CURS 1 – DEZVOLTAREA TUBULUI DIGESTIV;

ORGANIZAREA MEZODERMULUI:

Mezodermul se organizează de o parte și de alta a notocordului în metamere,

nefrotoame și mezoderm lateral care va cliva în splahnopleură și somatopleură.

Sub influența creșterii presiunii lichidului amniotic, embrionul va suferi o

cudare transversală astfel încât platoul lateral ajunge ventral.

CUDAREA TRANSVERSALĂ A MEZODERMULUI:

Discul se curbează transversal și plicile amniotice tind să se unească.

O porțiune din vezica vitelină, mulată pe splahnopleură, devine TUB

INTESTINAL PRIMITIV. Acesta va comunica prin CANALUL VITELIN cu
restul VEZICII VITELINE. De o parte și de alta a tubului se formează
CANALELE PLEUROPERITONEALE.

Embrionul suferă și o cudare sagitală în urma căreia EMINENȚA

CARDIACĂ si MEMBRANA OROFARINGIANĂ ajung ventral. Tubul intestinal
se întinde între membrana orofaringiană și membrana cloacală și are 3 părți:
PROZENTERON, MEZENTERON și METENTERON. Mezodermul comunică cu
sacul vitelin prin canalul vitelin.

MENȚINEREA ÎN POZIȚIE:

Tubul intestinal primitiv are 2 mari ligamente pimitive:

- MEZENTER DORSAL: pe toată lungimea tubului digestiv;

- MEZENTER VENTRAL: până la MUGURELE HEPATOCISTIC; pe sub
marginea inferioară a acestuia cele 2 canale pleuroperitoneale comunică
larg.

Fiecare segment intestinal are o arteră proprie:

- PROZENTERON ... TRUNCHI CELIAC;
- MEZENTERON ... AMS;
- METENTERON ... AMI;

Derivatele: din endoderm derivă mucoasa și glandele tubului digestiv, iar din
mezoderm restul tubului digestiv, cu excepția inervației și a celulelor APUD care
derivă din crestele neurale.

DEZVOLTAREA ESOFAGULUI:

Pe peretele anterior al tubului intestinal primitiv în partea inferioară a

faringelui primitiv are o proeminență care crește spre inferior. Între aceasta și tub
apar 2 plici frontale care se adâncesc și tind să separe canalul laringotraheal și
mugurii pulmonari de interstinul primitiv. Canalul și intestinul rămân să comunice
numai în faringele primitiv. În lumenul esofagian epiteliul este inițial unistratificat.
El proliferează intens și ocupă tot lumenul. Ulterior, în masa epiteliului apar
vezicule care se unesc și esofagul se RETUNELIZEAZĂ ( dacă nu, apare atrezia
esofagiană). Dacă se tunelizează parțial apare STENOZA CONGENITALĂ.

Alte anomalii: fistule esotraheale, esofag care se termină orb,

BRAHIESOFAG (esofag scurt care duce la formarea stomacului în torace,
favorizând apariția herniilor diafragmatice congenitale), diverticuli esofagieni.

DEZVOLTAREA STOMACULUI:

Stomacul se dezvoltă inițial la nivelul intestinului cefalic și apoi suferă un

proces de PSEUDODESCENSUS pentru a ajunge în abdomen (nu coboară; crește
extremitatea cefalică). Apare o dilatație în plan sagital cu o margine anterioară și
una posterioară. Caracteristică dezvoltării este creșterea diferită a celor 2 margini:

a) Marginea anterioară: crește masiv și rapid, devenind MAREA CURBURĂ și

împreună cu mugurele splenic se răsucește spre stânga;
b) Marginea posterioară: devine MICA CURBURĂ.
 Creșterea mugurelui hepatocistic trage marginea anterioară și mezenterul
ventral spre dreapta. Mezenterul ventral devine OMENT MIC. Mezenterul dorsal
va da naștere ligamentelor GASTROSPLENIC și SPLENORENAL.

În urma acestui proces de rotație se va forma în spatele stomacului BURSA

OMENTALĂ.

Malformații: stomac bilocular (pătura de musculatură circulară este

nedezvoltată), atrezie, strenoze, situs inversus, stenoză congenitalăă de pilor (crește
stratul circular), hernie congenitală.

DEZVOLTAREA DUODENULUI ȘI A INTESTINULUI:

Colon drept: cec + colon ascendent + 2/3 colon transvers;

Colon stâng: 1/3 colon transvers, colon descendent, colon sigmoid;

Colonul drept: din mezenteron, inervat de NERVUL VAG, vascularizat de

AMS, mai superficial, domină procese de FERMENTAȚIE;

Colonul stâng: din metenteron, inervat de PS PELVIN, vascularizat de AMI,

mai profund, domină procesele de PUTREFACȚIE;

EVOLUȚIA INTESTINULUI MIJLOCIU:

 Canalul vitelin se scurtează și se îngustează, trăgând după el mezenterul. Se
formează astfel ANSA OMBILICALĂ care are un braț superior și un braț inferior
(se termină la flexura colică primară între colonul drept și cel stâng).

Din BRAȚUL SUPERIOR derivă partea inferioară a duodenului, jejunul și

cea mai mare parte a ileonului.

Din BRAȚUL INFERIOR derivă ultimii 80 de cm de ileon, cecul,

apendicele, colonul ascendent și 2/3 din colonul transvers.

Din canalul vitelin se poate forma DIVERTICUL MECKEL.

DEZVOLTAREA DUODENULUI:

Partea superioară se formează din porțiunea postpilorică, iar cea inferioară

din brațul superior al ansei ombilicale. Între cele 2 porțiuni se dezvoltă
MUGURELE HEPATOCISTIC.

Duodenul crește și formează o ansă dispusă sagital în mezenterul dorsal. Ca

urmare a creșterii ficatului, ansa va fi trasă spre dreapta și va genera un proces de
coalescență (lipire) în spatele duodenului, devenind FASCIA TREITZ.

DEZVOLTAREA INTESTINULUI SUBȚIRE ȘI A COLONULUI DREPT:

Ansele intestinale formate din brațul superior cresc foarte mult și cad în
spate și la dreapta de brațul inferior.
 Cresc foarte mult ficatul și rinichii, iar cavitatea abdominală devine
insuficientă. Ca urmare a conflictului dintre conținător și conținut, ansele
intestinale ale celor 2 brațe ies prin inelul ombilical în celomul ombilical spre
vezicula amniotică. Hernia fiziologică se produce spre sfârșitul săptămânii a 6-a.
Între săptămânile 6 și 10 se întâmplă în hernie următoarele lucruri: crește foarte
mult numărul de anse și pe brațul inferior apare o proeminență numită
DIVERTICUL CECAL.

În săptămâna a 10-a, se produce REINTRAREA DIN HERNIE. Primele

intră ansele jejunale care împing spre stânga metenteronul cu mezoul său și
generează un proces de coalescență numit FASCIA TOLDT II. Apoi, ansele ileale
se deplasează spre dreapta. Ultimul intră diverticulul cecal care ajunge subhepatic
și de aici va crește descendent în flancul drept în colon ascendent, cec și apendice.

Ileonul presează colonul ascendent pe peretele posterior, formând FASCIA

TOLDT I.

Inițial, apendicele este descendent și pelvin. El se restrânge și cresc ceilalți

pereți ai cecului, formându-se MEDIOCECUL.

Malformații: stenoze, atrezii, duplicări longitudinale de anse, diverticulul

Meckel (2-3% din populație, în general se inflamează), fistulă omfaloenterică, chist
omfalic, sinus omblicial, omfalocel (persistă hernia fiziologică), eviscerație (nu se
închide peretele), vicii de reintrare (întâi intră ileonul), cecul subhepatic/apendicele
subhepatic.
CURS 2 – DEZVOLTARE METENTERON. FORMARE FICAT ȘI
CĂI BILIARE;
EVOLUȚIA METENTERONULUI:

Acesta va forma 1/3 stângă a colonului transvers, flexura colică stângă,

colonul descendent, colonul sigmoid și rectul.
 În mezodermul ventral subombilical, apare o zonă de clivaj cu vârful în sus
ce va deveni ALANTOIDA. Posterior de aceasta, un pintene se dezvoltă spre
inferior și va deveni SEPT UROGENITAL care împarte cloaca (ultima parte a
metenteronului) în SINUS UROGENITAL (anterior) și CANAL ANORECTAL.

Membrana cloacală este subîmpărțită de către sept în membrană urogenitală,

centrul tendinos al perineului (zona care fuzionează cu septul) și membrană anală.
Membrana cloacală are la exterior ECTODERM.

Membrana anală se găsește într-o depresiune numită PROCTODEUM.

Acest segment de membrană conține epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat
care va forma ultimii 2 cm ai canalului anal. Pentru primii 3 cm, epiteliul este de
origine endodermală ( cilindric unistratificat).

Limita dintre epiteli la adult se numește LINIE PECTINATĂ (aspect dințat)

și este o zonă cu risc mare de cancer.

Anomalii: fistule rectovezicale/rectogenitale (rectovaginale)/rectoureterale,

stenoze/atrezii segmentare, imperforație (nu se perforează) membrana anală
(membrana anală se resoarbe la sfârșitul lunii a III-a, când fătul elimină
MECONIU în lichidul amniotic), DOLICOCOLON (colong lung), MEGACOLON
CONGENITAL (segment de colon imobil, nu se contractă, deoarece celulele din
crestele neurale nu au migrat în segmentul respectiv și nu au format inervația
intrinsecă) ... complicații: ocluzii, MEGADOLICOCOLON (pacienții au scaun o
dată pe săptămână și au lumenul colonului mult mărit).

DEZVOLTAREA FICATULUI:

Trece prin mai multe etape: formarea mugurelui hepatic, înglobarea acestuia
în septul transvers, evoluția venelor viteline și a venelor ombilicale, formarea
ligamentului venos și separarea ficatului de către septul transvers.

1) Formarea mugurelui hepatic;

Mugurele hepatic se formează din endodermul duodenal la marginea inferioară

a mezodermului ventral, apărând de fapt mugurele hepatocistic. Acesta se
bilobează, iar fiecare lob va genera un lob hepatic.
 Mugurele crește superior în mezenter și fuzionează cu septul transvers,
întrucât nu se mai pot distinge separat: o parte din celulele ficatului vor avea
originea în mezodermul septului transvers: celulele conjunctive, celulele Kupffer,
celulele Glisson și sinusoidele hepatice (printr-un proces de angiogeneză locală).

Din endodermul mugurelui hepatic se formează LOBULII HEPATICI.

2) Înglobarea venelor viteline în mugurele hepatic;

 De la pereții sacului vitelin vin VENELE VITELINE (dreaptă + stângă).
Acestea pătrund în mugurele hepatic, îl traversează și se termină în sinusul venos
primitiv cardiac, împreună cu VENELE CARDINALE COMUNE și cu VENELE
OMBILICALE.

Când traversează mugurele hepatic își pierd identitatea venoasă și se transformă

într-o rețea vastă de capilare pentru a reforma vene la ieșirea din ficat. Segmentul
periferic formează VENELE AFERENTE/ADVEHENTE, iar segmentul
posthepatic formează VENELE EFERENTE/REVEHENTE.

Între venele advehente se formează 3 anastomoze transversale (1,2,3 în ordine

descendentă). Anastomoza 2 este RETRODUODENALĂ. Anastomozele 1 și 3
sunt preduodenale. Anastomoza 1 este intrahepatică. Datorită modificărilor de
poziție ale duodenului și ficatului, o parte dintre canalele venoase se obstruează.
Rămâne permeabil traseul viitoarei VENE PORTE care se împarte intrahepatic
într-o ramură dreaptă și una stângă.

Lobul drept hepatic crește mai mult decât lobul stâng, astfel încât majoritatea
venelor de pe stânga se obstruează. Vena revehentă stângă se obstruează, iar vena
dreaptă dă VENA REVEHENTĂ COMUNĂ care va forma venele suprahepatice și
o parte din VCI.

3) Etapa circulației ombilicale;

Pe măsură ce embrionul crește, aportul de O2 asigurat de venele viteline este

insuficient. Ficatul devine un obstacol în calea fluxului sangvin și majoritatea
sângelui embrionar va veni de la placentă cu O2 prin venele ombilicale.

Inițial, venele ombilicale sunt la distanță de ficat, dar ficatul crește rapid și vine
în contact cu venele ombiciale. Acestea stabilec anastomoze cu venele viteline.
Vena ombilicală stângă se anastomozează intrahepatic cu prima anastomoză
vitelovitelină. Acest lucru explică de ce viitorul ligament rotund al ficatului se va
deschide în ramura stângă a venei porte. Vena ombilicală dreaptă și segmentul
terminal al venei ombilicale stângi se atrofiază. Segmentul proximal al venei
ombilicale stângi formează LIGAMENTUL ROTUND al ficatului.
 4) Etapa ligamentului venos al lui Arantius;

Nevoia de sânge oxigenat este foarte mare și atunci pe fața viscerală

(posterioară) a ficatului se formează din angioblaști de suprafață CANALUL
VENOS ARANTIUS. Acesta unește prima anastomoză vitelinoomblicală cu vena
revehentă comună. Canalul are la origine un sfincter puternic.

În momentul nașterii, acest sfincter se contractă și protejează cordul fetal care

altfel ar intra în insuficiență cardiacă datorită nivelului de sânge crescut pompat de
contracțiile uterine.

După naștere, canalul venos involuează, devenind LIGAMENTUL VENOS AL

LUI ARANTIUS.

5) Etapa de separare de septul transvers;

Peritoneul proliferează în 2 funduri de sac (drept + stâng) care se adâncesc,

formând RECESURILE SUBFRENICE (stâng + drept), care separă ficatul de
diafragmă. Ficatul rămâne fixat de diafragmă prin LIGAMENTUL FALCIFORM
și prin LIGAMENTUL CORONAR.

Anomalii: agenezie hepatică, hipoplazie, lipsa/hipoăplazia unui lob (lob +

apendice fibros, mai frecvent stâng), lobul lui Riddle (lob supranumerar pe
marginea inferioară a ficatului), lobul lui Spiegel (prelungire la dreapta a viitorului
lob caudat (la adult: proces caudat Spiegel), 1 singur șanț pe fața viscerală care
unește vezica biliară și hilul (normal: aspect de H).

DEZVOLTAREA CĂILOR BILIARE:

Origine: diverticulul hepatocistic, mugure endodermal. Odată cu creșterea

ficatului și a duodenulu, diverticulul hepatocistic se alungește și formează CĂILE
EXTRAHEPATICE. Acestea suferă un proces de tunelizare, de obstrucție și de
retunelizare.

CĂILE BILIARE INTRAHEPATICE se formează din cordoane

endodermale care se tunelizează (EXTRALOBULARE), se ramifică și intră în
legătură cu cele intrahepatice.
 Canaliculele biliare intralobulare se formează de la început ca și spații fără
pereți proprii între cordoanele de hepatocite.

Anomalii: atrezii/stenoze, vezică biliară bifidă (dublă), variante de origine a

arterei cistice din toate arterele vecine, variante de vărsare a canalului cistic
oriunde în calea biliară principală, vezică biliară încarcerată de parenchimul
hepatic.

CURS 3 – DEZVOLTAREA RINICHIULUI;

Aparatele urinar și genital se găsesc de-a lungul dezvoltării lor într-o
interdependență. Aceasta se datorează pe de-o parte originii mezodermale comune
și pe de altă parte faptului că părțile terminale ale ambelor aparate de deschid în
CLOACĂ. ( origine endodermală).

Rinichiul se formează din MEZODERM. Acesta se organizează și se

segmentează, în partea intermediară apărând NEFROTOAMELE. În totalitatea lor,
acestea formează CORDOANELE NEFROGENE care ajung până în pelvis.

Ontogeneza repetă filogeneza foarte evident în dezvoltarea rinichiului.

Mezodermul trece prin 3 etape: PRONEFROS (rinichi terminal la pești),
MEZONEFROS (la amfibieni) și METNEFROS ( la viețuitoarele superioare).

Ca specific dezvoltării rinichilor presupunem:

- Existența unei părți secretorii cu originea în metanefros;

- Existența unor căi cu originea în canalul Wolff (din mezonefros);
- Existența unor vase formate prin ANGIOGENEZĂ LOCALĂ;

Specific pentru rinichi este că partea secretorie trebuie să se unească cu

partea excretorie.
PRONEFROSUL

Pronefrosul apare în regiunea cervicală, numindu-se și rinichi cefalic. Apare

sub forma a aproximativ 7 segmente mezodermale. În segmente apar prin
DELAMINARE vezicule piriforme care se invaginează spre medial și se
înconvoaie spre lateroinferior.

Extremitățile laterale se unesc și formează COLECTORUL

PRONEFROTIC. Extremitățile mediale invaginate formează un GLOMERUL
format prin angiogeneză locală și cuplat prin ÎNMUGURIRE cu aorta.

Unele vezicule se deschid în celom printr-o NEFROSTOMĂ (este definitivă

la pești) în vecinătatea glomerulului extern.

Toate acestea dispar, cu excepția nefrostomei superioare și a tubului

pronefrotic care va deveni TUBĂ UTERINĂ, explicând de ce aceasta se deschide
printr-o celomstomie în peritoneu (la adult).
 Din pronefros nu rămâne nimic; are rol INDUCTOR. Dacă este transplantat
în culturi de celule va genera TUBI MEZONEFRICI.

MEZONEFROSUL

Mezonefrosul se mai numește și rinichi toracic.

Apare din mezoderm din dreptul somitelor 9-26. Și aici se formează vezicule
asemănătoare pronefrosului, MEZONEFRICE. Acestea sunt în număr de
aproximativ 40 și când ele încep să apară, pronefrosul este în curs de degenerare.

Veziculele mezonefrice au și ele aspect piriform, invaginându-se în glomerul

și se unesc spre lateral, formând DUCTUL MEZONEFRITIC WOLFF (se va
deschide în cloacă).

La 2 luni ½, mezonefrosul este un organ masiv în regiunea lombară. Pe fața

lui medială se definitivează CREASTA GONADALĂ care va deveni testicul/ovar.

La bărbați, din creasta gonadală se formează TUBII SEMINIFERI,

REȚEAUA TESTICULARĂ și TUBII DREPȚI. Veziculele mezonefronice din
dreptul crestei gonadale intră în joncțiune cu tubii drepți și devin TUBI
EFERENȚI (dacă nu se face joncțiunea, testiculul și epididimul pot fi separate în
scrot).

Din canalul Wolff, coresp. formează epididimul și din partea lui inferioară se
formează CANALUL DEFERENT. Atașat la canalul epididimar pot persista
vezicule mezonefrice cu numele de APENDICE EPIDIDIMUM (hidratate). În
dreptul cozii epididimare veziculele se numesc PARADIDIM.

La femei, mezonefrosul degenerează, rămânând uneroi mici vezicule ( în

partea superioară șigamentul lat și epooferon, iar în partea interioară paraooferon).

METNEFROSUL

Origine: BLASTEMUL METNEFROGEN(provine din partea inferioară a

cordonului nefrogen), CĂILE EXCRETOARE (din canalul Wolff) și vase formate
prin angiogeneză locală.

Metnefrosul apare în săptămâna a 9-a. Din peretele posterior al canalului

Wolff (în vecinătatea vărsării sale în septul urogenital) crește spre posterior
MUGURELE VEZICAL. Acesta se dilată la extremitatea liberă ampular și ia ăn
cap BLASTEMUL METNEFROGEN (din partea inferioară, pelvină a cordonului
nefrogen).

Mugurele vezical se ramifică în T-uri orizontale succesive, fiecare cu o

ramură craniană și una caudală care iau în cap porțiunea de blastem. Există 15
generații de ramuri. Primele 5 formează ureterul, bazinetul și calicele. Următoarele
formează tubii colectori. Piramidele Malpighi sunt formate din tubi colectori.

Rinichiul fetal prezintă lobuli adânci. Corticala crește până la 3 ani când
capătă aspectul de adult. În BMT apar vezicule care se alungesc formând ansele.
Acestea la extremitatea laterală fuzionează cu tubii colectori, iar la extremitatea
medială invaginează un capilar glomerular format prin angiogeneză locală. Ansa
reprezintă partea secretorie și va genera tubii nefronului: 1,5 milioane
nefroni/rinichi.

Blastemul și mugurele își induc diferențierea reciprocă.

 Rinichiul se formează în regiunea pelvină și suferă un proces de
PSEUDOASCENSUS deoarece crește mai mult extremitatea caudală și în sus MV.

Hilul renal este inițial spre anterior și apoi suferă o rotație medială.

MALFORMAȚII

-agenezie renală (dacă nu se formează mezonefrosul);

-aplazie renală (masă nefrotică cu tubi fără lumen și fără secreție cu caracter
endocrin);

-hipoplazie renală: rinichi mic, când nu se divide suficient mugurele, are secreție;

-rinichi supranumerari: se divizează blastemul;

-rinichi polichistic: după vârsta de 20 de ani, partea secretorie o transformă chistic

astfel încât se face compresie pe parenchim; se datorează insuficienței de inducție
și lipsei de unire dintre partea secretorie și cea excretorie;

-hidronefroză congenitală: obstacole pe calea de excreție;

-rinichi: lipit/inelar/sigmoidian/potcoavă;

-ureter: bifid/duplicat;

-pot exista vase polare care să cudeze ureterul;

-megaureter: lipsa de migrare a celulelor din crestele neurale;

-rotație anormală;

-ectopie: congenitală (ureter scurt), dobândită (ureter lung).

CURS 4 – DEZVOLTAREA CĂILOR URINARE;
Este strâns legată de dezvoltarea cloacăi.

Mezodermul de sub inserția cordonului ombilical se dezvoltă masiv și va

genera nom pereților trunchiului.

Alantoida apare în acest mezoderm, iar septul urorectal apără sinusul

urogenital de canalul anorectal.

Locul unde septul atinge membrana cloacală devine CENTRU TENDINOS

AL PERINEULUI, iar sfincterul cloacal este divizat în sfincter anal și sfincter
urogenital din care se formează mușchii perineului anterior. Din alantoidă se
formează URACA. Din partea superioară a sinusului (la baza alantoidei) se
formează VEZICA URINARĂ. Din partea intermediară a sinusului se formează
URETRA PROSTRATICĂ și URETRA MEMBRANOASĂ la bărbați, iar la
femei se formează uretra și o parte din vestibulul vaginal. Din partea inferioară a
sinusului se formează la bărbați URETRA PENIANĂ, iar la femei restul
vestibulului vaginal.

DEZVOLTAREA VEZICII URINARE:

Se formează din partea superioară a sinusului urogenital, având origine

endodermală. Excepție: TRIGONUL VEZICAL care provine din înglobarea în
peretele vezical a părții inferioare a canalelor Wolff care au origine mezodermală.
Epiteliul trigonului va fi tot endodermal prin migrare din regiunile vecine.

În final, ureterele se deschid în vezică, la colțurile posterioare ale trigonului,

iar partea terminală a canalelor Wolff devin canale ejaculatoare care se varsă în
uretra prostatică. La femei, capătul inferior al canalelor Wolff involuează.

Anomalii: extrofie vezicală (vezica se va deschide la peretele anterior,

simfiza pubiană nu se formează, este destul de frecventă), vezică hipoplazică,
vezică urinară bifidă, fistule rectovezicale/rectouretrale/rectovestibulare (din
defecte de sept), sinus uracal (uraca rămâne permeabilă superior sau inferior),
chisturi uracale, fistule uracale (uraca este permeabilă și se va deschide în ombilic),
deschiderea ureterelor în organele vecine prin defect de înglobare al canalelor
Wolff).
DEZVOLTAREA GONADELOR MASCULINE:

I) ETAPA INDIFERENTĂ:

Sexul nu este evident. Embrionul are toate structurile necesare evoluării spre
oricare dintre sexe. Evoluția spre un anumit sex începe în SĂPTĂMÂNA A 8-A,
când intră în funcțiune secrețiile hormonale.

a) Formarea crestei gonadale:

În săptămâna a 5-a pe fața medială a mezonefrosului apare o proeminență

numită creastă gonadală.

b) Invazia celulelor germinale:

Celulele germinale primare sunt de origine endodermală pe peretele sacului

vitelin. Ele migreazp prin rădăcina mezenterului dorsal în creasta gonadală.

c) Formarea blastemului gonadal:

Sub inducție, celulele germinale și celulele epiteliului celomic care acoperă

creasta gonadală proliferează intens și formează o masă celulară numită
BLASTEM GONADAL.

d) Formarea cordoanelor sexuale primare:

Celulele germinale proliferează și formează cordoanele sexuale primare.

Acestea se ramifică la extremitatea medială și formează 3-4 cordoane sexuale
secundare care vor deveni TUBI SEMINIFERI CONTORȚI.

e) Separarea gonadei de mezonefros:

Se formează un șanț superior și unul inferior între creastă și mezonefros.

Șanțurile se adâncesc și în final vor separa cele 2 structuri, ele vor rămâne totuși
legate prin MEZOCHIM (2 mezouri testiculare) care vor forma celomul dintre
gonadă și mezonefros.

II) ETAPA SPECIALĂ:

Blastemul de la periferie devine ALBUGINEE care trimite septuri

intratesticulare. Epiteliul celomic devine marginala testiculului. În mezochim se
formează rețele testiculare care spre medial fuzionează cu tubii contorți și spre
lateral înmuguresc și formează TUBII DREPȚI. Aceștia vor intra în joncțiunea
urogenitală cu tubii mezonefrii vecini care devin CANALE EFERENTE. Canalul
Wolff devine CANAL EPIDIDIMAR, CANAL DEFERENT și CANAL
EJACULATOR, iar din regiunea terminală înmugurește VEZICULA SEMINALĂ.

Formarea canalului Muller:

Lateral de creasta gonadală, epiteliul celomic se învaginează în mezonefros

invaginarea se închide și formează CANALUL PARAMEZONEFRIC MULLER.
Superior, creasta comunică cu celomul, la mijloc este canal Muller, iar la inferior
este cordon plin. Cele 2 cordoane fuzionează pe linie mediană. Partea fuzionată
proemină în peretele posterior al sinusului unde ridică TUBERCULUL SINUSAL.

Din tuberculul sinusal se formează la bărbați COLICULUL PROSTATIC (o

proeminență pe peretele posterior al uretrei prostatice, iar la femei himenul).

Între tubii seminiferi, din blastem se vor forma CELULELE INTERSTIȚIALE

LEYDIG care secretă testosteron. Din cordoanele sexuale se formează
CELULELE GERMINALE SERTOLI. Acestea produc factorul mullerian care
inhibă evoluția canalului Muller. Din canal rămâne superior o veziculă care
formează APENDICELE TESTICULAR și inferior o mică vezică conectată cu
uretra prostatică, numită UTRICUL PROSTATIC.

Coborârea testiculului:

Polul inferior al gonadei este legat de plica scrotală printr-un cordon

fibroconjunctiv care conține fibre musculare, numit GUBERNACULUM TESTIS.
Ca și testiculul, el va fi retroperitoneal. La sfârșitul lunii a 3-a, gubernaculul se
scurtează și declanșează DESCENSUS TESTI (coborârea testiculară). Între lunile
a 4-a și a 7-a se accentuează procesul de descensus intern, când testiculul ajunge
din lombă la orificiul inghinal profund. Gubernaculul se scurtează de la 12 la 3
cm. Descensusul extern are loc între lunile 7 și 9, când testiculul traversează
canalul inghinal și devine LIGAMENT PERITONEOVAGINAL. Dacă nu se
închide apare HERNIA INGHINALĂ CONGENITALĂ OBLICĂ EXTERNĂ.

Uneori la naștere nu a coborât total și dacă nu exisă un obstacol mecanic sau o

deficiență hormonală poate coborî și după naștere. Natura face un efort să împingă
organele nobile la temperatură scăzută. Recele favorizează spermiogeneza.

Anomalii: anorhidie (lipsa testiculelor), monoorhidie, poliorhidie, când rămâne

pe traseu CRIPTOORHIDIE (temperatură crescută poate duce la malignizare , nu
îl vedem, trebuie căutat și scos), testicul ectopic (îl vedem, în partea opusă, pe fața
dorsală a perineului, în canalul inghinal, pe oblicul extern, în trigonul femural).

CURS 5 – DEZVOLTAREA ORGANELOR GENITALE

EXTERNE MASCULINE;

Până la sfârșitul lunii a 3-a, primordiile organelor genitale externe arată la fel
la ambele sexe. Orientarea vârfului tuberculului genital spre inferior
SUGEREAZĂ posibil sex feminin, iar orientarea în sus sugerează posibil sex
masculin.

De o parte și de alta a membranei cloacale se găsesc PLICILE URETRALE.

Acestea fuzionează și formează TUBERCULUL GENITAL. La nivelul său, plicile
se apropie, proliferează și închid canalul uretral printr-o lamă uretrală. Lama
proliferează ca un cordon plin, formând PLACA URETRALĂ. Posterosuperior,
uretra peniană fuzionează cu uretra membranoasă (din sinus).

Uretra nu ajunge până la extremitatea penisului. Epiteliul de suprafață

(ectoderm) de la exteriorul glandului proliferează ca un cordon plin în centrul
glandului. Acesta se tunelizează, formând FOSA NAVICULARĂ, care intră în
contact cu uretra.

La exteriorul glandului, ectodermul proliferează intens și apoi delaminează,

formând CAVITATEA PREPUȚIALĂ, acoperită de prepuț.
 Proeminențele scrotale se unesc inițial anterior de simfiză și formează
scrotul, care ulterior coboară.

Malformații: - deschiderea uretrei: pe fața dorsală = EPISADIUS sau pe fața

ventrală = HIPOSADIUS; cu cât se deschide mai aproape de scrot, cu atât este mai
greu de operat;

- agenezie peniană;
- atrezie uretrală (fără lumen);
- penis bifid;
- penis dublu.

DEZVOLTAREA OVARULUI:

Există o perioadă indiferentă. Se formează creasta gonadală pe mezonefros.

Urmează proliferarea celulelor celomice cu formarea unui blastem, invazia
celulelor germinale primordiale, formarea cordoanelor sexuale primare, care se
anastomozează în medulară formând un RETE OVARI, care dispare. Urmează
formarea unor cordoane sexuale secundare care se fragmentează și formează
foliculii ovarieni primordiali (ovogonii înconjurate de câte un singur rând de celule
foliculare).

Formarea canalului Muller:

Lateral de creasta gonadală, o invaginare celomică formează canalul Muller.

În partea superioară comunică cu celomul. Partea superioară este verticală, partea
intermediară este transversală anterior de canalul Wolff și partea inferioară este
fuzionată cu cea de partea opusă, formând PRIMORDIUL UTEROVAGINAL.
Primordiul ridică în peretele posterior al sinusului urogenital tuberculul sinusal
Muller.

Acesta determină o proliferare intensă a aparatului sinusal, formându-se

PLACA VAGINALĂ. În placa vaginală apar spații libere care fuzionează în 2/3
inferioare ale vaginului.
 Vagina se deschide în sinus, care va forma vestibulul vaginal.

Partea inferioară a crestelor gonadale vor forma musculatura tubară și

cordoanele genitale.

Extremitatea superioară a canalelor Muller formează HIDATITA TUBARĂ

(veziculă, rest din canalele Muller). Partea verticală va forma mucoasa tubei
uterine. Partea transversală va forma mucoasa a 2/3 superioare a corpului uterin.

Primordiul uterovaginal va forma mucoasa colului uterin și a fornixului

vaginal.

Placa vaginală va forma mucoasa a 2/3 inferioare a vaginului, iar partea

inferioară va deveni himen.

Sinusul urogenital devine vestibul vaginal, iar musculatura uterotubară

provine din crestele gonadale.

Anomalii: - EPOOFERON = resturi din tubii mezonefrici în partea superioară a

ligamentelor late;

- PARAOOFERON = resturi din tubii mezonefrici în partea inferioară a

ligamentelor late;
- ORGANUL LUI GARDNER = mici tubuli, resturi din canalele Wolff, de o
parte și de alta a vaginei;
- ovar ectopic;
- ovar criptic;
- agenezie de ovar;
- ovar didelf/unicorn/septat;
- atrezie de col uterin;
- separare uterovaginală;
- uter hipoplazic (infantil);
- himen imperforatî;
- atrezie/stenoză parțială/totală de vagin.

Descensusul ovarian:

Descensus ovari: și aici se formează un mezoovar care are superior și

inferior câte un ligament ovarian bine structurat. Din ligamentul ovarian superior
se va forma LIGAMENTUL SUSPENSOR AL OVARULUI. Din ligamentul
ovarian inferior se formează 2 ligamente: LIGAMENTUL
UTEROOVARIAN(spre superior) și LIGAMENTUL ROTUND AL UTERULUI
(spre inferior; acesta este echivalentul gubernacumului și se inseră într-o plică
labială). Când plica se adâncește se formează labia mare, care trage după ea
ligamentele și pereții abdominali, formând canalul inghinal la sexul feminin.

În cazul femeilor, nu există decât descensus intern. În lunile 3-7 ovarul

ajunge la marginea superioară a pelvisului și rămâne acolo până la pubertate, după
care coboară pe peretele lateral al pelvisului. La fetițe ovarul are raport cu
apendicele.

Labiile mari provin din proeminențele labiale (echivalente celor scrotale) și

labiile mici provin din plicile uretrale care fuzionează doar posterior.

Formarea ligamentelor ovarului:

Canalele Muller vertical și transversal trag peritoneul după ele, formând

LIGAMENTELE LATE. Depărtându-se de trunchi, foița posterioară a
ligamentelor late înglobează și mezoovarul.