Anatomie Curs I

Aparatul respirator este format din cai aeriene si plamani.

Originea acestora se gaseste la nivelul limitei dintre faringele primitiv si proenteron unde
apare diverticulul laringeo-traheal.
Originea structurilor aparatului respirator sunt:
 Mucoase si glande – endoderm
 Restul ( cartilaje, submucoase, musculatura) – mezoderm (splahno-pleura)
In ziua 26 la nivelul proenteronului, anterior, la limita dintre faringe primitiv si esofag
primitiv apare un sant – santul laringeo-traheal care se adanceste si incepe sa se detaseze de
esofag prin aparitia plicilor traheo-esofagiene care se unesc si formeaza septul/membrana
traheo-esofagiana. In acest mod diverticulul laringeo-traheal se detașaza complet de esofagul
primitiv. In evolutia sa, acesta antreneaza splahno-pleura care il acopera.
Diverticulul laringeo-traheal ramane in comunicare cu faringele primitiv printr-un orificiu
numit glota primitiva care are forma literei T si este delimitata superior de epiglota (fosta
furcula) si infero-lateral de cartilajele aritenoide.
Diverticulul laringeo-traheal, inferior se divide in doi muguri pulmonari. Acestia evolueaza
diferit:
- cel drept creste mai mult si se orienteaza mai aproape de verticala
- cel stang creste mai putin, e mai mic si se apropie mai mult de orizontala

Dezvoltarea plamanilor
Are loc in patru etape (Boyden), ultima etapa fiind dupa nastere:
1. Etapa pseudo-glandulara – este precedata de ramificatii ale mugurilor pulmonari dupa cum
urmeaza: mugurii devin (prima lor parte) bronhii principale (dreapta si stanga) care se
ramifica monopodic, bronhia isi pastreaza directia si da ramuri, formand bronhii
secundare/lobare (trei in dreapta si 2 in stanga). Acestea se ramifica dihotomic in bronhii
tertiare/segmentare (10 in dreapta si 9 in stanga). Etapa are loc intre saptamanile 5-16.
Bronhiile se ramifica pana la generatia 14. Ultima generatie se numeste bronhiole terminale.
In aceasta etapa, plamanul are forma de glanda. Epiteliul lui este cubic inalt (columnar),
devine ciliat. Lumenul bronhiolelor este ingust. La nivelul epiteliului apar glande
traheale/bronsice care secreta un mucus neutru ce contine interferon (antiviral), lizozim
(antibacterian), apar la nivelul mucoasei celule caliciforme (secreta mucus acid).

2. Etapa canaliculara are loc in saptamanile 16-25. Bronhiolele se ramifica pana la generatia
17-18, ultimele bronhiole se numesc bronhiole respiratorii care distal se deschid in saci
alveolari rudimentari/ primitivi. Acestia sunt formati din alveole rudimentare/ primitive.
Epiteliul devine pavimentos astfel incat lumenul bronhiolelor respiratorii se largeste, creste
vascularizatia la nivelul sacilor alveolari, incepe secretia de surfactant. In luna 6 in conditiile
in care centrii cardio-respiratori sunt maturati si exista secretie de surfactant, fatul avortat
poate fi viabil.
3. Etapa sacilor terminali are loc intre saptamana 25 pana la nastere. Bronhiolele respiratorii
se ramifica inca 2-3 generatii, iar sacii alveolari cresc si se definitiveaza configuratia
alveolelor. Epiteliul alveolar este format din 2 tipuri de celule:
- pneumocit I formeaza mare parte din epiteliul pavimentos de transport al gazelor.
- pneumocit II care secreta surfactant (dipalmitoil lecitina – substanta tensioactiva care
impiedica colabarea alveolelor. Secretia creste in ultimele doua luni de sarcina si este aproape
maxima spre momentul nasterii.
La sfarsitul acestei etape, plamanii contin 70 de milioane de alveole si au o suprafata
alveolara de hemtoza de 10 m².
4. Etapa alveolara dureaza pana la 7-8 ani. Bronhiolele se ramifica pana la generatia 24.
Numarul alveolelor ajunge la 300-400 de milioane, iar suprafata de 100 m².
Epiteliul alveolar este format din patru tipuri de celule:
- pneumocite I si II
- pneumocit III (celule cu margine in perie) au rol de chemorecpetori.
- pneumocit IV (celule macrofage) rol in fagocitarea substantelor straine.
Acumularea in excces a substantelor straine poate determina silicoza, sideroza, antracoza. –

Malformatii
1. ale cailor respiratorii
- agenezia (lipsa unui segment)
- aplazia (dezvoltarea insuficienta a unui segment)
- atrezie (nu au lumen)
- chisturi traheale ( dilatatii in care se acumuleaza lichid)
- fistula treaheo- si bronho-esfagiene (exista o comunicare cu traheea)
2. ale plamanilor
- agenezia (uni sau bilaterala)
- aplazie (unui plaman, lob sau segment)
- maladia chistica pulmonara (dilatatie chistica distal de bronhiolele terminale) – forma de
fagure de miere
- mucoviscidoza (secretia unui mucus gros, filant, adeziv)

Anatomie Curs III

Dezvoltarea cardiovasculara
Dezvoltarea cordului
Sistemul cardiovascular este primul care se pune in functiune in corpul
embrionar. In acest mod, dupa nutritia histiotrofa, embrionul capata nutritia
hemotrofa. Dezvoltarea acestui aparat are determinism genetic ( 1 din primele 4
blastomere are putere angioformatoare). Proenteronul are efect inductor in
dezvoltarea cordului.
Dezvoltarea sistemului vascular incepe in saptamana 3 de dezvoltare (zilele 18-
19).

Anterior de placa procordala, o parte a mezodermului intraembrionar va deveni

mezoderm nesegmentat cefalic. Acesta va sta la originea:
- mezoderm cardiogen – cord
- sept transvers – diafragm
La nivelul mezodermului cardiogen apar spatii de clivaj care conflueaza
formand o cavitate pericardica primitiva. Concomitent, discul embrionar sufera
doua procese: curbare transversala si curbare longitudinala/ cranio-caudala.
In urma curbarii longitudinale, mezodermul cardiogen si septul transvers, dintr-o
pozitie craniala, ajung intr-o pozitie anterioara, mai exact in urma inchiderii
santului intestinal si tubului digestiv primitiv, vor ajunge anterior de proenteron.

La nivelul mezodermului cardiogen apar paramedian cordoane mezodermale

(cordoane cardiogene primitive). Acestea capata lumen, devenind tubi
cardiogeni primitivi. In urma curbarii transversale, tubii cardiaci primitivi
(endocardici/ endoteliali primitivi) incep sa se uneasca in sens cranio-caudal,
formand tubul cardiac unic primitiv (endocardic/ endotelial).
Tubii cardiaci sunt in relatie cu splahno-pleura care este la originea placii
epimiocardice din care se dezvolta epicardul si miocardul. Intre tubul cardiac
primitiv si placa epimiocardica se diferentiaza gelatina cardiaca din care se va
forma scheletul fibros al cordului.
Tubul cardiac primitiv sufera un proces de rotatie 180º, capatand doua
extremitati:
- superior: arteriala
- inferior: venoasa.

Evolutia tubului cardiac primitiv

Tubul cardiac primitiv urmatoarele componente de sus in jos:
1. bulbul cardiac primitiv- bulb arterial din care pornesc doua aorte ventrale
2. ventricul primitiv
3. atriul primitiv
4. sinusul venos al cordului, cu doua coarne: drept si stang, in care se deschid
cate trei perechi de vene:
- venele viteline
- venele ombilicale
- venele cardinale comune
Initial, in cavitatea pericardica primitiva se gasesc doar bulbul si ventriculul
primitiv, restul se gasesc in grosimea septului transvers.
Tubul cardiac primitiv neuniform dar rectiliniu prezinta doua ingustari:
- stramtoarea bulbo-ventriculara
- stramtoarea atrio-ventriculara.

Partea bulbo-ventriculara a tubului cardiac creste mai mult, astfel incat tubul
cardiac se va curba, orientandu-se cu convexitatea spre dreapta, rezultand cordul
in forma de “U”. In aceasta faza, tubul cardiac primitiv intra in totalitate in
cavitatea pericardica primitiva.
Tubul cardiac isi continua curbarea si in final, atriul primitiv va ajunge deasupra
ventriculului primitiv si in spatele bulbului arterial, rezultand cord in forma de
“S”/ sigmoideum.

Primele contractii ineficiente de tip flux/refulx apar in ziua 22 (saptamana 4).

Intre zilele 27-31 apar primele contractii eficiente unidirectionale, in sens caudo-
cranial (dinspre sinusul venos spre bulb). In aceeasi perioada incepe septararea
cavitatilor cordului.

Septararea cordului
Septarea cordului se petrece concomitent la nivelul atriului primitiv si
ventriculului primitiv.
Septarea AP si evolutia sinusului venos

Intre atriul si ventriculul primitiv se gaseste canalul atrio-ventricular.

In dreptul canalului, anterior si posterior apar doua creste endocardiace/
endoteliale anterioara si posterioara care se unesc, formand septul intermediar
(SI).
In acest mod, canalul atrio-ventricular unic e impartit in doua ostii atrio-
ventriculare drept si stang.
Concomitent, din tavanul atriului primitiv coboara o creasta endocardica numita
septul primum.
In acest mod, cele doua jumatati ale atriului primitiv vor comunica temporar
printr-un foramen primum (orificiul prim). Acesta dispare rapid prin unirea
septului primum cu septul intermediar.
Partea mijlocie a septului prim se resoarbe, aparand un orificiu numit foramen
secundum.
Ulterior, de pe tavanul jumatatii drepte a atriului primitiv coboara o a doua
creasta endocardica numita septul secundum, de forma semilunara, cu marginea
inferioara concava.
Septul secundum transforma foramen secundum in foramen ovale.

Orificiul oval este primul sunt al inimii intre inima dreapta si stanga, astfel incat
sangele ajuns prin cornul drept in sinus venos si apoi in atriul drept are
urmatoarele posibilitati:
- prin foramen ovale in AS si apoi in VS
- prin ostiul AV drept in ventriculul drept.
Acest lucru se petrece pana la nastere in absenta circulatiei pulmonare.
Dupa nastere, odata cu prima respiratie, creste brusc presiunea in AS care va
determina alipirea septului primum de cel secund.
Sinusul venos al cordului evolueaza diferit la nivelul celor doua coarne: cornul
stang involueaza, lasand ca rest sinusul venos coronar al cordului, iar cornul
drept cu restul sinusului venos se apropie si intra treptat in structura peretilor
posterior si lateral ai AD unde formeaza partea neteda a acestuia. In ultima
instanta, din sinusul venos si cornul drept nu raman decat partea neteda si ostiile
VCI si VCS ( foste vene cardinale superioara si inferioara drepte).
Deschiderea temporara intre SV si AD este reprezentata de ostiul sinoatrial,
marginit de doua valve: dreapta si stanga care superior se unesc formand septul
fals/ spurium.
Evolutia acestor valve din jurul ostiului este urmatoarea:
- stanga: ajuta la edificarea septului interatrial
- dreapta: se fragmenteaza, transformandu-se in valva VCI Eustachio si valva
sinusului venos coronar Thebesius.
Septul fals devine creasta terminala pe peretele AD la limita dintre partile neteda
si musculara.
 Curs Anatomie IV

Evolutia atriului stang

Initial, pe peretele lui posterior se deschide o singura vena pulmonara care
primeste doi afluenti drept si stang. Fiecare afluent primeste la randul lui alti doi
afluenti.
Treptat aceste vene vor fi inglobate in peretele posterior al atriului stang,
formandu-i partea neteda. La sfarsit, in peretele posterior al atriului stang se vor
deschide 4 vene pulmonare: doua drepte si doua stangi.
Septarea ventriculului primitiv si a bulbului arterial primitiv
Fenomenele se petrec in paralel cu septarea atriului primitiv.
De pe podeaua ventriculului primitiv apare si creste in sens ascendent o creasta
mezodermala acoperita de endocard care formeaza partea musculara a septului
interventricular. Temporar cei doi ventriculi comunica printr-un orificiu
interventricular. Treptat, acesta va fi inchis de partea membranoasa a septului
interventricular formata din septul intermediar si septul spiral.
Bulbul cardiac primitiv continua ventriculul primitiv si se imparte in doua aorte
ventrale. In interiorul bulbului apar plici endocardice/endoteliale care cresc in
suprafata si se unesc formand septul spiral. Bulbul arterial este impartit in doua
trunchiuri arteriale: trunchi pulmonar si aorta ascendenta, rasucite una fata de
alta.

La baza bulbului arterial se formeaza un sistem valvular initial cu patru valvule:

ant, post, dreapta, stanga.
In urma septarii bulbului, aceste valvule se fragmenteaza si ele, formand
sistemul de valvule semilunare de la:
- anterior: trunchi pulmonar cu valvulele anterioara, stanga, dreapta.
- posterior: aorta cu valvulele posterioara, dreapta, stanga.

Dezvoltarea tesutului nodal/ excito-conductor

Exista doua teorii:
- teoria clasica: tesutul nodal are origine mezodermala ca restul structurilor –
FALS.
- teoria moderna: origine ectomezenchimala din materiale ale crestelor neurale
cervico-toracale. In urma migrarii acestor materiale, ele ajung sa populeze tubul
cardiac primitiv din sapt 6. Acest material se asaza sub forma a doi noduli, in
vecinatatea valvelor ce delimiteaza orificiul sino-atrial:
- in dreapta: nodul sino-atrial
- in stanga: nodul atrio-ventricular.
Nodulul atrio-ventricular se prelugeste inferior cu fasciculul atrio-ventricular
care se imparte mai apoi in doua ramuri ,dreapta si stanga, pentru cei doi
ventriculi. Acestea se ramifica subendocardic in reteaua Purkinje (cu origine
mezodermala).

Anomalii in dezvoltarea cordului

- numarul cel mai mare de anomalii la nastere.
1. Ectopia cardiaca: cord in pozitie inalta cervical sau toracal superior. Apare in
defect de descensius cordis (anomalie grava).
2. Dextrocardia (fiziologic sinistrocardie): inima este in pozitie inversa in situs
inversus toracic sau total (asimptomatic).
3. Defect de sept interatrial: persistenta orificiului secundum, cu dimensiuni
variabile pana la 4 cm². Orificiile mici sunt asimptomatice, iar in orificii mari
boala cianogena , hipercarbie.
4. Defect in separarea canalului atrio-ventricular: cu anomalii in formarea
ostiilor si valvelor bicuspida si tricuspida.
5. Defect de sept interventricular cu doua posibilitati:
- absenta septului membranos (poate fi asimptomatica)
- absenta septului muscular – cord tricameral (anomalie grava).
6. Tetralogia/ trilogia Fallot: stenoza pulmonara (ostiul pulmonar ingust) –
hipertrofie de ventricul drept.
- in trilogie: defect de sept interventricular
- in tetralogie: aorta calare pe sept (pleaca din VS si din VD).

Dezvoltarea vaselor mari de la baza cordului in urma evolutiei

arcurilor arteriale
Fiecare arc branhial prezinta cate o artera propie = arc arterial. Initial exista 6
perechi de arcuri arteriale. Ele au evolutie cranio-caudala in saptamanile 4-6,
coexistand toate doar in saptamana 5.
Arcurile arteriale au originea in aortele ventrale (desprinse din bulbul cordului).
Dupa traversarea arcurilor arteriale, ele se deschid posterior in aortele dorsale
dreapta si stanga.
Din aortere dorsale se desprind artere intersegmentare. Inferior de arterele
intersegmentare VII, aortele dorsale dreapta si stanga se unesc si formeaza o
singura aorta dorsala (viitoarea aorta descendenta).

.
Arcurile arteriale I, II, V dispar. Mai raman III, IV, VI pe dreapta si pe stanga.
Aortele dorsale dintre arcurile III si IV dispar.
Aorta dorsala dreapta, inferior de artera intersegmentara VII dreapta dispare.

Aortele ventrale dreapta si stanga dintre arcurile III si IV devin arterele carotide
comune. Arcul arterial III devine artera carotida interna, care proximal
inmugureste formand artera carotida externa.
Din acest moment, evolutia arcurilor arteriale este diferita in dreapta si stanga:
- evolutie partea stanga : aorta ventrala stanga dintre arcurile IV si VI impreuna
cu arcul arterial IV stanga si aorta dorsala stanga formeaza crosa aortica din care
se desprind : trunchiul brahiocefalic, artera carotida comuna stanga, artera
subclavie stanga ( artera intersegmentara VII stanga).
- in partea dreapta, arcul arterial IV formeaza segmentul cel mai proximal al
arterei subclavii drepte, portiunea distala a acestei artere se formeaza dintr-un
segment al aortei dorsale drepte si artera intersegmentara VII.
Evolutia arcurilor arteriale VI este diferita pe dreapta si stanga.
Fiecare arc arterial VI se imparte intr-o parte proximala si una distala.
-in dreapta, partea proximala formeaza artera pulmonara dreapta. Partea distala
dispare (din acest motiv n. laringeu recurent drept scapa de sub arcul VI drept si
ajunge sub arcul IV drept – artera subclavie dreapta).
-in stanga, partea proximala formeaza artera pulmonara stanga. Partea distala
formeaza canalul arterial Botallo care dupa nastere devine ligamentul arterial
Botallo (din acest motiv n. laringeu recurent stang este tras de arcul arterial VI
stang – viitor ligament arterial, ajungand sub crosa aortei).
 Curs anatomie V

Anomalii in dezvoltarea arcurilor arteriale

1. dextropozitia arcului arterial
2. persistenta a doua arcuri aortice
3. transpozitia marilor vase
4. septarea incompleta a bulbului cardiac primitiv (defect de septare) cu
anomalii ale valvelor semilunare
5. persistenta canalului arterial Botallo
6. coarctație de aorta (stenoza crosei aortei anterior/posterior de originea arterei
subclavii)

Tesutul nodal/ excitoconductor al cordului

Caractere generale
- este format din miocite mai mici, mai bogate in sarcoplasma, cu miofibrile
dispuse neregulat, din acest motiv au striatii mai putine.
- are rol in generarea impulsurilor contractile si conducerea lor.
- organizat in doua componente: compacta (noduli), diseminata (fascicule si
retele).

Nodulul sinoatrial – este asezat in vecinatatea ostiului venei cave superioare,

prelungindu-se la stanga crestei terminale. Are o lungime de 15-20 mm, grosime
de 2-3mm. Partea superioara este subepicardica, superficiala, iar partea
inferioara este subendocardica.
In mod normal emite frecventa contractiilor cordului 70-80 impulsuri/minut –
ritm sinusal, datorita urmatorilor factori:
- pozitia in organ (postero-lateral dreapta).
- datorita vascularizatiei, este traversat central de o arteriola proprie (aceasta are
puls, imprimand frecventa/ excita nodulul).
- datorita vecinatatii cu fibre nervoase vegetative ale plexurilor cardiace.
- sensibilitate mare la mediatorii chimici din sange: Adr, Nadr, Ach.
Impulsurile generate de nodulul SA se transmit la miocardul atrial din aproape
in aproape (ca o pata de ulei pe apa) cu o viteza de 1m/s pana la nodulul
atrioventricular.

Aceste fascicule aferente asigura o cale preferentiala de transmitere a impulsului

catre musculatura ventriculara, determinand sindromul de preexcitatie Wolff-
Parkinson- White. Se trateaza cu ablatie.

Nodul atrioventricular – este aproape rotund, diametrul de 5-6 mm, asezat pe

fata dreapta a septului interatrial. Localizare exacta trigonul lui Koch. Este
subendocardic.
Emite impulsuri cu o frecventa de 40-50 impulsuri/ minut – ritm nodal. La
nivelul partii superioare a nodulului are loc o incetinire a vitezei impulsului pana
la 0,2 m/s, acest lucru asigura o intarziere necesara departajarii si succesiunii
sistolelor atriale si ventriculare.
Inferior, acest nodul se continua cu fasciculul atrioventricular cu o directie
antero-inferioara pe fata dreapta a septului interatrial, traverseaza trigonul fibros
drept, ajungand pe fata dreapta a septului interventricular membranos. La limita
dintre cele doua portiuni ale septului interventricular fasciculul se imparte in
doua ramuri : dreapta si stanga. Ramurile ajung pe cele doua fete ale septului
interventricular muscular, subendocardic, ramura stanga impartindu-se in 2
hemiramuri: anterioara si posterioara. Ramura dreapta si hemiramurile stangi se
ramifica in reteaua ventriculara Purkinje care abordeaza peretii ventriculari si
muschii papilari.
Contractia muschilor papilari inainte de contractia miocardului ventricular
asigura spre sfarsitul umplerii ventriculare inca trecerea sangelui dintre atrii si
ventriculi (faza izometrica). In faza izotonica cu contractia miocardului
ventricular, contractia m. papilari mentine cuspidele in pozitie de inchis si
impiedica prolapsul acestora.

Vascularizatia cordului
Arterele coronare au originea in bulbul aortic respectiv in sinusurile aortice
stang si drept.
Artera coronara stanga
De la origine trece posterior de trunchiul pulmonar, intre acesta si auriculul
stang, avand un traiect de aproximativ 1,5 cm dupa care se imparte in doua
ramuri:
- artera interventriculara anterioara
- artera circumflexa coronara
Artera interventriculara anterioara coboara prin santul interventricular
anterior, trece peste incizura varfului cordului si sfarseste pe fata diafragmatica
ca artera apexiana posterioara
Ramuri:
- septale care vascularizeaza 2/3 anterior sept interventricular
- artera atriala a marginii stangi care in 40% dintre cazuri da arteriola centrala a
nodulului sinoatrial
- artera diagonala a ventriculului stang

A circumflexa coronara trece in segmentul stang al santului coronar,

traversand fata sterno-costala, fata pulmonara, sfarsind pe fata diafragmatica in
apropierea sinusului venos coronar.
Ramuri:
- artera atriala a marginii stangi
- artera marginii stangi care traverseaza fata pulmonara a ventriculului stang
pana la varf
Teritoriul de vascularizatie al arterei coronare stangi este:
- 2/3 anterior sept interventricular
- fasie de 1 cm la dreapta santului interventricular drept din peretele anterior al
ventriculului drept
- peretele anterior sterno-costal
- partial partea posterioara a ventriculului stang pana la jumatatea muschiului
papilar posterior
- muschiul papilar septal drept, muschiul papilar anterior stang si jumatatea
muschiului papilar posterior stang
- ramura dreapta si hemiramura anterioara stanga

Artera coronara dreapta

De la origine patrunde in santul coronar segmentul drept, trece peste marginea
dreapta so ajunge in segmentul drept sant coronar fata diafragmatica si patrunde
in santul interventricular posterior ca artera omonima.
Ramuri:
- ramuri septale pentru 1/3 posteriora a septului interventricular
- artera atriala anterioara care in 60% din cazuri da arteriola nodulului sinoatrial
- artera marginii drepte care urmareste aceasta margine pana la varf
- artera diagonala inferioara a ventriculului drept care se desprinde de pe fata
diafragmatica
Teritoriul de vascularizatie al arterei coronare drepte este:
- 1/3 posterior a septului interventricular
- perete anterior ventricul drept cu exceptia fasiei vasc de artera coronara stanga
- perete posterior ventricul drept
- perete posterior ventricul stang partial pana la ½ muschi papilar posterior stang
-muschii papilari anterior si posterior drepti
- hemiramura stanga posterioara
Planul de separatie dintre teritoriile celor doua artere coronare la nivelul
ventriculilor este un plan spiralat care trece anterior la 1 cm dreapta de santul
interventricular anterior apoi peste incizura varfului cordului, ajungand pe fata
diafragmatica unde incrucisaza la jumatatea santul interventricular posterior.
Caracteristicile vascularizatiei coronariene
I. Din punct de vedere functional, vascularizatia arteriala coronariana este
considerata de tip terminal (nu exista anastomoze).
Din punct de vedere anatomic, s-a dovedit existenta anastomozelor intre
ramurile arteriale terminale, anastomoze care se deschid treptat cu varsta.
Obstructia brusca intr-un teritoriu coronarian nu lsa timp suficient deschiderii
acestor anastomoze, aparand vasoconstrictie, ischemie, necroza, infarct. Astfel
de anastomoze le gasim:
- anastomoze intre ramurile celor doua artere coronare la nivelul septului
interventricular, varful cordului, unor muschi papilari, la nivelul vaselor mari de
la baza cordului.
- anastomoze intre ramurile aceleiasi coronare la nivelul plexurilor arteriale
subendocardice.
- anastomoze intre ramuri ale coronarelor si a unor surse arteriale vecine
Exemplu: vasa vasorum din peretii aortei ascendente si trunchiului pulmonar cu
ramuri din arterele pericardice, pericardicofrenice, bronsice, esofagiene.
II. Circulatia arteriala coronariana este minima in sistola ventriculara datorita
presiunii realizate de miocard.
III. Circulatia coronariana este cea mai scurta din organism (8 secunde).
IV. Vasele coronare sunt sub influenta nervoasa si umorala ( S- vasodilatator,
PS- vasoconstrictor).
V. Vascularizatia capilara a cordului este cea mai bogata cu un raport 1:1 intre
un capilar si o fibra musculara, nu se modifica in hipertrofie.
Drenajul venos al cordului este mai puternic in sistola ventriculara. 60% din
sangele cordului este drenat in sinusul venos coronar (fostul sinus primitiv).
Acesta primeste cinci vene:
- vena mare
- vena medie
- vena mica
- vena posterioara a ventriculului stang
- vena oblica a atriului stang
Vena mare se formeaza la varful cordului, intra in santul interventricular anterior
– segmentul stang sant coronar – fata diafragmatica si se deschide in sinusul
venos coronar.
Vena medie urca prin santul interventricular posterior – sinus venos coronar.
Vena mica se formeaza in segmentul drept sant coronar pe care il traverseaza
pana pe fata diafragmatica si se varsa in sinusul venos coronar.

40% din sangele venos este drenat de:

- venele anterioare ale cordului care se formeaza in peretii ventriculului drept,
urca prin santul coronar drept si se varsa in atriul drept prin orificii numite
foramine.
- venele mici ale cordului se afla in toti peretii cavitatii cordului si se deschid
direct in aceste cavitati prin foraminule.
 Curs Anatomie VI

Dezvoltarea craniului
Functii
- contine si protejeaza encefalul
- contine majoritatea organelor de simt
- contine primele segmente ale aparatului de import a materiei
fose nazale, faringe – respirator
cavitatea bucala, faringe – digestiv
Forma craniului se modifica datorita a trei factori:
1. evolutia encefalului: telencefalizarea – cresterea emisferei cerebrale
frontalizarea – dezvoltarea mai mare a lobilor frontali
Ex. hidrocefalie – nou nascutul se naste cu capul mai mare.
2. evolutia apartului masticator – tipul de hrana modifica mai ales forma viscerocraniului
3. evolutia/actiunea muschilor craniomotori mai ales la trecerea la statiunea bipeda.

Craniul la mamifere
Este format din trei segmente: posterior, mijlociu, anterior.
Fiecare segment este format din trei parti simetrice: bazala, laterala, superioara.
Segmentul posterior este format din:
- bazioccipital
- exooccipital (dreapta si stanga)
- supraoccipital (dreapta si stanga)
Segmentul mijlociu este format din:
- bazisfenoid
- alisfenoid
- parietal
Segmentul anterior este format din:
- presfenoid
- orbitosfenoid
- frontal
Anterior de presfenoid apare regiunea etmoidala care participa la formarea bazei craniului cat
si a fetei.
Intre aceste segmente initial exista doua fisuri: anterioara si posterioara. La nivelul fisurii
posterioare se dezvolta placoda/ capsula otica care imparte fisura posterioara in doua fisuri
mai mici: prootica si opistotica.

Derivatele segmentelor craniului la mamifere

Bazioccipitalul formeaza procesul bazilar occipital.
Exooccipitalul formeaza masa laterala occipitala si condilii.
Supraoccipitalul formeaza scuama osului occipital inferior de linia nucala superioara (tect
sinotic).
Din capsula otica deriva stanca temporalului si procesul mastoidian.
Fisura opistotica devine gaura jugulara prin care trec vena jugulara interna si nervii IX, X, XI.
Bazisfenoidul devine corpul sfenoidului.
Alisfenoidul devine aripa mare sfenoidala.
Fisura prootica se fragmenteaza si devine:
- gaura rupta
- gaura ovala
- gaura spinoasa
Orbitosfenoidul devine aripa mica sfenoidala.
Fisura anterioara devine fisura orbitala superioara (prin care trec nervii III, IV, VI, ramura
oftalmica a n. V si venele oftalmice) din care se desprinde si gaura rotunda (n. maxilar).
Presfenoidul devine partea anterioara a corpului sfenoidului (jugul sfenoid).

Dezvoltarea craniului are loc in trei faze:

I. Craniul primordial membranos (desmocraniul)
II. Craniul primordial cartilaginos (condrocraniul)
III. Craniul osos definitiv

I. Desmocraniul se dezvolta in saptamanile 5-6 din mezodermul axial cefalic care insoteste
cranial notocordul. Acest mezenchim evolueaza in trei directii:
- anteroinferior spre regiunea branhiala
- anterosuperior spre fata
- superolateral in jurul encefalului

Mezenchimul din jurul veziculelor encefalice se imparte in doua paturi:

- patura externa – neurocraniul
- patura interna – meningele
II. Condrocraniul
In saptamana 7, doar la baza craniului, apar centrii de condrificare care cresc in suprafata
formand neurocraniul.
Are doua parti: posterioara/ cordala/ paleocraniul
anterioara/ precordala/ neocraniul.
Intre cele doua parti, din mezenchim local, apare placoda otica.
Partea posterioara apare initial sub forma a doua bare cartilaginoase numite cartilaje
paracordale. Ele se unesc anterior formand bazioccipitalul – proces bazilar occipital. Lateral
se indeparteaza formand exooccipitalul – masa laterala occipitala. Posterior se unesc din nou
formand supraoccipitalele – scuama occipitalului pana la linia nucala superioara.

Partea anterioara apare initial sub forma a doua bare cartilaginoase numite cartilaje
trabeculare/hipofizare. Acestea se unesc pe linie mediana formand corpul sfenoidului,
respectand un reces central numit fosa hipofizara. Cele doua bare cartilaginoase emit doua
prelungiri: alisfenoidul si orbitosfenoidul, viitoare aripi mare si mica.
Anterior de partea precordala apar centrii de condrificare ce formeaza regiunea etmoidala.
III. Craniul osos definitiv
Dupa saptamana 10, atat la nivelul condrocraniului cat si la nivelul calotei craniului
(desmocraniu) apar centrii de osificare care cresc in suprafata cu tendinta la unire intre ei
dreapta si stanga.

Formarea calotei craniene

Se formeaza prin osificare de membrana direct din desmocraniu. Apar centrii de osificare
simetrici:
 Frontal
 Parietal
 Occipital
 Temporal
Ei cresc in suprafata cu tendinta de unire, lasand temporar spatii numite suturi si
fontanele.
La nastere, capacitatea cutiei craniene reprezinta 20% din maxim; la 4 ani 80%; la 18 ani
100%

Cresterea craniului are loc prin trei procese:

1. Proces bazal/ componenta bazala a cresterii
- la nivelul bazei craniului, prin depunerea de substanta osoasa intre bazioccipital si
bazisfenoid; intre bazisfenoid si presfenoid, creste diametrul antero-posterior.
2. Componenta capsulara pentru calota craniana prin depunere de substanta osoasa la
nivelul suturilor, creste diametrul antero-posterior si lateral.
3. Proces de resorbtie osoasa de pe fata interna pe fata externa.

Curs Anatomie VII

Malformatii in dezvoltarea craniului

- craniostenoza (craniosinostoze)
1. scafocefalie – craniu lung antero-posterior; sutura sagitala se inchide precoce.
2. turicefalie – craniu marit in sens cranio-caudal
3. plagiocefalie – craniu asimetric
Alte anomalii apar din cauza neinchiderii suturilor/ fontanelelor:
1. acrania/schizicefalia
2. craniorachischisis (neinchiderea coloanei cervicale)
3. macro-/microcefalia

Dezvoltarea fetei
Are loc in trei etape succedate rapid astfel incat la sfarsitul saptamanii 8, aceasta capata
infatisare general umana:
1. etapa piscina
2. etapa amfibiana
3. etapa de mamifer
Etapa piscina – saptamanile 4-5.
In aceasta etapa stomodeum este delimitat astfel:
Superior – mugure frontonazal
Inferior – arc branhial I (viitoare mandibula)
Lateral – mugurii maxilari
Pe mugurele frontonazal, paramedian, apar doua diferentieri ectodermale numite placode
olfactive care se afunda in grosimea mugurelui frontonazal, devenind fose olfactive,
prelungite posterior cu santuri olfactive.
In jurul foselor si santurilor olfactive se definitiveaza mugurii nazali mediali si laterali. Intre
mugurii nazali mediali ramane un spatiu numit arie triunghiulara.
Particularitati:
- santurile dintre muguri in aceasta etapa sunt departate.
- santul dintre mugurele maxilar si nazal lateral se numeste sant orbito-nazal.

Etapa amfibiana – saptamanile 6-7.

Mugurele maxilar creste, aluneca pe sub mugurele nazal lateral si il deplaseaza pe cel medial
spre medial. Mugurii nazali mediali se unesc intre ei si dispare astfel aria triunghiulara.
Dispare santul orbito-nazal care se adanceste devenind canal lacrimo-nazal.
Mugurele nazal medial trimite o prelungire inferior si lateral numita proces globos care se
uneste cu mugerele nazal lateral.
Fosa olfactiva si santul olfactiv devin astfel sac olfactiv care va prezenta o deschidere anterior
numita narina primitiva, iar posterior este inchis de un dop epitelial – membrana
nazofaringiana, care se resoarbe, aparand coana primitiva.
Apare prima schita a foselor nazale, ele fiind despartite printr-un sept nazal prim rezultat prin
unirea mugurilor nazali mediali.
Etapa de mamifer – incepe sa se configureze incepand cu saptamana 8.
In aceasta etapa au loc urmatoarele fenomene:
1. dispar santurile dintre mugurii fetei
2. buzele se detasaza de muguri
3. placodele optice se frontalizeaza
4. se formeaza palatul dur
- Sapt 7-10
inchiderea completa a palatului dur avand loc in saptamana 12 la barbati si
saptamana 14 la femei. Palatul dur este format din os incisiv pentru partea anterioara a
palatului – derivat al mugurilor nazali mediali; procese palatine osoase maxilare, lame
orizontale osoase palatine – derivate ale mugurilor maxilari. Acestea cresc in suprafata, au
tendinta de unire intre ele formand suturile incisiva, palatina sagitala si tranversala.
Sutura palatina sagitala se formeaza numai cand septul nazal coboara si se uneste cu
palatul dur.
Odata cu aparitia palatului dur si a definitivarii septului nazal, fosele nazale vor fi separate
intre ele si de cavitatea bucala.

Derivatele mugurilor nazali

1. mugure fronto-nazal formeaza o parte a osului frontal – tuberculii frontali (mai putin
scuama) si oasele nazale.
2. muguri nazali mediali formeaza partea anterioara a septului nazal (deriva filtru, tuberculul
buzei superioare, fren buza superioara, osul incisiv, sept si brat medial al cartilajului alar).
3. mugurii nazali laterali formeaza o parte a septului lateral al fosei nazale. Impreuna cu
materiale din regiunea etmoidala participa la formarea masei laterale a etmoidului cu
cornetele nazale superior si mijlociu. Lama ciuruita a etmoidului, cornet nazal inferior, proces
frontal os maxilar, brat lateral al cartilajului alar.
4. mugurii maxilar formeaza osul maxilar, osul palatin, proces zigomatic al maxilarlui, os
zigomatic, os lacrimal.
Dezvoltarea sinusurilor paranazale
- cavitati pneumatice dezvoltate intr-o perioada mai lunga de timp inainte si dupa nastere.
Primul care se configureaza este sinusul maxilar – luna 3 de dezvoltare.
Celulele etmoidale – luna 5 de dezvoltare.
Sinusul sfenoidal – luna 5 dupa nastere.
Sinusul frontal – la 5-6 ani dupa nastere.

Malformatii in dezvoltarea fetei – neurocristopatii

Apar prin defecte de migrare ale materialelor ectomezenchimale cu origine in creste neurale
din jurul veziculelor encefalice:
- crestele prozencefalice migreaza spre mugurele fronto-nazal
- crestle mezencefalice migreaza spre etajul mijlociu al fetei (mugure maxilar/ nazali)
- crestele rombencefalice migreaza spre etajul inferior al fetei – arcuri I,II,III branhiale.
Defectele de migrare se petrec in hipervitaminoza A sau administrare de cortizol/
anticonvulsivante in primul trimestru de sarcina.

1. aprosopia – lipsa fetei

2. cheiloschizis – buza de iepure excentrica in lipsa fuziunii mugurelui nazal medial cu
maxilarul
3. schizocefalie – Sd. Moore, anomalie asociata cu anomalii ale SNC. Este buza de iepure
adevarata, despicata pe linie mediana (in absenta fuziunii mugurilor nazali mediali)
4. palatoschizis (gura de lup) – lipsa formarii suturii palatine mediale/sagitale
5. rhinoschizis – piramida nazala despicata
6. proboscis lateral – nas sub forma de trompa asezata lateral
7. ciclopia – schita de orbita unica prin defect de unire a mugurilor fetei
8. coloboma – canal nazo-lacrimal deschis in etajul mijlociu al fetei
9. atrezie si stenoza de canal lacrimal
10. acnatism – lipsa mandibulei
11. hipocnatism – mandibula mica
12. micro-/macrostoma

Curs Anatomie VIII

Regiunea branhiala
Reprezinta faringele primitiv.
Este temporara si participa la formarea fetei, urechii externe si medii, unele glande cu secretie
interna, limba si faringe primitiv.
Delimitare:
- superior: stomodeum
- inferior: proeminenta cardiaca
Pana la aparitia acestei regiuni embrionul nu are gat.
In saptamna 4, pe fata antero-laterala a capului embrionului apar patru santuri numite pungi
branhiale externe/ ectodermale. Au directie antero-posterioara, sunt paralele intre ele, mai
adanci anterior, mai sterse posterior si sunt determinate de aparitia a 4-6 santuri pe fata interna
a faringelui primitiv – pungi branhiale interne/ endodermale. Intre santurile branhiale interne
si externe se gasesc arcurile branhiale in numar de 6.
Un arc branhial este acoperit de ecto- si endoblast si prezinta un ax mezodermal cu un cartilaj
propriu, vas si nerv proprii.
Arcurile I si II sunt mai mari decat celelalte si au tendinta sa le acopere pe cele inferioare.

Arcurile branhiale I si II mai mari fac ca santurile branhiale externe II, III si IV sa prezinte o
deschidere comuna temporara numita sinus cervical.
Pe planseul faringelui primitiv orientat antero-superior (viitorul planseu bucal) apare campul
mezobranhial.

Derivate pungi branhiale externe

In mod normal, sinusul cervical se inchide, pierde contactul cu invelisul ectodermal si devine
vezicula cervicala care se resoarbe si dispare complet.
Punga I branhiala externa se alungeste participand la formarea epiteliului ectodermal
(epiderma) care acopera meatul acustic extern si foite externe a membranei timpanului.
Derivate pungi branhiale interne (endodermale)
Punga branhiala interna I se alungeste participand la formarea epiteliului tubei auditive,
urechii medii si antrului mastoidian.
Punga branhiala interna II ramane stearsa formand fosa tonsilara (amigdaliana). In luna 3
apare primordiul tonsilei palatine care in luna 5 este populat de limfocite, in luna 6 aparand
foliculii limfatici.
Punga branhiala interna III – din ea raman ca si resturi doua spatii dintre radacina limbii si
epiglota numite valecule.
Prezinta doua prelungiri:
- prelungirea ventrala se alungeste caudal formand canalul timofaringian. Canalul devine
cordon plin care se detasaza rezultand mugurele timic. Mugurele timic se ancoreaza de
pericard cu care coboara in mediastinul superior. In saptamana 8 cei doi muguri timici
fuzioneaza. In luna 3, timusul este populat de limfocite T sau timocite. Timusul are o perioada
de crestere pana la varsta de 7 ani, atinge un maxim de 30 g, stagneaza pana la pubertate si
degenereaza treptat.
- prelungirea posterioara formeaza primordiul glandei paratiroide inferioare care se ancoreaza
timusului, ajungand la marginea inferioara a mugurelui tiroidian.
Punga branhiala interna IV prezinta o deschidere comuna cu punga V numita canal
faringobranhial. Din ea se formeaza primordiul glandei paratiroide superioare care trece direct
la marginea superioara a mugurelui tiroidian.
Punga branhiala interna V formeaza corpul ultimobranhial care se fragmenteaza si invadeaza
mugurele tiroidian, formand celulele parafoliculare de tip C.
Derivate arcuri branhiale
Arcul I (mandibular) – cartilajul lui (Meckel) formeaza mandibula, ciocanul si nicovala.
Muschii masticatori, digastric anterior, milohioidian. Nervul arcului este n. V – n. mandibular.
Arcul II – din cartilajul lui deriva procesul stiloid al temporalului, scarita. Muschii derivati
sunt muschii mimicii, digastric posterior, stilohioidian si muschiul scaritei. Nervul arcului este
n. VII.
Arcul III – din cartilajul lui deriva hioidul (cu o rezerva – partea superioara a corpului si
coarnele mici deriva din arcul II). Muschiul derivat este m. stilofaringian. Nervul arcului este
n. IX.
Arcul IV – din cartilajul lui deriva cartilajul tiroid al laringelui. Muschii derivati sunt m.
constrictor superior al faringelui, m. valului palatin si m. cricotiroidian. Nervul arcului este n.
laringeu superior (ramura a n. X).
Arcul V – din cartilajul lui deriva cartilajele cricoid, corniculate, cuneiforme, aritenoide.
Muschii derivati sunt m. constrictor mijlociu si inferior faringe, restul muschilor laringelui.
Nervul arcului este n. laringeu inferior (ramura a n. X).
Campul mezobranhial si derivate
Este un spatiu triunghiular de pe planseul faringelui primitiv orientat antero-superior.
Extremitatile mediale ale arcurilor branhiale dau derivate care vor sta la originea:
-limbii, epiglotei, glandei tiroide.

Aceste derivate sunt:

- tuberculii impari/ linguali din arcul I. tuberculul este inconjurat de proeminenta linguala.
- copula din arcul II
- foramen cecum (intre tuberculii impari si copula)
-eminenta hipobranhiala intre arcurile III si IV
- furcula (partea inferioara a eminentei hipobranhiale), inferior de furcula apare santul
laringeo-traheal, viitor aditus laringis.
Dezvoltarea limbii
Limba are doua parti: corpul si radacina limbii.
Din saptamana 4, corpul limbii este format din tuberculii impari si proeminente linguale. Daca
proeminentele linguale nu fuzioneaza – limba bifida.
Pana in saptamana 6, radacina limbii este formata de copula, treptat aceasta este acoperita de
minenta hipobranhiala care va forma radacina limbii din saptamana 8. Din saptamana 9 apar
muschii intrinseci si extrinseci ai limbii, iar in saptamana 10 papilele gustative.

Malformatii: aglosia (lipsa limbii), micro-/macroglosia, anchiloglosia (fren lingual lung pana
la varf), limba bifida, ageozia.

Dezvoltarea glandei tiroide

Incepe in ziua 24.
Epiteliul din dreptul foramen cecum prolifereaza caudal, se adanceste formand canalul
tireoglos. Ulterior acesta pierde contactul cu locul de origine, se desprinde formand
diverticulul tiroidian care gliseaza inferior de-a lungul laringelui si traheei pana la pozitia
normala anatomica. Concomitent devine cordon plin – mugure tiroidian.
In luna 3, celulele endodermale se organizeaza in foliculi sferoidali ( foliculi tiroidieni).
Capsula si septurile conjunctive au origine mezodermala din mezenchim local.
 Curs Anatomie IX

Faringele
Organ cavitar, la raspantia dintre calea digestiva si respiratorie.
Limite:
- superior: baza craniului, procesul bazilar occipital
- inferior: C4 la copii
C5-C6 la adult
pana la nivelul cartilajului cricoid al laringelui.

Configuratie interna
Partea superioara este mai larga si poarta denumirea de fornix faringian.
Ca urmare a comunicarilor anterioare este impartit in trei etaje:
1. nazo-/ rhino-/ epifaringe
2. buco-/ oro-/ mezofaringe
3. laringo-/ hipofaringe

Nazofaringele corespunde posterior procesului bazilar occipital si membranei atlanto-

occipitale. Comunica anterior prin coane cu fosele nazale. Limita dintre nazo- si bucofaringe
este data de valul palatin.
Pe peretele lui lateral se gasesc:
- ostiul tubar
- torusul tubar respectiv torusul levator
 doua proeminente situate superior si inferior de ostiul tubar determinate de partea
cartilaginoasa a tubei auditive respectiv m. ridicator al valului palatin.
- plicile salpingopalatina respectiv salpingofaringiana
 doua plici mucoase, prima ajungand la baza valului palatin, a doua mai stearsa se
pierde in peretele lateral faringian.
- reces faringian
 spatiu situat post de plica salpingofaringiana

Tonsila faringiana de pe peretele superior al nazofaringelui.

Implicatii practice
Examenul clinic se face prin rhinoscopie posterioara.
Hipertrofia tonsilelor tubara si faringiana determina vegetatii adenoide. Cand sunt
voluminoase pot bloca coanele determinand hipoxie cu deficiente de crestere somatica si
dezvoltare psihica.
Faringitele se complica cu otite medii si mastoidite mai ales la copii unde nazofaringele este
mai ingust, iar tuba auditiva este mai scurta, mai groasa si mai orizontala.
Bucofaringele corespunde posterior primelor 3 vertebre cervicale. Comunica anterior cu
cavitatea bucala prin fauces. De la baza valului palatin pornesc doua plici mucoase:
- arc palatoglos care ajunge la radacina limbii
- arc palatofaringian care ajunge la peretele lateral faringian
Intre cele doua arcuri se delimiteaza un spatiu triunghiular cu varful superior numit fosa
tonsilara ocupata inferior de tonsila palatina – cea mai mare tonsila a faringelui, care prezinta
pe suprafata sa o serie de santuri numite cripte. Superior de aceasta se gaseste plica
semilunara deasupra careia se afla fosa supratonsilara.

Examinare directa prin cavitatea bucala, prin coborarea limbii cu o spatula. Inflamatia tonsilei
palatine – amigdalita.

Laringofaringele corespunde posterior vertebrelor C4-C5. Comunica anterior cu laringele

prin aditus laringis, care este delimitat superior de epiglota. Intre epiglota si radacina limbii se
gasesc 3 plici glosoepiglotice: una mediana si 2 laterale. Intre ele se delimiteaza doua spatii
triunghiulare numite valecule.

Pe peretele lateral se gaseste un sant numit reces piriform. Acesta este traversat de o plica
mucoasa, singura din organism ridicata de un nerv – plica nervului laringeu superior.

Implicatii practice
Vizulaizarea se face cu ajutorul laringoscopului. Cele doua comunicari respectiv cu laringele
si cu esofagul reprezinta obstacole pentru corpuri voluminoase.
Structura faringelui
Prezinta trei tunici:

Tunica mucoasa de tip respirator la nivelul nazofaringelui si de tip digestiv in rest. Este bine
vascularizata, rosiatica, hiperemica, schimbandu-si culoarea si aspectul in cazul inflamatiilor.
Suprafata neregulata prin prezenta tesutului limfatic mai ales la nivelul tonsilelor. Acest tesut
limfatic formeaza inelul limfatic perifaringian.

Submucoasa are un aspect fibros fiind numita clasic aponevroza intrafaringiana. Aceasta este
mai groasa superior unde se insera pe procesul bazilar, numindu-se membrana
faringobazilara. Posterior cele doua jumatati se unesc pe linie mediana si formeaza rafeul
faringian. Submucoasa asigura insertiile muschilor faringelui.

Tunica musculara – muschii faringelui se impart in doua grupe:

 Muschi constrictori superior, mijlociu, inferior, asezati unul peste altul ca 3 pahare
suprapuse.
 Muschi dilatatori: stilofaringian, salpingofaringian si palatofaringian.

Raportrile faringelui
Raporturi posterioare – cu coloana cervicala acoperita de muschii prevertebrali, lama
prevertebrala a fasciei cervicale. Intre acestea se delimiteaza un spatiu retrofaringian ocupat
de tesut conjunctiv lax (asigura mobilitatea faringelui), plexuri vasculare, ganglioni limfatici
retrofaringieni.
Implicatii practice ale spatiului: se formeaza abcese retrofaringiene care se pot extinde
inferior retroesofagian pana in mediastin.

Raporturi laterale – nazo- si bucofaringele delimiteaza cu ramura mandibulei spatiul

laterofaringian. Acest spatiu este traversat de formatiuni musculo-ligamentare care formeaza
diafragma stiliana formata din:
- m. digastric posterior
- m. stilohioid
- m. stiloglos
- m. stilofaringian
Aceasta diafragma imparte spatiul laterofaringian in doua spatii mai mici:
- prestilian: ocupat de ramurile terminale ale carotidei externe, a. faringiana ascendenta, n. IX,
n. coarda timpanului, ggl. otic. Acest spatiu corespunde muschiului constrictor mijlociu al
faringelui, resp. bucofar. si fosei tonsilare. In amigdalectomie brutala cu ruperea peretelui
faringian pot fi lezate artera carotida externa si faringiana ascendenta.
- retrostilian: este ocupat de artera carotida interna, vena jugulara interna, n. IX, X, XI, XII,
ganglionul simpatic cervical superior care se gaseste in afara tecii carotice.
Raporturile laterale – laringofaringe: cu polii superiori ai lobilor tiroidieni, a. carotida comuna
cu ramurile ei (carotida interna si externa), vena jugulara interna, n. X, n. laringeu superior.

Curs anatomie X

Aparatul masticator
Functii
 Rol in masticatie
 Rol in formarea bolului alimentar
 Rol in deglutietie
 Rol in respiratia orala
 Aspect estetic
 Functie in fonatie – articularea cuvintelor
Alcatuire
Partea fixa reprezentata de oasele fetei (maxilare si mandibula), dintii, articulatia
temporomandibulara.
Partea mobila reprezentata de muschii masticatori, muschii mimicii si muschii limbii.
Dintii se caracterizeaza prin trei tipuri de caractere:
- generale
- de grup
- individuale

Caractere generale
Dintele este format din radacina, col/colet, coroana.
Radacina este partea dintelui acoperita de cement. Este fixata de alveola dentara printr-o
articulatie fibroasa numita gonofoza. Prezinta un varf si un canal – canalul radacinii dintelui.
Prin apex, apoi prin canal patrund in cavitatea dintelui vase si nervi, MVN propriu al dintelui
si patrunde in caitatea dintelui.

In functie de radacina, dintii pot fi:

- uniradiculari (incisivi, canini)
- pluriradiculari (premolari, molari)
Radacina este de doua feluri:
- radacina anatomica – radacina acoperita de cement
- radacina clinica – partea dintelui sub nivelul gingiei

Coroana dintelui are forme diferite:

- dalta la nivelul incisivilor
- conica la nivelul caninilor
- poligonala la nivelul premolarilor si molarilor
Este acoperita de smalt.
Este de doua feluri:
- coroana anatomica (acoperita de smalt)
- coroana clinica (partea de deasupra gingiei)
Prezinta mai multe fete:
- fata vestibulara
- fata linguala
- fata meziala
- fata laterala
- fata ocluzala
Structura generala
Structura este organizata in jurul unei cavitati – cavitatea dintelui, si a canalului radacinii
dintelui. Cavitatea dintelui (cavitatea pulpara) este ocupata de pulpa dentara formata din tesut
conjunctiv lax, vase si nervi. Cavitatea este inextensibila, inflamatia ei (pulpita) este foarte
dureroasa.
Structurile dintelui
Dentina reprezinta 80% din structura dintelui. Este un tesut osos modificat, mai moale, format
din odontoblaste, fibre conjunctive, substanta fundamentala.
 Odontoblastele prezinta prelungiri care patrund in canale perpendiculare pe cavitatea
dintelui. Prin aceste canale patrund ramificatii nervoase si vasculare (dentina este
puternic inervata si are sensibilitate).
Smaltul este tesut osos acelular, anhist, cel mai dur tesut osos din organismul viu. Este alcatuit
din 96% substante minerale. Suprafata este densificata – cuticula dentis. Are o grosime de
0.5-2.5 mm, mai mare la nivelul molarilor. Colare alb stralucitor, sidefiu.
Cementul este tesut osos modificat, mai moale, format din cementoblaste, fibre conjunctive si
substanta fundamentala. Are sensibilitate, este inervata. La nivelul coletului, in mod normal,
smaltul acopera cementul. Cand acest lucru nu se intampla – risc de carie de colet.
Peridontiu – totalitatea structurilor dintre radacina dintelui si alveola dentara.
Aceste structuri sunt vase sangvine, nervi, receptori (presoreceptori) si ligamentele alveolo-
dentare.
Are trei functii:
- nutritie
 - fixarea
- un grad minim de mobilitate
Ligamentele alveolare dentare sunt de trei feluri:
- fibre circulare la nivelul coletului
- fibre radiale la nivelul apexului
- fibre oblice (cele mai numeroase) pe toata lungimea radacinii

Fibrele oblice transforma presiunea pe dinte (osteolitica) in presiune pe peretii alveolei

(osteogenetica).
Afectarea peridontiului (inflamatorie) – parodontoza – dintii cad sanatosi.

Ocluzia si articularea
Presiunea aplicata pe un dinte este disipata si dintilor vecini. In cazul in care unul dintre dinti
lipseste, presiunea determina deplasarea acestuia si largirea spatiului intermediar. Aceste
spatii se numesc treme, vizibile mai ales in microdontie sau dupa caderea dintilor.

In mod normal, un dinte vine in contact cu doi dinti antagonici. Se formeaza astfel un tesut
articular.
Antagonicii sunt: antagonic principal (dintele corespunzator )
antagonic secundar (dintele urmator)
Exceptie fac doi dinti: incisivul medial inferior si ultimul molar superior.

Ocluzia dintilor reprezinta contactul dintre arcadele dentare superioara si inferioara. Ocluzia
normala – psalidodontie este cu arcada superioara mai larga, depasind antero-lateral arcada
inferioara.
Deviatii ale acestei ocluzii normale:
Malformatii ale dintilor
1. anomalii de numar
2. anomalii de forma
3. anomalii de volum (micro-/macrodontie)
4. anomalii de implantare
5. anomalii de timp al eruptiei dentare

Numerotarea dintilor si tipuri de dentitie

Dentitia omului este difiodonta:
- deciduala, de lapte, primara, temporara
- definitiva

Dp: 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari, 3 molari. Dl: 2 incisivi, 1canin, 2 molari.

Dentitia de lapte apare intre 6-30 luni. Dintii de pe arcada inferioara apar inaintea celor de pe
arcada superioara.
Aparitia dintilor de lapte este insotita de fenomene dispeptice – sialoree, diaree, colici
abdominali si dureri locale.
Ordinea in care a:par dintii de lapte:
- incisivul medial 6-8 luni
- incisibul lateral: 8-12 luni
- molarul 1: 12-16 luni
- caninul: 16-20 luni
- molarul 2: 20-30 luni
Caderea dintilor de lapte se face in aceeasi ordine:
- incisivii: 6-8 ani, 8-10 ani
- molarul 1: 10 ani
- canin si molar 2: 12 ani
Dentitia permanenta apare dupa 7 ani. Exista un mic avans pentru arcada inferioara.
- Primul care apare este molarul 1, apare pe spatiul gol la 7-8 ani.
- Incisivii: 8-9 ani
- Premolarul 1: 9-10 ani
- Canin: 10-11 ani
- Premolar 2: 11-12 ani
Molar 2: 14 ani
- Molar 3: 18-25 ani

Curs anatomie XI

Articulatia temporomandibulara
Caractere generale
Cea mai evoluata articulatie din organism
Cel mai des solicitata articulatie
Definitie ( Strasser)
Articulatie sinoviala (diartroza), bicapsulara, bicondiliana, monokinetica.
Trecerea la statiunea bipeda, tipul de hrana, limbajul articulat ii determina urmatoarele
caracteristici:
1. intervine in masticatie si limbaj articulat.
2. inervatie fina puternica: senzitiva – prin densitatea mare a corpusculilor neurotendinosi
Golgi si fusuri neuromusculare si motorie – unitatile motorii sunt mici.
3. biomecanica articulatiei aduna toate miscarile specifice mamiferelor ,respectiv:
 Rozatoare – anteductie/ retroductie a mandibulei
 Ierbivore – lateralitatea
 Carnivore – ridicare/ coborare mandibula
4. singura articulatie din organism in care vin in contact doua suprafete convexe.

Structura/ Anatomia articulatiei

Fete articulare
Partea anterioara (preglaseriana) a fosei mandibulare si versantul posterior al tuberculului –
aceasta fata este concav-convexa. Are axul transversal mai lung decat cel antero-posterior.
Axul transversal este usor oblic si se intersecteaza cu cel de parte opusa anterior de GOM.
Versantul anterior al capului condilului mandibulei – acesata fata este convexa.
Fetele articulare sunt incongruente – apare discul articular.
Discul
 Prezinta doua fete una superioara (convex-concava) si una inferioara (exclusiv
concava).
 Este mai gros periferic (2-4 mm).
 Pe circumferinta discului se prinde capsula articulara.
 Datorita acestei insertii fiecare articulatie este impartita in doua etaje: supradiscal/
infradiscal.

Mijloace de unire
- capsula si ligamente
Capsula: are forma de trunchi de con cu baza mare inserata superior pe fisura lui Gasser si pe
tuberculul articular si baza mica inferior pe colul condilului. Este mai groasa posterior,
impiedicand luxatia posterioara.
Ligamentele:
 Ligamentele lateral si medial (ingrosari ale capsulei) care limiteaza miscarile de
latralitate.
 Ligamente la distanta
- Rafeu pterigomandibular care se insera pe extremitatea posterioara a liniei
milohioidiene.
- Rafeu sfenomandibular care ajunge la nivelul gaurii mandibulei.
 - Rafeu stilomandibular care ajunge in unghiul mandibulei.

Muschii masticatori
Caractere generale
 Deriva din arcul I branhial.
 Sunt inervati de nervul mandibular din trigemen.
 Actioneaza pe mandibula.
 Au structura speciala ( 3 perechi) – muschi striati multipenati. Singurul cu fibre
paralele este muschiul pterigoidian lateral.
 Prezinta diverse unghiuri cu verticala spre locul de insertie, determinand miscari ale
mandibulei in toate sensurile: antero/ posterior, lateral, sus/ jos (ridicare/ coborare).
 Datorita structurii lor dezvolta forte de contractie mari (200 kg forta).
Fortele de contractie pot fi interpretate fiziologic:
- Forta de contractie teoretic posibila care este egala cu sectiunea anatomica
respectiv fiziologica inmultita cu 10 kg.
- Forta de contractie practic posibila (corespunzatoare structurilor aparatului
masticator).
- Forta de contractie fiziologic necesara (adaptata la caracteristicile alimentare).
Biomecanica
Ridicare/ coborare mandibula
Coborarea mandibulei are loc in doi timpi:
1. miscarea de alunecare in etaj supradiscal a discului si condilului mandibulei
- muschii pterigoidieni laterali.
2. miscarea de rotatie a condilului mandibulei pe fata inferioara a discului (exclusiv concava).
- muschii digastric, milohioidian, geniohioidian cu conditia ca osul hioid sa fie fixat de
muschii infrachioidieni.
Ridicarea mandibulei este executata de toti muschii pterigoidieni.

Miscarea de lateralitate (ierbivore)

Miscarea de rotatie a unui condil pe fata inferioara a discului in jurul unui ax vertical (condil
de masticatie) concomitent cu proiectia anterioara a condilului de parte opusa (condil de
balans). Miscarea este efectuata de m. pterigoidian lateral in alternanta cu ceilalti muschi
masticatori.

Miscarea de anteductie/ retroductie (proiectie anterioara/ proiectie posterioara) specifica

rozatoarelor.
Anteductia – muschii pterigoidian lateral, maseter, pterigoidian medial, fibre anterioare ale
muschiului temporal.
Retroductia – muschiul temporal (fibre posterioare).

Muschii masticatori
1. Muschiul maseter
- Muschi multipenat, 5 lame aponevrotice
- Sectiune fiziologica 2.75 cm²
- Forta de contractie teoretic posibila 28-29 kg
- Fibrele sunt orientate dinspre anterior spre posterior cu un unghi de 15º,
participand la anteductie cu o forta de 7.5 kg
- Fibrele fac unghi de 10º cu verticala dinspre lateral spre medial, participand la
miscarea de lateralitate cu o forta de 5 kg

2. Muschiul pterigoidian medial

- Muschi multipenat, 6 lame aponevrotice
- Sectiune fiziologica 1,5 cm²
- Forta de contractie teoretic posibila de 15-17 kg
- Muschi antagonic cu muschiul maseter de aceeasi parte (cu care formeaza un
adevarat muschi digastric) si sinergic cu cel de parte opusa
 - Este orientat dinspre anterior spre posterior cu un unghi de 10º, participand la
anteductie cu o forta de contractie de 3 kg
- Orientat dinspre medial spre lateral cu un unghi de 30º, participand la miscarea de
lateralitate cu o forta de contractie de 9 kg

3. Muschiul temporal
- Muschi dipenat cu o singura lama aponevrotica
- Sectiune fiziologica 3.5 cm²
- Forta de contractie teoretic posibila 35-38 kg
- Format din 3 grupuri de fibre:
1. Fibre anterioare care fac un unghi dinspre anterior spre posterior de 10º,
participand la anteductie cu o forta de 5 kg
2. Fibre mijlocii/ verticale
3. Fibre posterioare/ orizontale, participand la retroductie cu 15 kg

4. Muschiul pterigoidian lateral

- Muschi cu fibre paralele
- Sectiunea anatomica este egala cu cea fiziologica 1.5 cm²
- Dezvolta o forta de contractie de 15 kg
- Cea mai mare parte a fortei este desemnata miscarii de anteductie si primul timp al
deschiderii gurii

Curs Anatomie XII

Regiuni topografice cap si gat

Limita dintre cap si gat este marcata de linia craniocervicala care incepe la protuberanta
occipitala externa – linie nucala superioara – marginea anterioara a m. SCM – linia care
corespunde marginii inferioare a corpului mandibulei.

Regiunea temporala
Limite:
 Superior: liniile temporale
 Inferior: marginea inferioara arc zigomatic
 Anterior: peretele osos format de procesul zigomatic al frontalului si procesul frontal
al zigomaticului
Comunicari: inferior cu regiunea infratemporala.
Stratigrafie:
 tegument – tesut subcutanat in care se gaseste MVN ul temporal superficial (n.
auriculotemporal si vasele temporale superficiale).
 Aponevroza epicraniana – formatiune complexa care acopera tot scalpul, se continua
inferior de arcul zigomatic cu lama superficiala a fasciei cervicale.
 Fascia temporala
 M. temporal
 Plan vasculo-nervos reprezentat de vase si nervi temporali profunzi
 Planul osos
Implicatii practice:
Denumirea regiunii vine de la cuvantul latinesc “tempora” – timp, la acest nivel aparand
primele fire albe de par.
Palparea arterei temporale superficiale se poate face anterior de tragus. Evidentirea in vederea
ligaturii a. temporale superficiale in hemoragii de scalp. Incizia se realizeaza la 3 cm vertical
anterior de tragus.

Regiunea infratemporala
Limite:
 Superior: marginea inferioara arc zigomatic
 Inferior: marginea inferioara incizura mandibula
 Anterior: tuberozitatea maxilara
 Medial: lama laterala a procesului pterigoid

 Lateral: ramura mandibulei

 Superior: fata infratemporala aripa mare sfenoidala
 Postero-inferior: comunica liber cu regiunile din jur
Comunicari:
 Superior: fosa cerebrala mijlocie prin gaura ovala (n. mandibular), gaura spinoasa (a.
meningee medie), canaliculul Arnold
 Anterior: orbita prin fisura orbitala inferioara si regiunea infraorbitala prin canalul
infraorbital
 Medial: fosa pterigopalatina prin fisura pterigomaxilara (a. maxilara)
 Postero-medial: cu spatiul laterofaringian
 Inferior: regiunea parotideomaseterina
Continut:
 M. pterigoidian lateral
 A. maxilara cu ramuri cu exceptia celor din fosa pterigopalatina
 N. mandibular
 N. coarda timpanului
 Ganglionul otic (pe tavanul fosei)

Implicatii practice:
Prezinta tesut conjunctiv adipos care permite extensia proceselor tumorale/ inflamatorii in
aceasta regiune.
Regiunea parotideomaseterina
Limite:
 Superior: linia ce trece prin incizura mandibulei margine inferioara
 Inferior: linia ce corespunde marginii inferioare a mandibulei
 Posterior: marginea ant a m. SCM
 Anterior: marginea ant m. maseter
Este impartit in:
 Partea posterioara glandulara
 Partea anterioara – superficiala

Partea posterioara glandulara, profunda este despartita de partea anterioara, superficiala

prin planul ce corespunde marginii posterioare a ramurii mandibulei in rest are aceleasi
limite. Este ocupata de cea mai mare parte a glandei parotide care este traversata de
elemente vasculonervoase asezate in trei planuri:
1. Plan superficial format din plexul parotidian al n. facial.
2. Plan mijlociu format de VJE si trunchiul venos retromandibular.
3. Plan profund arterial format de ACE si ramurile terminale: temporala superficiala
si maxilara.

Partea anterioara, superficiala este ocupata de partea anterioara, superficiala a glandei (poate
lipsi), de ductul Stenon, vase transverse ale fetei, ramuri zigomatice si bucale ale plexului
parotidian.
Regiunea parotideomaseterina comunica cu regiuni complexe din jur:
 Medial: spatiul laterofaringian
 Superior: regiunea infratemporala
 Inferior: regiunea submandibulara (trigonul submandibular)
Formatiunile vasculonervoase din jurul glandei se organizeaza in 5 pediculi:
1. Pedicul posterior – n. facial si a. stilomastoidiana
2. Pedicul anterior – paraseste glanda anterior
- Duct Stenon
- Vase transverse ale fetei
- Ramuri zigomatice si bucale ale n. facial
3. Pedicul superior – vase temporale superficiale
4. Pedicul inferior – VJE
5. Pedicul medial – ACE

Implicatii practice:
Comunicarea cu spatiul laterofaringian permite tumorilor parotidiene sa invadeze usor acest
spatiu. Simptomatologie clinica: este data de Sd. Villaret – hemipareza velopalatina,
faringiana, laringiana, linguala si m. SCM si trapez.
Interventiile chirurgicale pe glanda parotida trebuie sa urmareasca pastrarea mai multor
ramuri ale plexului parotidian din n. facial. Pastrarea ramurii temporale care inerveaza m.
orbicular, sectionarea lui determinand lagoftalmie care are ca si consecinta uscarea corneei.
Descoperirea ductului Stenon in caz de litiaza.

Trigonul submandibular
Reprezinta proiectia de suprafata a regiunii ocupate de glanda submandibulara.
Este delimitat astfel:
 Posterior: digastric posterior si stilohioidian, m. milohioidian, m. hioglos.
 Supero-lateral: corpul mandibulei inferior de linia milohioidiana.
 Perete inferior: tegument, platysma, lama superficiala a fasciei cervicale.

Comunicari:
 Superior – regiunea parotideomaseterina
 Inferior – trigon carotic
 Anterior – prin interstitiul dintre m. milohioidian si hioglos cu planseul bucal

Continut:
  Glanda submandibulara
 A. faciala (profund de glanda)
 V. faciala (superficial de glanda)
 Duct submandibular
 N. XII in interstitiul dintre milohioidian si hioglos
 Vene linguale
 A. linguala deasupra m. hioglos
Implicatii practice:
1. tumori de glanda cu invazia regiunilor din jur
2. litiaza
Evidentierea ductului submandibular se face prin disectia planseului bucal.

Trigonul carotic
Regiune topografica importanta, raspantie unde vin si de unde pleaca formatiuni
vasculonervoase importante.
Delimitare:
 Superior: digastric posterior, stilohioidian
 Inferior: omohioidian pantece post
 Posterior: SCM margine anterioara
Stratigrafie:
 Tegument
 M. platysma
 Lama superficiala a fasciei cervicale
 Cele trei artere carotide ACC, ACI, ACE
 Sinus si glomus carotic
 VJI
 N. X, XI (ramura externa), XII, ansa cervicala
 Lant simpatic cervical
 Lama prevertebrala, m. prevertebrali
Implicatii practice:
Zona reflexogena: glomusul si sinus carotic.
Ligatura ramurilor ACE: tiroidian superioara, faringiana ascendenta, faciala, linguala.
Descoperirea carotidelor: incizie verticala pe marginea anterioara a m. SCM de 3-4 cm in
dreptul marginii superioare a cartilajului tiroid.