Anatomie curs 4

Dezvoltarea intestinului posterior

Intestinul posterior se afla in continuitatea intestinului mijlociu si tine pana la membrana
cloacala. Din el se dezvolta 1/3 stanga a colonului transvers, colonul descendent, sigmoidul si
partea pelvina a rectului. Limita dintre 2/3 drepte ale colonului transvers si 1/3 stanga e reprezentata
de punctul Kenonbeof, fiind locul unde se termina fibrele vagului.
Intestinul posterior e asezat si el initital in planul medio sagital, insa datorita cresterii mari in
lungime si a formarii anselor jejuno-ileale (urmata de reintrarea lor din celomul ombilical in cav.
abdominala), ansele intestinului posterior sunt impinse in stanga liniei mediane, catre peretele
posterior al abdomenului. In aceste conditii, mezoul colonului descendent este aplicat pe peretele
dorsal al celomului. Foita stanga a mezoului sau vine in contact cu peritoneul parietal, are loc
fenomenul de coalescenta (lipire) si in spatele colonului descendent se formeaza fascia de
coalescenta Toldt 2. In acest fel, colonul descendent devine extraperitoneal. Odata cu aceste
fenomene se stabileste forma si pozitia definitiva a colonului. Doar rectul ramane in plan medio
sagital.
In perioada timpurie a evolutiei embrionare, extremitatea caudala a intestinului posterior nu e
deschisa la exterior. La aceasta extremitate, ecto- si endodermul se alipesc si formeaza membrana
cloacala, care e o membrana obturanta. La extremitatea caudala a intestinului posterior se formeaza
o cavitate de forma ampulara (= cloaca); serveste ca rezervor comun pentru excretia renala si pentru
fecale. In cloaca, cranial si posterior se deschide intestinul, iar cranial si anterior se deschide canalul
alantoidian.
Cloaca nu comunica cu exteriorul, fiind despartita de acesta prin membrana cloacala (alipirea
intima a ecto- si endodermului, fara sa se interpuna elemente mezenchimale). In etapele timpurii ale
dezvoltarii, se gaseste o mica prelungire care poarta denumirea de intestin terminal si care dispare
foarte rapid. Intestinul posterior, cloaca si alantoida sunt captusite cu epiteliu endodermic.
Membrana cloacala la inceput e situtata in partea ventrala a corpului embrionar, imediat sub
regiunea cordonului ombilical. Pe masura ce embrionul se dezvolta, el devine mai putin curbat, iar
cloaca se deplaseaza in pozitie caudala.
In spatiul cuprins intre varsarea alantoidei si intestinul posterior, patrunde o serie de celule
mezenchimale. Acestea constituie o masa mezenchimatoasa = sept urorectal. Acest sept ia aspectul
unui pintene. Acesta incepe sa se dezvolte, si in S6, acest sept capata o dezvoltare mai mare, ajnge
la nivelul membranei cloacale si separa membrana cloacala in 2 segmente: anterior (membrana
urogenitala) si unul posterior (membrana anala). In acest fel, cloaca e impartita intr-o portiune
ventrala, sinus urogenital, si o portiune dorsala, canalul anal.
Extremitatea caudala a septului uro-rectal sporeste in dimensiuni si formeaza corpul perineal din
care se va dezvolta viitorul perineu care e constituit din muschi si fascii.
Proliferarea mezenchimului in jurul membranei anale impinge ectodermul a.i. membrana
ramane intr-o depresiune a acestuia => proctodeum. In S9, se resoarbe membrana anala si rectul
comunica cu exteriorul. Din proctodeum va lua nastere partea inferioara a canalului anal si anusul.
Cele 2/3 sup ale canalului anal deriva din intestinal post, 1/3 inf deriva din proliferarea septului urorectal. Limita la adult intre aceste 2 portiuni (ecto- si endoderm) este la nivelul liniei pectineate.
Epiteliul de origine edodermala este un epiteliu cilindric, iar cel de origine ectodermala este un
epiteliu pavimentos. Limita dintre ele se gaseste in regiunea columnelor si sinusurilor rectale acolo
unde cele 2 epitelii se intrica (o zona de tranzitie care este locul in care se pot dezvolta diverse
fenomene patologice). In lumenul tubului intestinal se gaseste meconiul = o substanta pastoasa,
proveita din secretile ficatului, glandelor intestinale si din descuamari. Se formeaza din L3, umple
intestinul in L4 si ajunge in L5 la rect. Meconiul este eliminat dupa nastere in 3-4 zile. Portiunea cu
origine endodermala a rectului este vascularizata de artera mezenterica inf care vascularizeaza si

Anatomie curs 4

celelate parti ale intestinului post, in timp ce partea de origine ectodermala este vascularizata de
ramurile arterei hipogastrice.
Dezvoltarea peretilor intestinului post:
Tunicile musculare incep sa se dezvolte initial din regiunea rectala si se intind spre regiunea
ileocolica. Intai apare musculatura circulara apoi cea longitudinala care se organizeaza in 3 tenii: in
L3 tenia mezenterica, in L4 celelate 2 tenii. Mucoasa intestinului gros e neteda, are un epiteliu
unistratificat.

Malformatii :
persistenta membranei anale: rectul a ajuns la membrane anala care nu s-a resorbit;
persitenta membrane anale cu atrezie rectala: rectul fie lipseste, fie se termina in fund de sac la
distant de membrane anala;
deschideri anormale ale rectului: datorita unor dezvoltari neconforme ale septului urorectal
( rectul se poate deschide in vezica urinara, datorita unui sept uro-rectal care nu s-a dezvoltat
complet; acesta se mai poate deschide in pielea scrotului, vagin, pe fata inf a penisului, uretra
prostatica);
atrezia rectala: ampula rectala si canalul anal sunt separate intre ele printr-un segment
atretic;
megacolonul congenital aganglionar / maladia Hirschsprung: o portiune din colon este dilatata
datorita abesentei plexului enteric in portiuni subiacente segmenului dilatat;
anomalii datorate contacului dintre notocord si endoderm: endodermul se ataseaza notocordului in
jurul caruia se formeaza coloana, resturile inculse incluse in coloana dau diverticuli pe partea
mezenterica a tractului gastrointestinal.

Dezvoltarea ficatului:
Este legata de evolutia segmentului duodenal al intestinului ant. In S3 apare epipodiul ficatlui
(embionul are 2,5 mm, 17 somite), pe linia medio- ventrala a portunii caudale a intestinului ant , in
spatiul care este delimitat in sus de masa mezenchimala a septului transvers iar in jos de punctual de
unire intre intestine si canalul vitelin; acest loc corespunde locului de adunare a marelor mase
sangvine care vin catre cordul embrionar: vase omfalo-mezenterice si venele viteline.
Cum incepe sa se dezvolte ficatul? Epiteliul endodermic al intestinului primitiv prolifereaza in
zona prezumtiva a primordiului hepatocistic, celulele endodermale sufera un prim proces de
diferentiere. Pe toata intinderea acestei zone celulele epiteliului intestinal devin mai intunecate si
formeaza ceea ce numim campul hepatic. Din acest camp porneste o proliferare celulara intensa,
aceasta da nastere unui diverticul endodermal care patrunde in grosimea septului transvers pe fata
inferioara. Rudimentul hepatic incepe sa se separe de peretele duodenal printr-un proces de gatuire
care progreseaza de sus in jos dar despartirea de intestin nu e completa pentru ca la capatul caudal
al diverticulului ramane o scurta punte de legatura care reprezinta rudimentul canalului coledoc.
Extremitatea libera a diverticulului hepatocistic da doi muguri epiteliali plini. Cranial se gaseste
mugurele hepatic, caudal mugurele vezicii biliare si a canalului cistic.
Procesul de formare a ficatului e caracterizat prin prezenta unor muguri plini care cresc in
grosimea mezogastrului anterior, initial acestia cresc in plan medio-sagital. Odata cu rasucirea catre

Anatomie curs 4

dreapta a stomacului rudimentul hepatic si mezogastrul anterior se deplaseaza in acelasi sens astfel
incat dezvoltarea si asezarea definitiva a ficatului se face in partea dreapta si superioara a
abdomenului in stranse relatii cu septul transver si vasele sangvine aferente cordonului embrionar.
Mugurele cranial prolifereaza, formeaza cordoane pline care patrund in mezenchimul septului
transvers si se organizeaza in doua mase principale ---> lobul drept si lobul stang. Mezenchimul
septului transvers va forma capsula si tesutul conj al ficatului. Din masa celulara a primordiului
hepatic incep sa se prolifereze cordoane celulare ce se anastomozeaza si formeaza o tesatura cu
ochiuri largi. Aceasta se amesteca cu o retea de vase sangvine, aceste vase sunt vase de neoformatie
ce se muleaza la suprafata cordoanelor celulare. Acestea sunt asezate la inceput in grosimea septului
transvers si sunt intretaiate de vasele viteline care urca catre sinusul venos al cordului. Acestea se
dispun ca atare in traiectul intra-hepatic si dau numeroase ramificatii care merg pana la nivel de
sinusoida. Aceste ramificatii vor forma legatura intre sangele adus de vena porta si sangele de
drenaj al ficatului. Apoi ficatul pierde legatura cu septul transvers fiind inclus intre cele doua foite
ale mezenterului anterior. Se formeaza capsula de tesut conjunctiv fibros al ficatului precum si
tesutul conj interstitial al lobilor hepatici. Sub capsula ramane o zona proliferativa care e formatoare
de noi noduli.
Ficatul primitiv are infatisarea unui organ spongios, imaginea lui structurala e aceea a unui
organ reticular format din cordoane de celule hepatice care sunt delimitate de canale vasculare
sangvine, canale neregulate. In peretele sinusoidelor vasculare unele celule provenite din
mezenchimul splanhnic al septului transvers se diferentiaza in macrofage celule Kupfer. Cele
doua sisteme vasculare ale ficatului de aport si de drenaj se apropie prin ramurile lor in mod
alternant si acest proces are loc in separarea lobulilor hepatici.
Aceste doua sisteme se apropie unul de celalalt pana se intalnesc inca o data, incep sa se lege,
iar sangele care vine la ficat este evacuat prin acest sistem. Capilarele sinusoide provenite din
venele viteline impreuna cu mezenchimul faramiteaza cordoanele line hepatice intr-un reticul
format din trabecule celulare, apoi reticulul se reorganizeaza in lobuli. Acesti lobuli sunt inconjurati
de ramurile terminale ale venei porte, avand in centru vena centrolobulara care reprezinta originea
venelor hepatice. Factorul care influenteaza decisiv dezvoltarea ficatului este reprezentat de aceasta
vascularizatie foarte bogata. Bifurcarea venelor centrolobulare constituie mecanismul prin care se
formeaza noi lobuli. Cele doua vene se separa printr-un proces de clivaj impreuna cu celulele din
jurul lor. Concomitent, ramurile portale inconjoara lobulul nou format.
Atunci cand embrionul are 5mm, ficatul se prezinta ca o masa voluminoasa, avand pe laturi
ramurile dreapta si stanga a venei ombilicale. Cand are 7,5mm are doi lobuli, la nastere sunt
500.000. Pana la 8-10 ani, cei doi lobi ai ficatului sunt simetrici. In L3, ficatul atinge maximum de
dezvoltare. El ocupa intreaga cavitate abdominala, se intinde pana in regiunea inghinala, acest lucru
datorandu-se abundentei de vase sangvine din interiorul lui.
Ulterior, lobul stang hepatic isi reduce treptat volumul, are loc un proces de atrofiere, cauzat de:
cresterea in volum a stomacului
reintrarea anselor intestinale din celomul ombilical in cavitatea abdominala
ficatul intra de timpuriu in activitate.
El joaca un rol important in manifestarile metabolice ale embrionului. La nivelul ficatului se
realizeaza sinteza de proteine: protrombina, fibrinogen, serum albumine, globuline serice
materiale proteice care sunt necesare proceselor de crestere si multiplicare celulara.

Anatomie curs 4

Rolul ficatului in hematopoieza este important incepand cu S3 a vietii embrionare. Ficatul,

prin materialul mezenchimatos pe care-l contine devine, impreuna cu splina, unul din focarele
importante de hematopoieza. Din elementele mezenchimale si vasculare locale ale ficatului apar
prin diferentiere un nou tip de elemente din seria eritrocitara proeritroblastii si eritroblastii, care
sunt celule nucleate. Functia hematopoietica a ficatului tine pana in L4, pentru ca atunci apar focare
de hematopoieza in maduva osoasa si preiau aceasta functie.
Functia biligenetica incepe sa se manifeste din L3 a vietii embrionare. Canaliculele biliare
intrahepatice se deferentiaza in S8. Ele se gasesc intre cordoanele epiteliale, sunt lipsite de pereti
proprii, au de la inceput lumen si ele apar secundar sub influenta mezenchimului aflat de-a lungul
vaseolr portale. Tesutul hepatic nediferentiat se asaza in cordoane. Aceseta capata invelis si lumen si
in S12 incepe secretia bilei, care patrunde in intestin si coloreaza meconium. Pigmentii biliari apar
mai tarziu, prin S11.
Peritoneul hepatic. In S4 ficatul proemina pe fata interioara a septului transvers. Intre masa
ficatului si portiunea diafragmatica a septului apar diverticuli peritoneali care inconjoara ficatul si il
separa de sept pe toata intinderea cu o exceptie fata posterioara, care ramane unita de diafragma
printr-o masa de mezenchim. Aceasta zona este invelita de peritoneul hepatic si constituie
ligamentul coronar. Vena ombilicala stanga se oblitereaza si formeaza ligamentul rotund al ficatului
si obliga seroasa care inveleste ficatul sa formeze o plica in dreptul lui, inainte de a se reflecta pe
diafragm. Aceasta plica devine ligamentul falciform si contine in marginea lui libera ligamentul
rotund. Intre stomac si ficat se intinde ligamentul gastrohepatic care provine din mezenterul ventral.
Pana in L6 lobul patrat lipseste si in aceste conditii, in aceeasi fisura sunt situate vezica biliara si
ramura stanga a venei ombilicale. Din S7 se dezvolta ca parte a lobului stang lobul patrat, care
deplaseaza si separa vezica biliara de ramura stanga a venei ombilicale.
Caile biliare (intai cele externe si apoi cele interne).
Diverticulul hepatocistic, prin proliferare, se divizeaza in doi muguri epiteliali plini. Un mugure
cranial, dens structuratmugurele hepatic, si un mugure caudal, care este mai mic (pars cistica) si
care reprezinta de fapt schita vezicii biliare si a canalului cistic. Segmentul comun despartitor al
diverticulului hepatocistic se gaseste in imediata apropiere a duodenului, si va da nastere canalului
coledoc. In S6, mugurele caudal capata lumen. La data aparitiei lui acesta este continut in
ligamentul gastrohepatic. In S8, vezica biliara vine in raport cu ficatul. In acest moment lumenul
vezicii biliare se oblitereaza partial.
In S8, vezica biliara vine in raport cu ficatul, in acest moment, lumenul vezicii se oblitereaza
partial, fenomen ce am vazut ca se intampla in evolutia elementelor digestive, are loc o proliferare
epiteliala, apoi lumenul se separa in interior. Raman si o serie de mici diverticuli in peretii canalului
cistic.
Peretii vezicii biliare se diferentiaza in L3 fetala, in S7, la extremitatea duodenala a coledocului
se diferentiaza sfincterul ampulei hepatopancreatice sau sfincterul lui Oddi din mezenchimul care
da nastere musculaturii duodenale.
Pozitia initiala a canalului coledoc care initial a aparut ca un diverticul anterior al peretelui
duodenal, se modifica odata cu torsiunea ansei duodenale, trece posterior de portiunea superioara a
duodenului si se deschide in flancul stang al portiunii descendente a duodenului.
Cum se dezvolta caile biliare intrahepatice? Cand embrionul are 18mm, adica in ziua 46,
mezodermul care inveleste ductele biliare extrahepatice migreaza in interiorul ficatului in lungul

Anatomie curs 4

ramurilor venei porte, iar acumularea mezodermului in spatiile portale induce transformarea
celulelor parenchimatoase din vecinatate in ducte epiteliale - viitoarele ducte biliare intrahepatice.
In dezvoltarea cailor biliare extrahepatice, structura acestora contine doua elemente cu origine
embriologica diferita: mucoasa deriva din endodermul din care s-a format mugurele hepatocistic, iar
tunica musculara provine din mezodermul septului transvers al mezogastrului ventral.
Pentru o dezvoltare normala a cailor biliare este determinanta componenta endodermica.
Mezodermul care da nastere tunicii musculare nu face decat sa inveleasca structura endodermala.
Anomalii:
In stare adulta, ficatul poate prezenta o lobulatie si o fisuratie specifica mamiferelor. La
caini, ficatul are 5 lobi, stang, drept, mijlociu, patrat si caudat. La om lobul mijlociu
fuzioneaza cu lobul drept, dar poate sa persiste fisura dintre ele. In viata embrionara, lobul
drept are o prelungire, lobul lui Riedl, ce dispare inainte de nastere. Lobul caudat este
separat in viata intrauterina de fisura caudala care ramane vizibila si la adult.
Malformatiile cailor biliare extrahepatice (mai frecvente):
Anomaliile vezicii biliare:
- atrezia vezicii biliare este rara. Se constata un rudiment asezat pe flancul drept al caii
biliare sau pur si simplu vezicula este inlocuita de o structura fibroasa care se gaseste in
santul sagital drept.
- duplicatia vezicii biliare sau vezicula dubla. Avem o vezicula biliara normala si una mai
mica, rudimentara.
- variatiile de forma ale vezicii biliare: vezicula septata, datorata unui proces de cavitatie
incomplet, in timpul vietii intrauterine.
- variatii de pozitie: vezicula poate sa fie situata intrahepatic sau sa fie situata in stanga pe
fata inferioara a lobului hepatic stang. Vezicula poate sa fie asezata in pozitie transversala,
iar canalele hepatice drept si stang se varsa separat, intr-un organ cavitar oblong avand
structura histologica a unei vezici biliare si care este situata transversal.
Anomaliile canalului cistic:
- variatii numerice:
- cisticul este absent (bila se varsa direct in calea biliara principala), chirurgical
poate fi lezat coledocul. Agenezia cisticului se poate manifesta sub forma
unui cordon fibros, subtire, care pleaca din vezica biliara.
- cisticul duplicat este mai frecvent decat cisticul dublu. Sunt 2 canale
independente, cu pornire si deversare separate. Una din ramuri se varsa in
calea biliara principal, celalalt canal se varsa in canalul hepatic drept.
- anomalii de deversare (anomalii frecvente, cele mai numeroase_:
- cisticul in gat de lebada are traiect initial ascedent, face o curba, apoi se
varsa in calea biliara principala;
- cistic ascendent care se varsa in canalul hepatic drept sau putem avea cistic
cu deversare foarte joasa care merge paralel cu hepaticul comun pana se
uneste cu el.
- variantele de calibru: in mod normal cisticul are 0.1-0.2 mm si atunci putem avea un cistic
larg, un cistic ingrosat sau un cistic cu ingrosari multiple.
Anomaliile coledocului :
- septuri conjuctive ale caii biliare principale datorita permeabilizarii defectoase a
mugurelui cistic.

Anatomie curs 4

- anomalii de constituire, inalta (foarte aproape de unirea hepaticelor) sau joasa (cisticul
merge paralel cu hepaticul comun si se uneste cu el).
- duplicatia caii biliare consecinta a cavitatiei defectoase.
Anomaliile de traiect si terminare:
- bifurcatia portiunii terminale a coledocului
- coledocul scurt ,ii lipseste portiunea retro-duodeno-pancreatica,coledocul scurt se
deschide in genunchiul sup al duodenului si nu in cea de-a doua portiune a duodenului .
- putem avea si o deversare joasa a coledocului ,undeva in portiunea orizontala a
duodenului la nivelul duodenului 3.

Dezvoltarea venei porte

Sistemul venos port se formeaza datorita venelor viteline si venelor ombilicale ,care in drumul
lor catre sinusul venos al cordului intretaie cordoanele hepatice care sunt in plin proces de
dezvoltare.
In dezvoltarea lui ontogenetica , ficatul e alimentat cu sange succesiv din 3 sisteme venoase:
venele viteline - fac parte din circulatia vitelina, venele ombilica - fac parte din circulatia
placentara, vena porta.
Venele viteline sau onfalomezenterice, culeg sangele din teritoriul sacului vitelin. Ele
urmaresc traiectul canalului vitelin si se organizeaza in grosimea mezenterului ventral . Dupa ce
parcurg septul transvers se varsa in sinusul venos al cordului.
In portiunea dintre insertia cordonului vitelin si sinusul venos, venele viteline sunt situate in
grosimea splahnopleurei in raport cu fetele ventrale ale intesitnului primitive. Portiunea terminala a
vv. viteline se gaseste in locul in care are loc viitoarea dezvoltare a ficatului. In momentul in care
cordoanele de celule hepatice incep sa prolifereze, in dreptul lor vv.viteline emit o retea vasta si
complicata de capilare sangvine(neregulat calibrate) si care se amesteca intim cu reteaua de
cordoane hepatice.
In S4, tot segmental intrahepatic al venelor viteline este transformat intr-o retea de sinusoide =
reteaua capilara porthepatica primitiva. Segmentele venelor viteline care alcatuiesc aceasta retea
cuprinse intre sacul vitelin si ficat = vene advehente(sunt 2 , una dr. si una stg. si se mai numesc
venele aferente ale ficatului).
Segmentele venelor care colecteaza sangele din reteaua posthepatica,situate intre ficat si sinusul
venos al inimii = venele revehente(venele eferente).
Initial circulatia portal primara a ficatului e formata din venele advehente, reteaua vasculara
intrahepatica si venele revehente.Este o retea ce are o dubla capilarizare (se formeaza in peretele
sacului vitelin din capilare) si apoi o capilarizare intrahepatica.
Venele viteline persista ca atare numai in segmentele lor subhepatic si suprahepatic. Pe masura
ce lobul drept al ficatului devine preponderent, circulatia in acest lob este mai activa. Segmentul
suprahepatic al venei viteline drepte este mai solicitat, devine mai voluminos si el va forma vena
revehenta comuna. In acelasi timp, segmentul stang al venei revehente se atrofiaza si dispare. Acest
proces, asociat si cu disparitia venei cave superioare stangi, duc la regresia cornului stang al
sinusului venos cardiac, iar in final, segmentul suprahepatic al venei viteline drepte devine vena
hepatica comuna, viitorul segment al venei cave inferioare care ia nastere din peretele venei
revehente comune drepte si o incorporeaza.
Deci, vena revehenta dreapta dreneaza tot sangele hepatic si este denumita asa pentru ca in ea se
deschid cele mai multe vene hepatice care aduc sangele din lobii hepatici.
Si aici in segmentul subhepatic se petrec modificari importante, pentru ca intre cele 2 vv.
viteline, se vor forma 3 punti venoase anastomotice, indreptate in sens transversal in raport cu axul

Anatomie curs 4

portiunii duodenale ale intestinului. Punctele de reper pentru situatia spatiala a acestor punti
anastomotice il ofera locul de insertie al canalului coledoc si aparitia rudimentului pancreatic
dorsal. Aceste punti anastomotice intre punctele viteline apar intr-o anumita ordine:
Prima anastomoza venoasa care apare este anastomoza retrointestinala care merge de la o
vena vitelina la cealalta ocolind fata dorsala a intestinului, sub mugurele pancreatic ventral.
Ceva mai caudal, deasupra locului de varsare al coledocului, se formeaza cea de-a doua
punte de legatura, anastomoza preintestinala inferioara care se gaseste deasupra locului de
insertie.
A treia anastomoza vitelo-vitelina este anastomoza superioara ,,ultima care se formeaza
intre venele viteline. Este tot o anastomoza preintestinala care ocoleste fata anterioara a
intestinului, deasupra varsari coledocului.
Acest dispozitiv venos este vizibil atunci cand embrionul are 4,5mm. In continuare au loc alte
transformari:
- arcul arterial stang al inelului venos cranial se atrofiaza si dispare
- arcul lateral drept al inelului venos caudal se atrofiaza si dispare
- ceea ce a ramas din aceste 2 vene in segmentul lor subhepatic, impreuna cu anastomoza vitelovitelina mijlocie formeaza vena porta care ocoleste spatial, in spirala, portiunea duodenala a
intestinului.
Sinusul venos, in care se varsa vv. ombilicale dreapta si stanga. Arcul lateral stang al inelului
venos cranian se atrofiaza si dispare, arcul caudal lateral drept al inelului venos se atrofiaza si el si
dispare. Disparand aceste 2 arcuri, avem o noua dispozitie. In acest fel se formeaza vena porta care
ocoleste in spirala portiunea duodenala a intestinului. Vena porta, al carei trunchi va deveni un vas
aferent hepatic voluminos, mai ales dupa ce incorporeaza v. mezenterica superioara si trunchiul
venos comun al vv. splenice si mezenterice superioare. In ficat, vena porta se imparte in 2 ramuri cu
distributie intrahepatica. Ramura dreapta e portiunea v. viteline care forma fosta v. aferenta hepatica
dreapta. Ramura stanga ia nastere din persistenta si amplificarea anastomozei preintestinale
superioare.
Evolutia vv. ombilicale (alantoidiene):
Vv. ombilicale colecteaza sangele din teritoriul placentei, ajung in grosimea somatopleurei,
pana in grosimea septului transvers si se termina in sinusul venos. Segmentele lor terminale ocolesc
masa ficatului, care in acest timp este in plina dezvoltare. In apropierea sinusului venos se unesc vv.
viteline (vv.hepatice eferente) si formeaza cu acestea trunchiurile comune care se varsa in sinusul
venos. In momentul in care ficatul ia o dezvoltare foarte mare, intra in raport cu segmentele
terminale ale vv. ombilicale. Acestea ii dau 2 ramuri care sunt vv. septale, care patrund in ficat, se
capilarizeaza si se integreaza in reteaua capilara hepatica. Cu timpul, v. septala stanga devine
voluminoasa si devine un vas anastomotic intre v. ombilicala stanga si cea vitelina stanga. Aceasta
anastomoza se deschide in dreptul anastomozei preintestinale superioare. Pe de alta parte, intre
anastomoza preintestinala superioara si vasul venos eferent drept, apare o cale de neoformatie care
poarta numele de canalul lui Arantius. Pe masura ce ficatul evolueaza, ramura dreapta a v.
ombilicale se atrofiaza si dispare, iar din ramura stanga dispare segmentul situat superior de
anastomoza vitelo-vitelina superioara. Sangele adus de v. ombilicala trece prin anastomoza
ombilico-vitelina catre v. hepatica comuna. Aceasta anastomoza e situata initial anterior, apoi
ajunge pe fata viscerala a ficatului. Creste cantitatea de sange in circulatia hepatica, aceasta face sa
fuzioneze capilarelele hepatice de suprfata si sa se dezvolte un ram care leaga direct ramul stanga al
v. ombilicale cu VCI. Circulatia se realizeaza prin canalul lui Arantius, fiind reglata de un sfincter
fiziologic. Aceasta cale, reprezentata de v. ombilicala stanga si canalul lui Arantius dainuie pana la

Anatomie curs 4

nastere cand inceteaza sa functioneze. V. ombilicala se astupa si ea si se transforma intr-un cordon

fibros care poarta numele de lig. rotund al ficatului.