Capitolul II

HORMONII

NOŢIUNI CHEIE
● Hormonii sunt molecule-semnal care intermediază comunicarea intercelulară şi
transmiterea informaţiei din spaţiul extracelular în interiorul celulei.

● Clasificarea hormonilor se poate face în funcţie structura chimică (derivaţi din aa,
proteine, steroizi, eicosanoizi, etc), solubilitate (hidrosolubili şi liposolubili), locul de
sinteză şi acţiune (endocrini, paracrini, autocrini).

● Există mai multe familii de receptori (R) hormonali: cuplaţi cu proteine G (ex. R
catecolaminelor), cuplaţi cu canale ionice (R acetilcolinei), cu activitate tirozinkinazică
intrinsecă (ex. R insulinei), cuplaţi cu tirozinkinază extrinsecă (R citokinelor), etc.

● Hormonii hidrosolubili au receptori membranari şi necesită mesageri secunzi, spre

deosebire de hormonii liposolubili, care au receptori intracelulari (citorplasmatici,
nucleari) şi nu necesită mesageri secunzi.

● Sistemele efectoare sau sistemele generatoare de mesageri secunzi, se clasifică în

funcţie de enzima implicată direct în sinteza mesagerului secund: adenilat ciclaza
(generează AMPc), fosfolipaza C (generează IP3 şi DAG), etc.

● Hormonii tiroidieni cresc rata metabolismului bazal, au acţiune calorigenă, cresc

sinteza Na/K-ATP-azei, stimulează absorbţia digestivă a glucidelor, intrarea glucozei în
celulă, glicoliza, lipoliza, beta-oxidarea acizilor graşi, metabolismul colesterolului şi
formarea de acizi biliari.

● Catecolaminele prin receptorii α1 (localizaţi în peretele vascular) activează sistemul

mesagerial al fosfolipazei C şi produc vasoconstricţie.
Catecolaminele prin receptorii α2 (localizaţi în tubul digestiv, rinichi, pancreas) inhibă
adenilatciclaza, şi induc relaxarea musculaturii digestive, scăderea secreţiei de renină şi de
insulină).
Catecolaminele prin receptorii β1 (localizaţi în inimă şi ţesutul adipos) activează
adenilatciclaza şi induc creşterea frecvenţei şi forţei contracţiei cardiace, lipoliză,
Catecolaminele prin receptorii β2 (localizaţi în bronchii, tub digestiv, rinichi, ficat)
activează adenilatciclaza şi induc relaxarea fibrelor musculare netede din bronchii
(bronchodilataţie), tub digestiv, tract genitourinar şi glicogenoliză hepatică şi musculară.

● Cortizolul are următoarele roluri: adaptare la stres, antiinflamator (stimulează sinteza

lipocortinei, care inhibă PLA2 şi sinteza eicosanoizilor proinflamatori şi represează sinteza
unor proteine cu rol proinflamator, ex. IL-1, NOSi), imunosupresor. Este un hormon
catabolizant (antagonizează insulina).

23
II.1. DEFINIŢIE ŞI CLASIFICARE.
Definiţie. Definiţia hormonilor a fost elaborată de ŞTIAŢI CĂ?
către Starling şi Bayliss în 1904: „Hormonul este
un compus chimic sintetizat de către o celulă sau Astăzi, oamenii de ştiinţă
un grup de celule specializate (celule endocrine), au dovedit că aproape
secretat în sange şi transportat prin sistemul ORICE tip de ţesut produce
circulator la o celulă ţintă, care răspunde printr-o şi secretă molecule-semnal
modificare a funcţiei sale.” sau compuşi chimici care
pot influenţa funcţiile altei
Hormonii mediază trasmiterea informaţiei
celule! Ex. inima, rinichii,
chimice de la celula sursă (responsabilă pentru ţesutul adipos, etc. Practic,
sinteza lor) la celula ţintă (care prezintă receptori întregul organism poate fi
specifici). privit ca o mare reţea de
Cu alte cuvinte, hormonii au rolul de molecule- semnalizare celulară.
semnal care intermediază comunicarea
intercelulară şi transmiterea informaţiei din spaţiul
extracelular în interiorul celulei.

Funcţiile hormonilor sunt variate:

1) Creşterea (ex. factorii de creştere eng. growth factor GF)
2) Menţinerea homeostaziei (ex. parathormonul implicat în menţinerea
homeostaziei calciului)
3) Reproducerea (ex. estrogenii, progesteronul, testosteronul)
4) Contracţia şi relaxarea musculară (ex. catecolaminele)

Conceptul semnalizării celulare

Celula “simte” stimulii
extracelulari stimuli prin
intermediul receptorilor
membranari sau intracelulari,
transduce semnalele prin
molecule intracelulare, care
acţionează asupra unor proteine
ţintă, care mediază în final un
răspuns biologic la nivelul
celulei.
Semnalele celulare pot fi fizice
(ex. lumina, căldura, etc.) sau
chimice (ex. hormonii,
neuromediatorii, etc).

Clasificarea semnalelor celulare

chimice în funcţie de locul de
sinteză şi acţiune:
• endocrine (hormonii): elaboraţi
de celulele unei glande endocrine,
24
trec ȋn sânge şi ajung pe cale sangvină la celulele ţintă.
• paracrine: elaboraţi de o celulă şi acţionează asupra celulelor ȋnvecinate
• autocrine: elaboraţi de o celulă şi acţionează pe aceeaşi celulă
Acelaşi compus chimic cu funcţie de semnal celular poate acţiona endocrin faţă de un
ţesut şi paracrin faţă de altul ex. somatostatina.

Clasificarea hormonilor
Clasificarea hormonilor se poate face în funcţie de mai multe criterii:
a. În funcţie de structura chimică:
• derivaţi din aminoacizi (derivaţi din Tyr-dopamina, catecolaminele, hh.
tiroidieni şi derivaţi din Trp- melatonina)
• peptide şi proteine mici (sub 200 aa): insulina, gonadotrop releasing hormone
(GnRH), TRH, somatostatina (SS), vasopresina, ocitocina, parathormonul (PTH),
leptina etc. Aceştia reprezintă cea mai mare clasă de hormoni.
• glicoproteine mari: TSH, LH, FSH, eritropoetina
• derivaţi dintr-un nucleu steroidic (hh. steroizi): glucocorticoizi,
mineralocorticoizi, hormoni sexuali, calcitriol
• derivaţi vitaminici: retinoizii, calcitriol (sunt supranumiţi şi hormoni
„pseudosteroizi”)
• derivaţi din acidul arahidonic: prostaglandine, tromboxani, leucotriene,
lipoxine
b. În funcţie de solubilitatea în apă:
• hormoni hidrosolubili (catecolamine, hormoni peptidici şi proteici)
• hormoni liposolubili (steroizi, pseudosteroizi, tiroidieni, retinoizi)
Există diferenţe majore între hormonii hidrosolubili şi cei liposolubili în ceea ce
priveşte tipul de receptori, mecanismul de acţiune şi forma circulantă sangvină
Hormoni liposolubili Hormoni hidrosolubili
- au receptori intracelulari - au receptori membranari

- Nu necesită mesageri secunzi -necesită mesageri secunzi

- mec. princ.: modulează exprimarea
genelor şi sinteza proteinelor
- exercită o reglare cantitativă a
concentraţiei de proteine
- acţiune mai lentă DE CE?
- stingerea semnalului hormonal este
lentă (ore)
- circulă transportaţi de proteine
Tabelul II.1Hormoni liposolubili vs hormoni hidrosolubili
25
- mecanism: modulează activitatea
unor proteine
- exercită o reglare calitativă ( a
activităţii proteinelor) Excepţii!
- acţiune mai rapidă
- stingerea semnalului hormonal este
rapidă (sec, min)
- circulă liber în sînge
II.2. MECANISMUL DE ACŢIUNE AL HORMONILOR

Etapele transmiterii semnalului hormonal

Etapele transmiterii semnalului hormonal sunt următoarele: 1) recepţia (legarea
moleculei de hormon la un receptor specific); 2) transducţia (informaţia vehiculată de
către hormon este transferată unei alte molecule-semnal, având o altă formă chimică);
3) amplificarea mesajului; 4) răspunsul biologic.

Caracteristicile transmiterii semnalului biologic

• specificitate: molecula- semnal are receptori specifici (cu situsuri de legare

perfect complementare, de care nu se pot lega alte molecule-semnal)

• amplificare: molecula-semnal acţionează prin intermediul unei cascade

enzimatice, în cadrul căreia o moleculă de enzimă acţionează asupra mai multor
molecule de substrat, substrat care este reprezentat de către o altă enzimă, şamd.

• desensibilizare/adaptare (ex. fenomenul de down-regulation): activarea

receptorului atrage un circuit de feed-back negativ, prin intermediul căruia receptorul
este înlăturat de pe suprafaţa celulei

26
 Fenomenul de amplificare

Receptorii hormonali

Definiţie. Receptorii (R)- sunt glicoproteine (GP)

oligomere membranare cu domenii intra- şi Ce sunt liganzii ?
extramembranare, cu specificitate mare pentru
hormonii corespunzători Liganzii sunt compuşi cu
afinitate pentru un anumit
receptor. Ei sunt de două
Familii de receptori de membrană
feluri: agonişti şi
Receptorii hormonali se găsesc la nivelul celulelor antagonişti.
ţintă şi au rolul de a recunoaşte, de a fixa hormonul
şi de a iniţia primele etape ale răspunsului celular.
AGONISTUL este un
Intensitatea răspunsului celular depinde de numărul compus care se leagă de
de receptori şi de gradul de ocupare a acestora. receptorul respectiv şi
declanşează un răspuns
specific.
Hormonii hidrosolubili au receptorii la nivelul
membranei celulare, iar cei liposolubili au
receptorii in interiorul celulei. ANTAGONISTUL este un
compus care se leagă de
Există mai multe familii de receptori (vezi tabelul receptor, dar care nu
următor). declanşează un răspuns
specific (blochează
receptorul).

27
 Familie de receptori Hormoni

Receptori cuplaţi cu proteinele G Catecolamine

Hormoni adenohipofizari (ex. ACTH,
MSH, LH, FSH, TSH)
Hormoni hipotalamici (ex. GHRH,
CRH, TRH, GnRH, SS)
Glucagon
PTH
Receptori cuplaţi cu canale ionice Acetilcolina (Ach)
Receptori tirozin kinazici (cu activitate Insulină, insulin like growth factor
enzimatică intrinsecă) (IGF-1), epidermal growth factor
(EGF), neural growth factor ( NGF)
Receptori serin kinazici TGF-β
Receptori pentru citokine cuplaţi cu GH, PRL
kinaze (activitate enzimatică extrinsecă)

Tabelul II.2 Principalele familii de receptori

2.1.Receptori intracelulari
Există două subcategorii de receptori intracelulari, pentru hormonii liposolubili: tip I
(pentru hormonii steroizi) şi tip II (pentru hormonii tiroidieni şi pseudosteorizi).
Hormonul fiind liposolubil, străbate membrana celulară şi ajunge ȋn citoplasmă.

Receptori tip I Receptori tip II

pentru steroizi (GR-gluccorticoid receptor,
MR- mineralocorticoid receptor, AR-
androgen receptor, ER- extrogen receptor,
PR- progesterone receptor)
Citoplasmatici
- complexaţi cu proteine de şoc termic
(HSP).
- după legarea ligandului translocă în
nucleu (ex. R pt glucocorticoizi)
pentru hormonii tiroidieni,
vitamina D, retinoizi (TR- thyroid
hormone receptor, VDR- vitamin
D3 receptor, RAR- retinoic acid
receptor, PPAR- peroxizome
proliferator activated receptor)
Nucleari (ex. R pt hh tiroidieni)
-legat de un corepresor

Tabelul II.3 Clasele de hormoni intracelulari

28
 Receptorii hormonilor steroidieni prezintă 2 situsuri de legare: pentru hormon-
legare necovalentă şi pentru ADN (HRE)- legare prin legături ionice (via Arg, Lys).
Receptorul steroidic este complexat în citoplasmă cu alte proteine, ex.
proteine de şoc termic (HSP), care maschează sarcinile pozitive + datorate reziduurilor
de Arg şi Lys din situsul de legare al ADN. În prezenta hormonului receptorul se
activează (suferă modificări conformaţionale), se desprinde de HSP şi astfel este
expus situsul de legare al ADN, după care are loc etapa de translocare în nucleu.
Receptorul prezintă şi un situs de fixare la ADN ȋntr-o regiune specifică fiecărui
hormon şi astfel modifică viteza de transcriere a unor gene, sinteza de ARNm şi a
unor proteine caracteristice.

Hormonii tiroidieni străbat atât membrana celulară cât şi membrana nucleară

ajungând direct în nucleu, unde se găsesc receptorii lor. In prezenţa hormonului,
corepresorul se desprinde şi complexul hormon-receptor activează transcrierea unor
gene şi implicit a unor proteine specifice (ex ATP-aza Na+/K+, hormonul de creştere).

2.2.Receptori membranari
Sunt caracterstici pentru hormonii hidrosolubili. Există mai mai multe clase de
astfel de receptori:
a.Receptori cu activitate tirozinkinazică intrinsecă
Sunt proteine transmembranare care prezintă ȋn partea citosolică porţiuni cu
resturi de tirozină. Formarea complexului hormon-receptor determină modificări
conformaţionale ale receptorului şi este activat domeniul tirozinkinazic determinând
fosforilarea acestor resturi de tirozină sau a celor din proteinele ţintă.
Hormonii care prezintă acest tip de receptor sunt: insulina şi factorii de
creştere (EGF-factorul de creştere al epidermei, PDGF-factorul de creştere plachetar,
FGF-factorul de creştere al fibroblaştilor, NGF-factorul de creştere al nervilor,
eritropoietina).

Receptorul pentru insulină:

 este format din 4 subunităţi: 2, extracelulare şi 2, transmembranare
 subunităţile sunt legate ȋntre ele prin punţi disulfurice
 legarea insulinei la subunităţile  induce modificări conformaţionale la nivelul
subunităţilor , activarea acestora şi autofosforilarea resturilor de tirozină din
regiunea tirozinkinazică (subunitatea ), care se soldează cu activarea
suplimentară a tirozinkinazei intrinseci
 receptorul fosforilat este recunoscut de alte proteine din citoplasmă implicate ȋn
desfăşurarea unor procese metabolice din celulă

29
 Fig. II.1 Receptorul pentru insulină

b.Receptori legaţi de canale ionice

 receptorul este legat de un canal ionic transmembranar
 formarea complexului hormon-receptor determină deschiderea canalului şi
deplasarea ionilor respective transmembranar
c. Receptori cuplaţi cu proteine G
 un exemplu tipic de receptor din această categorie este receptorul -adrenergic
 receptorul cuplat cu protein G este o proteină care are capătul amino ȋn
exteriorul celulei, capătul carboxil ȋn interior şi traversează membrana de 7
ori; prezintă 7 domenii transmembranare α-helix
 domeniile extracelulare reprezintă zona majoră de legare pentru hormonii cu
moleculă mare; domeniile intramembranare formează un „buzunar hidrofob”,
care este zona de legare pentru hormonii cu molecula mica
 legarea hormonului produce modificări conformaţionale ale R, care vor fi
transmise în zona intracelulară care prezintă un situs de cuplare cu proteina G
şi ulterior unui sistem efector (al adenilatciclazei, al fosfolipazei C, al
guanilatciclazei) care va genera mesageri secunzi cu rolul de a regla
activitatea unor proteine intracelulare
 mesagerii secunzi- sunt molecule semnal care poartă informaţia de la
mesagerul prim (hormonul) ȋn interiorul celulei şi modifică activitatea unor
proteine intracelulare, prin intermediul cărora se manifestă ȋn final efectul
biologic al hormonului respctiv.

30
Proteinele G
 sunt proteine oligomere formate din 3 subunităţi 
 localizare: partea citosolică a membranei
 subunitatea  leaga nucleotide guaninice (GTP sau GDP)
 subunitatea  este caracteristică fiecarei proteine G:
o s- proteina GS
o I- proteina Gi
o p,q- proteina Gp, Gq
o t- transduccina
 subunitatea β: inhibă activitatea subunităţii α
 forma activă a proteinelor G este -GTP, ȋn timp ce forma inactivă a
proteinelor G este (-GDP)
Proteinele G activeaza sistemele efectoare pentru a genera mesagerii secunzi.
 GS activează adenilatciclaza  AMPciclic
 Gi inhibă adenilatciclaza
 Gp, Gq activează fosfolipaza C (PLC)  DAG, IP3, Ca2+
 Gt (transducina) activează GMPc-fosfodiesteraza

Sisteme efectoare şi mesageri secunzi

Există următoarele tipuri de sisteme efectoare:

- Sistemul efector al adenilat ciclazei
- Sistemul efector al guanilat ciclazei
- Sistemul efector al fosfolipazei C
- Sistemul efector al tirozin kinazei
a. Sistemul efector al adenilatciclazei
• Componente: receptor (R), proteina G (prot G), adenilatcilaza (AC), protein
kinaza AMPc-dependenta (PKA), fosfodiesteraza (FDE), fosfoprotein-
fosfataza.(FPF)
• Mesager secund: AMPciclic, (AMPc): AMPc activează PKA
• Descrierea enzimelor componente:
Adenilatciclaza (AC)
 este o enzimă membranară activată de Gs şi inhibată de Gi
 catalizează reacţia ATP  AMPc
 Hormoni care activează adenilatciclaza (R cuplat cu Gs): glucagon,
adrenalina prin receptorii 1, 2, parathormon, calcitonina,
vasopresina, ACTH, TRH, FSH, LH, CRH
 Hormoni care inhibă adenilatciclaza (R cuplat cu Gi): adrenalina prin
receptori 2, somatostatina
Fosfodiesteraza (FDE)
 este enzimă citoplasmatică
 catalizează reacţia AMPc  AMP
31
  este inhibată de metilxantine (cofeina, teofilina)
 este stimulată de Ca2+, insulină
Protein kinaza A (protein kinaza AMPc dependentă) (PKA)
 este un tetramer R2C2 inactiv (R- subunitate reglatorie, C-subunitate
catalitică)
 legarea AMPc la subunitatea R a PKA produce disocierea
tetramerului, cu eliberarea celor 2 subunităţi catalitice C, care ȋn
forma disociată devin active:
R2C2 + 4AMPc → 2C + 2 R(AMPc)2
 catalizează fosforilări ale reziduurilor de Ser sau Thr din proteine
AMPc activează proteinkinaza A şi are ca efect fosforilarea unor proteine din
citoplasmă.
Stingerea mesajului hormonal în sistemul adenilat ciclazei se realizează prin
următoarele mecanisme:
o PKA fosforilează R şi îi inactivează
o Fosfodiesteraza scade concentraţia intracelulară de AMPc
o Fosfoprotein fosfatazele defosforilează Ser şi Thr din proteine

Fig.II.2 Sistemul efector al adenilat ciclazei

Legenda. receptor (R), proteina G (prot G), adenilatcilaza (AC), protein kinaza
AMPc-dependenta, forma inactiva (PKAi) si forma activa (PKAa)

32
b.Sistemul efector al fosfolipazei C (PLC)
Componente: receptor (R), proteina Gq (prot Gq), fosfolipaza C (PLC), protein kinaza
C (DAG-dependenta sau Ca2+-calmodulin dependenta) (PKC), fosfoprotein-fosfataza
(FPF)
Hormoni care activează PLC: catecolaminele via receptori α1, calcitonina, TRH,
ocitocina, histamina via receptori H1, GnRH, colecistokinina (CCK), gastrina,
eicosanoide
Mesagerii secunzi sunt:
 DAG (diacilglicerol) activează proteinkinaza C-DAG dependentă şi are ca
efect fosforilarea unor proteine celulare
 IP3 (inozitol 1,4,5-trifosfat) stimulează eliberarea Ca2+ din reticulul
endoplasmic. IP3 e hidrosolubil, difuzează în citosol unde prin deschiderea
unor canale ionice determină eliberarea Ca2+ din RE în citoplasmă ([Ca2+] cito:
10-7 pina la 10-6M , [Ca2+] extracelular: 10-3M)
 Ca2+ intervine ȋn reglarea proceselor celulare printr-un complex cu o proteină
calmodulina (CAM). Complexul Ca2+-CAM activează diferite enzime (ex.
PKC-Ca2+-Cam dependenta) şi pompa de Ca2+ din membrana celulară.
Calmodulina (CAM)– este o proteină alcătuită din 148 aa, ubicuitară. Fixează 4
Ca2+/moleculă. Complexul Ca2+CAM activează

Fig.II.3 Sistemul efector al fosfolipazei C

Legenda: receptor (R), proteina Gq (prot Gq), fosfolipaza C forma inactiva (PLCi) si
forma activa (PLCa), protein kinaza C (DAG-dependenta sau Ca2+-calmodulin
dependenta) (PKC), PIP2- fosfatidilinozitoltrifosfat, IP3-inozitol trifosfat,
DAG- diacilglicerol, MB- membrana, RE-reticul endoplasmic
c.Sistemul efector al guanilatciclazei
33
Mesager secund este GMPc a cărui concentraţie intracelulară este rezultatul acţiunii
enzimelor guanilatciclaza si GMPc-fosfodiesteraza.
Guanilatciclaza (GC)
 GC membranara genereaza GMPc, mesager secund pentru factorul natriuretric
atrial (FAN) cu rol ȋn creşterea volumului urinar şi eliminării de sodiu
 GC citoplasmatică generează GMPc, mesager secund pentru oxidul de azot
(NO) cu rol ȋn relaxarea muşchilor netezi
 catalizează reacţia GMP  GMPc
GMPc fosfodiesteraza
 catalizează reacţia GMPc  GMP
 este stimulată de transduccina activată (t-GTP) ȋn prezenţa unui semnal
luminos receptat de rodopsina
 formarea GMP duce la ȋnchiderea canalelor pentru sodiu, hiperpolarizarea
membranei şi perceperea senzaţiei de lumină.

Reglarea secreţiei endocrine- generalităţi

Reglarea secreţiei endocrine se realizează pe mai multe căi:
1) Bioritmuri: ex. secreţie maximă de cortizol înainte de trezire, privarea de
somn produce o uşoară rezistenţă la insulină şi HTA
2) Reglarea nervoasă- transductori neuroendocrini (HT, H, MSR)- transformă
informaţia nervoasă în mesaj hormonal
3) Reglarea prin bucle de tip feed-back (-) sau mai rar feed-back (+). Reglarea de
tip feed back are la bază organizarea ierarhică a sistemului endocrin:
hipotalamus-hipofiză-glande endocrine periferice (vezi schema de mai jos).

II.3. HORMONII HIPOTALAMO-HIPOFIZARI

Sistemul hipotalamo-hipofizar cuprinde hipotalamusul, hipofiza si tija pituitară.

Hipofiza este formată din doi lobi: anterior şi posterior. Adenohipofiza este formată
din lobul anterior şi sistemul port hipotalamo-hipofizar. Neurohipofiza este formată

34
din lobul posterior, nucleii paraventricular şi supraoptic şi conexiunile nervoase ȋntre
aceste structuri.

II.3.1. Hormonii hipotalamici

Hormonii hipotalamici se pot ȋmparţi ȋn 2 mari categorii:

a.Hormonii eliberatori (releasing hormone RH) stimulează secreţia tropinelor
hipofizare:
o hormon eliberator al corticotropinei CRH
o hormon eliberator al tireotropinei TRH
o hormonul de eliberare al hormonului de crestere GH-RH
o hormoni eliberatori ai gonadotropinelor Gn-RH
o hormon eliberator al prolactinei PRH
b.Hormoni inhibitori (releasing inhibiting hormone) inhibă secreţia tropinelor
hipofizare:
o hormon inhibitor al hormonului de crestere (GH-RIH, somatostatina)
o hormon inhibitor al prolactinei PRIH

II.3.2. Hormonii adenohipofizari

Hormonii adenohipofizari se clasifică ȋn funcţie de caracteristicile structurale ȋn 3

grupe:
- Grupa hormonilor somatomamotropi: hormonul de creştere (eng. growth
hormone- GH) şi prolactina (PRL)
- Grupa hormonilor glicoproteici: hormonul tireostimulant (TSH) ; cele două
gonadotropine (Gn)- hormonul foliculostimulant (FSH), hormonul luteinizant
(LH)
- Grupa corticotropinei sau grupa proopiomelanocortinei (POMC) (derivaţi din
precursorul comun POMC): hormonul adrenocroticotrop (ACTH), hormonul
melanocitostimulator (MSH), endorfine.

Grupa hormonilor somatomamotropi

Hormonul de crestere
• hormon polipeptidic alcătuit din 191 aa
• metabolizat rapid, parţial în ficat (T1/2: 6-20 minutes)
• Secreţie pulsatilă, maximă noaptea
• Acţiuni:
-stimulează creşterea postnatală a scheletului şi ţesuturilor moi (mm, ficat)
direct via acţiuni anabolice şi indirect, via factori de creştere IGF-I şi IGF-II sau
somatomedine (controlează sinteza şi eliberarea acestor factori de către ficat şi
ţesuturi)- cu rol în proliferarea osteoblaştilor, osteoclastelor (rol şi în remodelarea
osoasă), condrocitelor, etc.

35
 -acţiuni metabolice
- Metabolism proteic: stimulează sinteza de proteine (ex. colagen tip I)
prin stimularea transportului aminoacizilor ȋn celule, transcripţie, traducere şi
inhibarea degradării proteinelor (ex. stimulează sinteza inhibitorilor de serin-
proteaze)
- Metabolism glucidic: antagonist cu insulina (stimulează GNG, inhibă
glicoliza)
- Metabolism lipidic: stimulează lipoliza (mobilizează TG din ţesutul adipos)
- Metabolism mineral: creşte retenţia ionilor de Ca, Mg, fosfat
- alte acţiuni:
- stimulează deiodarea T4 la T3
- stimulează lactaţia
- imunomodulare (endocrin, autocrin-paracrin)
- inhibă sinteza fatorilor inhibitori ai somatomedinelor (ex. IGFBP-1 şi
IGFBP-2)
Reglarea secreţiei
- Factori stimulatori ai secreţiei: hipoglicemia, mese bogate ȋn aa, somnul,
stresul psihic, GH-RH, estrogeni, glucagon, NA, dopamina, vasopresina, nivel
scăzut de IGF-1 (IGF-1 exercită efect feed-back)
- Factori inhibitori ai secreţiei: GH-RIH (SS), hipotiroidism

Prolactina
• Similaritate structurală cu GH, conţine 199 aa
• T1/2: 20 minute
• Secreţie pulsatilă, maximă de la mijlocul până la sfârşitul nopţii
• Organ ţintă major: glanda mamară
• Acţiuni:
- iniţierea şi întreţinerea lactaţiei (după naştere, când scad estrogenii şi
progesterona care antagonizează efectul PRL)
- dezvoltarea sânilor şi aparatului secretor în timpul gestaţiei (conlucrează cu
estrogenii, progesterona, hormonul placentar somatomamotrop)
- inhibă secreţia hipotalamică de LHRH
• Reglarea secreţiei:
- factorii stimulatori: TRH
- factori inhibitori: dopamina, GnRH- asociated peptide (GAP)

Grupa hormonilor glicoproteici

Elementul comun al acestor hormoni este reprezentat de către structura dimerică αβ.
Subunitatea α (96 aa) este comună la toţi hormonii. Subunitatea β (115 aa) diferă de la
un hormon la altul şi este purtătoarea activităţii biologice.
TSH
- stimulează sinteza şi secreţia de hh. Tiroidieni T4 şi T3
- rol trofic asupra glandei tiroide
36
FSH
- Femeie: stimulează dezvoltarea foliculilor ovarieni, mediază eliberarea de
estrogeni indusă de LH
- Bărbat: stimulează spermatogeneza, stimulează sinteza de proteină transportoare
de testosteron în celulele Sertoli
LH
- Femeie: iniţiază ovulaţia, stimulează sinteza de estrogeni şi progesteron
- Bărbat: stimulează sinteza de testosteron

Ciclul ovarian este iniţiat când FSH activează foliculii ovarieni să se dezvolte.
Foliculii încep să secrete estrogen. Când nivelul de estrogen atinge un anumit
prag începe să stimuleze secreţia hipotalamică de GnRH şi consecutiv secreţia
de LH. Mecanismul ovulaţiei are la bază feed back-ul POZITIV dintre estrogeni şi
GnRH -LH, care conduce la peak-ul LH din zilele 12-13.

Fig.II.4 Mecanismul ovulaţiei

Grupa proopiomelanocortinei (POMC)

POMC este un polipeptid de 241 aminoacizi, care este sintetizat în principal în

adenohipofiză, dar şi în hipotalamus (nucleul arcuat), sistemul nervos central,
melanocitele din piele şi placentă.
Prin scindări repetate sub acţiunea unor peptidaze se formează: ACTH (hormonul
adrenocorticotrop), - şi γ- LPH (hormonul lipotrop sau lipotropina), -, β- şi γ-MSH
37
(hormonul melanocitostimulator), endorfine (opioide endogene), corticotropin-like
intermediate peptide (CLIP).
Aceste peptide nu sunt produse toate simultan în aceeaşi celulă. Tipul de peptide
produse depinde de tipul de peptidaze prezente în ţesutul respectiv.

ACTH
- este un polipeptid de 39aa
- T 1/2 = 10 minute
- Secreţie pulsatilă, maximă aproximativ între 1 şi 4 noaptea, paralelism cu
cortizolemia, dar ȋntârziată cu 1h
- acţiuni:
- Acţionează pe corticosuprarenală şi stimulează sinteza de glucocorticoizi şi
androgeni corticali
- Stimulează lipoliza în ţesutul adipos
- Favorizează captarea aa şi glucozei de către celulele musculare
- Stimulează secreţia de insulină de către pancreas.

α-MSH
- este un tridecapeptid (13 aa)
- are ca mesager secund AMPc
- este produs şi local în piele de către melanocite, celule Langerhans, keratinocite,
acţionând paracrin şi autocrin în reglarea funcţiei pigmentare a melanocitelor
- acţiuni:
- stimulează melanogeneza în melanocite, prin activarea tirozinazei,
enzima cheie în sinteza melaninei
- are acţiune antiinflamatorie (ex. supresează activarea NF-kB, supresează
acţiunea unor citokine proinflamatorii, ex. IL-8)
- este supresor al apoptozei
- are rol în funcţia de barieră a pielii (ex. acţiune antimicrobiană,
imunomodulatorie)
- ultimele studii ştiinţifice au evidenţiat că ar avea un rol şi în reglarea
apetitului, comportamentului alimentar şi protecţia împotirva obezităţii.

Lipotropina stimulează lipoliza în ţesutul adipos şi steroidogeneza.

II.3.3. Hormonii neurohipofizari

Nici un hormon nu este sintetizat în neurohipofiză. Hormonii neurohipofizari sunt
sintetizaţi în hipotalamus şi doar secretaţi la nivelul neurohipofizei. Sunt reprezentaţi
de către două nonapeptide cu T1/2 scurt (2-4 min):
• ADH (hormonul antidiuretic sau vasopresina)
• OT (ocitocina)

Hormonul antidiuretic
- are trei tipuri de receptori cuplaţi cu proteine G: V1a, V1b, V2.

38
 - acţiunea prin receptorii V1 este mediată de IP3, DAG şi ioni de calciu (ex.
la nivelul fibrelor musculare netede din peretele vascular), ȋn timp ce
acţiunea prin receptorii V2 este mediată de AMPc (ex. la nivelul celulelor
epiteliale din tubii renali).
- are urmatoarele acţiuni:
- acţiuni renale: pe tubul contort colector (TCP) şi tubul colector (TC)
stimulând reabsorbţia apei (creşte numărul de canale pentru apă,
numite aquaporine AQP) via AMPc.
- acţiuni extrarenale: glicogenoliză şi gluconeogeneza hepatică,
stimulează eliberarea ACTH, vasoconstricţie.

Ocitocina
- are receptor cuplat cu proteina G
- are următoarele acţiuni:
- acţiune contractilă pe musculatura uterină ȋn a doua parte a
travaliului facilitând astfel trecerea fătului prin cervixul uterin,
dezlipirea placentei şi pensarea vaselor sangvine (cu limitarea
hemoragiei), ȋn timpul orgasmului (nivelul excitaţiei sexuale este
direct proporţional cu concentraţia de ocitocină plasmatică);
contracţiile musculaturii uterine induse de ocitocină mai joacă un
rol ȋn fertilizarea ovului
- contracţia celulelor mioepiteliale ce ȋnconjoară alveolele mamare
şi ejecţia laptelui
- la bărbat are rol ȋn ejaculare, stimulând contracţiile de la nivelul
tractului genital masculin (Obs. OT mai este secretată şi de
testicul, prostată şi epididim, acţionând ȋn calitate de hormon
paracrin)
- rol ȋn „biochimia emoţiilor”: este supranumită „hormonul
ataşamentului afectiv” (ȋntre părinte şi copil, ȋntre parteneri),
joacă un rol ȋn menţinerea sentimentului de ȋncredere, empatie,
definirea comportamentului social, rezistenţa la stres (interferă cu
axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană).

II.4.HORMONI TIROIDIENI

Tiroida secretă doi hormoni derivaţi din tirozină: triiodotironina (T3) şi

tetraiodotironina (tiroxina, T4).

39
Biosinteza hormonilor tiroidieni

Se desfăşoara la nivelul coloidului foliculilor tiroidieni ȋn mai multe etape:

a.Captarea iodului ȋn tiroidă
Necesită un aport suficient de iod din alimentaţie. Captarea ȋn celulele
foliculare necesită o pompă specializată care facilitează pătrunderea iodului ȋn tiroidă
şi consum de ATP. Această pompă este reprezentată de către un sistem simport Na+/I-
(NIS) care cuplează influxul a 2 ioni Na+ cu cel al unui ion I-. Pentru a menţine
gradientul de concentraţie al sodiului, Na+/K+ ATP-aza elimină 3 ioni Na+ cu consum
de ATP. Iodul captat ȋn celulele foliculare este apoi exportat ȋn coloidul tiroidian
printr-un transportor specializat numit pendrina. Aceste export este Na+ independent.
Tiroida poate concentra iodul până la 250 de ori (faţă de concentraţia plasmatică).
Aportul scăzut de iod creşte expresia NIS, ȋn timp ce aportul excesiv de iod o
supresează şi astfel scade captarea (aportul normal recomandat pentru un adult este de
150µg/zi).
Există substanţe care inhibă captarea iodului de către tiroidă: ionii tiocianat
(SCN-), ionii perclorat (ClO4) şi sărurile de brom.

b.Oxidarea iodului
Tiroida este singurul organ capabil să oxideze iodul sub acţiunea
tireoperoxidazei, folosind ca agent oxidant apa oxigenată rezultată dintr-o altă reacţie
enzimatică NADPH-dependentă.

40
 NADPH + H+ + O2 NADP+ + H2O2
tireoperoxidaza
2I- + H2O2 + 2H+ 2I+ + 2H2O2

c.Iodurarea tireoglobulinei
Tireoglobulina este o glicoproteină cu un conţinut crescut de resturi tirozil
(peste 100/moleculă), care sunt iodurate (ȋntr-o proporţie de maxim 10%) sub acţiunea
tireoperoxidazei cu câte 1 sau 2 atomi de iod.
Sub acţiunea enzimelor rezultă reaşezarea resturilor de tirozină ȋn
tireoglobulină şi se formează resturi de tironina triiodurată (T3) şi tetraiodurată (T4).

d. Depozitarea hormonilor tiroidieni

Tireoglobulina conţine aproximativ 30 resturi de tiroxină şi doar câteva resturi
de triiodotironină per moleculă. Astfel, tiroida este sigura glandă endocrină care
depozitează hormonii extracelular (ȋn coloidul din lumenul folicular) sub forma unei
molecule precursoare.

e.Proteoliza tireoglobulinei
Sub acţiunea enzimelor celulare, tireoglobulina este hidrolizată şi se formează
T3 şi T4 care se eliberează ȋn sânge şi resturile iodurate şi necuplate sunt deiodurate şi
iodul este reutilizat.
Tiroida secretă mai mult T4 decât T3; ȋn ţesuturile periferice se mai formează
T3 prin deiodurarea T4.

Transportul hormonilor tiroidieni

Circulă ȋn plasma legaţi de proteine transportoare:
 thyroxin binding globulin (TBG)
 thyroxin binding prealbumin (TBPA)
 serumalbumina
O mică fracţiune circulă liberă şi reprezintă fracţiunea biologic activă (fT4- free T4).

Mecanism de acţiune celular

Sunt hormoni liposolubili şi au receptori intracelulari, mai precis nucleari: TR
(thyroidian receptors). Aceştia sunt de două feluri: α si β. TR se leagă de anumite
secvenţe din ADN numite TRE –thyroid response elements.

Roluri biologice
- metabolice:
- cresc rata metabolismului bazal (cu până la 100% peste normal când sunt
secretaţi în exces),
- metabolismul oxidativ: arderile, prin creşterea numărului şi a activităţii
mitocondriilor, cresc producerea de ATP (cresc sinteza unor proteine
mitocondriale din lanţul respirator ), au acţiune calorigenă
- cresc sinteza Na/K-ATP-azei şi intensifică trasnportul activ al ionilor prin
membrana celulară
41
 - metabolismul glucidic: stimulează absorbţia digestivă a glucidelor, intrarea
glucozei în celulă şi glicoliza
- metabolismul lipidic: stimulează lipoliza, beta-oxidarea acizilor graşi,
metabolismul colesterolului şi formarea de acizi biliari; stimulează expresia
receptorilor LDL in hepatocite
- alte roluri:
- creştere şi dezvoltare: stimulează creşterea majorităţii ţesuturilor şi
organelor, mai ales a SN şi oaselor (via activarea genelor pentru hormonal de
creştere GH şi factorul de creştere neural NGF)
- sistem cardiovascular: cresc frecvenţa cardiacă şi forţa contracţiilor
cordului
- sistemul nervos şi sistemul reproducător: concentraţiile anormale de
hormoni tiroidieni se asociază cu alterări ale stării mentale şi ale fertilităţii

Reglarea secretiei
a.La nivelul axului hipotalamo-hipofizar
Reglarea se face prin feedback negativ în funcţie de concentraţia plasmatică a
hormonilor tiroidieni (mai ales fracţiunea liberă).

b.La nivelul transformării periferice T4 ȋn T3 ȋn funcţie de necesităţile anabolice sau

catabolice ale organismului
T4

T3 activ rT3 inactiv

c.Somatostatina (GH-RIH) inhibă eliberarea de TSH.

II.5.HORMONI SUPRARENALIENI

42
Glandele suprarenale, situate la polul superior al fiecarui rinichi, sunt alcătuite din
două zone:
 medulara secretă catecolamine
 corticala este formată din 3 zone
o zona glomerulară secretă mineralocorticoizi
o zona fasciculata secretă glucocorticoizi
o zona reticulară secretă o parte din hormonii sexuali

II.5.1.MEDULOSUPRARENALA
Medulosuprarenala este considerată o parte a sistemului nervos simpatic şi
elaborează catecolamine; dintre acestea ȋn sange se secretă adrenalina şi
noradrenalina, iar dopamina este eliberată la nivelul terminaţiilor dopaminergice.

Biosinteza catecolaminelor
 porneşte de la tirozină
 enzima cheie este tirozinhidroxilaza
 necesită vitamina C şi vitamina B6

Fig.II.5 Biosinteza catecolaminelor

Medulosuprarenala secretă majoritar adrenalină (80% adrenalină şi 20%

noradrenalină). Dopamina, deşi face parte din clasa catecolaminelor, este absentă ȋn
sânge (există în SNC ca neurotransmiţător).

Transportul plasmatic: adrenalina şi noradrenalina, fiind hidrosolubile, circulă libere;

au timpul de ȋnjumatăţire de ordinul minutelor.
43
Metabolizarea are loc rapid (stingerea mesajului hormonal se face în 10-30 secunde),
în special ȋn ficat şi rinichi sub acţiunea a două enzime: COMT catecol-O-metil
transferaza şi MAO monoaminoxidaza. Produsul final de metabolism este acidul
vanilmandelic care se elimină ȋn urină; dozarea acidului vanilmandelic din urină/24h
reflectă concentraţia plasmatică a catecolaminelor. Creşterea acidului vanilmandelic se
poate asocia cu nivel crescut de catecolamine circulante ȋn: stări de stress,
feocromocitom, neuroblastom şi glande suprarenale supranumerare.

Mecanisme de acţiune
 receptori membranari adrenergici de 4 tipuri 1, 2, 1, 2 distribuiţi în diferite
ţesuturi (OBS. Recent a fost evidenţiat un al 5-lea tip de receptori β3)
 prin receptorii 1 activează sistemul mesagerial al fosfolipazei C
 prin receptorii 2 inhibă adenilatciclaza
 prin receptorii , 1, 2 activează adenilatciclaza

Receptor Mesager secund Proteina G Localizare

2+
alpha ( ) G Tract genitourinar
IP /Ca ; DAG
1 1 3 q fmn peretele vascular
alpha ( )
2 2
 AMPc G
i
mm, TD, R, pancreas
miocard
beta ( )
1 1
 AMPc G
s ţesut adipos
beta ( )
2 2
 AMPc G
s
mm. striati, TD, R, br.
adipocite brune din ţesutul
beta ( )
3 3
 AMPc s
G adipos brun si alb, VB,
colon
Tabelul II.4 Legendă: fmn-fibre musculare netede, mm-muşchi, br.- bronchii, TD-tub
digestiv,R- rinichi, VB-vezică biliară
Roluri biologice
 adaptează organismul la stress
 hiperglicemianţi prin activarea gluconeogenezei, glicogenolizei
 activează lipoliza
 vasodilataţie centrală şi vasoconstricţie periferică
 stimularea contracţiei miocardului

   
1
Proces 2 1 2
(IP , DAG) ( cAMP) ( cAMP) ( cAMP)
3
glicogenoliza
Metabolism  Glicogenoliza
- - hepatică şi
glucidic hepatica
musculară

44
  GNG hepatică
 glicogeno-
geneza
Metabolism
-  lipoliza  lipoliza -
lipidic
Secreţii  insulina  insulina,
- -
hormonale renina glucagon, renina
Contracţie fmn Relaxare fmn din
Contracţie
din peretele miocard - br, vase
Contracţie fmn din
vascular frecventa şi (vasodilataţie),
musculara peretele
(vasoconstricţie), forţa TD, tract
vascular, TD
tract genitourinar genitourinar
Tabelul II.5 Acţiunile catecolaminelor în funcţie de receptorii de care se leagă
Legendă: fmn-fibre musculare netede, mm-muşchi, br.- bronchii, GNG-
gluconeogeneza, TD-tub digestiv, R- rinichi, VB-vezică biliară; -
stimulează/creşte; - inhibă/scade

Catecolaminele au rol esenţial în reacţia „fight or flight”

- în cursul acestei reacţii de apărare au loc modificări complexe în organele
vitale (e.g., SN, mm, inimă, ficat)
- modificări induse de catecolamine în reacţia „fight or flight”:
- mobilizare AG care vor folosi pentru arderi in mm
- glicogenoliza musculară
- mobililizează glucoza pt SN prin stimularea glicogenolizei hepatice
şi a gluconeogenezei hepatice
- conservarea glucozei pentru SNC prin inhibarea eliberării de
insulina care conduce la scaderea captării ei de către mm şi t. adipos
- creşterea ejecţiei sângelui din inimă

II.5.2.CORTICOSUPRARENALA

Secretă hormoni steroidieni derivaţi din colesterol.

Biosinteza hormonilor corticosuprarenalieni

Prezintă următoarele etape:
I. Etapa comună (mitocondrială):
1) hidroxilarea colesterolului în poziţiile C22 şi C20
2) scindarea legăturii C20-C22 cu eliberarea unui fragment C6
(aldehida izocaproică)
II. Etape specifice (au loc în RE şi mitocondrii)
1) calea mineralocorticoizilor
2) calea glucocorticoizilor
3) calea sexosteroizilor
45
Etapa comună constă în convertirea colesterolului în pregnenolonă:

După etapa comună pregnenolona se transformă ȋn progesteron şi apoi sinteza decurge

diferit şn funcţie de enzimele prezente ȋn zonele corticosuprarenalei .

46
 Distribuţia specifică a enzimelor ȋn diferitele zone ale corticosuprarenalei

Transportul plasmatic
Fiind hormoni liposolubili, circulă legaţi de proteine plasmatice şi doar o mică
parte circulă sub forma liberă:
-cortisol binding globulin (transcortina)
-sex hormon binding globulin
-serumalbumina
În schema următoare sunt prezentate pe scurt cele 3 căi specifice de sinteză a
hormonilor corticosuprarenalieni:

Fig.II.6 Sinteza hormonilor corticosuprarenalieni

Legenda: HSD- hidroxisteroid dehidrogenaza

Glucocorticoizii
Sinteza are loc ȋn zona fasciculata a glandei corticosuprarenale.

47
Roluri biologice ale cortizolului
 adaptarea organismului la stress
 antiinflamator
o scade numărul de leucocite polimorfonucleare
o stimulează sinteza unor proteine cu rol antiinflamator (ex. lipocortina
care inhibă PLA2 şi sinteza eicosanoizilor proinflamatori, IkB)
Represează sinteza unor proteine cu rol proinflamator (ex. IL-1, NOSi)
Cortizolul face parte din categoria antiinflamatoarelor steroidiene.
 imunosupresor:
o scade sinteza de anticorpi
o scade numărul de limfocite
o inhibă acţiunea NF-kB
 sunt hormoni catabolizanţi:
o stimulează degaradarea proteinelor musculare
o metabolismul glucidic:
 efect hiperglicemiant (antagonizează insulina)
 stimulează gluconeogeneza hepatică prin activarea expresiei
genelor enzimelor gluconeogenetice şi prin aport crescut de
aa din mm şi glicerol din ţesutul adipos
 scade captarea glucozei de către mm şi ţesutul adipos
o metabolismul lipidic: mobilizează grăsimile din depozite şi le
distribuie caracteristic (la nivelul abdomenului, feţei)

Reglarea secreţiei cortizolului

Cortisolemia este reglată prin 3 mecanisme :

48
  feedback negativ la nivel ax HT-H-CSR.
 bioritm: nivelul maxim de secreţie este dimineaţa, nivelul minim seara ( ritm
circadian)
 Control nervos (stres, durere-SNC det elib CRH, ACTH)

Acţiunile ACTH prin care mediază creşterea sintezei de cortizol:

 stimulează captarea LDL în zona fasciculata
 stimulează colesterol esteraza şi inhibă depunerea C ca esteri
 activează etapa comună (conversia colesterolului la pregnenolonă)
 stimulează creşterea glandei suprarenale
-T1/2 cortisol este 1,5-2 h
- cortizolul se catabolizează la compuşi hidrosolubili excretabili prin urină

Mineralocorticoizii
Sinteza are loc la nivelul zonei glomerulosa a glandei corticosuprarenale.

Roluri biologice ale aldosteronului:

 cresc retenţia tubulară renală de Na+, HCO3- şi apă şi excreţia K+ H+,NH4+
49
  cresc volumul sangvin şi tensiunea arterială
 cresc transport electroliţi prin celule epiteliale de la nivelul intestinului, gl.
salivare, gl. sudoripare
Mecanism de acţiune: induc transcrierea genelor pentru o proteină canal de Na+ în
membrana apicală, proteine mitocondriale, reabsorbţie de sodiu şi apă

Reglarea secreţiei de aldosteron:

 prin feedback negativ
 prin nivelul potasemiei: mici creşteri ale potasemiei stimulează puternic
secreţia de aldosteron.
 prin sistemul renină-angiotensină: activarea sistemului renină-angiotensină, ca
rezultat al hipovolemiei, conduce la formarea angiotensinei II, care stimulează
secreţia de aldosteron şi produce vasoconstricţie arterială

La reglarea secreţiei de aldosteron mai contribuie şi hormonul natriuretic, prin

inhibarea secreţiei de aldosteron.

Fig.II.7Reglarea secreţiei de aldosteronă prin nivelul potasemiei

Renina este sintetizată de celulele juxtaglomerulare renale.

50
Angiotensinogenul este sintetizat de ficat şi eliberat ȋn sânge.
Enzima de conversie este eliberată de celulele endoteliale vasculare.
Angiotensina II stimulează secreţia de aldosteron şi este un puternic vasoconstrictor.

Hormonii sexuali masculini

Sinteza are loc în:
1) celulele interstiţiale (Leydig) din testicul
- hormonii androgeni de origine testiculară sunt testosteronul (T) şi
dihidrotestosteronul (DHT) (DHT este un metabolit mai activ biologic
decât T, se formează în organele ţintă – prostată, piele, organe
genitale externe- din testosteronul circulant sub acţiunea enzimei 5α
reductază)
- DHTsg : Tsg =1: 10
- deoarece celulele Leydig nu pot depozita testosteron, sinteza de
novo are loc permanent

2) corticosuprarenală
- hormonii androgeni de origine corticosuprarenaliană sunt DHEA
(dehidroepiandrosterona) şi androstendiona (care în testicul este
intermediar în sinteza testosteronei). Studii recente au arătat că DHEA
se mai poate sintetiza şi în ţesutul nervos !

Rolurile biologice ale testosteronului:

 dezvoltarea caracterelor sexuale masculine
 influenţează tubii seminiferi şi cresc spermatogeneza
 rol esenţial în iniţierea dorinţei sexuale
 rol anabolizant în metabolismul proteic

51
  rol important pe metabolismul lipidic (o concentraţie sangvină scăzută de
testosteron se corelează cu un nivel scăzut de HDL-colesterol şi concentraţii
crescute de trigliceride şi colesterol) şi pe distribuţia normală a masei adipoase
 supresia creşterii glandei mamare
 stimularea hematopoiezei
 stimularea reabsorbţiei renale de sodiu
 supresia sintezei hepatice de SSBG, CBG (cortisol-binding globulin) şi TBG
(thyroxin-binding globulin)
 rol în comportament (tendinţe agresive)
 rol în sensibilitatea la insulină (un nivel scăzut de testosteron predispune către
dezvoltarea rezistenţei la insulină, sindromului metabolic şi a diabetului
zaharat tip 2)

Rolurile majore ale DHT

 stimulează foliculul pilosebaceu
 cresterea producerii de sebum.
 influenţează spermatogeneza

Rolurile DHEA
 nu se cunosc exact
 rol antioxidant, concentraţia serică scade cu vârsta (supranumit „hormonul
tinereţii”)
 nivelele serice scăzute sunt asociate cu boli cardiovasculare, tulburări imune,
boli reumatice, osteoporoză, iar nivelele serice crescute sunt asociate cu
obezitate, diabet zaharat tip 2 şi hirsutism feminin

Mecanism de acţiune
- testosteronul induce transcrierea genelor unor proteine reglatoare importante
din glicoliză, sinteza glicogenului, metabolismul colesterolului
- testosteronul favorizează translocarea GLUT4 din citoplasmă în membrana
celulei musculare şi captarea glucozei de către muşchi

Eliminare
- se elimină prin urină ca glucuronid (1% din producţia zilnică de testosteron) şi
ca 17-cetosteroizi

Reglarea secreţiei
- se realizează prin feedback negativ

52
 Calea sexosteroizilor din glanda corticosuprarenală

Hormoni sexuali feminini

Tipuri:
1) estrogenii: estronă (E1), estradiol (E2), estriol (E3) (obs. Estriolul este hormonul
estrogen predominant din sângele femeilor gravide, cea mai mare parte a estriolului
circulant fiind produsă de către unitatea feto-placentară dintr-un precursor (16-alfa-
hidroxi-DHEA) sintetizat
în suprarenalele fătului şi
transformat în estriol de
către ficatul fetal şi
placentă. Estriolul are o
activitate estrogenică mai
redusă decât E1 şi E2.
2) gestageni: progesterona

Sinteză:
- sintetizaţi în cantităţi
mari în ovare şi în cantităţi
mici în corticosuprarenală,
testicul, ficat, piele prin
aromatizarea androgenilor.
Nu se depozitează în
53
ovare, sinteza de novo fiind permanentă.

Transport:
- Estrogenii sunt transportaţi de către sex-hormon-binding globulin SHBG, iar
progesterona de către transcortină.

Eliminare:
- Estrogenii sunt degradaţi în ficat la estriol, care se elimină prin bilă ca sulfo- şi
glucuronoconjugaţi.
- Progesterona este degradată la pregnandiol, eliminat pe cale urinară sub formă de
glucuronoconjugat.

Roluri biologice:
 dezvoltarea caracterelor sexuale feminine
 progesterona are rol ȋn transformarea secretorie a endometrului dupa ovulaţie
 estrogenii au rol în ciclul menstrual şi cresc sinteza de acizi graşi

II.6.HORMONI IMPLICAȚI ȊN METABOLISMUL FOSFOCALCIC

Cantitatea ăde calciu din organism este aproximativ 1Kg si se gaseste

majoritar ȋn oase şi dinţi ( 99%) sub formă de hidroxiapatită. Calciul plasmatic este
aproximativ jumatate sub formă ionizată, liber şi restul neionizat, complexat cu anioni
cu moleculă mică şi cu proteine.

Calciul plasmatic
 calcemia normală este cuprinsă ȋntre 8,5-10 mg/dl (4-5 mEq/l)
 este alcătuit din 3 fracţiuni:
- 6%: Ca2+complexat de anioni cu moleculă mică (citrat,fosfat)
- 44%: Ca2+ complexat de proteine (m.a. albumină)
- 50%: Ca2+ liber (fracţiunea difuzabilă, care trece prin mb. şi e
biologic activă)
 Calciu intracelular citoplasmatic 10-6-10-7 M
 Calciu extracelular 10-3 M
Reglarea calcemiei
Calcemia normală este menţinută prin acţiunea celor 3 hormoni:
 hipercalcemianţi: parathormonul şi calcitriolul
 hipocalcemiant: calcitonina

II.6.1.Parathormonul (PTH)
Este secretat de glandele paratiroide, are structură peptidică.
Precursorul PTH se sintetizează continuu, PTH se eliberează ȋn sânge ȋn
funcţie de concentraţia calciului ionic plasmatic, iar excesul poate fi depozitat sau

54
degradat. Viteza degradării intracelulare a PTH este reglată tot de concentraţia
calciului plasmatic ionic.

Mecanism de acţiune celular: este un hormon peptidic, are receptori membranari şi

acţionează prin creşterea AMPciclic.

Roluri biologice:
-stimulează resorbţia osoasă de calciu şi fosfaţi
-creşte reabsorbţia osoasă de calciu la nivel renal
-la nivel intestinal creşte absorbţia de calciu printr-un mecanism indirect: activează
sinteza de calcitriol care activează sinteza unei proteine implicate ȋn absorbţia
digestivă de calciu.

II. 6.2.Calcitriolul

Este un hormon steroidian derivat din 7-dehidrocolesterol (un intermediar din sinteza
colesterolului) sau provitamina D3. Sinteza lui începe în piele, sub acţiunea radiaţiilor
UVB cu lungimi de undă 230-313 nm (predominante între orele 10-16.00), printr-o
reacţie de fotoliză, în care se scindează nucleul B.
H3C H3C
28 28
H3C 22 24 CH3 H3C 22 24 CH3
21 27 21 27
20 23 25 20 23 25
CH3 CH3
12 18 12 18
17 CH3 17 CH3
11 13 26 11 13 26
CH3 C D 16 CH2 16
19 19
1 9 14
15
UV 1 9 14
15
2 10 8 2 10 8
A B
3 5 7 fotolizã 3 5 7
HO 4 6 HO 4 6

7-dehidrocolesterol (animale) Colecalciferol (vit D3)

Prin hidroxilări repetate, iniţial în poziţia , (rezultă 25-hidroxi-vitamina D3), ulterior

în poziţia 1 rezultă calcitriolul sau 1,25-dihidroxi-vitamina D3. Prima hidroxilare are
loc în ficat. 25-hidroxi-vitamina D3 este hidroxilată în marea majoritate a ţesuturilor,
nu numai în rinichi, cum s-a crezut vreme îndelungată. 1,25-dihidroxi-vitamina D3
sintetizată într-un anumit ţesut are efecte locale de tip autocrin şi paracrin.

O cale de inactivare a 25-hidroxi vitaminei D3 este hidroxilarea în poziţia 24, care

conduce la 24,25- dihidroxi vitamina D3, un metabolit inactiv din punct de vedere
biologic/hormonal.
Parathormonul stimulează activitatea 1α- hidroxilazei renale şi inhibă activitatea 24 -
hidroxilazei.

55
Timpul de înjumătăţire T1/2 al 25-hidroxi vitamina D3 este de 15 zile, în timp de T1/2 al
1,25 dihroxivitamina D3 este de doar 0.25 zile.

Roluri biologice
- homeostazia calciului. Calcitriolul are rol în reglarea calcemiei şi
fosfatemiei în colaborare cu parathormonul şi calcitonina.
H3C H3C
28
28
OH
H3C 22 24 CH3 H3C
21 27 22 24 CH3
20 23 25 21 27
20 23 25
CH3 CH3
12 18
CH3 12 18
17
11 13 26 17 CH3
11 13 26
CH2 16
CH2 16
1 19 9 14
1 19 9 14
15
2 10 8 15
2 10 8
ficat
3 5 7
3 5 7
HO 4 6 HO 4 6
25-hidroxi-vit D3
vit D3
rinichi + majoritatea
H3C tesuturilor
28 H3C
OH
28
H3C 22 24 CH3 OH
21 27 H3C
20 23 25 22 24 CH3
21 27
CH3 OH 20 23 25
12 18 CH3
17 CH3 18
11 13 26 12
17 CH3
CH2 16 OH 11 13 26
1 19 9 14 CH2 16
15 1 19 9 14
2 10 8
15
2 10 8
3 5 7
HO 4 6 3 5 7
HO 4 6
24,25-dihidroxi vit D3
1,25-dihidroxi vit D3 (calcitriol)
metabolit inactiv
hormon activ

Sinteza calcitriolului (1,25-dihidroxi vitamina D3)

Mecanism de acţiune celular:

- este un hormon liposolubil, are receptori intracelulari. Complexul
hormon-receptor activează la nivelul ADN gena care codifică o proteina
cu rol ȋn absorbţia digestivă a calciului.

II.6.3.Calcitonina
Este un hormon peptidic secretat de celulele C parafoliculare ale tiroidei.
Are rol hipocalcemiant actionând ȋn principal la nivel osos prin inhibarea
resorbţiei osoase; deasemenea creşte eliminarea urinară de calciu şi fosfaţi.

56
Tabelul II.6 TABEL SINTETIC- HORMONII CARE REGLEAZĂ CALCEMIA

PTH Calcitonina Calcitriolul

(parathormonul)
-secretat de paratiroide
-sintetizat ca pre-pro-
hormon
-degradat intraglandular şi
extraglandular
-h.polipeptidic 84aa
-acţiune hipercalcemiantă
prin acţiune pe 3 ţesuturi
ţintă:
TD: creşte absorbţia
intestinală a calciului
(indirect prin stimularea 1-
-hidroxilazei renale
necesară pt. Sinteza
calcitriol)
 R: scade excreţia renală
de calciu
 OS: creşte eliberarea
calciului din oase (fav.
resorbţia ososă)
- acţiune
hipofosfatemiantă prin
creşterea eliminării de
fosfaţi urinari (acţ.
fosfaturică)
-stimuli ai secreţiei: -stimuli ai secreţiei
 scăderea calcemiei (scade  creşterea calcemiei şi
degradarea intraglandulară a gastrina
PTH)
(1,25-
dihidroxicolecalciferolul)
-secretat de celulele C -sintetizat din vit D la
din tiroidă nivelul pielii, rinichilor şi
ficatului
-h.polipeptidic 32 aa -h. liposolubil steroid-like
-acţiune -acţiune hipercalcemiantă
hipocalcemiantă şi prin
hipofosfatemiantă  TD: stimularea
prin: absorbţiei intestinale de
 OS: inhibarea calciu şi fosfat
resorbţiei osoase şi  R: creşte ef. PTH de
fixarea calciului şi stimulare a reabsorbţiei
fosfatului în oase Ca
 R: măreşte excreţia  OS: favorizează
renală de calciu, fosfaţi, mineralizarea oaselor-
sodiu şi potasiu indirect (în deficit de vit D
apare osteomalacie)
- favorizează diferenţierea
celulară
-stimuli ai formării
 scădera calcemiei (via
PTH şi stimularea 1--
hidroxilazei renale)

II.7.HORMONI PANCREATICI
Funcţia endocrină a pancreasului este realizată la nivelul insulelor
Langerhans. Insulele Langerhans conţin celule:
- Alfa sau A– secretă glucagon
- Beta sau B– secretă insulină

57
 - Delta – secretă somatostatina sau GH-IH (growth hormone inhibiting
hormone)
- F – secretă polipeptidul pancreatic

II.7.1.Insulina
Este un hormon peptidic format din doua lanţuri da aminoacizi legate ȋntre ele
prin punţi disulfurice; deasemenea există şi o punte disulfurică intracatenară.
Insulina este sintetizată sub forma unui precursor (preproinsulina) care apoi
este scindat şi dintre peptidele rezultate, peptidul C este secretat mol/mol cu insulina.
Secreţia de insulină este stimulată de: creşterea glicemiei, aminoacizi, alte
monozaharide şi este inhibată de adrenalină prin receptori 2.
Mecanism de acţiune celular:
 toate ţesuturile au receptori pentru insulină
 receptorul este membranar şi face parte din categoria receptorilor cu activitate
tirozinkinazică intrinsecă
 exista mai multe mecanisme de acţiune celulară; principalul ar fi fosforilarea
unor proteine implicate ȋn procese metabolice celulare
 prezintă analogie structurala cu insulin-like growth factors

Roluri biologice:
Este principalul hormon hipoglicemiant şi hormonul care guvernează faza anabolică a
metabolismului, favorizând depozitarea excesului caloric sub formă de glicogen,
lipide şi proteine.

La nivel hepatic:
 stimulează captarea glucozei ȋn hepatocite
 stimulează glicoliza
 stimulează sinteza proteică
 excesul de glucoză este depozitat ca glicogen (via glicogenogeneza) sau lipide
(neolipogeneză)
 inhibă gluconeogeneza

In ţesutul adipos:
 stimulează neolipogeneza (sinteza de lipide din compuşi nelipidici, ex. din
acetil-CoA de origine glucidică)
 trigliceridele circulante din lipoproteine sunt hidrolizate şi acizii grasi sunt
captaţi ȋn ţesutul adipos şi folosiţi pentru sinteza de TG.

In muşchii scheletici:
 stimulează captarea glucozei în celule şi glicoliza
 excesul de glucoză se depune sub forma de glicogen
58
  stimulează sinteza proteică

Mai are acţiuni mitogene asemănătoare factorilor de creştere (rol în diferenţierea

celulară, regenerarea ţesuturilor, dezvoltarea fetală).
Mecanism de acţiune:
Receptorii insulinei fosforilează un substrat specific numit IRS (insulin receptor
substrate).
Substratul receptorului insulinei IRS stimulează o kinază, care printr-o cascadă de
evenimente incomplet desluşite determină mai multe efecte, printre care şi
translocarea proteinelor transportoare ale glucozei (GLUT) din citoplasmă în
membrană, fapt care asigură influxul celular al glucozei.

Există mai multe categorii de GLUT. GLUT-4 există în muşchi, ţesut adipos, GLUT-2
există în ficat.

IRS e inactivat în timp chiar de către insulină, prin fosforilare EXCESIVĂ în anumite
poziţii la Ser sau Thr. Inactivarea lui prin fosforilare excesivă de către o kinază
activată de către insulină este o modalitate de stingere a mesajului hormonal.

Reglarea secreţiei
- Factori stimulatori: creşterea glicemiei, fructoza, manoza, aa (Leu, Lys,
Arg), GIP (gastric inhibitory polypeptide) secretat de către duoden şi jejun
la ingestia de glucoză
- Factori inhibitori: adrenalina via receptori α, somatotatina (acţiune
paracrină)

II.7.2.Glucagonul
Este un hormon peptidic, are receptori membranari şi acţionează prin creşterea
AMPciclic.
Are efect hiperglicemiant (alături de cortizol, adrenalina). Roluri biologice:
La nivel hepatic:
 stimulează gluconeogeneza
 stimulează glicogenoliza
 inhibă glicoliza
 inhibă glicogenogeneza
 creşte lipoliza (se intensifică oxidarea acizilor graşi şi cetogeneza)
In ţesutul adipos:
 creşte lipoliza (acizii graşi ajung la ficat)

II.8. HORMONII EPIFIZARI

59
Epifiza are conexiuni directe cu creierul şi cu ochii. Joaca un rol important în controlul
bioritmurilor circadiene şi sezoniere.
Conlucrează cu hipofiza în controlul funcţiilor STIATI CA?
sexuale (inhibă secreţia de Gn).
Principalul hormon epifizar este melatonina (O- Melatonina se mai
metil-N-acetil-serotonina). sintetizează în INTESTIN
Melatonina este sintetizata din Trp în pinealocite (în cantitate mai mare
(prin următoarea succesiune de reacţii: 5- decât in epifiza!!!), dar
hidroxilare, decarboxilare, N-acetilare, O- nu este secretată în
metilare). sânge!
Melatonina intestinală
Biosinteza melatoninei din triptofan (Trp) are rol în reglarea
motilităţii tractului
digestiv (prin acţiune
paracrină).

Melatonina
- secreţia de melatonină este maximă noaptea
- acţiunile melatoninei- ca supliment nutritiv:
 ciclul somn-veghe (se foloseşte în tratamentul insomniilor)
 antioxidant
 încetineşte procesul de îmbătrânire)
 încetineşte creşterea tumorilor/creşte eficienţa tratamentului cancerului
mamar cu Tamoxifen (adjuvant în tratamentul cancerului mamar)
Obs1. Japonezele, care au o rată scăzută de cancer mamar, au nivele serice
mai mari de melatonină decât femeile din alte ţări
Obs.2. Nivelul scăzut de melatonină se corelează cu un risc crescut de
dezvoltare a cancerului de prostată

60
  antiaterosclerotic şi hipocolesterolemiant (reduce LDL-colesterolul care
provoacă obturarea arterelor prin plăci de aterom)
 antidepresiv (reduce depresia din timpul iernii).

PRESCURTĂRI

STH sau GH –somatotropina TSH-tireotropina

PRL- lactotropina/prolactina
MSH-melanotropina/h.melanocito-
stimulator
ADH -vasopresina/hormonul antidiuretic
GH-RH -h. eliberator al GH
CRH -h. eliberator al ACTH
TRH -h. eliberator al TSH
Gn-RH -h. eliberator al Gn
GH-RIH -h. inhibitor al eliberării GH
PRL-RIH -h. inhibitor al eliberării PRL
TBG-globulina care leagă hormonii
tiroidieni
CBG -globulina care leagă cortisolul
DHEA-dehidroepiandrosteron
ACTH-corticotropina
Gn –gonadotropine (LH şi FSH)
LH-hormonul luteinizant
FSH-hormonul foliculostimulant
SHBG-globulina care leagă hormonii
sexuali
TD-tub digestiv
R-rinichi

61