dispoziție mai ales orizontală, în timp ce ansele
ileale sunt așezate la dreapta și au o dispoziție mai ales verticală.  
La nivelul peretelui anterior abdominal, intestinul subțire se proiectează la nivelul:
• mezogastrului
• hipogastrului
• flancului stâng
• fosei iliace stângi
Jejunul și ileonul au următoarele raporturi:
• anterior:
- cu peretele abdominal anterior
- omentul mare
• posterior:
- jejunul:
- cu polul inferior al rinichiului stâng
- ureter stâng
- vase genitale
- ileonul:
- polul inferior al rinichiului drept
- ureter drept
- vase genitale
- vase mezenterice superioare
• superior:
- colonul transvers
Atunci când coboară sub
• inferior:
strâmtoarea superioară a pelvisului,
- în dreapta:
ileonul are raporturi inferioare cu:
- cu fosele iliace
• rectul
- cu cecul
• vezica urinară
- cu apendicele vermiform
• fața posterioară a uterului
- în stânga: cu colonul sigmoid
Vascularizație:
Intestinul subțire este vascularizat de ramurile stângi ale arterei mezenterice superioare. În
traiectul ei, artera mezenterică superioară dă ramuri:
• drepte:
• stângi:sunt reprezentate de ramuri jejunale și ileale care au traiect la nivelul mezenterului către
intestinul subțire. Ele se împart în ramuri ascendente și descendente, care se anastomozează și
formează arcade vasculare. În mod obișnuit, între primele 4 artere jejunale se formează o
arcadă, între arterele 4-8 se formează 2 arcade, iar după a 8-a arteră se formează 2 sau 3
arcade
Ultima parte a ileonului prezintă o vascularizație mai săracă, realizată dintr-o singură arcadă
arterială. Aceasta este formată prin anastomoza dintre ultima arteră ileală și ramul recurent ileal al
arterei ileocolice. Corespunzător acestei arcade, la nivelul mezenterului există o arie săracă în
vase, numită aria vasculară Treves.  
Indiferent de numărul arcadelor formate, arcada arterială situată cea mai aproape de intestin se
numește arcadă marginală. Din această arcadă pornesc artere drepte care sunt ramuri de tip
terminal și nu prezintă anastomoze extraparietale.  
Arterele drepte pot fi scurte ( vascularizează marginea mezenterică a intestinului) și lungi.
Drenajul venos al jejunului și ileonului se face prin vene omonime arterelor.  

Vena mezenterică superioară se formează prin unirea a 2 rădăcini:
• dreaptă:primește ca afluenți venele de la nivelul colonului drept
29
• stângă:primește ca afluenți vene ileale și jejunale
Structură:
Intestinul subțire prezintă un perete format din:
• mucoasă:
- prezintă evaginări numite vilozități intestinale
- prezintă epiteliu simplu columnar cu celule caliciforme și lamina propria cu glande

Lieberkuhn
• submucoasă: este formată din țesut conjunctiv cu vase sangvine, limfatice și infiltrat limfoid
(plăci Payer la nivelul ileonului)
• musculară: este formată din fibre musculare netede dispuse in 2 straturi:
- circular intern
- longitudinal extern
• adventice:
20.Mezenterul:
Mezenterul este o formațiune peritoneală de legătură și suspensie, dintre jejuno- ileon și
peretele posterior al cavității abdominale.
Este format din 2 foițe peritoneale ce se alătură și cuprind între ele:
• artere
• vene
• limfatice
• nervi
Foița dreaptă se continuă cu peritoneul parietal posterior al firidei mezenterico- colice drepte iar
foița stângă se continuă cu peritoneul parietal posterior al firidei mezenterico-colice stângi.
Între cele 2 foițe se găsește o lamă subțire de țesut conjunctiv lax, în care sunt conținute
ramurile vaselor mezentrice superioare, însoțite de ramurile plexului mezenteric superior și nodulii
limfatici mezenterici superiori.
Mezenterul prezintă 2 margini:
• intestinală: are o lungime egală cu a jejuno-ileonului iar la nivelul ei peritoneul mezenterial se

continuă cu seroasa jejuno-ileonului. Locul de continuare constituie hilul intestinului
• posterioară:
- este fixă
- se numește rădăcina mezenterului, fiind mai groasă decât marginea intestinală
- se întinde de la flexura duodenojejunală până în fosa iliacă dreaptă
- are o lungime mult mai scurtă decât marginea intestinală a mezenterului, a cărei lungime
este egală cu cea a jejuno-ileonului. Din această cauza, la nivelul marginii intestinale,
mezenterul prezintă numeroase cuduri care corespund anselor intestinale
- la nivelul rădăcinii, cele 2 foițe ale mezenterului se continuă cu peritoneul parietal

posterior
- traiectul rădăcinii mezenterului prezintă 3 porțiuni: 

- superioară, oblică, care, la origine trece superior și la dreapta de flexura
duodeno- jejunală și apoi coboară pe flancul drept al duodenului ascendent
- mijlocie, verticală, care intersectează duodenul la limita dintre duodenul orizontal

și cel ascendent
- inferioară, oblică, care incrucișează:
- ureterul drept
- vasele gonadale
Mezenterul împarte regiunea inframezocolică a cavității peritoneale în:
• firidă mezenterico-colică stângă, care comunică cu cavitatea pelvină
• firidă mezenterico-colică dreaptă, a cărei comunicare cu pelvisul este închisă de mezenter
21.Cecul și valvula ileocecală:

Valvula ileocecală se formează prin învaginarea ileonului în intestinul gros. Este alcătuită dintr-o
buză superioară, mai mare și una inferioară, mai mică.
Cele 2 buze se unesc anterior și posterior, la nivelul comisurilor, ce se continuă cu frâurile

valvulei ileocecale.
Structural, valvula ileocecală este formată din mucoasă, submucoasă și fibre musculare ce
provin din tunica musculară a ileonului și a cecului.
30
Spre marginea liberă a valvulei, fibrele musculare circulare ale ileonului se condensează și
formează sfincterul Keith al valvulei ileocecale.
Între fibrele circulare ale ileonului și tunica musculară a cecului se insinuează fibrele musculare
longitudinale ale ileonului.
Fibrele longitudinale ale teniei mezocolice se continuă, la nivelul orificiului ileo-cecal, cu fibrele
musculare longitudinale ale ileonului terminal. Prin contracție, aceste fibre determină dilatarea
ileonului terminal.
Fibrele musculare longitudinale ale ileonului împreună cu o condensare a fibrelor musculare

circulare cecale determină apariția frâurilor valvulei ileocecale.
Contracția fibrelor circulare ale cecului determină tracționarea și închiderea valvulei ileocecale.
Valvula ileocecală permite trecerea unidirecțională a conținutului intestinal, intermitent, din ileon
în cec.
Cecul:
• = primul segment al intestinului gros, închis în fund de sac, la nivelul fosei iliace drepte
• este acoperit de peritoneu la nivelul tuturor fețelor
• ocazional, fața sa posterioară este retroperitoneală
Raporturi:
• anterior:
- peretele anterior abdominal
• posterior:
- mușchiul iliopsoas
- nervul femural
- nervul cutanat femural lateral
• lateral:
- mușchiul iliac
- jumătatea laterală a ligamentului inghinal
• medial:
- ansele ileale
- apendicele vermiform
- vasele iliace externe
- ureter drept
- vasele genitale drepte
Vascularizația cecului: asigurată de ramuri ale arterei ileoolice:
• artera cecală anterioară:
- fața anterioară a colonului ascendent (în porțiunea adiacentă cecului)
- fața anterioară a cecului
- ileonul terminal (în porțiunea adiacentă cecului)
• artera cecală posterioară:
- fața posterioară a colonului descendent (în porțiunea adiacentă cecului)
- fața posterioară și fundul cecului
- baza apendicelui vermiform
- ileonul terminal (în porțiunea adiacentă cecului)
Sângele venos al cecului este drenat în vena ileocolică, iar din aceasta, în vena mezenterică
superioară.
Inervație:
• vegetativă
• receptoare
• efectoare
Sensibilitatea viscerală este transmisă prin fibre interoceptive simpatice spre sigmentele
medulare T10-L1.
Inervația motorie este asigurată de
• fibre simpatice postganglionare din plexul celiac, care ajung la cec pe calea plexurilor simpatice
periateriale
• fibre simpatice preganglionare, din trunchiul vagal posterior
22.Apendicele vermiform:
• este un organ diverticular, anexat cecului
• este organ intraperitoneal și prezintă un mezou propriu: mezoapendicele
Proiecție: se proiectează la nivelul unei zone a peretelui anterior abdomial = trigonul Iacobovici,
delimitat:
31
• superior și la dreapta: linia spino-ombilicală
• inferior: linia bispinoasă
• medial: marginea laterală a mușchiului drept abdominal
Raporturi:
• lateral: cecul
• antero-medial: ansele ileale
• posterior:
- nervul femural
Vascularizație:
Aceasta este asigurată de artera apendiculară, ram al arterei iliocecale.
Artera iliocecală este ram terminal al arterei mezenterice superioare: din origine, are traiect la
inferior și la dreapta, urmârind rădăcina mezenterului.
• artera recurentă ileală: participă la vascularizarea ileonului terminal, formând o arcadă vasculară
cu ultimul ram ileal al arterei mezenterice superioare
• artera colică ascendentă:
- are traiect ascendent
- se va anastomoza cu ramul descendent al arterei colice drepte
• artera cecală anterioară:
- are traiect pe fața anterioară a cecului, către fața infero-laterală
- în traiect ridică o plică peritoneală care va forma recesul iliocecal superior
• artera cecală posterioară:
- are traiect posterior de cec
- va mai vasculariza și porțiuni din:
- colonul ascendent
- ileonul terminal
• artera apendiculară: are traiect posterior de ileonul terminal, ajunge la nivelul mezoapendicelui și
va ajunge până la vârful apendicelui
Vene: drenajul venos se face prin vene omonime arterelor, către vena iliocecală, de aici în vena
mezenterică superioară.
Structura peretelui apendicular este asemănătoare cu structura generală de colon. Prezintă:
• tunica mucoasă:
• submucoasă:
• musculară: este bine reprezentată și este alcătuită din fibre musculare netede dispuse in 2
straturi:
- circular:
- intern
- longitudinal
- extern
• tunica externă: este reprezentată de peritoneu 

Mucoasa are aspectul particular al glandelor Lieberkuhn, glandele fiind mai grupate si mai
scurte datorită țesutului limfoid bine dezvoltat.  
Corionul prezintă noduli limfatici cu dispoziție circulară în jurul lumenului, noduli ce pot
perfora musculara mucoasei și să se extindă în submucoasă.
23.Puncte dureroase apendiculare:

Pe linia spino-ombilicală:
• punctul Mac-Burney, situat la unirea 1/3 laterale cu 2/3 mediale ale liniei spino-ombilicale drepte
• punctul Monro, situat la intersecția liniei spino-ombilicale drepte cu marginea laterală a dreptului
abdominal
Pe linia bispinoasă:
• punctul Lanz, situat la unirea 1/3 drepte cu 2/3 stângi ale liniei bispinoase
• punctul Sonnenburg, situat la intersecția liniei bispinoase cu marginea laterală a dreptului

abdominal
24.Colonul ascendent:
• se întinde între valva ileocecală și flexura colică dreaptă
• este un organ secundar retroperitoneal: alipit la peretele posterior abdominal prin fascia de
coalescență Toldt I
32
• se proiectează la nivelul flancului drept
Raporturi:
• anterior: peretele anterior abdominal
• posterior:
- mușchiul pătrat lombar
- nervii:
- subcostal
- iliohipogastric
- ilioinghinal
- fața anterioară a rinichiului drept, către polul inferior
• lateral: peretele lateral abdominal
• medial:
- ansele jejuno-ileale
- duodenul II
- ureterul drept
Vascularizație: Colonul drept este vascularizat de ramuri ale arterei mezenterice superioare:
• artera iliocecală:
- continuă traiectul artrei mezenterice superioare, la nivelul rădăcinii mezenterului
- la nivelul unghiului iliocecal dă ramuri:
- cecale
- apendiculară
- un ram colic ascendent: se va anastomoza cu ramul descendent al arterei colice

drepte
• artera colică dreaptă:
- se desprinde de pe fața dreaptă a arterei mezenterice superioare (de obicei prin trunchi
comun cu cea medie)
- are tract către dreapta
- se împarte în ramurile:
- ascendentă
- descendentă
• artera colică medie:
- se desprinde inferior de procesul unchinat al pancreasului, anterior de duodenul III
- are tract anterior, inter foițele mezocolonului transvers, unde se împarte în:
- ram drept
- ram stâng
Drenajul venos se face în vene omonime care se varsă în:
• vena mezenterică superioară
• vena mezenterică inferioară
Inervația:
• vegetativă simpatică:
- primește fibre de la nivelul T5-T12
• vegetativă parasimpatică: provine din trunchiurile vagale pe calea plexului celiac și apoi
mezenteric superior
25.Colonul transvers:
• se întinde între flexura colică dreaptă și stângă
• are o poziție oblică, ascendentă către stânga
• este organ intraperitoneal, fiind legat de peretele posterior abdominal de mezocolonul transvers
Raporturi:
• posterior:
- fața anterioară a rinichiului drept
- duodenul II
- fața anterioară a capului pancreatic
- corpul pancreatic
- fața anterioară a rinichiului stâng
• superior:
- fața viscerală a lobului drept hepatic
33
- marea curbură gastrică
- fața colică a splinei
• inferior: ansele jejuno-ileale
Vascularizație:
• 2/3 drepte sunt vascularizate de ramuri ale arterei mezeterice superioară
• 1/3 stângă este vascularizată de artera mezenterică inferioară
Ramuri din artera mezenterică superioară, ce vascularizează colonul:
• artera iliocecală:
- continuă traiectul artrei mezenterice superioare, la nivelul rădăcinii mezenterului
- la nivelul unghiului iliocecal dă ramuri:
- cecale
- apendiculară
- un ram colic ascendent: se va anastomoza cu ramul descendent al arterei colice

drepte
comun cu cea medie)
- ascendentă
- descendentă
- se desprinde inferior de procesul unchinat al pancreasului, anterior de duodenul III
- ram drept
- ram stâng
Artera mezenterică inferioară prezintă următoarele ramuri ce vascularizează colonul:
• artera colică stângă:
- are tract retroperitoneal ascendent și către stânga
- încrucișează vena mezenterică inferioară, alături de care formează arcul vascular descris
de Treitz
- ajunge la nivelu unghiului splenic colonic, unde dă:
- un ram ascendent
- un ram descendent
• arterele sigmoidiene:
- sunt în număr variabil: 1-9
- clasic au fost descrise 3 ramuri: (ele pătrund în mezosigmoid, unde se împart în ramuri
ascendente și descendente, ce se anastomozează între ele)
- superioară
- medie
- inferioară:
- ramul inferior se numește artera sigmoidiană IMA
- se va anastomoza cu artera rectală superioară
• artera rectală superioară:
- continuarea arterei mezenterice inferioare
- la nivel S3 se împarte în 2 ramuri:
- dreaptă
- stângă
Inervație:
• vegetativă simpatică
• vegetativă parasimpatică
Colonul drept:
• primește fibre simpatice provenite de la nivelul T5-T12
• primește fibre parasimpatice din trunchiurile vagale, pe calea plexului celiac și apoi mezenteric
superior
Colonul stâng:
• primește inervație simpatică ce provine de la nivel:
- lombar
- sacral
• inervația parasimpatică provine de la nivel S2-S4
34
26.Mezocolonul transvers: Între cele 2 foițe (fețe) se
• este o plică peritoneală dispusă transversal
găsesc ramurile vaselor colice.
Mezocolonul transvers prezintă:
Mezocolonul transvers
• 2 fețe:
conține:
- superioară: se continuă cu peritoneul parietal posterior al

• artera colică medie, alături
etajului supramezocolic
- inferioară: se continuă cu peritoneul parietal posterior al de ramurile plexului

etajului inframezocolic
mezenteric superior și
• 2 margini:
ramurile ei:
- colică: la nivelul ei peritoneul mezocolonului transvers se - dreaptă
continuă cu tunica externă a colonului transvers

- stângă
- posterioară, fixă denumită rădăcina mezocolonului transvers

arcada vasculară venoasă
•
Rădăcina mezocolonului transvers se întinde între flexurile colice
dreaptă și stângă, având o direcție oblică spre superior și la stânga. • noduli limfatici:
Flexura colică stângă, situată mai sus decăt cea dreaptă, este - epicolici
dispusă într-un plan aproape sagital, având o ramură ascendentă și - paracolici
una descendentă. De la dreaptă la stânga, trece:

- intermediari
• anterior de rinichiul drept, duodenul descendent și capul
pancreasului, pe care le împarte în porțiune:
- supramezocolică
- inframezocolică
• superior de flexura duodeno-jejunală
• anterior de corpul pancreasului, pe care determină apariția marginii anterioare, care separă fața
superioară de ce inferioară
• inferior de polul stâng al splinei, de unde se continuă cu ligamentul frenocolic stâng
Mezocolonul transvers împarte cavitatea peritoneală în:
• etaj supramezocolic
• etaj inframezocolic
Raporturi:
• posterior:
- fața anterioară a rinichiului drept
- duodenul:
- descendent
- orizontal
- ascendent
- capul și fața inferioară a corpului pancreasului
- mezenterul cu vasele mezenterice superioare
- fața anterioară a rinichiului stâng
• anterior: cu peretele anterior al abdomenului
• superior:
- fundul vezicii biliare
- stomacul, prin intermediul ligamentului gastro-colic
- fața viscerală a splinei
• inferior: cu ansele intestinale
27.Colonul descendent:
• se întinde între flexura colică dreaptă și fosa iliacă stângă
• este organ secundar retroperitoneal, alipit peretelui abdominal posterior prin intermediul fasciei
de coalescență Toldt II
• se proiectează la nivelul flancului stâng
Raporturi:
• posterior:
- mușchiul pătrat lombar
- nervii:
- subcostal
- iliohipogastric
- ilioinghinal
35
• lateral: peretele lateral abdominal, împreună cu care delimitează șanțul parietocolic stâng
• medial:
- ansele jejunale
- duodenul IV
- aortă
- ureter
- vasele genitale stângi
Vascularizație: asigurată de ramuri ale arterei mezenterice inferioare:
• artera colică stângă:
- încrucișează vena mezenterică inferioară, alături de care formează arcul vascular descris
de Treitz
- un ram ascendent
- un ram descendent
- clasic au fost descrise 3 ramuri: (ele pătrund în mezosigmoid, unde se împart în ramuri
ascendente și descendente, ce se anastomozează între ele)
- superioară
- medie
- inferioară:
- dreaptă
- stângă
Toate aceste ramuri formează o arcadă denumită arcada marginală Drummond. Din această
arcadă se desprind arterele drepte:
• scurte: abordează peretele colonic la nivelul teniei mezocolice
• lungi: abordează peretele colonic la nivelul marginii antimezocolonice, după ce ocolesc fețele
colonului
Drenajul venos se face în vine omonime arterelor.
Inervație:
• simpatică:
- de la nivel lombar
- de la nivel sacral
• parasimpatică: de la nivel S2-S4
28.Colonul sigmoid:
• organ intraperitoneal, acoperit de peritoneu visceral, care se continuă cu mezosigmoidul
• limite:
- superioară: locul în care teniile se reduc la 2-3, colonul trece de la situația de organ
retroperitoneal, la cea de organ intraperitoneal, cu mezou
- inferioară: corespunde planului transversal ce trece prin vertebra S3
Colonul sigmoid descrie o ansă, ce coboară în bazinul mic, anterior de rect. Colonul sigmoid
urcă apoi până la S3, unde se află joncțiunea rectosigmoidiană.
Raporturi:
• în porțiunea iliacă:
- anterior:
- cu ansele intestinului subțire
- cu peretele abdominal anterior
- posterior:
- nervul femural
• în porțiunea pelvină:
36
- superior: cu ansele intestinale
- posterior:
- ampula rectală
- recesurile pararectale
- vasele iliace interne
- ureterul stâng
- lateral:
- mănunchiul vasculo-nervos obturator
- vasele ovariene
- ovarul
- tuba uterină din partea stângă, respectiv ductul deferent la bărbat
- anterior:
- la femeie: cu fața posterioară a uterului
- la bărbat:
- cu fața postero-superioară a vezicii urinare
- canalele deferente
Vascularizație:
Vascularizația arterială este asigurată de ramuri din artera mezenterică inferioară:
- sunt în număr variabil
- au fost descrise 3 ramuri:
- superioară: are tract retroperitoneal și se bifurcă în 2 ramuri ce contribuie la

formarea arcadei marginale Drummond
- ramura ascendentă: se anastomozează cu ramura descendentă ș arterei

colice stângi
- ramura descendentă: pătrunde în mezosigmoid și se anastomozează cu

artera sigmoidiană medie
- artera sigmoidiană medie:
- străbate porțiunea mijlocie a mezosigmoidului
- se anastomozează cu celelalte artere sigmoidiene
- artera sigmoidiană inferioară:
- străbate porțiunea inferioară a mezosigmoidului, situată anterior de artera

rectală superioară
- se împarte în:
- ramura ascendentă: participă la formarea arcadei arteriale

marginale
- ramura descendentă: (=artera sigmoidiană IMA)
- se anastomozează cu una din arterele recto-sigmoidiene
- participă la vascularizația:
- colonului sigmoid
- partea superioară a ampulei rectale
- ramură terminală a arterei mezenterice inferioare
- paticipă în mică măsură la vascularizația colonului sigmoid
Drenajul venos se face în vene omonime care se varsă în vena mezenterică inferioară.
Inervație:
• simpatică: provine de la nivel:
- lombar
- sacral
• parasimpatică: provine de la nivel S2-S4
29.Mezocolonul sigmoid:
Mezocolonul sigmoid este o plică peritoneală, în formă de evantai, ce prezintă:
• 2 fețe:
- dreaptă
- stângă
• 2 maargini:
- sigmoidiană
37
- aderentă - reprezentată de rădăcina mezosigmoidului
Rădăcina mezosigmoidului prezintă 2 segmente:
• rădăcina primară:
Între foițele
- corespunde inserției mezenterului comun dorsal
mezosigmoidului se găsesc
- coborară vertical, de la bifurcarea aortei până la vertebra ramurile sigmoidiene ale
S3
vaselor mezenterice
- pătrund vasele rectale superioare
inferioare, însoțite de ramuri

• rădăcina secundară:
- se formează datorită tracțiunii exercitate pe procesul de din plexul hipogastric inferior

coalescență al colonului descendent
și nodulii limfatici.
- are direcție ascendentă, până aproape de bifurcația
aortei, unde se continuă cu rădăcina primară
- intersectează:
- ureterul
- vasele gonadale stângi
Între cele 2 rădăcini se formează un unghi ascuțit, deschis spre inferior și spre stânga, numit
recesul intersigmoidian.
30.Structura rectului:
În ampula rectală proemină 3 plici trasnversale, 2 în partea stângă și una în partea dreaptă.  
La limita dintre ampulă și canalul anal, mucoasa rectală formează 6-10 plici verticale, înalte de
1,5-2 cm, numite columne anale. Între columnele anale, la marginea lor inferioară, se găsesc pliuri
mucoase numite valvule semilunare. Aceastea delimitează, cu peretele rectal, mici funduri de sac
numite sinusuri anale.
În sinusuri se deschid glande mucoase, a căror secreție favorizează trecerea bolului fecal. Pe
marginea liberă a valvulelor anale se găsesc mici proeminențe numite papile anale.
Linia valvulelor semilunare poartă numele de linie pectinată și reprezintă locul de inserție al
membranei cloacale, în viața intrauterină. Ea constituie practic separarea dintre ampula rectală și
canalul anal.
Inferior de linia pectinată, pentru circa 2 cm, segmentul de canal anal se numește pecten.
Pectenul se termină la linia albă Hilton.
La nivelul corionului prezintă un plex venos format prin anastomoza la acest nivel a sistemelor
venoase, cav și port (anastomoză porto-cavă), care prin dilatație generează vene varicoase
(hemeroizii interni sau externi).
31.Rectul - raporturi:
Ampula rectală, partea pelvină a rectului, prezintă o porțiune peritoneală (situată superior) și una
extraperitoneală (porțiunea pelvi-subperitoneală).
Partea peritoneală a rectului are următoarele raporturi:
• anterior:
- prin intermediul peritoneului parietal posterior cu:
- colonul sigmoid
-cu fundul de sac Douglas și prin intermediul lui:
- la femeie:
- cu fornixul vaginal
- cu fața posterioară a uterului
- la bărbat:
- cu fața posterioară a vezicii urinare
- cu baza veziculelor seminale
• lateral: cu recesurile pararectale, în care coboară ansele intestinale
Partea extraperitoneală are următoarele raporturi:
• anterior, prin intermediul:
- septului recto-vezical, la bărbat, cu:
- prostata
- veziculele seminale
- porțiunea ampulară a canalelor deferente
- vezica urinară, la nivelul trigonului vezical
- septului recto-vaginal, la femeie: cu fața posterioară a vaginei
• posterior:
38
- vasele sacrale medii
- glomusul coccigi
- lanțurile simpatice paravertebrale sacrale
- nodulii limfatici sacrali
- fața anterioară a sacrului
• lateral:
- aripioarele rectului
- lamele sacri-recto-genito-pubiene, ce conțin, la acest nivel, ganglionul hipogastric
- mușchiul ridicător anal
Canalul anal - partea perineală a rectului, are următoarele raporturi:
• lateral: fosa ischiorectală
• posterior: vârful coccisului
• anterior:
- la femeie: cu partea inferioară a feței posterioare a vaginei
- la bărbat:
- vârful prostatei
- uretra masculină, înconjurată de mușchiul sfincter extern al uretrei
- glandele bulbo-uretrale
- bulbul corpului spongios
32.Vascularizația rectului:
Irigația arterială este asigurată de arterele rectale:
• superioară:
- ramură terminală a arterei mezenterice inferioare
- se divide în 2 ramuri care coboară pe fețele laterale ale ampulei
- aceste ramuri dau la rândul lor numeroase ramuri situate sub fascia rectală, care
pătrund în pereții rectului
• mijlocie (una dreaptă una stângă):
- provin din iliacele interne
- dau ramuri care irigă:
- pereții antero-laterali ai porțiunii joase a ampulei
- canalul anal
• inferioare:
- iau naștere din arterele rușinoase
- se găsesc sub mușchii ridicători anali
- participă la irigarea canalului anal
Dintre acestea, principala este artera rectală superioară, restul având rol accesor. Arterele
rectale sunt frecvente numite hemoroidale.
Între aceste diferite artere se stabilesc numeroase anastomoze de calibru redus.
Venele rectului au o mare importanță clinică. Își au originea într-un plex venos bogat, situat în
submucoasă și poartă denumirea de plex venos rectal sau plex hemeroidal.
Plexul se întinde pe toată înălțimea rectului și este mai bine dezvoltat în porțiunea perineală.
Aici prezintă, la nivelul valvulelor anale, numeroase dilatații ampulare între care se individualizează
venule mari, sinuase, ce ridică mucoasa canalului anal sub forma coloanelor Morgagni.
Alături de formațiunile plexului venos, se mai găsesc anastomoze arteri-venoase de aspectul

unor formațiuni glomerulare, numite glomeruli rectali. Aceștia sunt umpluți cu sânge arterial și
ansamblul lor se comportă ca un țesut erectil- corpus cavernosum recti. Umplerea lor cu sânge
completează acțiunea sfincterelor, de închidere a canalului anal. Hemoroizii interni se dezvoltă din
acești glomeruli rectali- de aceea sângele pierdut prin ruperea lor este roșu deschis, sânge
arterial.
Din plexul venos rectal pleacă venule care străbat tunica musculară și apoi dau naștere venelor
rectale sau hemoroidale.
Vena rectală superioară culege sângele de la ampula rectală și îl duce în vena mezenterică
inferioară.
Venele rectale mijlocii, subțiri, pleacă din porțiunea inferioară a ampulei și se varsă în venele
iliace interne.
Venele rectale inferioare adună sângele din regiunea canalului anal și îl conduc în venele
rușinoase interne care sunt tributare venelor iliace interne (deci tot teritoriu cav inferior). În felul
acesta, la nivelul rectului se realizează o importantă comunicare între sistemul venei porte și cel al
venei cave inferioare- o anastomoză porto-cavă de mare valoare funcțională și clinică.
39
33.Ficatul - configurație externă:
Ficatul prezintă:
• fața superioară sau diafragmatică, convexă
• fața inferioară sau viscerală, plană, orientată inferior, posterior și la stânga
• extremitatea dreaptă, voluminoasă
• extremitatea stângă, redusa
• marginea inferioară sau anterioară, ascuțită și cu direcție oblic ascendentă spre stânga
Fața diafragmatică a ficatului prezintă 2 porțiuni distincte separate de inserția pe  

ficat a foiței anterioare (superioare) a ligamentului coronar:  
• porțiunea intraperitoneală (partea liberă):  
- este anterioară, acoperită de peritoneul visceral hepatic și reprezintă cea mai întinsă
parte a feței diafragmatice a ficatului  
- la acest nivel se află inserția sagitală a ligamentului falciform,ce corespunde șanțului
sagital stâng al feței viscerale și incizurii ligamentului rotund de la nivelul marginii
inferioare a ficatului  
- la dreapta inserției ligamentului falciform se găsesc:
- impresiunile costale, orientate transversal
- impresiunile diafragmatice, sagitale  

- la stânga ligamentului falciform se găsește o impresiune triunghiulară, impresiunea
cardiacă  
• porțiunea posterioară, sau aria nuda: 
- este regiunea îngustată și posterioară a feței diafragmatice 
- este singura porțiune a ficatului neacoperită de peritoneu,fiind cuprinsă între cele 2 foițe
(superioară și inferioară) ale ligamentului coronar
- prezintă în dreptul șanțului sagital drept, o depresiune adâncă, numită fosa venei cave
inferioare, prin care această venă urcă spre diafragm
- la stânga fosei venei cave inferioare, aria nuda prezintă:
- impresiunea dată de corpurile vertebrelor T10-T11
- extremitatea posterioară a unui șanț adânc și îngust, numit fisura ligamentului

venos
- la dreapta fosei venei cave inferioare se află impresiunea suprarenală, la nivelul căreia
glanda suprarenală dreaptă și polul superior al rinichiului drept au raport cu ficatul.
Fața viscerală:
• orientată inferior, posterior și la stânga
• prezintă 2 șanțuri sagitale:
- drept:
- subîmpărțit de procesul caudat al lobului caudat în 2 segmente:
- anterior (=fosa cistică)
- se lărgește anterior și determină incizura cistică pe marginea

inferioară a ficatului
- la nivelul ei se găsește vezica biliară
- posterior: șanțul venei cave inferioare, care se continuă cu fosa venei cave
inferioare la nivelul ariei nuda
- stâng: este subîmpărțit în 2 segmente: 

- anterior = fisura ligamentului rotund
- posterior = fisura ligamentului venos
Șanțul transvers:
• se întinde între cele 2 șanțuei sagitale, cu direcție ușor oblică spre dreapta și posterior
• separă lobul pătrat de cel caudat
• la nivelul lui se află segmentul drept al inserției hepatice a omentului mic
• reprezintă hilul ficatului prin care trec elementele componente ale pediculului hepatic
Marginea inferioară a ficatului:
• separă cele 2 fețe ale ficatului
• prezintă 2 incizuri:
- incizura ligamentului rotund al ficatului
40
- incizura cistică, situată la dreapta incizurii ligamentului rotund
Extremitatea dreaptă a ficatului:
• este voluminoasă
• în partea sa posterioară se găsește ligamentul triunghiular drept.
Extremitatea stângă a ficatului:
• este subțire, turtită
• în partea superioară și posterioară se regăsește ligamentul triunghiular stâng
34.Ficatul - ligamente:
Ficatul este învelit de peritoneu pe majoritatea suprafeței sale. Prin reflectarea peritoneului de
pe peretele posterior abdominal pe ficat și de pe ficat pe structurile vecine se formează mai multe
ligamente peritoneale care susțin și fixează ficatul:
• ligamentul falciform:
- unește fața diafragmatică a ficatului cu diafragmul și peretele anterior abdominal
- prezintă:
- 2 fețe:
- stângă
- dreaptă
- 3 margini:
- anterioară: corespunde peretelui anterior abdominal
- inferioară:
- este liberă
- conține ligamentul rotund
- posterioară: corespunde feței diafragmatice a ficatului
• ligamentul rotund:
- se regăsește în marginea inferioară a ligamentului falciform
- porțiunea terminală se unește cu ramul stâng al venei porte
• ligamentul coronar:
- are direcție transversală
- se formează prin reflexia peritoneului de pe partea posterioară a ficatului pe diafragm
- este format din 2 foițe, ce delimitează posterior aria nuda; cele 2 foițe unesc la dreapta și
la stânga, formând ligamentele triunghiulare:
- drept
- stâng
35.Ficatul-raporturi:
Fața diafragmatică a ficatului vine în raport, prin intermediul diafragmei:
• anterior:
- recesul pleural costodiafragmatic drept
- marginea inferioară a plămânului drept
- peretele anterior toracic
• superior:
- pericardul fibros
- fața diafragmatică a cordului, care determină impresiunea Între fața

cardiacă
diafragmatică a
- pleura diafragmatică
ficatului, acoperită de
- baza plămânului stâng (la stânga ligamentului falciform)
peritoneu visceral și
- baza plămânului drept (la dreapta ligamentului falciform)
fața inferioară a
• lateral:
diafragmei, acoperită
- marginea inferioară a plămânului drept
- recesul pleural costodiafragmatic drept

de peritoneu parietal
- peretele toracic drept
superior, se delimitează
• posterior, la nivelul ariei nuda:
recesurile subfrenice
drept și stâng.
- glanda suprarenală dreaptă
- ligamentul venos
- rinichiul drept
Fața viscerală a ficatului are următoarele raporturi:
• lobul drept, dinspre anterior spre posterior, cu:
- flexura colică dreaptă, care determină impresiunea colică
41
- flexura superioară a duodenului și partea superioară a duodenului descendent care
determină impresiunea duodenală
- partea superioară a feței anterioare a rinichiului drept care determină impresiunea renală
- glanda suprarenală care determină impresiunea suprarenală
• lobul stâng:
- omentul
- fața anterioară a stomacului, care determină impresiunea gastrică
- fața anterioară a esofagului abdominal, care determină impresiunea esofagiană
• lobul pătrat:
- inferior:
- cu fața anterioară a porțiunii orizontale a stomacului
- cu duodenul superior
- posterior: omentul mic
- lateral dreapta: vezica biliară
- lateral stânga: cu ligamentul rotund al ficatului
• lobul caudat, care proemină în vârful bursei omentale:
- anterior: cu omentul mic
- posterior: cu stâlpul drept al diafragmei
- lateral dreapta: cu vena cavă inferioară
- lateral stânga: cu ligamentul venos
- inferior: participă la delimitarea orificiului epiploic Winslow și constituie tavanul

vestibulului bursei omentale
36.Vascularizația ficatului, lobi și segmente hepatice:

Lobi și segmente hepatice:
La o primă inspecție, ficatul pare împărțit:
• într-un lob drept mai mare
• într-un lob stâng mult mai mic
Planul aparent care separă acești 2 lobi trece prin:
• ligamentul falciform
• fisura ligamentului rotund
• fisura ligamentului venos
Această împărțire aparentă nu corespunde distribuției interne a ductelor biliare și a vaselor de

sânge. Împărțirea ficatului în funcție de distribuirea intrahepatică a elementelor vasculo-biliare se
realizează:
• în funcție de distribuția venei porte, care împarte ficatul în 8 segmente (Couinaud)
• în funcție de distribuția arterei hepatice și a elementelor biliare (Healey și Schroy)
În funcție de distribuția intrahepatică a pediculului glissonian (ramuri ale venei porte, arterei
hepatice și căile biliare)m ficatul se împarte în 2 lobi, srept și stâng, asemănători ca mărime.
Planul care separă acești 2 lobi se numește fisura mediană și trece la nivelul feței viscerale prin:
• fosa veziculei biliare
• șanțul venei cave inferioare
Lobul stâng “adevărat” este împarțit:
• într-un segment medial
• într-un segment lateral
Lobul drept “adevărat” este împărțit printr-un plan frontal:
• în segment anterior
• în segment posterior
Couinaud împarte ficatul în 8 segmente:
• lobul caudat reprezintă segmentul 1
• lobul stâng conține elementele 2 3 și 4
• lobul drept conține segmentele 5 6 7 8
• lobul pătrat reprezintp 1/2 inferioară a segmentului 4
37.Vena portă - afluenți,formare,raporturi:

• se formează posterior de colul pancreasului, în dreptul discului intervertebral L1-L2, prin unirea
ramurilor sale de origine:
- vena ezenterică superioară
- vena lienală
42
Vena portă prezintă 3 porțiuni:
• porțiunea retro-pancreatică:
- are traiect oblic, ascendent spre dreapta
- continuă direcția venei mezenterice superioare
- raporturi:
- anterior: cu colul pancreasului, pe care determină apariția unui șanț
- posterior: prin intermediul fasciei de coalescență Treitz, cu vena cavă inferioară
- la dreapta:
- cu porțiunea retro-pancreatică a canalului coledoc
- artera retroduodenală
- la stânga: cu aorta abdominală
• porțiunea retro-duodenală: are raporturi:
- anterior: cu porțiunea extraperitoneală a duodenului superior
- posterior: cu vena cavă inferioară, pe care o încrucișează în “X”
- la dreapta: cu canalul coledoc
- la stânga:
- cu crosa arterei hepatice comune
- artera gastroduodenală, care trece anterior de vena portă
• porțiunea ligamentară:
- este situată între foițele ligamentului hepatoduodenal
- participă la formarea pediculului hepatic
- raporturi:
- anterior:
- artera hepatică proprie (situată la stânga)
- calea biliară principală
- canalul cistic
- fața viscerală a lobului pătrat
- posterior: vena cavă inferioară, acoperită de peritoneul parietal posterior
În apropierea hilului hepatic vena portă se împarte în cele 2 ramuri terminale:
• lobară dreaptă:
- este mai scurtă
- continuă traiectul venei porte
- trece posterior de artera lobară dreaptă și de unirea celor 2 canale hepatice
- la nivelul extremității drepte a hilului, se împarte în 2 ramuri segmentare:
- ramura segmentară anterioară, care se împarte în:
- ramura subsegmentară superioară
- ramura subsegmentară inferioară
- ramura segmentară posterioară, care se împarte în:
- ramura subsegmentară superioară
- ramura subsegmentară inferioară
- se desprinde și ramura pentru procesul caudat al lobului caudat
• lobară stângă:
- este mai lungă
- are originea în apropierea extremității drepte a hilului
- prezintă 2 segmente, care fac între ele un unghi de 90 de grade:
- segment transversal: situat în profunzimea hilului, posterior de ramura stângă a

arterei hepatice proprii
- segment ombilical: situat în:
- profunzimea șanțului ligamentului rotund
- superior de ligamentul rotund
- inferior de vena hepatică stângă
39.Capul pancreasului:
Pancreasul este o glandă mixtă a tubului digestiv:
• cu o componentă exocrină (sucul pancreatic secretat de acinii pancreatici)
• cu componentă endocrină (hormoni secretați de insulele Langerhans)
Pancreasul este alcătuit din:
• cap,
• corp
43
• coadă  
Capul este circular și prezintă inferior și la stânga o prelungire numită proces uncinat.  
Colul pancreasulului leagă capul pancreasului de corp și este definit ca segmentul de pancreas
așezat anterior de vena portă și vena mezenterică superioară.
Capul pancreasului este extremitatea dreaptă, voluminoasă, situată în potcoava duodenală.

Este turtit astfel încât prezintă o față anterioară și una posterioară. La nivelul circumferinței sale,
capul pancretic are raporturi strânse cu potcoava duodenală.
Anterior este intersectat de rădăcina mezocolonului transvers.
• segmentul supramezocolic are raporturi cu partea pilorică a stomaculu
• segmentul inframezocolic are raporturi cu ansele jeuno-ileale și cu artera colică medie
Pe această față întâlnim arcada vasculară pancreaticoduodenală anterioară.
Posterior:
• până la fascia de coalescență Treitz:
- cu vena portă
- canalul coledoc
- arcada vasculară pancreaticoduodenală posterioară
• posterior de fascia Treitz:
- cu marginea medială a rinichiului drept
- hilul renal drept
- stâlpul diafragmatic drept
Procesul uncinat reprezintă o prelungire inferioară și la stânga a capului pancreatic, iar în

funcție de lungimea acestuia ajunge la nivelul pensei aorto-mezenterice, având raporturi:
• superior: vena renală stângă
• inferior: duodenul III
• anterior: cu vasele mezenterice superioare
• posterior: cu aorta
40.Corpul și coada pancreasului:

Corpul are formă prismatică, iar coada este partea subțire, efilată, care continuă, fără o linie
netă, spre stânga, corpul pancreasului. Coada este situată în hilul splinei.  
Cu excepția cozii, pancreasul este organ secundar retroperitoneal, alipit de peretele posterior
abdominal împreună cu duodenul prin fascia de coalescență duodenopancreatică Treitz. Coada
pancreasului este situată în ligamentul renolienal și este, deci, intraperitoneală.
Corpul pancreasului are formă prismatică si prezintă:
• 3 fețe:
- anterioară: are raporturi prin intermediul bursei omentale cu fața posterioară a stomacului
- posterioară:
- până la fascia de coalescență are raporturi cu vasele splenice
- posterior de fascia de coalescență are raport cu:
- aorta
- originea arterei mezenterice superioare
- stâlpul stâng al diafragmei
- pediculul renal stâng
- rinichiul stâng
- glanda suprarenală stângă
- inferioară:
- este situată inframezocolic
- are raporturi cu:
- ansele jejuno-ileale
- unghiulduodenojejunal
• 3 margini:
- anterioară
- superioară
- inferioară
Coada este singurul segment intraperitoneal al pancreasului, ea ajungând în hilul splinei în circa
1⁄2 din cazuri. Se află situată în interiorul ligamentului renolienal și prezintă pe fața anterioară
vasele splenice.  
44
Corpul și coada pancreasului prezintă o vascularizație individuală, provenită din 3 surse
arteriale:
• artera pancreatică dorsală:
- se desprinde din artera splenică în apropierea originii
- în traiect coboră pe fața posterioarăa corpului spre marginea inferioară
- se împarte în 3 ramuri:
- 2 drepte: se vor anastomoza cu arcadele pancreatico-duodenale:
- anterioară
- posterioară
- una stângă:
- se va numi artera pancreatică inferioară
- are tract către stânga pe marginea inferioară a corpului pancreatic
- se va anastomoza cu artera cozii pancreasului
• artera pancreatică mare:
- coboară pe fața posterioară a corpului pancreatic și se împarte în ramurile:
- dreaptă
- mijlocie
- stângă
• artera cozii pancreasului:
- se desprinde în hilul splinei din ramurile terminale ale arterei splenice
- de la origine are traiect descendent și spre dreapta, pe fața anterioară a cozii pancreatice
- se anastomozează cu artera pancratică inferioară
Venele pancreasului sunt omonime arterelor și drenează în:
• vena splenică
• vena mezenterică superioată
• vena portă
41.Vascularizația pancreasului:
Capul pancreatic prezintă o vascularizație unitară împreună cu duodenul II si III. Vascularizația
este asigurată de două arcade arteriale pancreatico-duodenale așezate pe fețele anterioară și
posterioară ale capului pancreatic:
• arcada pancreatico-duodenală anterioară se formează prin anastomoza arterei pancreatico-

duodenale antero-superioare cu ramul anterior al arterei pancreatico-duodenale inferioare
• arcada pancreatico-duodenală posterioară:
- se formează prin anastomoza arterei pancreatico-duodenale postero-superioare cu ramul

posterior al arterei pancreatico-duodenale inferiore
- artera pancretico-duodenală postero-superioară se desprinde din artera

gastroduodenală în traiectul acesteia posterior de duodenul I. În traiectul ei,
aceasta trece anterior de canalul coledoc, îl ocolește, pentru ca apoi sa îl
încrucișeze pe fața posterioară
Corpul și coada pancreasului prezintă o vascularizație individuală, provenită din 3 surse

arteriale:
• artera pancreatică dorsală:
- se desprinde din artera splenică în apropierea originii
- în traiect coboră pe fața posterioarăa corpului spre marginea inferioară
- se împarte în 3 ramuri:
- 2 drepte: se vor anastomoza cu arcadele pancreatico-duodenale:
- anterioară
- posterioară
- una stângă:
- se va numi artera pancreatică inferioară
- are tract către stânga pe marginea inferioară a corpului pancreatic
- se va anastomoza cu artera cozii pancreasului
• artera pancreatică mare:
- coboară pe fața posterioară a corpului pancreatic și se împarte în ramurile:
- dreaptă
- mijlocie
- stângă
45
• artera cozii pancreasului:
- se desprinde în hilul splinei din ramurile terminale ale arterei splenice
- de la origine are traiect descendent și spre dreapta, pe fața anterioară a cozii pancreatice
- se anastomozează cu artera pancratică inferioară
Venele pancreasului sunt omonime arterelor și drenează în:
• vena splenică
• vena mezenterică superioată
• vena portă
42.Splina:
• organ parenchimatos, intraperitoneal, supramezocolic
• are formă variabilă, comparată cu o boabă de cafea, cu axul mare orientat oblic spre inferior,
anterior și lateral
Splina prezintă:
• fețe:
2
- laterală (diafragmatică)
- medială
• 2 margini:
- superioară: situată între fața diafragmatică și fața gastrică
- inferioară: situată între fața diafragmatică și fața renală
• 2 extremități:
- anterioară: orientată anterior, inferior și lateral
- posterioară: orientată posterior, superior și medial
Raporturi:
• fața diafragmatică are raporturi cu:
- mușchiul diafragm
- recesul pleural costo-diafragmatic stâng
- marginea inferioară a plămânului stâng
- coastele IX-XI și spațiile intercostale corespunzătore
• fața viscerală are raporturi cu:
- fața posterioară a stomacului, la nivelul feței gastrice a splinei
- fața posterioară a cozii pancreasului
- fața anterioară a rinichiului și a glandei suprarenale stângi
- flexura colică stângă, la nivelul feței colice a splinei
Vascularizație:
Splina este vascularizată de artera splenică: Artera splenică:
• 3-a ramură a trunchiului celiac
a
• de la nivelul originii are un traiect către stânga
• prezintă un traiect sinuos accentuat, iar în funcți de relația sa cu marginea superioară a

pancreasului prezintă 3 segmente:
- segment suprapancreatic:
- este reprezentat de prima porțiune a arterei, de la origine până la marginea

superioară a corpului pancreatic
- de la acest nivel se desprinde în mod obișnuit artera pancreatică dorsală
- segment retropancreatic:
- este situat posterior de corpul pancreasului, în apropierea marginii superioare
- din ea se desprinde artera pancreatică mare, precum și alte ramuri pentru corpul
pancreatic
- segmentprepancreatic:
- se află situat anterior de coada pancreasului, împreună cu care se află situat în

ligamentul renolienal
- de la acest nivel se desprinde artera cozii pancreasului
În hilul splinei artera spelnică se împarte în doua trunchiuri terminale (superior și inferior).
Fiecare trunchi se împarte în câte o ramură polară și mezolienală. Aceste ramuri se distribuie
segmentelor splenice. Astfel, splina prezinta 4 segmente: polar superior, mezolienal superior,
mezolienal inferior și polar inferior.
În hilul splenic artera splenică poate da 2 sau 3 ramuri care se împart apoi în 4 sau 5 ramuri
segmentare.
Între ramurile segmentare se realizează anastomoze puține.
46
Din porțiunea terminală a arterei splenice se desprind și arterele gastrice scurte și arteră
gastroepiploică stângă.
Drenajul venos al splinei se face prin vena splenică. Aceasta se formează în hilul splinei prin
confluența a 2-3 trunchiuri venoase. Ea are traiect posterior de coada și corpul pancreasului,
inferior de artera lienală. Spre deosebire de arteră, vena spelnică are un traiect rectiliniu. În mod
obișnuit, se găsește într-un șanț pe fața posterioară a pancreasului, dar poate fi înglobată în
parenchimul pancreatic.
Vena splenică se unește cu vena mezenterică inferioară și superioară pentru a forma vena
portă. În hipertensiunea portală, vena splenică prezintă un calibru mult crescut și presiunea
crescută de la nivelul ei generează splenomegalia. În hipertensiunea portală vena splenică poate fi
anastomozată cu vena renală stângă pentru a se devia sângele din vena portă spre vena cavă.
Inervație:
Splina primește inervație vegetativă, simpatică și parasimpatică din plexul celiac, pe calea
plexului periarterial din jurul arterei splenice (plex splenic). Excitarea sistemului simpatic generează
răspunsuri vasomotorii la nivelul splinei, cu creșterea vitezei de circulație a sângelui prin splină.
Splina prezintă la exterior o tunică seroasă reprezentată de peritoneul visceral splenic, care la
nivelul hilului se continuă cu ligamentele splinei.
Sub peritoneu se găsește tunica fibroasă sau capsula splinei, formată din fibre de colagen, fibre
elastice și fibre musculare netede care determină contracția capsulei splinei.
Capsula splinei conține terminații nervoase libere (receptori pentru durere).
De pe fața profundă a capsulei splenice, circumferențiar și mai ales la nivelul hilului, pornesc
trabecule conunctivo-fibroase, ce se anastomozează între ele. Trabeculele formează scheletul
conjunctiv al splinei și delimitează parenchimul splenic în areole. Trabeculele splenice sunt
străbătute de vase trabeculare.
Reticulul splenic este a doua componentă conjunctivă a stromei splenice. La nivelul areolelor, o
rețea vastă de fibre de reticulină are rolul de a susține pulpa albă și pulpa roșie a splinei.
Pulpa albă a splinei este alcătuită din tecile limfoide și nodulii sau foliculii limfatici (corpusculi
Malpighi). Tecile limfoide sunt situate în jurul ramurilor arterelor trabeculare.
Corpusculii Malpighi sunt situați în special la nivelul zonelor de ramificare ale arterelor pulpare.
Numeroase ramuri ale arterelor trabeculare pătrund în centrul acestor noduli (artere
centronodulare).
Sub influența limfocitelor T, limfocitele B se transformă în plasmocite. Acestea ajung în pulpa

roșie unde produc anticorpi.
Pulpa roșie a splinei este alcătuită din:
• ramificațiile terminale ale arterelor pulpare - arterele penicilate , care prezintă o teacă reticulată
• capilare glumare, ramificații ale arterelor penicilate
• sinusurile venoase, ramificații ale arterelor penicilate
• cordoanele splenice Bilroth, reprezentate de cordoane celulalre bogate în macrofage
Funcțiile splinei: splina are rol în:
• hemodinamică:prin capacitatea de a stoca sânge (în sinusurile venoase) și a-l elimina, prin
contracția capsulei, în circulație
• hematopoieză, în perioada fetală
• în hemoliză
• rol imunoogic,la nivelul pulpei albe, prin producerea de plasmocite și încărcarea macrofagă
44.Artera mezenterică superioară:

• este al doilea trunchi visceral al aortei abdominale
• în funcție de traiectul său, prezintă 3 segmente:
- retropancreatic:
- are tract descendent, posterior de pancreas, la limita dintre capul și corpul

acestuia
- are raport cu un patrulater venos format de:
- vena mezenterică superioară în dreapta
- vena mezenterică inferioară în stânga
- trunchiul venos spleno-mezenteric superior
- vena renală stângă inferior
- preduodenal: cu traiect descendent, anterior de procesul uncinat pancreatic și de

duodenul III
47
Piramidele renale Malpighi sunt niște formațiuni tronconice sau piramidale, cu o bază
orientată spre marginea laterală, convexă, a rinichiului și un vârf, papila renală, care
proemină în sinusul renal. Papila dă inserție unui caliciu și prezintă 10-20 de orificii
papilare. Pe papila piramidelor compuse, numărul orificiilor se ridică la 30-80. Suprafața
intracalicială a papilei, perforată de aceste orificii, ia numele de arie ciuruită.
Piramidele au culoare roșie-brună și consistență relativ fermă. Ele sunt în număr de

7-14 pentru fiecare rinichi. Ele sunt dispuse, față de sinusul renal, ventral (corespunzător
feței anterioare a rinichiului) și dorsal (corespunzător feței posterioare a rinichiului).
Coloanele Bertin, reprezentate de prelungiri ale corticalei renale, situate între piramide,
formează, la nivelul sinusului renal, ariile interpapilare, căptușite de prelungirea capsulei
renale. La nivelul lor intră și ies vasele interlobare, ce străbat columnele renale.
Pe secțiune, la nivelul piramidelor renale se obervă striații longitudinale gălbui și

roșiatice. Piramida renală este împărțită, de linia de origine a segmentelor ascendente,
ale anselor Henle, într-o zonă externă (impărțită la rândul ei, intr-o parte superficială ce
conține tubii colectori, ansele Henle și segmentul drept al tubilor contorți și o parte
profundă în care există doar tubi colectori și anse Henle)) și o zonă internă, papilară,
alcătuită din tubi papilari Bellini.
Piramida renală împreună cu substanța corticală din jurul ei formează un lob renal.
- intramezenteric:
- situat în interior rădăcinii mezenterului
- la acest nivel este însoțită de artera mezenterică superioară
• vascularizează:
- intestinul subțire: prin ramuri stângi
- colonul drept: prin ramuri drepte
• ramuri:
- drepte
- stângi
Ramurile drepte sunt reprezentate de:
• artera pancreatico-duodenală inferioară
- se desprinde inferior de procesul uncinat al pancreasului, anterior de duodenul III
- ram drept: se anastomozează cu ramura ascendentă din artera colică dreaptă.

formând arcada marginală Drummond
- ram stâng: se anastomozează cu ramura ascendentă din artera colică stângă
comun cu cea medie)
- ascendentă: se anastomozează cu ramura dreaptă din artera colică medie
- descendentă: se anastomozează cu ramura ascendentă din artera ileocolică
• artera ileocolică:
- se desprinde inferior de artera colică dreaptă
- coboră prin rădăcina mezenterului până la joncțiunea ileoceaclă și participă la

vascularizația colonului drept prin:
- artera cecală anterioară
- artera cecală posterioară
- ramura ascendentă
Ramurile stângi sunt reprezentate de ramuri jejunale și ileale care au traiect la nivelul
mezenterului către intestinul subțire. Ele se împart în ramuri ascendente și descendente, care se
anastomozează și formează arcade vasculare. În mod obișnuit, între primele 4 artere jejunale se
formează o arcadă, între arterele 4-8 se formează 2 arcade, iar după a 8-a arteră se dormează 2
sau 3 arcade.
48
45.Artera mezenterică inferioară:
• se desprinde de pe fața antero-laterală stângă a aortei, în dreptul vertebrei L3, inferior de
duodenul III
• ramuri:
- artera colică stângă:
- încrucișează vena mezenterică inferioară, alături de care formează arcul vascular

descris de Treitz
- un ram ascendent
- un ram descendent
- arterele sigmoidiene:
- clasic au fost descrise 3 ramuri: (ele pătrund în mezosigmoid, unde se împart în

ramuri ascendente și descendente, ce se anastomozează între ele)
- superioară:
- are tract retroperitoneal și se bifurcă în 2 ramuri ce contribuie la

formarea arcadei marginale Drummond:
- ramura ascendentă: se anastomozează cu ramura

descendentă a arterei colice stângi
- ramura descendentă: care pătrunde în mezosigmoid și se

anastomozează cu artera sigmoidiană medie
- medie: stăbate porțiunea mijlocie a mezosigmoidului
- inferioară:
- ramul superior care participă la formarea arcadei arteriale

marginale
- artera rectală superioară:
- dreaptă
- stângă
Toate aceste ramuri formează o arcadă denumită arcada marginală Drummond. Din această
arcadă se desprind arterele drepte:
• scurte: abordează peretele colonic la nivelul teniei mezocolice
• lungi: abordează peretele colonic la nivelul marginii antimezocolonice, după ce ocolesc fețele
colonului
49
III
1.Configurație externă și structură:
Rinichii sunt în număr de 2 și sunt organele care produc urină. Acestea sunt organe primitiv
retroperitoneale. Se regăsesc într-o lojă fibraosă proprie, denumită loja renală.
Forma este asemănătoare cu cea a bobului de fasole.
Ricnichiul prezintă:
• 2 fețe:
- anterioară: orientată antero-lateral
- posterioară: orientată postero-medial
• 2 margini:
- medială: aici se regăsește hilul renal
- laterală: se regăsește un șanț longitudinal, ce corespunde unei zone (Boyce),

caracterizată prin absența ramurilor vasculare mari în parenchimul renal
• 2 extremități:
- superioară: mai rotunjită și mai groasă
- inferioară: mai mică și mai subțire
Structură:
Rinichiul posedă la exterior o capsulă fibroasă sub care se află parenchimul renal, format dintr-
o substanță periferică numită corticală și o substanță profundă numită medulară.  
Parenchimul delimitează o cavitate numită sinus renal, care conține elementele pediculului
renal.  
Capsula fibroasă este numită și capsula renală sau capsula proprie. Este o membrană
translucidă și subțire care, la nivelul hilului, pătrunde în interiorul sinusului și se continuă cu tunica
fibroasă a caliciilor.  
Capsula este aderentă printr-o mulțime de tracturi conjuctive subțiri la parenchimul renal. Este
formată din țesut fibro-conjunctiv, cu rare fibre elastice, ceea ce o face inextensibilă (când
parenchimul este sub tensiune, el herniază printr-o incizie făcută în capsula fibroasă).  
În stratul profund al capsulei se găsesc și celule musculare netede, care, spre deosebire de
restul capsulei, aderă la suprafața parenchimului.
Sinusul renal este o excavație situată în interiorul rinichiului. Conține multă grăsime, vase și
nervi, precum și canalele excretoare ale rinichiului ( caliciile și pelvisul renal). Grăsimea din sinus
se continuă cu capsula adipoasă.
Sinusul are formă paralelipipedică și e turtit în sens antero-posterior. Pereții sinusului sunt
adiacenți și prezintă 2 feluri de proeminențe:
• papilele renale:
- aparțin medularei
- pătrund în calicele mici
50
• proeminențele interpapilare, care aparțin coloanelor renale ale corticalei
Parencimul renal este format din 2 substanțe:
• medulara: este formată din multe fragmente, piramidele renale, înconjurate din toate părțile de
corticală
• corticala: prezintă structural:
- superificial, cortex corticis, zonă cu structură uniformă, situată sub capsula renală
- profund:
- o zonă cu structură neomogenă, la nivelul căreia se observă o altfernanță de zone

cu striații radiare
- zone cu structură uniformă
Prțiunile striate sunt în număr de 400-500 pentru fiecare Labirintul cortical, situat între
piramidă renală și au o formă triunghiulară:
piramidele Ferrein, conține corpusculii
• cu baza la baza piramidelor renale
renali, tubul contort proximal, tubul
• vârful spre cortex corticis
contort distal și în axul său, arterele
interlobulare.  
Pars radiata împreună cu pars
convoluta din jurul său alcătuiește
lobulul cortical.  
Partea profundă a corticalei,
adiacentă bazei piramidelor renale
2.Rinichii - raporturi posterioare:

Rinichiul stâng:
Raporturile feței posterioare sunt mediate de:
• grăsimea perirenală
• foița posterioară a fasciei renale
Fața posterioară este împărțită de ligamentele arcuat medial și arcuat lateral în 2 regiuni:
• superioară, diafragmatică, la nivelul căreia foița posterioară a fasciei renale aderă la fascia
diafragmatică inferioară
• inferioară, lombară, la nivelul căreia, între foița posterioară și fasciile mușchilor posteriori ai
peretelui abdominal se interpune grăsime pararenală Gerota
Rinichiul drept:
Raporturile feței posterioare sunt mediate de:
• foița posterioară a fasciei renale
Fața posterioară este împărțită de ligamentele arcuat medial și arcuat lateral în 2 regiuni:
• superioară, diafragmatică, la nivelul căreia foița posterioară a fasciei renale aderă la fascia
diafragmatică inferioară
• inferioară, lombară, la nivelul căreia, între foița posterioară și fasciile mușchilor posteriori ai
peretelui abdominal se interpune grăsime pararenală Gerota
3.Rinichiul drept - raporturi anterioare:

Raporturile feței anterioare sunt mediate de:
• foița anterioară a fasciei renale
Raporturile acestei fețe sunt:
• medial: cu porțiunea descendentă a duodenului, prin intermediul fasciei de coalescență

duodeno-pancreatică Treitz
• lateral, dinspre superior spre inferior:
- fața renală a glandei suprarenale drepte
- fața viscerală a lobului drept hepatic
- flexura colică dreaptă
- rădăcina mezocolonului transvers
4.Rinichiul stâng - raporturi anterioare:

Fața anterioară a rinichiului stâng are raporturi:
51
• supero-medial, cu segmentul lateral al feței posterioare (fața renală) a glandei suprarenale
stângi, prin intermediul suptului suprareno-renal
• superior: cu fața posterioară a stomacului
• supero-lateral: cu fața renală a splinei
• central:
- cu fața posterioară a corpului pancreasului
- cu vasele lienale
- nodulii limfatici pancreatico-lienali
- fața posterioară a cozii pancreasului
- inserția rădăcinii mezocolonului transvers
• infero-medial: cu ansele intestinale jejunale, prin intermediul:
- peritoneului parietal posterior al spațiului mezenterico-colic stâng
- fasciei de coalescență Toldt II
• infero-lateral:
- flexura colică stângă
- colonul descendent
5.Fascia renală:
Fascia renală este reprezentată de o condensare a țesutului celulo-adipos din spațiul
retroperitoneal.
La marginea laterală a rinichilor, fascia se împarte în 2 foițe:
• anterioară sau prerenală:
- este mai subțire:
- întărită ventral de fasciile de coalescență:
- Toldt I
- Toldt II
- medial, trece anterior de vasele mari și se continuă cu foița anterioară a fasciei renale de
partea opusă și spațiul îngust dintre vasele mari abdominale
• posterioară sau fascia retrorenală Zuckerkandl:
- este mai bine individualizată
- aderă intim de tunica fibroasă:
- a vaselor mari
- discurile intervertebrale
• este legată prin tracturi conjunctive, ce străbat grăsimea perirenală, de capsula proprie a
rinichiului
La marginea laterală a rinichiului, aceste tracturi alcătuiesc un sept, ce explică posibilitatea

existenței unor abcese perinefritice anterioare sau posterioare.  
Supero-medial de rinichi, între cele 2 foițe ale fasciei renale se formează un sept care separă
rinichiul de glanda suprarenală, numit sept reno-suprarenalian, ce conține artera suprarenală
inferioară, ramură a arterei renale.  
Superior de glanda suprarenală, cele 2 foițe fuzionează și aderă de fascia diafragmatică
inferioară.  
Medial de rinichi, cele 2 foițe sunt unite de un sept sagital, format din partea profundă a celor 2
foițe, care se prelungește medial pe vasele renale.
Inferior, cele 2 foițe se continuă de-a lungul ureterului, căruia îi formează o teacă conjunctivă
numită teaca ureterală sau parangiul ureteral care se continuă cu retinaculele pelvine.
6.Sinusul și pediculul renal, calicele renale mici, mari, pelvisul renal:

Sinusul renal este reprezentat de prelungirea intrarenală a hilului renal, căptușită de capsula
renală și delimitată de 2 pereți: anterior și posterior.
Pe pereții sinusului renal se observă 8-14 proeminențe conice, reprezentate de papilele renale,
pe care se inseră câte un calice mic.
Spațiile dintre papile corespund coloanelor renale Bertin și la acest nivel pătrund în parenchim
vasele interlobare și nervii.
Sinusul renal conține:
• calicele mici
• calicele mari
• porțiunea intrasinusală a pelvisului renal
• ramurile vasculare segmentare
• plexurile venoase:
52
- prepielic
- retropielic
• limfatice
• nervi
• prelungirea intrasinusală a grăsimii perirenale
Hilul renal este o despicătură pe marginea medială a rinichiului, situată mai aproape de
extremitatea superioară a rinichiului. Este mărginit de 2 buze: una anterioară, mai mică și alta
posterioară, mai mare.
Hilul este străbătut de elementele pediculului renal.
Pediculul renal conține dinspre anterioe spre posterior:
• vena renală
• artera renală
• bazinet
Pediculul renal este cuprins într-un țesut adipos și este înconjurat de fascia renală.
Raporturi:
• posterior:
- mușchiul psoas
- stâlpii diafragmei
• anterior:
- la rinichiul drept:
- fața posterioară a duodenului II
- la rinichiul stâng:
- corpul pancreasului
- coada pancreasului
Raporturile cu vasele mari:
• artera renală dreaptă este situată posterior de vena cavă inferioară
• artera renală stângă este situată anterior de aortă
Calicele mici sunt situate în sinusul renal. Sunt tuburi musculo-membranoase în număr de 7-14,
corespunzător numărului piramidelor renale, simple și complexe.
Sunt dispuse:
• într-un plan anterior, corespunzător piramidelor anterioare
• într-un plan posterior, corespunzător piramidelor posterioare
Fiecare calice mic are:
• extremitatea proximală, dilatată, inserată în jurul ariei cribroase a unei papile renale, care
proemină în calice
• extremitatea distală, mai îngustă, care se deschide într-un calice mare
• suprafața internă, urinară
• suprafața externă, sinusală, înconjurată de prelungirea intrasinusală a grăsimii perirenale
Calicele mari sunt situate în sisnusul renal și sunt tuburi musculo-membranoase. În general,
calicele mari sunt în număr de:
• 2: cel mai frecvent:
- superior: drenează calicele mici superioare
- inferior: drenează calicele mici inferioare
• 3:
- superior: drenează calicele mici din zona superioară a rinichiului
- mijlociu: drenează calicele mici din zona mijlocie a rinichiului
- inferior, drenează calicele mici inferioare
Fiecare calice mare are:
• extremitatea proximală, dilatată, la nivelul căreia se deschid calicele mici afluente
• extremitatea distală, mai îngustă, care se deschide în pelvisul renal
• suprafața internă: urinară
• suprafața externă,sinusală, înconjurată de prelungirea intrasinusală a grăsimii perirenale
Pelvisul renal este o formațiune musculo-membranoasă dilatată, în formă de pâlnie turtită

antero-posterior.
Are formă triunghiulară, prezentând:
• fața anterioară
• fața posterioară
• marginea superioară, convexă, orientată oblic spre inferior și medial
• marginea inferioară, concavă
53
• margine laterală sau bază, reprezentată de deschiderea calicelor mari
• vârf, la nivelul căruia se continuă cu ureterul
Forma și dimensiunile pelvisului renal sunt în strânsă legătură cu numărul și dimensiunile

calicelor mari:
• când calicele mari sunt scurte și se deschid separat în pelvisul renal, acesta este mai voluminos
și poartă numele de pelvis renal ampular
• când calicele mari sunt lungi și calicele mare mijlociu fuzioneză cu calicele mare superior sau
inferior, pelvisul renal este mic și poartă numele de pelvis renal dendritic
Raporturile pelvisului renal:
Hilul renal împarte pelvisul renal în 2 porțiuni:
• intrarenală (sau intrasinusală),care este situată în sinusul renal, în planul posterior, înconjurată de
prelungirea intrasinusală a grăsimii perirenale:
- fața anterioară are raporturi cu:
- ramurile segmentare arteriale prepielice
- plexul venos prepielic
- fața posterioară are raporturi cu:
- artera retropielică
- plexul venos retropielic
• extrarenală (sau extrasinusală), care este situată în planul posterior al pediculului renal:
- fața anterioară are raporturi cu:
- artera renală și ramurile ei segmentare
- vena renală și afluenții ei
- grăsimea perirenală
- foița anterioară a fasciei remale
- fascia de coalescență duodeno-pancreatică Treitz
- porțiunea descendentă a duodenului în partea dreaptă, respectiv cu fața

posterioară a corpului pancreasului și vasele lienale în partea stângă
- fața posterioară are raporturi cu:
- foița posterioară a fasciei renale
- grăsimea pararenală
- mușchiul psoas
- marginea superioară este intersectată de artera segmentară posterioară
7.Vascularizația rinichiului:
Arterele renale sunt ramuri laterale ale aortei abdominale, ce își are originea la nivel L2.
În pediculul renal aretra renală este situată:
• posterior de vena renală
• anterior de pelvisul renal
Artera renală stângă:
• mai scurtă decât cea dreaptă
• are un traiect transversal sau ușor ascendent
• raporturi:
- anterior:
- fascia renală stângă
- foița anterioară a fasciei renale
- fascia de coalescență Treitz
- vasele lienale
- nodulii limfaitic pancreatico-lienali
- fața posterioară a corpului pancreasului
- posterior:
- pilierul diafragmatic stâng
- mușchiul psoas stâng
Artera renală dreaptă:
• mai lungă
• are traiect retrocav, această porțiune fiind extrapediculară
• traiect ușor descendent datorită faptului că rinichiul drept este situat mai jos
54
• raporturi:
- anterior:
- vena renală dreaptă
- foița anterioară a fasciei renale
- fascia de coalescență Treitz
- fața posterioară a capului pancreasului
- fața posterioară a duodenului descendent
- posterior:
- pilierul diafragmatic drept
- mușchiul psoas drept
- vertebra L2
Ramurile colaterale ale arterelor renale sunt:
• artera suprarenală inferioară
• ramuri pentru capsula adipoasă, care stabilesc multiple anastomoze cu arterele:
- perirenale
- suprarenale
- gonadale
• ramuri pentru pelvisul renal
• artera ureterală superioară
Ramurile terminale sunt reprezentate de arterele segmentare ale rinichiului.
Înainte de a pătrunde în hil, artera renală se divide în ramurile:
• anterioară:
- se desprind extrahilar, 4 ramuri prepielice:
- artera segmentară superioară
- artera segmentară antero-superioară
- artera segmentară antero-inferioară
- artera segmentară inferioară
• posterioară:
- reprezentată de artera segmentară posterioară
- se află, inițial, anterior de pelvisul renal, apoi ocolește marginea superioară a bazinetului
și coboară vertical pe fața lui posterioară, paralel cu buza posterioară a hilului
În sinusul renal, arterele segmentare dau ramuri colaterale pentru:
• țesutul conjunctivo-adipos
• pelvisul renal
• calice
Pe baza distribuției arterelor segmentare, rinichiul prezintă 5 segmente arteriale:
• segment superior
• segment antero-superior
• segment antero-inferior
• segment inferior
• segment posterior
În sinusul renal arterele renale se ramifică și mai formează arterele interlobare care dau ramuri
colaterale pentru elementele din sinusul renal, apoi pătrund în columnele renale Bertin. La nivelul
joncțiunii cortico-medulară, acestea își schimbă direcția, devenind artere arcuate
Vena renală stângă:
• are un traiect orizontal
• trece anterior de aortă
• primește ca afluenți:
- venele pielice
- venele ureterale superioare
- venele din capsula adipoasă
- vena suprarenală centrală stângă
- vena gonadală stângă
Vena renală dreaptă primește ca afluenți:
• venele pielice
• venele ureterale drepte
• vene din capsula adipoasă
55
8.Glanda suprarenală:
Glandele suprarenale sunt situate retroperitoneal, în dreptul vertebrelor T12 ș L1, în
compartimentul supero-medail al lojei renale. Sunt separate de polul superior al rinichiului prin
septul suprarenorenal.
Glanda suprarenală dreaptă are formă de piramidă triunghiulară, prezentând:
• fețe:
3
- fața antero-laterală:
- are formă triunghiulară
- este subîmpărțită de reflexia foiței inferioare a ligamentului coronar în zonele:
- superioară
- inferioară
- fața antero-medială:
- reprezentată de impresiunea venei cave inferioare
- în partea superioară se găsește hilul glandei prin care iese vena centrală renală
dreaptă
- fața posterioară:
- plană
- orientată postero-medial
• o bază:
- se numește și fața renală
- este în raport cu polul superior al rinichiului drept
• 3 margini:
- superioară:
- orientată superior și lateral
- situată între fețele:
- antero-laterală
- posterioară
- medială: situată între fețele:
- antero-medială
- posterioară
- anterioară: situată între fețele:
- antero-medială
- antero-laterală
• un vârf:
- situat la intersecția marginilor
- orientat supero-medial
Glanda suprarenală stângă:
• are formă semilunară
• convexitatea este medial
• concavitatea este lateral
• prezintă:
- 2 fețe:
- anterioară:
- orientată antero-lateral
- subîmpărțită în zonele:
- superioară
- inferioară
- posterioară:
- orientată postero-medial
- subîmpărțită în zonele:
- infero-medială
- infero-laterală
- 2 margini:
- medială: situată între fețele:
- anterioară
- posterioară
- laterală: situată între fețele:
- anterioară
- renală
56
Raporturile glandei renale drepte:
• fața antero-laterală are raporturi:
- superior: aria nuda a ficatului
- inferior:
- cu fața posterioară a flexurii duodenale superioare, raport mediat de fascia de

coalescență Treitz
- fața viscerală a lobului drept hepatic, raport mediat de peritoneul parietal

posterior
• fața antero medială are raporturi cu fața posterioară a venei cave inferioare
• fața posterioară are raporturi cu:
- porțiunea lombară a mușchiului diafragm
- nervii splanhnici drepți
- vena lombară ascendentă dreaptă
• fața renală (baza): situată în raport cu polul superior al rinichiului drept
• marginea superioară: situată între:
- diafragm
- aria nuda a ficatului
• marginea anterioară: ae raporturi cu flancul drept al venei cave inferioare
• marginea medială: are raporturi cu:
- fața posterioară a venei cave inferioare
- ganglionul semilunar drept
Raporturile glandei suprarenale stângi:
• fața anterioară are raporturi:
- superior:
- cu peritoneul parietal posterior al bursei omentale și prin intermediul acestuia cu:
- fața posterioară a stomacului
- fața renală a splinei
• fața posterioară are raporturi:
- supero-medail: pilierul diafragmatic stâng
- infero-lateral:
- polul superior al rinichiului stâng
- segmentul suprahilar al marginii mediale a rinichiului
• marginea medială are raporturi:
- ganglionul semilunar stâng
- flancul stâng al aortei descendente abdominale
- fața posterioară a corpului pancreasului
- vasele lienale
• marginea laterală este în raport cu fața anterioară a polului superior al rinichiului stâng
Vascularizație:
• artera suprarenală superioară: ramură a arterei frenice inferioare
• artera suprarenală medie: ramură viscerală a aortei abdominale
• artera suprarenală inferioară: ramură colaterală a arterei renale sau a uneia din ramurile sale
terminale
Din toate arterele suprarenale se formează un plex arterial, situat sub capsula proprie a glandei.
Din acest plex pornesc 2 tipuri de ramuri ce pătrund în glandă prin septurile conjunctive ale
glandei:
• arteriolele scurte
• arteriolele lungi
Venele de la nivelul medularei se colectează într-un trunci venos unic, vena centrală
suprarenală, care iese prin hil și se varsă în vena cavă inferioară, în partea dreaptă, respectiv în
vena renală stângă, în partea stângă.
9.Ureterul - partea abdominală:

Ureterul este un conduct urinar lung de 25-30cm ce se întinde de la pelvisul renal până la
vezică. În traiectul său descendent prin cavitățile abdominală și pelvină, este situat inițial retro-,
apoi subperitoneal.
Traiectul său nu este unul liniar, el descriind trei flexuri:
• renală: la ieșirea din pelvisul renal
• margnală:la nivelul strâmtorii superioare a bazinului
57
• pelvină: în raport cu peretele lateral al pelvisului
Distanța dintre cele două uretere diferă. Inițial, se află la o distanță de 10cm, în dreptul flexurii
renale. Se apropie treptat, ajungând la 5cm distanță la intrarea în bazin. După intrarea în bazin, se
distanțează, având traiect de-a lungul pereților laterali ai pelvisului, ajungând din nou la o distanță
de 10cm. Inferior, la vărsarea în vezica urinară, ureterele se află la 2-3cm unul de celălalt.
Ureterul este impărțit în două părți, iar fiecare parte este împărțită în două segmente. Acestea
sunt, împreună cu raporturile lor:
• Partea abdominală:
- Segmentul lombar
- Anterior – peritoneul parietal posterior  

- Posterior – mușchiul psoas mare  
- Medial – aorta sau VCI  
- Lateral – polul inferior al rinichiului și colonul ascendent sau descendent
- Segmentul iliac
- Anterior  
- Ureter drept – rădăcina mezenterului, apendice, ileon terminal 
- Ureter stâng – mezocolonul sigmoid (se află în recesul intersigmoidian)  
- Posterior – vase iliace – ureterul drept încrucișează vasele iliace drepte la 1cm
inferior de bifurcație, iar ureterul stâng pe cele stângi la 1cm superior  
- Lateral – vasele genitale
• Partea pelvină
10.Ureterul - partea pelvină:

Ureterul este un conduct urinar lung de 25-30cm ce se întinde de la pelvisul renal până la
vezică. În traiectul său descendent prin cavitățile abdominală și pelvină, este situat inițial retro-,
apoi subperitoneal.
Traiectul său nu este unul liniar, el descriind trei flexuri:
• renală: la ieșirea din pelvisul renal
• margnală:la nivelul strâmtorii superioare a bazinului
• pelvină: în raport cu peretele lateral al pelvisului
Distanța dintre cele două uretere diferă. Inițial, se află la o distanță de 10cm, în dreptul flexurii
renale. Se apropie treptat, ajungând la 5cm distanță la intrarea în bazin. După intrarea în bazin, se
distanțează, având traiect de-a lungul pereților laterali ai pelvisului, ajungând din nou la o distanță
de 10cm. Inferior, la vărsarea în vezica urinară, ureterele se află la 2-3cm unul de celălalt.
Ureterul este impărțit în două părți, iar fiecare parte este împărțită în două segmente. Acestea
sunt, împreună cu raporturile lor:
• Partea abdominală:
• Partea pelvină:
- Segmentul parietal  
- Bărbat – raport medial cu peritoneul parietal  
- Femeie – raport lateral cu artera uterină și anterior cu ovarul (participă la
delimitarea fosei ovariene Krause)
- Segmentul visceral  
- Bărbat – trece între vezica urinară și rect  
- Femeie – la baza ligamentului larg al uterului este intersectat de artera uterină,
după care trece între vezica urinară și peretele anterior al vaginului  
11.Puncte dureroase ureterale:

• punctul dureros ureteral superior Bzy, situat la intersecția orizontalei prin ombilic cu marginea
laterală a mușchiului drept abdominal
• punctul dureros ureteral mijlociu Halle, situat la intersecția liniei bispinoase cu linia pararectală
• punctul dureros ureteral inferior care corespunde porțiunii terminale a ureterului
- se investighează prin tușeu:
- rectal
- vaginal
12.Vezica urinară - configurație, structură:

Vezica urinară este un organ cavitar impar pelvin, situat în spațiul pelvisubperitoneal, în loja
vezicală, delimitată:
• anterior:
58
- oasele pubiene
- simfiza pubiană
- partea inferioară a peretelui abdominal anterior
• lateral: mușchii:
- obturator intern
- ridicător anal
• superior: peritoneul parietal pelvin
• posterior:
- la femeie: de fascia de coalescență vezico vaginală
- la bârbat: de fascia de coalescență recto-vezico-prostatică
Inferior, loja vezicală, corespunde hiatusului uro-genital al diafrgamei pelvine, străbătută de

uretră și vagină (la femeie)/ uretră și vârful prostatei (la bârbat)
La femeie, vezica este situată mai profund în lojă, aplicată pe:
• peretele anterior al vaginei, pe a cărei fascie se inseră o parte din fibrele mușchiului pubo-
vaginal
• mușchiul sfincter extern al uretrei
La bărbat, vezica este situată mai sus în lojă, fiind separată de mușchii profunzi ai diafragmei
urogenitale prin prostată, pe a cărei capsulă se inseră o parte din fibrele mușchiului ridicător al
prostatei.
Configurația externă:
Vezica are forma unui ovoid cu axul mare vertical (când este plină) și prezintă 4 porțiuni:
• apexul vezicii:
- situat antero-superior
- se continuă cu uraca
• fundul vezicii:
- are formă triunghiulară
- situat postero-inferior
• corpul vezicii:
- situat între:
- apex
- fundul vezicii urinare
- prezintă 4 fețe:
- anterioară: întinsă între apex și colul vezicii urinare
- 2 laterale:
- postero-superioară: întinsă între apex și fundul vezicii urinare
• colul vezicii:
- situat inferior de marginea superioară a simfizei pubiene
- se continuă cu uretra
Configurație internă:
Tunica mucoasă este alcătuită din:
• uroteliu:, epiteliu de tranziție considerat pluristratificat, cu celule superficiale mari, intermediare

mici și bazale. Dispoziția celulelor constituie un material de rezervă pentru modificările de volum
ale vezicii. Celulele stratului superficial prezintă lateral digitașii ce se întrepătrund cu cele ale
celulelor vecine, de care sunt unite prin complexe joncționale ce-i conferă caracterul
impermeabil
Tunica musculară: mușchiul detrusor reprezintă peste 2/3 din grosimea peretelui și este
alcătuită din fibre musculare netede. Fibrele musculare sunt dispuse:
• predominant longitudinale în partea internă a tunicii musculare
• predominant transversal în partea mijlocie a tuncii musculare
• predominant longitudinal în partea externă a tunicii musculare
La interior, când vezica este goală, mucoasa vezicală prezintă plici neregulate, datorită laxității
stratului extern al corionului, cu excepția regiunii trigonului vezical.
Înafara plicilor tranzitorii, vezica preintă următoarele reliefuri permanente:
• plica interureterică
• plici ureterale
• uvula
• trigonul vezical
• ostiile ureterale
• ostiul uretral care este rotund la femei și la bărbat este în formă de fantă transversală cu:
- 2 buze:
59
- anterioară
- posterioară
13.Vezica urinară - raporturi, vascularizație și inervație:

Raporturile feței anterioare:
• mediate de fascia vezicală
• se realizează cu:
- peretele anterior al pelvisului
- elementele din spațiul prevezical Retzius:
- țesutul pelvisubperitoneal
- nodulii limfatici prevezicali
- arcada Farabeuf
• când vezica este plină partea craniană a feței anterioare ajunge în raport cu mușchii peretelui
abdominal, acoperiți de fascia transversalis
Raporturile feței postero-superioare: este complet acoperită de peritoneul pelvin, care aderă
puternic la vezică la nivelul apexului, de unde se reflectă pe peretele abdominal anterior, formând
plica ombilicală mediană, care acoperă:
• uraca
• plicile ombilicale mediale
Când vezica este plină, la nivelul reflexiei peritoneului se formează fundul de sac prevezical.
Lateral, peritoneul pelvin se reflectă pe pereții pelvisului formând, de fiecare parte, câte un
reces latero-vezical sau paravezical.
Raporturile posterioare:
• la femeie: vezica, se reflectă, pe fata vezicală a uterului, formând recesul utero-vezical.
• la bârbat: vezica, se reflectă pe fața anterioară a ampulei rectale formând fundul de sac retro-
vezical Douglas
Raporturile feței laterale sunt mediate de fascia vezicală și se realizează cu:
• țesutul pelvisubperitoneal
• fascia pelvină subparietală
• mușchii:
- obturator intern
- ridicător anal
• prelungirea anterioară a fosei ischio-rectale
Fundul vezicii urinare are raporturi:
• la femeie: cu fețele anterioare ale colului uterin și vaginei
• la bărbat:
- în zona superioară:
- ansa sigmoidiană
- ampula rectală
- fundul de sac Douglas*
- în zona mijlocie cu fascia recto-vezico-prostatică, în care sunt înglobate:
- porțiunea ampulară a canalelor deferente
- în zona inferioară: cu lobul median al prostatei
Colul vezicii urinare are raporturi:
• la femeie: cu mușchiul sfincter extern al uretrei
• la bărbat: cu versantul anterior al bazei prostatei, reprezentat de lobul median al prostatei
Vascularizație:
Vascularizația arterială provine din:
• arterele vezicale superioare, din porțiunea permeabilă a arterei ombilicale și care formează:
- un grup ascendent ce vascularizează:
- apexul
- fața postero-superioară
- un grup descendent ce vascularizeză:
- fața anterioară
- fața laterală
• artera vezicală inferioară: din artera iliacă internă, ce vascularizează:
- porțiunea terminală a ureterelor, fundul vezicii, colul vezicii
- la femeie: fornixul vaginal
60
- la bărbat:
- canalele deferente
• artera vezicală anterioară, din artera rușinoasă internă ce vascularizează fața anterioară
Venele pereților anterior și lateral drenează sângele venos în plexul venos prevezical Santorini.
Venele apexului și ale feței postero-superioare drenează sângele venos în plexul venos de pe
fețele laterale ale vezicii ce comunică cu plexul prostatic/vaginal, de unde drenează spre vena
iliacă internă
Inervația este de tip vegetativ:
• aferentă: fibre senzitive, iau, preponderent, calea fibrelor parasimpatice
• eferentă:
- simpatică:
- parasimpatică
14.Uretra:
Uretra masculină este lungă de 16-18cm, iar lumenul are un diametru de 8-10mm, putând
ajunge până la 12mm la nivelul dilatațiilor. Are aspectul literei S în plan sagital, prezentând două
curburi:
• Posterioară - concavă anterior și superior, constantă
• Inferioară – concaăa inferior. Aceasta dispare în erecție
Este formată din 4 porțiuni:
• Uretra preprostatică – între colul vezicii urinare și prostată. Este lungă de 1cm și înconjurată de
mușchiul sfincter uretral intern, neted, involuntar.
• Uretra prostatică – străbate vertical prostata. Este lungă de 3cm și mai dilatată. La nivelul
peretelui posterior al acesteia se găsește o proeminență numită creasta uretrală. Mijlocul acestei
creste este mai proeminent și formează coliculul seminal. La nivelul acestuia se deschid utriculul
prostatic și canalele ejaculatoare. Lateral de colicul se deschid glandele prostatice.
• Uretra membranoasă – străbate diafragma urogenitală. Este lungă de 1cm și înconjurată de

mușchiul sfincterul uretral extern, striat, aflat sub control voluntar.
• Uretra spongioasă – străbate longitudinal corpul penisului și glandul. Are o lungime de 12cm.
Prezintă o dilatație la nivelul bulbului spongios și încă una la nivelul glandului. Cea din urmă este
numită fosa naviculară și se deschide la extremitatea glandului printr-o față verticală de 5-6mm
numită meatul urinar extern. Între uretra spongioasă și fosa naviculară se află plica mucoasa
numită valvula fosei naviculare Guerin.
Structura peretelui – Diferitele porțiuni ale uretrei prezintă particularități de structură (sfinctere,
plici, creste, orificii glandulare) dar structura generală, comună tututor segmentelor, conține două
straturi:
• Tunica mucoasă- prezintă numeroase plici longitudinale și este elastică
• Tunica musculară – formată din două straturi de fibre musculare:
- Extern – circular
- Intern - longitudinal  
În uretra spongioasă, la nivelul bulbului, se deschid glandele uretrale.
Uretra feminină are o lungime de 3-5cm, iar lumenul său are un diametru de 7-8mm. Începe de
la nivelul orificiului uretral al vezicii, străbate diafragma urogenitală și se termină, prin meatul
uretral extern, la nivelul vestibulului vaginal. Are un traiect oblic de sus în jos și dinspre posterior
spre anterior. De-a lungul său străbate două sfinctere, unul intern, imediat inferior de colul vezicii
urinare, și unul extern, la nivelul diafragmei urogenitale.  
Peretele uretrei feminine este format din două straturi:
• Tunica mucoasă- prezintă numeroase plici longitudinale și este elastică. Una dintre acestea,
aflată pe peretele posterior, este mai proeminentă și se numește creasta uretrală.
• Tunica musculară – formată din două straturi de fibre musculare:
- Extern – circular
- Intern – longitudinal
La nivelul uretrei se deschid glandele uretrale.
15.Testiculul și epididimul:
Testiculul este glanda genitală masculină ce are rol în:
• producerea spermatozoizilor
• producerea hormonilor sexuali masculini
Testiculele sunt situate în scrot, la nivelul perineului anterior. În scrot, testiculul este mobil,
putând fi palpat cu ușurință. Testiculul stâng este situat de obicei mai jos decât cel drept.
61
Testiculul și epididimul sunt acoperite fiecare, la suprafață, de o teacă fibroasă, numită
albuginee, Medial și posterior, la nivelul hilului, albugineea este traversată de vasele și nervii
testiculului. La acest nivel, albugineea prezintă o îngroșare numită mediastinul testiculului, din
care pleacă septurile testicului.
În jurul albugineei , se găsește tunica vaginală a testicului.
Pe marginea posterioară a testicului, lateral, între el și epididim, lama viscerală a tunicii vaginale
se insinuează, formând un șanț numit sinus epididimar.
Extremitatea inferioară a testicului și coada epididimului rămân extravaginal și aderă la fascia

spermatică internă prin intermediul ligamentului scrotal.
Albugineea trimite în interior, la nivelul mediastinului, o serie de septuri care împart parenchimul
testicular în 200-300 de lobuli.
Lobulii au formă piramidală, cu vârful situat spre mediastinul testicului. Fiecare lobul este
alcătuit din 1-3 tubi seminiferi contorți și celule Leydig.
Tubii seminiferi contorți se unesc spre marginea posterioară a testiculului și formează tubii
seminiferi drepți, câte unul pentru fiecare lobul testicular. Tubii seminiferi drepți se anastomozează
formând rețeaua testiculară.
Testiculul are formă ovoidală și i se disting următoarele elemnte descriptive:
• fața laterală:
- convexă și privește puțin dorsal
- acoperită de tunica vaginală
- epididimul o acoperă numai parțial
• fața medială:
- privește puțin ventral
- acoperită de tunica vaginală
• extremitatea superioară:
- orientată înainte și lateral
- pe această extremitate se fixează apendicele testiculului
• extremitatea inferioară:
- orientată în jos, înapoi și înăuntru
- răspunde:
- cozii epididimului
- ligamentului scrotal
• marginea anterioară: orientată înainte și în jos
• marginea posterioară:
- orientată înapoi și în sus
- vine în raport cu epididimul
- dă trecere numeroaselor vase și nervi ai testiculului, de unde și denumire de margine

hilară
La testicul și epididim sosesc 3 artere:
• artera testiculară:
- ramură din aorta abdominală
- ajunsă la capul epididimului, dă ramuri pentru acesta
- o ramură posterioară se anastomozează cu artera ductului deferent, formând o

arcadă de-a lungul cozii epididimului
• artera ductului deferent:
- ramură din artera ombilicală sau vezicală inferioară
- însoțește ductul deferent
- se anastomozează cu artera epididimară posterioară, ramură a arterei testiculare
Ramurile terminale ale arterei testiculare și ale arterei ductului deferent se ramifică și
pătrund prin marginea posterioară a testiculului, în mediastinul acestuia. De aici, iau
drumul septelor testiculare, și ajuns la parenchim, unde se capilarizează.
• artera cremaseterică:
- ramură din artera epigastrică inferioară
- situată la început în afara furniculului spermatic, pătrunde între elementele furniculului și

se termină în bucla de anastomoză dintre artera epididimară posterioară și artera ductului
deferent
62
- poate asigura singură nutriția testiculului daca celelalte 2 artere au fost ligaturate
Venele testicului:
• sunt:
- profunde
- superficiale
• străbat mediastinul testicului și ajung în furniculul spermatic, unde formează 2 grupuri:
- anterior:
- se anastomozează puternic între ele și formează plexul pampiniform; din plex

rezultă vena testiculară care:
- se varsă în vena cavă inferioară la dreapta
- se varsă în vena renală homolaterală
- posterior:
- aduc sângele de la
- corpul epididimului
- coada epididimului
- se varsă în vena epigastrică inferioară
Nervii însoțesc artera testiculară, formând plexul testicular. Acesta conține fibre vegetative.
Fibrele senzitive ale plexului asigură sensibilitatea:
• albugineei
• tunicii vaginale
Epididimul este o formațiune alungită, așezată pe marginea posterioară și puținn pe fața laterală
a testiculului. El prezintă:
• capul:
- porțiunea cea mai voluminoasă și rotunjită
- aderă la extremitatea superioară a testiculului
- se regăsește atașat apendicele epididimului
• corpul:
- prismatic triunghiular
- arcuit peste marginea posterioară a testiculului
- fața medială are raporturi cu vasele testiculului
• coada:
- aderă la extremitatea inferioară a testicului
- se continuă fără nicio limită cu canalul deferent
Tunica vaginală acoperă epididimul și testiculul, cu excepția cozii epididimului și a extremității

inferioare a testiculului, care rămân extravaginale.
Ductele eferente ale testiculului sunt în număr de 15-20 și reprezintă primul segment al căilor
spermatice extratesticulare, formând împreună cu ductul epididimar capul epididimului.  
Ductul epididimar este un conduct foarte sinuos și încolăcit care continuă primul duct eferent,
formând corpul și coada epididimului. Este acoperit, împreună cu ducturile eferente, de albuginee.
Pe măsură ce se apropie de coada epididimului, ductul devine tot mai gros și se continuă cu
ductul deferent.  
Peretele ductului epididimului este format dintr-un strat extern conjunctivo- muscular și un strat
intern, epiteliu ciliat. Epiteliul ciliat are rol în secreția unor componente ale lichidului seminal, iar
celulele musculare situate superficial, propulsează prin contracția lor acest lichid, împreună cu
spermatozoizii pe care-i conține.
17.Canalul deferent:
Ductul defrent este un conduct lung care pleacă de la coada epididimului ( de unde cotinuă
ductul epididimar) și se termină la baza prostatei, unde se unește cu ductul excretor al veziculei
seminale, pentru a forma ductul ejaculator.  
La origine, ductul deferent este cilindric, ușor sinuos, apoi rectiliniu, pentru ca în porțiunea
preterminală să prezinte o umflătură neregulată, ampula ductului deferent. În porțiunea terminală
ductul deferent se îngustează din nou.
De la origine, ductul deferent urcă paralel cu epididimul, fiind alipit de acesta, apoi pătrunde
între elementele funiculului spermatic. Părăsind scrotul, traversează inelul inghinal superficial,
străbate canalul inghinal, se angajează prin inelul inghinal profund, pătrunde în abdomen și apoi în
pelvis. Ajunge în cele din urmă la fundul vezicii urinare și la baza prostatei, de unde se continuă cu
ductul ejaculator.
Ductul deferent are 3 segmente:
63
• segmentul epididimar: urcă paralel cu marginea posterioară a testicului și fața medială a
epididimului, de care este legat prin fibre conjunctive
• segmentul funicular: începe deasupra capului epididimului
- porțiunea scrotală se întinde până la inelul inghinal superficial și este situată în scrot, între
elementele furniculului spermatic
- porțiunea inghinală străbate canalul inghinal împreună cu celelalte componente ale

furniculului spermatuc și realizează raporturi identice cu cele ale furniculului
• segmentul abdomino-pelvian:
- este extraperitoneal
- are 2 porțiuni:
- porțiunea abdominală străbate inelul inghinal profund și descrie o curbă cu

concavitatea medială. Această curbă se încrucișează cu arcul cu concavitatea în
sus al arterei epigastrice inferioare, se îndreaptă apoi în jos și înapoi, ajungand la
nivelul vaselor iliace externe pe care le încrucișează
- porțiunea abdominală: continuă în jos și înapoi traiectul porțiunii abdominale.

Ductul deferent trece pe partea ombilicală și ajunge pe fața inferioară a vezicii.
Ocolește apoi baza veziculei seminale și coboară spre prostată. În această ultimă
parte a sa, numită porțiunea retro-vezicală, ductul prezintă dilitarea ampulară și
stabilește raporturi:
- anterior: cu fundul vezicii urinare
- posterior cu: ampula rectală
- medial: delimitează cu ductul din partea opusă triunghiul interampular
- lateral cu vezicula seminală homolaterală
În interior mucoasa albicioasă prezintă o serie de plici longitudinale. La nivelul ampulei plicile
sunt numeroase și foarte anastomozate între ele, formând diverticulele ampulei.
Pereții ductului deferent sunt formați din 3 tunici:
• adevntice:
• musculara: care conține 3 straturi de celule netede care se continuă între ele datorită traiectului
lor spiralat. Prin această dispoziție ductul deferent devine un conduct de transport activ al
spermatozoizilor
• mucoasa: posedă un epiteliu cu stereocili și cu proprietăți secretorii reduse. El servește și la

depozitarea lichidului seminal
18.Funiculul spermatic:
Funiculul spermatic suspendă testiculul și este acoperit de mai multe formațiuni  
anatomice, învelite în teci, comune tuturor acestor formațiuni. El se întinde de la capul
epididimului la inelul inghinal profund.  
Funiculul spermatic stâng este mai lung decât cel drept, motiv pentru care testiculul stâng
coboară mai mult decât cel din dreapta.  
Funiculul spermatic este învelit de 3 tunici. Aceste sund dependințe ale peretelui abdominal și
se vor continua la nivelul scrotului învelind testiculul și epididimul.  
Fascia spermatică externă este o lamă celuloasă subțire, care învelește celelalte tunici ale
funiculului, precum și elementele constitutive ale acestuia. Ea provine din fascia de înveliș
superficială și din aponevroza mușchiului oblic extern.
Funiculul spermatic conţine:
• Ductul deferent, care ocupă o poziţie oarecum centrală
• Arterele testiculară, cremasterică şi a ductului deferent
• Venele care formează:
- un grup anterior (pelxul pampiniform)
- un grup posterior, alipit de ductul deferent.
• Limfaticele, care sunt numeroase și se varsă în nodurile limfatice învecinate
• Nervii: ramura genitală a nervului genitofemural (destinat mușchiului cremaster și pielii scrotului),
plexurile vegetative testicular și deferențial
Raporturi:
• Segmentul scrotal este învelit de tunicile scrotului: ductul deferent este situat central, înaintea lui
trecând artera testiculară și plexul pampiniform, iar înapoia lui celelalte 2 artere și grupul venos
posterior.
• Segementul inghinal: elementele funicului spermatic au raporturi intrinseci asemănătoare cu
cele din segmentul scrotal
64
La nivelul inelului inghinal superficial, funiculul trece între artera rușinoasă externă  
superficială și artera rușinoasă externă profundă. La acest nivel funiculul spermatic este
subcutanat și se poate palpa cu ușurință.  
În canalul inghinal are raporturi cu:
• pereții canalului
• cu ramura genitală a nervului ilioinghinal
• ramuri din nervul iliohipogastric
19.Scrotul:
Scrotul este un sac median, nepereche situat în partea anterioară a perineului sub rădăcina
penisului. El conține testiculul cu epididimul și porțiunile inițiale ale funiculelor spermatice.  
Este format din 7 tunici concentrice, care se continuă pe de o parte cu planurile peretului
anterior al abdomenului și cu învelișurile funiculului spermatic, iar pe de altă parte cu planurile
perineului și cu învelișurile penisului.  
La adult, scrotul se prezintă ca o proemionență alungită, mai îngustă la partea superioară, mai
voluminoasă în partea inferioară.  
Pe scrot se observă un rafeu, orientat sagital care se continuă înapoi cu rafeul perineului, iar
înainte cu rafeul penian. Jumătatea stângă a scrotului este mai coborâtă, împreună cu testiculul
pe care îl adăpostește. De la rafeu pornesc cute transversale care dau pielii un aspect încrețit.  
Scrotul este format din 7 tunici concentrice, care constituie de fapt învelișurile testiculelor:
• Pielea: este subțire, fină și extensibilă. Ea este acoperită de peri rari, prezintă rafeul median și
cutele transversale. Pielea este un material de rezervă pentru penis în timpul erecției, permițând
îngroșarea și alungirea organului copulator. Pielea conține numeroase glande sebacee, glabde
sudoripare, peri, pigmenți și terminații nervoase.
• Tunica dartos: este o lamă subțire, de culoare gălbuie-roșiatică, formată dintr-o țesătură de fibre
conjunctive și elastice, în care sunt cuprinse celule musculare netede ce formează mușchiul
dartos. Tunica aderă strâns la dermul pielii, se continuă cu dartosul penain și perineal iar la
nivelul rafeului, dartosul se răsfrânge și pătrunde în profunzime formând septul scrotului
• Fascia spermatică externă: este constituită dintr-o pătură de țesut conjunctiv lax, ceea ce
permite infiltrarea cu ușurință a sângelui sau a serozităților. Provine din aponevroza oblicului
extern și din fascia de înveliș superficială a lui. Se continuă de la nivelul funiculului spermatic și
se prelungește în perineu
• Fascia cremasterică: conține câteva fascicule ale mușchiului cremaster (care provine din
mușchiul oblic intern și transvers abdominal). Fascia cremasterică se continuă de la nivelul
funiculului spermatic.
• Mușchiul cremaster: la nivelul testiculului se etalează în evantai iar prin contracția sa bruscă
ridică testiculul (reflexul cremasterian). Acest reflex se obține în clinică prin atingerea porțiunii
supero-interne a coapsei cu un ac sau cu un tampon de vată. Trebuie deosebită ridicarea
bruscă a testiculelor, produsă de contracția cremasterului, de contracția lentă, vermiculară,
produsă de tunica dartos.
• Fascia spermatică internă: provine din fascia transversalis și este o continuare a tunicii
spermatice interne de la nivelul funciului spermatic. La nivelul funiculului spermatic, fascia
spermatică internă învelește nemijlocit elementele acestuia, în timp ce la nivelul testiculului, ea
este despărțită de gonadă prin tunica vaginală. La nivelul extremității inferioară a testiculului
fascia spermatică internă leagă pielea și dartosul pe de o parte cu testicului iar pe de altă parter
cu epididimul. Această formațiune a fasciei spermatice interne se numește ligamentul scrotal.
• Tunica vaginală este seroasa care acoperă testicului și epididimul. Ea este o dependință a
peritoneului care a fost antrenată de testicul în procesul de descensus. Între peritoneul
abdominal și tunica vaginală se creează astfel un conduct sau diverticul care străbate canalul
inghinal și pătrunde în scrot pentru a înveli testiculul și epididimul, diverticul care poartă
denumirea de proces vaginal al peritoneului. Porțiunea din procesul vaginal, situată în canalul
inghinal, în jurul funiculului spermatic, se resoarbe după naștere în locul ei rămânând un cordon
fibros numit vestigium processus vaginalis peritonaei. În acest fel comunicarea dintre seroasa
peritoneală și tunica vaginală dispare.  
Tunica vaginală are 2 lame. Lama parietală aderă la fața profundă a fasciei spermatice interne,
iar lama viscerală acoperă cea mai mare parte a testiculului și epididimului și se insinuează între
corpul epididimului și marginea posterioară a testiculului, formând sinusul epididimului. Între
cele două lame ale tunicii vaginale se delimitează o cavitate virtuală, care devine reală în cazul
unor revărsate sangvine sau seroase. În mod normal cavitatea vaginală conține o peliculă fină
65
de lichid care solidarizează cele două lame, dar permite în același timp alunecarea lor și
mobilizarea testiculului.
Lama viscerală acoperă fața medială a testiculului, urcă până la vasele funiculului, unde se
reflectă și devine lamă parietală. În jos, ea înconjoară marginea liberă, apoi fața laterală a
testiculuilui. Aici se insinuează sub epididim formând sinusul epididimului, acoperă epididimul în
totalitate, apoi urcă dealungul mănunchiului vasculo-nervos, ca să se reflecte pe lama parietală.
Vascularizația arterială a scrotului este asigurată de:
• Artera rușinoasă externă superficială care este ramură din artera femurală cu origine pe fața ei
medială sub crosa venei safene mari. Are traiect către medial trecând deasupra fasciei cribroase
și sub vena safenă mare pentru ca în final să intersecteze anterior funiculul spermatic. Ea
sfârștește ca ramrui scrotare anterioare c are vascularizează învelișurile părții anterioare a
scotului și de la baza penisului.
• Artera rușinoasă externă profundă are originea pe fața medială a arterei femurale de unde are un
traiect medial, deasupra crosei venei azygos, peste mușchiul pectineu, anterior sau posterior de
mușchiul adductor lung. Ea sfârșește în grosimea tegumentului perineului anterior și scrotului.
• Ramuri scrotale posterioare care sunt ramuri terminale ale arterei perineale din artera rușinoasă
internă. Ele devin superficiale după ce perforează fascia superficială a perineului și se distribuie
tegumentului din partea posterioară a scrotului.
20.Prostata:
Prostata este un organ musculo-glandular unic cu rol în excreția lichidului prostatic și formarea
lichidului seminal. Măsoară 2x4x3cm și are o masă de 20g.
Este un organ pelvis-subperitoneal, așezat într-o lojă delimitată de următorii pereți:

• Anterior – simfiza pubiană
• Posterior – septul recto-veziculo-prostatic
• Lateral – mușchiul ridicător anal
• Superior – vezica urinară
• Inferior – diafragma urogenitală
Prostata este descrisă sub formă de castană ușor turtită antero-posterior, ce prezintă:
• Față posterioară – oblică la unghi de 45o
• Față anterioară – aproape verticală
• bază: situată superior, ce prezintă o creastă transversal formată din 2 versați, anterior și
posterior
Structura funcțională a prostatei – Are structură de glandă tubuloacinoasă. Prezintă o capsulă

proprie, care împreună cu fascia prostatică derivată din țesutul conjunctiv înconjurător formează
capsula periprostatică. Această capsulă este strabatută de canalelele:
• uretra postatică
• utricula prostatică: rest embrionar al ductelor paramezonefrotice Müller
• canalele ejaculatoare
În funcție de canale, prostata este împărțită în următorii lobi:
• lobi laterali – posterior de uretra prostatică și inferior de planul oblic ce trece prin canalul
2
deferent
• istmul – unește anterior lobii laterali
• Lob mijlociu – posterior de uretra prostatică și superior de planul oblic ce trece prin canalul
deferent
• Lob postero-inferior – partea postero-inferioară a glandei
Prostata stabilește următoarele raporturi:
• Anterior – vasele pubiene și simfiza pubiană, între ele și prostată rămânând un spațiu de 2-3 cm
unde se află manunchiul vasculo-nervos prostatic
• Posterior – ampula rectală – prin tușeu rectal se poate palpa fața posterioară a prostatei și
sanțul medial dintre cei 2 lobi laterali
• Lateral – mușchii ridicători anali (la distanță), plexul venos prostatic
• Versantul anterior – colul vezicii urinare
• Versantul posterior – canalul deferent și vezicula seminală
• Inferior – diafragma urogenitală
22.Vezicula seminală și ductul ejaculator:

66
Vezicula seminală: organ pereche al căror produs de secreție participă la formarea lichidului
seminal. Fiecare veziculă are o lungime de 5cm și o grosime de 5mm. Vezicula seminală are formă
conică, prezentând un vârf și o bază:
• baza: orientată superior, lateral și posterior
• vârf: orientată inferior, medial și anterior
Baza este intersectată anterior de ureter, iar vârful se continuă cu ductul excretor, care la baza
prostatei se unește cu ductul deferent, formând canalul ejaculator.
Veziculele seminale stabilesc următoarele raporturi:
• Anterior – fundul vezicii urinare
• Posterior – rect
• Medial – ampulele deferențiale
• Lateral – plexul venos prostatic
23.Structura penisului:
Penisul este alcătuit din 3 cilindri de țesut erectil – 2 corpi cavernoși (situați superior și lateral în
secțiune transversală) și un corp spongios (situat inferior și pe linie medială în secțiune
transversală) ce sunt separați la nivelul rădăcinii și se unesc inferior de pubis pentru a forma
corpul penisului. Corpii cavernoși se inseră pe tuberozitățile ischiadice și sunt acoperiți de mușchii
ischiocavernoși la nivelul rădăcinii. Cei doi corpi cavernoși se unesc subpubian pentru a forma
trunchiul cavernos. Acesta prezintă un șanț profund pe fața sa uretrală, format de corpul
spongios. Corpul spongios prezintă o dilatație numită bulb spongios la nivelul rădăcinii, ce este
acoperită de mușchiul bulbospongios. De aici se continuă cu porțiunea intermediară, de-a lungul
corpului penisului, după care formează glandul penisului. În grosimea lui se află uretra, care
patrunde în el la nivelul bulbului.
24.Vascularizația penisului; mecanismele erecției:

Baza anatomică a erecției –Corpii cavernoși sunt alcătuiți din țesut erectil caracterizat printr-un
sistem de trabecule care se întretaie în toate direcțiile delimitând caverne sau sinusuri care
comunică larg între ele. Cavernele profunde sunt mai mari decat cele superficiale. Cavernele sunt
căptușite cu endoteliu și se umplu cu sânge în timpul erecției.
Sursa de sânge este reprezentată de artera profundă a penisului, ramura terminală a arterei
rușinoase interne. Aceasta pătrunde în rădăcina corpului cavernos și apoi are traiect către anterior
prin axul acestuia până la vârf. Dispusă în axul corpului cavernos dă o serie de ramuri spiralate
care se numesc artere helicine și care se împart în grosimea corpului cavernos în 2 tipuri de
ramuri – nutritive și functionale. Cele funcționale se capilarizează și se deschid în cavernele
profunde. Dilatarea arterei profunde a penisului și a ramurilor sale funcționale duce la acumularea
de sânge in caverne. Acestea comprimă venele corpilor cavernoși, restricționând fluxul prin
acestea, ceea ce duce la acumularea de sânge în corpii cavernoși.
25.Ovarul:
Ovarul este gonada feminină, cu funcție dublă, ovogenetică și endocrină. Are o masă de 6-8g și
dimensiunile 4x3x1cm.
Prezintă două fețe – laterală și medială, două margini – anterioară și posterioară, și doi poli –
superior sau tubar și inferior sau uterin. Marginea anterioară este orientată ușor spre medial,
reprezintă hilul organului și dă inserție mezovarului.
Ovarul este singurul organ cu adevărat intraperitoneal, situat în cavitatea pelvină.
Este format dintr-o corticală și o medulară. La nivelul medularei se află foliculii ovarieni, în
diferite stadii de evoluție.
Inervația ovarului este asigurată în principal de fibre din plexul ovarian și câteva fibre din plexul
uterin.
Raporturile ovarului:
• Marginea anterioară – ligamentul larg al uterului. Dă inserție mezovarului. Reprezintă hilul

organului.
• Marginea posterioară și fața medială – anse ileale, precum și colonul sigmoid în partea stângă
• Polul superior sau tubar – pavilionul trompei. Dă inserție ligamentului suspensor.
• Polul inferior sau uterin – cornul uterin. Dă inserție ligamentului utero-ovarian.
• Fața laterală – peretele lateral pelvin. La acest nivel, ovarul se așează la nulipare în foseta
ovariană Krause, delimitată astfel:
- Superior – vasele iliace externe
- Inferior – artera uterină
67
- Anterior – ligamentul larg al uterului
- Posterior – vasele iliace interne și ureterul 

După nașteri multiple, ligamentele ce susțin ovarul în poziția sa devin mai laxe, astfel încât
ovarul coboară. La multipare se află în foseta ovariană Claudius, delimitată astfel:
• Anterior – artera uterină și ureterul
• Posterior – fața anterioară a sacrului
• Inferior – marginea superioară a mușchiului piriform
Ligamente:
• Mezovarul – reprezintă un scurt mezou ce leagă marginea anterioară a ovarului de foița

posterioară a ligamentului larg al uterului, inserția căruia se face de-a lungul liniei Farre-
Waldayer. Printre foițele mezovarului ajung la ovar vasele și nervii acestuia.
• Ligamentul suspensor al ovarului sau infundibulopelvic – se întinde de la nivelul fosei iliace,

pornind de sub mezenteriol în dreapta și de sub mezocolonul sigmoid în stânga, până la polul
superior al ovarului. Este însoțit de vasele ovariene, împreună cu care ridică o plică peritoneală.
• Ligamentul tubo-ovarian – leagă pavilionul trompei de polul superior al ovarului. De-a lungul său
se găsețte fimbria ovarică.
• Ligamentul utero-ovarian – leagă cornul uterin de polul inferior al ovarului
26.Tuba uterină:
Tuba uterină este un conductiv musculo-conjunctiv ce se întinde de la polul superior al ovarului
până la cornul uterin. Este un organ intraperitoneal, situat între foițele ligamentului larg, care vor
forma sub trompă mezosalpingele, ce are formă de aripă, motiv pentru care se mai numeste aripa
superioară a ligamentului larg. Are o lungime de 10-12cm si prezinta patru părți:
• Pavilionul trompei – are aspect de pâlnie și prezintă în centru ostiul abdominal al trompei.
Marginea pavilionului prezintă o serie de10-15 fimbrii, lungi de 10- 15mm. Una dintre acestea
este mai lungă și poartă denumirea de fimbrie ovarică. De-a lungul ei se rostogolește ovocitul de
ordinul II.
• Porțiunea ampulară – lungime de 7-9cm, diametru de 7-9mm. La acest nivel are loc în mod
normal fecundația.
• Istmul trompei – lungime de 3-4cm, diametru de 3-4mm
• Porțiunea uterină – lungime de 1cm, diametru de 1cm. Se găsește în grosimea peretelui uterin la
nivelul cornului și se deschide la nivelul uterului prin ostiul uterin al trompei
Peretele intern al trompei uterine prezintă o serie de plici longitudinale, care sunt mai bine
dezvoltate spre ampulă, unde se ramifică, formând labirintul tubei uterine. Epiteliu este
unistratificat cilindric și prezintă cili care bat înspre ostiul uterin al trompei.
Raporturile stabilite de tuba uterină sunt:
• Cu anse ileale și în partea stângă cu colonul sigmoid
• Istmul stabilește raport anterior cu ligamentul rotund al uterului și posterior cu ligamentul

suspensor al ovarului
• Pavilionul are raport cu peretele lateral pelvin
27.Vascularizația ovarului și a tubei uterine:

Vascularizația ovarului este realizată de două surse arteriale:
• Artera ovariană - are origine de pe flancul aortei abdominale, în dreptul L1. Coboară
retroperitoneal, având traiect descendent și lateral, paralel cu cel al venei omonime, situată
lateral de arteră. Cea dreaptă intersectează anterior VCI. Se află posterior de ileonul terminal și
mezenter în partea dreaptă și posterior de colonul și mezocolonul sigmoid în partea stângă.
Încrucițează anterior ureterul și coboară pe fața mușchiului psoas mare, lateral de vasele iliace
comune. Apoi, la nivelul strâmtorii pelvine superioare, intesectează anterior vasele iliace externe,
imediat sub bifurcația arterei iliace comune. Apoi coboară cu ligamentul suspensor al ovarului
până la polul tubar al acestuia, unde se împarte în două ramuri, care se anastomozează cu
ramurile omonime ale arterei uterine:
- Ovariană
- Tubară
• Ramura ovariană a arterei uterine – are traiect lateral în lungul ligamentului utero-ovarian până la
marginea anterioară a ovarului, unde se anastomozează cu ramura arterei ovariane, formând
arcada arterială paraovariană
Vascularizația tubei uterine este realizată de către două surse arteriale:
68
• Ramura tubară a arterei ovariene – se desprinde din artera ovariană la nivelul polului tubar al
ovarului
• Ramura tubară a arterei uterine - se desprinde din artera uterină anterior de cornul uterin și are
traiect lateral între foițele mezosalpingelui. Se anastomozează cu ramura tubară a arterei
ovariane, formând arcada arterial subtubară
30.Ligamentele uterului:
Ligamente largi sunt două cute peritoneale ce se întind între marginile laterale ale uterului și
pereții laterali ai pelvisului. Astfel, ele împart excavația pelvină într-un cavum preuterin și un cavum
retrouterin. Fiecare ligament prezintă doi foițe peritoneale care continuă peritoneul de pe uter și
delimitează între ele parametrul, ocupat de țesut adipos. Fiecare ligament prezintă două fețe și
patru margini:
• Fața anterioară – foița peritoneală corespunzătoare este ridicată de ligamentul rotund, ce

determină astfel aripa anterioară a ligamentului larg
• Fața posterioară – la niveul ei se prinde marginea anterioară a ovarului, prin mezovar
• Marginea medială – corespunde mezometrului uterin
• Marginea laterală – se inseră pe peretele lateral al excavației pelvine. Pe aici pătrund ligamentul
suspensor al ovarului, vasele ovariene și ligamentul rotund al uterului.
• Marginea superioară – ocupată de tuba uterină. Poartă numele de mezosalpinge sau aripa
superioară.
• Marginea inferioară - liberă
Ligamente rotunde – se întind între coarnele uterine și fețele anterioare ale oaselor pubiene.
Determină aripioarele anterioare ale ligamentelor largi.
31.Vascularizația arterială,venoasă și inervația uterului:

Artera uterină este groasă și descrie numeroase flexuozități, mai ales în porțiunea sa terminală,
juxtauterină.
Are orginea din artera iliacă internă, de obicei printr-un trunchi comun cu artera ombilicală, la
nivelul fosei ovariene. De aici coboară pe peretele pelvin până la nivelul ligamentului larg și
pătrunde în această formațiune peritoneală. Străbate transversal baza ligamentului larg
îndreptându-se spre colul uterin iar la 1,5-2 cm de acesta se înconvoaie în sus descriind un arc.
Urcă apoi de-a lungul marginii laterale a corpului uterin însoțite de venele uterine, până la nivelul
unghiului uterului unde se împarte în 2 ramuri terminale.
În traiectul său artera uterină emite numeroase ramuri colaterale. Din porțiunea transversală se
desprind ramuri peritoneale, ureterale, vezicale precum și artera vaginală. Aceasta din urmă este o
ramură importantă și se distribuie la col, porțiunea superioară a vaginului și vezica urinară.
În afara ramurilor precedente artera uterină emite numeroase ramuri destinate colului și corpului
uterin. Toate au un traiect flexuos, ceea ce le permite să se adapteze la creșterea în volum a
uterului gravid.
Ramurile corpului, imediat după ce nasc din artera uterină, se divid într-un ram anterior și altul
posterior, care merge fiecare pe fața corespunzătoare a uterului. Ele sunt paralele iar calibrul lor
diminu pe măsură ce se apropie de linia mediană. Această zonă este puțin vascularizată și prin
aceasta oferă condiții favorabile pentru incizia și deschiderea uterului. Ramificațiile lor pătrund ca
un tirbușon în miometru (ramuri helicine) și se anastomozeazaă între ele la nivelul stratului
plexiform, formând un bogat plex arterial din care se distribuie vase pentru toate tunicile uterului.
Artera ovariană are originea pe fața anterolaterală a aortei abdominale sub originea arterelor
renale. Participă la vascularizația uterului prin anastomozele tubo-ovariene.
Sângele venos al uterului se colectează în sinusurile uterine din stratul plexiform al uterului. De
la acest nivel pleacă vene care vor forma plexul venos uterin care comunică larg cu plexurile
venoase vezical și vaginal. Din plexul uterin sângele venos este drenat astfel:
• Din porțiunea superioară sângele este drenat prin venele ovariene
• Din porțiunea inferioară, prin venele uterine către vena iliacă internă
• O mică parte din sângele venos este colectat și de vena ligamentului rotund care se deschide în
vena epigastrică inferioară.
Inervația parasimpatică provine din nucleul parasimpatic pelvin ( de la nivelul S2-S4).  

Inervația simpatică este asigurată în principal pe calea plexului utero-vaginal ce provine din
plexul hipogastric inferior, și în mai mică măsură din plexul ovarian care provine din plexul aortico-
abdominal.
32.Limfaticele uterului:
69
Limfa de la uter urmează un curent principal si 2 curente accesorii. 
Curentul principal trece prin parametru și ajunge la nodurile limfatice iliace, în  
special cele de la bifurcația iliacei comune. 
Tot pe calea limfaticelor din parametre, o infecție a uterului se poate complica cu un  
flegmon al bazei ligamentului larg. 
Un curent accesoriu urmează planșeul pelvian spre a ajunge la nodurile sacrate și  
lombare. Alt curent accesoriu trece prin marginea superioară a ligamentului larg și urcă spre
nodurile lombare.
33.Vagina:
Vagina este organ pelvis-subperitoneal, fiind așezat între vezica urinară și uretră (anterior) și rect
(posterior). Poziția sa diferă cu poziția corpului:
• În picioare – axul vaginei formează cu orizontala un unghi deschis posterior de 65o
• În repaus – vagina este ușor concavă posterior, formând un unghi de 135- 145o(unghiul vaginal)
cu orizontala, iar în eforturi, datorită presei abdominale, concavitatea dispare
• în decubit dorsal – axul vaginei formează un unghi de 30o cu orizontala
Are formă de cilindru turtit antero-posterior pe majoritatea lungimii sale. Extremitatea

superioară (fornixul vaginal) este mai dilatată, de forma unei cupole. Cavitatea vaginei este
virtuală, iar alipirea pereților determină inferior apariția unei fante sagitale, adaptate formei vulvei. 
Dimensiunile vaginei variază în funcție de vârstă, paritate și raporturi sexuale. Lungimea medie
este de 8-9cm, peretele posterior fiind cu 1-2cm mai lung ca cel anterior, datorită inserției oblice
pe colul uterin.
Raporturi – vagina străbate hiatusul urogenital, care o împarte în două porțiuni:
• Porțiune pelvină
- Perete anterior
- Segment vezical – trigonul vezical
- Segment uretral – uretra feminină (la acest nivel apar fistule uretro-vaginale)
- Perete posterior
- Segment peritoneal – delimitează anterior fundul de sac recto-uterin Douglas
- Segment rectal – ampula rectală
• Porțiune perineală
- Anterior – uretra
- Posterior – canalul anal
Vascularizația vaginei este asigurată de trei surse arteriale:
• Ramuri vaginale superioare – desprinse din artera vaginală, ramură a arterei uterine
• Ramuri vaginale mijlocii – desprinse din artera vezicală inferioară, ramură a arterei iliace interne
• Ramuri vaginale inferioare – desprinse din artera rectală mijlocie, ramură a arterei iliace interne
Drenajul venos își are originea în două rețele, musculara si mucoasa. Acestea drenează în
plexurile venoase vaginale, situate lateral de vagin, ce drenează în venele iliace interne.
Inervația vaginului este asigurată de ramuri din plexul uterovaginal (eferență a plexului mixt
simpato-parasimpatic hipogastric inferior). În treimea inferioară a vaginului vin fibre
somatosenzitive din nervul rușinos.
35.Pelvimetrie internă și externă:

Pelvimetria internă:
• Strâmtoarea superioară a bazinului:
- Diametre antero-posterioare: 
- diametrul promonto-suprapubian sau conjugata anatomică - 11.5 cm;
- diametrul promonto-retropubian sau conjugata vera – 10.5 cm (se mai numește și

capul util – funcție de el se stabilește dacă se poate angaja capul fetal sau nu în
procesul nașterii; dacă diametrul < 9 cm – bazinul este distocic și se impune
nașterea prin cezariană); se deduce din diametrul promontosubpubian (care poate
fi măsurat prin tușeu vaginal) și se scade 1,5 cm
- diametrul promonto-subpubian sau conjugata diagonalis – 12 cm.
- Diametrele transverse:
- diametrul transvers mediu - se măsoară la jumătatea distanței dintre promontoriu

și simfiza pubiană – 13 cm:
70
- diametrul transver maxim – diametrul cuprins între prunctele cele mai
îndepărtate situate pe linia arcuată – 13.5 cm.  
- Diametrele oblice
- diametrul oblic – între eminența ileopectinee și articulația sacroiliacă – 12.5 cm
- diametrele strâmtorii mijlocii pelvisului care corespunde planului ce trece prin  

spinele ischiatice; la acest nivel să măsoară:
- diametrul antero-posterior (între corpul vertebral S4-S5 și marginea  

subpubiană) – 12 cm;
- diametrul transvers(între spinele ischiadice)–11cm.
• Strâmtoarea inferioară a bazinului: are formă romboidală, delimitată:
- anterior: simfiza pubiană
- posterior: varful coccisului
- lateral: ligamentul sacrospinos, ligamentul sacrotuberos și tuberozitățile ischiadice 

Diametrul antero-posterior: cuprins între vârful coccisului și marginea subpubiană – 9 cm. La
femeile gravide diametrul se mărește până la 11.5 cm. 
Diametrul transvers – între tuberozitățile ischiadice – 12 cm 
Diametrul oblic – între ligamentul sacrotuberos și jumătatea ramurii ischiopubiene – 11 cm.
Pelvimetria externă:
• Diametrul antero-posterior sau conjugata externă (Baudeloque) – între procesul spinos al

vertebrei L5 și fața externă a simfizei pubiene – 20 cm;
• Diametrul bispinos – între spinele iliace antero-posterioare – 24 cm;
• Diametrul bicrest – între prunctele cele mai îndepărtate ale crestelor iliace – 28 cm;
• Diametrul bitrohanterian – între trohanterele mari femurale – 32 cm;
• Rombul lui Michaelis – arie de pe suprafață posterioară a bazinului delimitate:
- superior de procesul spinos al vertebrei L5
- inferior de vârful coccisului
- lateral de spinele iliace postero-superioare stânga și dreapta
- diametrul vertical - 11 cm
- diametrul orizontal – 10 cm
37.Diafragma pelvină:
Diafragma pelvină este o formațiune musculo-fascială de forma unei pâlnii cu deschiderea
mică orientată inferior, aceasta înconjurând rectul la limita dintre canalul anal și ampula rectală.  
Diafragma pelvină este alcatuită din mușchii ridicatori anali, coccigieni și sfincter anal extern și
fasciile lor.  
Diafragma pelvină prezintă anterior, pe linia mediană, o fantă oblică, cuprinsă între cei doi
mușchi ridicători anali, simfiza pubiană și peretele anterior al rectului, numită hiatus urogenital.
Prin acesta trec uretra prostatică la bărbat și uretra și vagina la femeie.  
Diafragma pelvină prezintă fascia pelvină, o continuare inferioară a fasciei endoabdominale, ce
căptușește fața internă a pereților abdominali. Fascia pelvină se dedublează la nivelul arcului
tendinos al mușchiului ridicător anal în două foițe:
• Parietala – acoperă fețele superioare și inferioare a mușchilor ridicător anal și coccigian, precum
și fața medială a mușchiului obturator intern. Prezintă două părți:
- Fascia superioară – acoperă fața superioară a diafragmei pelvine
- Fascia inferioară – acopera fața inferioară a diafragmei pelvine, continuând de la nivelul

hiatusului urogenital fascia superioară
• Viscerala – înconjoară organele pelvine în porțiunile lor subperitoneale (rect, vezica urinară,
prostata, vagina)
39.Perineul posterior, fosa ischiorectală:

Perineul posterior se mai numește și regiune anală și prezintă următoarea stratigrafie:
• tegument:
- mai gros la mergini unde se continuă cu ttegumentul regiunilor vecine
- mai subțire în jurul orificiului anal:
- la acest nivel paniculul adipos este mai slab dezvoltat
- în derm se prind fibre musculare ale mușchilor:
- sfincter anal
71
- ridicător anal
- paniclul adipos este mai dezvoltat în afara invelului anal și se continuă cu

grăsimea fosei ischiorectale:
- formează pliuri radiale în jurul orificiului anal, iar la nivelul liniei anocutanate
se continuă cu mucoasa rectului
- este acoperit de păr și prezintă numeroase glande:
- sudoripare
- sebacee
- pe linia mediană prezintă un rafeu longitudinal
• fascia superficială: se prezintă sub formă de travee conjunctive care delimitează areole pline cu
țesut adipos:
- prin paniculul adipos și fascia superficială trec:
- ramurile anale și perineale superficiale ale nervului rușinos
- ramurile perineale ale nervului femurocutanat posterior
- nervii anococcigieni
• diafragma pelvină: cuprinsă între cele 2 fascii ale sale, superioară și inferioară
• fosa ischiorectală:
- are forma unei prisme triunghiulare delimitată:
- supero-medail: fața inferioară a diafragmei pelvine acoperită de fascia ei inferioară
- lateral: fața medială a muschiului obturator intern, inferior de arcul tendinos al

muschiului ridicător anal, acoperit de fascia lui
- inferior:
- fascia superficială
- paniculul adipos
- tegumentul
- ocupată de țesut adipos denumit corpul adipos al fosei ischiorectale și este traversat de:
- MVN rușinos intern:
- nervul rușinos
- artera rușinoasă internă
- vena rușinoasă internă
- nervii și vasele rectale inferioare
- prezintă 2 prelungiri:
- anterioară:spre loja profundă a perineului anterior, care se găsește:
- inferior de mușchiul ridicător anal
- superior de diafragma urogenitală
- posterior: țesutul adipos al fosei ischiorectale se continuă cu țesutul adipos dintre
- muschiul fesier mare
- mușchii pelvitrohanteri
40.Perineul anterior la bărbat:

Perineul anterior se mai numește și regiunea urogenitală a perineului. Ea se continuă:
• superior: cu regiunea pubică
• posteior: cu regiunea anală
• lateral: cu trigonul femural drept sau stâng
Stratigrafie:
• tegumentul:
- este subțire în partea anterioară, unde se continuă cu: tegumentul regiunii:
- pubiene
- penisului
- scrotului
- lateral se continuă cu tegomentul care acoperă trigonul femural
- în partea posterioară este mai gros și aderent de fascia superficială a penisului
• panicului adipos:
- este mai subțire în partea anterioară a regiunii
- se termină inferior în potcoavă, în concavitatea căreia intră rădăcina penisului și scrotului
• fascia superificială a perineului este dublă:
72
- lama superficială este bogată în țesut adipos
- lama profundă:
- se continuă cu fascia profundă a penisului

Paniculul adipos și fascia
- formează învelișul fascial al mușchilor superficială sunt străbătute de:
superficiali ai perineului
• ramuri arteriale superficiale:
- se inseră pe:
provenite din arterele perineale și
- marginea inferioară a simfizei pubiene
scrotale
- marginile inferioare ale ramurilor

inferioare ale oaselor pubiene
• ramuri venoase superficiale:
- pe ramurile ischhionale, până la drenează sângele prin venele
tuberozitățile ischiadice
rușinoase în venele iliace interne
• planul musculofascial superificial:

• ramuri ale nervilor superificiali
- cuprins între:
provenite din nervii perineali,
- lama profundă a fasciei superficiale
scrotali și femuro-cutanat
- fascia inferioară a diafragmei urogenitale
- spațiu închis posterior de rădăcina penisului, prin posterior

unirea celor 2 fascii, precum și la nivelul centrului
tendinos
- conține:
- rădăcina penisului
- mușchii superficiali
- formațiuni vasculo-nervoase
• planul musculofascial mijlociu: alcătuit din:
- mușchii transverși profunzi ai perineului: în partea posterioară a regiunii
- mușchiul sfincter uretral: anterior de mușchii transverși profunzi
• spațiul profund al perineului:
- cuprins între cele 2 fascii, superioară și inferioară ale diafragmei urogenitale
- conține:
- uretra membranoasă
- glandele bulbouretrale
- nervii și arterele ce ajung la nivelul bulbului penian
- mușchiul transvers profund
- mușchiul sfincter extern al uretrei
• planul musculofascial profund:
- reprezentat de partea anterioară a diafragmei pelvine, adică de originile pe pubis ale

mușchiului ridicător anal, învelită de fasciile diafragmei pelvine
- între fața inferioară a diafragmei pelvine și fascia superioară a diafragmei urogenitale,

ajunge prelungirea anterioară a fosei ischiorectale
41.Perineul anterior la femeie:

Limitele corespund cu cele ale regiunii urogenitale masculine:
• superior: se continuă cu regiunea pubică
• posterior: cu regiunea anală
• lateral: trigonul femural drept sau stâng
Deosebirea dintre perineul anterior feminin și cel masculin constă în faptul că diafragma
urogenitală feminină este traversată de uretră și posterior de ea de vagin, iar bulbii vestibulari
înconjoară de o parte si de alta orificul vaginal. În partea anterioară se suprapune vulva.
Stratigrafie:
• paniculul adipos:la femeie este mai abundent și împreună cu ramurile superioare ale pubisului,
care sunt mai proeminente, determină formarea muntelui lui Venus
• fascia superficială:
- o continuă pe cea a abdomenului
- vestibulul vaginal o împarte în 2 jumătăți care învelesc de fiecare parte mușchii trigonului
ischiobulbar
• planul musccular superficial: alcătuit din mușchii:
- bulbospongioși
- inschiocavernoși
- transverși superificiali ai perineului
• spațiul superficial al perineului: conține:
- rădăcinile clitorisului
73
- bulbii vestibulari
- triunghiurile ischiobulbare
- musculatura planului superficial
• planul musculofascial mijlociu: alcătuit din mușchii:
- transverși profunzi ai perineului
- sfincter extern al uretrei
• spațiul perineal profund:
- străbătut de:
- vagin
- uretră
- conține glandele vestibulare mari, cu canalele lor de excreție
- traversat de vasele și nervii glandelor vestibulare mari
• planul musculofascial profund: format din părțile anterioare ale mușchilor ridicători anali
Inferior de mușchiul ridicător anal și superior de diafragma urogenitală, pătrunde prelungirea

anterioară a fosei ischiorectale.
42.Artera rușinoasă internă:

• important ram al arterei hipogastrice
• este un ram profund
• părăsește pelvisul prin orificiul infrapiriform, având medial:
- mănunchiul fesier inferior
- nervul ishchiadic
- nervul cutanat femural posterior
• înconjoară spina ischiadică, reintră în pelvis și ajunge in fosa ischio-rectală. Aici, împreună cu
nervul și vena satelită formează MNV rușinos intern
• ramuri:
- artera rectală inferioară ce se distribuie:
- porțiunii anale a rectului
- tegumentului circum-anal
- pentru perineu, dă ramurile:
- perineală:
- urmează traseul mușchiului transvers superifical al perineului, se îndreaptă

spre linia mediană a perineului, de unde face o crosă spre mușchiul
Bulbocavernos
- vascularizează:
- mușchiul transsvers
- mușchiul bulbocavernos
- se îndreaptă către rădăcina clitorisului/penisului
- dă ramuri superificiale:
- la bărbat: artere scrotale posterioare
- la femeie: artera labială posterioară
- peniană/clitoridiană:
43.Canalul inghinal - pereți:

Peretele anterior: format din:
• aponevroza mușchiului oblic extern
• inserțile mușchiului oblic extern inferioare: se inseră dinspre lateral spre medial pe:
- buza externă a crestei iliace
- spina iliacă antero-superioară
- ligamentul inghinal în porțiunea laterală
- fascia lata și fascia iliacă împreună cu fibrele din ligamentul inghinal formează arcul
iliopectineu care se inseră pe eminența iliopectinee
- ligamentul inghinal în porțiunea sa medială
- ligamentul pectineal
- tuberculul pubic și pe creasta pubisului și formează ligamentul reflex Coolles sau stâlpul
posterior
- tuberculul pubic de aceeași parte și formează stâlpul lateral
- pubis și formează stâlpul medial
Peretele superior: format din:
• marginea inferioară a mușchiului transvers abdominal
74
• marginea inferioară a mușchiului oblic intern
Peretele inferior: format din:
• ligamentul inghinal
• ligamentul lacunar Gimbernat
Peretele posterior:
• cel mai slab perete al canalului inghinal
• format de: fascia transversalis întărită de o serie de tendoane și ligamente
44.Orificiile și conținutul canalului inghinal:

Orificiile canalului inghinal:
• orificiul inghinal superficial:
- este situat supero-lateral de tuberculul pubic
- are formă ovală
- delimitat:
- supero-medial: de stâlpul medial
- infero-lateral: de stâlpul lateral
- medial: de tuberculul pubic
- postero-medial: orificiul este întărit de stâlpul posterior
• orificiul inghinal profund:
- se găsește la jumătatea distanței dintre spina iliacă antero-superioară și simfiza pubiană
- are formă circulară
- reprezintă locul unde fascia transversalis se continuă cu fascia spermatică internă
- delimitare:
- superior: marginea inferioară a mușchiului transvers abdominal
- infero-medial: marginea laterală a ligamentului interfoveolar
Conținutul canalului inghinal:
• la bărbat: conține funiculul spermatic format din:
- canalul deferent
- artera deferențială, artera testiculară și artera cremaseterică
- plexul venos pampiniform, venele testiculară și epididimică
- ramura genitală a nervului genitofemural
- fibre nervoase:
- simpatice
- viscero-aferente
- vasele limfatice
• la femeie:
- ligamentul rotund al uterului
- ramura genitală a nervului genitofemural
- vase limfatice
- ramuri din artera epigastrică inferioară
45.Fosetele inghinale:
Peritoneul parietal anterior, subombilical, este ridicat de 3 formațiuni:
• uraca:
- un rest embrionar al canalului alantoidian
- se întinde între vârful vezicii urinare și omblic
• ligamentele ombilicale mediale:
- se întinde între marginea laterală a vezicii urinare și ombilic
- provin din arterele ombilicale care după naștere se obturează
• vasele epigastrice inferioare
Aceste elemente determină 5 plici ombilicale:
• o plică ombilicală mediană determinată de uracă
• 2 plici ombilicale mediale determinate de ligamentele ombilicale
• 2 plici ombilicale laterale determinate de vasele epigastrice inferioare
Între aceste plici se determină fosele inghinale:
• fosetele supravezicale:
- între plica ombilicală mediană și cele mediale
- la nivelul lor se produc herniile inghinale oblic interne
• fosetele inghinale mediale:
- între plica ombilicală medială și cea laterală
75
- la nivelul lor se produc herniile inghinale direct
• fosetele inghinale laterale:
- situate lateral de plica ombilicală laterală
- la nivelul lor se produc herniile inghinale oblic externe
76

Anatomie An 2 - Sem 1 - DO

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anatomie An 2 - Sem 1 - DO

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anatomie

• semipermeabile: permit trecerea unei lame fine de lichid care Seroasele:

transudează (lichid fără proteine); atunci când, datorită unui proces

• au chemotactism pozitiv, adică se mișcă spre focarul de inflamație și tind - transparente

2.Dezvoltarea seroaselor; cavitatea pericardo-pleuro-peritoneală:

Acestea au un punct de plecare comun embriologic: celomul intraembrionar

Apariția tubului intestinal este anterior de:

Între splanhopleură și somatopleură se găsește celomul intraembrionar.

Reflectarea anterioară a mezodermului poartă numele de mezenter ventral primitiv. Reflectarea

Mezenterul ventral primitiv este existent la nivelul:

• căile biliare extrahepatice

Prezența celor 2 foițe mezenterice (ventral și dorsal) duce la diviziunea celomului

Evoluția mezenterului ventral și formarea septului transvers:

aspect semilunar, deținând extremități dorsale ascuțite ce • mezoesofag

realizează limitarea comunicării dintre cavitatea pericardică și • mezogastru

Evoluția și traseul spetului transvers:

posterioară se va realiza doar când vor fuziona splahnopleura • mezocolonul transfers

cu somatopleura, dând naștere mezocardurilor laterale.

Dupa fuzionarea somato și splahnopleurei, porțiunea care

Formarea canalelor pleuro-peritoneale are loc în urma

Cavitatea pericardică primitivă se formează din veziculele celomice cefalice de la nivelul

În această etapă, cavitatea pericardică comunică larg cu canalul pleuro-peritoneal.

3.Dezvoltarea mușchiului diafragma toraco-abdominală:

Endodermul tubului intestinal primitiv prolifereaza si determina impartirea tubului in 3 segmente:

• intestin cefalic sau proenteron, la randul sau cu 2 portiuni:

- faringele primitiv (regiunea arcurilor branhiale)

- segmentul postfaringian (zona din care se va forma stomacul si prima portiune a

• intestinul caudal (metenteron) se termina la nivelul cloacei

• situat caudal de intestinul cefalic

• se extinde până la primordiul hepatic

5.Dezvoltarea esofagului și a stomacului, malformații; formarea bursei omentale:

Pe măsură ce embrionul crește în lungime, crește și esofagul împreună cu acesta.

• hipoplazia (dezvoltare insuficientă a unui segment)

• fistule traheo-esofagiene (comunicări anormale între esofag și trahee)

• diverticuli congenitali ai esofagului

Stomacul se dezvoltă din segmentul postfaringian al proenteronului. Această porțiune prezintă

6.Dezvoltarea splinei, malformații:

Malformații: spline supranumerare formate în alte regiuni ale mezogastrului dorsal.

7.Dezvoltarea duodenului și a pancreasului, malformații:

Ca urmare a rotației ansei ombilicale, duodenul suferă fenomenul de coalescență, în spatele

Dezvoltarea pancreasului se face începând cu S4, pe seama a 2 muguri:

• mugurele pancreatic dorsal se dezvoltă în mezogastrul dorsal. Odată cu rotația stomacului, el se

• mugurele pancreatic ventral se dezvoltă în mezogastrul ventral, imediat inferior de mugurele

8.Mezenteron (intestinul mijlociu) - ansa ombilicală, limite, evoluție, derivate, malformații:

Pe măsură ce corpul embrionar crește în dimensiuni, ansa ombilicală reintră în cavitatea

Din mezenteron se formează:

• jumatatea inferioara a DD II,

• 2/3 din partea dreapta ale colonului transvers

9.Mezenteron (intestinul mijlociu) - hernia fiziologică; rotația intestinală:

Pe măsură ce corpul embrionar crește în dimensiuni, ansa ombilicală reintră în cavitatea

Cele 2 porțiuni ale ansei ombilicale au evoluție diferită:

• brațul descendent (segmentul proximal al ansei) crește preponderent în lungime. din el se

• brațul ascendent (segmentul distal al ansei ombilicale) crește în special în grosime.

Din metenteron se formează:

• mucoasa 1/3 din stânga al colonului transvers

• mucoasa colonului descendent

• mucoasa colonului sigmoid

• toată mucoasa ampulei rectale

• persistența canalului omfalo-enteric care determină formarea diverticulului Meckel

11.Dezvoltarea ficatului și a căilor biliare:

• aplazie sau hipoplazie de veziculă biliară sau de căi biliare extrahepatice

12.Dezvoltarea sistemului venos port:

13.Anastomoze porto-cave viscerale - anastomoza esofagiană:

Se găsesc la extremitățile tubului digestiv subdiafragmatic.

• 2/3 din partea dreapta ale colonului transvers 

În săptămâna a 6-a, septul urorectal ajunge la membrana cloacală, pe care o împarte  

• lipsa de fuzionare a sinusului urogenital definitiv la bărbat cu deschiderea uretrei la  

• La nivelul porțiunii superioare a testiculului – în scrot.  

- artera mezenterică inferioară 