Sunteți pe pagina 1din 17

SUBIECTUL 1

Medicina in timpul lui Hipocrate inregistra unele schimbari,cum ar fi atitudinea grecilor fata de cauza
bolii.Astfel,invatatii si ce care practicau medicina nu mai considera boala ca fiind o pedeapsa data de zei.Daca un
pacient putea fi vindecat se foloseau toate mijloacele posibile.Daca afectiunea nu putea fi vindecata sau macar
ameliorata,el era abandonat,atat de medici cat si de vecinii sai.Boala continua sa fie un blestem al oamenilor daca nu
al zeilor.
In timpul lui Hipocrate,grecii inventasera un sistem ipotetic care explica mecanismul bolii prin existenta a patru
umori ale organismului.
Aparitia acestui sistem a fost influentata de:
1) existenta a patru elemente de baza:apa,aerul,focul si pamantul
2) conceptia potrivit careia fortele contrare trebuiesc mentinute in echilibru la nivelul cosmosului si
microcosmosului uman,concomitent cu punerea accentului pe cifra 4
3) influenta asupra corpului a celor 4 anotimpuri
4) secretiile vzibile ale organismului:sangele,flegma,bila galbena si bila neagra
Existau trei stadii ale bolii:
- o modificare a proportiilor dintre umori cauzata de factori interni sau externi
- raspunsul organismului la aceasta modificare prin febra sau”fierbere”
- criza rezultanta cand boala se termina prin eliminarea umorii in exces sau prin moarte
In secolul al V-lea i.H,indelungata dezvoltare a medicinei grecesti a fost incununata cu aparitia lui
Hippocrate.Din acest moment si pana in zilele noastre medicina a continuat sa fie sub influenta invataturilor sale.
Scrierile lui Hippocrate,reunite sub titlul “Corpus Hippocraticum”,contin aproape sigur si lucrar ale altor autori
din Cos,Cnidos,Sicilia si din alte regiuni.
Detaliile anatomice sunt putine si nu sunt prezentate sistematizat.Cele patru umori,corespunzatoare celor patru
elemente constituie baza fiziologica care permite functionarea organismului.Armonia este necesara pentru mentinerea
sanatatii.
Cauza bolilor este fie imediata datorita unor dificultati de cauza interna,fie mai departata,sub influenta unor
factori externi,cum sunt clima,igiena individuala,dieta,activitatea si mediul inconjurator.In lucrarea “Despre aer,apa si
locuri”Hippocrate se refera la influenta mediului asupra starii de sanatate.El este considerat parintele
biometeorologiei-stiinta care se ocupa cu studiul interrelatiilor dintre organismul uman si factorii meteorologici.
Hippocrate este foarte preocupat de stabilirea prognosticului unei boli.
Juramantul este cel mai cunoscut document care se asociaza cu numele lui
Hippocrate.El este utilizat de cateva secole de absolventii invatamantului medical in intregime sau cu modificari.
Acest faimos testament contine atat obligatii cat si interdictii.El incepe cu un angajament fata de zei,profesori si
viitorii studenti.Interdictiile se refera la vatamarea pacientului,medicamente mortale,avort,chirurgie,intretinerea de
relatii sexuale cu pacientii sau servitorii acestora,precum si la pastrarea secretului professional.Indatori-
rile cer medicului sa actioneze cu onestitate si credinta.
Principiile metodei hippocratice pot fi rezumate in felul urmator:
1) Observa totul-o atentie deosebita se acorda istrcului bolii
2) Studiaza mai degraba pacientul dect boala-important este cum reactioneaza bolnavul fata de boala sa,nu doar
tipul de boala de care sufera acesta.
3) Evlueaza sincer
4) Ajuta natura
Daca metoda hippocratica este folosita astazi,medical poate sa observe bolnavul in mod obiectiv,evitand
atitudinile rigide si ferindu-se sa adopte orice doctrina.Mai mult chiar,in present incepem sa folosim di nou doctrina
lui Hippocrate,analizand bolnvul in intregime si tinand cont de mediul in care traieste.
SUBIECTUL 2
Medicul grec Galen(circa 129-200) a fost probabil cel mai influent scriitor de subiecte medicale din toate
timpurile.Pentru aproape 1500 de ani,prin activitatea sa,el a reprezentat o autoritate incontestabila in domeniul
medicinei in numeroase tari.Cu o usoara inclinatie spre polemica,dar totusi cu vederi largi,Galen a fost un observator
atent,un dogmatic autoritar si un ganditor original.
In calatoriile sale,Galen a avut posibilitatea sa observe numeroase boli,tratamente sis a cunoasca o serie de
curente medicale.La Alexandria el a venit in contact cu medicii sositi sa studieze din intreg Imperiul Roman si a avut
totodata ocazia sa participe la ingrijirea pacientilor.
Cand s-a intors la Pergamon,peste cativa ani,Galen dobandise o oarecare reputatie datorita catorva lucrari de
anatomie si fiziologie si perspicacitatii sale clinice.Datorita faimei si pozitiei sale sociale,el a fost numit medical
gladiatorilor.Necesitatea mentinerii luptatorilor in forma l-a facut sa inteleaga importanta masurilor igienice si a clor
preventive.Traumatismele suferite de acestia l-au determinat sa studeze anatomia si in special cea legata de
oase,muschi si articulatii.
Galen a scris in limba greaca-limba sa natala si in acelasi timp limba stiintifica-numeroase lucrari de
anatomie,fiziologie,farmacologie,patologie,terapie,igiena,diete-
tica, si filosofie.El a ridiculizat intotdeauna opiniile si metodele care ii erau contrare,
indiferent daca erau contemporane sau mai vechi.
O a doua trasatura caracteristica a sa a fost folosirea teoriei umorale mostenita din trecut.In functie de ponderea
celor patru umori,el a clasificat personalitatea in patru tipuri:flegmatic,sanguine,coleric si melancholic.
O alta caracteristica a activitatii lui Galen a fost accentual pus pe detaliile anatomice.El a aratat ca venele sunt
conectate cu inima,in timp ce nervii isi au originea in sistemul nervos central.A descris anatomia maduvei
spinarii,ureterelor,
oaselor si muschilor.Fiindca disectiile umane care au fost utilizate in Alexandria nu mai erau premise,Galen a fost
nevoit sa studieze anatomia facand disectii pe animale sau facand observatii in cazul unor traumatisme.
Din aceasta cauza Galen a facut multe greseli,in special in ce priveste organelle interne.
Cu toate greselile si conceptiile eronate,este surprinzatoare abundenta detaliilor precise din scrierile sale.Timp
de secole savantii vor accepta descrierile sale fara a incerca sa le verifice.
In calitate de clinician,el era probabil inegalabil.Spre deosebire de Hippocrate care descria si rezultate positive
si rezultate negative,Galen vorbea aproape in exclusivitate despre succese,adesea insotite de satisfactii personale.
O parte insemnata a tratamentelor sale se bazeaza pe principiul lui Hippocrate de a ajuta refacerea naturala prin
metode blande ca de exemplu dieta,odihna si exercitii fizice.Prevenirea bolilor prin masuri de igiena juca de
asemenea un rol important.
O trasatura caracteristica a lui Galen este folosirea pe scara larga a medicamentelor.El aduna plantele medicale
si isi pregatea singur retetele,neavand incredere in altii.Numeroasele ingrediente pe care le folosea la un singur
preparat i-au facut pe unii sa le numeasca “preparate galenice”.
O alta combinatie farmaceutica extraordinara realizata de Galen a fost teriaca.
Acest preparat antic contine o multime de ingrediente a fost folosit la inceput ca antidot pentru muscaturile de sarpe
si pentru combaterea otravirilor si chiar a epidemiilor.
Tragedia lui Galen a constat in faptul ca avea nevoie de un successor si nu a
existat nimeni care sa-i ia locul.
Nimeni nu a reusit sa-l egaleze sau sa intre in competitie cu el pana in secolul al XVII-lea,cand Vesalius,un
anatomist din perioada Renasterii,avea sa-I clatine autoritatea.
Subiectul.4: Med.medievala in lumea crestina:Urmasii lui Iisus Hristos din Nazareth erau convinsi de iminenta
intoarcerii sale, de ziua judecatii de apoi si de sfarsitul situatiei prezente, ceea ce a dus la inexistenta unor preocupari
fata de suferintele fizice ale lumii terestre, care reprezinta temelia oricarui sistem de sanatate. In gandirea iudaica,
boala a fost mult timp privita ca o pedeapsa a pacatelor sau ca o dezaprobare divina, Biserica neincercand sa
descurajeze aceasta credinta populara; mai mult, institutia punea accent pe reconstituirea misiunii de vindecare a lui
Hristos. Au aparut astfel, numeroase instituii pt. ingrijirea celor bolnavi: ptochia-pt.cei saraci, xenodochia-pt.straini
etc. Bazele primului spital au fost puse de catre Elena, mama imparatului C-tin, in jurul anului 330, pt.ca, mai tarziu,
numeroase spitale crestine, ce copiau modelul celor militare existente in Imp.Roman, sa apara, precum cel de la
Roma, infiintat inainte de 394 de catre Fabiola, o doamna bogata, reprezentand primul spital crestin din Europa. Cele
trei secole care au urmat recunoasterii Bisericii crestine de catre imparatul C-tin au dus la declansarea unei lupte
intense impotriva dezv. ortodoxiei, aparand diferente in ceea ce priveste practica medicala intre cele 2 biserici. Astfel,
pt castigarea rapida de noi credinciosi, icoanele au devenit instrumente ale vindecarii. Separarile ireversibile au
devenit tot mai frecvente insa, una dintre ele jucand un rol important in ist. medicinei: dupa inlaturarea din functie a
patriarhului C-tinopolului, Nestorius, considerat ca a negat natura divina a lui Hristos, acesta a infiintat o scoala
medicala la Edessa, iar, ulterior, o alta la Gundishapur, cu o evolutie infloritoare. Mai tarziu, apare o noua asociere-
cea dintre ordinele calugaresti si spitalele de caritate crestina care au permis manastirilor sa si asume organizarea
ingrijirilor medicale in Apus pt mai bine de 500ani.
Evul mediu timpuriu: Un rol important in aceasta perioada l au avut diversele popoare, precum cele germanice, de
exemplu, care au acordat o atentie deosebita medicilor si sanatatii publice, in sec.5-7. Popoarele celtice, situate la
nord si la vest de franci, erau sub conducerea druizilor, care aveau atat functii clericale, cat si curative, pe cand
insulele britanice au constituit o exceptie de la reintoarcea la medicina populara, evidenta si in spatiul rusesc, de
altfel. Odata cu destramarea stabilitatii din nordul Italiei, datorata conflictului dintre goti si lombarzi, respectiv
localnici, medicii si pacientii au avut de suferit, fiind nevoiti sa se protejeze singuri, pt ca, in final, medicii laici sa
inceteze a exista. In statutul ordinului creat de Sf.Benedict era prevazuta ingrijirea bolnavilor numai prin rugaciune si
interventie divina, astfel incat studiul medicinei a fost interzis. In aceasta perioada, dominata de Biserica, calitatea
actului medical lasa mult de dorit, manastirile avand diviziuni speciale pt.medici; munca acestora, insa, rezumandu se
la tehnici nestiintifice. Totodata, au aparut si mediatori ai miracolelor facute de Dumnezeu, anumite personalitati
religioase precum gemenii Cosma si Damian, doi medici din sec.3, care au savarsit numeroase vindecari miraculoase,
dintre care unele si postume sau precum Sf.Pantaleon din Nicomedia. Un medic calificat, de asta data, a fost
Alexandru din Tralles care a facut numeroase observatii importante:a stabilit originea epilepsiei la niv. creierului, a
atras atentia asupra folosirii abuzive a opiului samd, utlizand, totodata, si procedee magice de vindecare, precum cel
pt.tratamentul febrei intermitente.
Infiintarea universitatilor: Bazele adevaratei educatii medicale s au pus abia in noile universitati create, prima dintre
ele fiind cea din sudul Italiei, de la Salerno, infiintata de 4 maestri:grecul Pontus, romanul Salernus, evreul Helinus si
arabul Adela, ce permitea si accesul femeilor la pregatirea medicala(ex: Trotula-autoare a unui tratat de obstretica).
Una dintre personalitatile ce au jucat un rol important in scoala medicala de la Salerno a fost Constantinus Africanul,
iar cea mai cunoscuta lucrare a acestei scoli a fost un poem in lb.latina-“Regimul salernitan de sanatate”(“Floarea
medicinei”), elaborata in a2a jumatate a sec.18; sunt intalnite, de asemenea, si scrierile cu caracter
deontologic-“Despre vizita medicului la bolnavi”de Archimatteus. In aceeasi perioada, Roger al2lea, primul rege al
Siciliei, a introdus examenul de licenta(sustinut dupa 3 ani de logica, 5 de medicina si chirurgie+ un stagiu de un an
sub conducerea unui medic cu experienta) pt.practicarea medicinei. In afara de scoala medicala de la Salerno, tot mai
multe univ.au luat nastere:cea din Paris, univ. din Anglia, Germania s.a. in care era atribuit un statut superior practicii
medicale fata de chirurgie (care a cunoscut insa reprezentanti de seama-Salicet, Guy de Chauliac s.a.), iar teologia si
filozofia crestina erau supreme stiintelor naturale. Treptat, a inceput sa se acorde o atentie din ce in ce mai mare
anatomiei, sec.19 reprezentand debutul disectiilor pe cadaver, sub indrumarea celui mai bun specialist- Mondino de
Luzzi de la Univ.din Bologna, care a redactat si un tratat in 1316-“Anatomia”.
Perioada evului mediu mijlociu: Europa a iesit din perioada intunecata a Evului Mediu timpuriu in jurul anului1000,
viitorul aratandu se, in acel moment, luminos. La sfarsitul sec.13, Sf. Thomas Aquinas, bazandu se pe teologie, a
redactat o noua doctrina- Thomism sau Scholasticism, care acorda suprematie supranaturalului fata de natural, dar in
adevaratul sens lumea naturala si supranaturala erau separate, daca nu independente. Cu toate ca a inceput sa se
dezvolte comertul, societatea europeana a ramas izolata si rurala, astfel incat medicii cu pregatire universitara erau
accesibili numai celor cu un statut social ridicat, marea masa a oamenilor continuand sa apeleze la vindecatorii
populari si la barbierii-chirurgi, iar nasterile erau supravegheate de moase. In sec.12-13, controlul spitalelor si al
infirmeriilor a fost transferat municipalitatii (au aparut marile spitale europene: Hotel-Dieu la Paris, Santo Spirito la
Roma etc.), iar, in timp ce consiliile bisericesti interziceau practica medicinei de catre ordinele monastice, acestea nu
incetau sa apara- Ordinul Cavalerilor Teutoni, Ordinul lui Lazarus(ingrijirea leprosilor). Cruciadele din aceasta
perioada au avut un efect pozitiv-patrunderea unor preparate medicale in Europa, dar si un impact negativ enorm-
maladiile precum lepra, ciuma,mai apoi “sudor anglicus” etc,ceea ce a condus la o adevarata “explozie” a cultelor
dedicate sfintilor care puteau vindeca boala. In timpul sec.13, populatia generala avea un acces restrans la ingrijirile
medicale, Parisul, de exemplu, dispunand de doar o jumatate de duzina de medici pt.serviciile publice. Regimul
alimentar era considerat foarte important in tratamentul bolilor(supe, lapte, oua), in timp ce medincamentele erau
folosite pe scara larga(teriaca). Misticismul a devenit f.raspandit in perioada Evului Mediu mijlociu, considerandu se
ca exista o legatura intre posedarea de catre duhurile rele si o anumita afectiune, des utilizate fiind si
amuletele( pt.alungarea duhurilor rele). Chirurgia era,in general, limitata la tratarea plagilor, fracturilor, amputatiilor
etc., vechea traditie araba privind utilizarea cauterului persistand. Spre sfarsitul perioadei medievale, chirurgii au
inceput sa fie organizati in 2 grupuri:cei care au beneficiat de o pregatire superioara si cei care se identificau cu
barbierii (cei ce realizau sangerarile), in Franta diferenta fiind chiar legiferata.
Subiectul 5 Med.medievala in lumea islamica: In timpul primelor 5sec. ale erei Crestine, invaziile barbare,
dezastrele, epidemiile, precum si atitudinea antielenistica a Bisericii Crestine au dus la pierderea a numeroase scrieri
grecesti si romane. In sec.7, noua religie islamica a contribuit la pastrarea invataturilor clasice care mai existau, iar
apoi le a trimis inapoi lumii europene. Arabii au raspandit o cultura medicala laica, au acordat studiilor medicale un
loc important in cadrul civilizatiei lor, numerosi istorici considerand insa ca aceasta contributie s a rezumat doar la
compilatie si pastrare, uitand de marii ganditori islamici. /In anul 489,au avut loc primele contacte cu cultura greaca,
fiind infiintat, de catre nestorieni, spitalul din Gundishapur, unde acestia au intalnit medici greci, astfel incat, in
timpul lui Mohammed(570-632), cunostintele grecesti erau deja raspandite in lumea araba. In sec.urmator, islamismul
s a raspandit, formandu se 3califate principale: 1.la Baghdad, condus de dinastia Abbasiazilor, 2.la Cordoba, cond.de
dinastia Umayyazilor, 3.la Cairo, cond.de dinastia Fatimizilor. Primul centru dominant a fost cel de la Baghdad unde
au fost traduse in lb.araba scrierile greco-latine (opere ale lui Aristotel,Hippocrate,Galen)de catre cunoscuti
traducatori precum Hunain ibn Is haq, Rhazes si Avicenna fiind unii dintre cei mai faimosi scriitori, umanisti si
medici musulmani de origine persana. Dupa ce califatul de la Bagdad si a pierdut influenta, s au impus medicii-
filozofi Averoes, Avenzoar si Maimonides din califatul de la Cordoba pt.ca, ulterior sa se infiinteze spitalul din Cairo,
in cadrul sultanatului egiptean. /Arabistii au pus bazele farmaciei si chimiei ca stiinte, luand nastere profesia de
farmacist, au pus la punct tehnici de distilare, cristalizare, dizolvare, sublimare, reducere si calcacinare. O mare
importanta se acorda instruirii clinice a medicilor, fiind descrise boli precum scabia si abcesul mediastinal, altele fiind
aprofundate: pericardita, tuberculoza(Avicenna sugerand chiar caracterul transmisibil al tuberculozei). Cea mai
importanta contributie medicina araba a adus o in domeniul spitalelor, fiind superior organziate si de o eficienta
sporita celor crestine sau romane. /Atitudinea islamului fata de originea bolilor era asemanatoare cu conceptiile
iudeo-crestine: Allah provoca boala ca o pedeapsa pt.pacatul unei personae sau pt.motive in afara capacitatilor umane
de intelegere. Oamenii puteau spera in miracolul vindecarii prin intermediul rugaciunilor, dar putea sa ceara ajutor
divin si prin intermediul medicului. “Coranul” pretuia medicina ca una dintre stiintele de frunte, bolnavii find ocrotiti,
iar acordarea ajutorului si sprijinului celui aflat in dificultate era apreciata pozitiv. Religia islamica credea in existenta
vietii de apoi, astfel incat disectiile umane erau interzise, ceea ce a dus la existenta a numeroase speculatii privind
functionarea org.interne si circulatia sangelui. Arabistii foloseau,in general, aceleasi metode precum grecii si romanii,
diagnosticul bazandu se pe6 criterii, dintre care comportamentul pacientului, excretiile(plosca pe jumatate umpluta cu
urina devenind simbolul medicului),caracterul si localizarea durerii etc, un rol important avandu l si astrologia.
Chirurgia, fiind prost vazuta, cauterizarile, sangerarile s.a. erau facute de oameni fara pregatire, la fel ca si litotomia.
O caracteristica ca tratamentului o reprezenta folosirea pe scara larga a medicamentelor, lucrarea lui Dioscorides-“De
Materia Medica”-fiind intens studiata. /La inceput, medicii erau pregatiti in cadrul unor centre de invatare sau spitale
si primeau dreptul de practica de la profesorii lor pt.ca, ulterior,sa se introduca examenul obligatoriu(in sec.10),
femeile ocupandu se,in acea perioada,de probleme de obs.si ginecologie.O dezv.rapida au cunoscut si spitalele
islamice:la Bagdad,Damasc si Cairo. C:intotdeauna au existat sch.intre lumea islamica si cea crestina,atat in timpul
suprematiei civilizatiei islamice,cat si in perioada sa de declin.
SUB 6.In medicina, ca si in alte domenii, perioada care a cuprins sec XV – XVI s-a caracterizat printro surprinzatoare
trezire si printro dezvoltare accelerate a descoperirilor dup ace mii de ani batuse pasul pe loc. Giorgio Vasari 1511-
1574 un artist, architect si om de litere florentin a numit aceasta perioada Renastere, datorita credintei ca a avut loc o
intoarcere la val cultural ale Greciei si romei antice. Numeroase elemente au provocat sau au favorizat aceasta larga
miscare regeneratoare a artelor literelor, stiintelor, gandirii,structurilor religioase si sociale. Doi dintre acesti factori
au fost in mod deosebit profitabili pt medicina. Primul a fost dezvoltarea spiritual datorita careia unele personalitati
au pus in discutie principia si notiuni consecrate si considerate in mod definitive rezolvate. Al doilea a fost
descoperirea si dezvoltarea rapida a tiparului care a facut posibila diuzarea de cunostinte prin intermediul cartii si nu
numai orintrun invatamant verbal. Un alt facot important a fost dezoltarea industriei locale si a comertului. Cucerirea
Constantinopolului de catre turci in 1453 a dus la refugierea unui nr mare de carturari greci, in special in partea de
nord a italiei. Universitatile din bologna, padova si ferrara atrageau student din intreaga europa. Astfel, in a doua
jumatate a sec 15, conditiile sociale, economice si politice din nordul italiei au favorizat o adevarata explozie a
activitatilor intelectuale si creative Printer preocuparile cultural ale umanistilor din perioada renasterii medicina a
ocupat un loc privilegiat, orice om cultivat din aceasta epoca simtindu-se atras si interest de secretele corpului uman
si de dereglarile functionarii sale. Acei care se consacrau acestui studio essential pt activitatea lor se dovedeau a fi
totodata cultivate si ganditori. Primii umanisti cu preocupari in domeniul medicine au trait sau macar au studiat la
universitatile din nordul italiei. Ei erau specializati in fizica, astronomie, partial dat interesului crescut fata de magie
si astrologie. Meritul principal si durabil al acestei epoci laminate a fost nasterea anaomiei modern.Se poate spune ca
Renasterea a pus primele baze ale medicine stiintifice. Spiritual nou care anima medicina impunea acest adevar ca
este iluzoriu sa cauti sa intelegi sau sa reface dereglarile organismului inainte de a-I cunoaste bine structura sa.Or
aceasta structura nu era mai bine cunoscuta la inc sec 15 decat pe e timpul lui Galen.Indispensabila inainte de toate
studiului rational al fiziologiei si patologiei, cunoasterea anatomiei nu necesita nici un mijloc desebit in afara de un
cutit pt disectie si o vedere buna. Studierea anatomiei cerea inainte de toate o deschidee a spiritului capabil sa
verifice afirmatiile anticilor, sa intrepte erorile lor fara teama, sa completeze constatarile lor sis a treaca la noi
cercetari obiective. Tot timpul evului mediu anatomistii s-au lovit de un obstacol major: interdictia de a diseca corpuri
umane. Dupa ce sau retras intro clandestinitate periculoasa ei aau obtinut in sfarsit posibiliattea unei activitati reduse
in cateva amfiteatre de disectie.In periioada Renasterii stiinta si arta au fost mai apropiate ca oricand in istoria
omenirii. Artistii se intereseau de aproape de studiile anatomistilor la care participau uneori. Ei urmareau un scop
dublu: pe de o parte punerea talentului lor la dispozitia anatomistilor care aveau nevoie de ei pt a insoti studiile scrise
cu imagine anatmice iar pe de alta parte de a se perfection ei insisi in reprezentarea corpului uman.

In timpul perioadei medicevale erau acceptate sic opiate ilustratii anatomice mai vechi, care contineau numeroase
greseli. In general insa, cei care executau reproduceri dupa ilustratii mai vechi introduceau la randul lor noi erori fie
din necunoastere fie dat tehnicii deficitare.Primele ilustratii anatomice tiparite pastrau vechea traditite a
manuscriselor medieval. Lucrarea Fasciculuc medicinae era o colectie de scrieri contemporane pt medicii practicieni.
La prima editie, din 1491, a fost folosita pt prima data gravura in lemn pt o ilustratie anatomica. Ilustratiile
cuprindeau desene care indicau localizarilee unde se putea practica sangerarea. Ele erau insotie de explicatii scrise pe
marginici. Disectiile erau prezentate intro maniera primitive si lipsita de realism.
SUBIECTUL 7

Iatrochimia proclama identitatea dintre procesele biologice si combinatiile chimice pe care cercetatorii le urmareau
in retortele din laboratoarele lor

Abia odata cu Paracelsus(1493-1541)alchimia s-a despartit definitiv in doua directii : una a sarlatanilor care ducea la
ridicol si temnita si alta a ganditorilor cu minti clare si ascutite care prin munca perseverenta , pusa in slujba
adevarului care duce la progres.Medicul si alchimistul elvetian Paracelsus in lucrarea sa “Opus pararuirum”
fundamenteaza iatrochimia si enunta cele trei esente pure :Mercur-sulf-sare-unde sulful este principiul
combustibilitatii caci arde total fara sa lase cenusa.

Paracelsus foloseste sulful pentru tratarea bolilor de piele .Trebuie mentionat ca si astazi sulful se foloseste la
tratarea scabiei si a altor afectiuni dermatologice.

Cu mult inaintea lui Paracelsus , la romani Claudius Galenus (131-201) medical lui Marc Aureliu dezvolta
farmaceutica si creeaza o doctrina intemeiata pe observatii si experimente. Paracelsus enunta definitia iatrochimiei-
stiinta utilizarii chimiei in medicina.El considera ca starea de boala este provocata de lipsa unor substante si pentru
inlaturarea ei este necesar ca acestea sa fie redate organismului . Tot lui i se datoreaza introducerea in terapeutica a
numeroase preparate anorganice cum ar fi preparatele mercuriale in tratamentul sifilisului in locul unor extracte din
plante .Tot el foloseste notiunea de principiu activ care a determinat imbogatirea terapeuticii cu numeroase substante
organice.

Ca profesor la Basel, Paracelsus a iniţiat curentul iatrochimic. El credea că toate corpurile organice sunt alcătuite din
mercur, sare şi sulf şi lega bolile de lipsa ori excesul acestor elemente. Principiul care stă la baza iatrochimiei este
deci „chimia pusă în slujba medicinei” şi este reprezentativ pentru chimia farmaceutică.

A introdus chimia in terapeutica. Paracellsus a preconizat cura de ape minerale, a recomandat opiul in combinatie
cu mercurul, sulful, fierul , arsenicul , sulfatul de cupru si potasiu in asa numitul “specificum purgans paracelsi” a
popularizat tincturile si extractele alcoolice

O parte din urmaşii lui Paracelsus, folosind în mod exigent unele medicamente toxice, erau pe punct de a
compromite ideile sale. Unul dintre cercetători care a introdus în fapt experienţa în baza stu¬diului fenomenelor
chimice a fost Johann Baptist van Helmont (1577-1644). A fost adeptul teoriei galenice, dar cu timpul a devenit un
apărător al iatrochimiei. În lucrarea „Îndreptar pentru prepararea medicamentelor” s-a preocupat de problema
mecanismului de acţiune a medicamentelor asupra organismului. A fost primul care a comparat greutatea urinei cu
cea a apei si a determinat densitatea.

O parte din urmaşii lui Paracelsus, folosind în mod exigent unele medicamente toxice, erau pe punct de a compromite
ideile sale. Unul dintre cercetători care a introdus în fapt experienţa în baza stu¬diului fenomenelor chimice a fost
Johann Baptist van Helmont (1577-1644).

A fost adeptul teoriei galenice, dar cu timpul a devenit un apărător al iatrochimiei. În lucrarea „Îndreptar pentru
prepararea medicamentelor” s-a preocupat de problema mecanismului de acţiune a medicamentelor asupra
organismului. A fost primul care a comparat greutatea urinei cu cea a apei si a determinat densitatea. A arătat de
exem¬plu că sucul gastric are caracter acid şi a explicat apariţia unor boli prin creşterea cantităţii şi a recomandat în
unele boli de stomac agenţi alcalini. A făcut numeroase experienţe cu lichide biologice din corpul uman. Prin aceste
încercări timide a pus bazele fiziologiei chimice. Datorită ideii că anumite corpuri se conservă în dife¬rite
transformări, chimic se înfiripează noţiunea de element, Van Helmont fiind întemeietorul chimiei pneumatice.
El credea ca toata material poate fi in final redusa la apa. A pus bazele conceptiei conform ca boala reprezinta o
entitate distincta cu o existanta parazitara in organism.

In urma unor experimente Van Helmont a ajuns la concluzia ca fermentii ( enzimele ) reprezinta o componenta
fundamentala a tuturor mecanismele fiziologice. Considera ca febra reprezinta o reactie a organismului la
dezechilibrul celor 4 umori de asemenea el era impotriva folosirii sangerarii si a purgativelor respingand rolul lor in
restabilirea echilibrului umorilor.Folosea in terapeutica in special produse de natura chimica.

Înainte de el nu se făcea o distincţie între aer şi celelalte gaze, el fiind primul care a introdus noţiunea de gaz.
Cercetări aprofundate a făcut însă asupra bio¬xidului de carbon pe care l-a preparat din piatră de var şi acizi şi l-a
numit gaz „sylvestre”, arătând că este identic cu gazul rezultat din arderea cărbunelui sau la fierberea sucului de
„strugure”. Operele lui complete au fost editate de fiul său, în 1648, „Ortus medicinae vel opera et opuscule omnie”.
SUBIECTUL 8 Iatromecanica ( iatrofizica ) considera ca organismul uman este un mechanism care functioneaza in
virtutea acelorasi principii matematice si legi fizice care domina si lumea anorganica.

Pentru majoritatea iatromecanistilor fenomenele biologice esentiale se petrec la nivelul substantei solide si nu la cel al
lichidelor din organism. Conceptia solidista inlocuieste astfel conceptia umoralista care domina de multe secole.
Sanctorius-( 1561- 1636) reprezentant al curentului mecanicist a construit termometre si a redat studii importante in
domeniul fiziologiei metabolismului.A determinat modificarile greutatii corporale in urmele ingerarii de alimente ,
excretie si perspiratie. A reprezentat o abordare noua a proceselor fiziologice. a observat cã greutatea organismului
uman se modificã neîncetat. El a construit un cântar mare si asezat ore în sir pe acest cântar îsi urmãrea propria
greutate. Peste noapte, Sanctorius pierdea aproape un kg. Cauzele sunt multiple: prin îndepãrtarea CO2 din organism,
greutatea omului scade cu 75-85 g în 24 ore. Pe cale pulmonarã se evaporã 150-500 g apã zilnic, iar prin piele si mai
multã.Giovanni Alfonso Borelli ( 1608 – 1679 ) – cel mai de seama reprezentant al iatromecanistilor . A incercat sa
aplice principiile mecanice in domeniul medicinei efectuand remarcabile studii asupra muschilor , masurand forta de
contractie si precizand deosebirea dintre musculatura voluntara sic ea autonoma.Giorgio Baglivi ( 1669 – 1707 ) – era
supranumit „Hipocrate al Italiei”. considerat extremist in dom. Iatromecanicii , a incercat sa realizeze asocieri intre
fiecare organ si o anumita masinarie.
Subiectele 9 - sec luinilor
-sec.18 debuteaza cu realizari in domeniul medicat,filosofic,si fizico-chimic;
-1700-“De morbis artificium”(despre bolile meseriasilor),tratatul italianului Bernardino da carpi Ramazzini;
-cativa ani mai tz apare “Teoria medica vera”(Adevarata teorie medicala)Georg Ernest Stahl;
-in traducere Latina “Cautarea adevarului” de Rene Descartes;
-1704 Isaac Newton “Traite d’optique” iar Denis Papin ia marile in stapanire cu inventia sa,vaporul;
-R.A.Reaumur(1683-1757),fizician-chimist-naturalist,studiaza experimental sucul gastric(1713);
-1710 “Tratatul asupra principiilor cunoasterii omenesti” ale olandezului Berkley;
-este un secol plin de tratare si de premieri medicale; o epoca in cae filosofarea devine un mod intellectual;
-medicina Secolului Luminilor este sensibila la competitia de idei, actiuni si rezultate, atenta la propriile ei
imperative, posibilitati si obiective; nu opereaza cu imaginea unui tip uman construit in birou, sau in ideal, ci unul
vazut in natura sa fiziologica si-n perspective restaurarii sanatatii sale integrale; este in spiritual medicilor sa distinga
intre “traditie”= experienta milenara si “anacronism”= vechiul depasit de evidente.
-pentru medicina, circulatia de idei, schimbul de experienta, este mai mult decat sensul originar al conceptului de
cosmopolitism(universalizare) este insasi salvarea vietii;
-prof.Christian Rickmann Univ din Jena, Johann Peter Franck(1745-1821) in “Sistemul unei politii sanitare
complete” Franck scrie despre un invatamant medical specializat;
-1787 Viena policlinica pt copii;
-1769 Londra dispensar pt copii bolnavi;
-la sf sec.18 incepe constructia la Paris a celui mai mare spital din Europa pt copii, in folosinta in 1802;
-spre sf sec. in 1796 se incepe vaccinarea antivariolica;
-1794 Vincenzo Chiarugi (1759-1820), medic si psihiatru Italian, fondator al spitalului Sf.Bonifacio;
-G.Cardano infiinteaza un invatamant pt surdo-muti;
-spaniolul Pedro Pouve proiecteaza un invatamant propriu-zis pt aceasta categorie de handicapati fizici;
-in Franta Rodrigues Pereire se ocupa de scolile pt handicapati(speciale);
-in Germania Heinicke infiinteaza la Leipzig(1788)o scoala speciala;
-in sec.urmator apar numeroase asemenea scoli in Europa;
-Francesco Torti “Tratat asupra folosirii chimiei”(1709);
-Felice Fontana(1720-1805) naturalist si psiholog florentin, experimenteaza stricnina, morfina, emetine, iodul,
cianurile;
-William Withering(1785)proprietati miraculoase ale digitalei(degetel),din frunze se extrage digitalina cu efecte
cardiotonice,reglatorii si ca diuretic;
-Erasmus Darwin(1751-1802),experimente asupra digitalei, cardiopatii hidropice;
-1702 acidul basic;1792 alcoolul absolute;uleiuri analgezice;
-1773 Ronelle le Jeune descopera uree in secretia renala;
-Domenico Cotugno izoleaza o albumina coagulata in secretia renala(1764);
-Van Helmout descopera in urina sedimente de sare marina, ammoniac;
-1775 Pool si Dobson descopera in urina diabeticilor zahar;
-1797 John Rollo descopera glucoza in sange “zaharul strugurilor”,prima analiza chimica a sangelui;
-Laurent Lavoisier(1743-1794) stabileste legile conservarii materiei; studiaza compozitia aerului si apei,
demonstreaza rolul O2 in combustii si-n respiratie, ardere ce degaja caldura; descopera procesul chimic in fiziologia
respiratiei(1743).Face primele masuratori calorimetrice; cu descoperirile lui Lavoisier incepe biochimia ca stiinta;
-1704 Newton “Traite d’optique” 1728 apare fotometria;
-1730 Reamur scara termometrica la 4 ani dupa celei a lui Fahrenheit;
-1744 Krantzenstein, efectele electroscopiei, medical Halle o aplica in paralizii(1795);
-1786 Galvani-electricitate de origine musculara explicate in “De viribus electricitas in motu musculari”(Despre
puterea electricitatii in miscarea muschilor);
-1792 Volta demonstreaza electrostimularea fiziologica;
-1715 cel dintai tratat medical de variolizare preventive tiparit la Venetia de Pylario care l-a slujit p Brancoveanu 12
ani la Bucuresti;
-variola ia cu asalt Parisul(1719) continental(1774) Londra(1720) Marsilia(1721)
-bolile profesionale sunt prezentate de Bernardino Ramazzini “De morbis artificium”(Despre bolile mestesugarilor);
-vaccinarea antivariolica a medicului Edward Jenner este epocala dar ca si chinina si digitala va intra in uz larg in
secolul urmator;
-febra tifoida,atent studiata de Morgagni(1761) boala a mainilor nespalate care va fi stopata odata cu descoperirea
medicatiei antibiotice la jumatatea sec.20;
-“Anatomia patologica” de Morgagni;
-Giovani Battista Morgagni(1682-1771) la 19 ani sustine doctoratul in medicina;gaseste cele 150 cazuri de
tuberculoza pulmonara,perfecioneaza tehnica disectiei;
-Francois Xavier Bichat(1771-1802) publica in 4 ani:”Traite des membranes en general, des diverses membranes en
particuler”(1799);”Recherches physiologiques sur la vie et la mort”(1800);”Anatomie generale appliqué a la
physiologie et a la medicine”(4 volume) viata pt Bichat “este suma totala a functiilor care se opun mortii”;
-Herman Boerhaave(1668-1738) se remarca prin studii anatomo-clinice; l-au preocupat chimia,activitatea
chimica,invatamantul medical si fiziologia;”Elementa chimica, Institutiones medicae”(1708), “De usu ratiocinii
mechanici in medicina”(1703);
-Leopold Auenbrugger(1792-1809) publica un tratat privind percutia toracelui ca metoda de investigare clinica;
percutia intra in practica curenta insa dupa ce Jean Nicolas Corvisart(1755-1821) traduce in limba franceza(1808)
cartea “Inventum novum ex percusione thoracis humani” dupa o jumatate de secol; cu ajutorul percutiei maladiile
pulmonare ajung sa fie cunoscute;
SUBIECTUL 10 - medicina moderna
1. Trasaturi generale
Medicina inregistreaza incepand cu sec. XIX un puternic avant, primele decade sunt marcate de continuarea
conceptiilor medicale din sec. XVIII ulterior doua realizari importante : anestezia si descoperirea microorganismelor
au schimbat radical cursul medicinei.
Medicina sec. XIX s-a caracterizat prin realizarea cercetarilor de laborator (medicina experimentala), folosirea
electricitatii in realizarea unor analize, dezvoltarea tehnicii de depistare a bacteriilor,microorganismelor, folosirea
unor subsatnte pentru reducerea durerilor- anestezia, care a dus la dezvoltarea chirurgiei, evidentierea rolului asepsiei
si antisepsiei in reducerea ratei mortalitatii, deasemenea evidentierea importantei tratamentelor balneare, precum si a
utilizarii razelor X in vizualizarea unor anomalii a organelor interne si a scheletului .
Revolutia industriala a dus la aglomerarea oraselor si la necestatea organizarii medicilor, spitalelor si a activitatilor de
sanatate.
Principala tinta a medicinei preventive era aprovizionarea cu apa potabila si indepartarea gunoaielor si a apelor
reziduale, factori ai raspandirii maladiilor.
Starea de sanatate a muncitorilor conta pentru obtinerea unei productivitati crescute.
Edwin Chadwick, comisar regal a stabilit reglementari pentru indepartarea gunoaielor si pentru protectia mediului.Cu
toate acestea la mijlocul sec. XIX devasta Londra( 14.000 morti) .
La inceputul secolului Franta era liderul in dezvoltarea medicinei(descrierea separarii nervilor din maduva spinarii,
informatii privind nutritia- valoarea proteinei, s-a descoperit siringa intr-o forma asemanatoarea cu cea din zilele
noastre, elaborarea unor noi medicamente prin sinteza chimica,etc.).
2. 2.Noi perspective , domenii de activitate si exigente
2.1 Medicina experimentala
Fondatorul fiziologiei experimentale a fost Claude Bernard care s-a dedicat in exclusivitate cercetarii de laborator, a
elaborat numeroase lucrari in care a prezentat descoperiri importante in urma experimentelor. A pus bazele cercetarii
stiintifice in fiziologia experimentale in lucrarea ,,Introducere in studiul medicinei experimentale”.Alte studii
experimentale au fost elaborate de :Ch.Ed.Brown fondatorul endocrinologiei,W.Beaomont – observatii si
experimente asupra sucului gastric si a digestiei, I.Pavlov – cunoscut prin cercetarile asupra reflexelor conditionate si
in domeniul digestiei(1904-Premiul Nobel).
2.2 Anestezia
H.Davy a observat rolul oxidului de azot in reducerea durerilor si a propus folosirea lui in anestezie.Pana in 1831 toti
cei trei anestezici de baza: eterul, oxidul de azot si cloroformul fusesera descoperiti, dar proprietatile lor sedative au
fost folosite in scop medical mai tarziu.
Eterul a fost utilizat pentru prima data intr-o operatie sub anestezie generala de catre chirurgul Cr.W.Long in anul
1842, dar a fost acceptat dupa anul 1846 de doctorul Morton la Boston si Liston la Londra.Un an mai tarziu
J.Y.Simson , doctor ginecolog, a demonstart ca cloroformul produce mai putina agitatie, tuse si greata, si a fost
anestezicul cel mai folosit o lunga perioada, dar s-a demonstrat ca eterul este mai sigur in operatiile de lunga durata.
Oxidul de azot a fost folosit pentru prima data de stomatologul H.Wells in 1848.El reprezinta si in zilele noastre cel
mai sigur si usor mijloc pentru a induce anestezia pentru operatiile mici, iar in cele majore pentru a fi combinat cu
agenti mai puternici.
Alt anestezic, cocaina,folosita de Niemann, Freud si Halsted.
Folosirea anestezicilor au dus la dezvoltarea chirurgiei.
2.3. Bacteorologia
J.Henle, la mijlocul sec. XIX, a dedus ca microorganismele pot fi cauzele unor infectii.Primele studii referitoare la
natura patogena a bacteriilor au fost facute pe bacterii de dimensiuni mari, usor observabile(bacilul antraxulului care
provoaca boli fatale la animale).
J.Lister a tras concluziile ca exista in aer particole invizibile, responsabile de infectii, pe care le-a numit ,,praf
bolnav”.
L.Pasteur a demonstrat rolul germenilor patogeni in declansarea unor boli si a descoperit posibilitatea de imunizare
prin vaccinare impotriva tuberculozei.
Robert Koch si Victor Babes,fiecare in parte, au pus la punct un tratament antirabic.
2.4. Imagistica medicala
In anul 1895 , W.C.Roetgen a descoperit razeleX.La inceput ele au fost folosite in medicina pentru diagnosticarea
fracturilor si a deformarii oaselor.Mai tarziu au inceput sa fie evidentiate anomalii ale toracelui si a tubului
digestiv.La sfarsitul sec. XIX, W.B.Canon a descoperit ca o mixtura de bismut si bariu, substante radio-opace,
delimitau in mod clar intestinele dupa expunere la raze X.In zilele noastre,suspensii similare,fac accesibil intregul tub
digestiv la examenele radiologice.
2.5. Electrofiziologia
G.B.A.Duchenne a fost unul din fondatorii neurologiei in Franta si a fost primul care a facut apel la folosirea
curentului electric pentru a trata pacientii bolnavi de reumatism si pentru a studia muschii.
2.6. Asepsia si antisepsia
I.Semmelweis a demonstrat natura contagioasa a infectiilor post-partum, analizand evenimentele care au avut loc in
saloanele de obstretica din Spitalul general din Viena.A observat ca rata mortalitatii ,in saloanele in care se pregateau
studentii ,ajungea la aproximativ 20%, iar in saloanele in care lucrau medicii si asistentele, rata mortalitatii era de
3%.A ajuns la concluzia ca este foarte important pentru stoparea raspandirii infectiilor si scaderea ratei mortalitatii,
mediul aseptic.A cerut medicilor si studentilor sa-si spele mainile cu apa si sapun si sa le cufunde intr-o solutie
clorinata, inainte de a intra in salon si dupa fiecare operatie de examinare.
Continuatorul acestei teorii J.Lister a observat ca o fractura inchisa se vindeca mai repede(o protejeaza pielea
impotriva infectiilor), si a folosit o solutie de acid carbonic pentru a distruge orice bacterie.Alaturi de L.Pasteur care
a folosit temperaturile inalte pentru a face mediul aseptic, au pus bazele antisepsiei(sterilizarea materialelor
chirurgicale sau de injectare)
2.7. Homeopatie
Samuel Hahnneman a fost fondatorul medicinei homeopatice, bazate pe principiul ,,similia similibus
curantur”(prescrierea unor droguri care la omul sanatos ar produce simptome asemanatoare celor ale bolii care ar
trebui tratata) si pe utilizarea medicamentelor in doze foarte mici.
SUBIECTUL 3 Medicina geto dacica
Nu ne putem gandi la o clasa de „intelectuali” daci deoarece societatea sclavagista geto-daca nu facuse foarte multe
progrese in domeniul stiintific pentru a aparea o asemenea stratificare. Dar, dupa modelul multor societati antice,
existau oameni care posedau si utilizau un minim de cunostinte stiintifice. Cei responsabil de progresele stiintifice
sunt considerati preotii daci, care nu ezitau sa-si sporeasca autoritatea asupra maselor prin folosirea unor elemente de
stiinta empirica. Preoţii geto-daci practicau şi medicina.
Consemnarile lui Iordanes sunt completate si de alte izvoare. Platon vorbea despre ideea vrednica de medicina
moderna de a trata in acelasi timp si corpul bolnavului si psihicul, idee pe care i-o atribuia lui Zamolxis si care este
are corespondente cu principiile scolii medicale din Cos. Herodot spunea despre daci ca se cred nemuritori si ca
„dupa credinta lor, ei nu mor, ci cel ce-si da sfarsitul se duce la zeul Zamolxis; unii dintre dansii cred ca acesta este
Gebelezis” (Hadrian Daicoviciu).
Herodot expune ceea ce a aflat de la grecii ce locuiau in Helespont si la Pont: ca Zamolxis a fost sclav al lui Pitagora
si ca dobandind libertate, ar fi strans multa bogatie, si astfel, cu averea castigata, s-ar fi intors printre ai sai. Deoarece
tracii traiau in saracie si erau neinvatati, acest Zamolxis, intrucat traise printre heleni, indeosebi in preajma lui
Pitagora, omul cel mai intelept al Heladei, cunoscand modul de viata ionian a cerut sa i se cladeasca o sala de primire
unde le oferea ospete cetatenilor si ii invata ca ei nu vor muri niciodata, ci numai se vor muta in alt loc unde se vor
bucura vesnic de toate cele bune. A poruncit sa i se faca o locuinta subterana si a disparut din mijlocul oamenilor sai,
coborand in incaperea subterana, unde a stat ascuns trei ani. Tracii l-au regretat, iar in anul al patrulea el s-a ivit iarasi
inaintea lor, facandu-i astfel sa creada tot ceea ce le spunea. Indiferent de realitatea sau neverosimilitatea legaturilor
sale cu Pitagora, Herodot sustine ideea ca Zamolxis a fost un om, un vrajitor. Strabon relateaza ca Zalmoxis a
introdus vegetarianismul printre geti.
Cultul lui Zalmoxis are legaturi puternice cu regalitatea. Atat regele cat si marii preoti erau medici, arta vindecarii
fiind ca la multe popoare ale antichitatii strans legata de sacerdotiu. Platon relateaza ca Zalmoxis era regele getilor,
dar Strabon spune ca Zalmoxis era preotul celui mai important zeu al getilor, ca acesta a fost asociat cu regalitatea si
ca a fost el insusi venerat mai tirziu ca zeu; se presupune ca traia intr-o pestera de pe muntele sacru Kogaionon, unde
nu îl puteau vizita decit regele si mesagerii sai. Aceasta afirmatie vine in stransa legatura cu relatarea lui Herodot. Un
sanctuar de acest fel, cu un vast complex subteran, a fost gasit la Sarmizegetusa Regia.
Zeul superm vindecator al geto-dacilor era Zalmoxis. Numele unui alt zeu, Derzos (sau Derzis) care simboliza
sanatatea si puterea era inscris pe inele-amulete. Derzis şi principalul zeu dac, Zalmoxis, au fost asimilati în final într-
un singur zeu, tinand cont de faptul ca la daci nu putea fi vorba de un zeu aparte, ci doar de un atribut al zeului unic.
In terapie, geto-dacii au utilizat cu succes plantele medicinale, produsele animale, substantele anorganice si
procedeele fizioterapeutice.
Hidroterapia era larg folosita, Dacia fiind vestita pentru apele sale termale. Apele vindecatoare de la Geoagiu, Calan
si Baile Herculane erau cunoscute si pretuite.
In lucrarea Charmides, V, Platon ne vorbeste despre leacurile si descantecele medicilor traci, ucenici ai lui Zamolxis,
„despre cari se zice ca au darul sa faca pe oameni nemurirori”. In lucrarile Despre materia medicala, apartinand
medicului grec Dioscorides si Herbarul a carui autor anonim a fost numit Pseudo-Apuleius s-au consemnat
numeroase denumiri dacice de plante. Aceste denumiri nu se gasesc in lucrarile originale ci au fost introduse de scribi
originari din Dacia care traiau la Roma intr-o copie a lucrarii. Din cele 42 de plante dacice (57 dupa alti autori), care
apar in aceste texte, 26 sunt considerate ca autentic geto-dace, din care 18 au fost identificare de I.I. Russu. Printre
acestea figureaza plante cu efecte anestezice, cicatrizante, sedative etc. Au fost identificate ca autentice de
cercetatorul clujean: baltacina, coada vacii, limba boului, maselarita, urzica s.a. Acestea oglindesc existenta la daci a
unei botanici medicinale cu indelungate traditii. Leacurile si descantecele lui Zalmoxis se faceau desigur cu aceste
ierburi. Amintim de fumigatia cu samanta de canepa, care la eleni era inteleasa ca un fel de narcotizare speciala,
tinand loc de betie. Herodot care relateaza despre acest obicei arata ca semintele de canepa erau aruncate pe foc, iar
fumul era inhalat.
In fortificatiile Sarmizegetusei Regia a fost descoperita de I.H.Crisan trusa unui chirurg de razboi: un bisturiu, o
penseta, mai multe vascioare pentru pastrarea substantelor medicamentoase si o placa mica de cenusa vulcanica.
Aceasta cenusa vulcanica, presarata pe o rana avea proprietatea de a grabi cicatrizarea ei. O analiza chimica a aratat
ca cenusa provine de la un vulcan mediteranean, probabil Etna.
Analizand schelete din morminte datand din epoca bronzului si din neolitic (Sarata-Monteoru, Ghimbes), s-a
constatat ca societatea geto-daca a fost tributara unei patologii variate. S-au observat leziuni osoase reumatice (atrite,
artroze, evidentiate prin radiorafierea scheletelor), spondiliartrite si tuberculoare. Rahitismul era putin raspandit. La
fel, granuloamele, chisturile si caria dentara, ultima cu o incidenta redusa fata de azi. Urme de fracturi (bazin, ulna)
consolidate si calusurile bune demonstreaza abilitatatile primilor vindecatori. Unele trepanatii craniene (16 cranii
trepanate gasite pe teritoriul Romaniei) prezinta un tesut cicatriceal, dovada reusitei chirurgicale si a vindecarii. Cele
mai frecvente erau interventiile in regiunea frontala si parietala a craniului. Ele au fost executate cu cutite de silex
(unul gasit la Decea-Mures) sau cu instrumente de fier.
Geto-dacii fiind unul din popoarele mari ale vechii Europe aveau legaturi cu civilizatia si cultura greaca si romana si
deci si cu medicina acestor popoare, inluentandu-se reciproc. Astfel, cultul lui Asclepios provenea din nord de la
traci, iar D. Decev il considera pe Esculap un zeu traco-get, pe care grecii si l-au insusit. Bustul lui Asclepios a fost
gasit la Capidava (vechi fortificat geto-dacic pe malul drept al Dunarii – jud. Constanta).
Geto-dacii cunosteau proprietatile toxice ale veninului de vipera. Ovidiu (poetul roman exilat la Tomis) mentioneaza
obiceiul triburilor geto-dace de a-si unge sagetile cu venin de vipera. Cutiutele de os „pentru farduri” descoperite la
Poiana sunt considerate ca ar fi putut pastra si medicamente. Placile de marmura erau cele care serveau la prepararea
alifiilor. Pesariile gasite, de argint si arama, utilizate probabil in prolapsul uterin atesta cunostintele de ginecologie ale
geto-dacilor. Preocupari rudimentare de puericultura sunt atestate de existenta biberoanelor de lut si ulterior de
ceramica.
Sapaturile din Muntii Orastiei aduc la lumina numeroase cisterne si conducte ceea ce atesta existenta unor preocupari
de igiena publica. Apele captate erau aduse in orase prin olane de pamant ars, protejate cu jgheburi de lemn, acoperite
cu scanduri ingropate. In Callatis, Histria si Tomis s-au pastrat urmele a ccca 40 de conducte de alimentare cu apa
potabila (unele din ele cu o lungime de 10-15 km).
sub 12 - Personalitati ale medicinii romanesti
Emil Palade: ->George Emil Palade s-a nascut la data de 19 noiembrie 1912 la Iasi,a facut scoala primara in orasul
natal si liceul in Ploiesti.Dupa terminarea liceului urmeaza facultatea de medicina din Bucuresti
->pleaca in SUA cu recomandare din partea profesorului sau,Grigore T Popa in 1946 si incepe sa lucreze la Institutul
Rockefeller.
Activitate stiintifica:
1. descrie structura ultrafina a mitocondrei si totpografia unor enzime ale catenei de oxidoreducere celulara.
2.descopera ribosomii, organite implicate in sinteza proteinelor, care, in onoarea sa, vor fi numite o vreme ‘’granulele
Palade’’.
3.descrie, impreuna cu Keith Porter, reticulul endoplasmic, precizandu-i functiile
In 1952 : creaza fixato rul Palade (tetraxoid de osmiu 1% in tampon de veronal sodic), pentru microscopia
electronica.
1974 obtine premiul nobel pt descoperirile din structura celulei( pt contributia sa la izolarea corpuscurilor celulari,pt
punerea in evidenta a “granulelor lui Palade”,pentru cercetarile asupra fen biochimice de la nivelul membranei
celulare) impreuna cu colaboratorii:Albert Claude si Christian de Duve
1975 e numit membru de onoare al academiei romane
Victor Babes
Victor Babeş s-a născut la data de 28 iulie 1854 la Viena
Si-a inceput cariera stiintifica ca asistent in laboratorul de Anatomie Patologica de la Budapesta (1874-1881). Intre
anii 1881-1887 devine doctor-docent ( profesor asociat) si profesor de histopatologie la Facultatea de Medicina din
Budapesta. A efectuat stagii de specializare la Munchen, Heidelberg, Strassbourg, Paris si Berlin.
Este unul din fondatorii microbiologiei moderne, autor al primului tratat de bacteriologie din lume
Activitate stiintifica: a descoperit peste 50 de germeni patogeni
A aratat ca bolile carceacul oilor si hemoglobinuria boilor sunt produse de niste microorganisme( Babesii))
A facut studii despre turbare,lepra,TBC,difterie
A inventat vaccinul antirabic si descopera seroterapia si principiile antibiozei
•Pe lângă activitatea ştiinţifică a fost preocupat de îmbunătăţirea stării sanitare a populaţiei, în special în combaterea
şi prevenirea pelagrei.
Gheorghe Marinescu
n. 28 februarie 1863, Bucureşti - d. 15 mai 1938, Bucureşti
a fost un medic neurolog român, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, membru al Academiei Române,
fondatorul Şcolii Româneşti de Neurologie.
A studiat in tara,a fost asistentul lui Victor Babes.A lucrat in Franta timp de 8 ani ,unde a studiat anatomia patologica
nervoasa
treprinde cercetări pe teme foarte variate, ale căror rezultate apar în numeroase lucrări ca Cercetări histo-chimice
asupra fermenţilor oxidanţi în fenomenele vieţii (1924), Bătrâneţe şi reîntinerire (1929), Reflexele condiţionate.
Determinism şi cauzalitate în domeniul biologiei (1938). În afara monografiilor a publicat peste 1000 de articole în
reviste de specialitate
publica la Paris lucrarea intitulata”celula nervoasa”
Constantin Parhon
Constantin Ion Parhon s-a născut la data de 15 octombrie 1874 în oraşul Câmpulung Muscel . atăl său era originar din
Ţinutul Secuiesc.
A facut studiile Focsani si Buzau. Dupa ce termina liceul la Ploiesti, doreste sa studieze mai intai stiintele naturale
insa in final opteaza pentru medicina. A studiat apoi la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1893-1900)
Dupa terminarea stagiului militar,doctorul Parhon cere sa fie numit in postul vacant de medic la Spitalul Rallet
E considerat unul din parintii endocrinologiei pe plan mondial,acesta inaugurand publicarea unor studii asupra
extractelor glandular,incepand cu tiroida si ovarul.
A publicat la paris in 1909 tratatul “secretiile interne”,primul din lume care prezinta problemele de endocrinology
Face studii asupra imbatranirii si considera ca substitutia hormonala poate preveni imbatranirea.
Nicolae Paulescu
Nicolae Constantin Paulescu om de ştiinţă român,medic si fiziolog,s-a nascut la data de 8 noiembrie 1863 in
Bucuresti
a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obţinând în 1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza "Recherches
sur la structure de la rate"
În 1906 a elaborat o metodă originală de extirpare a hipofizei la câine pe cale trans-temporală, care ulterior va fi
aplicată în chirurgia hipofizei la om
Importante pentru fiziologie si medicina sint studiile sale privind fiziologia normala si patologica a pancreasului
endocrine;este descoperitorul insulinei.
Desi acesta a descoperit insulin,premiul nobel va fi luat de banting si MacLeod.
Parhon a publicat cu 8 luni inaintea celor 2 cercetatori rezultatele studiilor sale,anuntand ca a preparat un extract
apos din glanda pancreatica,pe care l-a numit pancreina.
Grigore T Popa
Grigore T Popa s-a nascut la data de 1 mai 1892 in comuna Suranesti,judet Vaslui.
Studiaza la Iasi(liceu +facultate de medicina).Ajunge professor de anatomie si embriologie.
Obtine o bursa de Rockefeller de studii in Statele Unite.Ulterior isi continua studiile in Anglia si Chicago
A cercetat sistemul port hipofizar si a demonstrat existenta unui pachet vascular care face legatura intre hipofiza si
hipotalamus.Primele rezultate ale studiilor sale sunt publicate in revista “The Lancet”.Gr Popa e considerat unul din
intemeietorii neuro endocrinologiei
Ion CAntacuzino
n. 25 noiembrie 1863, Bucureşti; d. 14 ianuarie 1934, Bucureşti
fost un academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi
patologie experimentală.
după terminarea studiilor, lucrează în Institutul "Pasteur" din Paris ca asistent al lui Ilija Mecinikov în domeniul
mecanismelor imunitare ale organismului.
Cercetari pt combaterea malariei
Combate TBC-ul in Romania
A lucrat in Iasi la spitalul de boli infectioase,a carui director a fost
Incepînd cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele şi funcţiile fagocitare în regnul animal şi despre rolul
fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare
Datorită lui Ioan Cantacuzino, România a fost a doua ţară din lume, după Franţa, care a introdus în 1926 vaccinul
BCG
Ana Aslan
n. 1 ianuarie 1897, la Brăila - d.20 mai 1988, la Bucureşti
a fost medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Naţional de Geriatrie şi
Gerontologie (1958 - 1988)
în anul 1919, lucrează alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu.
• 1952 - prepară vitamina H3 (Gerovital), produs geriatric brevetat în peste 30 de ţări
• 1980 - a inventat, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu, Aslavital, produs geriatric
C.Danielopolu
n. 12/25 aprilie 1884, Bucureşti; d. 29 aprilie 1955, Bucureşti
a fost un medic, fiziolog şi farmacolog român, profesor universitar la facultatea de medicină din Bucureşti
A studiat interdependenţa dintre sistemul nervos somatic şi cel vegetativ, a creat metoda viscerografică în medicina
experimentală şi în clinică, a adus contribuţii la patogenia şi tratamentul anginei pectoral
A fost o autoritate la nivel mondial în studiul sistemului neurovegetativ, introducând noi metode pentru investigarea
acestuia, ca de pildă, proba atropinei şi ortostatismului.
Daniel Danielopolu a fost membru al mai multor foruri ştiinţifice internaţionale, al academiilor de Medicină din
Paris, Madrid şi Buenos Aires, precum şi al societăţilor de medicină din Paris şi Viena.