Mă numesc Iuliana-Alexandra Radu și sunt viitoare elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Grigore

Moisil “ din Tulcea. Deși studiile mele de până în prezent s-au concentrat majoritar pe filiera realistă, mă
consider un spirit efervescent, pasionat de artele vizuale și cultura alternativă. Pentru mine, poezia
rămâne ceva revitalizant, de o frumusețe convulsivă (vorba lui Breton), care m-a propulsat într-o altă
dimensiune. Cu o arhitectonică stranie, m-a răvășit, precum un malaxor sentimental. Mi-am apropiat
fracturismul douămiist cu care avusesem contact tangențial și pe care, până în liceu, îl repudiasem, căci
versul fluid și incandescent nu era concordant cu ceea ce simțeam atunci. Odată cu prima ședință de
cenaclu, mi s-a declanșat declicul și am realizat că sterilitatea morbidă a literaturii din programa școlară,
în esență, mă deformează. Aș înlocui, cu conștiința limpidă, orele de literatură din liceu cu unele de
creative writing și de critică.

Adeziunea mea la universul cinematografiei s-a produs tardiv și am avut parte de o combustie a
etapelor: de la privitorul novice, am trecut într-un turn observațional, de unde încerc să îmi formez o
conștiință lucidă și obiectivă. Din conglomeratul de voci al generației mele, m-au atras iremediabil cele
ce-și împărtășeau fervent pasiunea pentru fenomenologia esteticului și, implicit, a imaginii, sub toate
manifestările sale: film, arte vizuale, teatru, multimedia. În același puls, în ritmul acelei motivații acerbe,
am început, cu o vehemență peremptorie, să-mi cultiv vocația filologică prin manifestări artistice
grăitoare ce și-au găsit sălașul în orașul meu originar, pe care le-am moderat ori în cadrul cărora am luat
parte activ. Recent, am jurizat filmele competiției Fresh Perspectives, dedicate publicului tânăr, din
cadrul Festivalului Internațional de Film despre Mediu și Oameni Pelicam și am putut urmări parcursul
îmbucurător al unor prieteni, tineri cineaști, la atelierul Let’s Go Digital și la festivalurile Super, Filmul de
Piatra, Bucharest International Experimental Film Festival. În recluziunea mea adolescentină, era
imperceptibil să fac film, căci nu-mi creasem legături trainice, persoane cu care să mă lansez în proiectul
la care aspiram, așa că idealul a rămas să-mi fermenteze domol în minte, fără vreo finalitate imediată.
Am reușit să-mi rafinez gustul pentru cinema, în acel timp, și să convertesc aspirantul regizor într-un
consumator de film virulent. Acum, cântărindu-mi opțiunile pentru facultate, îmi reconsider alegerea și
realizez că cinematografia e poate cel mai bun coagulant, alături de literatură, a realităților indisociabile
din capul meu: să creez și să refulez.

Motivația care înglobează tot ceea ce am întreprins până acum e greu definibilă. Olimpiade, competiții
interdisciplinare, festivaluri, dinamism, febrilitate, toate sunt indicatori ușor impreciși ai reliefurilor
mele interioare ori ai realei mele vocații, căci descriu lucrurile cu care aleg, voluntar sau întâmplător, să
îmi umplu timpul fiecărei zile. Întrevăd, însă, în astfel de manifestări cotidiene, un fir roșu, director, în
virtutea căruia îmi canalizez toată energia. Generația mea e o casă în flăcări,dacă bați la ușă, se dărâmă
tot, spun Robin and The Backstabbers. Tocmai ca să stăvilesc tumultul ăsta de nestăpânit, scriu, traduc,
meșteșugesc, îmi clătesc ochii încolo și încoace cu tot ce găsesc bun și edificator, mă dedic cu fermitate
lucrurilor pe care aleg să le clădesc. À jamais.