ANATOMIE SEMESTRUL AL II-LEA, AN I

CURS 1 – DEZVOLTAREA CAVITĂȚILOR SEROASE ȘI A

DIAFRAGMEI;

Seroasele sunt structuri de origine mezodermală. La nivelul liniei primitive,

celulele ectodermale migrează profund între cele două foițe ale discului didemic,
formând mezodermul.

Segmentarea mezodermului:

De o parte și de alta a notocordului, mezodermul se organizează în:

mezoderm paraxial, mezoderm intermediar și mezoderm lateral care clivează în
2 lame: somatopleura și splahnopleura intraembrionare.

Formarea șanțului pleuroperitoneal:

Embrionul se cudează transversal sub presiunea crescândă a lichidului

amniotic. Membrana amniotică va forma plici amniotice spre lateral care tind să
fuzioneze anterior pe linie mediană, închizând pereții trunchiului. În această
mișcare, mezodermul lateral împarte cavitatea vitelină în intestin primitiv și
veziculă vitelină care comunică prin canalul vitelin.

Între somatopleură și splahnopleură se formează canalele pleuroperitoneale,

care inițial comunică cu celomul extraembrionar.

Formarea canalelor pleuroperitoneale:

Cele două pleure se unesc și comunicarea cu celomul extraembrionar

dispare, rezultând 2 canale pleuroperitoneale de o parte și de alta a intestinului
primitiv.

Formarea pericardului primitiv:

 Anterior de placa procordală, mezodermul proliferează intens și se
diferențiază în mezoderm cardiogen. Discul suferă și o mișcare de cudare
longitudinală. În urma acesteia, mezodermul cardiogen ajunge în regiunea toracală.
Printre celulele sale apar mici cavități care confluează și formează pericardul
primitiv.

Formarea canalului pleuropericardoperitoneal:

Canalul pleuroperitoneal fuzionează cu pericardul primitiv și formează de o

parte și de alta a intestinului primitiv canalul pleuropericardoperitoneal.

Formarea diafragmei:

Primordiile din care se formează diafragma sunt: mezoesofagul, plicile

pleuroperitoneale și septul transvers . Între ele se găsesc temporar spații libere
numite hiatusuri pleuroperitoneale care se închid. Altfel, apar hernii diafragmatice
congenitale.

Separarea pericardică:

Pe peretele anterolateral al toracelui se găsesc venele cardinale care

duc sângele la tubul cardiac primitiv. În timpul cudării longitudinale,
acestea se depărtează de perete și formează plicile pleuropericardice . Prin
fuzionarea celor 2 plici se formează cavitatea pericardică definitivă, care va
fi astfel separată de pleurele pulmonare.

Caractere generale ale seroaselor

Seroasele sunt membrane conjunctive subțiri care permit trecerea serului

(plasmă FĂRĂ PROTEINE) printr-un proces numit TRANSUDARE. Nu secretă,
nu au glande.

Aceste membrane sunt lucioase, transparente și subțiri. Aceste caracteristici

dispar în aceeași ordine.

Seroasele au câteva caracteristici cu mare importanță clinică. Când sunt

bolnave (inflamate), permeabilitatea lor crește, astfel încât seroasele exudează (lasă
să treacă proteine). Prezența proteinelor determină plasticitate. Plasticitatea este
calitatea membranelor de a face aderențe de fibrină, încercând să izoleze focarul
de inflamație. Altfel spus, inițial plasticitatea este un fenomen pozitiv. Daca, însă,
capătă dimensiuni mari devine boală aderențială, strict patologică.

Chemotactismul pozitiv: seroasele inflamate tind să migreze pentru a izola

focarul de inflamație.

Seroasele sunt foarte bine inervate senzitiv, în special cele parietale astfel
încât lezarea unei seroase este extrem de dureroasă și este comparată cu o lovitură
de cuțit. Această durere poate declanșa un complex de reacții nespecifice denumit
furtună vegetativă: modificări de tensiune, puls, temperatură, respirație, transpirații
reci și anxietate. Din această cauză, puncționarea seroaselor trebuie precedată de o
anestezie cu un parasimpaticolitic.

Mezourile trebuie manipulate cu grijă pentru că pot declanșa furtună

vegetativă.

Perforarea seroaselor în cadrul unor boli duce la: manifestări generale de

tip furtună vegetativă, manifestări locale de tip hipersensibilitate locală și reflexe
regionale de tip contractură.

CURS 2 – DEZVOLTAREA APARATULUI RESPIRATOR;

În săptămâna a 4-a, pe peretele anterior al esofagului primitiv apare o

proeminență denumită DIVERTICULUL LARINGOTRAHEAL. Prin adâncirea a
2 plici laterale, diverticulul se separă de jos în sus de esofag. Cele două structuri
comunică în faringele primitiv.

Formarea laringelui:

Regiunea supraglotică a laringelui se dezvoltă din laringele primitiv.

Regiunea infraglotică se dezvoltă din diverticulul laringotraheal.

Formarea orificiului primitiv al laringelui:

 Inițial, în faringele primitiv apare un orificiu orientat sagital și delimitat de 2
plici laterale. Aceste plici sunt viitoarele plici vocale și spațiul dintre ele este
viitoarea glotă.

Formarea epiglotei:

Anterior de orificiul primitiv este o proeminență mezodermală denumită

FURCULA. Altenoidele cresc anterosuperior împreună cu furcula și din această
compresie rezultă epiglota așezată în plan frontal.

Formarea orificiului laringian secundar:

Altenoidele cresc mult spre superior și lasă în adâncime plicile vocale

adevărate și glota.

În cavitatea laringiană apare un sept epitelial așezat în plan frontal. Colțurile

inferioare ale acestui sept au aspect de muguri plini. Septul se resoarbe rapid și
laringele se va deschide final în laringofaringe.

Cartilajul tiroid se formează în săptămâna a VII din arcul brahial 4, iar

mușchii laringelui din arcurile 5 și 6.

Dezvoltarea traheei și a bronhiilor:

Diverticulul laringotraheal crește spre inferior în grosimea unui ligament

numit MEZOCARDUL DORSAL. Diverticulul ia în cap mezenchimul din
grosimea acestui ligament împreună cu care face un complex numit MUGURE
PULMONAR.

Diverticulul se bifurcă și formează bronhiile principale. De fapt, din

diverticul se formează numai EPITELIUL bronhiilor și alveolelor. Restul țesutului
pulmonar se formează din mezenchim. Până la naștere, bronhiile se divid de 18 ori.
Până la 8 ani, se mai divid de 6 ori!!!
Etapele dezvoltării pulmonare:

Plămânii se dezvoltă în 4 etape:

a) Etapa pseudoglandulară (săpt. 5-16):

În această etapă există diviziuni bronșice și mezenchim peribronșic abundent.

Nu există vase peribronșice - nu se pot face schimburi de gaze.

b) Etapa canaliculară (săpt. 16-24):

Termenul de canalicular se referă la existența bronhiolelor respiratorii parțial

alveolizate. Apar saci terminali cu alveole imature. Ramificația bronșică este mai
amplă, mezenchimul este mai redus și exisă vase în contact cu sacii alveolari
rezultă există posibilitatea schimburilor de gaze la nivelul peretelui bronhiolelor
respiratorii.

c) Etapa sacilor terminali (săpt. 26-naștere):

Există numeroși saci terminali cu alveole, dar sunt încă imature. În alveole
există 2 tipuri de celule (I,II). În săptămâna 24, celulele alveolare de tip II încep să
secrete surfactant, un lichid tensioactiv responsabil de 2/3 din elasticitatea
pulmonară și care menține deschise alveolele pulmonare.
Producția crește mult în ultimele 2 săptămâni de sarcină sub influența tiroxinei.
Momentul când începe producția este momentul în care prematurul are șanse să
supraviețuiască. În lipsa lui apare BOALA MEMBRANELOR HIALINE
(alveolele nu stau deschise).

d) Etapa alveolară (naștere-8 ani):

Peretele alveolar este foarte subțire și vasele proemină în alveole. În primele 2

luni se formează intens alveole mai ales până la 3 ani și continuă până la 10 ani.

Mișcările respiratorii încep când fătul inhalează lichid amniotic. La naștere, o

parte din lichidul pulmonar este reprezentat de lichid amniotic. Se resoarbe în 4-5
zile pe cale limfatică și pe cale vasculară.

Plămânul care n-a respirat se scufundă, iar plămânul care a respirat plutește.
 ANOMALII:
- lipsa epiglotei

- Atrezie traheală = cordon plin;

- Diverticuli traheali = lobii supranumerari doar cu vascularizație
nutritivă care trebuie scoși;
- Agenezie uni/bilaterală = fără plămân(i);
- Hipoplazie = puțin dezvoltați;
- Lobi pulmonari ectopici = în altă parte;
- Chisturi congenitale unice/multiple;
- Situs inversus;
- Izomerism pulmonar (dr ... stg);
- Ectazii (dilatații) bronșice: peretele bronșic are niște dilatații, putând
rezulta abscese.

CURS 3 – DEZVOLTAREA CORDULUI;

Dezvoltarea cordului începe în ziua a 17-a, când mezodermul din jurul

extremității cefalice a disculu embrionar se dispune în potcoavă și formează 2
cordoane. Acestea se tunelizează și formează de o parte și de alta câte un tub
endocardic.

Embrionul va suferi un complex de mișcări care va schimba până la urmă

poziția tubilor endocardici și a viitorului cord.

1) Cudare transversală: cei doi tubi ajung ventral, fuzionează și dau naștere
tubului endocardic primitiv. Linia de fuziune - TENIE MIOCARDICĂ;

2) Cudare sagitală: tubul endocardic ajunge din cranil – ventral, unde,

împreună cu ficatul va forma proeminența hepatocardiacă;
3) Pseudodescensus: crește extremitatea cefalică și cordul începe să se
dezvolte în torace.

Tubul cardiac este menținut în poziție altfel:

- anterior: prin mezocard ventral care dispare rapid;

- posterior: prin mezocard dorsal care dispare ceva mai târziu;
- superior: mezocard arterial;
- inferior: mezocard venos.
 Mezenchimul formează în jurul tubului endocardic PLACA
MIOEPICARDICĂ. Între aceasta și tubul endocardic se acumulează GELATINĂ
CARDIACĂ, care formează CARDIOGLIA.

În ziua 23, tubul cardiac începe să pulseze.

Tubul cardiac rectiliniu:

Din bulbul aortic pleacă aortele dorsale.

Din bulbul cardiac se formează partea intrapericardică a aortei și a arterei

pulmonare, â și partea trabeculară a ventriculului drept.

Din ventriculul primitiv se formează ventriculul stâng.

Din atriul primitiv se formează atriile stâng și drept.

Din sinusul venos cardiac se formează –cornul stâng și drept.

Evoluția tubul cardiac rectiliniu:

Etapa I – cord în U

În această etapă, extremitățile tubului cardiac rămân fixe, tubul cardiac crește și
face o ansă în U. Marginea convexă a acestei anse se va baloniza. Marginea
concavă formează un pliu conoventricular. Acesta se va restrânge, devine tot mai
mic. În această etapă, sângele curge prin tubul cardiac ÎN ȘIR INDIAN.

Etapa a II-a – cord pigmoidian:

Pliul conoventricular s-a restrâns foarte mult. Sângele curge: sinus venos
– atriu primitiv – canal atrioventricular – ajunge simultan la ambele
ventricule (drept + stâng).

Sinusul venos se deschide oblic.

CURS 4 – SEPTAREA ATRIALĂ;

În canalul atrioventricular apar 2 proeminențe de CARDIOGLIE numite

pernițe endocardice (sup și inf). Fuzionează și devin SEPT INTERMEDIAR
care separă canalul atrioventricular în 2 defilee ce vor forma orificiul mitral și
orificiul tricuspidian.
 Primul sept interatrial este SEPTUL PRIM. El apare pe tavanul cavității
atriale. Are aspectul unei plici endocardice cu o margine liberă numită FALX
SEPTUM. Septul are 2 prelungiri numite LIMBURI , care tind să se unească cu
pernițele. Între falx septi și septul intermediar, în această perioadă, se delimitează
orificiul prim.

Septul prim crește spre inferior într-o manieră specifică. Crește mai mult
limbul inferior care va ajunge să participe la fuziunea pernițelor septului
intermediar. Falx septi privește spre anterior.

Septul prim este un sept subțire, membranos, ajunge prin limbul inferior să
participe la formarea cuspidelor mitrale. Acest proces poartă numele de
PROTRUZIE A MEZENCHIMULUI DORSAL ÎN TUBUL CARDIAC, decisivă
pentru septarea atriilor.

Orificiul prim este tranzitoriu. El dispare prin creșterea septului. În cazul

în care septul nu crește, malformația se numește PERSISTENȚĂ DE ORIFICIU
PRIM, defect grav de septare atrială.

Septul prim subțire este deviat de sângele din atriul drept cu ușurință, el
FLUTURĂ (ecografie cardiacă) în cavitatea atriului stâng. Imediat după naștere,
crește fluxul de sânge în atriul stâng; presiunea crescută va lipi septul
prim de septul secund care în scurt timp fuzionează. Septul prim, inițial
membranos, se va musculariza.

CURS 5 – SEPTAREA ATRIALĂ (continuare);

EVOLUȚIA SINUSULUI VENOS PRIMITIV:

Sinusul primitiv are 2 valve: una stângă și una dreaptă. În partea superioară
valvele fuzionează și formează SEPTUL SPURIUM care se va alipi de septul
interatrial. Comisura inferioară suferă o transformare fibroasă, rezultând un
fascicul conjunctiv fibros numit TENDONUL LUI TODARO care va ancora
comisura la centrul tendinos al inimii.
 În ventriculul primitiv, la vârf apare un pliu muscular care formeaza septul
muscular interventricular.

Septul are 2 limburi: unul superior și unul inferior care tind să se unească cu
septul intermediar. Între marginea concavă și septul intermediar se delimitează
orificiul interventricular Roger. Acesta se restrânge treptat. Imediat după naștere,
se închide și cele 2 circuite cardiace se separă. Persistența orificiului Roger este
patologică.

Septul spiral apare în polul de ieșire al tubului cardiac. Aici apar 2

proeminențe endocardice numite perniță dextrodorsală și perniță sinistroventrală.
Acestea se unesc și cresc spre superioar ca un sept până în trunchiul arterial. Din
cauza dispoziției sale, septul se numește spiral și are 2 părți.

În partea inferioară septul va separa compartimentele de ieșire ale

celor 2 ventriculi. În partea superioară, septul va separa aorta de pulmonară.
Acolo unde septul nu se formează, artera pulmonară stângă va comunica cu crosa
aortei prin canalul arterial; (se închide la naștere după care devine LIGAMENT
ARTERIAL).

În lumenul trunchiului arterial sunt 4 pernițe endocardice: anterioară,

posterioară, dreaptă și stângă. Septul spiral împarte pernițele drepte și stângi în 2
jumătăți astfel încât la originea vaselor mari vor fi 3 proemiențe endocardice.
Acestea vor forma prin procesul de CAVITAȚIE valvulele semilunare.

Prin cavitație întelegem un proces de diferențiere celulară asociat cu

fenomene de apoptoză. Când cavitația nu se produce valvele rămân
ATREZICE
(nediferențiate). Au un aspect cărnos și sunt imobile, îngustând foarte mult
lumenul arterial.

Septul spiral se resoarbe, separând în acest fel aorta de pulmonară.

CURS 6 – FORMAREA VALVELOR ATRIOVENTRICULARE ȘI A
MUȘCHILOR PAPILARI;

VALVA MITRALĂ:

Cuspida anterioară se formează prin delaminarea părții inferioare a septului

intermediar.

Cuspida posterioară se formează din delaminarea unei pernițe endocardice

posterioare.

VALVA TRICUSPIDĂ:
Cuspida septală se formează din delaminarea părții inferioare a septului
intermediar.

Cuspidele anterioară și posterioară se formează din delaminarea unor pernițe

endocardice omonime.

MUȘCHII PAPILARI:

Trabeculele musculare ventriculare se inseră pe marginea inferioară a

cuspidelor. Aceste trabecule se desprind treptat de perete și partea lor superioară
care se inseră pe cuspide suferă o transformare fibroasă devenind corzi tendinoase.
Uneori, această transformare nu are loc, iar corzile tendinoase au un aspect
muscular, fiind numite corzi tendinoase orgolioase (strut corde).

LIMITA ATRIOVENTRICULARĂ:

- La nivelul bazei ventriculare există o zonă fibroasă densă, numită

continuitate subepisubendocardică;
- Baza cuspidei clivează în 2 lame: lama inferioară se inseră pe
continuitate, iar lama superioară se continuă cu peretele atrial;
- Pe peretele atrial, musculatura atrială se oprește la distanță (0,5cm) de
musculatura ventriculară. Acest spațiu dintre musculatura atrială și cea
ventriculară are structură fibroasă și definește inelul atrioventricular. Are 2
funcții: conferă rezistență mecanică și suport valvelor și izolează electric
atriile de ventriculi.

Pot exista fasciule musculare aberante care unesc musculatura atrială de cea
ventriculară.
 Prin aceste fasciule, impulsul poate ajunge de la atriu la ventricul pe o cale
aberantă. Aceasta este baza anatomică a SINDROMULUI WOLFF-PARKINSON-
WHITE.

ȚESUTUL EXCITO-CONDUCTOR:

Origine: neuroectodermală din crestele neurale. Celulele acestora

ajung în inimă pe calea arcurilor branhiale și se grupează formând sistemul
excitoconductor. Nodulii acestui țesut au însă o alcătuire pluricelulară,
conținând celule și cu alte origini (musculare).

SPAȚIUL PIRAMIDAL:

Spațiul piramidal se găsește între podeaua atriului drept și creasta

suprainterventriculară. Este închis posterior de epicard. Pe creasta septului
se găsește trigonul fibros drept; pe acesta stă nodulul atrioventricular (trigonul
îl izolează electric de ventricul). Partea posterioară a nodulului proemină în
podeaua atriului drept.

Nodulul atrioventricular se continuă cu fasciculul His. Acesta perforează

septul membranos interventricular și are un scurt traiect printr-o dedublare a
acestuia. Fasciculul are 3 părți: preperforantă, perforantă și postperforantă.

Se împarte în 2 ramuri: ramură dreaptă și ramură stângă

Uneori, din partea preperforantă există un fascicul aberant Manheim care stă
la baza tahicardiilor ventriculare.

Spațiul piramidal mai conține sinusul coronarian și artera nodulului

atrioventricular.
 MALFORMAȚII:

1) De poziție:
- Ectopie cervicală (cord invers sus în jos);
- Ectopie sternală (cordul iese subcutanat/liber prin stern);
- Ectopie abdominală (cord în abdomen);

2) Defecte de septare interatrială: -

- de tip orificiu prim (se sept I);
- Tip orificiu secund;
- Persistența găurii ovale;
- Persistența conducerii intraseptal.

asociate cu tulburări hemodinamice;

3) DSV: - lipsa totală a septului interventricular = cord tricameral;

- Persistenta de orificiu Roger;
- Defecte musculare -- DSV membranos;

4) Defecte de valve: stenoze, atrezie.

5) Defecte de sinus venos: peristența VCS stângi;

6) Hipertrofie congenitală de ventricul stâng;

7) Malformații de sept spiral: hipertrofie atriu stâng (stenoză mitrală) duce la

comprimarea laringeului recurent stâng.

8) Persistența canalului arterial;

9) Malformații complexe: Tetralogia Fallot: aortă călare pe sept, defect de

sept ventricular, stenoză pulmonară, hipertrofie de ventricul drept.
CURS 7 – DEZVOLTAREA CRANIULUI;

Se supune unor legi generale ale evoluției: legea polarității (cap-coadă),

legea simetriei bilaterale

La craniul uman, bolta și baza craniului se formează diferit: bolta prin

osificare de membrană, baza prin osificare de cartilaj.

Bolta

Mezenchimul din jurul notocordului proliferează spre anterior în toate

direcțiile. Pentru oasele bolții, lama externă a mezenchimului formează oasele și
lama internă meningele. In fiecare os apar centrii de osificare, de unde osificarea
progresează treptat astfel încât în 7 luni craniul este osificat.

Pentru osul frontal există 2 centrii de osificare care vor da naștere la 2

jumătăți de os ce fuzionează la nivelul median printr-o SUTURĂ METOPICĂ ( se
vede la prematuri). La adulți se poate vedea la radiografie (variație).

Baza

Se formează prin osificare encondrală: există un etaj posterior și un

etaj anterior.

În etajul posterior: parte segmentată și o parte nesegmentată

În etajul anterior al bazei craniului sunt cartilajele hipofizare. Acestea se

unesc pe linie mediană și formează șaua turcească și au prelungiri: aripile mari și
mici ale sfenoidului. Anterior, restul oaselor se formează prin centrii de osificare
separați.

Baza craniului crește în lungime prin centrii de osificare care se găsesc

anterior și posterior de șaua turcească.
Dezvoltarea hipofizei

În săptămâna a 7-a din tavanul stomodeumului pleacă o prelungire

ectodermală numită punga lui Radke. Aceasta fuzionează cu o prelungire
neuroectodermală din podeaua ventriculului III, rezultând cei 3 lobi ai hipofizei.
Partea anterioară a hipofizei continuă să crească spre superior. În lobul
intermediar pot să rămână mici cavități din pungă și în neurohipofiză pot să
rămână resturi din ventricul III.
CURS 8 – REGIUNEA BRANHIALĂ;

Apare la limita dintre extremitatea cefalică și trunchi.

Apare în regiunea viitorului gât și este o regiune

temporară.

Arcurile au aspectul unor condensări mezenchimale de o parte și de alta a

eminenței cardiace. Numai arcul 1 se unește cu cel de partea opusă. La interior sunt
acoperite de endoderm care formează între arcuri pungile endobranhiale, iar la
exterior de ectoderm care formează între arcuri pungile ectobranhiale.

Arcurile încep să se dezvolte atunci când sunt invadate de celulele

neuroectodermale. Fiecare arc are un cartilaj propriu, un nerv propriu și o arteră
numită arteră branhială. Fiecare arc are derivate proprii.
Derivatele arcurilor branhiale

Arcul I: arcul mandibular, se unește cu cel de partea opusă;

- Cartilajul lui se numește Meckel;

- Nerv: nervul trigemen;
- Derivatele: din cartilaj se formează mandibula, iar din partea posterioară
ciocanul și nicovala; mușchii care se formează sunt masticatorii

Arcul II:

- Din cartilaj derivă: din partea anterioră a corpulului hioidului, din partea
mijloie procesul stiloid și din partea posterioară brațele scăriței;
- Nerv: nervul facial;
- Mușchii sunt în 2 planuri: superficiali (platysma, mimicii) și
profunzi (buccinatorul).

Arcul III: - nervul glosofaringian;

- Formează corpul hioidului;

- Mușchi: superior și mijlociu ai faringelui;

Arcul IV: - nervul laringeu superior;

- Formează cartilajul hioid al laringelui;

- Mușchi inferior al faringelui;

Arcul V: nu are derivate;

Arcul VI: - formează primul inel traheal;

- Nerv: nervul laringeu recurent;

- Mușchi: mușchii intrinseci ai laringelui
Derivatele pungilor branhiale externe:

Punga 1 - se formează canalul acustic și membrana externă a timpanului.

Pungile 1și 2 formează muguri pentru a forma pavilionul urechii.

Restul nu dau derivate.

Derivatele pungilor endobranhiale:

Din punga 1- jumătatea anterioară a acestuia se formează trompa lui

Eustachio, iar din jumătatea posterioară se formează epiteliul urechii medii și
membrana internă a timpanului.

Punga 2: din prelungirea anterioară se formează fosa tonsilară, unde

înmugurește tonsila palatină.

Punga 3: formeaza canalul timofaringian; extremitatea lui proliferează

dând naștere mugurelui timic care se lipește de pericard și coboară cu el în
torace, formând primordiul timic. Prelungirea dorsală formează paratiroidele
inferioare care rămân atașate glandei tiroide

Punga 4: din prelungirea dorsală se formează paratiroidele

superioare;

Punga 5: se unește cu prelungirea anterioară a pungii 4 și formează corpul

ultimobranhial. Acesta fuzionează cu tiroida în săptămâna a 7-a și celulele sale se
răspândesc în tiroidă.

Punga 6: nu lasă urme.

Câmpul mezobranhial

Este spațiul de pe planșeul faringelui primitiv în care se găsesc: mugurii

linguali laterali, tuberculul impar, foramen cecum, șanțul terminal, cupula,
eminența hipobranhială, furcula, orificiul laringotraheal.

Structurile din fața șanțului terminal fuzionează și formează corpul limbii.

Foramen caecum evoluează în tiroidă. Elementele din spatele V-ului
formează rădăcina limbii, iar furuncula epiglota.
 Din foramen caecum se dezvoltă spre inferior un cordon, iar extremitatea lui
inferioară se dezvoltă și devină glandă tiroidă. Pe traseul acestui canal poate să
rămână țesut tiroidian, formând lobul piramidal. Din canal pot să rămână
fragmente tiroidiene, tumori. Tiroida poate fi ectopică în torace, poate avea un
număr variabil de lobi sau poate fi hipoplazică.

Alte anomalii: - chisturi dermoide în regiunea cervicală sau la față (resturi

branhiale chistice umplute cu o substanță pe bază de colesterol);

- Branhioame (resturi din arcuri care se dezvoltă subcutanat/intramuscular);

- Fistule;
- Vestigii branhiale.

CURS 9 – DEZVOLTAREA FEȚEI;

Trece prin mai multe etape corespunzătoare unor etape de filogeneză.

Etapa 1 – etapa piscină:

În etapa piscină, se formează mugurii feței și șanțurile olfactive.

Mezenchimul proliferează după ce a fost invadat de celulele
neuroectodermale.

Pe linie mediană, apare MUGURELE FRONTONAZAL.

Lateral de marginea superioară a arcului I se formează MUGURII

MAXILARI. Aceștia, împreună cu mugurele frontonazal delimitează
STOMODEUMUL.
Placodele olfactive se adâncesc și iau naștere ȘANȚURILOR OLFACTIVE
care separă mugurele nazal lateral de cel medial.

Etapa a II-a – etapa amfibiană:

Se caracterizează prin existența unei singure CAVITĂȚI BUCONAZALE,

rezultat al adâncirii șanțurilor olfactive și al comunicării lor cu gura primitivă.

În același timp:

- Mugurele maxilar crește și se unește cu mugurele nazal medial;

 - Mugurele nazal lateral emite o proemință sferică prin care se unește cu
mugurele nazal medial;
- Mugurii nazali mediali se unesc între ei;
- Stomodeumul își micșorează dimensiunile;

Etapa a III-a – etapa de mamifer:

- Separarea nasului de gură (apare palatul dur);

- Constituirea formei nasului prin fuziunea tuturor mugurilor;
- Anterior de gingii apare un șanț care separă buzele de gingii;
- Ochii se frontalizează;
- Nasul se turtește,

Din mugurele frontonazal se formează o parte din frontal și oasele nazale.

Formarea ORIFICIULUI INCISIV:

Mugurii maxilari emit 2 proeminențe transversale numite PROCESE

PALATINE ALE MAXILARULUI care se unesc și formează cea mai mare parte
a palatului dur.
Între incisivi și procesele palatine sunt de o parte și de alta CANALELE
NAZOPALATINE. Acestea se unesc formând GAURA INCISIVĂ de la care
pleacă un singur CANAL NAZOPALATIN în Y care se va deschide în fiecare
nară.

Din mugurii maxilari se mai formează osul maxilar, zigomatic, palatin,

MUȘCHII MASTICATORI.

Formarea canalului nazolacrimal:

Șanțul orbitonazal se înfundă, pierde legătura cu suprafața și formează un

cordon plin. Acesta se permeabilizează în preajma nașterii și devine canal
nazolacrimal.

Din mugurele nazal lateral se formează peretele lateral al cavității nazale,

etmoidul și lacrimalul.

Din arcul mandibular se formează limba și etajul inferior al feței.

Sinusurile:

- În luna a 3-a apare SINUSUL MAXILAR ca o invaginare a peretelui medial

în osul maxilar;
- În luna a 5-a apar CELULELE ETMOIDALE ca o invaginare în etmoid;
- În luna a 5-a (de viață extrauterină) apare SINUSUL SFENOIDAL;
- La 5 ani apare SINUSUL FRONTAL;
- Sinusurile se formează până la pubertate;

Anomaliile feței = NEUROCRISTOPATII:

- Aprosopia = lipsa feței;

- Cheiloschizis: buză de iepure, mugurele maxilar nu fuzionează cu
mugurele nazal medial; lipsa incisivului 2, 1/100;
- Schizocefalie (adevărata buză de iepure): lipa de fuziune între mugurii
nazali mediali;

Faringele

Faringele este un organ musculocavitar, care se prezinta ca o intersectie intre calea

respiratorie si cea digestiva.
Organizare: faringele este impartit in 3 segmente:
1.Nazofaringe
2.Bucofaringe
3.Laringofaringe
1.Nazofaringele
Limite:
superior: baza craniului
inferior: marginea libera a valului palatin

- comunica prin choane cu cavitatea nazala

-tavanul se numeste fornix, pe care se afla amigdala faringiana
Hipertofia amigdalei => apar polipii (trebuie operati la timp, mai ales copiii)
Hipertrofie marcata => lipsa de aer, creste efortul respirator si apar tulburari de
fizionomie (facies adenoid): -etajul maxilar se hipertrofiaza
-mandibula ramane mica
-globi ocular iesiti din orbita (exoftalmie)

Orificiul faringian al trompei lui Eustachio:

-se afla pe peretele posterolateral al nazofaringelui
-in jurul lui se gaseste amigdala tubara
-reprezinta comunicarea intre nazofaringe si urechea medie
Aerul inspirat ajunge direct pe acest perete si daca exista germeni apare inflamatie a
faringelui numita faringita; prin trompa se poate complica cu otita medie.
Urechea medie comunica cu celulele mastoidiene si apare faringita care se complica
cu otomastoidita.
Otomastoiditele sunt mai frecvente la copii pentru ca trompa lui Eustachio este mai
scurta, mai larga. Se pot complica cu meningite.
Inflamatia amigdalei tubare duce la edem si comunicarea intre nazofaringe si
ureche nu se mai realizeaza, nu se mai egalizeaza presiunile => urechi infundate. Se
pot administra aerosoli ( picaturi) IN INSPIRUL ACCENTUAT PE O SINGURA
NARA!
Modalitatea prin care poate fi examinat:
-rinoscopie posterioara- cu o oglinda in gura

-endoscopie nazala- pe sub cornetul nazal inferior

2.Bucofaringele
Limite:
superior: marginea libera a valului palatin
inferior: marginea superioara a epiglotei

-in centrul cavitatii bucale se afla valul palatin

Valul palatin
- formatiune musculomembranoasa care separa incomplet cavitatea bucala de
faringe

M. palatofaringian => sforait

- localizat la limita dinre orofaringe si nazofaringe
Pe fata care priveste catre orofaringe, valul palatin are epiteliu digestiv, iar pe fata
care priveste catre nazofaringe are epiteliu respirator.

Amigdala palatina
-organ limfoid pereche
-parte din inelul limfatic WLD.
- la exterior are o capsula care este invelita de epiteliu de tip digestiv
La acest nivel se gasesc criptele amigdaliene - in cripte patrund alimente, detrisuri
celulare, germeni- criptele se blocheaza, se infecteaza.

Inelul limfatic Waldayer

-format din amigdalele: faringiana, tubara, palatina, linguala

3.Laringofaringele
Limite:
superior: planul osului hioid
inferior: cartilajului cricoid

-corespunde anterior laringelui iar posterior se continua cu esofagul

-este delimitat anterior de epiglota
- intre epiglota si radacina limbii exista 3 plici - exista muguri gustativi si papile
inervate senzorial de nervul vag
- lateral de valecule raman 2 spatii numite recesuri/ sinusuri piriforme
In submucoasa recesurilor trece ramura interna a nervului laringeu superior si
ridica o plica (!! singura plica de mucoasa ridicata de un nerv)
Recesurile permit pasajul lichidelor catre esofag = importante la degustatorii de
vin :cand vinul ajunge in recesurile piriforme subiectul simte simultan atat gustul cat
si mirosul pe calea posterioara, prin coane ( retromirosul). Senzatia aceasta mixta la
care se adauga informatiile tactile formeaza buchetul vinului.
Examinare: laringoscopie
-edemul in jurul orificiului laringian => ingustarea orificiului
 Laringele
Laringele este format din 3 cartilaje pereche si 3 nepereche unite
prin ligament. La interior este captusit de o mucoasa.
I.Cartilaje nepereche:

1.Cartilajul tiroid
- deasupra lui este osul hioid si epiglota, iar sub el cricoidul
-reprezinta catilajul principal si cel mai mare al laringelui
-are aspectul unei carti deschise posterior

2.Cartilajul cricoid
-are forma unui inel cu peceta

3.Epiglota
-se gaseste deasupra tiroidului
- are aspectul unei frunze cu petiol (codita)
-- in timpul deglutiei bolul alimentar impinge epiglota, izoland
calea respiratorie

II.Carilaje pereche
1.Cartilajele aritenoide
-la baza are 2 proeminente: proces vocal pe care se vor insera
corzile vocale si proces muscular pe care se insera muschii
2.Cartilaje corniculate
3. Cartilaje cuneiforme
!!! In submucoasa laringelui se gaseste tesut conjuctiv lax, si o
retea arteriolocapilara care incalzeste aerul.
!!! Submucoasa laringeala e foarte sensibila la manifestari
alergice cand se genereaza edemul laringian (pentru
supravietuire se face traheostomie)
-nervul laringeu superior inerveaza doar m. cricotiroidian
-nervul laringeu recurent ii inerveaza pe toti
!!!-lezarea unui recurent => paralizia corzilor vocale => voce
bitonala
-laringele se maturizeaza la pubertate cand vocea se schimba
- la hipogonadism sau castrare la barbat => vocea devine subtire

Coloana de aer trebuie sa aiba suficienta forta pentru a vibra

corzile vocale. Nu are forta in paralizii, boli musculare, faze
terminle ale unor boli.

Vocea are o componenta neurologica- se realizeaza pe baza

integritatii unor structuri nervoase – baroreceptori- neuron 1,
neuron 2 (nucleu solitar) - neuron 3(talamus) - proiectie corticala
(gir postcentral) - cai descendente corticonucleare
-nervii cranieni sunt implicati in vorbire
 APARAT MASTICATOR
.
Caractere generale ale dintilor
Dintele are radacina, coroana si col .
Radacina
Este partea implantata in alveola, cu care formeaza o articulatie
fibroasa numita gofoza.
Radacina prezinta un apex, un canal prin care trec artera, vena si
nervul dintelui.
Dupa numarul de radacini dintii pot fi uniradiculari (incisivii si
caninii ) sau multiradiculari ( premolarii si molarii).
La nivelul radacinii dintele este acoperit de cement.
La nivelul coroanei dintele este acoperit de smalt.
Colul dintelui
Este partea acoperita de gingie, unde smaltul se suprapune cu
cementul.

Coroana dentara
-fata vestibulara spre obraz
-fata linguala, spre limba
-fata distala, privete opus precedentei
-fata ocluzala, cu care vine in contact cu dintii de pe arcada opusa.
La dintii frontali, fata ocluzala are aspect de dalta. La ceilalti, fata
ocluzala este poligonala si prezinta tuberculi numiti cuspizi,
delimitati prin santuri.
Dintii se sprijina intre ei. Atunci cind aplicam o forta pe dinte, ea
se descompune si apasa pe cei din jur. Daca lipseste un dinte, cei
din jur incep sa se rareasca, pina cind ocupa golul respectiv.
 Structura generala a dintelui
Dintele are in centru cavitatea pulpara.
In cavitate se afla pulpa dentara, alcatuita din arteriole, venule, vas limfatic si
terminatii nervoase. In jurul cavitatii se afla dentina, ce reprezinta 80% din volumul
dintelui.
Dentina este un material osos moale, format din celule numite
odontoblaste (care secreta dentina), fibre si tesut fundamental.
Dentina este inervata senzitiv, deci doare, are sensibilitate. Dupa
distrugerea smaltului, dentina se erodeaza si rezulta caria. Dentina
este avasculara. Prezinta niste canalicule perpendiculare pe
cavitatea dintelui, in care patrund prelungiri ale odontoblastelor.
Semnele cariei: durere fulgeratoare la rece si cald, durere la
apasare, durere continua noaptea. Cavitatea dintelui este
inextensibila. In situatia unei inflamatii numite pulpite, creste
presiunea in cavitatea pulpara si apare o durere violenta, cu
senzatie pulsatila, durere transmisa la jumatate de craniu.
Tratamentul este scoaterea manuchiului vasculonervos al dintelui
si obturatie de canal. In aceasta situatie, radacina dintelui este
vascularizata prin spatiul dintre dinte si alveola, fapt ce asigura
stabilitatea dintelui mortificat.
Smaltul (enamel)
Este localizat la nivelul coroanei, acoperind dentina. Are o
grosime intre 0,5 si 2 mm, find mai gros pe cuspizi. Este cea mai
dura substanta din corp.
Ca aspect, este alb stralucitor, iar structural este acelular.
Cementul
Este o substanta osoasa moale ce acopera radacina dintelui.
Contine celule numite cementoblaste ( producatoare de cement) si
cementocite.
Periodontiu
Este reprezentat de totalitatea structurilor ce se gasesc intre
radacina dintelui si alveola si care asigura fixarea si nutritia
dintelui. Principalul element al periodontiului este ligamentul
alveolodentar.
 Articularea si ocluzia dintilor
Ocluzie = inchiderea arcadelor dentare.
Articulare = modalitatea in care dintii vin in contact la ocluzie.
Fiecare dinte de pe o arcada, vine in contact cu doi dinti
antagonisti de pe arcada vecina, adica formeaza un tertet articular.
Antagonistul principal este dintele corespunzator ca numar. Antagonistul secundar
este urmatorul dinte ca pozitie.
Fac exceptie 2 dinti care nu au 2 antagonisti: incisivul central
inferior si ultimul molar superior.
Ocluzia normala este cu dintii superiori peste cei inferiori, si se
numeste psalidodontie.
Progenia este situatia inversa, cind dintii inferiori ii depasesc pe
cei superiori.
Labiodontia este situatia in care dintii se suprapun muchie pe
muchie.
Ocluzia stegodonta este atunci cind dintii superiori ii depasesc
foarte mult pe cei inferiori.
Ocluzie hiatodonta este atunci cind incisivii nu se ating.