Dezvoltarea aparatului respirator

Începe în ziua 26-28, prin apariţia şanţului laringotraheal pe faţa

anterioară a intestinului primitiv, în regiunea branhială (partea
superioară).

Şanţul laringo-traheal, prin evaginare ia formă diverticulară. Acest

diverticul laringo-traheal creşte repede şi, prin formarea în jos a unui sept
frontal, denumit septul traheo-esofagian, se separă progresiv de peretele
anterior al viitorului esofag. In evolutia sa diverticulul laringo-traheal
antreneaza splahnopleura care il acopera.
Diverticulul laringo-traheal dă naştere mugurilor pulmonari.
Din endodermul tubului intestinal primitiv se formează pentru
aparatul respirator epiteliul laringelui, traheal şi bronsic + glande anexe şi
epiteliul de schimb alveolar.
Cartilajele căilor respiratorii, ţesutul conjunctiv, ţesutul muscular
neted derivă din mezodermul intraembrionar splahnopleural.

1
 Diverticulul comunică cu tubul intestinal primitiv la nivelul glotei
primitive, viitorul aditus laryngis, cu forma literei T.
Este delimitat superior de furculă iar inferior si lateral de
proeminenţele aritenoide.
În săptămâna VII, prin proliferarea epiteliului endodermal, glota
primitivă se obliterează. În săptamâna X, prin resorbţie diverticulul
capătă lumen.

Cartilajele laringelui provin din arcurile branhiale IV şi VI.

Muşchii laringelui provin tot din arcurile branhiale IV şi VI. La
vertebratele inferioare există în jurul laringelui două sfinctere:
- sfincterul laringian extern, din care la vertebratele
superioare rămân muşchiul cricotiroidian şi muşchiul
constrictor inferior al laringelui;
- sfincter laringian intern, din care rezultă muşchii intrinseci
ai laringelui (inervaţi de nervul laringeu recurent).
Prin creştere, diverticulul dă mugurii pulmonari, care se dezvoltă
descendent; cel drept este mai aproape de verticală. Acest lucru se
menţine şi la adult. IC majoritatea corpilor straini aspiraţi cad în bronhia
lobară inferioară dreaptă.

2
 Rezultă bronhiile principale (de ordinul 1), care se ramifică apoi
monopodic, dând mugurii lobari: trei în dreapta şi doi în stânga.
Ramificarea de tip monopodic: structura îşi menţine direcţia şi dă
colaterale pe traiectul său.

Bronhiile lobare se ramifică dicotomic (prin bifurcare); rezultă

bronhiile segmentare (10 segmente pentru plamanul drept şi 8-9 segmente
pentru plamanul stâng). Aceste ramificaţii segmentare + mezenchimul din
jur reprezintă segmentul bronho-pulmonar.

3
 Ramificarea continuă în toată perioada embrionară. La sfârşitul
lunii 6-7, ramificaţia ajunge la ordinul 17 (bronhiole respiratorii). Ea
continuă şi după naştere, până la 7-8 ani (până la ordinul 24 de
ramificaţie).
Intre lobi apar fisuri interlobare (două în dreapta şi una în stânga).

Dezvoltarea plămânului a fost cunoscută după 1972, când Boyden

o descrie în 4 etape:
1. Etapa psudoglandulara
2. Etapa canaliculara
3. Etapa sacilor terminali
4. Etapa alveolara

1. Etapa pseudoglandulară
o care are loc în perioada lunilor 2-4 (săptămânile 6-17);
o au loc ramificaţii până la ordinul 14 (bronhiole terminale).
Etapa este caracterizată prin:
● aspect tubulo-acinos al arborelui respirator;
● dezvoltarea structurii plămânului, cu excepţia membranei de
schimb;
● epiteliul căilor este înalt, cilindric, cu lumen foarte îngust şi
nu permite respiraţia;
● muşchii şi cartilajele încep să se dezvolte din mezenchimul
înconjurător;
● începe schiţarea glandelor din aparatul respirator.

4
 Mucusul conţine acid sialic şi mucină (sialomucină). Unii autori
consideră că este responsabil pentru 60% din elasticitatea pulmonară.
Glandele seroase din structura arborelui secretă un mucus cu pH
neutru, care conţine substanţe implicate in apararea organismului
- interferon
- anticorpi
- lizozim.

2. Etapa canaliculară
o se desfăşoară în perioada lunilor 4-6 (săptămânile 17-24);
Etapa este caracterizată prin:
● formarea bronhiolelor respiratorii (ord. 17-18);
● epiteliul căilor diminuă, devenind cubic, permiţând inspira-
ţia;
● epiteliul capătă cili care bat spre exterior;
● apare o vascularizaţie bogată a plamanilor;
● la capătul distal al bronhiolelor apar alveole imature;
● apare surfactantul pulmonar;
● se maturează centrii respiratori;
o La sfârşitul lunii 6, fătul poate respira spontan !!!

3. Etapa sacilor terminali

o durează până la naştere.
Etapa este caracterizată prin:

5
 ● din bronhiolele respiratorii apar sacii alveolari terminali,
care au un perete subţire, în contact cu capilarele.
● in peretele sacilor alveolari terminali există două populaţii de
celule:
o pneumocite de ordinul I
▪ celule mici
▪ care formează epiteliul alveolar;
o pneumocite de ordinul II
▪ celule mai mari
▪ au în structura lor granule eozinofile
(precursorul surfactantului); acestea secretă
surfactantul.

Surfactantul pulmonar
- este o substanţă tensioactivă;
- împiedică colabarea alveolelor după prima (şi fiecare)
expiraţie;
- este un amestec de proteine şi fosfolipide (dipalmitoil-
lecitina);
- permite alunecarea peretilor alveolari;
- facilitează transportul gazelor respiratorii prin bariera de
schimb (creşte permeabilitatea acesteia) ;
- este secretat în special în lunile 7-9, cea mai mare parte în
ultimele 2 săptămâni (IC este semn de maturare a căilor
respiratorii) ;
- se răspândeşte pe suprafaţa internă la prima respiraţie. IC
Dacă alveolele nu s-au dezlipit => atelectazie pulmonară (nu
prezintă la auscultaţie murmur vezicular).

6
 La naştere, numărul alveolelor imature este de 10-70 milioane, cu o
suprafaţă de schimb între 2-10 m pătraţi.
Căile respiratorii sunt pline cu lichid amniotic, care se elimină sau
se resoarbe în 3-4 zile.

4. Etapa alveolară:
o durează până la 7-8 ani.
Etapa este caracterizată prin:
● se ajunge la ramificaţii de ordin 24;
● apar 2-3 generaţii de bronhiole respiratorii; 2-3 generatii de
canale alveolare şi saci alveolari maturi
● după 7-8 ani, numărul alveolelor este de 300-400 milioane,
cu o suprafaţă de schimb de aproximativ 100 m pătraţi.

În alveolele plămânului adult există 4 tipuri de celule:

1. pneumocite I;
2. pneumocite II;
3. celule cu margine în perie (presupuse a avea rol de absorbţie sau
de chemoreceptor);
4. celule macrofage (fagocitează particule din alveole): substanţele
inhalate cad în alveola şi apoi sunt expulzate sau se insinuează
în septurile interalveolare.
În funcţie de substanţa inhalată se dezvoltă boli cronice pulmonare,
denumite pneumoconioze IC:
- farinoza (pentru cei care lucrează în mori);
- sideroza (pentru cei ce lucrează cu minereu de fier);
- antracoza (pentru cei ce lucrează cu carbune);

7
 - silicoza (pentru cei ce lucrează în mediu cu SiO 2 => nisip);
Siliciul are acţiune corozivă puternică => micşorarea
suprafeţei de schimb a plămânului.

Malformatii în dezvoltarea aparatului respirator

I Anomalii ale căilor respiratorii:

1. agenezie de căi respiratorii
– lipsa de formare a căilor respiratorii;
2. hipoplazia de căi respiratorii
– dezvoltare insuficientă;
3. atrezie de căi respiratorii
– lipsa lumenului/stenoza;
4. fistule traheo-bronşice cu esofagul
5. diverticul traheal

II Anomalii in dezvoltarea plămânului:

1. agenezie pulmonară uni sau bilateral
2. hipoplazie pulmonară (Sdr. Potter + agenezie renală bilaterală şi
diafragmatică)
3. maladia chistică pulmonară
- dilataţia bronhiolelor terminale (aspect radiologic de fagure de
miere);
4. boala membranelor hialine / sindromul de detresa respiratorie
a nou-nascutului
- poate cauza moartea perinatală
= secreţie insuficientă de surfactant
8
 La nou-născutul prematur se instilează surfactant pulmonar pentru
a preveni moartea perinatală (provenienţă animală; din lichidul amniotic;
poate fi sintetizat genetic prin clonarea genelor şi inserarea lor in
microorganisme). IC
5. mucoviscidoza (fibroza chistică)
- secreţia anormală a unui mucus foarte aderent care
îngreunează schimburile aeriene
- boala debutează la 3-4 ani