Patologia renală a vârstnicului

Infecțiile urinare
• Sunt boli frecvent întâlnite la vârstnici (20%
dintre femei și 10% dintre bărbați după vârsta de
65 ani).
• Deseori sunt latente, cu un tablou clinic sărac.
• ITU=infecții de tract urinar
 Factori favorizanți:
• Malformații renale
• Cateterism vezical
• Sexul feminin (uretra scurtă, vecinătatea
orificiului vaginal și anal)
• Scăderea imunității la vârstnici
• Golirea incompletă a vezicii (în hipertrofia de
prostată la bărbați sau prolaps vezical la femei)
• Imobilizarea la pat
• Deteriorarea psihică
• Scăderea diurezei
• Concentrarea urinii
• DZ
• Purtătorii de sondă vezicală – în mod obișnuit
fac ITU polimicrobiene.
 Etiologie:
- bacteriană
• Escherichia coli – cel mai frecvent
• Proteus
• Klebsiella
• Pseudomonas
• Enterococcus
 Agenții patogeni pot pătrunde în tractul urinar:

• Pe cale ascendentă – din uretră în vezica

urinară și rinichi (reflux vezico-ureteral)
• Pe cale hematogenă – din alt focar de infecție
din organism, pe calea sângelui ajung în rinichi
• Pe cale directă – prin instrumentar urologic,
cateterism vezical.
 Clinic:

• Febră
• Dureri suprapubiene
• Disurie
• Polakiurie diurnă sau nocturnă
• Urini tulburi (piurie)
• Urini hipercrome.
• Ex de urină – leucocite, hematii

• Urocultura – confirmă diagnosticul. Se face

din prima urină de dimineață, se recoltează în
recipient steril din jetul mijlociu, după toaleta
prealabilă cu apă și săpun.
 Tratament:

• Antibiotice cu spectru larg – cotrimoxazol,

ciprofloxacin, norfloxacin, ampicilină,
amoxicilină, augmentin, conform antibiogramei,
timp de 10 zile
• După terminarea tratamentului se repetă
urocultura
Incontinența urinară
• Este una din marile probleme geriatrice,
frecvența ei crește odată cu vârsta.
• Este prezentă la 10-20% dintre vârstnicii aflați la
domiciliu și la 30-40% dintre bolnavii spitalizați.
• Vârsta este singurul factor major de risc
 Alți factori de risc:

• Patologia coexistentă
• Disfuncția cognitivă
• Tulburări funcționale
• Tratamentul cu diuretice
• Obezitatea
• DZ
• Boala cerebro-vasculară.
Clasificare:

1. Incontinența de efort (de stres) –

pierderea involuntară de urină datorită creșterii
presiunii intraabdominale după un efort de tuse,
râs, strănut, urcatul scărilor etc.
• Apare ca urmare a slăbirii mușchilor perineali
cauzată de sarcină, nașteri multiple, tulburări
hormonale în menopauză, efecte secundare ale
unor medicamente, obezitate, constipație cronică.
• Este mai frecventă la femei
 2. Incontinența imperioasă – dorința
puternică, bruscă de a urina, dificil de suprimat,
care duce la pierderi involuntare de urină
• Apare ca urmare a hiperactivității mușchilor
vezicali
• Factori predispozanți: AVC, ITU, hipertrofia
prostatei, tumori, DZ.
 3. Incontinența prin preaplin – pierderea
involuntară de urină datorită depășirii
capacității de retenție a vezicii urinare
• Apare la bărbați ca urmare a hipertrofiei
prostatei, dar și la femei, secundar folosirii unor
medicamente: betablocante, sedative,
antidepresive, în DZ, boala Parkinson,
Alzheimer.
 4. Incontinența neurogenă – prin
declanșarea unei contracții spontane și
involuntare a mușchilor vezicali la pacienți cu
afecțiuni neurologice grave (Parkinson,
Alzheimer), adesea fără ca pacientul să
conștientizeze nevoia de a urina
• Poate apărea și în paraplegii, scleroză multiplă,
tumori.
 5. Incontinența urinară funcțională –
apare în cazul unor dizabilități fizice sau psihice
care fac ca pacientul să nu poată ajunge la
toaletă în timp util
• Poate fi și o reacție psihologică la spitalizare sau
pierderea independenței
• Este favorizată de repausul prelungit la pat.
 Evoluție și complicații:
• Infecții perineale
• Iritații ale pielii
• Privarea de somn prin nicturie
• Respect de sine scăzut
• Izolare socială
• Depresie.
 Tratament:
• Etiologic – constipația, ITU
• Psihoterapie – la pacienții cu demență și
tulburări de comportament
• Exerciții fizice de tonifiere a musculaturii pelvine
• Scădere în greutate
• Medicamentos – anticolinergice și imipramină
• Chirurgical – în caz de eșec al tratamentului
conservator.
Adenomul de prostată
• Este frecvent întâlnit la bărbații peste 65 de ani.
Clinic:
• Micțiuni dificile, dureroase (disurie)
• Jet urinar slab sau întrerupt
• Senzația de golire incompletă a vezicii
• Micțiuni imperioase
• Polakiurie (urinări frecvente)
• Nicturie.
 Diagnostic:
• Anamneza
• Examenul fizic – tușeu rectal obligatoriu
• Ecografie abdominală
• Tomografie, RMN
• Teste funcționale renale
• PSA – nivelul plasmatic al antigenului prostatic
specific.
 Complicații:
• Litiaza vezicală – datorită stagnării urinii în
vezică
• Diverticuli vezicali
• Retenție acută de urină
• Hematurie
• Inflamația adenomului
• ITU.
 Tratament:

• Medicamentos – alfablocante, antiandrogeni

• Chirurgical – singurul corect. Previne

malignizarea și evoluția spre insuficiența renală.
Patologia aparatului locomotor

• Odată cu înaintarea în vârstă apar alterări ale

aparatului locomotor – depuneri de calciu,
fisuri, hipotrofii sau atrofii musculare, retracții
musculare, scăderea elasticității ligamentelor,
care favorizează apariția procesului artrozic.
• Pierderile de substanță osoasă încep încă din a
doua decadă de viață.
• La bărbați au un ritm lent progresiv
• La 80 de ani se totalizează o pierdere de 27% a
capitalului osos prezent la vârsta de 20 de ani.
• La femei pierderile sunt corelate cu activitatea
endocrină.
• Între 20-50 ani sunt lente, apoi accelerate până
la 65 ani, apoi ritmul devine din nou mai lent
după această vârstă.
• La 90 de ani, femeile înregistrează o pierdere de
40% din capitalul osos de la 20 de ani.
Osteoporoza de involuție
• Este o tulburare metabolică a osului, determinată
de scăderea progresivă a masei osoase, mai
frecventă la femei.
• Densitatea osoasă (DO) este influențată de :
• Factori genetici – DO este mai mare la bărbați decât
la femei
• Factori de mediu
• Medicamente – anticonvulsivante, corticosteroizi,
hormoni tiroidieni
• Restrângerea activității fizice, normală la vârstnici
• Factori nutriționali – carențe de calciu, vitamine
• Estrogenii – menopauza determină scăderea
nivelului de estrogeni și reducerea DO
• Testosteronul – nivelul scăzut poate accelera
demineralizarea osoasă
• Malabsorbția intestinală
• Acromegalia
• Hiperparatiroidismul
• Sindromul Cushing
 Diagnostic:

• Este întotdeauna tardiv

• Anamneză
• Examen fizic
• Testul de măsurare a densității osoase
 Complicații:

• Fracturi – la nivelul vertebrelor și șoldului, mai

ales după căzături
• La nivelul coloanei – tasare vertebrală, cu dureri
și recuperare lungă.
 Tratament:
• Prevenirea fracturilor
• Menținerea DO și a capacității de mișcare
• Stil de viață – fără fumat, alcool, combaterea
sedentarismului, dietă bogată în calciu și
vitamina D, suplimente de calciu și vitamine
• Evitarea imobilizării prelungite, mobilizarea
precoce la pacienții cu fracturi.
Fracturile extremității superioare a
femurului
• Se pot întâlni la orice vârstă, dar la vârstnici sunt
accidente obișnuite, responsabile de invaliditate
și mortalitate crescută.
• Majoritatea se produc la nivelul colului femural.

Etiologie:
• Căderile – cel mai frecvent
• Chiar și un traumatism minor poate determina
fractura unui femur demineralizat
 Condiții predispozante pentru fracturi:
• Căderea
• Talia înaltă și greutatea mică
• Scăderea vitaminei D prin reducerea expunerii la
soare
• Boli demineralizante – mielom, metastaze
osoase, DZ
• Boli care impun imobilizare prelungită
• Restrângerea activității fizice
• Tulburări de echilibru
• Afecțiuni neurologice și psihice care prezintă risc
de cădere
• Diferite infirmități
• HTA
• Artrozele.
 Clinic:

• Durere la nivelul coapsei și abdomenului

inferior
• Membrul este flectat spre exterior și pare mai
scurt
• Plica inghinală dureroasă la palpare
 Diagnostic:

• Anamneza
• Examenul fizic
• Radiografia osoasă sau CT, RMN.
 Complicații:

• Coxartroza
• Necroza capului femural
• Neconsolidarea fracturii
• Escare datorită imobilizării prelungite
• Tulburări de comportament – agresivitate,
necooperare, negativism, depresie
• Accelerarea degradării fizice și psihice
• Complicații cardiovasculare
• ITU
• Incontinență urinară
 Tratament:

• Cel mai eficient – corecția chirurgicală

• Necesită recuperare – este mai rapidă și mai
completă la pacienții care erau mai activi înainte
de fractură
• Profilactic – dietă echilibrată, calciu, vitamina D,
exerciții fizice.
Sindromul de imobilizare
• Odată cu vârsta, se diminuează capacitatea
fizică, funcțiile respiratorie, cardiacă, renală,
vizuală, auditivă și vârstnicii pot deveni greu de
îngrijit, atât de familie, cât și de personalul
medical.
• Se poate pierde abilitatea pentru activitățile
zilnice – toaleta personală, îmbrăcat, îngrijirea
locuinței.
• Imobilizarea la pat poate determina sau agrava
depresia și izolarea socială a vârstnicului.
 Etiologie:

• Vârsta
• Terenul neuropsihic (anxietate, depresie)
• Conduita necorespunzătoare a familiei
• Afecțiuni severe, invalidante
• Afecțiuni psihice
• Imobilizare autoimpusă prin teamă de accidente
• Sindrom de inadaptare
• Refugiul în boală etc.
 Clinic: simptomatologia trecerii de la imobilizare
la invaliditate cuprinde:

• Simptome somato-psihice – escare,

complicații urinare, tulburări circulatorii, embolii
pulmonare, atrofie musculară, insomnie,
anxietate, depresie, stare confuzională, negativism
• Semne metabolice – demineralizare osoasă cu
osteoporoză, apariția de calculi.
 Tratament:
• Conservarea activității cotidiene este necesară
pentru evitarea imobilizării prelungite sau
permanente
• Tratamentul bolilor care produc imobilizare
• Ergoterapie de funcție – pentru menținerea
autonomiei
• Psihoterapie
• Sprijin din partea familiei.
 Escara (ulcerul ischemic de presiune,
ulcerul de decubit)
• Este o zonă de necroză ischemică provocată de
presiunea exercitată asupra țesuturilor moi
cuprinse între planul osos și planul de
compresiune (pat).
Etiologie:
• Escarele sunt provocate de privarea de oxigen,
datorită presiunii prelungite, fiind afectate mai
ales zonele de apăsare: regiunea posterioară a
capului, călcâie, fese, regiunea sacrată, coate.
 Factori favorizanți:

• demența
• cașexia
• paraliziile
• șocul
• stările hipoxice
• insuficiența cardiacă gravă
• imobilizări prelungite prin boli grave sau terapii
cu tranchilizante
• aparate gipsate
• hipovolemie
• hipotensiune.
 Clinic:
• debut – zonă eritematoasă, dureroasă, pe locul
de presiune
• evoluție – spre ischemie, necroză, pielea devine
negricioasă, ca un carton, insensibilă la atingere
• pielea necrozată va dispărea, lăsând în loc un
ulcer, rămânând descoperite mușchii și oasele.
 Tratament:

• diminuarea presiunilor exercitate

• schimbarea frecventă a poziției – la 2-3 ore
• igiena riguroasă a tegumentelor
• îndepărtarea țesuturilor necrozate
• vitamine
• netezirea cutelor lenjeriei de pat
• combaterea infecțiilor
• favorizarea epitelizării
• masaje locale ușoare zilnice
• aplicarea de creme, loțiuni
• corectarea tulburărilor nutriționale
• verificarea gipsului să nu fie prea compresiv.