CURS 1 – DEZVOLTAREA TUBULUI DIGESTIV;

ORGANIZAREA MEZODERMULUI:

Mezodermul se organizează de o parte și de alta a notocordului în metamere,

nefrotoame și mezoderm lateral care va cliva în splahnopleură și somatopleură.

Sub influența creșterii presiunii lichidului amniotic, embrionul va suferi o

cudare transversală astfel încât platoul lateral ajunge ventral.

CUDAREA TRANSVERSALĂ A MEZODERMULUI:

Discul se curbează transversal și plicile amniotice tind să se unească.

O porțiune din vezica vitelină, mulată pe splahnopleură, devine TUB

INTESTINAL PRIMITIV. Acesta va comunica prin CANALUL VITELIN cu
restul VEZICII VITELINE. De o parte și de alta a tubului se formează
CANALELE PLEUROPERITONEALE.

Embrionul suferă și o cudare sagitală în urma căreia EMINENȚA

CARDIACĂ si MEMBRANA OROFARINGIANĂ ajung ventral. Tubul intestinal
se întinde între membrana orofaringiană și membrana cloacală și are 3 părți:
PROZENTERON, MEZENTERON și METENTERON. Mezodermul comunică cu
sacul vitelin prin canalul vitelin.

MENȚINEREA ÎN POZIȚIE:

Tubul intestinal primitiv are 2 mari ligamente pimitive:

- MEZENTER DORSAL: pe toată lungimea tubului digestiv;

- MEZENTER VENTRAL: până la MUGURELE HEPATOCISTIC; pe sub
marginea inferioară a acestuia cele 2 canale pleuroperitoneale comunică
larg.

Fiecare segment intestinal are o arteră proprie:

- PROZENTERON ... TRUNCHI CELIAC;
- MEZENTERON ... AMS;
- METENTERON ... AMI;
 Derivatele: din endoderm derivă mucoasa și glandele tubului digestiv, iar din
mezoderm restul tubului digestiv, cu excepția inervației și a celulelor APUD care
derivă din crestele neurale.

DEZVOLTAREA ESOFAGULUI:

Pe peretele anterior al tubului intestinal primitiv în partea inferioară a

faringelui primitiv are o proeminență care crește spre inferior. Între aceasta și tub
apar 2 plici frontale care se adâncesc și tind să separe canalul laringotraheal și
mugurii pulmonari de interstinul primitiv. Canalul și intestinul rămân să comunice
numai în faringele primitiv. În lumenul esofagian epiteliul este inițial unistratificat.
El proliferează intens și ocupă tot lumenul. Ulterior, în masa epiteliului apar
vezicule care se unesc și esofagul se RETUNELIZEAZĂ ( dacă nu, apare atrezia
esofagiană). Dacă se tunelizează parțial apare STENOZA CONGENITALĂ.

Alte anomalii: fistule esotraheale, esofag care se termină orb,

BRAHIESOFAG (esofag scurt care duce la formarea stomacului în torace,
favorizând apariția herniilor diafragmatice congenitale), diverticuli esofagieni.

DEZVOLTAREA STOMACULUI:

Stomacul se dezvoltă inițial la nivelul intestinului cefalic și apoi suferă un

proces de PSEUDODESCENSUS pentru a ajunge în abdomen (nu coboară; crește
extremitatea cefalică). Apare o dilatație în plan sagital cu o margine anterioară și
una posterioară. Caracteristică dezvoltării este creșterea diferită a celor 2 margini:

a) Marginea anterioară: crește masiv și rapid, devenind MAREA CURBURĂ și

împreună cu mugurele splenic se răsucește spre stânga;
b) Marginea posterioară: devine MICA CURBURĂ.

Creșterea mugurelui hepatocistic trage marginea anterioară și mezenterul

ventral spre dreapta. Mezenterul ventral devine OMENT MIC. Mezenterul dorsal
va da naștere ligamentelor GASTROSPLENIC și SPLENORENAL.

În urma acestui proces de rotație se va forma în spatele stomacului BURSA

OMENTALĂ.
 Malformații: stomac bilocular (pătura de musculatură circulară este
nedezvoltată), atrezie, strenoze, situs inversus, stenoză congenitalăă de pilor (crește
stratul circular), hernie congenitală.

DEZVOLTAREA DUODENULUI ȘI A INTESTINULUI:

Colon drept: cec + colon ascendent + 2/3 colon transvers;

Colon stâng: 1/3 colon transvers, colon descendent, colon sigmoid;

Colonul drept: din mezenteron, inervat de NERVUL VAG, vascularizat de

AMS, mai superficial, domină procese de FERMENTAȚIE;

Colonul stâng: din metenteron, inervat de PS PELVIN, vascularizat de AMI,

mai profund, domină procesele de PUTREFACȚIE;

EVOLUȚIA INTESTINULUI MIJLOCIU:

Canalul vitelin se scurtează și se îngustează, trăgând după el mezenterul. Se

formează astfel ANSA OMBILICALĂ care are un braț superior și un braț inferior
(se termină la flexura colică primară între colonul drept și cel stâng).

Din BRAȚUL SUPERIOR derivă partea inferioară a duodenului, jejunul și

cea mai mare parte a ileonului.

Din BRAȚUL INFERIOR derivă ultimii 80 de cm de ileon, cecul,

apendicele, colonul ascendent și 2/3 din colonul transvers.

Din canalul vitelin se poate forma DIVERTICUL MECKEL.

DEZVOLTAREA DUODENULUI:

Partea superioară se formează din porțiunea postpilorică, iar cea inferioară

din brațul superior al ansei ombilicale. Între cele 2 porțiuni se dezvoltă
MUGURELE HEPATOCISTIC.

Duodenul crește și formează o ansă dispusă sagital în mezenterul dorsal. Ca

urmare a creșterii ficatului, ansa va fi trasă spre dreapta și va genera un proces de
coalescență (lipire) în spatele duodenului, devenind FASCIA TREITZ.

DEZVOLTAREA INTESTINULUI SUBȚIRE ȘI A COLONULUI DREPT:

 Ansele intestinale formate din brațul superior cresc foarte mult și cad în
spate și la dreapta de brațul inferior.

Cresc foarte mult ficatul și rinichii, iar cavitatea abdominală devine

insuficientă. Ca urmare a conflictului dintre conținător și conținut, ansele
intestinale ale celor 2 brațe ies prin inelul ombilical în celomul ombilical spre
vezicula amniotică. Hernia fiziologică se produce spre sfârșitul săptămânii a 6-a.
Între săptămânile 6 și 10 se întâmplă în hernie următoarele lucruri: crește foarte
mult numărul de anse și pe brațul inferior apare o proeminență numită
DIVERTICUL CECAL.

În săptămâna a 10-a, se produce REINTRAREA DIN HERNIE. Primele

intră ansele jejunale care împing spre stânga metenteronul cu mezoul său și
generează un proces de coalescență numit FASCIA TOLDT II. Apoi, ansele ileale
se deplasează spre dreapta. Ultimul intră diverticulul cecal care ajunge subhepatic
și de aici va crește descendent în flancul drept în colon ascendent, cec și apendice.

Ileonul presează colonul ascendent pe peretele posterior, formând FASCIA

TOLDT I.

Inițial, apendicele este descendent și pelvin. El se restrânge și cresc ceilalți

pereți ai cecului, formându-se MEDIOCECUL.

Malformații: stenoze, atrezii, duplicări longitudinale de anse, diverticulul

Meckel (2-3% din populație, în general se inflamează), fistulă omfaloenterică, chist
omfalic, sinus omblicial, omfalocel (persistă hernia fiziologică), eviscerație (nu se
închide peretele), vicii de reintrare (întâi intră ileonul), cecul subhepatic/apendicele
subhepatic.

CURS 2 – DEZVOLTARE METENTERON. FORMARE FICAT ȘI

CĂI BILIARE;
EVOLUȚIA METENTERONULUI:

Acesta va forma 1/3 stângă a colonului transvers, flexura colică stângă,

colonul descendent, colonul sigmoid și rectul.
 În mezodermul ventral subombilical, apare o zonă de clivaj cu vârful în sus
ce va deveni ALANTOIDA. Posterior de aceasta, un pintene se dezvoltă spre
inferior și va deveni SEPT UROGENITAL care împarte cloaca (ultima parte a
metenteronului) în SINUS UROGENITAL (anterior) și CANAL ANORECTAL.

Membrana cloacală este subîmpărțită de către sept în membrană urogenitală,

centrul tendinos al perineului (zona care fuzionează cu septul) și membrană anală.
Membrana cloacală are la exterior ECTODERM.

Membrana anală se găsește într-o depresiune numită PROCTODEUM.

Acest segment de membrană conține epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat
care va forma ultimii 2 cm ai canalului anal. Pentru primii 3 cm, epiteliul este de
origine endodermală ( cilindric unistratificat).

Limita dintre epiteli la adult se numește LINIE PECTINATĂ (aspect dințat)

și este o zonă cu risc mare de cancer.

Anomalii: fistule rectovezicale/rectogenitale (rectovaginale)/rectoureterale,

stenoze/atrezii segmentare, imperforație (nu se perforează) membrana anală
(membrana anală se resoarbe la sfârșitul lunii a III-a, când fătul elimină
MECONIU în lichidul amniotic), DOLICOCOLON (colong lung), MEGACOLON
CONGENITAL (segment de colon imobil, nu se contractă, deoarece celulele din
crestele neurale nu au migrat în segmentul respectiv și nu au format inervația
intrinsecă) ... complicații: ocluzii, MEGADOLICOCOLON (pacienții au scaun o
dată pe săptămână și au lumenul colonului mult mărit).

DEZVOLTAREA FICATULUI:

Trece prin mai multe etape: formarea mugurelui hepatic, înglobarea acestuia
în septul transvers, evoluția venelor viteline și a venelor ombilicale, formarea
ligamentului venos și separarea ficatului de către septul transvers.

1) Formarea mugurelui hepatic;

Mugurele hepatic se formează din endodermul duodenal la marginea inferioară

a mezodermului ventral, apărând de fapt mugurele hepatocistic. Acesta se
bilobează, iar fiecare lob va genera un lob hepatic.
 Mugurele crește superior în mezenter și fuzionează cu septul transvers,
întrucât nu se mai pot distinge separat: o parte din celulele ficatului vor avea
originea în mezodermul septului transvers: celulele conjunctive, celulele Kupffer,
celulele Glisson și sinusoidele hepatice (printr-un proces de angiogeneză locală).

Din endodermul mugurelui hepatic se formează LOBULII HEPATICI.

2) Înglobarea venelor viteline în mugurele hepatic;

De la pereții sacului vitelin vin VENELE VITELINE (dreaptă + stângă).

Acestea pătrund în mugurele hepatic, îl traversează și se termină în sinusul venos
primitiv cardiac, împreună cu VENELE CARDINALE COMUNE și cu VENELE
OMBILICALE.

Când traversează mugurele hepatic își pierd identitatea venoasă și se transformă

într-o rețea vastă de capilare pentru a reforma vene la ieșirea din ficat. Segmentul
periferic formează VENELE AFERENTE/ADVEHENTE, iar segmentul
posthepatic formează VENELE EFERENTE/REVEHENTE.

Între venele advehente se formează 3 anastomoze transversale (1,2,3 în ordine

descendentă). Anastomoza 2 este RETRODUODENALĂ. Anastomozele 1 și 3
sunt preduodenale. Anastomoza 1 este intrahepatică. Datorită modificărilor de
poziție ale duodenului și ficatului, o parte dintre canalele venoase se obstruează.
Rămâne permeabil traseul viitoarei VENE PORTE care se împarte intrahepatic
într-o ramură dreaptă și una stângă.

Lobul drept hepatic crește mai mult decât lobul stâng, astfel încât majoritatea
venelor de pe stânga se obstruează. Vena revehentă stângă se obstruează, iar vena
dreaptă dă VENA REVEHENTĂ COMUNĂ care va forma venele suprahepatice și
o parte din VCI.

3) Etapa circulației ombilicale;

Pe măsură ce embrionul crește, aportul de O2 asigurat de venele viteline este

insuficient. Ficatul devine un obstacol în calea fluxului sangvin și majoritatea
sângelui embrionar va veni de la placentă cu O2 prin venele ombilicale.

Inițial, venele ombilicale sunt la distanță de ficat, dar ficatul crește rapid și vine
în contact cu venele ombiciale. Acestea stabilec anastomoze cu venele viteline.
Vena ombilicală stângă se anastomozează intrahepatic cu prima anastomoză
vitelovitelină. Acest lucru explică de ce viitorul ligament rotund al ficatului se va
deschide în ramura stângă a venei porte. Vena ombilicală dreaptă și segmentul
terminal al venei ombilicale stângi se atrofiază. Segmentul proximal al venei
ombilicale stângi formează LIGAMENTUL ROTUND al ficatului.

4) Etapa ligamentului venos al lui Arantius;

Nevoia de sânge oxigenat este foarte mare și atunci pe fața viscerală

(posterioară) a ficatului se formează din angioblaști de suprafață CANALUL
VENOS ARANTIUS. Acesta unește prima anastomoză vitelinoomblicală cu vena
revehentă comună. Canalul are la origine un sfincter puternic.

În momentul nașterii, acest sfincter se contractă și protejează cordul fetal care

altfel ar intra în insuficiență cardiacă datorită nivelului de sânge crescut pompat de
contracțiile uterine.

După naștere, canalul venos involuează, devenind LIGAMENTUL VENOS AL

LUI ARANTIUS.

5) Etapa de separare de septul transvers;

Peritoneul proliferează în 2 funduri de sac (drept + stâng) care se adâncesc,

formând RECESURILE SUBFRENICE (stâng + drept), care separă ficatul de
diafragmă. Ficatul rămâne fixat de diafragmă prin LIGAMENTUL FALCIFORM
și prin LIGAMENTUL CORONAR.

Anomalii: agenezie hepatică, hipoplazie, lipsa/hipoăplazia unui lob (lob +

apendice fibros, mai frecvent stâng), lobul lui Riddle (lob supranumerar pe
marginea inferioară a ficatului), lobul lui Spiegel (prelungire la dreapta a viitorului
lob caudat (la adult: proces caudat Spiegel), 1 singur șanț pe fața viscerală care
unește vezica biliară și hilul (normal: aspect de H).

DEZVOLTAREA CĂILOR BILIARE:

Origine: diverticulul hepatocistic, mugure endodermal. Odată cu creșterea

ficatului și a duodenulu, diverticulul hepatocistic se alungește și formează CĂILE
EXTRAHEPATICE. Acestea suferă un proces de tunelizare, de obstrucție și de
retunelizare.
 CĂILE BILIARE INTRAHEPATICE se formează din cordoane
endodermale care se tunelizează (EXTRALOBULARE), se ramifică și intră în
legătură cu cele intrahepatice.

Canaliculele biliare intralobulare se formează de la început ca și spații fără

pereți proprii între cordoanele de hepatocite.

Anomalii: atrezii/stenoze, vezică biliară bifidă (dublă), variante de origine a

arterei cistice din toate arterele vecine, variante de vărsare a canalului cistic
oriunde în calea biliară principală, vezică biliară încarcerată de parenchimul
hepatic.

CURS 3 – DEZVOLTAREA RINICHIULUI;

Aparatele urinar și genital se găsesc de-a lungul dezvoltării lor într-o
interdependență. Aceasta se datorează pe de-o parte originii mezodermale comune
și pe de altă parte faptului că părțile terminale ale ambelor aparate de deschid în
CLOACĂ. ( origine endodermală).

Rinichiul se formează din MEZODERM. Acesta se organizează și se

segmentează, în partea intermediară apărând NEFROTOAMELE. În totalitatea lor,
acestea formează CORDOANELE NEFROGENE care ajung până în pelvis.

Ontogeneza repetă filogeneza foarte evident în dezvoltarea rinichiului.

Mezodermul trece prin 3 etape: PRONEFROS (rinichi terminal la pești),
MEZONEFROS (la amfibieni) și METNEFROS ( la viețuitoarele superioare).

Ca specific dezvoltării rinichilor presupunem:

- Existența unei părți secretorii cu originea în metanefros;

- Existența unor căi cu originea în canalul Wolff (din mezonefros);
- Existența unor vase formate prin ANGIOGENEZĂ LOCALĂ;

Specific pentru rinichi este că partea secretorie trebuie să se unească cu

partea excretorie.
PRONEFROSUL

Pronefrosul apare în regiunea cervicală, numindu-se și rinichi cefalic. Apare

sub forma a aproximativ 7 segmente mezodermale. În segmente apar prin
DELAMINARE vezicule piriforme care se invaginează spre medial și se
înconvoaie spre lateroinferior.

Extremitățile laterale se unesc și formează COLECTORUL

PRONEFROTIC. Extremitățile mediale invaginate formează un GLOMERUL
format prin angiogeneză locală și cuplat prin ÎNMUGURIRE cu aorta.

Unele vezicule se deschid în celom printr-o NEFROSTOMĂ (este definitivă

la pești) în vecinătatea glomerulului extern.

Toate acestea dispar, cu excepția nefrostomei superioare și a tubului

pronefrotic care va deveni TUBĂ UTERINĂ, explicând de ce aceasta se deschide
printr-o celomstomie în peritoneu (la adult).

Din pronefros nu rămâne nimic; are rol INDUCTOR. Dacă este transplantat
în culturi de celule va genera TUBI MEZONEFRICI.

MEZONEFROSUL

Mezonefrosul se mai numește și rinichi toracic.

Apare din mezoderm din dreptul somitelor 9-26. Și aici se formează vezicule
asemănătoare pronefrosului, MEZONEFRICE. Acestea sunt în număr de
aproximativ 40 și când ele încep să apară, pronefrosul este în curs de degenerare.

Veziculele mezonefrice au și ele aspect piriform, invaginându-se în glomerul

și se unesc spre lateral, formând DUCTUL MEZONEFRITIC WOLFF (se va
deschide în cloacă).

La 2 luni ½, mezonefrosul este un organ masiv în regiunea lombară. Pe fața

lui medială se definitivează CREASTA GONADALĂ care va deveni testicul/ovar.

La bărbați, din creasta gonadală se formează TUBII SEMINIFERI,

REȚEAUA TESTICULARĂ și TUBII DREPȚI. Veziculele mezonefronice din
dreptul crestei gonadale intră în joncțiune cu tubii drepți și devin TUBI
EFERENȚI (dacă nu se face joncțiunea, testiculul și epididimul pot fi separate în
scrot).

Din canalul Wolff, coresp. formează epididimul și din partea lui inferioară se
formează CANALUL DEFERENT. Atașat la canalul epididimar pot persista
vezicule mezonefrice cu numele de APENDICE EPIDIDIMUM (hidratate). În
dreptul cozii epididimare veziculele se numesc PARADIDIM.

La femei, mezonefrosul degenerează, rămânând uneroi mici vezicule ( în

partea superioară șigamentul lat și epooferon, iar în partea interioară paraooferon).

METNEFROSUL

Origine: BLASTEMUL METNEFROGEN(provine din partea inferioară a

cordonului nefrogen), CĂILE EXCRETOARE (din canalul Wolff) și vase formate
prin angiogeneză locală.

Metnefrosul apare în săptămâna a 9-a. Din peretele posterior al canalului

Wolff (în vecinătatea vărsării sale în septul urogenital) crește spre posterior
MUGURELE VEZICAL. Acesta se dilată la extremitatea liberă ampular și ia ăn
cap BLASTEMUL METNEFROGEN (din partea inferioară, pelvină a cordonului
nefrogen).

Mugurele vezical se ramifică în T-uri orizontale succesive, fiecare cu o

ramură craniană și una caudală care iau în cap porțiunea de blastem. Există 15
generații de ramuri. Primele 5 formează ureterul, bazinetul și calicele. Următoarele
formează tubii colectori. Piramidele Malpighi sunt formate din tubi colectori.

Rinichiul fetal prezintă lobuli adânci. Corticala crește până la 3 ani când
capătă aspectul de adult. În BMT apar vezicule care se alungesc formând ansele.
Acestea la extremitatea laterală fuzionează cu tubii colectori, iar la extremitatea
medială invaginează un capilar glomerular format prin angiogeneză locală. Ansa
reprezintă partea secretorie și va genera tubii nefronului: 1,5 milioane
nefroni/rinichi.

Blastemul și mugurele își induc diferențierea reciprocă.

Rinichiul se formează în regiunea pelvină și suferă un proces de

PSEUDOASCENSUS deoarece crește mai mult extremitatea caudală și în sus MV.
 Hilul renal este inițial spre anterior și apoi suferă o rotație medială.

MALFORMAȚII

-agenezie renală (dacă nu se formează mezonefrosul);

-aplazie renală (masă nefrotică cu tubi fără lumen și fără secreție cu caracter
endocrin);

-hipoplazie renală: rinichi mic, când nu se divide suficient mugurele, are secreție;

-rinichi supranumerari: se divizează blastemul;

-rinichi polichistic: după vârsta de 20 de ani, partea secretorie o transformă chistic

astfel încât se face compresie pe parenchim; se datorează insuficienței de inducție
și lipsei de unire dintre partea secretorie și cea excretorie;

-hidronefroză congenitală: obstacole pe calea de excreție;

-rinichi: lipit/inelar/sigmoidian/potcoavă;

-ureter: bifid/duplicat;

-pot exista vase polare care să cudeze ureterul;

-megaureter: lipsa de migrare a celulelor din crestele neurale;

-rotație anormală;

-ectopie: congenitală (ureter scurt), dobândită (ureter lung).

CURS 4 – DEZVOLTAREA CĂILOR URINARE;

Este strâns legată de dezvoltarea cloacăi.

Mezodermul de sub inserția cordonului ombilical se dezvoltă masiv și va

genera nom pereților trunchiului.

Alantoida apare în acest mezoderm, iar septul urorectal apără sinusul

urogenital de canalul anorectal.
 Locul unde septul atinge membrana cloacală devine CENTRU TENDINOS
AL PERINEULUI, iar sfincterul cloacal este divizat în sfincter anal și sfincter
urogenital din care se formează mușchii perineului anterior. Din alantoidă se
formează URACA. Din partea superioară a sinusului (la baza alantoidei) se
formează VEZICA URINARĂ. Din partea intermediară a sinusului se formează
URETRA PROSTRATICĂ și URETRA MEMBRANOASĂ la bărbați, iar la
femei se formează uretra și o parte din vestibulul vaginal. Din partea inferioară a
sinusului se formează la bărbați URETRA PENIANĂ, iar la femei restul
vestibulului vaginal.

DEZVOLTAREA VEZICII URINARE:

Se formează din partea superioară a sinusului urogenital, având origine

endodermală. Excepție: TRIGONUL VEZICAL care provine din înglobarea în
peretele vezical a părții inferioare a canalelor Wolff care au origine mezodermală.
Epiteliul trigonului va fi tot endodermal prin migrare din regiunile vecine.

În final, ureterele se deschid în vezică, la colțurile posterioare ale trigonului,

iar partea terminală a canalelor Wolff devin canale ejaculatoare care se varsă în
uretra prostatică. La femei, capătul inferior al canalelor Wolff involuează.

Anomalii: extrofie vezicală (vezica se va deschide la peretele anterior,

simfiza pubiană nu se formează, este destul de frecventă), vezică hipoplazică,
vezică urinară bifidă, fistule rectovezicale/rectouretrale/rectovestibulare (din
defecte de sept), sinus uracal (uraca rămâne permeabilă superior sau inferior),
chisturi uracale, fistule uracale (uraca este permeabilă și se va deschide în ombilic),
deschiderea ureterelor în organele vecine prin defect de înglobare al canalelor
Wolff).

DEZVOLTAREA GONADELOR MASCULINE:

I) ETAPA INDIFERENTĂ:

Sexul nu este evident. Embrionul are toate structurile necesare evoluării spre
oricare dintre sexe. Evoluția spre un anumit sex începe în SĂPTĂMÂNA A 8-A,
când intră în funcțiune secrețiile hormonale.

a) Formarea crestei gonadale:

 În săptămâna a 5-a pe fața medială a mezonefrosului apare o proeminență
numită creastă gonadală.

b) Invazia celulelor germinale:

Celulele germinale primare sunt de origine endodermală pe peretele sacului

vitelin. Ele migreazp prin rădăcina mezenterului dorsal în creasta gonadală.

c) Formarea blastemului gonadal:

Sub inducție, celulele germinale și celulele epiteliului celomic care acoperă

creasta gonadală proliferează intens și formează o masă celulară numită
BLASTEM GONADAL.

d) Formarea cordoanelor sexuale primare:

Celulele germinale proliferează și formează cordoanele sexuale primare.

Acestea se ramifică la extremitatea medială și formează 3-4 cordoane sexuale
secundare care vor deveni TUBI SEMINIFERI CONTORȚI.

e) Separarea gonadei de mezonefros:

Se formează un șanț superior și unul inferior între creastă și mezonefros.

Șanțurile se adâncesc și în final vor separa cele 2 structuri, ele vor rămâne totuși
legate prin MEZOCHIM (2 mezouri testiculare) care vor forma celomul dintre
gonadă și mezonefros.

II) ETAPA SPECIALĂ:

Blastemul de la periferie devine ALBUGINEE care trimite septuri

intratesticulare. Epiteliul celomic devine marginala testiculului. În mezochim se
formează rețele testiculare care spre medial fuzionează cu tubii contorți și spre
lateral înmuguresc și formează TUBII DREPȚI. Aceștia vor intra în joncțiunea
urogenitală cu tubii mezonefrii vecini care devin CANALE EFERENTE. Canalul
Wolff devine CANAL EPIDIDIMAR, CANAL DEFERENT și CANAL
EJACULATOR, iar din regiunea terminală înmugurește VEZICULA SEMINALĂ.
 Formarea canalului Muller:

Lateral de creasta gonadală, epiteliul celomic se învaginează în mezonefros

invaginarea se închide și formează CANALUL PARAMEZONEFRIC MULLER.
Superior, creasta comunică cu celomul, la mijloc este canal Muller, iar la inferior
este cordon plin. Cele 2 cordoane fuzionează pe linie mediană. Partea fuzionată
proemină în peretele posterior al sinusului unde ridică TUBERCULUL SINUSAL.

Din tuberculul sinusal se formează la bărbați COLICULUL PROSTATIC (o

proeminență pe peretele posterior al uretrei prostatice, iar la femei himenul).

Între tubii seminiferi, din blastem se vor forma CELULELE INTERSTIȚIALE

LEYDIG care secretă testosteron. Din cordoanele sexuale se formează
CELULELE GERMINALE SERTOLI. Acestea produc factorul mullerian care
inhibă evoluția canalului Muller. Din canal rămâne superior o veziculă care
formează APENDICELE TESTICULAR și inferior o mică vezică conectată cu
uretra prostatică, numită UTRICUL PROSTATIC.

Coborârea testiculului:

Polul inferior al gonadei este legat de plica scrotală printr-un cordon

fibroconjunctiv care conține fibre musculare, numit GUBERNACULUM TESTIS.
Ca și testiculul, el va fi retroperitoneal. La sfârșitul lunii a 3-a, gubernaculul se
scurtează și declanșează DESCENSUS TESTI (coborârea testiculară). Între lunile
a 4-a și a 7-a se accentuează procesul de descensus intern, când testiculul ajunge
din lombă la orificiul inghinal profund. Gubernaculul se scurtează de la 12 la 3
cm. Descensusul extern are loc între lunile 7 și 9, când testiculul traversează
canalul inghinal și devine LIGAMENT PERITONEOVAGINAL. Dacă nu se
închide apare HERNIA INGHINALĂ CONGENITALĂ OBLICĂ EXTERNĂ.

Uneori la naștere nu a coborât total și dacă nu exisă un obstacol mecanic sau o

deficiență hormonală poate coborî și după naștere. Natura face un efort să împingă
organele nobile la temperatură scăzută. Recele favorizează spermiogeneza.

Anomalii: anorhidie (lipsa testiculelor), monoorhidie, poliorhidie, când rămâne

pe traseu CRIPTOORHIDIE (temperatură crescută poate duce la malignizare , nu
îl vedem, trebuie căutat și scos), testicul ectopic (îl vedem, în partea opusă, pe fața
dorsală a perineului, în canalul inghinal, pe oblicul extern, în trigonul femural).
CURS 5 – DEZVOLTAREA ORGANELOR GENITALE
EXTERNE MASCULINE;

Până la sfârșitul lunii a 3-a, primordiile organelor genitale externe arată la fel
la ambele sexe. Orientarea vârfului tuberculului genital spre inferior
SUGEREAZĂ posibil sex feminin, iar orientarea în sus sugerează posibil sex
masculin.

De o parte și de alta a membranei cloacale se găsesc PLICILE URETRALE.

Acestea fuzionează și formează TUBERCULUL GENITAL. La nivelul său, plicile
se apropie, proliferează și închid canalul uretral printr-o lamă uretrală. Lama
proliferează ca un cordon plin, formând PLACA URETRALĂ. Posterosuperior,
uretra peniană fuzionează cu uretra membranoasă (din sinus).

Uretra nu ajunge până la extremitatea penisului. Epiteliul de suprafață

(ectoderm) de la exteriorul glandului proliferează ca un cordon plin în centrul
glandului. Acesta se tunelizează, formând FOSA NAVICULARĂ, care intră în
contact cu uretra.

La exteriorul glandului, ectodermul proliferează intens și apoi delaminează,

formând CAVITATEA PREPUȚIALĂ, acoperită de prepuț.

Proeminențele scrotale se unesc inițial anterior de simfiză și formează

scrotul, care ulterior coboară.

Malformații: - deschiderea uretrei: pe fața dorsală = EPISADIUS sau pe fața

ventrală = HIPOSADIUS; cu cât se deschide mai aproape de scrot, cu atât este mai
greu de operat;

- agenezie peniană;
- atrezie uretrală (fără lumen);
- penis bifid;
- penis dublu.
DEZVOLTAREA OVARULUI:

Există o perioadă indiferentă. Se formează creasta gonadală pe mezonefros.

Urmează proliferarea celulelor celomice cu formarea unui blastem, invazia
celulelor germinale primordiale, formarea cordoanelor sexuale primare, care se
anastomozează în medulară formând un RETE OVARI, care dispare. Urmează
formarea unor cordoane sexuale secundare care se fragmentează și formează
foliculii ovarieni primordiali (ovogonii înconjurate de câte un singur rând de celule
foliculare).

Formarea canalului Muller:

Lateral de creasta gonadală, o invaginare celomică formează canalul Muller.

În partea superioară comunică cu celomul. Partea superioară este verticală, partea
intermediară este transversală anterior de canalul Wolff și partea inferioară este
fuzionată cu cea de partea opusă, formând PRIMORDIUL UTEROVAGINAL.
Primordiul ridică în peretele posterior al sinusului urogenital tuberculul sinusal
Muller.

Acesta determină o proliferare intensă a aparatului sinusal, formându-se

PLACA VAGINALĂ. În placa vaginală apar spații libere care fuzionează în 2/3
inferioare ale vaginului.

Vagina se deschide în sinus, care va forma vestibulul vaginal.

Partea inferioară a crestelor gonadale vor forma musculatura tubară și

cordoanele genitale.

Extremitatea superioară a canalelor Muller formează HIDATITA TUBARĂ

(veziculă, rest din canalele Muller). Partea verticală va forma mucoasa tubei
uterine. Partea transversală va forma mucoasa a 2/3 superioare a corpului uterin.

Primordiul uterovaginal va forma mucoasa colului uterin și a fornixului

vaginal.

Placa vaginală va forma mucoasa a 2/3 inferioare a vaginului, iar partea

inferioară va deveni himen.
 Sinusul urogenital devine vestibul vaginal, iar musculatura uterotubară
provine din crestele gonadale.

Anomalii: - EPOOFERON = resturi din tubii mezonefrici în partea superioară a

ligamentelor late;

- PARAOOFERON = resturi din tubii mezonefrici în partea inferioară a

ligamentelor late;
- ORGANUL LUI GARDNER = mici tubuli, resturi din canalele Wolff, de o
parte și de alta a vaginei;
- ovar ectopic;
- ovar criptic;
- agenezie de ovar;
- ovar didelf/unicorn/septat;
- atrezie de col uterin;
- separare uterovaginală;
- uter hipoplazic (infantil);
- himen imperforatî;
- atrezie/stenoză parțială/totală de vagin.

Descensusul ovarian:

Descensus ovari: și aici se formează un mezoovar care are superior și

inferior câte un ligament ovarian bine structurat. Din ligamentul ovarian superior
se va forma LIGAMENTUL SUSPENSOR AL OVARULUI. Din ligamentul
ovarian inferior se formează 2 ligamente: LIGAMENTUL
UTEROOVARIAN(spre superior) și LIGAMENTUL ROTUND AL UTERULUI
(spre inferior; acesta este echivalentul gubernacumului și se inseră într-o plică
labială). Când plica se adâncește se formează labia mare, care trage după ea
ligamentele și pereții abdominali, formând canalul inghinal la sexul feminin.

În cazul femeilor, nu există decât descensus intern. În lunile 3-7 ovarul

ajunge la marginea superioară a pelvisului și rămâne acolo până la pubertate, după
care coboară pe peretele lateral al pelvisului. La fetițe ovarul are raport cu
apendicele.
 Labiile mari provin din proeminențele labiale (echivalente celor scrotale) și
labiile mici provin din plicile uretrale care fuzionează doar posterior.

Formarea ligamentelor ovarului:

Canalele Muller vertical și transversal trag peritoneul după ele, formând

LIGAMENTELE LATE. Depărtându-se de trunchi, foița posterioară a
ligamentelor late înglobează și mezoovarul.
 DEZVOLTAREA CAVITĂȚILOR SEROASE ȘI A DIAFRAGMEI

Seroasele sunt structuri de origine mezodermală. La nivelul liniei primitive, celulele

ectodermale migrează profund între cele două foițe ale discului didemic, formând
mezodermul.

Segmentarea mezodermului:
De o parte și de alta a notocordului, mezodermul se organizează în: mezoderm
paraxial (din care se formează somitele), mezoderm intermediar (din care se formează
nefrotoamele) și mezoderm lateral care clivează în 2 lame: somatopleura (pleura de pe
pereti) și splahnopleura (pleura de pe organ) intraembrionare.

Formarea șanțului pleuroperitoneal:

Embrionul se cudează transversal sub presiunea crescândă a lichidului amniotic.
Membrana amniotică va forma plici amniotice spre lateral care tind să fuzioneze anterior pe
linie mediană, închizând pereții trunchiului. În această mișcare, mezodermul lateral împarte
cavitatea vitelină în intestin primitiv și veziculă vitelină care comunică prin canalul vitelin.

Între somatopleură și splahnopleură se formează canalele pleuroperitoneale, care

inițial comunică larg cu celomul extraembrionar.

Formarea canalelor pleuroperitoneale:

Cele două pleure se unesc și comunicarea cu celomul extraembrionar dispare,
rezultând 2 canale pleuroperitoneale de o parte și de alta a intestinului primitiv.

Formarea pericardului primitiv:

Anterior de placa procordală, mezodermul proliferează intens și se diferențiază în
mezoderm cardiogen (se va forma inima si septul transvers). Discul suferă și o mișcare de
cudare longitudinală. În urma acesteia, mezodermul cardiogen ajunge în regiunea toracală.
Printre celulele sale apar mici cavități care confluează și formează pericardul primitiv.

Formarea canalului pleuropericardoperitoneal:

Canalul pleuroperitoneal fuzionează cu pericardul primitiv și formează de o parte și
de alta a intestinului primitiv canalul pleuropericardoperitoneal.

Formarea diafragmei:

Primordiile din care se formează diafragma sunt: mezoesofagul (inserția lombară),

plicile pleuroperitoneale (musculatură diafragmă) și septul transvers (partea cardiacă a
diafragmei). Între ele se găsesc temporar spații libere numite hiatusuri pleuroperitoneale
(drept și stâng) care se închid. Altfel, apar hernii diafragmatice congenitale (mai frecventa pe
stanga)

Separarea pericardică:

Pe peretele anterolateral al toracelui se găsesc venele cardinale care duc sângele la

tubul cardiac primitiv. În timpul cudării longitudinale, acestea se depărtează de perete și
formează plicile pleuropericardice (între ele este un hiatus temporar numit hiatus
pleuropericardic). Prin fuzionarea celor 2 plici se formează cavitatea pericardică definitivă,
care va fi astfel separată de pleurele pulmonare.

Caractere generale ale seroaselor

Seroasele sunt membrane conjunctive subțiri care permit trecerea serului (plasmă
FĂRĂ PROTEINE) printr-un proces numit TRANSUDARE. Nu secretă, nu au glande.

!!! Aceste membrane sunt lucioase, transparente și subțiri. Aceste caracteristici

dispar în aceeași ordine !!!

Seroasele au câteva caracteristici cu mare importanță clinică. Când sunt bolnave

(inflamate), permeabilitatea lor crește, astfel încât seroasele exudează (lasă să treacă
proteine). Prezența proteinelor determină plasticitate.

Plasticitatea este calitatea membranelor de a face aderențe de fibrină, încercând să

izoleze focarul de inflamație. Altfel spus, inițial plasticitatea este un fenomen pozitiv. Daca,
însă, capătă dimensiuni mari devine boală aderențială, strict patologică.

Chemotactismul pozitiv: seroasele inflamate tind să migreze pentru a izola focarul

de inflamație.

Seroasele sunt foarte bine inervate senzitiv, în special cele parietale (la inimă și cele
viscerale) astfel încât lezarea unei seroase este extrem de dureroasă și este comparată cu o
lovitură de cuțit. Această durere poate declanșa un complex de reacții nespecifice denumit
furtună vegetativă: modificări de tensiune, puls, temperatură, respirație, transpirații reci și
anxietate. Din această cauză, puncționarea seroaselor trebuie precedată de o anestezie cu
un parasimpaticolitic pt a impiedica furtuna vegetativa.

Mezourile (ligamentele peritoneale) trebuie manipulate cu grijă pentru că pot

declanșa furtună vegetativă.

Perforarea seroaselor în cadrul unor boli duce la: manifestări generale de tip furtună
vegetativă, manifestări locale de tip hipersensibilitate locală și reflexe regionale de tip
contractură, spre exemplu contractura abdomenului în sindromul abdomenului de lemn.
Ex: se sparge stomacul, acidul clorhidric ajunge in peritoneu, agresiunea chimica irita
terminatiile nociceptoare din peritoneu si informatia ajunge in maduva, face reflexul corn
post– corn ant - rad nv spinal si merge la nv spinali care inerveaza si contracta muschii
abdominali; deci este un reflex regional, nu local.

!!! Abdomenul de lemn este declansat de excitarea excesiva a receptorilor de durere din
seroasa!!! (abd de lemn = perfoaratie de organ)

Abdomenul de lemn poate sa apara si ca urmare a iritatiilor nervilor spinali (de obicei in
accidente).

Exista in organism recesuri care pot fi izolate prin plasticitate.

In abdomen, cel mai jos punct se numeste fundul de sac Douglas si se afla intre rect si vezica
urinara la barbat, iar la femeie intre rect si uter. Poate fi inchis si sa se izoleze o infectie cu
puroi in Douglas.

Douglas la femei poate fi palpabil prin vagin si daca este infectat sau contine sange care il
irita, la tuseul vaginal, este f dureros (pacienta tipa – “tipatul Douglas”) => de obicei indica o
sarcina extrauterina rupta.
 DEZVOLTAREA TUBULUI DIGESTIV

ORGANIZAREA MEZODERMULUI:

Mezodermul se organizează de o parte și de alta a notocordului în

metamere, nefrotoame și mezoderm lateral care va cliva în splahnopleură și
somatopleură.

Sub influența creșterii presiunii lichidului amniotic, embrionul va suferi o

cudare transversală astfel încât platoul lateral ajunge ventral.

CUDAREA TRANSVERSALĂ A MEZODERMULUI:

Discul se curbează transversal și plicile amniotice tind să se unească.

O porțiune din vezica vitelină, mulată pe splahnopleură, devine TUB

INTESTINAL PRIMITIV. Acesta va comunica prin CANALUL VITELIN cu
restul VEZICII VITELINE. De o parte și de alta a tubului se formează
CANALELE PLEUROPERITONEALE.

Embrionul suferă și o cudare sagitală în urma căreia EMINENȚA

CARDIACĂ si MEMBRANA OROFARINGIANĂ ajung ventral. Tubul
intestinal se întinde între membrana orofaringiană și membrana cloacală și are 3
părți: PROZENTERON, MEZENTERON și METENTERON. Mezodermul
comunică cu sacul vitelin prin canalul vitelin.
MENȚINEREA ÎN POZIȚIE:

Tubul intestinal primitiv are 2 mari ligamente pimitive:

- MEZENTER DORSAL: pe toată lungimea tubului digestiv;

- MEZENTER VENTRAL: până la MUGURELE HEPATOCISTIC; pe
sub marginea inferioară a acestuia cele 2 canale pleuroperitoneale
comunică larg.

Fiecare segment intestinal are o arteră proprie:

- PROZENTERON ... TRUNCHI CELIAC;
- MEZENTERON ... AMS;
- METENTERON ... AMI;

Derivatele: din endoderm derivă mucoasa și glandele tubului digestiv, iar din
mezoderm restul tubului digestiv, cu excepția inervației și a celulelor APUD
care derivă din crestele neurale.

DEZVOLTAREA ESOFAGULUI:

Pe peretele anterior al tubului intestinal primitiv în partea inferioară a

faringelui primitiv are o proeminență care crește spre inferior. Între aceasta și
tub apar 2 plici frontale care se adâncesc și tind să separe canalul laringotraheal
și mugurii pulmonari de interstinul primitiv. Canalul și intestinul rămân să
comunice numai în faringele primitiv. În lumenul esofagian epiteliul este inițial
unistratificat. El proliferează intens și ocupă tot lumenul. Ulterior, în masa
epiteliului apar vezicule care se unesc și esofagul se RETUNELIZEAZĂ ( dacă
nu, apare atrezia esofagiană). Dacă se tunelizează parțial apare STENOZA
CONGENITALĂ.
 Alte anomalii: fistule esotraheale, esofag care se termină orb,
BRAHIESOFAG (esofag scurt care duce la formarea stomacului în torace,
favorizând apariția herniilor diafragmatice congenitale), diverticuli esofagieni.

DEZVOLTAREA STOMACULUI:

Stomacul se dezvoltă inițial la nivelul intestinului cefalic și apoi suferă un

proces de PSEUDODESCENSUS pentru a ajunge în abdomen (nu coboară;
crește extremitatea cefalică). Apare o dilatație în plan sagital cu o margine
anterioară și una posterioară. Caracteristică dezvoltării este creșterea diferită a
celor 2 margini:

a) Marginea posterioara: crește masiv și rapid, devenind MAREA

CURBURĂ și împreună cu mugurele splenic se răsucește spre stânga;
b) Marginea anterioara: devine MICA CURBURĂ.

Creșterea mugurelui hepatocistic trage marginea anterioară și mezenterul

ventral spre dreapta. Mezenterul ventral devine OMENT MIC. Mezenterul
dorsal va da naștere ligamentelor GASTROSPLENIC și SPLENORENAL.

În urma acestui proces de rotație se va forma în spatele stomacului

BURSA OMENTALĂ.

Malformații: stomac bilocular (pătura de musculatură circulară este

nedezvoltată), atrezie, strenoze, situs inversus, stenoză congenitalăă de pilor
(crește stratul circular), hernie congenitală.
DEZVOLTAREA DUODENULUI ȘI A INTESTINULUI:

Colon drept: cec + colon ascendent + 2/3 colon transvers;

Colon stâng: 1/3 colon transvers, colon descendent, colon sigmoid;

Colonul drept: din mezenteron, inervat de NERVUL VAG, vascularizat

de AMS, mai superficial, domină procese de FERMENTAȚIE;

Colonul stâng: din metenteron, inervat de PS PELVIN, vascularizat de

AMI, mai profund, domină procesele de PUTREFACȚIE;

EVOLUȚIA INTESTINULUI MIJLOCIU:

Canalul vitelin se scurtează și se îngustează, trăgând după el mezenterul.

Se formează astfel ANSA OMBILICALĂ care are un braț superior și un braț
inferior (se termină la flexura colică primară între colonul drept și cel stâng).

Din BRAȚUL SUPERIOR derivă partea inferioară a duodenului, jejunul

și cea mai mare parte a ileonului.

Din BRAȚUL INFERIOR derivă ultimii 80 de cm de ileon, cecul,

apendicele, colonul ascendent și 2/3 din colonul transvers.

Din canalul vitelin se poate forma DIVERTICUL MECKEL.

DEZVOLTAREA DUODENULUI:

Partea superioară se formează din porțiunea postpilorică, iar cea

inferioară din brațul superior al ansei ombilicale. Între cele 2 porțiuni se
dezvoltă MUGURELE HEPATOCISTIC.

Duodenul crește și formează o ansă dispusă sagital în mezenterul dorsal.

Ca urmare a creșterii ficatului, ansa va fi trasă spre dreapta și va genera un
proces de coalescență (lipire) în spatele duodenului, devenind FASCIA
TREITZ.
 Hernia fiziologica. Dezvoltarea metenteronului

DEZVOLTAREA INTESTINULUI SUBȚIRE ȘI A COLONULUI DREPT

Ansele intestinale formate din brațul superior cresc foarte mult și cad în
spate și la dreapta de brațul inferior.

Cresc foarte mult ficatul și rinichii, iar cavitatea abdominală devine

insuficientă. Ca urmare a conflictului dintre conținător și conținut, ansele
intestinale ale celor 2 brațe ies prin inelul ombilical în celomul ombilical spre
vezicula amniotică. Hernia fiziologică se produce spre sfârșitul săptămânii a 6-
a. Între săptămânile 6 și 10 se întâmplă în hernie următoarele lucruri: crește
foarte mult numărul de anse și pe brațul inferior apare o proeminență numită
DIVERTICUL CECAL.

În săptămâna a 10-a, se produce REINTRAREA DIN HERNIE. Primele

intră ansele jejunale care împing spre stânga metenteronul cu mezoul său și
generează un proces de coalescență numit FASCIA TOLDT II. Apoi, ansele
ileale se deplasează spre dreapta. Ultimul intră diverticulul cecal care ajunge
subhepatic și de aici va crește descendent în flancul drept în colon ascendent,
cec și apendice.

Ileonul presează colonul ascendent pe peretele posterior, formând

FASCIA TOLDT I.

Inițial, apendicele este descendent și pelvin. El se restrânge și cresc

ceilalți pereți ai cecului, formându-se MEDIOCECUL.
 Malformații: stenoze, atrezii, duplicări longitudinale de anse, diverticulul
Meckel (2-3% din populație, în general se inflamează), fistulă omfaloenterică,
chist omfalic, sinus omblicial, omfalocel (persistă hernia fiziologică),
eviscerație (nu se închide peretele), vicii de reintrare (întâi intră ileonul), cecul
subhepatic/apendicele subhepatic.

EVOLUȚIA METENTERONULUI

Acesta va forma 1/3 stângă a colonului transvers, flexura colică stângă,

colonul descendent, colonul sigmoid și rectul.
 În mezodermul ventral subombilical, apare o zonă de clivaj cu vârful în
sus ce va deveni ALANTOIDA. Posterior de aceasta, un pintene se dezvoltă
spre inferior și va deveni SEPT UROGENITAL care împarte cloaca (ultima
parte a metenteronului) în SINUS UROGENITAL (anterior) și CANAL
ANORECTAL.

Membrana cloacală este subîmpărțită de către sept în membrană

urogenitală, centrul tendinos al perineului (zona care fuzionează cu septul) și
membrană anală. Membrana cloacală are la exterior ECTODERM.

Membrana anală se găsește într-o depresiune numită PROCTODEUM.

Acest segment de membrană conține epiteliu pavimentos stratificat
nekeratinizat care va forma ultimii 2 cm ai canalului anal. Pentru primii 3 cm,
epiteliul este de origine endodermală ( cilindric unistratificat).

Limita dintre epitelii la adult se numește LINIE PECTINATĂ (aspect

dințat) și este o zonă cu risc mare de cancer.

Anomalii: fistule rectovezicale/rectogenitale

(rectovaginale)/rectoureterale, stenoze/atrezii segmentare, imperforație (nu se
perforează) membrana anală (membrana anală se resoarbe la sfârșitul lunii a III-
a, când fătul elimină MECONIU în lichidul amniotic), DOLICOCOLON
(colong lung), MEGACOLON CONGENITAL (segment de colon imobil, nu se
contractă, deoarece celulele din crestele neurale nu au migrat în segmentul
respectiv și nu au format inervația intrinsecă) ... complicații: ocluzii,
MEGADOLICOCOLON (pacienții au scaun o dată pe săptămână și au lumenul
colonului mult mărit).
 Curs 3 - DEZVOLTAREA FICATULUI:
Trece prin mai multe etape: formarea mugurelui hepatic, înglobarea
acestuia în septul transvers, evoluția venelor viteline și a venelor ombilicale,
formarea ligamentului venos și separarea ficatului de către septul transvers.

1) Formarea mugurelui hepatic;

Mugurele hepatic se formează din endodermul duodenal la marginea

inferioară a mezodermului ventral, apărând de fapt mugurele hepatocistic.
Acesta se bilobează, iar fiecare lob va genera un lob hepatic.

Mugurele crește superior în mezenter și fuzionează cu septul transvers,

întrucât nu se mai pot distinge separat: o parte din celulele ficatului vor avea
originea în mezodermul septului transvers: celulele conjunctive, celulele
Kupffer, celulele Glisson și sinusoidele hepatice (printr-un proces de
angiogeneză locală).

Din endodermul mugurelui hepatic se formează LOBULII HEPATICI.

2) Înglobarea venelor viteline în mugurele hepatic;

De la pereții sacului vitelin vin VENELE VITELINE (dreaptă + stângă).

Acestea pătrund în mugurele hepatic, îl traversează și se termină în sinusul
venos primitiv cardiac, împreună cu VENELE CARDINALE COMUNE și cu
VENELE OMBILICALE.

Când traversează mugurele hepatic își pierd identitatea venoasă și se

transformă într-o rețea vastă de capilare pentru a reforma vene la ieșirea din
ficat. Segmentul periferic formează VENELE AFERENTE/ADVEHENTE, iar
segmentul posthepatic formează VENELE EFERENTE/REVEHENTE.

Între venele advehente se formează 3 anastomoze transversale (1,2,3 în

ordine descendentă). Anastomoza 2 este RETRODUODENALĂ. Anastomozele
1 și 3 sunt preduodenale. Anastomoza 1 este intrahepatică. Datorită
modificărilor de poziție ale duodenului și ficatului, o parte dintre canalele
venoase se obstruează. Rămâne permeabil traseul viitoarei VENE PORTE care
se împarte intrahepatic într-o ramură dreaptă și una stângă.
 Lobul drept hepatic crește mai mult decât lobul stâng, astfel încât majoritatea
venelor de pe stânga se obstruează. Vena revehentă stângă se obstruează, iar
vena dreaptă dă VENA REVEHENTĂ COMUNĂ care va forma venele
suprahepatice și o parte din VCI.
 3) Etapa circulației ombilicale;

Pe măsură ce embrionul crește, aportul de O2 asigurat de venele viteline este

insuficient. Ficatul devine un obstacol în calea fluxului sangvin și majoritatea
sângelui embrionar va veni de la placentă cu O2 prin venele ombilicale.

Inițial, venele ombilicale sunt la distanță de ficat, dar ficatul crește rapid și
vine în contact cu venele ombiciale. Acestea stabilec anastomoze cu venele
viteline. Vena ombilicală stângă se anastomozează intrahepatic cu prima
anastomoză vitelovitelină. Acest lucru explică de ce viitorul ligament rotund al
ficatului se va deschide în ramura stângă a venei porte. Vena ombilicală dreaptă
și segmentul terminal al venei ombilicale stângi se atrofiază. Segmentul
proximal al venei ombilicale stângi formează LIGAMENTUL ROTUND al
ficatului.

4) Etapa ligamentului venos al lui Arantius;

Nevoia de sânge oxigenat este foarte mare și atunci pe fața viscerală

(posterioară) a ficatului se formează din angioblaști de suprafață CANALUL
VENOS ARANTIUS. Acesta unește prima anastomoză vitelinoomblicală cu
vena revehentă comună. Canalul are la origine un sfincter puternic.

În momentul nașterii, acest sfincter se contractă și protejează cordul fetal

care altfel ar intra în insuficiență cardiacă datorită nivelului de sânge crescut
pompat de contracțiile uterine.

După naștere, canalul venos involuează, devenind LIGAMENTUL VENOS

AL LUI ARANTIUS.

5) Etapa de separare de septul transvers;

Peritoneul proliferează în 2 funduri de sac (drept + stâng) care se adâncesc,

formând RECESURILE SUBFRENICE (stâng + drept), care separă ficatul de
diafragmă. Ficatul rămâne fixat de diafragmă prin LIGAMENTUL
FALCIFORM și prin LIGAMENTUL CORONAR.

Anomalii: agenezie hepatică, hipoplazie, lipsa/hipoăplazia unui lob (lob +

apendice fibros, mai frecvent stâng), lobul lui Riddle (lob supranumerar pe
marginea inferioară a ficatului), lobul lui Spiegel (prelungire la dreapta a
viitorului lob caudat (la adult: proces caudat Spiegel), 1 singur șanț pe fața
viscerală care unește vezica biliară și hilul (normal: aspect de H).

DEZVOLTAREA CĂILOR BILIARE:

Origine: diverticulul hepatocistic, mugure endodermal. Odată cu creșterea

ficatului și a duodenulu, diverticulul hepatocistic se alungește și formează
CĂILE EXTRAHEPATICE. Acestea suferă un proces de tunelizare, de
obstrucție și de retunelizare.

CĂILE BILIARE INTRAHEPATICE se formează din cordoane

endodermale care se tunelizează (EXTRALOBULARE), se ramifică și intră în
legătură cu cele intrahepatice.

Canaliculele biliare intralobulare se formează de la început ca și spații

fără pereți proprii între cordoanele de hepatocite.

Anomalii: atrezii/stenoze, vezică biliară bifidă (dublă), variante de origine

a arterei cistice din toate arterele vecine, variante de vărsare a canalului cistic
oriunde în calea biliară principală, vezică biliară încarcerată de parenchimul
hepatic.
Dezvoltarea pancreasului

- Mugurele pancreatic ventral apare in mezenterul ventral

- Mugurele pancreatic dorsal apare in mezenterul dorsal

Datorita modificarilor de pozitie ale duodenului, mugurele ventral sufera o

rotatie spre posterior si ajunge mai jos decat cel dorsal.

Fiecare mugure va avea un canal propiu.

-mugurele ventral formeaza partea de jos a capului pancreasului (procesul

uncinat)

-mugurele dorsal formeaza restul capului, corpul si coada

In cursul lipirii celor 2 muguri, canalul ventral comunica printr-o anastomoza cu

cea mai mare parte a canalului dorsal si devine canal pancreatic principal.
Ceea ce a ramas din canalul dorsal devine canal secundar.

-cordoanele de celule endodermale se tunelizeaza, dand nastere acinilor si

ductelor pancreatice; anumiti acini pierd legatura cu canalul si devin insule
Langerhans

Anomalii

1.Stenoze/ atrezii

2.Chisturi
3.!!!Pancreasul inelar – mugurele ventral NU se roteste=> cei 2 muguri
fuzioneaza in jurul duodenului si fac stenoza duodenala

4.Pancreas heterotopic – poate apareaca insula de tesut pancreatic heterotopic

(in locuri diferite), oriunde in regiunile vecine; risc de cancer
 DEZVOLTAREA RINICHIULUI

Aparatele urinar și genital se găsesc de-a lungul dezvoltării lor într-o

interdependență. Aceasta se datorează pe de-o parte originii mezodermale
comune și pe de altă parte faptului că părțile terminale ale ambelor aparate de
deschid în CLOACĂ (origine endodermală).

Rinichiul se formează din MEZODERM. Acesta se organizează și se

segmentează, în partea intermediară apărând NEFROTOAMELE. În totalitatea
lor, acestea formează CORDOANELE NEFROGENE (blastem nefrogen) care
ajung până în pelvis.
Ontogeneza repetă filogeneza foarte evident în dezvoltarea rinichiului.
Mezodermul trece prin 3 etape:
1.PRONEFROS = rinichiul cefalic (rinichi definitiv la pești)
2.MEZONEFROS (la amfibieni)
3.METANEFROS ( la viețuitoarele superioare)

Ca specific dezvoltării rinichilor presupunem:

- Existența unei părți secretorii cu originea în metanefros;
- Existența unor căi cu originea în canalul Wolff (din mezonefros);
- Existența unor vase formate prin ANGIOGENEZĂ LOCALĂ;
Specific pentru rinichi este că partea secretorie trebuie să se unească cu
partea excretorie.

PRONEFROSUL

Pronefrosul apare în regiunea cervicală, numindu-se și rinichi cefalic. Apare sub

forma a aproximativ 7 segmente mezodermale. În segmente apar prin
DELAMINARE vezicule piriforme care se invaginează spre medial și se
înconvoaie spre lateroinferior.
Extremitățile laterale se unesc și formează COLECTORUL PRONEFROTIC.
Extremitățile mediale invaginate formează un GLOMERUL format prin
angiogeneză locală și cuplat prin ÎNMUGURIRE cu aorta.
Unele vezicule se deschid în celom printr-o CELOMOSTOMĂ (este definitivă la
pești) în vecinătatea glomerulului extern.
Toate acestea dispar, cu excepția nefrostomei superioare și a tubului
pronefrotic care va deveni TUBĂ UTERINĂ, explicând de ce aceasta se deschide
printr-o celomstomie în peritoneu (la adult).
Din pronefros nu rămâne nimic; are rol INDUCTOR. Dacă este transplantat în
culturi de celule va genera TUBI MEZONEFRICI.
MEZONEFROSUL

Mezonefrosul se mai numește și rinichi toracic.

Apare din mezoderm din dreptul somitelor 9-26. Și aici se formează vezicule
asemănătoare pronefrosului, MEZONEFRICE. Acestea sunt în număr de
aproximativ 40 și când ele încep să apară, pronefrosul este în curs de
degenerare.
Veziculele mezonefrice au și ele aspect piriform, invaginându-se în glomerul și
se unesc spre lateral, formând DUCTUL MEZONEFRITIC WOLFF (se va deschide
în cloacă).

La 2 luni ½, mezonefrosul este un organ masiv în regiunea lombară. Pe fața lui

medială se definitivează CREASTA GONADALĂ care va deveni testicul/ovar.
La bărbați, din creasta gonadală se formează TUBII SEMINIFERI, REȚEAUA
TESTICULARĂ și TUBII DREPȚI. Veziculele mezonefronice din dreptul crestei
gonadale intră în joncțiune cu tubii drepți și devin TUBI EFERENȚI (dacă nu se
face joncțiunea, testiculul și epididimul pot fi separate în scrot).
Din canalul Wolff, coresp. formează epididimul și din partea lui inferioară se
formează CANALUL DEFERENT. Atașat la canalul epididimar pot persista
vezicule mezonefrice cu numele de APENDICE EPIDIDIMUM (hidatita). În
dreptul cozii epididimare veziculele se numesc PARADIDIM.
La femei, dispare mezonefrosul si ramane comunicarea dintre trompa uterina
si cavitatea peritoneala sub forma de celomostoma. Mezonefrosul dispare in
luna a 4a.

METANEFROSUL
Origine: BLASTEMUL METNEFROGEN (provine din partea inferioară a
cordonului nefrogen), CĂILE EXCRETOARE (din canalul Wolff) și vase formate
prin angiogeneză locală.
Metanefrosul apare în săptămâna a 9-a. Din peretele posterior al canalului
Wolff (în vecinătatea vărsării sale în septul urogenital) crește spre posterior
MUGURELE URETERAL. Acesta se dilată la extremitatea liberă ampular și ia in
cap BLASTEMUL METANEFROGEN (din partea inferioară, pelvină a cordonului
nefrogen).

Mugurele ureteral se ramifică în T-uri orizontale succesive, fiecare cu o ramură

craniană și una caudală care iau în cap porțiunea de blastem. Există 15
generații de ramuri. Primele 5 formează ureterul, bazinetul și calicele.
Următoarele formează tubii colectori. Piramidele Malpighi sunt formate din
tubi colectori.
Rinichiul fetal prezintă lobuli adânci. Corticala crește până la 3 ani când capătă
aspectul de adult. În BMT apar vezicule care se alungesc formând ansele.
Acestea la extremitatea laterală fuzionează cu tubii colectori, iar la
extremitatea medială invaginează un capilar glomerular format prin
angiogeneză locală. Ansa reprezintă partea secretorie și va genera tubii
nefronului: 1,5 milioane nefroni/rinichi.
Blastemul și mugurele își induc diferențierea reciprocă.
Rinichiul se formează în regiunea pelvină și suferă un proces de
PSEUDOASCENSUS deoarece crește mai mult extremitatea caudală și în sus
MV.
Hilul renal este inițial spre anterior și apoi suferă o rotație medială.

MALFORMAȚII
1.Agenezie renală (dacă nu se formează mezonefrosul – fara rinichi);
2. Aplazie renală (masă nefrotică cu tubi fără lumen și fără secreție cu caracter
endocrin, rinichi mic);
3.Hipoplazie renală: rinichi mic, când nu se divide suficient mugurele, are
secreție;
4.Rinichi supranumerari: se divizează blastemul;
!!! 5.Rinichi polichistic: după vârsta de 20 de ani, partea secretorie o
transformă chistic astfel încât se face compresie pe parenchim; se datorează
insuficienței de inducție și lipsei de unire dintre partea secretorie și cea
excretorie;
!!!6.Hidronefroză congenitală: obstacole pe calea de excreție;
7.Rinichi: lipit/inelar/sigmoidian/potcoavă;
8.Ureter: bifid/duplicat;
!!!9. pot exista vase polare care să cudeze ureterul;
10.Megaureter: lipsa de migrare a celulelor din crestele neurale;
11.Rotație anormală;
12.Ectopie: congenitală (ureter scurt), dobândită (ureter lung)
13. Stenoza congenitala pieloureterala
 DEZVOLTAREA CĂILOR URINARE
Este strâns legată de dezvoltarea cloacăi.

Mezodermul de sub inserția cordonului ombilical se dezvoltă masiv și va

genera nom pereților trunchiului.

Alantoida apare în acest mezoderm, iar septul urorectal apără sinusul

urogenital de canalul anorectal.

Locul unde septul atinge membrana cloacală devine CENTRU

TENDINOS AL PERINEULUI, iar sfincterul cloacal este divizat în sfincter
anal și sfincter urogenital din care se formează mușchii perineului anterior. Din
alantoidă se formează URACA. Din partea superioară a sinusului (la baza
alantoidei) se formează VEZICA URINARĂ. Din partea intermediară a
sinusului se formează URETRA PROSTRATICĂ și URETRA
MEMBRANOASĂ la bărbați, iar la femei se formează uretra și o parte din
vestibulul vaginal. Din partea inferioară a sinusului se formează la bărbați
URETRA PENIANĂ, iar la femei restul vestibulului vaginal.

DEZVOLTAREA VEZICII URINARE:

Se formează din partea superioară a sinusului urogenital, având origine

endodermală. Excepție: TRIGONUL VEZICAL care provine din înglobarea în
peretele vezical a părții inferioare a canalelor Wolff care au origine
mezodermală. Epiteliul trigonului va fi tot endodermal prin migrare din
regiunile vecine.

În final, ureterele se deschid în vezică, la colțurile posterioare ale

trigonului, iar partea terminală a canalelor Wolff devin canale ejaculatoare care
se varsă în uretra prostatică. La femei, capătul inferior al canalelor Wolff
involuează.

Anomalii: extrofie vezicală (vezica se va deschide la peretele anterior,

simfiza pubiană nu se formează, este destul de frecventă), vezică hipoplazică,
vezică urinară bifidă, fistule rectovezicale/rectouretrale/rectovestibulare (din
defecte de sept), sinus uracal (uraca rămâne permeabilă superior sau inferior),
chisturi uracale, fistule uracale (uraca este permeabilă și se va deschide în
ombilic), deschiderea ureterelor în organele vecine prin defect de înglobare al
canalelor Wolff).
 DEZVOLTAREA GONADELOR MASCULINE
I) ETAPA INDIFERENTĂ:

Sexul nu este evident. Embrionul are toate structurile necesare evoluării spre
oricare dintre sexe. Evoluția spre un anumit sex începe în SĂPTĂMÂNA A 8-
A, când intră în funcțiune secrețiile hormonale.

a) Formarea crestei gonadale:

În săptămâna a 5-a pe fața medială a mezonefrosului apare o proeminență

numită creastă gonadală.

b) Invazia celulelor germinale:

Celulele germinale primare sunt de origine endodermală pe peretele sacului

vitelin. Ele migreazp prin rădăcina mezenterului dorsal în creasta gonadală.

c) Formarea blastemului gonadal:

Sub inducție, celulele germinale și celulele epiteliului celomic care acoperă

creasta gonadală proliferează intens și formează o masă celulară numită
BLASTEM GONADAL.

d) Formarea cordoanelor sexuale primare:

Celulele germinale proliferează și formează cordoanele sexuale primare.

Acestea se ramifică la extremitatea medială și formează 3-4 cordoane sexuale
secundare care vor deveni TUBI SEMINIFERI CONTORȚI.

e) Separarea gonadei de mezonefros:

Se formează un șanț superior și unul inferior între creastă și mezonefros.

Șanțurile se adâncesc și în final vor separa cele 2 structuri, ele vor rămâne totuși
legate prin MEZOCHIM (2 mezouri testiculare) care vor forma celomul dintre
gonadă și mezonefros.

II) ETAPA SPECIALĂ:

Blastemul de la periferie devine ALBUGINEE care trimite septuri

intratesticulare. Epiteliul celomic devine marginala testiculului. În mezochim se
formează rețele testiculare care spre medial fuzionează cu tubii contorți și spre
lateral înmuguresc și formează TUBII DREPȚI. Aceștia vor intra în joncțiunea
urogenitală cu tubii mezonefrii vecini care devin CANALE EFERENTE.
Canalul Wolff devine CANAL EPIDIDIMAR, CANAL DEFERENT și
CANAL EJACULATOR, iar din regiunea terminală înmugurește VEZICULA
SEMINALĂ.

Formarea canalului Muller:

Lateral de creasta gonadală, epiteliul celomic se învaginează în mezonefros

invaginarea se închide și formează CANALUL PARAMEZONEFRIC
MULLER. Superior, creasta comunică cu celomul, la mijloc este canal Muller,
iar la inferior este cordon plin. Cele 2 cordoane fuzionează pe linie mediană.
Partea fuzionată proemină în peretele posterior al sinusului unde ridică
TUBERCULUL SINUSAL.

Din tuberculul sinusal se formează la bărbați COLICULUL PROSTATIC (o

proeminență pe peretele posterior al uretrei prostatice, iar la femei himenul).

Între tubii seminiferi, din blastem se vor forma CELULELE

INTERSTIȚIALE LEYDIG care secretă testosteron. Din cordoanele sexuale se
formează CELULELE GERMINALE SERTOLI. Acestea produc factorul
mullerian care inhibă evoluția canalului Muller. Din canal rămâne superior o
veziculă care formează APENDICELE TESTICULAR și inferior o mică vezică
conectată cu uretra prostatică, numită UTRICUL PROSTATIC.

Coborârea testiculului:

Polul inferior al gonadei este legat de plica scrotală printr-un cordon

fibroconjunctiv care conține fibre musculare, numit GUBERNACULUM
TESTIS. Ca și testiculul, el va fi retroperitoneal. La sfârșitul lunii a 3-a,
gubernaculul se scurtează și declanșează DESCENSUS TESTI (coborârea
testiculară). Între lunile a 4-a și a 7-a se accentuează procesul de descensus
intern, când testiculul ajunge din lombă la orificiul inghinal profund.
Gubernaculul se scurtează de la 12 la 3 cm. Descensusul extern are loc între
lunile 7 și 9, când testiculul traversează canalul inghinal și devine LIGAMENT
PERITONEOVAGINAL. Dacă nu se închide apare HERNIA INGHINALĂ
CONGENITALĂ OBLICĂ EXTERNĂ.

Uneori la naștere nu a coborât total și dacă nu exisă un obstacol mecanic sau

o deficiență hormonală poate coborî și după naștere. Natura face un efort să
împingă organele nobile la temperatură scăzută. Recele favorizează
spermiogeneza.

Anomalii: anorhidie (lipsa testiculelor), monoorhidie, poliorhidie, când

rămâne pe traseu CRIPTOORHIDIE (temperatură crescută poate duce la
malignizare , nu îl vedem, trebuie căutat și scos), testicul ectopic (îl vedem, în
partea opusă, pe fața dorsală a perineului, în canalul inghinal, pe oblicul extern,
în trigonul femural).

DEZVOLTAREA ORGANELOR GENITALE EXTERNE

MASCULINE

Până la sfârșitul lunii a 3-a, primordiile organelor genitale externe arată la

fel la ambele sexe. Orientarea vârfului tuberculului genital spre inferior
SUGEREAZĂ posibil sex feminin, iar orientarea în sus sugerează posibil sex
masculin.

De o parte și de alta a membranei cloacale se găsesc PLICILE

URETRALE. Acestea fuzionează și formează TUBERCULUL GENITAL. La
nivelul său, plicile se apropie, proliferează și închid canalul uretral printr-o lamă
uretrală. Lama proliferează ca un cordon plin, formând PLACA URETRALĂ.
Posterosuperior, uretra peniană fuzionează cu uretra membranoasă (din sinus).

Uretra nu ajunge până la extremitatea penisului. Epiteliul de suprafață

(ectoderm) de la exteriorul glandului proliferează ca un cordon plin în centrul
glandului. Acesta se tunelizează, formând FOSA NAVICULARĂ, care intră în
contact cu uretra.

La exteriorul glandului, ectodermul proliferează intens și apoi

delaminează, formând CAVITATEA PREPUȚIALĂ, acoperită de prepuț.

Proeminențele scrotale se unesc inițial anterior de simfiză și formează

scrotul, care ulterior coboară.
Malformații: - deschiderea uretrei: pe fața dorsală = EPISADIUS sau pe fața
ventrală = HIPOSADIUS; cu cât se deschide mai aproape de scrot, cu atât este
mai greu de operat;

- agenezie peniană;
- atrezie uretrală (fără lumen);
- penis bifid;
- penis dublu.
 DEZVOLTAREA OVARULUI

Există o perioadă indiferentă. Se formează creasta gonadală pe

mezonefros. Urmează proliferarea celulelor celomice cu formarea
unui blastem, invazia celulelor germinale primordiale, formarea
cordoanelor sexuale primare, care se anastomozează în medulară
formând un RETE OVARI, care dispare. Urmează formarea unor
cordoane sexuale secundare care se fragmentează și formează
foliculii ovarieni primordiali (ovogonii înconjurate de câte un singur
rând de celule foliculare).

Formarea canalului Muller:

Lateral de creasta gonadală, o invaginare celomică formează

canalul Muller. În partea superioară comunică cu celomul. Partea
superioară este verticală, partea intermediară este transversală
anterior de canalul Wolff și partea inferioară este fuzionată cu cea de
partea opusă, formând PRIMORDIUL UTEROVAGINAL. Primordiul
ridică în peretele posterior al sinusului urogenital tuberculul sinusal
Muller.

Acesta determină o proliferare intensă a aparatului sinusal,

formându-se PLACA VAGINALĂ. În placa vaginală apar spații libere
care fuzionează în 2/3 inferioare ale vaginului.

Vagina se deschide în sinus, care va forma vestibulul vaginal.

Partea inferioară a crestelor gonadale vor forma musculatura

tubară și cordoanele genitale.

Extremitatea superioară a canalelor Muller formează HIDATITA

TUBARĂ (veziculă, rest din canalele Muller). Partea verticală va forma
mucoasa tubei uterine. Partea transversală va forma mucoasa a 2/3
superioare a corpului uterin.

Primordiul uterovaginal va forma mucoasa colului uterin și a

fornixului vaginal.

Placa vaginală va forma mucoasa a 2/3 inferioare a vaginului,

iar partea inferioară va deveni himen.

Sinusul urogenital devine vestibul vaginal, iar musculatura

uterotubară provine din crestele gonadale.
Descensusul ovarian

Descensus ovari: și aici se formează un mezoovar care are

superior și inferior câte un ligament ovarian bine structurat. Din
ligamentul ovarian superior se va forma LIGAMENTUL SUSPENSOR AL
OVARULUI. Din ligamentul ovarian inferior se formează 2 ligamente:
LIGAMENTUL UTEROOVARIAN(spre superior) și LIGAMENTUL
ROTUND AL UTERULUI (spre inferior; acesta este echivalentul
gubernacumului și se inseră într-o plică labială). Când plica se
adâncește se formează labia mare, care trage după ea ligamentele și
pereții abdominali, formând canalul inghinal la sexul feminin.

În cazul femeilor, nu există decât descensus intern. În lunile 3-7

ovarul ajunge la marginea superioară a pelvisului și rămâne acolo
până la pubertate, după care coboară pe peretele lateral al
pelvisului. La fetițe ovarul are raport cu apendicele.

Labiile mari provin din proeminențele labiale (echivalente celor

scrotale) și labiile mici provin din plicile uretrale care fuzionează doar
posterior.
Formarea ligamentelor ovarului:

Canalele Muller vertical și transversal trag peritoneul după ele,

formând LIGAMENTELE LATE. Depărtându-se de trunchi, foița
posterioară a ligamentelor late înglobează și mezoovarul.

Anomalii:

- EPOOFERON = resturi din tubii mezonefrici în partea superioară a

ligamentelor late;

- PARAOOFERON = resturi din tubii mezonefrici în partea

inferioară a ligamentelor late;
- ORGANUL LUI GARDNER = mici tubuli, resturi din canalele
Wolff, de o parte și de alta a vaginei;
- ovar ectopic;
- ovar criptic;
- agenezie de ovar;
- ovar didelf/unicorn/septat;
- atrezie de col uterin;
- separare uterovaginală;
- uter hipoplazic (infantil);
- himen imperforatî;
- atrezie/stenoză parțială/totală de vagin.
 Sistemul port

VP = incepe si se termina cu o retea de capilare

Reteaua de capilare se gaseste in peretele tubului digestiv si provine din
arterele tubului digestiv.
Aceste capilare se concentreaza in niste vene: VMS, VMI, vena splenica =>VP;
se integreaza in marea circulatie
-Locul de formare al VP este in spatele capului pancreasului, unde se unesc
cele 3 vene
- in spatele pancreasului, raporturile sunt importante, un elememt imp- fascia
de coalescenta Treitz
In spatele capului pancreasului:
-arcada vasculara posterioara care ia la brat coledocul
- pe arcada ggl pancreatici superficiali
-fascia de coalescenta cu VP
-!! ggl limfatici retropancreatici profunzi – greu de scos => motivul pt care
recidiveaza cancerul
-VCI in care se varsa vena renala dr, pe sub care trece artera renala dr
-lantul simpatic paravertebral dr si pilierul dr al diafragmei
-in jurul venei si arterei renale sunt aferentele si eferentele ggl celiac dr
 Anastomoze porto-cave

1.Esofagiana (viscerala)
- cale anastomotica intre VP si VCS prin intermediul venelor in palisada (vv care
traverseaza mm mucoasei esofagiana si au traseu ascendent prin esofagul inf
in rap intim cu mucoasa esof, dupa care revin profund in peretele esof si
dreneaza in venele azygos si de aici in VCS)

Traseul de detaliu:
VP – v gastrica stg – vv esofagiene – vv in palisade (1/3 inf esofag) – revine in
submucoasa – vv azygos – VCS
!!! In cazul obstructiei unuia dintre trunchiurile principale (de origine sau final)
apare o presiune retrograda care face ca anastomoza sa devina PATENTA (
eficienta hemodinamic). Vv in palisada se dilata si “iau in cap” mucoasa
esofagiana formand bureleti dilatati care se numesc VARICE ESOFAGIENE.
Deoarece acestea sunt acoperite numai de ep mucoasei pot fi lezate usor de
bolul alimentar, situatie in care se declanseaza o HEMORAGIE CATACLISMICA.

2. Rectala
= anast intre v.iliaca int (ram din VCI) si VMI (ram din VP) realizata printr-o
retea venoasa din reg columnelor anale = PLEX HEMOROIDAL SUPERIOR
(intern)
Traseul de detaliu:
VCI – v iliaca int – vv rectale sup si medie – PLEX HEMOROIDAL INTERN – PLEX
VENOS SUBMUCOS HEMOROIDAL INTERN (in reg columnelor anale) – v
rectala sup – VMI – VP
In cazul unei obstructii pe una dintre originile sistemului (mai frecvent pe VP) –
ex: cancerul de cap de pancreas si ciroza hepatica – plexul hemoroidal intern se
dilata => HEMOROIZI INTERNI ( proemina in canalul anal). Lezarea lor de bolul
fecal, mai frecvent in constipatii poate declansa HEMORAGII CATACLISMICE.
Hemoroizii interni pot fi confundati cu cei externi. Acestia sunt dilatatii ale vv
din plexul hemoroidal ext, vv tributare numai sist cav inf prin v. iliaca int si v
rectala inf. Dilatarea venelor din acest plex e un fenomen comun = hemoroizi
externi (plexul se gaseste intre partea subcutanata a sfincterului striat rectal si
piele)
Cele 2 plexuri hemoroidale pot comunica prin vv submucoase.
Hemoroizii externi – durerosi, incomozi, frecventi, suparatori, NEPERICULOSI
Hemoroizii interni – tacuti, nu dau semne, POTENTIAL MORTALI

3. Cap de meduza (parietala) – periombilicala

= ia forma unei retele venoase anastomotice subcutanate periombilicale cu
dispozitie in spite de roata fata de ombilic sau in cap de meduza
Dreneaza in:
-SUP – vv epigastrice sup -> v.subclavie stg ->VCS
-LAT – vv toracice lat ->vv axilare ->VCS
-INF – vv epigastrice inf ->v iliaca ext ->VCI
- SUP si la DR – vv PARAUMBILICALE prin LIGAMENTUL FALCIFORM care
dreneaza in ultimii 2 cm permeabili ai lig rotund si de aici in ram. stg a VP.
Cand reteaua devine PATENTA inseamna ca exista un obstacol pe extremitatile
sistemului.

4. Retzius (parietale)
= vv Retzius sunt de fapt vv porte accesorii
-se gaseste intre colonul ascendant si descendent in fasciile Toldt, intre
peretele colic si abd post
- incep in peretele colic printr-o retea de capilare tributare VP (dreneaza in VP)
- se termina in peretele abd post intr-o retea de capilare tributara VCS (prin vv
lombare)
Alte vv porte accesorii:
-vv PARAUMBILICALE
-vv dintre peretele colecistului si ficat
-vv dintre reteaua venoasa superficiala perirenala si peretele colic

5. Chirurgicale – operatii clasice

- v renala stg- v splenica
- VMS – VCI
 Structurile peretelui tubului digestiv

Desi exista o varietate structurala de-a lungul tractului digestiv,

diferitele parti ale acestuia au totusi un plan comun de organizare.
Cea mai mare parte a tractului digestiv se dezvolta initial ca un tub
endodermal acoperit de splahnopleura mezodermala a carei
suprafata externa margineste celomul intraembrionar.
Celulele de origine endodermala formeaza epiteliul si glandele
tubului intestinal.
Cea mai mare parte dintre celulele splahnopleurei mezodermale
(cele care sunt in raport cu endodermul) formeaza tesutul
conjunctiv, tunicile musculare, limfaticele si vasele sangvine, in timp
ce celulele dinspre exterior formeaza seroasa viscerala.
Elementele nervoase din peretele intestinal provin din celulele
desprinse din crestele neurale.
Structura:
-mucoasa: epiteliu, corion, musculara mucoasei
-submucoasa
-musculara
-seroasa

1. Mucoasele – in general, au epitelii unistratificate, cu exceptia

faringelui, esofagului superior si ultimii 2 cm ai canalului anal care
au epiteliu pluristratificat.
!!!Limita dintre 2 tipuri de epitelii atat de diferite (unistratificat –
pluristratificat) este o zona cu risc crescut de cancer intrucat celulele
au un determinism genetic concret. !!!
!!!Pe tubul digestiv, cele 2 zone cu risc crescut de cancer:
-ultimii 2 cm de canal anal
-granita dintre esofag si stomac

● Corionul (lamina proprie) - din tesut conjunctiv compact, bogat

adesea in fibre elastice care sustin epiteliul. Se termina la
musculara mucoasei.

● Musculara mucoasei – patura de fibre musculare netede, care

prin contractie pot modifica aspectul mucoasei. Are un strat
intern (fibre circulare) si unul extern (fibre longitudinale).

!!! Nu este o bariera in fata diferitelor patologii ale peretelui

digestiv, deci, poate fi depasita cu usurinta. !!!
Aplicatie: daca in timpul unei interventii chirurgicale se taie
mucoasa, cele 2 parti trebuie cusute inapoi cu atentie existand
riscul de a coase restul struc. peretelui, fara mucoasa, ea se
retrage datorita muscularei mucoasei.

2. Submucoasa – o structura f bine vascularizata!!!

Contine:
-tesut conjunctiv
-vase de sange
-limfatice
-nervi (plexul Meissner)
!!! Daca e lezata o structura cu tesut conjunctiv, vindecarea se face
pe baza unei cicatrici, care poate fi mutilanta (pancreas, ficat,
rinichi). In majoritatea tubului digestiv, cicatricile sunt nemutilante.

In submucoasa tubului digestiv este intotdeauna o retea vasculara

importanta. Din aceasta cauza, la anumite organe, cum ar fi
stomacul, care e operat mai frecvent, submucoasa s. n. hilul vascular
al stomacului.
In submucoasa, exista un plex nervos propriu care NU este vegetativ
in sensul de simpatic sau PS, ci este autonom => plex nervos
Meissner. (structurile nervoase din peretele tubului digestiv sunt
autonome)
-sunt atat de multi ganglioni in peretele digestiv, incat s.n. “creier
intestinal” => exista un nr mare de neuroni cu care intestinul
lucreaza autonom
- celulele interstitiale Cajal = pacemaker intestinal – intre fibra
nervoasa si celula musculara neteda si da un automatism de
contractie ca si cum ar fi un tonus muscular de tip peristaltic.
!!! Activitatea tubului digestiv este controlata de :
1. Sistemul nervos- simpatic si PS
2. Sistemul autonom - plexurile Meissner si Auerbach
3. Celulele interstitiale Cajal - mediaza relatia dintre nerv si celula
musculara
4. Sistemul endocrin extrinsec tubului digestiv si structurile
paracrine din peretele digestiv care produc f multi hormoni, toti cu
actiune pe tubul digestiv

=> Hormonul bate neuronul (controlul hormonal primeaza in

fata celui nervos)
Hilul vascular al organului – un plex f imp arterial si venos; exista ca
sa deserveasca mucoasa (ca sa-si ia sange mucoasa)
!!!Exista anastomoze arterio-arteriale de-a lungul tubului digestiv,
care se deschid si muta sangele acolo unde este bolul alimentar
(unde e maximul fiziologic). => duce sangele acolo unde este nevoie

!!!Anastomozele arterio-venoase:
- se deschid in perioada nedigestorie in submucoasa si mucoasa NU
mai primeste sange
- se inchid postprandial
- sunteaza teritoriul capilar

3. Musculara
- are f. longitudinale (exterior) si circulare (interior), iar intre ele un
strat fin conjunctiv unde se gasesc ganglioni nervosi din plexul
Auerbach.
In realitate, fiecare strat are plexul lui nervos.
-Nu e o bariera eficienta in calea eroziunii peretelui. Cel mai eficient
si care protejeaza ca substantele din intestine sa nu gaureasca
peretele digestiv este epiteliul mucoasei.
In orice stres se contracta peretele digestiv si daca este persistent se
somatizeaza => spasmele devin permanente.
!!! Muschiul digestiv neted este responsiv la stres si dintre toate
segmentele tubului digestiv, colonul descendent este cel mai
responsiv la stres.
4. Seroasa - !!! tunica cea mai inervata a tubului digestiv
- NU au seroasa faringele, esofagul si ultima parte a rectului.
!!! Lezarea de seroasa este comparata cu o lovitura de pumnal.

Esofagul abdominal
-mucoasa – ep. unistratificat – face niste pliuri longitudinale
- in corion exista o cantitate mare de tesut conjunctiv lax (vindecarea
se face cu cicatrice); ingerarea de substante caustice => stenoza
esofagiana din cauza cicatrizarii care inchide lumenul esofagian

-Esofagul are sfincter functional, NU anatomic deoarece sfincterul

anatomic trebuie sa aiba o delimitare, o inervatie proprie si trebuie
sa actioneze invers cu portiunea de deasupra.

-Limita dintre esofag si stomac e o zona rosiatica dintata unde se

schimba cele 2 tipuri de epitelii (pluristratificat cu unistratificat).

-esofagul trece prin diafragma

Diafragma are 2 fascii: superioara care se continua cu esofagul
(membrana frenico-esofagiana) si inferioara care se imparte in 2
lame (una se duce in sus, in adventicea esofagului, cealalta in jos) si
se obtine un manson esofagian ca si cum ar fi un burduf de autobuz.
!!!Pe acest manson diafragma se misca , esofagul ramane fix si
comunicarea intre torace si abdomen e inschisa.!!!
-in hernia diafragmatica – o portiune din stomac aluneca pe langa
esofag in torace
Stomacul

Ulcerul = o gaura in stomac

Evolutia ulcerului:
1. Excesul de acid, lipsa de muscus (de aparare) => erodeaza
mucoasa – determina penetrarea mucusului formand o mica gaura
pe care organismul o sesizeaza, dar nu o interpreteaza corect =>
stomacul se contracta mai rapid si mai intens, crezand ca problema e
determinata de alimentatie.
Simptomatologia pacientului: contractii frecvente si exagerate ca
durata si intensitate ( nu doare, receptorii nefiind supraexcitati, iar
cei pt durere sunt in nr f mic in mucoasa).
Excesul de contractie va solicita apoi receptorii de presiune ce vor
trimite la creier o informatie nespecifica care e interpretata ca
anxietate.
2. Ulcerul ajunge in musculara mucoasei, o stimuleaza sa se
contracte influentand receptorii si senzatia devine vag dureroasa
(datorita capacitatii refluxogene mai mari a muscularei fata de
structurile precedente). NU reprezinta un obstacol in fata HCl care
sapa in stomac.
3. Ajunge in submucoasa gastrica, rupe vasele, sangele cade in
stomac, iar o parte din sange este vomat (hemoragie digestiva
superioara masiva) si o alta parte este eliminat prin fecale de
culoarea taciunului (=melena).
4. Ajunge in plexul Meissner, distrugand structurile nervoase si
musculare astfel incat in ulcer, spre deosebire de alte boli, pacientul
poate arata durerea cu degetul.
5. Se apropie de seroasa => cauzeaza dureri foarte mari (fiind teaca
cea mai inervata senzitiv a tubului digestiv ) => culmineaza cu
perforarea seroasei, durerea fiind comparata cu o lovitura de
pumnal ( tot HCl ajunge in cavitatea peritoneala si are capacitatea de
a arde structuri).

Mucoasa stomacului are pliuri care dispar cand se umple stomacul.

Pliurile in corpul stomacului sunt verticale, iar in antru sunt
transversale. Mucoasa nu se vede la radiografie. Se administreaza
bariu ce ajunge intre pliurile sale (la radiografie se vad santurile
dintre pliurile pline cu Ba sub forma unor dungi verticale).
1.In gastrita hipertrofica cresc dungile (bine conturate, cu spatii
adanci intre ele)
2. In gastrita atrofica – NU mai sunt pliuri
3.Ulcer in perioada inactiva - cicatricea de la nivelul submucoasei
mutileaza organul, trage in jos toate pliurile, spre ea, astfel incat
pliurile apar stelate si convergente intr-un punct.
4. Cancer – pliurile converg catre cancer, dar pt ca este nevindecat si
tumora e mare in jur , pliurile nu ajung pana la ulcer.

Mica curbura (soseaua stomacului) e cale de electie pt lichide si e

sediul ulcerelor.

!!! La inchiderea cardiei participa:

-taierea oblica
-fibrele oblice= fibre in cravata
- o valva de mucoasa
Inchiderea nu e eficienta si atunci apare cu usurinta refluxul
gastroesofagian (patologie frecventa).

D.p.d.v endocrin, stomacul are 2 portiuni:

-1/3 sup – unde domina secretia de HCl (gl. gastrice ale cardiei si ale
fundului)
!!!-2/3 inf – celulele gastrino-secretante (gastrina e secretata in
sange)
!!!Cat din stomac se rezeca in ulcerul gastric si de ce? – 2/3 inf ca sa
se indeparteze teritoriul gastrino secretant
Controlul secretiei:
-PS – stimuleaza secretia
- S – inhiba secretia prin vasoconstrictie astfel incat ajunge mai putin
sange la glande
Structurile paracrine secreta serotonina, polipeptid vasodilator-
f.imp

!!!!! Daca exista o stenoza pilorica (un obstacol pe tubul

digestiv)=> stomacul se contracta in exces => se stoarce de hormoni
a.i. in sange concentratia hormonala creste si se declanseaza o
degringolada fiziologica (pulsul o ia razna, glicemia creste).

Cu cat un ulcer e mai apropiat de pilor, cu atat posibilitatea de a se

transforma in cancer e mai redusa. Cu cat se indeparteaza de pilor
spre esofag cu atat posibilitatea sa se transforme in cancer e mai
crescuta.
Stomacul are un anumit grad de plasticitate – daca se contracta in
exces impotriva unui obstacol in pilor, marea curbura va cobori pana
in bazin. ( in stenoza de pilor – stomacul si marea curbura trec de
crestele iliace)
In reductia de stomac – se indeparteaza 90% din stomac, ramanand
doar mica curbura, stomacul avand aspectul unui tub. In aproape 2
ani datorita plasticitatii se va redilata.
 Curs 5 – Implicatii clinice duoden si splina

Traseu alcool:
1. cavitate bucala (se realizeaza absorbtia)
2. faringe – multa mucoasa=> alcoolul produce in cantitate mica
vasoconstrictie, iar in cantitate mare vasoplegie (paralizie)
3. esofag
4. stomac- absorbtie
5. intestin – absorbtie => prezenta lipidelor incetineste absorbtia
alcoolului (ficatul are timp sa produca acool dehidrogenaza; practic,
orice aliment are capacitatea de a incetini absorbtia alcoolului;
alcoolul nu e un aliment)
6. Vene suprahepatice – VCI – A. dr. – V. dr – intra in circulatia
pulmonara
La nivel pulmonar, va ajunge in reteaua capilara perialveolara,
trecand in alveola datorita presiunii partiale ridicate pt alcool la acest
nivel. Ulterior va fi expirat.
Daca alcoolul e consumat cu lingurita (inghitituri mici) are loc
absorbtia la nivelul cavitatii bucale, ajungand la creier (ficatul e
suntat).

Duodenul
-in submucoasa se gasesc glandele Brunner si plici circulare ce au
rolul de a mari suprafata de contact cu alimentele
- e organul central in cavitatea abdominala = organ de raspantie!!!
Coledocul:
-vine din fascia Treitz si aduce bila proaspata de la ficat si cea
depozitata de la vezica biliara
- are un traseu scurt prin grosimea peretelui duodenal si ridica o plica
numita plica longitudinala (imp in endoscopia duodenala -
fibroscopul e flexibil si cauta papila duodenala mare)
Coledocul si canalul pancreatic Wirsung se unesc intr-un segment
dilatat numit ampula lui Vater. Coledocul prezinta un sfincter la
nivel terminal, la fel si canalul pancreatic Wirsung si se unesc
formand sfincterul Oddi (sfincter propriu pt ampula Vater). Aceste
segmente proemina la nivelul peretelui duodenal si ridica o
proeminenta de mucoasa numita papila duodenala mare.!!!
!!! Complexul sfincterian Oddi are 3 sfinctere:
1. De la ampula lui Vater
2. De la coledoc
3. De la canalul pancreatic Wirsung

Poata sa apara la acest nivel ampulomul vaterian. La nivelul acestei

regiuni ce contine si duodenul exista structuri diferite ce pot avea
propria tumora.

Sfincterul piloric are o consistenta crescuta, anterior de el exista un

sant ca o vena numita vena lui Mayo (anastomoza intre vena
suprapilorica si cea subpilorica). Este inconstanta, dar cand exista e
foarte bine formata, constituind o delimitare neta intre duoden si
stomac.
Bulbul duodenal (termen inventat de radiologi) se evidentiaza prin
administrarea de bariu. Acesta ajunge in canalul piloric si cand trece
de pilor urmeaza o dilatatie (“bulb de ceapa”) la nivelul duodenului,
astfel bariul va contura mucoasa duodenala pe interior.
!!!! Deci, bulbul duodenal nu e reprezentat in intregime de tot
peretele duodenal, ci de conturul intern (radiologic) al mucoasei,
evidentiat prin administrarea de bariu si are aspectul de bulb de
ceapa.
La nivelul primilor 2-3 cm se localizeaza 80% din ulcerele digestive.
Ulcerul duodenal e similar ca evolutie cu cel gastric.
!!! Caracteristica cea mai importanta a bulbului duodenal este
simetria lui.
Bulbul duodenal e simetric => ulcerul cicatrizat determina pierderea
simetriei bilaterale => ulcerul deformeaza duodenul.

!!! Duodenul este un organ retroperitoneal secundar (fix), dar primii

2 cm sunt intraperitoneali (au mezou la fel ca stomacul), sunt mobili.
Cand stomacul e in depletie (gol), orientarea gastro-duodenala este
in plan frontal, iar cand e plin , se roteste oblic ant-stg => scoaterea
din contur prin rasucirea bolnavului ca sa vada ulcerul.
!!! Deci, mobilitatea ajuta la examenul radiologic, cand in
plenitudine, stomacul cade si trage dupa el cei 2 cm, modificandu-i
pozitia, iar radiologul poate sa vada fetele duodenale din 2 pozitii
(oblic ant-stg, oblic ant-dr).
Mancatul mult (de Craciun):
Cu cat creste cantitatea de grasime ingerata, cu atat creste
eliminarea biliara. Alcoolul trebuie tolerat la nivelul organismului,
producandu-se secretia suplimentara de mucus pt ca produce
iritatie.
Din alimente, grasimile animale stimuleaza secretia de bila, dar
celelalte alimente si cantitatea mare vor stimula in acelasi timp
secretia pancreatica si gastrica.
Enzimele pancreatice sunt cele mai puternice enzime, activandu-se
in duoden.
Excesul de bila, secretie gastrica, secretie pancreatica => debaclu
secretor => duodenul se contracta de sus in jos in mod normal, insa
nu mai e suficient pt evacuarea duodenala, astfel duodenul se apara
contractandu-se antiperistlatic a.i. enzimele activate din duoden iau
calea papilelor pancreatice si ajung in pancreas unde declanseaza
autodigestia pancreatica (pancreatita acuta). => duodenul este un
teritoriu de raspantie.

Lovitura in burta => intestinul subtire fiind mobil se muta, iar in

traiectul loviturii ramane duodenul fix ca ultim loc de actiune.
Duodenul fix e in raport cu coloana vertebrala, producandu-se
fractura de duoden (D3).
Chirurgical, calea de abord pt duoden e fascia Treitz (abord
retroduodenal).
Duodenul descendent are raport cu rinichiul drept a.i. suferintele
se influenteaza reciproc => tulburari urorenale si duodenale.
In submucoasa exista foliculi limfatici la granita dintre nonself si self
in cazul absorbtiei. Leucocitele “tin minte” antigenii (compara cu
memoria imunologica).
Splina
-are la exterior capsula splenica formata din fibre de colagen,
elastice si fibre musculare netede - se contracta ( splina este unul
dintre putine organe parenchimatoase care se contracta)
Splina se afla la capatul unui ax vascular (cardio-hepato-splenic)
Stenoza de tricuspida:
A.dr se dilata, creste presiunea retrograd in sist.venos, in VCI, in v.
hepatice, in ficat, in v. splenica, in splina si in capsula splenica care e
la capatul axului.
Capsula are fibre musculare netede deoarece atunci cand creste
presiunea retrograda, splina se intinde si la un moment dat cand a
fost atinsa limita de intindere conform legii lui Starling se contracta
cu putere, dar primele care vor incerca sa readuca splina la
dimensiunea normala sunt fibrele elastice.
Intre fibrele conjunctive exista receptori de presiune si cand capsula
se contracta, splina se mareste si receptorii sunt comprimati,
aparand durerea in hipocondrul stang. (“i s-a pus splina”).
Cand limitele de revenire, de contractie au fost depasite, splina se
dilata foarte mult (de la cateva grame poate ajunge la kg) deoarece a
fost depasita capacitatea de contractie la punctul critic si capacitatea
de revenire a fibrelor elastice din capsula.
Cresterea presiunii retrograde de la nivel cardiac se manifesta in 2
sisteme vasculare:
1.Sistemul port: ficatul si splina isi maresc volumul (hepatomegalie,
splenomegalie)
2.Sistemul cav inferior – la nivelul membrelor inf reteaua venoasa se
dilata si peretele venos permite o retrodifuziune a serului in tesuturi,
iar gambele se umfla si apar edemele gambiere
In insuficienta cardiaca de inima dreapta avem:
1.Hepatomegalie - variabila in functie de permeabilitatea ficatului la
fluxul sangvin
2. Splenomegalie – splina e la capatul axului cardio-hepatic-splenic;
presiunea retrograda se va manifesta la nivelul capsulei splenice
3. Edeme gambiere

V. splenica + VMS + VMI =VP; cand creste presiunea retrograda in VP,

va creste si pe cele 3 vene => cresterea pres. retrogr. in capilarul
vilozitar => edem de perete (scade absorbtia)
!!! Cand se trateaza insuficienta cardiaca, dispare edemul si creste
absorbtia unor medicamente care pot deveni toxice.

-parenchimul splinei e format din pulpa alba (teci limfocitare si

noduli) si pulpa rosie(fibre de reticulina)
-zona marginala – limita dintre pulpa alba si pulpa rosie, unde
limfocitele devin capabile
- arterele splenice se impart in ramuri din ce in ce mai mici pana cand
ajung la capilarele fenestrate, care lasa sa treaca doar hematiile
batrane sau bolnave, ce sunt distruse de macropage in pulpa rosie.

Cand splina e mare (doar ea) tine de parenchim (pot exista hematii
batrane/ bolnave sau poate fi o problema pe zona leucocitara).
 Implicatii splina, ficat, vezica biliara si pancreas
Splina
1.Rol hemodinamic (functie de rezervor)
-splina realizeaza acest rol pe baza capsulei splenice, prin pulpa rosie
(retea de reticulina cu capilare speciale si arteriole usor dilatate) =>
reteaua vasculara se umple cu sange, iar structura capsulara fiind
elastica ii permite sa se dilate.
- partea dinamica se realizeaza prin:
a) presiunea exercitata de capsula pt ca splina e la capatul axului si
se destinde pana cand are capacitatea elastica si cand s-a atins
maximul fibra elastica revine.
b) Fibra musculara din capsula care contracta splina

2. Rol imunologic
- prin pulpa alba (zona marginala) – limfocitele T transforma
limfocitele B in plasmocite care produc anticorpi => !!! organ
producator de anticorpi
!!! Capsula splenica e foarte subtire incat NU poate fi cusuta. Chiar
daca exista o leziune splenica foarte mica, chirurgul e obligat sa
scoata splina.

3.Rol hemolitic - prin pulpa rosie

-eritrocitele batrane/bolnave sufera hemoliza in splina normala. Din
distrugere => bilirubina conjugata (se produce in ficat) si neconjugata
(se produce in splina)

4.Rol hematopoietic – in viata intrauterina

Ficatul
Rol hemodinamic
-capsula hepatica (Glisson) - mai groasa decat cea splenica si spre
deosebire de capsula splenica NU are fibre musculare
!!! Ficatul NU are muschi => deci NU se contracta
-are acest rol deaorece in capsula exista fibre elastice si de reticulina

Creste presiunea retrograda in inima dr - ax cav - ax suprahepatic-

intra in ficat si se acumuleaza sange in ficat – se poate dilata ficatul
pt ca structura arterio-capilara este ampla (capsula Glisson ii da voie
sa se dilate)
Se dilata pana cand se atinge limita de elasticitate a structurilor
elastice fibrilare din capsula hepatica. Cand s-a atins limita, revine la
normal, dar cand aceasta este depasita, pierde capacitatea de
revenire la normal.
!!!! Daca presiunea retrograda creste pt mult timp, ficatul se
somatizeaza in hepatomegalie (nu-si mai revine)
Orice s-ar intampla in ficat, el se umfla fie ca urmare a inflamatie, fie
a cresterii pres retrog. Se umfla atat cat permite structura elastica
capsulara. Daca cauza initiala dispare – struc. elastica se va retracta
si ficatul isi revine la dimensiunile normale.
!!! Ficatul normal NU se palpeaza, la fel si la splina (se percuta la
polul inferior la persoanele slabe)
-Capsula Glisson e foarte bine inervata senzitiv spre deosebire de
parenchimul hepatic care e aproape fara receptori
!!! Orice se intampla in interiorul capsulei (ca patologie) este urmat
de cresterea presiunii intracapsulare (intrahepatice) si ficatul tinde sa
se dilate, comprimand capsula dinspre interior si ficatul doare =
COMPRESIE INTRINSECA (situatia hepatitelor, cand tot parenchimul
hepatic este inflamat; inflamatie = tumori prin retentie de apa)

Pot exista situatii cand capsula este tractionata dinspre exterior si

ficatul doare.
Aplicatie: Ficatul are raport cu stomacul, pacientul face un ulcer care
patrunde aproape de musculara, se cicatrizeaza, iar cicatricea
modifica permeabilitatea si plasticitatea peritoneului inconjurator si
adera la ficat a.i. atunci cand se misca stomacul trage si de ficat si
doare = TRACTIUNE EXTRINSECA!!!!

!!! Deci, daca pacientul are o durere hepatica trebuie facuta

diferentierea intre compresia intrinseca si tractiunea extrinseca.
Glissonul doare => celulele din crestele neurale au migrat in tot
discul embrionar, s-au oprit in capsula si nu au mai patruns in
parenchimul hepatic. Aceasta reprezinta si o masura de protectie ca
sa NU doara ficatul ori de cate ori se umfla prin cresterea pres
retrog.
In organele parenchimatoase (ficat, plaman) daca incepe sa creasca
un cancer NU va da niciun semn in perioada initiala a bolii pt ca nu
face suficienta presiune in interior. Va da compresie pe capsula
tarziu. (organele parenchimatoase au mai mult parenchim decat e
necesar)
Lobulul hepatic
-are in centru vena centrolobulara (VC), iar la periferie se gaseste
spatiul inter/perilobular
Din spatiul perilobular, o ramificatie finala a VP emite un capilar
sinusoid in VC. Capilarul va fi situat intre 2 siruri de celule hepatice si
are in perete celulele Kupffer (cand dau de non self care poate sa
dauneze major, intra in actiune)

Fluxul sangelui in capilare se poate bloca prin cresterea diametrului

celulelor Kupffer. Daca sangele care vine de la celulele Kupffer vine
cu non self in cantitate si agresivitate mare, ele intra in actiune, se
balonizeaza si se blocheaza sangele, iar presiunea in VP va creste.
!!! Cate tipuri de celule sunt in ficat, atatea tipuri de hepatite
exista.
Daca se sectioneaza capilarul, va avea o membrana bazala si un rand
de celule endoteliale. Cand se face septicemie (infectie in sange)
toate celulele endoteliale vor fi infectate si nu mai trec substantele
absorbite catre hepatocite.

Traseu glucoza
Celule Kupffer – endoteliu + mb bazala - si ajung in sp Disse =>
principiile alimentare trebuie sa traverseze o bariera hemohepatica
!!! Orice structura din bariera care devine disfunctionala e un tip de
hepatita.
Hepatocitul = “sclavul care munceste in fabrica”
Functii:
1.Sintetizarea proteinelor plasmatice – foarte multe implicate in
coagulare; daca ficatul e bolnav, pacientul va prezenta tulburari de
coagulare
2.Ficatul transforma non-selful in self ( ex: transforma glucoza levo
in dextro)
3.Depozitare

Arteriola aduce aportul de O2 la hepatocit. Aceasta este un ram

interlobular din artera hepatica care patrunde in lobul si la periferia
lobului se varsa intr-un sinusoid. Urmeaza ca sinusoidul sa aiba sange
amestecat cu O2 si cu principii alimenatare care ajunge la celulele
hepatice care-l prelucreaza.
!!! Lobulul hepatic este subimpartit de dispozitia arteriolei intr-o
placa marginala activa metabolic si o zona centrala cu activitate
metabolica mai redusa.
Aplicatie: daca pacientul este otravit, primele celule hepatice care
vor fi distruse sunt cele de la periferia lobului.

!!! Boala cronica hepatica – distructie centrala – hepatocitele sunt

defavorizate in privinta aportului de O2

!!! Boala acuta hepatica – distructie perifica – hepatocitele sunt

favorizate in privinta aportului de O2
Capilarul biliar:
-spre centrul lobulului = capilar biliar intralobular fara pereti proprii
-spre periferie = capilar biliar interlobular – capata pereti

!!! Daca pe calea biliara exista un obstacol, creste presiunea

retrograda a fluxului biliar. Aceasta crestere se propaga pana in
ultimul segment (capilarul intralobular fara pereti propii), apoi trece
foarte usor printre hepatocite ajungand la sinusoid si intra in sange,
colorandu-l cu pigmentii biliari, iar pacientul va avea icter mecanic cu
bilirubina conjugata crescuta.!!!!
!!! Daca celula hepatica e distrusa, bilirubina din ea va retrodifuza in
capilar si o mare parte din ea NU se mai conjuga, crescand bilirubina
indirecta, iar icterul este de provenienta celulara.!!!

La periferia lobulului se gasete spatiul interlobular care contine

triada portala (ram din VP, din a. hepatica si din calea biliara; sunt
interlobulare).
La acest nivel incep limfaticele in fund de sac si foarte important
tesutul conjunctiv lax (vindecarea se face pe baza unei cicatrici).
Daca obstructia celulara este masiva (hepatite grave/ toxice/ alcool
baut cronic), celulele hepatice se vor regenera repede si mult =>
ciroza!!!
Cand se distruge foarte mult parenchim:
1.Face cicatrici pe baza tesutului conjunctiv, care vor fi mutilante
2.Face noduli, insule de tesut fara canaliculi
=> parenchim nefunctional
Vezica biliara
-organ in forma de para cu fundul in jos !!! pt ca un eventual calcul
va cobori in zona cea mai decliva si sta aici
!!! Orice presiune pe orice organ e distructiva.
!!! Calculul sta la fundul vezicii. Fundul vezicii are raport cu
duodenul II si stand aici produce leziune de decubit (distruge locul in
care sta). Apoi se distruge vezica si duodenul, bila nu va iesi afara pt
ca se face fibroza in jur, se formeaza fistula bilio-digestiva si calculul
o ia pe duoden in jos, fixandu-se in valva ileocecala si face ocluzie
intestinala.!!!
Intre col si corp exista un unghi anteroinferior, e important pt chirurg
pt ca aici se gaseste ggl. Mascagni care e in vecinatate cu artera
cistica.!!!
Plica spirala – mai proeminenta in lumen, in sectiune radiologica are
aspect de sept care poate fi confundat cu un sept real. In realitate, e
doar un pintene de mucoasa, de unde incepe sa se spiralizeze (ii
accelereaza fluxul)
La microscop – mucoasa are aspectul unor falduri adanci numite
criptele Rokitansky Aschoff
Vezica mura = vezica biliara cu calculi in pereti; pt ca exista o
dispozitie speciala a mucoasei care realizeaza criptele Rokitansky
Aschoff in care, ca urmare, a unor deficiente de dinamica vezicala
apar calculi.
Vezica e goala in lumen, dar peretele e plin de calculi = vezica mura.
Criptele sunt adanci pana in submucoasa.
Tunica musculo-fibroasa – pt ca are in acelasi strat un amestec de
fibre elastice, de reticulina si musculare
Cand se umple vezica pana la limita de elasticitate a fb elastice,
acestea o aduc la loc. Cand se umple mai tare pana la limita de
intindere a fb musculare, acestea o aduc la normal printr-o
contractie puternica exagerata (colica biliara).
TNL din perete sunt comprimate la fel ca la splina, doar ca in vezica
sunt mai multe si musculatura vezicala e mai puternica. (durerea e
foarte mare)
Cand capacitatea de contractie a fb musculare e depasita, vezica
biliara biliara se dilata.

Frisca, ciocolata, galbenusul de ou, untul sunt stimuli foarte puternici

pt contractia vezicii biliare.
Dupa o dieta, mancatul foarte mult de alimente colecistokinetice
contracta cu putere vezica si se varsa toata bila in duoden
(=debaclu biliar) deoarece in timpul dietei NU a contractat nimic
vezica si aceasta a fost dilatata. Duodenul incearca sa scape de bila
in plus, crescandu-i peristaltica si antiperistaltica si incepi sa vomiti.
Debaclul biliar – apare repititiv pana cand pacientul evita sa mai
manance ceea ce ii declanseaza durerea

Variabilitatea cailor biliare e f mare:

-canalul cistic se poate descide pe dr/stg/ prin spate/ in spirala pe
coledoc, poate fi lung/ scurt, poate merge „in teava de pusca” cu
coledocul
Si coledocul are o tunica musculo-fibroasa, dar mult mai slab
reprezentata decat colecistul si are o vascularizatie formata din
vase paralele, fiind transportata in atmosfera conjunctiva din jurul
coledocului.
!!! Vascularizatia coledoco-biliara parietala e slab reprezentata, se
poate distruge cu usurinta daca se indeparteaza conjunctivul din
jur.
!!! Daca un calcul se inclaveaza in ampula lui Vater, coledocul se
dilata cu usurinta si in masura mare (de 4-5 ori volumul lui), existand
situatii cand chirurgul prefera sa-l lase pe pacient cateva zile ca sa se
dilate coledocul si apoi sa-l taie si sa-l reinplanteze.

Pancreas
Acinul, lobulul pancreatic sunt structuri delicate. Atat de delicate
incat cjirurgii spujn ca pe pancreas e mai bine sa nu pui mana si sa
nu-l vezi.
Pancreasul secreta cele mai multe si puternice enzime.
Vascularizatia periacinara este foarte bine reprezentata prin
existenta unei retele vaste arteriolo-capilara, cuprinsa intr-o retea
de tesut conjunctiv (vindecarea se face cu cicatrice). Daca se
distruge lobulul, cicatricea va fi mutilanta si va izola acinii in ductele
lor, ceea ce va duce la pancreatita cronica.!!!
!!! Pancreasul NU are capsula, deci TNL nu ajung in capsula. Celulele
din crestele neurale penetreaza profund parenchimul pancreatic
ajungand periacinar (in vecinatatea structurilor secretoare).
Pe masura ce pancreasul se mareste, tesutul conj lax este
comprimat si pancresul are o pseudocapsula (rezultata din
compresia t. Conj lax)
Enzimele NU sunt intralobular, ele sunt active in prezenta sucului
duodenal care le activeaza (nu sunt active pt ca ar face autodigestia
pancreatica)

Dupa dieta – si la pancreas se intampla la fel ca la colecist, doar ca

aici mai sunt 2 elemente: cantitatea de mancare e f mare ca sa
declanseze pancreatita si alcoolul si mujdeiul de usturoi facut cu ulei
(stimulent major pt lipazele pancreatice)
!!! Acestea ajung in duoden care incearca sa scape de exces, face
peristaltica si antiperistaltica. Antiperistaltica va baga sucurile
duodenale prin ampula lui Vater in canalul Wirsung si Santorini si
enzimele vor fi activate intrapancreatic, ceea ce va duce la
autodigestia pancreasului (pancreatita acuta = marea dram a
abdominala)!!! Autodigestia depasind cu usurinta structura fina
lobulara ajunge la TNL pe care le autodigera. (durerea din
pancreatita acuta e foarte mare)
Tratament:
1. Anastezic (xilina intravenos) care sa intre in tot corpul, sa ajunga la
TNL si sa nu-l mai doara
2. Post negru
3. Pacientul trebuie sa inghita niste gheata ca sa raceasca abdomenul
si sa faca vasoconstrictie.
4. Un parasimpatico – litic
5. Antiinflamator ca sa se micsoreze efortul de cicatrizare si sa se
evite pancreatita cronica
 Implicatii pancreas, intestin, apendice, rect

Pancreas
Secretia pancreatica e controlata de SN (PS) si sist endocrin
(hormoni: secretina, gastrina, pancreozimina) => “Hormonul bate
neuronul”
Raspantia duodenala = locul in care pancreasul se varsa in duoden
In duodenul descendent ajung:
-secretia gastrica
-secretia biliara – moderata cantitativ de existenta vezicii biliare
-secretia pancreatica – (pancreasul are cele mai puternice enzime
litice)
- secretia duodenala
=> pt toate aceste secretii, singura cale de iesire este spre DIII
Daca printr-un exces alimentar combinat cu exces alcoolic se
suprasolicita duodenul printr-o hiperfunctie a tuturor celorlalte
structuri care se descarca in raspantia duodenala, acesta incearca sa
scape de debaclu biliar/gastric/pancreatic realizand peristaltica si
antiperistaltica. Antiperistaltica va determina pe de o parte voma,
iar pe de alta parte parte poate sa duca continutul intestinal in
pancreas si sa activeze cele mai puternice enzime litice.
!!! Structura acinului pancreatic fiind delicata, nu face fata atacului
litic si este distrus cu usurinta.
1. Distrugandu-se acinul, se ajunge in spatiul intraacinar, unde se
gasesc si TNL deoarece pancreasul NU are capsula si crestele
neurale pot penetra in profunzime organul.
!!! Avand o astfel de alcatuire in interstitiu si autodigerand TNL,
pancreatita reprezinta cea mai dureroasa boala. Durerea este
descrisa de pacient la baza epigastrului (durere in bara) cu oarecare
proiectie spre spate (durerea e f mare, ca o lovitura de cutit = marea
drama abdominala).

2. Se distrug vasele pt ca un organ cu secretie intensa are nevoie de

vascularizatie bine reprezentata. Enzimele activate patrund in
sange prin solutia de continuitate de la nivelul vaselor si sangele le
duce in tot organismul (cea mai puternica enzima litica pancreatica
este lipaza si ajungand cu sange la creier autodigera tesutul nervos –
dramatic)
In interstitiu se mai gasesc:
-tesut conjunctiv lax, de care trebuie tinut cont deoarece daca nu
primeste un tratament antiinflamator suficient va face cicatrici
mutilante care vor determina formarea de chisturi in pancreas
- insulele Langerhans = structurile endocrine ale pancreasului,
dominante in coada; distrugandu-se insulele, bolnavul daca reuseste
sa scape de momentul acut va face diabet
Stiindu-se structurile, se stiu si metodele de tratament- prima data
trebuie tratata durerea (“primum non nocere”)

Tratament:
1. Anestezic (xilina intravenos) care sa intre in tot corpul, sa ajunga la
TNL si sa nu-l mai doara
2. Post negru
3. Un vasocostrictor (medicament, daca pacientul nu are probleme
cardiace sau gheata/apa rece) pt oprirea secretiei
4. Un parasimpatico – litic pt a nu mai stimula pancreasul
5. Antiinflamator ca sa se micsoreze efortul de cicatrizare si sa se
evite pancreatita cronica

Pancreasul e un organ retroperitoneal – trece peste coloana

vertebrala.
Lovitura in burta => intestinele fiind mobile se muta si se poate
produce o fractura de pancreas, ca urmare a contuziei abdominale
deoarece pancreasul nu se poate mobiliza suficient de rapid fiind
retroperitoneal.

Coada este cvasiretroperitoneala, se afla in ligamentul reno-lienal.

!!! In cazul unei rupturi splenice, devine foarte importanta
interventia rapida. Chirurgul trebuie sa aduca splina din profunzime
spre suprafata (luxarea splinei) printr-o manevra delicata deoarece
in grosimea ligamentului reno-lienal se afla coada pancreasului care
poate fi fracturata intr-o miscare de luxare intempestiva (brutala).

Insulele Langerhans
= retea de reticulina in care sunt grupate celulele alfa, beta, gamma,
delta inconjurate de niste capilare cvasifenestrate, secretia fiind
preluata de la celula beta la capilar.
Insulina traverseaza mb celulara, interstitiul, mb bazala a
capilarelor, endoteliul capilar => bariera hemo-insulinica
-multe patologii ataca mb celulara si insulina NU poate sa treaca =>
diabet
- daca interstitiu e plin cu edem => alt tip de diabet
- daca mb bazala a capilarului e ingrosata prin depunerea unor
complexe imune pe ea, insulina NU mai trece in sange => alt tip de
diabet
- daca celula endoteliala e afectata, cum e in cazul septicemiilor (in
care infectia ajunge pana in vasele mici) => alt tip de diabet

!!! Daca in cadrul pancreatitei s-a blocat un duct, in spatele lui,

acinul continua sa secrete si se umfla, formand un pseudochist care
va comprima capsula pancreatica dand o pseudocapsula pt chist.
(una dintre situatiile cele mai frecvente ca urmare a pancreatitelor).
Pancreatita acuta trece prin formarea unui chist in pancreatita
cronica.
Pancreasul e in raport posterior cu antrul gastric si impinge peretele
lui spre lumenul stomacului astfel incat daca se face un examen
baritat, prima data va parea o tumora, dar in realitate e o compresie
extrinseca datorata unui chist pancreatic. Acest raport face posibil
un tratament f special al chistului pancreatic. Chirurgul intra in
stomac, incizeaza chistul si-l sutureaza la plaga gastrica, iar tot
timpul continutul chistului se varsa in stomac si nu mai distruge
tesutul nobil al pancreasului.

Intestinul
Ansele jejunale – orizontale, la stanga liniei mediane – obstacol pe
jejun; la raze – un singur nivel hidroaeric
Ansele ileale – verticale, la dr liniei mediane, ocluzie spre valva
ileocecala; la raze – se va vedea o pata neagra (aerul) delimitata
inferior de 2 linii
-lungime = 5-6 m (variabila)
Multe boli duc la rezectii intestinale si atunci chirurgul pastreaza cat
mai mult intestin pt ca functia lui principala e absorbtia intestinala.
!!! Daca se scoate prea mult intestin pacientul va face un sindrom
de malabsorbtie si se va emacia (slabi).

Marginea intestinului pe unde este abordat intestinul de vase s.n.

mezostenica, iar marginea opusa, antimezostenica. Chirurgul taie pe
marginea mezostenica, dar e doar o aparenta pt ca cele 2 picioare
vasculare se anast in toate straturile peretelui intestinal (produce
hemoragie si cand taie pe antimezostenica, dar nu se distrug
pediculii). Intre cele 2 picioare vasculare maxim 20 cm, dar in
realitate 10-12 cm.

Mezourile
-un organ care are mezou este mobil
Contin:
- reteaua vasculara care pt intestin e determinata de AMS cu arcade
succesive (mai multe spre partea proximala a intestinului subtire si
mai putine spre ileonul terminal)
- filetele nervoase pot veni perivascular si sa fie ramuri din vag, dar
pervascular, in adventice, vine simpaticul. (cand se taie un vas - !!
doare datorita inervatiei simpatice din adventicea arteriala,
declasand si reflexe)
!!! Deci, mezourile sunt teritorii reflexogene importante. Cand sunt
bruscate pot determina furtuna vegetativa (“mai usor cu
mezourile”).
-ggl limfatici in mezenter sunt in statii care corespund arcadelor
arteriale
!!! Mezenterul are atat de multe statii ggl incat inflamarea ggl
poate produce si reflexe de tip furtuna vegetativa, dar si dureri
abdominale greu de interpretat.

La nivelul intestinului este granita non-self (alimentele) – self (ceea

ce se gaseste in vase), iar organismul va pune paznici (=structurile de
tip limfatic)
In intestin, in submucoasa exista astfel de structuri, un fel de ggl
intramurali care s.n. placi Peyer.
!!! Perforarea intestinala la nivelul placilor Peyer este
patognomonica (nu mai trebuie alta dovada) pt febra tifoida.
Placile Peyer – cel mai mare teritoriu limfatic (2-3 cm lungime);
productia de anticorpi se face in intestine
Rolul principal: absorbia in 2 sist vasculare – pt lipide in sist limfatic,
iar pt glucide si proteine in sist port
!!! Intestinul e foarte permeabil = ce se ingera trece in sange f
repede

Ileonul – chiar daca nr de arcade vasculare scade pana la una si

uneori e incompleta sau nu exista si se considera ca e slab
vascularizat, dar de fapt ileonul este la fel de bine vascularizat prin
anastomozele din submucoasa, subperit si pediculii vasculari proprii
deoarece arcadele NU vascularizeaza, ci duc sangele unde trebuie.
Valva ileocecala se vede din cec cu 2 buze (sup si inf) legate prin
comisuri care sunt lungi. Doar in marginele libere sunt fb circulare.
-impiedica refluxul din cec in ileon => chimul sta mai mult in
intestinul subtire datorita valvei
-!!! refluxul ileo-colic este f activ la copilul mic (dispare repede, mai
raman urmele lui)
In momentul in care stomacul se umple, intestinul se contracta, valva
se deschide, chimul intestinal ajunge in cec, cecul declanseaza
contractia intestinului terminal al rectului si copilul va defeca.

Apendicele
-organ rudimentar (provine din vechime)
-normal se afla IM pe cec
-poate sa lipseasca

!!!!! Pozitia poate fi extrem de variata:

-normal, cand se afla IM pe cec
- poate fi descendent cand e rudimentar pt ca mezoapendicele
contine limfatice care comunica cu limfaticele ovarului => o
inflamatie apendiculara se poate complica cu o anexita si
invers!!!!!
-laterocecal
-prececal
-retrocecal - reprezinta o problema deoarece cecul e un org
retroperitoneal si conteaza unde se gaseste apendicele fata de
peritoneu
-mezoceliac – in radacina mezenterului – e o problema pt ca aici sunt
vasele mezenterice si chirurgul risca cand scoate apendicele sa lezeze
aceste vase.
-intramural – cea mai grea pozitie – pacientul are toate semnele de
apendicita, dar chirurgul cand opereaza nu gaseste apendicele (se
soldeaza cu amputatia cecala – pune viata in pericol)

Artera apendiculara trece retroileal, merge prin mezoul apendicular

si ajunge la varf unde da ramuri in palisada pt apendice.
!!! Prima ramura vascularizeaza atat baza apendicelui, cat si cecul.
!!! Chirurgul trebuie sa protejeze aceasta ramura in toate
manoperele pe care le realizeaza deoarece poate fi principala
artera pt cecul din acea regiune si risca sa faca necroza de cec.
Cand se produce apendicita - lumenul apendicular se blocheaza si
bacteriile care sunt in apendice proliferea intens, fac un puroi care
sparge apendicele si iese in cavitatea peritoneala.

Rectul
!!!-are o parte peritoneala, una subperitoneala (prin bazin) si una
perineala (prin podeaua bazinului)
-exista 2 plici la stg si una la dr = repere pt rectoscopie
La limita dintre ampula si canalul anal se gasesc niste plici
verticale=columne anale. La marginea lor inf sunt resturi din mb
cloacala. Aceste resturi = linie pectinata (seamana f mult cu
sinusurile aortice)
In sinusuri se deschid gl anale. Cand trece bolul fecal, le stoarce si
umecteaza zona, alunecand bolul.
!!!!! La limita dintre ampula si canalul anal este zona columnelor
anale, unde se face treptat trecerea intre ep prismatic unistratificat
si cel pluristratificat nekeratinizat din canalul anal. Deci, linia
pectinata e zona unde se schimba epiteliile => risc crescut de
cancer!!!
In sinusuri se deschid gl anale. Exista o boala – papilita anala in care
papilele sunt inflamate – pacientul are o senzatie de defecare si
presiune, uneori durere, iar gl din interior odata ce sunt infectate vor
creste spre partea laterala a rectului, unde se afla fosa ischiorectala
si vor perfora in ea.

Zona de sub linia pectinata s.n. pectem (nu mai sunt pliuri), mucoasa
este albastrui-vinetie si neteda. Exista un plex vascular in
submucoasa si foarte mult tesut conjunctiv (vinderea se face cu
cicatrizare)!!!
!!! Daca se produce fisura de pectem => leziune posibil cauzatoare
de moarte