23.

MEZODERMUL INTERMEDIAR – METANEFROSUL ȘI

DEZVOLTAREA RINICHIULUI

Mugurele ureteral apare în S5 ca o învaginare/ diverticul al peretelui dorso-lateral al

canalului mezonefrotic mezonefrotic Wolff. Regiune unde se formează partea cea mai
caudală a ductului Wolff.
Zona unde își modifică direcția îndreptându-se spre anterior și medial pentru a se
vărsa în cloacă. Mugurele ureteral începe și crește dorso-cranial și ia contact cu metanefrosul
inducând transformarea acestuia în blastem metanefrogen.
La rândul său, metanefrosul odată activat exercită o acțiune inductoare supra
extremității craniale a mugurelui ureteral ce se dilată devenind ampulă ureterală. Aceasta
reprezintă PELVISUL RENAL PRIMITIV. Sub acțiunea metanefrosului, ampula începe să
crească, ramificându-se dihotonic.
Primele 2-3 generații de ramificații fuzionează dând naștere calicelor mari.
Următoarele ramificații până la generația 5-6 de asemenea fuzionează formând calicele mici.
Următoarele 12 generații de ramificări vor forma primordiile tubilor colectori și ai
tubilor Bellini. Pe seama tubilor colectori se vor forma piramidele renale Maplighi, adică lobii
renali, de obicei există între 8-14 asemenea lobi. Destul de frecvent ei sunt distribuiți
simetric. Frecvent 7 anterior și 7 posterior.
Deoarece corticala nu este încă dezvoltată, lobii proemină la suprafață realizând
rinichiul cu aspect fetal. Lobația rămâne persistentă în primii 3 ani după naștere, deoarece
regiunea corticală se dezvoltă până la această vârstă. Există situații când aspectul fetal
persistă și în viața adultă. Un asemenea rinichi este displazic, insuficient dezvoltat și
nefuncțional.
Ultimele ramificații ale mugurelui ureteral au forma literei T, ramurile orizontale
determinând fragmentele blastemului metanefrogen și formează vezicule nefrogene care
inițial au aspectul unor sfere ce îmbracă ramurile orizontale ale T-ului.
La zona de contact între ramificațiile tubului colector și vezicula metanefrogenă
persistă o barieră epitelială, ce ulterior se va resorbi.
 Extremitatea opusă a veziculei inițial se alungește, zona urmând a se învagina în
interiorul tubului metanefrogen. După formarea capsulei Bowmann, tubul metanefrotic
continuă să se alungească formând tubii contorți proximal și distal.
În interiorul capsulei va pătrunde o arteriolă ce va da naștere glomerulului renal.
Ultima structură formată = ansa Henle. Inițial o simplă legătură între TCP și TCD.
Aproximativ 30% din ansa Henle nu este formată nici în momentul nașterii, din aceatsă cauză
în perioada intrauterină și în primele luni de viață, urina este hipotonă.
Deoarece rinichiul metanefrotic se formează în regiunea sacrală, rinichiul suferă
fenomenul de ascensus renis, acesta fiind un fenomen pasiv cu fenomenul de descentus (?)
al gonadei.
Ascensus renis are 2 etape:
a. Una de alungire rapidă în care rinichiul ajunge în regiunea lombară superioară,
alungirea se datorează atât creșterii ureterului în sens cranial, cât și alungirii caudale
ale peretelui dorsal al fătului.
b. Rotația medială încât hilil renal din poziție anterioară ocupă poziție finală medială.
În faza de ascensiune rapidă, rinichiul are de depășit artera ombilicală. Dacă acest
obstacol nu este depășit, rinichiul rămâne în pelvis = ectopie renală. De obicei, rinichiul este
perfect funcțional, ureterul rămâne scurt.
Deschiderea ureterului în acest caz este normală, adică la nivelul trigonului vezical,
dar putem avea și deschideri aberante în alte structuri derivate din sinusul urogenital, cum ar
fi uretră/ vagin.
Pe parcursul ascensisului, rinichiul va avea numeroase surse vasculare, o să formeze
succesiv artere renale desprinse din arterele sacrale laterale, din a. iliace interne, din
porțiunea permeabilă a arterei ombilicale, direct din aortă. Din această cauză a. renale
multiple sunt relativ frecvente, realizând vascularizația aberantă a rinichiului.
Vasele polare sunt cel mai des întâlnite, una dintre problemele de dezvoltare fiind
artera polară inferioară. Aceasta va încrucișa anterior ureterul, imediat dedesubtul joncțiunii
pelviuretrale determină compresiune extrinsecă ureterală și apariția hidronefrozei
congenitale.
În cazul unor anomalii de rotație, rinichii se alipesc unul de celălalt realizând
simfizele renale. Cea mai frecventă simfiză renală este cea polară inferioară numită și rinichi
în potcoavă. Hilurile sunt orientate anterior, ureterele coboară peste zona de simfiză, iar la
rândul său istmul este situat inferior de AMS, aceasta fiind un obstacol în ascensiunea finală.
Mai rare sunt simfizele polare superioare, rinichi sigmoidian adică unirea unul pol
inferior cu superior sau simfizele complete = rinichi inelar, discoidal.