MINISTERUL EDUCAIEI NAIONALE I CERCETRII TIINIFICE

COALA POSTLICEAL SANITAR

ALEXANDRIA

PROIECT
PENTRU ABSOLVIREA COLII POSTLICEALE SANITARE

SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

TEMA
NGRIJIRI ACORDATE PACIENILOR CU FRACTURI
ALE OASELOR LUNGI

NDRUMTOR:
Prof. NEAGA ADRIANA CECILIA

ABSOLVENT:
TOTOLAN I. ALINA MARIANA

-2016-

1
 CUPRINS
ARGUMENT...........................................................................................................3
CAPITOLUL I.........................................................................................................4
ANATOMIA I FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS.........................................4
CAPITOLUL II......................................................................................................11
FRACTURI ALE OASELOR LUNGI................................................................11
1. Definitie............................................................................................................11
2. Generalitati.......................................................................................................23
3. Clasificare.........................................................................................................24
4. Etiologie...........................................................................................................27
5. Tablou clinic.....................................................................................................28
6. Explorari complementare.................................................................................30
6.1. Examene de laborator................................................................................................. 30
6.2. Explorarea radiologica a sistemului osteo-articular........................................30
7. Diagnostic................................................................................................................................... 31
8. Prognostic si evolutie......................................................................................33
9. Tratament..........................................................................................................37
10. Profilaxia........................................................................................................42
CAPITOLUL III....................................................................................................44
PLANURI DE INGRIJIRE A BOLNAVILOR CU FRACTURI ALE
OASELOR LUNGI...............................................................................................44
Cazul nr. I.............................................................................................................44
Cazul nr. II............................................................................................................45
Cazul nr. III..........................................................................................................60
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................102
ANEXE.................................................................................................................103

2
 ARGUMENT

Pentru a sintetiza lucrarea de fa, dar i la orele de nursing n cei trei

ani de coal sanitar, am nvat c este necesar ca personalul medical s
le acorde bolnavilor ceea ce acestora le lipsete pentru a fi "complet", un
"ntreg" sau un individ "independent", caliti ce-i lipsesc pacientului fie din
cauza pierderii forei fizice n cazul bolilor organice, fie din cauza lipsei de
voin n cazul bolilor psihice, fie din lipsa de cunotine de specialitate necesare
ngrijirii lui.
Lucrarea prezent reunete noiuni de anatomie ale sistemului osos, n
special cele ale antebraului, noiuni generale despre fractura de antebra, noiuni
despre ngrijirea pacientului cu fractur i pregtirea pentru explorrile clinice i
paracilinice a pacieniilor, aplicate n stagiul practic urmnd un plan nursing.
n lucrarea de fa am reunit cunotiinele teoretice, deprinderile
practice, noiunile de farmacologie, de anatomie i fiziologie a omului, de
medicin intern, pe care le-am nglobat n tehnicile de Nursing dup modelul
conceptual al Virginiei Henderson.
Pentru o bun realizare a atribuiilor sale, asistenta medical trebuie s
ntocmeasc un plan de ngrijire prin:
- Culegerea datelor discutnd cu bolnavul, indentificarea antecedentelor
personale i hetero-colaterale, msurarea tensiunii arteriale, a temperaturii;
- Planificaea ngrijirilor n funcie de necesiti, prin cunoaterea celor 14 nevoi
fundamentale ale omului;
- Realizarea ngrijirilor prin supravegherea, colaborarea ntre asistent medical,
pacient i medicul care trateaz pacientul;
- Evaluarea obiectivelor propuse permite evaluarea procesului de ngrijire i
aducerea de modificri pe ntreaga evoluie a strii de sntate a pacientului.
Din planul de ngrijire a bolnavului desfurat n paginile urmatoare,
dar i practicnd meseria la patul bolnavului reiese faptul c nursingul i are
rdcinile n nevoile fundamentale ale individului i am nvat c orice fiin
uman sntoas sau bolnav este animat de dorina de a mnca, de a avea
condiii de locuit, de a se mbrca, are nevoie de afeciune i nelegere n
relaiile cu semenii si i de a avea sentimentul c este folositor familiei i
prietenilor.

3
 CAPITOLUL I

ANATOMIA I FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

Sistemul osos cuprinde oase ,organe dure si rezistenta datorita compozitiei

chimice cat si arhitecturii sistemului osos.

Procesul de formare a osului se numeste osteogenoza.Pentru a ajunge la

scheletul cartilaginos si conjunctiv fibros al embrionului la scheletul osos al
adultului se trece printr-un lung proces de dezvoltare ce incepe inca din a patra
saptamana a vietiia vietii embrionare si se incheie in jurul varstei de 25 de ani.

Cand osteogeneza se realizeaza prin inlocuirea unui tesut conjunctiv se

numeste endoconjunctiva sau de mmembrana,iar cand se realizeaza prin osificarea
unui tesut cartilaginos se numeste endocondrala sau de cartilagiu.

Osificarea endocondrala: da nastere majoritatii oaselor lungi ale corpului. Ea

determina cresterea in lungime a osului la locul cartilajului de crestere diafizo-
epifizar.

Osificarea desmala: formeaza oasele late numite si oase de membrana. Prin

ea se osifica oasele boltii cutiei craniene ,o parte din oasele fetei si formeaza
calusul in cazul fracturilor.

Forma oaselor este adaptata functiei lor:

- Oasele lungi-sunt acelea la care lungimea depaseste mult latimea si grosimea.Ele
formeaza in cea mai mare parte scheletul membrelor. Unui os lung i se descriu mai
multe parti: un corp sau diafiza (format din tesut osos compact ) care prezinta in
interior canalul medular ce adaposteste maduva osoasa, doua extremitati sau
epifize (formate din tesut spongios si metafiza care este partea interpusa intre
diafiza si epifiza ce corespunde cartilajului de crestere al osului ).

- Oase late -sunt acele oase la care latimea este mai mare decat lungimea si
grosimea . Astfel de oase sunt oasele cutiei craniene ,scapula,sternul,coxalul.Ele
participa la formarea cavitatilor de protectie (craniul,toracele,bazinul osos). La
suprafata sunt formate din tesut osos compact ,iar in interior din tesut spongios .

4
 - Oasele scurte - au cele trei dimensiuni aproape egale .Se gasesc in regiuni cu
miscari variate ,dar mai putin ample,unde este mai mare solidaritate. Astfel de
oase sunt oasele tarsiene, carpiene, vertebrele. In interior ele sunt formate din tesut
spongios iar la suprafata din tesut compact.

Rolurile functionale ale oaselor

Prin duritatea si rezistenta lor, oasele contribuie la determinarea formei

corpului si reprezinta suportul partilor moi. Ele formeaza cavitatile de protectie ,in
care sunt adapostite organele, de exemplu: cutia craniana, canalul vertebral,cutia
toracica si bazinul osos. Sunt organe ale miscarii ,pentru ca iau parte la formarea
articulatiilor si dau insertii muschilor.

Prin componenta lor minerala ,oasele constituie un depozit de substante

fosfocalcice pe care organismul le poate mobiliza la nevoie.

Cresterea oaselor:

Procesul de crestere a osului are loc in lungime si in grosime.Cresterea in

lungime se face la nivelul cartilajelor de crestere(metafiza)prin osificarea
endocondrala.

Cresterea osului este influentata de factori endocrini si vitamine,astfel

intervin hormonul de crestere hipofizar, hormonii paratiroidieni si tiroidieni
precum si hormonii sexuali. Alaturi de hormoni intervin si vitaminele A ,B si in
special vitamina D ,ce favorizeaza depunerea calciului in oase.

Metabolismul oaselor:

Metabolismul este cu atat mai activ cu cat organismul executa mai multe
miscari prin acesta,oasele angajate direct in actiune sunt mai dezvoltate ,iar in lipsa
de activitate duce la suptierea lor,metabolismul sarurilor minerale este strans legat
de asa numitul echilibru fosfocalcic.

Fosorul si calciul sunt elemente indispensabile organismului si se gasesc in

organism sub forma de saruri insolubile ,depuse in mare cantitate in oase si dinti si
in mica masura dizolvate in lichidele mediului intern(sange,lichid
interstitial,limfa).

Concentratia in saruri de calciu din sange poarta denumirea de

calcemie(normal 9-11mg %)iar cea de fosfor- fosfatemie .Echilibrul dintre

5
cantitatea de fosfor si calciu in organism (echilibrul fosfocalcic)este pastrat printr-
un auto-control exercitat pe cale umorala. Atunci cand prin ingestie nu sunt
asigurate cantitati necesare de calciu si fosfor, sau acestea sunt eliminate prin urina
in cantitati mari are loc o intensificare a proceselor de demineralizare a
oaselor,conpletanduse astfel concentratia din lichidele organismului si
invers.Hormonii care regleaza echilibrul fosfocalcic sunt parathormonul , secretat
de glandele paratiroide si calcitonina secretata de glanda tiroida.

Parathormonul mobilizeaza calciul din oase si face totodata sa creasca

eliminarea sarurilor de fosfor prin urina ,iar calcitonina are actiune inversa
,coboara nivelul calciului sangvin si micsoreaza eliminarea fosfatilor prin
urana.Exista si alti hormoni ce influenteza intr-un sens sau altul in mineralizarea
osului.Actiunea mineralizanta a hormonilor sexuali, somatotropul ,hormonii timici
si epifizari,iar actiune demineralizanta au ACTH-ul si glucocorticoizii.

Vitamina D determina crestrea concentratiei plasmatice a calciului.Ea

actioneaza direct pe os: creste moblizarea calciului si fosfatului din os,activeaza
proteina de legare a calciului din os,are efect antirahitic ,actioneaza sinergic cu
parathormonul pentru a determina demineralizarea osoasa prin proliferarea
osteoclastelor.Crestrea actvitalor osteoclastelor de catre parathormon necesita
prezenta vitaminei D3.

Calciul de schimb :osul ca si alte tesuturi ale organismului contine un tip de

calciu de schimb care este intotdeauna in echilibru cu ionii de calciu din lichidul
extracelulelor.Calciul de schimb de la nivelul osului reprezinta pana la 1%din
calciul osos total,fiind reprezentat de saruri usor mobilizabile .Acest tip de calciu
realizeaza un mecanism rapid de tampon care impiedica concentratia calciului din
lichidul celular sa varieze foarte mult .

Osteoliza:

Osul este in permanenta format de catre osteoblaste si este continuu lizat

acolo unde sunt active osteoclastele.Osteblastele se gasesc si pe suprafetele
exterioare ale oaselor si in cavitatile osoase .In toate oasele vii se desfasoara o
oarecare activitate osteoblastica.

Osteoliza are loc in imediata vecinatate a osteoclastelor.Acestea emit catre

os prelungiri similare vilozitatilor si secreta din aceste vilozitati doua tipuri de
substante :enzime proteolitice si cativa acizi ,incluzand acidul citric si cel lactic.
Enzimele digera sau dezorganizeaza matricea organica a osului iar acizi
solubilizeaza sarurile minerale.
6
 Functiile tesutului osos

Functia de suport - scheletul este baza corpului, suporta atat greutatea lui si
ofera puncte de conexiune pentru majoritatea muschilor.
Functia de protectie - scheletul ofera protectie mecanica pentru multe
dintre organele interne, reducand astfel riscul deteriorarii lor (oasele craniene
protejeaza creierul, vertebrele protejeaza maduva spinarii, coastele protejeaza
inima si plamanii).
Functia de asistenta in miscare - muschii care sunt atasati oaselor in
momentul in care se contracta determina miscarea oaselor.
Functia de depozit de minerale - tesutul osos este o rezerva naturala de
minerale cum ar fi calciul si fosforul. Cand este necesar, oasele elimina in sange
mineralele in acest fel echilibrand nivelul acestora in corp. n axul diafizei se afl
un canal, numit canalul medular, n care se gsete o substan de culoare galben,
roie sau cenuie, denumit mduv osoas.

Maduva osoasa
Se gaseste in oasele lungi la nivelul canalului central precum si in areolele
tesutului spongios din epifize.
Maduva Rosie (la fat) are rol in eritropoeza, deci produce hematii.
Maduva Galbena cu inaintarea in varsta maduva rosie trece in repaus
eritropoetic si devine maduva galbena (cu rezerve de grasime).
Maduva Cenusie - La batranete, maduva galbena este invadata de tesut
conjunctiv fibros, devenind maduva cenusie (gelatinoasa), care contine elemente
conjunctive si nu mai poate fi recuperata pentru eritropoeza.
Articulatile asigura legatura dintre oase, in functie de gradul de mobilitate
si se impart in:
7
 Articulatii fixe (sinartroze) nu permit miscari sau permit miscari reduse (de
exemplu articulatia oaselor craniulu);
Articulatii mobile (diartroze) permit miscari fixe, extensie, abductie,
rotirea sau miscari combinate. Articulatii mobile (artrodii) se caracterizeaza
printr-o mobilitate ridicata, capetele oaselor avand cartilaje articlare legate intre ele
prin capsula articulara intarita de ligament.
Articulatii semimobile (amfiartroze) - apar intre oasele care se articuleaza
prin intermediul unei formatiuni fibro-cartilaginoase, de exemplu, articulatiile
coloanei vertebrale.
Clasificarea oaselor:
Oase lungi - femurul, tibia, fibula, humerusul, radiusul, ulna.
Oasele late - predomina latimea si inaltimea (coxal, omoplat, oasele cutiei
craniene: parietal, frontal, occipital, si sternul)
Oasele scurte - cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale (carpiene si
tarsiene)
Oasele neregulate - vertebrele, sfenoidul, etmoidul, mandibula.
Oasele pneumatic - contin cantitati cu aer (frontal, maxilar, etmoid,
sfenoid)
Oasele lungi - sunt acelea la care lungimea depaseste mult latimea si
grosimea. Au rolul de a amortize socurile, ele formeaza in cea mai mare
parte scheletul membrelor. Prin intermediul acestora se realizeaza miscari de mare
amplitudine cum ar fi gesturi curente ale vietii zilnice (oasele membrului toracic)
precum si cele necesare mersului (oasele membrului pelvian).
Unui os lung i se descriu mai multe parti: un corp sau diafiza (format din
tesut osos compact) care prezinta in interior canalul medular ce adaposteste
maduva osoasa; doua extremitati sau epifize (formate din tesut spongios si
metafiza).
8
 Clasificarea oaselor lungi

Oasele lungi ale membrului superior:

Humerusul os lung formeaza osul bratului
Epifiza proximala - este alacaruit din capul humerusului se articuleaza cu
cavitatea genoida a scapulei, colul anatomic, tubercului mic si marespatial
intertubercular.
Diafiza este cilindrica in partea superioara si triunghiulara in partea
inferioara. Pe fata posterioara se afla santul Humeral.
Epifiza distal prezinta 2 suprafete una sub forma de mosoras troheala
humerala care se articuleaza cu ulna iar alta sferica condilul humeral ce se
articuleazacu radiusul.
Ulna este osul fix si intern al scheletului antebratului.
Epifiza proximala - prezinta inciizura ulnara care se articuleaza cu
trohanterul humerusului, posteo-superior de incizura ulnei se localizeaza olecranul
si antero inferior procesul coronoid al ulnei.
Diafiza are un aspect triunghiular si prezinta o fata anterioara si una
posterioara.
Epifizadistala se articuleaza cu extremitatea distala a radiusului.
Radius osul mobil lateral al antebratului.
Epifiza proximala prezinta capul radiusului, colul si tuberozitatea sa.
La nivelul capului se afla foseta care se articuleaza cu condilul humeral.
Diafiza are un aspect triunghiular si prezinta 3 fete; anterioara,
posterioara, lateral.
Epifiza distala - are aspectul unei piramide triunghiulare si prezinta median
incuzura ulnara care se articuleaza cu capul ulnei, prezinta lateral procesul stiloid.
Intre Radius si Ulna exista membrana interosoasa.

9
 Oasele lungi ale menbrului inferior: Femurul, Tibia, Fibula (peroneu).
Femurul - osul lung care formeaza scheletul coapsei.
Epifiza proximala prezinta capul femurului care se articuleaza cu
cavitatea acetabulara a coxalului, colul si 2 tuberozitati (marele si micul trohanter).
Diafiza este prismatic prezita 3 fete: anterioara, mediana, laterala.
Epifiza distal - prezinta 2 suprafete articulare numite condili femurali.
Anterior intre cei 2 condili se afla suprafata patelara, iar posterior fosa
intercondiliana.
Tibia participa la formarea scheletului gambei fiind plasata median.
Epifiza proximala - prezinta doi condili, fata superioara a condiliilor
corespunde cu condilul femoral. La nivelul circumferintei condilului lateral se afla
suprafata articulara pt capul fibulei, mai prezinta tuberozitati tibiale pe fata
anterioara.
Diafiza are forma triunghiulara si 3 fete mediana, laterala, posterioara.
Epifiza distala are o suprafata articulara pentru talus iar medial se
prelungeste cu maleola si fibula.
Fibula (Peroneul) - participa la formare scheletului gambei fiind situata
lateral.
Epifiza proximala - prezinta o suprafata articulara pentru tibie si se
prelungeste superior cu varful fibulei.
Diafiza are forma triunghiulara si prezinta 3 fete lateral, mediana,
posterioara.
Epifiza distala - este alcatuita din maleola fibulara si fosa maleolei fibulare.

10
 CAPITOLUL II

FRACTURI ALE OASELOR LUNGI

1. DEFINITIE
Oasele lungi intr n alctuirea scheletului membrelor. Prin intermediul
lor se realizeaz micri de mare amplitudine necesare mersului (oasele
membrului pelvin) i gesturilor curente ale vieii zilnice (oasele membrului
toracic). Diafizele oaselor lungi sunt frecvent expuse traumatismelor ducnd la
apariia fracturilor.

Fractura este o solutie de continuitate la nivelul osului produsa un urma

unui traumatism de o oarecare violenta.Traiectul de fractura poate interesa:
epifiza,diafiza sau poate fi epifizo-diafizar. Fractura poate survenii pe un os
bolnav si poarta numele de fractura de os patologic. Fractura poate fi inchisa
sau deschisa, in functie de starea tegumentului. In cazul fracturilor deschise
focarul de fractura comunica prin efractia tegumentului cu exteriorul.

Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercursiuni locale

ci un proces de patologie complexa care antreneaza intreg organismul uman.
Fractura este deci o boala generalizata dereglari post - traumatice mai ales prin
generale, declansata intermediul sistemului nervos.

Etimologic, cuvntul provine din latinescul "fractura".

Clasificare fracturilor oaselor lungi:

1. Fracura de femur
2. Fractura de tibie
3. Fractura de fibula
4. Fractura de radius si ulna
5. Fractura de humerus

11
 Fractura femurala este o discontinuitate osoasa la nivelul femurului, care
este cel mai lung, cel mai puternic i cel mai greu os din corpul uman. Puterea i
dimensiunea femurului nseamn c n situaii tipice, este nevoie de o for mare
sau traumatisme extinse pentru a duce la o fractur.

Fractura de tibie(fibula), os al membrului inferior denumit popular si

fluierul piciorului, este o ruptura sau o intrerupere a continuitatii osului situat in
partea interna a gambei, in fata peroneului.

Fractura de peroneu, os al membrului inferior denumit si fibula, este o

ruptura sau o intrerupere a continuitatii osului situat in partea externa a gambei, in
spatele tibiei.

Fracturile antebratului sunt definite prin intreruperea continuitatii a unuia

sau ambelor oase (radius si ulna) ce formeaza scheletul acestui segment de
membru, produse, de obicei, prin cadere pe membrul superior in extensie,
accidente rutiere, traumatisme directe, dar si prin impuscare cu proiectile cu viteza
mare.

Fracturile diafizei humerale se intalnesc frecvent intre colul chirurgical si

regiunea supracondiliana humerala. Deseori localizarea fracturii este in 1/3 medie.
Fracturile diafizei humerale sunt intalnite frecvente la adulti si mult mai rar la copii
si la varstnici. De asemenea, por fi intalnite si in timpul unui travaliu dificil la
nastere, odata cu tentativa de degajare a bratului, numita si fractura obstetricala.

2. GENERALITI

Etimologic, cuvantul fractura isi are originea in limba latina si inseamna

spargere; provine de la 'frangere'', care inseamna a frange, a rupe.

Fractura este o intrerupere a continuitatii unui os rezultata in urma unui

traumatism sau a unei suprasolicitari.
Factori importanti in determinarea susceptibilitatii la fractura a scheletului
uman. Din acesti factori fac parte:

12
 - Varsta la care apar cel mai frecvent fracturile este de 20 - 40 de ani,
deoarece prin activitatea lor, oamenii sunt mai expusi traumatismelor in aceasta
perioada. La persoanele invarsta la care existenta unui proces de rarefiere si de
slabire a structuri osoase, rezistenta osului scade foarte mult astfel osul se
fractureaza cu usurinta, fracturile apar mai frecvent la femei din cauza
osteoporozei de cauza endocrina (postmenopauza) care apare mai precoce si este
mai intensa la femei decat la barbati.

La copii, fracturile apar mai rar, datorita elasticitatii mai mari a osului.
Pentru a intrerupe continuitatea unui os, e nevoie ca asupra lui sa actioneze o
forta cu intensitate mare, ori ca osul sa nu fie foarte sanatos si atunci sa se
fractureze foarte usor.

- Sexul determina frecventa crescuta la femeile in varsta, datorita lipsei de

rezistenta a oaselor si musculaturii. Survin cu precadere la barbati la varsta adulta
deoarece pri natura muncii lor sunt mai expusii accidentelor. In aceleasi conditii
de actiune a agentului traumatic procesul fracturilor este egal la femei si la
barbate
- Densitatea rezistenta osului este direct proportionala cu densitatea lui.
Cand densitatea osoasa scade, solicitarea necesara pentru a produce o fractura ste
cu mult mai mica.

Cele mai frecvente cauze de producere a fracturilor sunt: traumatismele

survenite in urma caderii de la inaltime, accidentelor rutiere; osteoporoza
postmenopauza; infectia cronica a osului, chistul osos solitar; tumori maligne
primare (osteosarcomul, tumora Ewing); tumori maligne secundare (metastaze);
fracturi de oboseala; osteogeneza imperfecta este o boala congenitala in care
oasele sunt foarte fragile, se fractureaza usor si se vindeca greu. Cauza frecventa

13
a unei fracture este traumatismul. Mecanismul este diferit, dupa cum traumatismul
actioneaza direct sau indirect.
Actiune directa: forta vulneranta actioneaza direct asupra oaselor
superficiale, acoperite numai de piele sau dupa ce a zdrobit parti moi.

Actiune indirecta: fractura se produce la distanta de locul de aplicare a

fortei si se poate produce prin indoire, in punctele mai slabe, sau la nivelul
portiunii unde osul isi schimba forma (de exemplu, in caderile pe umar se
fractureaza clavicula), prin rasucire, prin smulgere si prin apasare.
Sediul poate fi diafizar (partea mijlocie a osului), diafizoepifizar (spre
extremitatea osului), epifizar (la extremitatea osului).
Linia fracturii este diferita: oblica, transversala, in varf de clarinet, in T, in
Y, in spirala; de asemenea pot fi fracturi cu doua sau mai multe fragmente. Sub
actiunea muschilor care se insereaza pe fragmentele osoase, acestea se deplaseaza
datorita contractiei musculare, ceea ce constituie o alta cauza de gravitate a
fracturilor, mai ales ca intre fragmente, se pot interpune fibre musculare, care nu
vor permite formarea calusului, fiind necesara interventia chirurgicala.

Clasificarea fracturilor

Fracturile se pot clasifica n funcie de complexitatea i gravitatea lor:

Dup mecanismul de producere:
- Fracturi directe se produc direct la locul n care a acionat agentul
traumatic;

- Fracturi indirecte se produc la distan de aciunea forei traumatice.

Dup aspectul anatomopatologic al fracturilor:

- Fracturi nchise pielea este integr;

14
 - Fracturi deschise pielea este lezat i pot s apar complicaii.

Dup sediul fracturii

- Fracturi epifizare dac sunt la extremitile osului, mai frecvente la copii

insotite de decolarea nivelului cartilajului de crestere.

- Fracturi diafizare dac fractura se afl ntre extremiti;

- Fracturi mixte.

Sediul fracturii este cel articular cu traiect ce depaseaza suprafetele articulare

si evoluiaza ulterior spre artoza post-traumatica.

Dupa modul de compexitate:

- Fracturi incomplete dac fractura nu intereseaz toat circumferina osului;

- Fracturi complete segmentele osoase se ndeprteaz ntre ele, iar uneori se i

zdrobesc ;
- Fracturile fara deplasare cand nu a avut loc deplasarea fragmentelor osoase ;

- Fracturi cu deplasare cand fragmentele osoase sunt deplasate intre ele

longitudinal, lateral, prin rasucire.

Dupa localizare:

Intra / extracapsulare - se clasifica dupa tractul de fractura situat inauntrul

capsulei articulare sau in afara acesteia.

Intra / extra-articulare in functie de afectarea sau nu a cartilajului

articular.

Dupa traiect:

15
 Incomplete sunt fracturi in care traiectul de fractura intereseaza numai una
din corticale, neajungand la cea de-a doua.

Transversale sunt fracturi in care planul fracturii este perpendicular pe

corticala.

Oblice, scurte sau lungi sunt fracturi in care planul de fractura face un
unghi oarecare, mai mic sau mai mare cu corticala osoasa.

Spiroide sunt fracturi in care planul fracturii este rasucit in spatiu in jurul
unui ax situat aproximativ in lungul osului.

Duble sunt de fapt doua fracturi situate la 2 niveluri diferite pe acelasi os.

Cominutive sunt fracturi care au mai mult de un plan sau traiect de

fractura, in acelasi timp avand deci mai mult de doua fragmente osoase.

Clasificarea prognostica cu posibilitatea deplasarii fragmentelor

fracturate:

- Fracturi stabile-sunt fracturilecare dupa imobilizare nu mai prezinta risc de

deplasare.

Acesteasunt: fisurile, fracturi transversale de gamba, fracturile angrenante.

- Fracturi instabile-sunt acele fracturi care prezinta un risc crescut de

deplasare dupa imobilizaresi reducere, au nevoie de o manevra ortopedica in plus
pentru stabilizarea lor.

Fracturile se mai pot produce prin:

16
 Indoire traumatismul exercitat pe o anumit zon produce fractura n alt
zon, i anume acolo unde arhitectura osoas are zone mai slabe n structura osului,
sau la un punct de curbur maxim;

Rsucire dac un segment de membru este prins de un agent traumatic de

rsucit, fractura se produce la distan, n general n form de spiral;

Smulgere atunci cnd n fracturile de la distan ligamentele i tendoanele

exercit o traciune foarte mare pe apofize, pe maleole i le smulg din competena
osului.

Exista numeroase aspecte anatomo-patologice ale oaselor fracturate:

fracturi inchise, deschise, complete, incomplete si alte tipuri derivate de fracturi.

1. Fracturi deschise sunt fracturile in care pielea a fost lezata de agentul

traumatic sau de segmental osului fracturat si ajunge in contact cu exteriorul.
Prognosticul fracturilor deschise depinde de gradul de contaminare si de gradul
devitalizarii partilor moi (periost, muschi, tendoane, piele). Leziunile deschise
poarte un risc mare de infectie, necesita tratament antibiotic si chirurgical.

Clasificarea fracturilor deschise efectuata de medicul specialist il ghideaza

in stabilirea diagnosticului si a tratamentului de urmat.
Clasificarea Gustilo-Anderson este cea mai des folosita.
Tip I: fractura deschisa cu o plaga curata punctiforma mai mica de 1cm;

Tip II: fractura deschisa cu o plaga mai mare de 1cm, fara strivire de parti moi;
Tip IIIA: strivire a partilor moi,dar cu osul acoperit de parti moi;

Tip IIIB: lambouri sau strivire a partilor moi cu deperiostare extinsa a osului,
contaminare masiva;

17
Tip IIIC: asociere cu leziunea unui ax vascular major care impune sutura, plastie
vasculara.

2. Fractura inchisa este orice fractura in care segmentele osoase sunt

acoperite integral de partile mori din jur (piele, muschi, fascii, vase de sange,
nervi). Deosebirea dintre acestea doua tipuri de fracture este extreme de importanta
deoarece in cazul fracturilor deschise. Osul se poate infecta , poate apare un
proces septic de osificare sau de osteomielita, care intarzaie vindecarea sau poate
da nastere unor complictii:distrugeri osoase, calus vicios, pseudoartrite.

Mecanisme de producer a fracturilor.

In functie de mecanismul de care actioneaza pentru a se produce o fractura se
deosebesc 2 tipuri de fracture:

- fracturi directe sunt produse la locul de impact al agentului vulnerant cu

osul.

fracturi indirect sunt produse la distant de sediul traumatismului.

3. Fracturi directe se produc la nivelul la care actioneaza forta

reprezentata prin zdrobire, compresiune sau soc violent. Acestea sunt fracture
aparute la marile accidente care se asociaza cu leziuni mai mult sau putin grave a
partilor moi. Intr-o astfel de zona, agentul traumatic (un corp contodent)
fractureaza mai usor osul decat acolo unde aceata este acoperit de o masa muscular
bine dezvoltata. Fractura directa se produce strict la locul unde a actionat agentul
traumatic. Dupa modul de actiune a acestor forte se pot descrie mai multe
mecanisme de producere:

18
 - Mecanismul de parghie fractura se realizeaza aplicand forta pe epifiza
distala. Cand punctul de sprijin este situat medial si forta actioneaza din afara, se
realizeaza tipul denumit ,,prin aductie.

- Mecanismul lateral se produce in urma abductiei de 90 o si cu rotatie

interna maxima a gambei cu genunchiul flectat tot la 90o.

- Mecanismul de incovoire (flexie, indoire) forta este aplicata asupra unei

extremitati a diafizei, in timp ce extremitatea opusa ramane fixa.

- Mecanismul de hiperextensie se produce in urma extensiei fortata a

genunchiului, ligamentele anterioare rezista, iar epifiza se rupe la condil.

4. Fracturi indirecte - se produc la distanta de locul de actiune al frortei

traumatice. Aceste fracturi sunt cele mai numeroase si dupa modul de aplicare a
traumatismului se pot produce diferite tipuri anatomo patologice de fracturi.

Fracturile indirect iau nastere prin:

Indoire tip de producer, care actioneaza atunci cand traumatismul se

exercita pe o anumita zona a osului, iar fractura se produce in alta parte si anume
acolo unde arhitectura sa are zone mai slabe sau la punctul de curbura maxima.

Rasucirea daca un segment de membru este prins de un agent traumatic si

rasucit, situatie in care fractura are loc la distant si in general, helicoidal-sprirodal.
Asa se produce de exemplu fractura oaselor gambei atunci cand in timpul unei
miscari puternice de rasucire a corpului, calciul ramane fixat pe loc iar corpul
continua actiunea de rasucire.

Smulgerile produc si ele fracturi la distant. Este bine de retinut ca

fracturile prin smulgere pot aparea si in afara traumatismului provocat de accident

19
si anume prin contractii muscular puternice determinate de tetanos, epilepsie,
intoxicatii cu strictina, electrosoc. Prin smulgere sau tractiune se produc de obicei
fracture parcelare ale epifizelor datorita tractiunilor executate de tendoane si
ligamente.

In fracturile indirect traumatismele pot actiona prin unul din urmatoarele

mecanisme :

- Flexiune, cand forta se exercita asupra unei curburi osoase care depasind
elasticitatea normala rupe osul la maximum de curbura;

- Tractiunea, in urma tractiilor musculare violente care duc la smulgerea

unor fragmente osoase, ce prezinta zone de insertie tendinoase sau fracturi
parcelare ale epifizelor prin tractiune ligamentoasa;

- Compresiune, in lungul axului osului, ducand la fractura epifizei, ca in

fracturile de astragal sau pilon tibial in urma caderii de la inaltime;

- Torsiunea, cand forta vulneranta produce o rasucire a membrului

determinand totdeauna o fractura spinoida sau helicoidala.

Fracturile indirecte sunt intalnite frecvent in accidentele de sport, fractura

producandu-se in alt loc decat sediul unde actioneaza agentul traumatic.

5. Fracturi incomplete in care linia de fractura nu intereseaza toata

circumferinta osului. Se mai numesc si fracturi in lemn verde, deoarece seamana
cu modul incomplete in care se rupe o creanga verde atunci cand este sudata
puternic. Acest tip de fractura apare la copii la care oasele sunt foarte elastic. Se
vindeca rapid si fara tulburari functionale ulterioare. O forma si mai simpla a
acestui tip de fractura este fisura (care este simpla plesnire foarte limitata a osului).

20
 Fracturi incomplete se observa mai ales la copii si se prezinta sub
urmatoarele forme:

- Deformarea osului in grosime, care are loc printr-un mecanism de

presiune in lungul osului. In aceste conditii se produce mai mult o dislocare
trabeculara in regiunea metadiafizara, care se traduce radiografic printr-o usoara
ingrosare fusiforma sau in inel;

- Ruperea incompleta sau in flexiune, care se observa la copii cand

datorita elasticitatii si grosimii periostului se produce un traiect de fractura care,
intereseaza numai corticala dinspre conconvexitatea osului. Este clasica fractura
en bois vert (in lemn verde);

- Infundarea, se observa mai ales la oasele late ale craniului;

- Fisurile, se intalnesc mai ales la adulti si mai rar la copii, integritatea

formala a osului este pastrata si numai radiografii din incidente diferite, pot sa
arate traectul de fractura.

6. Fracturi complete sunt fracturile grave pentru ca de cele mai multe ori
segmentele oaselor sunt mai mult sau mai putin indepartate intre ele.

In consecinta, pentru ca segmentele oselor sa fie reduse si mentinute in

pozitie normala trebuie sa se aplice o terapeutica foarte active.

Fracturile complete au cele mai frecvente doua segmente dar pot avea mai
multe fragmente rezultate dintr-o zdrobire a osului.

7. Fractura cominutiva este o forma grava de fractura pe de o parte pentru

ca deobicei axul si forma osului sunt deranjate, iar pe alta parte pentru ca aceaste

21
numeroase fragmente mici osoase nu sunt capabile in totdeauna de a se integra in
procesul de vindecare si ele se elimina pe rand ca niste formatiuni inutile intarzaind
vindecarea.

8. Fracturi complete cu situatiile: Traiectul de fractura poate avea sediul

variabil, in caz de fractura directa si dinpotriva sa se situieze la nivelul punctelor
slabe ale osului daca fractura este indirecta. Traiectul poate fi transversal, oblic,
spiroid, longitudinal, in varf de clarinet si in farina de future.

Fragmentele sunt in general in nr de 2, uneori un traiet de fractura, accesoriu

separa un al 3 fragment. Cand exista mai multe traiecte fractura este cominutiva,
fragmentele osoase purtand numele de eschile. Deplasarea fragmentelor este
variabila uneori minora alteori complexa. Aceasta deplasare se poate face prin:

-Translatie atunci cand unul dintre fragmente este deplasat inainte,

inapoi, intern, extern fata de celelalte fragmente producand incalecarea lor.

Rotatie atunci cand un fragment se roteste in jurul axului sau

longitudinal, in vreme ce celalalt ramane imobil sau ambele fragmente se rotesc
unele fata de celalalt in aceste cazuri exista decalajul fragmentelor.

- Unghiularea unui fragment fata de celalat- de obicei fragmentele sufera

deplasari complexe cand se asociaza unghiularea cu intercalarea sau deplasarea
lateral cu decalaj.

9. Fracturi cu si fara deplasare. Deplasarea oaselor se face atat prin

actiunea agentului traumatic cat siforta muscular care deplaseza fragmentele
osoase in diferite directii.

22
 Conform actiunii specifice muschilor fragmentele sunt inca bine angrenate
intre ele si nu sau produs deplasarea lor, spunem ca avem de a face cu fracturi fara
deplasare.

Fractura fara deplasare este fractura de suspiciune intr-un traumatism cu

echimoza tardiva, dureri in punct fix si impotenta mai mare decat aspect clinic.

Uneori nu se observa pe radiografia efectuata la momentul accidentului de

aceea radiografia se repeta obligatoriu la 7-10 zile in incidenta fata profil.
Posibilitatea vindecari si de refacere functional este mai mare. Cand fragmentele
osoase sunt deplasate intre ele avem de a face cu o fractura cu deplasare.
Deplasarea fracturi poate fi: deplasare lateral, incalecare cu scurtare, rotatie axiala
(interna, externa).

La fracturile cu deplasare posibilitatea de vindecare corecta este mult mai

mica si pentru a realiza vindecarea este necesar un tratamnet ortopedic sau
chirurgical foarte corect.

10. Fractura patologica - aceste fracturi sunt cele care apar pe un os bolnav,
oricare ar fi etiologia acestei boli. Sunt incluse aici fracturile aparute pe tumori
osoase benigne sau maligne, osteite, osteomielite, malformatii sau boli congenitale,
osteoporoza. Tratamentul in acest tip de fractura trebuie sa vizeze atat boala de
baza cat si fractura in sine, altfel nu va fi un tratament eficient.

11. Fractura de stres - reprezinta o leziune destul de des intalnita la atleti

sau soldati. Acest tip de fractura apare in urma actiunii indelungate a unei forte de
joasa intensitate, pe un anumit segment osos. Este o leziune de suprasolicitare care
poate aparea teoretic in orice os, insa este aproape exclusiv intalnita la oasele mici
ale piciorului si la nivelul tibiei. Aceste lesiuni nu apar la toti atletii ci mai degraba
la aceia care isi cresc foarte mult nivelul de activitate fizica intr-o perioada foarte
23
scurta de timp. Astfel, osul solicitat nu are timp sa se adapteze prin cresterea
fiziologica a densitatii minerale si este suprasolicitat.

12. Fractura prin compresiune - apare de obicei la vertebre prin

osteoporoza.

13. Fractura dislocare sau cu angulatie necesita reducerea osului si

frecventa ingrijiri chirurgicala. Aceasta leziune necesita timp mare de vindecare.

3. CLASIFICARE

Fracturile femurale pot varia foarte mult, n funcie de fora care provoac
ruptura. Bucile de os se pot alinia corect sau pot fi n afara aliniamentului
(deplasate), iar fractura poate fi nchisa (piele intact) sau deschisa (osul a perforat
pielea).
Fracturile de femur se clasifica in :

1. Fractura transversal- n acest tip de fractur, pauza este o linie

orizontal dreapt a merge pe axul femural.

2. Fractura oblic- Acest tip de fractura are o linie unghiulara pe axul

femural.

3. Fractura spiralat- Linia de fractur nconjoar diafiza femurala ca

dungile de pe o trestie de zahr. O for de rsucire aplicata coapsei cauzeaz acest
tip de fractur.

4. Fractura cominutiv- n acest tip de fractur, osul e rupt n trei sau mai
multe buci. In cele mai multe cazuri, numrul de fragmente osoase corespunde cu
mrimea forei necesare pentru a rupe osul.

5. Fractura deschisa- Dac o fracura osoasa se produce n aa fel nct

fragmente de oase patrund prin piele sau o plaga ptrunde pn la osul fracurat,
leziunea poarta numele de fractur deschis sau compus. Fracturile deschise
implica de multe ori mult mai multe tesuturi din jur precum muschi, tendoane,

24
ligamente. Ele au un risc mai mare de complicatii - in special infectii-i au nevoie
de mai mult timp pentru a se vindeca.

Fractura de tibie poate aparea in 3 zone, in treimea inferioara cu sau fara

afectarea articulatiei gleznei, izolat sau impreuna cu fractura de peroneu, in
segmentul de mijloc (diafiza) al osului, sau in treimea superioara, respectiv zona
platoului tibial.
Gravitatea fracturilor de tibie depind de gradul impactului, respectiv de
forta aplicata ce cauzeza ruptura. Cele mai intalnite tipuri de fracturi de diafiza
tibiala:
1. Fractura stabila de tibie este o fractura inschisa in care extremitatile
discontinue rezultate in urma rupturii diafizei tibiale sunt aproape aliniate
perfect.
2. Fractura instabila apare atunci cand tibia prezinta o discontinuitate
evidenta, respectiv segmentele diafizei se deplaseaza si se separa avand
un aspect neliniar
3. Fractura transversala de tibie rezulta din accidente auto sau sportive
grave, respectiv traumatisme directe si violente ce fac ca diafiza tibiala sa
se fractureze intr-o linie orizontala

4. Fractura oblica a tibiei se produce intr-un unghi de peste 30 de grade

si este de obicei de tip instabil

5. Fractura spiroida de tibie apare atunci cand o forta actioneaza prin

rasucire asupra osului, rezultatul fiind o linie fracturata in forma spiralata,
asemanatoare trepelor unei scari
6. Fractura cominutiva a tibiei reprezinta ruperea multipla a diafizei in cel
putin doua locuri, rezultand astfel 3 sau mai multe segmente discontinue
7. Fractura deschisa de tibiei se produce in urma unui lovituri directe
puternice ce face ca osul sa se rupa si sa iasa prin piele, in exterior. Fracturile de
tibie deschise sunt fracturi grave, adesea fiind insotite de ruperea peroneului si/ sau
a muschilor, tendoanelor si ligamentelor.

Fractura de peroneu poate aparea in 3 zone ale fibulei, in treimea

inferioara cu sau fara afectarea articulatiei gleznei, izolat sau impreuna cu fractura
de tibie, in segmentul de mijloc al osului, sau in treimea superioara, respectiv zona
platoului tibial. ntalnite tipuri de fracturi de peroneu:

25
 1. Fractura de peroneu fara lezarea gleznei este o fractura izolata a fibulei ce se
produce fara a afecta articulatia gleznei sau tibia si se trateaza de obicei
printr-o simpla protejare cu glezniera si carje. Cunoscuta si sub denumirea
de fractura de maleola laterala, acesta leziune survine cand glezna se
rasuceste sau se curbeaza fara ca partea interioara sa fie afectata
2. Atunci cand nu este izolata, fractura de peroneu este asociata de obicei cu
leziuni ale gleznei precum fractura mediala de maleola, ruperea ligamentului
deltoid sau a altor ligamente. Acest tip de fractura ce afecteaza peroneul si
malola mediala se mai numeste si fractura bimaleolara de glezna.
3. Fractura de stres a fibulei apare des la persoanele tinere si adulte ce
efectueaza sporturi de performanta cum ar fi aplinismul sau atletismul de
alergare pe distante lungi (Marathon).

Fractura de humerus:

Fracturile humerusului proximal cu deplasare pot fi cu 2, 3 sau 4 fragmente.

Aceste fracturi includ: capul humerusului, colul anatomic si chirurgical,
tuberozitatea mica si pe cea mare.

Fracturile complexe pot implica intreg humerusul proximal si sunt adesea

asociate cu subluxatii sau dizlocatii ale ligamentelor glenohumerale.

Humerusul proximal este hranit cu sange de catre artera circumflexa

anterioara (arcuata), cu contributie din posterioara circumflexa,astfel ca in timpul
produecrii acestei fracturi se rup si vasele de sange si se intrerupe aportul sangvin
la nivelul humerusului proximal.In timp apare necroza avasculara a capului
humeral.Practic multe fracturi pot cauza ischemia capului humeral.

Fracturile de radius si ukna se pot clasifica, in functie de structurile osoase

afectate, in:

fracturi izolate ale ulnei

fracturi izolate ale radiusului

fracturi ale ambelor oase.

In functie de caracteristicile focarului, fracturile antebratului se pot clasifica

in:

26
 fracturi cu traiect simplu

fracturi cu fragment intermediar

fracturi complexe (cominutive).

4. ETIOLOGIE

Fractura de femur :
accidente de autoturism sau motocicleta
cadere in picioare de la inaltime mare
accidente prin impuscare
factorii favorizanti specificati mai sus

Fractura de tibie :
accidente de auto
accidente sportive (fotbal) sau de munca

Fractura de peroneu (fibula) :

accidente de auto
accidente sportive (fotbal) sau de munca
varsta inaintata
slaba densitate osoasa
consumul anumitor medicamente
oteoporoza

Fractura de humerus :

caderi pe umar de la inaltime

accidente auto
accidente sportive

Factura de radius si ulna :

27
 accidente rutiere
accidente sportive
caderi de la inaltime

5. TABLOU CLINIC

Fractura de femur are simptome clare atunci cand se produce, acestea fiind
specificate mai jos:

durerea severa, ascutita si instantanee

impotenta motrica si imposibilitate de mentinere a propriei greutati pe

picior

scurtarea piciorului corespunzator soldului vatamat\

deformarea zonei, edem

Fractura de tibie prezinta urmatoarele simptome:

durere ascutita
impotenta motrica si imposibilitate de mentinere a propriei greutati pe
picior
deformare locala

Fractura de peroneu prezinta urmatoarele simptome:

durerea ascutita la mobilizarea si palparea gambei

impotenta motrica si imposibilitate de mentinere a propriei greutati pe
picior
cresterea temperaturii in zona lezata
deformarea gambei, edem

Fractura de diafiza humerala prezinta urmatoarele simptome:

28
 durere in punct fix insotita de impotenta functionala
tumefactia zonei insotita de deformarea regiunii, ulterior echimoza la
nivelul fracturii

deformare locala
pozitie vicioasa prin deplasarea fragmentelor precum si prin scurtarea
segmentului respectiv

Fractura de radius si ulna prezinta urmatoarele simptome:

durere in punct fix insotita de impotenta functionala

tumefactia zonei insotita de deformarea regiunii, ulterior echimoza la
nivelul fracturii

deformare locala

pozitie vicioasa prin deplasarea fragmentelor precum si prin scurtarea

segmentului respectiv

6. EXPLORARI COMPLEMENTARE
6.1. Examene de laborator
Examenele de laborator ale produselor biologice si patologice au o
importanta crescuta in stabilirea complicatiilor generale, a tratamentului si
mai ales a evolutiei pacientului :

VSH - viteza de sedimentare a hematiilor

- HLG - hemoleucograma complete

- uree

- glicemia

29
 - examenul sumar de urina

- timpul de coagulare, TQ, TH, AP

- ionograma sanguina

- grup sangvin ABO si Rh

6.2. Explorarea radiologica a sistemului oteo-articular

Se efectueza de catre medical prin radiografii. Citirea (interpretarea)
radiografiilor se face la negastoscop.

- Radiografia standard: permite in majoritatea cazurilor stabilirea unui

diagnostic exact. Aceasta se efectueaza in doua incidente care vor avea intre ele un
unghi de 90o (fata si profil). In unele cazuri pot fi necesare efectuarea unor
radiografii cu incidente speciale;

-Tomografia computerizata: este recomandata in cazul fracturilor a carui

traiect de fractura este greu de apreciat pe radiografiile standard;

- Rezonanta magnetica nucleara: RMN este utila mai ales in cazul

fracturilor coloanei, genunchiului;

- Examinarea cu radioizotopi: este folosita in diagnosticul fracturilor de

oboseala sau a fracturilor fara deplasare.

7. DIAGNOSTIC
Fractura de femur
Pentru a pune un diagnostic exact, medicul ortoped va examina piciorul
pacientului si va pune intrebari cu privire la modul in care s-a produs accidentul.

30
 Atunci cand exista indicii asupra unei posibile fracturi de femur, doctorul va
recomanda efectuarea unei radiografii a diafizei femurale. In cazuri speciale, rare,
atunci cand radiografia nu evidentiaza clar fractura, se va face tomografie
computerizata.
De asemenea, investigarea istoricului medical, a bolilor si a medicamentatiei
actuale joaca un rol important in stabilirea tratamentului.

Fractura de tibie

Medicul ortoped va examina piciorul si va pune intrebari cu privire la modul

in care s-a produs fractura, apoi va cere efectuarea de radiografiei/ tomografiei.
Imaginile trebuie sa contina atat diafiza osului, cat si extremitatile superioare si
inferioare ale tibiei si peroneului.
Pentru a stabili un diagnostic corect, doctorul va efectua exameninarea
neurologica si vascularizatia intregului membru inferior.

` Fractura de peroneu
Pentru a pune un diagnostic exact, medicul ortoped va examina piciorul
pacientului si va pune intrebari cu privire la modul in care s-a produs accidentul.

Atunci cand exista indicii asupra unei posibile fracturi de peroneu, doctorul
va recomanda efectuarea unei radiografii a gambei. Daca fractura este grava cu
posibile leziuni colaterale se va face tomografie computerizata.

De asemenea, investigarea istoricului medical, a bolilor si a medicamentatiei

actuale joaca un rol important in stabilirea tratamentului.

Fractura de humerus

Diagnosticul se obtine in urma examenului clinic coroborat cu examenul

radiologic:

Examinarea clinica releva edem marcat si echimoze la nivelul bratului,

posibil plaga tegumentara in cazul fracturilor deschise, cu durere intensa
spontana, la palparea regiunii focarului de fractura, crepitatii osoase la
tentativa de mobilizare a bratului, imposibilitatea transmiterii miscarilor
catre antebrat, posibil tulburari de sensibilitate pe teritoriul nervului radial
31
 (fata externa a antebratului si primele 3 degete ale mainii) cu imposibilitatea
abductiei policelui si/sau mainii in cazul complicatiilor neurologice, absenta
pulsului brahial si/sau radial, cu modificari de culoare si temperatura ale
tegumentului, in cazul existentei leziunilor vasculare.

Examenul radiologic, reprezentat de radiografia humerusului in plan antero-

posterior si latero-lateral definitiveaza de obicei diagnosticul.

Fractura de ulna si radius

Diagnosticul este clinic si radiologic. Conturul anatomic al bratului este
deformat, cu edem local important si echimoze. In cazul fracturilor deschise, se
poate observa o solutie de continuitate la nivelul tegumentului, de dimensiuni
variabile, de la o plaga punctiforma, la defecte tegumentare extinse cu leziuni ale
tesuturilor moi, hemoragie si expunerea fragmentelor osoase.

Din punct de vedere radiologic se poate observa intreruperea continuitatii

osoase, cu sau fara deplasarea fragmentelor, cu sau fara fragmente intermediare, cu
sau fara leziuni asociate, precum fracturile sau luxatiile cotului si pumnului.
Incidentele standard pentru antebrat sunt antero-posterior si latero-lateral, care
trebuie obligatoriu sa includa cotul si pumnul.

8. PROGNOSTIC SI EVOLUTIE

Evolutia normale a unei fracturi este catre formarea unui tesut de reperatie
de tip osos care se numeste Calus (tesutul osos nou care va suda intre ele
fragmentele osoase rezultate din fractura, realizand refacerea continuitatii osului).
Pentru a ajunge la vindecare, se trece prin faza de calus osos.

Riscuri imediate: Unul dintre riscurile imediate ale unei fracturi inchise
este acela de deschidere a focarului de fractura. Pentru a preveni riscurile
infectioase plaga deschisa trebuie curatata foarte bine de orice o poate contamina:
pamant, resturi de materiale textile. De asemenea, plaga trebuie spalata din
32
abundenta cu apa oxigenata, tesuturile din jur trebuie dezinfectate si se
administreaza preventiv antibiotice, uneori chiar pe cale intravenoasa. Un alt risc
imediat intr-o fractura este acela de compresiune si mai rar, chiar de lezare a unui
vas de sange important sau a unui nerv, de catre unul dintre capetele osoase
deplasate. Acest risc este destul de mare, necesita interventie rapida si din acest
motiv medicul care va examineaza va cauta semnele acestei complicatii. Daca un
vas sanguin important este lezat, tesuturile aflate mai jos de acesta (distal) vor fi
reci, palide si uneori pulsul poate fi absent. De asemenea, daca un nerv este
comprimat, puteti simti furnicaturi sau senzatie de amorteala sau va puteti pierde
complet sensibilitatea la nivelul tesuturilor aflate distal de nervul comprimat.

Riscuri tardive: Riscurile tardive tin mai ales de factorii care afecteaza
procesul de vindecare a unei fracturi. Astfel, o fractura se poate vindeca in pozitie
nefiziologica si afecteaza profund functionalitatea membrului. De asemenea,
fractura poate sa ramana neconsolidata (nevindecata) si rezulta o pseudartroza.
Fumatul, consumul cronic de alcool, osteoporoza avansata, osteita septica si
mobilizarea capetelor osoase in interiorul aparatului gipsat (fixare ineficienta)
reprezinta factori de risc pentru pseudartroza. Pseudatroza necesita interventie
chirurgicala pentru fixare cu tija si suruburi si in unele cazuri, grefa osoasa. Pentru
a afirma ca fractura sa vindecat in urma tratamnetului administrat este nevoie de
multa experienta.

Complicatiile fracturilor

In evolutia fracturii pot apare o serie de complicatii imediate sau tardive,

locale sau generale.

Complicatiile imediate generale sunt consecinta traumatismului

si depind de violenta acestuia si de terenul accidentatului:
33
 - socul traumatic sau socul hemoragic;
- flebita este o complicatie frecventa di adeseori grava. Ea apare datorita
tulburarilor circulatorii si de coagubilitate cu punctual de plecare din focarul de
fractura ;
- embolia care se datoreaza plecarii unui embol din focarul de fractura.
Acest embol ajunge la plamani dand o embolie pulmonara sau poate depasi
plamanul si sa dea o embolie cerebral sau embolie pe vasele de sange cardiace;

- congestia pulmonara este un accident fregvent la batrani. Se instaleaza

foarte precoce si daca nu se iau amsuri accidentatul poate muri;

- retentia de urina care apare fie reflex, fie la cei predispusi la aceasta
(bolnavi cu prostata);
- diabetul si uremia care daca existau latent sau fara mare importanta
inainte pot sa apara sau sa se agraveze ulterior dupa fractura;

- hemartroza poate apare in cazul fracturilor din vecinatatea articulatiilor.

Incorect tratata hematroza poate duce la artroza;

- interpunerea de parti moi intre fragmentele osoase care poate duce la

intarzaierea sau neefectuarii formarii calosului;

- compresiunea sau lezarea unor vase de sange importante sau a nervilor,

cu urmari grave, importante;

- infecia fracturii deschise (directa) sau nchise (indirecta), prin metastaz

septica.

Complicatii tardive

34
 Calusul conjunctiv sau fibros imediat dupa fractura se produce un
revarsat sanguine care impreuna cu fragmentele osoase din focarul de fractura
creaza calusul conjunctiv. Este vorba de un calus moale care se formeaza in circa
15-20 de zile de la aparitia fracturii si care duce la unirea fragmenteleo osoase,
unire care este insa laxa fara o extensie deosebita.

Calusul osos reteaua de fibrina din calusul fibros de transforma in fibrile

colagene pe care le depune oseina.Aceasta sufera un process de calcificare, se
transforma la randul ei in lamele osoase si deci intr-un calus oso care reface solida
continuind osul. La proces participa nenumarati factori comandati de fenomenele
locale (excitatiile care pornesc din focarul de fractura) care receptionate de
sistemul nervos central dau nastere la reflexe subcorticale ce pun in actiune factorii
receptori: vasodilatatia, aport vitaminic de fosfor, calciu, oseina si aport proteic.
Constituirea calosului osos si consalidarea definitive sa face intre 30-90 de zile. El
se modeleaza cu timpul si ia aproape aspectul osului normal, astfel incat uneori nu
se poate pune in evident prin palpare sau radiografie locul unde a existat fractura.
Calusul vicios - reprezinta o complicatie a sudarii osului fracturat, care
apare atunci cand consolidarea oaselor rupte se produce intr-o pozitie incorecta,
astfel incat fragmentele osoase sunt incalecate. Calosul vicios care se formeaza pe
oasele superficial se pot palpa si aspectul lor neregulat se poate vedea. In acest
caz fractura se vindeca cu o deplasare, ramanand o deformare a osului si a regiunii
respective care comprima articulatiile vecine. Pozitia fragmentelor osoase poate fi
decrisa ca elementele ce compun un telescop, intrand una in alta si determinand un
efect nedorit de scurtare a osului sau punandu-se mergand uneori pana la
invaliditate grava. In cazul in care calusul vicios se dezvolta la nivelul unui os
lung, mai departe de articulatiile osului, el este mai bine tolerat de pacient deoarece
afecteaza mai putin miscarea. Mai greu de suportat este calusul vicios apropiat de
articulatii, care provoaca un rasunet rau in articulatie. In timp, o astfel de problema

35
poate duce la deformarea osului si la artroza. De aceea, tratamentul unui astfel de
calus vicios se realizeaza chirurgical. Chirurgul este obligat sa provoace el o noua
fractura, dupa care va finisa zona si va imobiliza osul.

Calusul intarzaiat uneori consolidarea poate dura mai mult decat normal.
Important este sa se observe la timp aceasta si sa se continue tratamentul pana la
formarea unui calus bun deci pana la o vindecare corecta. In caz contrar, calusul se
poate refractura ceea ce duce la o consolidare si mai tardiva sau poate chiar la o
pseudoartroza.

9. TRATAMENT

Fractura de femur
Tratamentul nechirurgical (ortopedic):

Cele mai multe fracturi de diafiz femural, necesit interventie chirurgicala

pentru a se vindeca. Este neobinuit pentru fracturile de diafiz femural, s fie
tratate fara interventie chirurgicala. Copiii foarte mici sunt uneori tratate cu o astfel
de metoda (tratament ortopedic- imobilizare in aparat gipsat).

Tratamentul chirurgical:

Programarea interventiei chirurgicale:

n cazul n care tesutul cutanat din jurul fracturii este intact, interventia
chirurgicala se va temporiza pana la stabilizare pacientului. Fracturile deschise, pe
de alta parte, expun zona afectata, ceea ce o face susceppptibila pentru infectii si
necesit intervenie chirurgical imediat pentru a preveni infectia.

In timpul scurs de la primirea ingrijirii medicale de urgenta si pana la intrarea in

sala de chirurgie ortopedica, piciorul afectat va fi imobilizat intr-o atela totala(pe
tot piciorul) sau printr-o tractiune transscheletica pentru a menine fragmentele
osoase cat mai bine aliniate posibil i pentru a menine lungimea piciorului.

36
Traciune scheletic este un sistem de scripete de greuti i contragreuti care ine
fragmentele osoase mpreun.

Fractura de tibie
Tratament nechirurgical:

Tratamentul fracturii de tibie se stabileste de catre medicul ortoped in functie

de natura si localizarea acesteia, luand in considerare varsta, starea generala de
sanatate si gradul de toleranta la medicamente.

Daca fractura este izolata si localizata in partea mediana a osului (diafiza), reducerea
ortopedica se poate efectua manual, fara interventie chirurgicala, ulterior folosindu-se ghips sau
orteza pentru imobilizare. Timpul de imobilizare fluctueaza de la un caz la altul, de obicei fiind
de aproximativ 60 - 90 de zile.

Tratament chirurgical

Daca fractura de tibie este localizata in extremitatea superioara (platou

tibial) sau inferioara (fractura Dupuytren), interventia chirurgicala se impune.
Timpul de imobilizare este mai mic in acest caz, aproximativ 1 - 2 luni.

Atunci cand nu se aplica un tratament corespunzator, fractura de tibie poate

genera sechele, de aceea este bine ca pacientul sa constientizeze riscurile si
complicatiile la care se supune.

Fractura de peroneu

Tratamentul fracturii de peroneu se stabileste de catre medicul ortoped in

functie de natura si localizarea acesteia, luand in considerare varsta, starea generala
de sanatate si gradul de toleranta la medicamente.

Daca fractura este izolata si localizata in partea mediana a peroneului,

gamba se va imobiliza fie cu ghips, fie cu orteza. Timpul de imobilizare variaza de
la caz la caz, de obicei fiind cuprins intre o luna - o luna si jumatate.

Daca fractura de peroneu este localizata in extremitatea superioara si

asociata cu cea de platou tibila, doar fractura de tibie se trateaza.

37
 Atunci cand nu se aplica un tratament corespunzator, fractura de peroneu
poate genera sechele, de aceea este bine ca pacientul sa constientizeze riscurile si
complicatiile la care se supune.

Fracturi de humerus

Tratamentul este in principal conservator. Acesta consta in reducerea

deplasarilor sub actiunea greutatii bratului si a manevrelor externe si imobilizarea
intr-un aparat gipsat toraco-brahial cu bratul langa corp. Acest aparat este mentinut
timp de 2 maxim 3 saptamani si ulterior este schimbat cu un aparat toraco-brahial
pentru inca 21 de zile. In cazul fracturilor care nu pot fi reduse, cu interpozitie, in
fracturile transversale, cele pe os patologic se indica tratament chirurgical.

Fracturi de radius si ulna

Tratament nechirurgical :
Indicatiile tratamentului ortopedic sunt limitate la leziunile izolate, fara
deplasare, ale unuia dintre cele doua oase ale antebratului (fracturi izolate ale
radiusului sau ulnei, fara alte leziuni asociate, precum luxatii sau fracturi
suplimentare).

Tratamentul conservator consta in imobilizarea intr-un aparat gipsat circular

care trebuie neaparat sa cuprinda articulatiile cotului si pumnului, cu flexia
antebratului fata de brat la 90 si mana in supinatie (palma priveste in sus).
Aparatul gipsat nu trebuie sa cuprinda articulatiile metacarpo-falangiene, pentru a
permite mobilizarea degetelor. Membrul imobilizat trebuie sustinut printr-o esarfa
lata, pentru a preveni angularea ulnara a fragmentelor si pentru a mentine membrul
in pozitie elevata (astfel se previne sau limiteaza aparitia edemului in tesuturile
moi). Miscarea permanenta a degetelor trebuie incurajata. Este necesara o atenta
supraveghere clinica pentru a preveni aparitia sindromului de compartiment la
nivelul antebratului. Monitorizarea clinica si radiologica periodica este esentiala
pentru a observa in timp util eventualele deplasari secundare. Convertirea la
tratamentul chirurgical este posibila numai in primele 3 saptamani de la producerea
evenimentului traumatic. Dupa aceasta perioada, o reducere anatomica este foarte

38
dificil de obtinut (focarul de fractura consolideaza). Imobilizarea se mentine pana
la aparitia semnelor clinice (disparitia durerii) si radiologice de consolidare.

Avantajele tratamentului conservator sunt reprezentate de anularea riscului

anestezico-chirurgical si infectios, dar presupune riscul unor deplasari secundare,
intarziere in consolidare sau consolidare vicioasa, cu urmari nefavorabile asupra
functionalitatii membrului superior afectat.

Complicatiile imobilizarii in aparat gipsat circular sunt reprezentate de riscul

aparitiei sindromului de compartiment: edem masiv al tesuturilor moi ale
antebratului, constranse intr-o structura inextensibila. Poate apare ischemia
musculaturii, care se retracta, generand asa-numita contractura Volkmann, cu
pierderea functionalitatii membrului superior. De asemenea o evaluare clinica
amanuntita trebuie sa excluda eventuale leziuni nervoase (tulburari motorii si de
sensibilitate) si/sau vasculare (absenta pulsului periferic si modificari de culoare si
temperatura tegumentare).

Tratament chirurgical:
Tratamentul chirurgical este rezervat fracturilor cu deplasare ale
antebratului, fracturi instabile, in care nu se poate obtine vindecare corecta doar
prin imobilizare gipsata. De asemenea tratamentul chirurgical este indicat in
fracturile deschise, precum si in caz de complicatii neurologice, vascular sau
existenta altor fracturi asociate.

Fixatorul extern (solutie temporara)

Fixatorul extern reprezinta un cadru rigid, solidarizat prin fise metalice
introduse in fragmentele osoase ce trebuie reduse si fixate in pozitie anatomica.
Fixarea externa este o solutie provizorie de tratament, in cazul pacientilor
politraumatizati, cu importante leziuni ale tesuturilor moi, ce nu permit o fixare
definitiva imediata. Convertirea la fixare definitiva nu trebuie intarziata cu mai
mult de 3 saptamani, datorita riscului crescut de infectie, in caz contrar. Plasarea
fiselor trebuie sa permita aplicarea ulterioara a unei placi pentru fixare definitiva.

Avantajele fixarii externe sunt: fixare rapida, cu evitarea agravarii leziunilor

tesuturilor moi (mai ales in cazul fracturilor deschise), reducerea semnificativa a
durerilor pacientului, pana la fixarea definitiva.
39
 Placa si suruburi
Reducerea deschisa si fixarea interna cu placa si suruburi (Fig. 3) este
tratamentul de electie in cazul fracturilor radiusului si ulnei. Aceasta tehnica
presupunerea deschiderea focarului de fractura, indepartarea tesuturilor devitalizate
si fragmentelor osoase neviabile, reducerea fracturii si fixarea in pozitie anatomica
cu placa si suruburi.

Indicatiile sunt: fracturi izolate ale radiusului sau ulnei, cu deplasare, cu sau
fara fragment intermediar, fracturi ale ambelor oase ale antebratului, fracturi
cominutive. Avantajele sunt reprezentate de: reducere anatomica, fixare absoluta la
nivelul focarului, consolidare primara a fracturii, mobilizare precoce.
Dezavantajele sunt reprezentate de: risc anestezico-chirurgical (uneori inacceptabil
in cazul pacientului politraumatizat), risc de lezare a structurilor vasculo-nervoase
in timpul interventiei, risc infectios, risc de producere a fracturilor iatrogene,
traumatism chirurgical important al tesuturilor moi cu risc de devascularizare a
fragmentelor osoase si intarziere in consolidare.

Postoperator, se poate asocia o imobilizare in atela gipsata antebraghio-

palmara, pentru 10-14 zile, pentru a permite vindecarea tezuturilor moi si
diminuarea edemului. Pe parcursului acestei perioade se incurajeaza miscarea
activa si pasiva a degetelor, precum si flexia-extensia a cotului. Moblizare activa si
gimnastica medicala usoara este permisa dupa suprimarea atelei.

Exercitiile active, cu rezistenta si incarcarcarea cu greutate sunt permise

numai dupa aparitia semnelor radiologice de consolidare osoasa. Controlul clinic si
radiologic se face la 1, 2 si 4 saptamani postoperator, apoi odata pe luna, pana la
consolidate. Intarzierea in consolidare presupune interventii secundare si grefare
osoasa.

Indepartarea materialului de osteosinteza in cazul acestor fracturi este un

subiect controversat. Avand in vedere faptul ca radiusul si ulna nu sunt structuri cu
rol in sustinerea greutatii corpului si ca interventia chirurgicala de indepartare a
placii si suruburilor este una laborioasa, cu risc de refracturare si leziuni
neurologice, se prefera evitarea acestui procedeu.

40
 Tija centromedulara
Reducerea inchisa si fixarea interna cu tija centromedulara este rezervata
fracturilor antebratului cu leziuni importante ale tesuturilor moi. Aceasta tehnica
presupune introducerea unei tije metalice in canalul medular al radiusului sau ulnei
si blocarea montajului cu suruburi proximal si distal, sub control radioscopic.

Dezavantajul acestei tehnici este dificultatea de a obtine o reducere

anatomica si stabilitate rotationala. Avantajul fixarii cu tija centromedulara este
evitarea producerii unui traumatism aditional al tesuturilor moi si evitarea
devitalizarii fragmentelor osoase prin deschiderea focarului de fractura si
deperiostare. Acest aspect este deosebit de important in cazul traumatismelor de
energie inalta cu leziuni grave de tesuturi moi.

Ingrijirea postoperatorie este similara tehnicii de fixare cu placa si suruburi.

Daca stabilitatea montajului este pusa sub indoiala, se poate continua imobilizarea
in atela antebrahio-palmara inca 4-6 saptamani. Controlul clinic si radiologic
urmareste acelasi protocol.

Indepartarea materialului de osteosinteza, in acest caz, nu presupune un risc

de refracturare, insa nu este o procedura de rutina. Se practica indepartarea tijelor,
numai dupa obtinerea consolidarii, in cazul in care acestea devin simptomatice.

10. PROFILAXIA
Primul ajutor:

Reprezint o intervenie rapid, in caz de accident, cu scopul de a inltura

cauza, a ameliora suferina i apreveni complicaiile. In cadrul primului ajutor se
iau msuri in primele minute la locul accidentului, pentru combaterea efectelor
unei agresiuni, efecte care se pot agrava in timp, de multe ori punand in pericol
viaa individului. Este necesara spalarea pe maini inaintea inceperii manevrelor,
respectarea cu strictete a masurilor de asepsie constituie succesul vindecarii rapide
si fara complicatii. Exist dou tipuri de msuri de prim ajutor: a) msuri generale:

41
acestea pot fi folosite in mai multe tipuri de traumatisme; b) msuri specifice:
aceastea sunt caracteristice unei leziuni (exemplu: imobilizarea provizorie este o
metod specific pentru fracturi i general pentru luxaii).

Interventii la locul accidentului

O fractura reprezinta o urgenta si tratamentul se incepe la locul producerii

accidentului. Primele gesturi de prim ajutor ale asistentei medicale ajunsa la locul
accidentului sunt urmatoarele. Crearea unui baraj de securitate pentru a putea
acorda primele ingrijiri in conditii cat mai bun.

Evaluarea rapida a leziunilor pentru aprecierea functiilor vitale, starea de

constienta, situatia regiunilor anatomice principale ce pot fi afectate de agentul
traumatic si anume: extremitatea cefalica (neuro si viscerocraniul), toracele (T),
abdomenul (A), aparatul locomotor (L): membrele superioare si inferioare, coloana
vertebrala si bazinul.

Acordarea primului ajutor presupune:

- monitorizarea functiilor vitale; (asigurarea unei respiraii eficiente verificare puls,
TA)
- oprirea hemoragiei; hemostaza provizorie ;-abord venos periferic pentru
instalarea une perfuzie
- limitarea ptrunderii unor substane toxice in organism;
- protectie termica

Imobilizarea provizorie a focarului de fractura are drept obiective :

-calmarea durerii (sedarea durerii cu analgezice)
-impiedicarea complicatiilor (deschiderea focarului de fractura, hemoragia,
sectionarea nervilor).

42
-imobilizarea provizorie este precedata de degajarea membrelor, dezbracarea
acestora prin sacrificarea imbracamintei (taiere la incheieturi).
- reducerea luxaiilor;
- poziionarea corect a accidentatului (este foarte important ca msur de prim
ajutor i pe parcursul timpul transportului.

43