ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL GENERALIST

IN
ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU ASTM BRONŞIC
 CUPRINS

1. ARGUMENTUL LUCRĂRII
2. ISTORICUL BOLII

I. ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE
1. GENERALITĂŢI
2. CAVITATEA NEZALĂ
3. FARINGELE
4. LARINGELE
5. TRAHEEA ŞI BRONHIILE
6. PLĂMÂNII
7. PLEURA
8. MECANICA RESPIRATORIE

II. ASTMUL BRONŞIC - DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

1. DEFINIŢIE
2. CLASIFICARE
3. ETIOLOGIE
4. PATOGENIE
5. ANATOMIE PATOLOGICĂ
6. FORME CLINICE
7. SIMPTOMATOLOGIE
8. DIAGNOSTIC POZITIV
9. EXAMEN CLINIC
10.EXAMINĂRI COMPLEMENTARE
11.DIAGNOSTIC ETIOLOGIC
12.DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL
13.EVOLUŢIE
14.PROGNOSTIC
15.COMPLICAŢII
16.TRATAMENT
17.PROFILAXIA OMULUI BOLNAV ŞI SĂNĂTOS

1
III. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA
PACIENŢILOR CU ASTM BRONŞIC
1. ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE PACIENŢILOR CU ASTM
BRONŞIC
2. EDUCAŢIA PACIENTULUI ŞI A FAMILIEI
3. ÎNGRIJIRI LA DOMICILIU
4. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN PROFILAXIE

IV. PREZENTARE DE CAZURI

CAZUL I
CAZUL II
CAZUL II

V. ANEXE
1. BRONHOS COPIA
2. RECOLTAREA SPUTEI
3. ADMINISTRAREA DE OXIGEN

BIBLIOGRAFIE

2
 ARGUMENT

Bolile respiratorii reprezintă o problemă de sănătate publică deosebită, la noi în

ţară, luând în calcul indicii de mortalitate şi morbiditate datorate acestor boli. Acest
lucru l-am aflat în cursul practicii îndelungate efectuate în Clinica de Boli Interne. Mi-
am dat seama că afectarea funcţiei respiratorii atrage după sine afectarea stării de
sănătate a întregului organism.

Procesul complex al respiraţiei, al cărui rol biologic constă în alimentarea

organismului cu O2 necesar oxidaţiilor tisulare şi eliminarea CO2, produs final al
metabolismului, rezultă din îmbinarea activităţii activităţii a 3 sisteme funcţionale
diferite: plămânii, aparatul cardiovascular şi sângele. Acest sistem: respiraţie - circulaţie
- sânge se compară, prin urmare, ca o unitate funcţională ale cărei componente
funcţionează organizat în vederea menţinerii proceselor tisulare la nivel normal.

Perturbarea funcţiei uneia dintre verigile acestui sistem înseamnă, obligatoriu şi

afectarea celorlalte două.

Preferinţa pentru astmul bronşic nu aş putea -o defini sau motiva într-un anume
fel. Poate gravitatea şi variabilitatea etiologici sale m-au determinat s-o aleg. Este o
afecţiune foarte gravă şi foarte complicată ce necesită multă atenţie atât în ceea ce
priveşte tratamentul, cât mai ales în prevenirea şi profilaxia ei.Presupune o permanentă
supraveghere din partea asistentei medicale al cărui rol extrem de important constă mai
mult în educarea bolnavului cu privire la prevenirea crizelor asmatice pentru a asigura
eficienţa maximă a terapiei.

3
 ISTORICUL BOLII

Astmul bronşic este o boală cronică, obstractivă şi difuză a căilor aeriene

inferioare care evoluează cu crize recurente şi reversibile de dispnee paroxistică sau cu
perioade de respiraţie şuierătoare ( wheezing), însoţie de hipersecreţie şi astm bronşic.
Apare mai frecvent la copii cu o sensibilitate particulară a arborelui bronşic şi cu o
labilitate a recţiilor neur o vegetative . Astmul bropnşic prezintă o evoluţie de durată,
manifestându-se episodic sub forma unor crize adeseori paroxistice şi cu un caracter
brutal, ce pune în dificultate activitatea ventilatorie. Aceste crize se datorează
contraindicaţiilor bronşice declanşate de numeroşi factori, tulburările cinetice respective
dând naştere sindromului obstructiv. Tulburările ventilatorii ce survin în criza de astm
bronşic sunt legate astfel de strâmtorarea lumenului bronşic şi destinderea dectirilor
alveolare, în cadrul cărora sunt angajate în mod secundar şi tulburări în hemodinamica
capilarelor, precum şi irigaţia pulmonară.
Obstrucţia ventilatoare din cursul astmului cunoaşte în mecanismele ei producerea
spasmului musculaturii netede. Acestuia i se aduagă şi edemul, precum şi hipersecreţia
bronşică. Obstrucţia bronşică este însoţită de cele mai multe ori de un asincronism
ventilator.
Pentru afirmarea diagnosticului de astm bronşic, sunt necesare:
- Antecedente alergice personale şi familiale;
- Debutul crizei;
- Dispnee paroxistică expiratorie;
- Reversibilitatea crizelor sub influenta corticoizilor sau
simpaticomimeticelor;
- Tulburări de distribuţie;
- Perturbări ale volumelor plasmatice şi ale debitului expirator

4
Sistemul respirator
 CAPITOLUL I

1. NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A

APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator este alcătuit din totalitatea organelor care contribuie la

realizarea schimburilor de gaze dintre aerul atmosferic şi organism.
Căile respiratorii se împart după originea embriologică şi aşezarea
anatomică în :
- Căile respiratorii superioare, formate din: cavităţile nazale şi faringe;
- Căile respiratorii inferioare, formate din: laringe, trahee şi bronhii.

2. CAVITATEA NAZALĂ
Cavitatea nazală este împărţită de septul nazal în două cavităţi simetrice sub baza
cranuilui şi deasupra cavităţii bucale, având o direcţie antero- posterioară.

Cavităţile nazale comunică cu exteriorul prin două orificii, situate la baza

piramidei nazale, denumite nări, iar posteriorul, prin alte două orificii, denumite coane
care se deschid în faringe.

Nasul este o preoeminenţă situată pe linia mediană a feţei, care pe lângă rolul de
protecţie a cavităţii nazale este şi un ornament al feţei. Stratul superficial al piramidei
nazale îl formează pielea iar în orificiului nazal, imediat sub piele se află muşchii
cutanaţi, care strâmtează şi dilată nările.

Cavităţile sunt subîmpărţite de o creastă de peretele lateral denumită limen nasi, în

două compartimente:

5
 - Unul anterior, denumit vestibul nazal care se întinde de la orificiul
reprezentat de nară până la limenul nasi,
- Unul posterior sau cavitatea nazală propriu-zisă care se întinde de la
limenul nasi până la coane.
Mucoasa nazală înveleşte întreaga suprafaţă internă a cavităţii nazale, iar la
nivelul orificiilor de deschidere a sinusurilor paranazale, ea se continuă cu
mucoasa sinusală.
Sinusurile paranazale pline cu aer, situate în oasele craniului, cvarese
deschid în cavitatea nazală.

Vascularizaţia şi inervaţia căilor nazale

Arterele care aduc sângele spre pereţii cavităţilor nazale sunt ramuri nazale din
artera maxilară, facială şi arterele etmoidale anterioare şi posterioare.
Venele duc sângele venos spre venele superficiale ale feţei, spre venele vălului
palatin, spre plexul venos pterigoidianşi spre sinusurile venoase ale durei mater din cutia
craniană.
Inervaţia este dată de ramurile nazale ale nervilor oftalmic şi maxilar care sunt
ramuri ale nervului trigemen.

3. FARINGELE
Este un organ cavitar, median, situat înaintea coloanei vertebrale cervicale şi
posterior de cavităţile nazală, bucală şi laringe.
Vascularizaţia şi inervaţia faringelui
Vascularizaţia se produce cu ajutorul ramurilor arterei carotide externe. Inervaţia
provine din plexul faringian, care este format din ramuri provenite din mai mulţi nervi.

6
 4. LARINGELE

Este situat în partea anterioară a gâtului, sub osul hioid. Laringele are două mari
funcţii:

- Una respiratorie şi de protecţie a căilor respiratorii inferioare;

- Alta fonatorie.

Vasculatizaţia şi inervaţia laringelui

Laringele primeşte sânge prin artera tiroidiană superioară şi de al artera tiroidiană

inferioară. Venele însoţesc arterele . Inervaţia senziţa senzitivă şi motorie a laringelui este
dată de nervul vag prin cele două ramuri ale sale:
Nervul laringian superior şi nervul laringian recurent.

5. TRAHEEA ŞI BRONHIILE
Traheea este un organ al căilor respiratorii inferioare. Este un conduct fibro-
cartilaginos ce continuă etajul infraglotic al laringelui şi se termină la bifurcaţia ei în cele
două brinhii principale.

Raporturile traheei
Traheei i se descriu două porţiuni:
- Una cervicală;
- Una toracală.
Traheea cervicală vine în raport anterior cu istmul glandei tiroide, iar lateral cu
artera carotidă comună, vena jugulară internă şi nervul vag. Posterior vine în raport cu
esofagul.
Traheea toracală vine în raport anterior cu sternul, lateral cu faţa mediastinală a
plămânului şi posterior cu esofagul.

7
 Structura anatomică a traheei

Traheea este alcătuită dintr-un schelet fibro-cartilaginos, din muşchiul traheei,

din mucoasă şi submucoasă.
1. Scheletul cartilaginos este format din 16-20 de inele cartilaginoase care în
partea posterioară sunt incomplete. Este completat de o membrană musculo-
fîbroelastică ce permite dilatarea esofagului.
2. Muşchiul traheal este format din fibre transversale care se prind pe
extremităţile inelelor cartilaginoase complete.
3. Mucoasa traheală este formată dintr-un epiteliu pseudo-stratificat cilindric
ciliat în care se găsesc celule care secretă mucus.
4. Submucoasa este bogată în ţesut elastic.

Bronhiile
Bronhiile sunt două conducte fibro-cartilaginoase care ajung în hilul pulmonar
prin care pătrund în plămân unde se ramifică şi formează arborele bronşic.
Bronhiile principală dreaptă şi stângă continuă cu căile respiratorii inferioare de
la bifurcaţia arterei până la plămâni.
Bronhia principală dreaptă este mai scurtă, decât cea stângă cu 5 până la 7 inele
fibrocartilaginoase. Are calibrul mai mare şi traiectul ei spre plămân este mai apropiat de
verticală.
Bronhia principală stângă conţine 12-19 inele. Are calibrul mai mic şi traiectul ei
spre plămân este mai apropiat de orizontală.
Structura bronhiei principale este similară cu cea a traheei.

6. PLĂMÂNII

Plămânii sunt organele propriu -zise ale schimburilor respiratorii.

Plămânul drept şi plămânul stâng sunt situaţi în torace, de o parte şi de alta a
mediastinului, în cele două cavităţi pleurale.

8
 Mediastinul este o porţiune a toracelui cuprinsă între stern (anterior), coloana
vertebrală toracală (posterior) şi pleurale mediastinale (lateral). în ele sunt situate inima şi
pericardul, vasele mari, traheea şi esofagul. Mediastinul separă cavităţile pleurale - stângă
şi dreaptă - , iar inferior cele două cavităţi şi mediastinul sunt separate de cavitatea
abdominală prin muşchiul diafragm.
Greutatea plămânilor la adult este de 1.300 g (600 g - stângul şi 700 g dreptul).
Capacitatea totală exprimată prin volumul de aer pe care îl conţin cei doi
plămâni, este de aproximativ 4.500-5.000 c m .
Culoarea plămânului:
- La copil - roz;
- La adult - alb - cenuşiu;
- La fumători - este cenuşiu cu pete negre.

Configuraţia exterioară şi raporturile plămânului

Baza plămânului este uşor concavă şi se găseşte în raport cu diafragma prin
interiorul căreia la plămânul drept intră în raport cu lobul drept al ficatului, iar la
plămânul stâng cu lobul stâng al ficatului, fundul stomacului şi splina. Vârful plămânului
depăşeşte perechea 1 de coaste şi ajunge la baza gâtului.

Faţa costală vine în raport cu coastele. Pe faţa costală a plămânului drept există
două fisuri (oblică şi orizontală) car împart plămânul drept în trei lobi:

- Superior, mijlociu şi inferior.

Plămânul stâng prezintă o fisură oblică care îl împarte într-un lob inferior şi unul
superior.
Faţa mediană (faţa mediastinală) este plană. Pe această faţă se găseşte hilul
pulmonar; care este locul de intrare şi de ieşire din plămân al bronhiei principale, al
arterelor şi venelor pulmonare, bronşice, al nervilor vegetativi şi al vaselor limfatice;
toate acestea fiind elemente care alcătuiesc pediculul pulmonar.
Fisurile sau scizurile pulmonare sunt în număr de 2 la plămânul drept şi una la
plămânul stâng.
Fisura oblică împarte plămânul stâng în doi lobi;
- Unul superior şi altul inferior.

9
 La nivelul plămânului drept, pe faţa costală a acestuia, de la jumătatea fisurii
oblice pleacă fisura orizontală. Fisurile oblică şi orizontală împart plămânul drept în trei
lobi:
- Superior, mijlociu şi inferior.

Constituţia anatomică a plămânului

Plămânul are structura unei glande tubulo-acinoase, adică este format din arborele
bronşic care este un sistem de tuburi şi din acini pulmonari (mici saci).
Plămânul este format din unităţi anatomice şi funcţionale după cum urmează:
- Lobii pulmonari care sunt separaţi între ei prin fisuri sau scizuri;
- Plămânul drept are 3 lobi: superior, mijlociu şi inferior;
- Plămânul stâng are 2 lobi: superior şi inferior.
Fiecare lob pulmonar este format din segmente. Segmentele pulmonare sunt
unităţi anatomice, funcţionale şi clinice care formează lobii pulmonari.
Fiecare segment are un pedicul segmentar format din bronhia segmentului, vase şi
nervi ai segmentului respectiv. Segmentul pulmonar este o unitate chirurgicală a
plămânului.
La plămânul drept, lobul:
- Superior are trei segmente: apical, anterior şi posterior;
- Mijlociu are două segmente: lateral şi medial;
- Inferior are cinci segmente: apical al lobului inferior, antero-bazal, latero-
bazal, postero-bazal, şi medio-bazal.
La plămânul stâng, lobul:
- Superior are cinci segmente: apical sau apico-posterior, anterior, lingular
-superior şi lingular - inferior;

10
 - Inferior are patru segmente: apical al lobului inferior, antero-bazal,
latero-bazal şi postero-bazal.
Fiecare segment este format din lobuli.
Lobului pulmonar este unitatea anatomică şi funcţională a plămânului care
intră in constituţia segmentelor pulmonare.
Lobulii pulmonari sunt saci plini cu aer, care spaţial au şi ei ca şi segmentele,
o formă piramidală, cu vârful către bronhia lobulară şi baza către suprafaţa plămânului.
Lobulii sunt înconjuraţi de ţesut conjunctiv cu fibre elastice, celule
conjunctive şi macrofage.
Lobului pulmonar este format din acini pulmonari, iar acinii din alveole
pulmonare.

Structura arborelui bronşic

După ce au trecut de hil, bronhiile principale se îmaprt în bronhii lobare.

Bronhiile lobare se ramifică în bronhii segmentare, care la rândul lor se împart în bronhii
interlobulare. Bronhiile supralobulare pătrund în lobuli unde devin bronhiole
interlobulare.
Ultimele ale arborelui bronşic sun t bronhiole terminale care dau naştere
bronhiilor respiratorii.
Bronhiile respiratorii se continuă cu canalele alveolare ai căror pereţi se dilată
sub formă de saci alveolari. în aceştia se deschid alveolele pulmonare.
Acinul pulmonar din totalitatea elementelor care continuă o bronhie
terminală. Un lob are 50-100 de acini. O bronhiolă intralobulară dă naştere la 50- 100 de
bronhiole terminale.
Alveolele pulmonare au forma unor mici saci, plini cu aer care comunică cu
sacul alveolar. Suprafaţa totală a alveolelor este de 150 -200 m². Ele sunt alcătuite din
două tipuri de celule alveolare: celule mari ( 8-10µ) şi celule mici ( 4-6 µ). Acestea
formează epiteliul alveolar şi se găsesc pe o membrană bazală. Celulele epiteliale
alveolare au rol respirator şi fagocitar.
Sub membrana bazală se află ţesutul conjunctiv bogat în fibre de reticulină şi
în fibre elastice şi o reţea capilară foarte bine dezvoltată.

11
 Bariera hemato-aeriană este formată din epiteliul alveolar, membrana bazală a
alveolei, ţesutul conjunctiv de sub membrana bazală, membrana bazală a capilarului şi
endoteliului capilarului.

Vascularizaţia şi inervaţia plămânului

Vascularizaţia este dublă:

1. Funcţională - aparţine micii circulaţii. Realizează schimburi de gaze. Este
reprezentată de trunchiul arterei pulmonare şi venele arterei pulmonare.
Trunchiul arterei pulmonare începe din ventriculul drept şi după un scurt
traiect se împarte în cele două artere pulmonare stângă şi dreaptă, care pătrund în
plămâni prin hil. Ajunse în plămâni se împart în ramuri care urmăresc ramificaţia
arborelui bronşic , iar în final se capilarizează formând reţeaua capilară perialveolară în
care are loc schimbul de gaze (O2 şi CO 2).
Artera pulmonară duce la inimă sânge venos, încărcat cu CO 2. Sângele
încărcat cu O2 este preluat de venele pulmonare, câte două pentru fiecare plămân.
Acestea părăsesc plămânul prin hil, se varsă în atriul stâng şi pleacă în circulaţia
sistemică.
2. Nutritivă - aparţine marii circulaţii. Este reprezentată de arterele şi venele
bronşice.
Arterele bronşice se desprind din artera toracică , iar venei bronşice se varsă în
vena azygoz.
Inervaţia plămânului este realizată de sistemul nervos vegetativ printr- un plex
pulmonar anterior şi altul posterior.

7. PLEURA

Este o membrană seroasă formstă din două foite care se continuă una
s

pe cealaltă la nivelul pediculului pulmonar.

Pleura parietală căptuşeşte pereţii cutiei toracice. Pleura viscerală acoperă

plămânul şi pătrunde şi în fisuri.

12
 Cavitatea pleurală este spaţiul virtual dintre pleura viscerală şi cea parietală. în
cavitatea virtuală se găseşte o lamă fină de lichid pleural care permite alunecarea celor
două foiţe între ele. In cavitatea pleurală există o presiune negativă.

Cavitatea pleurală virtuală poate deveni reală, când , în cazuri patologice conţine:

- Aer (pneumotorax), sânge (hemotorax), puroi (piotorax).

8. MECANICA RESPIRATORIE

Actul respiraţiei este constituit din două faze: inspiraţia şi expiraţia.

1. Inspiraţia este un proces activ . care constă în mărirea bruscă a tuturor
dimensiunilor cutiei toracice , datorită contracţiei muşchilor inspiratori. Diametrele
toracice antero - posterioare şi transversal se măresc în timpul inspiraţiei, datorită
orizontalizării coastelor în momentul contracţiei muşchilor intercostali externi.
în timpul unei inspiraţii forţate intră în acţiune şi muşchii intercostali externi
împreună cu muşchii inspiratori accesori: sternocleidomastoidian, trapezi ai spatelui.
Diametrul antero-posterior creşte datorită contracţiei muşchilor intercostali
externi care deplasează coastele de la 2 la 6, de jos în sus şi ridică coastele de la 7 la 10.
Alături de deplasarea laterală a coastelor 7,10 se produce şi o creştere a diametrului
transversal.
2. Expiraţia este un proces pasiv, toracele revenind la dimensiunile sale de
repaus din cauza relaxării musculaturii inspiratorii. Dimensiunile toracelui se
micşorează, iar plămânii, care sunt ţinuţi în stare de tensiune se retractă.
Expirai se realizează datorită elasticităţii ţesutului toraco-pulmonar.
în expirai forţat participă muşchii accesorii, muşchii abdominali şi muşchii intercostali.

13
 Ventilaţia pulmonară şi alveolară
Schimburile gazoase dintre mediul exterior şi plămâni constituie ventilaţia
pulmonară.
Volumul curent reprezintă cantitatea de aer care pătrunde şi iese din plămân în
timpul unui inspir sau expir de repaus (500 ml).
La sfârşitul unei expiraţii de repaus, în plămân se mai află aproximativ 2.500 ml
de aer, din care aproximaţie 2.350 ml participă la schimbul de gaze purtând numele de aer
alveolar. Restul de aproximativ 150 ml se află în căile respiratorii unde nu se produce
schimbul de gaze şi constituie spaţiul mort anatomic.Peste volumul de aer curent, o
inspiraţie maximă poate introduce încă aproximativ 1.500 cm³ de aer, care poartă
denumirea de volum inspirator de rezervă sau de aer complementar.
Printr-o expiraţie forţată, după o expiraţie obişnuită se poate elimina încă o
cantitate de 1000 -1500 cm³ aer, denumit volum expirator de rezervă sau aer de rezervă.
Suma acestor 3 volume expiratorii ( aer curent, aer complemantar şi aer de
rezervă) constituie capacitatea vitală şi se determină prin efectuarea unei expiraţii forţate
după o inspiraţie maximă.
Debitul ventilator de repaus (V) reprezintă cantitatea de aer ventilată în timp de
1 minut în condiţii de repaus. El reprezintă produsul dintre volumul curent (VT) şi
frecvenţa respiratorie.
Volumul expirator maxim pe secundă (VEMS) reprezintă cantitatea de aer
expirat forţat timp de o secundă.
Ventilaţia alveolară (VA) reprezintă cantitatea de aer care pătrunde în plămân
după scăderea volumului spaţiului mort anatomic (VSMA) în timp de un minut.
Volumul de aproximativ 1500 cm³ aer care rămâne în plămân după o expiraţie
forţată constituie aer rezidual. În alveole rămâne un volum de aproximativ 200 cm³
denumit aer minimal.
Suma volumului curent cu volumul de rezervă inspirator constituie capacitatea
inspiratorie şi reprezintă 70% din capacitatea vitală.
Consumul de oxigen pe minut reprezintă volumul de oxigen reţinut de sânge
din volumul de aer ventilat într-un minut.
Echivalentul ventilator al oxigenului reprezintă volumul de aer care trebuie
ventilat pentru consumul de 100 ml de oxigen.

14
 Coeficientul de utilizare al oxigenului reprezintă cantitatea de oxigen reţinută
de sângele capilar din fiecare litru de aer ventilat.
Capacitatea reziduală funcţională este cantitatea de aer care rămâne în plămâni
după expirarea aerului curent. Volumul rezidual reprezintă cantitatea de aer care rămâne
în plămâni după o expiraţie maximă forţată.
Capacitatea pulmonară totală reprezintă suma capacităţii vitale cu volumul
rezidual.

Schimburile gazoase respiratorii

La nivelul membranei alveolo-capilare are loc un schimb de gaze între axul

alveolar şi gazele din sângele venos din reţeaua capilară peri - alveolară , astfel încât O 2
trece în sânge, iar CO2 în aerul alveolar.
1. Etapa pulmonară
Acest schimb se realizează prin procesul de difuziune al membranei alveolo -
capilare .
Difuziunea reprezintă tendinţa moleculei unui gaz de a se deplasa dintr-o zonă
în care concentraţia moleculară este mai mare spre o zonă unde concentraţia este mai
mică.
Factorii care determină viteza de difuziune a CO2 şi O2 la nivelul plămânului:
a. Gradientul de presiune parţială a gazelor din aerul alveolar, şi din sângele
din reţeaua capilară perialveolară;
b. Suprafaţa de difuziune este suparafaţa prin care aerul vine în contact cu
membranele alveolo-capilare;
c. Distanţa de difuziune este grosimea membranei alveolo-capliare;
d. Coeficientul de difuziune depinde de solubilitatea gazului şi greutatea lui
moleculară, astfel încât coeficientul de difuziune al CO2 este de 30 de ori
mai mare decât al O2 ceea ce explică viteaza practic egală de difuziune a
celor două gaze în ciuda gradientelor de presiune parţial diferite.
2. Etapa sanguină
Transportul O2 se face sub 2 forme:
a. Dizolvat în plasmă - se transformă în cantităţi mai mici în plasmă;

15
 b. Legat de hemoglobină - principala formă de transport a O 2 astfel încât un
gram de hemoglobină leagă 1,34 ml O2 , fiecare atom de Fe din structura
hemoglobinei leagă în mod labil una moleculă de O2;
Transportul CO2 se face sub trei forme:
a. Dizolvat în plasmă;
b.Legat de anumite grupări ale proteinelor plasmatice, inclusiv legat de
hemoglobină;
c. Sub formă de bicarbonat - forma predominantă de transport a CO2.

3. Etapa tisulară
La nivelul capilarelor tisulare, sângele arterial cedează O2 necesar activităţii
celulare, şi se încarcă cu CO2 rezultat din metabolismul tisular.
CO2 difuzează cu rapiditate în lichidul interstiţial, unde se găseşte o
tensiune de aproximativ 46 mmHg.

Reglarea respiraţiei

Adaptarea ventilaţiei pulmonare la necesităţile variabile ael organismului se

realizează permanent graţie unor mecanisme extrem de fine, care reglează ventilaţia
prin modificarea atât a frecvenţei, cât şi a amplitudinii respiraţiei.
În condiţii obişnuite, respiraţia ritmică spontană a adultului, are o frecvenţă
de 12 - 18 respiraţii /minut. Respiraţia spontană depinde de sescărcările ritmice, de
impulsuri nervoase de la cenţii respiratori spre musculatura respiratorie.
Reglarea nervoasă:
În condiţii neobişnuite, centrii respiratori bulbari pot fi influenţaţi temporar
de stimuli proveniţi de la nivelul unor variate zone receptoare din organism. Stimulii
de la nivelul căilor respiratorii superioare pot produce: strănutul, tuşea, deglutiţia,
voma şi sughiţul.
Reglarea chimică:
În condiţii fiziologice creşterea concentraţiei de CO2 în sânge - hipercapnia -
are ca urmare intensificarea ventilaţiei pulmonare, urmată de reducerea la normal
a p CO2 .

16
 Scăderea concentraţiei C02 în sânge - hipocapnia - determină diminuarea
până la oprirea totală a respiraţiei.
Apneea voluntară este urmată de polipnee, în cursul căreia se elimină
excesul de CO2 acumulat anterior.
Polipneea voluntară este urmată de apnee până ce concentraţia de CO2 în
sânge atinge niveluri fiziologice.
Diminuarea concentraţiei de O2 în aerul inspirat constituie un stimul al
ventilaţiei pulmonare, determinând o hiperventilaţie uşoară. Ventilaţia se modifică
uşor sub acţiunea hipoxemiei atâta timp pO2 din aerul alveolar, nu scade sub 60
mmHg. Când se fixează pe CO2 la valori sub normale, hipoxia nu determină efecte
stimulente asupra ventilaţiei, decât atunci când presiunea O 2 alveolar scade sub
60 mmHg.

17
 DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

1. DEFINIŢIA BOLII

Astmul bronşic este o boală caracterizată prin accese de dispnee predominant

expiratorie cu durată, severitate şi moment de apariţie variabile, care apare la persoane
cu hiperexcitabilitate traheobronşică la stimului variaţi, nu este consecinţa unei afecţiuni
cardiovasculare, fiind sub aspect anatomic o stenză bronşiolară tranzitorie.

2. CLASIFICARE

După criteriul etiologic se deosebesc 2 tipuri de astm:

- Alergic şi nealergic.
Astmul bronşic alergic se mai numeşte şi extrinsec sau atopic, apre la
persoane cu antecedente alergice, familiale cu sensibilizare la diverşi alergeni.
Astmul nealergic nu are al bază o etiologie bine definită şi nici un
mecanism patogenic cunoscut. În categoria astmului bronşic nealergic sunt incluse:
- Astmul infecţios sau endogen;
- Astmul cu alte etiologii (psihic, endocrin, meteorologic, iritativ) ;
- Astmul provocat de efort.

3. ETIOLOGIE

Principalii factori etiologici ai astmului bronşic sunt:

1. Factori endogeni: mediatori chimici, fiziologici ai receptorilor
respectivi, şi anume: acetil- colina, adrenalina, noradrenalina şi
histamina;
2. Factori exogeni: pneumoalegeni din praful de casă, praful de stradă,
polen, mucegai, peri de animale.

18
 La aceştia se adaugă diverşi factori iritativi care pot fi clasificaţi în :
a. Fizico- chimici: gazele care conţin dioxid de azot, fumul, deodorante,
parfumuri, vapori şi gaze de bucătărie;
b. Meterorologici: ceaţa, aerul rece, gaze şi pulberi industraile, atmosfera
poluată, umiditatea;
c. Endocrini: dezechilibre hormonale, în special pentru tiroidă, au rol apreciabil
în determinarea bolii, iar perioada premenstruală, menopauza, sarcina sunt
alte cauze frecvente pentru apariţia crizelor de astm;
d. Nervoase: emoţiile, stările conflictuale, agitaţia paroxistică, traumatismele
psihice;
e: Dezechilibrul neurovegetativ reprezentat prin spasmul musculaturii netede şi
hipersecreţia bronşică;
f. Suprasolicitarea la efort: sport de performanţă, ascensiuni montane.

4.PATOGENIE
În patogenia astmului bronşic concură: terenul, leziunile căilor respiratorii, şi
cauzele declanşante.

Particularităţile patogene ale diferitelor tipuri de astm bronşic:

În astmul bronşic mediatorii chimici acţionează direct asupra musculaturii
netede a bronhiilor, asupra glandelor mucoase şi a endoteliilor capilarelor bronşice,
producând obstrucţia cu precădere a bronhiilor mici.

În astmul infecţios la obstrucţia bronşică participă atât reacţii iritativ -

inflamatoare cât şi o recţie imunologică.
În astmul indus de efort sau exerciţiu, patogenia este mai complexă,
bronhospasmul putând fi declanşat în hiperventilaţie, hipocapnie, hiperreactivitate
vagală, eliberarea de mediatori spasmogeni şi tulburarea echilibrului dintre activitatea
receptorilor alfadrenergici şi betaadrenergici.
Starea de rău astmatic este forma dramatică a dispneei asmatice şi se
caracterizează prin simptome de asfixiere permanentă cu durată de mai multe zile şi
uneori cu evoluţie spre exitus dacă nu se intervine cu tratament corespunzător.

19
 5.ANATOMIE PATOLOGICĂ

În accesul astmatic se constată edemul şi congestia mucoasei bronşice,

hipersecreţie şi bronhoconstricţie. La examenul histologic se observă edemul,
infiltraţia celulară în peretele bronşic (eozinofile, limfocite, plasmocite), hiperplazia
glandelor bronşice, iar la microscopia electronică evidenţiază o dezintegrare granulară
cu formarea de vacuole în citoplasma mastocitelor, creşterea numărului de celule
bazale şi formare de granule secretorii în acestea.

În starea de rău astmatic , plămânii apar destinşi, căile bronşice astupate cu

mucus dens, cu euzinofile abundente în mucus şi peretele bronşic, membrana bazală a
epiteliului bronşic îngroşată şi musculatura netedă a bronhiilor hipertrofiată.

6.FORME CLINICE

Astmul bronşic extrinsec debutează înainte de 45 de ani şi este provocat de

diverşi alergeni exogeni, care pătrund în organism prin inhalaţie. Se caracterizează
prin dispnee paroxistică cu caracter expirator şi tuse însoţită de wheezing.

Astmul bronşic intrinsec apare frecvent după 45 de ani.

Astmul profesional este de două tipuri: alergic şi chimic iritativ.
Două criterii stau la baza clasificării: expunerea inhalativă sigură pe un
alergen prezent la locul de muncă şi dovedirea sensibilizării faţă de un alergen
profesional.

Astmul indus de efortul fizic este determinat de pătrunderea aerului rece şi

uscat în căile rspiratorii şi determină bronhospasm şi criză astmatică.

20
 Astmul cu intoleranţă la aspirină se întâlneşte la persoane care prezintă o rinită
cronică, tulburări ventilatorii obstructive latente, reversibile după un puf de
bronliodilatator.

Asfixia majoră se instalează brusc, în câteva ore sau progresiv, în interval de

câteva zile.

7.SIMPTOMATOLOGIE

SEMNE CLINICE

În formele lui tipice, astmul bronşic se manifestă prin accese paroxistice şi

dispnee. Criza de astm apare atât ziua cât mai ales în cursul nopţii, în plin somn.
Debutul este brusc, uneori fiind precedat de prodoame: strănut, lăcrimare, gâdilătură
în gât.

Bolnavul se trezeşte cu o mare sete de aer, respiraţia devine şuierătoare, ca un

ţiuit (wheezing), cu expiraţia prelungită şi jenantă.

Dispneea este absolut tipică cu frecvenţă rară, tuşea constantă, iniţial uscată,
devine apoi productivă. Sputa albicioasă, gelatinoasă, puţin abundentă este cunoscută
sub denumirea de spută perlată. Poate deveni însă sero- mucoasă şi chiar muco-
purulentă.

ASPECTUL

La examenul obiectiv, faţa bolnavului este anxioasă, buhăită, suferindă,

ceanotică, acoperită de sudori reci, resimte „sete de aer".

Bolnavul se ridică în picioare sprijinându-şi braţele de masă, spătar de

scaun.

Examenul aparatului respirator pune în evidenţă:

- Toracele este imobil, globulos, cu coastele orizontalizate;

- Hipersonoritate la percuţie la percuţie şi murmur vezicular ca
intensitate şi expiraţie prelungită;
- Bradipnee;

21
 - Muşchi respiratori proeminenţi;
- Raluri sibilante şi ronflante difuze , uneori raluri subcrepitante.

8.DIAGNOSTIC POZITIV

SIMPTOMELE BOLII

Semne clinice:
1. Dispneea este de obicei simptomul dominant în astm. Este rareori absentă.
Poate fi paroxistică ( debut brusc şi durată limitată), subacută (debut progresiv şi de
durată mai lungă) şi cronică (cu variaţii de intensitate în astmul cu dispnee continuă).
Frecvenţa respiratorie este noprmală sau uşor crescută.
2. Wheezing-ul (respiraţia şuierătoare) însoţeşte constant dispneea. Este relativ
caracteristic bolilor obstractive şi în special astmului.
3. Tusea însoţeşte de obicei dispneea , rareori este simptomul dominant sau
unic. Este uscată, chinuitoare şi survine în crize. Uneori se însoţeşte de expectoraţie în
cantitate mică , uşor gălbuie (aparent purulentă), ce apare spre sfârşitul crizei de astm.
4. Sputa este un produs rezultat de hipersecreţia patologică a glandelor
mucoasei bronşice. Sputa este de trei feluri:
- Sputa mucoasă este sidefie , albă (în astmul bronşic şi în bronşite acute sau
cronice);
- Sputa purulentă este de culoare galben verzuie, omogenă, de consistenţă
cremoasă sau lichidă (în supuraţie pulmonară şi în caz de deschidere a unei
colecţii purulente în vecinătatea plămânului, într-o bronhie);
- Sputa muco-purulentă , de culoare galben- verzuie 8 în pneumonii), bronşite
acute sau cronice , tuberculoză şi supuraţii pulmonare).
5. Cianoza - reprezintă modificarea culorii tegumentelor în albastru -
violaceu . Ea poate fi: centrală (în bolile pulmonare) şi periferică (în insuficienţa
cardiacă).
6. Senzaţia de constricţie toracică însoţeşte inconstant dispneea . Este o
senzaţie de apăsare pe cutia toracică care aparent împiedică inspirul adânc.

22
 9.EXAMENUL CLINIC

Examenul fizic al bolnavului în accesul astmatic relevă elemente relativ

tipice. Bolnavul are dispnee, predominant expiratorie, frecvenţa respiraţiei variind
între 20-30 /min şi frecvent tuse.
Inspecţia toracelui arată o eventuală folosire a muşchilor accesori în timpul
respiraţiei, torace hiperinflat cu ampliaţii respiratorii, relativ limitate şi prelungirea
fazei expiratorii şi a respiraţiei.
La percuţie este prezentă o hipersonoritate difuză, iar la ascultaţie pe fondul
unei expiraţii prelungite se găsesc raluri muzicale sibilante, inspăiratorii şi expiratorii,
adesea percepute de bolnav şi care dau un aspect caracteristic şuierător al respiraţiei
(expiraţiei). în raport cu hipersecreţia bronşică, se pot percepe raluri subcrepitante pe
ambele câmpuri pulmonare. Murmurul vezicular este de regulă păstrat şi este adesea
aspru. Diminuarea intensităţii murmurului vezicular sau chiar dispariţia sa, paralel cu
intensificarea dispneei (frecvenţa respiratorie > 30/min)sugerează o obstrucţie
bronşică severă ce poate evolua spre starea de rău astmatic.
În timpul accesului astmatic , bolnavii sunt afebrili, tahicardiei (în medie 90-
115 pulsaţii /min) şi fără variaţii semnificative ale TA.

10.EXAMINĂRI COMPLEMENTARE
1. Examenul sputei pune în evidenţă numărul mare de euzinofile şi cristale
Charent -Leyden;
2. Radiografia pulmonară pune în evidenţă retenţia intraalveolară de aer,
hipertransparenţa câmpurilor pulmonare;

3. Hemograma indică leucocitoză cu euzinofilie;

4. Explorarea funcţională respiratorie este utilă pentru:

a. precizarea diagnosticului de astm bronşic;

23
 b. precizarea alergenului specific implicat in determinarea
bronhospasmului;

4.1 Volumele pulmonare explorate sunt:

a. volumul curent;

b. volumul rezidual;

c. VEMS - volumul expirator maxim/secundă.

4.2 Testele de bronhodilataţie se folosesc atunci când diagnosticul de astm
este nesigur şi există un sindrom obstructiv;
4.3 Testele cutanate alergoalergice sunt folosite ca teste de rutină, iar
precizarea originii alergice a astmului se practică între crize , niciodată în cursul
coriticoterapiei.

11. DIAGNOSTICUL ETIOLOGIC

Este însă dificil , deoarece identificarea cauzelor declanşatoare ale crizelor nu
este întotdeauna posibilă. Pentru natura alergică a stmului bronşic pledează:
- Antecedentele alergice personale şi familiale;
- Apariţia acceselor repetitive în condiţii asemănătoare de timp (perioada de
polenizare), de loc (declanşarea crizelor la locul de muncă sau în anumite
încăperi) şi în condiţii de contact cu aceleaşi obiecte generatoare de alergii;
- Testele cutanate;
- Testele de provocare bronşică - pozitive.
Diagnosticul pozitiv al astmului bronşic intrinsec se pune pe:
- Tabloul clinic;
- Examenul de spută;
- Absenţa oricăror dovezi de hipersensibilizare la diferiţi alergeni.

24
 12. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL

Este bazat pe:

- Astmul cardiac;
- Bronşita cronică obstructivă;
- Dispnee laringiană;
- Corpi străini în arborele traheo-bronşic;
- Tiroida plonjată sau substernală;
- Adenopatii mediastinale;
- Nevroze respiratorii;
- Cancer traheobronşic;
- Afecţiuni cardiovasculare (insuficienţă ventriculară stângă).
Astmul bronşic mai trebuie diferenţiat şi de alte afecţiuni
bronhopleuropulmonare, în care poate apărea uneori şi bronhospasm (embolia
pulmonară cu sau fară infarct pulmonar, pneumotorax spontan).

13. EVOLUŢIE
Evoluţia astmului bronşic este cronică cu crize intercalate de acalmii cu
durată variabilă. Remisiunile uneori pot fi explicate, alteori însă apar în legătură cu
anumite condiţii ( la pubertate, în timpul sarcinii, odată cu schimbarea locuinţei sau
în altă localitate, după infecţii febrile). Revenirea crizelor de astm, este dependentă
de factori cauzali variaţi.
Astmul care debutează în adolescenţă sau la vârsta adultă regresează mai greu
decât astmul copilului.
În cursul evoluţiei astmului alergic, bolnavulse poate sensibiliza şi la alţi
alergeni. Supraadăugarea infecţiei bronşice şi cronicizarea acesteia face ca evoluţia
să progreseze către emfizem pulmonar.

25
 Astmul care apare în jurul vârstei de 50 de ani, evoluează cu episoade
bronşice repetate şi cu o dispnee de efort persistentă între accese, pentru ca după o
perioadă variabilă de timp să devină un astm de dispnee continuă.
Agravarea se realizează fie prin repetiţia frecventă a acceselor, cu remisiuni
incomplete ale dispneei între episoade paroxistice, fie prin suprapunerea unor
episoade repetate de infecţie bronşică, care îi dau un aspect clinic de evoluţie, de
bronşită cronică obstructivă şi cu timpul duc la constituirea unui cord pulmonar
cronic.

14. PROGNOSTIC
Prognosticul astmului bronşic este net favorabil, mai ales după evidenţierea
factorului alergic şi pentru forma paroxistă de astm.
Prognosticul este benign, pentru cazurile monoalergice, iar apariţia
complicaţiilor (hipertensiune pulmonară, cord pulmonar cronic) determină o evoluţie
letală.
Prognosticul este influenţat de corectitudinea terapiei şi de asocierea
complicaţiilor astmului bronşic.

15. COMPLICAŢII

Complicaţiile im portante ale astmului sunt:

- Infecţiile bronşice (bronşita acută sau cronică), stenoza bronşică,

bronşecatzia);
- Emfizemul pulmonar cronic (la cei cu astm vechi, netratat, cu bronşite
repetate);
Cordul pulmonar cronic.
Alte complicaţii mai rare:
- Pneumotoraxul spontan, fracturile costale, emfizemul mediastinal şi
subcutanat.

26
 16.TRATAMENTUL

Tratamentul astmului bronşic este profilactic şi curativ.

Tratamentul profilactic se referă la înlăturarea şi evitarea alergenului
(alergenilor), schimbarea locului de muncă, uneori a domiciliului, prevenirea crizelor
paroxixtice şi a infecţiilor intercurente.
Tratamentul curativ este patogenic şi simptomatic şi se adresează crizelor de
astm cât şi terenului, fondului astmatic.
Tratamentul trebuie individualizat în raport cu gravitatea crizei, care poate fi
uşoară, moderată sau severă.
a. Crizele uşoare cu durata de 10-30 minute se cuplează cu miofîlin, cp. de
100 mg de 3 ori/zi;
b. în crizele moderate care depăşesc 1 ⁄ 2 oră se preferă miofilinul injectabil,
în doză de 1 -3 fiole / 24 h. Dacă atacul astmatic nu cedează, la miofîlin
administrat i.v. se poate admistra per os 1-3 tb. de betastimulante
neselective de tip Bronhodilatin, Terbutalin şi din cele selective:
Salbutamol în doză de 1 -3 tb.
Betastimulantele se pot da şi sub formă de aerosoli, câte 2 - 3 pufuri /zi,
singure sau asociate cu Miofîlin. Nu se abuzează de Berotec, Salbutamol, preparate
sub formă de aerosoli, deoarece crează dependenţă.
c. În crizele severe de lungă durată şi în stare de rău astmatic se apelează la
tratmentul i.v. cu Miofîlin, Hemisuccinat de Hidrocortizon (HHC) , oxigen
intermitent, hidratare şi aport de potasiu pe cale orală.
Se începe cu microperfuzie 1-2 fiole de Miofîlin, în 150 g glucoză 5%, dată în
30 minute. Apoi se montează o perfuzie lentă cu 1 -2 fiole în 500 ml glucoză. în
acelaşi timp, bolnavul primeşte oxigen intermitent, se hidratează cu 1,5 - 2 1 de ceai
care are efecte fluidifiante şi expectorante.
Se dă potasiu din soluţia de 5-6 KC1 la 300 g de apă de mentă câte 3 linguri
pe zi. Se pot da şi 2 -3 tb. de 0,5 g KC1.
Dacă bolnavul nu răspunde la acest tratament, după 2-3 zile se trece la terapia
cu HHC asociat cu Miofilin sau Salbutamol. La tratamentul de atac cu HHC se
asociază oxigen, hidratare şi potasiu.
Doza de Miofîlin este de 2-3 fiole pe zi, iar de de Salbutamol de 1 - 2 tb. sau
1-2 pufuri /zi.

27
 Dacă după 72 de ore bolnavul este refractar ( obstrucţie , dispneea nu
încetează, se trece la terapia orală cu Prednison pentru 7 -14 zile. Prima doză este de
1 mg/kgcorp, după care se reduce treptat pentru a ajunge la doza de 15 mg/zi.

TRATAMENTUL PREVENTIV AL CRIZELOR DE ASTM

Ketotifen (Zaditenul) se administrează câte 1 /2 tb de 2 ori pe zi şi se creşte

progresiv până 1 tabletă.
Dipropionatul de beclametazonă - derivat cortizonic sub formă de aerosoli, se
dau 1-3 pufuri pe zi timp de 2-3 zile, în alternanţă cu Prednisonul. Nu se foloseşte în
criza de astm.
Nifedipina se foloseşte în afara crizei şi pe termen lung. Doza este de
1-2 drajeuri /zi.
Bronhodilatatoarele simpatic omoimetice :
a. Adrenalina se administrează în injecţii subcutanate, în doze de ml;
b. Efedrina se administrează oral, în doze de - mg, de /zi;
c. Izoprenalina se administrează prin inhalaţie folosindu-se preparate cu
aerosoli presurizaţi;
d. Orciprenalina (Alupent, Asmopent) - doza recomandată este de un
puf, care se repetă la nevoie după - minute;
- Salbutamolul se administrează un puf de mg.

Bronhodilatatoarele parasimpaticolitice (anticolinergice):

a. Aminofilina se administrează pe cale o orală ( comprimate de
Miofilin) şi i.v ( fiolă de Miofilin ) la interval de 6-8 ore;
b. Proxifilina şi Diprofilina se administrează oral, i.m sau i.v.

Inhibitoarele degranulării mastocitelor:

- Ketotifenul se administrează pe cale orală 1 mg dimineaţa şi seara.

28
 Corticoizii:
Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor suprarenale.
Tipuri de corticoizi:
a. Pridnisonul - se admnistrează al încwptu în doze mari de 50-60 mg/zi timp
de 4-7 zile. Doza zilnică poate fi luată în întregime la oreel 6- 8 dimineaţa.
Reducerea dozei se face până se ajunge la 15 mg/zi. în continuare se
reduce doza la câte 1,5 mg, până se ajunge la 5 mg/zi. Doza pe cale orală
este la început de 30-50 mg/zi în 4-6 prize, apoi se reduce la 5-20 mg/zi.
b. Hidrocortizonul hemisuccinat - în fiole conţinând 25 şi 100 mg
substantă activă:
c. Dexametrazonul - 1,5 3 mg /zi, după care scade treptat:
d. Bteametazona şi Beclometazona se administrează prin inhalare fiind sub
formă de aerosoli. 2-4 inhalaţii de 2-4 ori pe zi.
Hiposensibilizare specifică - se fac injecţiile subcutanat.
Terapia fizică- educaţii şi exerciţii respiratorii.
Fluidificantele secreţiei bronşice şi antitusivele : Bromhexian (Biosolvan)
2 drajeuri de 3 ori/zi sau 8 ml soluţie de 3 ori pe zi.
Psihoterapia şi medicaţia psihotropă:
a. Diazepam;
b. Rudotel;
c. Nitrazepam.

17.PROFILAXIA OMULUII BOLNAV ŞI SĂNĂTOS

Educaţia pacientului constă în:

Obiective:
 Informaţii corecte şi complete despre boală, prevenţie şi tratament;
 Administrarea corectă a terapiei;
 Monitorizarea bolii;
 Recunoaşterea momentului în care boala nu mai este controlată şi
aplicarea măsurilor adecvate;

29
  Solicitarea asistentei medicale sau a serviciului de urgenţă.

Metode:
 Discuţii individuale;
Demonstraţii;
 Materiale informatice audio-
vizuale;
 Educaţia în grup (şedinţe
interactive);
 Psihoterapie de grup.

30
 CAPITOLUL II

IVI. ÎNGRIJIRILE SPECIFICE ALE ASISTENTEI MEDICALE

ACORDATE PACIENŢILOR CU ASTM BRONŞIC

În general toţi pacienţii cu probleme respiratorii au nevoie de îngrijiri

privind:
1. Asigurarea condiţiilor de spitalizare care se realizează prin:
- Aerisirea saloanelor, curate, fară curenţi de aer, cu temperatură cuprinsă între
18-20° C;
- Reapartizarea pacientului în saloane diferite între acuţi şi cronici, iar la cei
cronici asigurarea pe cât posibil a condiţiilor propice:
- Poziţia pacientului în pat sau la marginea patului în timpul crizelor de astm
bronşic, trebuie făcută cât mai comod cu ajutorul anexelor sau sprijinindul în
braţe;
- Lenjeria pacienţilor transpiraţi trebuie schimbată de câte ori este nevoie;
- Pielea pacienţilor transpiraţi să fie spălată cu alcool mentolat, care înviorează
circulaţia periferică;
2. Alimentaţia cuprinde:
- Regim hidrozaharat;
- Alimentaţie hipercalorică, evitându-se supraalimentarea şi regimul bogat în
grăsimi;
- Interzicerea alcoolului şi a fumatului;
3. Supravegherea funcţiilor constă în:
- Măsurarea funcţiilor vitale şi notarea în FO ( la pacienţii astmatici se acordă
importanţă sindromului febril);
- Calmarea durerilor toracice sau a junghiurilor prin aplicaţii locale calde;
- Dispneea sau ceanoza se combat prin administrare de oxigen;
- Tuşea chinuitoare şi dureroasă se linişteşte prin administrarea de calmante şi
expectorante, iar pentru uşurarea eliminării expectoraţiei se admnistrează
fluidificante ale secreţei bronşice;

31
- Accesele de tuse se ameliorează prin bronhodilatatoare , iar pentru infecţii
bronşice se administrează antibiotic.
4. Conduita de urgenţă a asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu astm
bronşic contă în:
- Pacientul să fie aşezat în poziţia semişezând;
- Se supraveghează funcţia respiratorie;
- Se linişteşte pacientul;
- Se îndepărtează persoanele din jurul său;
- I se explică cum să respire;
- I se administrează medicamentaţia de urgenţă;
- Urmăreşte criza respiratorie;
- Îndepărtează factorii alergeni din jurul său;
- Anunţă medicul.

5. Îngrijiri acordate de asistenta medicalaă pacientului cu astm bronşic:

- să ajute pacientul să respire normal;

- să ajute ajute pacientul să se mişte şi să aibă o poziţie adecvată;

- să asigure pacientului un somn suficient de odihnitor;

- să asigure igiena corporale şi a cavităţii bucale;

- să-1 ajute să-şi exprime emoţiile, tulburările sau opiniile;

- să-l înveţe cum să-şi cunoască starea de sănătate şi cum să aibă grijă de el
însuşi;
6. Scopurile urmărite de asistenta medicală la nivelul plămânilor şi al bronhiilor
sunt:
- restabilirea permeabilităţii căilor respiratorii;
- învăţarea bolnavului să tuşească şi să expectoreze;
- aspirarea secreţiilor la nevoie;
- ameliorarea stării de sănătate prin explicarea bolnavului cum să-şi reducă
activităţile fizice;

32
- să ajute pacientul să facă gesturi utile respraţiei;

- asigură aport suficient de lichide;

- explică faptul că alcoolul şi fumatul sunt interzise;

- diminuarea anxietăţii prin explicarea acestuia în ce constă boala şi cum
evoluează.

7. Suprevegherea specifică a apcientului cu dispnee:

- notarea în FO a respiraţiei;

- notarea mucozităţilor;

- stabilirea culorii tegumentelor şi a mucoaselor;

- aplicarea tehnicilor de îngrijire adecvate (oxigenoterapia, drenaj postural,
fizioterapia);

- administrarea şi supravegherea medicamentaţiei;

- pregătirea pacientului pentru explorările specifice bolii;

- precauţii date de secreţii, tuse necontrolată, strănut.

2.EDUCAŢIA PACIENTULUI ŞI A FAMILIEI

Educăm pacientul şi familia pentru:
- A cunoaşte că astmul bronşic este o boală cronică ce poate fi
controlată;
- Respectarea tratamentului care este de lungă durată;
- Administrarea corectă a tratamentului prescris de medic;
- Gimnastica expiratorie cu accent pe expiraţie;
- înlăturarea cauzei care a determinat alergia;
- Evitarea factorilor declanşatori;
- Un mod de viaţă liniştit cu aer curat, cu evitarea agenţilor iritanţi
pentru mucoasa respăiratorie;
- Vaccinări, desensibilizări, administrare de antialergice;

33
 - Recunoaşterea eventualelor reacţii adverse ale medicamentului;
- Cunoaşterea manifestărilor ce determină agravarea afecţiunii;
- A se evita oboseala fizică şi intelectuală;
- Evitarea schimbărilor bruşte de temperatură;
- Regim alimentar hiposodat, bogat în vitamine, cu evitarea constipaţiei;
- Menţinerea echilibrului hidroelectrolitic, normalizarea greutăţii, asigurarea de
K+;
- Climatoterapia de altitudine (în perioade de acalmie ale bolii).

3.ÎNGRIJIRE LA DOMICILIU
Protocol educativ:
1. PEF metria este o metodă ieftină, simplă, disponibilă prin care se măsoară
PEF (debitul expirator de vârf). PEF metria este o metodă ideală pentru
monitorizarea funcţiei pulmonare la domiciliul pacientului:
2. Sunt sugestive pentru astm urmtoarle modificări ale PEF:
- Creşterea PEF cu peste 15% la 15-20 min. după administrarea de
bronhodilatator cu durată scurtă de acţiune;
- Scăderea PEF cu peste 15% la 5 min. după terminarea unui efort
nestandardizat cu durata de 6 min. (alergare sau exerciţiu).
- Variabiliatea PEF >20% în decursul unei zile.
Monitorizarea funcţiei pulmonare la domiciliu se realizează cu ajutorul PEF
metriei şi este un element obiectiv de apreciere a evoluţiei unui astmatic. Tehnica
măsurării PEF cu ajutorul PEF metriei:
1. Se aduce cursorul la 0 8 în partea inferioară a scalei);
2. Se stă în picioare cu capul drept ţinând PEF metrul orizontal astfel încât să
nu se împiedice în mişcarea cursorului;
3. Se inspiră adânc , se ţine respiraţia câteva momente şi se pune piesa bucală
în gură strângând buzele în jurul ei şi se expiră cât mai puternic şi mai
repede. Nu se introduce limba în piesa bucală;
4. Se citeşte rezultatul;
5. se reface măsurătoarea (paşii 1-4) încă de două ori;
6. se alege şi se notează valoarea cea mai mare dintre cele trei măsurători.

34
 4.ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN PROFILAXIE

Asistenta medicală trebuie să aibă ca prim obiectiv mijloacele de protecţie faţă

de infecţiile încrucişata. Bolnavii trebuie instruiţi asupar modului de prevenire a
împrăştierii sputei în timpul tusei şi asupra utilizării scuipătoarelor.
Protecţia muncii pe Secţia de Pneumologie prevede purtarea mănuşilor de
tifon în cursul unor procedee ca:
- facerea patului;
- predarea lenjeriei murdare;
- recoltarea sputei.
Hainele de protecţie se vor schimba cât mai des, astfel se are în vedere:
- prevenirea infecţiei respiratorii;
- tratarea corectă a acesteia;
- educaţia sanitară în comunităţile de copii;
- evitarea factorilor decalnşatori ai bolii;
- asigurarea de locuinţă salubră (călduroasă, fară mucegai);
- evitarea factorilor iritanţi, toxici, la locurile de muncă;
- la nevoie schimbarea locului de muncă.
Asistenta medicală trebuie să explice bolnavului metodele de administrare a
medicamentelor care scurtează crizele.
Bolnavul trebiue să fie informat asupra modului cum să provoace tuşea şi cum
să expectoreze secreţiile după tuse.
I se vor explica tehincile de diminuare a dispneei şi cele de educare a
tusei.
Bolnavul va fi sfătuit să practice tehnici de relaxare.

35
 CAPITOLUL III

REPREZENTAREA PLANURILOR DE ÎNGRIJIRE

A CAZURILOR URMĂRITE

CAZUL 1

A.I. are 62 ani, este pensinar şi locuieşte împreună cu soţia sa, are trei copii şi 2
nepoţi.

Pacientul a venit la spital cu o infecţie respiratorie, care a debutat cu 5 zile în

urmă şi care s-a accentuat progresiv, acuză tuse cu expectoraţie mucoasă redusă,
dispnee expiratorie cu Wheezing, cefalee, agitaţie, dureri precordiale, pacientul
ştiindu-se cu astm bronşic din 2000.

Pe lângă diagnosticul pus la internare de astm bronşic infecţios (alergic),

pacientul afirmă că a fost hipertensiv cu valori moderate din anul 2000, fără a urma
tratament hipotensor, ajungând ulterior cu valoarea maximă 180 mmHg.

CULEGERE DE DATE

DATE FIXE:

Numele şi prenumele : A.I.;

Vârsta: 62 ani;

Sex: bărbătesc;

Alergii: praf, fulgi, polen;

DATE VARIABILE:

Naţionalitatea: română;

Religia: ortodoxă;

Ocupaţia: pensionar (a lucrat în tâmplărie 30 ani);

36
 Domiciliu: Bucureşti;
Relaţiile cu famila: bune (îşi vizitează copiii şi are grijă de nepoţi);

Obiceiuri: consuma alcool în cantităţi mici, preferă carnea prăjită şi

rântaşurile, în general carnea foarte grasă.
ANTECEDENTE PERSONALE

Fiziologice: grup sanguin AII, Rh +;

Patologice: HTA din anul 2000, astm bronşic din anul 2000.

DATE CLINICE LA INTERNARE

- Conştienţa : prezentă;
- TA: 180/90 mmHG;
- Resp. 28 r/min;
- Temp. 38,5°C;
- Puls 100 b/min;
- Scaun: l/zi;
- Diureza : 3 micţiuni /zi;
- Greutatea : 75 Kg;

- Înălţimea: 1,75 m.

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

ELEMENTE DE DEPENDENŢĂ

- Dispnee de tip respirator;

- Agitaţie;
- Tuse;
- Cefalee;
- Dureri precordiale;
- Respiraţie = 28 r/min;
- Prezintă alergie;
- Somn agitat;
- Oboseşte repede;
- Transpiraţii.

37
 Pacientul este dependent de următoarele nevoi prioritare:

1. NEVOIA DE A RESPIRA ŞI DE A AVEA O BUNĂ CIRCULAŢIE

Problema: dispneea
Cauza: obstrucţia nazală, manifestată prin: polipnee, expiraţii prelungite, tuse
cu expectoraţie; HTA.

Obiective:
- Pacientul să fie capabil să-şi regleze respiraţia şi circulaţia în decurs de trei
zile.

Intervenţii autonome:

- Aşezarea pacientului într-o poziţie care să-i favorizeze respiraţia (poziţia

ortopneică);
- Asigur condiţiile de microclimat;
- Urmăresc funcţiile vitale şi notez în FO.

Intervenţii delegate:
- Administrez HHC 50 -200 mg i.v;
- Berotec 2-3 pufuri;
- Oxigenoterapie prin sondă: 6-8 1 / min;
- Nifedipin 1 tb. *3/zi

Evaluare:

- Temperatura din cameră este de 20° C ( fără curenţi de aer);

- Pacientul alternează poziţia care îi favorizează respiraţia;
- Evaluare făcută pe trei zile.

38
 2. NEVOIA DE A-ŞI PĂSTRA TEMPERATURA ÎN LIMITE
NORMALE

Problema:

- Hipertermie , Temp. 38,5°C;

Cauza:
- Infecţia respiratorie, manfestată prin: temperatură ridicată, tegumente
umede;
Obiective:
- Pacientul să fie capabil să-şi regleze temperatura;
- Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic;
- Pacientul să aibă o stare de bine fizică şi psihică.
Intervenţii autonome:
- Aerisesc salonul;
- Aplic îmbrăcăminte lejeră;
- Aplic comprese reci;
- Servesc pacientul cu cantităţi mari de lichide;
- Calculez bilanţul ingesta -excreta pe 24 h;
- Schimb lenjeria de pat şi de corp;
- Menţin igiena corpului.
Intervenţii delegate:
- Administrez:
a. antitermice;
b. antibiotice.
Evaluare:
- Pacientul prezintă tegumente şi mucoase uscate;
- Pacientului îi scade temperatura;
- Evaluare pe24 h.

39
 3. NEVOIA DE A COMUNICA

Problema: lipsa comunicării eficiente.

Cauza: - stresul, neliniştea, manifestate prin:

- Teama de a nu se sufoca în timpul crizei.

Obiective:
- Pacientul să fie capabil şă-şi exprime temerile şi să-şi diminueze
stresul şi neliniştea.
Interventii autonome:
- Favorizez adaptarea pacientului la mediu;
- Creez un climat se securitate;
- Răspund la întrebările pacientului şi îi explic imposibilitatea sufocării
în timpul crizei;
- Facilitez contactul cu familia şi explic membrilor acesteia necesitatea
apropierii de pacient.
Evaluare:
- Pacientul este mai liniştit şi comunică cu asistenta şi familia sa;
- Evaluare făcută pe trei zile.

40
 CAZUL II

B.E ., de 56 de ani, de profesie electrician este căsătorit şi locuieşte cu soţia sa

într-un apartament în condiţii igienice.
Nu are copii şi acest fapt îl afectează foarte mult. Se simte singur pentru că nici
părinţii nu mai trăiesc, dar are două surori cu care se vizitează în special la zile festive.

Din istoricul relatat de pacient, se constată că a avut primele accese de dispnee în

anul 2005 după o baie fierbinte pe fondul unei viroze respiratorii neglijate, când i se
pune diagnosticul de bronşită astmatiformă pentru care primeşte tratament fără
rezultate deosebite.

În urma numeroaselor internări şi tratamentelor corespunzătoare obţine o

acalmie pasageră pasageră până în 2006 când în urma unei internări se stabileşte
diagnosticul de astm bronşic urmând tratament prin dispensarizări şi internări
frecvente.

Ajuns la spital, pacientul prezintă dispnee, wheezing continuu, tuse fară

expectoraţie, agitaţie, iritabilitate şi diabet zaharat fără ca pacientul să acuze tulburări.

CULEGERE DE DATE

DATE FIXE:

Numele şi prenumele: B.E

Vărsta:56 ani;

Sex: bărbătesc;

Alergii: praf,polen

DATE VARIABILE:

Naţionalitatea: română;

Religia:ortodoxă;

41
Ocupaţia: electrician.

Condiţii de locuit: bune.

Obiceiuri: în general îi place să mănânce bine, îi plac prăjiturile şi bea cafea.

ANTECEDENTE PERSONALE:

Fziologice: Grup sangvin BIII, Rh +;

Patologice:

- Multipli polipi nazali operaţi în anul 200;

- Bronşită astmatiformă în 2005;
- în prezent diabet zaharat, insulinodependent.
DATE CLINICE LA INTERNARE:

- Conştienta: prezentă;
- TA : 140/70 mmHG;
- Temperatura: 36°C;
- Respiraţia: 27 r/min;
- Puls: 80 b/min;
- Scaun: l/zi;
- Diureza: 8 micţiuni /zi;
- Greutatea: 90 Kg;
- Înălţimea: 1,80 m.

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

Manifestări de dependenţă:

- Dispnee de tip expirator;

- Tuse fară expectoraţie;
- Agitaţie, iritabilitate;
- alergie;
- poliurie;
- polifagie;
- polidipsie;
- somn agitat.

42
 Pacientul este dependent de următoarele nevoi prioritare:

1. NEVOIA DE A RESPIRA

Problema: dispneea;
Cauza: obstrucţie nazală , manifestată prin: polipnee, expiraţii
prelungite, tuse.
Obiective:

- Pacientul să fie capabil să-şi regleze respiraţia în trei zile;

Intervenţii autonome:
- Aşez pacientul într-o poziţie care să-i favorizeze respiraţia (poziţia
ortopneică);
- Asigur condiţiile unui microclimat corespunzător;
- Urmăresc funcţiile vitale şi le notez în FO.
Intervenţii delegate:
- Administrez:
• Miofilin 1 fiolă i.v. lent;
• HHC 50100 mg i.v;
• Berotec 2-3 pufuri;
• Oxigeno terapia.
Evaluare:

- Temperatura din salon este de 20°C;

- Pacientul alternează poziţia care să-i favorizeze respiraţia,
- După administrarea tratamentului, respiraţia este mai
uşoară;tegumentele sunt normal colorate;

- Evaluare făcută pe 3 zile.

NEVOIA DE A BEA ŞI A MÂNCA

Problema: alimentaţie neadecvată

Cauza: lipsa cunoaşterii de sine boia.

43
 Manifestări de dependenţă: consum mare de glucide şi dulciuri.

Obiective:
- Pacientul să cunoască principiile raţionale;
- Pacientul să scadă în greutate în termen de 1 lună.

Intervenţii autonome:
- învăţ pacientul valoarea nutritivă a alimentelor şi necesarul caloric
pentru vârsta , activitatea şi înălţimea sa;
- Conştientizez pacientul de necesitatea ţinerii unui regim, dat fiind faptul
că are diabet zaharat pe lângă astm bronşic;
- Îi indic să bea mai multe lichide, să evite cafeaua şi efortul fizic;
- Cântăresc zilnic pacientul.
Evaluare:

- Pacientul are noţiuni despre cele două boli pe care le are şi s-a adaptat
regimului;
- Consumă cu plăcere lapte, carne, brânzeturi;
- Evaluare făcută pe 3 zile.

3.NEVOIA DE A ACŢIONA DUPĂ CREDINŢELE ŞI VALORILE SALE

Problema: lipsa sprijinului moral şi spiritual;

Cauza: culpabilitatea;

Manifestări de dependenţă:

- Lipsa copiilor,
- Preocuparea pentru credinţă şi valoarea ei;
- Grija faţă de sensul vieţii şi al morţii.
Obiective:
- Pacientul să-şi păstreze imaginea de sine pozitivă;
- Pacientul să aibă o stare psihică bună;
Intervenţii autonome:
- Încurajarea pacientului să-şi exprime sentimentele şi problemele sale;

44
- Planificarea împreună cu pacientul a unor activităţi care să-i dea
sentimentul de utilitate;
- Caut modalităţi de practicare a religiei;
- ÎI pun în legătură cu un preot.

Evaluare:
- Pacientul acceptă să vorbească cu un preot;
- Pacientul citeşte documente religioase;
- Evaluare făcută pe trei zile.

45
 CAZUL III

M.A de 65 de ani, este pensionară şi văduvă de trei ani. Are trei copii care sunt
căsătoriţi. Este adusă de unul dintre copii la spital într-un stadiu clinic mai sever,
prezentând semne de insuficienţă respiratorie accentuate, anxietate, polipnee cu
expiraţie prelungită, ceanoză, transpiraţii profunde, fără tuse şi expectoraţie.
Cauza acestui sindrom este asfixia şi abuzul de simpaticomimetice. Din
antecedente se constată lipsa oricărei cardiopatii, pacienta ştiindu-se astmatică din
2003.
Ajunsă la spital, pacienta este conţtientă şi i se explică necesitatea de a tuşi şi a
expectora şi de a rămâne în stare de veghe până la instalarea echilibrului respirator.

CULEGERE DE DATE

DATE FIXE:

Numele şi prenumele: M.A

Vârsta: 56 ani;

Sex:femeiesc;

Alergii: praf, polen.

DATE VARIABILE:

Naţionalitatea: română;

Religia: otodoxă;

Ocupaţia: pensionară;

Condiţii de locuit: bune;

Relaţia cu familia: bună

Obiceiuri: mănâncă în general de toate dar cu măsură şi bea cafea.

46
ANTECEDENTE PERSONALE:

Fziologice: Grup sangvin 01, Rh+;

Patologice:

- Apendicectomie în 1990;

- Astm bronşic din 2003.

DATE CLINICE LA INTERNARE:

- Conştienţa: prezentă;
- TA : 150/70 mmHG;
- Temperatura: 36,5°C;
- Respiraţia: 28 r/min;
- Puls: 88 b /min;
- Greutatea: 64 Kg;
- înălţimea: 1,70 m.

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

Manifestări de dependenţă:
- Polipnee,
- Ceanoză; transpiraţii profunde,
- Anxietate;
- Alergie.

Pacienta este dependentă de următoarele nevoi prioritare:

2. NEVOIA DE A RESPIRA

Problema: dispneea;
Cauza: obstrucţie nazală , manifestată prin: polipnee, expiraţii
prelungite, cianoză.

Obiective:
- Pacienta să fie capabilă să-şi regleze respiraţia în trei zile;

47
 Intervenţii autonome:
- Aşez pacienta într-o poziţie care să-i favorizeze respiraţia (poziţia
ortopneică);
- Asigur condiţiile unui microclimat corespunzător;
- Urmăresc funcţiile vitale şi le notez în FO.

Intervenţii delegate:

Administrez:

- Miofilin 2 fiole în prfuzie cu ser fiziologic;

- HHC 50 mh iv;
- Oxigen pe sonda nazală.

Evaluare:
- Temperatura din salon este de 20°C;
- Pacienta nu mai prezintă ceanoză şi respiraţia a revenit la valori
normale;
- Evaluare făcută pe trei zile.

2.NEVOIA DE A FI CURAT ŞI DE A-ŞI PROTEJA TEGUMENTELE

Problema: alterarea tegumentelor.

Cauza: stare generală alterată., manifestată prin transpiraţii profunde
(diaforeză).
Obiective:
- Pacienta să prezinte tegumente şi mucoase integre.

Intervenţii autonome:

- Asigur toaleta tegumentelor şi mucoaselor printr-o spălare parţială;

- Achimb lenjeria de corp şi de pat ori de câte ori este nevoie.

48
Evaluare:
- Pacienta prezintă tegumente şi mucoase integre;
evaluare făcută pe 3 zile.

3. NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI

Problema:

- Imposibilitatea de a dormi

Cauza:
- Imposibilitatea de a respira normal, manifestată prin: anxietate, teama
de sufocare, teama de boală.
Obiective:

- Pacienta să beneficieze de somn şi odihnă corespunzătoare;

Intervenţii autonome:
- Explic pacientei necesitatea de a se odihni;
- Liniştesc pacienta dându-i lămuriri despre boală şi riscurile ei.
Intervenţii delegate:

- Administrez Rudotel 1 tb/zi;

Evaluare:
- Pacienta a colaborat cu cadrele medicale şi a dormit destul de bine;
- Evaluare pe trei zile.

49
 CAPITOLUL IV

ANEXE

1. BRONHOSCOPIA

DEFINIŢIE: Explorarea arborelui bronşic sub vizualizare directă, cu ajutorul

unui aparat numit bronhoscop.

Scopul bronhoscopiei este:

1. Diagnostic - se execută în cazuri de tumori, supuraţii bronhopulmonare,

suspiciune de corpi străini etc. Realizează vizualizarea mucoasei bronşice şi
permite prelevări de secreţii şi recoltări de probe citologice şi histopatologice
(biopsie);
2. Terapeutic - se execută pentru eliberarea căilor respiratorii de secreţii
abundente prin aspiraţie şi pentru introducerea unor medicamente în arborele
traheobronşic.

MATERIALE NECESARE:
- Bronhoscop;
- Aspirator electric cu sondele respective;
- Tampoane;
- Pense;
- Depărtător de gură;
- Oglindă frontală;
- Seringă laringiană de 5 ml;
- Lampă de spirt;
- Tăviţă renală;
- Măşti pentru medic şi pentru asistente;
- Comprese de tifon;
- Substanţe anesteziante 8xilină 2-4 %);
- Medicamente necesare în caz de accidente;
- Aparatură pentru oxigeno-terapie.

50
 PREGĂTIREA BOLNAVULUI

a. Psihică;
b. Fizică: examinarea se face dimineaţa pe nemâncate, se execută în camera
de bronhoscopie semiîntunecată, pe masa de operaţie, izolată cu o saltea de
cauciuc, care asigură confortul necesar bolnavului.
Bolnavului i se face anestezie locală, prin gargară cu câţiva ml de substantă
anesteziantă.
Asistenta va atrage atenţia bolnavului să ţină anestezicul cât mai mult timp în
gură şi apoi să-1 scuipe în tăviţa renală evitând să-1 înghită. Apoi aprinde lampa cu
spirt, încarcă seringa laringiană cu anestezic şi o oferă medicului.
Bolnavului i se dau câteva comprese de tifon şi este rugat să scoată limba şi o
ţină fixată afară cu ajutorul compreselor.
Introducerea bronhoscopului şi examinarea propriu-zisă se vor face în decubit
dorsal cu capul în extensie, cu gura larg deschisă. Umerii bolnavului sunt ridicaţi cu
ajutorul unei perne tari sau a unui sul, până la înălţimea de 12- 15 cm de la suprafaţa
mesei.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI DUPĂ BRONHOSCOPIE

Timp de 4 ore până la reapariţia sensibilităţii complete a mucoaselor

anesteziate, el se va abţine de la orice alimentatie.
De asemenea, timp de 2 - 3 zile primeşte un regim compus din lichide şi paste,
din cauza iritaţiei traumatice, cauzate de tubul bronhoscopului.

Incidente şi accidente:
1. Disfagie sau afagie;
2. Dureri în gură;
3. Dureri retro sternale;
4. Cefalee;
5. Tahicardie;
6. Insomnie;
7. Tuse;
8. Expectoraţie;

51
 5.Administrarea oxigenului prin pâlnie
Tubul subţire al pâlniei se racordează prin intermediul umidificatorului cu o
conductă de cauciuc la reductorul de presiune al pompei de oxigen, iar partea lată se
aplică pe faţa bolnavului.

6.Cortul de oxigen
Este format dintr-un material plastic transparent, care acopră patul în întregime
fiind susţinut de un suport metalic. Este prevăzut cu, curent electric care face să
circule aerul în interiorul lui şi-1 răceşte la temperatura de la sursa de oxigen. Se
administraeză un gaz de 50-60% care va trebui măsurat regulat. Este prevăzut cu un
ventilator.

7.Aparatul de respiraţie artificială

Prin acest aparat bolnavul se intubează cu o sondă orotraheală, se cuplează la
aparatul de respiraţie superficială care suplineşte funcţia respiratorie a bolnavului.

52
 BIBLIOGRAFIE

1 ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI - I C. VOICULESCU, I C

PETRICU , Editura Medicală , Bucureşti 1971;
2 TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI, ediţia a Iva, voi I, voi II - Carol
Mozes, Editura Medicală 1978;
3. URGENŢE MEDICALE - Florian Chiru, Crin Marcean, Sorin
Simion, Elena Iancu, Editura RCR Prinţ, Bucureşti 2003; 4 MANUAL DE
MEDICINĂ INTERNĂ PENTRU CADRE MEDII -
Corenliu Borundel, Editura medicalăă 1979, 5. MEDICINĂ INTERNĂ voi
I , I. Bruckner, Editura medicală, Bucureşti 1979;
6 ACTUALITĂŢI ÎN DIAGNOSTICUL ŞI TRATAMENTUL ASTMULUI
BRONŞIC CRONIC - Paul Stoicescu;
7 TRATAT DE CLINICĂ ŞI PATOLOGIEMEDICALĂ - voi I, Ion
Iliescu, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993

53