DEZVOLTAREA APARATULUI EXCRETOR

-Mezodermul intermediar se va segmenta ca şi cel paraaxial în nişte

structuri (somite). Diviziunile acestui mezoderm se numesc nefrotoame.
-Primele apar în regiunea cranială şi astfel, aici se va dezvolta primul
rinichi – pronefros.
-În dreptul somitelor se formează câteva vezicule pronefrotice.
-Pronefrosul din regiunea cervicală nu devine funcţional la om (nu
secretă urină).
-Veziculele pronefrotice se deschid într-un canal – ureter primar care se
deschide la rândul lui în cloacă.
-Veziculele pronefrotice dispar în aceeasi succesiune în care s-au format
(cranio-caudal). Ceea ce rămâne este ureterul primar.
Al doilea rinichi se numeşte mezonefros (rinichi toracic).
-Din vecinătatea diafragmului şi până la cloacă se formează corpul lui
Wolff.
-În partea medială se formează schiţa gonadică, iar în partea laterală
apar veziculele mezonefrotice.
-Spre deosebire de cele pronefrotice, la veziculele mezonefrotice vin
ramuri din aortă care se capilarizează – schiţa capsulei Bowman.
-Mezonefrosul spre deosebire de pronefros, este funcţional.
-Veziculele mezonefronice dispar după ce secretă urină puţin timp.
-Corpul lui Wolff este legat de peretele posterior al trunchiului prin
mezoul corpului lui Wolff.
-Este legat totodată de diafragm prin ligamentul frenic, iar extremitatea
inferioară este legată de cloacă prin ligamentul cloacal.
Rinichiul definitiv este metanefrosul.
-Din ureterul primar se desprind 2 muguri – muguri ureterali – care se
îndreaptă spre o masă compactă de mezoderm – blastem
metanefrogen – care se găseşte în regiunea sacrată.
-Între diferitele structuri are loc un fenomen de inducţie reciprocă.
-Între mugurele ureteral şi blastemul metanefrogen are loc această
inducţie reciprocă.
-Astfel, sub influenţa blastemului metanefrogen, mugurele ureteral se
divide, iar sub influenţa mugurelui uretral, blastemul începe să se
diferenţieze.
Mugurele ureteral secundar se împarte în 3 tubi – calicele mari.
-Aceşti tubi se împart în tubi de ordin III care formează calicele mici.
-Acestea se împart în tubi de ordin IV şi asa mai departe până la a 16-20
a generaţie de tubi.
-Fiecare generaţie de tubi nou formată, se „coafează”cu o porţiune din
blastemul metanefrogen.
-Ultima generaţie de tubi, împreună cu fragmentul din blastemul
metanefrogen corespunzător, formează nefronul.
-În vezica urinară se dechid ureterele primare iniţial.
-Din ureterele primare se desprind mugurii ureterali secundari care se
duceau la blastemul metanefrogen.
-Mugurele ureteral secundar va deveni ureterul definitiv.
-Ureterele primare încep să coboare pe peretele posterior al vezicii
urinare, trăgând cu ele şi mugurii ureterali secundari.
La sexul masculin:
•ureterele secundare se deschid în vezica urinară.
•ureterele primare s-au transformat în ducte deferente care se deschid
în uretră.
•procesul prin care ureterele primare coboară, se numeşte extrofie
vezicală
La sexul feminin:
•porţiunea de pe peretele posterior al vezicii situat între cele 2 orificii
ureterale şi cel uretral, formează trigonul vezical.
-Iniţial în cloacă era locul de deschidere a intestinului primitiv (porţiunea
terminală) şi a vezicii urinare.
-La om apare compartimentarea cloacei prin 3 septuri: 2 pereche şi 1
nepereche.
-Faldul superior (nepereche) se numeşte faldul lui Tourneux, iar cel
pereche, faldul lui Rathke.
-Aceste falduri realizează compartimentarea vezicii într-un
compartiment posterior – anal – şi unul anterior – urogenital.
Compartimentul urogenital are 3 porţiuni:
•o porţiune dilatată superioară – vezica urinară
•o porţiune îngustă – uretra pelvină
•o prţiune inferioară mai dilatată – sinusul urogenital definitiv.

-Din uretra pelvină, la sexul masculin, se dezvoltă uretra prostatică şi

cea membranoasă, iar din sinusul urogenital definitiv – uretra peniană.
-La sexul feminin, din uretra pelvină se dezvoltă uretra membranoasă,
iar din sinusul urogenital definitiv, se dezvoltă vestibulul vaginal.
 MALFORMAŢIILE APARATULUI UROGENITAL

1. Agenezia renală:
•lipsa de dezvoltare a rinichilor
•unilaterală – compatibilă cu viaţa
•bilaterală – incompatibilă cu viaţa
•se asociază cu o cantitate mai mică de lichid amniotic –
oligohidramnios
•rezultă din lipsa de interacţiune dintre mugurele ureteral şi blastemul
metanefrogen; daca această lipsă de interacţiune nu cuprinde tot
rinichiul, ci numai un segment al său, se formează chisturi cu urină –
rinichiul polichistic.
2. Mugurele ureteral se divide înainte de a ajunge în contact cu
blastemul metanefrogen – rezultă un ureter despicat (în „Y”, sau bifid).
Musculara se contractă concomitent în cele 2 ramuri ale Y-ului si rezultă
stază – infecţie
3. Din ureterul primar se dezvoltă 2 muguri: superior şi inferior – se vor
dezvolta 2 uretere:
•Cel inferior se va deschide în vezica urinară
•Cel superior este tras împreună cu cel primar şi se deschide în uretră
(legea Weigert-Meyner – legea încrucişării ureterale)
4. Lipsa de formare a faldurilor Tourneux şi Rathke duce la aparaiţia
fistulelor între sistemele excretor şi rect:
•Dacă nu se formează faldul lui Tourneux – defect în partea superioară
– fistulă recto-vezicală
•Dacă nu se formează faldul lui Rathke – defect în partea inferioară:
recto-prostatic (la băieţi) sau recto-vaginal (la femei).
1+2 – mezonefros
3 – intestin primitiv
4 – cloaca
5 – nefrotoame
6 – vezicula ombilicală
7 – alantoida
8 – deschiderea ductului mezonefronic în cloacă
1+2 – mezonefros
3 – intestin primitiv
4 – cloaca
5 – nefrotoame atrofiate
6 – vezicula ombilicală
7 – alantoida
8 – deschiderea ductului mezonefronic în cloacă
9 – ureter secundar
1a – pronefros
1b – mezonefros
2 – duct mezonefrotic Wolff
4 – mugure ureteral
5 – blastem metanefrogen
7 – cloaca
1 – ureter
2 – calice mare
3 – calice mic
4 – pelvis renal
5 – duct colector
6 – vezivulă metanefrogenă
7 – lob renal
1 – sept urorectal
2 – membrana cloacală
5 – cloaca
8 – alantoida

3 – orificiu urogenital
4 – orificiu anal
6 – sinus urogenital
7 – rect
8a – viitoarea V.U.
1 – cavitate peritoneală
2 – faldul Tourneux (roz); faldul Rathke (albastru)
1 – cavitate peritoneală
2 – faldul Tourneux (roz);
faldul Rathke (albastru)
3 – sinus urogenital primar
4 – canalul anal

5 – orificiu urogenital
6 – orificiu anal
7 – perineu
Tipurile de ouă. În funcţie de cantitatea de vitelus şi repartizarea lui:

1. Oligolecit (izolecit) – cantitate mică de vitelus răspândit în toată masa

(mamifere, om);
2. Lecit (mezolecit) – mai mult vitelus, situat la unul din poli numit pol
vegetativ; celălalt, pol animal, este citoplasmă (amfibii);
3. Telolecit (anizolecit) – vitelusul este în cantitate mare (ocupă toată
masa oului), citoplasma este împinsă la periferie (disc) – păsări;
4. Centrolecit – vitelusul este în centru, iar protoplasma la periferie
(artropode).