Dezvoltarea embriologică a sistemului urogenital.

1. Definiti: pronefrosul, mezonefrosul, metanefrosul

2. Dezvoltarea rinichiului.

3. Descrieti formarea vezicii urinare si a sinusului urogenital

4. Dezvoltarea gonadelor la barbat

5. Dezvoltarea gonadelor la femeie

6. Dezvoltarea cailor genitale la barbat

7. Dezvoltarea cailor genitale la femeie

8. Dezvoltarea organelor genitale externe la barbat

9. Dezvoltarea organelor genitale externe la femeie

10. Derivatele mezonefrosului la barbat si la femeie

11. Morfogeneza glandei mamare

12. Dezvoltarea glandelor sexuale accesorii ale aparatului genital masculin

13. Dezvoltarea ureterului, pelvisului renal, calicelor mari si mici și a tubilor colectori

14. Definiti rinichiul in potcoava

15. Criptorhidismul si testiculul ectopic

1
 Aparatul urinar are legături strânse anatomo-funcţionale cu aparatul genital atât în
timpul dezvoltării embrio-fetale cât şi în morfologia definitivă.
Sistemul excretor renal se formează din mezodermul intermediar, din trei organe care
se succed cranio-caudal pe parcursul dezvoltării embrionare: pronefros, mezonefros şi
metanefros.

Pronefros
Pronefrosul este un rinichi primordial, nefuncţional, care se dezvoltă în săptămâna a 4-
a, în regiunea cervicală. În această regiune mezodermul intermediar este segmentat în
nefrotoame. Rolul pronefrosului este de a induce dezvoltarea mezonefrosului; în săptămâna a
5-a involuează.

Mezonefros
Mezonefrosul este rinichiul tranzitoriu care se dezvoltă la sfârşitul săptămânii a 4-a şi
atinge dezvoltarea maximă la mijlocul lunii a 2-a i.u.. Materialul nefrogen din regiunea toracală
şi lombară, pierde legătura cu somitele, migrează şi constituie corpul Wolff.
Corpul Wolff este alcătuit din tubuli mezonefrotici. La extremitatea medială a tubulilor
mezonefrotici se formează nefronii. Extremitatea laterală a fiecărui tubul mezonefrotic se
deschide în canalul mezonefrotic Wolff. Această diferențiere are loc bilateral în zona dintre
regiunea toracică superioară (Th1) și regiunea lombară (L3).
Un gradient cranio-caudal este de asemenea vizibil aici. În măsura în care noi vezicule și tubuli
mezonefrici se dezvoltă caudal, elementele craniene încep să se atrofieze, astfel încât niciodată
nu există mai mult de 30 de perechi.

2
Ele formează sistemul excretor care seamănă foarte mult cu nefronii adulți. Canalul
mezonefrotic Wolff se deschide în cloacă.

Sectiune transversala- tubulii mezonefrici

În săptămânile 5 ‒ 6 pe faţa antero-medială a corpului Wolff ia naştere creasta genitală,

unde se vor dezvolta gonadele.
Corpul Wolff este ataşat de peretele abdominal posterior printr-un mezou scurt iar prin
ligamentul diafragmatic se prinde de diafragm. Capătul caudal este fixat de fundul cavităţii
peritoneale prin ligamentul inghinal.
Canalul mezonefrotic Wolff:
- induce dezvoltarea metanefrosului;
- induce dezvoltarea canalelor paramezonefrotice Müller;
- la joncţiunea cu cloaca, dă naştere mugurelui ureteral, care se dezvoltă în sens cranial;
- restul canalului la bărbat participa la formarea căilor genitale, la femeie involuează.
Mugurele ureteral ia contact cu blastemul metanefrogen. Mugurele ureteral creşte rapid
prin capătul liber dilatat. Prin bifurcaţii succesive ale mugurelui ureteral se formează ureterul,
pelvisul, calicele mari și mici și tubii colectori.

3
Pelvisul renal se formează din extremitatea bombată a mugurelui ureteral care se ramifică
dicotomic de 4 ori în cursul săptămânilor 4 – 6 i.u.:
-Prima ramificare = 2 ramuri
-A 2-a ramificare = 4 ramuri
-A 3-a ramificare = 8 ramuri
-A 4-a ramificare = 16 ramuri
Prin coalescenţa parţială a celor 16 ramuri se formează 2 ‒ 4 calice majore.
În săptămâna a 7-a se formează calicele mici. Ele se deschid în calicele mari. Generaţia a 2-a
de ramuri ale mugurelui ureteral formează calicele mici şi papila renală. Calicele mici urcă spre
papila renală pe care o îmbracă formând fundurile de sac caliceale (fornix).
Ramificarea dicotomică continuă până în săptămâna 32 i.u. când se ajunge la a 15-a generaţie
de ramuri.
Calibrul tubilor se reduce progresiv, în final la periferia blastemului metanefrogen se
formează 1 – 3 milioane tubi colectori.
Joncţiunea dintre tubii colectori dezvoltaţi din mezonefros şi nefroni, dezvoltaţi din
metanefros, are loc în luna a 3-a i.u. rinichiul devenind astfel funcţional.

Metanefros
Metanefrosul sau rinichiul definitiv apare în săptămâna a 5-a i.u. sub forma unui blastem
metanefrogen condensat în jurul mugurelui ureteral. Dezvoltarea rinichilor este reglată prin
interacţiuni reciproce între epiteliul mugurelui ureteral şi mezenchimul blastemului
metanefrogen, ambele derivate din mezoderm. Blastemul metanefrogen se segmentează prin
bifurcarea succesivă a mugurelui ureteral.
Blastemul metanefrogen înconjoară fiecare tub nou-format; se condensează pentru a
forma mase celulare peritubulare. Sub inducţia semnalelor provenite de la ansa ureterală,
celulele mezenchimale se transformă în vezicule care se alungesc, iau forma de „S” devenind
tubular, cu 3 porţiuni:
-porţiunea distală devine ramul ascendent al ansei Henle şi tubul contort distal,
-porţiunea mijlocie devine tubul contort proximal şi ramul descendent al ansei Henle,
-porţiunea proximală devine capsula glomerulară.
Capsulele de ţesut metanefrogen obţinute prin diviziunea mugurelui ureteral
proliferează concomitent cu fiecare nouă diviziune a arborelui ureteral. Imediat după formare,
capsulele metanefrogene se transformă în vezicule metanefrogene, se alungesc (se formează
ansa Henle) şi se încurbează (se formează tubul contort proximal şi tubul contort distal)
devenind nefroni.
Epiteliul veziculelor metanefrogene secretă factori angiogenetici.
Extremitatea proximală a nefronului se invaginează pentru a forma capsula Bowmann a
glomerulului, astfel, celule endoteliale sunt aduse în capsula glomerulară şi pe măsură ce iau
contact cu vasele aferente se apropie de epiteliul veziculei metanefrogene iar la locul de contact
se turtesc alcătuind structura bilaminară a capsulei Bowman (corpusculul renal).
Concomitent cu formarea corpusculului renal, extremitatea distală a veziculei
metanefrogene se deschide într-un tub colector, stabilindu-se astfel o comunicare între
elementele secretoare ale nefronului (format din blastemul metanefrogen) şi elementele
excretorii (formate pe seama mezonefrosului) cu tubul colector (mezonefrogen) învecinat.

4
 Tubii colectori se formează din mugurele ureteral care îşi are originea în mezonefros.
Deci rinichiul permanent îşi are originea în două surse diferite.
Rinichiul metanefros devine funcţional, poate filtra plasma de la glomerul. Prin tubul
contort proximal, filtratul glomerular (urina primară) trece în ansa Henle, apoi în tubul contort
distal de unde ajunge în tubul colector.
În tubulii colectori se formează urina secundară (prin resorbţie şi secreţie) care este
eliminată în pelvis şi apoi prin ureter ajunge în vezica urinară, de unde urina fetală este excretată
în cavitatea amniotică.
La termen fiecare rinichi conţine între 850000 – 1000000 nefroni. Iniţial metanefrosul
este situat în pelvis în dreptul primelor două vertebre sacrate, cu hilul situat ventral.
În săptămâna a 8-a i.u. metanefrosul începe procesul de ascensiune şi rotaţie.
Ascensiunea are loc în două etape:
- ascensiunea rapidă în săptămâna a 8-a i.u., datorată creşterii în lungime a peretelui abdominal
şi desfăşurării coloanei vertebrale,
- ascensiunea lentă, până la vârsta de 11 ani. Pe parcursul acestei ascensiuni
rinichii întâlnesc un obstacol reprezentat de artera mezenterică inferioară, ultim ram median al
arterei aorte, pe care dacă nu o depăşesc (rinichiul în potcoavă) nu pot ajunge în poziţia normală,
în regiunea L1 – L2 devenind rinichi ectopici.
Concomitent cu ascensiunea are loc rotaţia rinichilor 90°, astfel încât hilul ajunge medial; acest
proces se termină în lunile a 4-a – a 5-a i.u. În decursul lunii a 3-a i.u. rinichiul devine funcţional
dar nu intervine decât atunci când funcţia excretorie a placentei este deficitară.
La naştere rinichii au aspect multilobular. La adult caracterul lobulat dispare.
În momentul apariţiei sale rinichiul este vascularizat de vase arteriale tranzitorii, ramuri ale
arterei iliace comune şi aortei; pe măsură ce ascensionează spre poziţia definitivă este
vascularizat de ramuri ale arterelor intersegmentare dispuse între segmentele T11 – L4). Artera
segmentului L2 va rămane definitivă. Vasele arteriale tranzitorii în mod normal dispar.
Rinichiul in potcoavă
• Incidența sa este în jur de 1/600.
• Se presupune că apare din cauza unirii celor doi rinichi, în timpul celei de-a 5-a săptămâni,
când ambele organe sunt încă foarte apropiate în pelvisul mic.
• Cei doi rinichi sunt cel mai adesea legați împreună la polul inferior.
• Ureterele care coboară dinspre rinichii potcoave nu sunt anormale.
• Rinichiul in potcoavă, totuși, se află mai jos decât cei normali.
• Ascensiunea sa este împiedicată de artera mezenterică inferioară care ia naștere în regiunea
inferioară a aortei abdominale.

5
Septarea cloacăi
Cloaca reprezintă un receptacul comun în care, până în săptămâna a 7-a, se deschid:
canalul alantoidian, ureterele, canalele Wolff şi intestinul posterior.
Cloaca are origine dublă: endodermală (sinusul urogenital şi rectul) şi ectoderm
superficial + endoderm (membrana clocală care închide caudal cloaca).
Din săptămâna a 4-a se dezvoltă septul uro-rectal Tourneaux (origine mezodermală) şi
separă cloaca în două portiuni: sinus urogenital (anterior) şi canal ano-rectal (posterior). Ȋntre
cele două porţiuni se formează perineul. În grosimea septului uro-rectal se dezvoltă muşchii
perineului.
Ȋn săptămâna a 7-a i.u. septul uro-rectal ia contact cu membrana cloacală pe care o
împarte în membrană urogenitală (anterior) şi membrană anală (posterior). Membrana anală
închide caudal canalul ano-rectal şi se resoarbe în săptămâna a 9-a i.u.
Sinusul urogenital este închis caudal de membrana urogenitală care se resoarbe rapid.
În luna a 2-a i.u. sinusul urogenital are trei porţiuni:
a) o porţiune superioară (vezicală) dilatată;
b) o zonă intermediară (pelvină) îngustă;
c) o porţiune inferioară (falică) dilatată.
Cu excepţia primei regiuni, a cărei evoluţie nu depinde de sexul fetal, celelalte două se
dezvoltă diferit.
Sinusul urogenital se continuă superior cu alantoida. Porţiunea de alantoidă cuprinsă
între ombilic şi vezica urinară devine urac care se fibrozeaza si dupa naştere acoperit fiind de
peritoneu constituie ligamentul ombilical median.
La bărbat din zona pelvină a sinusului urogenital se dezvoltă uretra membranoasă şi cea
prostatică; din zona falică a sinusului urogenital ia naştere uretra peniană.
La femeie porţiunea sinusului urogenital situată caudal de vezica urinară, până la
tuberculul sinusului Müller dă naştere uretrei iar porţiunea pelvină şi falică a sinusului
urogenital formează vestibulul vaginal. Partea inferioară a vaginei se dezvoltă în peretele
porţiunii pelvice a sinusului urogenital, la contactul dintre primordiul uterovaginal şi zona
intermediară (pelvică) a sinusului urogenital unde apar bulbii sinovaginali (bulbii sinusului)
care se unesc şi pătrund în primordiul uterovaginal alcătuind placa vaginală. În luna a 5-a i.u.
partea centrală a plăcii vaginale degenerează formând lumenul vaginal. Un rest al plăcii
vaginale constituie membrana himenală, situată în jurul orificiului vaginal spre vestibul,
separând incomplet lumenul vaginal de porţiunea sinusului care va deveni vestibul vaginal.
Fornixul şi treimea superioară a vaginului se formează pe seama primordiului uterovaginal
(ţesut paramezonefrotic) iar 2/3 caudale iau naştere pe seama bulbilor sinusului urogenital/
placa vaginala (ţesut endodermal al peretelui sinusului urogenital).

6
 Alantoidă

Membrana cloacală

Cloacă
Canal mezonefrotic
Sept uro- rectal
Blastem metanefrogen

Urac Rinichi metanefros

Sinus uro- genital

Ureter

Canal mezonefrotic
Membrană uro- genitală

Rect
Membrană anală

Septarea cloacăi

Dezvoltarea vezicii urinare

Porţiunea superioară, vezicală, a sinusului urogenital formează vezica urinară cu
excepţia trigonului vezical, care ia naştere prin înglobarea canalelor Wolff în peretele vezicii
urinare.
Trigonul vezical se formează din mezodermul canalelor mezonefrotice Wolff, în zona dintre:
- orificiile ureterale dispuse lateral şi superior,
- orificiul uretrei pelvine, situat inferior.
În concluzie, trigonul vezical se formează din mezodermul canalului mezonefrotic
Wolff iar restul vezicii urinare ia naştere din endodermul sinusului urogenital.
La bărbat poziţia ureterului faţă de canalul mezonefrotic Wolff se modifică în timpul
dezvoltării.
- Iniţial - la sfârşitul săptămânii a 4-a i.u. - ureterul apare ca un mugure al canalului Wolff.
- În săptămânile a 5-a şi a 6-a i.u. porţiunea caudală a canalului Wolff este înglobată progresiv
în peretele vezicii urinare;
- În săptămâna a 7-a i.u. ureterul se deschide în peretele vezicii urinare printr-un orificiu propriu
iar canalul mezonefrotic Wolff este situat inferior faţă de nivelul uretrei pelvine.
Mucoasa care căptuşeşte vezica urinară este de natură endodermală (din sinusul
urogenital) iar musculatura netedă a peretelui vezical se formează din mezodermul splanhnic
înconjurător în săptămâna a 12-a i.u.
La naştere vezica urinară este situată în întregime în regiunea abdominală, orificiul
intern al uretrei se află la nivelul simfizei pubiene iar vârful vezicii urinare este situat înapoia

7
ombilicului. Odată cu dezvoltarea pelvisului, în jurul vârstei de 6 ani vezica urinară ajunge în
pelvisul mic iar după pubertate este situată în pelvisul mare.

Malformatii congenitale ale uracului

Urac patent - comunicare între ombilic și vezica urinara printr-un urac care nu a involuat
Chist uracal - o dilatare plină de lichid în interiorul uracului
Sinusul ombilical-uracal- dilatarea focală oarbă a capătului ombilical al uracului
Diverticulul vezico-uracal - dilatarea focală oarbă a capătului vezical al uracului

Deşi sexul genetic este stabilit în momentul fecundării dezvoltarea aparatului genital are
loc în două etape. Prima etapă - nediferenţiată sau indiferentă - este comună la ambele sexe, se
desfăşoară în primele şase săptămâni i.u. Etapa a doua - de diferenţiere - începe la vârsta de
şapte săptămâni.

Dezvoltarea gonadelor în etapa nediferenţiată

Gonada în etapa nediferenţiată este un organ bipotenţial. Determinarea sexuală primară
presupune formarea unui ovar sau testicul din gonada bipotenţială.
În săptămâna 5 ‒ 6 i.u. pe faţa medio-ventrală a rinichiului mezonefros se formează o
proeminenţă longitudinală denumită progonadă. Celulele acestui blastem alcătuit din epiteliu
germinativ sunt colonizate în săptămâna a 6-a i.u. de celulele germinale primitive.
Gonadele provin din două tipuri foarte diferite de celule care își au originea în embrion:
- Celulele germinale primordiale vor forma gameții (spermatozoizi și ovocite).
- Celulele somatice cu funcţii de hrănire înconjoară celulele germinale primordiale şi formează
blastemul gonadal somatic.
In testicule sunt implicate celulele de sustinere (Sertoli) si celulele interstitiale (Leydig), in ovar
celulele foliculare si celulele tecale.
Trei factori influențează migrarea celulelor germinale primordiale: plierea embrionului,
factorii chemotactici, mișcările ameboide. În timpul migrației lor, care are loc între a 3-a și a 6-
a săptămână, se înmulțesc prin mitoză.
Celulele germinale primordiale, viitoarele gonocite, își au originea în ectodermul
primitiv. In timpul gastrulatiei trec prin partea caudala a liniei primitive si ajung in peretele

8
sacului vitelin, mezodermul splanhnic care inconjoara sacul vitelin, in vecinatatea alantoidei.
De aici, prin mezenterul dorsal, ajung în săptămâna a 6-a i.u. la nivelul crestei genitale (pe
partea ventro-mediala al rinichiului mezonefros) unde vor fi incorporate in cordoanele sexuale
primitive. Cordoanele sexuale primitive se dezvoltă prin proliferarea epiteliului celomic la
nivelul crestei genitale.
Există două tipuri de corzi sexuale: corticale - scurte și groase, medulare - lungi și subțiri, care
se anastomozează. Odată cu formarea zonelor cortexului și medularului, gonada indiferentă
trece în stadiul de diferențiere. După a 7-a săptămână i.u. zonele cortexului și medularului
evoluează diferit la cele două sexe.

Diferenţierea testiculului
TDF (Testis-determining factor) este codat de gena SRY(Sex-determining region Y)
responsabilă de iniţierea determinării sexuale masculine. Gena SRY se găseşte pe braţul scurt
al cromozomului Y. Între săptămȃnile 7 ‒ 8 i.u. TDF iniţiază o serie de procese care duc la
diferenţierea masculină. În absenţa acestor procese, se vor forma structurile genitale feminine.
Diferenţierea testiculului începe în săptămâna a 7-a. Între epiteliul superficial germinativ și
blastemul central se formează albugineea. Aceasta este complet diferenţiată la începutul lunii a
3-a i.u. Cordoanele sexuale medulare devin cordoane seminifere, solide, aşezate radiar. Sub
influența SRY, la acest nivel se diferențiază celulele Sertoli secretoare de hormon anti-
Müllerian iar între cordoane apar celulele interstiţiale Leydig, secretoare de testoteron.
Până la pubertate, cordoanele seminifere/testiculare încolăcite (cordoanele medulare)
sunt solide. La pubertate formează lumen și devin tuli seminiferi contorți. Celulele germinale
se divid mitotic, dar meioza lor începe abia odată cu pubertatea. Porțiunile profunde ale
cordoanelor testiculare încolăcite, care sunt delimitate de septuri, sunt întinse și se numesc tuli
drepti. Ei trec în rete testis, care este un labirint de pasaje mici în tunica albuginea. Peretele
subțire posedă un epiteliu cubic. In cursul saptamanii a 9-a, din 5-12 tubuli mezonefrici se
formeaza ductele eferente care se leaga cu rete testis in luna a 3-a. Canalele eferente formează
legătura dintre rete testis și canalul mezonefrotic.
Spre sfârșitul săptămânii a 8-a, sub influența testosteronului:
- canalul mezonefrotic (Wolff) nu se atrofiază.
- partea craniană a canalului mezonefrotic (Wolff) formeaza epididimul

9
- în afara epididimului, continuă ca duct deferent.

Testiculul coboară în bursa scrotală în două etape care se succed:

- procesul de coborâre internă, până la finele săptămânii a 10-a i.u.;
- procesul de coborâre externă.
Printre cauzele ce determină coborârea testiculelor se numărăː
- cauze hormonale (gonadotropina şi androgenii şi insulin-like hormone 3);
- scurtarea activă a gubernaculum testis;
- degenerarea şi transformarea gubernaculum testis în ţesut mucoid care dilată canalul
peritoneo-vaginal încât acesta nu mai poate susţine testiculul care cade în interiorul canalului
peritoneo-vaginal ajutat fiind şi de presiunea intraabdominală.
Gubernaculum testis ia naștere în cursul săptămânii a 7-a din gubernaculum inferior, după ce
mezonefrul s-a atrofiat. Cranial își are originea la polul inferior al testiculului și se inserează în
regiunea tuberculului labio-scrotal (viitor scrot).
În același timp, in canalul inghinal, de-a lungul gubernaculum inferior, apare o evaginare a
peritoneului, procesul vaginal, cu care testiculele vor aluneca prin canalul inghinal.
Criptorhidia - în cca. 30% dintre nou-născuții prematuri și la 4% dintre bebelușii la termen.
• Testiculele rămân în cavitatea abdominală sau undeva în drum spre scrot – cel mai frecvent
în canalul inghinal (60% din cazuri).
• Criptorhidia poate apărea unilateral sau bilateral.
• Cauza pare să fie legată de o producție insuficientă de androgeni.
• Primul pas de tratament constă în administrarea de hormoni gonadotropi (HCG) cu o rată de
succes de 20-50%
• daca aceasta ramane fara succes, interventie chirurgicala (orhidopexie). Aici testiculul este
coborât chirurgical în scrot.
Ectopia testiculară - testiculul capătă o locație anormală din cauza unei migrații deviante, care
este situată departe de calea normală.
• Un testicul necoborât este normal până la naștere, dar deja în primul an apar modificări
histologice
• frecvenţa tumorilor testiculare este crescută cu 20-40%;
• există şi riscul de sterilitate.

Diferenţierea ovarului
Prezenţa cromozomilor existenţi în fiecare celulă a corpului constituie factorul
determinant în diferenţierea gonadei.
Morfogeneza ovarului este mai simplă decât cea a testiculului, dar mai tardivă,
caracterizată prin persistenţa cordoanelor corticale sub influenţa unei substanţe numită
corticină.
La feţii umani purtători a perechii de gonozomi XX cordoanele sexuale iniţiale sunt
înlocuite de o nouă serie de cordoane - cordoane Valentin-Pflüger - edificate tot pe seama
epiteliului germinative/celomic. Acestea pătrund în zona corticală a ovarului, se fragmentează
în multiple formaţii denumite foliculi primordiali. În interiorul fiecărui folicul se află una sau
mai multe celule germinale care dau naştere ovogoniilor în timp ce celulele epiteliale care
alcătuiesc peretele foliculului devin celule foliculare.

10
 Cordoanele sexuale medulare fac joncţiunea cu elementele canaliculare ale
mezonefrosului şi constituie rete ovarii, care va suferi un proces de involuţie.
După luna a treia i.u. ovarul îşi schimbă sediul coborând din regiunea lombară în pelvis.
Prin atrofia mezonefrosului, gubernaculum superior conectează ovarul direct cu peretele
superior si posterior al corpului și devine ligament suspensor al ovarului.
Gubernaculum inferior își are originea în partea inferioară a ovarului și formează ligamentul
ovarian și, mai jos, ligamentul rotund al uterului care ajunge la tuberculul genital (labia mare)
prin canalul inghinal.

Dezvoltarea căilor genitale în etapa nediferenţiată

Canalul mezonefrotic Wolff este complet în săptămâna a 4-a i.u.. În săptămâna a 6-a
i.u., lateral de canalul mezonefrotic se diferenţiază canalul paramezonefrotic Müller. Estrogenul
este necesar pentru dezvoltarea ductelor Müller și Wolff.
Canalul paramezonefrotic rămâne deschis la extremitatea cranială, către cavitatea internă
(celom), se alungeşte, încrucişează ventral canalul mezonefrotic de aceeași parte şi se aşează
medial de acesta. Extremităţile inferioare ale canalelor Müller se unesc pe linia mediană și
bombează în sinusul urogenital la nivelul tuberculului sinusal.

Gonadă Mezonefros

Canalul Müller

Canalul Wolff Vezică urinară

Canal utero- vaginal Sinus uro- genital

Căile genitale în etapa nediferenţiată

Diferenţierea căilor genitale masculine

La sexul masculin gonada secretă hormoni de tip androgen care induc diferenţierea
canalelor genitale şi a organelor genitale externe precum şi hormonul anti - Müllerian (AMH)
care induce degenerarea canalelor Müller.
În timpul vieţii fetale testosteronul induce diferenţierea masculină inclusiv a căilor
genitale. În luna a 3-a de viaţă i.u. tubulii mezonefrici devin canale eferente testiculare iar
canalul mezonefrotic Wolff devine canal epididimar. La ieşire din epididim canalul capătă
tunicile musculară şi conjunctivă şi devine canal deferent.
În porţiunea lui cea mai caudală prezintă o dilataţie, ampula canalului deferent, din
peretele căreia iau naştere în săptămâna a 13-a i.u. veziculele seminale.

Diferenţierea căilor genitale feminine

11
 Diferenţierea căilor genitale la femeie se caracterizează prin persistenţa canalelor
Müller şi regresia canalelor Wolff.
Dezvoltarea sexuală consecutivă este controlată de prezenţa sau absenţa TDF (testis-
determining factor), codificat pe cromozomul Y și nu este sub influenţa hormonilor ovarieni
fetali.
Partea superioară a canalului Müller formează pavilionul tubei care comunică cu
cavitatea peritoneală. Partea inferioară a canalului Müller formează tuba uterină de partea
respectivă, iar din extremitatea caudală ia naştere canalul utero-vaginal.
Canalul şi corpul Wolff suferă un proces de atrofie parţială, din ele rămânând vestigii
embrionare: hidatida pediculată, ataşată pavilionului trompei uterine, epooforul, parooforul şi
ductul Gärtner.
Vagina se formează în luna a treia de viaţă intrauterină. Vagina are dublă origine:
- fornixul și partea superioară se formează din zona caudală a canalul utero-vaginal;
- partea inferioara ia naştere din sinusul urogenital.

Partea inferioară a vaginei se dezvoltă în peretele porţiunii pelvine a sinusului

urogenital, la contactul dintre canalul utero-vaginal şi zona pelvină a sinusului urogenital unde
apar bulbii sinovaginali. Aceștia se unesc şi pătrund în canalul utero-vaginal alcătuind placa
vaginală. În luna a 5-a i.u. partea centrală a plăcii vaginale se tunelizează printr-un proces de
apoptoză centrală formând lumenul vaginal.
Lumenul vaginei rămâne separat de cavitatea sinusului urogenital printr-o membrană
subţire denumită himen, care își are originea în tuberculul sinusal. Himenul separă incomplet
lumenul vaginal de porţiunea falică a sinusului care va deveni vestibul vaginal.
Glandele genitale accesorii se dezvoltă astfelː
- glande parauretrale Skene prin înmugurirea din uretră;
- glande vestibulare mari Bartholin din regiunea falică a sinusului urogenital.

Dezvoltarea organelor genitale externe în etapa nediferenţiată

În această etapă organele genitale sunt aceleaşi pentru ambele sexe. La finele săptămânii
a 4-a sub inserţia cordonului ombilical, mezodermul formează o ridicătură conică, tuberculul
genital. Buzele şanţului uretral în continuare cu cele ale deschiderii sinusului urogenital
alcătuiesc plicile urogenitale.

12
 În săptămâna a 7-a i.u. tuberculul genital a crescut formând schiţa penisului, terminată
la capătul liber cu o formaţiune rotunjită, schiţa glandului penian. Deschiderea sinusului
urogenital este limitată anterior de tuberculul genital, pe laturi de plicile urogenitale iar dorsal
de septul septul uro-rectal şi corpul perineal. Lateral de plicile urogenitale se găsesc tuberculii
labio-scrotali.
În săptămâna a 7-a de dezvoltare intrauterină, organele genitale externe sunt identice
morfologic la ambele sexe.

Diferenţierea organelor genitale externe la bărbat

În săptămâna a 9-a, sub influența hormonilor androgeni creşte penisul, se formează
uretra peniană, fuzionează tuberculii scrotali, se dezvoltă prostata şi glandele seminale. Plicile
urogenitale fuzionează în sens dorso-ventral formând uretra spongioasă. Pe fața uretrală a
penisului persistă doar rafeul penian. Orificiul exterior al uretrei migrează treptat spre gland.
Corpii cavernoşi ai penisului şi corpul spongios al uretrei se diferenţiază din
mezenchimul glandului şi penisului începând cu săptămâna a 7-a i.u.
Tuberculii labio-scrotali cresc caudal, se apropie unul de celălalt formând scrotul. La
suprafaţă, linia de unire dintre cei doi tuberculi este marcată de rafeul scrotal.

Tubercul genital

Tuberculi labio- scrotali

Plici uro- genitale

Bărbat Etapa indiferentă Femeie

Gland

Șanţ uretral

Anus

Clitoris

Glandul penisului Rafeu scrotal

Labie mare

Scrot Labie mică

Anus
Vagină

Bărbat Etapa de diferenţiere Femeie

Figura nr. 7-6. Dezvoltarea organelor genitale externe

13
Diferenţierea organelor genitale externe la femeie
La femeie tuberculul genital formează clitorisul. Din plicile urogenitale se dezvoltă
labiile mici. Ȋn lipsa androgenilor tuberculii labio-scrotali vor deveni labii mari. Porţiunea falică
a sinusului urogenital dă naştere vestibulului vaginal.

Dezvoltarea glandelor sexuale accesorii ale aparatului genital masculin

Prostata este alcătuită din ţesut glandular şi stromă. Ţesutul glandular se dezvoltă după
săptămâna a 10-a i.u. Conversia testosteronului în dihidrotestoteron se corelează cu capacitatea
mezenchimului din această zonă de a induce proliferarea endodermul uretrei pelvine. Ȋn
săptămâna a 11-a i.u. către lumenul uretrei se formează un mănunchi de muguri epiteliali cu
aspect de cordoane. Iniţial solide, cordoanele capătă lumen şi dezvoltă acini, se grupează în 5
lobi prostatici. Mugurii prostatici au contact cu musculatura sinusului, care le formează o
capsulă. Stroma prostatei se diferenţiază din mezenchimul cordonului genital care înconjoară
tubii prostatici fiind reprezentată de elemente conjunctive şi musculare. În săptămânile 13 ‒ 15
i.u. odată cu creşterea nivelului de testosteron prostata începe să secrete.
Epiteliul ce înveleşte porţiunea pelvină a sinusului urogenital, cranial şi caudal de locul
de pătrundere al canalului deferent va deveni uretra prostatică.
Glandele seminale se dezvoltă printr-o evaginare a peretelui ampulelor canalului
deferent în săptămâna 13 i.u. În luna a 7-a i.u. au formă definitivă.
Glandele bulbouretrale la bărbat apar sub forma unor muguri solizi ai epiteliului
endodermal care căptuşeşte sinusul urogenital la nivelul uretrei peniene. În luna a 4-a i.u.
epiteliul lor devine glandular.
Tot din endodermul uretrei peniene se formează şi glandele uretrale, în luna a 3-a i.u.

Structuri în etapa indiferentă Structuri definitive masculine

Gonadă Testicul

Cortex -----------------

Medulară Tubi seminiferi

Rete testis

14
 Tubi colectori mezonefrotici Canale eferente

Apendice epididimar

Canal epididimar

Canal mezonefrotic Canal deferent, vezicule seminale

Canal ejaculator

Ureter, pelvis,calice, tubi colectori

Canal paramezonefrotic Apendice testicular

Utricula prostatica

Sinus uro-genital Vezică urinară

Uretră (fără fosa naviculară)

Prostată

Glande bulbouretrale

Tubercul sinusal Colicul seminal

Tubercul genital Penis

Gland penian

Corpi cavernosi penis

Corp spongios al uretrei

Plici uro-genitale Faţă uretrală penis

Tuberculi labio-scrotali Scrot

Rafeu scrotal

Structuri în etapa indiferentã Structuri definitive FEMININE

Gonadă Ovar

Cortex Cortex (foliculi ovarieni)

Medulară Medulară primară

Rete ovarii

Tubi colectori mezonefrotici

Grup cranial Epoofor.

Grup caudal Paroofor

15
 Apendice veziculos

Canal mezonefrotic Canalul epooforului

Canalul lui Gartner

Ureter, pelvis,calice, tubi colectori

Canal paramezonefrotic Hidatida Morgagni

Tubă uterină

Uter

Vagină (porţiunea superioară)

Vezică urinară

Sinus uro-genital Uretră,vestibul vaginal

Glande uretrale şi parauretrale

Glande mari vestibulare

Tubercul sinusal Himen

Tubercul genital Clitoris

Gland clitoridian

Corp cavernos clitoridian

Bulb vestibular

Plici uro-genitale Labii mici

Tuberculi labio-scrotali Labii mari

Comisura posterioară

Morfogeneza glandei mamare

În săptămânile 4 ‒ 6 i.u. apare linia mamară primitivă, îngroşare a ectodermului, care se
întinde de la rădăcina membrului superior la cea a membrului inferior. Linia mamară primitivă
regresează rapid, cu excepţia zonei toracale, unde ia naştere creasta mamară, care în dezvoltarea
sa trece prin următoarele stadii:
- stadiul discoidal - săptămânile 7 – 8 i.u. îngroşarea schiţei mamare urmată de o invaginare în
mezenchimul peretelui toracic;
- stadiul globular - creştere tridimensională;
- stadiul conic - continuă invazia mezenchimului în săptămânile 10 ‒ 14 i.u.;
- săptămânile 12 ‒ 16 i.u. celulele mezenchimale se diferenţiază în celule musculare
mamelonare şi areolare;

16
- în luna a 5-a i.u. se formează mugurele mamar, începe să prolifereze, rezultând 15 ‒ 20 muguri
plini înconjuraţi de ţesut adipos;
- până în luna a 8-a i.u. aceşti muguri se ramifică şi capătă lumen devenind canale galactofore;
- perinatal se dezvoltă areola mamară şi glandele areolare Montgomery.
După naştere, la femeie, glanda mamară trece prin 3 etape succesive.
1. Etapa puberală corespunde pubertăţii - este etapa în care are loc definitivarea structurii
acinilor glandulari.
2. Etapa deplinei maturităţi - are loc odată cu naşterea şi alăptarea primului copil; glanda devine
funcţională.
3. Etapa de atrofie progresivă a ţesutului glandular - are loc după menopauză.
Dezvoltarea embrionară a glandei mamare depinde de hormonii sistemici şi de interacţiunea
dintre epiderm (celulele epiteliale) și mezenchim.
Celulele epiteliale ale mugurelui mamar proliferează în stratul de celule mezenchimale
subiacent, până când ajung la stratul adipos şi încep prima rundă de ramificare. Din componenta
epitelială se formează parenchimul glandular iar celulele mezenchimale embrionare din jurul
mugurelui epitelial formează stroma.
Dezvoltarea canalelor galactofore este sub influenţa hormonilor circulanţi. Estrogenul
promovează diferențierea şi ramificarea în timp ce la bărbați testosteronul le inhibă.
La bărbat până la vârsta de 20 ani glanda mamară se dezvoltă în mod asemănător
atingând aspectul glandei din perioada pubertăţii la femeie, aspect pe care şi-l menţine până la
vârsta de 45 ani când începe să involueze.
Țesutul glandular este de tip tubulo-acinos. Celulele secretoare se dezvoltă în glanda
mamară mai ales în timpul sarcinii, atunci când creșterea nivelului de prolactină, estrogen şi
progesteron determină ramificarea canalelor galactofore împreună cu o creștere a țesutului
adipos și un flux crescut de sânge.
În ultimele săptămâni ale sarcinii şi în primele zile după naştere se secretă colostrul.
Secreția de lapte începe câteva zile mai târziu, ca urmare a reducerii concentraţiei
progesteronului seric și prezenței hormonului prolactină.
Prin stimularea glandei mamare în timpul suptului se eliberează hormonul oxitocină,
care stimulează contracția celulelor mioepiteliale.
În timpul înţărcării scade concentraţia de prolactină, stimularea mecanică efectuată de
sugar încetează, încetează secreţia de lapte. Apoptoza celulelor endoteliale capilare sanguine
accelerează regresia canalelor galactofore.
Contracția capilarelor sanguine şi remodelarea canalelor galactofore conduce la
umplerea cu ţesut adipos a spaţiului gol creat prin dispariţia unor canale galactofore.

Bibliografie

[1]. Carlson M. Bruce “Human Embryology and Developmental Biology” 5th edition,
Elsevier edit. 2013
[2]. Chircor Lidia, Surdu Loredana “Compendiu de Embriologie“ Editura Ex Ponto,
2012
[3]. Chircor Lidia, Surdu Loredana Embriologie Umană ediţia a 2-a Editura Ex Ponto,
2015 ( Embriologie umana- Chircor L. , Surdu L.- (PDF) 270005852-embriologie
(poate fi vizualizata free )

17
 [4]. Moore KL, Persaud TV:”Before we are born”, 10th Edition, Elsevier 2020.
[5]. Sadler T. W, Langman J. “Langman's Medical embryology” 14th edition
Philadelphia, edit. Wolters Kluwer Lippincott Williams & Wilkins 2019
[6]. Schoenwolf Gary C., Bleyl Steven B., Brauer Philip R. “Larsen’s human
Embryology” 5th edition. Churchill Livingstone/Elsevier, 2014
[7]. Surdu Loredana, Chircor Lidia - “Ghid de embriologie în 100 de pași”, Editura Ex
Ponto, 2017

18