Functiile imune si neimune ale timusului

Ammarin Marwan S. A, gr.1

Timusul
Situat n mediastinul anterior, acest organ este format din doi lobi, fiecare dintre ei fiind divizat n mai multi lobuli ce sunt constituiti dintr-o zona corticala periferica si o zona medulara centrala. Timusul are o structura limfoepiteliala. Din punct de vedere embriologic, componenta epiteliala ia nastere n endodermul celei de a treia pungi branhiale sub forma a doi muguri epiteliali care, n jurul celei de a 8-a saptamni de gestatie, si pierd legatura cu epiteliul de emergenta si migreaza n torace aparnd la nceput ca o aglomerare de celule epiteliale, care ulterior se organizeaza n grupuri separate. Aceste celule prezinta prelungiri care, n ansamblu, creaza un aspect de retea reticulara (de aici si numele de celule reticulare), n ochiurile careia migreaza limfocitele pre-T (celule precursoare) si care vor da nastere prin multiplicare si diferentiere limfocitelor T (helper, supresoare, contrasupresoare si citotoxice). Celulele epiteliale sunt cel mai bine reprezentate la nivelul medularei timusului, ele exprima pe surpafata lor moleculele MHC de tip II si prezinta n citoplasma lor granulatii ce contin din abundenta hormoni timici. Alaturi de aceste celule, timusul contine numeroase macrofage, care ca si precedentele, exprima la suprafata membranelor lor molecelule MHCII. Limfocitele care n mod progresiv colonizeaza timusul sunt initial distribuite n ariile corticale, aici ele fiind limfocite imature care, pe masura ce migreaza catre zonele medulare, prolifereaza si sufera n paralel un proces de maturatie. Timusul joaca un rol bine definit n procesul de maturatie si diferentiere a limfocitelor T, cel putin n perioada initiala a dezvoltarii ontogenetice (perioada fetala, neonatala si primii ani de viata). Rolul timusului este sustinut de observatii si experiente, care actualmente sunt clasice: a) - deprimarea raspunsului imun celular si a raspunsului umoral la Ag timodependente determinate de anumite anomalii congenitale sau ereditare ale dezvoltarii timice (soarecii nuzi, sindrom Di George); aceleasi tipuri de raspunsuri imunologice sunt sever alterate ca urmare a timectomiei neonatale experimentale; b) timectomia realizata mai trziu poate de asemenea sa

altereze raspunsul imun dar cu o intensitate mult mai mica; practicata la vrsta de adult, ea afecteaza mai ales mecanismele de control ale raspunsului imun, cea mai interesata fiind functia de supresie, ceea ce poate conduce la elicitarea unor raspunsuri imunitare dirijate fata de antigenele proprii (autoimunintate). n esenta, participarea timusului la mentinerea hemostazei imune, poate fi rezumata la doua aspecte functionale fundamentale: a) realizeaza maturatia precursorilor limfocitari T; b) este implicat n distributia limfocitelor T catre anumite arii ale organelor limfoide periferice, gratie receptorilor de tip "homing", pe care aceste celule i achizitioneaza pe tot parcursul pasajului lor intratimic, celulele T ocupnd sectoare ale sistemului imun diferite de cele ale limfocitelor B.

Functiile timusului: Timusul este esential in dezvoltarea imunitatii celulare si cu toate ca timocitele au origine extratimica, interactiunea dintre celulele tip T si tip B ajuta si la producerea imunoglobulinelor. Functionalitatea corecta a sistemului imun depinde de dezvoltarea normala a componentelor celulare si umorale. Sistemul timus-dependent consta in participarea mai ales a timusului si a unui volum circulant de limfocite T la reactiile imune mediate celular. Al doilea sistem consta in foliculi limfoizi si celule plasmatice, probabil in placile intestinale ale lui Peyer si raspunde de producerea imunoglobulinelor IgA, M, G si a anticorpilor specifici. Orice tulburare in dezvoltarea sistemelor poate conduce la unul din variatele sindroame de imunodeficienta.

Tumorile timusului: Toate timoamele deriva din celulele epiteliale timice, componenta epiteliala ideintificindu-se prin tehnici imunohistochimice. Tumorile si chisturile descoperite in mediastin apar prin diferite cauze. Citeva leziuni origineaza din timus (timoamele, carcinoamele timice, tumorile neuroendocrine timice, hiperplazia timica, chisturile timice si timolipoamele). Timoamele origineaza din celulele epiteliale corticale sau timice ale

timusului. Acestea sunt considerate tumori benigne histologic chiar daca manifesta comportament invaziv clinic. Carcinoamele timice sunt de origine epiteliala. Toate aceste leziuni sunt rare. Cuprind citeva cu potential malign si citeva cu caracteristici maligne agresive. Carcinoamele neuroendocrine timice, nu sunt un neoplasm distinct, dar sunt descrise deoarece reprezinta cresterea anormala a timusului. Hiperplazia limfoida si foliculara a timusului este descoperita in asociere cu afectiuni autoimune identificate la copii si caracterizate de marirea uniforma a timusului secundara proliferarii celulare benigne. Chisturile timice pot fi congenitale sau cistigate. Chisturile cistigate sunt cu pereti fini si au caracteristic tesut timic. Sunt considerate relicve ale ductului timofaringian si pot fi gasite in orice punct de-a lungul migratiei timusului din git pina in mediastin in perioada embriologica. Alte chisturi pot apare in timus ina sociere cu timoamele sau alte procese neoplazice ale mediastinului anterior. Macroscopic chisturile pot fi delimitate de o varietate de epitelii, incluzind tipurile scuamos, cuboidal, tranzitional. Mai rar se observa calcificari focale.

Timolipoamele sunt neoplasme benigne timice formate din tesut bine-diferentiat timic. Datorita proportiilor mari de tesut adipos din aceste tumori sunt uneori descrise drept tumori mezenchimale. Tumorile ectopice de origine timica pot fi regasite in git, pericard, pleura si plamini. Trei tumori aditionale sunt descoperite in afara mediastinului cu origine timica posibila. Aceste tumori sunt hamartoame ectopice, timoame si carcinoame. Patofiziologia locala: Datorita naturii maleabile si a dimensiunii mici a cailor aeriene si a altor structuri mediastinale normale, tumorile

benigne si chisturile pot produce efecte locale. Acest fenomen este mai evident la copii decit la adulti. Compresia sau obstructia cailor aeriene, esofagului sau a inimii drepte si a marilor vene de o tumora mare sau chist poate apare usor si determina simptome. Infectia poate apare mai ales la leziunile chistice, sau secundar in structuirle vecine. Tumorile mediastinale maligne pot determina efecte locale similare celor benigne dar mai ales simptome prin invazia structurilor locale: arborele traheobronsic, esofagul, vena cava superioara, pleura, peretele toracic, nervii toracici. Modificarile patofiziologice produse de invazie sunt pneumonia obstructiva si hemoptizia, disfagia, sindromul de vena cava superioara si pleurezie. Modificarile includ si anomalii neurologice cum este paralizia corzilor vocale, sidnrom Horner, paraplegie, paralizie diafragmatica si durere pe distributia nervilor sensitivi.

Celule implicate n raspunsul imun Limfocitele

Indiferent de particularitatile functionale, toate limfocitele provin din organele limfoide primare (timus si maduva hematogena), productia zilnica fiind de 109 celule/24h. O parte din aceste celule trecnd n circulatia periferica, migreaza catre organele limfoide secundare (splina, ganglioni limfatici, amigdale si tesuturile limfoide necapsulate), iar restul ramn pentru o perioada n circulatia generala ca limfocite circulante unde ele totalizeaza aproximativ 25% din elementele figurante albe. ntre limfocitele circulante si cele aflate n organele limfoide secundare nu exista o separare completa ci numai de moment, ntruct ntre cele doua sectoare exista o recirculare celulara permanenta controlata de mecanisme specifice operante att

n conditii fiziologice ct si n situatii patologice declansate de o stimulare antigenica. O parte din aceste limfocite au o durata de viata lunga apreciata la cativa ani, ele recirculnd n permanenta ntre cele doua sectoare ca celule cu memorie. Desi examinate microscopo-optic celulele limfoide sunt foarte asemanatoare ntre ele, limfocitele reprezinta totusi o populatie celulara cu un pronuntat caracter heterogen, ceea ce a permis desigur mpartirea acestora n clase si subclase celulare. Limfocitele T iau nastere n timus si reprezinta aproximativ 7080% din limfocitele sngelui periferic, respectiv 90% din cele aflate n ductul toracic. La nivelul ganglionilor limfatici se distribuie n ariile paracorticale si reprezinta carn 30-40% din totalul limfocitelor, iar la nivelul splinei limfocitele T sunt predominante n zonele periarteriolare ale pulpei albe (PALS - Peri-Arteriolar Lymphatic Sheats), ele reprezentnd n jur de 20-30% din limfocitele aflate n acest organ. Limfocitele B iau nastere n maduva hematogena si formeaza aproximativ 10-15% din totalul limfocitelor circulante, iar n ganglionii limfatici ele sunt regasite cu predilectie n centrii germinativi. Unele limfocite T ndeplinesc functii unice, cum ar fi limfocitele implicate n imunoreglare ca limfocitele T helper (TH), supresoare (TS) si contrasupresoare (TCS) sau cele implicate n functiile efectoare propriu-zise ca limfocitele T citotoxice (TC), celulele LAK (lymphokine activated killer cells), celulele populatiilor limfocitare mixte etc. Tot n aceasta categorie pot fi incluse si celulele implicate n supravegherea imunologica (anticanceroasa) si apararea fata de infectia virala ca celulele naturale ucigase (NK- natural killers cells). Altele, nsa pot ndeplini functii aparent disparate ca limfocitele B care, nu numai ca sintetizeaza si secreta o gama larga de Ig (plasmocitele), dar pot functiona si ca celule prezentatoare de Ag (APC - antigen presenting cells) (12).

Bibliografie www.scritube.ro www.paginamedicala.ro www.terapiemedicala.ro www.romedic.ro