Patologii respiratorii

Marin George-Alexandru 10B

 About
INTRODUCERE
this template

Aparatul respirator (Apparatus respiratorius) sau sistemul respirator (Sistema respiratorium)

constituie totalitatea organelor care servesc la schimbul gazos între organism și mediu, asigurând
organismul cu oxigen, indispensabil vieții celulelor, și eliminând din organism dioxidul de carbon rezultat
din oxidări.

La mamifere și la om aparatul respirator este format din două categorii de organe: căile
respiratorii și organele respiratorii – plămânii. Căile respiratorii (cavitatea nazală, faringe, laringe,
trahee și bronhii de calibru diferit, inclusiv și bronhiolele) nu iau parte la schimbul de gaze; ele au rolul
de a conduce aerul la plămâni și de a-l purifica, a încălzi și a umezi aerul inspirat. Se deosebesc: căile
respiratorii superioare (cavitatea nazală și faringele) și căile respiratorii inferioare (laringele, traheea și
bronhiile). Plămânii au rolul cel mai important în respirație, la nivelul lor are loc respirația pulmonară,
schimbul gazos între organism și mediu realizându-se la nivelul alveolelor pulmonare.

2
 Structura aparatului respirator este adaptată modului de viață al animalului și tipului de
respirație. Ființele unicelulare nu au un aparat respirator, ele fiind ușor pătrunse de gaze și de
lichidele care le înconjură. Nu același lucru se petrece la ființele pluricelulare, unde absorbția
oxigenului de către lichidul circulant (sângele) și eliminarea bioxidului de carbon are loc la nivelul
unor organe special diferențiate, care constituie aparatul respirator. Multe nevertebrate inferioare
(spongieri, celenterate, oligochete, hirudinee, platelminte, crustacei inferiori) nu au un aparat
respirator diferențiat și schimburile gazoase au loc prin toată suprafața corpului (respirație
cutanată), dar și la animalele care îl au, există o respirație cutanată, mai mult sau mai puțin
importantă. Organele respiratorii diferențiate există la multe nevertebrate și la toate vertebratele.
La animalele acvatice, ele sunt branhiile (la echinoderme, crustaceii superiori, polichete,
majoritatea moluștelor, ciclostomi, pești); la cele terestre, ele sunt traheele (la insecte) și plămânii
(la araneide, gasteropodele pulmonate, majoritatea vertebratelor). Se pot distinge astfel trei feluri
de respirații: respirația branhială, în care schimburile gazoase au loc cu ajutorul unor expansiuni
membranoase mai mult sau mai puțin cutate și puternic vascularizate, care atârnă în apă, numite
branhii (la pești); respirația traheală, în care distribuția aerului în tot corpul animalului are loc
prin tuburi ramificate, numite trahee (la insecte); respirația pulmonară, în care aerul este introdus
printr-un mecanism special în saci membranoși, puternic vascularizați, care sunt plămânii (la
vertebratele tetrapode).

3
 În raport cu mediul se deosebesc 2 tipuri de respirație: respirația acvatică unde aparatul respirator este
reprezentat prin branhii și respirația aeriană unde aparatul respirator este alcătuit dintr-un sistem de trahee
ramificate și anastomozate (la insecte) sau din plămâni și din căile respiratorii (la vertebratele tetrapode).
Respirația privită în totalitatea ei cuprinde două etape fundamentale: respirația externă (respirația
pulmonară, branhială sau traheală), asigurată de aparatul respirator, și respirația internă (respirația
tisulară) care se realizează la nivelul celulelor din organism.

4
Sistemul respirator uman:
1. Sinusul nazal:
2. Sinusul frontal
3. Sinusul sfenoid
“
4. Tractul respirator superior:
5. Nas
6. Cavitatea nazală
7. Cornete nazale
8. Vestibulul nazal
9. Faringe
10. Laringe:
11. Epiglota
12. Cartilaj tiroidian
13. Cartilaj cricoidian
14. Corzi vocale
15. Tractul respirator inferior
16. Trahea
17. Carena traheei
5
18. Bronhiile principale: stângă și dreap
19. Inele cartilaginoase
20. Bronhiile lobare:
21. Bronhii lobare superioare
22. Bronhii lobare inferioare
23. Bronhii lobare mediane
24. Bronhie segmentară
25. Plamânul drept:
26. Lob superior
27. Scizura orizontală
28. Scizura oblică
29. Lobul median
30. Lobul inferior
31. Plamânul stâng:
21. Bronhii lobare:
22. Superioară stânga
23. Superioară dreapta
 Plămânii nu au mușchi. Suprafața lor este acoperită de două
32. Lob superior
foițe, numite pleure. Una este lipită de plămân (pleura viscerală),
34. Fisura oblică
cealaltă de peretele intern al cavității toracice (pleura parietală).
35. Incizura cardiacă
Între ele se află o cavitate foarte subțire (spațiul pleural), în care se
36. Lingula
găsește o peliculă de lichid (lichidul pleural). Plămânii sunt foarte
37. Lobul inferior
bine vascularizați de arterele și venele pulmonare. Arterele
38. Diafragma
pulmonare pătrund în plămâni printr-un loc numit hil, se ramifică și
39. Cavitatea bucală
însoțesc bronhiile până la sacii pulmonari, unde se ramifică în
40. Esofag Lobulul respirator:
arteriole care se continuă cu capilarele. Acestea se deschid în venule
41. Țesut conjunctiv
care înconjoară sacii, însoțesc apoi bronhiolele, bronhiile, se unesc în
42. Saci alveolari
venele pulmonare (câte două de fiecare plămân) și ies din plămân tot
43. Canal alveolar
prin hil. Ele se deschid în final, în atriul stâng. Un plămân este, deci,
44. Glandă mucoasă
alcătuit dintr-un mare număr de saci pulmonari. Suprafața acestora
45. Mucoasă
este foarte mare datorită alveolelor, a căror suprafață totală atinge
46. Arteriolă pulmonară
200 m pătrați. Astfel, sângele și aerul se găsesc în contact pe o mare
47. Venulă pulmonară
suprafață. Ele sunt separate doar de pereții foarte subțiri ai
48. Capilare
alveolelor și ai capilarelor.
49. Atriu
50. Alveole

6
Căile respiratorii

7
 AFECȚIUNI In
ALEtwoAPARATULUI
or three columnsRESPIRATOR

Silicoză
Silicoză este o boală profesională pulmonară care face din grupa bolilor numită pneumoconioze. Parenchimul
pulmonar este înlocuit cu țesut conjunctiv, boala e numită după natura prafului care a determinat îmbolnăvirea, în
cazul silicozei înmbolnăvirea este provocată de praful fin inhalat de siliciu.
Pneumoconiozele reprezintă un ansamblu de boli pulmonare cauzate de inhalarea masivă , timp îndelungat a
unor pulberi ( de azbest , cărbune , bioxid de siliciu etc) care determina inflamatia și apoi sclerozarea plămânilor.
Exista trei forme de silicoza:
 silicoza cronica , este cea mai întâlnită forma și apare la expunerea de peste 15 ani la o cantitate mare de siliciu
 silicoza accelerata apare după 5-10 ani de expunere la siliciu
 silicoza acută apare după câte luni la expunerea cu siliciu , aceasta forma poate fi agresiva și chiar fatala.

8
 Cauze

Principala cauza declansatoare a silicozei este bioxidul de siliciu

liber cristalin, un minereu care are răspândire larga și care intra în
structura scoartei terestre .
Silicoza apare la numai 10 luni de expunere la muncitorii care
lucrează în locuri inchise, în mine și în locurile cu continut ridicat de
cuart și la cei care lucrează cu materiale abrazive și poate duce la
deces în mai puțin de 2 ani chiar dacă lucratorii au fost îndepărtați de
la mediul de expunere.

9
SILICOZA - SIMPTOME
Persoanele expuse pentru un timp îndelungat la siliciu nu
au de obicei simprome ani întregi, dar după o perioada se
observa scaderea rezistenței la efort, care uneori duce chiar la
dispnee de repaus.Unii pacienți prezinta o tuse seaca sau cu
sputa. În timp, silicoza afecteaza oxigenarea organismului și
totodata poate duce la cord pulmonar, care poate fi
fatal.Simptomele persoanelor cu silicoza acută și a celor cu
silicoza cronica sunt la fel , diferența o face faptul ca în cazul
silicozei acute simptomele apar mai repede și se agraveaza mai
repede.Se poate asocia și cu insuficienta respiratorie , febra si
transpiratiile nocturne.
Printre riscurile cele mai des întâlnite la cei cu aceasta
boala se enumera și infectia cu Mycobacterium tuberculosis sau
alte infectii atipice cu microbacterii.Alte complicatii pot fi
bronsita cronica, emfizemul pulmonar, pneumotoraxul spontan
și cancerul pulmonar.

10
 Use chartsDiagnosticul
to explain your ideas

Diagnosticul pozitiv pleacă de la stabilirea

expunerii profesionale printr-o anamneza care arata
circumstanțele etiologice, locul de munca, timpul expus.
Tabloul clinic este alcătuit în principal de tuse seaca sau
cu sputa, dispnee, dureri toracite, fatigabilitate .
Alte teste importante  se enumera examenele de
laborator, radiografia pulmonara, când radiografia nu
este concludenta se poate efectua o biopsie pulmonara,
iar CT-ul este util pentru a diferentia silicoza de alte Radiografie a unui
afectiuni. pacient suferind de
silicoza, sagetile
indica partile de tesut
afectate

11
 And tables
Tratament
to compare data

Un tratament etiologic nu exista, iar silicoza nu poate fi vindecata, dar progresia ei poate fi incetinita
dacă expunerea la siliciu este oprita, în special dacă acest lucru se face în momentul aparitiei primelor
simptome.

În cazul silicozei acute se poate folosi lavajul, adică spalarea plămânilor, procedura consta în
umplerea plămânilor cu o soluție salina care mai apoi este drenata.

Corticoterapia este folosită pentru a deprima fenomenele imunologice iar oxigenoterapia este
indicată pacientilor care prezinta un nivel scăzut al oxigenului în sânge. Bronhodilatatoarele sunt folosite
în cazul pacientilor care au dificultati de respirație, iar ca o ultima soluție se poate efectua transplant
pulmonar.

12
 Sindromul respirator acut sever

SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) este o boală care afectează sistemul
respirator al omului, indusă de virusul SARS. Între noiembrie 2002 și iulie 2003 a
existat un început de posibilă pandemie, cu 8.422 de cazuri de infecție și 916 morți
confirmate. În câteva săptămâni, boala s-a transmis din Hong Kong în 37 de alte
țări. Ultima infecție observată a avut loc în iunie 2003.
Cauzat de coronavirus. Perioada de incubație este de 10 zile.
Simptome:
inițial nespecifice:
febră
diaree
leucocite în scaun
nu dezvoltă culturi
infiltrare pulmonară,
insuficiență respiratorie acută
deces
Transmitere aerogenă, mortalitate 8,5%.

13
 Crup
Crupul (sau laringotraheobronșita) este o afecțiune respiratorie cauzată de o infecție virală
a căilor respiratorii superioare. Infecția provoacă inflamarea internă a gâtului. Inflamația
împiedică respirația normală; simptomele crupului sunt tusea lătrătoare, stridorul
(respirația șuierătoare) și răgușeala (disfonia). Simptomele crupului pot fi ușoare,
moderate sau severe, agravându-se adesea în timpul nopții. Afecțiunea poate fi tratată prin
administrarea unei singure doze de steroizi pe cale orală. În unele cazuri mai severe, se
administrează adrenalină (epinefrină). Spitalizarea este rareori necesară.

Diagnosticul de crup este stabilit pe baza semnelor și simptomelor, după excluderea

cauzelor mai grave ale simptomelor (de exemplu, epiglotita sau aspirarea de corp străin).
De obicei, nu sunt necesare investigații suplimentare, cum sunt analize de sânge, radiografii
și culturi. Crupul este o afecțiune obișnuită, întâlnită la aproximativ 15% dintre copii,
îndeosebi la cei cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 5-6 ani. Adolescenții și adulții pot fi
diagnosticați cu crup în cazuri rare.

14
15
 Simptomele crupului includ tuse lătrătoare, stridor(un sunet acut, tipic, în momentul inspirației),
răgușeală (disfonie) și dificultate respiratorie care se agravează de regulă în timpul nopții. Tusea
„lătrătoare” este deseori descrisă ca fiind aseamănătoare sunetului emis de foci sau de leii de mare. Plânsul
poate agrava respirația șuierătoare, care poate fi un semn de îngustare a căilor respiratorii. Pe măsură ce
crupul se agravează, semnele respirației șuierătoare se pot ameliora.
Alte simptome includ febră, guturai (simptome tipice ale răcelii obișnuite) și retracția pielii
intercostale.Salivația sau aspectul bolnav indică, în mod tipic, alte afecțiuni medicale.

AUDIO:Stridor inspirator și expirator în cazul unui copil

cu vârsta de 13 luni diagnosticat cu crup.

16
 Cauze
De regulă, crupul se consideră a fi datorat unei infecții virale. Unele persoane folosesc termenul pentru a indica
laringotraheita severă, crupul spasmodic, difteria laringiană, traheita bacteriană, laringotraheobronșita și
laringotraheobronhopneumonia. Primele două afecțiuni sunt virale și prezintă simptome mai ușoare; ultimele patru sunt
bacteriene și sunt, de obicei, mai severe.
Cauze virale
În 75% din cazuri virusul paragripal, îndeosebi tipul 1 și 2, este responsabil de apariția crupului. În unele cazuri, crupul este
cauzat de alte virusuri inclusiv virusul gripal A și B, virusul rubeolic, adenovirusul și virusul sincițial respirator (VRS).
Crupul spasmodic (crup cu tuse lătrătoare) este cauzat de același grup de virusuri ca și în cazul laringotraheitei acute, fără a
avea însă semnele obișnuite ale infecției (febră, dureri de gât și un număr crescut de leucocite).Tratamentul și reacția la
tratament sunt identice.
Cauze bacteriene
Crupul bacterian poate fi clasificat în următoarele tipuri: difterie laringiană, traheită bacteriană, laringotraheobronșită și
laringotraheobronhopneumonie. Difteria laringiană este cauzată de agentul Corynebacterium diphtheriae în timp ce traheita
bacteriană, laringotraheobronșita și laringotraheobronhopneumonia au origine virală, urmată de o infecție bacteriană.
Bacteriile cel mai adesea implicate sunt Staphylococcus aureus, Streptococcus pneumoniae, Hemophilus influenzae, și
Moraxella catarrhalis.

17
 TRATAMENT
Copiii cu crup trebuie calmați pe cât posibil.În mod obișnuit, se administrează steroizi, iar în cazuri grave,
epinefrină. Copiilor cu saturație de oxigen (cantitatea de oxigen din sânge) sub 92% trebuie să li se
administreze oxigen iar pacienții cu crup sever pot fi spitalizați pentru a fi ținuți sub observație. Dacă este
necesar oxigen, se recomandă menținerea unei surse de oxigen în apropierea feței copilului, aceasta creând
mai puțin stres decât utilizarea unei măști de oxigen.În urma tratamentului, mai puțin de 0,2% dintre pacienți
necesită intubație endotraheală(plasarea unui tub în interiorul tractului respirator).

Steroizi
Corticosteroizii, cum ar fi dexametazona și budesonida, pot fi utilizați în tratamentul crupului. Se obțin efecte
benefice semnificative în decurs de șase ore de la administrare.Deși aceste medicamente sunt eficiente în
cazul administrării pe cale orală (pe gură), parenterală (prin injectare), sau prin inhalare, se preferă
administrarea pe cale orală.De obicei, o singură doză este suficientă și se consideră a fi destul de
sigură.Dexametazona poate fi administrată în siguranță în doze de 0,15, 0,3 și 0,6 mg/kg.

Epinefrină
Crupul moderat până la sever poate fi ameliorat prin administrarea de epinefrină prin nebulizată (soluție
inhalată care dilată căile respiratorii).Deși epinefrina reduce, de obicei, gravitatea crupului în decurs de 10–30
minute, efectele benefice durează doar aproximativ 2 ore. În cazul în care starea ameliorată a copilului
rămâne constantă după 2–4 ore în urma tratamentului și nu apar alte complicații, acesta poate fi externat.
18
SFARSIT. .

19