Familia Rhabdoviridae

Virusul rabic
Chiorean Cristina
Rozalia Grupa 4 MG 6
Semestrul 2
 Istoric
 Turbarea sau hidrofobia a fost
considerată boala cu cea mai mare
letalitate.
 În 1885 LOUIS PASTEUR a aplicat în
rabie primul vaccin.
 Savantul român VICTOR BABEŞ este cel
care a introdus seroprofilaxia alături
vaccinării.
 Introducere
 Familia Rhabdoviridae constă în aproximativ
100 virusuri complexe cu ARN monocatenar cu
sens negativ care infectează o mare varietate
de gazde incluzând vertebrate, nevertebrate,
plante.
 Toţi membrii acestei familii sunt în formă de
glonţ.
 Clasificare

 Patogenii umani de importanţă medicală

aparţin genurilor Lyssavirus (lyssa-
turbare) şi Veziculovirus (virusul
stomatitei veziculare).
 Doar virusul rabic, membru al genului
Lyssavirus este important pentru om.
 Structura

 Virusul rabic are genom ARN monocatenar,

nesegmentat, cu sens negativ.

 Virusul are 60 nm x 180 nm.

 După genom urmează capsida care este alcătuită din

proteina internă core sau nucleocapsida, şi o
anvelopă externă alcătuită din strat bilipidic şi din
glicoproteine transmembranare .
 Structura
 Genomul viral codifică 5 proteine asociate cu o
ribonucleoproteină care alcătuiesc un complex al
anvelopei virale.
 Proteinele componente sunt:
1. L (transcriptaza);
2. N (nucleoprotein);
3. NS (nucleotranscriptaza);
4. Glicoproteina M (matrix) şi
5. Glicoproteina G.

Glicoproteinele sunt asociate cu anvelopa lipidică.

 Structura
 Proteinele
componente sunt:
1. L (transcriptaza);
2. N (nucleoprotein);
3. NS
(nucleotranscriptaza
asociată);
4. Glicoproteina M
(matrix) şi
5. Glicoproteina G.
Structura virusului rabic
 STRUCTURA
 Complexele proteice virale se agregă în
citoplasma neuronilor infectaţi şi alcătuiesc
corpusculii Babeş-Negri caracteristici
histopatologic pentru o infecţie virală.

 Proteina G formează protruzii care acoperă

suprafaţa externă a anvelopei virale şi induc
formarea de anticorpi neutralizanţi de către
organismul bolnav.
 Clasificare şi tipuri antigenice

 Genul Lyssavirus include virusul rabic şi

virusurile înrudite genetic.

 Studiile referitoare la protecţia imunitară

încrucişată pe animale sugerează că
după contactul cu virusuri înrudite nu se
obţine protecţia antirabică.
 Multiplicarea

 Replicarea virală este identică cu a celorlalte virusuri ARN

cu sens negativ.

 Virusul se ataşează la membrana celulei ţintă prin

proteina G, penetrează în citoplasmă prin fuziune sau
prin pinocitoză, şi este dezvelit din nucleoproteină.
 Proteina core iniţiază transcrierea primară în molecula de
ARN mesager utilizînd ARN polimeraza ARN-dependentă.
ARNm este tradus în proteine virale timpurii.
 Multiplicarea
 După sinteza proteinelor virale timpurii
urmează replicarea ARN genomic obţinându-se
un ARN cu sens pozitiv care acţionează ca
model pentru producerea de ARN cu sens
negativ progen.
 Urmează sinteza de proteine târzii după
modelul genelor târzii.
 Asamblarea şi eliberarea particulelor virale
fiice sunt ultimele faze.
 Patogeneza

 Virusul rabic este cel mai comun răspândit prin

muşcătura animalelor bolnave.
 Virusul intră prin sistemul nervos periferic direct şi se
replică în ţesutul muscular rămânând alături situsului
de intrare în perioada de incubaţie.

 Oricum locul precis de sechestrare al virusului nu se

cunoaşte deoarece nu a putut fi izolat din niciun organ
în faza de incubaţie.
 Patogeneza
 Tropismul virusului rabic este important
acesta fiind neurotrop.
 Se ataşează specific la receptorul
acetilcolinic din placa neuromusculară.
Sunt afectate elementele presinaptice
(nervii) cât şi cele postsinaptice
(muşchii).
 Patogeneza
 Virusul intră în sistemul nervos central prin joncţiunile
neuromusculare şi apoi migrează rapid centripet către
SNC unde se replică. Urmează apariţia simptomelor.
 Virusul migrează apoi centrifug pe cale axonală către
numeroase organe inclusiv către glandele salivare,
cornee, piele-elemente cu valoare diagnostică.
 Examinarea creierului arată congestia medie a vaselor
meningiene iar examinarea microscopică arată
infiltrarea perivasculară moderată, necroză tisulară
moderată, incluzii acidofile neuronale
intracitoplasmatice, rar neuronofagia.
 Manifestări clinice
 Omul se infectează prin muşcătura animalului bolnav
sau în incubaţie.
Sunt cunoscute 5 faze ale bolii:
1. incubaţia;
2. faza prodromală;
3. perioada acută neurologică;
4. coma;
5. moartea sau, foarte rar, vindecarea.

Nu există terapie eficientă după apariţia semnelor şi a

simptomelor.
 Incubaţia
Incubaţia durează 30 - 90 zile dar are
limite între 5 zile şi 2 ani după
expunerea iniţială la virus.

Incubaţia poate fi mai scurtă la copii

şi la persoanele muşcate în zone mai
apropiate de SNC (de exemplu la faţă).
 Perioada prodromală
 Simptomele clinice apar în perioada prodromală ( 2 - 10
zile).
 Simptomele sunt nespecifice:
1. stare generală alterată, anxietate;
2. febră;
3. fatigabilitate;
4. hiperestezie în jurul plăgii muşcate.

 Simptomele pot sugera:

1. implicarea aparatului respirator: durere faringiană, tuse,
dispnee.
2. implicarea aparatului gastrointestinal: anorexie,
disfagie, greaţă, vărsături, durere abdominală, diaree.
3. implicarea sistemului nervos central (cefalee, vertij,
anxietate, iritabilitate , nervozitate).
 Perioada acută neurologică
 Perioada neurologică începe cu semne obiective de
disfuncţie ale SNC.

 Febra, parestezia, rigiditatea cervicală, fasciculaţii

musculare focale şi generalizate, convulsii,
hiperexcitabilitate care e traduce prin hiperventilaţie,
hipersalivaţie, lăcrimare , transpiraţii.
 Contracturile musculare dureroase din deglutiţie
determină simptomul specific, hidrofobia.
 Perioada acută neurologică
 Boala este clasificată ca:
1. rabie agresivă sau furioasă dacă predomină
hiperactivitatea ( hidrofobia);
2. rabie paralitică dacă predomină paralizia.
La sfârşitul fazei acute neurologice apar perioade de
respiraţie rapidă, neregulată .
Urmează paralizia şi coma.
Poate interveni stopul respirator iar bolnavul poate fi asistat
mecanic timp de zile, săptămâni.
.
 Simptome care evocă encefalita sau boli
psihice pot apare : agitaţie, fotofobie,
priapism, libido crescut, insomnie, depresie.

 Durere sau parestezie la locul inoculării

virusului mai pot apare în combinaţie cu istoric
de muşcătură recentă de animal .
 Evoluţie
 Deşi asistarea mecanică poate prelungi evoluţia rar este
îmbunătăţit prognosticul bolii care este aproape totdeauna
fatală. Moartea survine prin stop respirator sau cardiac, prin
comă.

 Posibilitatea de vindecare există totuşi ceea ce implică toate

eforturile medicale pentru menţinerea în viaţă.

 Cel puţin 7 cazuri de vindecare se cunosc.

Patogeneza rabiei
 Imunitate
 Virusurile rabice sunt clasificate în virusuri sălbatice
sau de stradă şi virusuri adaptate prin pasajul pe
animale sau pe culturi celulare.

 Folosirea de anticorpi monoclonali şi de studii

genetice pentru a diferenţia cele două tipuri a ajutat la
identificarea variantelor virale care circulă în gazdele
animale care pot infecta omul şi în stabilirea sursei
îmbolnăvirii atunci cind muşcătura de animal este
absentă în istoricul pacientului.
 Epidemiologie

 Boala a fost diagnosticată de 4000 ani.

 Astăzi este prezentă în multe ţări exceptînd insulele
Australiei, sau arii în care a fost eradicată ca Anglia.
 Majoritatea cazurilor sunt determinate de muşcătura
de animal.
 Riscul este mare în zone cu rabie canină
hiperendemică aşa cum sunt zone din Asia, Africa şi
America Latină.
 Epidemiologie
 În Statele Unite şi în Europa, cazurile de rabie
domestică sunt bine controlate din 1940-1950
şi azi reprezintă mai puţin de 10% din cazurile
la animale.
 La animalele sălbatice rabia apare la animalele
carnivore ca vulpi, lupi, cîini sălbatici şi la
liliecii insectivori din peşteri.
Epidemiologia rabiei
 Diagnostic
 Diagnosticul rabiei la om este sugerat de date epidemiologice şi
clinice şi confirmat de laborator.
 Diagnosticul nu este dificil dacă există o muşcătură de animal în
antecedente şi tablou clinic relevant.
 Diagnosticul epidemiologic şi clinic sunt obligatorii înaintea
diagnosticului de laborator.
 Orice pacient cu semne neurologice sau cu encefalită este
întrebat de o eventuală muşcătură de animal .
 Diagnostic diferenţial
 În faza precoce rabia poate mima numeroase boli infecţioase sau neinfecţioase:

1. Encefalite aşa cum sunt cele determinate de herpesvirusuri şi de arbovirusuri se

aseamănă cu rabia.

2. De asemenea boli infecţioase ca tetanosul, malaria, rickettsioza , febra tifoidă.

3. Boli paralitice infecţioase se pot confunda cu rabia ca: poliomielita, botulismul,

encefalita cu herpesul simian tip B;
4. Boli neurologice se mai pot confunda cu rabia;
5. Intoxicaţii cu otrăvuri sau medicamente;
6. Criza de abstinenţă a alcoolicilor;
7. Porfiria acută;
8. isteria rabică.
 Diagnosticul de laborator
 Metodele de laborator folosite sunt:
1. detecţia de antigen rabic prin imunofluorescenţă în
cornee sau pe biopsii din piele sau din mucoasa
bucală;
2. de anticorpi;
3. de ARN viral;
4. izolarea virusului.
Aceste teste pot fi negative şi atunci se folosesc:
1. determinarea repetată a anticorpilor în serul de
bolnav;
2. cultură din saliva pacientului;
3. biopsia de piele prin imunofluorescenţă directă
pentru antigenul viral.
 Diagnostic
 Unul din cele mai rapide metode de diagnostic
antemortem la om este imunofluorescenţa
directă în biopsia de piele de la nivelul gâtului.
 Imunofluorescenţa directă este testul cel mai
sensibil şi mai specific pentru detectarea
antigenului în piele şi în alte produse
proaspete (de exemplu în creier).
 Rezultatele pot fi negative în faza foarte
timpurie a bolii.
 Diagnostic

 Virusul poate fi izolat din salivă după inocularea celulelor de

neuroblastom la rozătoarele de laborator la 2- 3 săptămâni de
boală.
 Prezenţa de anticorpi în LCR confirmă diagnosticul dar aceştia
apar la 2 - 3 zile mai târziu decât anticorpii din ser.

 Dacă răspunsul seric în anticorpi nu poate fi diferenţiat de cel

post-vaccin vaccinarea nu determină apariţia de anticorpi în LCR.
 Evoluţie
 Doar 7 vindecări de rabie au fost
înregistate în ultimii 25 ani.

 Deşi la aceştia nu a fost izolat virusul

rabic diagnosticul a fost susţinut de titrul
înalt de anticorpi neutralizanţi din ser şi
de prezenţa anticorpilor neutralizanţi în
LCR.
 Control

 Rabia animală poate fi prevenită prin vaccinarea animalelor

susceptibile în special a câinilor şi a pisicilor.

 Vaccinarea în masă a câinilor se face conform unor programe în

SUA şi în Europa ceea ce a condus la reducerea semnificativă a
cazurilor de rabie în perioada 1940- 1950.

 În aceste ţări numărul cazurilor raportate la animalele sălbatice

este de 10 ori mai mare decât la animalele domestice.
 Epidemiologie
 Animalele sălbatice constituie cel mai mare risc pentru
infectarea oamenilor. În Eurasia şi în America s-a
realizat vaccinarea orală a vulpilor vaccinul ffind inclus
în capete de pui infectate. În Europa 75% din cazurile
de rabie au fost diagnosticate la vulpi, 2,3% la câini şi
4,1% la pisici (1972-1989).

 Vaccinarea orală a animalelor sălbatice cu vaccin

atenuat şi recombinant pare să fie soluţia pentru
imunizarea populaţiilor de animale sălbatice
susceptibile.
 Prevenire
 Rabia poate este cel mai bine prevenită prin evitarea
expunerii.

 Când expunerea a avut loc medicul generalist şi ASP

(autoritatea de sănătate publică) trebuie să determine
riscul în funcţie de data expunerii şi de zona geografică.

 Dacă tratamentul (profilaxia postexpunere) este

necesar, acesta trebuie iniţiat rapid şi prompt.
 Profilaxia înaintea expunerii
 Profilaxia pre-expunere se face cu vaccinuri preparate pe
culturi de celule diploide umane sau pe embrion de raţă. Se
aplică persoanelor cu risc profesional : îngrijitori de animale,
personal de laborator, vânători, veterinari.
Vaccin Doze Cale de Intervale Rappeluri
administra dintre
re doze

CDU 3 i.m. 1-3 Eventual 1

săptămâni rappel

Embrion 3-4 s.c. săptămân Rappeluri

de raţă al lunare.
 Profilaxia postexpunere
 Profilaxia postexpunere constă în combinarea
curăţirii locale a plăgii cu administrarea de
imunoglobulină umană antirabie şi cu vaccin
antirabic.
 Vaccinul care s-a dovedit a fi cel mai bun este
vaccinul uman obţinut pe cultură de celule
diploide umane (CDU). Se mai prepară vaccin pe
embrion de raţă.
 Profilaxia postexpunere va duce la stoparea
infecţiei dacă nu au apărut semnele bolii dar nu
va vindeca boala.
 Programul de profilaxie
postexpunere

Tipul de Calea Doze

vaccinare
CDU 0,25 ml s.c.în
CDU s.c.-5 doze zona periombilicală în
Se administrează zilele 0,3,7,14,28.
imunoglobulină antirabică
Rappel în zilele 30,90.
rapid.
Tratamentul se
administrează în timpul
perioadei de observaţie de
10 zile imediat ce animalul
prezintă semnele bolii.
 Ghid de profilaxie postexpunere
Tipul de animal Evaluarea stării Profilaxia postexpunere
animalului
Câini sau pisici Sănătoşi se ţin sub Nu se face profilaxie decât dacă animalul
observaţie timp de 10 prezintă semne de rabie.
zile.

Cu rabie sau suspect de Vaccinare imediată şi imunoglobulină

rabie. Animalele antirabică la primele semne de rabie la
bolnave trebuie omorâte câinii sau pisicile care au fost muşcate.
rapid şi testate pentru
rabie.

Vulpi, lilieci, lupi, alte animale
carnivore
Evoluţie necunoscută
Etichetate ca turbate Vaccinare imediată şi imunoglobulină
dacă nu provin din zone antirabică.
fără rabie sau până
când animalele vor
deveni negative prin
teste de laborator

Rozătoare , iepuri, bovine. Se consideră individual Muşcătura de şoareci, de şobolani, de alte

răzătoare nu necesită profilaxie.
 Chestionar
 1. Familia Rhabdoviridae este alcătuită din virusuri:
a. ADN
b. ARN.

2. Virusul rabic aparţine genului:

a. Lyssavirus
b. Vesiculovirus.

3. Virusurile complexe au:

a. Rezistenţă crescută în mediul extern;
b. Rezistenţă scăzută în mediul extern.
 4.Proteinele virale timpurii sunt:
 Proteine enzimatice;
 Proteine structurale virale.

5. Proteinele virale târzii sunt

 Proteine enzimatice;
 Proteine structurale virale

6. Incubaţia în rabie este de:

 a. 14 zile
 b. 2 luni ;
 c.între 5 zile şi 2 ani .
 7. Durata incubaţiei depinde de :
a. Imunitatea individului;
b. Virulenţa tulpinii;
c. Distanţa muşcăturii de animal faţă de SNC.

8.virusul rabic se transmite:

a. Parenteral;
b. Prin contact direct;
c. Prin contact direct şi prin muşcătură de animal.
de anticorpi şi vaccinare.
9.Profilaxia postexpunere este eficientă dacă:
 Este efectuată imediat;
 Este efctuată la apariţia primelor semne evocatoare de rabie;
 Este efectuată când pacientul intră în convulsii.

10.Profilaxia postexpunere constă în:

 Vaccinare;
 Toaleta plăgii muşcate;
 Toaleta plăgii, administrare